Unitatea nr.

Uleiurile vegetale și biolubrifianții

 Uleiurile vegetale

Uleiurile vegetale fac parte din categoria combustibililor oxigenați (conțin între
4-12% oxigen în funcție de proveniența uleiului). Prin utilizarea lor integrală
sau în amestec cu motorina se poate ameliora nivelul emisiilor de oxid de
carbon CO și dioxid de carbon CO2, de oxizi de sulf (datorită absenței sulfului
în compoziția lor). Acești combustibili sunt biodegradabili comparativ cu
combustibilii fosili (în 21 de zile se degradează în proporție de 98%, pe când
motorina numai în proporție de 50%) și prin urmare nu afectează calitatea
mediului. De aici și numele ce li se atribuie uneori, biodiesel. Trebuie făcută
distincția între uleiul vegetal și FAME (esterii metilici ai aizilor grași), FAME
fiind utilizați în prezent ca biodiesel (vezi cursul 2-3) și nu uleiurile care
prezintă multe dezavantaje. În schimb, FAME prezintă toate avantajele
uleiurilor, privind emisiile, iar prețul FAME este competitiv.

Uleiurile vegetale se pot obține din plante oleaginoase (ex: floarea soarelui,
rapiță, palmier, soia), și din unele nealimentare (kenaf, jatropha, arborele tung).
Dintre toate aceste uleiuri numai o parte au fost testate pe motorul diesel,
printre ele aflându-se cele de rapiță, floarea soarelui, soia, muștar, șofran,
palmier.
În cazul uleiurilor vegetale raportul între energia consumată (intrare) pentru
producerea lor (lucrările tehnice agricole – arat, semănat, lucrări de întrținere,
recoltat + extragere ulei + rafinare parțială fig.19) și energia conținută (ieșire)
în ele este deosebit de avantajos (de ex. În cazul uleiului de rapiță raportul
intrare: ieșire este de 1 : 2,3 ( față de etanol obținut din sfeclă de zahăr 1 :
1,2).

Din acest punct de vedere producerea uleiurilor vegetale pare tentantă dar se
ridică și alte probleme legate de reducerea suprafețelor agricole avînd ca
destinație produsele alimentare, cantitățile mari necesare acoperirii
consumului de combustibili precum și prețul de livrare.

Dintre uleiurile testate par să aibă șanse de producție în cantități mari uleiul de
rapiță în Germania și Anglia, uleiul de floarea soarelui în Franța și Italia și
uleiul de soia în SUA.
 Comparație între caracteristicile motorinei și ale uleiurilor
vegetale (I)

Vâscozitatea uleiurilor este deosebit de ridicată, creând probleme la sistemele

de pompare , injecție și la motor: pulverizare defectuoasă, rezultând picături cu
diametrul mediu relativ mare care se vor vaporiza cu greutate, iar amestecul aer-
combustibil va fi foarte eterogen
 un punct final de fierbere ridicat (460oC pentru uleiul de floarea soarelui, 510oC
pentru uleiul de șofran); aceste temperaturi sunt apropiate de al aerului
comprimat din motor, nu se vaporizează complet, favorizând formarea
depozitelor (depunerile carbonoase în orificiile injectorului, în camera de ardere,
pe piston, supape, etc.)
 Comparație între caracteristicile motorinei și ale uleiurilor
vegetale (II)

La folosirea uleiurilor vegetale brute motorul produce mai puțină putere și emite
cantități mai mari de particule materiale deoarece întârzierea la autoaprindere
crește și, datorită amestecului foarte eteroge, există posibilitatea mărită a
aprinderilor ratate ceea ce va face ca o parte a combustibilului nears să
părăsească cilindrul o dată cu gazele de evacuare în timp ce altă parte depusă pe
perete este luată de uleiul de ungere. În acest fel poate fi afectată și calitatea
uleiului de ungere. Acest lucru este foarte evident la motorul cu injecție directă
la care forma și evoluția jetului are o mare influență asupra procesului de
formare a amestecului.
 Uleurile vegetale ca biolubrifianți

Uleiurile vegetale pot fi lubrifianți în următoarele situații:

-ulei în carterul motoarelor Diesel (pentru protejarea de uzură a pieselor în
mișcare)
-uleiuri hidraulice, de transmisie
- În compoziția unsorilor consistente
Avantajele utilizării biolubrifianților pentru mediu
Biodegradabilitate ridicată
Toxicitate redusă
Proprietăți de lubrifiere foarte bune
Punct de inflamare ridicat
Indice de vâscozitate ridicat
Indicele de vâscozitate este o măsură a variației cu temperatura a vâscozității. Cu
creșterea temperaturii, vâscozitatea scade . Un ulei este bun dacă își păstrează
calitățile de ungere și la temperaturi mici și la temperaturi mari , deci variația
vâscozității cu temperatura trebuie să fie cât mai mică. Indicele de vâscozitate a unui
ulei de moor trebuie să fie de peste 100, către 200.
Indicele de vâscozitate se calculează cu o formulă și cu ajutorul unui tabel, după ce s-
a determinat vâscozitatea cinematică a uleiului (în cSt) la 37,8 C (100 F) și respectiv la
98,9 C (210 F).
 Clasificarea SAE a uleiurilor lubrifiante (SAE- Society of
Automotive Engineers) (fragment)

V.I. (Viscosity Index) este unul si același lucru cu I.V. (indicele de vâscositate)
 Clasificarea SAE a uleiurilor lubrifiante (SAE- Society of
Automotive Engineers) - continuare
Clasificarea SAE pune accentul pe comportarea uleiului la rece și la cald. Există câteva
zeci de grade de uleiuri, aici este prezentat numai un fragment din tabel.
Codurile se traduc astfel:
Ex: 15W 40
-15 înseamnă “clasa 15” și totodată temperatura în grade Farenheit: 15 F (= -9,4 C); la
această temperatură, uleiul trebuie să aibă o vâscozitate dinamică de max. 2600 cP (cf.
tabel)
- W este de la winter=iarna
- 40 este denumirea unei norme ( deci ,uleiul se încadrează la Norma 40); există 4
norme: 20, 30, 40, 50.
 Norma 20 impune un I.V. de 127
Norma 30 impune un I.V. De 180-205
Norma 40 impune o viscozitate cinematică la 150 C (3.66 cSt la uleiurile din
clasele 0; 5 sau 10, respectiv 4.11 cSt la uleiurile din clasele 15; 20; 25)
Norma 50 impune un indice de vâscozitate de min. 230 la casa 5, respectiv 133
la clasa 20
 Dezvantajele utilizării uleiurilor vegetale ca
lubrifianți
A. Instabilitatea structurală
-În timp, după mai multe cicluri de funcționare, moleculele de trigliceride (ulei) se
crachează în măsură din ce în ce mai mare, sub influența temperaturii ,rezultând
molecule cu lanț mai scurt. Ca urmare, punctul de inflamare scade, uleiul devine
mai ușor inflamabil, iar vâscozitatea lui și indicele de vâscozitate scad, uleiul
devenind un lubrifiant mult mai prost ca la început; același lucru se întmplă și la
uleiurile minerale, dar procesul de degradare la acestea este mult mai lent
- În timp, alături de cracări, se produc și reacții de oxidare și reacții de polimerizare,
rezultând depuneri de produși solizi (gume), care pot bloca mecanismele pe care le
ung.

B. Durabilitatea (sustenabilitatea)
Uleiurile vegetale pot fi considerate sustenabile, atâta timp cât pot fi produse an de
an , de către plante, prin sinteză naturală, din CO2 , apă și săruri din sol, părând că
sunt o resursă inepuizabilă. În realitate, solul nu este inepuizabil, iar alocarea unor
suprafețe pentru cultivarea plantelor oleaginoase în scopul obținerii de biocarburanți
și biolubrifianți micșorează suprafețele dedicate obținerii de alimente.
 Unsori consistente pe bază de uleiuri vegetale
-Unsorile sunt corpuri solide sau semisolide care, in anumite conditii de sarcina si
temperatura, trec de la starea de corp solid la cea de fluid plastic (putând sa curga ca
un lichid). Atunci cind stresul termic sau sarcina au fost indepartate, unsoarea revine
la starea initiala.
Utilizări:
Lubrifianți pentru piese în mișcare (rulmenți, cuple)
Etanșări la utilaje, sașiuri
Protecție anticorozivă
Reducerea zgomotului și a vibrațiilor, în special la utilajele care funcționează în
poziție verticală
-Principalele caracteristici de calitate sunt: puctul de picurare și penetrația
(Punctul de picurare este temperatura la care unsoarea se “topește” iar uleiul se
separă și picură; penetrația este adâncimea la care se împlântă vârful unui con , lasat
să cadă de la o anumită înălțime într-o probă de unsoare; o unsoare ste cu atât mai
bună u cât puntul de picurare este mai sus, iar penetrația este mai mică)
-Ele se obțin, de regulă din uleiuri minerale, prin amestecare cu un îngroșător (săpun,
bentonită, siliagel), în concentrație mare: 10-30%.
-Se pot obține și din uleiuri vegetale, care le înlocuiesc pe cele minerale, cu succes.
-De asemenea, îngroșătorul poate fi unul natural, vegetal: celuloză, lignină
-Unsorile pe bază de ulei vegetal, cu îngroșători naturali sunt considerate sustenabile
dar mai ales au avantajul ă sunt biodegradabile, reducând astfel poluarea mediului
- Prin elaborarea unor rețete bune de unsori vegetale, caracteristicile de calitate ale
acestora se pot compara cu cele ale unsorilor din uleiuri minerale, putând fi utilizate
în toate aplicațiile, cu excepția celor la care sarcina de forfecare este foarte mare.