Universitatea ”Petre Andrei” din Iași

Facultatea de Drept

REFERAT
la disciplina Drept Financiar

Titlul referatului: Rolul ANAF in activitatea de control financiar-fiscal

Titular de disciplină: Conf. Univ. Dr Roxana Elena Lazar
e-mail: rnx_ele@yahoo.com

Autor: Proca Sebastian

Anul de studiu: anul III
E-mail: sebiproca@yahoo.com

Iași, ianuarie 2021

 Cuprins

1. Argument
2. Aspecte generale privind controlul financiar
3. Rolul controlului financiar
4. Principiile controlului financiar
5. Funcţiile controlului financiar
6. Controlul financiar public intern în România
7. Concluzii
8. Bibliografie

2
 Argument

Societatea contemporană promovează cu consecvenţă ideea fundamentală a eficienţei, vizând în mod

principal intensificarea laturii calitative a activităţii economice, sociale, administrative sau de altă natură.

În contextul acestor preocupări, un rol important revine controlului economic, financiar, gestionar,
expertizei contabile şi altor structuri cu atribuţii de control în economie. Componentă de bază al managementului
modern, controlul, asigură cunoaşterea operativă a modului în care se desfăşoara activităţile economice şi sociale.

Cunoaşterea complexă, completă şi continuă a stării ansamblului de activităţi ce se dezvoltă în cadrul

sistemelor economice, ca şi a condiţiilor în care aceasta evoluează, stau la baza fundamentării, dispunerii şi punerii
in practica a deciziilor.

Premisele realizării unui management eficient, efect al unor decizii pertinente, cresc pe măsură ce fondul de
informaţii care stau la baza acestor decizii este mai exact, obiectiv, cu informaţii reale corecte şi actualizate,
rezultate din activitatea de control, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă.

3
 Aspecte generale privind controlul financiar

Baza activităţii de control îşi are originea în expresia latinească contra rolus care se poate traduce prin
verificarea actului original după duplicatului acestuia, încredinţat, în acest scop unei persoane specializate.

La origine activitate de control ţine de suspiciunea omenească faţă de semeni , de nevoia de a-şi proteja
proprietatea şi propriile interese. Cu timpul , la acest scop primordial s-au adăugat şi scopuri legate de eficacitate ,
legalitate şi oportunitate.

În epoca modernă , controlul dobândeşte un rol foarte important deoarece prin intermediul acestuia
societatea îşi manifestă exigenţele ei , omologând numai acele activităţi si practici economice sau de altă natură care
respectă normele generale de comportament general , cu obiectivele si progamele sale prioritare. Controlul are o
sferă de manifestare aproape nelimitată , fiind implicat în toate activităţile umane organizate. El se manifestă ca un
atribut de bază al conducerii, contribuind la armonizarea acţiunilor individuale , la asamblarea acestora într-un tot
unitar.

Funcţia de control al finanţelor constă în folosirea raporturilor financiare ca mijloc de exercitare a unui
control în formă bănească asupra ansmablului de procese ale reproducţie sociale. Ea vizează procesele şi
fenomenele cu conţinut financiar. Acest suport obiectiv al controlului prin finanţe la rândul său este asigurat de
exprimarea valorică (prin bani) a proceselor economice si de corelaţiile dintr procesele materiale şi cele valorice,
inclusiv cele financiare. Manifestarea funcţiei de control a finanţelor se întrepătrunde cu îndeplinirea funcţiilor
caracteristice ale banilor.

Este evident că exercitarea atribuţiilor de control financiar devine posibilă numai în măsura în care acestea
acţionează în baza anumitor procese economice .Rezultă cu claritate faptul că exercitarea controlului financiar se
poate regăsi numai acolo unde se manifestă relaţii , procese şi raporturi financiare. Concretizarea efectivă a funcţiei
de control a finanţelor presupune exercitarea controlului financiar atât asupra proceselor si fenomenelor de natură
financiară caracteristice constituirii şi repartizării fondurilor băneşti la nivelul diferitelor structuri organizatorice, cât
şi asupra altor procese ale reproducţiei sociale din care din care rezultă şi se mobilizează sau către care sunt dirijate
spre utilizarea resurselor financiare.

4
 Controlul financiar are ca obiect de cercetare şi cuprinde în sfera sa, relaţiile, fenomenele şi procesele
financiare, procesul de administraţie şi gestionare a patrimoniului şi rezultatele activităţii economic-sociale, toate
momentele, unităţile si locurile unde se gestionează valori materiale şi băneşti.

Într-o accepţiune simplă , controlul ar putea fi definit prin aprecierea conformităţii cu o normă , un standard
, un model

Controlul asigură cunoaşterea temeinică şi detaliată a realităţilor economico-sociale, dar nu se poate limita
la atât. Controlul trebuie să faca judecăţi de valoare sau confirmitate, interpretând stările sau realităţile constatate
printr-o raportare continuă a acestora la obiectivele de atins, normele fixate anticipat sau regulile de desfăşurare. În
felul acesta este posibilă determinarea abaterilor înregistrate, stabilind seminificaţiile si implicaţiile acestora, cauzele
ce au generat aceste deficienţe şi măsurile ce se impun pentru evitarea repetarii lor în viitor.

În primul rând, controlul financiar este instrumentul care, prin efectele sale de prevenire şi de relgare a
disfuncţionalităţilor ce pot interveni la un moment dat în activităţile desfăşurate în cadrul unităţilor economice.

În al doilea rând, controlul financiar serveste intereselor agentilor economici care îl organizează şi exercită,
atât prin acţiunea de prevenire a situaţiilor de disfuncţionalitate în procesul de gestionare a patrimoniului şi mai ales
prin cea de remediere a unor abateri de la prevederile legale, cu efecte pertubatorii în activitatea acestora.

Din acest punct de vedere, controlul financiar constituie una din cele mai importante pârghii ale activităţii
de management a entităţilor economice, deoarece poate furniza conducătorilor acestora importante informaţii
necesare realizării, în condiţii de eficienţă, a programelor, respectiv a obiectivelor propuse.

În sinteză , la nivel conceptual, controlul financiar verifică prin comparare prevederile normative prevăzute
in legi, hotărâri, ordine, norme metodologice etc. cu realitatea, legalitatea, oportunitatea şi eficienţa operaţiilor
consemnate în acte şi documente, stabilind erorile, abaterile, lipsurile şi deficienţele din activitatea economică-
financiară.

Rolul controlului financiar

În sistemele economice bazate pe economia de piaţă, rolul si importanţa statului se menţine pentru a ordona
şi armoniza dezvoltarea diferitelor segmente ale societăţii. În acest sens, este de remarcat controlul exercitat în
numele statului asupra întregului organism social, întrucât nici o activitate nu se poate desfăşura cu un randament
scontat dacă lipseşte controlul.

5
 Economia de piaţă nu poate să funcţioneze decât prin respectarea legilor ceea ce presupune un control
permanent, sistematic şi bine organizat în toate domeniile vieţii economice şi sociale. În acelaşi timp controlul
furnizează informaţiile necesare fundamentării deciziilor, fiind un atribut esenţial al actului managerial la nivelul
diferitelor structuri organizatorice în economie. Întrucât de calitatea deciziilor şi activitatea de management general
depind succesul sau insuccesul unui agent economic, aflat intr-un mediu concurenţial, se poate aprecia faptul că
exercitarea controlului fiananciar poate asigura în mare măsură realizarea scopului propus.

O condiţie esenţială pentru menţinerea pe piaţă şi obţinerea de profit este informaţia operativă si reală cu
privirea la starea patrimoniului, activităţii economice şi comerciale. Cunoaşterea permanentă a situaţiei
patrimoniului, a capacităţii acestuia de a genera profit, a solvenţei comerciale ori de faliment în care se pot afla
agenţii economici este asigurată atât cu ajutorul contabilităţii cât mai ales a controlului financiar organizat şi
exercitat în mod exigent şi competent. În acest context controlul apare ca o funcţie eficientă şi necesară a
managementului general care presupune o activitate continuă de prevedere, organizare, comanda, control.

Trecerea României la economia de piaţă, al cărei fundament îl constituie proprieteatea privată şi al cărei
mecanism presupune îmbinarea legilor pieţei cu activitatea statului se dovedeşte a fi un proces complex, dificil, de
durată şi cu implicaţii largi.

Prin control, conducerea îşi asigură informarea reală, dinamică şi preventivă care ridică valoarea
concluziilor si calitatea deciziilor. Controlul pătrunde în esenţa fenomenelor, sesizează aspectele negative în
momentele în care acestea se manifestă ca tendintă şi intervine operativ pentru prevenirea si lichidarea cauzelor.
Controlul se manifestă ca forma de perfecţionare a modului de gestiune a patrimoniului, de organizare şi conducere
a activităţii unităţilor patrimoniale.

Având în vedere aceste elemente, controlul financiar devine o necesitate atunci când statul, prin instituţiile
sale, este şi principalul sau unicul coordonator sau realizator al activităţii economice care se desfăşoară la nivel
naţional, regional sau sectorial, având în vedere că implicaţiile unei eventuale gestiuni defectuoase capătă
dimensiuni deosebite prin consecinţele pe care acestă stare ar avea-o asupra întregului sistem economico-social ca
urmare a introducerii, în interiorul său, a unor elemente eroante cu efect pertubator.

Pornind de la necesitatea prevenirii unor astefel de situaţii, ca şi de la nevoia permanentă de informare

asupra stării fenomenelor economice, prin legi speciale, organice sau chiar prin Legea fundamentală, Constituţia, la
nivel naţional a fost instituit un sistem complex de control dimensionat astfel încât să acopere cea mai mare parte a
ariei de desfăşurare a activităţilor sociale si economice.

Controlul financiar nu este un scop, ci un mijloc de perfecţionare a activităţii executive, inclusiv a

procesului de conducere a acestuia. Controlul financiar este un factor ce contribuie la mentinerea activităţii într-o
stare de normalitate, la soluţionarea competentă a problemelor privind dezvoltarea şi modernizarea firmei în
condiţiile de eficienţă, contribuind la orientarea resurselor într-o ordine de priorităţi raţionale si de perspectivă.

6
 Controlul financiar asigură, printre altele, cunoaşterea şi perfecţionarea modului de gestionare a
patrimoniului şi de orientare, gestionare şi desfăşurare a diferitelor activităţi în condiţii de eficienţă. În condiţiile
economiei concurenţiale, controlul ca formă esenţială de cunoaştere are de apărat, în principiu , trei poziţii de
interese economico-financiare:
- interesele agenţilor economici bazate pe profit
- interesele terţilor agenţi economici
- interesele statului.

Conținutul controlului financiar

Cerințe:
-să fie continuu; Scop:

-să fie preventiv; -să verifice legalitatea și oportunitatea deciziilor

administrative;
-să fie efectuat de personal
specializat; -să identifice cauzele care frânează activitatea normală;
-să se deruleze direct la locul de -să ofere posibilitatea corectării deciziilor;
desfășurare a activității;
-să determine inițierea unor noi decizii;
-să fie eficient;
-să verifice dacă sunt utilizate toate mijloacele de care se
-să fie realist și obiectiv;
dispune;
-să fie constructiv;
-să verifice gradul de îndeplinire a misiunii;
-să aibă finalitate.
-să ofere posibilitatea informării corecte privind calitatea
personalului;
Principiile controlului financiar :
-să ofere date pe baza cărora se pot reorganiza activitatea
-integrării controlului financiar în și structura instituției publice în raport cu dezvoltarea
structura organizatorică şi de socială și cu modul de adaptare a personalului
conducere a economiei naţionale; administrativ la schimbare.

-specializării controlului financiar;

-adaptabilităţii controlului la Funcțiile controlului

structura organizatorică și
funcționale ale unităţilor sau -de evaluare;
activităţilor controlate;
-preventivă;
-autonomiei, competenţei şi 7
-de documetare;
autorităţii controlului
-de recuperare;
-controlului extern;
-educativă;
-apropierii controlului de locurile
 Fig. 1.1 Cerințele, scopul, principiile și funcțiile controlului

Principiile controlului financiar

În orice stat democratic controlul financiar trebuie să răspundă unor principii de bază care vizează transparența
finanțelor publice, cum ar fi eficacitatea, eficiența dar și economicitatea guvernării.

Utilizarea cu eficiență a resurselor publice dar și private este permisă prin realizarea nemijlocită în practică
a activității de control financiar, bazându-se pe o serie de principii și funcții de maximă generalitate care, indiferent
de modificările obiective pe care le suportă această activitate în condiții politice, economice, sociale existente la un
moment dat.

I. Principiul integrării controlului financiar în structura organizatorică și de

conducere a economiei naționale.
Desfășurarea activității economice și sociale în mod rațional presupune organizarea în mod științific a
instituțiilor și organismelor din componența autorităților și instituțiilor publice și din afara acestora, care să
corespundă mai bine suprastructurii generate de baza economică.1
Principiul integrării asigură, în cadrul instituțional, organizarea și exercitarea unui control suplu, operativ și
eficient, de la bază până la nivelul economiei naționale. Prin organizarea controlului se urmărește realizarea
obiectivului acestuia, adică apărarea, dezvoltarea și întărirea proprietății unităților administrativ-teritoriale în
interesul comunității dar și apărarea proprietăților private. Întărirea și respectarea gestiunii economice de cei care o
au în administrare, dar și de cei care răspund de aceasta la nivelul administrației publice locale și de stat. Exercitarea
sarcinelor la toate nivelurile, creșterea eficienței activității economice în toate domeniile adică de la microeconomic
la macroeconomic, indiferent de agenții economici publici sau privați.

Organizarea controlului financiar are la bază principiul integrării, asigurând instituirea formelor
organizatorice ale acestuia, prin care se pune în practicăuna dintre prerogativele de bază ale statului de drept. Acest
1
Constantin Roman, Vasile Tabără, Aureliana Geta Roman, Control financiar și audit public, Editura Economică,
București, 2007, p.109
8
principiu admite că nu orice activitate întocmește subiect al controlului, ci doar activitatea care a fost stabilită
anticipat de drept.

II. Principiul specializării controlului financiar.

În sfera de activitate a executivului, activitatea de control financiar este organizată în structuri distincte
care funcționează în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, ca organ central ce pune în aplicare politica
guvernamentală de specialitate al administrației publice centrale.
Din punct de vedere structural, conform prevederilor legale.2 Ministerul Finanțelor Publice este organizat în
următoarele unități.
o Direcții și Direcții Generale de Specialitate în cadrul cărora, prin ordin al ministrului, se
pot organiza direcții, servicii, birouri sau alte structuri în funcție de atribuțiile ce rezultă
din prevederile legale de organizare a Ministerului Finanțelor Publice și prioritățile
realizării programului propriu.
o Unitatea Centrală de Armonizare pentru auditul public intern
o Agenția Națională de Administrare Fiscală
o Agenția Națională de Plăți.

III. Principiul adaptabilității controlului la structurile organizatorice și funcționale ale

unităților sau activităților controlate.
Controlul financiar și economic are mai în toate cazurile un obiect bine precizat, practicându-se în cadrul
ori asupra unor unități, compartimente sau sectoare determinate și urmărind obiective ori având sarcini foarte
precise. Conform acestora, este necesar ca metodele și formele de control să fie suficient de elastice sau de suple,
pentru a se conforma cu ușurință la structurile lor organizate și desfășurate, la specificul activităților controlate. În
caz contrar,controlul se transformă într-o activitate de rutină fără eficiență scontată . Controlul financiar reprezintă
un mijloc potențial de perfecționare a activităților economice și financiare, un instrument eficient de prevenire,
identificare și lichidare a stărilor de lucruri neconforme din domeniul economic, avându-se în vedere faptul că,
astăzi controlul financiar nu este dar nici nu poate fi un scop în sine.
Perfecționarea continuă a tehnicilor de exercitare a controlului financiar cuprinde respectarea acestui
principiu, această acțiune care este impusă de evoluția foarte rapidă a metodelor de conducere, ca și de progresele
înregistrate pe linia modernizării sistemului informațional economic.
IV. Principiul aproprierii controlului de locurile unde se iau deciziile și unde se concretizează
răspunderile pentru administrarea patrimoniului public sau privat.
Aplicarea acestui principiu urmărește înlăturarea verigilor intermediare și inutile din munca de control.
Activitatea de control finaciar este o latură inseparabilă a conducerii în economie, iar răspunderile pentru
administrarea patrimoniului și pentru realizarea sarcinilor propuse revin, unităților patrimoniale și consiliilor lor de
2
Hotărârea nr.403 din 23 martie 2004, pentru modificcarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.1574/2003
privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală,
publicată în Monitorul Oficial nr. 275 din martie 2004.
9
administrație. Prin urmare, controlul financiar trebuie efectuat în prim-plan din interiorul unității, de către organele
de conducere și de organele specializate proprii, ori de la nivelurile imediat superioare.
Controlul direct exercitat de persoanele cu atribuții de conducere (directori, președinți, șefi de secții sau de
sectoare, de compartimente funcționale, de brigăzi sau echipe) asupra locurilor de muncă de care răspund nemijlocit
este de măsură să contribuie efectiv la instaurarea unui climat de ordine și disciplină, la crearea premiselor pentru
îndeplinirea exemplară a sarcinilor, la prevenirea păgubirii avutului public și privat.

Aproprierea controlului de activitățile economice accentuează caracterul democratic al acestuia și îi

sporește eficiența. Practica noastră economico-soocială a demonstrat că este mult mai avantajos să identifici și să
înlături cu forțe și prin mijloace proprii deficiențele existente, decât să aștepți intervenția a unor organe de control
din afară. În condițiile economiei de piață, trebuie să sporescă răspunderea fiecărui colectiv și fiecărui salariat pentru
activitatea desfășurată și rezultatele obținute, iar controlul financiar trebuie să sprijine realizarea acestui deziderat. 3

V. Principiul controlului extern.

Pentru a avea o atitudine exigentă față de administrarea patrimoniului, organele de conducere, indiferent de
nivel, trebuie să fie îndrumate asupra modului în care să acționeze pentru gestionarea mijloacelor financiare
materiale și umane, ce procese să folosescă în activitatea sistematică de control. Acestă cerință se realizează prin
controlul extern care stă la baza concepției de organizare a sistemului de control. „Numai abordând în mod obiectiv
și dezinteresat problemele supuse controlului constatările pot surprinde imaginea reală a patrimoniului unității
verificate, a situației economice și financiare a acesteia.” 4
Existența unor organisme independente este datorită acestui principiu, în afara structurii organizatorice a
ministerelor, administrațiilor publice locale sau a altor unități patrimoniale. Un astfel de control se gasește în toate
formele de control, un exemplu este Ministerul Finanțelor Publice.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) este autoritatea administraţiei publice centrale
de specialitate, care are responsabilitatea elaborării şi implementării politicii în domeniul
controlului financiar şi a gestiunii financiare.
Ministerul Finanțelor Publice îndrumă metodologic, coordonează şi supraveghează asigurarea bunei
gestiuni financiare şi a controlului în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public, prin două
structuri special constituite, care sunt responsabile de armonizarea şi implementarea principiilor şi standardelor de
control intern/managerial şi audit intern, respectiv:
- Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI);
- Unitatea Centrală de Armonizare a Sistemelor de Management Financiar şi
Control (UCASMFC). 5

3
Ion Florea, Ionela-Corina Macovei, Radu Florea, Controlul economic, financiar și gestionar, Editura CECCAR,
București, 2007, p.36
4
Constantin Roman, Vasile Tabără, Aureliana Geta Roman, Control financiar și audit public, Editura Economică,
2007, p.110
5
www.mfinante.ro
10
 Principiul controlului extern își găsește expresia nu numai la nivel macroeconomic ci și la nivel
microeconomic, în sensul că, competențele de control se stabilesc ținând seama de subordonarea controlului, astfel
permițându-se ca orice activitate desfășurată în cadrul unei unități să fie controlată de organul ierarhic superior
nemijlocit.
În cadrul organizării sistemului de control, principiul controlului extern cere, să se delimiteze sfera de
activitate, aceasta reprezentând un interes deosebit în cadrul formelor de organizare a controlului deoarece prin
aceasta se delimitează dreptul fiecărui organ de a exercita controlul în conformitate cu atribuțiile care îi revin.

VI. Principiul autonomiei, competenței și autorității controlului, acesta trebuie să

îndeplinească mai multe cerințe:
a) Organizarea controlului trebuie să acorde posibilitatea celui care conduce să și controleze. Astfel,
se presupune ca fiecare structură organizatorică să dețină propriile organe pentru urmărirea
obiectivelor stabilite, în mod permanent și sistematic, cu scopul de a obține informații asupra
propriilor rezultate și corectarea eventualelor deficiențe.
b) Autonomia controlului este o cerință esențială a principiului autocontrolului și își găsește expresia
în organizarea propriu-zisă a acesteia. Organele de control trebuie să fie independente față de
unitatea sau activitatea controlată, pentru a desfășura o muncă cu adevarat eficientă, astfel încât să
poată acționa liber în virtutea sarcinilor și atribuțiilor pe care le au. Într-o mai mare măsură,
autonomia implică, responsabilitatea organelor de control pentru calitatea verificărilor efectuate,
îndepărtând raporturile de subordonare directă.
c) Competența profesională este asigurată prin nivelul de pregătire, volumul de cunoștințe sau
priceperea organului de control, la care se adaugă unele calități personale dintre cele înnăscute ori
dobândite prin experiență(prin capacitatea de analiză și sinteză, receptivitatea față de nou, spirit de
orientare).
d) Competența juridică este strâns legată de autoritatea controlului, reprezentând legitim, puterea
organelor de control de a dispune măsuri obligatorii în sarcina unităților sau persoanelor verificate
și chiar de a aplica sancțiuni celor vinovați. Competența juridică sau legală selectează sfera de
atribuții recunoscute de lege și dreptul organelor de control de a acționa în cadrul acestora.

Funcțiile controlului financiar

11
 Prin funcțiile pe care le indeplinește în cadrul activității de management general al unui patrimoniu public
sau privat,controlul financiar se concretizează sintetic. Ca atribut al conducerii,controlul financiar asigură
îndeplinirea unor funcții specifice după cum urmează:

Funcția de prevenire sau preventivă, preîntâmpină producerea unor deficiențe sau încălcări ale
disciplinei economice și financiare.Se indentifică din timp factorii și cauzele generatoare de rezultate negative și
contracararea lor prin măsuri sau contramăsuri preliminare.

Funcția de reglare sau regulatorie, are în vedere coordonarea și sincronizarea acţiunilor individuale, sau
obiectivele stabilite anticipat. Cele mai importante activități sunt cunoașterea realităților și adoptarea unor decizii
eficiente. Urmărind continuu stadiul realizărilor şi abaterile înregistrate, controlul este în măsură să contribuie la
reglarea sau autoreglarea activităţilor economice, prin acte raţionale de conducere operativă.
Funcţia de corectare sau corectivă, indică conducerii erorile comise, mărimea sau gravitatea acestora şi
căile de înlăturare a lor. Funcţia corectivă intervine de regulă la încheierea unei etape,cicluri sau faze și se manifestă
prin înlocuirea totală a deciziei inițiale și pot interveni atât în faza de proiectare, cât şi în faza de execuţie . Misiunea
controlului nu se consideră încheiată în momentul adoptării deciziilor de corectare,el trebuie să vegheze la corelarea
acestora cu celelalte decizii ale conducerii, să urmărească modul în care au fost comunicate, înţelese şi aplicate în
practică.
Funcția de atestare-certificare, se concretizează în special la nivelul auditului financiar contabil a cărui
principală misiune este să certifice conturile anuale ale agenţilor economici, atestând că acestea dau o imagine
fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute.
Funcția de prevedere sau previzională, descifrarează tendinţele sau mersul evenimentelor viitoare.
Controlul poate anticipa evoluţia unor procese şi fenomene sau consecinţele lor pe baza analizei realităţilor, pe baza
rezultatelor estimative ale măsurilor preconizate şi ţinând cont de legile obiective ale dezvoltării economice.
Controlul financiar ajută conducerea în asigurarea unei gestiuni previzionale, ale cărei principale caracteristici sunt
date de desfăşurarea echilibrată a activităţilor viitoare, pe baza productivismului raţional, securitatea împotriva
riscurilor posibile şi descoperirea unor noi posibilităţi de valorificare a rezervelor existente în interior
*Funcţia de constatare şi de corectare-În cazul apariţiei unor nereguli. Astfel, controlul urmăreşte
modalitatea de realizare a echilibrului financiar între venituri şi cheltuieli şi, îndeplinirea deciziilor referitoare la
activitatea firmei pentru respectarea intereselor acesteia.
*Funcţia de cunoaştere si evaluare -A situaţiei la un moment dat, a rezultatelor obţinute
intro perioadă de timp, a desfăşurării activităţii în condiţii de legalitate si eficienţă. Funcţia decunoaştere presupune
o analiză atentă în vederea depistării tuturor neregulilor dintr -o
activitate. Ea se completează cu funcţia de evaluare, care stabileşte si individualizează după cazconsecinţele
gestionării unei activităţi.

12
 *Funcţia educativă si stimulativă-A participanţilor la realizarea procesului de management.Prin realizarea
celorlalte funcţii ale sale, controlul capătă si un aspect educaţional pentru perioadele viitoare, pe baza rezultatelor
obţinute şi a valorificării acestora. De fapt, controlulstimulează agenţii economici pentru depăşirea situaţiilor dificile
şi obţinerea unor rezultate mai bune în viitor.Toate aceste funcţii determină menţinerea agenţilor economiciîntr-un
cadru programat,anticipat, pentru depistarea abaterilor şi înlăturarea consecinţelor negative, realizând funcţia
dereglare a sistemului , strâns legată de celelalte funcţii ale controlului.

Funcția de evaluare - cuprinde acte si operatiuni de estimare a situatiei de factori, comparative cu

realizarile obtinute in raport cu obiectivele si scopurile prestabilite. De asemenea, prin intermediul acestei functii, pe
langa constatarea starii reale, se efectueaza si o apreciere a performantelor unei acțiuni economice, precum si a unor
entitati organizate ca persoane juridice. Astfel, se urmareste preintampinarea producerii unor deficiente.  

Functia recuperatorie  evidentiaza un aspect foarte important al controlului financiar, deoarece ea nu se

limiteaza la prevenirea si aprecierea starii de fapt, dar actioneaza si pentru descoperirea si recuperarea pagubelor,
precum si pentru stabilirea, conform legii, a raspunderii juridice. Pentru recuperarea prejudiciilor constatate,
organele de control au obligatia de a stabili forma procedurala prin care urmeaza sa se faca recuperarea, pentru
stabilirea integritatii avutului public.  Formele procedurale legale de recuperare sunt: recuperarea pe cale executarii
silite, recuperarea pe calea raspunderii materiale reglementata de legislatia muncii, precum si recuperarea pe calea
actiunii civile in justitie.

** 5. Funcția pedagogică sau funcția educativă și funcția stimulativă - permite acțiuni de educare a

celor care au drepturi si obligatii in formarea si utilizarea fondurilor publice. Controlul, prin rezultatele sale,
contribuie la formarea deontologiei profesionale, indeosebi a celor implicate in administrarea fondurilor publice. La
randul lor, persoanele care alcatuiesc corpul de control, prin nivelul de pregatire si atitudine civica, trebuie sa
reprezinte un model de comportament corect, dar si intransigent. Aceasta functie se realizeaza si in combaterea
manifestarilor ilegale, prin depistarea si sanctionarea lor cu fermitate.

a)Funcția de instrument de conducere- Rolul său constă în a defini cea mai bună cale de urmat pentru
atingerea scopului urmărit.Misiunea controlului financiar este de a ajuta responsabilii operaţionali să conducă
eficient gestionarea afacerilor. În consecinţă, pentru ei, se impun următoarele obiective:
-Să valorifice toate oportunităţile;

-Să controleze planurile de acţiune;

-Să urmărească executarea lor;

-Să analizeze ecarturile între previziuni şi realizări;

13
 -Să propună acţiuni permiţând corectarea tendinţelor negative.
b) Controlul financiar, instrument de verificare/sancţiune- Este imaginea controlului cea care se
impune cel mai des în cazul manifestării controlului, fie că este vorba de controlul financiar sau de cel al poliţiei.
Este vorba aici de o verificare de către un terţ, constând în a compara o operaţiune cu o normă, o autorizaţie sau un
regulament. Orice deviere constatată devine sursă de sancţiuni. Această accepţiune poate da o imagine relativ rigidă
sau negativă controlului financiar. Eventualele disensiuni în cadrul întreprinderii urmare exercitării controlului
financiar nu reprezintă tocmai obiectivul acestuia, chiar dacă una din obligaţiile controlului este de a efectua
verificări intransingente, urmate adesea de aplicarea unor sancţiuni.

În acelaşi timp, controlul financiar mai îndeplineşte şi o serie de funcţii particulare (specifice) care
ţin de natura acestuia, printre care:
-Funcţia de măsurare a posteriori a ecarturilor (abaterilor planificate anticipat);

-Funcţia de diagnosticare a erorilor financiare pe baza ecarturilor simptomatice care afectează sau ameninţă
activitatea agentului economic;
-Funcţia de revizuire a obiectivelor sau previziunilor viitoare pe baza diagnosticului financiar constatat;

-Funcţia de a interveni, în cadrul competenţelor date, pentru redresarea sau soluţionarea problemelor firmei;

-Funcţia de reglementare a activităţii firmei, prin asigurarea coerenţei acţiunii de control, în raport cu obiectivele
firmei, focalizându-se asupra activităţilor în curs de desfăşurare;

-Funcţia de pregătire a agentului economic pentru luarea deciziilor, pe baza rezultatelor controlului a priori;

-Funcţia de învăţare şi autoînvăţare a realităţilor pe care controlul le ridică în permanenţă, prin acţiunea sa corectivă,
asupra pertinenţei cadrului şi normelor legale folosite.

Controlul financiar public intern în România

Un scop important al activităţii entităţilor din sectorul public îl reprezintă îmbunătăţirea gestiunii finanţelor
publice, pentru asigurarea obiectivelor guvernamentale, în condiţii de transparenţă, eficacitate şi eficienţă. România
după obţinerea statului de membru al Uniunii Europene , a elaborat şi aplicat o strategie pentru dezvoltarea
controlului financiar publice intern, în concordanţă cu standardele si practicele comunitare. Prin implementarea
controlului financiar public intern, managementului îi revine să constate abaterile rezultatelor de la obiective, să
analizeze cauzele care le-au determinat şi să dispună măsurile preventive sau corective ce se impun.

14
 Se urmăreşte crearea unui sistem unitar de control intern care să implice toate entităţile şi autorităţile cu
atribuţii de control şi evaluare, precum şi să clasifice formele de control intern reglementate şi exercitate la nivelul
fiecărei entităţi.

Strategia dezvoltării controlului financiar public intern pune în prim plan responsabilitatea managerială şi
funcţionarea independentă a auditului intern şi asigură că sistemele de control intern sunt adecvate şi previn sau
limitează erorile şi frauda.

În acest sens, scopul controlului financiar public intern îl reprezintă verificarea legalităţii, regularităţii si
conformităţii operaţiunilor, identificarea slăbiciunilor sistemului de control intern , care au generat erorile sau care
au permis apariţia fraudei, gestiunea defectuoasă sau frauduloasă şi propunerea de măsuri pentru remedierea
acestora.

Verificările se exercită cu privire la următoarele:

 venituri publice
 cheltuieli publice
 gestionarea fondurilor publice externe rambursabile şi nerambursabile , inculisv fondurile UE
 veniturile si cheltuielile societăţilor şi companiilor naţionale, regiilor autonome şi societăţilor comerciale la
care statul sau o unitate administrativ teritorială este acţionar majoritar.

Luând în considerare importanţa controlului financiar public intern în procesul de reformare a

mangementului public putem aprecia că strategia dezvoltării controlului financiar public intern trebuie să pună în
prim plan responsabilitatea managerială şi funcţionarea independentă a auditului intern şi să asigure că sistemele de
control public intern sunt impelementate adecvat şi previn sau limitează eroarea şi frauda.
Pentru realizare acestor obiective în ultima perioadă în structura tabloului financiar public intern au
survenit unele modificări ce s-au materealizat în :

1. Desfiinţarea Gărzii Financiare, structură cu personalitate juridică în cadrul ANAF şi înfiinţarea unei
structuri anti fraudă fiscală, cu atribuţii de prevenire şi combatere a actelor şi faptelor de evaziune fiscală si vamală.
2.Înfiinţarea unei structuri de inspecţie economico-financiară, în cadrul Ministerul Finanţelor Publice,
specializată în controlul ex-ante, control operativ şi controlul ex-post, asigurând îndeplinirea în bune condiţii şi la
timp a sarcinilor ce revin Ministerului Finanţelor Publice, pe linia creşterii responsabilităţilor operatorilor economici
în exercitarea activităţii economico-financiare şi a întăririi disciplinei bugetare şi economico-financiare;
3. Înfiinţarea în cadrul ANAF a unei structuri de integritate cu atribuţii şi responsabilităţiîn ceea ce priveşte
întreprinderea de măsuri de prevenire şi combatere a corupţiei, exercitarea ansamblului de operaţiuni de control şi
monitorizare a activităţii desfăşurate la nivelul aparatului propriu şi la nivelul structurilor centrale şi teritoriale ale
ANAF;

15
 4. Reorganizarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi a Autorităţii Naţionale a
Vămilor ca direcţii generale în cadrul ANAF;
5. Desfiinţarea Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice Judeţene şi înfiinţarea Direcţiilor Generale
Regionale ale Finanţelor Publice.

Concluzii

Exercitarea atribuţiilor de control financiar devine posibilă numai în măsura în care

acestea acţionează în baza anumitor procese economice. Controlul trebuie să facă judecăţi de
valoare sau confirmitate, interpretând stările sau realităţile constatate printr-o raportare continuă
a acestora la obiectivele de atins, normele fixate anticipat sau regulile de desfăşurare.
Controlul financiar este un mijloc de perfecţionare a activităţii executive, inclusiv a
procesului de conducere a acestuia. Controlul financiar este un factor ce contribuie la menţinerea
activităţii într-o stare de normalitate la soluţionarea competentă a problemelor.

16
 Bibliografie

1. Constantin Roman, Vasile Tabără, Aureliana Geta Roman, Control financiar și audit
public, Editura Economică, București, 2007
2. Ion Florea, Ionela-Corina Macovei, Radu Florea, Controlul economic, financiar și
gestionar, Editura CECCAR, București, 2007

17
3. www.mfinante.ro
4. Dr. Petre Popeangă, Dr. Gabriel Popeangă, Control financiar și fiscal, Editura
CECCAR, București, 2004
5. Sorin V. Mihăescu, Control financiar în firme, bănci, instituții, Editura SEDCOM
Libris, 2007

6. Mircea Boulescu, Marcel Ghiţă – Control Financiar şi expertiză contabilă. Editura

Eficent, 1996
7. Suport de curs - Universitatea Hyperion din București ,Facultatea de științe
economice

18