CAPITOLUL 2

2. MAŞINI HIDRAULICE NAVALE

2.1 ELEMENTE GENERALE

Maşinile hidropneumatice sunt structuri mecanice complexe în care are loc conversia
energiei mecanice în energie hidraulicã sau pneumaticã şi/sau invers. Ele transmit fluidului
energia necesarã deplasãrii prin tubulaturã între punctele la care se cupleazã instalaţia, sau pot
utiliza energia fluidului la ieşire în vederea antrenãrii unei alte maşini. Fluidele cu care lucreazã
maşinile hidropneumatice şi care sunt supuse conversiei poartã denumirea de fluide de lucru. În
domeniul maşinilor şi instalaţiilor hidropneumatice navale existã o gamã foarte largã de fluide
de lucru, care se deosebesc între ele prin starea de agregare, vâscozitate, densitate, provenienţã,
conţinut de suspensii, etc. În funcţie de starea lor de agregare, acestea se pot clasifica în:
Lichide - apã, apãde mare, produse petroliere, melasã, lichide cu agresivitate chimicã,
amestecuri de lichide cu particule în suspensie;
Gaze - aer comprimat, aer, gaze, gaze de ardere, gaze lichefiate.
Varietatea mare a fluidelor de lucru detenninã particularitãţile constructive ale maşinilor
hidropneumatice precum şi pe:formanţele acestora, Spre deosebire de maşini, fluidul de lucru
utilizat în acţionãrile hidraulice este uleiul mineral. Cel mai des întâlnit ulei mineral de fabrica-
tie autohtonã este H46A, recomandat pentru temperaturi de lucru cuprinse între 100 şi 300C.
Dacã într-o maşinã hidraulicã sau pneumaticã se realizeazã conversia energiei într-un singur
sens, într-o acţionare hidropneumaticã are loc o conversie dublã în scopul transmiterii energiei
la distanţã. O astfel de acţionare implicã existenţa a douã maşini:
- o maşinã generatoare care transformã energia mecanicã în energie hidraulicã (realizeazã
conversia hidropneumo-mecanicã);
- o maşinã motoare care transformă energia hidropneumaticã în energie mecanicã pe care o
transmite mai departe consumatorului (realizează conversia mecanohidropneumatică).
În tabelul 2.1 este prezentatã clasificarea maşini1or hidropneumatice în funcţie de sensul în
care se realizeazã conversia energetică:

Tabel 2.1 Clasificarea maşini1or hidropneumatice după sensul conversiei

energetice
SENSUL CONVERSIEI
Tipul si parametriienergiei la Tipul maşinii Tipul şi parametrii energiei la
intrare hidropneumatice intrare
TIP MECANIC TIP HIDRAULIC
-Moment M1 GENERATOR -Debit Q1
-vitezã unghiularã ω1 -Sarcinã H1
TIP HIDRAULIC TIP MECANIC
-Debit Q1 MOTOR -Debit Q2
-Sarcinã H1 -Vitezã unghiularã ω2
TIP MECANIC TRANSMISIE TIP MECANIC
-Moment M1 POMPÃ MOTOR -Moment M2

27
-Vitezã unghiularã ω1 Q,H -Vitezã unghiularã ω2
Conversia energiei în maşinile hidropneumatice se face, în general, prin:
- efect dinamic;
- efect static (volumic).
În primul caz conversia se produce ca urmare a interacţiunii dinamice dintre fluid şi
organele de lucru ale maşinii hidropneumatice. În cel de-al doilea caz conversia este generatã
prin modificarea volumului de lucru al maşinii hidropneumatice, fapt care conduce la variaţia
presiunii cu transferul corespunzător de energie între fluid şi maşină.
Structura maşinilor hidropneumatice este prezentatã în tabetul 2.2. Analizând tipurile maşi -
nilor hidropneumatice din tabel rezultã că o parte din ele sunt reversibile din punct de vedere al
sensului în care are loc conversia, aceeaşi maşinã putând fi utilizatã şi ca generator şi ca motor.
Reversibilitatea maşinilor hidropneumatice mai poate fi considerată şi din punctul de vedere al
sensului de debitare. Din acest punct de vedere, maşinile reversibile işi pot schimba sensul de
debitare la schimbarea sensului turaţiei sau la o altã comandã adecvatã. Din analiza tabelului 2.2
rezultã că maşini1e la care conversia se face prin efect dinamic se diferenţiază mai mult dupã
natura efectului utilizat pentru conversie decât după construcţie. Cele volumice se diferenţiazã
în funcţie de modul în care se formează camerele de lucru, de aici rezultând un numãr mai mare
de variante constructive decât cele prezentate în tabel.
Funcţionarea maşinilor volumice are la bazã variaţia ciclică a volumelor de lucru. Aspiraţia
are loc când volumele de lucru variazã crescător, iar refularea când volumele de lucru descresc.
Pentru ca acelaşi volum să se poată cupla periodic la tubulatura de aspiraţie, respectiv refulare,
unele maşini hidropneumatice volumice folosesc organe de distribuţie. Acestea sunt de douä
tipuri:
- supape, utitizate în cazul când volumele de lucre sunt fixe, cum este cazul maşinilor cu
pistoane, la care cilindrul în care se formeazã volumul de lucru variabil prin mişcarea pistonului
este fix;
- distribuitoare, utilizate în cazul volumelor de lucru mobile, cum este cazul maşini1or cu
pistonane radiate sau axiale, al maşinilor cu roţi dinţate, lamele, ş.a.
Tipul organelor de distributie determinã, în general, reversibilitatea maşinilor hidropneuma-
tice. Astfel, maşinile care au ca organe de distribuţie supapele nu sunt reversibile. Cele cu dis -
tribuitoare sunt în general reversibile atât ca sens al conversiei, cât şi ca sens al debitãrii.
Volumul teoretic debitat de maşina volumicã la un ciclu al organului de antrenare se numeşte
cilindree. Aceasta poate fi constantã sau variabilã, definind în acest mod douã categorii
importante de maşini volumice.
În general, prin maşini hidropneumatice se înteleg acele maşini care realizeazã conversia
hidropneumo-mecanica în mod continuu. Sunt însă cazuri, frecvent întâlnite la motoarele hidro-
pneumatice, când conversia are loc într-un timp limitat, sau mai corect spus, când deplasarea
liniară sau unghiularã a organului de lucru se face pe o distanţã liniarã limitatã sau sub un unghi
limitat. Aceste maşini se numesc motoare liniare, respectiv motoare oscilante şi au o largã
rãspândire în tehnică în general şi în acţionãrile hidropneumatice, în special. Deoarece nu toate
maşinile din tabelul 2.2 se întâlnesc pe nave, în cele ce urmeazã se vor analiza constructiv şi
funcţional numai tipurile mai răspândite, precizându-se de fiecare datã şi domeniul lor de
utilizare la bord.

EFICIENŢA CONVERSIEI ENERGETICE

Eficienţa conversiei energetice este datã de randamentul sãu global. Se considerã o maşinã
generatoare care la intarare primeşte o putere mecanicã P1= Mω pe care o converteşte într-o

28
putere hidraulicã P2= QH la ieşire, aşa cum se aratã în fig.2.1.
Tabel 2.2 Structura maşinilor hidropneumatice

29
30
 Fig.2.1 Eficienţa conversiei energetice în cazul Fig.2.2 Eficienţa conversiei energetice în cazul
generatoarelor motoarelor

Debitul total de fluid la intrare se notează cu Qt iar sarcina totală cu Ht. Se presupune cã în
corpul maşinii au loc pierderile de debit ΔQ şi de sarcinã ΔH aşa încât se poate scrie cã
Ht=H+ΔH şi Qt=Q+ΔQ. Randamentul global al generatonilui este dat de raportul puterilor de la
ieşire P2 şi respectiv intrare P1. Se presupune cã în corpul pompei au loc pierderile de putere
mecanicã
ΔPm , de putere hidraulicã ΔPh şi de debit ΔPQ Notând cu P” respectiv cu P’ puterile parţiale
exprimate dupã ce au loc pierderile ΔPm şi respectiv ΔPh se poate scrie cã randarnentul global
este:
P QH QH P' P' '
G  2  
P1 M P' P ' ' M
unde P’ = Qt H şi respectiv, P’ = Qt Ht.
Inlocuind pe P’ şi P” în expresia lui ηG şi facând notaţiile:
 Q
 
Qt  Q
 1 
Q
 
 Qt Qt Qt


H

H t  H
 1 
H
  h
 H t H t H t
 Qt H t

 M


P1  P
P
m
 1 
P
P
m
  m
 1 1

se gaseşte, în final:
ηG= ην· ηh· ηm
Se considerã acum o maşinã motoare care primeşte la intrare o putere hidraulicã P1=QtHt pe
care o converteşte într-o putere mecanicã P2=Mω la ieşire, aşa cum se aratã în fig.2.2. Notând
din nou cu P” respectiv cu P’ puterile parţiale exprimate după ce au loc pierderile ΔPQ şi
respectiv ΔPh se scrie:
P2 P2 P' P"
G  
P1 P ' P" P1
unde P’= QH şi respeetiv, P”= Qt .
Înlocuind pe P’ şi P” în expresia lui ηG şi fãcând aceleaşi notaţii de mai sus se gãseşte din nou:
ηG = ην ηh ηm .
Din expresiile randamentului global se observã cã pentru a mari eficienţa conversiei energetice
este necesar ca fiecare componentã a lui ηG sã aibã valoare maximã.
La maşinile cu principiu dinamic de funcţionare pierderile mecanice sunt mici (frecãrile
apar numai la nivelul axului maşinii), în timp ce pierderile volumice se limiteazã la nivelul
sistemelor de etanşare. La aceste maşini, preponderente sunt pierderile hidraulice determinate de
contactul fluidului cu rotorul.
La maşinile volumice pierderile de sarcinã şi de debit sunt relativ mici (jocurile dintre

31
suprafeţe sunt limitate, iar debitele au valori reduse). Pierderile mecanice sunt preponderente
din cauza nivelului ridicat al presiunilor dezvoltate în camerele de lucru.

2.2 MAŞINI CU PRINCIPIU DE FUNŢIONARE DINAMIC

2.2.1 POMPE CENTRIFUGE

a) PRINCIPIUL FUNCŢIONAL

Se considerã pompa centrifugã orizontalã monoetajatã din fig.2.3 pentru care se vor
prezenta în cele ce urmeazã principiul funcţional şi bazele conversiei energetice din rotor. În
figurã s-au fãcut notaţiile următoare:

Fig.2.3 Pompã centrifugã

1-rotor, în care se produce conversia mecano-hidrau1icã; 2-paleţi; 3-lagãr de alunecare; 4-arbore; 5-carcasa pompei;
6-pană paralelã; 7-flanşã de aspiraţie; 8- flanşã de refulare; 9- şurub de strângere; 10- presetupã; 11- colector de re-
fulare; 12- electromotor; 13- tub de ungere; 14- piuliţa de fixare; 15- orificiu pentru manometru; 16- şurub de
fixare;17- orificiu pentru drenã.

Pompa primeşte energia mecanicã de la motorul electric de antrenare prin intermediul

arborelui 4 şi o transmite fluidului de lucru prin intermediul paleţilor 2 ai rotorului 1. Rotorul
are formã de disc,cu paleţii curbi dispuşi normal pe suprafaţasa. Curbura paleţilor este de regulã
în spatele sensului de rotaţie, fiind determinatã de condiţiile cinematice ale deplasãrii fluidului
în rotor. La pompele centrifuge, intrarea fluidului în pompã se face axial. La intrare, fluidul
întâ1neşte paleţii rotorului şi, prin interacţiunea cu aceştia, este dirijat în canalele cuprinse între
paleţi şi discurile rotorului. Deplasarea particulelor de fluid antrenate de rotor cãtre periferia
acestuia este determinatã de acţiunea forţelor centrifuge. La ieşirea din rotor, particulele au
viteze mari, deci energie cineticã mare. În carcasa spiralã viteza lor scade, iar presiunea vânei de
fluid creşte. Carcasa spiralã are rolul de a prelua energia cineticã fãrã pierderi la trecerea prin
rotor şi de a conduce fluidul cu energia cineticã datã cãtre refulare. În plus, ea transformã
energia cineticã în energie potenţialã atunci când refularea pompei este închisã.
Din punctul de vedere al posibilitãţilor de antrenare, în afara motoarelor electrice (de curent

32
alternativ, uneori de curent continuu) se pot întâlni şi situaţii când pompele sunt cuplate la
motoare hidraulice, la turbine sau la motoare termice.

b) CONSTRUCŢIA POMPELOR CENTRIFUGE

Din punctul de vedere al construcţiei rotorului, în practicã sunt întâlnite variantele din
fig.2.4 :
- rotor cu paleţi liberi (deschis). Acest tip de rotor este alcãtuit dintr-un butuc în care
sunt încastraţi paleţii (aceştia nefiind încadraţi lateral de discurile anterior şi
posterior) ;
- rotor semideschis, alcãtuit dintr-un disc pe care sunt fixaţi paleţii. Discul este dispus pe
partea opusã flanşei de aspiraţie;
- rotor închis, paleţii sunt cuprinşi între douã discuri paralele concentrice. Pe discul
anterior, în zona lui centralã se aflã orificiul prin care apa intrã în rotor.

Fig.2.4 Tipuri de rotoare de pompã centrifugi. 1- paleţi curbi; 2,3- discuri.

Materialul din care se confecţioneazä rotorul pompei centrifuge se alege funcţie de natura
fluidului de lucru. Astfel, pentru apã dulce, rotorul se confecţioneazã din fontã sau din oţel;
pentru apã
de mare, din alamã de diferite calitãţi; pentru acizi, din ceramicã.

Fig.2.5 Rotor cu prerotor Fig.2.6 Rotor extins

O problemã serioasã care poate apare în funcţionare este aceea a riscului de apariţie a
fenomenului de cavitaţie determinat de scãderea presiunii lichidului sub valoarea presiunii
vaporilor saturaţi. Nivelul acestei presiuni depinde de natura fluidului şi de temperatura sa. În
ideea îmbunãtãţirii caracteristicilor de aspiraţie, s-au impus diferite forme de rotor. Astfel, se
întâlnesc destul de des pompe cu paleţi extinşi sau pompe cu prerotor, fig.2.5 şi 2.6. Prerotoru1
preia amestecul de apã şi vapori, îi creşte presiunea conducându-1 apoi în rotor în condiţii
optime de lucru corespunzãtoare regimului necavitant.

33
 În vederea economisirii spaţiului de amplasare la bordul navei, în special în compartimentul
de maşini unde densitatea agregatelor şi a aparaturii este foarte mare, pompele folosite pe navã
sunt îndeosebi de tipul cu ax vertical. Acestea pot fi: cu prindere pe postament orizontal
(fig.2.7a), cu prindere direct pe tubulaturã (fig.2.7b) sau cu prindere pe postament vertical
(fig.2.7c).

Fig.2.7 Pompe centrifuge verticale

Carcasele maşini1or centrifuge se realizeazã prin turnare, au o formã spiralatã care le

permite sã preia debitele de fluid de la periferia rotorului. În general, ele pot fi:
-simple;
-prevãzute cu dispozitive de dirijare (întâlnite îndeosebi la pompele
multietajate). Dispozitivele de dirijare au rolul de a prelua, fãrã pierderi prin şoc, apa de la
ieşirea din rotor şi de a o dirija cãtre ieşire sau spre intrarea în rotorul urmãtor, la pompele
multietajate, aşa cum se aratã în fig.2.8, în care este prezentatã o maşinã multietajatã. În figurã
s-au fãcut notaţiile: 1- rotor; 2-dispozitiv de dirijare; 3- orificiu de refulare; 4- orificiu de
aspiraţie; 5- presetupã; 6- postament; 7-orificiu de drenare; 8- prize pentru manometre; 9- şurub
de stingere; 10- lagãr de rostogolire).

Fig.2.8 Pompã centrifugã multietajatã

Pompele centrifuge multietajate sunt prevãzute cu mai multe rotoare fixate pe acelaşi
arbore. Lichidul de lucru este antrenat pe rând de fiecare rotor, presiunea lui crescând dupã
fiecare etaj, ajungându-se astfel ca dupã ultimul rotor, la ieşirea din pompã, să fie aproximativ
egalã cu produsul dintre presiunea rezultatã pe un rotor şi numãrul de rotoare (de etaje).
Maşinile centrifuge nu sunt în general autoamorsabile. Pentru a fi puse în funcţiune este

34
necesarã umplerea tubulaturii de aspiraţie cu lichid sau evacuarea aerului de pe tubulatura de
aspiraţie pânã ce fluidul de lucru inundă statorul. Cele mai des întâlnite soluţii de realizare a
amorsãrii sunt:
- funcţionarea înecatã (fig.2.9a);
- funcţionarea cu valvulã cu reţinere pe aspiraţie (fig.2.9b);
- funcţionarea cu staţie de amorsare.În general, staţia de amorsare cuprinde în
structura sa o pompã volumicã sau un ejector;
- cuplarea pe acelaşi arbore pe care este fixat rotorul pompei centrifuge a unei
pompe cu inel de apã.

Fig.2.9 Metode de realizare a autoamorsãrii

c) PERFORMANŢELE POMPELOR CENTRIFUGE

Pompele centrifuge se construiesc pentru debite medii (pânã la 0.5-1 m3/s) şi presiuni mici şi
medii (pânã la 9 bar), realizeazã pe aspiraţie sarcini de până la 7mH 2O şi sunt folosite frecvent
pentru transferul lichidelor puţin vâscoase.

d) DOMENII DE UTILIZARE

În instalaţiile navale cu tubulaturi, pompele centrifuge sunt utilizate la vehicularea apei în

instalaţiile de balast, santinã, de stins incendiu, alimentare cu apã, instalaţii de transfer marfã
ale petrolierelor, în instalaţiile cu tubulaturi ale motoarelor (fie principale, fie auxiliare), etc.
Maşinile eentrifugale pot lucra şi în sensul conversiei hidro-mecanice, caz în care se numesc
turbine (Francis). La turbine, fluidul intră în rotor pe direcţie radială şi iese în sens axial.
Intrarea în rotor nu se face direct ca la pompă, ci prin interrnediul unui aparat director. Paleţii
aparatului director se pot roti, rotirea lor producând schimbarea turaţiei .

2.2.2 POMPE AXIALE

a) CONSTRUCŢIA ŞI PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE

Conversia mecano-hidraulicã apare ca urmare a interacţiunii palelor rotorului cu vâna de

35
lichid, interacţiune care are aceeaşi naturã cu cea care apare la funcţionarea propulsoarelor. Din
aceastã cauzã aceste pompe se mai numesc şi propulsive. O pompã axială de tipul celei
prezentate în fig.2.10 este formatã dintr-o carcasă cilindricã 8, numitã stator, în interiorul cãreia
este amplasat rotorul 1. Acesta are un butuc în care sunt prinse palele 2 profilate hidrodinamic.
Jocul radial foarte mic dintre vârful palelor şi carcasă se adoptã astfel încât scãpãrile pe la vârful
palelor sã fie reduse. Palele rotorului pot fi fixe sau reglabile. Reperul 4 reprezintã galeria de
aspiraţie, 5 galeria de refulare, jar 7 este sistemul de etanşare.
Rotorul pompei este amplasat între douã aparate directoare formate din pale profilate
hidrodinamic, fixate de carcasã. La pompele şi ventilatoarele axiale, aparatele directoare
(numite şi dispozitive de dirijare) se monteazã numai dupa rotor (reper 3 în fig.2.10).
Antrenarea rotorului se face prin arborele 6 care strãbate carcasa.
Modul în care se transmite energia de la rotor la fluid este total diferit de cel al pompelor
centrifuge, deoarece la pompele axiale particulele de fluid nu se deplasează radial, ci numai
axial pe suprafeţe cilindrice concentrice.

Fig.2.10 Pompã axialã

b) PERFORMANŢE, DOMENII DE UTILIZARE

Asemãnãtor maşinilor cu principiu centrifugal de funcţionare, pompele axiale nu au posi-

bilitatea sã se autoamorseze. În plus, realizeazã în general o înalţime micã de aspiraţie, având şi
o tendinţã destul de pronunţatã de cavitaţie. Pentru a se evita apariţia acestui fenomen, pompele
sunt antrenate la turaţii nu prea mari. De obicei sunt astfel amplasate în instalaţie încât sã
lucreze, pe cât posibil, înecate. Între maşinile cu principiu dinamic de funcţionare, pompele
axiale realizeazã cele mai mari debite (uneori pânã la 10 5 m3/h), sarcina totalã nedepãşind însã
decât rareori 12 mH2O. În scopul creşterii sarcinii pe refulare, uzual se adoptã soluţia
constructivã cu mai multe trepte (pompele au mai multe rotoare dispuse unul în spatele celui -
lalt). Maşinile axiale au o construcţie simplã, pot fi antrenate direct, au gabarite şi greutãţi
reduse. Performanţele funcţionale le-au impus fatã de alte maşini hidraulice spre a fi folosite la
bordul navelor la circuitele de răcire ale instalaţiilor de forţã cu turbine cu abur, în instalaţiile de
balast, etc.
Ventilatoarele axiale se folosesc în instalaţiile de ventilaţie de la compartimentul de maşini,
magazii şi alte compartimente mari. Un alt domeniu destul de larg de utilizare al acestor maşini
este şi acela al propulsiei cu jet. La nave mici şi cu vitezä mare, propulsia cu jet este frecvent

36
utilizatã, jetul fiind realizat cu ajutorul pompelor axiale cu una sau mai multe trepte.
Ventilatoarele axiale pot fi folosite la propulsia navelor pe pernã de aer precum şi pentru crearea
sustentaţiei. Maşini1e hidraulice propulsive lucreazã şi în sensul conversiei hidro-mecanice. În
acest caz se numesc turbine axiale (Kaplan).

2.2.3 POMPE TURBIONARE

a) CONSTRUCŢIA ŞI PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE

La pompele turbionare de tipul celei prezentate în fig.2.11, transferul fluidului se realizeazã

pe seama interacţiunii unor microjeturi radiale provenite din turbionarea lichidului aflat între
paleţii rotorului şi carcasa pompei. Microjeturile radiale “mãturã” în sens circular spaţiul dintre
rotor şi carcasã împingând apa din acest spaţiu cãtre refulare. La partea superioarã, carcasa
prezinta o porţiune de ace1eaşi dimensiuni cu rotorul, se extinde apoi în sens radial şi axial,
formând canalele laterale.
Mişcarea fluidului în canalul periferic 6 se realizeazã datoritã diferenţei de vitezã
unghiularã
dintre rotor şi fluidul din canal. Fluidul aflat între paleţii rotorului se roteşte odatã cu acesta cu
viteza unghiularã ωr. Fluidul din canalul periferic se roteşte cu viteza unghiularã ωc mai micã
decât
ωr. Diferenţa dintre aceste viteze unghiulare se regãseşte în diferenţa dintre forţele centrifuge
care
acţioneazã asupra maselor de fluid din rotor şi canal, provocând apariţia turbioanelor.
Forma turbioanelor este prezentatã în fig.2.11. În intervalul de timp cât fluidul strãbate
pompa acesta trece prin spaţiile dintre paleţi de mai multe ori, astfel încât maşina turbionarã
lucreazã întrucâtva asemãnãtor cu o pompã centrifugã cu mai multe rotoare legate în serie.
Traiectoria particulei de fluid este prezentatã în fig.2.12.

Fig.2.11 Pompã turbionarã Fig.2.12 Traiectoria particulei de fluid în

rotorul pompei turbionare

Pompele turbionare pot fi cu rotoare cu douã rânduri de paleţi şi cu orificiile de aspiraţie şi

refulare dispuse radial sau cu un singur rând de paleţi şi cu orificiile de aspiraţie si refulare
axiale. Sunt maşini autoamorsabile dupã prima pornire. Lucrul acesta se datoreazã faptului cã,
având orificiile de aspiraţie-refulare dispuse la partea superioarã a carcasei, dupã oprire pompele
rãmân întotdeauna pline cu fluid. Pot fi construite într-una din urmãtoarele variante:

37
 - monoetajate;
- multietajate ;
- cu orificiile de aspiraţie şi refulare dispuse radial;
- cu orificiile de aspiraţie şi refulare dispuse lateral.

b) PERFORMANŢE ŞI DOMENIUL DE UTILIZARE

Pompele turbionare sunt frecvent utilizate la bordul navei în instalaţii care nu reclamã debite
prea mari, însã necesitã presiuni relativ ridicate. Aceste pompe sunt caracterizate prin gabarite şi
greutãţi mai reduse decât pompele centrifuge uzuale realizate cu mai multe trepte. Domeniul lor
de utilizare s-a limitat pânã nu de mult la instalatiile sanitare de alimentare cu apã. În ultimul
timp însã, au început sa fie utilizate şi în structura altor instalaţii care funcţioneazã la presiuni şi
debite mai mari. Au o construcţie simplã, se pot antrena prin motoare rapide şi se intreţin uşor.
Randamentul pompelor turbionare nu depãşeşte 30- 40% datorită pierderilor hidraulice mari
care apar la turbionarea apei în rotor. Acest fapt limiteazã utilizarea lor numai în instalaţiile la
care problemele legate de gabarit şi de greutate au prioritate. Consumul maxim de putere apare,
ca şi la pompele axiale, la debit zero. Lucrul acesta determinã recomandarea ca pornirea sã se
facã cu valvula de pe refulare deschisã.

2.2.4 MAŞINI CU JET

a) CONSTRUCŢIA ŞI PRICIPIUL DE FUNCŢIONARE

Maşinile cu jet (ejectoarele ), utilizeazã pentru transferul fluidelor energia unor jeturi de
fluid. Structural, ejectoarele aratã ca în figura 2.13 în care s-au fãcut notaţiile: 1- tubulaturã de
intrare a fluidului de transfer; 2- tubulaturã de intrare a fluidului de lucru; 3- tubulaturã de ieşire
a amestecului format din fluidul de lucru plus fluidul de transfer; 4- duza dispozitivului de
introducere a fluidului de lucru; 5- confuzor; 6- camera de amestec; 7- difuzor.

Fig. 2.13 Ejector

Energia fluidului de lucru este utilizatã pentru vehicularea fluidului de transfer,

transmiţându-se acestuia prin confuzor şi camera de amestec. În acest scop, fluidul de lucru este
introdus sub presiune prin flanşa 2. În duza ejectorului are loc creşterea energiei cinetice, astfel
âncît la ieşirea din duzã rezultã un jet puternic. Jetul se amestecã cu lichidul de transfer care
pãtrunde în camera de amestec prin flanşa 1. Din acest amestec rezultã un proces de cedare de
energie de la jet la fluidul de transfer.
În practicã se întâlnesc douã tipuri de pompe cu jet ejectoare şi injectoare. Ejectoarele
evacueazã fluidul de lucru la presiunea atmosfericã. Jnjectoarele evacuează fluidul de lucru la
presiuni mai mari decât presiunea atmosferică. Funcţie de natura celor douã fluide, de lucru şi

38
de transfer, ejectoarele pot fi de tipul:
- lichid-lichid;
-.gaz-gaz;
- gaz-lichid;
- lichid-gaz.
Funcţie de viteza amestecului ejectoarele se clasificã în:
- supersonice (caracterizate prin faptul cã pe toată lungimea ejectorului viteza
amestecului este mai mare decât viteza sunetului), întâlnite în cazul în care se
lucreazã cu gaze.
- subsonice (viteza amestecului este sub viteza sunetului, deşi fluidul de lucru la
ieşirea din ajutaj poate avea o vitezã supersonicã). Ejectoarele care lucreazã cu
lichide sunt în general subsonice.
Maşinile cu jet prezintã urmãtoarele avantaje în exploatare:
- permit realizarea unor debite mari la sarcini vacuumetrice ridicate, având deci
proprietãţi foarte bune pe aspiraţie;
- sunt foarte simple din punct de vedere constructiv;
- au gabarite şi greutãţi reduse şi nu au piese în mişcare.

b) PERFORMANŢE ŞI DOMENII DE UTILIZARE

Ejectoarele sunt maşini autoamorsabile. La maşinile care trebuie sã realizeze performanţe

ridicate, se impune o prelucrare foarte finã a suprafeţe1or interioare, astfel încât pierderile de
energie sã fie minime. De asemenea, centrarea jetului fatã de camerã are o mare influenţã asupra
performanţelor acestor maşini. Uzual, la navã, ejectoarele se întâlnesc la instalaţia de balast-
santinã (ejectoare apã-apã), la instalaţiile de salvare a navelor cu compartimente inundate, şi în
ultimul timp, chiar şi la instalaţiile de transfer marfã la petroliere.
Ejectoarele se mai folosesc la realizarea vacuumului în condensoare sau în instalaţiile de
desalinizare cu vacuum. În acest caz, ele aspirã aerul din recipienţii aflaţi sub vacuum în care
are loc condensarea, utilizând ca fluid de lucru aburul, în cazul condensoarelor, sau apa în cazul
instalaţiilor de desalinizare. Neavând piese în mişcare, se pot utiliza pentru transferul lichidelor
cu suspensii, neomogene, fãrã ca acest lucru sã ducã la uzuri mari. Sunt frecvent folosite ca
mijloace auxiliare pentru amorsarea pompelor neautoamorsabile. Injectoarele se întâlnesc mai
rar din cauza randamentului lor scãzut. Se utilizeazã, totuşi, ca mijloace auxiliare de alimentare
a caldarinelor.

2.3 MAŞINI CU PRINCIPIU DE FUNCŢIONARE VOLUMIC

Maşini1e volumice realizeazã transferul fluidului între aspiraţie şi refulare prin modificarea
ciclicã a volumelor de lucru, modificare însoţitã de variaţii de presiune. Când volumele de lucru
cresc, presiunea în interiorul lor scade şi se produce aspiraţia. Când volumele de lucru scad,
presiunea din interior creşte şi are loc refularea. Maşinile volumice se clasificã. dupã modul în
care sunt realizate volumele de lucru, în:
a - maşini volumice cu piston;
b - maşini volumice cu pistonaşe (axiale sau radiale);
c - maşini volumice cu roţi dinţate;
d- maşini volumice cu şuruburi;
e - maşini volumice cu lamele;

39
 f - maşini volumice cu membrane;
g - maşini volumice cu inel de lichid;
h - maşini volumice cu loburi.
Deoarece volumele de lucru variazã ciclic, acestea trebuie sã fie cuplate pe rând la
tubulatura de aspiraţie când volumele cresc (presiunea scade) şi la tubulatura de refulare când
volumele de lucru scad (presiunea creşte). Cuplarea alternativã la cele douã galerii se face cu
ajutorul aparaturii de distribuţie. Dupã modul în care se realizeazã distribuţia se pot deosebi:
a- sisteme de distribuţie cu supape comandate pe baza presiunii din camera de lucru;
b- sisteme de distribuţie cu supape comandate prin legãturi cinematice cu axul maşinii;
c- sisteme de distribuţie speciale.
Funcţie de modul în care are loc conversia energeticã, se deosebesc urmãtoarele tipuri de
maşini volumice:
- când lucreazã ca generatoare (conversie mecano-hidraulicã)
- pompe, când lucreazã cu lichide;
- compresoare, când lucreazã cu gaze.
- când lucreazã ca motoare (conversie hidro-mecanicã)
- motoare hidraulice, când lucreazã cu lichide;
- motoare pneumatice, când lucreazä cu gaze.
Maşinile volumice pot fi reversibile din douã puncte de vedere:
- al debitãrii;
- al sensului în care are loc conversia.
Reversibilitatea debitãrii se obţine dacã modificând sensul de antrenare, se modificã sensul
de debitare. Reversibilitatea sensului în care are loc conversia poate fi obţinutã dacã la aceeaşi
maşinã se pot obţine ambele tipuri de conversie: mecano-hidraulicã, atunci când maşina
lucreazã ca pompã şi hidro-mecanicã, când lucreazã ca motor.
Reversibilitatea este legatã de construcţia maşinii şi, în general, maşinile care au volumul
de lucru fix şi distribuţie prin supape comandate prin presiune nu sunt reversibile în nici un fel
(pompele cu piston, cu membranã, ş.a.). Celelalte, care au volumele de lucru mobile,
corespunzând cu camera de aspiraţie când sunt crescãtoare şi cu camera de refulare când sunt
descrescãtoare (pompe rotative cu roţi dinţate, lamele, etc.) sunt reversibile din ambele puncte
de vedere.
Maşinile hidraulice volumice se diferenţiazã constructiv în foarte multe tipuri, cu multe
particularitãţi funcţionale comune care derivã din principiul pe baza cãruia se realizeazã
transferul de energie. Astfel, la toate maşinile volumice este caracteristic faptul cã debitul
teoretic depinde exclusiv de mãrimea şi numãrul volumelor de lucru, precum şi de cinematica
antrenãrii pompei (turaţia pompei). Dacã turaţia de antrenare este constantã, variaţia debitului în
timp va fi determinatã de legea de modificare în timp a volumului de lucru. Aceasta face ca la o
serie de maşini volumice debitul teoretic transferat sã aibã variaţii periodice care afectează
negativ funcţionarea instalaţiilor hidraulice şi care trebuie limitate. Dacã se considerã cã puterea
de antrenare a pompei este suficient de mare astfel încât cinematica maşinii volumice sã rämânã
aceeaşi în timpul funcţionãrii, presiunea realizatã de maşinã va depinde numai de sarcina
instalaţiei la care se cupleazã maşina, debitul teoretic prin instalaţie nedepinzând de presiune.
Aceste particularitãţi sunt importante pentru maşinile volumice utilizate în acţionãrile
hidrostatice la care debitele determinã parametrii cinematici ai transmisiei, iar presiunile
caracterizeazã sarcinile care se transmit.
În cazul pompebor volumice, apar unele particularitãţi din punctul de vedere al
dimensionãrii. Ca date de proiectare se dau debitul Q şi sarcina H. Aceste douã mãrimi intervin
independent în definirea caracteristicii pompelor volumice:
Q = vn ηv, [l/min] (1)

40
 Din relaţia (1) se observã cã debitul este dat de caracteristicile constructive ale pompei
introduse prin cilindreea v şi de caracteristicile cinematice introduse prin turaţia n. Cum sarcina
H nu intrã în relaţia (1) ce defineşte debitul, înseamnã cã pentru dimensionarea propriu-zisã a
volumelor de lucru se va utiliza numai debitul, iar din acesta se va obţine cilindreea:
Q
  (2)
n v
Sarcina H, în cazul pompelor volumice, este utilizatã numai în calculul de dimensionare a
elementelor constructive ale maşinii şi în calculul puterii:

QH
P (3)
1000
unde η reprezintã randamentul maşinii volumice:
η = ηm ην ηh (4)
şi în care ηm este randamentul mecanic, ην este randamentul volumic, iar ηh este randamentul
hidraulic. Aşa cum s-a arãtat, expresia sarcinii unei pompe care lucreazã într-o instalaţie este:
 22   12
H   p 2  p1  g ( z 2  z1 )  h (5)
2
În general, într-un sistem de acţionare hidraulicã, diametrul tubulaturilor de pe aspiraţie şi
de pe refulare sunt egale sau sensibil egale. În aceste condiţii, vitezele sunt şi ele egale. Cum de
obicei pe instalaţii se lucreazã cu viteze relativ mici, mai ales în comparaţie cu diferenţa de
presiune p2- p1 a cãrei valoare depãşeşte cu mult vatoarea sarcinii geodezice ρg(z2 - z1), termenii
II, III şi IV din membrul drept al ecuaţiei (5) se pot neglija. Se observã cã neglijarea
componentelor geodezicã, cineticã şi a pierderii hidraulice pe instalaţie din expresia sarcinii se
poate face fãrã ca aproximãrile sã fie prea mari. Astfel, o mare importanţã o capãtă termenul at
doilea, putându-se afirma cã pompa volumicã trebuie sã realizeze o sarcinã mai mult sub forma
unei presiuni statice:
H  p 2  p1
ca atare, în acest caz, notarea sarcinii se face adesea cu "p" sau "Δp".

2.3.1 POMPE CU PISTON

a) CONSTRUCŢIA ŞI PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE

Sunt maşini hidraulice în care fluidul de lucru este pus în mişcare prin deplasarea rectilinie
altemativã, în corpul pompei, a unui piston. Sensul mişcãrii pistonului se schimbã periodic,
astfel încât la capetele cursei (în punctele moarte) viteza devine nulã, mişcarea fluidului fiind
deci pulsatorie. Faţã de maşinile cu principiu dinamic, pompele volumice cu piston au
urmãtoarele avantaje: a) pot asigura presiuni de refulare foarte mari; b) presiunea de refulare nu
depinde de viteza pistonului, ea putând fi pãstratã constantã la diverse debite; c) funcţioneazã cu
randamente bune; d) sunt autoamorsabile. Dezavantajele acestor maşini sunt urmãtoarele: a)
debit relativ redus datoritã secţiunilor mici de trecere, vitezelor mici de circulaţie şi trecerilor
multiple prin punctele de vitezã nulã; b) construcţie complicatã datoritã organelor de închidere
şi mişcãrii alternative a pistonului; d) debit pulsatoriu. Pompele cu piston se pot clasifica dupã:
- tipul constructiv:

41
 - cu un singur cilindru (maşini simplex);
- cu doi cilindri în paralel (maşini duplex);
- cu trei cilindni în paralel (maşini triplex).
- dupã numărul de feţe active:
- cu simplu efect (au o singură faţã activă);
- cu dublu efect (au douã feţe active);
- diferenţiale (cu simplu efect pe aspiraţie şi cu dublu efect pe refulare, sau invers).
- dupã felul acţionãrii:
- pompe acţionate de motoare prin intermediul unui mecanism bielã- manivelã
- pompe acţionate direct, antrenate de o maşinã cu abur sau aer comprimat.
Funcţionarea pompei cu piston se bazeazã pe modificarea ciclică a volumului de lucru. Un
ciclu de funcţionare este format din douã faze: prima, în care, prin deplasarea pistonului în
sensul de creştere a volumului de lucru, în cavitatea de lucru apare o depresiune care determinã
aspiraţia prin supapa de aspiraţie; a doua, în care, prin deplasarea pistonului în sensul în care
volumul de lucru scade, presiunea creşte şi fluidul este evacuat prin supapa de refulare.
În fig.2.14 este prezentatã o maşinã cu piston cu o singurã faţã activã, de tip duplex. Pompa
are două pistoane calate la 900. Acest tip de rnaşinã hidraulicã are o largã utilizare la bordul
navei deoarece debitarea este mai uniformã decât în varianta simplex, iar realizarea ei în
varianta constructivã verticalã reduce spaţiul necesar amplasãrii. În figurã s-au fãcut notaţiile:
1- elemente de distribuţie; 2, 3- reductor melc-roatã melcatã, 4- sistem bielã-manivelã; 5-piston.
Principiul funcţional al unei pompe simplex cu piston cu douã feţe active, de tipul celei din
fig.2.15, este urmãtorul: la deplasarea pistonului în sensul indicat în figurã, în cavitatea I
presiunea creşte, se închide supapa i1, se deschide supapa s1 şi are loc refularea. La aceeaşi
deplasare a pistonului, în cavitatea II presiunea scade, supapa s2 se închide, supapa i2 se
deschide şi se produce aspiraţia. La cealaltã cursã a pistonului au loc, de asemenea, o aspiraţie şi
o refulare, numai cã rolul celor douã cavitãţi de lucru se schimbã.

Fig.2.14 Pompã cu piston de tip duplex Fig.2.15 Pompã cu piston simplex

42
 Fig.2.16 Pompã cu piston diferenţialã

Pompa cu acţiune diferenţialã reprezintã o combinaţie între pompa cu simplu efect şi

pompa cu dublu efect. Acest tip de pompã, a cãrei schema este prezentatã în fig.2.16, este destul
de rar întâlnit ân practicã. La deplasarea pistonului spre dreapta, în spaţiul I se produce o
scãdere a presiunii care deschide supapa de aspiraţie A, lãsând sã pãtrundă în cilindru o cantitate
de lichid egalã cu volumul dezlocuit. Concomitent, lichidul aflat în spaţiul II este refulat de
supapa RII în conducta de refulare. Acest volum de lichid este mai mic decât volumul din spaţiul
I cu valoarea volumului dezlocuit de tija pistonului d. La cursa pistonului spre stânga, lichidul
din spaţiul I este refulat în spaţiul II de volum mai redus, astfel cã surplusul este refulat prin
supapa RII, în conducta de refulare. În acest fel, în spaţiul I, pistonul are simplu efect, iar spaţiul
II are dublu efect. Prin urmare, pompa debiteazã lichid în ambele curse, ceea ce reduce într-o
oarecare mãsurã neuniformitatea debitãrii.
Neuniformitatea debitãrii are un efect negativ asupra funcţionãrii instalaţiei pentru cã intro-
duce vibraţii în aceasta. Pentru diminuarea acestui neajuns, se recurge la folosirea unor vase
tampon (acumulatoare), montate îndeosebi pe refularea pompelor cu o faţã de lucru. Când
pistonul pompei coboarã, pompa debiteazã în acumulator, unde nivelul creşte la valoarea v1.
Volumul de aer comprimat din acumulator este v1 iar presiunea p1. Când pistonul se ridicã, se
închide supapa SR şi se deschide supapa SA (are loc aspiraţia). În acest moment, o cantitate de
lichid este evacuatã din acumulator, ajungându-se la presiunea p2 şi volumul v2. Din cele arãtate
mai sus se vede cã, prin intermediul acumulatorului, pompa cu o singurã faţã de lucru poate
determina refulãri pe instalaţie atât pe cursa ascendentã, cât şi pe cea descendentã.

Fig.2.17 Acumulator hidraulic montat pe refularea pompei cu piston

b) PERFORMANŢE ŞI DOMENII DE UTILIZARE

Pompele cu piston prezintã avantajul cã realizeazã valori mari ale presiunilor de lucru, peste
200 bari, fapt care compenseazã neajunsurile debitãrii neuniforme. Sunt întâlnite la bordul
navelor îndeosebi la instalaţiile la care condiţiile de funcţionare pe aspiraţie sunt grele sau foarte
grele (instalaţia de santinã, instalaţia de transfer combustibil şi ulei, etc.). Realizeazã debitele
specifice relativ mici, însã au şi unele avantaje nete faţã de alte maşini hidraulice:
- asigurã o aspiraţie uscatã;
- pot manipula lichide calde şi reci;
- vâscozitatea fluidului de lucru poate fi oricât de mare;
- fluidul de lucru poate avea în componenţa sa chiar şi suspensii mecanice.
Gabaritele şi greutãţile maşinilor cu piston sunt mari faţã de celelalte pompe, deoarece,
neputând fi antrenate la turaţii mari, au prevãzut un reductor între motorul de antrenare şi axul
manivelelor. Antrenarea cu viteze periferice mari a axului manivelelor duce la acceleraţii mari
ale pistoanelor la capetele de cursã, ceea ce provoacã desprinderea lichidului de piston ca

43
urmare a scãderii presiunii, deci apariţiaq cavitaţiei. Din acest motiv turaţiile de antrenare sunt
adeseori limitate la valori cuprinse între 40 şi 180 rot/min. Utilizarea reductoarelor pe lanţul de
antrenare a pompei are consecinţe directe nu numai asupra gabaritului şi greutãţii maşinii, ci şi
asupra preţului de cost.

2.3.2 POMPE VOLUMICE CU PISTONAŞE

A. POMPE CU PISTONAŞE AXIALE

a) CONSTRUCŢIA ŞI PRINCIPIUL FUNCŢIONAL

Pompa se compune dintr-un bloc al cilindrilor în care sunt amplasate pistonaşele axiale,
dintr-un disc pe care sunt la unul din capete tijele pistonaşelor (prin intermediul unor articulaţii
sferice) şi dintr-o placã de distribuţie.

Fig.2.18 Pompe cu pistonaşe axiale. Variante constructive

Poziţia relativã a acestor elemente şi sistemul lor de antrenare definesc trei tipuri mari de
maşini: pompe cu pistonaşe axiale cu bloc fix înclinat. fig.2.18(a), pompe cu disc înclinat,
fig.2.18(b), şi pompe cu disc fulant, fig.2.18(c}. Din punct de vedere al posibilitãţilor de
debitare, maşinile cu pistonaşe axiale sunt de douã tipuri cu debit constant şi cu debit variabil.
Fig.2.19 prezintã o secţiune longitudinalã printr-o pompã cu pistonaşe axiale cu debit
constant. În figurã s-au fãcut notaţiile: 1— arbore; 2- carcasa pompei: 3- articulaţii sferice; 4-
piston plunjer ; 5- orificiul de aspiraţie: 6- distribuitor; 7- blocul cilindrilor; 8- şurub de
strângere: 9- lagãr de rostogolire; 10- disc în mişcare de rotaţie.
Blocul cilindrior este înclinat faţã de arborele motor la un unghi α<300, fiind antrenat în
mişcarea de rotaţie de arborele motor prin intermediul discului 10 şi a articulaţiilor sferice
3.Datoritã faptului cã blocul cilindrilor este înclinat, la o rotaţie completã a arborelui 1,
volumele de lucru delimitate de pistoanele 4 şi de cavitãţile din blocul cilindrilor variazã. La
cursa ascendentã a pistonului, de la poziţia inferioarã din figurã la cea superioarã, volumul
variazã crescãtor. Creşterea volumului de lucru este însoţitã de scãderea presiunii, fapt care
determinã generarea aspiraţiei. Aspiraţia se produce printr-unul din orificiile distribuitorului 6
care este parţial conectat la tubulatura de aspiraţie, parţial la cea de refulare. La cursa
descendentã a pistonului 4, volumele de lucru variazã descrescãtor. Micşorarea volumelor de

44
lucru produce creşterea presiunii, determinând refularea. Fluidul este refulat tot prin canalele
distribuitorului 6 cãtre exterior. Maşina prezentatã în fig.12.19 este una cu debit constant, pentru
cã valoarea cursei maxime a pistonaşelor este constantã. Ea este funcţie de unghiul de înclinare
al blocului cilindrilor faţã de arborele motor, unghi care, la acest tip de pompã este fix.

Fig.2.19 Secţiune longitudinalã printr-o pompã cu debit constant

În cazul în care existã posibititatea modificării unghiului de înclinare, pompa se numeşte cu

debit variabil.

b) PERFORMANŢE ŞI DOMENII DE UTILIZARE

Pompele cu pistonaşe axiale obţin debite pânã la 800 l/min şi au o putere specificã ce poate
ajunge pânã la 4-5 KW/kg , la turaţii cuprinse între 1000-4500 rot/min. Sunt pompe de presiuni
mari şi foarte mari, cu o debitare suficient de uniformã şi care au o largã rãspândire la
acţionãrile hidrostatice ale armãturilor de închidere din sistemele centralizate, la acţionarea
vinciurilor şi a cabestanelor, a maşinilor de cârmã, capacelor mecanice, uşilor etanşe, etc.

B. POMPE CU PISTONAŞE RADIALE

a) CONSTRUCŢIA SI PRINCIPIUL FUNCŢIONAL

La pompele cu pistonaşe radiale, poziţia pistonaşelor în blocul cilindrilor este pe razã,

variaţia ciclicã a volumelor de lucru realizându-se datoritã dispunerii excentrice a blocului
cilindrilor faţã de statorul pompei Pompele cu pistonaşe radiale sunt în principal de douã tipuri:
- cu alimentare interioarã;
- cu alimentare exterioarã.
La maşinile cu alimentare interioarã, distribuţia se face central, prin axul rotorului ca în
fig.2.20. Cursa liniarã a pistonaşelor în blocul cilindrilor 4, generatã ca urmare a montãrii
excentrice a blocului cilindrilor faţã de carcasa 6, se poate modifica dacã valoarea excentricitãţii
“e” poate fi reglatã. Pompele la care mãrimea "e" poate fi modificatã se numesc cu debit
variabil. Din figurã rezultã cã mãrimea cursei pistonaşelor are valoarea:
s = 2e
Distribuţia fluidului între camerele de lucru se face prin intermediul distribuitorului 3, care
este fix, dispus pe direcţia punctelor moarte ale pistonaşelor. Lãţimea distribuitorului 3 este mai
mare decât lãţimea canalelor de legaturã ale pistonaşelor cu galeriile de aspiraţie, respectiv

45
refulare. La deplasarea pistonaşelor de la PMI Ia PME, volumele de lucru sunt în creştere şi se
produce aspiraţia. Invers, la deplasarea pistonaşelor de la PME la PMI volumele de lucru scad şi
se produce refularea.

Fig.2.20 Schema pompei cu pistonaşe radiale cu

alimentare interioarã.
1- orificiu aspiraţie; 2- orificiu refulare;
3- distribuitor; 4- blocul cilindrilor;
5- piston plunjer; 6-stator.

b) PERFORMANŢE ŞI DOMENII DE UTILIZARE

Pompele cu pistonaşe radiale au în general pentru puteri mari (uneori pânã la 3000 KW),
debite de pânã la 8000 l/min şi presiuni de 250-300 bar. Turaţiile de antrenare variazã între 100
şi 1500 rot/min. Aceste pompe sunt folosite la navã în majoritatea cazurilor la acţionãrile
hidrostatice.

2.3.3 POMPE CU ROŢI DINŢATE

CONSTRUCŢIA ŞI PRINCIPIUL FUNCŢIONAL

Pompele cu roţi dinţate sunt ansambluri simple din punct de vedere constructiv la care
elementele de bazã sunt cele douã pinioane, until conducãtor, celãlalt condus. Mişcarea de
rotaţie a pinioanelor se realizeazã prin antrenarea de la o sursã de putere exterioarã pompei a
unuia dintre arborii pe care acestea sunt montate, prin angrenare transmiţându-se mişcarea la
arborele condus. Aceste pompe sunt maşini hidraulice care admit turaţii înalte. Se pot clasifica
dupã urmãtoarele criterii:
- dupã modul de angrenare:
- cu angrenare exterioarã;
- cu angrenare interioară.
- dupã numãrul de roţi angrenate simultan:
- cu douã rotoare;
- cu mai multe rotoare.
- dupã presiunea de refulare:
- de joasã presiune (p< 30 bar);
- de medie presiune (30< p< 100 bar);
- de înaltã presiune (p= 100...300 bar).

46
- dupã posibilitatea reglãrii debitului:
- cu debit reglabil;
- cu debit constant.
- dupã forma dinţilor:
- cu dinţi drepţi;
- cu dinţi înclinaţi sau în V.
- dupã forma profilului dinţilor:
- cu profil evolventic;
- cu profil epicicloidal;
- cu profil hipocicloidal.
Pompa cu roţi dinţate cu angrenare exterioară reprezintã cel mai des întâlnit tip de pompã
cu angrenaje. Din punct de vedere constructiv este compactã, cu o fiabilitate ridicatã, are un do -
meniu larg de utilizare pentru presiunile şi debitele realizate. Constructiv, o asemenea maşinã
aratã ca în fig.2.21. Cele douã roţi dinţate angreneazã în partea centralã a pompei, vârfurile
danturilor fãcând contact perfect la periferie cu pereţii carcasei. Întotdeauna aspiraţia are loc în
zona în care dinţii ies din angrenare, iar refularea în zona în care dantura intră în angrenare.

Fig.2.21 Pompã cu roţi dinţate cu angrenare Fig.2.22. Pompã cu roţi dinţate cu angrenare
exterioarã, cu debit constant. interioarã

1- roţi dinţate; 2- supapã de by-pass; 3- resortul 1- roatã dinţatã motoare (rotorul pompei);
supapei; 4- arbore; 5- carcasa pompei; 6- 2- element de separare (stator); 3- coroanã
postament; 7- flanşã de refulare; 8- flanşã de dintatã; 4- galerie de aspiraţie; 5- galene de
aspiraţie; 9- şurub de strângere. refulare.

În zona în care dinţii ies din angrenare, spaţiul dintre dinţi variazã crescãtor, se creeazã o
depresiune în zona racordului de aspiraţie şi lichidul intrã în corpul pompei umplând spaţiul
dintre dinţi. Fluidul este transportat de la aspiraţie cãtre refulare pe la periferie în spaţiul închis
dintre dinţi şi pereţii interiori ai carcasei. În zona în care dantura intrã în angrenare, spaţiul
dintre flancuri variazã descrescãtor, presiunea la interior creşte, producându-se refularea. În
scopul 1imitãrii presiunii din pompã, la partea superioarã se aflã montatã o supapã de by-pass
(de siguranţã), care pune în legãturã cavitatea de refulare cu cea de aspiraţie atunci când
presiunea de la refulare depãşeşte valoarea prescrisã.
În practicã se întâlnesc şi pompe cu roţi dinţate cu angrenare interioarã. Schematic, acest tip
de pompã este prezentat în fig.2.22. Danturile rotorului şi a coroanei dinţate se aflã în
permanenţã în angrenare pe o anumitã zonã. În zona în care danturile nu se aflã în contact,

47
pompa are prevãzut un element de separare. Acesta asigurã etanşarea cavitãţilor de volume
variabile ce apar între dinţi. Un caz particular al pompelor cu roţi dinţate cu antrenare interioarã
îl constituie pompele de tip ORBITROL cu danturã cu profil neevolventic şi cu dantură z, z+1.
În fig.2.23 (a)…(d), sunt prezentate fazele funcţionãrii acestui tip de pompã, iar în fig.2.23(e)…
(g) sunt reprezentate elementele constructive.

Fig.2.23 Pompã cu roţi dinţate cu angrenare

interioarã. Funcţionare şi construcţie.

b) PERFORMANŢE ŞI DOMENII DE UTILIZARE

Pompele cu roţi dinţate se construiesc pentru presiuni între 5-300 bar şi realizeazã debite
pâna la 4000 l/min, la turaţii cuprinse între 1000-3000 rot/min.
Au urmãtoarele avantaje:
- au cilindree mare la greutãţi şi gabarite mici;
- au o construcţie simplã;
- lucreazã la presiuni mari;
dar au şi dezavantaje ca:
- au o debitare pulsatorie;
- forţele radiale care se manifestã pe danturã provoacã o încărcare pulsatorie a lagãrelor
care conduce la zgomote mari în funcţionare.
Din punct de vedere funcţional sunt reversibile, insã se utilizeazã practic doar pe un singur
sens de debitare. Sunt folosite îndeosebi la pomparea lichidelor vâscoase ca pompe de ungere şi
la acţionãri hidraulice. Sunt puţin sensibile la variaţia vâscozitãţii lichidului, însă sunt afectate
de prezenţa impuritãţilor mecanice în lichidul pompat. Deoarece prin construcţie asigurã o
legãtura permanentã între galeria de aspiraţie şi cea de refulare, la aceste maşini tendinţa de
strivire a lichidului cuprins între dinţi este înlăturatã. Din aceastã cauzã se folosesc destul de des
la transferul lichidelor cu conţinut mare de gaze sau de aer dizolvat.

48
 2.3.4 POMPE VOLUMICE CU SURUBURI

a) CONSTRUCŢIA ŞI PRINCIPIUL FUNCŢIONAL

Pompele cu şuruburi sunt recomandate de avantajele mari pe care le au faţã de alte tipuri de
maşini volumice:
- realizeazã presiuni mari pe refulare, la gabarite mici şi randamente înalte;
- funcţioneazã fãrã cavitaţie la turaţie înaltã şi au o umplere bunã;
- permit realizarea unor sarcini mari pe aspiraţie;
- sunt sigure în funcţionare şi au o debitare uniformã;
- sunt fiabile şi uşor de întreţinut;
- variaţiile de presiune pe conducta de refulare sunt mici datoritã constantei
debitãrii;
- au o funcţionare silenţioasã şi pot fi antrenate direct de motoarele electrice.
Cu toate acestea, pompele cu şurub prezintã şi unele dezavantaje:
- sunt sensibile la impuritãţile din fluide;
- tehnologia de execuţie este complicatã.
La rotirea şuruburilor, lichidul din camera de aspiraţie umple golurile dintre flancurile
şuruburilor şi carcasã, pãtrunde într-un spaţiu închis mişcându-se în lungul canalelor elicoidale,
dupã care este împins în camera de evacuare.
Pompele cu şuruburi, construite fie în varianta verticalã fie onizontalã, au un numãr de douã
pâna la cinci şuruburi. Suruburile pompei din fig.2.24 sunt unul cu pas dreapta, celãlalt cu pas
stânga, unul este condus, celãlalt conducãtor. Lungimea şuruburilor trebuie sã fie mai mare
decât pasul filetului. Mişcarea de la şurubul conducãtor este transmisã prin intermediul roţilor
dinţate de sincronizare. La pompele cu mai mult de douã suruburi, roţile dinţate de sincronizare
pot sã nu mai aparã. Racordurile de aspiraţie şi de evacuare ale pompei pot sã se afle în zona
centralã în aceeasi sectiune transversalã (în scopul anulãrii reciproce a împingerilor axiale), sau
la cele douã capete. Dupã un prim ciclu de funcţionare (dupã prima umplere cu lichid) maşinile
cu şurub sunt autoamorsabile. Pentru evitarea deteriorãrilor subansamblelor pompei datoritã
creşterii accidentale a presiunilor, pe zona de evacuare a fluidului se dispune o supapã de
siguranţã care poate dirija vâna de fluid în galeria de aspiraţie la atingerea presiunii maxime
reglate. Randamentul volumic al pompei depinde direct proporţional de lungimea şuruburilor.
În practicã se întâlnesc şi maşini cu un singur şurub. La acestea rotorul este un şurub melc
excentric. Mişcarea de la motorul electric la rotorul melcat se transmite prin intermediul a doi
arbori, unul principal şi unul intermediar, cuplaţi între ei prin intermediul unor cuplaje
cardanice.

49
 Fig.2.24 Pompã cu şuruburi
1- şurub conducãtor; 2- şurub condus; 3- lagãr de alunecare;
4- arbore; 5- carcasã; 6- postament; 7- flanşã aspiraţie; 8-
flanşã refulare; 9- garnituri inelare; 10- presetupã; 11- orificiu
drenaj; 12- orificiu manometru.

b) PERFORMANŢE ŞI DOMENII DE UTILIZARE

Pompele sunt autoamorsabile şi pot avea valori ale randamentelor pânã la 0,6. Nu se
folosesc la transferul fluidelor care conţin suspensii mecanice. Ating în mod uzual presiuni de
până la 200-300 bar şi debite cuprinse între 50 şi 15000 l/min la turaţii de 1500 pânä la 3000
rot/min. Se utilizeazã la bordul navelor la circulaţia uleiului în instalaţiile motorului principal, la
transferul combustibilului de alimentare, la transferul diferitelor lichide şi în acţionãrile
hidraulice.

2.3.5 POMPE VOLUMICE CU PALETE GLISANTE (CU LAMELE)

a) CONSTRUCŢIA ŞI PRINCIPIUL FUNCŢIONAL

Sunt maşini hidraulice dublu reversibile, deci atât din punct de vedere al sensului conversiei
cât şi din punctul de vedere at sensului de debitare. Volumele de lucru sunt delimitate de
paletele glisante, rotor şi stator. Dupã modul cum se realizeazã aspiraţia, pompele cu lamele pot
fi cu aspiraţie interioarã sau cu aspiraţie exterioarã.
În general, sunt cu acţiune simplã. Asta inseamnã cã în timpul unei rotaţii complete a
rotorului spaţiile de lucru efectueazã un singur ciclu aspiraţie-transfer-refulare. În practicã totuşi
se pot întâlni şi pompe cu palete glisante cu acţiune multiplã, care, prin comparaţie cu cele cu
acţiune simplã, prezintã avantajele:
- debitare uniformã;
- echilibraj mai bun (posibilitate redusã de apariţie a vibraţiilor);
- presiuni şi debite mai mari;
- construcţie mai compactã.
În figurile2.25 şi 2.26 sunt prezentate douã variante constructive de pompe cu lamele cu
simplã acţiune-cu aspiraţie exterioarã în fig.2.25 şi cu aspiraţie interioarã în fig.2.26. În ce1e

50
douã figuri s-au fãcut notaţiile: 1- rotor; 2- lamele (palete); 3- arbore motor; 4- carcasa pompei;
5- galeria de aspiraţie; 6- galeria de refulare (notaţiile sunt identice pentru ambele figuri).
La rotaţia în sensul sageţii, la prima jumãtate de cursã, volumele de lucru delimitate de
rotor, palete şi stator variazã crescãtor generând aspiraţia. Pe a doua jumãtate de cursã, volumele
de lucru descresc şi se produce refularea. La acest tip de maşinã reglarea debitului se face prin
modificarea valorii excentricitaţii “e”.

Fig.2.25 Pompã cu lamele cu aspiraţie exterioarã Fig.2.26 Pompã cu lamele cu aspiraţie interioarã

În fig.2.27 este prezentatã o pompă cu lamele cu acţiune dublã pentru care s-au fãcut no -
taţiile:1- rotor; 2- stator; 3- lamele (palete); 4,5,6,7- fante de aspiraţie-refulare. Fantele 4 şi 6
comunicã prin canale interioare cu galeria de aspiraţie, iar fantele 5 şi 7 cu galeria de refulare.
Statorul, la partea sa interioarã, are o formã special aleasã astfel încât porţiunile de curbã situate
între fante sã fie arce de cerc descrise cu raze din centrul rotorului, iar porţiunile care corespund
fantelor sã fie descrise de curbe conjugate la curbele dintre fante. Aceastã configuraţie face ca la
trecerea a douã palete prin porţiunile concentrice cu centrul rotorului, lichidul sã nu mai fie
comprimat, scãzând astfel solicitarea lagãrelor.
Contactul paletelor glisante cu statorul este asigurat fie prin arcuri lamelare montate pe
fundul canalului, fie prin intermediul unor articulaţii cu culisã, fie pe baza presiunii hidraulice.
Când o paletã intrã în zona fantei 4, ea incepe sã iasã din canal astfel încât spaţiul dintre douã
palete vecine sã se mãreascã şi sã se producã aspiraţia. Când paletele trec prin zona dintre
fantele 4 şi 7, deplasarea lor înceteazã deoarece aceastã porţiune este concentricã cu rotorul. La
intrarea în zona fantei 6, spaţiul dintre palete se mãreşte şi are loc o nouo aspiraţie. Refularea
are loc în corespondenţa fantelor 5 şi 7, unde volumele scad. Se poate deci observa faptul cã pe
parcursul unei rotaţii complete, o paletã efectueazã patru curse: douã de aspiraţie şi douã de
refulare.

Fig.2.27 Pompã cu lamele cu acţiune dublã

51
 b) PERFORMANŢE ŞI DOMENII DE UTILIZARE

Maşinile cu lamele realizeazã presiuni de pânã la 100 bar – cele cu acţiune multiplã pânã la
150 bar – şi debite pânã la 300 l/min – cele cu acţiune multiplã pânã la 1000 l/min. Ca pompe,
sunt utilizate la instalaţiile de transfer a uleiului sau combustibilului. Ca motoare, sunt
întrebuinţate la antrenarea vinciurilor şi în general oriunde sunt necesare turaţii mici. Cu toate
acestea, maşinile cu palete glisante sunt utilizate îndeosebi la acţionãrile hidrostatice.

2.3.6 ALTE TIPURI DE POMPE VOLUMICE

A. POMPE VOLUMICE CU MEMBRANÃ

Pompa cu membranã prezentatã în fig.2.28 primeşte mişcarea de la arborele cu came 1, pe

care o transmite prin intermediul sistemului de pârghii 2 la tija pistonului 4 şi deci, la membrana
5. Când membrana se deplaseazã în sus, se închide supapa de aspiraţie 6, se deschide supapa de
refulare 7 şi pompa aspirã prin sita 9 din clopotul 8, care se aflã în corespondenţã cu flanşa
tubulaturii de aspiraţie 10. Pompele cu membranã se folosesc în special pentru fluide cu
impuritãţi, fluide corosive, etc. Au debite şi sarcini mici pe refulare.

Fig.2.28 Pompa cu membranã

1-arbore cu came; 2-sistem de pârghii; 3-clopot de
aer; 4-tija pistonului disc; 5-membranã; 6-supapã
aspiraţie; 7-supapã refulare; 8-clopotul pompei; 9-
sitã; l0-flanşã aspiraţie; 11-flanşã refulare; 12-resort.

B. POMPE CU LOBI

Funcţionarea pompelor cu lobi (fig.2.29) este foarte asemãnãtoare cu aceea a pompelor cu

roţi dinţate. Pe figurã s-au fãcut notaţiile: 1- carcasa pompei; 2- arbore motor; 3- lob; 4- galerie
aspiraţie; 5- galerie refulare. Lobii sunt în permanent contact ãntre ei şi cu carcasa pompei,
delimitând astfel volumele de lucru. Pot avea suprafaţa netedã sau danturatã cu dinţi de profil
evolventic. Dacã lobii au faţa netedã, atunci este necesar ca ambii lobi ai pompei sã fie antrenaţi
în mişcare prin arbore cu panã. Dacã suprafaţa lobilor este danturatã, atunci numai unul din lobi
este antrenat (lobul conducãtor), iar celãlalt este condus. Aspiraţia se produce pe partea în care

52
lobii ies din angrenare. Datoritã dificultãţilor tehnologice de realizare, precum şi a nivelului
scazut al parametrilor obţinuţi în funcţionare, folosirea acestui tip de pompã este destul de
limitatã.

Fig.2.29 Pompa cu lobi (a) cu doi dinţi; (b) cu trei dinţi

C. POMPE CU PALETÃ CULISANTÃ

Maşinile de acest tip au o paletã culisantã care se situeazã în contact permanent cu suprafaţa
interioarã a carcasei (fig.2.30). Camerele de lucru sunt delimitate de paleta culisantã, rotor şi
carcasa pompei. În poziţia din figurã, paleta realizeazã egalitatea volumelor de lucru de la
aspiraţie şi refulare. Efectul de pompare apare ca urmare a antrenãrii lichidului în spaţiul
delimitat de rotor, paletã şi stator, de la aspiraţie cãtre refulare. Pentru micşorarea frecãrii dintre
paletã şi carcasă, la capetele paletei sunt prevãzute role. Pompa se foloseşte mai ales în scopul
obţinerii vidului înaintat.

D. POMPA CU ROTOR PLONJOR

Rotorul excentric al pompei (fig.2.31) este îmbinat rigid de elementul de pompare care
culiseazã în pivotul 3. Pomparea se produce ca urmare a variaţiei volumului cuprins între
carcasa pompei şi rotor. Uzual maşinile de acest tip sunt prevãzute cu douã elemente de
pompare cuplate de aşa naturã încât atunci când unul aspirã, celãlant refuleazã.

Fig.2.30 Pompã cu paletã culisantã Fig.2.31 Pompã cu rotor plonjor

1- rotor; 2- paletã culisantã; 3- carcasã; 1- rotor excentric; 2- element de pompare
4- role de sprijin. 3- pivot.

53
 2.3.7 MAŞINI VOLUMICE CARE NU REALIZEAZÃ OBŢINEREA
CONTINUÃ A PUTERII

Maşinile din aceastã categorie realizeazã deplasãri pe curse liniare sau unghiulare de valori
limitate, transmiţând puterea de la lichidul de lucru la consumator.

A. MOTOARE HIDRAULICE LINIARE

GENERALITÃŢI

Motoarele hidraulice liniare au ca element activ unul sau mai multe pistoane care se
deplaseazã în interiorul cilindrilor de lucru, fig.2.32. Acestea (denumite generic cilindri
hidraulici) prezintã avantaje importante, în special la utilizarea lor la servosistemele
elecrohidraulice de reglare automatã, între care se pot menţiona:
-legarea directã a servomotorului la sarcinã asigurã realizarea unor sisteme
rigide fãrã jocuri;
-viteze mari de rãspuns;
-simplitate constructivã datoratã absenţei transformatoarelor mecanice
ale mişcãrii;
-fiabilitate mare;
-racordare uşoarã a aparaturii de mãsurã, control şi reglaj.
La bordul navei, motoarele hidraulice liniare sunt utilizate la acţionarea capacelor mecanice
ale gurilor de magazii, a porţilor de bordaj şi a rampelor de încãrcare. Uzual, diametrele
cilindrilor sunt cuprinse între 125 şi 300 mm, cursele între 1400 şi 4300 mm, forţele de
împingere între 300 şi 1736 kN iar forţele axiale între 160 şi 1100 kN.

Fig.2.32 Schema de calcul a motorului hidraulic liniar

B. MOTOARE HIDRAULICE OSCILANTE

Sunt motoare care relizeazã curse unghiulare limitate. Au o construcţie robustã, fiind
caracterizate prin rapoarte putere pe unitatea de masã foarte bune. Constructiv constau dintr-un
rotor şi un stator pe care sunt montaţi paleţi radiali. Conectarea camerelor de lucru delimitate de
suprafeţele laterale ale paleţilor, stator şi rotor, la circuitele tur-retur ale pompei este fãcutã

54
alternativ, astfel încât prin alimentarea selectivã a acestora, sã se realizeze cursele unghiulare
dorite, aşa cum se aratã în fig.2.29. Sunt utilizate la bordul navei îndeosebi la instalaţiile de
guvernare, putând fi însã întâlnite uneori şi în structura instalaţiilor de acţionare la distanţã a
armãturilor instalaţiilor de balast-santinã, la instalaţiile de capace mecanice a gurilor de
magazie, etc.

Fig.2.29 Schema motorului hidraulic oscilant

55