Buletinul informativ despre Infracţiune si Justiţie

Problemele contemporane ale Infracţiunii si Justiţiei

Ce duce la săvârşirea infracţiunii?

Don Weatherburn

            Este greu să găseşti o discuţie concisă, detaliată şi non-tehnică despre

cauzele infracţiunii. Acest buletin oferă o scurtă viziune, în termeni simpli,
despre ceea ce ştim în legătură cu acele cauze. După prezentarea unor factori
elementari despre infracţiune, buletinul este împărţit în trei secţiuni
principale. Prima arată factorii care îi determină pe unii indivizi să fie mai
predispuşi decât alţii să ajungă implicaţi într-o infracţiune. A doua secţiune
prezintă factorii care determină ca unele locuri să fie mai predispuse decât
altele la infracţiune (cartiere, oraşe). A treia prezintă factorii care determină
ca rata infracţiunilor să crească sau să scadă pe parcursul timpului. Concluzia
buletinului scoate în evidenţă atât multitudinea factorilor care influenţează
infracţiunea, cât şi nevoia de o gamă largă de strategii pentru prevenirea ei.

Introducere

Biroul NSW de Statistică şi Cercetare Infracţională este des întrebat în legătură

cu informaţii referitoare la cauzele infracţiunilor. Acesta este un subiect
complex şi este greu de obţinut din oricare sursă de publicaţie o discuţie
succintă, concisă şi non-tehnică despre acesta. Într-adevar, nişte criminologi
susţin că nu sunt cauze ale infracţiunilor, cel puţin aşa cum este înţeles în mod
normal termenul „cauză”.

Oricare ar fi meritele acestei opinii, există un mic scop care trebuie folosit în
explorarea ei în profunzime când sarcina la îndemână este pur şi simplu ca să
aducă informaţii elementare despre infracţiune acelor oameni care au doar
puţină cunoştinţă despre cercetarea şi teoria criminologică. Scopul acestui
buletin este să ofere o scurtă descriere în cuvinte simple despre ceea ce ştim
în legatură cu cauzele infracţiunii. Inevitabil informaţiile prezentate aici vor
avea tendinţa să simplifice problemele implicate. Cititorii interesaţi de o
aprofundare a înţelegerii infracţiunii sunt îndemnaţi să citească materialul
referitor la întreaga discuţie care urmează.

Organizarea buletinului este în felul urmator. În primul rând explicăm pe scurt

la ce ne referim când spunem că un factor sau altul este o ‘cauză’ a
infracţiunii. Apoi prezentăm nişte fapte simple importante pentru a înţelege ce
anume cauzează infracţiunea. În a treia secţiune discutăm despre factorii care
îi fac pe anumiţi indivizi mai predispuşi decât alţii la implicarea într-o
infracţiune. În a patra parte vorbim de factorii care determină anumite zone
sau cartiere mai predispuse la infracţiune decât altele. În a cincea şi ultima
secţiune vorbim de nişte factori care influenţează pe parcursul timpului
trenduri în infracţiune.

PROBLEME PRELIMINARE

        Ce vrem să spunem prin ‘cauză’?

Cei mai mulţi oameni recunosc că dacă un eveniment sau o condiţie produc un
efect, apoi efectul precedă în mod invariabil evenimentul sau condiţia. Această
imagine a cauzalizării nu ne este de ajutor când avem de-a face cu
infracţiunea. Factorii sau condiţiile la care se referă criminologiştiicând le spun
cauze ale comportamentului infracţional nu se dovedesc  neapărat aşa. În
schimb, într-o mai mare sau mai mică măsură factorii măresc riscul
comportamentului infracţional. Cu cât mai mulţi factori de risc prezintă un
individ, cu atât ii mai ridicat riscul de a fi implicaţi într-o infracţiune.

Uneori criminologiştii îşi exprimă această părere spunând că factorii de risc

pentru infracţiune sunt cumulativi în efectul lor ( De asemenea, există factori
care protejează un individ de implicarea într-o infracţiune. Aceştia sunt şi ei
cumulativi in efectul lor).

Mai multă cercetare criminologică implică încercarea de a determina dacă un

factor particular creşte riscul implicării în infracţiune, pe când alţi posibili
factori de risc sunt controlaţi ( adică sunt menţinuţi constant). Bineînţeles ca
descoperirea unei asocieri statistice între un factor şi o infracţiune nu va oferi
niciodata garanţia ca factorul respectiv cauzeaza infracţiunea, chiar şi când se
fac încercări de a controla alţi factori relevanţi. Identificarea cauzelor
infracţiunii nu este niciodata uşoară sau sigură. Cercetarea poate doar să
elimine unii factori luaţi în considerare şi să ne crească încrederea în rolul
jucat de alţi factori. Într-adevăr, odată cu continuarea cercetării, imaginea
creată despre infracţiune se schimbă constant. Factorii identificaţi în acest
buletin ca fiind cauze ale infracţiunii au fost descoperiţi pe baza cercetarii.
Convingerea noastră în importanţa lor trebuie sa fie totusi bine stabilita.

O problemă comună în discuţiile populare despre infracţiune este tendinţa de a

găsirea cauzelor cu găsirea vinovaţilor. A spune că un copil abandonat prezintă
un risc crescut de delincvenţă sau că abuzul de alcool creşte riscul de violenţă
domestica nu este acelaşi lucru cu a spune că părinţii trebuie învinovăţiţi
pentru delincvenţă sau abuzul de alcool pentru apariţia violenţei domestice.

Judecatile de culpabilitate sau judecatile condamnabile sunt judecăţi morale.

În acest buletin nu ne preocupă ce este de învinuit pentru apariţia infracţiunii
sau cine trebuie să dea socoteală. Pe noi ne preocupă doar ce cauzează
infracţiunea.

CAUZE PROXIMALE SI DISTANTE

O mare parte din dezbaterea despre ce duce la infracţiune (cateodată chiar în

cercuri şcolare) pare să provină din cauza neînţelegerii diferenţei dintre cauze
proximale (de apropiere) şi distante ale infracţiunii. Cauzele apropiate sunt
cele care preced imediat comportamentul infracţional. Cauzele distante sunt
cele care sunt mai izolate (deşi nu neapărat mai puţin influenţabile sau
importante). O cauza apropiata a implicării în infracţiune este asocierea cu
delincvenţa juvenilă. Unii au susţinut că asocierea cu delincvenţa juvenilă este
produsă de un ataşament insecurizant între părinţi şi copii. Dacă acest
argument este acceptat, asocierea cu delincvenţa juvenilă poate fi văzută ca o
cauză proximală a implicării în infracţiune şi ca o cauza distantă a
ataşamentului insecurizant dintre părinţi şi copii. Această situaţie este
exemplificată grafic în Figura 1.

Figura 1: Posibila influenţă a ataşamentului dintre părinţi-copii şi influenţa

delincvenţei juvenile în infracţiune

    

      Ataşament insecurizant          _______  Asociere cu               _______ 

Implicare în

   părinţi-copii (cauză distantă)                   delincvenţa juvenilă               

delincvenţă (efect)

                                                                       (cauză proximală)

Dacă relaţia cauzală exemplificată în Figura 1 există, nu mai trebuie să ne

întrebăm dacă ataşamentul insecurizant dintre părinţi-copii sau delincvenţa
juvenilă este o cauză a infracţiunii. Ambele cauzează infracţiune pentru că ele
fac parte dintr-un lanţ cauzal care duce la infracţiune.

Diferenţierea dintre cauze distante şi proximale este mai degrabă relativă

decât absolută. Ce pare să fie într-un context o cauză distantă a implicării în
infracţiune, poate într-un alt context să fie înţeleasă ca fiind o cauză
proximală. De exemplu, nişte criminologişti susţin ca deseori părinţii eşuează în
a dezvolta legături emoţionale puternice cu copiii lor cand părinţii sunt expuşi
la stres economic. Această situaţie este exemplificată in Figura 2.

Dacă acest argument este acceptat, stresul economic poate fi înţeles ca o

cauză distantă a implicării în infracţiune, cu un ataşament insecurizant părinţi-
copii care îi mai mult o cauză apropiată. Ceea ce constituie o cauză distantă
sau apropiată a infracţiunii depinde de care parte a lanţului de cauze care
duce la infracţiune intră în discuţie.

CE FEL DE CAUZE?

        Pare simplu să întreb ce cauzează infracţiunea. Dar întrebarea nu este

întotdeauna aşa simplă cum pare. Depinzând de context, aceasta ar putea să
însemne:

1). Ce îi determină pe indivizi să se implice într-o infracţiune?

2). De ce anumiţi indivizi comit mai des infracţiuni decât alţii?

3). De ce unii indivizi continuă mai mult timp să facă infracţiuni?

4). De ce unele infracţiuni sunt mai comune decât altele?

5). De ce sunt unele zone mai predispuse la infracţiuni decât altele?

6). De ce unele crime se produc mai des în anumite perioade?

Diferite seturi de factori ar putea fi implicate în răspunsurile la fiecare din

aceste întrebări. Factorii familiali ar putea constitui principalul motiv pentru
care indivizii ajung să comită infracţiuni, dar dependenţa de droguri ar putea fi
principalul factor care face diferenţa între cei care fac infracţiuni frecvent şi
cei care fac ocazional.

Indivizii ar putea să comită furturi ca să facă rost de bani pentru a procura

ilegal droguri, dar rata furturilor ar putea fi mai prelevantă în unele locuri din
cauza numeroaselor ţinte comerciale atractive   ( de exemplu băncile).
Violenţa fizică asupra copiilor ar putea fi o cauza majoră care îi determină sa
devină violenţi ca adulţi, dar înmulţirea felurilor specifice de violenţă la adult
ar putea fi atribuită disponibilităţii de arme periculoase. Întrebându-ne ce duce
la infracţiune trebuie să înţelegem întrebarea exactă la care încercăm să
răspundem.

Termenul ‘infracţiune’ este el însuşi înşelător. Acesta include totul începând cu

neplătirea amenzilor de parcare şi terminând cu furt armat sau crimă. În acest
buletin, noi ne referim în general la tipuri de infracţiuni mai grave pentru care
oamenii sunt de regulă chemaţi la tribunal. Aceste tipuri includ acţiuni ilegale
de furt de diferite feluri, de violenţă, sexuale, de şoferit sau de consum de
droguri. Exista anumite feluri de acţiuni ilegale, uneori numite infracţiuni ‘de
birou’, care pot fi comise doar de oamenii care dispun de anumite poziţii (de
ex. folosirea de informaţii secrete ale unei firme pentru a vinde acţiuni
profitabile, transferul bancar, răspândirea ilegală de substanţe toxice).
Probabil că multe informaţii din ceea ce spunem noi aici nu se aplică acestor
tipuri de acţiuni ilegale. Însă aceleaşi se aplică formelor minore de infracţiune,
precum parcarea ilegală.

CÂTEVA LUCRURI IMPORTANTE DESPRE INFRACŢIUNE

Sunt câteva lucruri elementare despre infracţiune care sunt importante pentru
a-i înţelege cauzele.

VÂRSTA ŞI SEXUL

Bărbaţii sunt mai predispuşi să comită infracţiuni decât femeile, cel puţin în
cazul infracţiunilor grave. Rata participării bărbaţilor la infracţiune variază de
cea a femeilor după acţiunea ilegală, însă un studiu recent realizat de un
Australian a descoperit că rata este în jur de 2:1. Totuşi, infracţiunea este în
primul rând o preocupare a tinerilor, indiferent că sunt bărbaţii sau femei.
Estimările vârstei medii la care se începe implicarea în infracţiune variază de la
un studiu la altul. Majoritatea estimează vârsta cuprinsă între 12 şi 16 ani, dar
este posibil să prezici implicarea în infracţiune la vârste mai mici decât
acestea. Prelevanţa implicării în infracţiune apare de regulă de la adolescenţa
târzie, ajungând la apogeu în ultimii ani de adolescenţă şi apoi începe să
scadă.

CARIERE INFRACŢIONALE

Marea majoritate a tinerilor care se implică în infracţiune comit doar câteva

acţiuni ilegale şi apoi se opresc. În NSW, de exemplu, aproape 70 % dintre
delincvenţii care apar la Tribunalul pentru minori nu se mai întorc niciodata.
Sondajele asupra elevilor indică că un procentaj semnificativ al elevilor de la
liceu ajung să se implice în infracţiuni. Într-un studiu recent realizat în New
South Wales valorile anuale de participare la infracţiune încep de la 7% pentru
furt de motocicletă şi ajung până la 29% pentru atac fizic. Frecvenţa tipică a
acţionării ilegale pe parcursul anului se înregistrează totuşi cu doar una sau
două infracţiuni.

Majoritatea juvenililor încetează să comită infracţiuni fără să aibă nevoie de

orice fel de intervenţie formală, dar o mică parte a delincvenţilor continuă să
se implice in infracţiuni până în 40 de ani. Cei mai persistenţi adulţi infractori
încep în general să facă infracţiuni încă din adolescenţă. Din această cauză,
studiile factorilor care precipită implicarea juvenililor în infracţiune ajută la
înţelegerea infracţiunii la adult. Nu-i de mirare că infractorii persistenţi
răspund pentru o parte disproporţionată a întregii infracţiuni. De exemplu,
într-un studiu clasic realizat în Philadelphia 6% dintr-un grup de băieţi născuţi
in 1945 au dat socoteală pentru 52% din arestările grupului.

Descoperiri similare au fost raportate în studiile despre infracţiunea juvenilă în

Australia. În general, cei care încep devreme să comită infracţiuni tind să
sfârşească tarziu. Există dovada clară că delincvenţii care continuă să facă
infracţiuni ajung să comită infracţiuni mai grave pentru vârsta lor.

Pentru majoritatea infractorilor versatilitatea, mai degrabă decât

specializarea, constituie norma. Aceasta înseamnă că cei mai mulţi infractori
preferă să comită o varietate de acţiuni ilegale decât să se concentreze pe un
anumit tip de infracţiune. Acesta nu e acelaşi lucru cu a spune că cineva care
comite un furt poate la fel de bine să comită o crima. Mai degrabă, cei care
sunt arestaţi pentru o anumită infracţiune sau întrebaţi dacă ei au comis-o,
sunt în general şi arestaţi pentru alte infracţiuni sau pentru că recunosc
imediat că vor comite multe alte acţiuni ilegale. Aceasta înseamnă că factorii
care influenţează începutul implicării într-o formă specifică de infracţiune au
deseori importanţă pentru începutul implicării în alte forme de infracţiune.

INDIVIZII PREDISPUŞI LA INFRACŢIUNE

FACTORII BIOLOGICI
Cesare Lombroso a fost primul care a făcut cunoscută ideea că tendinţele
infracţionale sunt moştenite. Părerile sale asupra acestui subiect au eliminat
orice argument empiric credibil în acea perioadă în care le promova, iar ideea
că înclinaţiile infracţionale sunt moştenite a căzut în dizgraţie pentru o bună
parte a secolului 20.

A fost redescoperită în anii 1970 odată cu descoperirea cromosomilor XYY. La

începutul acestei descoperiri au fost teorii care sugerau că bărbaţii cu un
cromosom Y în plus sunt preponderent violenţi. Revizuirile şcolare a dovadei
din acel timp au eşuat în a susţine această ipoteză. Un studiu realizat mai
târziu a adus dovezi că cei cu cromosomi XYY prezintă riscuri mai mari de a
avea caziere juridice decât cei fără această grupare de cromosomi. Totuşi, nu
s-au găsit diferenţe între aceste grupuri în ceea ce priveşte legătura arestărilor
cu violenţa infracţională. Ceea ce îi mai important, marea majoritate a
bărbaţilor implicaţi în infracţiune nu prezintă un cromosom Y suplimentar.
Aşadar, acest factor are doar o relevanţă mica în înţelegerea infracţiunii.

O altă dovadă a tendinţelor genetice în ceea ce priveşte implicarea în

infracţiune este dată de studiile realizate pe gemeni sau pe fraţi care au fost
adoptaţi de diferite familii la naştere sau după naştere. Studiile pe gemeni au
descoperit că în general ambii membrii care fac parte dintr-o pereche de
gemeni monozigoţi (adică sunt identici) prezintă risc mai crescut de a se
implica într-o infracţiune decât membrii unei perechi de gemeni dizigoţi
(fraternali). Rezultatele a câtorva studii pe adopţii au arătat de asemenea că
există o similaritate mai ridicată în antecedentele infracţionale ale băieţilor şi
tatilor naturali ai acestora decât între băieti şi taţii lor adoptivi.

Asemenea dovadă confirmă ideea că factorii genetici au o contribuţie la riscul

implicării în infracţiune. Totuşi sunt două motive pentru care nu pot fi luaţi în
considerare în totalitate. Una dintre ele este că metoda selecţiei gemenilor
pentru studii separate pe gemeni a crescut uneori riscul ca ambii să aibă un
cazier judiciar. Celălalt este că interacţiunea dintre copii şi părinţii lor adoptivi
poate să determine creşterea riscului de implicare mai târzie în infracţiune.
Astfel, în timp ce există o dovadă statistică care susţine posibilitatea ca
factorii genetici să aibă un rol în infracţiune, această dovadă este de asemenea
deschisă interpretărilor în diferite moduri care nu implică factorii genetici.

Factorii familiali

Factorii asociaţi cu creşterea neadecvată a copilului sau factorii indicatori ai

unei asemenea creşteri sunt printre cele mai puternice predicţii ai implicării
juvenile în infracţiune. Convingerea noastră că anumiţi copii care sunt crescuţi
de părinţi sau care aparţin unui mediu familial determină o creştere a
implicării tinerilor în infracţiune este întărită de cercetarea prevenţei
infracţionale. Dacă creşterea neglijentă a copilului creşte cu adevăratt riscul
implicării în infracţiune, ar trebui să fie posibila reducere a riscului prin
îmbunătaţirea calităţii creşterii acelui copil. Experimentele planificate să facă
exact acest lucru s-au dovedit a fi reuşite în totalitate.
Factorii parentali cunoscuţi ca având legătură cu delincvenţa pot fi folositor
grupaţi în patru categorii. În prima categorie intră factorii asociaţi cu:

a). neglijenţa creşterii (ex. familie numeroasa, supraveghere slabă,

interacţiune neadecvată părinte- copil). În a doua categorie sunt factori
asociaţi cu:

b). conflictul şi disciplina părinţilor (ex. abuz sau cicaleala aspra, disciplina
neregulata sau inconsistentă). În a treia categorie sunt factori asociaţi cu:

c). conduite şi atitudini parentale deviante (ex. infracţiune parentală, violenţă

parentală sau toleranţa violenţei). În cea de-a patra categorie sunt acei factori
asociaţi cu:

d). Dezbinarea familiei (ex. conflict vechi intre sotisau divorţ).

S-au descoperit relaţii independente puternice între factorii din toate aceste
patru categorii şi din implicarea tinerilor în infracţiune. Ca regulă generală,
factorii asociaţi cu neglijenţă sunt printre cele mai puternice predicţii, factorii
asociaţi cu atitudini şi valori parentale deviante şi conflict în familie sunt mai
puţin puternice şi factorii asociaţi cu dezbinarea familiei sunt cele mai slabe
predicţii. Cum era de aşteptat, copiii famililor care prezintă câţiva factori de
risc, fie din aceleaşi  sau din diferite categorii, sunt mai predispuşi să se
implice în infracţiune decât copiii famililor cu doar unul sau doi factori de risc.

PERFORMANŢA ŞCOLARĂ ŞI INTELIGENŢA

       Fie dacă infracţiunea este măsurată prin autoraportare sau plângere

înregistrată oficial, infractorii sunt aproape întotdeauna mai puţin inteligenţi
decât cei care nu sunt infractori. Interpretarea acestei dovezi a constituit
subiectul unei dispute viguroase.

Unii susţin că având un coeficient de inteligenţă scăzută creşte direct

proporţional riscul implicării în infracţiune pentru ca limitează abilitatea unei
persoane de a aprecia consecinţele acţiunilor lor. Alţii argumentează că
asocierea între coeficientul scăzut de inteligenţă şi implicarea în
infracţiune stems de la faptul că în general, acei cu un coeficient de
inteligenţă scazut se descurcă mai rău la şcoală. Performanţa şcolară scăzută
este cunoscută a fi o predicţie puternică a implicării în infracţiune. Copiii cu
performanţă academică scăzută sunt mai predispuşi să comită infracţiuni, să
comită infracţiuni frecvent, sa comita infracţiuni mai grave şi sunt mai
predispuşi să persiste să facă infracţiuni. Aceste legături pot fi găsite chiar şi
cînd situaţia socioeconomică (SES) şi tendinţa de a cauza probleme sunt
controlate.

Cu toate acestea, studiile care examinează efectul comun al IQ-ului şi al

performanţei şcolare asupra infracţiunii găsesc de obicei că performanţa
şcolară este cea care încetează să fie importantă. Aceasta ar putea să însemne
că performanţa şcolară slabă este doar asociată cu delincvenţa pentru că acei
care se descurcă slab la şcoală sunt în general mai puţin inteligenţi. Oricare
intervenţii care au reuşit să îmbunătăţească performanţa şcolară au fost
demonstrate pentru a reduce nivelul implicării în infracţiune. Dat fiind că
intervenţiile care îmbunătăţesc performanţa şcolară nu au şanse să exercite
multa influenţă asupra inteligenţei, aceasta sugerează că performanţa şcolară
exercită o influenţă cauzală asupra delincvenţei. La acest nivel contribuţiile
separate ale IQ-ului şi performanţei şcolare la delincvenţi nu sunt bine
înţelese.

CHIULUL

   Chiulul este o altă predicţie foarte puternică a implicării în infracţiune, deşi

şi aici există multe întrebări în legatură cu explicaţia acestei asocieri.

Tinerii care chiulesc în general au rezultate slabe la şcoală. Este posibil ca

chiulul să fie asociat cu delincvenţa doar din cauza legăturii sale cu
performanţa şcolară slabă. Sunt câteva dovezi, totuşi, că chiulul rămâne
asociat cu implicarea juvenilă în infracţiune chiar şi când se controlează pentru
performanţa şcolară. Dacă rămâne semnificativ după controlul pentru alţi
factori developmentali relevanţi este mai puţin clar. Un motiv pentru a gândi
că chiulul ar putea fi o cauză proximală importantă în implicarea juvenilă în
infracţiune este că tinerii care chiulesc sunt expuşi la o serie de oportunităţi
infracţionale pe care ei nu le-ar întâlni (sau nu ar putea să se folosească de
ele) în timp ce sunt sub supervizarea şi supravegherea profesorilor de la şcoală.

INFLUENŢA SEMENILOR DELINCVENŢI

   Se ştie de mult timp că tinerii care se alătură semenilor delincvenţi sunt mult
mai predispuşi să se implice în infracţiune. În timp ce se consideră importanţa
factorilor familiali ca prima care trebuie apreciată, unii argumentează că
influenţa semenilor delincvenţi exercită o influenţă mică sau nesemnificativă
asupra participării la infracţiune. Asocierea puternică între a avea semeni
delincvenţi şi a fi implicat în infracţiune a fost respinsă ca fiind un caz conform
căreia “mai mulţi oameni au atitudini şi valori similare”.

Cercetări mai recente sugerează că factorii familiali şi influenţa semenilor

delincvenţi interacţionează în efectele lor asupra delincvenţei. Majoritatea
studiilor care examinează efectul comun al factorilor familiali şi influenţa
semenilor delincvenţi au găsit că factorii familiali par să exercite o influenţă
mică sau nesemnificativă asupra riscului de participare la infracţiune în
prezenţa controalelor pentru influenţa semenilor delincvenţi. S-ar părea totuşi
că tinerii sunt cei mai predispuşi să formeze ataşamente puternice cu semenii
delincvenţi când controlul sau ataşamentul părinţilor este slab. Aceasta
sugerează că factorii parentali ar putea fi o cauză distantă a implicării în
infracţiune , iar asocierea cu semenii delincvenţi ar fi o cauză proximală.

Oamenii obişnuiau să creadă că tinerii care socializează cu semenii delincvenţi

prezintă riscuri mai mari de a participa la infracţiune pentru că delincvenţii
transmit atitudini şi valori deviante. O cercetare recentă arată că contactul cu
delincvenţii este important pentru un alt motiv. Comiterea cu succes a multor
tipuri de infracţiuni cere o anumită măsură de cunoştinţe şi pricepere.
Delincvenţii sunt o sursă valoroasă de informaţii despre variate tehnici şi
oportunităţi pentru a comite infracţiuni şi/ sau pentru a profita de pe urma
infracţiunii. Gaşca de prieteni, în special, aduce deseori o sursă valoroasă de
informaţii despre cum să reduci riscul şi să măreşti venitul asociat unei
infracţiuni.

SĂRĂCIA ŞI ŞOMAJUL

   Majoritatea studiilor care examinează legătura dintre sărăcie, şomaj şi

infracţiune au verificat rata infracţiunilor în zonele marcate de sărăcie şi şomaj
mai degrabă decât rata participării la infracţiune a indivizilor care sunt săraci
şi/sau şomeri. Problema cu acest tip de cercetare este că el însuşi nu ne poate
spune dacă cei care comit infracţiunile sunt cei săraci şi şomeri. Tendinţa de a
extrage inferenţe nejustificate despre cine este implicat în infracţiune din
informaţiile legate de caracteristicile zonelor predispuse la infracţiune este
uneori numită concepţie ecologică falsă.

Studiile care au examinat experienţele unor anumiţi indivizi au găsit în general

că indivizii aflaţi la cel mai jos prag al statutului socialeconomic sunt mai
predispuşi să participe la infracţiuni. Există câteva excepţii notabile la această
regulă, dar vorbind la modul general ei se implică în infracţiune ceea ce este
relativ puţin important în realitate.

Deoarece infracţiunea duce în mod frecvent la arest sau detenţie şi aceasta la

rândul ei reduce perspectivele de angajare ale unui individ. Este posibil să
susţii că infracţiunea duce la sărăcie şi şomaj mai degrabă decât viceversa.
Singurul mod sigur care determină direcţia cauzală a legăturii este să realizezi
un studiu longitudinal pentru a vedea dacă infracţiunea urmează sau precede
expunerea la sărăcie şi şomaj. Vorbind în general, studiile longitudinale au
tendinţa de a găsi că indivizii  cu un statut socialeconomic scăzut sunt mai
predispuşi să ajungă să se implice în infracţiuni. Un exemplu similar de
descoperiri a fost obţinut în legătură cu studii longitudinale ale şomajului. Cel
puţin un studiu longitudinal important a găsit de asemenea dovada că indivizii
care sunt deja predispuşi la implicarea în infracţiune comit mai des infracţiuni
pe timpul perioadei de şomaj.

Sărăcia şi şomajul sunt de obicei considerate ca fiind cele care cauzează

infracţiunile pentru ca acestea determină oamenii să comită infracţiuni ca un
mijloc de a-şi înfrunta dezavantajele. O cercetare mai recentă a evidenţiat
alte posibilităţi. Părinţii expuşi stresului economic şi social au fost consideraţi
ca fiind mai aproape de riscul de a practica o creştere neadecvată a copilului,
cum ar fi: neglijenţă, supervizare slabă şi inconsistentă, disciplină
necorespunzătoare. Aşa cum am zis mai devreme, aceste comportamente ale
părinţilor cresc riscul implicării tinerilor în infracţiuni. Este posibil, apoi, ca
acele situaţii economice şi sociale stresante să acţioneze ca influenţe distante
importante asupra infracţiunii, efectele lor fiind mediate de factorii familiali.
Această posibilitate este susţinută de observaţii empirice.
CONSUMUL DE SUBSTANŢE

   Exista cateva linii convergente ale dovezii care sugerează că consumul de

alcool, cel puţin în anumite circumstanţe, creşte în mod direct riscul violenţei
infracţionale. În primul rând, alcoolul a fost introdus în experimente
comportamentale pentru a determina creşterea nivelului de agresivitate. În al
doilea rând, băutorii cu experienţă sunt predispuşi la comiterea infracţiunilor
de violenţă sub efectul alcoolului decât băutorii amatori sau cei care nu beau
deloc alcool. În al treilea rând, atacurile infracţionale au tendinţa de a se
forma din cauza premiselor licenţiate. În al patrulea rând, zonele cu rată mare
de consum de alcool tinde să prezinte un număr mare de acte de violenţă.

Influenţa drogurilor ilegale în infracţiune atrage mai multa atenţie din partea
mass- mediei decât influenţa alcoolului, dar de fapt este mai complexă. Mulţi
oameni care comit infracţiuni consumă şi droguri ilegale. Totuşi, în afară de
alcool, există puţine dovezi care să ateste că drogurile precum heroina,
cocaina şi marijuana exercită orice influenţă farmacologică directă asupra
tendinţei individului de a participa la infracţiune. În orice caz, începutul
implicării în infracţiune de obicei precedă consumul ilegal de droguri. Aceasta
i-a făcut pe unii să susţină că consumul ilegal de droguri şi infracţiunea sunt
doar manifestări diferite ale comportamentului deviant mai degraba decât să
fie asociate cauzal. Faptul că primii precursori ai familiei la implicarea în
infracţiune sunt identici cu acei care preceda consumul ilegal de droguri acordă
credibilitate acestei opinii.

De fapt consumul ilegal de droguri aproape sigur duce la infracţiune, dar nu

prin influenţarea unui număr mare de oameni care încalcă legea să se implice
în infracţiune. Influenţa consumului ilegal de droguri provine din două surse. În
primul rând, mulţi indivizi deja implicaţi în infracţiune comit mult mai multe
infracţiuni odată ce au devenit dependenţi de droguri. Aceasta este din cauza
că infractorii dependenţi de droguri ilegale scumpe de obicei comit un număr
mare de  infracţiuni de proprietate pentru a face rost de bani pentru
dependenţa lor. În al doilea rând, există dovezi că competiţia dintre
distribuitorii de droguri pentru controlul pieţelor de droguri ilicite îi determină
să se implice în acte de violenţă împotriva fiecaruia.

TOLERANŢA PUBLICĂ A INFRACŢIUNII

   Tinerii implicaţi în infracţiune în general îşi exprimă atitudinile şi valorile

preferabile încălcării legii. Aceasta, este probabil foarte surprinzător. Rolul
atitudinilor şi valorilor ca factori distanţi în comiterea de infracţiuni nu este
însă întotdeauna atât de evident. Deşi se pare că au fost puţine cercetări
directe realizate pe această temă, anumite atitudini stereotipice în legătură cu
rasa şi genul ar putea facilita în mod indirect comiterea infracţiunii.

Violenţa domestică este o ilustrare bună a acestei idei. În 1999 aproape 15.000
de ordine de arestare pentru violenţă au fost înregistrate de femeile din New
South Wales. Femei omorâte de către soţiile amanţilor lor în New South Wales
au reprezentat aproximativ 16% din toate omuciderile din State. Fără îndoială,
mulţi factori sunt luaţi în considerare pentru nivelul mare de violenţă a
bărbaţilor împotriva femeilor. Totuşi, un factor care contribuie este probabil
nivelul mare de toleranţă publică în ceea ce priveşte violenţa împotriva
femeilor. În ciuda faptului că violenţa domestică este un act de infracţiune
aproape 20% din populaţia Australiei au spus într-un sondaj că ei înţeleg că în
anumite circumstanţe violenţa ar putea fi acceptată.

Nu ar fi surprinzător dacă toleranţa violenţei de către un individ reduce nivelul

lor de implicare în acte de violenţă. Însă toleranţa publică a încălcării legii este
aproape cu siguranţă neafectată de violenţa domestică. Exista dovezi că este
un factor care contribuie la asigurarea fraudei şi la bonul fiscal de bunuri
furate. Evaziunea fiscală şi condusul sub influenţa drogurilor sunt alte două
domenii care ar putea apărea ca şi cauză indirectă la infracţiune.

LOCURI PREDISPUSE LA INFRACŢIUNE

      O PROBLEMĂ PRELIMINARĂ

Este mult mai greu să măsori şi să monitorizezi factorii care au dus la

comunităţi predispuse la infracţiune decât să monitorizezi factorii care i-au
determinat pe indivizi să devină infractori. Ca rezultat, cauzele predispoziţiei
la infracţiune a cartierelor sau a comunităţilor nu sunt niciunde atât de bine
înţelese ca şi cauzele implicării indivizilor la infracţiune.

Este natural sa recunoşti că locurile predispuse la infracţiune sunt pur şi simplu

acele zone unde are domiciliul un număr mare de indivizi predispuşi la
infracţiune. Chiar dacă acest lucru ar fi fost adevărat s-ar pune întrebarea de
ce numeroşi indivizi predispuşi la infracţiune locuiesc în anumite cartiere. De
fapt sugestia că zonele sunt considerate predispuse la infracţiune pentru că
indivizii predispuşi la infracţiune au domiciliul acolo este doar pe jumătate
adevărată. Aşa cum putem înţelege pe scurt, uneori cartierele sunt considerate
predispuse la infracţiune doar pentru că ele au ţinte comerciale sau
rezidenţiale atractive ori oportunităţi infracţionale care atrag atat infractorii
rezidenţi sau nu.

NEDREPTATE, SĂRĂCIE ŞI ŞOMAJ

Săracia, şomajul şi inegalitatea veniturilor au fost toate găsite ca factori care

influenţează predispoziţia la infracţiune a zonelor. Efectele sărăciei şi
şomajului nu sunt surprinzătoare. Cum am observat mai devreme, sărăcia şi
şomajul cresc riscul indivizilor să ajungă implicaţi în infracţiune. Efectul
inegalităţii venitului în infracţiune cere o altă remarcă dacă este mai degrabă o
caracteristică a locurilor decât a oamenilor. Există rate mari ale inegalităţii
veniturilor într-o zonă unde sunt diferenţe mari în veniturile de întreţinere
între rezidenţii acelei zone. Inegalitatea veniturilor poate exista la un nivelul
unui cartier, nivelul unui stat sau la nivelul naţional.

Au fost propuse trei explicaţii diferite dar nu inacceptabile pentru inegalitatea

veniturilor în infracţiune. Într-o explicaţie, inegalitatea veniturilor motivează
indivizii să facă infracţiuni deoarece creează un fel de deprivare relativă
printre cei care sunt săraci. În legătură cu a doua explicaţie, inegalitatea
cauzează infracţiunea într-o zonă pentru că îi aduce pe cei motivaţi să
acţioneze în contact cu ţinte atractive pentru infracţiune. După a treia
explicaţie, efectul inegalităţii în infracţiune vine de la faptul că nivelul mare
de inegalitate rezultă în sărăcie, care devine concentrată în anumite zone. De
când copiii din familii sărace prezintă risc mai mare de implicare în
infracţiune, concentrarea spaţială a sărăciei îi aduce pe actualii şi potenţialii
infractori în contacte mai frecvente cu fiecare din ei. Aceasta creşte mai
departe rata implicării în infracţiune. Explicaţia efectului de inegalitate în
infracţiune poate varia dacă inegalitatea există fie la nivelul cartierului, fie la
nivelul regional sau naţional.

OPORTUNITATEA INFRACŢIONALĂ

Dezavantajele economice şi sociale nu sunt singurii factori care determină ca

locurile să fie predispuse la infracţiuni. Infractorii comit mai multe infracţiuni
când sunt mai multe oportunităţi şi motivaţii pentru a face acest lucru.
Tendinţa anumitor locuri sau locaţii să stimuleze infracţiunea poate fi dedus
din faptul că, într-un studiu, din 326.000 de apeluri la poliţie 50% din ele
proveneau de la doar 3% din locuinţele oraşului.

Numeroşi factori pot crea oportunităţi sau motivaţii pentru infracţiune.

Aceasta include securitate fizică indoielnica, securitate personală
indoielnica, respectarea indoielnica a legii sau asumarea unui risc scăzut de
anxietate, niveluri mari de consum de alcool, pieţe deschise de droguri ilegale,
ţinte comerciale şi rezidenţiale atractive şi oportunităţi bune pentru a vinde
sau scăpa de bunuri furate.

CONTROLURI SOCIAL-INFORMALE SLABE

Legatura apropiată cu problema oportunităţii infracţionale este ceea ce unii au

numit-o ,,control social informal’’. Vorbind în general, acest termen se referă
la capacitatea unei comunităţi sau a unui cartier de a se proteja. Controlul
social informal apare, de exemplu, când rezidenţii unui cartier doresc să
înfrunte tinerii implicaţi în vandalisme, să raporteze chiulul la autorităţile
şcolii sau să joace un rol activ în supravegherea activităţilor sociale ale
tinerilor.

Zonele cu niveluri scăzute de control social informal au fost găsite ca având

numeroase infracţiuni şi acte de violenţă. Precis din această cauză totul este
de neînţeles. Unii susţin că factori precum nivelurile mari de populaţie mobilă
(populaţie care se mută dintr-un loc în altul), concentrarea spaţială
dezavantajoasă şi excluderea anumitor rase sau grupuri sociale din societate au
loc în zone predispuse la infracţiune prin nerespectarea controlurilor sociale
informale din acea zonă. Este posibil totuşi ca infracţiunea şi lipsa controlului
social informal sunt pur şi simplu două părţi ale unei monede produsă de
populaţia mobilă, concentrarea spaţială dezavantajoasă şi excluderea rasială
sau socială.
 

GĂŞTILE ŞI INFRACŢIUNEA ORGANIZATĂ

Cartierele (cel puţin în Australia) sunt în mod normal predispuse la infracţiune

din cauza numărului mare de rezidenţi (sau turişti) care se implică independent
în infracţiuni. Însă, uneori, problemele cu infracţiunile unei zone sunt
exagerate de escapadele găştilor saual altor tipuri de grupuri infracţionale
şi/sau organizaţii. Această problemă tinde să fie exagerată de către mass-
media australiană, ale cărei secţiuni pare să le descrie fiecare adunare de
tineri ca pe o ameninţare a legii şi ordinii. Deşi nu s-a făcut niciun studiu
asupra acestei probleme, este îndoielnic faptul că găştile de infractori sunt
oriunde la fel şi în Australia ca în Statele Unite. Acesta fiind spus, nu e nicio
îndoială că unele găşti din Australia sunt adânc implicate în activităţile
infracţionale.

Cauzele de adâncime ale acestei probleme nu sunt bine înţelese, deşi existenţa
unei mari pieţe locale de droguri deseori joacă un rol aparte. Existenţa unei
mari pieţe ilegale pentru sex şi bunuri furate probabil are şi aceasta un anumit
rol. Factorii care influenţează crearea găştilor pot totuşi să nu fie per total
banii. Unii au sugerat că marginalizarea economică şi socială îi determină pe
tineri să formeze găşti ca un mod de a-şi oferi un statut social de neobţinut din
partea societăţii convenţionale.

Oricare ar fi originile găştilor sau al altor forme de infracţiune organizată,

problemele cu infracţiunile pe care ei le generează sunt deseori distincte
calitativ faţă de acelea generate de cartierele care au pur şi simplu un număr
mare de indivizi mai mult sau mai puţin implicaţi independent în infracţiuni.
Competiţia pentru controlul pieţelor de droguri ilegale poate, de exemplu, să
rezulte în violenţă, intimidare, şantaj, spălare de bani şi corupţie oficială.
Găştile organizate ar putea duce la dominarea în totalitate a producţiei de
droguri sau distribuire şi uneori se pot implica în alte domenii mari ale
infracţionalităţii, precum frauda.

RESPECTAREA INSUFICIENTĂ A LEGII

Politicienii şi jurnaliştii uneori atribuie problemele legate de infracţiuni

nerespectării sau insuficientei respectări a legii. Surprinzător, există multe
cercetări bune asupra efectului pe care îl au diferitele arestări regionale în
infracţiune. Problema în conducerea unei cercetări bune este faptul că e dificil
să îţi dai seama dacă numărul mare de activităţi ale poliţiei produc infracţiuni
minore sau invers. A doua posibilitate ar apărea dacă, de exemplu,
numeroasele infracţiuni reduc capacitatea serviciilor de poliţie să aresteze
infractorii. Aceasta ar creea o situaţie în care ratele arestărilor ar fi mai
scăzute faţă de ratele infracţiunilor chiar dacă nu ar exercita nicio influenţă
una asupra celeilalte.
Câteva studii care au încercat să determine direcţia legăturii cauzale între
numărul arestărilor şi infracţiuni, au descoperit că în general cu cât este mai
mare numărul activităţilor desfăşurate de poliţie, cu atăt este mai scăzut
numărul infracţiunilor. Mărimea efectului pare însă să varieze în funcţie de o
serie de factori. Urmărirea pro-activă (urmărirea repetată a infractorilor) pare
să reducă mai mult infracţiunile decât urmărirea reactivă. Numărul mare de
arestări pare să aibă mai mult efect în oraşele mici şi mijlocii decât în oraşele
mari. De asemenea, numarul mare de arestări pare să aibă mai mult efect în
locurile în care există o cerere mai mare a locurilor de muncă decât unde nu
este prezentă. În sfârşit, pentru unele grupuri de infractori şi infracţiuni
(bărbaţii şomeri care comit violenţă domestică) creşterea numărului de arestări
poate creşte şi infracţiunile.

PERIOADELE DE TIMP PREDISPUSE LA INFRACŢIUNI

   Până acum, am examinat cauzele şi corelaţiile indivizilor şi locurilor

predispuse la infracţiune. Dar ce produce schimbări în numărul infracţiunilor
de-a lungul timpului? Oricare sau toţi din factorii pe care tocmai i-am
prezentat sunt potenţiali candidaţi. Din nefericire, cercetarea care caută să
explice trendurile în infracţiune pe parcursul timpului a găsit chiar mai puţine
răspunsuri clare decât cercetarea asupra locurilor predispuse la infracţiune.
Tratarea problemei va fi de departe mai pe scurt decât prezentarea indivizilor
şi a locurilor predispuse la infracţiune.

INFLUENŢE PE TERMEN SCURT

Cand căutăm o explicaţie pentru trendurile infracţiunilor este folositor să

distingem între factorii care produc variaţii în numărul infracţiunilor pe termen
scurt (de exemplu: doar câteva luni) şi

factori care produc variaţii în ratele infracţiunilor pe termen lung (de ex.
câţiva ani).

Factorii care produc schimbări bruşte în infracţiune sunt mai puţin bine
înţelese decât acelea care afectează infracţiunile pe parcursul timpului. Sunt
de asemenea mulţi factori care produc probabil schimbări bruşte în numărul
infracţiunilor dar care din păcate au primit puţină atenţie sau deloc din partea
cercetării. De exemplu, poliţia deseori evidenţiază impactul pe care îl are
eliberarea din închisoare a unui deţinut predispus la infracţiuni sau o schimbare
în dorinţa tribunalului de a refuza cauţiunea asupra numărului de infracţiuni
din zona locală. În ciuda importanţei lor, cunoaştem puţin despre aceste
lucruri.
Cercetarea a prezentat variaţiile în numărul atacurilor şi omuciderilor pe
timpul zilei, ziua săptămânii şi luna anului. Aceste variaţii apar probabil ca
rezultat al schimbărilor în oportunităţile pentru infracţiune sau schimbări în
felul de a interacţiona între potenţiale victime şi infractori. Mai mult, în timp
ce legătura dintre şomaj şi tipurile infracţiunilor este departe de a fi stabilită,
există dovezi pentru a sugera că creşterile în rata şomajului determină
creşterea infracţiunilor de proprietate. Scăderile în consumul personal (ex.
venitul pe consumul de bunuri) a fost găsit de asemenea că determină
creşterea temporară a infracţiunilor de proprietate. În fiecare din aceste două
ultime cazuri efectele au fost atribuite unei tendinţe a unor indivizi să se
implice în infracţiune (sau să petreacă mai mult timp comiţând-o) ca răspuns la
circumstanţele economice dificile.

O serie de factori exercită şi ei efecte pe termen scurt asupra violenţei

infracţionale. Şomajul pare să crească ratele omuciderilor, probabil aceasta se
produce din cauza frustrării. Ratele per total ale infracţiunilor de violenţă, cel
puţin în unele ţări, sunt foarte asociate cu ratele consumului de alcool.
Aceasta se întâmplă probabil din cauza alcoolului, cel puţin în unele
circumstanţe, alcoolul pare să stimuleze comportamentul agresiv. În sfârşit, în
timp ce majoritatea cercetărilor care examinează legătura dintre starea vremii
şi infracţiunea este de departe stabilită, există dovezi consistente a unei
legături dintre temperatura zilnică şi ratele atacurilor. Aceasta ar putea fi din
cauză că temperatura ridicată reduce toleranţa unei persoane la frustrare sau
din cauză că temperatura ridicată pur şi simplu îi face pe infractori să fie mai
motivaţi şi pe potenţialele victime să aibă contacte mai frecvente cu aceştia
(ex. la evenimentele sociale în aer liber).

INFLUENŢE PE TERMEN LUNG

De când majoritatea infracţiunilor implică furtul de bunuri materiale, unii se

aşteaptă ca tendinţele infracţiunilor pe termen lung să fie asociate
îndeaproape cu factori care măsoară cererea sau distribuirea acelor bunuri.
Dovadă pusă la dispoziţie susţine puternic această afirmaţie.

Tendinţele consumului de droguri aduce o altă sursă de influenţă frecventă

asupra tendinţelor infracţionale. Australia a experimentat o creştere rapidă în
numărul de consumatori de heroină în ultimii douăzeci de ani. Această creştere
a fost însoţită de un număr mare de infracţiuni, în special jaf. Aceste
observaţii, deşi sunt sugestive, nu aduc dovada concludentă că consumul de
droguri are un rol important în formarea pe termen lung a tendinţelor
infracţionale. Concluzia este totuşi susţinută de dovada clară că dependenţa de
droguri creşte semnificativ numărul infracţiunilor.

O influenţă frecventă asupra tendinţelor infracţionale pe termen lung, pe care

am omis-o, este structura populaţiei pe criteriul vârstei. Deoarece infracţiunea
este comisă în mod surprinzător de către persoane cu vârsta cuprinsă între 15-
24 ani ne-am aştepta ca numărul infracţiunilor să crească odată cu numărul
persoanelor care se află la acest interval de vârstă. Există dovezi că este
adevărat, deşi efectele sunt mai puţin pronunţate decât credeau la început
mulţi criminologi.

O varietate de factori au fost implicaţi ca fiind influenţe pe termen lung a

tendinţelor infracţionale. Acestea includ creşterea disponibilităţii armelor,
creşterea numărului de separări de familii, creştere în raţia copiiilor, niveluri
mai mari de mobilitate geografică şi număr mai mare de femei care sunt
implicate în forţa de muncă. La acest nivel, interpretarea dovezii care leagă
aceşti factori de tendinţele infracţionale pe termen lung rămâne încă, ca şi
altele, subiectul unei dezbateri importante.

REZUMATUL ŞI CONCLUZIA

Ştim mai multe informaţii despre modurile şi cauzele implicării în infracţiune

decât despre factorii care determină predispoziţia locurilor la infracţiune.
Totuşi, cunoaştem mai multe informaţii despre factorii care creează
predispoziţia locurilor la infracţiune decât despre factorii care influenţează
tendinţele în infracţiune pe parcursul timpului.

Nu există un singur factor sau un set de factori care determină un individ să

ajungă să se implice în infracţiuni. Să fi un infractor nu este ca şi când ai avea
o boală. Majoritatea oamenilor la o anumită vârstă comit un fel de infracţiune,
chiar dacă nu implică nimic mai grav decât să conduci peste viteza legală. O
proporţie semnificativă a tinerilor vor comite infracţiuni relativ grave (spargeri
şi intrare prin efracţie) însă cei mai mulţi dintre ei vor renunţa la infracţiuni
fără să aibă nevoie de orice intervenţie formală.

Riscul şi profunzimea implicării în infracţiune este puternic influenţată de

calitatea creşterii copiilor de către părinţi. Ataşamentul insecurizant dintre
copii şi părinţi, supravegherea slabă şi inconsistentă a părinţilor, disciplina
inconsecventă, toate acestea cresc riscul implicării în infracţiune. La fel şi
părinţii care transmit atitudini şi valori deviante. Impactul despărţirii familiei
sau a conflictului în familie, deşi e semnificativ, pare să fie mai puţin
important decât factorii menţionaţi mai devreme. Atâta timp cât ne preocupă
tinerii, performanţa şcolară slabă, asocierea cu semenii delincvenţi şi consumul
de alcool măresc riscul implicării în infracţiune. Consumul ilegal de droguri
pare să mărească semnificativ numărul infracţiunilor comise de către cei care
devin infractori activi.

Ca şi cu indivizii, locurile pot fi considerate ca având predispoziţie la

infracţiune din cauza unei varietăţi de factori. Cele mai cunoscute
caracteristici ale cartierelor predispuse la infracţiune sunt sărăcia, şomajul
inegalitatea veniturilor. În zonele caracterizate de aceste probleme, una din
ele frecventă este descoperirea unei scăderi la nivelul controlului social
informal exercitat de rezidenţii locali împotriva oamenilor care ameninţă cu
comiterea de infracţiuni. Infracţiunea de asemenea tinde să ajungă
concentrată în anumite locaţii unde sunt mari oportunităţi sau motivaţii pentru
comiterea de infracţiuni. Uneori aceste oportunităţi motivează găştile şi/sau
alte organizaţii infracţionale care urmează să comită infracţiuni atât locale cât
şi în alte părţi.

Numărul infracţiunilor scade sau creşte pe parcursul timpului ca răspuns la o

mare varietate de factori. Factorii economici (ex. şomajul) par să joace un rol
important în formarea tendinţelor în infracţiunea de proprietăţi. Consumul de
alcool şi şomajul par să influenţeze numărul actelor de violenţă. Alte
potenţiale influenţe la diferite niveluri ale infracţiunii includ disponibilitatea
armelor, ratele familiilor separate, procentajelor familii monoparentale care
trăiesc în sărăcie, niveluri ale mobilităţii georgrafice şi procentajul femeilor
care fac parte din forţa de muncă. Interpretarea acestor descoperiri este
subiectul multor dispute.

Deoarece infracţiunea nu este rezultatul al oricărui factor sau al unei

combinaţii de factori, nu are niciun rost să cauţi să controlezi infracţiunea prin
orice strategie sau set de strategii. O combinaţie de strategii va fi întotdeauna
soluţia potrivită. Evidenţierea anumitor strategii ar trebui să varieze în funcţie
de natura infracţiunii cu care ne confruntăm, de opţiunile disponibile pentru
influenţarea problemei şi de urgenţa cu care este cerută schimbarea.
Guvernele preocupate să-şi mărească controlul asupra infracţiunilor mai bine ar
încerca să influenţeze cât mai mulţi factori cu putinţă decât să-şi concentreze
eforturile asupra unui singur factor sau doi.