Teste- grilă

1. Persoana care a comis un act ilicit nu poate fi atrasă pentru una şi aceeaşi faptă la răspundere:
a) penală şi administrativă
b) penală şi civilă;
c) penală şi disciplinară.
2. Autorul unui prejudiciu poate fi atras la răspundere:
a) doar în cazul în care este vinovat;
b) chiar şi în cazul în care nu este vinovat, cu excepţia cazurile cînd vinovăţia este o condiţie a
răspunderii;
c) doar dacă este vinovat cu excepţia cazului în care legea admite răspunderea în lipsa
vinovăţiei, deoarece o persoană poate răspunde răspunde pentru prejudiciul cauzat chiar şi în
lipsa vinovăţiei, cum este de exmplu în cazul prejudiciului cauzat în caz de extremă necesitate,
atunci când vinovăția lipsește, dar persoana oricum este obligată să repare prejudiciul cauzat de
ea.
3. Posesorul unui izvor de pericol sporit răspunde pentru prejudiciul cauzat
a) doar în cazul în care nu a demonstrată lipsa vinovăţiei;
b) doar dacă a fost demonstrată vinovăţia acestuia;
c) dacă nu a demonstrat că prejudiciul se datorează forţei majore sau intenţiei părţii vătămate,
4. Persoana care nu a executat obligaţiile contractuale este eliberată de răspundere:
a) dacă nu a fost demonstrată vinovăţia acesteia;
b) dacă a demonstrat că nu este vinovat;
c) doar în caz de forţă majoră.
5. O persoană răspunde pentru prejudiciul cauzat chiar şi în lipsa vinovăţiei:
a) în toate cazurile;
b) doar în cazurile prevăzute de lege, deoarece persoană poate fi trasă la răspunde pe
prejudiciul cauzat chiar dacă lispește vinovăția, cum este de exmplu în cazul prejudiciului
cauzat în caz de extremă necesitate, atunci când vinovăția lipsește, dar persoana oricum este
obligată să repare prejudiciul cauzat de ea.
c) în toate cazurile, cu excepţia cazurilor în care prejudiciul se datorează forţei majore.
6. În toate cazurile este o condiţie a reparării prejudiciului:
a) vinovăţia făptuitorului;
b) legătura cauzală dintre prejudiciu şi faptă;
c) întinderea prejudiciului.
7. Poate fi obligată o altă persoană decât autorul să repare prejudiciul:
a) nu;
 b) doar în cazurile expres prevăzute de lege, deoarece aici suntem în prezența răspunderii
delictuale subiective răspunderea pentru fapta proprie sau pentru fapta altuia pe care o
identificăm de exemplu în cazul răspunderiii pentru prejudiciile cauzate de minori (art. 2008,
2009); răspunderii pentru prejudiciile cauzate de o persoană în privința căreia s-a instituit o
măsură de ocrotire judiciară (art.2010) sau de o persoană cu discernămînt diminuat (art.
2011);
c)
d) da, în cazul în care nu este interzis de lege.
8. Prejudiciul cauzat la rugămintea sau cu consimţământul persoanei vătămate:
a) se repară conform regulilor generale;
b) se repară, dacă fapta autorului vine în contradicţie cu normele de etică şi morală;
c) nu se repară, deoarece
9. Prejudiciul cauzat în stare de legitimă apărare:
a) nu se repară, deoacere nu este pasibil de reparaţie prejudiciul cauzat de o persoană în stare
de legitimă apărare dacă nu a depăşit limitele ei,
b) se repară, dacă nu se demonstrează lipsa vinovăţiei;
c) se repară doar prejudiciul cauzat drepturilor personal nepatrimoniale.
10. Prejudiciul cauzat în stare de extremă necesitate:
a) nu se repară;
b) se repară, doar în cazurile în care a fost cauzat inteţionat;
c) se repară, deoarece se întrunesc cele 4 elemente care generează răspunderea și anume: fapta
ilicită prin care se incalcă o anumită obligație, lezându-se prin aceasta un drept
subiectiv;săvârșirea faptei ilicite cu vinovăție - elementul subiectiv al răspunderii; existența
unui prejudiciu patrimonial sau moral; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Luînd în considerare împrejurările în care a fost cauzat prejudiciul, instanţa de judecată poate
obliga la repararea lui terţul în al cărui interes a acţionat autorul prejudiciului sau poate
exonera de obligaţia de reparare, integral sau parţial, atît autorul prejudiciului, cît şi terţa
persoană.
11. Comitentul răspunde pentru fapta prepusului:
a) în cazul în care prepusul a acţionat cu vinovăţie, deoarece comitentul răspunde de
prejudiciul cauzat cu vinovăție, iar în cazurile expres prevăzute de lege, fără vinovăție, de
către administratorul, salariatul său sau o altă persoană subordonată comitentului (prepus) în
funcțiile care i s-au încredințat.
b) doar în cazul lipsei de diligentă în alegerea prepusului;
c) doar în cazul în care prepusul a respectat instrucţiunile comitentului.
12. În cazul omisiunii de a adopta sau de a pune în aplicare o lege, autoritatea publică:
a) răspunde pentru prejudiciul cauzat, indiferent de vinovăţie;
b) răspunde pentru prejudiciul cauzat în cazul intenţiei sau culpei grave;
 c) nu răspunde pentru prejudiciul cauzat, deoarece această situație reprezintă temei pentru
excluderea răspunderii autorității publice, autoritatea publică poate răspunde pentru
prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau nesoluţionarea în termen legal a unei
cereri.
13. Pentru prejudiciul cauzat de un minor în vârstă de până la 14 ani:
a) răspunde minorul în caz de intenţie sau culpă gravă;
a) răspund părinţii sau tutorele, deoarece  prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14
ani se repară de părinţi (adoptatori) sau de tutorii lui dacă nu demonstrează lipsa vinovăţiei
lor în supravegherea sau educarea minorului, deorece se prezumă că părinţii (tutorii) sau
instituţiile respective nu au executat sau au executat necorespunzător educarea şi/sau
supravegherea minorului (fapta ilicită);
b) răspund părinţii sau tutorele iar în caz de intenţie sau culpă gravă răspund subsidiar şi minorii.
14. Pentru prejudiciul cauzat de un minor în vârstă de la 14 la 18 ani:
b) răspund solidar minorul şi părinţii sau curatorul acestuia;
c) răspunde minorul conform regulilor generale, deoarece potrivit regulilor generale, minorul
între 14 şi 18 ani răspunde personal pentru prejudiciul cauzat, iar în cazul în care minorul
între 14 şi 18 ani nu are bunuri sau venituri suficiente pentru repararea prejudiciului
cauzat, acesta trebuie reparat, integral sau în partea nereparată, de către părinţi
(adoptatori) sau curator dacă nu demonstrează că și-au îndeplinit în mod corespunzător
obligația de supraveghere, și se prezumă că răspunderea pentru prejudiciile cauzate de
minori (art. 2008, 2009);
d) răspund părinţii sau curatorul şi subsidiar minorul.
15. Pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitatea de exerciţiu:
a) răspunde tutorele, dacă nu demonstrează lipsa culpei;
b) răspunde tutorele, dacă persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu nu dispune de mijloace
suficiente;
c) răspunde persoana lipsită, cu excepţia cazului în care aceasta nu-şi dădea seama de acţiunile
săvârşite sau nu le putea controla.
16. Dacă prejudiciul a fost cauzat în comun de mai multe persoane:
a) acestea răspund solidar, deoarece fiecare dintre ei a participat la săvârșirea faptei, se
consideră participant nu doar autorul faptei cauzatoare de prejudicii, ci și cel care l-a instigat
sau l-a susținut, precum și cel care a beneficiat în mod conștient de un folos în urma
prejudiciului cauzat altuia (participanți).
b) acestea răspund în dependenţă de gradul de vinovăţie;
c) acestea poartă răspundere pe cote-părţi egale,
17. Persoana care a reparat prejudiciul cauzat de o altă persoană:
a) are drept de regres în cazul intenţiei sau culpei grave a autorului;
b) are drept de regres în cazurile prevăzute de lege sau contract;
c) are drept de regres împotriva autorului dacă legea sau contractul nu prevăd altceva,
deoarece este o consecinţă a principiului forţei obligatorii a contractului (art. 996 Cc) părţile
contractante trebuie să execute în natură obligaţiile asumate la termenele stabilite.
18. Instanţa de judecată poate dispune un alt mod de reparare a prejudiciului decât cel solicitat de
persoana păgubită:
a) doar în cazul în care există motive întemeiate;
b) doar în cazurile expres prevăzute de lege;
c) doar în cazurile în care persoana păgubită a contribuit la apariţia prejudiciului.
19. Vinovăţia persoanei vătămate se ia în calcul la determinarea cuantumului despăgubirii
a) în toate cazurile;
b) în cazul culpei grave a persoanei vătămate, deoarece dacă culpa gravă a persoanei vătămate
a contribuit la producerea prejudiciului sau la agravarea lui, despăgubirea se reduce potrivit
gradului de vinovăţie a persoanei vătămate.
c) în cazul culpei persoanei vătămate.
20. Prejudiciul moral poate fi reparat prin echivalent bănesc:
a) doar în cazul în care au fost încălcate drepturile personale nepatrimoniale;
b) în cazul în care au fost încălcate drepturile personal nepatrimoniale sau drepturile patrimoniale;
c) în cazul în care au fost încălcate drepturile personale nepatrimoniale şi în alte cazuri
prevăzute de legislaţie, deoarece în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral
prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri
prevăzute de lege, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la
reparaţia prejudiciului prin plata de despăgubiri.
21. Prejudiciul moral se repară:
a) indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial, deoarece în cazul în care
persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral prin fapte ce atentează la drepturile ei personale
nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, instanţa de judecată are dreptul să
oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin plata de despăgubiri.
b) doar în cazul în care a existat şi un prejudiciu patrimonial;
c) doar în cazul în care lipseşte prejudiciul patrimonial.
22. Producătorul răspunde pentru prejudiciul cauzat de un produs cu viciu:
a) doar în cazul vinovăţiei;
b) chiar şi în lipsa vinovăţiei, cu excepţiile stabilite de lege, deoarece conform alin.(1) art. 2040
producătorul răspunde pentru prejudiciul cauzat de un produs cu viciu, chiar şi în lipsa
vinovăţiei, cu excepţia cazurilor în care:
     a) nu a pus produsul respectiv în circulaţie;
     b) se poate considera, în funcţie de împrejurări, că produsul nu avea viciul cauzator de
pagube în momentul în care producătorul l-a pus în circulaţie;
     c) produsul nu este realizat nici pentru vînzare, nici pentru o altă formă de valorificare
economică şi nu este vîndut în cadrul activităţii profesionale exercitate de producător;
     d) viciul constă în faptul că produsul, în momentul în care producătorul l-a pus în
circulaţie, corespundea unor dispoziţii legale obligatorii;
     e) viciul nu putea fi identificat din cauza nivelului ştiinţei şi tehnicii de la momentul în care
producătorul l-a pus în circulaţie.
c) în toate cazurile cu excepţia cazului în care va demonstra că nu a pus produsul respectiv în
circulaţie.
 23. Persoana care a cauzat un prejudiciu:
trebuie să repare prejudiciul efectiv şi venitul ratat, deoarece autorul prejudiciului are
obligaţia să compenseze persoanei vătămate salariul sau venitul ratat din cauza pierderii sau
reducerii capacităţii de muncă.
a) trebuie să repare doar prejudiciul efectiv;
b) trebuie să repare prejudiciul efectiv iar în cazurile prevăzute de lege şi venitul ratat.
24. Înţelegerea prin care creditorul îl eliberează pe debitor de răspunderea pentru neexecutarea
obligaţiei:
a) nu este valabilă;
b) nu este valabilă, dacă prevede eliberarea de răspundere pentru dol sau culpă gravă,
deoarece clauza unui contract sau alt act juridic prin care se exclude sau se limitează anticipat
răspunderea de a plăti despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea intenționată sau
din culpa gravă a obligației este lovită de nulitate absolută.
c) nu este valabilă, dacă prevede eliberarea de răspundere doar a unei părţi.
25. Dacă nu execută obligaţia în termenul şi condiţiile stabilite debitorul răspunde
a) numai dacă este pus în întârziere de către creditor;
b) dacă este pus în întîrziere de către creditor sau este de drept în întârziere;
c) în toate cazurile în care este vinovat pentru că nu a executat sau a executat necorespunzător
obligaţiile.
26. Sunt cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei în materia răspunderii civile delictuale:
a) Legitima apărare, starea de necesitate, consimţămîntul victimei;
b) Cazul fortuit, starea de necesitate, îndeplinirea unei activităţi permise de lege; corect
c) Îndeplinirea unei activităţi impuse de lege, forţa majoră, îndeplinirea unui ordin.

27. Pentru a putea fi angajată răspunderea minorului pentru săvîrşirea unei fapte juridice ilicite
cauzatoare de prejudicii, este obligatoriu:
a) ca minorul să fi împlinit vîrsta de 14 ani, deoarece minorul între 14 şi 18 ani răspunde
personal pentru prejudiciul cauzat, potrivit regulilor generale.
b) ca minorul să fi împlinit vîrsta de 16 ani;
c) să se facă dovadă că minorul a acţionat cu discernămînt.

28. Este răspunzător pentru prejudiciile cauzate de animale:

a) Proprietarul, persoana care se serveşte de animal în timpul serviciului sau persoana care
supraveghea animalul în baza unui contract, deaorece art. 2014 alin.(1) prevede că „proprietarul
unui animal sau persoana care se serveşte de animal în timpul serviciului răspunde de prejudiciul
cauzat de acesta, fie că se afla în paza sa, fie că a scăpat de sub pază”, iar în baza aceluiași art.
alin.(3) este stabilit că „persoana care, în baza contractului încheiat cu posesorul animalului, şi-a
asumat obligaţia de a supraveghea animalul răspunde pentru prejudiciul cauzat de acesta dacă
nu demonstrează nevinovăţia sa”.
b) Cel care se serveşte de animal la momentul adresării în instanţa de judecată;
c) Cel care are paza materială a animalului la momentul producerii prejudiciului.
 29. Pentru a fi angajată răspunderea pentru surparea construcţiei este necesar şi suficient ca
victima prejudiciului să dovedească:
a) Existenţa prejudiciului şi raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi surparea construcţiei;
b) Existenţa prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi surparea construcţiei,
culpa proprietarului, faptul că surparea construcţiei a fost cauzată de lipsa de întreţinere
ori de un viciu de construcţie, deoarece
c) Existenţa prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi surparea construcţiei, faptul că
ruina construcţiei a fost cauzată de lipsa de întreţinere ori de un viciu de construcţie .

30. Pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile organelor de
urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată este necesar:
a) Ca persoana să fie condamnată ilegal, să fie atrasă ilegal la răspundere penală, să-i fie
aplicat ilegal măsură preventivă sub forma arestului preventiv sau sub forma declaraţiei
scrise de a nu părăsi localitatea, să-i fie aplicat ilegal în calitate de sancţiune administrativă
arestul, sau munca neremunerată în folosul comunităţii, deorece potrivit art. 2007 acest
prejudiciu se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanelor de răspundere
ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată şi se
întemeiază pe obligaţia de garanţie în sarcina Statului, care are ca suport riscul de activitate a
serviciului public de înfăptuire a justiţiei.
b) Ca persoana să fie condamnată legal la răspundere penală, să-i fie aplicat legal măsură
preventivă sub forma arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi
localitatea, să-i fie aplicat legal în calitate de sancţiune administrativă arestul, sau munca
neremunerată în folosul comunităţii, dar să fie eliberată înainte de termen;
c) Ca o rudă a persoanei care formulează pretenţii să fie condamnată ilegal sau să fie atrasă ilegal
la răspundere penală.

31. Dreptul la despăgubiri în caz de deces a persoanei ca urmare a vătămării grave a integrităţii
corporale sau a altei vătămări a sănătăţii îl au :
a) persoanele inapte de muncă, care erau întreţinute de defunct sau care, la data decesului
acestuia, aveau dreptul la întreţinere, copilul persoanei născut după decesul ei, unul dintre
părinţii, soţul sau un alt membru al familiei defunctului, indiferent dacă este apt pentru
muncă sau nu, care nu lucrează şi îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi
de defunct şi care nu au împlinit vîrsta de 14 ani sau care, deşi au împlinit o astfel de
vîrstă, au nevoie de îngrijire din cauza sănătăţii, conform avizului organelor medicale
abilitate, persoanele care erau întreţinute de defunct şi care au devenit inapte pentru
muncă pe parcursul a 5 ani de la decesul lui deaorece   femeile care au împlinit vîrsta de 55
de ani şi bărbaţii care au împlinit vîrsta de 60 ani – pe viaţă și elevii şi studenţii care au
împlinit 18 ani, pînă la finalizarea studiilor (cu excepţia studiilor efectuate la secţia fără
frecvenţă) în instituţii de învăţămînt, dar cel mult pînă la împlinirea vîrstei de 23 de ani au
dreptul la la despăgubire pentru pierderea întreținătorului, nu dreptul la despăgubiri în caz
de deces.
b) femeile care au împlinit vîrsta de 55 de ani şi bărbaţii care au împlinit vîrsta de 60 ani – pe viaţă;
c) elevii şi studenţii care au împlinit 18 ani, pînă la finalizarea studiilor (cu excepţia studiilor
efectuate la secţia fără frecvenţă) în instituţii de învăţămînt, dar cel mult pînă la împlinirea vîrstei
de 23 de ani.