1.

Noţiunea de control al unei organizaţii

Controlul de gestiune, contabilitatea, managementul, marketingul formează acea parte a ştiinţelor

sociale numite ştiinţe de gestiune. Controlul organizaţional este definit ca un proces care înainte
de o acţiune orientează, în cursul desfăşurării acţiunii ajustează şi, odată acţiunea realizată,
evaluează rezultatele sale pentru a trage concluzii şi dispune pentru aceasta de un ansamblu de
mecanisme menit să asigure calitatea deciziilor şi acţiunilor sale (Boisselier 1999).
 Controlul este universal la nivelul unei firme deoarece se aplică la toate deciziile şi la toate
acţiunile care se derulează, de unde rezultă necesitatea unei structurări a controlului
organizaţional. După câmpul de acţiune al controlului, respectiv în funcţie de nivelurile de
decizie şi de acţiune care intervin într-o întreprindere, distingem:
 
Controlul strategic
 – “se ocupă de procesele şi mijloacele ce permit managerilor să-şi fixeze şi ajusteze opţiunile
strategice (în sfera controluluistrategic intră stabilirea principiilor de elaborare a planurilor
strategice,verificarea concordanţei între planificarea strategică şi celelalte dimensiuniale
funcţionării întreprinderii, verificarea adaptării strategiei firmei la ipotezele reţinute privind
evoluţia mediului extern etc.)”
Este orientat către mediul extern organizaţiei şi operează cu decizii strategice cu
efecte pe termen lung (între momentul deciziei şi apariţia consecinţelor ei existând un decalaj de
până la 4-5 ani): obţinerea unui nou segment de piaţă, achiziţia unei firme concurente,
diversificarea activităţii etc.
 
Controlul de gestiune
 – “permite direcţiei întreprinderii să se asigure dacă deciziile de pilotaj (ale căror consecinţe
apar la cel mult un an), luate îndiferite entităţi ale firmei sunt coerente între ele şi că, pe termen
scurt,acestea concură la îndeplinirea obiectivelor strategice. Pentru aceasta,controlul de gestiune
se bazează pe tehnici de planificare pe termen scurt(anuale), pe un sistem de colectare şi
prelucrare a informaţiilor şi pe o procedură de măsurare a performanţelor”.
Este liantul între strategie şi execuţie, fiind garantul trecerii de la termenul lung la cel scurt şi
invers.

Controlul operaţional
 – “constă în asigurarea faptului că operaţiile elementare se derulează conform regulilor
prestabilite şi vizează activităţile de producţie (de exemplu dacă este respectată reţeta de
fabricaţie a unui produs alimentar), politica comercială (existenţa unui barem privind reducerile
de preţ acordate clientelei, în funcţie de valoarea vânzării),activităţile administrative etc.”
 Este orientat către interiorul organizaţiei şi operează cu decizii curente. Controlul operaţional
vizează deciziile operaţionale ale căror consecinţe apar la un interval foarte scurt, de la 1-6luni.
La nivelul unei întreprinderi, exceptând formele de control formalizate (controlul strategic, de
gestiuneşi operaţional), pentru care există planuri pe termen lung, bugete anuale, proceduri scrise
privind execuţia operaţiilor elementare, un departament de control intern etc., există şi o serie de
factori care influenţează deciziile şi acţiunile (ex: educaţia, cultura,experienţa
profesională, trăsăturile de personalitate etc.), factori care determină existenţa unui
control“invizibil”. “Controlul invizibil face ca indivizii să aibă comnportamente diferite faţă de
aceeaşi situaţie de gestiune, să accepte sau să respingă un anumit mod de conducere, să adere la
anumite obiective ale administraţiei firmei sau să le considere innacceptabile”.

2. Definiţii şi concepte ale controlului de gestiune

Gestiunea, din punct de vedere organizaţional, reprezintă un ansamblu de activităţi de

decizie care se derulează într-o unitate patrimonială sau, mai general, într-o organizaţie sau
firmă.
Din acest punct de vedere, “a administra” înseamnă a găsi anumite acţiuni pornind de la
informaţii diverse.
În planul evidenţei, sarcinile gestiunii sunt extraordinar de diverse după natura lor,
amploare şi consecinţe. Având în vedere acest fapt, aspectele gestiunii nu pot fi studiate toate în
aceeaşi manieră. Acest aspect a fost avut în vedere de numeroşi autori şi care, pentru a înţelege
controlul de gestiune, au procedat la clasificarea problemelor de decizie. Cu titlu de exemplu, se
poate prezenta o clasificare a situaţiilor decizionale în funcţie de structurabilitate, adică în funcţie
de numărul variabilelor necesare pentru descriere (complexitate) şi a posibilităţilor de prevedere
a consecinţelor acţiunilor (incertitudine). Combinarea acestor caracteristici defineşte un fel de
scară pe care punctele de referinţă sunt următoarele:
 de la cea mai înaltă structură
- situaţia programabilă
Relativ puţin complexă pentru descriere: repetitivă. Eventualităţile, acţiunile,
consecinţele lor sunt total identificabile. Aceasta permite programarea şi
automatizarea proceselor asociate unor astfel de situaţii
- situaţii structurale dar neprogramabile
Parţial sau total nerepetitive: astfel de situaţii sunt marcate de incertitudine.
Ele nu sunt supuse programării dar rămân în principiu supravegheate şi
stăpânite.
- situaţii nestructurate
Nu pot fi complet descrise datorită multitudinii elementelor şi relaţiilor care
le compun. Sunt total nerepetitive. Astfel de situaţii sunt marcate printr-o
incertitudine extremă. Fiecare din ele solicită un proces de acţiune nespecific
şi, în general, complex.
 la cea mai mică structură
Această clasificare relevă un caracter foarte general. Adesea este util de a
o completa cu alte elemente descriptive ale gestiunii. Este vorba de a preciza
natura acestor activităţi, precum şi orizontul lor spaţial şi temporal.

Altfel spus, “sistemul gestiune” este sistemul de pilotaj al firmei şi care

nu poate fi conceput fără viziune, evidenţă şi control.

Într-o primă analiză, noţiunii de control i se pot asocia două semnificaţii

principale:
 prima ţine de ideea de supraveghere. În acest sens, “a controla”
înseamnă a verifica dacă faptele şi evenimentele se derulează
conform cu ceea ce se doreşte. Dorinţa poate fi formulată de o
manieră mai mult sau mai puţin precisă, sub formă de obiective;
  a doua semnificaţie, mai largă, este asociată conceptului de
putere, de stăpânire. “A controla” înseamnă a stăpâni ceea ce,
implicit, presupune în prealabil - sau mai curând, în acelaşi timp -
de a supraveghea. Se vorbeşte de exemplu, de controlul unei
maşini, a unui proces de producţie, a unei întreprinderi.

Această definiţie este voluntarist foarte largă deoarece în planul intenţiilor controlului ea
depăşeşte în esenţă o simplă verificare, chiar dacă are loc posteriori. Pe de altă parte, ea nu
reduce obiectul însuşi al controlului, nici al controlului operaţional, nici însăşi controlul
proceselor de optimizare cărora unii autori le asociază câteodată gestiunea. În fine ea arată că nu
trebuie să înţelegem controlul ca pe o tehnică de tip contabil, ci mai degrabă ca demersuri,
metode şi comportamente reflectând atitudini active, voluntariste, organizate vis-a-vis de
gestiune. Se poate deci afirma că “a controla” înseamnă de fapt “a verifica, a supraveghea, a
evalua şi a stăpâni”. Altfel spus, a controla înseamnă a căuta în timpul acţiunii, sau chiar apriori,
căile şi mijloacele necesare atingerii performanţelor, de a anticipa abaterile şi pe această cale, de
a angaja acţiunile corective. De reţinut că, în particular, toate informaţiile pot participa la
controlul de gestiune şi că acesta din urmă se poate exercita la toate nivelurile organizatorice.
Aşadar, controlul de gestiune este prezent peste tot unde se exercită o activitate, motiv pentru
care devine un factor esenţial al funcţionării şi evoluţiei organismului la care se aplică. În
consecinţă, controlul ridică două probleme esenţiale:
 de concepere şi punere în aplicare a unei baze informaţionale;
 de adaptare a intenţiilor controlului la nivelul oamenilor şi organismelor care vor să-l
aplice.