Tema: Apărarea dreptului de proprietate Tema: Noţiuni introductive privind drepturile reale
I. Noţiunea şi sistemul mijloacelor juridico-civile de apărare a dreptului de proprietate
Definiţia noţiunii mijloacelor juridico-civile de apărare a dreptului de proprietate:
acţiunile proprietarului prin care se tinde înlăturarea atingerilor aduse dreptului sau
asigurarea exercitării lui în condiţii normale.
Sitemul mijloacelor juridice de apărare a dreptului de proprietate a) nespecifice –
scopul lor este apărarea unor drepturi de creanţă.Fac parte acțiunile: în caz de
neexecutare a contractului;bazate pe răspunderea delictuală; în nulitate sau anulare. b)
specifice – se întemeiază direct și nemijlocit pe dreptul real sau pe faptul posesiei unui
bun și au ca scop doar apărarea dreptului real. Acestea sunt numite acțiuni reale, care
sunt: petitorii și posesorii.
Acțiunile reale a)petitorii - au ca scop apărarea dreptul de proprietate sau un alt drept
real principal, reclamantului fiindu-i recunoscută calitate de titular al acelui drept. b)
posesorii - au ca scop apărarea posesiunii ca stare de fapt.
Sunt acțiuni reale petitorii - acţiunea în revendicare; acțiune în efectuarea înregistrării
(art. 430 Cc). acţiunea negatorie; acțiunea confesorie a uzufructuarului (art. 607Cc).  mijloace juridico-civile speciale”.
Categoriile mijloacelor de apărare a dreptului de proprietate 1. reale – scopul
restabilirii dreptului de posesie, folosinţă şi dispoziţie. Fac parte: acţiunile petitorii și
posesorii. 2. oblgaţionale – între proprietar şi terţa persoană există un raport
obligaţional. Fac parte: - acţiunea privind repararea prejudiciului cauzat
proprietarului; - acţiunea privind restituirea bunului dat în folosinţă temporară. 3. nici
reale, nici obligaţionale: - apărarea dreptului de proprietate în cazul apariţiei persoanei
declarate dispărute sau declarate moarte; declararea nulităţii actului juridic civil. 4. de
protejare a dreptului de proprietate în cazurile prevăzute de lege la stingerea lui
II. Acţiunea în revendicare ca mijloc de apărare a dreptului de proprietate
(art.art. 581 din Cc)
Proprietarul unui bun are dreptul: de a i se recunoaște dreptul de proprietate și de a
obține sau recupera posesia sa de la oricare persoană care îl stăpînește de fapt.
Excepție: - cazul în care acea persoană are un drept de a poseda bunul, potrivit art. 484
alin.(3), opozabil proprietarului.
Definiţia noţiunii acţiunii în revendicare: acţiunea reală prin care proprietarul
neposesor al bunului, cere să i se recunoască dreptul de proprietate și să obțină sau să
recupereze posesia de la oricare persoană care stăpânește de fapt bunul.
Scopurile acţiunii în revendicare 1) Recunoaşterea dreptului de proprietate asupra
lucrului de care a fost deposedat, care se află în posesiune străină şi ilegală; 2)
Restituirea posesiunii asupra unui bun determinat individual.
Caracterele juridice ale acţiunii în revendicare
este acţiune reală: – protejează un drept real asupra unui bun, și anume dreptul de
proprietate, fiind consecința dreptului de urmărire pe care titularul acestui drept îl are.
b) petitorie – soluționarea ei implică punerea în discuție a existenței dreptului de
proprietate al reclamantului asupra bunului. Reclamantul trebuie să dovedească că este
titularul dreptului de proprietate a bunului revendicarea căruia o cere. c) prescriptibilă
–  se prescriu în termen de 10 ani acțiunile privind:
    a) drepturile reale care nu sînt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sînt supuse
altui termen de prescripție (art. 392 Cc). Apărarea dreptului de proprietate se prescrie în
limita termenilor prescripţiei achizitive. Concurența acţiunii în revendicare cu alte
acțiuni (art. 584 din Cc)
Dacă între proprietar și posesor există un raport juridic, proprietarul își va recupera
bunul în condițiile acelui raport juridic. Concluzia: Nu poate fi intentată acţiunea în
revendicare, ci acţiunea personală dacă: - între proprietar şi terţul există un raport
obligaţional.
Reclamant în acţiunea în revendicare Doar proprietarul bunului (art.581 alin.1
Cc). Argumente: acţiunea în revendicare este o acţiune petitorie, întemeiată direct pe
dreptul de proprietate. Alte persoane care deţin bunul în posesiune în temeiul legii sau
în baza unui contract (arendaşul, locatarul, depozitarul, creditorul gajist etc.): vor
recurge la mijloacele de apărare a posesiunii (art.493, 494 Cc).
Reclamat în acţiunea în revendicare Persoana care exercită stăpînirea de fapt a bunului
la data înaintării acţiunii (art. 581 alin. 2 Cc).
Obiectul revendicării Numai bunurile: determinate individual şi aflate în natură la
momentul intentării acţiunii în revendicare.
Nu pot fi obiect al revendicării a) Bunurile determinate generic, deoarece scopul
acţiunii în revendicare constă în restabilirea posesiunii asupra bunului şi nu în
înlocuirea bunului cu unul asemănător. b) Bunurile care nu s-au păstrat în natură ori
care au suferit schimbări esenţiale. Dacă nu există obiectul revendicării, se va intenta
acţiunea în repararea daunelor. Condiţiile înaintării acţiunii în revendicare: -
pierderea de către proprietar a posesiunii bunului; determinarea individuală a bunului;
aflarea bunului în posesiune străină şi ilegală. Efectul întrunirii condiţiilor Proprietarul
are dreptul să revendice bunul: de la persoana care l-a lipsit nemijlocit de posesiune ori
de la persoana care deţine bunul.
Excluderea revendicării (art. 582 Cc) Acțiunea în revendicare se respinge dacă, în
condițiile stabilite de lege, prin efectul: dobândirii de bună-credință, uzucapiunii,
accesiunii, bunul gasit Depinde de calitatea dobânditorului la momentul dobândirii
bunului: 1) dacă este de bună-credinţă:
- nu ştia sau nu trebuia să stie că cel de la care a dobândit bunul nu era proprietarul lui
sau nu avea împuterniciri de a dispune de bun; 2) dacă este de rea-credinţă: ştia sau
trebuia să stie că cel de la care a dobândit bunul nu era proprietarul lui sau nu avea
împuterniciri de a dispune de bun.
Condiţiile de revendicare a bunului din posesiunea ilegală a dobânditorilor
(posesorilor) de rea-credinţă: se revendică în toate cazurile; Prezumţia: dobânditorul
este de buna-credinţă până la proba contrară (art.527 alin. 2 Cc). Reclamantul trebuie să
dovedească că: posesiunea este ilegală; este proprietarul bunului revendicat. Banii,
titlurile de valoare la purtător, bunurile dobândite la licitaţie pot fi revendicate de la un
dobânditor de rea-credinţă (art.527 Cc).
b) de bună-credinţă Revendicarea depinde de caracterul dobândirii: gratuit sau
oneros.
Dacă bunul a fost dobândit cu titlu gratuit de la o persoană care nu are dreptul să-l
înstrăineze: - proprietarul este în drept să-l revendice în toate cazurile (art. 527 alin. 2
Cc). Acţiunea în revendicare către un dobânditor cu titlu gratuit Efectul intentării
acţiunii în revendicare
De la un dobânditor de bună-credinţă bunul poate fi revendicat doar în cazurile expres
prevăzute de lege, dacă: a fost furat, pierdut sau ieşit din posesiunea proprietarului sau
persoanei căreia bunul a fost transmis contrar voinţei acestora (art. 527 alin. 2 Cc).
Soarta fructelor și veniturilor bunului posedat Se determină în dependenţă de
caracterul posesiunii: de rea-credinţă sau de bună-credinţă. 1. Posesorul de rea-
credinţă este obligat: - să restutuie fructele civile şi naturale;
- să compenseze valoarea fructelor neobţinute din vina, culpa sa. Restituirea fructelor
în natură: dacă posesorul de rea-credinţă dispune de ele la momentul soluţionării
litigiului. b) prin echivalent bănesc: - dacă au fost folosite.
Drepturile posesorului de rea-credinţă: 1) De a pretinde restituirea cheltuielilor de
întreţinere a bunului: se compensează doar cheltuielile care duc la îmbogăţirea
titularului de drept. Efectul îmbunătăţirii bunului de către posesor (ex.: vopseşte
maşina), care sunt inseparabile, dar ridică valoarea bunului: posesorul de rea-credinţă
are dreptul de a cere echivalentul valorii îmbogăţirii proprietarului.
2. posesorul este de bună-credinţă (art.497 Cc) dobândește dreptul de proprietate
asupra fructelor bunului posedat bunei-credinţe; nu este obligat să restituie fructele și
nici valoarea folosinței bunului posedat dacă a dobândit posesia cu titlu oneros. are
dreptul la compensarea tuturor cheltuielilor şi îmbunătăţirilor (impozite, intervenţii,
reparaţii etc.). are dreptul de retenţie (art.960-964 Cc) asupra bunului până nu-i sunt
satisfăcute pretenţiile.
Soarta îmbunătăţirilor a) dacă sunt separabile fără a prejudicia bunul – se separă şi
rămân posesorului;
b) dacă sunt inseparabile: – se compensează cheltuielile suportate de posesor.
III. Acţiunea negatorie (art.585 Cc)
Definiţia noţiunii acţiunii negatorii
Acţiunea negatorie este acţiunea prin care proprietarul posesor al bunului cere
înlăturarea tulburărilor comise în alt mod decît prin uzurpare sau privare de posesie.
Esenţa acţiunii negatorii Se intentează când proprietarul este împiedicat în exercitarea
folosinţei şi dispoziţiei în condiţii normale, solicitând repunerea în situaţia anterioară
(înlăturarea obstacolelor) şi repararea prejudiciului.
Trăsăturile caracteristice reală, se intentează numai când între proprietar şi terţ nu este
un raport obligaţional; petitorie, se intentează numai de către proprietar când:
- este apărat dreptul de folosinţă a bunului de către proprietar care poate fi împiedicat
prin deposedarea materialelor în jurul imobilelor, litigii între vecini – proprietari de
terenuri (ridicarea unui zid sau unei clădiri ce-l împiedică pe vecin să folosească); există
potenţiale încălcări: interzicerea de către proprietar în fază de proiect a construcţiei
imobilului care ar împiedica folosirea bunurilor sale (alin.2 art.585 Cc). c)
imprescriptibilă, se intentează atât cât există piedicile, datorită obiectului ei specific.
Obiectul acţiunii negatorii Înlăturarea piedicilor puse proprietarului prin acţiuni ilegale
ale terţului care există la momentul intentării acţiunii.
Condiţiile satisfacerii acţiunii negatori Întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii, în
caz contrar nu se satisface:
săvârşirea acţiunilor care împiedică folosirea bunului;
caracterul ilicit al acţiunilor. Inadmisibilitatea satisfacerii Nu va fi satisfăcută:
Dacă lângă o casă a fost săpat un şanţ, conform hotărârii organelor de resort. Legalitatea
hotărârii poate fi contestată, dar nu prin acţiunea negatorie. Proprietarul trebuie să
admită influenţa asupra bunului în baza legii şi al drepturilor altor persoane.
Tema 2: Patrimoniu
1.Repere generice cu privire la drepturile reale principale
Clasificarea drepturilor subiective civile după natura conţinutului lor: drepturi
personale nepatrimoniale; drepturi patrimoniale.
Clasificarea drepturilor patrimoniale Drepturi reale; Drepturi de creanţă.
Reglementarea drepturilor reale
Codul civil, Cartea a II-a, întitulată „Drepturile reale” care cuprinde IV titluri:
Patrimoniul (art. 453-481);
Posesiunea (art. 482-499);
Proprietatea (art. 500-603);
Alte drepturi reale (art. 604-773).
2. Noţiunea şi caracterele juridice ale drepturilor reale
Dreptul real (ius in re): – „drept[ul] civil absolut, care conferă titularului
posibilitatea exercitării unei puteri, în limitele oferite de lege, asupra unui lucru,
înlăturarea oricărei persoane de la această exercitate, şi care este apărat prin
- „drept[ul] patrimonial în a cărui virtute o parte, numită creditor, este îndreptăţită
să pretindă celeilalte părţi, numită debitor, să execute una sau mai multe prestaţii,
care pot fi pozitive (să dea, să facă), sau negative (să nu facă), utilizând, în caz de
necesitate, forţa de constrângere a statului”.
Ibid.(este prescurtarea cuvântului Ibidem – indică referinţa bibliografică imediat
precedentă), p.7.
Caracterele drepturilor reale: a) presupun un subiect activ determinat de la început
şi un subiect pasiv nedeterminat, format din celelalte persoane; b) subiectului
pasiv nedeterminat îi revine obligaţia generală şi negativă de a nu face nimic de
natură a atinge exercitarea de către subiectul activ a dreptului său;
c) sunt apărate prin acţiuni specifice:
dreptul de proprietate este apărat cu acţiunea în revendicare (art.581-584 Cc) şi
acţiunea negatorie (art. 585
celelalte drepturi reale sunt apărate cu ajutorul acţiunilor posesorii: acțiunea în
reintegrare (art. 493) şi acțiunea în complîngere (art.494 Cc);
d) sunt prevăzute de lege şi limitate numeric:
părţile unui raport juridic civil nu pot crea prin voinţă noi drepturi reale;
sunt considerate drepturi reale doar drepturile reglementate în Cartea a II-a din
Cc.
e) „conferă titularului său anumite prerogative pe care acesta le exercită direct şi
nemijlocit asupra obiectului dreptului său, iar toate celelalte persoane au obligaţia
negativă de a se abţine să împiedice exerciţiul prerogativelor respective”.
f) Dreptul real accesoriu – dreptul de gaj se caracterizează prin:
Dreptul de urmărire- acordă titularului dreptului de gaj posibilitatea de a urmări
bunul la orice persoană care-l deţine. Dreptul de preferinţă- acordă titularului
dreptului de gaj posibilitatea de a fi satisfăcut cu prioritate faţă de titularii de alte
drepturi.
3.Clasificarea drepturilor reale (art. 454 Cc)
Sunt drepturi reale:
dreptul de proprietate și
drepturile reale limitate:    a) dreptul de uzufruct;   b) dreptul de uz;c) dreptul de
abitație; d) dreptul de superficie; e) dreptul de servitute; f) drepturile reale de
garanție, inclusiv gajul și ipoteca; g) alte drepturi cărora prin lege le este atribuit
în mod expres acest caracter.
Semnificaţia sintagmei „alte drepturi cărora prin lege le este atribuit în mod
expres acest caracter”
Se legiferează principiul numărului limitat numeric al drepturilor reale (numerus
clausus).
Efectul limitării numărului drepturilor reale:
- regimul drepturilor reale nu se aplica altor drepturi asupra bunurilor, cum ar fi
dreptul de locaţiune sau dreptul de comodat.
După autonomia sau dependenţa lor de drepturile de creanţă:
drepturi reale principale:
1. dr. de proprietate (art.500-603 Cc); 2. dr. de uzufruct (art.604-634 Cc); 3. dr.
de uz şi abitaţie (art. 635-638 Cc); 4. dr. de servitute (art. 639-653 Cc); 5. dr. de
superficie (art. 654-666 Cc)
drepturi reale accesorii: dreptul de gaj (art.667-773), în care legiuitorul include
şi dreptul de ipotecă.
Drepturile reale conform art. 551 din Noul Cod civil Român
dreptul de proprietate; dreptul de superficie; dreprul de uzufruct; dreprul de uz;
dreptul de abitaţie;
dreptul de servitute; dreptul de administrare; dreptul de concesiune; dreptul de
folosinţă; dreptul real de garanţie; alte drepturi cărora legea le recunoaşte acest
caracter. Deosebirile dintre NCCR şi Cc RM Conform Codul civil al RM nu sunt
drepturi reale:de administrare; de concesiune şi de folosinţă gratuită asupra
bunurilor statului sau unităţilor teritorial-administrative.
Cauza neincluderii: - natura lor predominant administrativă, de drept public.
Situaţia actuală a) La moment autorităţile publice transmit imobilele cu titlu de:
folosinţă; gestiune economică; administrare operativă;
transmitere la bilanţ/balanţă. b) Nu există un regim juridic comprehensiv al
acestor drepturi de natură administrativă;c) Nu există claritate privind delimitarea
dintre aceste drepturi.
1. Noţiunea şi caracterele juridice ale patrimoniului
Definiţia legală:patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi
pasive legate între ele, aparţinînd unor persoane fizice şi juridice determinate.
Definiţia doctrinară:
„Patrimoniul constituie totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au valoare
pecuniară, care aparţin unui subiect de drept, persoană fizică sau juridică,
distincte de bunurile care-l formează”.
Patrimoniul în sens economic
Patrimoniul este alcătuit din „totalitatea bunurilor destinate să satisfacă nevoile
de consum ale unei persoane, altfel spus, averea unei persoane”.
Din punct de vedere juridic:
patrimoniul desemnează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut
economic.
Patrimoniul, în sens juridic, subzistă chiar dacă valoarea datoriilor este mai mare
decât valoarea drepturilor.
Din punct de vedere economic:
- patrimoniul cuprinde totalitatea bunurilor ce constituie averea unei persoane.
Caracterele juridice ale patrimoniului:
1. Universalitate juridică: – un ansamblu de drepturi şi obligaţii patrimoniale;
privite ca o pură abstracţie juridică; nu se confundă cu elementele sale
componente, fiind distinct de conţinutul lui; există şi atunci când pasivul
depăşeşte activul.
2. Orice persoană are un patrimoniul (art.453Cc)
Titularii patrimoniului: Persoana fizică – titulară de drepturi şi obligaţii (se
subânţelege - art.23 Cc)
Persoana juridică – art.171 Cc.
3. Unicitatea patrimoniului Orice persoană are doar un patrimoniu, deoarece
fiecare individ este o singură persoană. Diviziunea patrimoniului Constă în: -
divizarea lui în mai multe mase patrimoniale cu regimuri juridice diferite.
Formarea maselor patrimoniale are loc în temeiul legii. Aplicabilitatea diviziunii
patrimoniului În materia bunurilor soţilor: persoanele căsătorite au patrimoniul
divizat în două mase patrimoniale: masa bunurilor proprietate personală a
fiecăruia dintre soţi masa bunurilor proprietate comună Efectele diviziunii
maselor patrimoniale ale soţilor Fiecare masă are un regim juridic distinct.
Efectele divorţului: - bunurile proprietate comună în devălmăşie a soţilor se
împart (art.373 Cc, art. 25 C.Fam); - bunurilor proprietate personală a fiecăruia
dintre soţi, nu se împart, fiind proprietatea exclusivă a celui care le-a dobândit.
Efectul diviziunii patrimoniului Creditorii ale căror creanțe s-au născut în
legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să
urmărească mai întîi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale. Dacă
acestea nu sînt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, pot fi urmărite și
celelalte bunuri ale debitorului, cu excepția cazului în care debitorul răspunde,
conform legii sau contractului, doar cu acea masă patrimonială. Urmărirea
bunurilor soţilor: creditorii comuni urmăresc bunurile comune, iar creditorii
personali urmăresc doar bunurile proprii.
4. Inalienabilitatea: - nu poate fi înstrainat prin acte juridice inter vivos (intre
vii), fiind indisolubil legat de titular; Titularul poate: transmite întreg
patrimoniul său, ca universalitate juridică, doar prin acte juridice mortis causa.
încheia acte juridice privind anumite obligaţii şi drepturi, având posibilitatea de
a înstrăina un bun individual determinat.
II. Funcţiile patrimoniului
Patrimoniul are trei funcţii:
1. Garanția comună a creditorilor (art. 888Cc)
Conținutul funcției:Patrimoniul debitorului servește drept garanție comună a
creditorilor săi. Debitorul răspunde cu întregul său patrimoniu pentru obligațiile
sale. Nu pot face obiectul garanției comune bunurile insesizabile. Creditorii
debitorului pot fi: Chirografari. Garantati. Creditori chirografari sunt:
creditorii a căror creanţă nu se bucură de o garanţie reală (ipoteca, gaj) în scopul
recuperării acesteia la scadenţă de la debitorul lor. Concluzia: - creditorii
chirografari nu beneficiază de o garanţie fixă asupra unui bun individual
determinat.
Creditori garantaţi Creditori cu drept de gaj convenţional sau legal asupra unui
bun, fiind îndreptăţiţi la satisfacerea prioritară a creanţei, a dobânzii şi a
cheltuielilor aferente din contul bunului gajat. Aplicabilitatea funcției
Funcția dată se aplică în privința creditorilor chirografari. Efectele lipsei unei
garanţie fixă asupra unui bun individual determinatDebitorul poate: să încheie
acte juridice cu privire la bunurile sale, înstrăinându-le sau dobândind altele noi;
să contracteze noi datorii. Toate actele de dispoziţie ale debitorilor sunt
opozabile creditorilor chirografari. Excepţie: debitorii, prin acţiunea sau
inacţiunea lor, ar putea frauda interesele creditorilor chirografari.
Mecanismele de protecţie a creditorilor chirografari
acţiunea oblică (art.892-894 Cc) când debitorul refuză să îşi exercite anumite
drepturi, cauzându-i un prejudiciu creditorului chirografar şi acţiunea
revocatorie (art.895-900 Cc) atunci când debitorul încheie acte juridice cu
intenția de a dăuna creditorul.
2. Subrogaţia reală cu titlu universal
Notiunea de „subrogaţie” se identifică în termenul de înlocuire. Subrogaţia
poate fi: personală, când o persoană înlocuieşte pe alta într-un raport
obligaţional, în calitate de titular al unui drept, şi reală atunci când un bun este
înlocuit cu alt bun, preluând regimul lui.
Subrogaţia reală poate fi: cu titlu universal – înlocuirea se produce în cuprinsul
unui patrimoniu în mod automat; cu titlu particular – înlocuirea se referă la un
bun ut singuli (individual), operând doar în cazurile expres prevăzute de lege.
Exemplu de subrogație cu titlu particular (art. 679 Cc)
Efectul încetării, în condițiile legii, a dreptului de proprietate al debitorului
gajist asupra bunului gajat:
- gajul se extinde de plin drept asupra bunului de substituire sau despăgubirii
datorate debitorului gajist, dacă contractul de gaj nu prevede altfel. Subrogaţia
reală cu titlu universal-funcţie a patrimoniului:
„În cadrul oricărui patrimoniu bunurile şi valorile se înlocuiesc între ele
automat, fără a fi necesară o prevedere a legii. Astfel, bunurile care ies din
patrimoniu sunt înlociute cu echivalentul valoric primit de titular pentru acestea,
iar locul valorii plătite pentru achiziţionarea unui bun este luat de bunul astfel
dobândit”.
3. Transmisiunea universală şi cu titlu universal
Transmisiunea patrimoniului poate fi: a) universală - transmiterea către succesor
a întregului patrimoniu, ca ansamblu de drepturi şi obligaţii evaluabile în bani;
b) cu titlu universal - sunt transmise doar fracţiuni din patrimoniu către doi sau
mai mulţi mostenitori legali sau testamentari.
III. Conţinutul (elementele) patrimoniului
Totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter pecuniar, adică drepturile şi
obligaţiile patrimoniale.
Sunt excluse:
drepturile personal-nepatrimoniale:
dreptul la nume,
dreptul la sănătate, onoare, demnitate etc.
Drepturile patrimoniale - latura activă a patrimoniului:
Drepturile reale (ius in re):
– dreptul subiectiv în temeiul căruia titularul său îşi poate exercita prerogativele
asupra unu lucru direct şi nemijlocit, fără concursul altei persoane.
Drepturile de creanţă (ius ad personam):
– dreptul subiectiv în temeiul căruia subiectul activ, numit creditor, poate
pretinde subiectului pasiv, numit debitor, să dea, să facă, să nu facă ceva, sub
sancţiunea constrângerii de către stat.
Obligaţiile patrimoniale - latura pasivă:
Obligaţia de a da - obligaţie de a transmite sau de a constitui un drept real;
obligaţia de a face - constă în a executa o prestaţie pozitivă, cu excepţia celei de
a da;
obligaţia de a nu face - abţinerea de la ceva ce ar fi putut să facă dacă nu s-ar fi
obligat să nu facă.
Tema: Noţiuni generale despre proprietate şi dreptul de proprietate
I. Proprietatea în sens economic
Raportul de însuşire de către individ a bunului material, adică raportul social în cadrul căruia se realizează această însuşire.
Proprietatea ca categorie juridică Totalitatea normelor juridice ce stabilesc posibilitatea sau imposibilitatea apartenenţei bunurilor
materiale, întărind juridic starea economică de însuşire a lor.
Legătura dintre proprietatea în sens economic şi juridic Înainte de a deveni un drept, proprietatea este o relaţie socială şi economică;
1. Face posibilă circulaţia bunurilor produse de om sau existente în natură (exemplu: terenul), care va fi posibilă dacă: se cunoaşte
persoana competentă să decidă soarta lui.
2. Dreptul de proprietate permite individualizarea persoanei ce posedă, foloseşte şi dispune de bun.
Normele ce reglementează juridic relaţiile de proprietate
constituţionale - consfinţesc principiile fundamentale ale dreptului de proprietate (art.9, 46, 127);
administrative – reglementează modul de dobândire şi încetate a dreptului de proprietate;
penale, administrative şi civile – apărarea dreptului de proprietate;
civile – stabilesc caracterul, conţinutul şi limitele împuternicirilor proprietarului. Rolul lor primordial – reglementează relaţiile de
proprietate.
Clasificarea relaţiilor de proprietate
a) Statice – aferente aflării persoanei în posesiunea bunului şi exprimă apartenenţa lor.
b) Dinamice - aferente trecerii bunului de la un proprietar la altul, ceea ce asigură circuitul civil al bunului.
II. Noţiunea dreptului de proprietate
proprietarul are dreptul de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunului. Deosebirile dintre atributele proprietarului şi
locatarului (arendaşului) proprietarul exercită atributele sale stabilite numai de lege în putere proprie şi interes propiu; locatarul
(arendaşul) le exercită în baza prevederilor legii şi în baza voinţei proprietarului (contractul de locaţiune, arendă).
Concluzia: elementul care caracterizează dreptul de proprietate ce-l delimitează de împuternicirile altor titulari este exercitarea lui în
putere proprie şi în interes propriu.
Definiţia dreptului de proprietate prin prisma Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 110 din 25.01.1996
„Prin proprietate se înţelege dreptul […] persoanelor fizice, juridice, statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale asupra unor
bunuri mobile sau imobile, exercitînd asupra lor atributele dreptului de proprietate (posesia, folosinţa şi dispoziţia) în mod exclusiv şi
perpetuu, prin putere şi interes propriu, in condiţiile legii” [evid. ns.].Definiţia dreptului de proprietate„Dreptul subiectiv care
conferă titularului exercitarea în putere proprie şi în interes propriu a atributelor de posesiune, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor
sale în limitele stabilite de lege”.
Caracterele dreptului de proprietate
a) Caracterul absolut: dreptul de proprietate este opozabil tuturor; în comparaţie cu celelalte drepturi reale: – conferă titularului cele
trei atribute: posesiunea, folosinţa şi dispoziţia. În cazul altor drepturi reale sunt prezente posesiunea şi folosinţa, dar lipseşte
dispoziţia. dreptul de proprietate nu este absolut în sensul că proprietarul poate face orice acţiuni cu bunul său, ci dimpotrivă acţiunile
lui trebuie să nu contravină legii, să nu dăuneze sănătatea oamenilor şi mediului, precum şi să nu aducă atingere drepturilor altor
persoane.
b) Caracterul exclusiv
Proprietarul exercită atributele dreptului de proprietate de unul singur fără a fi necesar concursul altor persoane.
c) Caracterul perpetuu Dreptul de proprietate durează atâta timp cât există bunul, indiferent de schimbarea proprietarului; Nu se
stinge prin neuz. Proprietarul este în drept să nu folosească bunul.
III. Atributele dreptului de proprietate
Dreptul de posesiune (jus possidendi); Dreptul de folosinţă (jus fruendi şi jus utendi); Dreptul de dispoziţie (jus abutendi sau jus
disponendi). Particularităţile împuternicirilor proprietarului: conţinutul lor este stabilit de lege; sunt exercitate de sine stătător şi nu se
bazează pe dreptul altora la acest bun;sunt limitate: prin lege; de drepturile unui terţ , prin acte juridice
Limitarea dreptului de proprietate prin acte juridice Proprietarul poate să consimtă la limitarea dreptului său prin acte juridice,
dacă: nu încalcă ordinea publică sau bunele moravuri. Limitarea dreptului de proprietate prin acte juridice se realizează prin
introducerea în contract a clauzei de inalienabilitate
a) Dreptul de posesiune – prerogativa titularului de a stăpâni în fapt bunul Exercitarea prerogativei:
direct şi nemijlocit, în interes propriu şi în putere proprie; prin intermediul altei persoane, dar în numele şi interesul său. Importanţa
atributului posesiunii: permite proprietarului să utilizeze economic proprietatea sa;îi permite să-şi exercite dreptul de proprietate.
b) Dreptul de folosinţă posibilitatea proprietarului de a sustrage din bun calităţile utile în scopul satisfacerii necesităţilor materiale
şi spirituale. Dreptul de folosinţă include şi libertatea persoanei de a nu folosi bunu
Excepţie: - proprietarul poate fi obligat să folosească bunul (alin. 4 art. 500 CC)Condiţiile: obligaţia să rezulte doar din lege; se
aplică când nefolosirea bunului contravine interesului public (exemplu, conform art. 24 din Codul Funciar,  proprietarul funciar care,
fără motive întemeiate, nu cultivă terenurile agricole şi nu ia măsuri pentru protecţia şi ameliorarea solului se sancţionează
administrativ în conformitate cu legislaţia în vigoare).
c) Dreptul de dispoziţie Posibilitatea proprietarului de a determina regimul juridic al bunului (v-c, donaţie, etc.).Importanţa
atributului: proprietarul se deosebeşte de alţi titulari, care în unele cazuri pot dispune, dar numai cu acordul proprietarului;
proprietarul intră în relaţii juridice cu persoanele terţe. Restricţii în exercitarea dreptului de dispoziţie Contractul de înstrăinare a
bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă:
În timpul vieții beneficiarului întreținerii, dobînditorul nu are dreptul să înstrăineze bunul. În cazul imobilelor și al altor bunuri asupra
cărora drepturile se dobîndesc, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate, această interdicție se notează în registrul
respectiv
IV. Obiectele dreptului de proprietate
Bunul care: este un lucru, material, existent;are un conţinut economic; este corporal (mobil sau imobil).
Conţinutul economic al dreptului de proprietateEfectul: - obiect al dreptului de proprietate poate fi tot ceea ce se poate însuşi sub
formă de marfă. Consecinţa: - abordarea este largă, deoarece poate deveni marfă tot ceea ce este legat de activitatea umană (corpul
uman, loturile de pe luna, stelele).
Concluzia: poate fi obiect al dreptului de proprietate nu pur şi simplu marfa, ci rezultatul muncii omului, care îmbracă forma de
marfă.
Obiecte care au un regim special:
aerul, spaţiul aerian;- Conform art. 127 din Constituţia RM acesta face obiect exclusiv al proprietăţii publice.
Nu este un veritabil obiect al dreptului de proprietate, deoarece asupra lui nu pot fi exercitate clasic atributele de posesiune, folosinţă
şi dispoziţie.
rezultatele activităţii intelectuale sunt rezultatele creării şi exercitării operelor de artă, ştiinţifice, literare, invenţiilor; Nu sunt
obiecte ale dreptului de proprietate, deoarece:
autorul se află în imposibilitatea de a exercita în mod clasic atributele dreptului de proprietate;
toţi au posibilitatea de a sustrage calităţile utile din rezultatele intelectuale.
Concluzia: aceste relaţii sunt reglementate deosebit de normele dreptului de autor, care reflectă specificul lor şi caracterul
nepatrimonial.
corpul uman; Nu este obiect al dreptului de proprietate, deoarece este substratul persoanei.
Art. 44 din Cc stabileşte că „Orice acte juridice care au ca obiect conferirea unei valori patrimoniale corpului uman, elementelor sau
produselor sale sînt lovite de nulitate absolută, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege”. Această prevedere se regăsea şi in
Proeictul Codului civil din 2002 la art. 44.
organele umane; special, deoarece pot fi doar donate in condiţiile şi în ordinea stabilită de Legea nr.42 din 2008). Art. 44 din Cc
sancţionază cu nulitate absolută orice act care are ca obiect conferirea unei valori patrimoniale elementelor sau produselor corpului
uman.
cadavrul; Nu este un lucru, fiindu-i recunoscută o anumită demnitate şi rezervată o protecţie specială (art. 10-14 din Legea nr.42
din 2008). Art. 49 Cc reglementează respectul persoanei după moarte, respectul cu privire la memorie şi respectul cu privire la corp.
embrionul. Nu este un lucru şi nu este obiect al dreptului de proprietate. Întreruperea sarcinii este posibilă cu respectarea condiţiilor
şi modului stabilit de lege (Legea ocrotirii sănătăţii nr.411 din 1995, Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.782 din 2010).
Animalele – ˮobiectˮ al reptului de proprietate
Animalele potrivit art. 458 Cc:
nu sunt lucruri. Ele sînt ocrotite prin legi speciale.
În privinţa animalelor se aplică în mod corespunzător dispozițiile legale referitoare la lucruri, cu excepţia cazurilor stabilite de lege.
Astfel, la dobândirea, posesiunea, folosinţa şi dispoziţia lor se aplică regulile referitoare la lucruri.
Concluzia: Animalele sunt obiecte ale dreptului de proprietate, dar trebuie să aibă un statut legal special (alin. 3 art.
Dreptul de proprietate asupra terenurilorDelimitarea suprafeţei terenului: Subsolul – prelungirea naturală a solului, cu care face
corp comun, aparţine proprietarului solului. Nu se întinde până în centrul pământului, ci este limitat de: 1. limitele stabilite în interes
public - bogăţiile de orice natură a subsolului (alin. 4 art. 127 Constit.) 2. dreptul asupra lucrărilor şi instalaţiilor subterane ce pot fi
efectuate de autorităţile publice în subsolul oricărei proprietăţi (limită materială a dreptului proprietarului solului asupra subsolului).
b) Spaţiul de deasupra terenului (proiecţia verticală a dreptului de proprietate) – nu se confundă cu spaţiul aerian
Dreptul de proprietate asupra spaţului aerian de deasupra terenului cuprinde volumul delimitat de suprafaţa solului şi de limita
inferioară a spaţiului aerian. Spaţiul aerian al Republicii Moldova reprezintă coloana de aer situată deasupra teritoriului său, pînă la
limita inferioară a spaţiului extraatmosferic, asupra căreia Republica Moldova îşi exercită drepturile sale suverane conform normelor
dreptului internaţional.
V. Regimul juridic al bunurilor domeniul privat
Bunurile domeniului privat aparţin persoanelor fizice, juridice, statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale asupra cărora titularul
exercită atributele dreptului de proprietate (posesiunea, folosinţa şi dispoziţia) în mod exclusiv şi perpetuu, prin putere şi interes
propriu, în condiţiile legii.
Concluzia: art. 471 Cc instituie prezumţia că bunurile fac parte din domeniul privat, dacă prin lege sau în modul stabilit de lege nu
sunt trecute în domeniul public. Titularii dreptului de proprietate asupra bunurilor domeniului privat 1.Persoanele: fizice şi juridice;
2. Statul şi 3. Unităţile administrativ-teritoriale.
Regimul juridic al bunurilor domeniului privat Bunurile domeniului privat: se află în circuitul civil; sunt prescriptibile; sunt
sesizabile. a) Bunurile domeniului privat se află în circuitul civil Acestea fac obiectul oricărui act juridic civil. Regula generală: -
toate bunurile pot circula liber (art. 457 Cc).
Excepţie: bunurile circulaţia cărora este limitată sau interzisă prin lege (art. 457 Cc).
Bunurile limitate în circuit – pot fi dobândite, deţinute, folosite sau înstrăinate în condiţiile legii. Restricţiile de circuit se pot referi la:
subiectele ce pot dobândi şi înstrăina aceste bunuri: condiţiile de încheiere a actelor juridice: art. 9 din Legea nr. 1530
din 22.06.1993 privind ocrotirea monumentelor ( Bunurile circuitul cărora este interzis prin lege:
Bunurile domeniului privat sunt:
Prescriptibile: – titularul îşi poate apăra dreptul încălcat prin intentarea unei acţiuni în instanţa de judecată în decursul termenului de
prescripție; - pot fi dobândite în proprietate prin uzucapiune (prescripţia achizitivă).
Sesizabile – pot fi urmărite de către creditori. - art. 89 din Codul de executare al Republicii Moldova, stabileşte care bunuri ale
persoanelor fizice nu pot fi urmărite.
VI. Regimul juridic al bunurilor domeniului public - sunt de domeniul public bunurile: incluse prin lege la această categorie; care
prin natura lor sunt de uz sau de interes public. Sunt incluse de lege la domeniul public bunurile enumerate laFac parte din domeniul
public bunurile: de uz public: – bunurile care prin natura lor au o folosinţă generală şi sunt accesibile tuturor membrilor societăţii.
Exemplu: pieţele, podurile, fântânile, parcurile publice, cimitirele etc. de interes public (alin. 2 art. 471 Cc) – bunurile care prin
natura lor au destinaţia de a fi folosite sau exploatate în cazul unui serviciu public, în activităţi ce interesează întreaga societate, fără a
exista acces la folosirea lor concretă şi nemijlocită de o persoană sau mai multe persoane. Exemplu: căile ferate, clădirile şcolilor,
spitalelor, cu excepţia celor private, teatrele, muzeele de stat, bibliotecile de stat, cazărmile etc.
Caracterele jurid ice ale bunurilor domeniului public (alin. 4 art. 471 Cc):
Inalienabile; Sunt excluse din circuitul civil. Actele juridice civile care are ca obiect aceste bunuri sunt lovite de nulitate absolută.
Ele nu pot fi obiect al altor drepturi reale.
Imprescriptibile; Acţiunea în revendicarea bunului domeniului public poate fi exercitată oricând, nu se stinge prin ne intentarea ei
într-un termen stabilit de lege;
Acţiunea în revendicare nu poate fi respinsă de pârât prin invocarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Insesizabile. Bunurile domeniului public nu pot fi urmărite în baza pretenţiilor creditorilor, creanţele care vor putea fi satisfăcuţe din
contul bunurilor domeniului privat ale statului sau UAT.
Tema: Dobândirea şi pierderea dreptului de proprietate
1. Noţiunea modurilor de dobândire a dreptului de proprietate
Definiţia:Mijloacele juridice (fapte şi acte juridice)în baza cărora se dobândeşte dreptul de
proprietate.
Principalele moduri de dobândire a dreptului de proprietate Realizarea bunului ,Ocupaţiunea, Actul
juridic translativ de proprietate;Succesiunea legalăAccesiunea ,Uzucapiunea,Hotărârea
judecătorescă translativă de proprietate,Actul administrativ ,Bunul găsit (art.516-518 Cc);Comoara
(art.519 Cc);
Clasificarea modurilor de dobândire a dreptului de proprietate
După situaţia juridică a bunului la momentul dobândirii:Originare – mijloace juridice care nu
implică o transmitere juridică de la o persoană la alta. Dreptul se naşte direct în patrimoniul
titularului: accesiunea, ocupaţiunea, uzucapiunea, producerea, prelucrarea, comoara, bunul
găsit;Derivate – implică transmiterea dreptului de proprietate de la o persoană la alta în baza
actului juridic civil: AJC, succesiunea legală.
2. După întinderea drepturilor reale dobândite:a) Universale – se dobândeşte o universalitate
juridică: moştenirea legală;b) Cu titlu universal - se dobândeşte o fracţiune din universalitate
juridică;c) Particular – dobânditorului i se transmite un bun sau o masă de bunuri determinate. Sunt
atribuite toate celelalte moduri, cu excepţia celor universale.
3. După caracterul transmiterii:Cu titlu oneros – dobânditorul se obligă la plata unui echivalent:
bani, un alt bun, o prestaţie..Cu titlu gratuit – acte sau fapte juridice ce duc la dobândirea dreptului
de proprietate fără ca dobânditorul să plătească un echivalent. Ex.: contractul de donaţie,
uzucapiunea, succesiunea.
4. După momentul producerii efectelor dobândirii dreptului de proprietate: Între vii – dreptul de
proprietate se transmite în timpul vieţii dobânditorului şi înstrăinătorului: toate modurile, cu
excepţia succesiunii.Pentru cauză de moarte – numai în momentul morţii proprietarului actual:
succesiunea.
1.1. Ocupaţiunea, mod de dobândire a dreptului de proprietate (art.515 Cc)
Definiţia:Dobândirea dreptului de proprietate prin luarea în posesiune a unui bun mobil ce nu
aparţine nimănui, cu intenţia de a deveni proprietar de la data intrării în posesiune. Mod originar:
bunul abandonat – se naşte un drept de proprietate precedat de stingerea dreptuluipersoanei care
l-a abandonat. Condiţiile dobândirii dreptului de proprietate prin ocupaţiune:Bunul trebuie să fie
mobil, adică corporal şi individual determinat. Se exclud bunurile: imobile, incorporale.Lucrul
trebuie să fie fără stăpân. c) Intrarea în posesiune trebuie să se facă în condiţiile legii. Bunuri fără
stăpân (alin.2 art.515 Cc):
a) Bunuri al căror proprietarul a renunţat expres de la dreptul de proprietate verbal sau în scris
conform b)Bunuri abandonate – părăsite de proprietar fără înştiinţarea persoanelor terţe. c) Bunuri
care, prin natura lor, nu au proprietar (animalele sălbatice, fructele din pădure, ciupercile
comestibile din flora spontană, plantele medicinale şi aromatice, apa de izvor etc.).
1.2. Comoara „Comoară este orice bun mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar, al cărui
proprietar nu poate fi identificat sau a pierdut, în condiţiile legii, dreptul de proprietate [evid.ns]”.
„Tezaurul este orice bun mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar, în privinţa căruia nimeni nu
poate dovedi că este proprietar [evid.ns]”. Condiţiile comorii: Bunul – mobil, corporal, individual
determinat, aflat în circuitul civil, să nu fie obiect al domeniului public; Starea în care se află –
ascuns sau îngropat voluntar, intenţionat sau involuntar, accidental, ca urmare a unui eveniment
natural, precum cutremur, alunecrae de teren etc. Imposibilitatea stabilirii sau dovedirii calităţii de
proprietar al bunului, condiţie ce delimitează comoara de lucrurile fără stăpân (nu există un
proprietar). Comoara are un proprietar, dar nu se poate stabili identitatea acestuia sau nu se poate
dovedi, în cazul în care o persoană se pretinde a fi proprietar.
Dobândirea dreptului de proprietate asupra comorii Se produce în persoana descoperitorului dacă
nu este proprietarul bunului (imobil sau mobil) în care se află comoara şi o descoperă - ea aparţine
pe jumătate proprietarului bunului imobil în care a fost descoperită (iure accesionis – ca efect al
accesiunii) şi pe jumătate descoperitorului (iure inventionis – ca efect al descoperirii), dacă ei nu
convin altfel.
Excepţie: nu i se cuvine însă nimic dacă a pătruns în bunul imobil ori a căutat în el fără
consimţămîntul proprietarului sau al posesorului. Consimţămîntul proprietarului sau al posesorului se
prezumă până la proba contrară. b) dacă este proprietarul bunului (imobil sau mobil) în care se află
comoara şi o descoperă – nu împarte cu nimeni.
Descoperirea unei comori constituite dintr-un bun (bunuri) recunoscut ca monument al istoriei sau
culturii
Efectelele: este transmis în proprietatea statului. proprietarul bunului imobil în care a fost
descoperită comoara şi descoperitorul au dreptul de a primi orecompensă în proporţie de 50% din
preţul comorii, împărţite egal între proprietarul bunului imobil în care a fost descoperită comoara şi
descoperitor, dacă acordul dintre ei nu prevede altfel. Efectul pătrunderii descoperitorului în bunul
imobil ori căutării în el fără consimţămîntul proprietarului sau al posesorului: - recompensa se
plăteşte în întregime proprietarului. Nu se aplică regulile comorii În situaţia desoperirii fortuită ca
rezultat al efecturării de lucări în interesul unor terţi, inclusiv în cadrul exercitării obligaţiilor de
serviciu, cercetări arheologice (alin.4 art. 519 Cc). Potrivit Proiectului C.c. alin. 3 art. 548 -
dispoziţiile tezaurzlui nu se aplică: bunurilor imobile culturale, determinate în condiţiile legii, care
sunt descoperite fortuit sau ca urmare a unor cercetări arheologice sistematice, sau altor bunuri
care, potrivit legii, aparţin domeniului public.
1.3. Regimul juridic al bunurilor găsite (art.516-518 Cc)
Regula: Bunul mobil pierdut continuă să aparţină proprietarului său    Delimitarea bunurilor pierdute
de cele abandonate: - Pierderea implică o acţiunea care exclude intenţia de a se desesiza de bun.
- Bunul pierdut nu poate face obiectul ocupaţiunii, deoarece el poate fi revendicat de la
dobânditorul de bună-credinţă, de rea-credinţă sau de la cel care l-a găsit.- Abandonul implică
intenţia de a stinge dreptul de proprietate.- Simpla renunţare la dreptul de proprietate trebuie
însoţită de abandonarea posesiei bunului pentru a se produce efectul extinctiv de proprietate.
Obligaţia găsitorului -să-l restitui proprietarului sau fostului posesor, dacă acesta este cunoscut ori
să-l predea autorităţilor administraţiei publice locale sau organului de poliţie din localitatea în care a
fost găsit, dacă acesta nu poate fi identificat. să-l predea posesorului încăperii sau mijlocului de
transport, dacă bunul a fost găsit într-o încăpere publică sau mijloc de transport public, care preia
drepturile şi obligaţiile celui care l-a găsit, cu excepţia dreptului la recompensă
Obligaţiile organului căruia i-a fost predat bunul găsit:
de a afişa la sediul său un anunţ despre bunul găsit (alin.5 art.516 Cc), [cu menţionarea tuturor
elementelor de identificare a acestuia (alin.1 art.545 Pr.Cc din 2002)]; de a păstra bunul găsit timp
de 6 luni, fiind aplicabile în acest sens dispoziţiile privitoare la depozitul necesar (alin.5 art.516 Cc).
dacă, datorită împrejurărilor sau naturii bunului, păstrarea acestuia tinde să-i diminueze valoarea ori
devine prea costisitoare, el este vândut conform legii. În acest caz, drepturile şi obligaţiile aferente
bunului se exercită în privinţa sumei încasate din vînzare (alin.6 art.516 Cc).
Restituirea bunului găsit Bunul găsit sau suma încasată din vânzarea lui se restituie proprietarului
sau persoanei îndreptăţite, dacă acesta pretinde, în termen de 6 luni, transmiterea lor. Obligaţiile
proprietarului sau fostului posesor al bunului găsit (art.518 Cc) de a compensa cheltuielile aferente
păstrării lui;
dacă bunul găsit a fost vândut, din suma încasată se vor reţine cheltuielile de păstrare şi
comercializare; de a plăti celui care a găsit bunul o recompensă. Mărimea recompensei cel mult
10% din preţul sau din valoarea actuală a bunului (valoarea de circulaţie a bunului); o sumă stabilită
de instanţa de judecată, dacă bunul nu are valoare comercială sau dacă plata recompensei pentru el
nu a putut fi stabilită pe cale amiabilă.
Efectuarea ofertei publice de recompensă: cel care a găsit bunul are dreptul de a opta: între suma la
care s-a obligat proprietarul prin ofertă şi recompensa stabilită de lege ori de instanţa de judecată.
Dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului găsit (art. 517 Cc) Condiţiile:
expirarea termenului de 6 luni; proprietarul sau o altă persoană îndreptăţită nu pretinde transmiterea
bunului găsit [sau a sumei încasate din vânzarea lui].Efectul: bunul se remite găsitorului în baza unui
proces-verbal, care reprezintă titlu de proprietate, opozabil şi fostului proprietar.Efectul renunţării
găsitorului:bunul trece în proprietatea statului.
Reguli speciale pentru animalele găsite Chiar dacă s-a dobândit dreptului de proprietate, asupra
animalului pierdut: fostul proprietar poate să ceară restituirea acestuia.Condiţiile: existenţa unei
afecţiuni în privinţa fostului proprietar din partea animalului sau comportamentul crud al noului
proprietar faţă de animal.
1.4. Accesiunea, Mod originar de dobândire a dreptului de proprietate prin
incorporarea unui bun în altul, adică unirea lor. Utilitatea practică:
Se soluţionează problemele care apar când se unesc două sau mai multe lucruri ce
aparţin unor proprietari diferiţi şi nu pot fi separate fără a se cauza prejudicii
bunului.Regula generală a accesiunii (art.502 Cc)
Revine proprietarului:tot ceea ce produce bunul (fructele), tot ceea ce uneşte bunul
ori se încorporează în el ca urmare a faptei proprietarului, a unei alte persoane ori a
unui caz fortuit. .
Felurile accesiunii Accesiunea imobiliară mobilliara Principiul: Terenul este bun
principal, iar lucrurile ce se incorporează în el sunt accesorii.
Felurile accesiunii imobiliare:
A. Naturală: - unirea a două bunuri fără intervenţia omului.
B. Artificială: - unirea a două bunuri datorită intervenţiei omului.
Accesiunea imobiliară naturală -mAdăugirile de teren depuse sau create de apele
curgătoare.
Aluviunile Sunt adăugirile de teren la malurile apelor curgătoare formate treptat.
Consecinţa: revin proprietarului de teren riveran. Nu este riveran terenul despărţit de
apa curgătoare printr-o cale publică sau de un dig arfiticial.Se exclud: apele
domeniului public. Adăugirile de teren: solul şi tot ceea ce solul poartă la suprafaţă şi
tot ceea ce apele curgătoare aduc şi lasă la ţărm (nisipul, pietrişul etc).
Avulsiunile - smulgerea bruscă a unei părți de mal din teren și alipirea la terenulul
altuia ca urmare a acţiunilor apelor curgătoare.
Consecinţa: Proprietarul fondului din care apa a rupt porţiunea păstrează dreptul de
proprietate, dacă o revendică în teremen de 1 an de la data când proprietarul
terenului la care s-a alipit partea a intrat în posesiune.Termenului de 1 an este de
decădere. Efectul expirării:– se pierde dreptul asupra porţiunii.
Revărsarea ori scăderea apelor iazurilor, heleşteielor, canalelor ( Efectul:Proprietarul
terenului înconjurat de asemenea ape nu devine proprietarul terenului apărut în
rezultatul scăderii. 2) Revărsarea sporadică
Efectul: Proprietarul apelor nu dobândeşte niciun drept asupra terenului. Nivelul
normal al apei este limita fixă a pământului ce aparţine proprietarului.
Schimbarea naturală a cursului apei Proprietarul terenului riveran rămâne a fi şi
proprietarul insulei în rezultatul schimbării cursului râului.
Codul civil nu reglementează:
Albiile uscate – se împarte în mod egal între proprietarii riverani.
Accesiunea animalelor conform a) Roiul de albine trecute pe terenul altuia:
revin proprietarului terenului, dacă proprietarul roiului a încetat să-l urmărească
(alin.8 art.549 Pr.Ccdin 2002) timp de 2 zile b) Animalele domestice (mansueta) (ex.:
vacile, boii, caii, gâştele ş.a.) sau semisălbatice (mansuefacta)(ex.: porumbeii, iepurii
ş.a.) rătăcite pe terenul altuia: – revin proprietarului terenului, dacă proprietarul nu
le revendică timp de 1 lună de la data declarării făcute la primărie de proprietarul
terenului.
Condiţiile dobândirii dreptului de proprietate asupra animalelor domestice : Au
pătruns pe terenul proprietarului „rătăcindu-se”, pătrunderea nefind provocată de el;
A declarat la primăria localităţii în care se află terenul pe care se află animalele
rătăcite; Proprietarul nu le revendică timp de 1 lună de la data declarării la primărie.
Revendicarea animalelor: - nu presupune obligatoriu intentarea acţiunii în
revendicare, e sufucienţă o solicitare de restituire. Condiţiile dobândirii dreptului de
proprietate asupra animalelor semisălbatice Animalele care nu sunt nici sălbatice,
dar nici pe deplin domestice (mansuefacta)(ex.: porumbeii, iepurii, peştii ş.a.) Se
consideră ca accesoriu locului în care s-au încuibat, când au pierdut obiceiul de a se
întoarce la locul lor. (Baias Flavius-Antoniu, NCC Comentariu, p.641).
Trecerea lor să se facă în mod natural, să nu fie provocată prin fraudă sau artificii.
Accesiunea imobiliară artificială
Are loc când: o construcţie sau o plantaţie se face pe un fond; unei construcţii
existente i se adaugă construcţii noi. Condiţia: fondul sau clădirea să aparţină unei
peroane, iar materialele de construcţie sau plantaţiile – altei persoane. tot ceea ce se
află pe teren se consideră că aparţie proprietarului terenului, cu excepţiile stabilite
de lege
a) Efectuarea construcției și altei lucrări de către proprietarul terenului cu materiale
străine (alin.2 art.521 Cc) Proprietarul terenului care a efectuat construcţia sau altă
lucrare cu materiale străine dobândeşte dreptul de proprietate asupra lor, indiferent
dacă este de buna sau de rea-credinţă.
Efectele secundare: Proprietarul materialelor nu-l poate obliga la ridicarea acesteia și
nici la restituirea materialelor întrebuințate, chiar dacă au fost efectuate cu rea-
credinţă; Proprietarul terenului are obligaţiile faţă de proprieatrul materialelor:dacă
este de buna-credinţă: – să plătescă valoarea materialelor;2) dacă este de rea-
credinţă: – să repare şi prejudiciul cauzat.
b) Efectuarea construcţiile sau lucrările de un terţ cu meteriale proprii pe teren
străin (alin.3-5 art.521 Cc)
Efectul: Proprietarul terenului are dreptul: să le ţină pentru sine sau să oblige terţul
să le ridice pe cheltuială proprie şi să repare prejudiciul cauzat. Constructorul nu
dobândeşte dreptul de proprietate.
Dacă constructorul este de rea-credinţă (ştie că imobilul nu e proprietatea sa ori nu
este titularul unui drept care să-i permită să le efectueze): 2) Proprietarul terenului îl
poate obliga: a) să ridice construcţia sau lucrarea efectuată pe cheltuiala sa şi b) să
repare prejudiciul cauzat.
Dacă constructorul este de bună-credinţă (crede că are dreptul să le efectueze,
ex.:dobânditorul titlul căruia ulterior a fost desfiinţat) 3) Proprietarul terenului nu-l
poate obliga să le ridiceEl este obligat să plătească, la alegere, valoarea materialelor
şi costul muncii sau o sumă de bani echivalentă creşterii valorii terenului.
Concluzia Indiferent de calitatea constructorului, dacă proprietarul terenului
păstrează construcţiile sau lucrările făcute de un terţ, el este obligat să plătească, la
alegere: valoarea materialelor şi costrul muncii ori
o sumă de bani echivalentul creşterii valorii terenului. Raţiunea: pentru a nu admite
îmbogăţirea fără justă cauză. În locul păstrării construcțiilor sau lucrărilor făcute de
terț, proprietarul are dreptul:
să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere terenul sau porțiunea afectată de
construcție ori lucrare la valoarea de piață pe care terenul sau porțiunea ar fi avut-o
dacă construcția ori lucrarea nu s-ar fi efectuat.
c) Ridicarea construcţiei în parte pe terenul constructorului şi în parte pe un teren
învecinat
Efectele: Proprietarul vecin poate dobândi proprietatea asupra întregii construcţii,
plătind constructorului o despăgubire, numai dacă cel puţin 1/2 din suprafaţa
construită se află pe terenul său. şi un drept de superficie asupra terenului aferent pe
toată durata de existenţă a construcţiei.
Titularul dreptului de superficie va avea, în caz de accesiune, în mod corespunzător,
drepturile și obligațiile reglementate pentru proprietarul terenului, dacă nu s-a
prevăzut altfel în momentul constituirii dreptului de superficie. Obligaţia
proprietarului terenului - de a achita constructorului de bună-credinţă despăgubiri
care includ: a) valoarea materialelor, adică cheltuielile suportate de constructor şi
costul muncii, precum şi
b) contravaloare folosirii terenului aferent.
Obligația proprietarului terenului de a achita constructorului este de rea-credinţă -
O despăgubire nu mai mare de 1/3 din suma calculată pentru valoarea materialelor şi
costul muncii, plus contravaloarea folosirii terenului. Excepţie: - va putea pretinde la
o despăgubire mai mare cu condiţia că dovedeşte vinovăţia proprietarului terenului
vecin, care a tolerat fără să ceară încetarea construcţiei. 2) Mai mult de ½ din
construcţie se află pe terenul constructorului.Efectul: – se alplică regulile alin.2 şi 3
art.521 Cc; 3) Vecinul nu doreşte să dobândească dreptul de proprietate asupra
construcţiei, iar constructorul este de bună-credinţă.
Efectul: a) clădirea se va afla în proprietate comună pe cote-părţi ale titularilor.
Accesiunea mobiliară) Definiţia Unirea a două lucruri mobile ce aparţin la
proprietari diferiţi.Proprietarul lucrului principal va deveni şi proprietarul
noului bun format în urma incorporării bunului principal cu altul mai puţin
important.
Felurile accesiunii mobiliare
Adjuncţiunea Unirea a două bunuri ce aparţin la proprietari diferiţi, formând
un nou bun.
Efectele Dacă bunurile pot fi separate fără cauzarea prejudiciilor: fiecare
proprietar poate cere separarea lor (alin.1 art.522 Cc); 2) Dacă bunurile nu pot
fi separate ori separarea necesită cheltuieli:
noul bun va aparţine proprietarului care a contribuit cel mai mult la
constituirea bunului prin muncă sau prin valoarea bunului iniţial, având
obligaţia de a achita preţul bunului unit cu cel principal (alin.2 art.522 Cc).
Proprietarul bunului mai puţin important nu poate cere separarea lui, ci doar
valoarea 3) Dacă bunul secundar este mai de preţ decât bunul principal şi s-a
unit cu acesta fără ştirea proprietarului, acesta poate cere: - despărţirea şi
restituirea bunului accesoriu unit, chiar dacă din separare ar rezulta
vătămarea bunului principal
Specificaţiunea Crearea unui bun nou în rezultatul prelucrării materiei ce
aparţine altuia Prelucrarea: - scrierea, desenarea, pictarea, imprimarea,
gravarea sau altă transformare a suprafeţei Se uneşte un bun material
(materia) cu altul abstract (manopera). Efectele specificaţiunei Dacă
contractul nu prevede altfel:
dreptul de proprietate asupra bunului rezultat din prelucrarea materiei
aparţine proprietarului materiei, care are obligaţia să plătească valoarea
manoperei Specificatorul va dobândi dreptul de proprietate asupra buunlui
rezultat, plătind proprietarului preţului materiei, dacă se întrunesc condiţiile:
este de bună-credinţă;valoarea manoperei este superioară valorii
materiei.Dreptul de retenţia Specificatorul obligat să restituie bunul rezultat
din prelucrarea materiei este în drept să-l reţină până va primi de la
proprietarul noului bun suma datorată.
Confuziunea Formarea unui bun nou prin amestecarea mai multor materii ce
aparţin la proprietari diferiţi.
Efectele Dacă nici una dintre materii nu poate fi considerată principală:
Proprietarul care nu a ştiut despre confuziune poate cere separarea materiilor,
dacă este posibil.Discutabil: Confuzunea este anume atunci în cazul
imposibilităţii absolute când fizic nu este posibilă despărţirea bunurilor ce s-au
unit şi care şi-au pierdut astfel individualitatea.Efectele 2) Dacă materia unui
proprietar de bună-credinţă depăşeşte cealaltă materie după valoare şi
calitate (bun principal):- acesta va dobândi dreptul de proprietate asupra
bunului creat, fiind obligat a plăti celuilalt proprietar: preţul materiei sau
înlocuirea materiei cu alta de aceeaşi natură, cantitate, greutate, mărime li
calitate sau plata contravalorii. 3) Bunul format va aparţine proprietarilor
materilor proproţional cantităţii, calităţii şi valorii fiecărei materii (proprietate
comună pe cote-părţi) dacă materialele amestecate: - nu pot fi separate fără
pagube (discutabil) şi sunt egale ca valoare ori nu se poate stabili care
materie este principală oriexistă o diferenţă valorică nesemnificativă.
Calităţile posesiunii necesare uzucapiunii
1. Continuitate-Succesiunea regulată a actelor de posesiune la intervale de
timp regulate specifice naturii lucrului. Intermitenţele nu exclud continuitatea
dacă: - sunt normale şi obişnuite în raport cu natura lucrului. Nu duce la
pierderea caracterului de continuitateSurvenirea: - unui obstacol
insurmontabil - ce nu depinde de voinţa posesorului - care îl împiedică să
efectueze actele de stăpânire.Posesia se consideră continuă dacă s-a pierdut
fără voia posesorului, cu condiția că:
posesia este restituită în interiorul termenului de 1 an sau dacă, în decursul
aceluiași termen, posesorul înaintează o acțiune în rezultatul căreia posesia este
restituită. „Dacă persoana a posedat bunul la începutul şi la sfîrşitul unei
perioade, se prezumă că a posedat neîntrerupt pe parcursul întregii perioade”.
Efectul prezumţiei - Posesorul nu trebuie să dovedească că a posedat
continuu.
- Posesorul va trebui doar să dovedească începutul şi sfârşitul posesiunii,
perioada intermediară se prezumă continuă.
2. Paşnică (netulburată) Posesiunea nu trebuie fondată sau conservată prin
acte de violenţă, fizică sau morală, care nu sunt provocate de o altă persoană.
Posesiunea este tulburată, , dacă:
Posesorul o obţine prin violenţă fizică sau morală împotriva celui care deţine
bunul înaintea sa ori
o conservă prin aceste acte.
3. Publică Posesiunea este exercitată în văzul tuturor şi este cunoscută de toţi
cei care au voit să vadă sau să ştie.Posesorul exercită actele de posesiune fără
a le ascunde, cum le face un adevărat proprietar.Clandestinitatea – viciu
Posesiunea se exercită astfel încât nu poate fi cunoscută
Caracterele viciuluiRelativ: - poate fi invocată doar de cel faţă de care se
exercită pe ascuns (persoana interesată s-o cunoască), deşi alin.5 art.532 Cc
nu specifică expres cercul de persoane;
Temporar:posesiunea devine utilă din momentul încetării clandestinităţii;
4. Neprecară Posesiunea este neprecară atunci când este exercitată sub
nume de proprietar.
Posesorii nemijlociţi care cad sub incidenţa alin. 3 art.484 Cc deţin bunul în
baza unui titlu.
Ei nu vor putea dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune, fiind
detentori precari.
Deosebirea dintre posesiunea exercitată sub nume de proprietar şi cea
viciată de precaritate:
Titlurile care stau la baza lor: Posesiunea precară – se demonstrează prin
contractul de locaţiune, depozit, gaj etc.; Posesiunea sub nume de proprietar
– neprecaritatea – prin contractul de vânzare-cumpărare, donaţie.
Perpetuu:- Precaritatea odată stabilită, intervertirea titului nu se prezumă, ci
trebuie dovedită de către posesor. - Atâta timp cât titlul care a fondat
posesiunea nu se transformă în unul translativ de proprietate prin unul din
mijloacele fixate de lege, posesiunea rămâne precară.
Termenii uzucapiunii
a) 3 ani, în cazul în care a dobîndit dreptul cu titlu oneros și, pe toată durata
posesiei, a posedat cu bună-credință;
b) 5 ani, în cazul în care a dobîndit dreptul cu titlu gratuit și, pe toată durata
posesiei, a posedat cu bună-credință; sau
c) 10 ani, în celelalte cazuri.
Începutul curgerii termenului: Temeiurile întreruperii termenului prescripţiei
achizitive Suspendarea curgerii termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii
de revendicare, adică suspendarea prescripţiei extinctive Intentarea acţiunii
de revendicare a bunului de la posesor sau, după caz, în rectificarea registrului
de publicitate faţă de persoana care posedă sub nume de proprietar sau faţă
de posesorul mijlocit, cu condiția că acțiunea se admite. Efectele intentării
acţiunii în revendicare asupra întreruperii termenului: - depind de hotărârea
judecătorească: dacă acţiunea este admisă şi satisfăcută: – posesorul pierde
posesiunea; dacă acţiunea este respinsă: - posesiunea este valabilă şi curgerea
termenului nu se întrerupe.
Intentarea acţiunii de revendicare faţă de persoana care posedă sub nume de
proprietar sau faţă de posesorul mijlocitEfectul: - întrerupe cursul termenului
necesar pentru invocarea uzucapiunii numai faţă de persoana care a înaintat
acţiunea (alin. 2 art.533 Cc).
Uzucapiunea, mod de dobândire a dreptului de proprietate
Uzucapiunea – fapt juridic complex, rezultat din reunirea: - unei acţiuni a
posesorului care constă în posedarea unui bun mobil sau imobil în condiţiile legii şi a
unui fapt natural, precum trecerea unei perioade de timp expres prevăzute de lege,
care au ca efect naştere unui drep real.
Justificarea uzucapiunii Constituie o sancţiune a proprietarului pentru neglijenţa sa
pentru că a lasat bunul în posesiunea altei persoane pentru o perioadă îndelungată;
Reglementarea uzucapiunii diferă după cum se uzucapează: a) un drept care se
înregistrează într-un registru de publicitate cu caracter constitutiv. regstrul bunurilor
imobile b) drepturi asupra bunurilor mobile care nu se înregistrează în asemenea
registre
Termenele necesare pentru aceste două uzucapiuni
Astfel, pentru a uzucapa dobânditorul trebuie să exercite o posesie sub nume de
proprietar:
a) timp de 3 ani, în cazul în care a dobîndit dreptul cu titlu oneros și, pe toată durata
posesiei, a posedat cu bună-credință; b) timp de 5 ani, în cazul în care a dobîndit
dreptul cu titlu gratuit și, pe toată durata posesiei, a posedat cu bună-credință; sau c)
timp de 10 ani, în celelalte cazuri.
1. Uzucapiunea dreptului în temeiul cuprinsului registrului de publicitate (art. 524
Cc), cunoscută sub denumirea de uzucapiune tabulară. 2. Uzucapiunea dreptului
contrar cuprinsului registrului de publicitate (art. 526 Cc), cunoscută sub denumirea
de uzucapiune extratabulară.
Condiţiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune
Condiţiile uzucapiunii tabulare
înregistrarea în registrul bunurilor imobile sau într-un alt registru de publicitate cu
caracter constitutiv a unui drept real sau altui drept patrimonial în absenţa unei
cauze legitime.
posesia să fie utilă.
Înregistrarea dreptului în absenţa unei cauze legitime:
titlul în baza căruia s-a realizat înregistrarea este pasibil de a fi constatat sau declarat
nul ori ineficient. Corelația dintre nulitatea și ineficiența actului juridic civil
Nulitatea actului juridic civil: Este o sancţiune pentru neîndeplinirea condiţiilor de
valibilitate la momentul încheierii actului juridic şi, atunci când este constatată (sau
pronunţată), are ca efect desfiinţarea actului juridic. În cazul actului juridic desfiinţat
(nul), problema ineficienței nu se pune.
Ineficiența actului juridic civil: presupune lipsa efectelor juridice datorită
intervenţiei unor cauze posterioare încheierii (valabile) a actului juridic. Numai un
act care a fost valabil încheiat poate fi eficient sau ineficient.
Sunt cauze de ineficiență: rezoluţiunea, rezilierea, caducitatea, revocarea,
inopozabilitatea etc.
Sub aspectul raportului nulitate-ineficiență, actul juridic civil se poate afla în trei
ipostaze:
a) când a fost valabil încheiat şi produce efecte juridice - contractul este eficient; b)
când, deşi a fost valabil încheiat, nu produce efecte (datorită intervenţiei unor cauze
apărute ulterior încheierii lui) - contractul este ineficient; c) când nu au fost
respectate condiţiile de validitate - contractul este nul şi desfiinţat ca act juridic.
b) Persoana să exercite o posesie sub nume de proprietar a bunului asupra căruia
poartă dreptul înregistrat timp de:
a) 3 ani, în cazul în care ea a dobîndit dreptul cu titlu oneros și, pe toată durata
posesiei, a posedat cu bună-credință;
b) 5 ani, în cazul în care ea a dobîndit dreptul cu titlu gratuit și, pe toată durata
posesiei, a posedat cu bună-credință; sau
c) 10 ani, în celelalte cazuri.
Dobânditor de bună-credință în sensul Este persoana înregistrată în registru ca
titular al unui drept dacă la data depunerii cererii de înregistrare a dreptului în folosul
său nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască motivul din care este nul, anulabil
sau ineficient temeiul pe baza căruia el dobîndește dreptul înregistrat sau pe baza
căruia a dobîndit dreptul înregistrat autorul nemijlocit al dobînditorului. Se va lua în
cont posesia sub nume de proprietar exercitată după data depunerii cererii de
înregistrare în folosul posesorului.
Efectele întrunirii condiţiilor Dreptul va rămâne înregistrat valabil în folosul acelei
persoane și
nu se mai admite nicio radiere sau altă rectificare fără consimțămîntul persoanei
înregistrate.
Efectul uzcapiunii tabulare: Se dobândeşte dreptul de proprietate prin intermediul
uzucapiunii tabulare, care nu mai poate fi contestat de la momentul înregistrării
cererii de înscriere dacă:
după momentul înregistrării cererii sale de înscriere în registru, dobânditorul exercită
o posesie utilă şi neviciată în termenii stabiliţi.
Uzucapiunea extratabulară Operează în favoarea unei persoane care nu este înscrisă
în registrul bunurilor imobile sau într-un alt registru de publicitate cu caracter
constitutiv.
Condiţiile uzucapiunii extratabulare
1. Posesiunea sa fie utilă.
2. Să existe o posedare timp de 10 ani sub nume de proprietar a unui bun imobil sau
mobil când:
a) proprietarul înregistrat în registrul de publicitate a decedat (moartea fizic
constatată sau declarată prin hotărâre judecătorească) ori, după caz, și-a încetat
existenț (nu dizolvarea sau lichidarea);
b) a fost înregistrată în registrul de publicitate declarația de renunțare la proprietate;
c) bunul imobil este un teren, cu sau fără construcții, care nu a fost supus înregistrării
primare în registrul bunurilor imobile.
Efectul întrunirii condiţiilor: Posesorul poate dobândi dreptul de proprietate dacă: -
a depus, în temeiul hotărîrii judecătorești prin care se constată uzucapiunea, cererea
de înregistrare a dreptului de proprietate în registrul de publicitate înainte ca un terț să
fi depus propria cerere de înregistrare a dreptului în folosul său, pe baza unui temei
legitim, în cursul sau chiar după împlinirea termenului necesar pentru uzucapiune.
b) Uzucapiunea drepturilor asupra bunurilor mobile care nu se înregistrează în
registre cu caracter constitutiv, numită uzucapiunea mobiliară Condițiile: Posesorul
trebuie să posede un bun mobil sub nume de proprietar; Durata posesiunii: a) timp
de 3 ani, dacă posesorul a dobîndit bunul cu titlu oneros și, pe toată durata posesiei,
a posedat cu bună-credință; b) timp de 5 ani, dacă posesorul a dobîndit bunul cu
titlu gratuit și, pe toată durata posesiei, a posedat cu bună-credință; sau c) timp de
10 ani, în celelalte cazuri.  
Nu dobândește dreptul de proprietate în temeiul uzucapiunii mobiliare Persoana
care a intrat în posesia bunului mobil prin sustragere.Regulile uzucapiunii mobiliară
nu se aplică bunurilor mobile asupra cărora dreptul de proprietate se dobândește,
conform legii, prin înregistrarea într-un registru de publicitate cu caracter constitutiv
în sensul
Uzucapiunea mobiliară a bunurilor culturale mobile
Dacă bunul constituie un bun cultural mobil, posesorul nu poate dobîndi dreptul de
proprietate în temeiul art. 523, 524 sau 529 înainte de expirarea termenului de 30 de
ani din momentul în care:
   a) bunul cultural mobil care a intrat pe teritoriul Republicii Moldova a părăsit
teritoriul statului străin cu încălcarea legii aplicabile; sau b) proprietarul bunului
cultural mobil a pierdut posesia bunului pe teritoriul Republicii Moldova. În cazul
bunurilor culturale mobile care aparțin cultelor sau părților lor componente,
termenul este de 75 de ani.
Condiţiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune
Posesiunea să fie exercitată în perioada de timp cerută de lege,Posesiunea să fie
utilă
Utilitatea posesiunii
Posesiunea trebuie să întrunească o serie de calităţi, adică să fie lipsită de vicii
existenţa cărora o împiedică să producă efecte juridice.
Doar posesiunea utilă produce efecte juridice.
Operează prezumţia de utilitate a posesiunii.
Proba contrară urmează a fi dovedită de cel care invocă inutilitatea ei.
Mijloacele de probă:
- Viciul posesiunii poate fi dovedit prin orice mijloace de probă, inclusiv prin
depoziţiile martorilor.
Nu este utilă posesiunea discontinuă;tulburată;clandestină sauprecară.
înaintea sa ori
4. Neprecară Posesiunea este neprecară atunci când este exercitată sub nume de
proprietar.
Pierderea dreptului de proprietate Momentul dobândirii dreptului de proprietate
Clasificarea modurilor de încetare a dreptului de proprietate: Sistemele ce reglementează momentul dobândirii dreptului de proprietate:Sistemul
benevolă:rezultatul acţiunii proprietarului: încheierea actelor juridice translative de proprietate, transmiterii – în adreptul roman;Sistemul consensualismului – în dreptul francez şi
consumarea, renunţarea (art.537 Cc), deetatizarea.b) fapte obiective: nu depinde de voinţa proprietarului: codurile satelite.
pieirea fortuită, distrugerea, pierderea bunului;c) contrar voinţei proprietarului cu respectarea art.46 din Bunurile mobile:„Dreptul de propreitate este transmis dobânditorului în momentul
Constituţie conform căruia cedarea forţată a dreptului de propritate poate avea loc doar în cazurile predării [evid.ns bunului mobil, dacă legea sau contractul nu prevede altfel” (alin. 1).
prevăzute de lege. Bunurile imobile: - „Dreptul de propreitate se dobândeşte la data înregistrării în
Renunţarea la dreptul de proprietate a) Bunurile mobile: - declaraţia de renunţare sau în alt mod care registrul bunurilor imobile Derogarea de la regula generală din alin.1 art.510 Cc are
loc atunci când:
atestă cu certitudine că a renunţat la bun fără intenţia de a păstra dreptul de proprietate asupra lui.B)
1. Legea prevede o altă dată a transmiterii dreptului de proprietate ce nu coincide cu
Bunurile imobile: - declaraţie autentificată notarial şi înregistrată în registrul bunurilor imobile.
predarea bunului.
Efectele renunţării la dreptul de proprietate Obligaţiile proprietarului în legătură cu bunul la care a 2. Părţile au ales un alt moment al transmiterii dreptului de proprietate decât cel al
renunţat încetează atunci când un terţ dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului. predării, care poate fi
Urmărirea bunurilor în legătură cu obligaţiile proprietarului neexecutarea obligaţiilor de către momentul încheierii actului juridic. Achizitorul de valori mobiliare se învesteşte cu
proprietarul bunului; înstrăinarea bunurilor proprietarului prin aplicarea procedurii de urmărire a dreptul de proprietate asupra lor din momentul efectuării înscrierii respective în
proprietăţii Temeiul urmăririi bunurilor: - hotărârea judecătorească, dacă o altă modalitate nu este registrul deţinătorilor valorilor mobiliare ale societăţii (1) Partea socială se consideră
stabilită prin lege sau contract.  (1) Urmărirea bunurilor debitorului constă în sechestrarea, în ridicarea şi în de drept a dobînditorului de la data înregistrării în Registrul de stat al persoanelor
vînzarea lor.  (2) Poate fi urmărit orice bun corporal ori universalitate de bunuri ale debitorului, care se află juridice a modificărilor operate în actele de constituire privind
în circuit civil, indiferent de faptul la cine se află în posesiune, precum şi orice drept patrimonial sau înstrăinarea/dobîndirea  părţii sociale.
creanţă bănească, cu excepţia celor care nu sînt pasibile de urmărire silită.  Concluzia Dacă legea sau acordul părţilor nu derogă de la prevederile alin.1 art.510
Consecutivitatea urmăririi bunurilor (1) Consecutivitatea urmăririi bunurilor debitorului poate fi stabilită, Cc, dreptul de proprietate se trasmite dobânditorului din momentul predării bunului
de comunul acord al părţilor în procedura de executare, ţinîndu-se cont de prioritatea intereselor mobil.
creditorului.  În cazul în care debitorul nu indică în ce consecutivitate solicită să fie urmărite bunurile sale, Bunurile determinate generic: - momentul predării, doarece doar în acest moment se
consecutivitatea va fi stabilită de creditor, în comun cu executorul judecătoresc, ţinîndu-se cont de vor putea individualiza.Semnificaţia predării Transmiterea bunului dobânditorului;
următoarea consecutivitate:  a) în primul rînd vor fi urmărite bunurile personale ale debitorului libere de Remiterea bunului transportatorului sau oficiului poştal pentru a fi expediat, dacă este
gaj sau de ipotecă şi mijloacele băneşti; b) în al doilea rînd vor fi urmărite bunurile debitorului care se află înstrăinat fără obligaţia de a fi transportat. Înstrăinarea bunului cu obligaţia de a fi
transportat: dreptul de proprietate se transmite după executarea obligaţiei de
în proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie, libere de gaj sau de ipotecă;  c) în al treilea rînd vor
transmitere sau predare dobânditorului.
fi urmărite bunurile gajate sau ipotecate;  d) în ultimul rînd va fi urmărit bunul imobil în care domiciliază
Efectele:1. dreptul de proprietate este dobândit de către dobânditorul care primul intră
debitorul.  în posesia bunului mobil. 2. dacă bunul mobil nu a fost predat:dreptul de preferință îl
Înstrăinării bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în proprietate persoana a are creditorul în al cărui folos a luat naștere obligația mai înainte, iar dacă nu se poate
dobîndit, în temeiurile prevăzute de lege, dreptul de proprietate asupra unui bun însă, conform legii, nu stabili în al cărui folos a luat naștere obligația, dreptul de preferință îl are cel care a
poate să-i aparţină cu drept de proprietateEfectul: - proprietarul este obligat să înstrăineze bunul timp de intentat primul acțiunea.
un an din momentul dobîndirii dreptului de proprietate sau în alt termen stabilit de lege. Efectele Excepţie Prevederile art. 514 alin. 3 din Cc nu se aplică: - bunurilor mobile dreptul de
neînstrăinării bunului în termen de un an Instanţa de judecată, la cererea autorităţii administraţiei publice proprietate asupra cărora se dobândește, conform legii, prin înregistrare într-un registru
locale, poate dispune, după caz: înstrăinarea bunului şi remiterea sumei obţinute către fostul proprietar, cu de publicitate.
reţinerea cheltuielilor de înstrăinare, sau transmiterea bunului în proprietate statului şi despăgubirea Dobândirea cu bună-credință a dreptului de proprietate asupra bunului mobil
proprietarului în cuantumul stabilit de instanţa de judecată. - dobânditorul de bună-credinţă dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului
Răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de comportare cu acestea proprietarul mobil prin intrarea în posesiune şi în cazul în care cel care a dispus de bun nu era
de animale domestice se comportă cu ele încălcînd evident regulile stabilite prin lege sau prin normele de proprietarul lui, nu avea împuterniciri de a dispune de un bun sau actul juridic era
comportare umană [ţinerea câinilor legaţi la lanţ] cu animalele. Efectul: orice persoană are dreptul să ineficient pe alt temei. Nu există bună-credinţă în sensul art.527 Cc
solicite predarea animalelor. Preţul se stabileşte prin acordul părţilor sau prin hotărîre Când dobînditorul ştia sau trebuia să ştie că: cel de la care a dobîndit bunul nu era
proprietarul lui, nu avea împuterniciri de a dispune de bun sau actul juridic de
judecătorească.Regula data nu se aplică:- animalelor din grădinile zoologice, celor dresate.
dispoziție era ineficient pe alt temei. Buna-credinţă trebuie să subziste până în
Privatizarea privatizarea este un proces de transmitere a bunurilor ce constituie domeniul privat al statului
momentul intrării în posesiune inclusiv.
sau al unităţilor administrativ-teritoriale, denumite în continuare bunurile statului sau ale unităţilor
Efectul:
administrativ-teritoriale, în proprietate privată, prin modalităţile prevăzute de prezenta lege (art. 1). - Dobânditorul va deveni proprietar al bunului vândut de locatar doar dacă nu ştie sau
Privatizarea este un mod benevol de stingere a dreptului de proprietate. Scopurile de bază ale privatizării nu trebuie să ştie că cel care a discpus de bun nu este proprietarul lui şi deci nu este în
a) crearea de condiţii pentru restructurarea, stabilizarea şi dezvoltarea economiei; b) lărgirea sectorului drept să-l înstrăineze.
privat; c) atragerea investitorilor persoane fizice şi juridice autohtone şi străine la privatizarea obiectivelor; Dobânditorul de bună-credinţă nu dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului
d) dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare şi a pieţei imobiliare; e) folosirea mai eficientă a capacităţilor de mobil în cazul în care bunul este:furat, pierdut sau ieşit din posesiunea proprietarului
producţie ale întreprinderilor, producerea mărfurilor (prestarea serviciilor) competitive şi extinderea pieţei contrar voinţei lui sau dobânditorul l-a obţinut cu titlu gratuit.Dobânditorul de bună-
de desfacere a acestora. credinţă va dobândi dreptul de proprietate asupra:
Principiile de bază ale privatizării: a) asigurarea protecţiei sociale a populaţiei; banilor, titlurilor de valoare la purtător sau asupra bunurilor înstrăinate la licitaţie, chiar
b) accesul liber şi egalitatea în drepturi pentru toţi participanţii la procesul de privatizare; d) transparenţa şi dacă aceste bunuri au ieşit din posesiunea proprietarului contrar voinţei sale.
publicitatea procesului de privatizare; e) acumularea veniturilor la buget; g) respectarea legislaţiei în Efectul acestei norme:
vigoare în procesul de privatizare; Obiectele pasibile privatizării Banii şi titlurile de valoare la purtător nu vor putea fi revendicate de la dobânditorul de
- întreprinderile, instituţiile şi complexele patrimoniale unice, valorile mobiliare (cotele de participaţie) din bună-credinţă în nici un caz. Dobânditorul de bună-credinţă în toate cazurile (se are în
societăţile comerciale, incluse în programele de privatizare, aprobate prin lege de către Parlament. vedere acele cazuri în care cel ce înstrăinează nu este proprieterul acestor bunuri) va
- valorile mobiliare - acţiunile rămase nesolicitate contra bonuri patrimoniale; - întreprinderile agricole; deveni proprietar al banilor şi al titlurilor de valoare la purtător.a) bunurilor mobile
dreptul de proprietate asupra cărora se dobîndește, conform legii, prin înregistrare într-
- terenurile; - obiectivele restituite în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în urma
un registru de publicitate;
rezilierii contractelor de vînzare-cumpărare. Modalităţile de efectuare a privatizării
b) bunurilor culturale mobile (colecţii de monede, bancnote, mărci poştale, medalii,
a) înstrăinarea obiectivelor supuse privatizării prin concursuri comerciale sau investiţionale, prin negocieri tablouri etc);
directe şi prin licitaţii publice; b) vînzarea valorilor mobiliare prin intermediul Bursei de Valori; c) c) dacă actul în temeiul căruia dobânditorul a dobîndit bunul este nul sau anulabil.
transmiterea în proprietate privată, cu titlu gratuit, a obiectivelor supuse privatizării; d) vînzarea Momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile (alin. 2
obiectivelor supuse privatizării la un preţ simbolic;g) prin modalităţi combinate, inclusiv în baza unor art. 510 Cc)
proiecte individuale aprobate de Parlament. „Dreptul de propreitate se dobândeşte la data înregistrării în registrul bunurilor
Exproprierea pentru cauză de utilitate public Expropriere reprezintă transferul: - de bunuri şi de drepturi imobile [evid.ns, cu excepţiile prevăzute de lege”Norma are caracter imperativ,
patrimoniale din domeniul privat în domeniu public către stat de bunuri proprietate publică a UAT sau adică:părţile nu pot deroga de la ea. numai legea poate prevedea excepţii.
cedarea către stat sau UAT a drepturilor patrimoniale; în scopul efectuării de lucrări pentru cauză de Importanţa cunoaşterii momentului dobândirii dreptului de proprietateCine suportă
utilitate publică de interes naţional sau local, în condiţiile legii, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire. riscul pieirii (inclusiv pierderii sau sustragerii) sau deteriorării fortuite a
Critica prevederilor legale bunurilor.Regula generală: - Proprietarul suportă riscul pieirii (inclusiv pierderii sau
Unii autori consideră că „mai corect ar fi ca ultimele două grupe de obiecte, datorită importanţei lo, să fie sustragerii) sau deteriorării fortuite a bunurilor, dacă legea sau contractul nu prevede
scoase din circuitul civil şi trecute prin lege la categoria bunurilor din domeniu public. Astfel, va decădea altfel Predarea bunului în temeiul: contractului de vînzare-cumpărare ori antrepriză
neceditate exproprierii lor”. cu rezerva proprietății, contractului de leasing ori a altui contract translativ de
Subiecţii exproprierii Expropriatul este proprietarul sau titularul de alte drepturi reale asupra obiectului proprietate în care trecerea proprietății este supusă unei condiții suspensive Efectul: -
exproprierii Expropriatorul este statul pentru lucrările de interes naţional şi pentru lucrările de interes riscurile trec la dobînditor în momentul în care acesta preia posesiunea bunului dacă
legea sau contractul nu prevede altfel.
local, prin organele lui abilitate sau prin persoane special desemnate conform legii Principiile exproprierii:
a) existenţa unei cauze de utilitate publică b) existenţa unei despăgubiri care trebuie să fie: drepte, adică
expropriatul cade de acord cu suma despăgubirii propruse de expropriator. prealabile, adică exproprierea
va opera numai după achitarea despăgubirii. Organul competent de a soluţiona litigiul este: instanţa de
judecată care instituie o comisie de experţi la care pot participa cîte un reprezentant al expropriatorului şi
al expropriatului.Despăgubirea se compune din: valoarea reală a imobilelor sau a drepturilor patrimoniale
supuse exproprierii şi daunele cauzate proprietarului sau titularilor de alte drepturi reale
Rechiziţia
„Rechiziţia este un mod de încetare adreptului de proprietate potrivit căruia bunurile proprietarului se
retrag în interesul societăţii [în cazuri excepţionale] în condiţiile stabilite de legislaţie”
Împrejurări excepţionale:calamitate naturală, epidemie, epizootie sau în o altă situaţie excepţională.
Efectele rechiziţieiDacă după încetarea situaţiei excepţionale, lucrul rechiziţionat s-a păstrat în
natură,persoana al cărei bun a fost rechiziţionat are dreptul:de a cere restituirea lui, precum şi preţul
folosirii lui, stabilit prin acordul părţilor, iar în caz de divergenţă, prin hotărîre judecătorească. 2. Dacă după
încetarea situaţiei excepţionale lucrul rechiziţionat nu s-a păstrat în natură, persoana al cărei bun a fost
rechiziţionat are dreptul: - să ceară preţul bunului, stabilit prin acordul părţilor, iar în caz de divergenţă,
prin hotărîre judecătorească.
Confiscarea trecerea gratuită (ca măsură de siguranță sau ca sancțiune) către stat, în temeiul unei hotărâri
a instanţei de judecată sau a unei alte autorităţi publice competente, a unui bun ca sancţiune pentru fapte
ilicite. Cazurile şi în condiţiile confiscării sunt prevăzute de lege.Temeiul confiscării bunurilor:
hotărârea judecătorească; actul administrativ.
Codului Penal Confiscarea specială Confiscarea specială constă în trecerea, forțată și gratuită, în
proprietatea statului a bunurilor indicate la alin. (2). În cazul în care aceste bunuri nu mai există, nu pot fi
găsite sau nu pot fi recuperate, se confiscă contravaloarea acestora. Sînt supuse confiscării speciale
bunurile (inclusiv valorile valutare): a) utilizate sau destinate pentru săvîrșirea unei infracțiuni; b) rezultate
din infracțiuni, precum și orice venituri din valorificarea acestor bunuri; c) date pentru a determina
săvîrşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor; e) deţinute contrar dispoziţiilor legale; f)
convertite sau transformate, parţial sau integral, din bunurile rezultate din infracţiuni şi din veniturile de la
aceste bunuri;
    g) care constituie obiectul infracțiunilor de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului.
Confiscarea extinsă (1) Sînt supuse confiscării şi alte bunuri decît cele menţionate la art. 106 în cazul în
care persoana este condamnată pentru comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele (2) Confiscarea
extinsă se dispune dacă sînt întrunite cumulativ următoarele condiţii:a) valoarea bunurilor dobîndite de
persoana condamnată timp de 5 ani înainte şi după săvîrşirea infracţiunii, pînă la data adoptării sentinţei,
depăşeşte substanţial veniturile dobîndite licit de aceasta;b) instanţa de judecată constată, în baza probelor
prezentate în dosar, că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la
alin.
    (5)  Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc sau au fost comasate cu bunurile dobîndite licit, în
locul lor se confiscă bani şi bunuri care acoperă valoarea acestora
contravenţional nr. 218
    (1) Utilizarea de către partidele politice a unor fonduri nedeclarate, neconforme sau venite din
străinătate
    se sancţionează cu amendă de la 50 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau cu
amendă de la 300 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.
    (2) Mijloacele băneşti utilizate în modul prevăzut la alin. (1) se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat.
Articolul 431. Corpurile delicte
    (1) Corpuri delicte se consideră obiectele, inclusiv banii, documentele, mijloacele de transport, alte
valori, faţă de care există temeiuri a presupune că au servit la săvîrşirea contravenţiei, au păstrat asupra lor
urmele faptei contravenţionale sau au constituit obiectul acestei fapte, sau pot servi ca mijloc de
constatare a existenţei ori inexistenţei elementelor constitutive ale contravenţiei.
 Modalităţile dreptului de proprietate
Regula generală:Dreptul de proprietate aparţine unui singur subiect.Dacă dreptul de
proprietate aparţine mai multor persoane, suntem în prezența ProprietĂȚii comună.
Aflarea dreptului de proprietate într-o situaţie de incertitudineCauzele:
a) actul juridic în baza căruia a fost dobândit dreptul de proprietate este lovit de nulitate
relativă ori
dobândirea dreptului este pusă în dependenţă de anumite condiţii ce vor surveni în viitor. În
acest caz, dreptul de proprietate este afectat de modalităţi.Concluzia: sunt modalităţi ale
dreptului de proprietateProprietatea comună – mai multe persoane au un drept de
proprietate asupra unui bun;Situaţia de incertitudine vremelnică în care se află dreptul de
proprietate:proprietatea anulabilă;proprietatea rezolubilă. Definiţia noțiunii de modalităţi ale
dreptului de proprietate
a) Situaţia în care două sau mai multe persoane (fizice, juridice) au un drept de proprietate
asupra unuia şi aceluiaşi bun, precum şi b) situaţia de incertitudine vremelnică în care se află
dreptul de proprietate.
Proprietate anulabilă Dobândirea dreptului de proprietate în baza unui act juridic translativ
de proprietate, lovit ulterior de nulitate relativă, duce la apariția proprietății anulabile.Efectele
existenţei temeiurilor nulităţii relative 1) Nulitatea relativă poate fi invocată în limita
termenului de prescripţie; 2) Atâta timp cât nu a expirat termenul de prescripţie de declarare
a nulităţii relative, dreptul de proprietate al dobânditorului este nesigur. Efectul invocării
nulităţii relative şi declarării nulităţii relative a actului juridic civil de instanţa de judecată:
Încetează dreptul de proprietate al dobânditorului cu efect retroactiv, adică dreptul lui
încetează nu din momentul declarării nulităţii actului, ci din momentul încheierii lui.Efectul
omiterii termenului de declarare a nulităţii relative a actului juridic sau respingerii
acţiunii:Dreptul de proprietate al dobânditorului se consolidează.
Concluzia Constituie proprietate anulabilăproprietatea dobândită în baza unui act juridic
translativ de proprietate lovit de nulitate relativă.
Proprietatea rezolubilăEste afectată de o condiţie rezolutorie;Dreptul de proprietate al unei
persoane este ameninţat să dispară dacă se produce un anumit eveniment viitor şi
nesigur.Temeiul juridic al proprietăţii rezolubile - condiția rezolutorie Actul juridic poate
prevedea că, la survenirea unui eveniment viitor și nesigur ca realizare, anumite sau toate
efectele sale juridice se vor stinge.
Efectul dobândirii unui drept sub condiție rezolutorie Dreptul constituit se stinge de plin
drept, iar
Dreptul transmis trece înapoi de plin drept la data îndeplinirii condiției.Esenţa proprietăţii
rezolubileDreptul de proprietate este într-o situaţie incertă, provizorie, poate dispărea la
realizarea condiţiei rezolutorii.Efectele transmiterii bunului sub condiţie rezolutorie
Bunul aparţine concomitent la doi proprietari:dobânditorul este proprietar sub condiţie
rezolutorie (proprietar actual şi provizoriu, ameninţat de realizarea condiţiei);transmiţătorul
este proprietar sub condiţie suspensivă, deoarece are posibilitatea de a deveni proprietarul
lucrului dacă se realizează condiţia.Ori de câte ori o parte este sub condiţie rezolutorie,
cealaltă parte este sub condiţie suspensivă.
2. Dreptul de proprietatea comună – principala modalitate a dreptului de proprietate
Definiţia legală a dreptului de proprietate comună Dreptul de proprietate este comun când
asupra unui bun au dreptul de proprietate doi sau mai mulţi titulari.Definiţia doctrinară a
dreptului de proprietate comunăDreptul de proprietate este comun când toate prerogativele
conferite de acest drept aparţin împreună şi concomitent la mai mulţi titulari (coproprietari).
Subiectele dreptului de proprietate comună Persoanele:fizicejuridice care posedă, folosesc şi
dispun de bunurile pe care le au de comun acord. Obiectele dreptului de proprietate comună
Bunurile:mobile;immobile
Formele dreptului de proprietate comună pe cote-părţi.
Trăsătura caracteristică: - obiectul rămâne nefracţionat în materialitatea sa, iar dreptul de
proprietate se fracţionează pe cote-părţi aritmetice ideale, egale sau inegale;
b) în devălmăşie.
Trăsătura caracteristică: - obiectul rămâne nefracţionat în materialitatea sa, dar şi dreptul de
proprietate comună apaţine nefracţionat tuturor titularilor devălmaşi.
Prezumţia Dacă bunul este comun, proprietatea pe cote-părţi se prezumă, până la proba
contrarie.
Categoriile de relaţii ce apar în cadrul raporturilor juridice ale dreptului de proprietate
comună:externe:Au caracter absolut;Coproprietarilor le aparţine dreptul de proprietate
asupra bunului şi nimeni nu poate să le pună piedici în exercitarea dreptului.b) interne dintre
coproprietari:- Sunt reglementate de regulile dreptului de propretate comună pe cote-părţi
sau în devălmăşie.
Definiţia noţiunii de proprietate periodica: mai multe persoane (coproprietari) exercită
succesiv și repetitiv atributul folosinței specific dreptului de proprietate asupra unui bun mobil
sau imobil, în intervale de timp determinate, egale sau inegale. Istoricul apariţiei proprietăţii
periodice
Conceptul a apărut prima dată la începutul anilor ’90, în SUA, în industria avioanelor private.
Datorită eficienței sale, proprietatea periodică a devenit din ce în ce mai populară și s-a extins
și în alte domenii, precum cel imobiliar. În prezent, acest tip de proprietate este o practică
internațională.  drepturilor persoanei juridice de către asociaţie
Esenţa proprietăţii periodice Proprietarul va ocupa cu drepturi depline un resort, în
fiecare an, în săptămâna de vacanţă, pentru totdeauna.  Proprietatea periodică constă în
împărţirea proprietăţii (de obicei, o casă de vacanţă de lux) către mai mulţi proprietari.
Avantajele proprietăţii periodice: reducerea costurilor de cumpărare şi de întreţinere a casei
de vacantă şi folosirea la maximum a potenţialului proprietăţii. Este puţin probabil ca o familie
sau o persoană să folosească propria casă de vacanţă mai mult de o lună pe an, deoarece nu
beneficiază de suficient timp liber.Din aceste motive, a apărut sistemul de împărţire a timpului
de utilizare a unei proprietăţi de către mai multe familii sau persoane. Fiecare proprietar îşi
alege o anumită perioadă (de exemplu, una sau mai multe săptămâni) în care foloseşte casa
de vacanţă ca proprietar cu drepturi depline, locuind-o sau oferind-o spre închiriere..
Trăsătura caracteristică a proprietăţii periodice
Obiectul dreptului de proprietate periodică (de exemplu casa de vacanță):rămâne nefracționat
în materialitatea sa, dreptul nu se împarte pe cote părți procentuale clasice, dar pe tranșe de
timp (cote temporale) în care fiecare titular al dreptului la proprietate periodică își exercită
dreptul în privința cotei-părți aferente intervalului de timp ce îi revine ori a unei părți din ea.
Particularitatea proprietăţii periodice în raport cu proprietatea comunaMai multi titulari
exercită folosinţa asupra unui bun (mobil sau imobil), în integralitatea sa, succesiv şi repetitiv,
în intervale de timp determinate (egale sau inegale), dar nu concomitent şi continuu, ca în
cazul proprietatii comune propriu-zise. Dreptul de posesie şi de dispoziţie în legătură cu
întregul bun se execita în concomitent şi împreuna de către toţi coproprietarii.  asociaţiei de coproprietari.
Temeiul de apariţie a proprietății periodice Proprietatea periodică se naște numai în temeiul
actului juridic,adică prin acordul proprietarilor. Proprietatea periodică nu poate apărea în
temeiul legii sau în temeiul unui act judecătoresc. Actul juridic în temeiul căreia apare
proprietatea periodică trebuie să conțină expres indicarea intervalului de timp determinat care
se atribuie dobânditorului dreptului. Intervalul de timp trebuie să fie exprimat prin referința la
prima și la ultima zi și lună de folosință exclusivă.
Drepturile coproprietarilor Orice coproprietar poate încheia, în condițiile legii, în privința
cotei-părți aferente intervalului de timp ce îi revine ori a unei părți din ea, acte: de conservare,
de administrare și de dispoziție. Ceilalți coproprietari nu dețin vreun drept de preemțiune în
temeiul legii.
Obligaţiile fiecărui proprietar- să facă acte de conservare, în așa fel încât să nu împiedice ori
să îngreuneze exercitarea drepturilor celorlalți coproprietari. Pentru reparațiile mari,
coproprietarul care avansează cheltuielile necesare are dreptul la despăgubiri în raport cu
valoarea celorlalți coproprietari; - Actele prin care se consumă în tot sau în parte substanța
bunului pot fi făcute doar cu acordul celorlalți coproprietari.Exercitarea dreptului de
dispoziție al proprietarilor Un coproprietar nu are dreptul să dispună material de întregul bun.
Orice coproprietar poate încheia, în condițiile legii, acte de conservare, de administrare și de
dispoziție în privința cotei-părți aferente intervalului de timp ce-i revine ori a unei părți din ea.
Nu este necesar acordul celorlalți coproprietari sau oferirea unui drept de preemțiune
acestora.
Excluderea coproprietarului și obligația de despăgubire (art. 579 din Codul civil)
Temeiul excluderii unui coproprietar:tulburarea în mod grav de către acesta a exercitării
proprietății periodice.Excluderea are loc prin hotărâre judecătorească, la cererea
coproprietarului vătămat. Condiţia excluderii: - numai dacă unui dintre ceilalți coproprietari
sau un terț cumpără cota-parte a celui exclus.Raţiunea normei:- evitarea lipsirii abuzive a
dreptului de proprietate printr-o expropriere “privată”. Încetarea proprietății periodice
Proprietatea periodică încetează prin:distrugerea bunului comun, în temeiul dobîndirii de către
o singură persoană a tuturor cotelor-părți din dreptul de proprietate periodică, precum și în alte
cazuri prevăzute de lege.
Proprietatea periodică nu poate înceta prin partajSe permite partajarea doar în cazul în care
coproprietarii au stabilit în contract acest lucru. Dreptul coproprietarului de a cere partajul
devine opozabil prin notare în registrul bunurilor imobile .
3. Dreptul de proprietate comună pe cote-părţi
Trăsăturile specifice ale dreptului de proprietate comună pe cote-părţi Este o
proprietate cu pluralitate de subiecte (cel puţin două subiecte), numite
coproprietari; Niciunul dintre coproprietari nu este titularul exclusiv al unei
fracţiuni materiale din bun care nu se fracţionează material; Fiecare coproprietar
este titularul exclusiv al unei cote-părţi ideale, abstracte din dreptul de
proprietate; Cota-părte din dreptul de proprietate comună se răsfrânge asupra
întregului bun; Bunul nu se fracţionează material (indivizibil - automobilul), dar se
divizează dreptul de proprietate în cote-părţi ideale, prezumate a fi egale (alin.1
art.545 Cc);6. Exercitarea atributelor dreptului de proprietate comună pe cote-
părţi este limitată, deoarece trebuie să se ţină cont de existenţa drepturilor
celorlaţi titulari care se exercită concomitent şi simultant asupra aceluiaşi bun.
Felurile dreptului de proprietate pe cote-părţi
a) obişnuită sau temporară - poate înceta prin partaj;
b) forţată şi perpetuă – nu poate înceta prin partaj din cauza destinaţiei bunului
aflat în coproprietate.
Dreptul de proprietate comună pe cote-părţi forţată şi perpetuă
Obiectul proprietăţii comune pe cote-părţi forţate şi perpetue Bunurile care prin
natura şi destinaţia lor pot fi folosite de mai mulţi proprietari, fiind accesorii altor
bunuri, considerate principale, proprietate exclusivă a celorlaţi titulari.Caracterele
juridiceEste forţată:nu poate înceta prin divizarea bunurilor ce fac
obiectul ei şi se impune copropietarilor indiferent de voinţa
acestora.Este perpetuă:- are caracter permanent, ceea ce face
imposibilă încetarea ei prin partaj.
Cazurile de proprietate comună pe cote-părţi forţate şi perpetue
a) Dreptul de proprietate în condominiu Condominiu reprezintă totalitatea de
bunuri imobile format dintr-un teren cu una sau mai multe clădiri, în condițiile
legii în care există:
a) locuințe, încăperi izolate cu altă destinație decît cea de locuință sau locuri de
parcare
b) terenul și părțile clădirii din condominiu care nu sînt unități și sînt destinate
folosinței tuturor proprietarilor în condominiu sau unora dintre aceștia, precum și
alte bunuri care, potrivit legii sau actului de constituire al condominiului, sînt
destinate folosinței comune a tuturor proprietarilor în condominiu sau unora dintre
aceștia (părți comune). Terenul, în hotarele stabilite, pe care este situată clădirea
condominiului și terenul aferent necesar pentru deservirea și exploatarea Legea
condominiului în fondul locativ nr. 913 din 30.03.2000 , care:1. formulează
noţiunea de proprietate comună şi de cea de cotă-parte;2.
stabileşte:- bunurile care fac obiectul proprietăţii comune pe
cote-părţi forţate şi perpetue;drepturile şi obligaţiile
coproprietarilor;modul lor de exercitare, modalitatea de
constituire a asociaţiei de coproprietari în condominiu,
funcţionarea asociaţiei, organele de conducere şi competenţa lor,
alte aspecte.
condominiu - complex unic de bunuri imobiliare, ce includeterenul în hotarele
stabilite şi blocurile (blocul) de locuinţe, alte obiecte imobiliare amplasate pe
acesta, în care o parte, constituind locuinţele, încăperile cu altă destinaţie decât
aceea de locuinţă, Constituirea condominiului
Are loc prin asocierea obligatorie a tuturor proprietarilor de locuinţe (încăperi) din
blocul (blocurile) ampalsate pe un anumit teritoriu.Iniţiativa constituirii
aparţine:proprietarilor de locuinţe (încăperi), autorităţilor administraţiei publice
locale. Condominiul se înregistrează în Registrul bunurilor imobileProprietate
comună este constituită din:părţile dintr-o clădire, alte obiecte imobiliare aflate în
proprietate, care nu sunt apartamente sau încăperi cu altă destinaţie decât aceea
de locuinţă şi
care sunt destinate folosirii în comun de către toţi proprietarii din
condominiu.Cota-parte a fiecărui proprietar în bunurile imobiliare comune din
condominiu este proporţională cotei constituite din suprafaţa totală (în metri
pătraţi) a locuinţelor (încăperilor) ce îi aparţin în condominiu, dacă decizia
adunării generale a proprietarilor, Importanţa cotei-părţi Determină
contribuţia fiecărui coproprietar în totalul plăţilor obligatorii
pentru întreţinerea şi reparaţia bunurilor comune, alte cheltuieli
comune, cota voturilor la adunarea generală a membrilor
asociaţiei de coprorpietari în condominiu. Administrarea
condominiului poate fi efectuată
a) de către proprietari nemijlocit, în cazurile în care condominiul include cel mult
patru proprietari cărora le aparţin cel mult patru locuinţe (încăperi); b) de către
asociaţia de coproprietari de sine stătător sau prin transmiterea acestor funcţii
(parţial sau integral), pe bază de contract, unei persoane fizice sau juridice
autorizate, în modul stabilit, să îndeplinească aceste funcţii.
Asociaţia de coproprietariScopurile înfiinţării pentru întreţinerea, exploatarea şi
reparaţia locuinţelor (încăperilor) ce le aparţin şi a proprietăţii comune din
condominiu, pentru asigurarea membrilor asociaţiei cu servicii comunale şi cu
alte servicii, pentru reprezentarea şi apărarea intereselor acestora.Dobândirea
- momentul înregistrării de stat la agenția servicii publice.Calitatea de
membru al asociaţiei de coproprietari (Membri ai asociaţiei de coproprietari
sunt:toţi proprietarii locuinţelor (încăperilor) din condominiu.Dobândirea
calităţii de membru al asociaţiei de coproprietari:- momentul înregistrării de
stat a acesteia în modul stabilit.Efectele procurării locuinţe (încăperi) în
condominiu, după înfiinţarea asociaţiei de coproprietari:- cei care procură
devin membri ai acesteia imediat după dobândirea de către ei a dreptului de
proprietate asupra locuinţei (încăperii).
Încetarea calităţii de membru al asociaţiei de
coproprietari:Temeiurile:  decesul membrului asociaţiei;lichidării persoanei
juridice;înstrăinării bunurilor sau în alte temeiuri. Efectul decesului proprietarului
locuinţei (încăperii) persoană fizică sau reorganizării persoanei juridice
- succesorii de drepturi (moştenitorii) devin membri ai asociaţiei de coproprietari
din momentul dobândirii de către aceştia a dreptului de proprietate asupra
locuinţei (încăperii) din condominiu.
Lipsa de moştenitori legali sau testamentari:- soarta locuinţei (încăperii) se
hotărăşte în conformitate cu normele dreptului de moştenire.Organele de
conducere ale asociaţiei de coproprietari a) adunarea generală a membrilor
(reprezentanţilor) asociaţiei de coproprietari (arb) consiliul de administraţie al
B. Coproprietatea despărţiturilor comune dintre două terenuri formate
din:ziduri, şanţuri şi altele, precum gardurile, indiferent de
materialul din care sunt confecţonate, inclusiv cele vii.aşezate pe
hotarul a două proprietăţi aflate în intravilan. Prezumţia: Sunt
proprietate comună pe cote părţi forţate şi perpetue. Fundamentul
prezumţiei:
obligaţia proprietarilor vecini de a participa la construcţia
despărţiturilor comune.
Legiuitorul prezumă relativ că proprietarul care a construit
despărţitura şi-a exercitat şi dreptul de a-i pretinde proprietarului
vecin să contribuie la această operaţiune.
Caracterul relativ al prezumţieiPoate fi combătută prin:titlu: actul
juridic din care să rezulte că zidul, şanţul, gardul aparţine unui
proprietar; printr-un semn de necomunitate conform
regulamentelor de urbanism ori
proprietatea comună a devenit proprietatea exclusivă prin

Dreptul de proprietatea comună pe cote-părţi obişnuită
sau temporară
Una dintre cele mai răspândite forme ale dreptului de proprietate
comună pe cote-părţi.Trăsăturile specifice comparativ cu cea
forţată şi perpetuă:
este limitată în timp – încetează la voința coproprietarilor sau
unuia dintre ei, conform legii sau acordului;coproprietarii, la
exercitarea atributelor posesia, folosinţa şi dispoziţia trebuie să
ţină cont de drepturile lor reciproce.Obiect al dreptului de
proprietate comună pe cote-părţiOrice bun indivizibil, dar şi
divizibil: mobil sau imobil, dreptul de proprietate comună pe cote-
părţi asupra cărora se înregistrează în Registrul bunurilor imobile
Subiectele dreptului de proprietate comună pe cote-părţi
Două sau mai multe persoane Poate apărea între:persoane
fizice;persoane juridice;
persoane fizice şi juridice;persoane fizice, stat sau uat, cu
excepţia domeniului public, la: trecerea la stat sau uat a unei
cote-părţi a unui coproprietar în cazul înexistenţei moştenitorilor
sau renunţarea la succesiune;
Modurile de dobândire:1. Succesiunea şi actul juridic – cele
mai răspândite;
2. Producerea bunului de mai multe persoane (ex.: construirea
unei case, etc.); 3. În urma împărțirii bunului proprietate comună
în devălmăţie când se individualizează cotele fiecărui soţ în
bunurile comune. Durează până la prtajarea bunului.
Modul de posesie, folosinţă şi dispoziţieDiferă în dependenţă dacă
se exercită asupra: Întregului bun din propritatea comună pe cote-
părţi; sau Cotei-părţi din propritatea comună pe cote-părţi.
4.1. Exercitarea dreptului de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra
bunului propritate comună pe cote-părţi, Posesia, folosinţa şi
dispoziţia asupra bunului propritate comună pe cote-părţi se
exercită cu consimţământul tuturor coproprietarilor.
PosesiaCoproprietarii exercită împreună atributul dreptului de
posesiune.
Ca Excepţie: - prin acord, în forma stabilită pentru actul juridic, ei pot
stabili şi un alt mod de exercitare a atributului dreptului de
posesiune:1. de către un coproprietar;2. de câţiva coproprietari
sau3. de un terţ.
dreptului de folosinţăConstă în dreptul coproprietarilor de a
utiliza bunul comun în interes propriu, dobândind fructele civile
sau naturale.Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul cu
condiţia să:nu schimbe destinaţia bunului;nu aducă atingere
dreptului celorlaţi coproprietari.Modul de folosire se stabileşte a)
Prin acordul tuturor coproprietarilor - când există
consensul.b) Prin hotărârea instanţei de judecată la cererea
oricărui coproprietar - în lipsa acordului coproprietarilor.
Exercitarea folosinţei:Folosirea bunului proporţional
cotelor-părţi b) Folosirea bunului exclusiv de un singur
coproprietar:
ceilalţi au dreptul să ceară echivalentul lipsei de folosire conform
cotei lor părţi, care trebuie să fie echitabilă; c) Folosirea
bunului comun de un singur coproprietar fără acordul
celorlaţi: - primul este obligat şi la plata unei despăgubiri
Regimul juridic al fructelor- Revin coproprietarilor proporţional
cotei-părţi deţinute
Excepţia:Prin acord poate fi stabilit că:revin tutror în mod egal,
indiferent de cota-parte;
revin celor ce nu posedă şi nu folosesc bunul.Obligaţiile
coproprietarilor Coproprietarii sunt obligaţi, proporţional cotei-
părţi, la: plata impozitelor, taxelor, altor obligaţii
pecuniare;suportarea cheltuielor de întreţinere şi păstrare a
bunului.
Coproprietarul are dreptul să ceară:- modificarea cotei-părţi
proporţional îmbunătăţirilor sau - compensarea cheltuielilor.
Încheierea actelor de conservare Fiecare coproprietar poate:să le
efectuieze fără acordul celorlalţi coproprietari și să le pretindă
compensarea cheltuielilor proporțional cotei lor părți.
Actul juridic de conservare Urmărește:preîntâmpinarea pierderii
unui drept subiectiv civil.Fac parte din categoria actelor de
conservare:întreruperea cursului unei prescripţii prin formularea
unei cereri de chemare în judecată;întabularea unei ipoteci;
îndepliniera formalităţilor de publicitate imobiliară în cazul unui
act translativ de proprietate;actele juridice încheiate cu terţii
pentru repararea unui imobil ameninţat cu prăbuşirea.Intentarea
acţiunii în revendicare de către un coproprietar
Act de dispoziţie – recunoaşterea dreptului de proprietate asupra
bunului, dar nu doar a unei cote-părţi ideale. Trebuie formulată de
toţi coproprietarii.Act de conservare – readucerea bunului revendicat
în posesiunea proprietarilor şi întreruperea prescripţiei. Poate fi
formulată doar de un coproprietar.mFiecare coproprietar poate sta singur
în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la
coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare. Coproprietarul care
face acte de conservare are dreptul să pretindă compensarea
cheltuielilor de la ceilalţi coproprietari.
dreptului de dispoziţie Nu se pot încheia decât cu acordul tuturor
coproprietarilor:- orice acte juridice de dispoziție cu privire la bunul comun;actele
de folosință cu titlu gratuit;cesiunile de venituri imobiliare (plata chiriei) și
locațiunile încheiate pe termen mai mare de 3 ani, precum și actele care urmăresc
exclusiv înfrumusețarea bunului.
Prezumţia:- orice act juridic cu titlu gratuit va fi considerat act de dispoziție.
Efectele exercitării dreptului de dispoziţie privind bunul
proprietate comună pe cote-părţi cu nerespectarea Actele juridice
sunt inopozabile coproprietarului care nu a consimțit, expres ori
tacit, la încheierea actului. Dreptul coproprietarului vătămat:
de a exercita, înainte de partaj, acțiunile posesorii împotriva terțului care ar fi
intrat în posesia bunului comun în urma încheierii actului. Restituirea posesiei
bunului se va face în folosul tuturor coproprietarilor, cu despăgubiri, dacă este
cazul, în sarcina celor care au participat la încheierea actului.Premisele:bunul nu
se fracţionează în materialitatea sa;dreptul de proprietate se
divizează în cote-părţi.Concluzia: fiecare coproprietar cunoaşte
mărimea cotei şi are dreptul exclusiv asupra ei şi poate să
dispună de ea.Mărimea cotei-părţi se stabileşte:
prin acordul părţilor; prin lege.Regula fiecare coproprietar are
dreptul de a înstrăina cu titlu gratuit sau oneros ori greva cu un
drept real (gaj) cota-parte din bunul comun fără acordul
coproprietarilor.Reguli speciale La exercitarea dreptului de dispoziţie
prin vânzarea unei cote-părți din bunurile proprietate comună pe cote-părți, cu
excepția vânzării la licitație:- ceilalți coproprietari au un drept de preemțiune în
privința cotei-părți care se vinde (titulari ai dreptului de
preemţiune).Atunci când Proprietarul cotei-părţi doreşte să vândă cota-parte
din bunul proprietate comună pe cote-părți el este obligat:- să comunice
celorlalţi coproprietari oferta completă de vânzare a bunului.Exercitarea
dreptului de preemțiune
După primirea de către titularul dreptului de preemțiune a ofertei, dreptul de
preemțiune poate fi exercitat printr-o declarație adresată persoanei obligate în
termen de:o lună în cazul bunurilor imobile și 10 zile în cazul altor bunuri.
Declaraţia este consideră acceptare a ofertei de vânzare.
Orice clauză de modificare a termenului de exercitare a dreptului de preemțiune
este nulă.
Forma încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cotei-
părţiDacă pentru validitatea contractului de vînzare-cumpărare legea cere
respectarea unei anumite forme, persoana obligată și titularul dreptului de
preemțiune sunt obligați unul față de altul să încheie contractul în acea
formăEfectul neexecutării nejustificată a acestei obligații de către una din
părți: cealaltă parte poate cere instanței de judecată să pronunțe hotărîre
judecătorească care ține loc de contract.
Dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni.Efectele
exercitării dreptului de preemţiune de către mai mulţi
coproprietari)Când mai multi coproprietari și-au exercitat preemțiunea
la cumpărarea cotei-părţi din bunul proprietatea comună pe cote-
părţi,contractul de vânzare-cumpărare se consideră încheiat: - cu titularul
dreptului legal de preemțiune ales de vânzător, cînd se află în concurs cu alți
titulari ai unor drepturi legale de preemțiune. Concluzia:- vânzătorul elege
cumpărătorul
Exercitarea dreptului de preemțiune după încheierea contractului de vînzare-
cumpărare dintre persoana obligată și terț Efectul:contract de vânzare-
cumpărare se consideră încheiat între persoana obligată și titularul dreptului de
preemțiune în condițiile stabilite de persoana obligată și de terț. Vânzătorul
răspunde față de terțul de bună-credință pentru viciul juridic ce rezultă din
exercitarea preemțiunii. Nerecunoaşterea de către persoana
obligată şi terţ a contractului încheiat între persoana obligată și
titularul dreptului de preemțiuneTitularul dreptului de preemțiune poate cere
instanței de judecată să pronunțe o hotărâre:de constatare a încheierii contractului
de vînzare-cumpărare între persoana obligată și titularul dreptului de preemțiune în
condițiile stabilite de persoana obligată și de terț și de dobîndire de către titular a
drepturilor și obligațiilor de cumpărător. Dreptul la acțiunea se prescrie în termen
de 6 luni.
Poate fi urmărită pe baza pretenţiilor creditorilor unui
coproprietar care la scadenţa creanţei pot cere:înstrăinarea
cotei-părţi a coproprietarului debitor sau
partajarea bunului prin instanţa de judecată, urmărirea făcându-
se asupra părţii dinbun sau sumei cuvenite. Executorul
judecătoresc este obligat:
să notifice ceilalţi coproprietari despre vânzarea cotei-părţi cu cel
puţin 10 zile înainte de vânzare;să comunice preţul şi alte
condiţii.Coproprietarii au dreptul de preemţiune faţă de
terţi
Modurile de încetare:dobândirea de cote-părţi din bun prin V-C,
donaţie sau succesiune, devenind proprietate
exclusivă;înstrăinarea bunului către un terţ de către toţi
coproprietarii împreună;exproprierea bunului;distrugerea în urma
unui caz fortuit sau forţă majoră;partajul – cel mai răspândit mod
de încetare.
Partajul bunurilor proprietate comună pe cote-părţi Efectele juridice
ale partajului:
bunul se împarte materialmente între copărtaşi;fiecare devine
proprietarul exclusiv a unei părţi determinate din bunul care a
format obiectul proprietăţii comune pe cote-părţi.Modalităţile de
partajarePrin acordul părţilor (calea amiabilă) – prin contract de partaj
încheiat între toţi coproprietarii care cad de acord cu modalitatea
de partajare. Contractului de partaj i se aplică dispozițiile legale cu privire la
actele juridice de dispoziție.
Prin hotărârea instanţei de judecată prin introducerea unei acțiuni în
partaj de către oricare dintre coproprietari atunci când ei nu ajung
la o înţelegere de partajare a bunului.Amânarea partajului
(art.559 Cc)De regulă, are loc prin:încheierea unui contract de
amânare a partajării dintre coproprietari.Ca excepţie, are loc prin:
- hotărârea instanţei de judecată, dacă se constată că astfel vor fi
protejate interesele celorlalţi coproprietari (alin. 3).Condiţiile
contractului de amânare a partajului:a) generale de valabilitate a
actului juridic;b) speciale, referitoare la: termen: nu poate fi mai
mare de 5 ani. Efectul nerespectării termenului: nulitatea
absolută.
forma: bun mobil: contract scris sau verbal;bun imobil: contract
autentificat notarial şi notat în Registrul bunurilor imobile.
Efectele încheierii contarctului de amânare a partajului Regula
generală:partajarea poate avea loc numai după expirarea
termenului.Excepţia:- la cererea oricărui coproprietar, instanţa de
judecată poate dispune partajarea înainte de expirarea
termenului, dacă sunt motive întemeiate.
Efectele partajului - Fiecare coproprietar devine proprietar
exclusiv al bunului sau al sumei de bani atribuite.- Actul de
partajare este declarativ şi nu transferă drepturile între titularii
dreptului de proprietate comună pe cote-părţi.
Momentul apariţiei dreptului de proprietate asupra părţii
din:
bunurile comune mobile: momentul partajării (data partajării);
bunurile imobile şi altor bunuri comune asupra cărora dreptul de
proprietate apare conform legii: la data înregistrării în registrul de
Definiţia şi trăsăturile caracteristice ale proprietăţii comune în
devălmăşie
Proprietatea comună în devălmăşie este dreptul care aparţine la
două sau mai multe persoane asupra unui bun, nefracţionat în
materialitatea sa, nefiind determinat nici cota-parte ideală din
dreptul de proprietate.Trăsăturile caracteristice
Bunul nu se divizează în materialitatea sa şi nici dreptul de
proprietate nu se divizează în cote-părţi . Titulari pot fi atât
persoanele fizice cât şi cele juridice. Practica însă nu cunoaşte
apariţia acestui drept între persoane juridice. Apare între
persoane apropiate (soţi, membri ai gospodăriei ţărăneşti),
deoarece nu se cunoaşte nici măcar cota ideală din dreptul de
proprietate.Temeiurile de apariţie legea;actul juridic.
Proprietatea comună în devălmăşie a soţilor Bunurile proprietate
devălmaşă a soţilor
Regula generală:toate bunurile dobândite de către soţi în timpul
căsătoriei sunt proprietate comună în devălmăşie, dacă legea sau
contractul încheiat între ei nu stabileşte un alt regim Dacă bunul
comun reprezintă un drept care, conform legii, se dobîndește prin înregistrare într-
un registru de publicitate, iar dreptul este înregistrat doar în folosul unuia dintre
soți Oricare dintre soți poate cere să se noteze în registrul de publicitate calitatea
acelui drept de bun comun al soților. Lipsa aceastei notări:
- față de terțul dobânditor al dreptului înregistrat ori al unei grevări asupra acelui
drept nu se poate invoca calitatea lui de bun comun al soților, cu excepția cazului
în care se va demonstra că dobînditorul a cunoscut această calitate pe altă cale.
Excepţia de la regula generală a comunităţii bunurilor soţilor
a) Bunurile dobândite de soţi până la înregistarea căsătoriei
(art.573 Cc) sunt proprietatea exclusivă a soţului care le-a
dobândit.
Efectul concubinajului:– bunul aparţine celui care l-a
achiziţionat. Dacă au contribuit ambii:– se consideră proprietate
comună pe cote-părţi.
b) Bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin: donaţie, moştenire
sau în alt mod cu titlu gratuit (privatizarea gratuită, comoara,
bunul găsit):Efectul: sunt proprietate exclusivă a soţului care le-a
primit. Dovada donaţiei – prin oricare mijloc de probă.
c) Bunurile de folosinţă individuală- îmbrăcămintea,
obiectele necesare igienei personale,
Regimul juridic al:
Darurilor de nuntă:- sunt bunuri comune, dacă nu se face dovada că
au fost adresate doar unuia.
6.2. Exercitarea dreptului de proprietate comună în devălmăşie 1.
Fiecare coproprietar devălmaş are dreptul de a folosi bunul
conform destinaţiei fără a limita dreptul celorlalţi coproprietari 2.
Fiecare coproprietar devălmaş are dreptul de a încheia acte de
conservare sau administrare, acordul celorlalţi coproprietari fiind
prezumat
Exercitarea dreptului de dispoziţie
Bunul mobil:actele de dispoziţie cu caracter oneros pot fi încheiate
de oricarecoproprietar, dacă acordul dintre ei nu prevede altfel.
actele de dispoziţie cu caracter gratuit pot fi făcute de un
coproprietar devălmaş doar cu acordul celuilalt
2. Bunul imobil:- actele de dispoziţie pot fi încheiate doar cu acordul
scris al tuturor coproprietarilor devălmaşi
Efectul lipsei acordului coproprietarilor devălmaşi „Actul juridic de
dispoziţie încheiat de unul dintre coproprietarii devălmaşi poate fi declarat nul
[evid.ns.] dacă se face dovadă că cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie
despre:acordul care limitează dreptul de dispoziţie, [...] faptul că ceilalţi
coproprietari devălmaşi sînt împotriva încheierii actului juridic sau că nu a fost
cerut acordul la înstrăinarea imobilelor”.
Încetarea dreptului de proprietate comună în devălmăşie
Temeiurile:la desfacerea căsătoriei cu partajarea bunurilor fie prin
acordul foştilor soţiori prin instanţa de judecată;în timpul
căsătoriei:la cererea unuia dintre soţi;la cerere creditorilor
personali ai unuia dintre soţi;
confiscarea averii unuia dintre soţi. Efectuarea partajăriiRegula
gnerală:Bunurile proprietate comună în devălmăşie se partajează
proporţional aportului fiecăruia la dobândirea
bunului.Prezumţia:până la proba contrară aportul este prezumat
egal
Efectele: Decesului unuia dintre soţi:proprietatea comună în
devălmăşie încetează, bunurile defunctului trec la moştenitori.2.
Declararea nulităţii căsătoriei:- bunurile dobândite de la încheierea
Tema: POSESIUNEA
I. Repere istorice cu privire la dezvoltarea conceptului de posesiune
Reglementarea posesiunii în Codul civil din 1964:Art. 152 reglementa doar un efect
al posesiunii:
– dobândirea de către dobânditorul de bună-credinţă a dreptului de proprietate
asupra fructelor civile şi naturale ale bunului posedat. Esenţa instituţiei:Posesiunea
este:o stare de fapt ce acordă posesorului posibilitatea de a beneficia de efectele
juridice conferite de această stare.
Scopul reglementării posesiunii în Codul civil:de a permite posesorului să
beneficieze de:a) protecţia pe care aceste reglementări le acordă;b) alte efecte
juridice atunci când:posesorul pentru persoana terţă va apărea ca o persoană ce
deţine un bun, iaracţiunile ce le întreprinde faţă de bun lasă să se creadă că are
dreptul de a le săvârşi. Existenţa posesiunii este dictată de următoarele
necesităţi:1. de a acorda protecţie juridică celui care posedă la un moment dat un
lucru, inclusiv contra proprietarului bunului;2. de a acorda posibilitate posesorului
de a beneficia şi de alte efecte ale posesiunii, inclusiv de a dobândi dreptul de
proprietate asupra bunului posedat o perioadă expres prevăzută de lege –
uzucapiunea;3. sociale - deseori este dificil sau chiar imposibil de a cunoaşte exact
situaţia juridică a unei persoane sau a unui bun.
Teoriile ce stau la baza reglementării posesiuniiTeoria lui Friedrich Karl von
Savigny(teoria subiectivă)Posesor este doar persoana care:deţine posesiunea
asupra lucrului şise comportă faţă de el ca un bun proprietar.Teoria lui Rudolf von
Ihering (teoria obiectivă)Posesor este persoana care:- exercită stăpânirea de fapt a
unui lucru.Deosebirile dintre teoria subiectivă şi cea obiectivă Teoria
subiectivă:Elementele constitutive: material (corpus) şi intenţional (animus)2.
Efectul: sunt consideraţi posesori doar proprietarul şi uzurpatorul. Toţi ceilalţi sunt
detentori precari.Teoria obiectivă:Elementul constitutiv: doar elementul material
(corpus).2. Efectul: sunt consideraţi posesori toţi cei care exercită stăpânirea de fapt
asupra unui lucru. Care dintre aceste două teorii stau la baza posesiunii reglementate
de
exercitarea voită a stăpânirii de fapt a bunului.La baza reglementării posesiunii în
Codul civil al RM stă teoria obiectivă- ca cel care posedă doar să dorească să facă
acest lucru, dar nu se cere ca acesta să se considere că posedă un lucru pentru a-l
avea pentru sine.Semnificaţia termenului “voit”– persoana conștientizează că
posedă un bun.
II. Noţiunea şi elementele constitutive ale posesiunii ca stare de fapt
Posesiunea este - starea de fapt - ce constă în stăpânirea materială, - voită a unui bun
(corporal), - stăpânire care, în condiţiile legii, produce efecte juridice.Trăsăturile
caracteristice posesiunii:este o stare de fapt, care de cele mai dese ori coincide cu
dreptul;generează efecte juridice;constă în stăpânirea materială a bunului, ceea ce
constituie aspectul exterior ce poate fi cunoscut de oricine.Elementul
posesiuniiPosesiunea întruneşte elementul material (corpus) (art.482-499
Cc).Elementul material este:- puterea reală pe care posesorul o are asupra bunului
care permite ca în acel moment să fie înlăturate persoanele terţe de la spăpânirea
lucrului (alin.1 art.482 Cc).Prezenţa elementului material Exercitarea stăpânirii
fizice asupra lucrului, ce-i permite să înlăture persoanele terţe în acel moment de la
o asemenea stăpânire. Asigurarea elementului material:prin atingerea fizică a
lucrului, dar nu este o condiţie obligatorie. Persoana nu poate avea, în unul şi
acelaşi moment, o atingere fizică cu toate lucrurilor din posesiunea sa, ceea ce nu
înseamnă că nu este posesorul lor.Nu este posesor persoana a) care exercită
stăpînirea de fapt nemijlocită asupra bunului în numele posesorului saub) căreia
posesorul îi poate da instrucțiuni obligatorii în legătură cu stăpînirea sau folosirea
bunului în interesul posesorului.Aceasta persoană este numită prepus.Salariatul
posesorului sau persoana care exercită o funcţie similară; sauPersoana căreia
posesorul i-a îngăduit stăpânirea de fapt asupra bunului din motive
practice;Persoana care accidental este într-o poziţie să exercite şi exercită stăpânirea
de fapt nemijlocită asupra bunului pentru posesor.
III. Dobândirea şi pierderea posesiunii Posesiunea se dobândeşte prin exercitarea
voită a stăpânirii de fapt a bunului.Căile de dobândire a stăpânirii de faptActe
juridice:– acte care dau naştere, modifică sau sting un raport juridic civil, inclusiv
posesiunea ca stare de fapt când are loc predarea lucrului.Actele materiale:
licite: creare lucrului, ocuparea, strămutarea, păstrarea bunului mobil, grăniţuirea,
îngrădirea, punerea de semne, cultivarea bunului imobil;ilicite: acţiunile hoţului
Posesiunea, , încetează prin:înstrăinarea bunului:
abandonarea bunului mobil sau înregistrarea în registrul bunurilor imobile a
declaraţiei de renunţare la dreptul de proprietate asupra unui bun imobil;pieirea
bunului;deposedarea de către terţ, dacă posesorul rămâne lipsit de posesia bunului
mai mult de 1 an;
imposibilitatea de a exercita posesia, intermitenţa fiind anormală în raport cu natura
bunului.
Felurile pierderii posesiunii:la voinţa posesorului: posesorul transferă voluntar
lucrul în posesiunea unei alte persoane, d.e. îl înstrăinează;posesorul abandonează
ori renunţă definitiv şi expres la el.2. contrar voinţei posesorului Stingerea
posesiunii:- pierderea stăpânirii de fapt a bunului.- posesorul pierde posibilitatea de
a face acte de posesiune.
IV. Posesiunea nemijlocită şi mijlocită
Potrivit art. 483 Cc:
Posesiunea nemijlocită:- stăpânirea de fapt este exercitată:1. de către posesor
personal sau2. prin prepusul său. b) Posesiunea mijlocită:- stăpânirea de fapt este
exercitată prin intermediul posesorului de drept limitat.Potrivit art. 484 Cс,
posesorul poate exercita posesiunea în calitate de posesor:sub nume de proprietar
sauîn calitate de posesor de drept limitat.
Posesorul sub nume de proprietar: Persoana care exercită posesia asupra bunului
cu intenţia de a se comporta cu el ca un proprietar Prezumţia:Până la proba
contrară, posesorul bunului se prezumă posesor sub nume de proprietar (alin. 5 din
art.484
Posesorul de drept limitat:Persoana care exercită posesia asupra bunului:1. În
calitate de:
- titular al unui drept real limitat ,locatar, comodatar sau coproprietar, în privinţa
cotelor-părţi ale celorlalţi coprorprietari2. precum şi în alte cazuri când exercită
posesia cu intenţia de a acţiona astfel în interesul său, în baza unui anumit raport
juridic cu posesorul sub nume de proprietar prin care posesorul de drept limitat a
dobândit dreptul să posede bunul.b) 1. în calitate de antreprenor, cărăuş, depozitar;2.
precum şi în alte cazuri când exercită posesia cu intenţia de a acţiona astfel la
indicaţia posesorului sub nume de propreitar, în baza unui anumit raport juridic cu
posesorul sub nume de proprietar prin care posesorul de drept limitat are dreptul de
a reţine bunul până când cheltuielile sau costurile aferente posesiei nu au fost
achitate de către posesorul sub nume de proprietar.Temeiul apariţiei posesiunii
nemijlocite şi mijlocite:
- existenţa unui raport juridic între posesorul mijlocit şi nemijlocit.Necesitatea
dublei posesiuni
– de a acorda o posibilitate mai largă de apărare a acestei stări, beneficiind de
protecţie atât posesorulnemijlocit cât şi cel mijlocit.sunt dedicate posesiunii
nemijlocite, dar şi posesorul mijlocit poate apela la protecţia posesiunii când
posesorul nemijlocit nu face acest lucru. Posibilităţile posesorului mijlocit:1. să
apeleze la dreptul său asupra lucrului (dreptul de proprietate);2. să recurgă la
mijloacele de protecţie a posesiunii.
V. Efectele posesiunii5.1.Prezumţia proprietăţiiPosesorul este prezumat proprietar al
bunului până la proba contrară.În cazul posesiei mijlocite, beneficiază de prezumţia
proprietăţii doar posesorul sub nume de proprietar.Necesitatea instituirii prezumţiei
proprietăţii:
- de cele mai dese ori posesiunea este exercitată de titularul dreptului.Caracterul
prezumţiei:
- relativă, poate fi combătută prin proba dreptului persoanei asupra lucrului posedat.
Consecinţa dovedirii dreptului:
- lucrul urmează să fie restituit titularului dreptului. Esenţa prezumţiei:
\
dacă se intentează o acţiune de revendicare a lucrului, posesorul este scutit să aducă alte
probe în sprijinul dreptului său prezumat;
cel ce pretinde trebuie să dovedească că are dreptul asupra lucrului deţinut de posesor.
Excepţie: prezumţia nu operează în cazul în care, conform legii, dreptul de proprietate se
dobândeşte prin înregistrare într-un registru de publicitate2. nici față de un fost posesor al
cărui bun mobil a fost furat, pierdut sau ieșit din posesie în alt mod fără consimțămîntul
său, cu excepția banilor și a titlurilor de valoare la purtător.
5.2. Posesorul de bună-credinţă a unui bun frugifer dobândeşte dreptul de proprietate
asupra fructelor Fundamentul acestui efect:a) buna-credinţă, care trebuie protejată prin
ea însăşi;b) sancţiunea civilă aplicată proprietarului, deoarece se dezinteresează de lucru;
c) abandonul fructelor de către proprietar, care dispune implicit de ele prin abandon, iar
posesorul le dobândeşte în proprietate prin intrare în posesiune;d) principiul echităţii –
argumentul fundamental al acestui efect. Posesorul de bună-credinţă, are grijă de bun, îl
valorifică, culege fructele. Obligarea lui de a le restitui l-ar pune într-o situaţie materială
grea. Or, culegerea fructelor i-a servit pentru trai, iar proprietarul va suporta pierderile.
Regula generală - posesorul de bună-credință dobîndește dreptul de proprietate asupra
fructelor bunului posedat. Condiţiile dobândirii dreptului de proprietate asupra
fructelorPotrivit art. 497 Cc:- Posesorul trebuie să fie de bună-credinţă.Potrivit art. 487
Cc, se consideră posesor de bună-credinţă:Persoana care are un drept de
posesiune.Dreptul de posesiune se dobândeşte în baza unui just titlu.Titlul este just când
este perfect valabil, adică produce efecte juridice.2. Persoana care se poate „ [... considera
îndreptăţit să posede în urma unei examinări diligente, necesare în raporturile civile, a
temeiurilor îndreptăţirii sale” [evid. ns.].Buna-credinţă are la baza sa elementul
subiectiv care constă în:convingerea posesorului că:
titlul în baza căruia posedă lucrul fructul căruia îl culege este perfect valabil, neviciat;a
dobândit lucrul de la adevăratul proprietar sau persoana împuternicită în acest sens.nu este
rezultatul neglijenţei posesorului, ci rezultatul acţiunilor sale cu diligenţă generală,
necesară raporturilor juridice civile.Dovada bunei-credinţe:
- prezentarea titlului (exemplu: de achiziţie a lucrului). Buna-credinţă se apreciază:1. în
persoana posesorului actual, nu a autorului său;2. la data fiecărei perceperi a fructelor, să
existe la fiecare moment alculegerii fructelor şi nu doar la luarea în posesiune a
lucrului.Buna-credință este prezumată Efectul prezumţiei:Nu trebuie dovedită;Sarcina
probaţiunii posesiunii de rea-credinţă la momentul culegerii fructelor revine celui ce invocă
reaua-credinţă, care trebuie să dovedească că posesorul a cunoscut viciile titlului.
5.3. Apărarea posesiunii
Temeiurile de recurgere la apărarea posesiei (art. 491 Cc)Deposedarea sau tulburarea
ilegală.
Astfel, persoana care deposedează posesorul sau îi tulbură posesia acţionează ilegal
dacă:acţionează fără consimţământul posesorului, iardeposedarea sau tulburarea nu este
permisă de lege.
Mijloacele de apărare a posesiuniiAcţiunile posesorii:În reintegrare şi În complângere2.
Autoapărare posesorului Posesorul se apără prin acţiuni proprii fără a se adresa la
instanţa de judecată prin intentarea acţiunilor posesorii.La exercitarea autoapărării
posesorului urmează a fi respectate şi condiţiile generale ale autoapărării stabilite la art. 18
Cc. la autoapărarea posesorului pot recurge:1. posesorul sau 2. un terţ
Acţiunile de autoapărare sunt îndreptate împotriva altei persoane care:deposedează ilegal
de bun posesorul;care în alt mod tulbură ilegal posesia, sau a cărei faptă de deposedare
ilegală sau tulburare ilegală este iminentă.Potrivit alin. 2 art. 492 Cc, mijloacele de
autoapărare constau în:
măsuri imediate și proporționale necesare pentru:recuperarea bunului sau de a înceta ori a
preveni deposedarea sau tulburarea, precum și de înlăturare a uzurpatorului din bunul
imobil.
Potrivit alin. 3 art. 492 Cc, autoapărarea la fel poate fi direcționată - împotriva posesorului
mijlocit sub nume de proprietar care deposedează ilegal posesorul de drept limitat sau îi
tulbură ilegal posesia, încălcînd condițiile raportului juridic dintre posesorul sub nume de
proprietar și posesorul de drept limitat.
Importanţa acţiunilor posesorii:
1. conferă posesorului posibilitatea de apărare a stării de fapt;2. la apărarea posesiunii poate
apela orice posesor:atât cel care posedă pentru sinecât şi posesorii de drept limitat.
Beneficiază de protecţie prin acţiuni posesorii:Posesorul nemijlocit, care le poate
intenta chiar posesorului mijlocit pentru a cere protecţia posesiunii de care a fost lipsită de
către acesta;Posesorul mijlocit, atunci când posesorul nemijlocit deposedat de bun refuză
să intenteze acţiuni posesorii celui care l-a deposedat.
Atenţie: în raporturile dintre posesorul nemijlocit şi cel mijlocit: - numai posesorul
nemijlocit poate apela la acţiunileposesorii. Posesorul mijlocit va putea intenta doar acţiuni
petitorii, trebuind să dovedească dreptul încălcat.
Condiţia intentării acţiunilor posesorii:Posesorul să deţină sau să fi deţinut stăpânirea
materială a lucrului.
Felurile acţiunilor posesorii
Acţiunea în reintegrare – acţiunea prin care posesorul deposedat ilegal cere restituirea
lucrului de la o altă persoană b) Acţiunea în complângere – acţiunea prin care posesorul
posesiunea căruia este tulburată ilegal cere înlăturarea piedicilor puse în exercitarea
posesiunii (art. 494 Cc).
Acţiunea în reintegrare (art. 493 Cc)
Noţiunea: Acţiunea prin care posesorul deposedat ilegal de un lucru cere restituirea
stăpânirii de fapt a acestuia.Termenul de inaintare a acţiunii:1 an, care este unul de
decădere şi începe să curgă de la datadeposedării.Termenul de decădere Esenţa:termenul în
interiorul căruia poate fi exercitat un drept subiectiv sau încheiat un act juridic. Stabilirea
lui:prin lege sau prin voința părților. Efectul nerespectării termenului de decăderePotrivit
alin. 5 din art. Cc:- neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului de decădere
stabilit atrage stingerea lui.
Asemănarea cu acţiunea în revendicare:
au ca obiect restituirea unui lucru;Deosebirile:a) După problemele soluţionate:acţiunea
în revendicare soluţionează problema dreptului de proprietate asupra lucrului în litigiu.
Reclamantul trebuie să dovedească dreptul său de proprietate;2. acţiunea în reintegrare
soluţionează doar problema simplei stăpâniri de fapt a lucrului. Scopul ei este de a conferi
reclamantului folosirea materială a lucrului.b)După efecte:acţiunea în reintegrare are
efecte provizorii:protejează starea de fapt;după pronunţarea hotărârii în acţiunea
înreintegrare, pârâtul are dreptul să intenteze acţiunea în revendicare.2. acţiunea în
revendicare are efecte definitive:stabileşte cărei persoane îi aparţine dreptul de
proprietate;hotărârea are puterea de lucru judecat.Deosebirile dintre acţiunea în
reintegrare şi acţiunea în repararea daunelorDupă obiectul lor:
acţiunea în reintegrare are ca obiect restituirea lucrului în posesiunea posesorului;acţiunea
în reparare a daunelor are ca obiect reparaţia oricărui prejudiciu cauzat prin orice mijloace
(restabilirea situaţiei anterioare).Deosebirile după efecte:acţiunea în reintegrare are ca
efect restituirea doar a lucrului de care a fost deposedat reclamantul;acţiunea în reparare a
daunelor are ca efect restabilirea situaţiei anterioare prin orice mijloace: plata
despăgubirilor, punerea la dispoziţia reclamantului a unui alt bun, etc.
Atenţie: dacă bunul s-a distrus, a pierit, pârâtul din acţiunea în reintegrare va fi obligat la
plata de daune posesorului reclamant în baza dreptului comun, aplicându-se normele care
reglementează răspunderea delictuală (art. 1998-2054 Cc). Condiţiile satisfacerii acţiunii
în reintegrare: 1. Să fie intentată în decurs de:1 an (termen de decădere) (art. 493 Cc).2.
Posesorul trebuie să dovedească:posesiunea sa anterioară a lucrului;că a fost deposedat
contrar voinţei sale.
Acţiunea în complângere (art. 494 din Cc)
Noţiunea: Acţiunea prin care posesorul cere terţului să înceteze oricărei tulburări ilegale a
posesiunii, împiedicarea liberului ei exerciţiu.Termenul de inaintare a acţiunii:1 an.
Termenul de 1 an este unul de decădere. Curgerea termenului de decăderePotrivit art. 494
Cc, termenul de 1 an începe să curgă:din momentul în care tulburarea incepe sau, dacă
tulburarea este repetată, din momentul în care ultima tulburare a avut loc.Asemănările şi
deosebirile cu acţiunea negatorie:Asemănările:După conţinut: se cere în ambele cazuri
înlăturarea piedicilor în exercitarea posesiunii.Deosebirile:După sarcina probatorie: în
cazul acţiunii negatorii, reclamantul trebuie să dovedească dreptul său asupra lucrului;în
cazul acţiunii în complângere, reclamantul trebuie să demonstreze doar posesiunea, care
până la proba contrară este de bună-credinţă.Obiectul acţiunii în complângere –
înlăturarea tulburărilor posesiuniiFelurile tulburării:de fapt, când terţul săvârşeşte acte
materiale (exemplu: trece pe terenul vecin fără a fi titularul dreptului de servitute, plimbă
cânele, descarcă materiale de construcţie, etc.);de drept, constă în săvârşirea actelor
juridice (exemplu: un terţ înaintează pretenţii chiriaşului prin care solicită plata chiriei).
Atenţie: nu se consideră tulburare intentarea acţiunii în revendicare de către persoana care
pretinde că este proprietarul lucrului. Caracterul acţiunii în complângere- acţiunea în
complângere are termen de decădere – 1 an. Efectul:
- neintentarea acţiunii înăuntrul termenului de 1 an atrage stingerea lui.
Servituta
Articolul 639. Dispoziţii generale cu privire la servitut  (1) Servitute este sarcina
care grevează un imobil (imobilul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului
unui alt proprietar (imobilul dominant).   (2) Obligaţia de a face ceva poate fi
conexată la o servitute şi impusă proprietarului imobilului aservit. Această
obligaţie este accesorie servituţii şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau
pentru exploatarea imobilului. este un drept real imobiliar, el fiind
constituit asupra unor imobile, prin natura lor.este un drept
perpetuu, fiindcă se menţine atâta timp cât există cele
două imobile şi împrejurarea care a determinat constituirea
ei. Caracterul perpetuu al acestui drept este de natura sa şi
nu de esenţa acestui drept. În consecinţă, prin convenţia
lor, proprietarii fondurilor limitrofe, el poate fi limitat sau
stins.este un accesoriu al fondului-praediis inhaeret-,  astfel
că nu se poate despărţi de fond pentru a fi de –sine-stătător,
depinde de fondul dominant. Aceasta înseamnă că nu poate
fi desprinsă de fondul principal, cu scopul de a forma un
drept de sine-stătător. Ea nu poate fi ipotecată, înstrăinat ă
sau supusă urmăririi în mod independent de fondul al cărui
accesoriu este, ea putându-se transmite numai odată cu
fondul. După cum s-a subliniat în doctrina clasică citată,
pentru fondul aservit, servitutea este o sarcină. servitutea
este indivizibilă, înţelegându-se prin aceasta că profită
întregului fond dominant şi în mod corelativ grevează, în
întregime, fondul aservit. Tot de aici rezidă obligaţia ca
atunci când imobilul în coproprietate la mai mulţi titulari,
servitutea nu se poate stabili asupra sa în favoarea acelui
bun decât cu consimţământul tuturor titularilor, potrivit
regulii unanimităţii. Regula îşi are aplicabilitate la
servituţile care se stabilesc prin convenţie, în jurisprudenţă
susţinându-se că la constituirea ei ar fi suficient acordul
unuia dintre coproprietari, soluţie bazată pe raţionamentul
că actul acestuia profită tuturor 21 .este un drept real
asupra lucrului altuia-jus in re aliena-, o dezmembrare a
proprietăţii altuia, acesta “nefiind o scădere a dreptului său
de proprietate22 “.presupune existenţa a două fonduri
vecine, care aparţin de proprietari diferiţi. După cum am
arătat în definiţie imobilul asupra căruia se constituie
servitutea se numeşte fond dominant, iar cel pe care este
grevată servitutea este fondul aservit, sau servant-conform
art.631, 632 C.civil. În practica judiciară s-a decis că pentru
constituirea unui drept de servitute de trecere este necesar
ca cele două fonduri să aparţină unor proprietari diferiţi.
Când părţile se află în indiviziune atât asupra fondului
dominant cât şi asupra fondului aservit, nu sunt întrunite
condiţiile pentru constituirea dreptului de servitute de
trecere, de vreme ce fiecare este proprietar pe cotă indiviză
 Articolul 640. Condiţiile servituţi (1) La realizarea servituţii, persoana
împuternicită trebuie să respecte interesele proprietarului imobilului aservit.  (2)
Părțile pot să prevadă obligația proprietarului imobilului dominant de a plăti, la
anumite perioade, o recompensă (compensație) proprietarului imobilului aservit.
(3) Schimbarea proprietarului imobilului dominant sau al imobilului aservit,
precum şi divizarea imobilelor, nu afectează dreptul de servitute  (4) Servitutea
se poate constitui în vederea asigurării unei utilităţi viitoare a imobilului
dominant.(5) Servitutea constituită asupra unei construcţii ce se va edifica ori
asupra unui imobil ce va fi dobîndit se naşte numai la data edificării ori
dobîndirii.6) Un imobil grevat cu uzufruct sau superficie poate fi grevat cu
servitute numai cu acordul uzufructuarului sau al superficiarului.
    Articolul 641. Clasificarea servituţilo (1) Aparente sînt servituţile care se
cunosc prin semne exterioare, iar neaparente – cele care nu se atestă prin astfel
de semne.  (2) Continue sînt servituţile al căror exerciţiu este sau poate fi
continuu fără a fi necesară fapta omului, iar necontinue – cele pentru a căror
existenţă este necesară fapta omului.  (3) Pozitive sînt servituţile care
îndreptăţesc pe proprietarul imobilului dominant să facă în mod direct anumite
acte de folosinţă pe imobil aservit, iar negative – cele care impun proprietarului
imobilului aservit anumite restricţii în exerciţiul dreptului său de proprietate.
    Articolul 642. Constituirea servituţii
    (1) Servitutea poate fi constituită prin destinaţia stabilită de proprietar, prin
acte juridice ori prin uzucapiune.
    (2) Contractul prin care se constituie servitutea se încheie în formă autentică.
(3) Servitutea se constituie prin înregistrarea ei în registrul bunurilor imobile.
    Articolul 644. Dobîndirea servituților prin uzucapiune
    (1) Orice servitute se poate dobîndi prin uzucapiunea prevăzută la
    Articolul 645. Exercitarea servituţii
    (1) Sarcina pe care o instituie servitutea asupra imobilului aservit constă în
obligaţia proprietarului de a permite efectuarea anumitor acţiuni pe imobil său,
deasupra acestuia sau sub pămînt. Servitutea poate consta şi din obligaţia
proprietarului de a se abţine de la anumite acţiuni în favoarea proprietarului
imobilului dominant.
    (2) Servitutea se extinde asupra a tot ceea ce este necesar pentru exercitarea
ei.
    (3) Dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin
3 ani, atunci, în cazul apariţiei unor litigii între proprietari, această modalitate de
exercitare poate servi ca temei determinant la soluţionarea litigiului.
    (4) Proprietarul imobilului aservit este obligat să se abţină de la orice act care
limitează ori împiedică exerciţiul servituţii. Astfel, nu va putea schimba starea
locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc.
    (5) Proprietarul imobilului aservit poate indica, pentru exercitarea dreptului de
servitute, o altă parte a imobilului decît cea indicată la alin. (3), dar numai în
cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul imobilului
dominant. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul
imobilului aservit.
    (6) Dreptul de servitute al proprietarului imobilului dominant trebuie să fie
exercitat astfel încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului imobilului
aservit.
    Articolul 646.  Abandonarea imobilului aservit În toate cazurile în care,
conform contractului, cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a
servituţilor revin proprietarului imobilului aservit, acesta se va putea exonera de
obligaţie abandonînd în folosul proprietarului imobilului dominant partea din
imobil aservit necesară exercitării servituţii.
    Articolul 647.  Drepturile proprietarului imobilului dominant
 (1) Proprietarul imobilului dominant este în drept să se folosească de servitute,
să efectueze pe imobilul aservit oice lucrare necesară exercitării dreptului de
servitute, să conserve dreptul de servitute dacă contractul nu prevede altfel (2)
În lipsa unei prevederi contrare, proprietarul imobilului dominant poate lua toate
măsurile şi poate face, pe cheltuiala sa, toate lucrările de exercitare şi conservare
a servituţii. Cheltuielile de efectuare a acestor lucrări revin celor doi proprietari,
proporţional avantajelor pe care le obţin, în măsura în care lucrările efectuate
pentru exerciţiul servituţii sînt necesare şi de ele profită inclusiv imobilul aservit.
(3) Proprietarul imobilului dominant poate înlătura toate construcţiile şi
plantaţiile pe care le-a amplasat pe imobilul aservit, în cazul necesităţii de
readucere a acestuia la stare normală pentru exploatare, şi trebuie să o facă la
cererea proprietarului imoilului aservit.
    Articolul 648. Obligaţiile proprietarului imobilului dominant(1) Proprietarul
imobilului dominant este obligat să întreţină construcţiile şi plantaţiile amplasate
pe imobilul aservit în măsura în care asigură prin aceasta interesele imobilului
aservit. (2) Proprietarul imobilului dominant este obligat să repare daunele aduse
proprietarului imobilului aservit. (3) Dacă dreptul de servitute este instituit în
favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de imobile dominante, bligaţia de
întreţinere a construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe imobilul aservit şi de
reparare a daunelor, cauzate proprietarului imobilului aservit, aparţine
proporţional beneficiului fiecărui proprietar de imobil dominant dacă legea sau
actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel.
  Articolul 649. Drepturile asupra construcţiilor şi  plantaţiilor Proprietarul
imobilului aservit nu are nici un drept asupra construcţiilor şi plantaţiilor
amplasate pe imobilul său de proprietarul imobilului dominant.
    Articolul 651. Temeiurile de stingere a servituţii
    (1) Servitutea se stinge în caz de:
Servituta
Articolul 639. Dispoziţii generale cu privire la servitut  (1) Servitute este sarcina
care grevează un imobil (imobilul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului
unui alt proprietar (imobilul dominant).   (2) Obligaţia de a face ceva poate fi
conexată la o servitute şi impusă proprietarului imobilului aservit. Această
obligaţie este accesorie servituţii şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau
pentru exploatarea imobilului.
 Articolul 640. Condiţiile servituţi (1) La realizarea servituţii, persoana
împuternicită trebuie să respecte interesele proprietarului imobilului aservit.  (2)
Părțile pot să prevadă obligația proprietarului imobilului dominant de a plăti, la
anumite perioade, o recompensă (compensație) proprietarului imobilului aservit.
(3) Schimbarea proprietarului imobilului dominant sau al imobilului aservit,
precum şi divizarea imobilelor, nu afectează dreptul de servitute  (4) Servitutea
se poate constitui în vederea asigurării unei utilităţi viitoare a imobilului
dominant.(5) Servitutea constituită asupra unei construcţii ce se va edifica ori
asupra unui imobil ce va fi dobîndit se naşte numai la data edificării ori
dobîndirii.6) Un imobil grevat cu uzufruct sau superficie poate fi grevat cu
servitute numai cu acordul uzufructuarului sau al superficiarului.
    Articolul 641. Clasificarea servituţilo (1) Aparente sînt servituţile care se
cunosc prin semne exterioare, iar neaparente – cele care nu se atestă prin astfel
de semne.  (2) Continue sînt servituţile al căror exerciţiu este sau poate fi
continuu fără a fi necesară fapta omului, iar necontinue – cele pentru a căror
existenţă este necesară fapta omului.  (3) Pozitive sînt servituţile care
îndreptăţesc pe proprietarul imobilului dominant să facă în mod direct anumite
acte de folosinţă pe imobil aservit, iar negative – cele care impun proprietarului
imobilului aservit anumite restricţii în exerciţiul dreptului său de proprietate.
    Articolul 642. Constituirea servituţii
    (1) Servitutea poate fi constituită prin destinaţia stabilită de proprietar, prin
acte juridice ori prin uzucapiune.
    (2) Contractul prin care se constituie servitutea se încheie în formă autentică.
(3) Servitutea se constituie prin înregistrarea ei în registrul bunurilor imobile.
    Articolul 644. Dobîndirea servituților prin uzucapiune
    (1) Orice servitute se poate dobîndi prin uzucapiunea prevăzută la
    Articolul 645. Exercitarea servituţii
    (1) Sarcina pe care o instituie servitutea asupra imobilului aservit constă în
obligaţia proprietarului de a permite efectuarea anumitor acţiuni pe imobil său,
deasupra acestuia sau sub pămînt. Servitutea poate consta şi din obligaţia
proprietarului de a se abţine de la anumite acţiuni în favoarea proprietarului
imobilului dominant.
    (2) Servitutea se extinde asupra a tot ceea ce este necesar pentru exercitarea
ei.
    (3) Dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin
3 ani, atunci, în cazul apariţiei unor litigii între proprietari, această modalitate de
exercitare poate servi ca temei determinant la soluţionarea litigiului.
    (4) Proprietarul imobilului aservit este obligat să se abţină de la orice act care
limitează ori împiedică exerciţiul servituţii. Astfel, nu va putea schimba starea
locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc.
    (5) Proprietarul imobilului aservit poate indica, pentru exercitarea dreptului de
servitute, o altă parte a imobilului decît cea indicată la alin. (3), dar numai în
cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul imobilului
dominant. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul
imobilului aservit.
    (6) Dreptul de servitute al proprietarului imobilului dominant trebuie să fie
exercitat astfel încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului imobilului
aservit.
    Articolul 646.  Abandonarea imobilului aservit În toate cazurile în care,
conform contractului, cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a
servituţilor revin proprietarului imobilului aservit, acesta se va putea exonera de
obligaţie abandonînd în folosul proprietarului imobilului dominant partea din
imobil aservit necesară exercitării servituţii.
    Articolul 647.  Drepturile proprietarului imobilului dominant
 (1) Proprietarul imobilului dominant este în drept să se folosească de servitute,
să efectueze pe imobilul aservit oice lucrare necesară exercitării dreptului de
servitute, să conserve dreptul de servitute dacă contractul nu prevede altfel (2)
În lipsa unei prevederi contrare, proprietarul imobilului dominant poate lua toate
măsurile şi poate face, pe cheltuiala sa, toate lucrările de exercitare şi conservare
a servituţii. Cheltuielile de efectuare a acestor lucrări revin celor doi proprietari,
proporţional avantajelor pe care le obţin, în măsura în care lucrările efectuate
pentru exerciţiul servituţii sînt necesare şi de ele profită inclusiv imobilul aservit.
(3) Proprietarul imobilului dominant poate înlătura toate construcţiile şi
plantaţiile pe care le-a amplasat pe imobilul aservit, în cazul necesităţii de
readucere a acestuia la stare normală pentru exploatare, şi trebuie să o facă la
cererea proprietarului imoilului aservit.
    Articolul 648. Obligaţiile proprietarului imobilului dominant(1) Proprietarul
imobilului dominant este obligat să întreţină construcţiile şi plantaţiile amplasate
pe imobilul aservit în măsura în care asigură prin aceasta interesele imobilului
aservit. (2) Proprietarul imobilului dominant este obligat să repare daunele aduse
proprietarului imobilului aservit. (3) Dacă dreptul de servitute este instituit în
favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de imobile dominante, bligaţia de
întreţinere a construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe imobilul aservit şi de
reparare a daunelor, cauzate proprietarului imobilului aservit, aparţine
proporţional beneficiului fiecărui proprietar de imobil dominant dacă legea sau
actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel.
  Articolul 649. Drepturile asupra construcţiilor şi  plantaţiilor Proprietarul
imobilului aservit nu are nici un drept asupra construcţiilor şi plantaţiilor
amplasate pe imobilul său de proprietarul imobilului dominant.
    Articolul 651. Temeiurile de stingere a servituţii
    (1) Servitutea se stinge în caz de:
    a) consolidare, cînd ambele imobile ajung să aibă acelaşi proprietar;
    b) renunţare a proprietarului imobilului dominant;
    c) expirare a termenului ori intervenire a rezoluțiunii contractului prin care s-a
instituit servitutea;
    d) răscumpărare;
    e) imposibilitate definitivă de exercitare;
    f) neuz pentru o perioadă de 10 ani;
    g) dispariţie a oricărei utilităţi a lor;
    h) expropriere a imobilului aservit dacă servitutea este contrară utilităţii
publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat.
    (2) Servitutea stinsă urmează a fi radiată din registrul bunurilor imobile.
   
Notiunea de sperficie
Superficie este dreptul real imobiliar de a poseda și folosi terenul altuia în
vederea edificării şi exploatării unei construcţii a superficiarului, deasupra şi sub
acest teren, sau a exploatării unei construcţii existente a
superficiarului.Construcţia este o parte componentă esenţială a dreptului de
superficie. Dreptul de proprietate asupra construcției ridicate pe terenul grevat de
superficie este exercitat de către superficiar pe durata existenței dreptului de
superficie. În cazul în care construcția a fost înregistrată în registrul bunurilor
imobile, superficiarul va fi arătat ca proprietar al construcției pe durata existenței
dreptului de superficie.Obiectul dreptului de superficieAr putea fi
- în mod distinct numai suprafaţa terenului (ex.: o antenă de telefonie mobilă, o
construcţie care nu are subsol); în mod distinct numai subfaţa (un rezervor, o
parcare subterană) ambele (contrucţii cu multe etaje, unele subterane, altele
supraterane).
2. Caracterele juridice
Caracterele juridice ale dreptului de superficie:
a) drept real imobiliar; b) drept alienabil; c) drept temporar, dar de lungă durată;
d) cu conţinut variabil: 1. incipient, când se constituie asupra unui teren fără
construcţie.2. deplin, devine după edificarea construcţiei.a) drept real
imobiliarse instituie numai asupra terenurilor, care sunt bunuri imobile prin
natura lor;construcţia, parte componentă a dreptului de superficie, este bun
imobil, dar accesoriu;construcţia se poate afla pe suprafaţa pământului (casă,
cladire industrială, comercială, drum, pod, antenă, stâlp de înaltă tensiune) sau
sub pământ (garaj, beci, fântână, mină).b) drept alienabil Superficiarul poate
transmite dreptul său: 1. prin acte juridice între vii:
prin orice contract translativ de proprietate (vânzare-cumpărare (proprietarul
terenului are dreptul de preemţiune, exercitat confrom art. 1143-1150 Cc),
schimb, donaţie ori transmis ca aport la capitalul social;grevând dreptul de
superficie cu ipotecă, chiar până la finisarea şi darea în expoatare a construcţiei.
grevându-l cu dreptul de uzufruct, uz sau abitaţie. 2. Dreptul de superficie este
transmis prin succesiune În cazul persoanelor fizice:- la decesul superficiarului;În
cazul persoanelor juridice:- la reorganizarea superficiarului persoană juridică. c)
drept temporar, dar de lungă durată Dreptul de superficie se constituie pentru
o perioadă stabilită de părţi.Dacă actul de constituire a superficiei nu stabileşte un
termen, dreptul de superficie se constituie pentru 99 de ani. La împlinirea
termenului, dreptul de superficie poate fi reînnoit.
Concluzia:Părţile pot stabili un termen mai mic sau mai mare de 99 ani.Scopul
instituirii dreptului de superficie pentru un termen îndelungatUnicul raţionament
care justifica interesul superficiarului de a ridica construcţia şi a beneficia de
ea.Dreptul de superficie nu este dependent de peirea sau demolarea construcţiei,
în locul ei putând fi ridicată un alt edificiu parte componentă a dreptului de
superficie. d) cu conţinut variabil:incipient:- când se constituie asupra unui
teren fără construcţie.b) deplin:- după edificarea construcţiei, completându-se cu
valoarea construcţiei.
1.2. Constituirea dreptului de superficie prin act juridic:– bilateral (contract)
sau - unilateral (testament)2. prin dispoziţiile legii.Contractul de constituire a
dreptului de superficieCaracterele juridice:sinalagmatic;constitutiv de drepturi;cu
titlu oneros;comutativ.Părţile contractului de superficieConstituitorul dreptului
de superficie:- Proprietarul terenului, care în schimbul unei redevenţe permite
unui terţ sa folosească terenul, integral sau parţial, pentru edificarea unei
construcţii şi exploatarea ei ulterioare, ori să exlpoateze o construcţie existentă.
Titularul dreptului de superficie:- Orice persoană fizică, juridică, stat sau
uta.Cuprinsul contractului de superficieClauzele contractului de superficie:1.
datele de identitate ale proprietarului de teren şi ale superficiarului;2.
identificarea obiectului:terenul pe suprafaţa căruia se instituie dreptul de
superficie;locul pe care se va edifica construcţia de către superficiar;3. termenul
pentru care se constituie superficia (art. 655 Cc); 4. termenul de edificare a
construcţiei (art. 661 Cc);
5. titlul contractului, caracterul oneros fiind prezumat, dacă gratuitatea nu este
prevăzută expres (art. 659 alin. 1 Cc). Se indică mărimea redevenţei şi modul de
plată;
6. modul de informare a proprietarului de teren cu privire la înstrăinarea dreptului
de superficie fără a contraveni art. art. 1143-1150 Cc ;7. alte prevederi la dorinţa
părţilor.
Forma contractului de superficeicontractul de constituire a dreptului de
superificie urmează a fi încheiat în formă autentică.Înregistrarea dreptului de
superficieDreptul de superficie se înregistrează în Registrul bunurilor
imobile.Efectele înregistrării:- între părți: dreptul se constituie din momentul
înregistrării (art. 424 Cc). în raport cu terții:- dreptul le este opozabil din
momentul înregistrării în registrul bunurilor imobile (art. 655 Cc).
Rangul dreptului de superficie„Dreptul de superifice se înscrie în registrul
bunurilor imobile numai cu rangul întâi Semnificaţia teremenului rang:dreptul
de superficie se înregistrează primul, cu excepţia dreptului de proprietate asupra
terenului pe care se constituie superficia.După valoarea sa juridică dreptul de
superficie se situează imediat după dreptul de proprietate, chiar dacă se
înregistrează mai târziu.Structura registrului bunurilor imobile (art. 23 Legea
cadastrului bunurilor imobile)Registrul bunurilor imobile se constituie din 3
capitole:    a) capitolul A - conţine înscrieri privind terenul;b) capitolul B -
conţine înscrieri privind construcţiile sau alte bunuri imobile amplasate pe
teren;c) capitolul C - conţine înscrieri privind încăperile izolate sau privind
locurile de parcare din clădire, delimitate în conformitate cu instrucţiunile pentru
executarea lucrărilor cadastrale. Capitolul C se deschide în cazul în care dreptul
de proprietate asupra construcţiei şi asupra încăperilor ei izolate îl deţin diferite
persoane.Constituirea dreptului de superficie prin testamentCondiţiile:existenţa
unei clauze care stipulează o obligaţie sub formă de legat.Naşterea dreptului de
superficie:- momentul înscrierii de către legatar în registrul bunurilor imobile.
Art. 521 alin. 6:„ În cazul în care construcţia este ridicată în parte pe terenul
constructorului şi în parte pe un teren învecinat, proprietarul vecin poate dobîndi
proprietatea asupra întregii construcţii, plătind constructorului o despăgubire,
numai dacă cel puţin 1/2 din suprafaţa construită se află pe terenul său. În acest
caz, el va dobîndi şi un drept de superficie [evid.ns.] asupra terenului aferent pe
toată durata de existenţă a construcţiei”.      Articolul 633. Stingerea uzufructului în cazul distrugerii bunului
Constituirea dreptului de superficie când soţii ridică o construcţie pe
terenul proprietate a unuia dintre eiEfectele:Dacă participă la construcţie cu
permisiunea titularului, soţul neproprietar dobândeşte un drept patrimonial real
imobiliar asupra terenului soţului său, inclusiv cota ideală de ½ din valaorea
construcţiei ca drept de superificie;
La împărţirea averii, soţului neproprietar i se va atribui în natură drept de
superficie asupra părţii din teren ocupate de ½ din construcţie, precum şi drept de
folosinţă aupra a ½ din construcţie.Limitele legale ale dreptului de
superficieDreptul de superficie nu poate fi:constituit sub condiţie rezolutorie
limitat la o parte din construcţie
Atributele superficiaruluiasupra dreptului de superficie se aplică în modul
corespunzător regulile dreptului de proprietate asupra imobilelor dacă legea nu
prevede altfel”.Concluzia:Superficiarul beneficiază de atributele dreptului de
proprietate:dreptul de posesiune;dreptul de folosinţă;dreptul de
dispoziţieDrepturile superficiarului- de a folosi terenul în vederea edificării sau
exploatării construcţiei sau de a exploata construcţia existentă (art.654 alin. 1 Cc
RM);- de a aliena sau transmite prin succesiune dreptul de superficie, iar
construcţia - în locaţiune şi arendă (art.654 alin. 1 Cc RM);de a edifica o nouă
construcţie în locul celei pierite sau demolate (art.656 Cc RM);- de a cere
recalcularea redevenţei (art.659 alin. 2 Cc RM);- de a fi despagubit la stingerea
dreptului de superficie (art.662 alin.1 Cc RM);- de retenţie a construcţiei până la
plata despagubirii (art.663 alin.1 Cc RM).Obligaţiile superficiarului- de plată a
redevenţei (art.659 Cc RM);- de edificare a construcţiei în termenul stabilit în
actul de constituire a dreptului de superficie (art.661 Сc RM);- de a întreţine
construcţia şi de a suporta toate cheltuielile aferente;- de a nu ridica construcţia
sau părţi din ea la stingerea dreptului de superficie (art.662 alin.1 Cc RM);- de a
conserva construcţia (art. 661 Cc RM).Drepturile proprietarului terenului- de a
primi redevenţa datorată (art. 659 alin. 1 Cc RM);- de a cere ajustarea redevenţei
(art. 659 alin.2 Cc RM);- de a cere stingerea dreptului de superficie ( art. 661 Cc
RM);- de preemţiune la înstrăinare construcţiei (art. 658 alin. 2 Cc
RM);Obligaţiile proprietarului terenului- de a subroga superficiarului în
contractele de locaţiune şi arendă în curs de executare (666 Cc RM);- de a nu
împiedica superficiarul în exercitarea drepturilor sale;de a plăti supericiarului
pentru construcţie o despăgubire egală cu valoarea de piață a acesteia de la data
expirării termenului dreptului de superficie (art.662 alin.1 Cc RM).
Stingerea dreptului de supeficieTemeiurile:a) la expirarea termenului ori dacă
a intervenit rezoluțiunea contractului prin care s-a instituit superficia; b) prin
consolidare, dacă terenul şi construcţia devin proprietatea aceleiaşi persoane;c)
prin pieirea construcției, dacă există stipulație expresă în acest sens;d) în alte
cazuri prevăzute de lege.Efectele stingerii dreptului de superficie (art. 662
Cc)Efectele stingerii dreptului de superficie la expirarea termenului ori dacă a
intervenit rezoluțiunea contractului prin care s-a instituit superficia:construcția
care făcea obiectul dreptului de superficie, din data stingerii superficiei, devine
de drept parte componentă a terenului conform art. 460, aparținînd
proprietarului terenului, iardreptul superficiarului asupra terenului și
construcției se radiază.
Potrivit art. 460 clădirile și alte lucruri și lucrări atașate permanent la teren:care
sînt construite pe terenul altuia pe baza unui drept de superficie, nu constituie
parte componentă a bunului imobil.Acestea constituie bunuri imobile asupra
cărora dreptul de proprietate îl exercită titularul dreptului de superficie respectiv
asupra terenului pe durata de existență a acestui drept. Titularul respectiv nu
poate înstrăina sau greva dreptul de proprietate și dreptul de superficie decît
împreună.care rămîn pe teren la stingerea dreptului de superficie devin parte
componentă a terenului.Obligațiile părților (art. 662 Cc)Proprietarului
terenului are obligația de a plăti o despăgubire egală cu valoarea de piață a
acesteiade la data expirării termenului.
Superficiarul nu are dreptul, la stingerea dreptului de superficie, să demoleze
construcția sau părțiale ei. Superficiarul este obligat să remită proprietarului
terenului actele aferente ridicării construcției.Dreptul proprietarul terenului de a
cere obligarea superficiarului să cumpere terenul (art. 662 alin. 2 Cc)Când
construcția nu există în momentul constituirii dreptului de superficie, iar
valoarea acesteia este egală sau mai mare decît aceea a terenului, proprietarul
terenului poate cere obligarea superficiarului să cumpere terenul la valoarea de
piață pe care acesta ar fi avut-o dacă nu ar fi existat construcția. Superficiarul
poate refuza să cumpere terenul dacă ridică, pe cheltuiala sa, construcția clădită
pe teren și repune terenul în situația anterioară.Efectele stingerii dreptului de
superficie asupra drepturilor reale În absenta unei înțelegeri contrare încheiate
cu proprietarul terenului, drepturile reale limitate consimțite de superficiar se
sting în momentul încetării dreptului de superficie. Ipotecile care grevează
dreptul de superficie:se strămută de drept asupra despăgubirii primite de la
proprietarul terenului (alin. 1);se extind de drept asupra terenului sau se
strămută de drept asupra materialelor.Efectul neplăţii recompensei datorate
superficiaruluiArticolul 663. Garanţia pentru despăgubire(1) Superficiarul are
dreptul de retenţie a construcţiei pînă la plata despăgubirii.(2) Pretenţia în
despăgubire este garantată cu teren în loc de superficie şi cu rangul acesteia
Drept de usufruct si caracterele juridice
 (1) Uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a poseda și folosi pentru o
perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a
culege fructele bunului, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva
substanţa. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul, nu şi de a-l înstrăina.
Deci, dreptul de uzufruct este acel drept real principal derivat, esenţialmente temporar,
asupra bunului sau bunurilor ce aparţin în proprietatea altei persoane, care conferă
titularului său, numit uzufructuar, atributele de posesie şi folosinţă, cu obligaţia de a le
conserva substanţa şi de a le restitui proprietarului la încetarea uzufructului. Dreptul de
uzufruct prezintă următoarele trăsături sau caractere juridice: --- este un drept asupra
bunului sau bunurilor aflate în proprietatea altuia;
--- este un drept real, fiind opozabil tuturor;
--- este un drept esenţialmente temporar.
--- este un drept incesibil atît prin acte juridice între vii cît şi pentru cauză de
moarte. Deci, acest drept nu va putea fi înstrăinat terţilor, gajat sau ipotecat. Deşi acest
drept este intransmisibil, 89 uzufructuarul are totuşi posibilitatea de a ceda altei persoane
beneficiul (prin transmiterea în locaţiune sau arendă a bunului
--- este un drept ce se constituie asupra unor bunuri neconsumptibilePrin excepţie
uzufructul poate fi constituit şi asupra bunurilor consumptibile, dacă acestea sînt părţi
componente ale unui bun neconsumptibil considerat principal sau al unui patrimoniu dat
în uzufruct – \
Modul de constituire
Constituirea uzufructului(1) Uzufructul se poate constitui prin lege sau act juridic. În
cazurile prevăzute de lege, uzufructul poate fi constituit prin hotărîre judecătorească.(2)
La constituirea uzufructului se aplică aceleaşi reguli ca şi la înstrăinarea bunurilor care
fac obiectul uzufructului.(3) Obiect al uzufructului poate fi orice bun neconsumptibil care
se află în circuit civil, mobil sau imobil, corporal sau incorporal, inclusiv o masă
patrimonială, o universalitate de fapt sau o parte din ea.(4) Uzufructul poartă asupra
tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum şi asupra a tot ce se uneşte sau se
încorporează în acesta.
Termenul uzufructului(1) Uzufructul se instituie cel mult pînă la decesul persoanei
fizice sau la lichidarea persoanei juridice în al cărei folos a fost stabilit uzufructul, dacă
un termen mai scurt nu este stabilit prin lege sau prin act juridic.2) Uzufructul constituit
în favoarea unei persoane juridice nu poate depăşi 30 de ani.(3) Orice act juridic prin care
se constituie un uzufruct perpetuu şi transmisibil pentru cauză de moarte sau lichidare a
uzufructuarului este lovit de nulitate absolută. Uzufructuarul poate intenta acțiune
împotriva oricărei persoane care împiedică exercitarea dreptului de uzufruct, chiar și față
de nudul proprietar.    (1) În absenta unei prevederi contrare, uzufructuarul nu poate ceda
dreptul său unei alte persoane fără acordul nudului proprietar. Uzufructuarul poate
închiria sau arenda altuia, integral sau în parte, bunul mobil obiect al uzufructului dacă, la
momentul constituirii uzufructului, nu a fost stabilit altfel.  Dacă la momentul constituirii
uzufructului imobilul nu era dat în chirie sau arendă, uzufructuarul nu are dreptul să-l dea
în chirie sau arendă fără acordul nudului proprietar sau fără autorizaţia instanţei de
judecată dacă acest drept nu i-a fost acordat expres la momentul constituirii uzufructului.
Uzufructuarul preia bunurile în starea în care acestea se află.  (1) Uzufructul este gratuit
în cazul nestipulării exprese a caracterului oneros.
    (2) Cheltuielile şi sarcinile proprietăţii revin nudului proprietar, cu excepţiile prevăzute
de lege sau de contract.
    (3) Uzufructuarul este ţinut pentru obligaţiile de plată (impozite, taxe) faţă de stat
pentru obiectul uzufructului.
    Articolul 612. Drepturile uzufructuarului asupra fructelor
    (1) Uzufructuarul se bucură de toate fructele pe care le produce obiectul uzufructului
dacă nu este stipulat altfel. Fructele obiectului uzufructului trec în proprietatea
uzufructuarului la data culegerii lor.
    (2) Fructele neculese în momentul deschiderii dreptului la uzufruct sînt ale
uzufructuarului, iar cele neculese la sfîrşitul perioadei de uzufruct sînt ale nudului
proprietar dacă actul prin care s-a instituit uzufructul nu prevede altfel. Veniturile se
consideră percepute zi cu zi şi se cuvin uzufructuarului proporţional duratei uzufructului
său. Aceste prevederi sînt aplicabile arenzii, chiriei imobilelor, dividendelor şi dobînzilor
obţinute.
    Articolul 613. Dreptul de a dispune de bunurile consumptibile
    Dacă uzufructul cuprinde şi bunuri consumptibile, uzufructuarul are dreptul să dispună
de ele, însă cu obligaţia de a restitui bunuri de aceeaşi calitate, cantitate şi valoare sau,
dacă este imposibil, să restituie contravaloarea lor de la data stingerii uzufructului.     (1)
Uzufructuarul nu are dreptul să taie arborii care cresc pe terenul grevat cu uzufruct, cu
excepţia reparării, întreţinerii sau exploatării terenului. El poate dispune de cei care au
căzut ori s-au uscat natural.  Dacă bunul este deteriorat, distrus sau dacă sînt necesare
lucrări de reparare, îmbunătăţire a lui ori măsuri de preîntîmpinare a unor pericole,
uzufructuarul este obligat să-l informeze imediat pe nudul proprietar.     Uzufructuarul
este obligat în exercitarea dreptului său să respecte destinaţia dată bunului de nudul
proprietar. Uzufructuarul este obligat să efectueze reparaţiile de întreţinere a bunului.    
Uzufructuarul şi nudul proprietar nu sînt obligaţi să reconstruiască ceea ce s-a distrus
datorită vechimii ori unui eveniment în afara controlului lor.   Nudul proprietar este
obligat să se abţină de la orice act juridic şi faptă prin care ar împiedica sau ar tulbura
uzufructuarul în exerciţiul liber şi deplin al dreptului său, să garanteze uzufructuarul
împotriva evicţiunii, să despăgubească uzufructuarul în cazul în care, prin fapta sa, a
micşorat valoarea uzufructului.  Dreptul uzufructuarului nu se extinde asupra drepturilor
nudului proprietar cu privire la comoara descoperită în bun.
Stingerea
    Articolul 631. Stingerea uzufructului
    (1) Uzufructul se stinge la expirarea termenului pentru care este constituit, prin
întrunirea în aceeaşi persoană a calităţii de proprietar şi a celei de uzufructuar, prin
renunţarea uzufructuarului la dreptul său, prin moartea sau, după caz, lichidarea
uzufructuarului.
    (2) Uzufructul încetează şi în cazul în care s-a desființat titlul de proprietate al celui
care a instituit uzufructul ori cînd a intervenit rezoluțiunea contractului prin care s-a
instituit uzufructul.
    Articolul 632. Stingerea uzufructului la cererea nudului proprietar
    Uzufructul poate înceta la cererea nudului proprietar atunci cînd uzufructuarul
abuzează de folosinţa bunului, îi aduce stricăciuni ori îl lasă să degradeze neefectuînd
reparațiile la care este ținut.
    (1) Uzufructul se stinge în cazul în care bunul a fost distrus în întregime într-un
eveniment în afara controlului uzufructuarului. Dacă bunul este distrus în parte,
uzufructul continuă asupra părţii rămase.
    (2) Uzufructul va continua asupra indemnizaţiei de asigurare dacă aceasta nu este
folosită pentru repararea bunului.
    Articolul 634. Efectul stingerii uzufructului
    (1) La stingerea uzufructului, uzufructuarul este obligat să restituie nudului proprietar,
în starea în care se află, bunurile pe care le deţine în virtutea dreptului său de uzufruct.
    (2) În cazul pieirii sau al deteriorării bunului din culpa uzufructuarului, acesta este
obligat să despăgubească proprietarul.
    (3) În cazul în care uzufructul este înregistrat într-un registru de publicitate, uzufructul
stins trebuie radiat.
Dreptul de uz şi dreptul de abitaţie reprezintă varietăţi ale uzufructului, conferind
titularului lor posibilitatea de a folosi lucrul altuia şi de a-i culege roadele, dar
această activitate trebuie desfăşurată numai în măsura în care sunt necesare
nevoilor lui şi ale membrilor familiei sale. Din această limitare se întrevede că nu
este posibilă cedarea beneficiului drepturilor respective. Cele două drepturi
conferă titularului său atributele de posesie şi folosinţă, ca şi în cazul
uzufructului, fără a putea cesiona emolumentul acestor drepturi.
Atît dreptul de uz cât şi cel de abitaţie se stabilesc şi se sting în acelaşi mod ca
dreptul de uzufruct; titularii lor trebuie să folosească lucrul ca un bun proprietar;
ei trebuie să dea cauţiune şi să facă inventarul lucrurilor, titularii acestor drepturi
sunt obligaţi să suporte cheltuielile de întreţinere la fel ca şi uzufructuarul.
În doctrină au fost considerate varietăţi ale uzufructului, de – li se spune
“miniaturi ale uzufructului12” reduse la o anumită întrebuinţare sau folosinţă a
bunului până la “uzufructuri restânse
(1) Uz este dreptul real asupra bunului altuia, în virtutea căruia uzuarul poate
poseda și folosi bunul şi culege fructele lui necesare pentru nevoile proprii şi ale
familiei sale.
 Dreptul de uz poate fi definit ca fiind acel drept real asupra unui bun în virtutea
căruia o persoană numită uzuar poate să-l folosescă şi      adică să-i culeagă
fructele numai în măsura satisfacerii nevoilor pesonale şi ale familiei sale .
Caracteristic pentru uz este faptul că titularul poate fi o persoană fizică, el este
un drept strict personal, care nu poate fi înstrăinat şi nici închiriat. Limitele
exercitării dreptului de uz sunt stabilite fie prin convenţia părţilor -proprietar şi
uzuar-, fie în temeiul legii.
Drepturile uzuarului sunt: a) de a culege fructele pentru el şi pentru familia sa;
b) dreptul de a înstrăina fructele culese, dacă el consideră necesar, care este o
simplă transformare a veniturilor sale în limitele nevoilor uzuarului.
Obligaţiile uzuarului sunt: a) de a da cauţiune, atunci când se stipulează; b) să
constate starea imobilului şi să facă inventarul mobilelor; c) de a
întreţine  bunurile care fac obiectul dreptului de uzufruct, manifestându-se ca un
bun proprietar.
Nudul proprietar poate să-l urmărească pe uzuar, asupra modului de executare a
obligaţiilor sale, cu privire la felul de întrebuinţare şi de folosinţă a bunului. El nu
are dreptul la acţiune obişnuită care să aibă ca scop executarea normală a
obligaţiilor, cum ar fi readucerea imobilului în starea lui de folosinţă, fără să
ceară stingerea uzului (sau uzufructului)
Stingerea dreptului de uz are loc în aceleaşi condiţii ca şi dreptul de uzufruct,
analizate în secţiunea anterioară. Dacă convenţia părţilor prevede, de uz pot
beneficia şi moştenitorii uzuarului.
(1) Dreptul de uz şi de abitaţie nu poate fi cedat, iar bunul care face obiectul
acestor drepturi nu poate fi închiriat sau arendat.
    (2) Uzuarul şi titularul dreptului de abitaţie suportă cheltuielile de cultură sau
de întreţinere proporţional părţii de care se foloseşte.
   (2) Titularul dreptului de abitaţie are dreptul să locuiască în locuinţa unei alte
persoane împreună cu soţul şi copiii săi chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea
copii la data la care s-a constituit abitaţia, precum și împreună cu părinții ori cu
alte persoane aflate în întreținere.
Dreptul de abitaţie este un drept real în temeiul căruia titularul său poate folosi o
locuinţă, o casă, un spaţiu locativ în general, ce aparţine unei alte persoane.
Deosebirea de uzufruct constă în acea că fiind un drept strict personal nu poate fi
înstrăinat sau grevat.
Dreptul de abitaţie se poate constitui prin: a) convenţie ( vânzare, donaţie );
b) prin testament; c) prin prescripţie achizitivă sau uzucapiune; d) prin efectul
legii,
În momentul deschiderii succesiunii, soţul supravieţuitor dobândeşte un drept
de abitaţie, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: a) să fi locuit la
data deschiderii moştenirii în casa care face obiectul dreptului de abitaţie; b) să
nu aibă altă locuinţă proprie; c) să nu devină prin moştenire proprietarul exclusiv
al locuinţei, calitatea de proprietar face inutil dezmembrământul aceluiaşi
drept (neminem res sua servit); d) locuinţa respectivă să facă parte din masa
succesorală; e) defunctul să nu fi dispus altfel, adică să nu fi înlăturat prin act de
ultimă voinţă dreptul de abitaţi
În jurisprudenţă s-a statuat că în cazul în care cu ocazia înstrăinării locuinţei
comune, soţii şi-au rezervat un drept de abitaţie asupra locuinţei, acest drept are
un caracter indivizibil. În consecinţă la decesul unuia dintre soţi, nudul proprietar
nu este îndreptăţit să ceară nici stingerea şi nici titilarului ei restrângerea
dreptului de abitaţi
Drepturile titularului dreptului la abitaţie sunt: a) dreptul de ocupa locuinţa
împreună cu familia sa, chiar dacă s-a căsătorit ulterior constituirii dreptului. În
cazul soţului supravieţuitor încetează însă o dată cu recăsătorirea acestuia;
b) dreptul de a închiria partea din clădire care îi prisoseşte, chiar dacă
proprietarul imobilului se opune. Soţul supravieţuitor este exceptat de la acest
drept. Dreptul de abitaţie în întregime nu poate fi cesionat şi nici închiriat.
Obligaţiile titularului dreptului de abitaţie sunt: a) să folosească imobilul ca un
bun proprietar (art. 567 C.civil ); b) să dea cauţiune în cazul când părţile au
stabilit şi nu s-a acordat scutire de către nudul proprietar; c) să  constate starea
imobilului la intrarea în posesia acestuia; d) să suporte cheltuielile folosinţei şi
cheltuielile curente de întreţinere.
Stingerea dreptului de abitaţie, are loc în acelaşi mod ca şi uzufructul. Pentru
apărarea dreptului de abitaţie titularul este îndreptăţit la acţiunea în justiţie
având la îndemână o acţiune confesorie, pentru protecţia dreptului real, fie
la acţiune personală născută din actul juridic care stă la temeiul constituirii
abitaţiei.
Nudul proprietar nu este îndreptăţit la evacuarea titularului dreptului de abitaţie
din imobil pentru viaţă imposibilă creată altor locatar
Articolul 631. Stingerea uz si abitatie
    (1) Uzufructul se stinge la expirarea termenului pentru care este constituit,
prin întrunirea în aceeaşi persoană a calităţii de proprietar şi a celei de
uzufructuar, prin renunţarea uzufructuarului la dreptul său, prin moartea sau,
după caz, lichidarea uzufructuarului.
    (2) Uzufructul încetează şi în cazul în care s-a desființat titlul de proprietate al
celui care a instituit uzufructul ori cînd a intervenit rezoluțiunea contractului prin
care s-a instituit uzufructul.
    Articolul 632. Stingerea uzufructului la cererea nudului proprietar
    Uzufructul poate înceta la cererea nudului proprietar atunci cînd uzufructuarul
abuzează de folosinţa bunului, îi aduce stricăciuni ori îl lasă să degradeze
neefectuînd reparațiile la care este ținut.
    Articolul 633. Stingerea uzufructului în cazul distrugerii bunului
    (1) Uzufructul se stinge în cazul în care bunul a fost distrus în întregime într-un
eveniment în afara controlului uzufructuarului. Dacă bunul este distrus în parte,
uzufructul continuă asupra părţii rămase.
    (2) Uzufructul va continua asupra indemnizaţiei de asigurare dacă aceasta nu
este folosită pentru repararea bunului.
    Articolul 634. Efectul stingerii uzufructului
    (1) La stingerea uzufructului, uzufructuarul este obligat să restituie nudului
proprietar, în starea în care se află, bunurile pe care le deţine în virtutea
dreptului său de uzufruct.
    (2) În cazul pieirii sau al deteriorării bunului din culpa uzufructuarului, acesta
este obligat să despăgubească proprietarul.
    (3) În cazul în care uzufructul este înregistrat într-un registru de publicitate,
uzufructul stins trebuie radiat.
I. Noţiuni generale privind limitele de exercitate a dreptului de proprietate
Dreptul de proprietate este cel mai larg drept real după conţinutul său.El conferă
titularului:
dreptul de posesiune, folosinţă şi dispoziţie asupra bunului, pe care le exercită în mod
exclusiv, în nume şi interes propriu, fără intervenţia altor persoane, fiind absolut şi
perpetuu.În principiu, proprietarul ar putea face orice acţiuni.Exercitarea atributelor
dreptului de proprietate în deplinătatea lorEfectul:ar surveni consecinţe negative
asupra membrilor societăţii şi societăţii în întregime.Concluzia:Se impune necesitatea
stabilirii unor LIMITE în exercitarea dreptului de proprietate.LIMITELE
DREPTULUI DE PROPRIETATE ÎN CONCEPŢIA CEDO
Posibilitatea privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică (jurisprudenţa
Curţii: exproprierea, naţionalizarea, confiscarea);
Cadrul legal naţional al limitelor de exercitare a dreptului de proprietateproprietarul
este obligat la:
respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător (interes
public);asigurarea bunei vecinităţi (interes privat);respectarea celorlalte sarcini
conform legii.
COD CIVIl dreptul de proprietate poate fi limitat:prin lege;de drepturile unui terţ.prin
acte juridice
Scopul instituirii limitelor exercitării dreptului de proprietateCrearea condiţiilor
necesare pentru a face posibilă conveţuirea membrilor societăţii.Comparaţia
metaforică a dreptului de proprietate cu o sursă de lumină:ea se propagă până
întâlneşte un obstacol.Tot astfel, dreptul de proprietate se extinde până întâlneşte un
drept ce i se opune, astfel intervenind o limită, o restricţie. Categoriile de limite de
exercitare a dreptului de proprietate Convenţional se disting două categorii tratate şi
reglementate distinct:limite negative;limite pozitive.
Exemplu de limită pozitivă„A” fiind vecin cu „B”, plantează flori şi alte plante în
grădina sa.
„B” are vedere asupra grădinii şi beneficiză de frumuseţea ei.Exemplu de limită
negativă„A” fiind vecin cu „B”, are în curte o fermă de porci.Consecinţa:Valoarea de
închiriere a casei lui „B” va scădea din cauza discomfortului – limitare negativă a
dreptului de proprietate.Limitele se analizează din punct de vedere:al proprietarului
bunului care nu-l poate folosi prejudiciind un terţ;al proprietarului care beneficiază sau
suportă efectul negativ.Nici un proprietar nu-l poate obliga pe vecin să transforme casa
într-un castel ca să beneficieze de impactul pozitiv.În schimb, oricine poate fi obligat
să înlăture efectul negativ produs de bunul său asupra vecinului sau asupra activităţii
lui de exercitare a dreptului.Principiile exercitării dreptului de proprietate
I. Proprietatea nu poate fi folosită astfel încât să prejudicieze substanţial şi
inacceptabil un terţ sau comunitatea.Proprietarul are dreptul să exercite orice
acţiuni asupra bunurilor sale care:
nu contravin legii;nu dăunează sănătăţii oamenilor şi mediului înconjurător.
II. Principiul rezonabilului (rezonabilităţii)Necesitatea: Pentru a indica când
exercitarea lui nu este utilă titularului, dar influenţează sau poate influenţa drepturile
altei persoane.obligaţia de respect reciproc influenţa vecină admisibilă.Se referă la
raporturile dintre vecini şi scopul de a asigura buna vecinătate.Obligaţiile rezultate
din delicte:sancţionează proprietarul care a prejudiciat o altă persoană.Ex.: accident
rutier – prejudiciul cauzat urmează a fi reparat prin plata despăgubirilor.Buna
vecinătateCuprinde două îndatoriri:proprietarul imobilului nu trebuie să-l prejudicieze
pe vecinul său;acesta nu trebuie să-l incomodeze într-un mod intolerabil pe vecin.
Abuzul de dreptExercitarea unui drept subiectiv civil dincolo de limitele sale fireşti,
adică în alt scop decât acela în vederea căruia dreptul este recunoscut de lege, fiind
exercitat:
în mod anormalcontrar menirii sale normale şi obişnuite, scopului economic şi social.
Exercitarea dreptului trebuie să fie În conformitate cu menirea sa naturală şi în
limitele sale normale, în armonie cu relaţiile şi cu uzul social.Esenţa abuzului de
deptSe respectă litera legii, dar se violează spiritul ei.Nu este permis nimănui să facă
pe terenul său lucrări care-i sunt absolut inutile, dar pe care le face cu scopul de a
cauza rău vecinului său.Sancţionarea abuzului de drept
Repunerea lucrărilor în starea normală şi repararea prejudiciului. Exercitarea
dreptului de proprietate trebuie să fie:licită, adică să corespundă funcţiei sociale,
interesului economic, să aducă utilităţi şi favoruri titularului;să nu pricinuiască pagube
materiale celorlalţi membri ai societăţii ori sa le încalce drepturile. Clasificarea
limitelor de exercitare a dreptului de proprietateLimite materiale – determinate de
limitele corporale ale bunului obiect a dreptuuli de proprietate.Fac parte:Limite ce
decurg din suprafaţa subsolului: obligaţia de grăniţuire şi dreptul de îngrădire;Limite
ce decurg din folosirea spaţiului suprapus terenului;Limite ce decurg din folosirea
subsolului.b) Limite juridiceSunt determinate de conţinutul juridic al dreptului de
proprietate, privesc atributele dreptului şi determină restrângerea totală sau parţială a
unuia sau unora din ele.
Clasificarea limitelor juridiceDupă izvorul lor:Limite legale – au ca temei voinţa
legiuitorului. Ex.: dreptul de vecinătate.Limite judiciare – se stabilesc pe cale
II. Caracteristica generală a raporturilor de vecinătate
Vecinătatea:Stare de fapt ce generează anumite drepturi şi obligaţii pentru proprietarii
terenurilor sau altor bunuri imobile de unde se pot produce influenţe reciproce (fie că
au tangenţe materiale nemijlocite ori nu) datorită aşezării lor.Trsăsăturile
caracteristice ale dreptului de vecinătate
Dreptul de vecinătate – limită legală a exercitării dreptului de proprietate, în special a
folosinţei, este o sursă de diverse limite ale dreptului de proprietate care au trei
caracteristici comune:Automaticitate - nasc direct, automat din situaţia imobilelor
prevăzute de lege;
reciprocitate – ceea ce este valabil pentru unul e valabil şi pentru celălalt, sacrificiul
şi avantajul sunt reciproce;caracter gratuit – neexistând un dezechilibru de avantaje,
nu există o recompensă.
Natura juridică a dreptului de vecinătate Are multe similitudini cu dreptul de
servitute, constituie limitare a dreptului de proprietate. În Cc fr. este reglementat ca
servutiţi legale şi naturale.
Conţine norme imperative, obligatorii, de la care se poate deroga prin acordul părţilor
(vecinilor). Ex.: servitutea de a sădi sau construi la o distanţă mai mică de cea
indicată.
2.1. Obligaţia de respect reciprocPrincipiile ce stau la baza obligaţiei:
„Ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi- le şi voi la fel” „ Ce ţie nu-ţi place, altuia
nu-i face”.
Domeniul de aplicareDatorită caracterului general, se aplică dacă nu există o
prevedere expresă care ar impune restricţii în exercitarea dreptului de proprietate. Se
bazează pe principiul echităţii.
Idealul proprietar este cel care reuşeşte să concilieze interesul său cu cel al vecinilor
săi.
Este interzisă exercitarea dreptului de proprietate
Cu scopul:- de a vătăma sau prejudicia vecinul în manieră excesivă şi nerezonabilă,
contrar bunei-voinţe. vecinOrice teren sau alt bun imobil de unde se pot produce
influenţe reciproce.
Distanţele dintre bunuri nu au importanţă, ci numai posibilitatea producerii
influenţelor reciproce –
2.2. Influenţa vecină admisibilă – inconveniente normale, influenţe normale,
tolerabile
Proprietarul terenului sau altui bun imobil nu poate interzice influenţa pe care o
exercită asupra bunului asemenea factori, precum GAZUL, ABURUL, MIROSUL,
FUNIGINEA, FUMUL, ZGOMOTUL, CĂLDURA, VIBRAŢIA sau altă influenţă
provocate din terenul vecin, dacă:
nu împiedică proprietarul în folosirea bunului său;încalcă nesemnificativ dreptul
acestuia.
O limită generală a dreptului de proprietate a bunului imobil, legată de raporturile de
vecinătate.
Influenţele (emisiunile) sunt efecte colaterale a unei activităţi umane legale, de regulă
productive, care se propagă de la un fond la altul în mod natural.Proprietarul vecin
este obligat să tolereze, suporte influenţele, inconvenientele normale; Nu poate cere
despăgubiri dacă acestea:
nu-l împiedică în folosirea bunului sau încalcă nesemnificativ dreptul său, adică sunt
tolerabile.
Criteriul care stă la baza influenţei normale, tolerabileEchilibrul dintre două
interese în conflict:
libertatea de a folosi bunul, producând orice efect nociv ce derivă din activitatea
efectuată;
de a nu suporta pe propriul teren consecinţele dăunătoare, care deranjează rezultate
din activitatea vecnului.Întrunirea criteriului normalei tolerabilităţi, influenţei
normale: Proprietarul fondului nu poate împiedica influenţa vecină – emisiunile –
dacă nu depăşesc tolerabilitatea normală;
Nici un proprietar nu poate produce emisiuni care superă această limită. Influenţa
admisibilă, tolerabilă depinde de Situaţia de fapt, amplasarea bunurilor.Ex.: ceea ce
este inadmisibil într-o zonă liniştită rezidenţială va fi şi trebuie tolerat (admis) într-o
zonă cu aşezări (localuri) mixte (magazine, oficii, locuinţe etc.).Locurile destinate
activităţilor turistice:- implică ridicarea nivelului de tolerabilitate a emisiunilor.
INFLUENŢA CONSIDERABILĂ Influenţa este de o intensitate mai mare, fiind
produsă în rezultatul folosirii obişnuite a terenului şi neputând fi înlăturată prin
mijloace economice justificate.Efectul:- proprietarul este obligat s-o suporte.Ex.:
Proprietarul are casă lângă aeroport, el este obligat să suporte zgomotul.Nu are
dreptul să pretindă compensarea înconvenientelor.- proprietarul are dreptul de a cere
proprietarului de teren ce cauzează influenţa o compensaţie bănească, dacă înfluenţa
depăşeşte folosirea recunoscută obişnuită în localitatea respectivă şi limitele
economice admisibile.Sarcinile judecătoruluiDe a pune pe cântar interesele,
exigenţele (raţiunile, scopul) proprietăţii cu cele ale productivităţii.Activitatea
productivă beneficiază de o protecţie având în vedere faptul ca înlăturarea emisiunilor
solicită cheltuieli sproporţionate, mari comparativ cu interesul altei părţi.
Problema poluării ambientale (mediului)
- Impune în interes general criterii şi limite tehnice determinate pentru a limita fumul,
zgomotul, câmpuri magnetice etc. conform nivelului de tolerabilitate ale influenţei.
Atentarea indamisibilă inconveniente anormale Originea: Revoluţia industrială
care a creat rupturi în echilibrul raporturilor de vecinătate. Au început să se
construiască „aşezări” industriale.
Problematica: Lipsa vinovăţiei proprietarilor acestora, deoarece el respectă
reglementările în vigoare, nu se manifestă neglijent sau imprudent, ci exercită dreptul
său. Cu toate acestea proprietarii vecini suferă prejudiciu. Jurisprudenţa franceză a
formulat principiul responsabilităţii particulare Aplicarea practică a acestei forme de
răspundere: Prejudiciul cauzat prin vecinătatea cu o „aşezare” industrială, un teatru,
spital, şcoală, exploatare minieră sau cu executarea unor lucrări publice. Definiţia
noţiunii de atentare inadmisibilă Imixtiunea exercitată în legătură cu ridicarea sau
expoatarea unei construcţii asupra dreptului de proprietate al vecinului, care nu poate
fi primită, acceptată în condiţii de normalitate a relaţiilor de conveţuire socială.
Proprietarul are dreptul de a ridica o construcţie dacă: nu prejudiciază vecinii;
AUTORIZAŢIEI DE CONSTRUIRE act, eliberat de către emitent, prin care se
autorizează executarea lucrărilor de construcţie în temeiul şi cu respectarea:
certificatului de urbanism pentru proiectare şi a documentaţiei de proiect elaborate şi
verificate.
CERTIFICAT DE URBANISM PENTRU PROIECTARE act cu caracter
reglementator, eliberat de către emitent, prin care se fac cunoscute solicitantului
(beneficiarului) prescripţiile şi elementele ce caracterizează regimul juridic,
economic, tehnic şi arhitectural-urbanistic al unui imobil/teren, stabilite prin
documentaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului, şi care permite elaborarea
documentaţiei de proiect. DOCUMENTAŢIE DE PROIECT) piese scrise şi desenate
care cuprind soluţii tehnice şi economice de realizare a obiectivului de investiţii în
volumul stabilit de documentele normative.
constituie atentare inadmisibilă: afectarea structurii de rezistenţă a clădirii prin
modificarea plasamentului unui perete din apartamentul unui locatar; depăşirea
distanţei de la hotar stabilite de lege pentru ridicarea unei construcţii; ridicarea unei
construcţii capitale neutorizate pe linia de hotar.
la stabilirea existenţei sau lipsei unei atentări inadmisibile Instanţa de judecată
trebuie să ţină cont dacă: construcţiile nu afectează normele de iluminare a
locuinţelor invecinate; vor fi sau nu îngrădite căile de acces spre blocurile locative a
serviciilor de salubrizare, pompieri şi urgenţă.

III. Conţinutul dreptului de vecnătate
3.1. Folosirea apelor (art.590-595 Cc)
SCURGEREA FIREASCĂ (APELE UNUI IZVOR SAU PROVENITE DIN
PLOI)1) Proprietarul terenului are dreptul să folosească apele şi pânza freatică, fără a
prejudicia proprietarul unui alt teren (alin.1);2) Proprietarul terenului inferior nu poate
împiedica curgerea acestor ape provenite din terenul superior.Dacă i se cauzează
prejudicii, are dreptul să ceara autorizarea instanţei de judecată pentru a face lucrări de
schimbare a cursului apei suportând cheltuielile.3) Proprietarul terenului superior e
obligat să nu efectueze nici o lucrare ce ar agrava situaţia terenului inferior.
REGULILE SPECIALE Se referă la:scurgerea apelor provocate de proprietar;apele
care ţâşnesc din cauza unor lucrări subterane ale proprietarului terenului superior;apele
provocate de secarea terenurilor mlăştinoase etc. efecteleProprietarul terenului inferior
este obligat să admită aceste ape doar dacă această curgere precedă vărsarea într-un
curs de apă sau şanţ (alin.2):Proprietarul terenului superior este obligat să:aleagă
mijloacele de scurgere ce ar aduce prejudicii minime terenului inferior;plătească
prealabil proprietarului terenului inferior despăgubiri juste pentru prejudiciile cauzte
de scurgerea apelor.concluziaProprietarul terenului inferior nu poate împiedica
curgerea apelor provocată de proprietarul terenului superior.
CAPTAREA APEI Regulile:Proprietarul care vrea să folosească pentru irigarea
terenului său apele naturale sau artificiale are dreptul, pe cheltuiala sa, să facă pe
terenul riveran opus lucrările utile pentru captare. Proprietarul care are surplus de ape
este obligat să-l ofere proprietarului care nu-l poate procura decât cu cheltuieli
excesive, plătind o despăgubire justă şi prealabilă (art.593 Cc).
Apa de izvor Regulile:Proprietarul terenului pe care se află un izvor are dreptul să
folosească apa cum doreşte, dar ţinând cont de drepturile dobândite asupra apei de
izvor de proprietarul terenului inferior (fie prin act juridic, fie prin uzucapiune –
dobândirea unei servituţi) Proprietarul terenului pe care se află izvorul nu poate
schimba cursul, dacă astfel ar lipsi locuitorii unei localităţi de apă pentru necesităţile
curente (alin.2). Per a contrario: dacă schimbarea cursului izvorului nu ar avea această
consecinţă, operaţiunea este permisă.
Picătura streşinii Proprietarul este obligat să construiască acoperişul astfel încât
streaşina să nu permită ca apa, zăpada sau gheaţa să cadă pe terenul vecin. Domeniul
de aplicare: atât localităţilor rurale cât şi celor urbaneConcluzia:Peretele trebuie să fie
ridicat la o distanţă de fondul vecin suficientă pentru ca apa, zăpada sau gheaţa să cadă
de pe streaşină exclusiv pe terenul său.
Condiţiile necesare a fi respectate:distanţa de ridicare a peretelui;nedepăşirea hotarului
celor doi proprietari cu ocazia construirii streşinei.Obligaţia proprietaruluiDe a
amenaja streaşina sa prin montarea de jgheburi, burlane etc., astfel încât apa care cade
de pe acoperiş să fie dirijată spre propriul fond ori spre stradă, nu spre terenul
vecinului.Obligarea strămutării streşinei ce iese pe terenul vecin şi prin obligarea de a
instala uluce. Proprietarul trebuie să ia măsuri ca apa, zăpada sau gheţa să nu cauzele
prin infiltare vreun prejudiciu construţiilor vecinului (ex.: pavarea spaţiului pe care se
scurge apa de pe streaşină).Derogarea de la regula generală stabilită la art
Instituirea prin acordul dintre proprietarii vecini a servituţii de scurgere a apelor în
baza căreia apa va cădea pe terenul vecin.
3.2. REGIMUL JURIDIC AL FRUCTELOR CĂZUTE, AL RĂDĂCINILOR ŞI
AL RAMURILOR DE PE TERENUL VECIN
I. „Fructele căzute [în mod natural din pomi sau arbuşti pe terenul vecin” constituie
proprietatea titularului terenului pe care au căzut. Se aplică principiul accesiunii: – tot
ce uneşte ori se incorporează cu terenul aparţine proprietarului bunului.
Fructelor căzute în mod natural.Regula generală: Fructele căzute din pomi sau
arbuşti pe terenul vecin aparţin proprietarului acelui teren vecin. FRUCTELE CARE
ATÂRNĂ PE RAMURI CE TREC LA PROPRIETARUL VECIN
Efectul:- aparţin proprietarului pomului.Obligaţiile proprietarului terenului:- să-i
permită proprietarului pomului accesul de a le culege dacă nu recurge la tăierea
ramurilor care atârnă de pe terenul vecin Căderea fructelor din cauza unei forţe
majore sau naturale (ex.: din cauza vântului).Efectul:Proprietarul terenului este
obligat să permită accesul vecinului pentru a le ridica.
Rădăcinile şi ramurile de pe terenul vecinProprietarul terenului are dreptul să taie şi
să-şi oprească rădăcinile şi ramurile arborilor sau arbuştilor care au pătruns la el de la
vecin, indiferent dacă aceştia sunt sădiţi la o distanţă reglementară Condiţia exercitării
dreptului Doar dacă rădăcinile sau ramurile împiedică folosirea terenului pe care au
pătruns
Efectul uscării abrorilor sau pomilor ca urmare al tăierii rădăcililor sau
arborilor:
- proprietarul care a acţionat în conformitate cu art. 597 Cc nu poartă răspundere.
3.3. DISTANŢA PENTRU CONSTRUCŢII, LUCRĂRI ŞI PLANTAŢII
Regulile:I . Orice construcție, lucrare sau plantație se poate face de către proprietarul
terenului numai cu respectarea unei distanțe minime de 60 de cm față de linia de
hotar(alin.1).
Norma are caracter dispozitiv.De la distanţa minimă de 60 cm se poate deroga
prin:lege;
regulamentul de urbanism astfel încît să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului
vecin.
II. Obligaţia proprietarului de sădire a arborilor, plantaţiilor şi gardurilor vii
la distanţa stabilită de lege, regulamentul de urbanism, obiceiul locului, dar nu mai
mică de 2m de la linia de hotar, în cazul arborilor mai înalţi de 2 m (alin.2 art.598
Cc).Fac excepţie:arborii mai jos de 2 m. Derogare de la regula generală: - instituirea
servitutei de sădire a arborilor mai înalţi de 2 m la o distanţă mai mică de 2 m.Efectele
nerespectării distanţei pentru construcţii, lucrări şi plantaţii (alin.3 art.598
Cc)Proprietarul terenului vecin are dreptul: - să ceară demolarea construcției, sau
scoaterea ori tărierea la înălţimea cuvenită a arborilor, plantaţiilor, gardurilor vii pe
cheltuiala proprietarului terenului pe care sunt sădite.Depăşirea hotarului terenului
învecinat în cazul construcţiei Proprietarul terenului este obligat să tolereze
încălcarea hotarului său depăşit de vecin cu ocazia ridicării unei construcţii cu condiţia
că: cel care a construcit (vecinul) este de buna-credinţă, adică nu i se poate imputa
premeditarea ori culpa gravă. Nu cunoştea şi nici nu putea să cunoască că construieşte
pe teren străin. nu a obiectat până sau imediat după depăşirea limitei.
3.4. ACCESUL PE TEREN STRĂIN
Proprietarul este obligat să admită accesul terţilor pe terenul său. Exemplu: pentru
repararea unei clădiri situate la limita dintre proprietăţi; culegerea fructelor şi tăierea
ramurilor arborilor care au crescut peste hotar.REGULILE DE APLICARE -
proprietarul terenului este obligat să permită vecinului accesul pe teren cu scopul
efectuării lucrărilor de întreţinere a construcţiilor sau plantaţiilor (alin.1);Vecinul
trebuie să solicte accesul prin aviz scris sau verbal. Proprietarul terenului poate cere
indicarea datei şi timpului necesar pentru efectuarea lucrării.mProprietarul obligat să
permită accesul are dreptul: la compensarea prejudiciului cauzat doar prin acest fapt
(prin accesul pe teren) şi la restabilirea terenului în starea anterioară în toate cazurile
(PĂTRUNDEREA BUNULUI PE TEREN STRĂIN DATORITĂ UNEI FORŢE
NATURALE SAU MAJORE Proprietarul terenului este obligat:- să permită accesul
nu numai a vecinului, dar şi a altor persoane care caută şi doresc ridicarea.Ex.: o
inundaţie, furtună aduc bunuri de pe alt teren.PROPRIETARUL TERENULUI ARE
URMĂTOARELE POSIBILITĂŢI :să admită accesul proprietarului bunului pe teren
pentru căutare şi ridicare;să-l găsească şi să-l predea proprietarului, deoarece bunul
aparţine proprietarului, dacă nu a renunţat la el. de a cere ridicarea bunului şi aducerea
terenului în situaţia anterioară.
OBLIGAŢIA CELUI CARE EFECTUEAZĂ PE TERENUL SĂU LUCRĂRI ŞI
CONSTRUCŢII
De a nu periclita terenul vecin ori De a nu compromite trăinicia construcţiei sau
plantaţiilor.
TRECEREA PRIN PROPRIETATEA STRĂINĂ Dreptul proprietarului de a cere
vecinilor să-i permită utilizarea terenului pentru instalarea comunicaţiilor pentru
conectare la conducte [evid.ns. de apă, energie termică, gaze, reţele de
telecomunicaţii şi altele dacă terenul său este lipsit de comunicaţii prin orice cale de
acces de folosinţă comună.Norma nu reglementează expres:- dreptul de trecere, adică
folosirea terenului vecin pentru trecere.Dreptul de trecere Condiţiile:1) terenul este
lipsit de acces la calea publică ori2) accesul este periculos, prea costisitor ori
insuficient pentru exploatarea domestică, industrială sau agricolă.
INTERPRETAREA SINTAGMEI „LIPSIT DE COMUNICAŢII PRIN ORICE CALE
DE ACCES ”
Terenul este lipsit, nu area nici o ieşire la nici un drum public.Condiţiile exercitării
trecerii (alin.2)- să aducă o minimă atingere exercitării dreptului de proprietate asupra
terenului;- beneficiarul trebuie să plătească o justă şi prealabilă despăgubire, care prin
acordul părţilor se face sub formă de plată unică.Despăgubirea va fi dublă dacă:- lipsa
accesului este consecinţa faptei proprietarului ce pretinde trecerea
DELIMITAREA ART.601 DIN CC DE SERVITUTEA DE TRECERE
este o îngrădire a dreptului de proprietate. Se aplică doar dacă terenul este lipsit de
comunicaţii prin orice cale acces de folosinţă comună.b) art.639-653 Cc - servitutea
de trecere se constituie prin acordul de voinţă al părţilor pentru a facilita uzul şi
utilitatea unul bun imobil.Vederea asupra proprietăţii vecinului Fereastra pentru
vedere, balconul, altele asemenea (uşi) – cel puţin 2 m între terenul îngrădit sau nu al
proprietarului vecin;Vederile piezişe spre terenul vecin – nu mai puţin de
1m;Ferestrele pentru lumină – fără limită, dacă sunt astfel construite încât să
împiedice vederea.
grăniţuireaOperaţiune materială prin care se delimitează terenurile învecinate care
aparţin unor proprietari diferiţi prin semne exterioare de hotar.Constituie o limită
corporală a dreptului de proprietate asupra terenului pe orizontală.Delimitarea se
face pe baza datelor din titlurile de proprietate prin acordul comun.Dreptul de
proprietate asupra unui teren îi conferă titularului şi dreptul de a pretinde vecinului
delimitarea proprietăţii lor.Suportarea cheltuielilor de grăniţuire
Pentru efectuarea măsurărilor necesare pentru trasarea hotarelor şi marcarea lor –
plantarea bornelor de hotar sau altele:- în mod egal de proprietarii vecini.Instumentul
de soluţionare a litigiilor privind stabilirea hotarelor Persoana interesată are la
dispoziţie o acţiune în justiţie – acţiunea în grăniţuire, dacă: vecinul refuză de a
participa la operaţiunea de graniţuire;nu este posibilă trasarea liniei de hotar prin
acordul comun,semnele de hotar existente sunt contestate.Acţiunea în grăniţuire
Acţiunea prin care se urmăreşte determinarea limitelor dintre două proprietăţi vecine.
Esenţa:- reclamantul pretinde instanţei să determine prin semne exterioare întinderea
celor două fonduri.Caracterele juridice:- reală;- petitorie;- imobiliară;- declarativă de
drepturi;- imprescriptibilă.
Condiţiile intentării:Reclamantul: - proprietarul.Obiectul acţiunii:delimitarea
fondurilor învecinate sau mutarea liniei de hotar, cu obligarea pârâtului la restabilirea
suprafeţei deţinute fără drept din terenul limitrof al reclamantului.Delimitarea
fondurilor învecinate:Trebie să se dovedească numai traseul hotarului real, care
urmează a fi marcat prin semne exterioare, fără a fi necesară dovedirea dreptului de
proprietate.Sarcina probaţiunii:- revine ambelor părţi, care au rolul de reclamant şi
pârât şi se face prin orice mijloace de probă. efecteleNumai referitor la delimitarea
fondurilor, nu şi la dreptul de proprietate.Hotărârea nu are forţă de lucru judecat.
Oricare poate invoca acţiunea în revendicare cu privire la suprafaţa determinată a
fondului.
LIMITE CONVENŢIONALE ALE DREPTULUI DE PROPRIETATE Proprietarul
poate să consimtă la limitarea dreptului său prin acte juridice, dacă nu încalcă
ordinea publică sau bunele moravuri Limitarea dreptului de proprietate prin acte
juridice are loc printr-o clauză de inalienabilitate.
NOȚIUNEA DEFINIŢIEI CLAUZEI DE INALIENABILITATE Stipulaţie înserată
într-un contract, de obicei translativ de proprietate (donaţie, vânzare, schimb) sau
testament prin care proprietarul bunului dobândit se obligă să nu il înstrăineze pentru
un anumit termen.Exemplu:
Unchiul donează nepotului o un apartament situat în apropierea facultăţii şi
stipulează în contract clauza de inalienabilitatea potrivit căreia nepotul se obligă să
nu-l înstărineze pană la finalizarea studiilor universitare.Condiţiile de valavilitate a
clauzei de inalienabilitateClauza de inaleinabilitate este esenţialmente
temporară:Termenul maxim pentru interzicerea înstrăinării bunului dobândit în baza
actului juridic cu clauză de inalienabilitate este de 49 de ani. Termenul începe să
curgă de la data dobîndirii bunului.b) Existenţa unui interes serios și legitim
Clauza de inalienabilitate este o garanţie pentru donator că gratficiatul (o rudă
apropiată sau un prieten), menţinându-şi calitatea de proprietar, va culege direct
foloasele cel putin o anumită durată de timp. Această condiţie are prioritate faţă de
durata pentru care s-a stipulat inalienabilitatea.
Adică, dobînditorul poate fi autorizat de către instanță să dispună de bun dacă
interesul care a justificat clauza de inalienabilitate a bunului a dispărut sau dacă un
interes superior o impune.
În exemplul de mai sus, nepotrul gratificat de bunel cu apartamentul în apropierea
facultăţii după finalizarea studiilor universitare este în drept să se adreseze
judecătorului cu o cerere de autorizare a vânzării lui pană la expirarea termenului.c)
Efectele nulităţii clauzei de inalienabilitate
Nulitatea clauzei de inalienabilitate stipulate într-un contract atrage nulitatea
întregului contract dacăa fost determinantă la încheierea acestuia. Caracterul
determinant se prezumă, până la proba contrară. d) Subânțelegerea clauzei de
inalienabilitate în contractele din care se naște obligația de a transmite în viitor
proprietatea către o persoană determinată sau determinabilă.
Exemplu:Încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare Esenţa:proprietarul
unui bun se obligă către o altă persoană, interesată să îl cumpere, că, la o anumită
dată, să-i vândă bunul, fixându-se deja preţul acestuia. Efectul:Proprietarul
promitent-vânzător are obligaţia să nu-l înstrăimeze, între timp, către o terţă
persoană, bunul promis prin antecontract beneficiarului acestei promisiuni.
e) Transmiterea bunului pe cale de succesiune nu poate fi oprită prin stipularea
inalienabilității
Efectul decesuuil nepotului, survenit anterior finalizării studiilor şi anterior duratei
pentru care s-a stipulat inalienabilitatea:- nu va face a bunul să revină în patrimoniul
unchiului-donator, ci să fie dobândit de moştenitorii gratificatului.d. Clauza de
inalienabilitate atrage, pe durata valabilităţii sale, insesizabilitatea bunului pentru
care s-a stipulat clauzaEfectul:Nu pot fi supuse urmăririi bunurile pentru care s-a
stipulat inalienabilitatea într-un contract translativ de proprietate cu titlu gratuit, cît
timp clauza produce efecte, dacă prin lege nu se prevede altfel.
CONDIȚIILE DE OPOZABILITATE ALE CLAUZEI DE INALIENABILITATE
Pentru opozabilitate, clauza de inalienabilitate trebuie să fie supusă formalităților de
publicitate prevăzute de lege, dacă este cazul. Efectul îndeplinirii formalităţilor de
publicitate:
- clauza de inalienabilitate va putea fi invocată împotriva dobînditorilor bunului sau
a creditorilor proprietarului care s-a obligat să nu înstrăineze. Realizarea
opozabilităţii În cazul bunurilor imobile sau mobile dreptul de proprietate asupra
cărora, conform legii, se dobîndește prin înregistrare într-un registru de publicitate:-
prin notarea în registrele corespunzătoare. În cazul bunurilor mobile dreptul de
proprietate asupra cărora, conform legii, nu se dobîndește prin înregistrare într-un
registru de publicitate, sînt aplicabile, în mod corespunzător, regulile prevăzute
pentru dobîndirea proprietății prin posesia de bună-credință. Efectele clauzei de
inalienabilitate – consecinţele care survin în cazul încălcării interdicţiri de
înstrăinareÎncalcarea clauzei de inalienabilitate de către dobânditor:
dă dreptul înstrăinătorului să ceară rezoluțiunea contractului.b. Neîndeplinirea
condițiilor de opozabilitate:dă dreptul beneficiarului clauzei de inalienabilitate de a
pretinde despăgubiriproprietarului care încalcă această obligație. c. Înstrăinarea
bunului de către dobânditor cu nerespectarea clauzei: - dă dreptul atît înstrăinătorul,
cît și terțul, dacă inalienabilitatea s-a stipulat în favoarea acestuia, să ceară anularea
actului de înstrăinare subsecvent încheiat cu nerespectarea clauzei.