Motoşel şi Botoşel

de Ana Blandiana (fragment)

Motoşel şi Botoşel
Erau doi pisoi la fel.

Nu-i recunoşteai decât

Dup-o dungă de la gât,

Iar alteori, mai degrabă,

Dup-o pată de la labă.

Botoşel avea în plus

Pata jos şi dunga sus.

Când voia să se prezinte,

Scotea laba înainte,

Iar când ieşea la raport,

Dădea laba paşaport.

Numai când făceau vreun rău

Era leit frate-său.
 Arpagic
de Ana Blandiana

Într-o zi pe când lucram

În grădină, pe sub geam,
Îngrijind un trandafir,
Văd că intră un musafir.

Era mic c-abia-l vedeai,

Dar cu mustăţi ditamai;
Încăpea printre uluci,
Dar avea blăniţa-n dungi;

Şi-ntr-un capăt, dintr-o dungă,

îi creştea o coadă lungă;
Era numai cât o floare,
Dar avea patru picioare.

Ochii-albaştri îi clipeau
Şi ştia să zică „miau!”
Ba să vezi şi să te bucuri
Sărea-n aer după fluturi.

Şi ştia chiar să se joace

Cu câteva ghemotoace.
Oare, ce-aţi fi făcut voi
Cu-acest musafir de soi?

Eu, oaspetele important

L-am tratat cu lapte cald,
Ca să-l conving să rămână,
I-am dat şi-un pic de smântână
Şi, pentru că era mic,
L-am botezat Arpagic.
 În Ţara lui Mură-n gură
de Nina Cassian (fragment)

În Ţara lui Mură-n gură

totul îmi este pe măsură.
Când mă scol de dimineaţă
(nu la şapte, ci la zece)
vine-o tavă de dulceaţă
şi-un pahar cu apă rece.
Şi dulceaţa-mi zice: – Ia-mă!
Şi paharu-mi zice:- Bea-mă!
„Ia-mă, bea-mă!” – uşor de zis!
Gura însă s-o deschizi
nu-i deloc aşa uşor:
Ajutooor!
Ajutooor!
Linguriţa, grijulie,
îmi deschide gura mie.
-Ei, aşa mai merge, zic
dacă mă ajuţi un pic.
 Prinţul Miorlau
de Nina Cassian (fragment)

Într-o împărăţie cam ploioasă,

trăiau un împărat şi-o-mpărăteasă
ce-aveau, cum se cuvine, şi-un prinţ,
singur la părinţi.
Prinţul era de şase anişori
şi miorlăia din noapte până-n zori.
În loc de „vreau!” spunea „miorlau!”
şi tot „miorlau!” pentru „nu vreau!”

(-N-am înţeles! veţi spune voi.

Ce-i ăsta, prinţ? Sau e pisoi?
Te rugăm să nu-ţi urmezi povestea
până nu ne lămureşti acestea.
-Răbdare, dragii mei copii,
şi singuri vă veţi lămuri.)
 Întâmplare de stă ceasul
de Grete Tartler

Ceasul mare din Constanţa

vai, şi-a cam pierdut constanţa,
fiindcă nişte pescăruşi
şi-au făcut în el culcuş:
pe scări, uşi!
pescăruşi!
Şi, cum nu au fost cuminţi,
şi-au prins ciocul între dinţi
(dinţii de la roţi dinţate,
fiindcă altfel nu se poate).
cazul e de toată cazna:
lumea a luat-o razna!
face plajă-n miezul nopţii,
ziua dorm buştean cu toţii,
la-ntâlniri vin alandala –
ce-o fi când începe şcoala!
Este timpul să-l repari,
domnule ceasornicar!
Dar ce cari?
-Ceasornic car!
 Chiu şi Vai
de Grete Tartler (fragment)

Chiu şi Vai sunt doi căţei:

Orice-aş face, hop şi ei.
Lecţia de vreau s-o scriu,
Vine Vai şi vine Chiu.
Cum vreau să urc în tramvai,
Nu pot fără Chiu şi Vai.
Fără ei parcă nu pot
Nici să-mi beau laptele tot.
Doar la lecţia de vioară
Chiu şi Vai se-ascund sub scară.
 Lăcrămioare
de Passionaria Stoicescu

Cine o fi plâns pe-aici?

Poate Albă-ca-Zăpada
căutându-i pe pitici!

Şi din ochii ei curaţi

stropii mici au dat o floare
pe-o tulpină cu mulţi fraţi.

Lăcrămioare – şi în drum,
care-mbată Fluturaşul
zăpăcindu-l cu parfum.

Lăcrămioare – alb pocal,

cupe-n care bea Furnica
la al primăverii bal.
 Gândăceii primăverii
de Passionaria Stoicescu

Printre crengile uscate

soare curios străbate.

Şi-a desprins din ghem o rază

şi deodată luminează.

Gândăcei – cu haine roşii-

picotind la cald ca moşii.

Dacă îi priveşti, ştrengarii,

le descoperi ochelarii.

Dar să vezi, minune mare,

ochelari, nu ca oricare,

Să îi apere de soare,
ci puşi tocmai pe spinare!