CAPITOLUL 5

INSTALAŢII SEPARATOARE DE REZIDUURI PETROLIERE

Prevenirea degradării prin navigaţie a mediului marin, acţiune care se încadrează în

ansamblul de protejare a naturii, constituie obiectul Convenţiei internaţionale pentru prevenirea
poluării de către nave, MARPOL 73/78.
Conform acestei convenţii şi documentelor semnate ulterior în legătură cu ea toate
navele peste 400 TRB sunt obligate să folosească instalaţii separatoare de reziduuri petroliere,
astfel încât în apa evacuatã peste bord conţinutul de hidrocarburi să se menţină sub anumite
valori limită.
În fig. 5.1 este reprezentată schema de
funcţionare a unei instalaţii separatoare de
reziduri petroliere. Amestecul de apã şi
hidrocarburi petroliere colectat în tancul 1 este
aspirat prin sorbul 2 de către pompa 3 şi trimis
în separatorul de reziduri 4. Apa curăţată de
hidrocarburi este evacuată peste bord prin
armătura cu clapet 5. Întrucât concentraţia de
reziduuri din apa aspirată nu este constantă,
debitul de hidrocarburi poate varia între zero şi
debitul maxim al pompei. Rezultă că evacuarea
reziduurilor din separator nu poate fi făcută în
mod continuu, ci intermitent pe măsura
acumulării lor în partea superioară a
separatorului, prin deschiderea armăturii
manuale 6 sau a ventilului electromagnetic 7,
montate pe tubulatura de legătură cu tancul de
reziduuri petroliere 9. Valvula electromagnetică
este deschisă atunci când suprafaţa de separaţie
ulei-apă ajunge la nivelul inferior (fig. 5.2) şi
este închisă când această suprafaţă ajunge la
nivelul superior. Pentru comandă se poate folosi
un singur traductor capacitiv sau doi traductori
rezistivi 10. În cadrul acestei a doua soluţii,
conductibilităţile electrice diferite ale celor doi compuşi ai amestecului din separator permit
o etalonare a rezistenţei unei
Fig.5.2 coloane de lichid cu nivel intermediar de separaţie,
aflat între două vergele metalice, izolate electric faţă de separator.

73
 Pentru purificarea uleiurilor şi combustibililor la bordul navelor se utilizează
separatoare centrifugale cu paleţi ale căror debite nu depăşesc (1...10) t/h, aceasta fiind în
concordanţă cu consumurile instalaţiei de forţă. Separatoarele de reziduuri, care trebuie să
purifice mari cantităţi de apa colectată în santină, funcţionează cu debite de (5...25) t/h,
ajungând chiar la 300 t/h în cazul petrolierelor. Pentru aceste debite apreciabile, în scopul
limitării dimensiunilor de gabarit si a măririi siguranţei de funcţionare, se utilizează separatoare
fără piese mobile care folosesc pentru separare energiile cinetică si potenţială ale amestecului.
Soluţiile constructive pentru separatoarele de santină sunt total diferite de cele utilizate la
separatoarele centrifugale cu paleţi.

5.1 PROCESE DE AGLOMERARE SI SEPARARE DIN APĂ A

HIDROCARBURILOR

Într-o instalaţie de separare cu eficienţă ridicată şi masă minimă sunt folosite

următoarele procedee: sedimentarea în câmp gravitaţional, sedimentarea în câmp centrifugal,
aglomerarea pe talere şi aerarea. Din motive de siguranţă de funcţionare nu este admisă
utilizarea substanţelor chimice pentru separarea din apă a hidrocarburilor. În apa de santină şi în
cea de spălare a tancurilor de marfă ale petrolierelor se află reziduuri formate din motorină,
păcură, uleiuri de ungere şi alte hidrocarburi petroliere ale căror densităti variază între limitele
r’(0,80...0,98) t/m3. Pentru densităţi ale apei de mare w=(1,020…1,025) t/m3, între cei doi
componenţi rezultă o diferenţă de densitate =w-r=(0,040…0,125) t/m3. Această diferenţă
constituie baza funcţionării separatoarelor de santină şi ea este utilizată în toate procesele fizice
mai sus enumerate.

5.1.1 SEDIMENTAREA ÎN CÂMP GRAVITAŢIONAL

Acesta este un proces fizic în cadrul căruia are loc separarea în faze a sistemelor
eterogene disperse, prin acţiunea diferenţiată a gravitaţiei asupra fazelor de densităţi diferite.

Fig. 5.3 Fig. 5.4 Fig. 5.5

Într-un vas (fig.5.3) cu mediu dispersant de densitate w [kg/m3], se consideră o

particulă – fază dispersată – de densitate r<w şi volum V [m3]. Conform principiului lui
Arhimede, asupra particulei acţionează vertical în sus forţa ascensionalã F 1 :
F1=(w-r) Vg [N] (5.1)

74
 Sub influenţa acestei forţe, particula are o mişcare ascensională căreia i se opune forţa
de rezistenţă la înaintare F2:
F2=Awwg2/2 [N], (5.2)
unde  este coeficient de rezistenţă la înaintare a particulei;
wg - viteza de sedimentare gravitaţională a particulei, [m/s];
A – aria frontală a particulei, [m2].
Din condiţia de echilibru dinamic F1=F2 rezultă:
wg= 2 gV (  w   r ) / A v [m/s] (5.3)
2 3
În cazul particulelor sferice A=d /4 şi V=d /6; d- diametrul particulei, [m].

wg= 4 gV (  w   r ) / 3 w [m/s] (5.4)

Coeficientul de rezistenţă la înaintare  depinde de criteriul Reynolds Re=wgd/,  fiind
coeficientul de vâscozitate cinematică [m2/s] a apei. Dependenţa este dată de relaţia generală de
calcul:
=C*Rek, (5.5)
cei doi parametrii C si K având valorile:
- pentru regimul laminar (10-4<Re<2); C=24; k=-1;
- pentru regimul tranzitoriu (2<Re<500); C=18,5; k=-0,6;
- pentru regimul turbulent (500<Re<2*105); C=0,45; k=0.
Când Re<10-4 deplasarea particulei este influenţată şi de mişcarea browniană.
După intrarea în separator particula de reziduu are viteza iniţială w 0<wg şi pentru a
ajunge la viteza wg ea trebuie să fie accelerată.
Conform legii impulsului se scrie:
m  dwg
=F1-F2 (5.6)
dt
şi înlocuind: m=rV=rd3/6; A=d2/4 rezultă:
 

 r 

dt=    dwg (5.7)
      g  3Cw g d v  w
k 2 k 1  k

 w

r
4 

Timpul total de accelerare este:
wg

   /   
t1
t1   dt  r w   r  g  3Cwgk  2 d k 1v  k  w / 4   dwg (5.8)
0 w0
Pentru regimul laminar de mişcare:
 rd 2 d 2   w   r  g  18 w w0
t1=  ln 2 (5.9)
18  w d   w   r  g  18 w w g
După intrarea în separator, în cazul separării în câmp gravitaţional, particula de reziduu
parcurge spaţiul de accelerare H1 şi apoi spaţiul de mişcare uniformă H2 (fig.5.4).
Pentru a calcula mărimea H1 se scrie:
dH=d[t1(wgv)]=t1*dwgt1dv (5.10)
Pentru regimul laminar:

75
 d 2   w   r  g  18  w w0
wg
H1
r d 2
H1=  dH   ln dwg  t1v , (5.11)
0
18  w w0 d 2   w   r  g  18  w wg
v fiind viteza de transport a amestecului.
Sedimentarea în câmp gravitaţional este utilizată de către toate separatoarele, dar nu ca
un procedeu unic, ci ca etapa finală după ce s-a obţinut aglomerarea particulelor de
hidrocarburi.
Pentru construcţiile navale este deosebit de importantă realizarea separatoarelor de
dimensiunile cât mai reduse la mase minime.
Folosind schema din fig. 5.5 şi scriind ecuaţia continuităţii pentru secţiunea circulară de
trecere prin separatorul D, viteza de transport a fluidului rezultă:
v=4Q/D2. (5.12)
Pentru a realiza sedimentarea gravitaţională, la limită, cele două viteze v şi w g trebuie să
fie egale. Folosind relaţiile (5.4) şi (5.12) se scrie:

gd (  w   r )
Q  D 2 (5.13)
12
Ţinând cont că mărimile , w şi r nu pot fi influenţate şi că pentru o anumită instalaţie
debitul Q este constant, rezultă:
D 2 d =const. (5.14)
Pentru a obţine valori acceptabile pentru diametrul D al separatorului, este necesar ca
particulele de hidrocarburi sa aiba dimensiuni cât mai mari. Valorile curente pentru diametrul
particulelor de hidrocarburi în instalatiile navale sunt: d=(50...150). Pentru d=100, m,
w=1020kg/m3 şi r=850kg/m3, rezultă viteza de sedimentare wg=2,088*10-4m/s. În cazul v=wg,
pentru Q=25m3/h, conform relaţiei (5.12), diametrul separatorului ar fi:
D= 4Q / w g =6,509
o valoare cu totul inacceptabilă.
Cele prezentate mai sus arată că este absolut necesara folosirea unor procedee de
aglomerare a particulelor de hidrocarburi, înainte de supunerea sedimentării în câmp
gravitaţional.

5.1.2 SEDIMENTAREA ÎN CÂMP GRAVICENTRIFUGAL

Este un procedeu eficace de provocare a aglomerării particulelor de hidrocarburi

petroliere. Sub efectul combinat al gravitaţiei şi centrifugării, cele două componente de densităţi
diferite se sedimentează astfel încât , reziduurile petroliere se deplasează în interiorul traseului
curbiliniu de mişcare a particulelor. Centrifugarea este folosită în două variante constructive:
şicane şi hidrocicloanele.
Şicanele sunt elemente constructive plasate în calea particulelor astfel încât provoacă
devierea lor pe o traiectorie curbilinie şi apariţia forţelor centrifugale şi al forţelor de gravitaţie.
Şicanele se pot clasifica în două categorii:

76
 a) şicane sus-jos-sus (fig. 5.6.a) la care, după separarea centrifugală, traiectoriile celor
doi componenţi, apa (w) şi reziduuri (r) antrenaţi în sedimentare gravitaţională, nu
se intersectează;
b) şicane jos-sus-jos (fig. 5.6.b) la care cele două traiectorii se intersectează,
îngreunând separarea.
Hidrocicloanele (fig. 5.7) sunt aparate care realizează centrifugarea amestecului
care urmează a fi separat, cu ajutorul presiunii dinamice a acestuia.

Fig. 5.8 Fig. 5.7

Ele au trei racorduri: un racord de intrare a amestecului (w+r) şi două

racorduri de ieşire w şi r a celor doi componenţi. Deşi în concentraţii constante au eficacitate
ridicată, în cazul instalaţiilor navale, unde amestecul de santină are concentraţii variabile, nu
sunt larg utilizate. Ca şi cea gravitaţională sedimentarea centrifugală se datoreşte diferenţei de
densitate a celor doi componenţi, dar se deosebeşte de prima prin natura acceleraţiei. Pentru
regimul laminar de sedimentare, in formula (5.4) se înlocuieşte acceleraţia gravitaţională g cu
acceleraţia mişcării circulare 2R ( - viteza unghiulară de rotaţie, R - raza traiectoriei
circulare):
wc= 4 2 Rd   w   r  / 3 w (5.15)
wc este viteza de sedimentare centrifugală.
Relaţia (5.15) se poate scrie astfel:
wc= 4 gd   w   r  / 3 w  2 R / g =wgFr. (5.16)
Mărimea Fr=  2 R / g  v / gR reprezintă criteriul de similitudine Froude.
Expresia generală a vitezei de sedimentare centrifugale este:
w c=wgFrk; (5.17)
- pentru regimul laminar (10-4<Re<2), k=1;
- pentru regimul tranzitoriu (2<Re<500), k=0,714;

77
 - pentru regimul turbulent (500<Re<2*105), k=0.500.
Viteza de sedimentare gravicentrifugală se obţine prin însumarea vectorială a celor două
viteze componente (fig. 5.8):
wgc= w g2  wc2  wg 1  Fr 2  4 gd   w   r  / 3 w 1   2 R / g . (5.18)
Înclinarea faţă de axa de rotaţie a vectorului rezultant al vitezei w gc este:
=arctgFrk=arctg[k(R/g)k/2] (5.19)
Expresiile (5.18) şi (5.19) arată că particulele de reziduuri se aglomerează în zona
centrală a hidrociclonului, unde pot fi evacuate printr-un racord plasat corespunzător.

5.1.3 AGLOMERAREA DE TALERE

Este un procedeu prin care particulele de

reziduuri sunt obligate să adere la talere plane sau
conice, astfel încât prin contact să aibă loc aglomerarea
lor (fig. 5.9). Asupra unei particule de reziduu care a
aderat la taler si se află în curentul de apă de viteză v ,
acţionează forţa ascensională F 1, a cărei valoare se
poate determina cu relaţia (5.1). Aceasta are
componenţa tangenţială:
F1=F1sin (5.20)
şi componenta normală:
F1=F1cos (5.21)
Fig. 5.9

Sub efectul forţei tangenţiale F1 particula se va deplasa ascensional de-a lungul talerului, cu
viteza w . Acestei deplasări i se vor opune:
- forţa de frecare  F1" ;
- forţa de rezistenţă la înaintare:
A.
F2= w(v+w)2 (5.22)
2
Pentru ca particula de reziduu să poată avea o mişcare ascensională de aglomerare şi de
separare, trebuie satisfăcute condiţiile:
v<w sau v=kw, (k<1); (5.23)
F1’<F2+F1” sau F1sin>F2+F1cos sau (tg-F2/F1cos)>. (5.24)
Ţinând cont că w=wgsin cu ajutorul formulelor (5.1) şi (5.4) se deduce:
F2/F1=sin2(k+1)2 (5.25)
2
tg[1-sin(k+1) ]> (5.26)
Coeficientul de frecare  faţă de taler al particulei de reziduu depinde de vâscozitatea
acesteia şi se determină experimental. Cunoscând valoarea lui, precum şi raportul k dintre viteza
apei în separator şi componenta tangenţială a vitezei de sedimentare, cu relaţia (5.26) se poate
calcula unghiul  de înclinare a talerelor.

5.1.4 AERAREA

78
 Este un procedeu de separare gravitaţională forţată, în care
particulele de reziduuri petroliere aderă la bulele de aer de
flotabilitate mărită. La partea inferioară a separatorului este
plasată o placă poroasă prin care se insuflă aer comprimat (fig.
5.10). Particula de reziduu de diametru d este înglobată într-o
bulă de aer de diametru d+d, iar densitatea combinaţiei
formate devine r-r. În acest caz formula (5.4) devine:

4 g (d  d )  [  w  (  r   r )]
wg+wg= (5.27)
3 w

Fig. 5.10 Relaţia (5.27) arată creşterea wg vitzei de sedimentare

în câmp gravitaţional, ca urmare a înglobării în bule de aer a particolelor de reziduuri petroliere.
Presiunea necesară p a aerului comprimat, la intrarea în separator este:
 a v a2 ( a  1)
p=pst+pamgh+ (5.28)
2
unde pst reprezintă presiunea statică din recipientul separatoruluiş
am, a – densităţile amestecului din separator şi, respectiv, aerului;
va – viteza de trecere a aerului prin conducta de alimentare;
a – coeficientul de pierdere locală de presiune la trecerea aerului prin placa poroasă.
Procedeul de aerare impune pulverizarea fină a aerului, pentru a favoriza întâlnirea
particulelor sale cu cele de hidrocarburi.

5.1.5 FILTRAREA

În cazul separatoarelor de santină filtrarea este operaţia de separare a sistemului eterogen

lichid-apa-reziduuri petroliere în cele două faze constituente, cu ajutorul unui mediu de filtrare.
Procesul hidromecanic complex al filtrării depinde de caracteristicile mediului de filtrare
(viteza, diferenţa de presiune, temperatura) şi de condiţiile de regenerare a filtrelor.
Filtrele utilizate la separatoare pot fi de suprafaţă (site) sau volumice (baterii).
Filtrele volumice sunt caracterizate prin forma particulelor şi porozitate.
a. Forma particulelor granulare poate fi neregulată sau cu geometrie
elaborată. De obicei se studiază particulele sferice, iar rezultatele obţinute se extrapolează şi la
cele nesferice, cu ajutorul sfericităţii :
2
d pv
= 2 , unde:
d ps
dps – este diametrul sferei cu aceeaşi suprafaţă externă ca particula considerată
dpv – este diametrul sferei cu acelaşi volum ca particula considerată.
b. Porozitatea (fracţia de goluri, volum liber specific) :
=(V-Vp)/V, unde :
V este volumul total al filtrului;
Vp este volumul ocupat de granule.

79
 5.2 CONSTRUCŢIA INSTALAŢIILOR SEPARATOARE DE REZIDUURI DE
HIDROCARBURI

5.2.1 PRINCIPII GENERALE

O instalaţie separatoare de santină sau o instalaţie de separare a reziduurilor de

hidrocarburi care provin de la navele petroliere funcţionează conform schemei prezentate în fig.
5.1. Separatorul funcţionează cu atât mai bine cu cât particulele de hidrocarburi au diametre mai
mari. La locul de colectare, datorită sedimentării gravitaţionale, hidrocarburile se află în stratul
superior, la partea inferioară aflându-se apa. Atunci când sorbul de aspiraţie se află în spaţiile de
apă sau hidrocarburi, adică la începutul şi sfârşitul procesului de golire a reziduurilor de
hidrocarburi, condiţiile de separare sunt facile, deoarece, în separator, pătrunde doar unul din cei
doi constituenţi ai amestecului. La aspirarea stratului intermediar, de separaţie apă-reziduuri,
intervine, cu adevărat, funcţia de aglomerare şi sedimentare a separatorului.
Separatorul funcţionează cu atât mai bine, cu cât concentraţia de hidrocarburi în apa
evacuată este cu atât mai mică, cu cât procesele de sedimentare se desfăşoară mai rapid. După
cum s-a văzut însă din relaţiile (5.4) şi (5.18), vitezele de sedimentare gravitaţională şi
gravicentrifugală depind de mărimea particulelor de hidrocarburi. Pentru ca diametrul
particulelor de hidrocarburi să fie maxim se iau următoarele măsuri constructive şi funcţionale:
pe ramura de aspiraţie vitezele de circulaţie trebuie să fie minime; pe traseul de aspiraţie până la
intrarea în separator trebuie să fie plasate cât mai puţine rezistenţe locale (armături de închidere,
schimbări de direcţie); pompa instalaţiei trebuie să fie de un tip constructiv care să fragmenteze
cât mai puţin particulele de hidrocarburi.
Ţinând cont că pe ramura de aspiraţie circulă hidrocarburi a căror vâscozitate este mult
mai mare decât a apei, vitezele de circulaţie trebuie adaptate în gama v=(0,5…1) m/s.
Sorbul instalaţiei trebuie să fie din tablă perforată cu diametrul găurilor d=10 mm.
Pentru debitul pompei Q numărul minim de găuri nmin este dat de ecuaţia continuităţii:
nmin=4Q/d2v
Pentru ca pompa instalaţiei să fragmenteze cât mai puţin particulele de hidrocarburi în
elementele ei mobile, vectorul viteză al particulelor trebuie să aibă cât mai puţine variaţii de
modul şi direcţie. De asemenea, secţiunile de trecere prin pompă trebuie să fie cât mai mari,
pentru a preveni înfundarea cu reziduuri petroliere.
Conform acestor cerinţe, cele mai indicate sunt pompele elicoidale cu şurub.
O soluţie radicală, de evitare a fragmentării particulelor de hidrocarburi în pompă, este
plasarea acesteia după separator. În acest caz se obţin avantaje nete în privinţa separării, dar
trebuie luate măsuri suplimentare de evacuare depresivă a hidrocarburilor separate. Când se
aplică această soluţie, separatorul trebuie calculat astfel încât pierderea de sarcină din el,
împreună cu pierderile de pe tubulatura de aspiraţie până la pompă, să nu depăşască înălţimea ei
limita de aspiraţie.
Privind procedeele dinamice de aglomerare şi separare s-a reuşit să se obţină ape
purificate la nivelul de concentraţie 100 p.p.m. Pentru a se atinge nivelul de concentraţie în
hidrocarburi 15 p.p.m. este unanim acceptată necesitatea utilizării filtrării, în general într-un
corp secundar, pentru a putea fi uşor curăţat atunci când filtrul se colmatează.

80
 5.2.2 TIPURI CONSTRUCTIVE DE SEPARATOARE
DE HIDROCARBURI

Separatorul TURBULO foloseşte centrifugarea în camera superioară, aglomerarea

particulelor de reziduuri pe sita plană 1 şi pe talerele conice 2 (fig. 5.11). Separatorul este
divizat pe verticală printr-o membrană perforată, pentru a nu
antrena în mişcare de rotaţie şi amestecul din camera inferioară.
El este dotat cu o armătură de aerisire cu flotor 3. În afară de
încălzirea electrică sau cu abur 4 a uleiului sedimentat la partea
superioară, se utilizează şi o serpentină de abur la partea
inferioară, pentru încălzirea amestecului cu particule fine. Firma
livrează separatoare la care valvula de evacuare a hidrocarburilor
este manevrată manual si automat prin acţionare
electromagnetică. Separatorul se livrează pentru gama de debite
(1,25...350) m3/h. El asigură evacuarea peste bord a apei cu
concentraţii sub 100 p.p.m. Pentru a coborî concentraţia de
hidrocarburi sub 15 p.p.m. este nevoie de utilizarea unui corp
secundar, dotat cu filtru de suprafaţă (fig. 5.12) cu: 1 – intrare
amestec; 2 – robineţi de control; 3 – armătura automată de
aerisire; 4 – alimentare electrică; 5 – tablou electric; 6 – traductor
de nivel; 7 – armătura electromagnetică pe circuit pneumatic; 8 –
Fig. 5.11 armătura de închidere acţionată pneumostatic; 9 – evacuare
hidrocarburi; 10 şi 11 – presostate pentru oprirea pompei; 12 –
dop de aerisire; 13 – spaţiu pentru colectarea hidrocarburilor; 14 – evacuare apă; 15 – filtre de
suprafaţă.

Fig. 5.12

a. Separatorul SEREP (fig. 5.13) foloseşte o serie de şicane tronconice care, prin efectul
centrifugal al schimbării de direcţie şi prin aglomerarea particulelor de reziduuri pe pereţii
şicanelor, realizează separarea. El este prevăzut cu o serpentină cu abur pentru încălzirea
amestecului.
b. Separatorul SP-11 (fig. 5.14) foloseşte talere care formează canalul elicoidal. 1.
Amestecul este centrifugat în acest canal şi datorită efectului combinat al aglomerării pe talere

81
şi gravicentrifugării, cele două componente se separă, hidrocarburile trecând în corpul secundar
2. Viteza mare a curentului de amestec prin canalul elicoidal nu favorizează o sedimentare
accentuată.

Fig. 5.13 Fig. 5.14

c. Separatorul SEROM (fig. 5.15), are următoarele componente: 1 – racord de intrare

amestec; 2 – robineţi de prelevare probe evacuare hidrocarburi şi aerisire; 3 – alimentare
electrică; 4 – bloc traductori de nivel; 5 – servovalvulã; 6 – valvulã pneumatică fluture; 7 – tor
de aglomerare pe inele; 8 – filtru volumic; 9 – hidrocicloane; 10 – racord de evacuare a
hidrocarburilor separate; 11 – racord de alimentare cu aer comprimat; 12 – racord de evacuare
apă tratată; 13 – coloanã de sedimentare. Separatorul foloseşte aglomerarea hidrocarburilor în
hidrocicloanele 9, sedimentarea gravicentrifugală în coloana 13, aglomerarea pe inele în torul 7
şi filtrarea volumică în elementele 8.
d. Separatorul SAREX (fig. 5.16) foloseşte separarea depresivă intr-un corp primar şi
filtrarea cu suprapresiune într-un corp secundar. Instalaţia are următoarele elemente: 1 – corp
separator; 2 – plăci de laminare şi aglomerare pe talere; 3 – intrare amestec apă-reziduuri; 4 –
traductori de nivel; 5 – racord circulaţie hidrocarburi; 6 – vacuummetru; 7 – manometru; 8 –
tablou electric; 9 – corp filtru; 10 – filtru volumic; 11 – evacuare apă tratată; 12 – comunicaţie
separator-filtru; 13 – pompă de hidrocarburi; 14 – pompă de alimentare filtru. Funcţionarea este
automatizată, conţinutul de hidrocarburi la evacuare este sub 15 p.p.m.

82
83
 Fig. 5.15 Fig. 5.16

5.2.3 MÃSURAREA CONCENTRAŢIEI DE REZIDUURI

ÎN APA EVACUATÃ

Nivelul calitativ de funcţionare a unei instalaţii separatoare de reziduuri petroliere,

singurul ei indicator calitativ impus prin normele internaţionale, este concentraţia de reziduuri
petroliere la evacuare. Determinarea ei poate fi făcută cu ajutorul probelor luate din instalaţie şi
analizate în laborator. De asemenea, conform normelor internaţionale IMO, reziduurile
petroliere se pot detecta spectofotometric, în domeniul de radiaţii infraroşii.

84
 Fig. 5.17

Analiza în laborator nu permite citirea instantanee a conţinutului de hidrocarburi, în

momentul evacuării lor, pentru a se putea lua măsuri rapide de oprire a instalaţiei în cazul
depăşirii concentraţiilor admisibile. Indicatoarele de concentraţie de reziduuri arată în orice
moment mărimea măsurată, o înregistrează grafic pentru controale ulterioare şi emit semnale de
alarmă la depăşirea normei admise.
În fig. 5.17 este prezentată schema de funcţionare a unui indicator de concentraţie de
reziduuri. Proba de apã 1 este trecută prin filtrul bandă 2, care reţine reziduurile petroliere.
Acestea sunt iluminate de sursa etalonată 3, celula fotoelectrică 4 furnizând datele culese la
aparatul de măsură 5. Apoi filtrul încărcat în reziduuri trece prin instalaţia încălzitoare 7, gazele
volatile degajate fiind captate de detectorul 6, care trimite şi el datele culese la aparatul de
măsură 5. Pe baza variaţiei de iluminare şi a conţinutului de gaze volatile, aparatul de măsură 5
indică conţinutul de reziduuri din probă exprimat în părţi per milion (ppm). Aparatul de măsură
5 se etalonează prin analizarea în laborator a probelor de apă evacuată. Fiind un aparat electric,
semnalele sale sunt uşor utilizate pentru înregistrare grafică şi alarmare la depăşirea limitei
admisibile.

85
 5.3 CERINŢE PENTRU PREVENIREA POLUĂRII CU HIDROCARBURI ÎN
TIMPUL EXPLOATĂRII NAVELOR

5.3.1 CONTROLUL DESCÃRCÃRII DE HIDROCARBURI

Orice descărcare de hidrocarburi în mare de către navele cărora li se aplică

prevederile anexei I din Convenţia MARPOL 73/78 este interzisă cu excepţia cazului când toate
condiţiile de mai jos sunt satisfăcute:
A. Pentru un petrolier, cu excepţia celor prevăzute la alineatul B din prezentul paragraf
- Distanţa de ţărm > 50 Mm
- Balast curat şi / sau balast separat, sau

86
 - Petrolierul este în marş (en route), şi
- Cota de deversare nu va depăsi 30 l / Mm şi
- Cantitatea totala de HC descărcată în mare, nu depăşeşte:
a) Pentru petrolierele existente 1 /15.000 din cantitatea totală din încărcătura
respectivă de unde provin reziduurile;
b) Pentru petrolierele noi 1 / 30.000 în aceleaşi condiţii.
- Petrolierul are in funcţiune o instalaţie de comandă şi control al descărcării de HC,
precum şi tancuri de reziduuri.
B. De la o navă cu un tonaj brut egal cu sau mai mare de 400 tone alta decât un petrolier
şi de la un petrolier din santinele compartimentului maşini, exclusiv santinele din
compartimentul pompelor de marfă, in afara cazului când efluentul este amestecat cu
reziduurile de hidrocarburi marfă.
În cazul unei nave cu un TRB < 400 tone, alta decât un petrolier, aceasta trebuie să fie
echipată cu instalaţii care permit reţinerea si descărcarea la mal a hidrocarburilor.
Dacă se observă urme vizibile de hidrocarburi la suprafaţa sau sub suprafaţa apei, în
vecinătatea navei sau a siajului acesteia trebuie să se cerceteze prompt dacă au fost încălcate
prevederile acestei reguli.
Nici o descărcare în mare nu va conţine chimicale sau alte substanţe în cantităţi si
concentraţii periculoase pentru mediul marin.

5.3.2 INSTALAŢII DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL AL

DESCÃRCÃRII DE HIDROCARBURI ŞI ECHIPAMENTE DE
FILTRARE

Orice navă cu un tonaj brut de 400 tone sau mai mult, dar mai mic de 10.000 tone
trebuie să fie dotată cu echipament de filtrare hidrocarburi.
Orice navă cu un tonaj brut de 10.000 tone sau mai mare trebuie să fie dotată cu
echipament de filtrare hidrocarburi şi cu un dispozitiv de alarmă şi un dispozitiv de oprire
automată a oricărei descărcări de amestec de hidrocarburi atunci când conţinutul de hidrocarburi
al efluentului depăşeşte 15 p.p.m.
În cele ce urmeazã vom prezenta câteva elemente din Convenţia MARPOL 73/78
referitoare la amenajãrile şi echipamentele de la bordul navelor comerciale pentru prevenirea
poluãrii cu hidrocarburi.
1. Echipament de separare – filtrare care să realizeze un efluent de max.15 ppm şi să
funcţioneze automat.
Echipamentul va fi compus din:
a) Separatorul propriu-zis (cu Certificat IOPP), cu obligativitatea să deverseze sub linia de
plutire
b) Sorburi
c) Filtre (să reţină hidrocarburile în cantitate cât mai mare astfel încat efluentul sã aibã o
concentraţie < 15 ppm)
d) Tubulaturi – cea de evacuare să fie la 2 m peste linia de plutire
e) Armături
f) A.M.C.
g) Monitorul – dispozitiv montat în serie cu separatorul îndeplineşte urmãtoarele cerinţe:
- Preia o mostră de efluent

87
 - Dă valori funcţie de poluare
- Înregistrează probele luate (concentraţia de hidrocarburi)
- Permite sau nu să se descarce peste bord (acţionează în max.40 sec)
2. Existenţa tancurilor de reziduuri = tancuri structurale cu rol de stocare a reziduurilor pentru
predarea lor ulterioara.
3. Existenţa tancurilor de preaplin care să preia surplusul de combustibil la ambarcare timp de
15 min.
4. Dopuri de protectie în bordaj, împotriva deversărilor.
5. Tăvi de scurgere.
6. Posibilitatea de oprire a ambarcarii în cazul unei avarii – la cargouri, iar la tancurile
petroliere, existenţa DF, tancuri de coliziune structurale cu balast, echipament de spălare cu
ţiţei.

5.3.3 FIŞA DE CONSTRUCŢIE ŞI ECHIPAMENT PENTRU PREVENIREA

POLUÃRII CU HIDROCARBURI

A. Pentru navele altele decât petrolierele şi care nu au tancuri de marfă cărora li se aplicã
prevederile din anexa I la Convenţia MARPOL 73/78

1. Caracteristicile navei:
- Numele navei;
- Numărul sau literele distinctive;
- Portul de înmatriculare;
- Tonajul brut;
- Data construcţiei;
- Transformări importante;
- Statutul navei.
2. Echipament pentru controlul descărcărilor de hidrocarburi din santinele
compartimentului maşini şi din tancurile de combustibil lichid. (vezi 5.3.2)
3. Mijloace pentru păstrarea şi evacuarea reziduurilor de hidrocarburi:
- Dispunerea tancurilor de reziduuri de hidrocarburi;
- Mijloace suplimentare pentru evacuarea reziduurilor în afară de dotarea cu tancuri de
reziduuri.
4. Racord standard de descărcare:
Nava este prevăzută cu o tubulatură pentru descărcarea reziduurilor din santinele
compartimentului maşini la instalaţiile de colectare, dotată cu un racord standard de
descărcare.
5. Plan de urgenţă de bord contra poluării cu hidrocarburi:
Nava este prevăzută cu un plan de urgenţă de bord contra poluării cu hidrocarburi.
6. Scutiri.
7. Echivalenţe.

B. Pentru petroliere şi nave, altele decât petroliere cu tancuri de hidrocarburi în

conformitate cu din anexa I a Convenţiei MARPOL 73/78.

88
1. Caracteristicile navei:
- Numele navei;
- Numărul sau literele distinctive;
- Portul de înmatriculare;
- Tonajul brut;
- Capacitatea de transport a navei;
- Deadweightul navei;
- Lungimea navei;
- Data construcţiei;
- Transformări importante;
- Statutul navei;
- Tipul navei.
2. Echipament pentru controlul descărcărilor de hidrocarburi din santinele
compartimentului maşini şi din tancurile de combustibil lichid. (vezi 5.3.2)
3. Mijloace pentru păstrarea şi evacuarea reziduurilor de hidrocarburi:
- Dispunerea tancurilor de reziduuri de hidrocarburi;
- Mijloace suplimentare pentru evacuarea reziduurilor în afară de dotarea cu tancuri de
reziduuri.
4. Racord standard de descărcare:
Nava este prevăzută cu o tubulatură pentru descărcarea reziduurilor din santinele
compartimentului maşini la instalaţiile de colectare, dotată cu un racord standard de
descărcare.
5. Construcţie:
- Se precizează dacă nava e prevazută cu SBT, PL, COW, CBT;
- Compartimentare şi stabilitate;
- Construcţia cu dublu corp.
6. Păstrarea hidrocarburilor la bord:
a. Instalaţia de supraveghere şi control al descărcărilor de hidrocarburi;
b. Tancuri de reziduuri;
c. Detectoare de suprafaţă de separaţie hidrocarburi/apă;
d. Scutiri şi derogări.

7. Instalaţii de pompare, de tubulaturi şi de descărcare:

- Se precizează amplasarea orificiilor de descărcare peste bord pentru balast
separat, balast curat, balast murdar sau ape contaminate cu hidrocarburi;
- Drenarea hidrocarburilor din pompele de marfă şi tubulaturile pentru hidrocarburi.
8. Plan de urgenţă de bord contra poluării cu hidrocarburi:
Nava este prevăzută cu un plan de urgenţă de bord contra poluării cu hidrocarburi.
9. Dispoziţii echivalente pentru navele cisternă pentru produse chimice, care transportă
hidrocarburi.
10. Substanţe lichide nocive similare hidrocarburilor.
11. Scutiri.
12. Echivalenţe

89