Ministerul Educaţiei, Stiinţei şi Cercetării al R.

Moldova
Colegiu de Construcţii Hînceşti

REFERAT
Tema: Caracteristicile controlului efectiv.

Elaborat: Bordeianu Maria

Grupa: EI-161
Verificat: Ţurcanu Aliona
În sensul cel mai larg, controlul desemnează procesul prin care o persoană, un grup
sau o organizaţie impune sau influenţează acţiunea altei persoane, altui grup sau
altei organizaţii.

Funcţia de control cuprinde ansamblul proceselor prin care performanţele

organizaţiei sînt măsurate şi comparate cu obiectivele stabilite iniţial, în vederea
eliminării deficienţelor constatate şi integrării abaterilor pozitive.

Controlul managerial este procesul prin care cadrele de conducere din organizaţie se
asigură că subordonaţii se comportă şi acţionează în conformitate cu planurile,
structura şi regulile acesteia. Prin prisma definiţiei, funcţia de control are două laturi
indivizibile: una pasivă, de înregistrare şi evaluare a performanţelor, şi una activă, de
corectare a acestora.

Reacţia oamenilor la termenul de control este, în general, negativă, el fiind asociat cu

constrîngerea, manipularea, forţarea sau intenţia vădită de a descoperi nereguli sau
disfuncţionalităţi în activitatea individului, grupului sau organizaţiei. Uneori, prin
control se înţelege şi evaluare, considerîndu-se că nu se poate aprecia gradul
apropierii de obiectivul prefigurat, fără măsurarea elementului de comparat
(rezultatul activităţii, performanţa) cu obiectivul respectiv (etalonul).

Cei care delimitează controlul de evaluare pleacă de la faptul că, în timp ce controlul
se realizează pe parcursul desfăşurării unei activităţi, pentru a afla dacă evoluţia ei
corespunde celei prestabilite, evaluarea este o diagnoză a rezultatelor activităţii, cu
accent pe explicarea cauzelor care au provocat abateri de la valorile previzibile.
Pentru a surprinde această distincţie, în unele lucrări se consideră că funcţia care
încheie, practic, ciclul managerial trebuie să se numească funcţia de control-
evaluare. În practică, evaluarea este, pe de o parte, o componentă esenţială a
controlului şi o condiţie a desfăşurării şi finalizării lui. Pe de altă parte, în absenţa
controlului, evaluarea nu ar avea sens.

Necesitatea controlului izvorăşte, mai întîi de toate, din resursele limitate ale
organizaţiei. Dacă resursele ar fi abundente, nimeni nu şi-ar pune problema evaluării
şi controlării modului lor de utilizare. Nimeni nu s-ar preocupa de planificarea
modului lor de utilizare, de structurarea şi coordonarea activităţii în funcţie de ele.
Cum limitarea este o trăsătură universală a resurselor, organizaţia planifică mărimea
rezultatelor generate prin combinarea resurselor disponibile. Din acelaşi motiv, ea
protejează resursele, pentru a nu fi folosite în alte scopuri decît cele prevăzute şi
pentru a nu fi risipite.
Rezultă, deci, rolul şi însemnătatea controlului, pornind şi de la adevărul confirmat
de viaţă că orice activitate sau persoană trebuie supusă controlului, fără excepţie,
exercitarea acestuia neputînd fi considerată o manifestare a neîncrederii sau o
ingerinţă. Cu alte cuvinte, nu pot exista nici un fel de „zone închise” pentru control,
viaţa demonstrînd că orice încercare în acest sens nu a avut decît consecinţe
negative.

Informaţiile colectate şi prelucrate în procesul controlului sînt esenţiale pentru

finalizarea funcţiei de previziune şi pentru începerea unui nou ciclu managerial în
organizaţie (previziune, planificare, organizare, coordonare, motivare şi control).

Există trei tipuri de control: preliminar, curent, definitiv. După modelul de

efectuare aceste tipuri sînt asemănătoare, pentru că au acelaşi scop - de a favoriza
ca rezultatele obţinute să fie mai aproape de cele cerute. Aceste tipuri se
deosebesc doar după felul de efectuare.

Controlul preliminar se efectuează pînă la începerea lucrului de către organizaţie.

Modul de bază pentru efectuarea controlului preliminar este realizarea anumitor
reguli, proceduri şi direcţii de comportare. În organizaţii controlul preliminar se
foloseşte în trei direcţii-cheie: pentru oameni, resurse materiale şi resurse financiare.

Controlul curent. El se efectuează nemijlocit în timpul lucrului. De cele mai dese ori
obiectul lui sînt subalternii. Chiar dacă este curent, el totuşi se bazează mai ales pe
rezultatele obţinute.

Pentru a efectua acest control, aparatul de conducere are nevoie de o legătură

inversă. Legătura inversă reprezintă datele despre rezultatele obţinute. Sistemele de
legătură inversă permit conducătorului să corecteze direcţia de comportare astfel ca
să evite devierea organizaţiei de la calea cea mai eficientă pentru atingerea scopului.

Controlul definitiv. În limitele acestui control, la fel, se foloseşte legătura inversă,

dar după ce a fost îndeplinit tot lucrul, după o anumită perioadă de timp stabilită în
prealabil. Deşi controlul se efectuează prea tîrziu pentru a reacţiona la probleme în
momentul apariţiei lor, totuşi el are două funcţii:

1. Controlul definitiv oferă conducerii informaţia necesară pentru planificare, în

caz dacă se presupune că un lucru analogic va fi efectuat pe viitor.
2. Funcţia de a forma motivaţie.

Orice organizaţie trebuie să folosească variate sisteme de control, apli- cîndu-le pe

cele care se potrivesc cel mai bine specificului ei. Ea poate adopta mai multe sisteme
de control pentru fiecare categorie de resurse pe care le angajează. De asemenea,
fiecărui nivel managerial îi corespunde o anumită zonă de control.

Pe lîngă controlul managerial, în orice organizaţie se manifestă, deschis sau mascat,

conştient sau automat, controlul grupului de muncă şi autocontrolul.

Procesul de control implică măsurarea performanţelor, compararea lor cu

standardele şi aplicarea acţiunilor de corectare a abaterilor nedorite. El cuprinde
următoarea succesiune de acţiuni:

 stabilirea standardelor de performanţă;

 evaluarea performanţelor efective;
 compararea performanţelor efective cu standardele şi stabilirea abaterilor şi a
cauzelor acestora;
 adoptarea măsurilor de reglare a organizaţiei şi a structurilor sale or-
ganizatorice.