Accesiunea imobiliară artificială (art.

521 Cc)
Are loc când:
a) o construcţie sau o plantaţie se face pe un fond;
b) unei construcţii existente i se adaugă construcţii noi.
Condiţia: fondul sau clădirea să aparţină unei peroane, iar materialele de construcţie sau plantaţiile – altei
persoane.
Prezumţia generală:
- tot ceea ce se află pe teren se consideră că aparţie proprietarului terenului, cu excepţiile stabilite de
lege (art.502 Cc).
Dubla prezumţie:
2) Alin.1 art.521 Cc:
– construcţiile şi lucrările subterane sau la suprafaţa terenului sunt prezumate a fi făcute:
a) de proprietarul terenului;
b) pe cheltuiala sa.
Caracterul relativ al prezumţiei
- poate fi combătută prin proba contrară.
Adică, cel care a ridicat construcţia sau a făcut plantaţiile pe un fond străin trebuie să dovedească prin orice
mijloace de proba: înscrisuri, depoziţiile martorilor ş.a.
Domeniul de aplicare al alin.1 art.521 Cc:
1) construcţiilor;
2) lucrărilor - plantarea, precum şi amenajările aduse unui teren care nu se încorporează în mod durabil
în acesta.
Domenul de aplicare:
- lucrările noi, nu şi la îmbunătăţirile anterioare şi nici la reparaţii.
Definiţia noţiunii de construcţie (art. 2 Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543
din 25.02.1998) - clădire sau construcţie legată solid de pămînt a cărei strămutare este
imposibilă fără cauzarea de prejudicii destinaţiei ei.

Situaţiile accesiunii imobiliare artificiale:

a) efectuarea construcției și altei lucrări de către proprietarul terenului cu materiale străine (alin.2
art.521 Cc);
b) efectuarea lucrărilor sau ridicare construcţiei cu materiale proprii pe teren străin (alin.3-5 art.521
Cc);
c) ridicarea construcţiei de către proprietarul terenului în parte pe terenul său şi în parte pe cel vecin
(alin.6 art.521 Cc);

a) Efectuarea construcției și altei lucrări de către proprietarul terenului cu

materiale străine (alin.2 art.521 Cc)
Proprietarul terenului care a efectuat construcţia sau altă lucrare cu materiale străine dobândeşte dreptul
de proprietate asupra lor, indiferent dacă este de buna sau de rea-credinţă.
Efectele secundare:
- Proprietarul materialelor nu-l poate obliga la ridicarea acesteia și nici la restituirea materialelor
întrebuințate, chiar dacă au fost efectuate cu rea-credinţă;
- Proprietarul terenului are obligaţiile faţă de proprieatrul materialelor:
1. dacă este de buna-credinţă:
– să plătescă valoarea materialelor;
2) dacă este de rea-credinţă:
– să repare şi prejudiciul cauzat.

b) Efectuarea construcţiile sau lucrările de un terţ cu meteriale proprii pe teren

străin (alin.3-5 art.521 Cc)
Efectul:
1. Proprietarul terenului are dreptul:
 2. să le ţină pentru sine sau
3. să oblige terţul să le ridice pe cheltuială proprie şi să repare prejudiciul cauzat.
4. Constructorul nu dobândeşte dreptul de proprietate.

Dacă constructorul este de bună-

Dacă constructorul este de rea-credinţă credinţă (crede că are dreptul să le
(ştie că imobilul nu e proprietatea sa ori efectueze, ex.:dobânditorul titlul căruia
nu este titularul unui drept care să-i ulterior a fost desfiinţat)
permită să le efectueze):
3) Proprietarul terenului nu-l poate
2) Proprietarul terenului îl poate obliga: obliga să le ridice
a) să ridice construcţia sau lucrarea El este obligat să plătească, la alegere,
efectuată pe cheltuiala sa şi valoarea materialelor şi costul muncii sau
b) să repare prejudiciul cauzat. o sumă de bani echivalentă creşterii
valorii terenului.
Concluzia
Indiferent de calitatea constructorului, dacă proprietarul terenului păstrează construcţiile sau lucrările făcute
de un terţ, el este obligat să plătească, la alegere:
a) valoarea materialelor şi costrul muncii ori
b) o sumă de bani echivalentul creşterii valorii terenului.
Raţiunea: pentru a nu admite îmbogăţirea fără justă cauză.

Potrivit alin. 5 al art. 521 introdus prin Legea nr.133/ 2018

În locul păstrării construcțiilor sau lucrărilor făcute de terț, proprietarul are dreptul:
- să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere terenul sau porțiunea afectată de construcție ori
lucrare la valoarea de piață pe care terenul sau porțiunea ar fi avut-o dacă construcția ori lucrarea nu
s-ar fi efectuat.
În absența înțelegerii părților, proprietarul poate cere instanței judecătorești:
- stabilirea prețului și
- pronunțarea unei hotărîri care să țină loc de contract de vînzare-cumpărare.

c) Ridicarea construcţiei în parte pe terenul constructorului şi în parte pe un teren

învecinat (alin.6 art.521 Cc)
Efectele:
Proprietarul vecin poate dobândi:
1. proprietatea asupra întregii construcţii, plătind constructorului o despăgubire, numai dacă cel puţin
1/2 din suprafaţa construită se află pe terenul său.
2. şi un drept de superficie asupra terenului aferent pe toată durata de existenţă a construcţiei.
Potrivit alin. 8 al art.521 introdus prin Legea nr.133/ 2018 Titularul dreptului de superficie
va avea, în caz de accesiune, în mod corespunzător, drepturile și obligațiile reglementate
pentru proprietarul terenului, dacă nu s-a prevăzut altfel în momentul constituirii dreptului de
superficie.

Obligaţia proprietarului terenului (alin.6 art.521 Cc)

- de a achita constructorului de bună-credinţă despăgubiri care includ:
a) valoarea materialelor, adică cheltuielile suportate de constructor şi costul muncii, precum şi
b) contravaloare folosirii terenului aferent.
Obligația proprietarului terenului de a achita constructorului este de rea-credinţă
(alin.7 art.521 Cc) :
- O despăgubire nu mai mare de 1/3 din suma calculată pentru valoarea materialelor şi costul muncii, plus
contravaloarea folosirii terenului.
Excepţie:
- va putea pretinde la o despăgubire mai mare cu condiţia că dovedeşte vinovăţia proprietarului terenului
vecin, care a tolerat fără să ceară încetarea construcţiei.
Continuarea efectelor:
2) Mai mult de ½ din construcţie se află pe terenul constructorului.
Efectul:
– se alplică regulile alin.2 şi 3 art.521 Cc;
3) Vecinul nu doreşte să dobândească dreptul de proprietate asupra construcţiei, iar constructorul este de
bună-credinţă.
Efectul:
a) clădirea se va afla în proprietate comună pe cote-părţi ale titularilor.

Determinarea cotei-părţi se face în funcţie de:

a) Contribuţia autorului lucrărilor:
- valoarea terenului aferent afectat lucrării, valoarea materialelor şi a manoperei depuse pentru
realizarea lucrărilor;
b) Contribuţia proprietarului terenului vecin:
- valoarea părţii din proprietatea terenului afectat lucrărilor de constructorul de bună-credinţă;

Accesiunea mobiliară
(art.522 Cc)
Regula generală:
Definiţia
Proprietarul lucrului principal va deveni şi
Unirea a două lucruri mobile proprietarul noului bun format în urma
ce aparţin la proprietari incorporării bunului principal cu altul mai
diferiţi. puţin important.

Domeniul de aplicare a art. 522 Cc

Potrivit alin. 9 al art. 522 introdus prin Legea nr.133/2018 privind modernizarea Codului civil:
- dispozițiile art. 522 se aplică în măsura în care legea sau contractul nu prevede altfel.
Felurile accesiunii mobiliare
a) Adjuncţiunea;
b) Specificaţiunea;
c) Confuziunea.

a. Adjuncţiunea (alin. 1 art. 522 Cc) - Unirea a două bunuri ce aparţin la proprietari
diferiţi, formând un nou bun.
 Efectele
1. Dacă bunurile pot fi separate fără cauzarea prejudiciilor:
- fiecare proprietar poate cere separarea lor (alin.1 art.522 Cc);
2. Dacă bunurile nu pot fi separate ori separarea necesită cheltuieli:
- noul bun va aparţine proprietarului care a contribuit cel mai mult la constituirea bunului prin muncă sau prin
valoarea bunului iniţial, având obligaţia de a achita preţul bunului unit cu cel principal (alin.2 art.522 Cc).
- Proprietarul bunului mai puţin important nu poate cere separarea lui, ci doar valoarea.
3. Dacă bunul secundar este mai de preţ decât bunul principal şi s-a unit cu acesta fără ştirea proprietarului,
acesta poate cere:
- despărţirea şi restituirea bunului accesoriu unit, chiar dacă din separare ar rezulta vătămarea bunului principal
(alin.3 art.522 Cc).

b. Specificaţiunea - Crearea unui bun nou în rezultatul prelucrării materiei ce aparţine

altuia (alin. 4 art. 522CC).
Prelucrarea:
- scrierea, desenarea, pictarea, imprimarea, gravarea sau altă transformare a suprafeţei.
Esenţa
Se uneşte un bun material (materia) cu altul abstract (manopera).

Exemple:
- Croitorul care confecţionează un costum de haine folosind stofa proprietatea altei
persoane;
- Sculptorul care realizează o statuie dintr-un bloc de marmură proprietatea altei
persoane.
Efectele specificaţiunei
Regula generală:
Dacă contractul nu prevede altfel:
- dreptul de proprietate asupra bunului rezultat din prelucrarea materiei aparţine proprietarului materiei, care are
obligaţia să plătească valoarea manoperei (alin. 4 art. 522 CC).
Excepţia (alin. 5 art. 522 CC).
Specificatorul va dobândi dreptul de proprietate asupra buunlui rezultat, plătind proprietarului preţului materiei, dacă
se întrunesc condiţiile:
- este de bună-credinţă;
- valoarea manoperei este superioară valorii materiei.
Concluzia:
- Munca este bun principal;
- Materia este bun accesoriu.
Dreptul de retenţia (alin. 6 art. 522 CC)
Specificatorul obligat să restituie bunul rezultat din prelucrarea materiei este în drept să-l reţină până va primi de la
proprietarul noului bun suma datorată.

Confuziunea (alin.7 şi 8 art.522 Cc) Formarea unui bun nou prin amestecarea mai
c.
multor materii ce aparţin la proprietari diferiţi.
Exemplu:
Aliajul obţinut din topirea sau amestecarea a două bare din metale diferite, ce aparţineau unor proprietari diferiţi.

Efectele
1) Dacă nici una dintre materii nu poate fi considerată principală:
- Proprietarul care nu a ştiut despre confuziune poate cere separarea materiilor, dacă este posibil.
Discutabil:
Confuzunea este anume atunci în cazul imposibilităţii absolute când fizic nu este posibilă despărţirea
bunurilor ce s-au unit şi care şi-au pierdut astfel individualitatea.
2) Dacă materia unui proprietar de bună-credinţă depăşeşte cealaltă materie după valoare şi calitate (bun
principal):
- acesta va dobândi dreptul de proprietate asupra bunului creat, fiind obligat a plăti celuilalt proprietar:
- preţul materiei sau
- înlocuirea materiei cu alta de aceeaşi natură, cantitate, greutate, mărime li calitate sau
- plata contravalorii.
3) Bunul format va aparţine proprietarilor materilor proproţional cantităţii, calităţii şi valorii fiecărei materii
(proprietate comună pe cote-părţi) dacă materialele amestecate:
- nu pot fi separate fără pagube (discutabil) şi sunt egale ca valoare ori
- nu se poate stabili care materie este principală ori
- există o diferenţă valorică nesemnificativă.

1.5. Uzucapiunea, mod de dobândire a dreptului de proprietate

1.5.1. Noţiunea, scopul şi justificarea uzucapiunii
1.5.2. Condiţiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune
1.5.3. Calităţile posesiunii necesare uzucapiunii
1.5.4. Termenul uzucapiunii. Întreruperea termenului prescripţiei achizitive

1.5.1. Noţiunea, scopul şi justificarea uzucapiunii

Noţiunea:
Uzucapiunea – fapt juridic complex, rezultat din reunirea:
- unei acţiuni a posesorului care constă în posedarea unui bun mobil sau imobil în condiţiile
legii şi
- a unui fapt natural, precum trecerea unei perioade de timp expres prevăzute de lege,
- care au ca efect naştere unui drep real.
Justificarea uzucapiunii:
a) Constituie o sancţiune a proprietarului pentru neglijenţa sa pentru că a lasat bunul în posesiunea altei
persoane pentru o perioadă îndelungată;
b) Asigură ordinea socială, or posedarea îndelungată a bunului produce efecte juridice;
c) De cele mai dese ori cel care posedă este şi proprietarul bunului, dovada căruia este greu uneori de produs.
Astfel, uzucapiunea înlătură eventualele inconveniente de ordin probatoriu.

Compatibilitatea uzucapiunii cu Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor

Fundamentale (Convenţia EDO) nr.1950 din din 04.11.1950
Adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950. A intrar în vigoare la 3 septembrie 1953
Publicată în Tratate Internationale nr. 1 din 30.12.1998, intrată in vigoare pentru RM la 01.02.1998.
Jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO):
- recunoaşte efectul achizitiv al dreptului de proprietate ca urmare a uzucapiunii,
- prevede că „deşi reprezintă o ingerenţă în dreptul adevăratului proprietar, ea este compatibilă cu art.
1 Protocolul Adiţional nr.1 al Convenţiei”.
- Curtea indică că şi în situaţia în care un drept real imobiliar trebuie supus formalităţilor imobiliare,
legislatorul fiecărui stat poate acorda preponderenţă unei posesiuni de lungă durată.
A se vedea: CEDO, hotărârea din 30 august 2007, J.A.Pye (Oxford) Ltd et J.A.Pye Land (Oxford) Ltd
contro Regatul Unit al Marii Britaniei, § 74.

Reglementarea uzucapiunii diferă după cum se uzucapează:

a) un drept care se înregistrează într-un registru de publicitate cu caracter constitutiv.
Exempul:
regstrul bunurilor imobile (art. 524 Cc).
b) drepturi asupra bunurilor mobile care nu se înregistrează în asemenea registre (art.529 Cc).

Novaţia reglementării uzucapiunii potrivit Legii nr.133/2018

1. Codul se îndepărtează de clasificarea clasică între bunuri mobile şi imobile pentru a se stabili
termene diferite de uzucapiune;
2. Se analizează în schimb:
- modul de asigurare a publicităţii dreptului înregistrat, precum şi
- situaţia dobânditorului dreptului (dacă a plătit ceva în schimbul dreptului sau nu şi dacă cunoştea
viciile dreptului pe care îl dobândeşte sau nu).

Termenele necesare pentru aceste două uzucapiuni

1. Au fost uniformizate în funcţie de situaţia dobânditorului dreptului.
2. Astfel, pentru a uzucapa dobânditorul trebuie să exercite o posesie sub nume de proprietar:
a) timp de 3 ani, în cazul în care a dobîndit dreptul cu titlu oneros și, pe toată durata posesiei, a posedat cu
bună-credință;
b) timp de 5 ani, în cazul în care a dobîndit dreptul cu titlu gratuit și, pe toată durata posesiei, a posedat cu
bună-credință; sau
c) timp de 10 ani, în celelalte cazuri - Se referă la cazul în care dobânditorul este de rea-credinţă la
momentul dobândirii sau devine de rea-credinţă înainte de împlinirea termenului corespunzător de la lit. a)
sau, după caz, lit. b).

Noutatea Legii nr.133/2018 de modernizare a Cc

 Se recunoaşte uzucapiunea în folosul dobânditorului de rea-credinţă.
 Chiar dacă dobânditorul este de rea-credinţă, trecerea termenului de 10 ani justifică aplicarea
uzcapiunii.
 Soluţia dată protejează terţii cu care tratează dobânditorul şi, în special, creditorii săi şi dobânditorii
subsecvenţi.
 Aceasta corespunde cu tendinţa altor state.

Felurile uzucapiunii unui drept care se înregistrează într-un registru de publicitate cu

caracter constitutiv:

1. Uzucapiunea dreptului în temeiul cuprinsului 2. Uzucapiunea dreptului contrar cuprinsului

registrului de publicitate (art. 524 Cc), registrului de publicitate (art. 526 Cc), cunoscută
cunoscută sub denumirea de uzucapiune sub denumirea de uzucapiune extratabulară.
tabulară.

1.5.2. Condiţiile dobândirii dreptului de proprietate prin

uzucapiune

a. Condiţiile uzucapiunii tabulare (art. 524 Cc)

a) înregistrarea în registrul bunurilor imobile sau într-un alt registru de publicitate cu caracter constitutiv a unui
drept real sau altui drept patrimonial în absenţa unei cauze legitime.
b) posesia să fie utilă.
Înregistrarea dreptului în absenţa unei cauze legitime:
- titlul în baza căruia s-a realizat înregistrarea este pasibil de a fi constatat sau declarat nul ori
ineficient.
Corelația dintre nulitatea și ineficiența actului juridic civil
Nulitatea actului juridic civil: Ineficiența actului juridic civil:

- Este o sancţiune pentru - presupune lipsa efectelor juridice datorită

neîndeplinirea condiţiilor de
valibilitate la momentul încheierii
actului juridic şi, atunci când este
constatată (sau pronunţată), are ca
efect desfiinţarea actului juridic.
intervenţiei unor cauze posterioare încheierii
(valabile) a actului juridic.
Numai un act care a fost valabil încheiat poate fi
eficient sau ineficient.

În cazul actului juridic desfiinţat (nul), Sunt cauze de ineficiență: rezoluţiunea, rezilierea,
problema ineficienței nu se pune. caducitatea, revocarea, inopozabilitatea etc.

Sub aspectul raportului nulitate-ineficiență, actul juridic civil se poate afla în trei ipostaze:
a) când a fost valabil încheiat şi produce efecte juridice - contractul este eficient;
b) când, deşi a fost valabil încheiat, nu produce efecte (datorită intervenţiei unor cauze apărute ulterior
încheierii lui) - contractul este ineficient;
c) când nu au fost respectate condiţiile de validitate - contractul este nul şi desfiinţat ca act juridic.

Persoana să exercite o posesie sub nume de proprietar a bunului asupra căruia poartă
dreptul înregistrat timp de:
a) 3 ani, în cazul în care ea a dobîndit dreptul cu titlu oneros și, pe toată durata posesiei, a posedat cu bună-credință;
b) 5 ani, în cazul în care ea a dobîndit dreptul cu titlu gratuit și, pe toată durata posesiei, a posedat cu bună-credință;
sau
c) 10 ani, în celelalte cazuri.
Dobânditor de bună-credință în sensul art. 524 Cc (art. 525 Cc)
Este persoana înregistrată în registru ca titular al unui drept dacă la data depunerii cererii de înregistrare a dreptului
în folosul său nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască motivul din care este nul, anulabil sau ineficient temeiul pe
baza căruia el dobîndește dreptul înregistrat sau pe baza căruia a dobîndit dreptul înregistrat autorul nemijlocit al
dobînditorului.

Calcularea termenilor (alin. 2 şi 3 din art. 524 Cc) - Se va lua în cont posesia sub
nume de proprietar exercitată după data depunerii cererii de înregistrare în folosul
posesorului.

Efectele întrunirii condiţiilor

- Dreptul va rămâne înregistrat valabil în folosul acelei persoane și
- nu se mai admite nicio radiere sau altă rectificare fără consimțămîntul persoanei înregistrate.

Exemplu de uzucapiune tabulară

„X” dobândeşte un bun imobil cu titlu gratuit sau oneros.
El cu bună-credinţă se consideră proprietar, dar în baza unui titlu nevalabil.
Îşi înscrie dreptul său asupra imobilului în registrul bunurilor imobile.
Efectul uzcapiunii tabulare: Se dobândeşte dreptul de proprietate prin intermediul
uzucapiunii tabulare, care nu mai poate fi contestat de la momentul înregistrării cererii de
înscriere dacă:

- după momentul înregistrării cererii sale de înscriere în registru, dobânditorul exercită o

posesie utilă şi neviciată în termenii stabiliţi.

b. Uzucapiunea extratabulară (art.526 Cc)

Condiţiile uzucapiunii extratabulare

1. Posesiunea sa fie utilă.
2. Să existe o posedare timp de 10 ani sub nume de proprietar a unui bun imobil sau mobil când:
a) proprietarul înregistrat în registrul de publicitate a decedat (moartea fizic constatată sau declarată prin
hotărâre judecătorească) ori, după caz, și-a încetat existenț (nu dizolvarea sau lichidarea);
b) a fost înregistrată în registrul de publicitate declarația de renunțare la proprietate;
c) bunul imobil este un teren, cu sau fără construcții, care nu a fost supus înregistrării primare în registrul
bunurilor imobile.
Efectul întrunirii condiţiilor:
Posesorul poate dobândi dreptul de proprietate dacă:
- a depus, în temeiul hotărîrii judecătorești prin care se constată uzucapiunea, cererea de înregistrare a
dreptului de proprietate în registrul de publicitate înainte ca un terț să fi depus propria cerere de înregistrare
a dreptului în folosul său, pe baza unui temei legitim, în cursul sau chiar după împlinirea termenului necesar
pentru uzucapiune.
Cererea de înregistrare a unui terţ pe baza unui temei legitim
Prin terţ interesat se înţelege:
- moştenitorii persoanei fizice decedate sau succesorii persoanei juridice care şi-a încetat existenţa.

c. Uzucapiunea drepturilor asupra bunurilor mobile care nu se

înregistrează în registre cu caracter constitutiv, numită uzucapiunea
mobiliară (art.529 Cc).
Condițiile:
1. Posesorul trebuie să posede un bun mobil sub nume de proprietar;
2. Durata posesiunii:
a) timp de 3 ani, dacă posesorul a dobîndit bunul cu titlu oneros și, pe toată durata posesiei, a
posedat cu bună-credință;
b) timp de 5 ani, dacă posesorul a dobîndit bunul cu titlu gratuit și, pe toată durata posesiei, a
posedat cu bună-credință; sau
c) timp de 10 ani, în celelalte cazuri.
Nu dobândește dreptul de proprietate în temeiul uzucapiunii mobiliare (alin. 3 art. 529 Cc)
Persoana care a intrat în posesia bunului mobil prin sustragere.
Regulile uzucapiunii mobiliară nu se aplică - bunurilor mobile asupra cărora dreptul de
proprietate se dobândește, conform legii, prin înregistrarea într-un registru de publicitate cu caracter
constitutiv în sensul art. 420.
Uzucapiunea mobiliară a bunurilor culturale mobile (art. 530 Cc)
Dacă bunul constituie un bun cultural mobil, posesorul nu poate dobîndi dreptul de proprietate în temeiul
art. 523, 524 sau 529 înainte de expirarea termenului de 30 de ani din momentul în care:
a) bunul cultural mobil care a intrat pe teritoriul Republicii Moldova a părăsit teritoriul statului străin cu
încălcarea legii aplicabile; sau
b) proprietarul bunului cultural mobil a pierdut posesia bunului pe teritoriul Republicii Moldova.
În cazul bunurilor culturale mobile care aparțin cultelor sau părților lor componente, termenul este de 75 de
ani.
Condiţiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune
a) Posesiunea să fie exercitată în perioada de timp cerută de lege;
b) Posesiunea să fie utilă (alin.1 art.532 Cc).
Utilitatea posesiunii (alin.1 art.532 Cc)
Posesiunea trebuie să întrunească o serie de calităţi, adică să fie lipsită de vicii existenţa cărora o împiedică
să producă efecte juridice.
Doar posesiunea utilă produce efecte juridice.
Operează prezumţia de utilitate a posesiunii.
Proba contrară urmează a fi dovedită de cel care invocă inutilitatea ei.
Mijloacele de probă:
- Viciul posesiunii poate fi dovedit prin orice mijloace de probă, inclusiv prin depoziţiile martorilor.

Nu este utilă posesiunea (alin. 2 art. 532 Cc):

- discontinuă;
- tulburată;
- clandestină sau
- precară.
1.5.3. Calităţile posesiunii necesare uzucapiunii
1. Continuă;
2. Netulburată;
3. Publică;
4. Neprecară, adică exercitată sub nume de proprietar.

1. Continuitatea (alin.3 art.532 Cc)

Definiţia:
Succesiunea regulată a actelor de posesiune la intervale de timp regulate specifice naturii lucrului.
Intermitenţele nu exclud continuitatea dacă:
- sunt normale şi obişnuite în raport cu natura lucrului.
Nu duce la pierderea caracterului de continuitate
Survenirea:
- unui obstacol insurmontabil
- ce nu depinde de voinţa posesorului
- care îl împiedică să efectueze actele de stăpânire.
Exemplu: ploile torenţiale, inundaţiile – teren agricol.
Posesia se consideră continuă:
- dacă s-a pierdut fără voia posesorului, cu condiția că:
- posesia este restituită în interiorul termenului de 1 an sau
- dacă, în decursul aceluiași termen, posesorul înaintează o acțiune în rezultatul căreia posesia este restituită.
Articolul 488 Cc stabilește prezumția de posesiune neîntreruptă - „Dacă persoana a posedat
bunul la începutul şi la sfîrşitul unei perioade, se prezumă că a posedat neîntrerupt pe parcursul întregii
perioade”.
Efectul prezumţiei:
- Posesorul nu trebuie să dovedească că a posedat continuu.
- Posesorul va trebui doar să dovedească începutul şi sfârşitul posesiunii, perioada intermediară se prezumă continuă.
Proba contrară revine celui care contestă continuitatea.
Discontinuitatea – viciul posesiunii (alin. 3 art. 532 Cc) - Stăpânirea bunului cu intermitenţe
anormale, la intervale neregulate, ce nu sunt specifice naturii bunului, acesta nefiind posedat conform
destinaţiei.

Caracterele viciului
- absolut, poate fi invocat de orice persoană (alin. 7 art. 532 Cc);
- temporar;
- predomină în cazul bunurilor imobile.

2. Paşnică (netulburată) (alin. 4 art.532 CC)

Posesiunea nu trebuie fondată sau conservată prin acte de violenţă, fizică sau morală, care nu sunt provocate de o
altă persoană.

Posesiunea este tulburată, potrivit alin. 4 art. 532 din Cc, dacă:
1) Posesorul o obţine prin violenţă fizică sau morală împotriva celui care deţine bunul înaintea sa ori
2) o conservă prin aceste acte.
Atenţie:
Doar violenţa activă viciază posesiunea, nu şi cea pasivă când posesorul se apără cu mijloace violente
pentru a respinge tulburările aduse de un terţ.
Caracterul viciului:
relativ;
temporar;
se referă atât la bunurile mobile cât şi la cele imobile.

3. Publică
Posesiunea este exercitată în văzul tuturor şi este cunoscută de toţi cei care au voit să vadă sau să ştie.
Posesorul exercită actele de posesiune fără a le ascunde, cum le face un adevărat proprietar.
Clandestinitatea – viciu - Posesiunea se exercită astfel încât nu poate fi cunoscută (alin. 5
art.532 Cc).
Caracterele viciului
Relativ:
- poate fi invocată doar de cel faţă de care se exercită pe ascuns (persoana interesată s-o cunoască), deşi alin.5 art.532
Cc nu specifică expres cercul de persoane;
Temporar:
posesiunea devine utilă din momentul încetării clandestinităţii;
Se referă, în general, la bunurile mobile.

4. Neprecară (alin. 6 art.532 Cc)

Definiţia: Posesorii nemijlociţi care cad sub incidenţa alin.
3 art.484 Cc deţin bunul în baza unui titlu.
Posesiunea este neprecară
atunci când este exercitată sub Ei nu vor putea dobândi dreptul de proprietate
nume de proprietar. prin uzucapiune, fiind detentori precari.
Deosebirea dintre posesiunea exercitată sub nume de proprietar şi cea viciată de
precaritate:
Titlurile care stau la baza lor:
a) Posesiunea precară – se demonstrează prin contractul de locaţiune, depozit, gaj etc.;
b) Posesiunea sub nume de proprietar – neprecaritatea – prin contractul de vânzare-cumpărare, donaţie.
Lipsa titlului
Motivele:
- pierdut;
- nu poate fi prezentat imediat;
- nu a existat nicodată.
Operează prezumţiile:
a) Posesorul bunului se prezumă posesor sub nume de proprietar până la proba contrară, adică până
când adevăratul proprietar nu dovedeşte că posesorul a început a poseda pentru altul (art.484 alin.
5 Cc);
b) Posesia de drept limitat, odată dovedită, este prezumată că se menține pînă la proba intervertirii
sale în posesie sub nume de proprietar (art.486 Cc).
Concluziile:
1. Până la stabilirea precarităţii, posesorul beneficiază de toate avantajele posesiunii utile;
2. Dacă se stabileşte că posesorul a început să posede pentru altul, se prezumă că a conservat această calitate până
la proba contrară;
3. Dacă posesorul pretinde că precaritatea a încetat şi posesiunea a devenit utilă, el trebuie să dovedească
schimbarea dată, numită intervertirea titlului.
Exemplu: locatarul cumpără bunul imobil.

Intervertirea titlului posesiei (art. 486 Cc)

Situațiile:
a) posesorul de drept limitat devine îndreptățit să dobîndească dreptul de proprietate de la o altă persoană
decît proprietarul bunului, iar posesorul nu cunoștea și nici nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască lipsa
calității de proprietar a celui față de care este îndreptățit;
b) posesorul de drept limitat săvîrșește împotriva posesorului sub nume de proprietar acte de rezistență
neechivoce care exprimă intenția sa de a începe să se comporte ca un proprietar; în acest caz, intervertirea nu
se va produce însă mai înainte de expirarea termenului prevăzut pentru restituirea bunului.
Caracterele vciului precarităţii
Perpetuu:
- Precaritatea odată stabilită, intervertirea titului nu se prezumă, ci trebuie dovedită de către posesor.
- Atâta timp cât titlul care a fondat posesiunea nu se transformă în unul translativ de proprietate prin unul din
mijloacele fixate de lege, posesiunea rămâne precară.

Efectul existenţei viciilor:

Perioada în care posesiunea este afectată de vicii nu va fi luată în consideraţie la calcularea termenului
uzucapiunii.

1.5.4. Termenii uzucapiunii

a) 3 ani, în cazul în care a dobîndit dreptul cu titlu oneros și, pe toată durata posesiei, a posedat cu bună-
credință;
b) 5 ani, în cazul în care a dobîndit dreptul cu titlu gratuit și, pe toată durata posesiei, a posedat cu bună-
credință; sau
c) 10 ani, în celelalte cazuri.
Începutul curgerii termenului:
Momentul în care posesiunea întruneşte condiţiile art.532 Cc şi nu din 12 iunie 2003, momentul întrării în
vigoare a Codului civil.
A se vedea: pct.15 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM "Cu privire la aplicarea unor
dispoziţii ale Codului civil şi ale altor acte normative referitoare la dreptul de proprietate privată asupra
imobilelor, inclusiv asupra construcţiilor anexe" nr. 2 din 2006, în Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a
RM, 2006, nr. 12.
Temeiurile întreruperii termenului prescripţiei achizitive (art.533 Cc)
 a) Suspendarea curgerii termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii de revendicare, adică
suspendarea prescripţiei extinctive (art.398-400 Cc);
b) Intentarea acţiunii de revendicare a bunului de la posesor sau, după caz, în rectificarea registrului de
publicitate faţă de persoana care posedă sub nume de proprietar sau faţă de posesorul mijlocit, cu
condiția că acțiunea se admite.
Efectele intentării acţiunii în revendicare asupra întreruperii termenului:
- depind de hotărârea judecătorească:
1. dacă acţiunea este admisă şi satisfăcută:
– posesorul pierde posesiunea;
1. dacă acţiunea este respinsă:
- posesiunea este valabilă şi curgerea termenului nu se întrerupe.
Intentarea acţiunii de revendicare faţă de persoana care posedă sub nume de proprietar
sau faţă de posesorul mijlocit:
Efectul:
- întrerupe cursul termenului necesar pentru invocarea uzucapiunii numai faţă de persoana care a înaintat
acţiunea (alin. 2 art.533 Cc).
Concluzia
1) Simpla intentare a acţiunii nu întrerupe prescripţia în toate cazurile.
2) Intentarea acţiunii în revendicare are efect doar către cel care intentează acţiunea şi nu afectează posesorul
bunului.
Reclamantul va apela la temeiul întreruperii prescripţiei achizitive asupra unui bun mobil
în următorul caz:

01.01.2009 30.11.2013 01.01.2014 30.11.2014

•Începe •„B” •Pentru „A” se

curgerea intentează împlineşte •de satisfacere
termenului acţiunea în termenul a acţiunea lui
prescripţiei revendicare. prescriţiei „B”, devine
achizitive achizitive de 5 definitivă şi
pentru „A”. ani. irevocabilă.

Ipoteza:
- dacă prescripţia ar înceta să curgă doar prin efectul hotărârii care dă câştig de cauză reclamantului
Efectul:
- Termenul prescripţiei achizitive se va încheia în cursul procesului, în intervalul dintre înaintarea cererii şi
rămânerea definitivă a horărârii judecătoreşti (01.01.2014).
- Hotărârea nu ar mai avea nici un efect, iar reclamentul ar pierde bunul numai din cauza împlinirii termenului
de prescripţie achizitivă în timpul examinării litigiului, deşi acţiunea lui este fondată şi a fost înaintată până la
încheierea prescripţiei.
-
Înlăturarea unei astfel de situaţii injuste (alin. 2 art. 533 Cc)
Prescripţia achizitivă se consideră întreruptă chiar din momentul intentării acţiunii de revendicare.
Consecinţele:
Dacă acţiunea este respinsă:
- termenul de prescripţie achizitivă se consideră încheiat la 01.01.2014;
- intentarea acţiunii la 30.11.2013 nu va întrerupe curgerea prescripţiei.
Efectul întreruperii prescripţiei achizitive (alin.3 art.533 Cc)
- Timpul scurs pînă la întrerupere nu se calculează.
- După întrerupere poate să înceapă un nou termen.
Efectul dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate și grevărilor sale (art. 534
Cc)
1. Titularul anterior pierde dreptul său din momentul în care altcineva l-a dobîndit, în condițiile legii, prin
uzucapiune.
2. Dacă cel care a dobîndit prin uzucapiune a cunoscut sau trebuia să cunoască că dreptul pe care îl
dobîndește este grevat cu dreptul real limitat al unui terț, grevarea va continua să existe conform condițiilor
sale.
3. Dacă s-a constatat nulitatea absolută sau relativă a contractului în baza căruia uzucapantul a dobîndit
dreptul real, acesta se poate opune obligației de restituire a dreptului prin invocarea uzucapiunii în condițiile
legii. În acest caz, cealaltă parte contractantă se poate opune obligației de restituire a îmbogățirii primite de
la uzucapant.

Stingerea drepturilor întemeiate pe regulile îmbogățirii nejustificate și răspunderea

delictuală (art. 535 Cc)
Din momentul în care dreptul este dobîndit, în condițiile legii, de altcineva prin uzucapiune, titularul anterior pierde
- și toate drepturile de a cere de la dobînditor valoarea în bani a dreptului pierdut, precum și
- valoarea folosinței de care se va bucura dobînditorul după data uzucapiunii, care ar putea fi întemeiate pe
dispozițiile legale privind îmbogățirea nejustificată sau răspunderea delictuală.

3. Pierderea dreptului de proprietate

3.1. Renunţarea la dreptul de proprietate
3.2. Urmărirea bunurilor în legătură cu obligaţiile proprietarului
3.3. Înstrăinării bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în
proprietate
3.4. Răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de comportare
cu acestea
3.5. Privatizarea proprietăţii de stat
3.6. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică
3.7. Rechiziţia
3.8. Confiscarea

1. Încetarea dreptului de proprietate Reglementarea juridică: art. 536-542 Cc

Clasificarea modurilor de încetare a dreptului de proprietate:
benevolă:
rezultatul acţiunii proprietarului: încheierea actelor juridice translative de proprietate, consumarea,
renunţarea (art.537 Cc), deetatizarea.
b) fapte obiective:
nu depinde de voinţa proprietarului: pieirea fortuită, distrugerea, pierderea bunului;
c) contrar voinţei proprietarului (alin.2 art.536 Cc), cu respectarea art.46 din Constituţie conform căruia
cedarea forţată a dreptului de propritate poate avea loc doar în cazurile prevăzute de lege.

Temeiurile de pierdere a dreptului de propriatate (art.536 alin. 2 Cc)

1. Renunţarea la dreptul de proprietate (art. 338 Cc);
2. Urmărirea bunurilor în legătură cu obligaţiile proprietarului (art. 538 Cc);
3. Înstrăinării bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în proprietate (art. 539 Cc);
4. Răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de comportare cu acestea (art. 540 Cc);
5. Privatizarea proprietăţii de stat
6. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică
7. Rechiziţia (art. 541 Cc);
8. Confiscarea (art. 542 Cc) şi art.106 din Codul Penal

3.1. Renunţarea la dreptul de proprietate (art.538 Cc)

Condiţiile:
a) Bunurile mobile:
- declaraţia de renunţare sau în alt mod care atestă cu certitudine că a renunţat la bun fără intenţia de a păstra
dreptul de proprietate asupra lui.
B) Bunurile imobile:
- declaraţie autentificată notarial şi înregistrată în registrul bunurilor imobile.
Efectele renunţării la dreptul de proprietate - Obligaţiile proprietarului în legătură
cu bunul la care a renunţat încetează atunci când un terţ dobândeşte dreptul de proprietate
asupra bunului.

3.2. Urmărirea bunurilor în legătură cu obligaţiile proprietarului

(art.538 Cc)
Condiţiile:
- neexecutarea obligaţiilor de către proprietarul bunului;
- înstrăinarea bunurilor proprietarului prin aplicarea procedurii de urmărire a proprietăţii (Codul de
executare al Republicii Moldova nr. 443 din 24.12.2004 (în continuare – Codul de executare), în
Monitorul Oficial nr. 214-220 din 05.11.2010)
Temeiul urmăririi bunurilor:
- hotărârea judecătorească, dacă o altă modalitate nu este stabilită prin lege sau contract.

Dispoziţii generale cu privire la urmărirea bunurilor (art. 88 din Codul de executare)

(1) Urmărirea bunurilor debitorului constă în sechestrarea, în ridicarea şi în vînzarea lor.
(2) Poate fi urmărit orice bun corporal ori universalitate de bunuri ale debitorului, care se află în circuit
civil, indiferent de faptul la cine se află în posesiune, precum şi orice drept patrimonial sau creanţă bănească,
cu excepţia celor care nu sînt pasibile de urmărire silită.
(3) Bunurile supuse unui circuit civil limitat pot fi urmărite numai în condiţiile prevăzute de lege.
(4) La cererea executorului judecătoresc, deţinătorii de registre şi de informaţii relevante pentru procedura
de executare, instituţiile financiare, organele fiscale, organele cadastrale, alte persoane fizice sau juridice
sînt obligate să îi comunice, în cel mult 10 zile, informaţiile necesare pentru efectuarea executării silite.
Bunurile debitorului care nu pot fi urmărite (art. 89 Codul de executare)
1) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului persoană fizică şi al membrilor lui de
familie:
a) îmbrăcămintea, pentru fiecare persoană: un palton de iarnă şi unul de toamnă, un costum de iarnă şi
unul de vară (pentru bărbaţi), două rochii sau două costume de vară şi două de iarnă (pentru femei), o pălărie
şi o căciulă de iarnă, două broboade de vară şi două de iarnă (pentru femei), altă îmbrăcăminte întrebuinţată
timp îndelungat şi care nu are valoare;
b) încălţămintea, lenjeria de corp şi de pat, cu excepţia obiectelor confecţionate din materiale preţioase,
precum şi a obiectelor care au valoare artistică;
c) toate bunurile copiilor;
d) mobila: cîte un pat şi un scaun pentru fiecare persoană, o masă, un dulap pentru familie;
 e) icoanele şi portretele de familie, verighetele;
f) ordinele, medaliile, alte semne distinctive cu care a fost decorat debitorul sau membrii lui de familie;
g) obiectele (inclusiv manualele şi cărţile) necesare debitorului pentru a-şi continua exercitarea profesiei;
h) mijloacele de transport speciale pentru persoanele cu dizabilităţi, obiectele necesare persoanelor cu
dizabilităţi şi bolnavilor, destinate îngrijirii lor;
[Art.89 pct.1), lit.h) modificată prin LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare
09.09.16]
i) produsele alimentare în cantităţi necesare pentru hrana debitorului şi a membrilor lui de familie pe 3
luni;
j) combustibilul necesar în prepararea bucatelor şi încălzirea locuinţei familiei în perioada rece a anului;
2) seminţele de culturi agricole pentru însămînţare şi sădire, în limitele necesare uzului personal al
debitorului şi familiei sale, cînd acestea aparţin unui debitor persoană fizică, a cărui activitate nu ţine de
producerea sau comercializarea acestora;
[Art.89 pct.2) modificat prin LP191 din 23.09.16, MO369-378/28.10.16 art.747; în vigoare 28.04.17]
3) nutreţul pentru vitele care nu au fost urmărite, necesar pînă la strînsul nutreţurilor noi sau pînă la
scoaterea vitelor la păşunat, după caz;
[Art.89 pct.4) abrogat prin LP191 din 23.09.16, MO369-378/28.10.16 art.747; în vigoare 28.04.17]
5) bunurile din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
6) alte bunuri care, conform legii, nu pot fi urmărite.

Consecutivitatea urmăririi bunurilor (art. 89 Codul de executare)

(1) Consecutivitatea urmăririi bunurilor debitorului poate fi stabilită, de comunul acord al părţilor în
procedura de executare, ţinîndu-se cont de prioritatea intereselor creditorului.
(2) În cazul în care debitorul nu indică în ce consecutivitate solicită să fie urmărite bunurile sale,
consecutivitatea va fi stabilită de creditor, în comun cu executorul judecătoresc, ţinîndu-se cont de
următoarea consecutivitate:
a) în primul rînd vor fi urmărite bunurile personale ale debitorului libere de gaj sau de ipotecă şi
mijloacele băneşti;
b) în al doilea rînd vor fi urmărite bunurile debitorului care se află în proprietate comună pe cote-părţi sau
în devălmăşie, libere de gaj sau de ipotecă;
c) în al treilea rînd vor fi urmărite bunurile gajate sau ipotecate;
d) în ultimul rînd va fi urmărit bunul imobil în care domiciliază debitorul.

Efectele urmăririi bunurilor în legătură cu obligaţiile proprietarului

Proprietarul pierde dreptul de proprietate asupra bunurilor urmărite din momentul
dobândirii dreptului de proprietate asupra acestora de către persoana îndreptăţită căreia îi sînt
transmise bunurile.

3.3. Înstrăinării bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în

proprietate (art. 539 Cc)
Condiţiile:
- persoana a dobîndit, în temeiurile prevăzute de lege, dreptul de proprietate asupra unui bun
- însă, conform legii, nu poate să-i aparţină cu drept de proprietate
Efectul:
- proprietarul este obligat să înstrăineze bunul timp de un an din momentul dobîndirii dreptului de
proprietate sau în alt termen stabilit de lege.
Efectele neînstrăinării bunului în termen de un an
Instanţa de judecată, la cererea autorităţii administraţiei publice locale, poate dispune, după caz:
- înstrăinarea bunului şi remiterea sumei obţinute către fostul proprietar, cu reţinerea cheltuielilor de
înstrăinare, sau
 - transmiterea bunului în proprietate statului şi despăgubirea proprietarului în cuantumul stabilit de
instanţa de judecată.

3.4. Răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de

comportare cu acestea (art.540 Cc)
Condiţiile:
- proprietarul de animale domestice se comportă cu ele încălcînd evident regulile stabilite prin lege sau
prin normele de comportare umană ţinerea câinilor legaţi la lanţ cu animalele.
Efectul:
- orice persoană are dreptul să solicite predarea animalelor. Preţul se stabileşte prin acordul părţilor
sau prin hotărîre judecătorească.
Regula data nu se aplică:
- animalelor din grădinile zoologice, celor dresate.

3.5. Privatizarea (Legea nr. 627 din 04.07.1991 cu privire la privatizare, în

Monitorul Oficial nr. 135-136 din 09.12.1999.
Definiţia:
privatizarea este un proces de transmitere a bunurilor ce constituie domeniul privat al statului
sau al unităţilor administrativ-teritoriale, denumite în continuare bunurile statului sau ale
unităţilor administrativ-teritoriale, în proprietate privată, prin modalităţile prevăzute de
prezenta lege (art. 1).
Concluzia:
Privatizarea este un mod benevol de stingere a dreptului de proprietate.
Scopurile de bază ale privatizării (art.2)
a) crearea de condiţii pentru restructurarea, stabilizarea şi dezvoltarea economiei;
b) lărgirea sectorului privat;
c) atragerea investitorilor persoane fizice şi juridice autohtone şi străine la privatizarea obiectivelor;
d) dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare şi a pieţei imobiliare;
e) folosirea mai eficientă a capacităţilor de producţie ale întreprinderilor, producerea mărfurilor (prestarea
serviciilor) competitive şi extinderea pieţei de desfacere a acestora.
Principiile de bază ale privatizării:
a) asigurarea protecţiei sociale a populaţiei;
b) accesul liber şi egalitatea în drepturi pentru toţi participanţii la procesul de privatizare;
c) înstrăinarea bunurilor statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, atît cu plată, cît şi în mod gratuit;
d) transparenţa şi publicitatea procesului de privatizare;
e) acumularea veniturilor la buget;
f) acordarea anumitor facilităţi, după caz, salariaţilor întreprinderilor supuse privatizării, inclusiv fondarea
de întreprinderi populare;
g) respectarea legislaţiei în vigoare în procesul de privatizare;
h) utilizarea metodelor de marketing bazate pe concurenţă, transparenţă, informarea amplă a potenţialilor
investitori, a populaţiei despre obiectivele şi rezultatele privatizării.
Obiectele pasibile privatizării
- întreprinderile, instituţiile şi complexele patrimoniale unice, valorile mobiliare (cotele de participaţie) din
societăţile comerciale, incluse în programele de privatizare, aprobate prin lege de către Parlament.
- valorile mobiliare (cotele de participaţie) ale diferitelor societăţi comerciale şi alte bunuri transmise de
către persoanele fizice şi juridice în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în contul
achitării datoriilor faţă de bugetul de stat şi bugetele locale;
- acţiunile rămase nesolicitate contra bonuri patrimoniale;
- obiectivele nefinalizate a căror construcţie a fost finanţată din mijloacele statului sau ale unităţilor
administrativ-teritoriale;
- fondul de locuinţe proprietate a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi obiectivele din fondul de
imobile cu altă destinaţie decît cea locativă;
- întreprinderile agricole;
- terenurile;
- obiectivele restituite în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în urma rezilierii
contractelor de vînzare-cumpărare.
Modalităţile de efectuare a privatizării (art.11)
a) înstrăinarea obiectivelor supuse privatizării prin concursuri comerciale sau investiţionale, prin negocieri
directe şi prin licitaţii publice;
b) vînzarea valorilor mobiliare prin intermediul Bursei de Valori;
c) transmiterea în proprietate privată, cu titlu gratuit, a obiectivelor supuse privatizării;
d) vînzarea obiectivelor supuse privatizării la un preţ simbolic;
e) fondarea de întreprinderi noi cu capital mixt sau majorarea, pe contul investitorilor, a capitalului social al
celor existente;
f) compensarea, pe contul bunurilor (acţiunilor) întreprinderilor supuse privatizării, a datoriilor certe ale
statului faţă de subiecţii privatizării;
g) prin modalităţi combinate, inclusiv în baza unor proiecte individuale aprobate de Parlament.

3.6. Exproprierea pentru cauză de utilitate public

Cadrul juridic al exproprierii:
- art.46 din Constituţie;
- Art.501 din Cc RM;
- Legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică nr. 448 din 08.07.1999, în Monitorul Oficial nr.
42-44 din 20.04.2000, (în continuare - Legea 448/1999).
Definiţia - art.1 din Legea nr.488/99
Expropriere reprezintă transferul:
- de bunuri şi de drepturi patrimoniale din domeniul privat în domeniu public
- către stat de bunuri proprietate publică a UAT sau cedarea către stat sau UAT a drepturilor
patrimoniale;
în scopul efectuării de lucrări pentru cauză de utilitate publică de interes naţional sau local,
- în condiţiile legii,
- după o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Obiectul exproprierii (art. 2 din Legea nr.488/99) de interes naţional pot fi:
„a) bunurile imobile ...: terenurile, subsolul, bazinele de apă, pădurile, clădirile, construcţiile şi alte obiecte
legate de pămînt, a căror permutare este imposibilă sau le aduce prejudicii iremediabile, astfel încît nu mai
pot fi folosite la destinaţie;
b) dreptul de folosinţă asupra bunurilor imobile pe un termen de pînă la 5 ani, dacă părţile nu convin
asupra unui alt termen;
c) drepturile patrimoniale şi personale nepatrimoniale, legate nemijlocit de invenţiile care pot contribui
considerabil la asigurarea intereselor de apărare şi de securitate ale ţării;
d) valorile cultural-artistice şi istorice de o importanţă excepţională pentru sentimentele naţionale ale
poporului, precum şi cele care atestă statalitatea ţării;
e) dreptul de proprietate asupra reprezentanţilor florei şi faunei pentru care spaţiul natural al Republicii
Moldova este propriu dezvoltării şi reproducerii şi care se află pe cale de dispariţie în lume, în cazul
existenţei pericolului real de dispariţie şi de nereproducere a speciei.”
Critica prevederilor legale
Unii autori consideră că „mai corect ar fi ca ultimele două grupe de obiecte, datorită importanţei lo, să fie
scoase din circuitul civil şi trecute prin lege la categoria bunurilor din domeniu public. Astfel, va decădea
neceditate exproprierii lor”.
Sergiu Baieş şi Nicolae Roşca, Drepturile reale principale, ed. a III-a, Chişinău, Tipografia Centrală,
2016, p.111.
Obiectul exproprierii (art. 2 din Legea nr.488/99) de interes local pot fi:
bunurile imobile şi drepturile patrimoniale asupra
a) bunurile imobile, la care se raportă: terenurile, subsolul, bazinele de apă, pădurile, clădirile,
construcţiile şi alte obiecte legate de pămînt, a căror permutare este imposibilă sau le aduce prejudicii
iremediabile, astfel încît nu mai pot fi folosite la destinaţie;
b) dreptul de folosinţă asupra bunurilor imobile pe un termen de pînă la 5 ani, dacă părţile nu convin
asupra unui alt termen.
Bunurile mobile ca obiect al exproprierii (art. 2 alin. 3 din Legea nr.488/99)
Condiţiile:
- în caz de stare de urgenţă, de asediu şi de război, pot fi expropriate bunuri mobile stabilite prin lege
organică.
Prin urmare, „urmează ... să fie adoptată încă o lege care să indice bunurile mobile ce pot fi expropriate
în caz de război ori de stare excepţională”.
Unii autori consideră că „bunurile mobile nu pot fi expropriate nici în caz de stare excepţională, nici în caz
de război, ci urmează a fi aplicată rechiziţia”.
A se vedea: Ibid. (se utilizeză pentru a indica referinţa bibliografică imediat precedentă).
Aspecte critice
1. Bunurile care pot fi expropriate: bunurile imobile din domeniul privat;
2. Domeniul aflării bunului:
- nu pot fi expropriate bunurile aflate în domeniul public prin natura sau destinaţia lor şi pot fi afectate
utilităţii publice prin actul de putere al autorităţii comepetente a statului sau uat (art. 11 din Legea
nr.523 din 16.07.1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale, în
Monitorul Oficial nr. 124-125 din 11.11.1999);
- sunt pasibile de expropriere doar bunurile imobile din domeniul privat.

Subiecţii exproprierii
Expropriatul
este proprietarul sau titularul de alte
drepturi reale asupra obiectului
exproprierii (art. 3 din Legea nr.488/99).
Expropriatorul
este statul pentru lucrările de interes naţional şi pentru
lucrările de interes local, prin organele lui abilitate sau
prin persoane special desemnate conform legii(art. 4
din Legea nr.488/99).

Principiile exproprierii:
a) existenţa unei cauze de utilitate publică (art.46 Constit., art.501 Cc, art.5 alin. 1 din Legea 488/99);
b) existenţa unei despăgubiri care trebuie să fie:
drepte, adică expropriatul cade de acord cu suma despăgubirii propruse de expropriator.
prealabile, adică exproprierea va opera numai după achitarea despăgubirii.
Soluţionarea litigiilor privind cuantumul despăgubirii art. 15 din Legea
nr.488/99
Organul competent de a soluţiona litigiul este:
- instanţa de judecată care instituie o comisie de experţi la care pot participa cîte un reprezentant al
expropriatorului şi al expropriatului.
Despăgubirea se compune din:
- valoarea reală a imobilelor sau a drepturilor patrimoniale supuse exproprierii şi
- daunele cauzate proprietarului sau titularilor de alte drepturi reale (alin. 2)
Calcularea cuantumului despăgubirii
Comisia de experţi şi instanţa de judecată trebuie să ţină cont de:
- preţul la care se vând imobilele şi drepturile de acelaşi fel în teritoriul respectiv, la data întocmirii actului de
expertiză, precum şi
- de prejudiciile aduse proprietarului sau, după caz, titularilor de alte drepturi reale, luînd în considerare şi
dovezile prezentate de aceştia.
preţul normativ stabilit în baza tarifelor prevăzute de legislaţie, în cazul exproprierii de teren, care nu trebuie să fie mai
mică decât acesta.
Despăgubirea revine:
- Proprietarului bunului imobil şi
- Titularului altor drepturi reale.

Procedura exproprierii
Declararea utilităţii publice (art.6):
a) pentru lucrările de interes naţional - de către Parlament;
b) pentru lucrările de interes local al unităţii administrativ-teritoriale - de către consiliul ei;
c) pentru lucrările de interes comun al mai multor raioane şi/sau municipii - de către consiliile lor, iar în
caz de divergenţe - de către Guvern;
d) pentru lucrările de interes comun al mai multor oraşe şi/sau sate din teritoriul unui raion - de către
consiliile acestor oraşe şi/sau sate, iar în caz de divergenţe - de către consiliul raional.

Cercetarea prealabilă (art.7)

Declararea utilităţii publice se face numai după:
- efectuarea unei cercetări prealabile de către comisiile formate şi
- numai dacă se întrunesc toate condiţiile pentru expropriere.
Cercetarea prealabilă se efectuează:
- conform regulilor stabilite prin regulament aprobat de Guvern.
Rezultatul cercetării se consemnează într-un proces-verbal înaintat organelor care au numit comisia.

Obiectivele cercetării prealabile (alin.4 art.7)

Stabilirea existenţei:
- elementelor justificative ale interesului naţional sau local,
- premiselor economico-sociale, ecologice sau de altă natură ale necesităţii lucrărilor,
încadrării lor în planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobate conform legii.

Publicitatea declarării utilităţii publice (art.8)

Actul de declarare a utilităţii publice de interes naţional şi de interes local se aduce la cunoştinţă
publică prin:
- afişare la sediul consiliului local în a cărui rază este situat obiectul exproprierii şi
- prin publicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova (alin.1).
Excepţie (alin.2):
Nu se dau publicităţii actele prin care se declară utilitatea publică pentru lucrări privind apărarea ţării şi
securitatea naţională în cazul în care ele prezintă secret de stat.

Operarea exproprierii
Exproprierea va opera numai după îndeplinirea măsurilor prealabile reglementate la art.9-12 care se rezumă la:
- înştiinţarea în scris a potenţialului expropriat despre expropriere;
- comunicarea expropriatului a ofertei de despăgubire, modalitatea trecerii drepturilor;
- expropriatului locuinţei sau terenului i se propune o altă locuinţă sau teren. Dacă preţul celor propuse este mai
mic decât celor expropriate, i se achită diferenţa.
Consecinţele îndeplinirii măsurilor prealabile
- dacă expropriatul acceptă condiţiile exproprierii, el îşi dă consimţământul pentru compensarea
imediată şi echitabilă;
- Dacă expropriatul nu acceptă condiţiile exproprierii, el are dreptul să facă întîmpinare împotriva
propunerii de expropriere prin care expropriatul înaintează exigenţele proprii privind condiţiile
exproprierii.
Depunerea întâmpinării:
- în termen de 45 de zile de la primirea notificării, la organul care a făcut propunerea de expropriere.
Soluţionarea întâmpinării (art.1
Termenul de soluţionate:
- 30 de zile.
Organul competent:
- comisia constituită prin hotărîre a Guvernului pentru lucrările de interes naţional şi prin decizie a
consiliului local pentru lucrările de interes local sau prin decizie a consiliilor locale respective pentru
lucrările de interes comun.
Componenţa comisiei şi activitatea ei sunt reglementate la alin. 2-6 din Lege.
Decizia comisiei motivată:
1. Se comunică părţilor timp de 5 zile
2. Serveşte temei pentru determinarea cunatumului despăgubirii ce nu trebuie să fie mai mică decât cea
stabilită în propunere.
Efectele soluţionării întâmpinării :
1. Dacă expropriatul acceptă condiţiile din decizia comisiei, atunci:
- părţile stabilesc modalităţile de transfer a dreptului de proprietate, mărimea despăgubirii ţi modul de
achitare.
Forma acordului – autentificat notarial (art.12 alin.4).
2. Dacă nu se ajunge la un compromis:
- Exproprierea va opera în baza hotîrârii de judecată cu despăgubire justă şi prealabilă.
Procedura judiciară este reglementată la art.13-17 din lege.
Efectele operării exproprierii
a) Se sting drepturile reale şi obligaţionale asupra bunului expropriat.
b) Se achită o despăgubire justă şi prealabilă.
Termenul de achitare – se stabileşte de părţi.
Lipsa acordului:
- Instanţa de judecată stabileşte termenul de plată care nu trebuie să depăşească 30 zile de la rîmânerea
definitivă a hotărârii şi se depune pe contul expropriatului.
Drepturile expropriatului
a) Preemţiune (art.18):
- dacă lucrările nu s-au efectuat şi expropriatorul doreşte să înstrăineze bunul imobil, expropriatul-fost
proprietar are dreptul de a-l cumpăra.
Procedura exercitării dreptului de preemţiune: art.18 din Lege, art. 793-797 Cc.
Expropriatorul înştiinţează despre vânzarea bunului, comunicând preţul care nu trebuie să fie mai mare decât
despăgubirea actualizată, şi oferă termen de 30 zile.
Sancţiunea nerespăctării dreptului de preemţiune – legea nu stabileşte. Urmează să se aplice art.352 Cc.
b) Dreptul la închiriere:
- Dacă până la efectuarea lucrărilor se dă bunul în chirie, fostul proprietar are dreptul de preemţiune;
c) Dreptul la retrocedare (art. 19 alin. 2-4).
Temei: neutilizarea bunului expropriat la destinaţie
timp de un an.
Se face în baza hotărârii instanţei de judecată.
Expropriatul depune cerere şi motivează cerinţele retrocedării.
d) Dreptul de retenţie (art.20):
- Expropriatul poate reţine bunul până la data primirii despăgubirii ce i se cuvine.

3.7. Rechiziţia (art.541 Cc)

Definiţia:
„Rechiziţia este un mod de încetare adreptului de proprietate potrivit căruia bunurile proprietarului se
retrag în interesul societăţii în cazuri excepţionale în condiţiile stabilite de legislaţie”.
A se vedea: Sergiu Bieş şi Nicolae Roşca, Drept civil. Drepturile reale principale, ed.a III-a, Chişinău,
Tipografia Centrală, 2016, p.117.
Împrejurări excepţionale:
- calamitate naturală, epidemie, epizootie sau în o altă situaţie excepţională.
Condiţiile stabilite de legislaţie
1. Legea nr. 1384 din 11.10.2002 cu privire la rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes
public, în Monitorul Oficial nr. 178-181 din 27.12.2002.
2. Hotărârea Guvernului nr. 283 din 14.03.2005 despre aprobarea Regulamentului cu privire la
rechiziţiile
de bunuri şi prestările de servicii în interes public, în Monitorul Oficial nr. 51-54 din 01.04.2005.
Efectele rechiziţiei
1. Dacă după încetarea situaţiei excepţionale, lucrul rechiziţionat s-a păstrat în natură, persoana al cărei
bun a fost rechiziţionat are dreptul:
- de a cere restituirea lui, precum şi
- preţul folosirii lui, stabilit prin acordul părţilor, iar în caz de divergenţă, prin hotărîre judecătorească.
2. Dacă după încetarea situaţiei excepţionale lucrul rechiziţionat nu s-a păstrat în natură, persoana al cărei
bun a fost rechiziţionat are dreptul:
- să ceară preţul bunului, stabilit prin acordul părţilor, iar în caz de divergenţă, prin hotărîre judecătorească.

3.8. Confiscarea (art.542 Cc)

Definiţia:
trecerea gratuită (ca măsură de siguranță sau ca sancțiune) către stat, în temeiul unei hotărâri a instanţei
de judecată sau a unei alte autorităţi publice competente, a unui bun ca sancţiune pentru fapte ilicite.
Sergiu Bieş şi Nicolae Roşca, Op.cit., p.118.
Cazurile şi în condiţiile confiscării sunt prevăzute de lege.
Temeiul confiscării bunurilor:
- hotărârea judecătorească;
- actul administrativ.

Confiscarea potrivit Codului Penal nr. 985 din 18.04.2002, în Monitorul Oficial nr. 72-74
din 14.04.2009
Articolul 106. Confiscarea specială
(1) Confiscarea specială constă în trecerea, forțată și gratuită, în proprietatea statului a bunurilor indicate
la alin. (2). În cazul în care aceste bunuri nu mai există, nu pot fi găsite sau nu pot fi recuperate, se confiscă
contravaloarea acestora.
(2) Sînt supuse confiscării speciale bunurile (inclusiv valorile valutare):
a) utilizate sau destinate pentru săvîrșirea unei infracțiuni;
b) rezultate din infracțiuni, precum și orice venituri din valorificarea acestor bunuri;
c) date pentru a determina săvîrşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor;
e) deţinute contrar dispoziţiilor legale;
f) convertite sau transformate, parţial sau integral, din bunurile rezultate din infracţiuni şi din veniturile de
la aceste bunuri;
g) care constituie obiectul infracțiunilor de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului.
(21) Dacă bunurile rezultate din infracțiuni şi veniturile de la aceste bunuri au fost comasate cu bunurile
dobîndite legal, se confiscă acea partea din bunuri sau contravaloarea acestora care corespunde valorii
bunurilor rezultate din infracțiuni şi a veniturilor de la aceste bunuri.
(3) Dacă bunurile menționate la alin. (2) lit. a) și b) aparțin sau au fost transferate oneros unei persoane
care nu știa și nici nu trebuia să știe despre scopul utilizării sau originea bunurilor, se confiscă
contravaloarea acestora. Dacă bunurile respective au fost transferate cu titlu gratuit unei persoane care nu
știa și nici nu trebuia să știe despre scopul utilizării sau originea acestora, bunurile se confiscă.
(4) Confiscarea specială se poate aplica chiar dacă făptuitorului nu i se stabileşte o pedeapsă penală.
(5) Confiscarea specială nu se aplică în cazul infracţiunilor săvîrşite prin intermediul unui organ de presă
sau al oricărui alt mijloc de informare în masă.

Confiscarea extinsă (art. 1061 CP)

(1) Sînt supuse confiscării şi alte bunuri decît cele menţionate la art. 106 în cazul în care persoana este
condamnată pentru comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele 158, 165, 206, 2081, 2082, 217–2174,
218–220, 236–240, 243, 248–253, 256, 2603, 2604, 279, 280, 283, 284, 290, 292, 302, 324–329, 3302, 332–
3351 şi dacă fapta a fost comisă din interes material.
(2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sînt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
a) valoarea bunurilor dobîndite de persoana condamnată timp de 5 ani înainte şi după săvîrşirea
infracţiunii, pînă la data adoptării sentinţei, depăşeşte substanţial veniturile dobîndite licit de aceasta;
b) instanţa de judecată constată, în baza probelor prezentate în dosar, că bunurile respective provin din
activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin. (1).
(3) La aplicarea prevederilor alin. (2) se va lua în considerare şi valoarea bunurilor transferate de către
persoana condamnată sau de o persoană terţă unui membru de familie, persoanelor juridice asupra cărora
persoana condamnată deţine controlul sau altor persoane care ştiau ori trebuiau să ştie despre dobîndirea
ilicită a bunurilor.
(4) La stabilirea diferenţei dintre veniturile licite şi valoarea bunurilor dobîndite se va ţine cont de
valoarea bunurilor la data dobîndirii lor şi de cheltuielile făcute de persoana condamnată, inclusiv de
persoanele prevăzute la alin. (3).
(5) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc sau au fost comasate cu bunurile dobîndite licit, în locul
lor se confiscă bani şi bunuri care acoperă valoarea acestora.
(6) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse
confiscării, inclusiv bunurile în care au fost transformate sau convertite bunurile provenite din activităţile
infracţionale, precum şi veniturile sau foloasele obţinute din aceste bunuri.
(7) Confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobîndite în perioada prevăzută la alin. (2) lit. a), care
excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate.
Confiscarea potrivit Codului contravenţional nr. 218 din 24.10.2008, în Monitorul Oficial
nr. 3-6 din 16.01.2009.
„Articolul 48. Utilizarea fondurilor nedeclarate, neconforme
sau venite din străinătate pentru finanţarea
partidelor politice
(1) Utilizarea de către partidele politice a unor fonduri nedeclarate, neconforme sau venite din străinătate
se sancţionează cu amendă de la 50 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau cu
amendă de la 300 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.
(2) Mijloacele băneşti utilizate în modul prevăzut la alin. (1) se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat.
[Art.48 în redacția LP36 din 09.04.15, MO93/14.04.15 art.134; în vigoare 14.04.15]
Articolul 431. Corpurile delicte
(1) Corpuri delicte se consideră obiectele, inclusiv banii, documentele, mijloacele de transport, alte valori,
faţă de care există temeiuri a presupune că au servit la săvîrşirea contravenţiei, au păstrat asupra lor urmele
faptei contravenţionale sau au constituit obiectul acestei fapte, sau pot servi ca mijloc de constatare a
existenţei ori inexistenţei elementelor constitutive ale contravenţiei.
[Art.431 al.(1) modificat prin LP206 din 16.07.10, MO141-144/10.08.10 art.517]
(2) Corpurile delicte se anexează la procesul-verbal cu privire la contravenţie, în care se descriu
amănunţit, ori se păstrează într-un alt mod prevăzut de lege. Corpurile delicte care, din cauza volumului sau
din alte motive, nu pot fi păstrate se fotografiază, iar fotografiile se anexează la procesul-verbal, în care se
consemnează acest fapt. ...”.

Tema 2: Momentul dobândirii dreptului de proprietate

Sistemele ce reglementează momentul dobândirii dreptului de proprietate:
1) Sistemul transmiterii – în dreptul roman;
2) Sistemul consensualismului – în dreptul francez şi codurile satelite.
Regulile stabilite la art.510 Cc
1) Bunurile mobile: 2) Bunurile imobile:

- „Dreptul de propreitate este transmis - „Dreptul de propreitate se dobândeşte la data

dobânditorului în momentul predării înregistrării în registrul bunurilor imobile evid.ns,
evid.ns bunului mobil, dacă legea sau cu excepţiile prevăzute de lege” (alin. 2).
contractul nu prevede altfel” (alin. 1).

Derogarea de la regula generală din alin.1 art.510 Cc are loc atunci când:
1. Legea prevede o altă dată a 2. Părţile au ales un alt moment al transmiterii
transmiterii dreptului de proprietate ce dreptului de proprietate decât cel al predării, care
nu coincide cu predarea bunului poate fi momentul încheierii actului juridic.

Legea nr. 1134 din 02.04.1997 privind societăţile pe acţiuni, în Monitorul Oficial nr.
38-39 din 12.06.1997, intrată în vigoare la 12.06.1997
Potrivit art. 18 alin. 2
Achizitorul de valori mobiliare se învesteşte cu dreptul de proprietate asupra lor din momentul efectuării
înscrierii respective în registrul deţinătorilor valorilor mobiliare ale societăţii sau în documentaţia de
evidenţă a deţinătorului nominal al valorilor mobiliare în modul stabilit de legislaţie.
Legea nr. 135 din 14.06.2007 privind societăţile cu răspundere limitată, în Monitorul
Oficial nr. 127-130 din 17.08.2007, intrată ]n vigoare la 17.11.2007
Articolul 30. Înregistrarea cesiunii părţii sociale
(1) Partea socială se consideră de drept a dobînditorului de la data înregistrării în Registrul de stat al
persoanelor juridice a modificărilor operate în actele de constituire privind înstrăinarea/dobîndirea părţii
sociale.
[Art.30 al.(1) sintagma „operate în actele de constituire” declarată neconstituțională prin HCC27 din
27.09.16, MO423-429/09.12.16 art.102; în vigoare 27.09.16]
(2) Pentru înregistrarea în Registrul de stat al persoanelor juridice a modificărilor operate în actele de
constituire privind înstrăinarea/dobîndirea părţii sociale, dobînditorul va prezenta la organul înregistrării de
stat actul juridic de înstrăinare autentificat notarial.

Concluzia
Dacă legea sau acordul părţilor nu derogă de la prevederile alin.1 art.510 Cc, dreptul de proprietate se
trasmite dobânditorului din momentul predării bunului mobil.
Bunurile determinate generic:
- momentul predării, doarece doar în acest moment se vor putea individualiza.

Semnificaţia predării art.511 Cc

a. Transmiterea bunului dobânditorului;
b. Remiterea bunului transportatorului sau oficiului poştal pentru a fi expediat, dacă este înstrăinat fără obligaţia
de a fi transportat.
Înstrăinarea bunului cu obligaţia de a fi transportat:
- dreptul de proprietate se transmite după executarea obligaţiei de transmitere sau predare dobânditorului.
c. Remiterea scrisorii de trăsură, conosamentului (document pentru transportarea mărfurilor pe apă) sau a unui
alt act ce dă dreptul de dispoziţie asupra bunului (recipisa de magazinaj – warantul, care se remite prin
andosare, art.1581Cc).
Transmitătorul încheie mai multe acte de înstrăinare ale aceluiași bun mobil
(art.514 Cc)
Efectele:
1. dreptul de proprietate este dobândit de către dobânditorul care primul intră în posesia bunului mobil.
2. dacă bunul mobil nu a fost predat:
- dreptul de preferință îl are creditorul în al cărui folos a luat naștere obligația mai înainte, iar
- dacă nu se poate stabili în al cărui folos a luat naștere obligația, dreptul de preferință îl are cel care a
intentat primul acțiunea.

Excepţie
Prevederile art. 514 alin. 3 din Cc nu se aplică:
- bunurilor mobile dreptul de proprietate asupra cărora se dobândește, conform legii, prin înregistrare într-
un registru de publicitate.
Dobândirea cu bună-credință a dreptului de proprietate asupra bunului mobil
(art. 527 din Cc)
Regula generală (alin. 1):
- dobânditorul de bună-credinţă dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului mobil prin intrarea în
posesiune şi în cazul în care cel care a dispus de bun nu era proprietarul lui, nu avea împuterniciri de a
dispune de un bun sau actul juridic era ineficient pe alt temei.
Nu există bună-credinţă în sensul art.527 Cc
Când dobînditorul ştia sau trebuia să ştie că:
- cel de la care a dobîndit bunul nu era proprietarul lui, nu avea împuterniciri de a dispune de bun sau
- actul juridic de dispoziție era ineficient pe alt temei.
Buna-credinţă trebuie să subziste până în momentul intrării în posesiune inclusiv.
Exemplu : Dobânditorul cumpără un bun de la locatar.
Locatarul nu este în drept să înstrăineze bunul aflat în locaţiune.
Efectul:
- Dobânditorul va deveni proprietar al bunului vândut de locatar doar dacă nu ştie sau nu trebuie să ştie că
cel care a discpus de bun nu este proprietarul lui şi deci nu este în drept să-l înstrăineze.

Excepţia de la regula generală stabilită la alin. 1 art. 527 din Cc

Potrivit alin. 2 din art. 527 din Cc
Dobânditorul de bună-credinţă nu dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului mobil în cazul în care
bunul este:
- furat, pierdut sau ieşit din posesiunea proprietarului contrar voinţei lui sau
- dobânditorul l-a obţinut cu titlu gratuit.
Excepţia de la alin. 2 din art. 527 din Cc
Dobânditorul de bună-credinţă va dobândi dreptul de proprietate asupra:
- banilor,
- titlurilor de valoare la purtător sau
- asupra bunurilor înstrăinate la licitaţie, chiar dacă aceste bunuri au ieşit din posesiunea proprietarului
contrar voinţei sale.

Efectul acestei norme:

Banii şi titlurile de valoare la purtător nu vor putea fi revendicate de la dobânditorul de bună-credinţă în
nici un caz.
Dobânditorul de bună-credinţă în toate cazurile (se are în vedere acele cazuri în care cel ce înstrăinează nu
este proprieterul acestor bunuri) va deveni proprietar al banilor şi al titlurilor de valoare la purtător.
Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 527 din Cc
Regulile art. 527 din Cc nu se aplică
a) bunurilor mobile dreptul de proprietate asupra cărora se dobîndește, conform legii, prin înregistrare într-
un registru de publicitate;
b) bunurilor culturale mobile (colecţii de monede, bancnote, mărci poştale, medalii, tablouri etc);
c) dacă actul în temeiul căruia dobânditorul a dobîndit bunul este nul sau anulabil.

Momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile (alin. 2

art. 510 Cc)
Norma are caracter imperativ, adică:
„Dreptul de propreitate se
- părţile nu pot deroga de la
dobândeşte la data înregistrării în
ea.
registrul bunurilor imobile evid.ns,
cu excepţiile prevăzute de lege” - numai legea poate prevedea
excepţii.

Procedura înregistrării drepturilor asupra bunurilor imobile

Este reglementată la Capitolul V din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25.02.1998, în Monitorul
Oficial nr. 44-46 din 21.05.1998, intrată în vigoare la 21.05.1998.

Importanţa cunoaşterii momentului dobândirii dreptului de proprietate

Cine suportă riscul pieirii (inclusiv pierderii sau sustragerii) sau deteriorării fortuite a bunurilor.
Regula generală:
- Proprietarul suportă riscul pieirii (inclusiv pierderii sau sustragerii) sau deteriorării fortuite a bunurilor,
dacă legea sau contractul nu prevede altfel (alin. 1art.503 Cc).

Excepţie (alin. 2 art. 503 Cc )

Predarea bunului în temeiul:
contractului de vînzare-cumpărare ori antrepriză cu rezerva proprietății,
contractului de leasing ori
a altui contract translativ de proprietate în care trecerea proprietății este supusă unei condiții suspensive
Efectul:
- riscurile trec la dobînditor în momentul în care acesta preia posesiunea bunului dacă legea sau contractul nu prevede
altfel.

Tema: Modalităţile dreptului de proprietate

1. Noţiunea şi categoriile modalităţilor dreptului de proprietate. Proprietatea anulabilă şi proprietatea
rezolubilă.
2. Dreptul de proprietatea comună. Definiţia, subiectele, obiectele şi formele dreptului de proprietate
comună.
3.Dreptul de proprietate comună pe cote-părţi.
3.1. Definiţia şi felurile dreptului de proprietate pe cote-părţi.
3.2. Dreptul de proprietate comună pe cote-părţi forţată şi perpetuă.
3.3. Dreptul de proprietatea comună pe cote-părţi obişnuită sau temporară.
4.Exercitarea dreptului de proprietate comună pe cote-părţi.
4.1. Exercitarea dreptului de posesiune, folosinţă şi dispoziţie asupra bunului proprietate comună pe cote-
părţi;
4.2. Exercitarea dreptului asupra cotei-părţi din proprietatea comună pe cote-părţi.
5. Încetarea dreptului de proprietate comună pe cote-părţi.
6. Proprietatea comună în devălmăşie.
6.1. Definiţia şi trăsăturile caracteristice ale proprietăţii comune în devălmăşie.
6.2.Exercitarea dreptului de proprietate comună în devălmăşie.
6.3. Încetarea dreptului de proprietate comună în devălmăşie.
7. Proprietatea periodică.

1. Noţiunea şi categoriile modalităţilor dreptului de proprietate. Proprietatea

anulabilă şi proprietatea rezolubilă.
Regula generală:
Dreptul de proprietate aparţine unui singur subiect. Dacă dreptul de proprietate aparţine mai multor persoane,
suntem în prezența ProprietĂȚii comună.

Aflarea dreptului de proprietate într-o situaţie de incertitudine

Cauzele:
a) actul juridic în baza căruia a fost dobândit dreptul de proprietate este lovit de nulitate relativă ori
b) dobândirea dreptului este pusă în dependenţă de anumite condiţii ce vor surveni în viitor.
În acest caz, dreptul de proprietate este afectat de modalităţi.
Concluzia: sunt modalităţi ale dreptului de proprietate
a) Proprietatea comună – mai multe persoane au un drept de proprietate asupra unui bun;
 b) Situaţia de incertitudine vremelnică în care se află dreptul de proprietate:
c) proprietatea anulabilă;
d) proprietatea rezolubilă.
Definiţia noțiunii de modalităţi ale dreptului de proprietate
a) Situaţia în care două sau mai multe persoane (fizice, juridice) au un drept de proprietate asupra unuia şi aceluiaşi
bun, precum şi
b) situaţia de incertitudine vremelnică în care se află dreptul de proprietate.

Definiţia noțiunii de Proprietate anulabilă

Dobândirea dreptului de proprietate în baza unui act juridic translativ de proprietate, lovit ulterior de nulitate
relativă, duce la apariția proprietății anulabile.
Efectele existenţei temeiurilor nulităţii relative
1) Nulitatea relativă poate fi invocată în limita termenului de prescripţie;
2) Atâta timp cât nu a expirat termenul de prescripţie de declarare a nulităţii relative, dreptul de proprietate al
dobânditorului este nesigur.
Efectul invocării nulităţii relative şi declarării nulităţii relative a actului juridic civil de
instanţa de judecată: - Încetează dreptul de proprietate al dobânditorului cu efect retroactiv, adică
dreptul lui încetează nu din momentul declarării nulităţii actului, ci din momentul încheierii lui.

Efectul omiterii termenului de declarare a nulităţii relative a actului juridic sau

respingerii acţiunii: - Dreptul de proprietate al dobânditorului se consolidează.

Concluzia - Constituie proprietate anulabilă p roprietatea dobândită în baza unui act juridic translativ de
proprietate lovit de nulitate relativă.

Proprietatea rezolubilă
- Este afectată de o condiţie rezolutorie;
- Dreptul de proprietate al unei persoane este ameninţat să dispară dacă se produce un anumit
eveniment viitor şi nesigur.
Temeiul juridic al proprietăţii rezolubile - condiția rezolutorie (art.347 Cc)
Actul juridic poate prevedea că, la survenirea unui eveniment viitor și nesigur ca realizare, anumite sau
toate efectele sale juridice se vor stinge.
Efectul dobândirii unui drept sub condiție rezolutorie (alin. 2 art.353 Cc
- Dreptul constituit se stinge de plin drept, iar
- Dreptul transmis trece înapoi de plin drept la data îndeplinirii condiției.
Esenţa proprietăţii rezolubile - Dreptul de proprietate este într-o situaţie incertă, provizorie, poate
dispărea la realizarea condiţiei rezolutorii.

Exemplu: „A” încheie cu „B” un contract de vânzare-cumpărare.

Îi transmite dreptul de proprietate asupra automobilului, cu condiţia că dacă ambasada SUA nu-i va fi eliberată viza
pentru trai permanent, părţile vor reveni la situaţia anterioară.

Efectele transmiterii bunului sub condiţie rezolutorie

Bunul aparţine concomitent la doi proprietari:
1. dobânditorul este proprietar sub condiţie rezolutorie (proprietar actual şi provizoriu, ameninţat de realizarea
condiţiei);
2. transmiţătorul este proprietar sub condiţie suspensivă, deoarece are posibilitatea de a deveni proprietarul
lucrului dacă se realizează condiţia.
Ori de câte ori o parte este sub condiţie rezolutorie, cealaltă parte este sub condiţie suspensivă.
2. Dreptul de proprietatea comună – principala modalitate a dreptului
de proprietate
1. Reglementarea juridică:
2. Dispoziţii generale: art.543-544 Cc;
3. Proprietatea comună pe cote-părţi: art.545-566 Cc;
4. Proprietatea comună în devălmăşie: art.567-574 Cc;
5. Proprietatea periodică: art.575-580 Cc.

Definiţia legală a dreptului de proprietate comună (art. 543 alin.1 Cc):

Dreptul de proprietate este comun când asupra unui bun au dreptul de proprietate doi sau mai mulţi titulari.
N.B.: Dreptul de proprietate comună poate să se răsfrângă asupra unui bun sau mai multor bunuri

Definiţia doctrinară a dreptului de proprietate comună

Dreptul de proprietate este comun când toate prerogativele conferite de acest drept aparţin împreună şi
concomitent la mai mulţi titulari (coproprietari).
N.B.: accentul este pus pe faptul că prerogativele dreptului aparţin împreună şi concomitent la mai mulţi
titulari (coproprietari).

Subiectele dreptului de proprietate comună

Persoanele:
- fizice
- juridice
care posedă, folosesc şi dispun de bunurile pe care le au de comun acord.
Obiectele dreptului de proprietate comună
Bunurile:
- mobile;
- imobile.
Formele dreptului de proprietate comună (art.544 Cc)

a) pe cote-părţi. b) în devălmăşie.

Trăsătura caracteristică: - obiectul rămâne Trăsătura caracteristică: - obiectul rămâne

nefracţionat în materialitatea sa, iar nefracţionat în materialitatea sa, dar şi
dreptul de proprietate se fracţionează pe dreptul de proprietate comună apaţine
cote-părţi aritmetice ideale, egale sau nefracţionat tuturor titularilor devălmaşi.
inegale;
Prezumţia (Art. 544 alin. 2 Cc): - Dacă bunul este comun, proprietatea pe cote-părţi se
prezumă, până la proba contrarie.

Categoriile de relaţii ce apar în cadrul raporturilor juridice ale dreptului de proprietate

comună:
a) externe:
b) interne dintre coproprietari:
- Au caracter absolut;
- Sunt reglementate de regulile dreptului
- Coproprietarilor le aparţine dreptul de de propretate comună pe cote-părţi sau în
proprietate asupra bunului şi nimeni devălmăşie.
nu poate să le pună piedici în
exercitarea dreptului.
 3. Dreptul de proprietate comună pe cote-părţi
Reglementarea juridică:
art.545-566 Cc.
Terminologia „proprietate comună pe cote-părţi” este sinonimă cu:
- „coproprietate” şi
- „proprietate în diviziune”.
3.1. Definiţia noţiunii de drept de proprietate pe cote-părţi
Dreptul de proprietate comună pe cote-părţi este dreptul ce aparţine la două sau mai multe
persoane, exprimate în cote ideale (1/2, 1/3, ¼ etc.) asupra unui bun nefracţionat în
materialitatea sa.

Trăsăturile specifice ale dreptului de proprietate comună pe cote-părţi:

1. Este o proprietate cu pluralitate de subiecte (cel puţin două subiecte), numite coproprietari;
2. Niciunul dintre coproprietari nu este titularul exclusiv al unei fracţiuni materiale din bun care nu se
fracţionează material;
3. Fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părţi ideale, abstracte din dreptul de proprietate;
4. Cota-părte din dreptul de proprietate comună se răsfrânge asupra întregului bun;
5. Bunul nu se fracţionează material (indivizibil - automobilul), dar se divizează dreptul de proprietate în cote-
părţi ideale, prezumate a fi egale (alin.1 art.545 Cc);
6. Exercitarea atributelor dreptului de proprietate comună pe cote-părţi este limitată, deoarece trebuie să se ţină
cont de existenţa drepturilor celorlaţi titulari care se exercită concomitent şi simultant asupra aceluiaşi bun.
La exercitarea de către titulari al dreptului de proprietate comună pe cote-părţi se face distincţie între
exercitarea :
- posesiei, folosinţei şi dispoziţiei asupra întregului bun;
- dreptului de proprietate asupra cotei-părţi din proprietatea comună pe cote-părţi.
7. Este un drept:
în principiu, temporar în cazul proprietăţii comune pe cote-părţi obişnuită sau temporară;
Caracterul temporar:
poate înceta prin împărţire, făcută la acordul părţilor sau prin hotărâre judecătorească.
Se interzice împăţirea:
- doar în cazurile prevăzute de lege sau
- în cazul proprietăţii comune pe cote-părţi forţate şi perpetue (art.555 și 556 Cc), fiind continuă.
Felurile dreptului de proprietate pe cote-părţi
b) forţată şi perpetuă – nu poate înceta prin
a) obişnuită sau temporară -
partaj din cauza destinaţiei bunului aflat în
poate înceta prin partaj;
coproprietate.

3.2. Dreptul de proprietate comună pe cote-părţi forţată şi perpetuă

Reglementarea juridică:
art.555, 556 Cc;
Legea condominiului în fondul locativ nr.913 din 30.03.2000, în Monitorul Oficial nr. 130-132 din 19.10.2000, în
continuare - Legea 913/2000.

Obiectul proprietăţii comune pe cote-părţi forţate şi perpetue

Bunurile care prin natura şi destinaţia lor pot fi folosite de mai mulţi proprietari, fiind accesorii altor
bunuri, considerate principale, proprietate exclusivă a celorlaţi titulari.

Caracterele juridice:
1. Este forţată: - nu poate înceta prin divizarea bunurilor ce fac obiectul ei şi se impune copropietarilor indiferent
de voinţa acestora.
 2. Este perpetuă:- are caracter permanent, ceea ce face imposibilă încetarea ei prin partaj.
Cazurile de proprietate comună pe cote-părţi forţate şi perpetue
a) Dreptul de proprietate în condominiu (art.555 Cc, Legea 913/2000);
b) Coproprietatea despărţiturilor comune dintre două imobile (zid, şanţ, gard) (art.556 Cc).
Codul civil nu reglementează:
a) Coproprietatea lucrărilor comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile (poteci, fântâni,
drumuri, izvoare) (art.660 NCCR);
b) Coproprietatea asupra bunurilor amintiri familiare (tablouri, fotografii, manuscrise, cavouri, alte lucruri
funerare) (art.1141 NCCR);
Noutatea Legii nr.133/2018 de modernizare a Codului civil
o Introduce reglementarea proprietății periodice (art. 575-580 Cc)
o Această proprietate este reglementată şi în NCCR (art.687).
o A fost reglementată în Pr.CcRM din 2002 (art. 1222-1228).
a) Dreptul de proprietate în condominiu (art.555 Cc)
Condominiu reprezintă totalitatea de bunuri imobile format dintr-un teren cu una sau mai multe clădiri, în
condițiile legii în care există:
a) locuințe, încăperi izolate cu altă destinație decît cea de locuință sau locuri de parcare din cadrul clădirii
dacă întrunesc condițiile prevăzute de legislație, construite sau care urmează a fi construite, înregistrate sub
număr cadastral separat în registrul bunurilor imobile (unități). Unitățile fac obiectul dreptului de proprietate
exclusivă; și
b) terenul și părțile clădirii din condominiu care nu sînt unități și sînt destinate folosinței tuturor
proprietarilor în condominiu sau unora dintre aceștia, precum și alte bunuri care, potrivit legii sau actului de
constituire al condominiului, sînt destinate folosinței comune a tuturor proprietarilor în condominiu sau
unora dintre aceștia (părți comune). Părțile comune fac obiectul dreptului de proprietate comună forțată și
perpetuă.
constituie teren al condominiului potrivit alin. 3 din art. 555 Cc - Terenul, în hotarele
stabilite, pe care este situată clădirea condominiului și terenul aferent necesar pentru deservirea și
exploatarea corespunzătoare a clădirii și, în cazul clădirilor cu destinație locativă, pentru asigurarea
necesităților social-locative ale membrilor condominiului, care constituie proprietate comună pe cote-părți a
tuturor proprietarilor din condominiu.

Reglementarea directă a raporturilor în condominium

Legea condominiului în fondul locativ nr. 913 din 30.03.2000 , care:
1. formulează noţiunea de proprietate comună şi de cea de cotă-parte;
2. stabileşte:
- bunurile care fac obiectul proprietăţii comune pe cote-părţi forţate şi perpetue;
- drepturile şi obligaţiile coproprietarilor;
- modul lor de exercitare, modalitatea de constituire a asociaţiei de coproprietari în condominiu,
funcţionarea asociaţiei, organele de conducere şi competenţa lor, alte aspecte.
N.B.: în lege proprietatea comună pe cote-părţi este numită „proprietate indiviză”, ceea ce nu corespunde
prevederilor art.555 Cc.
Definiţia noţiunii (alin.1 art.4 Legea nr.913/2000)
condominiu - complex unic de bunuri imobiliare, ce include
- terenul în hotarele stabilite şi blocurile (blocul) de locuinţe,
- alte obiecte imobiliare amplasate pe acesta, în care o parte, constituind locuinţele, încăperile cu altă
destinaţie decât aceea de locuinţă, se află în proprietate privată, de stat sau municipală, iar restul este
proprietate comună indiviză (pe cote-părţi forţate şi perpetue). A se vedea foto
Constituirea condominiului
 Are loc prin asocierea obligatorie a tuturor proprietarilor de locuinţe (încăperi) din blocul (blocurile)
ampalsate pe un anumit teritoriu.
Iniţiativa constituirii aparţine:
- proprietarilor de locuinţe (încăperi),
- agenţiilor teritoriale de privatizare sau
- autorităţilor administraţiei publice locale.
Înregistrarea condominiului:
Condominiul se înregistrează în Registrul bunurilor imobile conform art. 40/3 din Legea cadastrului
bunurilor imobile nr. 1543 din 25.02.1998.
Proprietate comună este constituită din:
- părţile dintr-o clădire,
- alte obiecte imobiliare aflate în proprietate, care nu sunt apartamente sau încăperi cu altă destinaţie
decât aceea de locuinţă şi
- care sunt destinate folosirii în comun de către toţi proprietarii din condominiu.
Proprietatea comună (art. 5 Legea nr.913/2000) include :
toate părţile proprietăţii aflate în folosinţă comună (a se vedea foto):
- terenul pe care este construit blocul (blocurile),
- zidurile,
- acoperişul,
- terasele,
- coşurile de fum,
- casele scărilor,
- holurile,
- subsolurile,
- pivniţele şi etajele tehnice,
- tubulaturile de gunoi,
- ascensoarele,
- utilajul şi sistemele inginereşti din interiorul sau exteriorul locuinţelor (încăperilor), care deservesc
mai multe locuinţe (încăperi),
- terenurile aferente în hotarele stabilite cu elemente de înverzire,
- alte obiecte destinate deservirii proprietăţii imobiliare a condominiului.
Cota-parte a fiecărui proprietar în bunurile imobiliare comune din condominiu (art.7
Legea nr.913/2000):
este proporţională cotei constituite din suprafaţa totală (în metri pătraţi) a locuinţelor (încăperilor) ce îi
aparţin în condominiu, dacă decizia adunării generale a proprietarilor, adoptată conform art. 26 din Lege, nu
stabileşte altfel.
Criteriul de stabilire a mărimii cote-părţi:
- este determinată de întinderea bunului principal al căruia proprietar exclusiv este coproprietarul.
Importanţa cotei-părţi
Determină contribuţia fiecărui coproprietar
- în totalul plăţilor obligatorii pentru întreţinerea şi reparaţia bunurilor comune, alte cheltuieli comune,
- cota voturilor la adunarea generală a membrilor asociaţiei de coprorpietari în condominiu.
Administrarea condominiului poate fi efectuată (alin.2 art.15 Legea nr.913/2000):
a) de către proprietari nemijlocit, în cazurile în care condominiul include cel mult patru proprietari cărora le
aparţin cel mult patru locuinţe (încăperi);
b) de către asociaţia de coproprietari de sine stătător sau prin transmiterea acestor funcţii (parţial sau
integral), pe bază de contract, unei persoane fizice sau juridice autorizate, în modul stabilit, să îndeplinească
aceste funcţii.
Asociaţia de coproprietari
Scopurile înfiinţării (art.16):
- pentru întreţinerea, exploatarea şi reparaţia locuinţelor (încăperilor) ce le aparţin şi a proprietăţii
comune din condominiu,
- pentru asigurarea membrilor asociaţiei cu servicii comunale şi cu alte servicii,
- pentru reprezentarea şi apărarea intereselor acestora.
Fondatori ai asociaţiei de coproprietari pot fi:
o proprietarii de locuinţe (încăperi), indiferent de forma de proprietate, precum şi
o agenţiile teritoriale de privatizare sau
o autorităţile administraţiei publice locale
Dobândirea drepturilor persoanei juridice de către asociaţie (alin.2 art.17): - momentul
înregistrării de stat la agenția servicii publice.
Calitatea de membru al asociaţiei de coproprietari (art.22 Legea nr.913/2000)
Membri ai asociaţiei de coproprietari sunt:
- toţi proprietarii locuinţelor (încăperilor) din condominiu.
Dobândirea calităţii de membru al asociaţiei de coproprietari:
- momentul înregistrării de stat a acesteia în modul stabilit.
Efectele procurării locuinţe (încăperi) în condominiu, după înfiinţarea asociaţiei de
coproprietari: - - cei care procură devin membri ai acesteia imediat după dobândirea de către ei a
dreptului de proprietate asupra locuinţei (încăperii).
Încetarea calităţii de membru al asociaţiei de coproprietari: -
Temeiurile:
- decesul membrului asociaţiei;
- lichidării persoanei juridice;
- înstrăinării bunurilor sau
- în alte temeiuri.
Efectul decesului proprietarului locuinţei (încăperii) persoană fizică sau reorganizării
persoanei juridice :
- succesorii de drepturi (moştenitorii) devin membri ai asociaţiei de coproprietari din momentul dobândirii
de către aceştia a dreptului de proprietate asupra locuinţei (încăperii) din condominiu.
Lipsa de moştenitori legali sau testamentari:
- soarta locuinţei (încăperii) se hotărăşte în conformitate cu normele dreptului de moştenire.
Organele de conducere ale asociaţiei de coproprietari (art.24 Legea nr.913/2000)

a) adunarea generală a membrilor b) consiliul de administraţie al

(reprezentanţilor) asociaţiei de asociaţiei de coproprietari (art.28-
coproprietari (art.27); 30).

Înstrăinare cotei-părţi din proprietatea în condominiu:

- are loc concomitent cu înstrăinarea proprietăţii exclusive.
Împărţirea este inadmisibilă (art.558 Cc), cu excepţia alin. 2:
- existenţa acordului tuturor proprietarilor;
- bunurile nu mai sunt destinate folosirii în condominiu.

B. Coproprietatea despărţiturilor comune dintre două terenuri (art.556 Cc) formate

din:
- ziduri, şanţuri şi altele, precum gardurile, indiferent de materialul din care sunt confecţonate, inclusiv cele
vii.
- aşezate pe hotarul a două proprietăţi aflate în intravilan.

Prezumţia:
Sunt proprietate comună pe cote părţi forţate şi perpetue.
Fundamentul prezumţiei:
- obligaţia proprietarilor vecini de a participa la construcţia despărţiturilor comune.
Legiuitorul prezumă relativ că proprietarul care a construit despărţitura şi-a exercitat şi dreptul de a-i pretinde
proprietarului vecin să contribuie la această operaţiune
Caracterul relativ al prezumţiei:
Poate fi combătută prin:
- titlu: actul juridic din care să rezulte că zidul, şanţul, gardul aparţine unui proprietar;
- printr-un semn de necomunitate conform regulamentelor de urbanism ori
- proprietatea comună a devenit proprietatea exclusivă prin uzucapiune.
Proiectul Codului civil (art.599)
a) Semn de necomunitate a zidului:
- culmea zidului este dreaptă şi înclinată perpendiculară spre un fond şi înclinată spre celălalt fond;
Prezumţie de proprietate exclusivă în favoarea proprietarului fondului către care este înclinată coama
zidului.
b) Semn de necomunitate a şanţului:
- pământul este aruncat sau înălţat exclusiv pe o parte a şanţului.
Prezumţia de proprietate exclusivă pentru proprietarul fondului pe care este aruncat pământul.
c) Orice alte semne ce fac să se prezume că zidul a fsot construit exclusiv de unul dintre proproprietari
(ştachele la gard).
Proiectul Codului civil reglementa
- art. 600: cheltuielile legate de construcţia şi întreţinerea despărţiturilor comune;
- Art.601: folosirea despărţiturilor comune;
- Art.602: alte moduri de dobândire a coproprietăţii asupra despărţiturilor comune.

c) Coproprietatea lucrărilor comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile
vecine, situate pe linia de hotar: poteca, fântâna, drumul, izvorul
Codul civil nu reglementează o asemenea coproprietate, deşi la practică sunt asemenea situaţii.
Dreptul de vecinătate (art.586-603 Cc) nu dă răspuns la întrebarea cine este proprietarul lor.
Prin urmare, se recurge la analogia legii.
Analogia legii (art.5 Cc)
Aceste bunuri fac obiectul proprietăţii comune pe cote păţi forţate şi perpetue dacă:
- servesc exloatării cel puţin a două proprietăţi;
- se află pe linia ce despăţeşte două prorpietăţi (hotar).
Dacă se află pe proprietatea exclusivă a unui proprietar, dar servesc şi proprietarului terenului vecin:
- se vor aplica regulile dreptului de vecinătate ori dreptului de servitute (art. 639-653 Cc).

3.3. Dreptul de proprietatea comună pe cote-părţi obişnuită sau

temporară
Una dintre cele mai răspândite forme ale dreptului de proprietate comună pe cote-părţi.
Trăsăturile specifice comparativ cu cea forţată şi perpetuă:
a) este limitată în timp – încetează la voința coproprietarilor sau unuia dintre ei, conform legii sau
acordului;
b) coproprietarii, la exercitarea atributelor posesia, folosinţa şi dispoziţia trebuie să ţină cont de
drepturile lor reciproce.
Obiect al dreptului de proprietate comună pe cote-părţi
Orice bun indivizibil, dar şi divizibil:
- mobil sau
- imobil, dreptul de proprietate comună pe cote-părţi asupra cărora se înregistrează în Registrul
bunurilor imobile (art. 40 din Legea cadastrului bunurilor imobile).
Exemple: casele, vitele, obiecte preţioase, mijloace de transport, terenuri, întreprinderi.
Excepţie: bunurile din domeniul public (art.471 alin.4 Cc).
Subiectele dreptului de proprietate comună pe cote-părţi
Două sau mai multe persoane (art.543 Cc).
Poate apărea între:
- persoane fizice;
 - persoane juridice;
- persoane fizice şi juridice;
- persoane fizice, stat sau uat, cu excepţia domeniului public, la:
1. trecerea la stat sau uat a unei cote-părţi a unui coproprietar în cazul înexistenţei moştenitorilor sau
renunţarea la succesiune;
2. dobândirea prin confiscare sau prin act juridic a cotei-părţi a unui coproprietar.
Modurile de dobândire:
1. Succesiunea şi actul juridic – cele mai răspândite;
2. Producerea bunului de mai multe persoane (ex.: construirea unei case, etc.);
3. În urma împărțirii bunului proprietate comună în devălmăţie când se individualizează cotele fiecărui soţ în
bunurile comune. Durează până la prtajarea bunului.
Modul de posesie, folosinţă şi dispoziţie
Diferă în dependenţă dacă se exercită asupra:
a) Întregului bun din propritatea comună pe cote-părţi; sau
b) Cotei-părţi din propritatea comună pe cote-părţi.

4.1. Exercitarea dreptului de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra bunului

propritate comună pe cote-părţi
Reglementarea juridică: art.546-550 Cc.
Regula:
- posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra bunului propritate comună pe cote-părţi se exercită cu
consimţământul tuturor coproprietarilor.
Exercitarea dreptului de posesiune (stăpânirea bunului)
Regula:
- Coproprietarii exercită împreună atributul dreptului de posesiune.
Ca Excepţie:
- prin acord, în forma stabilită pentru actul juridic, ei pot stabili şi un alt mod de exercitare a
atributului dreptului de posesiune:
1. de către un coproprietar;
2. de câţiva coproprietari sau
3. de un terţ.
a. Exercitarea dreptului de folosinţă
Constă în dreptul coproprietarilor de a utiliza bunul comun în interes propriu, dobândind fructele civile
sau naturale.
Regula este că (art.546 alin.1 Cc):
Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul cu condiţia să:
- nu schimbe destinaţia bunului;
- nu aducă atingere dreptului celorlaţi coproprietari.
Exercitarea dreptului de folosinţă
Constă în dreptul coproprietarilor de a utiliza bunul comun în interes propriu, dobândind fructele civile
sau naturale.
Regula este că (art.546 alin.1 Cc):
Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul cu condiţia să:
- nu schimbe destinaţia bunului;
- nu aducă atingere dreptului celorlaţi coproprietari.
Modul de folosire se stabileşte (alin. 2 art. 546 Cc):
a) Prin acordul tuturor coproprietarilor - când b) Prin hotărârea instanţei de judecată la cererea oricărui
există consensul. coproprietar - în lipsa acordului coproprietarilor.

Acordul majorităţii celor prezenţi la adunarea Criteriul stabilirii modului de folosire de către instanţa de
generală a membrilor asociaţiei de proprietari judecată:
– bunurile proprietate comună forţată şi
perpetuă (art.27 din Legea nr.913/2000). - aprecierea echitabilă a intereselor tuturor coproprietarilor.
Exercitarea folosinţei:
a) Folosirea bunului proporţional cotelor-părţi (alin.3 art.546 Cc)
Exemplu: casa cu 4 odăi trece la doi moştenitori poate fi folosită proporţional cotei-părţi: ambii moştenitori
vor folosi câte 2 odăi.
b) Folosirea bunului exclusiv de un singur coproprietar:
- ceilalţi au dreptul să ceară echivalentul lipsei de folosire conform cotei lor părţi, care trebuie să fie
echitabilă;
c) Folosirea bunului comun de un singur coproprietar fără acordul celorlaţi:
- primul este obligat şi la plata unei despăgubiri (alin. 4 art.546 Cc).
Regimul juridic al fructelor
Regula generală:
- Revin coproprietarilor proporţional cotei-părţi deţinute (art. 547 Cc).
Excepţia:
Prin acord poate fi stabilit că:
- revin tutror în mod egal, indiferent de cota-parte;
- revin celor ce nu posedă şi nu folosesc bunul.
Obligaţiile coproprietarilor (art.548 Cc)
Coproprietarii sunt obligaţi, proporţional cotei-părţi, la:
- plata impozitelor, taxelor, altor obligaţii pecuniare;
- suportarea cheltuielor de întreţinere şi păstrare a bunului.
Derogare:
- prin acordul părţilor poate fi stabilit un alt mod.
Efectuarea din cont propiu, cu acordul celorlalţi coproprietari, a îmbunătăţirilor
inseparabile bunului proprietate comună:
Coproprietarul are dreptul să ceară:
- modificarea cotei-părţi proporţional îmbunătăţirilor (alin.2 art.545 Cc) sau
- compensarea cheltuielilor.
Încheierea actelor de conservare (art. 549 Cc)
Fiecare coproprietar poate:
- să le efectuieze fără acordul celorlalţi coproprietari și
- să le pretindă compensarea cheltuielilor proporțional cotei lor părți.
Actul juridic de conservare (art.311 Cc)
Urmărește:
- preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil.
Fac parte din categoria actelor de conservare:
- întreruperea cursului unei prescripţii prin formularea unei cereri de chemare în judecată;
- întabularea unei ipoteci;
- îndepliniera formalităţilor de publicitate imobiliară în cazul unui act translativ de proprietate;
- actele juridice încheiate cu terţii pentru repararea unui imobil ameninţat cu prăbuşirea.
Pentru detalii a se vedea: C.Bîrsan, Drepturile reale principale, p.170, V.Stoica, Drepturile reale principale,
p.266.
Intentarea acţiunii în revendicare de către un coproprietar

Act de dispoziţie – recunoaşterea Act de conservare – readucerea bunului

dreptului de proprietate asupra revendicat în posesiunea proprietarilor şi
bunului, dar nu doar a unei cote-părţi întreruperea prescripţiei.
ideale. Trebuie formulată de toţi
coproprietarii. Poate fi formulată doar de un coproprietar.
Argumentele pentru intentarea acţiunii în revendicare şi de către un singur coproprietar:
a) Dreptul coproprietarilor nu poartă asupra câte unei fracţiuni materiale din bun, ci asupra întregului bun,
motiv pentru care fiecare din ei este proprietarul întregului bun;
b) Acolo unde există un drept există şi o acţiune care-l apără, motiv pentru care trebuie să-i fie recunoscută
şi coproprietarului posibilitatea de a se apăra contra uzurpării comise de terţ.
c) Poziţia CEDO (a se vedea: Decizia din 14 decembrie 2006 cauza Lupaş şi alţii c/România) conform
căreia:
- Respingerea ca inadmisibilă a acţiunii de revendicare a bunului din partea unui coproprietar atunci când
din motive obiective (exemplu: imposibilitatea identificării unora din coprprietari, refuzul nejustificat al
unora de a participa) nu a fost posibilă formularea sa de către toţi coproprietarii, constituie o încălcare a
dreptului la un tribunal, componentă la un proces echitabil, garantat de art.6 din Convenţia CEDO.
Acțiunile în justiție ale coproprietarului (art.551 cc)
Fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la
coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare.
Efectele hotărârilor judecătorești:
- pronunțate în folosul coproprietarului beneficiază tuturor coproprietarilor.
- potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalți coproprietari.
Condiţiile actului de conservare:
- să existe un pericol ce ameninţă pieirea bunului sau încetarea dreptului;
- actul săvârşit să necesite cheltuieli minime în raport cu valoarea bunului sau dreptului salvat.
Efectul:
Coproprietarul care face acte de conservare are dreptul să pretindă compensarea cheltuielilor de la ceilalţi
coproprietari.
Exercitarea dreptului de dispoziţie privind bunul proprietate comună pe cote-părţi
(alin. 4 art.550 Cc)
Nu se pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor:
- orice acte juridice de dispoziție cu privire la bunul comun;
- actele de folosință cu titlu gratuit;
- cesiunile de venituri imobiliare (plata chiriei) și
- locațiunile încheiate pe termen mai mare de 3 ani, precum și
- actele care urmăresc exclusiv înfrumusețarea bunului.
Prezumţia:
- orice act juridic cu titlu gratuit va fi considerat act de dispoziție.
Efectele exercitării dreptului de dispoziţie privind bunul proprietate comună pe cote-
părţi cu nerespectarea prevederilor alin. 4 art. 550 din Cc
Actele juridice sunt inopozabile coproprietarului care nu a consimțit, expres ori tacit, la încheierea actului.
Dreptul coproprietarului vătămat:
- de a exercita, înainte de partaj, acțiunile posesorii împotriva terțului care ar fi intrat în posesia bunului
comun în urma încheierii actului.
Restituirea posesiei bunului se va face în folosul tuturor coproprietarilor, cu despăgubiri, dacă este cazul, în
sarcina celor care au participat la încheierea actului.

4.2. Exercitarea dreptului de dispoziţie asupra cotei-părţi din proprietatea

comună pe cote-părţi