Ministerul Educaţiei, Stiinţei şi Cercetării al R.

Moldova
Colegiu de Construcţii Hînceşti

REFERAT
Tema: Evoluţia managementului ca ştiinţă.

Elaborat: Bordeianu Maria

Grupa: EI-161
Verificat: Ţurcanu Aliona

Deşi activităţile manageriale existau cu mii de ani in urmă, managementul ca ştiinţă a

aparut la o dată mai recentă. Cunoştinţele actuale in domeniul managementului sunt
rezultatul unui proces indelungat şi continuu de cercetare. Multe dintre teoriile ce
stau la baza ştiinţei managementului datează din perioada industrială. Extinderea
fabricilor, caracteristică acestei perioade, a impus găsirea de noi idei pentru
conducerea mai eficientă a acestora. Primii cercetători care au elaborat diferite
metode pentru rezolvarea problemelor ce apar in producţie sunt cunoscuţi sub
denumirea de preclasicii managementului. Ei au fost urmaţi de alţi specialişti, care
au formulat principiile şi teoriile care stau la baza principalelor abordări şi şcoli de
management.

Dezvoltarea ştiinţei managementului se poate structura în două etape

mari:

Conducerea empirica – utilizarea experientei si intuitiei in procesul

decizional, in coordonarea si controlul activitatilor. In aceasta etapa functia de
conducere revenea proprietarilor organizatiei. Cresterea dimensiunilor
organizatiilor a dus la incapacitatea de a conduce numai pe baza aptitudinilor
individuale. PTS, interesul obtinerii unui profit ridicat au provocat modificari
asupra relatiilor 141b18b de munca. Iata de ce sarcina conducerii a fost
incredintata unor specialisti in principalele domenii de activitate a organizatiei.
Astfel apare si, incepand cu sec. XX, devine important caracterul mediator al
managementului intre interesele membrilor organizatiei si cele a proprietarilor.
Separarea proprietatii de actul de management a impus proprietarilor o
gestiune generala a capitalului, participand la adoptarea celor mai importante
decizii.

In baza acestor premise, la inceputul sec. XX s-a conturat conducerea

stiintifica cu urmatoarele trasaturi:

1.se bazeaza pe progresul stiintei conducerii, utilizand si cunostinte furnizate de

alte discipline;

2.ia in evidenta legile si principiile care genereaza fenomenele;

3.abordeaza realitatea intr-un mod obiectiv;

4.recurge la metode, tehnici si procedee ale analizei stiintifice.

In prezent e raspandita teoria contingentei sau situationala, dupa care tipul de

management adoptat de intreprindere e influentat de mediul si strategia aplicata.
Teoriile situationale nu recomanda actiuni in situatii concrete, ci prezinta o metoda
de gandire. Se evidentiaza 4 pasi obligatorii:

1.analiza situatiei, determinarea noilor cerinte;

2.elaborarea unei abordari manageriale noi maxim corespunzatoare cerintelor
situatiei;

3.formarea potentialului si flexibilitatii necesare la trecerea catre stilul de

conducere nou;

4.efectuarea schimbarilor necesare acomodarii la situatie.

Se considera ca managerii puteau rezolva problema dezvoltarii ştiinţei

managementului, la baza căreia să stea următoarele principii:

1.Studierea ştiinţifică a fiecărei sarcini de lucru şi găsirea celei mai bune metode
de indeplinire a acesteia.

2. Alegerea atentă a executanţilor şi pregătirea acestora in vederea folosirii

metodei ştiinţifice alese.

3. Cooperarea deplină cu muncitorii pentru a se asigura că folosesc corect metoda

de lucru.

4. Impărţirea activităţilor şi responsabilităţilor, astfel incit managerii să răspundă

de planificarea metodelor de lucru, iar muncitorii să răspundă de executarea lor
intocmai.

Sisteme informaţionale pentru management.

Termenul de sisteme informaţionale pentru management se referă la acel

domeniu al managementului care are in vedere dezvoltarea şi implementarea unor
sisteme informaţionale computerizate, care să satisfacă cerinţele impuse de
conducerea unei organizaţii. Aceste sisteme transformă datele primare in informaţii
utile managementului de la diferite niveluri. In numeroase ramuri de activitate,
sistemele informaţionale pentru management au devenit puternice arme impotriva
concurenţei, organizaţia avind posibilitatea de a trata un volum mare de informaţii
in mod eficient. De exemplu, crearea ziarului USA Today, o publicaţie cu tiraj
naţional a fost posibilă datorită performanţelor obţinute in domeniul sistemelor
computerizate de telecomunicaţii.

Managementul stiintific este urmarea si a ceea ce s-a acumulat in perioada

precedenta aplicarii sale si, cu atat mai mult, a crearii si dezvoltarii unei
metodologiei stiintifice, care sa faciliteze aplicarea in practica a elementelor de
noutate din domeniul tehnicii si alte domenii adiacente activitatii intreprinderilor.
Contributii semnificative in acest domeniu au avut: cercetarile operationale, teoria
sistemelor, cibernetica, informatizarea, psihologia, sociologia, ergonomia, etc.
Specific acestei perioade este faptul ca a avut loc o crestere a numarului de lucrari
stiintifice in domeniul managementului, se amplifica importanta informatiei, a
crescut nivelul tehnico-stiintific al proceselor manageriale.
Bazele managementului stiintific au fost puse de americanul F. Taylor, autor al
lucrarilor "Principiile conducerii stiintifice"  si "Conducerea atelierelor"  si de
francezul H. Fayol prin lucrarea "Administratia industriala si generala".

Managementul se afirma ca o cale stiintifica de solutionare a problemelor puse

sistemului managerial in anumite conditii. Managementul este privit ca o actiune,
arta sau maniera de conduce o organizatie, de a organiza, de a dirija, de a
planifica dezvoltarea sa, de a controla si se aplica tuturor domeniilor de activitate 

Managementului unei unitati ii revine ca sarcina sa identifice problemele adevarate

care tin de aceasta activitate si sa le inlature pe cele false, sa le formuleze in mod
concret, sa stabileasca scopul, obiectivele si prioritatile. Un rol insemnat revine, in
acest sens, persoanelor cuprinse in sistemul managerial, potrivit treptei ierarhice
pe care se gasesc si care trebuie sa utilizeze teorii, concepte, metode si tehnici de
management

Managementul apare ca o stiinta economica cu caracter de "granita", care

utilizeaza metode si tehnici proprii altor stiinte, adaptandu-le la specificul
ei. Abordarea interdisciplinara, deci, din diferite unghiuri de vedere a unei
probleme, ofera sanse mult mai mari pentru solutionarea sa optima. Cel sau cei
chemati sa actioneze in acest sens, privesc in interdependenta diferitele
componente ale problemei, care sunt diferite si au consecinte variate (economice,
sociale ), urmand sa gaseasca solutia care sa se reflecte pozitiv toate laturile
sistemului pe care le vizeaza.