Ministerul Educaţiei, Stiinţei şi Cercetării al R.

Moldova
Colegiu de Construcţii Hînceşti

REFERAT
Tema: Filosofia în epoca medievală.

Elaborat: Bordeianu Maria

Grupa: EI-161
Verificat: Sîrbu Natalia
Filosofia medievală este filosofia epocii cunoscută astăzi ca medievală sau Evul
Mediu, perioada ce durează aproximativ de la căderea Imperiului Roman de Apus în
secolul 5 până la Renașterea din secolul 16. Filosofia medievală, înțeleasă ca proiect
de investigație filosofică independentă, a apărut în Baghdad, la mijlocul secolului 8, și
în Franța, la curtea lui Carol cel Mare, în ultimul sfert al secolului 8. Este în parte
definită ca proces de redescoperire a culturii antice dezvoltată în Grecia și Roma în
perioada clasică, și în parte de nevoia de a aplica problemele teologice și doctrina
sacră în conexiune cu învățătura profană.

Istoria filosofiei medievale este tradițional divizată în două perioade principale:

prima perioadă începe în Evul Mediu Timpuriu și se termină în secolul 12, când
lucrările lui Aristotel și Platon erau păstrate și cultivate, și 'epoca de aur', a secolelor
12, 13 și 14, în occidentul latin, care a fost martora culmii recuperării filosofiei antice,
alături de recepționarea comentatorilor arabi și progresele semnificative în domeniul
filosofiei religiei, logicii și metafizicii.

Deși de multe ori când se face referire la filosofia medievală, se vorbește doar de
gândirea Occidentului acelui timp, Evul Mediu a dat și filosofia bizantină, apărută și
dezvoltată în răsărit, în Bizanț.

Epoca medievală a fost tratată cu dispreț de umaniștii Renașterii, care au văzut în ea

o perioadă 'de mijloc' barbară, între epoca clasică a culturii grecești și romane și
renașterea culturii clasice. Istoricii moderni consideră că epoca medievală a fost una
a unei dezvoltări filosofice puternic influențată de teologia creștină. Unul dintre cei
mai notabili gânditori ai epocii, Toma de Aquino, niciodată nu s-a considerat pe el
însuși filosof și a criticat filosofii.

Problemele discutate în cursul acestei perioade sunt relația dintre credință și rațiune,
existența și simplitatea lui Dumnezeu, scopul teologiei și metafizicii, problema
cunoașterii, cea a universalelor și cea a individuației.

Caracterul filosofiei medievale

Filosofia medievală are caracter teologic. Cu excepții posibile precum Avicenna și
Averroes, gânditorii medievali nu s-au considerat ei înșiși filosofi: pentru ei, filosofii
erau scriitori antici pagâni precum Platon și Aristotel. Oricum, teologia lor a folosit
metode și tehnici logice ale filosofilor antici pentru a adresa întrebări teologice grele
și a afirma puncte doctrinare. Toma de Aquino, urmându-l pe Petru Damiani, a
susținut că filosofia este slujinca teologiei (ancilla theologiae).

Cele trei principii ce fundamentează toată lucrarea lor sunt folosirea logicii, dialectica
și analiza în scopul descoperirii adevărului, cunoscute ca ratio, respect pentru
perspicacitatea filosofilor antici, în particular pentru Aristotel, respect pentru
autoritatea lor (auctoritas) și obligația de a coordona înțelegerea filosofiei cu
învățătura și revelația (concordia) teologică.

Una dintre cele mai puternic dezbătute teme în acea perioadă, a fost credința versus
rațiunea. Avicenna și Averroes s-au aplecat mai mult spre partea rațiunii. Augustin a
afirmat că niciodată n-ar permite investigațiilor sale filosofice să treacă mai presus
de autoritatea lui Dumnezeu.Anselm a încercat să lupte împotriva a ceea ce a văzut
ca fiind în parte atac asupra credinței, cu o abordare ce permite și credința, și
rațiunea.Soluția augustiniană la problema credință/rațiune este: crede, iar apoi
caută să înțelegi