Cosmetice naturiste la îndemâna fiecăruia

Reţete şi secrete ale frumuseţii naturale

de Melania Radu
O bună alternativă la cosmeticele care conţin
substanţe sintetice sunt produsele pregătite
acasă, din ingrediente naturale uşor de
procurat şi bine tolerate de organism. Vă
prezentăm în continuare câteva idei simple
pentru astfel de produse. Pornind de la acestea
veţi putea apoi să vă creaţi propriile reţete,
conform preferinţelor şi necesităţilor
personale.

Produse pentru îngrijirea tenului

Laptele de migdale este un demachiant potrivit

pentru toate tipurile de ten. Acesta se poate
prepara din 50g migdale dulci, 200ml apă de
trandafiri sau de portocal, 1g pulbere din
rădăcină de angelică. Migdalele se pisează
turnând câte puţină apă de trandafiri, se adaugă rădăcina de angelică şi se amestecă bine
totul. Pentru tenul uscat se poate prepara un demachiant special din 100ml apă de
trandafiri sau de portocal încălzită puţin (maxim 30ºC) pentru a putea dizolva în ea o
lingură de miere şi 20g lapte praf; se adaugă 20ml ulei de migdale dulci şi 20ml ulei de
avocado; se păstrează la frigider. Cantităţile sunt suficiente pentru mai multe utilizări,
de aceea e bine ca aceste creme naturale să fie păstrate la frigider, de preferinţă în
recipiente din sticlă.

O dată pe săptămână se poate realiza un tratament pentru curăţarea pielii şi

îndepărtarea celulelor moarte. Acesta constă în masarea blândă a pielii (după ce a fost
umezită în prealabil cu apă) cu mălai, cu tărâţe de grâu ori cu un amestec din: un pahar
mălai, o jumătate de pahar făină de grâu, un pahar lapte praf. Amestecul este suficient
pentru mai multe utilizări, între timp păstrându-se într-o cutie închisă ermetic. După
masaj, pielea se clăteşte cu apă din belşug. Tot săptămânal se pot face băi de aburi şi se
pot aplica măşti din fructe, smântână, miere, drojdie de bere, fiecare contribuind în
modul său specific la întreţinerea frumuseţii şi prospeţimii tenului.

După demachiere este binevenită o loţiune pentru faţă. O astfel de loţiune poate fi
preparată simplu din 50ml apă de trandafiri sau de portocal, o jumătate de linguriţă de
miere, 50ml apă de hamamelis şi 10 picături tinctură de muşeţel. Se dizolvă mierea în
apa de trandafiri şi apa de hamamelis puţin încălzite, se adaugă tinctura de muşeţel, se
pune amestecul într-un recipient din sticlă de culoare închisă şi se agită. Pentru tenul
gras se poate prepara o loţiune din 80ml apă de hamamelis şi 20ml tinctură de salvie în
care s-au dizolvat 4 picături ulei de rozmarin. Iar pentru tenul uscat şi sensibil este
recomandată o loţiune din 90ml apă de trandafiri sau de portocal şi 10ml tinctură de
gălbenele. Acestea, de asemenea, sunt cantităţi suficiente pentru mai multe utilizări şi e
recomandabil ca, între timp, să fie păstrate în frigider.

Una dintre cele mai vechi reţete de cremă

pentru faţă a fost inventată de către greci şi se
compunea din ceară de albine, ulei şi apă. O
astfel de cremă, dar mai îmbogăţită, poate fi
preparată din: o lingură ceară de albine, 150ml
ulei presat la rece (poate fi de porumb, de
măsline, de susan), o lingură gel de aloe vera,
două linguri unt clarificat, câteva picături de
ulei volatil (muşeţel, lavandă, portocal sau un
altul, după preferinţe). Ceara de albine se
topeşte în puţină apă fierbinte, apoi se adaugă
treptat untul clarificat, gelul de aloe vera (care
în prealabil a fost amestecat împreună cu uleiul)
şi uleiul volatil. Se pot adăuga şi câteva picături
de ulei de migdale pentru efectul antirid al
acestuia. Se amestecă continuu până când crema
se răceşte, apoi se pune într-un vas de porţelan
în care se păstrează la frigider. Din 20-30
picături de ulei de migdale amestecate în 20g
unt clarificat se poate prepara o cremă foarte
eficientă contra ridurilor fine din jurul ochilor;
şi aceasta se păstrează în condiţii mai bune la frigider.

Igiena gurii şi a dinţilor

Pentru aceasta putem prepara în casă un praf pentru dinţi din 40g coajă de portocală
netratată lăsată la uscat până a doua zi şi amestecată apoi cu 30g frunze de mentă
pulbere şi cu 10g sare de mare. Se mai poate prepara o pastă de dinţi naturală din
pulpa de la o lămâie amestecată cu o linguriţă frunze de salvie mărunţite, o linguriţă
pulbere din rădăcină de stânjenel, o jumătate linguriţă ulei de scorţişoară şi puţină apă
distilată, atât cât să se formeze o pastă groasă. Ambele se păstrează în recipiente cu
capac. Ca apă de gură poate fi folosită tinctura de arnică (în proporţie de câteva
picături la un pahar cu apă), aceasta având efect antiinflamator.

Iată şi o reţetă pentru balsam de buze: două linguriţe de ceară de albine se topesc pe
baie de aburi, apoi se amestecă cu o linguriţă de apă de trandafiri, o linguriţă de ulei de
sâmburi de struguri şi două linguriţe de ulei de migdale dulci. Se lasă să se răcească şi
se păstrează într-o cutiuţă cu capac.

Reţete pentru îngrijirea şi menţinerea frumuseţii naturale a părului

Părul normal poate fi îngrijit cu succes cu ajutorul unui şampon preparat dintr-o
linguriţă de fulgi de săpun natural (se obţin foarte simplu dând pe răzătoarea mică
săpunul respectiv), 100ml de apă, uleiuri esenţiale sau extracte de plante. Modul de
preparare este următorul: se pune apa la fiert, iar când începe să fiarbă se ia de pe foc şi
se adaugă fulgii de săpun amestecând până la dizolvarea acestora. După răcire se adaugă
2-3 picături din uleiul esenţial ori extractul de plante preferat. Cantitatea este suficientă
pentru o spălare.

O reţetă mai elaborată pote fi obţinută din: 8

linguri flori de muşeţel uscate (ori salvie în
cazul părului închis la culoare), o lingură mentă
uscată, 2 linguri rozmarin, 600ml apă distilată,
60g fulgi de săpun natural, 3 picături ulei de
eucalipt sau mentă, 2 linguri alcool. Se prepară
astfel: din apă şi plante se face un decoct, care
se lasă încă 30 minute acoperit, după care se
strecoară presând bine plantele. Se încălzeşte
din nou şi se adaugă fulgii de săpun amestecând
până la dizolvarea lor. După răcire se adaugă
alcoolul amestecat cu uleiul volatil, se toarnă
într-un recipient închis ermetic şi se mai ţine 3-
4 zile la temperatura camerei, înainte de prima
utilizare, apoi se păstrează în acelaşi recipient.

Un şampon purificator poate fi obţinut din 100ml apă distilată, 20g rădăcină de
tătăneasă tocată, 2 gălbenuşuri, 20ml alcool de 50%. Din rădăcina de tătăneasă se
prepară un macerat (timp de 3-6 ore), după care se înfierbântă, se strecoară şi se adaugă
gălbenuşurile şi alcoolul. Se aplică în două reprize pe părul ud, se masează pielea
capului şi se clăteşte părul de fiecare dată.

Pentru părul uscat şi deteriorat este potrivit un şampon cu gălbenuş de ou şi cu miere

preparat în modul următor: se amestecă bine cu telul un albuş, două gălbenuşuri, o
linguriţă de miere, o lingură ulei de măsline presat la rece şi sucul de la o lămâie. Se
aplică pe părul ud şi se masează, după care se lasă să acţioneze puţin şi apoi se clăteşte
părul cu apă din abundenţă.

O dată pe lună se poate aplica acestui tip de păr o cură nutritivă din: 50ml ulei de
migdale, 30ml ulei de floarea-soarelui, 30ml ulei de nucă, 30ml ulei de ricin, 5ml ulei
de trandafir. Acestea se amestecă şi se lasă la rece timp de două zile. Se aplică prin
masare pe păr, se înfăşoară capul într-un prosop şi se lasă uleiurile să acţioneze peste
noapte. A doua zi se spală şi se clăteşte cu multă apă.

Din 100ml apă, o lingură de plante uscate (de exemplu muşeţel pentru blonde sau coajă
de nucă pentru brunete) şi 6 linguri de suc de lămâie sau oţet de fructe se poate prepara
o loţiune pentru clătirea părului după spălare în modul următor: din apă şi plante se
prepară o infuzie în care, după 10 minute, se adaugă sucul de lămâie sau oţetul. Se
aplică pe părul ud fără a se mai clăti după aceea. Pentru părul gras şi subţire este foarte
eficient masajul cu macerat din următoarele plante (câte o linguriţă din fiecare):
rozmarin, muşeţel (sau cimbru), urzici (sau coada-calului). Se poate adăuga şi o lingură
de oţet de fructe.

Un fixativ natural poate fi preparat din 250ml de apă în care se adaugă o linguriţă de
miere, puţin oţet şi câteva picături de ulei aromat. Se aplică în locul loţiunii pentru
clătire.

Câteva idei pentru îngrijirea corpului

Săpun nutritiv: se prepară dintr-un săpun

obişnuit de toaletă dat pe răzătoarea mică şi
dizolvat în 300 ml de ceai tare din flori de tei
amestecat cu 4 linguri de suc de grapefruit,
ambele încălzite. Se mai înglobează 5 picături
de ulei de micşunea şi 4 linguri de fulgi fini de
ovăz. Când ajunge o masă păstoasă se pune în
forme, se acoperă cu o pânză uscată, se lasă să
stea 2-3 săptămâni într-un loc uscat şi cald,
după care pot fi scoase din forme şi
împachetate.

Deodorant natural: 1g mentol se dizolvă în

30ml alcool de 90º. Se încălzesc 50ml apă de
trandafir în care se dizolvă 1g piatră acră. Se amestecă cele două soluţii şi se agită
energic. Se păstrează într-un recipient din sticlă bine închis pentru a evita evaporarea.
Un alt deodorant natural mai delicat poate fi constituit din câteva picături de ulei
esenţial (lavandă, mentă, busuioc, etc.) adăugate într-o linguriţă de apă, amestec cu care
se tamponează apoi pielea. Se foloseşte imediat.

Masarea pielii cu urina proprie are efecte dezinfectante, vindecătoare, de întinerire,

care pot părea de domeniul miracolului. Vechii romani foloseau urina şi ca pastă de
dinţi, datorită efectelor sale de curăţare şi albire a dinţilor.

Ulei pentru corp: se amestecă bine şi se păstrează apoi într-o sticlă de culoare închisă
50ml ulei de susan, 25ml ulei de ricin, 10ml ulei de germeni de grâu şi câteva picături
de ulei volatil.

Ulei pentru plajă: 250ml ulei de măsline presat la rece, 10picături tinctură de iod şi
sucul de la o lămâie se amestecă şi se păstrează într-o sticlă închisă la culoare. Se agită
înainte de utilizare.

Ulei de masaj anticelulitic: un pumn de frunze proaspete de iederă se lasă la macerat

timp de două săptămâni în 200ml ulei de germeni de grâu, apoi se strecoară presând
bine plantele şi se adaugă două picături de ulei eteric de rozmarin.
Se păstrează într-un recipient din sticlă şi se aplică zilnic după
duş prin mişcări energice de masaj.

Parfum: dacă vrem un parfum fără riscuri, putem să alegem unul

cu uleiuri esenţiale, dar fără alcool.

****

Ingredientele pentru aceste produse pot fi cumpărate din

magazine Plafar, din magazine naturiste sau din raioanele
naturiste ale supermarket-urilor la preţuri accesibile. Câteva sfaturi în acest sens:
- ceara e bine sa fie achiziţionată direct de la producătorii apicoli pentru a fi cât mai
curată, fără adaosuri (nu se foloseşte ceara care se găseşte în magazine, gata preparată
de exemplu pentru epilat, aceasta conţine şi alte ingrediente în afară de ceară);
- cumpăraţi migdale neprăjite, lapte praf fără zahăr, apă de trandafiri care conţine doar
compuşi naturali (e bine să citiţi etichetele înainte de a cumpăra);
- gelul de aloe vera se obţine cel mai simplu din frunzele proaspete ale plantei
respective, al căror miez se rade cu o lingură de lemn după ce frunza a fost despărţită în
două pe lungime (în concluzie, e folositor un ghiveci cu o plantă de aloe printre celelalte
plante de apartament, ea se regenerează repede şi putem folosi din frunzele ei din când
în când);
- untul clarificat se prepară după o reţetă pe care o găsiţi la capitolul despre sănătate al
site-ului nostru.

Produsele cosmetice uzuale conţin substanţe extrem de toxice

Toxinele absorbite prin piele ne afectează grav sănătatea

de Melania Radu

“Mulţi oameni urmează diete extreme şi realizează zilnic diferite metode de detoxifiere,
şi apoi, după toate acestea, folosesc produse cosmetice toxice. Amintiţi-vă că pielea
dumneavoastră este ca un burete, aşa că fiţi atenţi ce puneţi pe ea.” - Nexus Magazin

Toţi aceia care sunt preocupaţi de sănătatea lor

ar trebui să ştie că substanţele din cosmeticele pe
care le folosim sunt absorbite de organism, prin
piele. De multe ori, ingredientele chimice ale
cosmeticelor şi ale produselor de îngrijire
corporală sunt toxice şi au efecte dezastruoase
asupra sănătăţii noastre. Tot mai mulţi oameni se
interesează de alimentaţia sănătoasă, naturală.
Un regim lacto-vegetarian care să evite
alimentele artificiale şi aditivii alimentari reduce
considerabil riscul de expunere la toxine. În
aceeaşi măsură ca şi hrana pe care o consumăm,
substanţele cosmetice pe care le folosim ne influenţează pe multiple căi. Ayurveda
afirmă chiar că nu ar trebui niciodată să punem pe piele substanţe pe care nu le-am
înghiţi.

Absorbirea prin piele a toxinelor este mult mai periculoasă decât înghiţirea lor

Pielea este cel mai mare organ al corpului nostru. Este un înveliş viu, care respiră şi are
o mare capacitate de absorbţie. Pielea practic absoarbe produsele aplicate pe suprafaţa
ei. Dacă acestea conţin ingrediente benefice, efectele folosirii lor vor fi benefice. Dar
dacă aceste produse conţin substanţe chimice toxice, acestea au efecte adverse atât
asupra pielii, cât şi asupra organelor interne ale corpului nostru. În special efectele
cumulative, care apar după mulţi ani de folosire a unui produs, transformă elementarele
noastre obiceiuri de igienă într-un stil de viaţă sinucigaş care ne apropie de boală şi de
moarte.

Solvenţii din unele săpunuri, şampoane, geluri de duş distrug bariera protectoare a
pielii, degresează puternic pielea şi favorizează pătrunderea substanţelor toxice. Odată
pătrunse în piele, acestea ajung în microcapilarele sanguine, în vasele limfatice şi apoi
în fluxul sanguin, care le răspândeşte peste tot: în creier, ficat, rinichi, muşchi. „Dacă
rujul ajunge în gură, enzimele din salivă şi stomac reuşesc să-l descompună. Însă dacă
substanţele ajung în fluxul sanguin, acolo nu există nici un fel de protecţie”, a precizat
Richard Bence, un biochimist care a studiat timp de trei ani substanţele prezente în
cosmetice. „Încă nu se ştie ce efect au toate aceste substanţe chimice atunci când sunt
amestecate. Efectul ar putea fi mai puternic decât suma efectelor substanţelor luate
separat,” a indicat specialistul. El a concluzionat: „Trebuie să începem să ne punem
întrebări asupra compoziţiei şi să nu le acceptăm, pur şi simplu, pentru că ni se spune
că sunt sigure”.

Ignoranţa şi nevoia de „a arăta bine” duc la creşterea continuă a consumului de

produse de igienă şi cosmetice

Produsele pentru igienă şi frumuseţe nu sunt încă percepute ca având legătură directă cu
starea noastră de sănătate. Acestea sunt considerate drept produse pe care le folosim
doar extern. Nu realizăm că pielea este un organ la fel de expus la efectele negative ale
toxinelor ca şi sistemul digestiv. Incapacitatea noastră de a înţelege adevărul şi de a
reacţiona impulsionează creşterea industriei de cosmetice. De aceea nu s-a cerut încă
legiferarea unor avertismente care să însoţească
produsele cosmetice şi de îngrijire personală, aşa
cum, de exemplu, pachetele de ţigări se vând cu
avertismentul „Tutunul dăunează grav sănătăţii”.
Rezultatul este creşterea continuă şi neîntreruptă
a profiturilor corporaţiilor care fabrică produse
cosmetice şi de îngrijire personală.

Companiile producătoare de cosmetice ne fac să

credem că au mare grijă de pielea noastră şi
realizează teste riguroase înainte de a lansa
produsul pe piaţă. În realitate, aşa cum
subliniază cercetătorii din Consiliul Naţional de
Cercetare al SUA: „din zecile de mii de
substanţe chimice importante pe plan comercial, doar câteva au fost supuse unor teste
amănunţite de toxicitate, iar multe nu au fost testate deloc”. Grupul de Activităţi pentru
Mediu (o organizaţie de control) estimează că doar 11% din cei aproximativ 10.500 de
ingredienţi obişnuiţi ai produselor de îngrijire personală au fost supuşi unui număr
suficient de teste pentru a oferi siguranţă. Iar FDA (Agenţia pentru Controlul
Alimentelor şi Medicamentelor din SUA) precizează că „un producător de cosmetice
poate folosi aproape orice fel de materie primă ca ingredient şi poate lansa produsul pe
piaţă fără acordul FDA”.

Femeile absorb anual 2-3 kilograme de substanţe toxice prin intermediul

produselor cosmetice uzuale

Rutina zilnică a femeilor implică folosirea demachiantului, a cremei de faţă, a

produselor de machiaj şi a altor produse pentru igienă, multe dintre acestea conţinând
componente toxice. Afectate nu sunt numai femeile, ci şi bărbaţii, pentru că şi produsele
destinate lor (cremă sau spumă de ras, after-shave, şampon) au aceleaşi ingrediente
periculoase. Dar cel mai grav este că astfel de substanţe se regăsesc inclusiv în
produsele destinate îngrijirii copiilor. Faptul că produsele cosmetice sunt făcute să stea
mult pe raft, spre deosebire de produsele alimentare, contribuie la toxicitatea lor şi la
potenţialul cancerigen ridicat.

Produsele cosmetice sunt adesea nişte „cocktailuri” de chimicale cu acţiune

cancerigenă, iritanţi ai pielii, toxine de creştere (care afectează dezvoltarea fizică şi
mentală la copii), perturbatori endocrini (substanţe care opresc sau blochează
transmiterea de hormoni în corp şi se interpun astfel în dezvoltare), agenţi mutageni
(cauzează mutaţii ale ADN-ului care duc fie la cancer fie la afecţiuni congenitale),
neurotoxine (substanţe chimice care afectează sistemul nervos), toxine de reproducere
(care afectează sistemul reproductiv) şi sensibilizatori (substanţe chimice care provoacă
reacţii alergice în ţesuturile normale în urma expunerii repetate la acestea).

Pe lista celor mai periculoase produse conduc detaşat parabenii, conservanţi utilizaţi în
aproape toate produsele pentru piele şi păr, inclusiv săpun, şampon, deodorant şi chiar
loţiuni pentru bebeluşi. Parabenii sunt extrem de utili în stoparea dezvoltării bacteriilor,
dar specialiştii au descoperit şi că mimează efectele estrogenului, hormonul sexual
feminin, care, printre alte acţiuni ale sale, poate contribui şi la dezvoltarea tumorilor
canceroase maligne.

Un efect similar, de favorizare a apariţiei tumorilor, are şi aluminiul care intră în

compoziţia deodorantelor şi antiperspirantelor.
Sărurile de aluminiu şi zirconiu din compoziţia
deodorantelor blochează glandele sudoripare şi
reduc pentru câteva ore cantitatea de transpiraţie
de la nivelul pielii. Totuşi, din cauza aluminiului
care se absoarbe prin piele, deodorantele şi
antiperspirantele care conţin acest element pot
contribui la apariţia tumorilor mamare.

Lauril sulfatul de sodiu (SLS), utilizat, datorită

capacităţii sale de a produce spumă, la fabricarea
săpunului, şamponului, spumei de ras, pastei de
dinţi, a spumei de baie şi în aproape orice soluţie personală de curăţare, este considerat
responsabil pentru iritaţiile pielii. Această substanţă este un detergent puternic, agresiv,
folosit la scară largă ca degresant pentru motoare! Săpunul, pasta de ras cu lauril sulfat
de sodiu pot irita pielea, pot produce urticarie, şamponul poate determina căderea
părului, alte produse pot provoca ulceraţii ale gurii, pot provoca iritaţii ale ochilor, pot
afecta chiar definitiv ochii, mai ales la copii. Pătrunde foarte uşor prin piele şi poate
ajunge la inimă, plămâni, ficat sau creier. Uneori, pe etichete, lauril sulfatul de sodiu
este ascuns sub denumirea de substanţă pseudo-naturală, prin formula “provine din nucă
de cocos”. Interacţionând cu nitriţii din apa de la robinet, lauril sulfatul de sodiu poate
produce nitrozamine cancerigene.

În lacurile de unghii, în fixativul şi spuma pentru păr, în unele parfumuri se găsesc

ftalaţii. Aceştia afectează plămânii şi pot produce malformaţii congenitale dacă în
timpul sarcinii sunt utilizate cosmeticele cu ftalaţi. Aceştia afectează celulele spermatice
şi pot provoca feminizarea bărbaţilor. Sistemul hormonal al ambelor sexe este tulburat
şi de moscul sintetic, o substanţă care se regăseşte în compoziţia parfumurilor, a
săpunurilor sau cremelor.

O cercetare semnificativă asupra impactului ftalaţilor a fost realizată de dr. Shanna

Swan, profesor de obstetrică şi ginecologie la Universitatea din Rochester, care a găsit o
legătură între această substanţă chimică şi feminizarea băieţilor. Cercetarea a identificat
o legătură clară între expunerea prenatală la ftalaţi şi o distanţă anogenitală (ADG)
redusă la bebeluşii masculi, o descoperire ce implică faptul că aceşti bebeluşi sunt
susceptibili de a suferi o coborâre incompletă a testiculelor şi o subdezvoltare a
penisului. Este interesant de remarcat că aceste modificări au apărut la niveluri de
expunere la ftalaţi ce au fost înregistrate la un sfert dintre femeile din Statele Unite.

Etanolaminele (derivaţi ai amoniacului)sunt substanţe care pot afecta grav sănătatea

noastră şi a celor dragi. Săpunurile, şampoanele, gelurile de duş, spumantele de baie,
chiar şi produsele pentru copii conţin acest amestec fatal de substanţe (dietanolamină-
DEA, trietanolamină-TEA şi monoetanolamină-MEA) care în contact cu nitriţii care se
găsesc în apă, produc nitrozamine precum NDEA (N-nitrozodietanolamină), o
substanţă foarte cancerigenă, care afectează în special rinichii şi care este absorbită
foarte uşor de piele, mai ales de pielea fragedă a copiilor. Aceste substanţe sunt iritante
pentru ochi, afectează foliculul pilos şi cauzează uscarea şi căderea părului.

Încă un exemplu care pune şi mai multe semne de întrebare în legătură cu siguranţa
produselor de îngrijire personală este formaldehida: o substanţă iritantă, cancerigenă,
folosită în industria mobilei. La un moment dat, formaldehida a fost eliminată din
producţia mobilei, însă se foloseşte la scară largă sub formă de conservant şi
dezinfectant în şampoane, lac de unghii, întăritori pentru unghii şi produse pentru
creşterea părului. Provoacă alergii, ameţeală, dureri de cap şi dureri cumulate. Este
considerată halucinogenă de către IARC (International Agency for Research on Cancer)
şi „probabil cancerigenă” de către EPA (Environmental Protection Agency). Prezenţa ei
este adeseori mascată, datorită faptului că intră în componenţa altor ingrediente, precum
hidantoină, ori surfactanţi, cum ar fi lauril sulfatul de sodiu. Este de asemenea bine de
ştiut că produsul mai apare şi sub numele de formalină sau MDM.

Unele creme hidratante pot conţine sub numele de vaselină sau parafină, un amestec
de hidrocarburi aromatice din petrol sau alte produse derivate din petrol, ale căror
denumiri de pe etichete conţin prefixele „propyl” sau „methyl”. Acestea nu lasă pielea
să respire, blocând astfel eliminarea toxinelor din corp. Pot provoca sensibilitate la
lumină şi pot sărăci pielea de propriile uleiuri naturale, efectul fiind uscarea şi crăparea
acesteia, îmbătrânirea prematură, acneea şi diverse alte afecţiuni ale pielii. O substanţă
suspectă este şi cocamid MEA, care „leagă” ingredientele utilizate în multe tipuri de
creme de faţă.

Padimate-O cunoscut şi ca octil-dimetil sau

PABA este un ingredient comun în cremele
solare. La fel ca şi DEA este un agent de
formare a nitrozaminelor, favorizând formarea
acestora sub influenţa ultravioletelor şi crescând
astfel riscul de cancer de piele, situaţie ironică în
condiţiile în care este utilizat tocmai ca ecran de
protecţie.

Altă substanţă potenţial iritantă este benzil-

alcoolul sau izopropilul, un solvent şi o
substanţă alterantă, adică o substanţă care poate
modifica structura altor substanţe chimice.
Folosit la parfumarea produselor cosmetice sau a
vopselelor de păr, în produse de curăţare a
vopselei de păr, produse de exfoliere corporală,
loţiuni de mâini, after-shave-uri şi parfumuri,
acesta are ca efect îmbătrânirea prematură. Poate provoca greaţă, dureri de cap, înroşiri
ale pielii şi depresii. De asemenea, usucă pielea şi provoacă crăpături ale acesteia care
pot înlesni dezvoltarea bacteriilor.

Plumbul este conţinut în mai mult de jumătate din rujuri, conform unui studiu realizat
de Coaliţia pentru Cosmetice Sigure din SUA. O treime din rujurile testate conţin o
concentraţie de plumb care depăşeşte limita permisă de Administraţia Americană de
Alimentaţie şi Medicamente (FDA). 39% din rujurile testate nu au prezentat urme de
plumb. Coaliţia a confirmat faptul că produsele unor firme mai puţin scumpe, ca
Revlon, nu prezintă urme de plumb în timp ce mărci scumpe ca L’Oreal, Cover Girl, şi
Christian Dior au printre cele mai ridicate nivele. „Plumbul se depozitează în corp de-a
lungul timpului, iar rujurile care conţin plumb, aplicate de câteva ori pe zi, în fiecare zi,
pot duce la nivele periculoase de expunere. Cele mai recente studii arată că nu există
un prag sigur al expunerii”, a declarat doctorul Mark Mitchell, preşedintele Coaliţiei
pentru un Mediu Echitabil din Connecticut.

Plumbul este un cancerigen bine cunoscut care afectează sistemul hormonal. Este uşor
absorbit prin piele şi se depozitează în oase. Mai poate provoca probleme
comportamentale, de memorie şi de limbaj, dar poate conduce şi la o creştere a
agresivităţii. Cei mai vulnerabili sunt copiii şi femeile însărcinate.

Unele vopsele de păr cu efect lent conţin, de asemenea, plumb. Universitatea Xavier din
Louisiana a făcut cercetări pe această temă şi a descoperit că unele mărci de vopsea de
păr conţin de 10 ori mai mult plumb decât cantitatea admisă în vopseaua pentru
locuinţe! Oricine lucrează cu vopsea de locuinţe sau locuieşte într-o încăpere proaspăt
vopsită ştie ce reacţii poate să declanşeze aceasta: dureri de cap, strănut şi greaţă, pentru
a numi doar câteva dintre ele.

Studiile ştiinţifice cu privire la legătura dintre folosirea vopselelor de păr permanente şi

semi-permanente şi cancer au arătat faptul că prin pielea capului corpul absoarbe rapid
substanţele chimice conţinute în aceste produse pe durata în care vopseaua trebuie să
rămână pe pielea capului. De-a lungul anilor de folosire repetată se pot absorbi destule
substanţe cancerigene pentru a declanşa cancerul, la vârste înaintate.

Gudronul de cărbune, folosit ca bază pentru vopseaua de păr şi pentru şampoanele

contra mătreţii, se ştie că provoacă boli fatale precum cancerul şi o serie întreagă de
afecţiuni comune precum astm şi dureri de cap. Pe eticheta produselor este menţionat ca
FD&C sau D&C.

Parfumurile folosite în multe produse de

îngrijire personală sunt de obicei pe bază de
petroleum. Ele pot cauza dureri de cap,
ameţeală, alergii, probleme respiratorii, iritarea
pielii şi sensibilitate chimică. Din păcate FDA
(Food and Drug Administration) nu cere nici în
prezent fabricanţilor de parfum să îi prevină pe
consumatori asupra substanţelor chimice toxice
care se găsesc în produsele lor.

Talcul, un ingredient întâlnit în produse pentru

faţă şi corp, precum şi presărat în cantităţi mici
pe produsele contraceptive cum ar fi
prezervativele, este un cancerigen cunoscut.
Studii ştiinţifice l-au identificat ca fiind una
dintre cauzele cancerului ovarian când se
foloseşte în zona genitală, în primul rând pentru
că talcul, un compus anorganic de silicat de
magneziu, poate irita celulele care acoperă
ovarele (Frederick R. Jelovsek, „Pudra perineală şi tampoanele pot provoca afecţiuni”).
În plus, talcul se poate fixa în plămâni, provocând probleme de respiraţie şi posibil
cancer pulmonar.

Talcul este un produs mineral obţinut prin extragerea minieră a rocilor de talc, care apoi
sunt procesate prin sfărâmare, uscare şi măcinare pentru eliminarea altor reziduuri de
minerale. Cu toate acestea, acest proces nu separă unele fibre minuscule care sunt foarte
asemănătoare cu cele de azbest. Din această cauză talcul este asociat cu azbestul ca
potenţial cancerigen. Oamenii de ştiinţă au analizat atent particulele de talc şi au găsit
multe asemănări cu azbestul. Atât de multe încât în 1973 FDA (Food and Drug
Administration) a elaborat o reglementare care să limiteze cantitatea de fibre
asemănătoare cu azbestul din talcul cosmetic. Cu toate acestea nu s-a emis nici o
hotărâre, în prezent talcul cosmetic nefiind reglementat în nici un fel.

Copiii sunt expuşi la reacţii toxice sau iritativ-alergice datorate produselor de

îngrijire corporală
Pielea copilului, în special a nou-născutului şi sugarului, este mai subţire şi mai fragilă
decât cea a adultului. Stratul superficial al epidermei, cel mai important în rolul de
barieră protectoare, este mult mai fin la copil decât la adult. Aşa se explică de ce la cea
mai mică agresiune apar urme pe pielea copilului. Şi tot fragilitatea pielii este motivul
pentru care substanţele din compoziţia produselor de îngrijire pătrund mai uşor prin
epiderma copiilor.

Cele mai periculoase substanţe chimice din produsele de îngrijire pentru copii (pe lângă
cele enumerate până acum, dintre care unele se regăsesc şi în produsele pentru copii)
sunt următoarele: acidul salicilic (este toxic dacă e folosit în cantităţi mari sau la
persoane cu sensibilitate la salicilaţi, cărora le face rău chiar şi folosit în cantităţi mici),
ureea (folosită în cantităţi mari sau în mod repetat este iritantă pentru piele şi ochi),
coloranţii, conservanţii în cantitate mare, acidul boric (conţinut în pudrele de talc,
folosit pentru calităţile sale antiseptice, devine toxic dacă este ingerat ori inhalat),
camforul (în cantităţi mari poate provoca stări de confuzie, iritabilitate, hiperactivitate
neuromusculară; United States Food and Drug Administration a stabilit la 11%
cantitatea de camfor permisă în produse de consum), fenolul, violetul de genţiană (în
cantităţi mari sau folosit în mod repetat).

În funcţie de durata utilizării şi suprafaţa de piele pe care se aplică, aceste substanţe pot
provoca reacţii toxice sau reacţii iritativ-alergice. Reacţiile alergice apar la 24 - 48 de
ore de la aplicarea produsului pe piele. În apariţia acestora este implicat sistemul
imunitar al copilului. Organismul acestuia produce anticorpi la prima aplicare a
produsului alergic, iar la readministrare apar reacţii din ce în ce mai rapide. Iritaţiile
apar sub forma unor mici arsuri, ca reacţii locale imediate. Reacţiile toxice
(intoxicaţiile) sunt provocate de substanţele
toxice absorbite în organism.

Care sunt alternativele

Ignoranţa noastră a permis fabricanţilor de

produse cosmetice şi de îngrijire personală să
folosească orice substanţe fără a fi traşi la
răspundere. Este necesar să fim conştienţi şi să-i
facem şi pe alţii conştienţi cu privire la aceste
aspecte până când societatea va cere socoteală
celor care folosesc aceste substanţe şi va
propune soluţii de rezolvare a problemei.

Una dintre alternativele pe care le avem pentru

moment este citirea atentă a ceea ce scrie pe
eticheta produsului. Multe companii de
cosmetice au început să lanseze aşa-numitele
produse „naturale”, dar pentru că nu există
standarde asupra a ceea ce înseamnă „natural”,
multe dintre acestea conţin şi substanţe chimice. Tot ce putem face este să ne pregătim o
listă cu ingredientele periculoase şi să verificăm cu atenţie produsele înainte de a le
cumpăra. Putem folosi pentru aceasta şi bazele de date care există pe Internet şi care
conţin topuri cu privire la nocivitatea şi siguranţa produselor (de exemplu Skin Deep
este un serviciu creat de către Grupul de Activităţi Ecologice, atât pentru consumatori
cât şi pentru fabricanţi, încurajând ambele părţi să treacă la folosirea unor produse mai
sănătoase).

Alternativa cea mai sigură este să avem încredere în propriul corp, care e în stare şi
singur să facă minuni (dacă nu-l împiedicăm), mai eficient, fără să aibă nevoie de prea
mult ajutor, aşa cum nu are nevoie de ajutor nici pentru a merge, a respira ori a surâde.
Putem folosi produse naturale pe care avem posibilitatea de a le recunoaşte, putem căuta
reţete şi ne putem prepara singuri propriile şampoane, creme, loţiuni, etc. După cum se
ştie, supraeforturile sunt întotdeauna răsplătite.

Pentru a veni în ajutorul cititorilor noştri, am pregătit şi o colecţie de reţete pentru

cosmetice naturale pe care le poate prepara oricine, cu uşurinţă, acasă. Vom publica în
curând şi aceste reţete.

Alimente miracol

de Melania Radu

“Alimentele trebuie să ne fie medicamente,

iar medicamente trebuie să ne fie alimentele.” - Hypocrate

Există unele alimente deosebit de importante

pentru o dietă sănătoasă, chiar miraculoase
datorită efectelor terapeutice, echilibrante,
vitalizante, purificatoare şi de prelungire a
vieţii. Acestea îşi datorează numeroasele
calităţi bogăţiei în vitamine naturale (dintre
care unele sunt puternici antioxidanţi:
vitamina C, vitamina E şi betacarotenul), în
acizi aminaţi rari, în săruri minerale, în
oligoelemente indispensabile. În plus, ele aduc
în fiinţă o cantitate foarte mare de prana (energia subtilă ce impregnează întregul
macrocosmos). Astfel de alimente sunt: polenul, mierea de albine, grâul, drojdia de
bere, iaurtul, pătrunjelul. Le prezentăm în continuare, alături de câteva reţete
utilizate în alimentaţia lacto-vegetariană, de unele remedii folosite de medicina
tradiţională, precum şi de unele sfaturi pentru o stare de sănătate perfectă,
longevitate şi vitalitate.

Polenul

Polenul reprezintă un aliment “miracol” prin excelenţă. Asociat cu puţină miere, el

asigură creşterea organismului. Un grup de cercetători ruşi au identificat nu mai puţin de
27 de elemente în compoziţia sa. Analiza biochimică arată că în conţinutul său se găsesc
proteine, zaharuri, substanţe minerale, oligoelemente, toate vitaminele şi, în plus,
fermenţi biochimici, hormoni, factori de creştere, pigmenţi. Aliment echilibrant,
dinamizator şi revitalizant, el redă în numai câteva zile vigoarea şi bucuria persoanelor
deprimate, obosite şi surmenate. Uşor laxativ, el dezintoxică organismul, iar consumul
său sistematic permite să se evite îmbătrânirea prematură. Polenul provoacă, de
asemenea, o creştere rapidă a cantităţii de hemoglobină din sânge. Examenele de
laborator au permis să se constate că în anemii, numărul globulelor roşii creşte cu
aproximativ 500.000/mm3 de sânge, după absorbţia timp de o lună a unei linguriţe de
polen zilnic. La convalescenţi şi bătrâni, polenul determină o creştere în greutate.
Această acţiune este însoţită de un efect energizant.

Raţia cotidiană normală de polen este de la o jumătate de linguriţă la o linguriţă. Se va

diminua doza dacă ea produce un efect laxativ prea accentuat; ea va fi mărită, însă, în
caz de oboseală accentuată, slăbire, creştere dificilă, anemie. Se indică să se consume cu
regularitate, mai ales de către cei care au împlinit deja 60 de ani. Este posibil ca unii,
ţinând o astfel de cură de polen, să resimtă unele dureri, ca nişte spasme sau crampe în
zona abdominală, aspect ce indică acţiunea puternic energizantă, de tonifiere şi
purificare a polenului ingerat, aspecte cu care organismul nu era obişnuit anterior.
Totuşi, după un anumit timp în care s-a preseverat cu “stoicism” în menţinerea curei,
durerile vor dispărea treptat până la eliminarea completă şi înlocuirea lor cu stări
euforice, de bună dispoziţie şi încredere. Acesta va fi un semnal edificator al acţiunii
pline de eficienţă a polenului.

Efectele maxime se obţin atunci cînd polenul este luat dimineaţa, după toaleta obişnuită,
pe stomacul gol. El trebuie ţinut în gură şi mestecat îndelung, chiar dacă se va topi
repede. În acest fel, pe lângă o excelentă asimilare în organism, el va ajuta la igiena şi
sănătatea cavităţii bucale. După ce a fost luată întreaga cantitate de polen, timp de 30
minute, nu trebuie să se mănânce şi nici să se bea ceva. Este recomandat în toate bolile,
cu excepţia dibetului şi este un bun adjuvant în terapia cancerului. Luându-l în mod
regulat şi respectând aceste sugestii, polenul se va dovedi un adevărat panaceu,
îmbunătăţindu-ne starea de sănătate; consumul acestuia are efecte cumulative în timp.

Mierea de albine

Aliment esenţial în dieta naturistă, mierea

naturală de albine este un produs de origine
animală şi vegetală, uşor de digerat şi asimilat,
cu o enormă valoare nutritivă, calităţi pe care nu
le pierde în timp. Este fabricată de albine din
nectarul florilor care, printr-o prelucrare
specială în interiorul organismului albinelor,
este îmbogăţită cu substanţe proprii şi
depozitată apoi în celulele fagurilor. Adevărat
concentrat de lumină solară, despre mierea
naturală se spune în mod semnificativ că era
folosită frecvent chiar şi de zeii din Olimp.

Mierea conţine o gamă largă de zaharuri

asimilabile aproape instantaneu de către
organismul uman (dextroză, levuloză, zaharoză,
etc.), diverse enzime, aminoacizi, unii factori
antibiotici (cum ar fi inhibina), minerale în
formă naturală uşor de asimilat (fier, cupru,
mangan, siliciu, clor, calciu, potasiu, sodiu,
fosfor, etc.), precum şi o varietate de vitamine (C, K, PP, H şi unele vitamine din grupul
B) pentru care mierea este (spre deosebire de vegetale) un excelent mediu de
conservare. Cele mai importante calităţi îi sunt conferite mierii de complexul biologic al
oligoelementelor pe care le conţine şi care acţionează în cele mai diferite părţi ale
organismului. Acestea, alături de conţinutul în vitamine, fac din miere un aliment
indispensabil, un adevărat medicament, cu largi perspective de utilizare terapeutică.

Avantajele pe care le are mierea faţă de alte zaharuri nu sunt nici acestea de neglijat.
Mierea nu este absolut deloc iritantă pentru mucoasa aparatului digestiv, dimpotrivă,
este chiar eficientă în unele afecţiuni ale tubului digestiv. Ea este pe primul loc din
punctul de vedere al asimilării aproape imediate şi fără efort în organism, astfel încât
poate fi folosită în toate cazurile în care organismul are nevoie de un aport energetic
imediat. Dintre toate zaharurile, mierea este cel mai bine suportată de către rinichi. Este
un bun calmant, liniştind în mod natural şi fără efecte secundare negative organismul.
Este un aliment prin excelenţă igienic, relativ uşor de procurat şi chiar ieftin ţinând cont
de economiile pe care, prin intermediul ei, le facem nemaiavând nevoie de
medicamente.

Dintre multiplele binefaceri ale mierii de albine menţionăm: mierea hrăneşte inima
asigurând constanţa conţinutului de zaharuri din sânge; este un aliment ideal pentru
copii (e un bun îndulcitor, le furnizează mineralele de care au nevoie pentru creştere, are
o acţiune uşor laxativă şi antiseptică, poate fi folosită ca înlocuitor al edulcoranţilor în
alăptarea artificială a sugarilor, favorizează funcţionarea căilor digestive şi erupţia
dentară, este un remediu eficace contra enurezisului – adică urinarea involuntară în pat
în timpul nopţii, are o acţiune calmantă binefăcătoare şi este spontan foarte plăcută de
copii); este un aliment cu efecte hotărâtoare în timpul sarcinii; un bun tratament pentru
combaterea cârceilor - două linguriţe de miere la fiecare masă timp de o săptămână;
poate fi folosită cu succes în vindecarea plăgilor şi arsurilor; este de un mare ajutor
pentru convalescenţi; are efecte de prelungire a vieţii; are posibilităţi de utilizare
cosmetică; poate fi folosită aât în curele de îngrăşare, cât şi în cele de slăbire; este o
sursă de energie şi recuperare a forţelor pentru sportivi.

Mierea poate fi consumată cel mai bine singură sau în combinaţie cu alte alimente, cu
condiţia să nu fie prea calde (peste 37ºC îşi pierde calităţile). Mierea polifloră este
indicată în consumul general, iar cea monofloră, în funcţie de provenienţa ei, are calităţi
terapeutice diverse, “moştenind” proprietăţile alimentare şi curative ale plantelor din
care este obţinută.

Hidromelul. O băutură tonică şi revigorantă se poate obţine amestecând 1 litru de apă

cu 100 g miere şi lăsând-o la fermentat 1-2 zile într-un loc cald, până capătă un gust
acrişor. Se consumă de preferinţă la distanţă în timp de mese, pentru a savura efectul
reîmprospătător.

Zahărul invertit. În cazul în care nu avem mereu miere la dispoziţie sau ne este dificilă
procurarea acesteia, putem recurge, pentru a evita multiplele efecte nocive pe care le
declanşează în corp consumul de zahăr, la aşa-zisul zahăr invertit. Iată şi reţeta: 1 kg de
zahăr, 450ml de apă, o linguriţă rasă de acid citric (suc de lămâie) sau acid tartric (sare
de lămâie); toate acestea se fierb timp de 10 minute. Se colectează mereu spuma cu o
lingură de lemn. Se obţine astfel un amestec de două monozaharide - glucoză şi
fructoză, cu putere de îndulcire dublă faţă de zahăr. Prin faptul că zahărul invertit
conţine acid citric, previne anumite maladii. Se ştie de asemenea că acidul citric
sporeşte asimilarea calciului în intestine, contribuie la combaterea şi vindecarea
rahitismului, previne formarea calculilor renali, dizolvă uraţii (sărurile acidului uric) şi
are certe proprietăţi antiinfecţioase.

* Pe de altă parte, iată care sunt doar câteva dintre efectele consumului de zahăr
alb:
Este considerat ca fiind unul dintre cele mai dure droguri, numit “moartea albă”. După
carne, ocupă primul loc în scurtarea vieţii. Deşi este de natură organică, prin rafinare îşi
pierde constituenţii naturali. Pentru a putea fi apoi metabolizat este invertit de către
organism, proces pentru care fură din rezervele acestuia respectivii constituenţi naturali
pe care i-a pierdut prin rafinare (calciu, magneziu, crom, vitamina B1, enzime). Aceasta
duce la hipoglicemie, scăderea imunităţii, carenţă de magneziu (una dintre marile cauze
ale instalării cancerului), slăbirea pancreasului (care îşi epuizează rezervele de fabricare
a insulinei, ceea ce duce în scurt timp la îmbolnăvirea de diabet), fragilizarea sistemului
osos şi a dentiţiei (organismul îşi mobilizează resursele de calciu pentru neutralizarea
zahărului), micşorarea aportului de crom în organism (conduce la infarct miocardic),
neutralizarea vitaminei B1 (boli ale sistemului nervos, tulburări de memorie, palpitaţii,
ameţeli, ulcere ale stomacului şi ale gambei, degerături, boli de circulaţie). Faptul că
este eliminat de organism constituie cea mai bună dovadă că, pentru corp, el este o
otravă.

Preparate din grâu

Germenii de grâu conţin substanţele cele mai

preţioase şi cele mai vitaminizante ale bobului
de grâu, care sunt: compuşi cu fosfor uşor
asimilabili, săruri minerale abundente,
reprezentate în special de săruri de fier şi de
magneziu. De asemenea, grâul include proteine
complete care conţin – în proporţii echilibrate –
toţi acizii aminaţi (aminoacizii) indispensabili
vieţii, oligoelemente (precum zinc, cupru,
mangan) şi foarte multe vitamine, în special
vitaminele A, B1, B2, C, E, PP. Dată fiind
compoziţia lor, germenii de grâu constituie una
dintre cele mai bune surse naturale de fier, de
mangan şi de magneziu, de proteine rare şi de
vitamine din complexul B şi vitamina E.

Consumul germenilor de grâu este recomandat în special în surmenaje de orice fel, în

anemii, în stări depresive, în convalescenţă, graviditate şi lactaţie. Germenii de grâu
reprezintă un aliment echilibrant, favorizează digestia, reglează funcţiile intestinale şi
acţionează ca tonic al sistemului nervos şi al nutriţiei.

Prin ”germeni de grâu” se înţelege stadiul corespunzător primei faze de încolţire a

boabelor de grâu, când la acestea apare un mic mugure. Când mugurele creşte peste 1
mm, se trece la stadiul de grâu încolţit. Singura contraindicaţie pentru utilizarea
germenilor de grâu este hipertensiunea arterială.

Adulţii pot consuma 2-3 linguri de germeni de grâu pe zi, la desert, porţionate câte o
lingură la fiecare masă. Copiii pot consuma între o linguriţă şi 4 linguriţe de germeni de
grâu pe zi, doza de creştere fiind de 1 linguriţă pentru 3 ani de vârstă. Sugarilor de la 6
luni la 1 an li se administrează 1 linguriţă împărţită în 2 sau 3 doze. În funcţie de starea
fiziologică a fiecărei persoane, aceste doze pot fi mărite.

Grâul încolţit: proprietăţile tonice şi vitalizante ale germenilor de grâu sunt mult
amplificate în cazul grâului încolţit, deoarece germinarea măreşte foarte mult puterile
vitaminizante ale seminţelor. Cei reumatici, bolnavi de de gută sau artrită, chiar cei
foarte afectaţi şi care nu tolerează pâinea completă, nu vor simţi absolut nici un
incovenient consumând grâu încolţit.

Modul de preparare este deosebit de simplu: se aşează boabele de grâu într-o farfurie şi
apoi sunt acoperite cu apă pentru a li se asigura germinarea. Acest rezultat va fi atins
după 24 de ore vara şi 36 de ore iarna. Apoi boabele se vor spăla foarte bine în mai
multe ape, iar în zilele următoare ne vom limita doar la a umezi uşor toate boabele,
având însă grijă să nu se formeze un strat de lichid superficial. Aceasta ne va permite să
evităm un început de putrezire, care survine atunci când boabele sunt acoperite cu un
exces de apă.

Grâul încolţit se consumă la începutul mesei, în doze de o lingură pentru adulţi şi o

linguriţă pentru tineri şi bătrâni. Înainte de a înghiţi grîul, trebuie ca boabele să fie
mestecate cât mai mult timp posibil, până ce ele capătă în gură un gust dulce. Pentru
bolnavi, copii şi sugari este recomandat un piure foarte fin, realizat prin sfărâmare, care
se amestecă apoi cu miere. Este recomandabil ca, înainte de a pune grâul la germinat,
să-l spălăm cât mai bine, deoarece adesea este tratat cu antiseptice şi insecticide.

Pâinea din grâu integral: se frământă 1 kg de făină de grâu integral, 1 linguriţă de

rădăcină de tătăneasă (fără coajă) dată prin răzătoare, apă călduţă şi sare. Se lasă la
crescut 20-30 de minute, apoi se formează chifle mici care se pun la cuptor în tava
tapetată cu făină. Se poate prepara şi fără tătăneasă, cu adaos de morcov ras şi făină de
hrişcă.

Drojdia de bere

Drojdia de bere reprezintă o combinaţie echilibrată de substanţe minerale pe cât de rare

pe atât de uşor asimilabile. Ea conţine: 50% proteine care sunt uşor digerabile, toţi acizii
aminaţi indispensabili vieţii, gluten şi peptide în cantitate foarte ridicată (benefici în
procesele de dezintoxicare şi de rezistenţă la infecţii), lecitine, 14 săruri minerale
esenţiale, oligoelemente, 17 vitamine, etc. 100 gr. de drojdie de bere furnizează de 10
ori mai multa vitamina B1 decât pâinea, de 5-10 ori mai mult acid pantotenic decât
cerealele, de 20 de ori mai mult acid folic decât tărâţele de grâu.

Există levuri (drojdii) înalte, de panificaţie, cu activitate optimă între 15-20 grade
celsius şi levuri joase, cu activitate optimă între 5-6 grade celsius, folosite la fabricarea
berii. Numai ultimele se folosesc în terapeutică sub numele de drojdie de bere.
Drojdia de bere e considerată un aliment miracol, mult mai eficient chiar decât grâul şi
germenii de grâu, mai ales că nici o altă hrană nu conţine într-o combinaţie atât de
perfectă şi într-o formă atât de uşor asimilabilă o gama largă de substanţe nutritive
importante prin care, în această direcţie, drojdia de bere depăşeşte cu mult în valoare
cerealele, fiind mult mai eficientă decât laptele.
Este foarte indicată în anemii, stări de oboseală, uşurând eliminarea de toxine şi deşeuri
metabolice. Prin conţinutul său ridicat de proteine şi prin natura acizilor aminaţi pe care-
i conţine, joacă un rol protector pentru ficat. Este indicată în avitaminoze B sau
complexe, afecţiuni neurologice sau neuromusculare, alcoolism, hepatite, ciroze,
afecţiuni renale, afecţiuni intestinale. Are acţiune inhibitoare asupra unor germeni
patogeni ca: stafilococ, streptococ, colibacil. Remediază rapid dezechilibrul florei
intestinale, mai ales cel rezultat în urma administrării de legume, fructe sau miere în
doze de o jumătate de linguriţă pentru copii şi o linguriţă pentru adulţi şi bătrâni;
Extern: sub formă de spălături (o linguriţă de drojdie dizolvată într-un litru de apă) în
gastroenterite acute infantile, enterite muco-membranoase, afecţiuni ale mucoasei
vaginale.

Pătrunjelul

Această plantă este extraordinar de bogată în

elemente preţioase şi efecte terapeutice.
Pătrunjelul conţine, pentru numai o sută de
grame, circa 200 mg de vitamina C, pe când
lămâia – considerată foarte bogată în vitamina
C – conţine numai 100 mg. În plus, el mai
conţine 60 mg de provitamina A (betacaroten),
pe când morcovul conţine de la 2 la 14 mg. Prin
aceasta el se constituie într-un foarte puternic
antioxidant, vitamina C şi betacarotenul fiind
doi din cei trei antioxidanţi naturali pe care
organismul are nevoie să-i primească prin
alimentaţie. Pătrunjelul mai conţine, de
asemenea, 240 mg de calciu şi 20 mg de fier la
100 mg.

El este un excelent antiseptic al sângelui, ca şi

al intestinului, după unii terapeuţi fiind un
preventiv al cancerului. Pătrunjelul are un rol echilibrant prin conţinutul său de calciu şi,
în consecinţă, este foarte indicat în cazurile de rahitism şi tuberculoză. Datorită
conţinutului de fier, are efect antianemic şi este un excelent remediu în afecţiunile
oculare, datorate unor deficienţe de caroten. Pătrunjelul are, de asemenea, efecte de
întârziere a îmbătrânirii. Se indică să se presare (după ce în prealabil a fost bine spălat)
peste diferite feluri de mâncare; la nevoie poate fi consumat şi sub formă de suc.

Iaurtul

Iaurtul este un aliment uşor asimilabil, fiind considerat un adjuvant digestiv foarte bun.
În plus, datorită acidului lactic şi bacteriilor pe care le conţine, el menţine existenţa unei
flore intestinale binefăcătoare. Binefacerea cea mai importantă a iaurtului constă în
faptul că el aduce organismului vitamina B şi săruri de calciu în proporţie ridicată.
Proprietăţile sale remarcabile sunt, fără îndoială, una din cauzele esenţiale ale vigorii şi
longevităţii popoarelor de păstori din Bulgaria şi Caucaz, care consumă din timpuri
imemoriale iaurt şi lapte bătut. Însă este bine să nu depăşim măsura, deoarece un exces
de acid lactic are, în timp, efect demineralizant. Un pahar de iaurt pe zi constituie o doză
convenabilă şi, în cazul unei cure, aceasta nu se va prelungi mai mult de 10-15 zile pe
lună.

Untul clarificat

Este un bun remediu pentru sistemul nervos şi pentru buna funcţionare a organismului.
Este una din substanţele onctuoase foarte preferate de organismul uman. Lubrefiază şi
întăreşte întregul organism. Modul în care se prepară untul clarificat este simplu:

Se pune untul alimentar la topit într-un vas emailat. Se lasă să fiarbă şi se colectează
mereu, cu o lingură de lemn, spuma formată. Se ţine pe foc mic, pentru a nu se arde,
până devine transparent ca uleiul. Imediat după limpezirea sa în totalitate, se ia repede
de pe foc, pentru a evita arderea sa. Se lasă să se răcească puţin, se strecoară prin tifon
dublu şi apoi se lasă să se solidifice. Din 4 pachete de unt alimentar se obţine
aproximativ un borcan de 400 g unt clarificat. Acest unt este mult mai hrănitor, este pur
(sattvic) şi se poate păstra oricât de mult timp fără să se altereze.

Acest tip de unt mai poate fi folosit şi pentru îngrijirea pielii şi tratamente cosmetice, în
combinaţie cu diferite plante (muşeţel, lavandă, sânzâiene, etc.), în funcţie de
preferinţele şi nevoile proprii. Pentru aceasta se procedează în felul următor: imediat
după ce untul a fost luat de pe foc şi este încă lichid, se adaugă plantele dorite; se lasă
aşa 24 de ore, apoi se pune din nou la topit până devine lichid, se strecoară şi se lasă să
se solidifice.

Preparate din soia

Laptele de soia: se pun 500 g de soia într-un vas şi se adaugă apă cât să o acopere. Se
lasă la înmuiat 12 ore. Apoi se spală bine, se adaugă apă proaspătă şi se pune la fiert,
dar nu în vase de aluminiu. În timpul fierberii se schimbă apa de două ori. După ce a
fiert cel puţin 2 ore la foc mic, se strecoară şi se dă prin maşina de tocat. Se pune într-un
sac de tifon, iar sacul se pune într-un vas mare în care se adaugă 2 l de apă călduţă. Se
frământă bine sacul cu soia de mai multe ori. Lichidul obţinut se pune într-un alt vas. Se
mai adaugă 2 l de apă călduţă şi se repetă procedeul. Apoi se amestecă lichidul rezultat
cu cel obţinut prima dată. Se fierbe 20 de minute amestecând continuu cu o lingură de
lemn. Se ia de pe foc şi se îndulceşte cu miere după gust. Se serveşte la fel ca laptele
obişnuit.

Untul de soia: se amestecă 250 ml de apă cu 2 linguri făină de soia într-un vas şi se
fierbe până se obţine o pastă. Se ia de pe foc şi se pune la răcit, apoi se adaugă ulei
foarte încet, amestecând continuu, ca pentru pregătirea unei maioneze.

În final, va prezentăm două remedii eficiente pentru prelungirea vieţii, bazate pe

un alt aliment miracol: usturoiul

Remediu siberian: 100 g usturoi şi 150 g ceapă se dau printr-o răzătoare fină, se
adaugă 2 linguri oţet de mere şi se lasă la loc cald 24 ore. Se încălzesc puţin 350 g
miere, se amestecă cu usturoiul, ceapa şi oţetul, după care se lasă la “copt”, la loc cald,
timp de 7 zile. Se strecoară apoi printr-o sită deasă. Amestecul se ia în doze de 4
linguriţe luate una după alta, o dată pe zi. Tratamentul se continuă până la vindecare
fără a se întrerupe nici o zi, deoarece are efect cumulativ. Este indicat în cazuri de:
senilitate, debilitate, angină pectorală, deficienţe cronice ale aparatului respirator, lipsă
de energie.

“Elixirul tinereţii”: 350 g de usturoi bine pisat se amestecă cu sucul de la 24 de lămâi

mari. Se lasă 24 de ore într-un borcan acoperit cu tifon. Se agită bine înainte de
întrebuinţare. Doza: o linguriţă seara, cu o jumătate de pahar de apă călduţă. Este indicat
pentru: oboseală cronică, lipsă de energie, obezitate, hipotensiune.

Sfaturi pentru o alimentaţie sănătoasă

1. Mâncaţi doar atunci când vă este într-adevăr

foame. Feriţi-vă de falsa foame (care de obicei
apare dimineaţa după trezire).

2. Nu supraîncărcaţi stomacul. Încetaţi să mai

mâncaţi de îndată ce simţiţi că aţi început să vă
săturaţi. Proporţia ideală este următoarea:
jumătate din capacitatea stomacului să fie plină
cu hrană solidă, un sfert cu lichide, iar un sfert
să rămână gol.

3. Nu mâncaţi absolut deloc ceea ce nu vă

place. În schimb, nu abuzaţi de felurile
preferate.

4. Mâncaţi încet şi, mai ales, nu înghiţiţi hrana

în grabă. Veţi constata practic că veţi mânca
mai puţin dacă veţi mesteca mai mult. Mestecaţi
cât mai bine alimentele (orientativ: aproximativ
de 30 de ori fiecare îmbucătură).

5. Mâncaţi fructe cât mai multe, cu condiţia ca ele să fie coapte. Nu mâncaţi fructe
necoapte sau acide. Este bine ca fructele să fie consumate înainte de masă.

6. Postiţi o zi pe săptămână. Postul e foarte important, deoarece elimină toxinele,

echilibrează mecanismele fiziologice şi odihneşte organele. Postul negru trebuie ţinut cu
consumul a cel puţin 2-3 litri de apă în ziua respectivă; privarea de apă în timpul
postului negru aduce mari prejudicii funcţionalităţii sistemului cardio-vascular, a
rinichilor şi nu vor fi eliminate eficient toxinele.

7. Mâncaţi doar alimente compatibile între ele. Nu consumaţi, de exemplu, lapte cu alte
produse lactate (brânzeturi). Fructele oleaginoase (nuci, alune, migdale, etc.), pâinea,
merele, untul natural pot fi consumate cu orice alt aliment. Alimentele conţinând
amidon, fructele, cerealele sau alte alimente pe bază de hidraţi de carbon sunt
combinaţii compatibile. Experienţa şi, mai ales, instinctul trebuie să vă ghideze în
alegerea amestecurilor compatibile între ele.

8. Pe cât posibil, fiecare masă e bine să conţină crudităţi, ca: salate, fructe, etc. Limitaţi
la patru sau cinci alimentele componente ale mesei. Renunţaţi la amestecurile
complicate şi la combinaţiile heteroclite care pun probleme neobişnuite stomacului.
Învăţaţi să mâncaţi la oră fixă, dacă vă este foame. Mulţumiţi-vă cu două mese complete
pe zi.

Yoga şi alimentaţia

În concepţia yoghină, alimentaţia echilibrată

lacto-vegetariană din care s-a exclus complet
carnea, va determina în timp o stare de sănătate
excelentă, generând totodată ca reflex lăuntric în
sfera psihică a fiinţei noastre o trăire euforică
complexă, foarte armonioasă, determinată de
rezonanţa benefică cu energiile subtile cosmice
ce există în vecinătatea noastră imediată cât şi
foarte îndepărtată (cosmică). În plus, alimentaţia
lacto-vegetariană va avea ca efect echilibrarea
deplină a fiinţei şi integrarea acesteia în armonia
universală, generând în universul nostru lăuntric
inefabile experienţe spirituale.

În concepţia înţelepciunii milenare yoghine, noi

suntem într-o mare măsură exact ceea ce
mâncăm. Delicioasele îmbucături pe care noi le
înghiţim cu poftă se regăsesc în final mai mult
sau mai puţin transformate, continuând apoi să
existe câtva timp în fiecare dintre celulele
noastre, influenţându-ne nu numai vitalitatea şi sănătatea fizică ci, de asemenea, chiar
modul de a gândi şi trăirile spirituale.

Studiile ştiinţifice confirmă efectele benefice ale alimentaţiei lacto-vegetariene

Experienţele ştiintifice recente au arătat destul de clar cum pot interveni în mod direct
unele alimente asupra activităţii cerebrale, afectând din punct de vedere chimic neuronii
de transmisie ai creierului implicaţi în funcţiile mentale şi fizice ca memoria, somnul,
coordonarea motorie, durerea, depresia, capacitatea de a învăţa şi chiar percepţia
realităţii. Lecitina, de exemplu (conţinută în boabele de soia sau în gălbenuşul de ou
crud) poate face să crească apreciabil puterea memoriei, în timp ce o masă bogată în
hidraţi de carbon şi săracă în proteine face creierul să fie somnolent timp de mai multe
ore în şir, generând efecte sistematice, decelabile la un număr foarte mare de persoane.
Se ştie în plus că hidraţii de carbon stimulează secreţia de insulină, care, la rândul său,
face să crească nivelul serotoninei în creier, ceea ce are drept efect faptul că ne face să
dormim mai mult.

Cercetări sistematice au dovedit că până şi simptomele schizofreniei, hiperactivitatea,

precum şi anumite alte tulburări mentale pot fi eliminate gradat printr-o terapie
alimentară adecvată. Cu mai multe mii de ani în urmă, întelepţii yoghini au realizat
imensa importanţă a hranei lacto-vegetariene asupra sănătăţii, remarcând totodată
efectele sale multiple atât asupra vitalităţii şi regenerării corpului cât şi asupra
mentalului.

La o cercetare atentă apare destul de evident că

omul nu este un carnivor prin natura sa, atât
anatomia cât şi sistemul său digestiv
demonstrând că el a evoluat excelent de-a lungul
milioanelor de ani hrănindu-se numai cu fructe,
oleaginoase, cereale şi legume. Ca şi în cazul
maimuţei antropoide, intestinele omului
totalizează cam de 12 ori lungimea corpului.
Este deci evident că ele sunt adaptate cu
anticipaţie pentru digestia înceată a legumelor şi
fructelor care se descompun lent. Într-un articol
publicat de curând în revista americană "Medical
Counter Point", Williams S. Collius scria: "omul
este înzestrat în mod evident cu o dantură care se
aseamană mai mult cu cea a ierbivorelor decât
cu cea a carnivorelor: acestea au incisivii ascutiţi
pentru a tăia iarba, molarii cu suprafaţa plată
pentru a zdrobi legumele şi fructele, iar caninii
scurţi şi rotunjiţi inapţi să sfâşie şi să strivească
carnea."

Collius menţionează, de asemenea, studii care pun în mod serios la îndoială validitatea
teoriei care pretinde că fiinţele umane ar avea o fiziologie de carnivore. Carnivorele au
o capacitate aproape nelimitată de a asimila grăsimile saturate de colesterol. Câinii, de
exemplu, pot consuma 250 g de unt împreună cu raţia lor de carne obişnuită fără să
apară totuşi nici cea mai mică schimbare în arterele lor. Această cantitate de colesterol
este de cca. 100 de ori mai mare decât cea găsită în regimul nostru alimentar obişnuit.
La iepuri se înregistrează o schimbare uimitoare a pereţilor arteriali la o mărire cu
numai 2g pe zi a cantităţii de colesterol. La o analiză atentă este evident că instinctul
nostru natural nu este înclinat către hrana pe bază de carne; să ne gândim acum ce este
în mod normal cel mai atrăgător pentru fiecare: o plimbare într-o livadă ori într-o
grădină de legume sau o confruntare cu mirosul de sânge proaspăt şi cu urletele de
teroare şi agonie ale animalelor dintr-un abator?

Raportul dintre energia fizică şi hrana vegetariană

Valoarea regimului vegetarian a fost spontan recunoscută în timpul blocadei

Danemarcei din timpul primului război mondial. În timpul respectivei blocade, danezii
au fost oarecum constrânşi să trăiască hrănindu-se numai cu cereale, legume, fructe,
miere şi produse lactate. În timpul primului an de raţionalizare uluitor a fost faptul că
mortalitatea a scăzut cu 17%. Efectele extraordinare ale acestui regim au fost pe
ansamblul întregii populaţii următoarele: o sănătate globală mult mai bună şi o scădere
netă a ratei mortalităţii. Între anii 1940-1945 Norvegia la rândul său a fost supusă unei
experienţe similare când a fost stringent necesar să se facă restricţii foarte mari în ceea
ce priveşte consumul de carne. O scădere aproape imediată a ratei generale a mortalităţii
datorită bolilor vasculare a fost urmată apoi de o semnificativă revenire rapidă la rata
mortalităţii de dinainte de război atunci când ţările şi-au reluat regimul alimentar
obişnuit în care predomina carnea.

Ce susţine şi regenerează în realitate principiul subtil vital?

Pentru a rămâne tineri şi plini de vitalitate

trebuie să consumăm hrana vie în locul hranei
moarte. Importanţa vitalităţii hranei a fost
apreciată de marele iniţiat Pitagora acum 2500
de ani: "Doar hrana vie şi proaspătă îi poate
permite omului să ramână sănătos, să fie fericit
şi să simtă adevărul". Nimic care are viaţă în
natură nu este etern şi neschimbat. Tot ceea ce
are viaţă se află fie într-un proces de creştere şi
regenerare, fie într-un proces de descompunere.
Fructele proaspete, oleaginoasele, produsele
cerealiere, fiind toate capabile sa germineze şi să
crească, sunt susceptibile de a ne furniza atât
forţa vitală şi energia cât şi o cantitate suficientă
de proteine.

De mii de ani yoghinii spun, pentru cei care sunt

capabili să înţeleagă, că doar acest fel de hrană
trebuie să fie consumată. Pentru a menţine şi a
da viaţă este necesară o altă viaţă, or aceasta se aplică de asemenea şi pentru hrana
noastră. Un mare maestru yoghin spunea: "Corpul uman este constituit din nenumărate
celule vii. Celulele cresc şi se dezvoltă cu ajutorul entităţilor similare. Natura energiilor
subtile ale celulelor noastre vii va fi formată în funcţie de felul alimentelor pe care noi le
consumăm predominant. Toate acestea influenţează, în definitiv, într-un anumit grad
vitalitatea, psihicul şi mentalul. Dacă celulele corpului uman se hrănesc şi se dezvoltă
pornind de la o hrană aproape moartă, putredă şi dezgustătoare provenind din carnea
prospată a animalelor la care instinctele de bază predominau, este normal, prin urmare,
că mentalul va gândi şi se va orienta către în jos."

Relaţia între spiritualitate, morală şi consumul de carne

Din moment ce ne este posibil să trăim în mod sănătos, fără să consumăm carne, este
firesc să ne întrebăm dacă carnivorismul este o obisnuinţă morală şi umană. Este evident
că animalele nu-şi dau viaţa în mod liber pentru ca noi să ne permitem luxul de a le
mânca lor carnea. Numeroase grupări religioase şi spirituale au preconizat regimul
vegetarian, recunoscând caracterul sacru al întregii vieţi şi necesitatea de a trăi fără a
cauza suferinţa; printre cei care recomandă alimentaţia lacto-vegetariană se numără:
yoghinii, Hinduşii, Budiştii, zoroastrienii, Taoiştii, Esenienii, Societatea teozofică,
Biserica Adventistă, Biserica Unitaristă, Ordinul Crucii, Benedictinii, Trapiştii,
Mişcarea Gnostică Creştină Universală, Ordinul Rose Croix, etc. În epoca de început a
creştinismului, numeroase grupări spirituale evreieşti şi creştine s-au opus cu tenacitate
consumului de carne, considerându-l un lux costisitor, barbar şi daunător sănătăţii.

Oricine a vizitat un abator ştie bine că animalele

suferă foarte mult înainte şi în timpul tăierii lor.
Un mare înţelept yoghin, SRI AUROBINDO
explică principiul yoghin (a nu face nici un rău,
non-violenţa): în contextul alimentaţiei, ahimsa
înseamnă că alimentele noastre trebuie, pe cât
posibil, să fie alese dintre creaturile vii la care
manifestarea conştiinţei este cât mai redusă. Prin
urmare, dăcă avem la dispoziţie în cantitate
suficientă legume, fructe, cereale şi diferite
produse lactate, animalele nu trebuie niciodată
să fie sacrificate (omorâte) pentru a ne asigura
hrana. În orice caz, înainte de a omorî un animal
a cărui conştiinţă este foarte dezvoltată sau chiar
subdezvoltată, trebuie înainte să examinăm cu
luciditate dacă nu este posibil să trăim mult mai
sănătoşi fără a-i lua viaţa acelui animal.

Care sunt pericolele consumului de carne?

Eschimoşii, care trăiesc preponderent cu carne, îmbătrânesc totuşi foarte rapid, având o
medie de viaţă de numai 27 de ani şi jumătate. Kirghizii, trib nomad din Rusia orientală
al căror regim se compune în mod esenţial numai din carne, îmbătrânesc la rândul lor
prematur şi mor destul de repede, fără a depăşi, cel mai adesea, vârsta de 40 de ani.

Otrăvirea. Chiar înainte şi mai ales după agonia din abatoare, lupta inutilă a animalelor
terifiate care se zbat pentru a-şi păstra viaţa antrenează mari schimbări biochimice, care
fac să apară la acestea subproduse toxice şi o mare cantitate de adrenalină emisă în mod
abundent în întregul lor corp, otrăvind, prin durere, trupul lor, angoasat într-un
asemenea grad încât carnea este deja oarecum otrăvită de suferinţa cumplită a
animalului înainte de moarte. În conformitate cu Enciclopedia Britanica, găsim multe
toxine în corpul animalelor ucise, precum acidul uric sau alte deşeuri toxice ce se află
atât în sângele acestora cât şi în ţesuturi.

Cancerul. Un studiu recent efectuat printre 50.000 de lacto-vegetarieni, a pus în

evidenţă rezultatele extraordinare care au şocat lumea cercetătorilor în domeniul
cancerului. Studiul arată clar că acest grup prezintă un procent incredibil de scăzut de
persoane bolnave de cancer în raport cu un grup similar ca vârsta şi sex, mare
consumator de carne. Studiul mai arată, de asemenea, că speranţa de viaţă a grupului
lacto-vegetarian este cu mult mai mare şi că toate maladiile cardiovasculare sunt în
cazul lor prezente într-un procent mult mai redus.

De ce persoanele care consumă carne sunt mai vulnerabile la cancer? Unul dintre
motive ar putea fi faptul că o bucată de carne, după numai câteva zile de la sacrificarea
animalului respectiv capătă o culoare gri-verzuie măslinie, iar pentru a împiedica
această degradare industria cărnii foloseşte curent diferite substanţe care afectează în
timp sănătatea omului, precum nitraţi şi alţi conservanţi, pentru a o face în mod artificial
(dar nesănatos) să apară roşie.

Cercetări din ultimii ani au mai demonstrat, de asemenea, în mai multe rânduri că aceste
substanţe conservante sunt profund cancerigene. Pe de altă parte, pentru a creşte cât mai
repede şi pentru a aduce cât mai mult profit, animalele sunt adeseori îndopate: li se
inoculează mari cantităţi de hormoni care le stimulează în mod haotic creşterea, li se
administrează stimulenţi în exces ai apetitului, antibiotice, calmante şi amestecuri
alimentare chimice.

Cum fermele s-au schimbat adeseori în

adevarate fabrici de accelerare a creşterii de
animale, numeroase animale nu mai ajung
niciodată, pâna în ziua tăierii, să vadă lumina
zilei. Viaţa lor se desfaşoară total forţată într-un
mediu restrîns, neprielnic şi în cele mai multe
situaţii se sfârşeşte printr-o moarte brutală. Iată
un exemplu frapant: fermele de creştere a puilor
de găină într-un ritm accelerat. Ouăle sunt
clocite la etajul superior; puii sunt în mod curent
drogaţi şi îndopaţi. Ei manâncă cu lăcomie din
coliviile lor fără posibilitatea de a se mişca prea
mult şi fără aer curat; pe măsură ce cresc sunt
deplasaţi către etajele inferioare; când ating
etajul de jos ei sunt prompt tăiaţi. Asemenea
practici atât de artificiale, nu numai că
dezechilibrează starea chimică a corpului fizic a
puiului de găină, distrugându-i obiceiurile
naturale, dar îi şi determină, de asemenea, apariţia tumorilor maligne şi a altor
malformaţii.

Bolile cardiace. Grăsimile animale cum ar fi colesterolul acoperă pereţii vaselor

sanguine şi pe măsură ce persoana care consumă carne îmbătrîneşte, deschiderea acestor
vase se diminuează din ce în ce mai mult. Presiunea asupra inimii creşte, rezultând o
vulnerabilitate cardiacă şi o creştere a tensiunii arteriale. În societatea noastră o
persoană din două care consumă carne va fi atinsă de o maladie cardiacă sau care este
legată de vasele sanguine, în timp ce exact aceste boli sunt practic aproape necunoscute
în ţările în care consumul de carne este foarte scăzut. Autopsia soldaţilor americani
omorâţi în razboiul din Coreea arată că, chiar şi la vîrsta de 22 de ani ei aveau deja
semne caracteristice de arterioscleroză coronariană, semne care erau total inexistente la
soldaţii coreeni care erau preponderent lacto-vegetarieni.

Putrefacţia. Spre deosebire de plante, care au o membrană celulară rigidă şi un sistem

circulator simplu, celulele animale mor foarte rapid când circulaţia este oprită. Imediat
ce viaţa încetează proteinele animale se coagulează şi sunt secretate enzime
autodistructive; se formează o nouă substanţă numită "ptomaina".

Carnea, peştele şi ouăle au o proprietate comună: ele se descompun şi putrezesc rapid.

Cea mai mare cantitate de carne este consumată de obicei la un interval de o saptamînă
sau două şi aici trebuie să reamintim că putrefacţia şi creşterea numărului de bacterii
începe aproape imediat după moarte. Obişnuinţa de a consuma o asemenea carne
animală în starea sa caracteristică de descompunere rapidă, creează otrăvuri foarte
violente în colon şi, în plus, îmbătrîneşte prematur tractul intestinal.

Îmi place gustul de carne, ce trebuie să fac?

Un vechi principiu al înţelepciunii yoghine

sugerează că cel mai sigur mijloc de a
transforma o atitudine profund ancorată în fiinţa
noastră nu este să-i smulgi fulgerător rădăcina, ci
mai degrabă să plantezi, să cultivi şi să hrăneşti
un obicei profund benefic, opus celui vechi si sa
acorzi noii obişnuinţe o grijă, o dragoste şi o
considerabilă atenţie ca şi cum am cultiva
mental un trandafir. Destul de repede vom
constata atunci că această nouă obisnuinţă va
creşte în forţă şi frumuseţe şi, cu un foarte mic
efort, iarba rea (în acest caz, obisnuinţa de a
consuma carne) se va usca şi va dispare spontan.

Iată câteva sugestii inteligente pentru a ne putea

cultiva noul trandafir: cumpărăm câteva cărţi cu
reţete vegetariene. Această strategie ne va face
să economisim banii - un regim vegetarian
divers, original, delicios, cu o mare cantitate de proteine, poate face în general să ne
scadă cheltuielile alimentare cu aproape 50%. Consumăm apoi două sau trei farfurii cu
mâncare vegetală, uşoară şi foarte hrănitoare în locul unei mese în care eram obişnuiţi
să consumăm carne.

A modifica un regim bazat numai pe carne cu un regim lacto-vegetarian, compus din

hrană vie, proaspătă, pură şi hrănitoare este mai uşor decât ne-am imagina a priori.
Există, dimpotrivă, o mulţime de specialităţi lacto-vegetariene savuroase, cu un bogat
conţinut nutritiv pe care, datorită ignoranţei, noi nu am avut niciodată ocazia pâna acum
să le gustăm nici măcar o dată, datorită lipsei de informaţii, a obiceiurilor convenţionale
şi a condiţionărilor determinate de prejudecăţi. Mulţi sunt chiar foarte uimiţi să
descopere mâncăruri atât de bogate în proteine, preparate numai pe bază de ingredienţi
vegetali.

Dacă toate acestea nu reuşesc totuşi să vă încununeze cu succes eforturile realizate, este
foarte util să vizitaţi un abator; aceasta va fi suficient pentru a vă încuraja. Puteţi avea,
desigur, câteva dificultăţi la început dar, fără îndoială, mult mai puţine decât cele care
există atunci când renunţaţi, de exemplu, la fumat. Multe persoane ferm hotărâte obţin
rapid rezultate satisfăcătoare (un nivel de vitalitate şi energie mult mai înalt, un sistem
digestiv mai sănătos, creşterea clarităţii mentale) astfel încât transformarea regimului
alimentar devine o etapă existenţială dătătoare de exuberanţă şi puritate.

Sanatatea radiantă ce va rezulta destul de repede nu va fi doar fizică. Vom căpăta o

evidentă bucurie în a pune în acţiune idei umanitare şi, odată cu aceasta, vom resimţi
bunătatea copleşitoare ce emană din starea noastră permanentă de iubire care este
transmisă tuturor creaturilor (umane şi nonumane). Vegetarianismul poate fi justificat
medical, biologic, psihic, mental şi spiritual. Este demn de reţinut că nu există nici un
argument inteligent valabil, împotriva lui.