Mănăstirea Bârsana

Primele atestări documentare ce fac referire la Mănăstirea Bârsana datează din 1390; într-un document din 21 iulie 1390,
referitor la proprietățile familiei voievodale Dragoș, este menționat un drum care se bifurca, conducând pe un braț în satul
Bârsana, iar pe celălalt la mănăstire. Tot în acest document sunt menționate și Valea Mănăstirii și Dealul Popii.
Într-un act de proprietate, din 6 noiembrie 1405, se menționează un "camp al mănăstirii". Alte mențiuni referitoare la
mănăstire sunt descoperite în acte de proprietate ale familiei voievodale Dragoș, între anii 1408-1480, ultimul act făcând
referire la Bartolomeu Dragfi, voievod al Transilvaniei.

Atestări Documentare[modificare | modificare sursă]

Primele atestări documentare ce fac referire la Mănăstirea Bârsana datează din 1390; într-un document din 21 iulie 1390,
referitor la proprietățile familiei voievodale Dragoș, este menționat un drum care se bifurca, conducând pe un braț în satul
Bârsana, iar pe celălalt la mănăstire. Tot în acest document sunt menționate și Valea Mănăstirii și Dealul Popii.
Într-un act de proprietate, din 6 noiembrie 1405, se menționează un "camp al mănăstirii". Alte mențiuni referitoare la
mănăstire sunt descoperite în acte de proprietate ale familiei voievodale Dragoș, între anii 1408-1480, ultimul act făcând
referire la Bartolomeu Dragfi, voievod al Transilvaniei.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Documentar video despre Mănăstirea Bârsana (filmare aeriană august 2016)

Biserica este situată în Maramureșul istoric, pe valea Izei. Vechea biserică de lemn a fost construită în anul 1711 în locul
numit „Părul Călugărului” de preotul nobil Ioan Ștefanca, împreună cu fii săi și alți săteni, pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu
pentru protecție în timpul ciumei mari din anul anterior. Biserica a fost mutată pe Valea Izei în jurul anului 1739 pe locul unui
cimitir apărut după lupta cu tătarii de la 1717.
Biserica a fost mutată a doua oară când a fost adusă în sat în jurul anului 1795 în mijlocul unui cimitir de victime din
timpul ciumei mici de la 1742 sau de mai târziu[1]. Interiorul bisericii a fost repictat în 1806 de către Hodor Toader, fiind
influențat de stilurile baroc și rococo. Picturile au fost executate pe lemn, parțial nivelat cu bucăți textile, fixate pe pereți și
acoperite cu un strat de var preparat, cum era obiceiul vremii. Ulterior, a fost adăugat, pe vest, pridvorul cu două niveluri și
au fost lărgite ferestrele. În anul 1929 au fost tăiate ferestrele care încadrează ușa dintre naos și pronaos.
Biserica este construită din bârne asamblate în sistem „blockbau” (tehnica construcțiilor din bârne orizontale) și are plan
dreptunghiular, cu pridvor cu două niveluri pe vest și absidă a altarului poligonală, în retragere. La interior este de remarcat
bolta de secțiune poligonală, pe console (în comparație cu bolțile semicilindrice întâlnite de obicei), iar la exterior sunt
pridvoarele cu arcade pe stâlpi sculptați și parapete traforate.
Acoperișul, cu streașină dublă, are deasupra pronaosului un turn-clopotniță cu camera clopotelor în consolă, deschisă, cu
arcade pe stâlpi și acoperiș înalt, piramidal.
Pictura murală are un program iconografic dominat, în naos, de scene din Geneză, iar în pronaos de Judecata de Apoi, ca și
de discursul moralizator pus în evidență de paralelismul dintre scenele din Vechiul Testament și Patimile lui Iisus. Zugravul
Toader Hodor introduce în pictura murală maramureșeană motive decorative de inspirație barocă și rococo și un mod de
reprezentare pictural și dinamic, străin tradiției post-bizantine. În cadrul creației sale pictura de la Bârsana reprezintă cel mai
coerent ansamblu decorativ, ce include pictura murală, iconostasul și mobilierul, interiorul bisericii dând impresia unui spațiu
plastic inedit prin raport cu tradiția post-bizantină, dominantă până spre sfârșitul secolului al XVIII-lea.