FORME, PROCEDEE ŞI TEHNICI DE CONTROL FINANCIAR

FORMELE CONTROLULUI FINANCIAR

Valorificarea funcţiilor şi rolului controlului financiar în procesul managerial cere instrumentarea

valenţelor tuturor formelor de manifestare ale acestuia.
Pentru realizarea funcţiei sale de reglare a situaţiei patrimoniale a agenţilor economici, pe
ansamblu, în diversitatea structurată şi în dinamică, controlul, ca atribut al managementului, ca sistem, se
manifestă prin forme diferite, corelative cu conţinutul acestuia, care reflectă realitatea atât sub aspectul
general şi esenţial, cât şi sub cel concret şi particular.
Formele de control se deosebesc între ele prin ceea ce reflectă cu precădere din ansamblul
activităţii economico-sociale, prin conţinutul şi rolul sau funcţia lor socială specifică, şi anume aceea de
reflectare şi influenţare pozitivă a dezvoltării activităţilor agenţilor economici, a protejării patrimoniului,
a creşterii profitului ş.a.
Interacţiunea şi condiţionarea reciprocă a activităţilor economico-sociale, desfăşurate cu respectarea
cerinţelor ecologice, determină interacţiuni complexe, dinamice şi permanente între formele de manifestare a
controlului. În acelaşi timp, formele controlului se îmbină strâns între ele şi acţionează convergent, se
completează reciproc şi alcătuiesc împreună sistemul integrat, general şi cu caracter unitar asupra tuturor
domeniilor şi sectoarelor de activitate economico-socială.
Îmbinarea strânsă, unitară, a diferitelor forme de control asigură realizarea unor rezultate
superioare cu eficienţă socială ridicată.
Controlul financiar cuprinde în sfera sa:
o Relaţiile, fenomenele şi procesele financiare;
o Procesul de administrare şi gestionare a patrimoniului;
o Rezultatele activităţii economico-sociale;
o Toate momentele, unităţile şi locurile unde se gospodăresc valori materiale şi băneşti şi
se fac cheltuieli.
Controlul financiar asigură buna funcţionare a activităţii economice şi acţionează sistematic în
vederea:
o Prevenirii abaterilor şi deficienţelor;
o Apărării patrimoniului;
o Cunoaşterii modului de respectare a legalităţii cu caracter economic şi financiar;
o Stabilirii răspunderii pentru pagube sau pentru nerespectarea disciplinei de gestiune;
o Creşterii eficienţei economice.
Controlul financiar, ca proces complex şi permanent, contribuie la buna folosire a mijloacelor
materiale şi financiare, având sarcina de a preveni angajarea de cheltuieli fără justificarea economică,
imobilizarea de mijloace şi asigurarea profitului sporit în folosirea resurselor materiale, financiare şi
umane.
 Formele controlului financiar sunt date de criteriul ce stă la baza controlului şi anume:
După conţinutul controlului: control de performanţă, control de legalitate;
După momentul efectuării: control preventiv, control ulterior;
După apartenenţa organelor ce efectuează controlul: control propriu, control extern.

Control de Performanţă (Auditul de Performanţă)

Controlul financiar de performanţă sau auditul de performanţă a apărut ca un control modern în anii
1960-1970 ca urmare a preocupării parlamentelor de-a găsi guverne mai puţin costisitoare şi mai eficiente.
Controlul de performanţă se defineşte ca un audit al economicităţii, al eficienţei şi al eficacităţii cu care
unitatea (entitatea) controlată îşi utilizează resursele.
Deci această formă de control urmăreşte dacă în consumarea resurselor pentru realizarea
obiectivelor propuse se realizează:
Economicitatea = adică minimizarea costurilor în realizarea integrală a obiectivelor stabilite şi
respectarea calităţii optime.
Eficienţa = adică realizarea unui raport cât mai mare între rezultatele obţinute printr-un anumit
consum de resurse.
Eficacitate = este o dimensiune ce urmăreşte realizarea unui raport cât mai mare între rezultatele
obţinute şi cele programate. Raportul este favorabil atunci când rezultatul este supraunitar.
Controlul de performanţă urmăreşte şi analizează dacă rezultatele obţinute sunt doar urmarea
măsurilor luate de entitatea verificată şi nu rezultatul altor factori externi. Spre exemplu dacă obiectivul
urmărit este reducerea şomajului, trebuie stabilit dacă reducerea numărului de şomeri este rezultatul
măsurilor dispuse de managementul entităţii controlate sau este urmarea îmbunătăţirii de ansamblu a
climatului economic, la care entitatea nu a avut nici o influenţă.
Desigur, controlul de performanţă nu presupune abordarea concomitentă şi obligatorie a celor trei E
(economicitate, eficienţă şi eficacitate), controlul poate să vizeze doar unele obiective.

În practica internaţională a instituţiilor supreme de control, controlul de performanţă urmăreşte

obiective ca:
o Performanţa unei organizaţii guvernamentale a unui program sau activitate în
utilizarea fondurilor publice;
o Protejarea de către entitatea controlată a tuturor resurselor de care dispune: umane,
materiale, băneşti;
o Identificarea practicilor ineficiente sau neeconomicoase;
o Analiza rezultatelor obţinute şi nu a modului în care s-a desfăşurat procesul;
o Stabilirea unor recomandări care să asigure obţinerea rezultatelor dorite, sau prezentarea
comparativă a rezultatelor obţinute de alte entităţi verificate în domenii similare etc.
 Control de Legalitate (Regularitate)

Cuprinde evaluarea respectării legilor, regulilor şi principiilor în domeniul utilizării fondurilor

publice, precum şi atestarea corectitudinii declaraţiilor financiare, stabilind dacă acestea sunt conforme cu
standardele contabile de raportare financiară şi de publicare a lor.
Controlul de legalitate cuprinde şi evaluarea activităţii organelor proprii de control
financiar ale entităţii verificate (organizaţie, program, activitate sau funcţiune supusă controlului.
Potrivit definiţiei date de Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit, controlul de
regularitate presupune:
Atestarea responsabilităţii financiare a entităţilor implicând examinarea şi evaluarea
înregistrărilor financiare şi exprimarea opiniilor asupra declaraţiilor financiare
(bilanţurilor);
Atestarea responsabilităţii financiare a administraţiei ca un întreg;
Controlul sistemelor financiare şi al tranzacţiilor, inclusiv evaluarea conformităţii
cu legile şi reglementările aplicabile;
Controlul funcţiilor de audit intern;
Controlul probităţii deciziilor administrative luate în cadrul entităţii auditate;
Raportarea şi alte aspecte care apar în legătură cu auditul. În controlul de legalitate, subiecţii supuşi
controlului sunt în general definiţi prin lege, alegerea lor spre a fi cuprinşi în control este relativ simplă.

Controlul financiar preventiv

Controlul financiar preventiv, prin conţinutul său şi momentul executării, asigură oprirea de la
efectuare a operaţiilor economice sau financiare care nu sunt legale, reale, economice, oportune şi
necesare cu scopul de a preîntâmpina încălcarea dispoziţiilor legale, imobilizarea fondurilor şi păgubirea
avutului public şi privat.

Controlul financiar preventiv prezintă unele caracteristici între care:

o Caracterul patrimonial, caracteristică ce rezidă în sfera operaţiilor care generează sau sting
drepturi sau obligaţii patrimoniale ale unităţii faţă de alte unităţi sau persoane fizice;
o Caracterul profilactic, de prevenire, caracteristică asigurată de exercitarea controlului înainte de
efectuarea operaţiilor economice şi financiare şi oprind de la efectuare acele operaţii nelegale, nereale şi
neeconomicoase. Controlul financiar preventiv preîntâmpină astfel imobilizarea de fonduri, păgubirea
avutului public şi privat;
o Este un control al formei de prezentare a documentelor, deoarece urmăreşte conţinutul
documentelor şi premisele ce stau la baza operaţiilor economice ce urmează, a se produce. În sfera de
exercitare a controlului financiar preventiv sunt cuprinse, în condiţiile legii, operaţiile din care derivă, prin
care se sting sau modifică drepturi sau obligaţii patrimoniale ale unităţii faţă de o altă unitate patrimonială
sau persoană fizică.
 Operaţiile privind mişcarea valorilor materiale în cadrul unităţilor economice, neafectând
patrimoniul acesteia nu sunt cuprinse în sfera controlului financiar preventiv.
Se supun controlului financiar preventiv operaţii cum sunt:
a) încheierea contractelor cu partenerii interni şi externi;
b) încasările şi plăţile în lei şi în valută de orice natură, efectuate în numerar şi prin operaţiuni
bancare, cu persoane juridice sau fizice;
c) Trecerea pe cheltuieli, fonduri sau rezultate a unor sume care duc la diminuarea profitului sau
capitalului social;
d)Gajarea, închirierea sau concesionarea bunurilor unităţilor sau subunităţilor acestora;
e) Predarea gestiunii în locaţie gestionară;
f) Evaluarea mijloacelor fixe propuse spre vânzare;
g) Vânzarea prin licitaţie a activelor;
h) Vânzările cu plata prin virament;
i) Solicitările de credite pentru finanţarea activităţii curente sau pentru investiţii.

În funcţie de necesităţi, operaţiile menţionate se adaptează şi completează de conducerea unităţii,

în funcţie de specificul activităţii.
Controlul financiar preventiv se organizează de directorii generali ai regiilor autonome şi
societăţilor comerciale prin compartimentul financiar-contabil.
Controlul financiar preventiv fiind plasat la nivelul funcţiunii financiar-contabile este exercitat de
drept, dacă legea nu prevede altfel, de către conducătorul compartimentului financiar-contabil, respectiv
contabil şef, care, ca organ de specialitate răspunde de respectarea normelor legale cu caracter economico-
financiar.

Control financiar ulterior

Controlul financiar ulterior, vizează activitatea din perioadele de gestiune încheiate sau activităţi şi
operaţii economico-financiare terminate şi are ca scop constatarea abaterilor de la program sau de la
legislaţia în vigoare, recuperarea pagubelor şi iniţierea de măsuri pentru reglarea şi perfecţionarea
activităţii firmei.
Controlul financiar postoperativ sau ulterior se exercită după desfăşurarea activităţilor sau
operaţiilor economico-financiare cu privire la gestiunea patrimoniului şi are ca principale obiective:
o Existenţa şi utilizarea raţională a patrimoniului;
o Aplicarea corectă a legislaţiei cu caracter financiar;
o Modul de efectuare a cheltuielilor şi realizarea veniturilor;
o Analiza situaţiei financiare etc.

Obiectivele controlului financiar, în ansamblu, se delimitează pe formele controlului financiar,

astfel încât acesta să interacţioneze fără să se interfereze şi să răspundă cu mobilitate şi eficienţă
necesităţilor conducerii. O corelare sistemică şi riguroasă a conţinutului formelor de control financiar, are ca
rezultat întărirea ordinii şi disciplinei financiare.
Între controlul financiar preventiv şi cel ulterior există relaţii de condiţionare, influenţare şi
completare, astfel:
o Controlul financiar preventiv preîntâmpină pagubele, deficienţele, abaterile, iar controlul ulterior
identifică şi mobilizează rezervele existente, constată lipsurile sau pagubele produse, stabileşte cauzele şi
vinovaţii şi propune măsuri pentru preîntâmpinarea unor abateri similare în viitor;
o Control financiar preventiv opreşte, în faza de angajare sau de efectuare, operaţiile pentru
care nu sunt îndeplinite condiţiile legale, dar nu evaluează rezultatele operaţiilor respective şi
nu descoperă operaţiile nereale, întrucât acestea nu s-au produs încă în momentul exercitării
controlului. Controlul financiar ulterior examinează atât legalitatea, cât şi rezultatele
efective obţinute după producerea operaţiilor şi, ca atare, are o sferă de cuprindere şi
cunoaştere mai mare, în care este inclus şi modul de exercitare a controlului financiar
preventiv, însă constată eventualele abateri şi deficienţe după ce acestea au avut loc şi au
produs consecinţe negative;
o Controlul financiar preventiv proiectează desfăşurarea operaţiilor în condiţii de legalitate,
iar controlul financiar ulterior constată dacă aceste condiţii au fost respectate întocmai cu
ocazia producerii efective a operaţiilor;
o Controlul financiar ulterior, pe lângă funcţia de constatare a unor eventuale deficienţe
sau abateri, prin măsurile de remediere a acestora şi de perfecţionare a activităţii, prezintă
şi un accentuat caracter preventiv pentru operaţiile şi activităţile ce urmează a se desfăşura
în viitor.

Control financiar propriu

Controlul financiar propriu, are la bază criteriul apartenenţei organelor de control. Din acest punct de
vedere, ţinând seama şi de funcţiile de bază ale controlului putem defini controlul intern ca un instrument de
gestiune utilizat pentru a garanta că obiectivele conducerii sunt îndeplinite. Responsabilitatea pentru
funcţionarea corectă şi eficientă a structurii controlului intern revine din acest plan gestiunii.
În acest context, entitatea economică sau instituţională, poate fi privită ca un sistem global ce
cuprinde structuri distincte ce privesc profilul acesteia, respectiv scopul ei, structuri de conducere şi decizie
cât şi de informare. În relaţia acesteia cu mediul extern, extrem de complex pentru a-şi realiza obiectivele
este imperios necesar să se organizeze la fiecare nivel organizatoric un sistem de control corespunzător
care trebuie revizuit şi actualizat pentru ca entitatea să fie eficientă.
Structura controlului intern trebuie să fie un sistem de avertizare "prompt şi eficient", care să
garanteze că toţi conducătorii, atât din vârful organizaţiei cât şi de la diverse nivele inferioare, primesc
informaţii adecvate şi corecte.
 Din acest punct de vedere, controlul poate fi considerat ca un procedeu de siguranţă care poate
preveni ineficiența, gestionarea păguboasă a fondurilor publice, a fraudelor şi a neregulilor financiare.
Fundamentul faţă de obiectivele instituţiei publice, este şi acela că în proiectarea sistemului de
control intern este esenţial ca acesta să furnizeze conducerii, informaţii credibile, la timp, inclusiv date
financiare referitoare la aspectele cheie ale performanţelor. Trebuie identificate nevoile curente şi de
viitor ale centrelor de conducere şi în acelaşi timp trebuie dezvoltată o nouă modalitate de înţelegere a
mijloacelor de culegere a informaţiilor, conexiunea acestora cu ale unor sisteme de control existente la
nivelul instituţiei.
Controlul intern este un instrument de conducere şi de gestiune şi îi revine sarcina de implementare
şi monitorizare, a acestei activităţi.
Din această perspectivă toţi conducătorii trebuie să realizeze că, o structură puternică de control
intern este piatra de temelie pentru capacitatea lor de a controla entitatea, scopurile, resursele şi activitatea
acesteia, de aceea este necesar ca acesteia să-şi asume această posibilitate.
Din punct de vedere al entităţii, controlul intern are menirea ca să arate în termeni expliciţi o
anumită situaţie, ţinând seama de obiectivele acesteia de informaţiile care le deţine cu privire la mediul
intern şi extern.
În literatura de specialitate sunt numeroase abordări ce privesc controlul intern, cu componenta sa
de bază controlul de gestiune care se referă în mod deosebit la activitatea firmelor, a agenţilor economici
în general.
Mai puţine sunt referirile legate de activitatea instituţiilor publice, a activităţii administraţiei
publice, respectiv a acelor organizaţii care folosesc fonduri publice. Din perspectiva economicităţii, a
eficienţei şi eficacităţii activităţii, unele programe legate de gestiune se pot interfera, fără ca principiile
menţionate să se excludă.
În lucrarea Audit et Controle Intern, avându-i ca autori pe Lionel Collins, Gerard Valin, la definirea
controlului intern: se fac referiri la aspecte, care sunt valabile şi în perimetrul activităţii instituţiilor
publice, astfel controlul are ca obiective1:
o Prevenirea sau descoperirea fără întârziere a erorilor şi fraudelor;
o Girarea societăţii (a administra în contul altuia) într-un mod raţional;
o Ocrotirea bunurilor;
o Asigurarea de informaţii fiabile şi în acord cu realitatea sau controlarea
exactităţii informaţiilor;
o Creşterea randamentului;
o Punerea în practică a instrucţiunilor primite de la conducere.

Alte definiţii ale controlului financiar intern şi a obiectivelor acestuia, făcute de organisme
profesionale, sună astfel:
1. "Obiectivele principale ale sistemului de control intern sunt de a asigura:
 o Fiabilitatea şi exhaustivitatea informaţiei;
o Respectarea politicilor, planurilor, procedurilor, legilor şi reglementărilor; Salvarea
bunurilor;
o Utilizarea economică şi eficace a resurselor;
o Realizarea obiectivelor şi a scopurilor atribuite unei activităţi sau program" (Institute of
Internai Auditors, U.S.A.)

2. "Controlul intern este constituit dintr-un ansamblu de măsuri de control contabil şi

altele pe care le defineşte, le aplică şi le supraveghează direcţia cu scopul de a asigura:
o Protecţia patrimoniului;
o Regularitatea şi sinceritatea înregistrărilor contabile şi a conturilor anuale care
rezultă din acestea;
o Conduita ordonată şi eficace a operaţiunilor întreprinderii;
o Conformitatea deciziilor cu politica direcţiunii."
(Compania Naţională a Comisarilor de Conturi, pct.2.16 din Recomandările referitoare la
exerciţiul misiunilor, Paris, 1980).

3. "Controlul intern este ansamblul de măsuri de securitate ce contribuie la stăpânirea întreprinderii.

El are drept scop, pe de o parte, să asigure protecţia, salvarea patrimoniului şi calitatea informaţiei şi pe de
altă parte aplicarea instrucţiunilor direcţiei şi favorizarea ameliorării performanţelor. El se manifestă prin
organizarea, metodele şi procedurile, fiecăreia din activităţile întreprinderii pentru a menţine perenitatea
acestuia". (Ordinul experţilor contabili şi al contabililor autorizaţi, în Studiul prezentat la Congresul
Naţional, Paris 1977, în Le controle interne).
4. "Controlul intern este planul de organizare şi ansamblu ordonat al tuturor metodelor şi
procedurilor adoptate în sânul unei întreprinderi pentru a proteja valorile active ale acesteia, a asigura
exactitatea şi fidelitatea informaţiilor contabile, a promova eficacitatea exploatării şi a menţine respectul
liniilor de conduită stabilite de direcţie.
Noţiunea de control intern cuprinde controlul administrativ intern, controlul intern, verificarea
integrală şi autocontrolul" (Institutul canadian al contabililor autorizaţi, Manuel deVICCA, Toronto,
1962).

Control financiar extern

 Controlul financiar extern se exercită de persoane din afara unităţii aparţinând unor instituţii ale
statului, abilitate să exercite controlul cum ar fi:
o controlul organului ierarhic (minister);
o controlul Ministerului Finanţelor Publice;
o controlul Curţii de Conturi;
o controlul Corpului de Control al Guvernului etc.
Controlul financiar al statului cuprinde în sfera sa administrarea şi utilizarea mijloacelor financiare
publice, precum şi respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea desfăşurată de către
agenţii economici (regii autonome, societăţi comerciale etc.) în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor
acestora faţă de stat.
Concret, controlul financiar al statului are ca obiective:
o administrarea şi utilizarea fondurilor acordate de la buget pentru cheltuieli de
o funcţionare şi întreţinere a organelor centrale şi locale ale administraţiei de stat şi
o unităţilor finanţate de la buget;
o utilizarea fondurilor acordate de stat pentru realizarea de investiţii de interes
o general, subvenţionarea unor activităţi sau produse şi pentru alte destinaţii
prevăzute de lege;
o folosirea mijloacelor şi a fondurilor din dotare cu respectarea reglementărilor financiar-
contabile în activitatea regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu capital de stat;
o exactitatea şi realitatea înregistrărilor urmărind stabilirea corectă şi îndeplinirea
o integrală şi la termen a tuturor obligaţiilor financiare şi fiscale faţă de stat etc.

Sfera controlului financiar al statului cuprinde, de asemenea, probleme referitoare la prevenirea şi

combaterea fraudelor, contravenţiilor sau infracţiunilor la regimul fiscal, vamal şi de preţuri. Acest control este
operativ şi inopinat şi are ca obiective:
o aplicarea şi executarea legilor fiscale şi a reglementărilor vamale, urmărind
împiedicarea oricărei sustrageri sau eschivări de la plata impozitelor şi taxelor;
o respectarea normelor de comerţ, urmărind să împiedice activităţile de contrabandă şi
orice procedee interzise de lege;
o alte activităţi stabilite de lege.