Conceptul de control – funcţie esenţială a managementului

Funcţia de control are foarte mare importanţă între funcţiile managementului în economia de piaţă şi
finalizează procesul ciclic de conducere, furnizând elemente necesare pentru demararea unui nou ciclu
managerial prefigurând necesitatea fixării unor noi obiective corespunzătoare condiţiilor în continuă
modificare a reorganizării aferente, a stabilirii programului de coordonare adecvată.

Controlul este o funcţie a managementului care asigură cunoaşterea şi perfecţionarea modului de

gestionare a patrimoniului şi de orientare, organizare şi desfăşurare a activităţii de producţie, repartiţie
şi desfacere.

Activitatea de control, în general, este un fenomen complex, uneori în procesul de management

existând la un moment dat tendinţa de suprapunere (conducere şi control).

Într-o accepţiune modernă, prin control se înţelege monitorizarea activităţilor cu scopul de a asigura ca
acestea să se desfăşoare potrivit programelor şi de a corecta devierile cu efecte negative, asupra
scopului propus.

Pornind de la aceste exigente, constatăm că există o legătură intrinsecă între control, management,
bugetare şi programare (planificare).

Controlul, fiind o funcţie de bază a managementului, trebuie să-şi manifeste acţiunea în toate
segmentele activităţii, aria de cuprindere porneşte din faza de planificare, execuţie şi până la deţinerea
şi evaluarea informaţiilor.

Un aspect de esenţă în definirea conceptului de control rezultă din faptul că, chiar şi activitatea de
control este supusă controlului. Frecvenţa controlului trebuie înţeleasă în funcţie de complexitatea
fenomenului controlat, ea se manifestă pe tot parcursul procesului, depinzând şi de componenţa
sistemului, stabilindu-se astfel ierarhii şi nivele de execuţie şi coordonare. În concordanţă cu aceste
cerinţe fiecare manager, trebuie să-şi controleze subalternii, exigenţa controlului trebuie să fie uniformă
la toate nivelele din structura sistemului. Există 6

o legătură între timpul consumat de către conducător (manager) pentru control şi exigenţa controlului.

Procesul de control, în contextul celor arătate, ca o componentă esenţială a conducerii, mai presupune
cunoaşterea în detaliu a acţiunilor, măsurarea performanţelor, compararea lor cu standardele şi
aplicarea acţiunilor de corectare a abaterilor nedorite.

Prin control, conducerii (managementului) îi este asigurată cunoaşterea condiţiilor economice şi

financiare, în raport cu piaţa, a situaţiei patrimoniului, a lichidităţii şi a fluxului de trezorerie, de aceea un
control riguros, eficient, asigură performanţa acesteia.

Controlul, ca formă de cunoaştere a sistemului gestionat, este indispensabil pentru cel ce conduce, în
luarea deciziilor curente, cât şi în viitor, în acest context, controlul nu se rezumă numai să constate
neajunsuri, ci are în vedere caracterul previzional de înlăturare a influenţelor negative asupra sistemului
gestionat.

De aceea putem afirma, că un factor primordial, care conduce la menţinerea activităţii în situaţie
normală, cu tendinţa de maximizare a eficienţei, este controlul.

Un control obiectiv, eficient, poate contribui la integrarea factorilor de progres în privinţa organizării
întregii activităţi.

Alături de celelalte atribute ale managementului, controlul, este indispensabil oricărei activităţi umane,
el reprezintă o necesitate la nivelul tuturor centrelor de decizie.

Controlul reprezintă o formă de perfecţionare a activităţii sociale şi se orientează spre următoarele

aspecte:

întărirea disciplinei, a ordinii, a spiritului de răspundere şi a legislaţiei;

organizarea mai bună a muncii în toate sectoarele de activitate;

administrarea mai bună a resurselor materiale şi umane de care dispune entitatea;

eliminarea minusurilor, deficienţelor şi abaterilor care există în domeniul economico-financiar;

asigurarea creşterii economice mai rapide şi creşterea nivelului de bunăstare.

Controlul contribuie la descoperirea şi mobilizarea de noi rezerve pentru progresul economico-social, la

prevenirea şi înlăturarea dificultăţilor, contribuie la descoperirea şi mobilizarea de noi rezerve pentru
progresul economico-social, la prevenirea şi înlăturarea greutăţilor şi neajunsurilor care pot afecta buna
funcţionare a mecanismului financiar şi stimularea gestionării mai eficiente a resurselor financiare şi
umane, apărarea şi dezvoltarea proprietăţii publice şi private.