Scolioza idiopatică între structură și emoție - considerații personale AUTOR NECUNOSCUT

Am urmarit zilele trecute un mic reportaj la TV, care asocia apariția scoliozei, cu faptul că ghiozdanul
școlarului devine din ce în ce mai greu și mai dificil de suportat de structurile musculo-scheletare ale
copilului sau adolescentului.

Acest tip de abordare al reporterilor, comod, facil de explicat și de exemplificat vizual, care se repetă cu
regularitate la fiecare început de an școlar, m-a determinat să îmi exprim părerea mea cu privire la acest
aspect, cu adevărat important pentru mulți copii și adolescenți.

Ce înseamnă scolioza?

Teoria spune că scolioza este o deviere a coloanei vertebrale în plan frontal (sau latero-lateral), care
poate fi în ”S„ sau în ”C„, în ipoteza că această structură este în condiții optime, liniară în acest plan.

Eu am aflat că de fapt acest lucru este adevărat doar într-un model teoretic, cu caracter didactic.

De ce?

Pentru că în corpul nostru există o asimetrie fiziologică a organelor și viscerelor, care va determina o
poziționare oarecum neliniară a coloanei vertebrale, în raport cu axa mediană a corpului. Spus altfel, ne
putem imagina cu oarecare certitudine că un organ voluminos așa cum este ficatul, de exemplu, va
influența prin poziția lui liniaritarea coloanei vertebrale, în zona în care el este prezent.

În acest caz, dacă acest organ va determina o deviere, chiar minimă, pe nivelul său, corpul va produce o
reechilibrare pe un alt nivel supra sau subdiacent.

Cu alte cuvinte se va produce o unduire structurală fiziologică.

Un alt aspect important de care trebuie să se țină seama este predispoziția genetică dominantă a unei
părți a corpului față de cealaltă.

Un dreptaci, adică la aprox. 85% din populația globului, va avea o poziționare fiziologică a corpului său,
care să favorizeze utilizarea în activitățile curente a părții drepte a corpului.

Fără a intra în detalii voi afirma că dreptaciul, în situația în care nu prezintă alte disfuncții ale bazinului,
va avea un os coxal drept orientat ușor către înainte (verificați palpator acest aspect pentru a vă
convinge).
Ce înseamnă asta?

Înseamnă că bazinul acestei persoane nu va avea o poziționare perfect simetrică față de axa mediană a
corpului, a ansamblului structural os sacru – oase coxale. După cum se știe osul sacru reprezintă baza
coloanei vertebrale, ceea ce înseamnă că o rotație și o înclinație a acestuia, în mod automat va genera
pentru reechilibrare cel puțin o rotație și o înclinație opusă pe nivelurile supradiacente.

Astfel, din nou se pune la îndoială posibilitatea existenței modelului practic de liniaritate a coloanei
vertebrale în plan frontal, chiar dacă un examen radiologic analizat vizual ar putea arăta în aparență
contrariul.

Alte situații care pot crea adaptări afiziologice ale coloanei vertebrale pot fi, de exemplu, asimetria
vederii, situațieîn care persoana în cauză va avea tendința de a orienta capul cu partea cu care vede mai
bine către înainte, generând astfel rotații și înclinări cervicale și compensări pe nivelurile inferioare ...
sau probleme de ocluzie dentară, care pot transmite pe care miofascială tensiuni asimetrice la nivelul
coloanei vertebrale.

Se pot face și alte observații în acest sens, plecând de la aspectele biomecanice și fiziologice ale corpului
uman, dar consider că cele expuse mai sus sunt deocamdată suficiente, pentru crearea unor noi ipoteze
de lucru atunci când se analizează coloana vertebrală din punctul de vedere al poziției sale spațiale în
plan frontal.

În situațiile patologice aceste devieri normale se pot accentua, creând modificări temporare sau
definitive în ceea ce privește structurile osoase, capsulare, ligamentare și musculare, prezente în
ansamblul corporal discutat.

De ce se produc aceste modificări în copilărie, dar mai ales în adolescență?

Eu cred că în această situație de fapt, există întotdeauna un cumul de factori implicați, despre care voi
scrie în continuare.

Poziționările greșite ale corpului în bancă, la școală, la birou, la TV, la computer, tabletă sau telefon,
menținute pe o perioadă mai mare de timp, obiceiurile motrice incorecte, într-adevăr pot influența
dezvoltarea corporală, dar oare o astfel de analiză superficială este suficientă?
Nu ar trebui luată serios în calcul și lipsa activităților fizice zilnice, la copii din zilele noastre, care ar
permite o dezvoltare musculo-scheletară echilibrată?

Îmi aduc aminte de un părinte, care afirma că el ar scoate sportul din programa școlară pentru că este
inutil și l-ar înlocui cu ore suplimentare de matematică.

Fără cuvinte...

Copiii noștri nu mai fac suficient sport; nici la școală și nici acasă. Nu mai există decât într-o foarte mică
măsură conceptul de sport de masă, de competiții interșcolare sau de tabere școlare. Asta nu e bine
pentru copii s-au molipsit de comoditatea adulților din jurul lor.

Oare teoria influențelor hormonale asupra dezvoltării adolescentului, poate da o explicație suficientă?

Eu merg mai departe decât atât și afirm că toate situațiile enumerate anterior creează o anumită stare
psiho-emoțională sau sunt determinate de o anumită stare emotivă.

Astfel în ecuație apare și psihicul ca factor determinant sau favorizant al unei de dezvoltări corporale
incorecte.

Eric Pearl afimă atunci când corpul ocupă un alt spațiu fizic el va ocupa și un alt spațiu emoțional. Eu îmi
permit să completez și să afirm că atunci când omul se identifică cu o nouă stare emoțională, el va ocupa
automat un alt spațiu fizic.

Un copil iubit și susținut necondiționat, în dorințele sale rezonabile, va începe să aibă încredere în
propria persoană, în propriile opțiuni și acțiuni. Asta va crea în jurul lui un spațiu emoțional și fizic fără
restricții, care îi va permite să se manifeste în plenitudinea sa.

Cealaltă perspectivă creează condiționări, o manifestare labirintică, în care spiritului copilului nu îi este
permis să evolueze, în sensul maximilixării capacităților sale, ci pe direcția trasată de blocajele
emoționale dobândite.

Un copil care nu simte dragostea celor din jurul său, care este supus constant unui stres școlar sau
familial, mai mare decât este el capabil să îl gestioneze, va putea dezvolta disfuncții fizice la început
reversibile, care se pot din păcate stabiliza și transforma în patologii de sine stătătoare.

Nu trebuie uitat că un copil sau un adolescent de foarte multe ori gândește o situație de viață în mod
diferit față de un om matur, uneori chiar surprinzător, iar noi, cei care ne considerăm adulți trebuie să
ținem seama de asta.
Îm aduc aminte de o fetiță cu o scolioză destul de importantă, care fiind încurajată de către terapeut să
facă kinetoterapie corectivă, pentru ca atunci când va crește să fie o domnișoară sănătoasă cu un corp
frumos a dat o replică neașteptată:

EU NU VREAU SĂ CRESC MARE!

Cum? De ce?

Pentru că atunci când eram mică părinții mei mă iubeau și îmi îndeplineau toate dorințele. Acum de
când a apărut fratele meu mai mic, mama îmi spune mereu că eu sunt mai mare și trebuie să fiu
cuminte, să fac tot felul de treburi și să am grijă de el.

Părinții mei îl iubesc mult pe fratele meu și îi fac toate mofturile și nu se supără când face prostii. În
schimb pe mine tot timpul mă ceartă dacă greșesc. Înainte nu era așa. Nu vreau să cresc pentru că atunci
când eram copil toți mă iubeau și nimeni nu mă certa.

Mie mi se pare că acest copil a creat niște bariere mentale (emoționale) corpului său, ca și cum ar fi
așezat un zid deasupra capului, pentru a nu mai crește. Natura însă și-a urmat cursul, coloana ei
continuând să se dezvolte, dar neputând să se înalțe a început să se curbeze, spre direcțiile permise.

Din pacate nici unul dintre părinți nu au participat la nici una dintre ședințele de terapie ca să o susțină.
Din păcate ...

Plecarea părinților în străinătate la muncă, a lăsat în sufletul multora dintre copiilor rămași în Romania în
grija rudelor un gol, o nesiguranță și un dor, care a fost umplut de fiecare dintre ei cu sentimente, cu
frustrări și uneori cu manifestări somatice.

Cum ar putea să se comporte corpul a unui copil care trebuie să își încarce umerii cu griji și frustrări care
nu ar trebui să le aibă la vârsta lui. Probabil că umerii vor coborâ și se vor duce către înainte, iar coloana
se va cifoza sau va deveni scoliotică. Copilul se va închide către anterior într-o poziție de autoprotejare.

Ce este în mintea unui copil care este supus unui stres școlar din ce în ce mai mare?

Cunosc un caz în care adolescenți de clasa a IX-a au avut teste timp de 2 săptămâni la diverse materii în
fiecare zi și un alt caz în care în prima zi de școală au dat un test la matematică. Sunt curios cum ar fi
rezistat profesorii acestor copiii dacă ar fi fost de partea cealaltă a pixului.

Copiii încep să facă pregătire în particular la diverse obiecte încă din clasa a V-a. De ce?

Au nevoie ei de mai mult studiu sau au nevoie părinții lor de mai multă siguranță. Fac asta pentru
nevoile lor sau pentru nevoile părinților?
Copiii ar trebui să fie lăsați să se dezvolte făcând lucruri conform vârstelor lor. Copiilor trebuie să li se
acorde timp și spațiu pentru joacă, pentru socializare, pentru prostioare și greșeli. Așa se vor dezvolta
armonios.

Asta se întâmplă tot mai limitat și tot mai rar.

Dacă la toate aceste aspecte mai introducem și modificările hormonale pubertale, care pot modifica
direct starea emoțională a adolescentului într-un timp foarte scurt, constatăm că lucrurile devin tot mai
complicate. Probabil că datorită labilității emoționale din perioada pubertală, apariția cazurilor de
scolioză crește foarte mult, mai ales în cazul domnișoarelor.

În concluzie, scolioza pare în aceste cazuri o adaptare a corpului la situațiile psiho-emoționate

patologice.

Noi terapeuții găsim de cuviință să încercă să corectăm aceste patologii mecanic, prin contenții, cu
aparate sau prin exerciții fizice.

Însă întreb:

Dacă se lucrează pe efect fără a se încerca să se înlăture cauza și dacă terapia noastră are și un rezultat
final corectiv, atunci putem spune că înlăturăm adaptarea pe care corpul a găsit-o pentru a suporta
stresul?

Ce se va întâmpla în continuare?

Corpul va căuta o nouă adaptare?

În ce fel?

Eu cred că tot ceea ce facem ca și terapeuți are sens, doar dacă reușim împreună cu părinții sau în
echipă multidisciplinară să oferim și suportul emoțional corectiv necesar.

Și acum la sfârșit vă întreb:

Ghiozdanul cel greu este într-adevăr un factor predispozant în apariția scoliozei, dar este unul dintre cei
mai importanți?