Sunteți pe pagina 1din 5

Ce este psaltirea Care sunt efectele citirii Psalmilor

 PSALTIREA este abecedarul pe care neamul  Prin PSALMI ne eliberăm de tristeţe , scăpăm
nostru a învățat să o citească . ( Nicolae Iorga) de tulburarea sufletului şi ne luminăm mintea.
 Denumirea de PSALTIRE vine de la  Păzeşte şi mângâie oamenii credincioşi , iar
instrumentul muzical care se cheamă ,, pentru femeile credincioase una dintre cele mai
Psaltirion,, potrivite podoabe.
 PSALTIREA a scris-o Prorocul şi Regele David,  PSALTIREA este remediul tuturor durerilor
prin insuflarea Duhului Sfânt şi cuprinde 150 de trupeşti şi sufleteşti ;
psalmi. - vindecă rănile cele vechi ale sufletului .
 PSALTIREA este izvor de înţelepciune , de - păstrează întreg pe cel sănătos.
putere , de îmbărbătare , de vindecare - împacă pe cei îmvrăjbiţi.
sufletească şi trupească , de ajutor , de întărire -chiar şi din inimi de piatră PSALMUL stoarce
PSALTIREA în credinţă , de purificare a minţii. lacrimi.
- aprinde în inima credinciosului Dorul după
,, candela inimii aprinsă,, Ce ne spune Sfântul Vasile cel Mare Dumnezeu.
 PSALMUL este liniştea sufletelor , răsplătitorul
împreună cu Sfinţii Părinţi despre păcii, potolitorul gălăgiei şi al valului
PSALTIRE: gândurilor , înfrânează pornirea către patimi.
 Ps 90:15,, Striga-va către Mine şi-l 
Ce este cartea Psalmilor Este aducătorul ajutorului îngeresc , aduce
voi auzi pe el ; cu dânsul sunt în necaz  Cartea PSALMILOR ne vorbeşte despre planul liniştea pentru oboseala zilei .
şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi,, pe care l-a făcut Dumnezeu pentru mântuirea  PSALTIREA este o adevărată comoară de
(PSALM ADUCĂTOR DE BIRUINŢĂ) omenirii. învăţături bune – este folositoare în toate şi
 PSALTIREA este cea mai completă şi complexă Aduce cu Sine tot ce este mai bun.
 Ps 94:2,,Să întâmpinăm faţa Lui carte de Rugăciuni. În ea sunt cuprinse cele 3  PSALMUL păstrează întreg pe cel sănătos , face
feluri de rugăciuni : de laudă, de mulţumire şi ca patimile care de-a lungul vieții omeneşti s-au
întru laudă şi în psalmi să-i strigăm
de cerere. cuibărit în suflet să fie îndepărtate.
Lui,, Care este scopul citirii Psaltirii  PSALMUL purifică sufletul de patimile trupeşti
 Scopul pentru care a fost scrisă Cartea şi sufleteşti , de toate relele şi scârbele cele
,,DOAMNE ÎNMULŢEŞTE-MI RUGĂCIUNEA MEA PSALMILOR este aceea că abordează subiecte aducătoare de moarte.
CA ATUNCI CÂND EU UIT DE TINE , TU SĂ-ŢI cum sunt : Dumnezeu şi Creaţia Sa , războiul  PSALMUL eliberează pe om de tot răul şi de
ADUCI AMINTE DE MINE,, nevăzut cu gândurile , înţelepciunea , judecata,
toate necazurile ce vin asupra casei lui.
(Marcu Ascetul) dreptatea şi venirea lui Mesia.
 Precum pâinea este hrană trupului şi virtutea
S-A SPUS DESPRE CARTEA PSALMILOR CĂ  Creştinul care nu citeşte Sfânta PSALTIRE
hrană sufletului , aşa rugăciunea duhovnicească
ESTE ,,GRĂDINA TUTUROR FLORILOR CU este ca şi ,,Ostaşul fără armă,,.
PETALE PARFUMATE , CHIAR DACĂ UNELE este hrana minţii.
 Atât Dumnezeiasca Liturghie cât şi Sfânta
DINTRE ELE CRESC NUMAI ÎN MIJLOCUL  Toţi cei care citesc cu smerenie Sfânta Psaltire
PSALTIRE scot suflete din iad.
SPINILOR,, fac adevărată pocăinţă şi dobândesc bogăţia
 PSALTIREA ne conduce pe calea Mântuirii. veşnică.
,,DOAMNE IISUSE HRISTOASE , FIUL LUI  Ps 5:2-3; Ps.12:6; Ps 15:7-8  Fără smerenie şi pocăinţă nu ne vom putea
DUMNEZEU , MILUEȘTE-MĂ PE MINE, mântui. (Isaac Sirul)
Ps 17: 7-8 ; Ps 17: 31-32 şi 39,50-51
PĂCĂTOSUL,, Ps 50:18 ; Ps 54:18-20; Ps 76:2
( Rugăciunea inimii) Ps 36: 3-8 şi 25 ; Ps 37:21-22
Ps 90:7 ,, Cădea-vor dinspre latura ta o mie
,,SFÂNTA LITURGHIE ŞI PSALTIREA ŢIN ECHILIBRUL Ps 41:11-12; Ps 49:15-16 si 24; și zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu
LUMII,,.
se vor apropia,,.
Ps 91:2-3. Ps 118:62, 147-148 și 164
,,Citate psalmi ,,
,Sfântul Ioan Gură de Aur ,, ,,Părintele Arsenie Muscalu,,
 PSALTIREA descrie lupta sufletului cu  Ps 80:2 ,,Cântaţi psalmi şi bateţi din
 Mai bine s-ar opri soarele pe cer la amiaza vrăjmaşii nevazuţi și cu ispitele ce pot apărea timpane; cântaţi dulce din psaltire şi din
mare decât să se oprească creştinul din în momentul în care omul citește PSALMI.
alăută,,!
cititul PSALTIRII.
,,Antonie Plămădeală ,,  Ps 143:9 ,, În Psaltire cu zece strune îţi voi
,,Evgarie Ponticul ,,
 PSALTIREA e cartea fiecarui suflet ,, necăjit și cânta Ţie,,

 PSALMODIEREA ( cântarea psalmilor )


dosâdit „.Simți că e cartea ta , cartea credinței  Ps 149:3 ,, În timpane şi în Psaltire să-i
tale , a căderilor tale , e cartea impăcarii cu
potoleşte patimile şi face să se liniştească cânte Lui,,
Dumnezeu.
neânfrânarea trupului iar rugăciunea face
 Rugaciunea este rodul bucuriei și al mulţumirii
 Ps 150:3 ,, Lăudaţi-l pe El în Psaltire şi în
mintea să-şi implinească propria lucrare.
este urcuşul minții spre Dumnezeu. alăută ,,
 Dacă n-ai primit încă darul rugăciunii sau al
psalmodierii , stăruie cu putere şi-l vei primi.  Rugăciunea este alungarea întristării și a  Ps 150:6 ,, Toată suflarea să Laude pe
descurajării. Domnul,,
,,Sfântul Teofan Zăvorâtul,,
,,Părintele Cleopa,,  Efeseni 5:19 ,, Vorbiţi între voi în psalmi şi
 Acolo în fiecare PSALM poţi întâlni chemări
 PSALTIREA este partea cea aleasă cu îngerii , în laude şi în cântări duhovniceşti , lăudând şi
cântarea preaiubită lui Dumnezeu , solitoare de cântând Domnului, în inimile voastre.
însufleţitoare către Dumnezeu.
mântuire omului păcătos , mângâiere bătrânilor
 Dintre ele poţi alege pe cele care sunt mai
, înfrumuseţare tinerilor , luminare şi  Iacob 5:13 ,, Este vreunul dintre voi în
apropiate de starea ta şi îţi sunt mai pe suflet.
inţelepciune a pruncilor , podoabă suferinţă ? Să se roage . Este cineva cu inimă
preafrumoasă femeilor celor inţelepte , bună ? Să cânte psalmi.
,,Stareţul Varsanufie de la dătătoare de smerenie , izgonitoare trufaşilor
Optina ,, draci, odihnă ostenelilor de ziuă .
 Iudita 16:1 ,, Şi Iudita a zis : ,, Lăudaţi pe
 PSALTIREA este lucru ingeresc , moştenire Dumnezeul meu în tobe , cântaţi Domnului cu
 Citind PSALTIREA în fiecare zi Domnul nu te cerească , tămâie duhovnicească . chimvale , uniţi pentru El psalmul cu cântarea ,
va lăsa , ci va veni cu mila Sa , te va ajuta şi preaslăviţi şi chemaţi numele Lui !
te va mângâia, pentru totdeauna . ,,Părintele Arsenie Boca ,,  Corinteni 14:26 ,, Ce este deci fraţilor ?
,,Sfântul Ioan de Kronstadt ,,  PSALMUL este ca o făclie aprinsă ţinută în Când vă adunaţi împreună , fiecare din voi are
mână de David mângâind orice suflet zdrobit de
psalm , are învăţătură , are descoperire , are
 PSALTIREA este inspirată de Dumnezeu şi dă pe urma păcatelor .
omului o atât de mare credinţă , o atât de limbă , are tălmăcire : toate spre zidire să se
,,Preot Profesor Dr. C. Necula ,, facă.
puternică speranţă în El , atunci când este
 Credincioșii mai evlavioși întreabă adeseori
lovit de o nenorocire , de-o boală , de un necaz
cum să citească PSALTIREA și dacă avem
 Coloseni 3:16 ,, Cuvântul lui Hristos să
, de-o supărare , şi o atât de arzătoare iubire
nevoie de Binecuvântare ? , iar eu le răspund locuiască întru voi cu bogătie , Învăţaţi-vă şi
de Dumnezeu.
,,NU ESTE NEVOIE SĂ IEI BINECUVÂNTARE,, povăţuiţi - vă între voi cu toată înţelepciunea .
,,Ieroschimonahul Paisie Olaru,, PSALTIREA face parte din SFÂNTA SCRIPTURĂ Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu ,
, o putem citi ORICÂND și ORICÂT.
mulţumindu-l în psalmi , în laude şi în cântări
 Cititul PSALMILOR este trupul rugăciunii , iar
inţelesul adânc al psalmilor este sufletul duhovniceşti,, .
,, Cele şapte laude ale Bisericii Ortodoxe sunt
rugăciunii.
bazate pe citirea Psalmilor ; PSALTIREA într-un cuvânt
 Este păcat că noi nu mai cunoaştem puterea Ps 118:164 ,, De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru este:
PSALTIRII , frumuseţea duhovnicească a judecăţile dreptăţii tale,,.
psalmilor, că cine citeşte PSALMI imită pe ,,STRANA FIECĂREI CASE,,
Ps 54:19 ,, Seara şi dimineaţa şi la amiezi spune-voi ,
îngeri şi cântă împreună cu ei . (SF. I. GURĂ DE AUR).
voi vesti , şi va auzi glasul meu,,.

S-ar putea să vă placă și