ORL

LUCRARI PRACTICE
GENERALITATI
RINOLOGIE

EX.CLINIC IN ORL: GENERALITATI

Strategia gandirii medicale in ORL:

I. PRINCIPII GENERALE

Examinarea medicala a pacientului cu patologie ORL se desfăşoară, în general după un plan

sistematizat, integrat in ex. clinic de ansamblu, care cuprinde obligatoriu cele trei etape:

 1.Examenul local ORL :

 Anamneza ORL (sau interogatoriul “clasic”- dar orientat pe

simptomatologia si functiile org.ORL)

 Examenul de specialitate ORL: un tip particular de “examen cavitar”,

orientat pe decelarea modificarilor obiective specifice ale org.ORL

 2.Examenul clinic general al pacientului: (adica al celorlalte aparate si sisteme

-indeosebi “vecinatatile”: cu atentie maxima la ap. pulmonar, digestiv, neuro,
stoma, ofta etc)

 3. Examinările paraclinice: ORL si generale

 specifice fiecarui org. ORL

 ex. paraclinice generale,“clasice”, ale celorlalte aparate si sisteme

1
a. Examenul O.R.L.
Este constituit pentru toate organele specialităţii din:

 1. Anamneza ORL sau Examenul subiectiv ORL: este acea parte a anamnezei generale ce se
referă strict la organul ORL examinat, cautand în special simptomatologia ce alcatuieste
sindroamele specifice fiecarui organ ORL examinat, (modul lor de instalare, evoluţie/istoric,
tratamente anterioare pentru acestea). Cuprinde si chestionarea subiectiva legata de functiile
specifice ale organelor ORL.

 2. Examenul obiectiv (fizic) al organelor ORL: foloseste in principal utilizarea simturilor noastre
“tehnicizate” (instruite) in 5 etape succesive:

 a) Inspecţia: constă în examinarea cu ochiul liber, în lumină naturală, a zonelor

superficiale corespunzătoare organului examinat. Se pot observa modificări de:
formă,simetrie, mărime, volum, raporturi, număr, suprafaţă, culoare, mobilitate
spontană, elemente patologice diverse (corpi străini), modificări care trebuie apreciate
şi măsurate .

 b) Palparea: completează inspecţia aducand date despre: consistenţă, mobilitate,

formă, sensibilitate, temperatură, modificări de repere palpatorice normale, elemente
palpatorice anormale (crepitaţii, mobilitate anormală).

 c) Auscultatia: vocea si zgomote patologice din zonele examinate (tu. Vasculare-sufluri,

beanta tubara)

 d) Mirosirea (mirosul secretiilor)

 e) Examenul endocavitar specific O.R.L. Practic toate organele de examinat in ORL sunt
“cavităţi”; aceasta necesită cunoaşterea tehnicii, folosirea corectă a luminii şi o
manualitate ce se obţine prin exerciţiu. Necesită de asemenea o sursă de lumină,
specul sau oglinzi speciale, uneori instrumente specializate (endoscopia).

 3. Examenul funcţional al org. ORL: investighează funcţiile organelor din sfera O.R.L. Este o
evaluare atat anamnestica cat si fizica-a fiecarui organ ORL, practicata la sfarsitul ex.
Endocavitar al org. respectiv.Uneori se poate face cu uşurinţă, alteori este necesară o aparatură
şi o instruire de supraspecialitate.

b. Examenul clinic general (al celorlalte aparate si sisteme)

 este indispensabil, deseori cauza sau efectele afecţiunii O.R.L. se descoperă numai la examenul
general (ex. TBC, Hemopatii, b autoimune, b. Dermatologice, b. Digestive, b. Endocrine etc).

 Cuprinde: Greutate, inaltime, temperatura, analizele curente sangvine si urinare, (examinările

pentru bilanţul aparatului circulator, renal, digestiv, respirator, metabolism etc).

 Sunt necesare si ex. pentru o eventuala pregatire pre-operatorie (ex. Preanestezic).

 Corelaţiile/comorbiditatile/influentarea reciproca între patologia O.R.L. şi patologia altor

specialităţi (org. Vecine) sunt frecvente.

2
  Atentie la comorbiditati si medicatia lor, pot produce efecte adverse capabile a genera afectiuni
ORL

c. Examinările paraclinice : ex. specifice fiecarui org. ORL si ex. generale-clasice

 examenul imagistic (radiologic/CT/MRI etc) al organului

 ex. bacteriologic al secretiilor.

 ex anatomo-patologic al biopsiei zonei respective.

II. Conditii de lucru, instrumentar specific si echipamente in ORL

Evaluarea unui pacient ORL necesită pe langa o anamneză amănuntită şi dexteritate în examinare,
abilitate ce necesită un stagiu de pregătire cu profil ORL

 Conditii generale de examinare:

Pacientul ORL se examinează într-o cameră semiobscură (se examineaza cavitati).

Pacientul stă în scaunul de examinare cât mai drept, medicul este asezat pe scunul
din fata sa.

Se examinează iluminat cu o oglinda frontală/alta sursa de lumina, fapt ce permite

ca ambele mâini să fie libere.

Medicul se va proteja de contactul cu bolnavul prin: manusi, masca,

boneta, ochelari/oglinda frontala (“protectia muncii”)…

Sursele de lumină in ORL:

 Oglinda frontală este cel mai uşor de folosit. Are o serie de avantaje: axul luminos şi cel al privirii
examinatorului se suprapun, medicul are libertate de mişcare. Oglinda frontală reflectă lumina
unui bec electric de 100 - 150W situat, după şcoala românească, în dreptul urechii stângi a
pacientului. Spotul luminos care are dimensiuni în funcţie de distanţa între medic şi bolnav, este
orientat înspre regiunea de examinat. Medicul priveşte cu ochiul drept prin orificiul oglinzii
frontale. Începătorii au greutăţi cu aşezarea şi reglarea corectă a oglinzii. Ei trebuie să-şi aşeze,
mai întâi, oglinda în dreptul ochiului şi apoi să deplaseze oglinda propriu-zisă din articulaţia ei
distală

 Fotoforul, lampa frontala (Clar) sau alte mijloace de examinare cu lumina halogena, au fiecare
avantaje/dezavantaje.

 Endoscopul rigid sau flexibil: are posibilitatea de iluminare directă a cavităţii examinate,
procedeu utilizat mai ales pentru manevrele endoscopice.

 Microscopul operator este un mijloc excelent de examinare otica, măreşte imaginea între 5x –
50x, se foloseşte în completarea celorlalte metode.

3
INSTRUMENTARUL DE BAZA IN ORL

4
 RINOLOGIE

Ex. Clinic ORL in afectiunile nasului si sinusurilor paranazale

“Viscerocraniul”: sediul org.ORL

…cateva repere anatomice necesare

Baze anatomice esentiale:

…sau care sunt “proiectiile” org. ORL pe zona fetei

5
Peretele lateral al foselor nazale:
raporturile anatomice cu
sinusurile (=“cheia dg.”)
“Complexul osteo-meatal”:
importanta sa in patologie si trat.

6
Complexul osteo meatal:
Elementul sau osos “cheie”: procesul unciform

I. ANAMNEZA in RINOLOGIE

7
 1.Istoricul bolii actuale:
… pacientul este întrebat amănuntit în legatură cu simptomatologia actuală, debutul,
evolutia si severitatea acuzelor prezente.
 consta in anamneza sau interogatoriul specific organului si va pune în evidenţă tintit
prezenta “sindroamelor rinologice”
 trebuie obtinute date si despre alte afectiuni de care suferă pacientul (comorbiditati) si
despre medicatia curentă (dacă există).
 Atentie trebuie acordată alergiei (inclusiv la medicamente).
2.Antecedentele personale si patologice in legatura cu af.rino-sinuzale:
 se intreabă despre profesia pacientului, despre obiceiurile acestuia (fumat, alcool,
etnobotanice, droguri prizate nazal), despre dieta acestuia (cafea, ceai), despre
activitatea fizică (sport-rinita sportivului ), alte medicatii,
 APP: suferinte naso-sinusale în antecedente, operatii locale, traumatisme etc.
 Comorbiditati generale (CV, hepatice, hematologice, oftamologice, neurologice,
endocrine etc) cu medicatia lor (ef. Adverse)
3.Antecedente familiale - unele boli au transmitere genetică –alergia respiratorie

4. SEMNELE GENERALE! (sd infectios….febra)

“SINDROAMELE NAZALE”
1. Sindromul obstructiv, manifestat prin jenă în respiraţia nazală, respiraţie bucală, hipo/anosmie,
voce nazonată. («nas infundat»)
2. Sindromul senzitiv :dureri la nivelul piramidei nazale (traumatisme, osteita, condrita in b.
Autoimune), a proiecţiei superficiale a sinusurilor anterioare ale feţei sau la vertex, în cazul
sinusurilor posterioare. Durerile pot iradia în diferite alte regiuni: tâmplă, ceafă, orbită, dinţi.
Bolnavii mai pot acuza hiperestezie nazala(când aerul mai rece determină senzaţii neplăcute în
fosele nazale sau chiar durere), sau anestezie, (când se crează impresia subiectivă de obstrucţie
nazală, deşi fosele sunt permeabile, dar aerul nu este simţit de subiect.).Durerea este initial
spontana si apoi se poate accentua la palpare. Ne intereseaza sediul ei la debut si evtl. iradierea
sa ulterioara.
3. Sindromul secretor, secretiile nazale (rinoreea) : rinoree seroasă (in alergie sau initial in inflamaţii
virale), mucoasă (inflamaţii cronice), mucopurulentă (cea mai frecventă-in sinuzite ac. Si cr.),
sanghinolentă (epistaxis din tumori, inflamaţii), crustoasă (ozenă, b. autoimune) sau rino-
licvoree (adica LCR scurs prin fistule congenitale sau traumatice etmoidale). Secretiile
(rinoreea)pot fi anterioare, posterioare, mixte , uni sau bilaterale.
4. Sindromul senzorial, constă în tulburări ale simţului olfactiv. Pot fi cantitative: hiposmia şi
anosmia («respiratorie» în obstrucţia nazală, «nervoasă» în nevrite de n.olfactiv), hiperosmia
(mai rară-la gravide), sau calitative: parosmia (-perceperea subiectiva unui miros inexistent sau
denaturat, la gravide, epileptici, isterici) şi cacosmia (obiectiva, perceperea unui miros urât ce nu

8
 provine din exterior- la cei cu sinuzite cronice odontogene, tumori locale,cp. Straini nazali, la
ozenoşi).
5. Sindromul vascular, produs de congestie (în inflamaţiile acute, cronice, stază); anemie (după
aplicarea de vasoconstrictoare) sau hemoragie: =epistaxisul, care se manifestă, ca o scurgere de
sânge pe orificiile narinare (anterior), alteori numai prin choane, in rinofaringe (posterior), de
unde sângele poate fi apoi scuipat, înghiţit sau aspirat , sau mixt.

II. EXAMENUL OBIECTIV in RINOLOGIE

1. Inspecţia
…se adresează mimicii si aspectului simetric, culorii, reliefurilor fiziologice (in repaus si
in miscare) atât al piramidei nazale cât şi al ansamblului feţei în general.
 Se inspectează regiunea fetei atât în repaos cât şi in miscare, cerând bolnavului
să execute anumite mişcări (“grimase” cu muşchii mimicii), pentru a depista o
eventuala paralizie facială n VII (să se încrunte, să ridice sprâncenele, să strângă
pleoapele, să arate dinţii, să fluiere, să-şi umfle obrajii).
 Piramida nazală poate avea forme diferite, fiziologic, în raport de sex, rasă dar
vom considera malformaţii doar acele modificări care au un aspect inestetic si
asimetric (>15%) clar: deviaţii laterale, nasul în şa, nasul incovoiat excesiv,
defecte tegumentare.
 Utilizati si comparatia cu o poza a pacientului anterioara examinarii (dintr un act
al pacientului)
 Nota: Cele mai multe afecţiuni decelate prin inspectie întâlnite la nivelul
fetei/piramidei nazale, sunt cele dermatologice, posttraumatice, malformatii,
tumori.
 IN CAZURI DUBIOASE FACETI POZA CU TELEFONUL+un element comparator si
medico-legal!!! CERETI ACORDUL PREALABIL!

Inspectia miscarilor (“mimicii”) fetei:

…Semiologia n. facial VII (=pareza de n.facial periferica sau centrala, s.Bell)

9
 2. Palparea :

se palpează regiunea fetei/nasului, cu delicateţe, simetric si alternativ, pe rând pentru fiecare hemi-
fata, incepand cu partea zisa“sanatoasa”(=“nedureroasa”).

Cautam: ASIMETRII, DEFORMARI, CONSISTENTE MODIFICATE si DURERE (provocata si/sau accentuata

de palpare)

 se poate palpa o deformare, de regula posttraumatică , insotita de durere în punct fix, crepitaţii
gazoase (în emfizemul subcutanat) sau crepitaţii osoase (în fracturi) si tumefactii moi,
violacee=echimoze. Mobilitatea anormală a piramidei în jumătatea sa superioară este semn
sigur de fractură a acesteia(totdeauna trebuie confirmata si imagistic!)

 Trebuie diferentiata clar durerea spontana de durerea provocata/accentuata prin

palpare. De obicei durerea spontana apare evolutiv “prima” (daca e prezenta) este
«augmentata» prin palpare (=certifica caracterul de obiectivitate al durerii!)

 Durerea: apare in “Zona de proiecţie superficială a sinusurilor feţei”, ce poate fi dureroasă

spontan.Ulterior, durerea spontana poate fi accentuata prin palpare, (în caz de sinuzită acută).

 Fiecare dintre sinusurile anterioare ale fetei are puncte palpatorii de elecţie, unde durerea
spontana poate fi augmentata prin palpare ( = adica“o transformam” din D.spontana in
D.“provocată”) si este maximă. In profunzine ele corespund ram. N. Trigemen V

 sinusul frontal se palpează la nivelul unghiului supero-intern al orbitei şi secundar la

nivelul incizurii supraorbitare (la unirea treimii interne cu treimea mijlocie a rebordului
orbitar superior).

 Celulele etmoidale anterioare se palpează în unghiul intern al orbitei

 sinusul maxilar are două puncte de palpare: fosa canină (depresiunea ce corespunde
rădăcinii caninului superior) şi orificiul infraorbitar al n.V, (la aproximativ 5 mm. sub
mijlocul rebordului orbitar inferior).Tumorile sinusurilor pot provoca deformări si
«inmuieri» ale osului ce se la palpare dau senzaţie de ”minge ping-pong” (mucocelul)

 Afectiunile n. V sunt cele mai mari generatoare de durere faciala (primare-nevralgia primara de
n.V sau sec -in af.dentare)

Sediul durerii spontane si provocate in afectiuni sinusale:

…cautati in “Zona de proiecţie” a sinusurilor feţei

10
Palparea “succesiva” a oaselor fetei:
(…tehnica e utila in traumatismele fetei)

11
Durerea faciala: semiologia n. trigemen V

 Cercetarea sensibilităţii cutanate a nervului trigemen, la nivelul

feţei: se face cu ajutorul unei scame de vată, ce se plimbă pe
tegument, cerând bolnavului (care are ochii închişi) să
semnaleze ori de câte ori simte vata şi să facă comparaţii între
atingerile in puncte simetrice, dreapta-stânga. La final: reflexul
clipitului (DIN LATERAL!)

 Hipoestezia sau anestezia tegumentară a fetei poate fi

determinată SECUNDAR de afectiuni O.R.L. care afecteaza de
regula n V. (tumori de sinusuri, tumori ale rinofaringelui extinse
în endocraniu, tumori ale unghiului ponto-cerebelos etc)

 “curentul” NU EXISTA!!!

 Atentie: cea mai frecventa cauza de afectare SECUNDARA a n.

V este cauza dentara

 Dg DIF: In afectiuni stomatologice durerea iradiaza spre ureche=”otalgia reflexa”!!!AUZUL

ESTE BUN!

2. Examenul endocavitar ORL : narinoscopia si

rinoscopia anterioara
a. A.) Narinoscopia este metoda prin care se
examinează vestibulul nazal. Acesta este
partea cea mai anterioară şi inferioară a
foselor nazale şi este căptuşit cu tegument
care prezintă fire de păr (vibrise) şi glande
sebacee.
Tehnica: se proiectează lumina oglinzii frontale la
nivelul orificiilor narinare (narinelor), mâna medicului
se sprijină cu 4 degete pe fruntea bolnavului, iar
policele ridică vârful piramidei nazale.
Se observă astfel vestibulul nazal care comunică larg
cu fosele nazale.

12
 În mod patologic putem vedea: atrezie (congenitală) sau stenoză (dobândită de obicei
posttraumatic), corpi străini, secreţii nazale , afecţiuni dermatologice (foliculită, furunculi,
eczeme, tumori), deviaţia porţiunii cartilaginoase a septului nazal.

B.) Rinoscopia anterioară examinează cavităţile foselor nazale.

Fosa nazală este o cavitate aplatizată în plan sagital. Se vor examina atent, comparativ,
fosele stanga-dreapta:
 Peretele intern, septul nazal, este rareori plan şi median, prezintă în partea antero-inferioară o
zonă bogat vascularizată, cu vase superficială şi fragile, pata vasculară Kiesselbach. Peretele
inferior este orizontal şi neted.
 Peretele anterior este îngust, practic redus la un şanţ ce rezultă din unirea peretelui intern cu
cel extern. Peretele superior este şi el îngust, şanţul olfactiv, corespunzător lamei ciuruite a
etmoidului, la acest nivel mucoasa are o culoare gălbuie şi prezintă receptorii olfactivi.
 Peretele posterior are o porţiune superioară ce corespunde corpului osului sfenoid, unde se
deschide orificiul sinusului sfenoidal şi o porţiune inferioară ce comunică larg cu faringele,
orificiul coanal.
 Peretele extern este anfractuos şi prezintă 3 formaţiuni osteo-mucoase denumite cornete,
inserate cu marginea externă de-a lungul fosei. Marginea lor internă este liberă în lumenul fosei.
Faţa superioară priveşte şi intern şi este convexă, cea inferioară este orientată şi extern şi este
concavă Extremitatea anterioară a cornetelor este mai voluminoasă şi se numeşte cap, cea
posterioară este mai mică şi se numeşte coadă. Cornetul inferior este cel mai mare, cel superior
este cel mai mic.Sub fiecare cornet există un şanţ denumit meat. În meatul inferior se deschide
canalul lacrimo-nazal. În meatul mijlociu se deschid sinusurile anterioare ale feţei: sinusul frontal
în partea cea mai anterioară a meatului, celulele etmoidale anterioare şi sinusul maxilar. În
meatul superior se deschid sinusurile posterioare ale feţei, celulele etmoidale posterioare şi
sinusul sferoidal.

13
 Tehnica : se proiectează lumina oglinzii frontale la nivelul orificiilor narinare, mâna stângă a
medicului este aşezată pe capul bolnavului pentru a-l fixa, în mâna dreaptă medicul ţine speculul
nazal ale cărui valve le introduce în vestibul după care deschide valvele prin apropierea uşoară a
mânerelor. După direcţia luminii şi a privirii deosebim 2 incidenţe:
 Incidenţa orizontală, când speculul trebuie să ridice puţin vârful piramidei, cu care
ocazie se vede partea inferioară a etajului respirator al foselor nazale: cornetul inferior,
intrarea în meatul inferior, planşeul fosei şi porţiunea inferioară a septului.
 Incidenţa oblică, care se obţine prin extensia capului bolnavului: se vede bine cornetul
mijlociu, parţial meatul mijlociu şi porţiunea corespunzătoare a septului nazal. Mai sus
de meatul mijlociu se găseşte etajul olfactiv al fosei, ce nu poate fi văzut la rinoscopie,
întrucât marginea liberă a cornetului mijlociu se aprpie de sept, lăsând un spaţiu îngust
(fanta olfactivă), ce nu permite vizualizarea elementelor de deasupra sa. În mod
patologic, fosa nazală poate prezenta un calibru prea strâmt (deviaţii de sept, atrezii,
hipertrofia cornetelor în rinite) sau prea larg (rinite atrofice); putem vedea congestia
mucoasei (inflamaţii), paloarea ei (anemie, vasoconstrictoare, alergie), corpi străini,
secreţii seroase, mucoase, mucopurulente, sânge proaspăt sau cheaguri, cruste, polipi,
tumori.
 Uneori rinoscopia anterioară este dificilă
 din cauza secreţiilor: vom cere bolnavului să-şi sufle nasul sau vom aspira secreţiile (la
copil).
 Alteori tumefierea mucoasei este atât de importantă încât nu putem vedea decât partea
anterioară a fosei; se vor aplica meşe de vată sau stilete cu vată îmbibată în
vasoconstrictoare ( Adrenalină 1/1000, Efedrină 1-2%, alte vasoconstrictoare nazale
tipizate) şi după câteva minute fosele devin vizibile.

Mucoasa nazala normala:

14
 NORMAL: Mucoasa care căptuşeşte fosele nazale (pituitara) este roşie-roz, usor umedă
(structură de mucoasă respiratorie, cilindric-ciliată cu multe glande mucoase).Secretia este mica,
se usuca in cursul respiratiei.
 Un nas sanatos “nu curge”!!!
 Nasul patologic: “curge” anterior, posterior, mixt

c. Endoscopia nazala:

Ce urmarim (“cautam”) la narinoscopie|rinoscopia anterioara/Ex. Endoscopica nazala?

15
 D. Rinoscopia posterioară :
-examinează fosele nazale cu oglinda mica de rinoscopie, privindu-le din posterior, dinspre
faringe, sau endoscopic. Tehnica se va descrie odată cu metodele de examinare ale faringelui.
E. Examenul endocavitar (endoscopic) al sinusurilor
 se poate face cu ajutorul sinusoscopului (=endoscop), de regula utilizata pentru sinusul maxilar.
 se introduce în sinus prin peretele lateral al fosei nazale, transfixiant, în meatul inferior,
întocmai ca la puncţia sinusului maxilar.
 Sinusoscopul (endoscopul) rigid: are o sursă de lumină puternică (bec cu halogen)
tansmisă prin fibră de sticlă până în sinus. Alături de calea luminii există o cale optică, cu
unghiuri de privire diferite, pe unde putem inspecta toţi pereţii sinusului
 putem recolta fragmente de mucoasă sinusala ca biopsie.
F. Puncţia sinusului maxilar, trepano-puncţia sinusului frontal sau cateterismul sinusului
sfenoidal: reprezintă alte metode de explorare sinusală.

III. EXAMENUL FUNCTIONAL IN RINOLOGIE

1. Funcţia respiratorie (“nasal patency)” este explorată în practică prin rinohigrometrie sau
rinometria activa. Evalueaza sd.obstructiei nazale.
 Se aşează sub narinele bolnavului un apăsător de limbă rece, bolnavul expiră deasupra
acestuia. Se observă diametrele petelor de condens ce apar pe suprafaţa acestuia precum şi
diferenţele eventuale între cele două pete. Oglinda lui Glatzel a fost concepută pentru o
oarecare posibilitate de apreciere cantitativă.
 Pentru date precise se pot folosi metode ca: rinomanometria, rinoreometria, rinoreografia.
2. Funcţia olfactivă: evalueaza mirosul, se explorează subiectiv si în mod uzual întrebând
bolnavul dacă percepe mirosul de parfum, săpun, flori, alimente alterate, afumate, benzină.
Acizii si alcoolul impresionează şi terminaţiile senzitive ale n V, deci nu vor fi luati in seama!!!
(diferentierea simularii/malingering)
 Pentru expertiză sau cercetare clinica există olfactometre care pot aprecia acuitatea
olfactivă în mod cantitativ.
 Hipo şi anosmiile apar cel mai frecvent în afecţiuni ce determină obstrucţia nazală dar şi
în nevrite olfactive (după gripă sau alte neuroviroze, tumori, b. autoimune) ce au un
prognostic funcţional rezervat.
Rino-manometria, rino-higrometria:

16
 “Ciclul respirator” nazal:
 Este un fenomen fiziologic normal, congestiv/decongestiv, alternat (“in balanta”), vascular, al
cornetelor nazale,
 Este in mod normal imperceptibil pt. pacient si apare ciclic, o data la 3-7 ore.
 Importanta: poate influenta simptomatologia nazala (“obstructie in balanta”) si interpretarea
imaginilor CT dar mai ales MRI (RMN) !!!

3.Functia de aparare :
 Mecanismul nespecific de
aparare:
”Biofilmele” si flora normala nazala,
1. -Secretia nazala: citologia,
2. - antibiograma, testari virale
(gripa)
3. -mucusul nazal,
4. -functia ciliara
- factorii protectivi nazali
nespecifici

17
 Flora normala a cavitatii nazale:

 Mecanismul de aparare imunologica specifica:

Testarile alergice sunt efectuate de serviciile de alergologie:
 Testari cutanate (prick tests)
 Teste serologice:
 IgE totale si specifice
 RAST, RIST, EAST
 Teste de provocare nazala cu alergeni
4. Functia de “cavitate de rezonanta”: evaluare a vocii “rinolalia”?

Sindromul vascular: Epistaxisul

18
III. EXAMINĂRILE PARACLINICE in RINOLOGIE: (IMAGISTICA,
EX.DE LABORATOR, EX. SPECIALE)
 1. Examenul radiologic rinosinusal
Indicat de regula in suspiciunea de afectiuni acute, traumatisme sau corpi straini
endocavitari naso-sinusali
 Oasele proprii nazale sunt vizibile pe radiografii nazale de profil cu raze ”moi” unde se
caută existenţa fracturilor.Fosele nazale nu se apreciază radiologic datorită complexităţii
lor anatomice.
 Pentru sinusurile anterioare ale feţei si sfenoid, incidenţa cea mai utilizată este menton-
nas-placă (Water), bolnavul fiind aşezat cu faţa în jos, cu gura deschisă, peste caseta cu
filmul radiologic. Normal, sinusurile trebuie să aibă o transparenţă asemănătoare

19
 orbitei. Se pot vedea voalări (în sinuzite), distrugeri osoase (în tumori), linii de fractură,
corpi străini radioopaci.
 Pentru sinusul frontal există o incidenţă specială frunte-nas-placă (Cadwell). Acesta
apare in mod normal mai opac (“alb”) decat orbitele si decat sinusurile maxilare
 Pentru sinusurile posterioare se practică incidenţa axială a craniului (Hirtz) pe care
apare baza craniului în întregime, inclusiv etmoidul posterior şi sinusurile sfenoidale.
 Radiografiile de craniu profil, radiografiile cu substanţă de contrast introdusă în sinusuri
(Lipiodol), sunt indicate în cazuri speciale.
 Examinarea actuala considerata “GOLD STANDARD” in afectiunile rinosinusale este
TOMOGRAFIA COMPUTERIZATA NATIVA a CRANIULUI!!!

1. Examinari radiologice clasice: incidente

Atentie la dezvoltarea cavitatilor sinusale in functie de varsta:

20
2. CT viscerocraniu (rino-sinusala):
Incidenta axiala si coronala

21
Importanta deosebita a CT pentru FESS:
(…in evaluarea pre/post-exploratorie/operatorie)

22
3. MRI sinusuri paranazale:
(incidenta coronala, axiala si sagitala)

4. PET CT- Tomografia craniana cu emisie de pozitroni

 Utila in dg. Dif. Din afectari naso-sinusale hematologice (limfoame), dupa radioterapie si dupa
citostatice (in cc zonei sinuso-nazale) unde poate indica prezenta recidivelor sau metastazelor si
recomanda o chirurgie ulterioara
 Utilizeaza trasorul FLORINE 18 (FDG)

23
 Alte examinari paraclinice in rinologie:

2. Examenul bacteriologic :
 Se prelevează secreţie nazală sau lichid de spălătură sinusală, se trimite la laborator pentru
examen bacteriologic, antibiograma/antifungigrama
 În caz de sinuzită maxilară cronică, este bine a se cere şi însămânţarea pentru anaerobi. (provin
din focare dentare)
 Secreţia nazală se poate colecta si după o provocare cu Iodură de potasiu pentru căutarea
bacilului Hansen, în caz de suspiciune de lepră nazală.
3. Examenul citologic :
 Se poate cerceta prezenţa eozinofilelor în secreţia nazală, ca un test pentru alergia nazală.
 Se pot căuta celule neoplazice în suspiciunea de cancer.
4. Biopsia :

24
  Se poate executa din formaţiuni tumorale nazale, din mucoasa nazală, dar se poate recolta si din
sinusul maxilar prin acul de puncţie, puncţie-biopsie, sau prin FESS
 Fragmentul recoltat se introduce imediat în soluţie de Formol 10%. si se trimite serv.
Anatomopatologie (ex. Anatomo-patologic)

Examinari paraclinice frecvent utilizate in afectiunile rino-sinusale, pe scurt:

Obstructia nazala: algoritm practic de dg.

25
Cauzele Sd. de obstructie nazala:
…cel mai frecvent sd. nazal intalnit in practica!

26
27