PATOLOGIA SOCIALĂ

Psihoza individuală şi psihoza socială:

Psihoza este o tulburare psihică gravă, cu aspect invalidant pentru individ.
Se caracterizează prin:
- alterări în sfera percepţiei (de tipul halucinaţiilor vizuale, auditive);
- alterări în sfera gândirii (idei delirante);
- tulburări de conştienţă (confuzie majoră, pierderea reperelor spaţio-temporale,
pierderea identităţii);
- grad crescut de inadaptare pe plan social şi relaţional;
- tulburări în { - sfera reprezentărilor
{ - ale capacităţii de evocare
- are un aspect dezorganizant pentru conduită şi comportament.
- *este cauzată în principal de factorul genetic ereditar, la care se adaugă elemete
legate de biochimismul intern.
Noţiunea de „psihoză” e medicală , psihiatrică.
Psihoza colectivă este o tulburare a manifestărilor grupului; care are cauza
exclusiv în mediul social , în evenimente traumatizante prin care trece grupul respectiv,
pe fondul unei anumite predispoziţii şi a unei stări sufleteşti aparte, prin care indivizii
sunt caracterizaţi.
Termenul de „psihoză colectivă” are o conotaţie socio-patologică.
* Drept surse principale în apariţia psihozei colective putem evidenţia:
 hiperexaltare emoţională a maselor, ce duce în timp la un sentiment de
epuizare emoţională, acesta dând naştere unui sentiment de nesiguranţă,
anxietate şi insecuritate;
 inducţia sugestivă colectivă;
 înlocuirea modelelor comportamentale normale cu modele iraţionale,
ilogice;
 apariţia unor elemente de natură patologică în sistemul reprezentărilor
sociale colective;
 o sugestibilitate crescută a grupului, caracterizat printr-o receptivitate la
elemente de factură iraţională;
 acceptarea unor soluţii cu caracter aberant , soluţii irealizabile;
 * nevoia de compensare a fricii la nivelul grupului (căutarea unor căi de
ieşire din situaţii limită, create de factorii sociali traumatizanţi; se bazează
pe o nevoie de securitate, siguranţă);

1
Confidential C
  tendinţa la imitaţie în condiţiile scăderii iniţiativei individuale;
 automatizarea sau robotizarea conduitei membrilor grupului
 influenţarea emoţională reciprocă.

Elementul principal de referinţă al psihozei colective este Eul colectiv (grupul

uman propriu-zis).
Modelul explicativ al psihozelor colective include 2 dimensiuni:
a. verticală-structurală, reprezentată de :
- supraeul colectiv (sediul valorilor morale spirituale ale grupului ,
cel care elaborează idealurile sociale ale grupului);
- inconştientul colectiv (sediul pulsiunilor şi al tendinţelor primare
ale grupului , cel care elaborează materialul din care se vor
constitui manifestările de conduită ale grupului).
b. orizontală-dinamică, reprezentată de istoria psiho–socială a grupului la
care distingem:
- experienţa propriu-zisă (biografia grupului, trecutul său psiho-
social);
- perspectiva viitorului sau evoluţia grupului;
→ apar 2 zone în funcţie de care putem clasifica psihozele colective:
1) zona de sublimare a supraeului – se caracterizează printr-o întoarcere în
trecut , printr-o reactualizare a evenimentelor psiho-traumatizante din
istoria grupului respectiv;
2) zona de descărcare a pulsiunilor psihologice fundamentale ale
inconştientului colectiv, concretizate printr-o proiecţie spre viitor şi printr-o
anticipare a unor evenimente cu caracter compensator, reparator.

În funcţie de acestea :
1. psihoze colective de sublimare (origini în supraeul colectiv şi privesc
problemele trecutului)
2. psihoze colective de descărcare (origini în inconştientul colectiv şi care
privesc problemele viitorului)

1. PSIHOZE COLECTIVE DE SUBLIMARE:

1. idealiste – concretizate în manifestări ale tendinţelor de afirmare într-o

manieră sublimată a idealurilor maselor sociale; → utopice
- se prezintă sub diferite aspecte:
 idei reformatoare cu caracter – politic

2
Confidential C
 - religios
 proiecte sau doctrine utopice de schimbare alumii (în cadrul grupului
ele au un caracter compensator ; oferă o aşa-zisă soluţie la criza
socială a valorilor grupului);
2. de refugire (regresive) - conduite de refugire sau retragere în trecut ;
exprimă situaţii de închidere colectivă; rupere de realitatea prezentă;→ schizoide.
- Se prezintă sub diferite aspecte:
 fenomene de regresiune isterică
 compensarea unei culpabilităţi anormale prin autopedepsire, prin
anumite ritualuri cu semnificaţia unor acte reparatorii; ajung la
manifestări extreme de automutilare şi la conduite de izolare
absolută;
Ex: în cazul sectelor religioase se ajunge la manifestări extreme, gen respingerea

2. PSIHOZE COLECTIVE DE DESCĂRCARE

1. de violenţă – aflate în raport direct cu inconştientul colectiv

- se bazează pe manifestările pulsionale, instinctuale şi au la bază
potenţialul agresiv latent al maselor.
2. expansive = manifestările psiho-patologice colective, dominate de
tendinţele proiective ale grupurilor umane către viitor.
- apar ca o reglare a prezentului;
- construcţii de tipul delirului colectiv- delirante colective
explicaţie : e vorba de o pierdere a identităţii maselor ce apare în situaţii de criză
valorică socială;
- apar pe fondul unei confuzii generale şi au un caracter aberant, nefundat
(luând aspectul unei construcţii delirante).
- Ca forme de manifestare:
a. conduitele de panică (au ca substrat angoasa şi nesiguranţa în privinţa
viitorului legată de evenimente catastrofice: inundaţii, cutremure,
apocalipsa).
b. migraţia populaţională către alte regiuni sau ţări:
- apare ca expresie a căutării uni noi identităţi şi a unei siguranţe
sociale, menite să înlăture sentimentul de anxietate.
c. mişcări sociale de masă cu caracter de schimbare a ordinii sociale(ex:
acte de tip terorist).

PSIHOZELE COLECTIVE ŞI MANIFESTĂRILE ÎN PLAN

FUNCŢIONAL

3
Confidential C
 În cazul psihozelor colective, în majoritatea cazurilor apare un lider carismatic,
cu rol dominant, cu o putere uluitoare de persuasiune asupra celorlalţi membri, care îl
vor urma şi asculta necondiţionat.
Liderul e un personaj simbolic asupra căruia se vor proiecta propriile emoţii,
sentimente, idealuri ale membrilor.
- Se identifică cu problemele grupului şi apare ca persoana salvatoare
mesianică;
- Astfel el se substituie supraeului colectiv, iar comunicarea între lider şi mase e
de tip unidirecţional şi capătă aspectul găsirii unor soluţii salvatoare.

Masele se identifică cu liderul , acesta apropiiindu-se de imaginile paterne.

Liderul devine arhetipul tatălui protector.
 Se va realiza un proces de inducţie colectivă dublat de un fenomen –
regresiunea emoţională a maselor (liderul va gândi pentru mase, iar masele
prin comportamentul lor îşi vor urma necondiţionat liderul; valoarea
individului, umană e înlocuită cu valoarea colectivităţii; treptat aceasta se
transferă la lider; este cazul liderilor dictatori prezenţi în toate situaţiile
sociale de criză din istoria umanităţii ; se produce o înlocuire a gândirii de
tip logic cu o gândire de tip artificial , cu nuanţă utopică; iraţionalul , ca
model de gândire va duce la construcţii fabulative şi la vaste sisteme de
gândire delirantă;
 În geneza modelelor de gândire ilogică pecifice psihozelor colective, un rol
extrem de important îl are pierderea reperelor valorice.
 Un alt factor foarte important :

* DISCURSUL COLECTIV este acel limbaj cu nuanţă, caracter socio-politic, ce

exprimă o anumită ideologie care foloseşte formule simple, repetitive , extrem de
persuasive, care se adresează maselor , creând un anumit curent de opinie, cu o direcţie
precisă ca intenţie.
 Acest discurs are un puternic conţinut emoţional-afectiv şi are ca scopformarea
unor modele de gândire şi a unui tip de comportament dirijat;
 Beneficiind de un grad de sugestie colectivă, discursul colectiv dezvoltă un
principal instrument de manipulare a colectivităţii umane;
 Întreţine o atmosferă de incertitudine favorizând o explozie a iraţionalului în
realitatea lumii concrete;
 În acest context, pot apărea explozii cu caracter fantezist, catastrofic , care menţin
şi accentuează starea de incertitudine, nesiguranţă şi angoasă colectivă;

4
Confidential C
  Limbajul folosit în discursul colectiv are următoarele caracteristici :
- simplu, clar, accesibil;
- extrem de persuasiv;
- insinuant;
- demascator;
- exprimă o atitudine aparte, ce corespunde aşteptărilor maselor sociale ;
având o mare audienţă;
- *oferă soluţii şi face promisiuni cu privire la găsirea unor soluţii;
- oferă modele de sensibilitate, gândireşi de comportamente ce sunt adoptate
imediat de mase;
- vizează descărcarea agresivă a maselor asupra unor ţinte speciale;
- influenţează categoric atitudinile emoţionale ale maselor pe care le
dirijează într-o direcţie anume, intenţionată.

CONSTRUCŢIA ŞI DINAMICA UNIVERSULUI SOCIAL

CATEGORIZĂRI. STEREOTIPURI. PREJUDECĂŢI. REPREZENTĂRILE

SOCIALE. ATRIBUIRI (proces/ teoria atribuirii)

1. CATEGORIZĂRI:
Fiinţele umane, în mod spontan grupează obiectele şi situaţiile ce au proprietăţi
comune. Acest proces se aplică şi persoanelor existând tendinţa de a grupa indivizii în
funcţie de anumite :
- caracteristici de personalitate;
- trăsături psihice;
- manifestări comportamentale.
Tendinţa aceasta se numeşte categorizare.

2. STEREOTIPUL. STEREOTIPIZARE
Cel care a vorbit prima dată de stereotipuri a fost eveţianul Liepmann , păreri pe
care noi adesea le învăţăm de la alţii cu privire la abilităţile, deprinderile şi capacităţile
unor indivizi.
Până în anii `70, stereotipurile au fost studiate în psihologia socială numai dintr-o
perspectivă evaluativ –descriptivă; apoi ele au fost studiate din prisma rolurilor în
comportamentul uman concret şi a rolului lor în ceea ce priveşte reprezentarea socială.

5
Confidential C
 Definiţie: scheme mentale , cognitive cu valoare de construct subiectiv ,
considerate definitorii pentru anumite grupuri sociale.
- Joacă un rol substanţial în percepţia şi atitudinea fată de realitate
- Utilizeză intr-un mod excesiv ,pot induce confuzie şi interpretări
eronate
- Inerţia folosirii stereotipurilor apare ca principal duşman în ceea ce
priveşte relaţiile interumane

Comparaţie între stereotipuri şi prejudecată:

 Stereotipul e determinat atât de aspectele intraindividuale (mecanismele

de tip cognitiv, afectiv ale individului)cât şi de aspectele interindividuale
(contextul în care îşi desfăşoară activitatea grupul social , dar şi ierarhiile
grupale).
 Dacă stereotipul reprezintă o serie de caracteristici considerate relevante
pentru a descrie membrii unui grup sau a unei categorii sociale ,
prejudecata reprezintă o reacţie afectivă faţă de membrii unui grup sau a
unei categorii sociale
 Prejudecata e cea care influenţează elementele stereotipurilor , cât şi
direcţia (+/- ) procesării acestora
 Prejudecata e un predictor puternic pentru comportamentul omului vis-a-
vis de anumiţi membrii ai grupului sau categoriei sociale.

4. REPREZENTAREA SOCIALĂ:

I – Emil Durkeim – reprezentările colective = o clasă aparte de fenomene şi

procese sociale ce înglobează ideologii, mituri, credinţe, idealurile şi sentimentele
împărtăşite de membrii unei societăţii.
- Abia în anii 90 , reprezentarea devenit o preocupare a psihologiei sociale
- Reprezentările sociale – definiţie – metasisteme de cunoştinţe , grile de lectură a
realităţii cotidiene .
Componente:
1. coginitivă (esenţială pentru funcţionarea reprezentărilor sociale )
2. afectivă (reflectă rolul reprezentărilor sociale în reducerea tensiunii şi a
dezechilibrului prin transformarea elementului straniu , nefamiliar în ceva
familiar; realitatea se personalizează)

6
Confidential C
explicatie: acest mecanism reduce disconfortul psihic al individului confruntat cu
situaţiile neobişnuite , inedite.

3. comportamentală ( reprezentarea socială e legată de comportamnetele şi

practicile propriu –zise)

funcţiile :
1. funcţia de cunoastere
- reliefează faptul că reprezentările permit înţelegerea şi
interpretarea realităţii
- facilitează cunoaşterea celorlalţi
- datorită acestei funcţii reprezentările sociale apar ca nişte
repere în înţelegerea şi în atribuirea de semnificaţii
evenimentelor şi relaţiilor umane
2. funcţia identitară
- reprezentările sociale permit individului de a se delimita, de a se situa
pe poziţii specifice în procesul comparaţiei sociale
3. funcţia de orientare
- reprezentarea socială presupune ghidarea comportamentelor, a
atitudinilor şi apracticilor sociale
- reprezentările sociale , astfel , conduce la definirea scopului unei
sarcini , determină implicit tipul de comportament adoptat.
4. funcţia justificativă
- reprezentările sociale permit justificarea compotamentelor
5. funcţia axiologică
- ele conţin, înglobează valori culturale specifice ce aparţin
universului social al unui grup şi care vor constitui repere
fundamentale pentru elaborarea atitudinilor.

5. ATRIBUIREA:
- când explicăm comportamentul celorlalţi indivizi emitem o serie de
ipoteze cu privire la modul concret, la ce anume îi determină să
actioneze într-un fel sau altul şi de aceea în găsirea explicaţiilor
apelăm la :
 trăsături de personalitate, comportament ale indivizilor respectivi
 contextul situaţional (în legătură cu el, încercăm să justificăm ce
anume ia determinat pe unii indivizi dă aibă o atitudine sau
comportament aparte)

7
Confidential C
 Atribuirea este procesul prin care oamenii realizează inferenţe în privinţa
cauzelor comportamentelor sau evenimentelor
 prin atribuirea cauzalităţii , oamenii implicit încearcă să explice şi sa
stăpânească realitatea cotidiană.
 Prin atribuire se realizează şi un proces de cunoaştere , un proces
implicit de inducţie de sensuri
 Ea are la bază:
- Nevoia individului de a avea o viziune coerentă asupra…… şi
asupra lumii în care trăieşte
- Nevoia de control asupra mediului şi asupra evenimentelor

A găsi explicaţie comportamentului înnăscut şi a prezice modul de reacţie ,

de a se comporta al indivizilor într-o situatie .
Eroarea fundamentală de atribuire se referă la :
- Subestimarea factorilor cauzali situaţionali, chiar şi când aceştia sunt
evidenţi
- Supraestimarea nejustificată a factorilor cauzali interni, a factorilor
legăturilor de structură de personalitate a individului.

8
Confidential C