Predica Papei la Liturghia din Lampedusa

magisteriu.ro/predica-papei-la-liturghia-din-lampedusa-2013/

July 9,
2013

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc

la Liturghia celebrată la complexul
Arena
Salina, Lampedusa, 8 iulie 2013

Imigrați morți în mare, din acele bărci care

în loc să fie o cale de speranță au fost o
cale de moarte. Așa spuneau ziarele.
Când, în urmă cu câteva săptămâni, am
aflat această știre, care din păcate s-a
repetat de atâtea ori, gândul s-a întors
încontinuu acolo care un spin în inimă care aduce suferință. Și atunci am simit că trebuia
să vin aici să mă rog, să fac un gest de apropiere, dar și să trezesc conștiințele noastre
pentru ca să nu se repete ceea ce s-a întâmplat. Să nu se repete, vă rog.

Însă mai întâi aș vrea să spun un cuvânt de sinceră recunoștință și de încurajare vouă,
locuitori din Lampedusa și Linosa, asociațiilor, voluntarilor și forțelor de securitate, care
ați arătat și arătați atenție față de persoane în călătoria lor spre ceva mai bun. Voi sunteți
o mică realitate, dar oferiți un exemplu de solidaritate! Mulțumesc! Îi mulțumesc și
Arhiepiscopului Mons. Francesco Montenegro pentru ajutorul său, pentru munca sa și
pentru apropierea sa pastorală. Salut cordial pe doamna primar Giusi Nicoloni:
mulțumesc mult pentru ceea ce ați făcut și faceți. Un gând îl îndrept spre iubiții imigrați
musulmani care, astăzi, diseară, încep postul Ramadan, cu urarea de roade spirituale
îmbelșugate. Biserica este aproape de voi în căutarea unei viei mai demne pentru voi și
pentru familiile voastre. Vouă: o’scià!

În această dimineață, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu pe care l-am ascultat, aș vrea să
propun câteva cuvinte care mai ales să provoace conștiința tuturor, să determine la
reflecție și la schimbarea concretă a anumitor atitudini.

„Adame, unde ești?”, este prima întrebare pe care Dumnezeu o adresează omului după
păcat. „Unde ești, Adame?” Și Adam este un om dezorientat care și-a pierdut locul în
creație deoarece crede că poate fi puternic, că poate să domine totul, că este Dumnezeu.
Și armonia se strică, omul greșește și acest lucru se repetă și în relația cu celălalt, care nu
mai este fratele care trebuie iubit, ci pur și simplu celălalt care deranjează viața mea,
bunăstarea mea. Și Dumnezeu pune a doua întrebare: „Cain, unde este fratele tău?” Visul
de a fi puternic, de a fi mare ca Dumnezeu, ba chiar de a fi Dumnezeu, duce la un lanț de
greșeli care este lanț al morții, care duce la vărsarea sângelui fratelui!

Aceste două întrebări ale lui Dumnezeu răsună și astăzi, cu toată forța lor! Atâția dintre
1/3
noi, mă includ și pe mine, suntem dezorientați, nu mai suntem atenți la lumea în care
trăim, nu îngrijim, nu păstrăm ceea ce Dumnezeu a creat pentru toți și nu mai suntem
capabili nici măcar să ne păzim unii pe alții. Și atunci când această dezorientare capătă
dimensiunile lumii, se ajunge la tragedii ca aceea la care am asistat.

„Unde este fratele tău?”, glasul sângelui său strigă până la mine, spune Dumnezeu.
Aceasta nu este o întrebare adresată altora, ci este o întrebare adresată mie, ție,
fiecăruia dintre noi. Acei frați și surori ai noștri încercau să iasă din situații dificile pentru
a găsi un pic de seninătate și de pace; căutau un loc mai bun pentru ei și pentru familiile
lor, dar au găsit moartea. De câte ori cei care caută aceasta nu găsesc înțelegere, nu
găsesc primire, nu găsesc solidaritate! Și glasurile lor se înalță până la Dumnezeu! Și încă
o dată vă mulțumesc vouă, locuitorilor din Lampedusa, pentru solidaritate. Am auzit,
recent, pe unul dintre acești frați. Înainte de a ajunge aici au trecut prin mâinile
traficanților, ale celor care exploatează sărăcia altora, aceste persoane pentru care
sărăcia altora este o sursă de câștig. Cât de mult au suferit! Și unii nu au reușit să ajungă.

„Unde este fratele tău?” Cine este responsabil de acest sânge? În literatura spaniolă este
o comedie de Lope de Vega care relatează cum locuitorii orașului Fuente Ovejuna îl ucid
pe guvernator pentru că este un tiran și fac aceasta în așa fel încât să nu se știe cine a
săvârșit execuția. Și atunci când judecătorul regelui întreabă: „Cine l-a ucis pe
guvernator?”, toți răspund: „Fuente Ovejuna, domnule”. Toți și nici unul! Și astăzi această
întrebare reiese cu putere: Cine este responsabil de sângele acestor frați și surori? Nici
unul! Noi toți răspundem așa: nu sunt eu, eu nu sunt amestecat, poate că alții, sigur nu
eu. Dar Dumnezeu întreabă pe fiecare dintre noi: „Unde este sângele fratelui tău care
strigă până la mine?”

Astăzi nimeni în lume nu se simte responsabil de aceasta; am pierdut simțul

responsabilității fraterne; am căzut în atitudinea ipocrită a preotului și a slujitorului
altarului, despre care vorbea Isus în parabola samariteanului milostiv: privim la fratele pe
jumătate mort la marginea drumului, poate că ne gândim „sărăcuțul”, și mergem înainte
pe drumul nostru, (considerând că) nu este datoria noastră; și cu aceasta ne liniștim, ne
simțim în ordine. Cultura bunăstării, care ne face să ne gândim la noi înșine, ne face
insensibili la strigătele celorlalți, ne face să trăim în bule de săpun, care sunt frumoase,
dar nu sunt nimic, sunt iluzia nimicului, a provizoriului, care duce la indiferență față de
alții, ba chiar duce la globalizarea indiferenței. În această lume a globalizării am căzut în
globalizarea indiferenței. Ne-am obișnuit cu suferința celuilalt, nu ne privește, nu ne
interesează, nu este treaba noastră!

Revine figura nenumitului din Manzoni. Globalizarea indiferenței ne face pe toți

„nenumiți”, responsabili fără nume și fără față.

„Adame, unde ești?”, „Unde este fratele tău?”, sunt cele două întrebări pe care Dumnezeu
le pune la începutul istoriei umanității și pe care le adresează și tuturor oamenilor din
timpul nostru, și nouă. Dar eu aș vrea să ne punem și o a treia întrebare: Cine dintre noi
a plâns pentru acest fapt sau pentru fapte ca aceasta? Cine a plâns pentru moartea
acestor frați și surori? Cine a plâns pentru aceste persoane care erau în barcă? Pentru
2/3
mamele tinere care purtau pe copiii lor? Pentru acești oameni care doreau ceva pentru a-
și susține propriile familii? Suntem o societate care a uitat experiența plânsului, a acelui
„a pătimi cu”: globalizarea indiferenței ne-a luat capacitatea de a plânge!

În Evanghelie am ascultat strigătul, plânsul, marea plângere: „Rahela își plânge copiii…
pentru că nu mai sunt”. Irod a semănat moarte pentru a apăra propria bunăstare,
propria bulă de săpun. Și acest lucru continuă să se repete… Să îi cerem Domnului ca să
șteargă ceea ce a rămas din Irod în inima noastră; să îi cerem Domnului harul de a
plânge asupra indiferenței noastre, de a plânge asupra cruzimii care există în lume, în
noi, chiar și în cei care în anonimat iau decizii socio-economice care deschid calea la
drame ca aceasta. „Cine a plâns?” Cine a plâns astăzi în lume?

Doamne, la această Liturghie, care este o Liturgie de pocăință, cerem iertare pentru
indiferența față de atâția frați și surori, cerem iertare, Tată, pentru cei care s-au așezat
comozi și s-au închis în propria bunăstare care duce la anestezia inimii, cerem iertare
pentru cei care cu deciziile lor la nivel mondial au creat situații care conduc la aceste
drame. Iertare, Doamne! Doamne, fă să auzim și astăzi întrebărilor tale: „Adame, unde
ești?”, „Unde este sângele fratelui tău?”

Cuvintele Sfântului Părinte la sfârșitul celebrării euharistice:

Înainte de a vă da binecuvântarea, vreau să vă mulțumesc o dată în plus vouă, celor din

Lampedusa, pentru exemplul de iubire, pentru exemplul de caritate, pentru exemplul de
primire pe care ni-l dați, pe care l-ați dat și pe care încă îl dați. Episcopul a spus că
Lampedusa este un far. Fie ca acest exemplu să fie far în toată lumea, pentru ca să aibă
curajul de a-i primi pe cei care caută o viață mai bună. Mulțumesc pentru mărturia
voastră. Și vreau să vă mulțumesc și pentru duioșia pe care am simțit-o în persoana
părintelui Stefano. El îmi povestea pe navă ceea ce fac el și vice-parohul. Vă mulțumesc
vouă, vă mulțumesc dumneavoastră, părinte Stefano.

3/3