CAP.

5 CONTROLUL ADMINISTRATIV

Obiectiv fundamental:

 să-şi însuşească cunoştinţele privitoare la necesitatea, obiectivele,

organizarea, formele şi metodele controlului administrativ;

Obiective operaţionale:

 Obiective cognitive:
O1 - să argumenteze necesitatea controlului administrativ într-o instituţie publică;
O2 - să evidenţieze obiectivele controlului administrativ;
O3 - să precizeze cerinţele privitoare la organizarea controlului administrativ;
O4 - să reliefeze formele controlului administrativ;
O5 - să descrie metodele de control administrativ;
O6 - să prezinte efectele controlului administrativ.

 Metode şi tehnici didactice:

Metode expozitive:
 explicarea;
 descrierea.
Metode conversative:
 conversaţia;
 conversaţia euristică;
 problematizarea.
Metode de explorare directă:
 observaţia;
 studiul de caz.

98
5.1. Necesitatea şi obiectivele controlului administrativ

Controlul este una din componentele activităţii de administrare sau conducere şi

este nelipsit, ca atare, în sistemele administrative din toate timpurile. Exercitarea
controlului se integrează în activitatea de administraţie şi semnifică mijlocul prin care se
analizează modul cum organele administrative îşi îndeplinesc sarcinile. Într-una dintre
accepţiunile sale controlul constă în “observarea, constatarea sau stabilirea situaţiei de
fapt, confruntarea acesteia cu obiectivele propuse, combaterea unor fenomene
nefavorabile şi sesizarea organelor competente”.1
În esenţa sa, controlul vizează îmbunătăţirea rezultatelor dintr-un anumit sector,
înlăturarea unor erori sau prevenirea lor. Pentru aceasta, el are nevoie de criterii şi de
etaloane de măsură, spre a putea compara realitatea cu ceea ce ar trebui să fie.
Necesitatea controlului este strâns legată de modul în care se derulează procesul
decizional. Astfel, prin control se verifică în mod nemijlocit, cum se îndeplinesc deciziile
administrative, se iniţiază noi demersuri şi se corectează eventualele disfuncţionalităţi.
Necesitatea controlului rezultă din însăşi natura lui, fiind o activitate conştientă
ce urmăreşte scopuri multiple, însă, pentru aceasta, ea urmează să satisfacă următoarele
condiţii:
1. să fie înfăptuită chiar de conducătorii instituţiilor sau comparti-mentelor
administrative, întrucât funcţia de control este inseparabilă de func-ţia de conducere.
Eficienţa controlului asigură eficienţa conducerii. În acest sens, funcţionarii de conducere
trebuie să efectueze un control permanent, deoarece nu implică întreruperea activităţii
celor controlaţi şi nici cheltuieli suplimentare;
2. controlul trebuie efectuat la locul realizării activităţii, spre a putea verifica
modul de lucru şi rezultatele concrete ale activităţii. Controlul din birou sau prin
consfătuiri nu poate ajunge la o informare precisă cu privi-re la starea de fapt, la

1 Starosciak, J. – op. cit.; p.156

99
descoperirea deficienţelor în activitate sau a abaterilor de la dispoziţiile legale. Şi
controlul de la centru, prin rapoarte şi dări de seamă este insuficient, deoarece asemenea
mijloace de informare necesită chiar ele o confruntare cu realitatea;
3. funcţia de control trebuie să fie realizată de un personal temeinic pregătit
profesional, capabil să analizeze în mod judicios aspectele pozitive şi negative ale
activităţii verificate şi să propună soluţii privind îmbunătă-ţirea rezultatelor obţinute.
Controlul nu se rezumă, din acest motiv, la o singură inspecţie formală, ci implică o
contribuţie nemijlocită a organului de control la rezolvarea problemelor instituţiei
publice;
4. asigurarea regularităţii controlului şi a caracterului său sistematic. Dacă
verificarea se efectuează periodic, conducerea poate lua măsuri, înainte ca deficienţele să
se amplifice, prevenind apariţia consecinţe-lor negative. Astfel, se pot preveni erorile,
prin îndrumări corecte, iar atunci când se constată metode de lucru utile, ele pot fi
popularizate la nivelul tuturor instituţiilor administrative;
5. asigurarea caracterului preventiv; organul care efectuează con-trolul nu se
poate limita, doar la simple constatări, fără a propune soluţii de îndreptare a situaţiei,
atunci când se descoperă deficienţe. Este de dorit ca funcţia de control să contribuie
practic la rezolvarea problemelor, deoarece misiunea sa se împleteşte cu acţiunea de
organizare a executării sarcinilor. Ca atare, organele de control trebuie să propună soluţii
concrete, în scopul remedierii deficienţelor constatate;
6. asigurarea caracterului principial, ca suport obiectiv al consta-tărilor şi
măsurilor adoptate; controlul trebuie să fie obiectiv, imparţial şi să nu denatureze situaţia
constatată. În acelaşi timp, controlul trebuie să fie complet, să semnaleze atât aspectele
negative, cât şi pe cele pozitive;
7. asigurarea integralităţii controlului; astfel el urmează să cuprin-dă toate
compartimentele de activitate, nu numai pe cele cu probleme, ci şi resorturile unde nu s-
au semnalat lipsuri. Chiar dacă atenţia trebuie focali-zată înspre compartimentele
ineficiente, aceasta nu înseamnă neglijarea celorlalte, care în lipsa unei verificări a
activităţilor pot comite erori;
8. controlul trebuie să aibă un caracter organizat. Înainte de începerea
controlului este necesară examinarea materialelor privind activitatea compartimentului

100
care urmează a fi verificată (procese verbale, rapoarte informative, sesizări, reclamaţii,
dări de seamă, statistici etc.), precum şi studierea actelor normative, inclusiv
instrucţiunile de aplicare a lor. Acest studiu are ca scop, documentarea asupra
problemelor specifice compartimentului, rezultatelor activităţii din trecut, deficienţelor
constatate şi măsurilor întreprinse de organul de control anterior.
Pe baza acestor documentări, se întocmeşte un plan operativ de control, pentru
fiecare instituţie în parte, în care sunt prevăzute: obiectivele cu caracter general şi
particular; perioada în care urmează a fi controlată; modalităţile de control şi durata
verificării.
Obiectivele controlului administrativ pot fi prezentate succint, astfel:
 descoperirea şi evidenţierea celor mai adecvate metode de lucru în
administraţia publică, pentru a fi generalizate;
 stabilirea cauzelor care frânează activitatea şi propunerea de mă-suri pentru
înlăturarea lor;
 verificarea modului în care este utilizat ansamblul mijloacelor juridice aflat la
dispoziţia instituţiilor publice pentru înfăptuirea funcţiilor organizatorice;
 verificarea îndeplinirii din punct de vedere cantitativ a sarcinilor din
administraţia publică, în raport cu volumul resurselor consumate;
 cunoaşterea comportamentului personalului administrativ, în vederea
aprecierii corecte a contribuţiei acestuia la optimizarea activităţii din administraţie.
În temeiul constatărilor controlului, conducerea poate proceda la o altă
organizare a activităţii, la promovarea elementelor valoroase şi la adoptarea de măsuri
adecvate faţă de cei care nu-şi îndeplinesc sarcinile de serviciu. Efectuarea controlului
constituie un prilej de a verifica dacă activitatea şi structura administraţiei sunt eficiente
şi pe măsura sarcinilor primite.

5.2. Organizarea controlului administrativ

Punctul de pornire, în problema organizării controlului, este rolul special al

acestora de a observa evoluţia situaţiei sau a stărilor de fapt, cu scopul adoptării de soluţii

101
necesare pentru îmbunătăţirea activităţii controlate. În plus, acţiunile de control şi
implicit cele de constatare, sunt indisolubil legate de funcţia de conducere. De aceea, la
organizarea controlului, trebuie să se ţină seama de următoarele cerinţe:
1) orice conducător al unei instituţii publice trebuie să-şi exercite atribuţiile de
control, atât în ceea ce priveşte activitatea funcţionarilor din subordinea sa, cât şi în
privinţa rezultatelor acţiunii organului administrativ, în ansamblu.
2) apropierea compartimentului organizatoric care îndeplineşte funcţia de
control, de personalul din conducere capabil să ia măsuri de reme-diere, în scopul
diminuării distanţei dintre constatarea făcută şi măsura luată.
3) operaţiunea de control şi întocmirea anterioară a rapoartelor de activitate să se
realizeze de funcţionarii publici independenţi care nu răspund direct de domeniul
controlat. Altfel, materialele prezentate de către aceştia nu oferă o garanţie de apreciere
obiectivă a activităţii din instituţia respec-tivă. În plus, ele ar putea să nu corespundă pe
deplin realităţii şi să fie excesiv de optimiste.
4) controlul nu este exonerat de orice răspundere. Controlorul trebuie să
răspundă personal, dacă nu constată la timp o situaţie care trebuie remediată şi dacă nu
efectuează o analiză completă şi obiectivă a împre-jurărilor de fapt. Însă, controlul nu
poartă răspunderea, în totalitate, pentru modul în care sunt aplicate soluţiile.
5) persoanele care efectuează controlul trebuie să aibă capacitate profesională
deosebită, competenţă şi calităţi personale. Ele trebuie să ocupe, sub raport organizatoric,
o poziţie care să le faciliteze misiunea şi să nu le-o îngreuneze. Această poziţie poate fi
stabilită ţinând cont de două criterii principale şi anume:
 primul criteriu priveşte răspunderea şi subordonarea controlorului faţă de
serviciul controlat. Acela care face controlul nu trebuie să poarte răspunderea pentru
starea de fapt existentă, pentru a păstra caracterul obiectiv al constatărilor sale;
 al doilea criteriu îl constituie modul în care calitatea activităţii con-trolorului
influenţează cariera lui personală; dacă salarizarea şi promovarea depind de
promptitudinea şi precizia informaţiilor acumulate sau de eficienţa activităţii sale de
control. Pentru a asigura obiectivitatea controlorului, cointeresarea sa materială trebuie să
depindă de eficienţa muncii sale.

102
 6) la stabilirea volumului controlului, trebuie să se ţină seama de faptul că
amplificarea exigenţei, faţă de activitatea administraţiei, atrage în mod necesar, creşterea
calităţii şi a numărului organelor de control. Fără un număr suficient de organe de
control, nu se poate analiza întreaga activitate a administraţiei.
Totodată, din raţiuni de ordin economic, nu este de dorit un număr prea mare de
organe de control, care pe de o parte, ar consuma un volum ridicat de resurse ale
administraţiei, iar pe de altă parte ar frâna activitatea acesteia.
În fine, pentru evitarea unor aspecte negative, este necesară coordo-narea
acţiunilor de control, efectuând verificarea simultană a tutror compartimentelor instituţiei
publice şi realizându-se însemnate economii de timp şi de resurse. La raţionalizarea
activităţii de control, aduce o contribuţie importantă organizarea sistematică a acestuia,
favorizând munca în echipă, dar şi autocontrolul fiecărui funcţionar.

5.3. Forme şi metode de control

Din punct de vedere a naturii organului de control (criteriul organic), în

administraţia publică se disting două forme de control: control de stat şi control al
societăţii civile(obştesc).
a) Controlul de stat se efectuează de către organele legiuitoare, administrative
şi judecătoreşti. Acesta are următoarele forme:
1) Controlul realizat de către organele legislative, care are caracter extern şi
general; el se exercită asupra tuturor organelor administraţiei statului, întregii activităţi a
acestora, extinzându-se asupra legalităţii şi oportunităţii ansamblului actelor şi deciziilor
administrative;
2) Controlul realizat de către organele administrative, care din punct de vedere
al poziţiei juridice ocupate de organul de control, faţă de instituţia analizată, poate fi:
 control intern – efectuat de funcţionarii de conducere din interiorul instituţiei
verificate, care are caracter general sau de specialitate;

103
  controlul intern general se exercită asupra actelor şi faptelor (operaţiunilor)
administrative efectuate de subordonaţi, analizându-se oportunitatea deciziilor luate de
către aceştia;
 controlul intern specializat, care ia forma controlului financiar intern,
controlul ierarhic operativ curent şi a controlului preventiv.
Controlul administrativ se diferenţiază de cel de gestiune, prin obiective, surse
de informare, tehnici şi instrumente folosite, după cum se observă din Figura nr. 4:

Controlul de Controlul administrativ

gestiune
Obiectivul controlului Analiza Verificarea regularităţii
performanţelor unei actelor administrative
organizaţii
Surse de informare Interne Interne
De obicei repetitive De obicei specifice
Tehnici şi instrumente Contabilitate analitică Monografii
utilizate Tabele de bord

Figura nr.4 Diferenţieri între controlul administrativ şi controlul de gestiune

3) Controlul judecătoresc constă în verificarea legalităţii actelor emise de

organele administrative, dar nu şi a oportunităţii lor. Verificarea se efectuează asupra
actelor emise de organele administraţiei, în urma sesizării persoanelor fizice sau juridice,
care se consideră nedreptăţite sau vătămate de acţiunile autorităţilor publice.
b) Controlul exercitat de societatea civilă( obştesc) este realizat, atât de
organele şi organizaţiile obşteşti, precum şi de cetăţeni. Controlul obştesc faţă de
instituţiile adminis-traţiei, are caracter democratic şi eficient. Astfel, prin semnalarea
promptă a deficienţelor din instituţiile administrative, el contribuie la întărirea legalităţii
şi îmbunătăţirea generală a activităţii administraţiei. Controlul obştesc asupra activităţii
aparatului administrativ face ca funcţionarii să păstreze legături strânse cu societatea şi cu
cetăţenii pe care îi servesc.

104
 Diversificarea activităţilor în administraţia publică a determinat o varietate de
metode de control, care pot fi clasificate astfel:
1) După momentul soluţionării unei probleme în administraţie şi metodele
utilizate pentru analiza caracterului său raţional şi eficient, controlul poate fi: prealabil,
concomitent şi posterior.
În cadrul controlului prealabil, decizia administrativă nu poate fi adoptată, decât
dacă verificarea atestă că sunt îndeplinite condiţiile legale. Această formă de control are
un caracter preventiv şi prezintă avantajul că, evită comiterea unor neregularităţi.
Dezavantajul său constă în îngreunarea procedurii administrative.
Controlul concomitent se practică în acelaşi timp cu derularea activi-tăţii în
administraţie, dar el este dificil de realizat şi se întâlneşte mai rar.
Controlul posterior constituie metoda utilizată, în mod obişnuit, în administraţie.
El lasă posibilitatea realizării iniţiativei şi activităţii în seama organelor administrative şi
stimulează răspunderea acestora pentru acţiunile efectuate. Riscul controlului posterior
rezidă în faptul că, uneori, poate interveni cu întârziere.
2) După cum se anunţă sau nu data efectuării controlului (prin diverse metode),
acesta poate fi prevăzut (anunţat) şi inopinat (neanunţat).
Controlul prevăzut (anunţat) urmăreşte, atât descoperirea erorilor în activitatea
dintr-o instituţie publică, cât mai ales, analiza profundă a activităţii realizate. Această
metodă corespunde cerinţelor unui control de tehnică administrativă.
Controlul inopinat are drept scop surprinderea şi evidenţierea deficienţelor
organului verificat şi a neregulilor existente în activitatea acestuia. El reprezintă un
avertisment pentru funcţionari, în sensul că oricând pot fi controlaţi, astfel încât să nu
săvârşească abateri în activitatea lor. Necesitatea unor asemenea acţiuni inopinate poate
să apară în unele domenii din administraţie, atunci când un fenomen oarecare trebuie
urmărit după modul cum se manifestă zilnic; de exemplu, verificarea modului în care sunt
primiţi cetăţenii în instituţiile publice şi le sunt rezolvate problemele.
O asemenea metodă nu se recomandă, atunci când se urmăreşte o analiză în
profunzime a activităţilor administrative. Pentru ca verificarea să fie eficientă, este mai
raţional ca şi funcţionarii, ale căror acţiuni urmează a fi controlate, să fie informaţi despre
aspectele supuse examinării; astfel, ei pot să reflecteze asupra problemelor analizate şi să

105
conlucreze la efectuarea verificării, pregătind materiale şi documente necesare sau
formulând propuneri privind îmbunătăţirea activităţii.
Chiar dacă sunt preveniţi asupra controlului, funcţionarii pot încerca să înlăture
deficienţele existente, dar problemele pe care le rezolvă administraţia sunt atât de
complexe, încât anunţarea controlului nu permite, de obicei, schimbarea situaţiei de fapt.
3) După metodele utilizate şi care pot fi axate, pe cazuri, fie individuale, fie
generale, se mai pot distinge: un control pe eşantioane şi unul exhaustiv. În controlul pe
eşantion se examinează cazuri individuale care se generalizează, pe când în cel exhaustiv
se studiază toate elementele domeniului analizat.
Când controlul îşi concentrează atenţia asupra unui singur comparti-ment, se
crează condiţii pentru o analiză aprofundată şi rapidă. Dar în acest caz, apare riscul unei
imagini limitate asupra instituţiei controlate şi nu se poate analiza multilateral problema
studiată. De aceea, numai în cazul unei abordări ample şi complexe a problemelor de
specialitate, conducerea insti-tuţiei publice poate lua o decizie corectă.
4) O altă clasificare, din punctul de vedere al metodelor folosite, diferenţiază:
efectuarea controlului la faţa locului, de cel pe acte, sau pe dosar.
Controlul la faţa locului prezintă avantajul de a lua contact nemijlocit cu
funcţionarii a căror activitate se analizează. Prin această metodă, controlorul colectează
diferite detalii, fără să obţină o vedere de ansamblu şi să poată compara diferitele detalii,
ca în cazul examenului pe dosar.
La controlul pe acte, se solicită instituţiei verificate să înainteze documentele care
permit să se aprecieze conformitatea activităţii cu baza de referinţă a analizei. Această
metodă este lentă, antrenând un schimb de corespondenţă, cereri complementare,
precizări etc. Lipsa unor contacte directe poate determina o verificare şi o apreciere
inexacte.
5) controlul se mai poate realiza: în mod unilateral sau în contradictoriu.
Controlul unilateral se realizează fără participarea funcţionarului a cărui
acrivitate este analizată. Este o metodă autoritară, cu efect de intimi-dare, în care nu se
cer explicaţii şi nici funcţionarul controlat nu-şi formu-lează apărarea.
Controlul contradictoriu înseamnă confruntarea opiniilor şi se realizează cu
participarea funcţionarului a cărui activitate este analizată. În această metodă

106
democratică, se favorizează eficienţa controlului, evitânduse erorile de interpretare şi
deducţiile eronate. Riscul constă în aceea că se oferă prilejul unor funcţionari abili să-l
deruteze pe controlor. Dar acest risc este minor faţă de avantajele prezentate.
6) controlul mai poate fi efectuat : în mod liber sau dirijat după normele
procedurale. În organizarea controlului există o anumită doză de libertate, pe care
controlorul o are, în reunirea elementelor ce-i permit să-şi formuleze poziţia.
Metoda controlului liber permite o investigare mai suplă şi face posibilă
descoperirea unor aspecte pe care controlul dirijat nu ar putea să le pună în evidenţă.
Metoda controlului dirijat respectă procedura în materie şi oferă mai multe garanţii de
reuşită activităţii realizate.
7) Alte metode de control mai sunt:
 controlul individual, exercitat de un singur controlor, respectiv controlul
colegial, efectuat în echipă;
 controlul de materialitate, care priveşte verificare elementelor concrete,
pentru care aprecierea se reduce doar la prezenţa sau absenţa factorilor măsurabili;
 controlul de regularitate, care asigură confruntarea elementului supus
verificării cu o normă sau cu o regulă juridică; el se referă, în general, la actele juridice şi
la operaţiuni financiare;
 control de rentabilitate, care depinde de metodele contabile utili-zate şi are
un caracter sintetic, atunci când vizează bunuri şi activităţi al căror cost trebuie evaluat.
El face o apreciere a costurilor resurselor utilizate pentru a îndeplini misiunea stabilită;
 controlul de eficienţă, implică probleme de apreciere a activităţilor şi
rezultatelor care pot fi comparate între ele; el include o anumită dificultate, deoarece
rezultatul, obţinut prin diferite procedee, nu se poate evalua întotdeauna în cifre (ca la
controlul de rentabilitate).

107
5.4. Efectele controlului administrativ

Exercitarea controlului administrativ produce efecte primare şi efecte derivate.

Efectul direct al controlului administrativ constă în stabilirea unei aprecieri de
conformitate. Astfel, dacă în aprecierea pe care o face organul de control, rezultă
concordanţa dintre activitatea administraţiei cu ceea ce se aştepta de la ea, înseamnă că
aceasta funcţionează normal.
Punerea în evidenţă a neconcordanţelor produce efecte derivate, al căror scop
este restabilirea conformităţii, între ceea ce trebuia să facă admi-nistraţia şi ceea ce a
realizat. Dintre efectele derivate, menţionăm:
 transmiterea constatărilor organului competent, în scopul de a lua măsuri
pentru remedierea deficienţelor semnalate;
 publicarea constatărilor, având ca scop informarea opiniei publice; în acest
mod, funcţionarii pot să se conformeze cu normele de referinţă, pentru a-şi desfăşura
activitatea mai eficient. În mod practic, concluziile controlului sunt dezbătute în instituţia
administrativă supusă verificării, formulându-se, dacă este cazul, obiecţiuni şi
propunându-se măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii;
 autocontrolul constă în acţiunile întreprinse de către organul de control, pentru
a restabili conformitatea şi pentru a remedia deficienţele, prin propriile sale decizii.
Întrucât controlul urmăreşte respectarea normelor juridice, rezultatul său constă
în conformarea Administraţiei cu această stare şi cu aplicarea legii de către toţi
funcţionarii publici.
Controlul se derulează într-o succesiune logică de operaţiuni, fiind urmat de
acţiunea de evaluare care finalizează întrgul demers al verificării. Aceasta din urmă se
soldează, fie cu analiza impactului activităţii de control asupra administraţiei fie cu
aprecieri, reflecţii sau dezbateri cu caracter public, după cum se arată în Figura nr.5.

108
 FAZA DE CONTROL FAZA DE EVALUARE
Ce este? Analiza conformităţii Analiza impactului
Asupra a ce se Activităţi Efectele unei acţiuni
efectuează? Persoane
Cu ce criteriu? Norme stabilite Apreciere subiectivă sau politică
Cu ce Sancţiuni Reflecţie
consecinţe? Corectare Dezbatere
Figura nr.5 Raportul dintre control şi evaluare

În vederea realizării acestui scop, se ţine cont de următoarele raţiuni:

1) raţiuni de eficienţă. Activitatea de control urmăreşte ca administraţia publică
să funcţioneze în mod raţional şi eficient, ca un ansamblu unitar. Atrăgându-i atenţia
asupra abaterilor constatate de la normele stabilite şi propunând soluţii pentru remedierea
deficienţelor constatate, controlul contribuie la funcţionarea în condiţii optime a
administraţiei.
2) raţiuni de legalitate. Prin acestea se urmăreşte respectarea legilor de către
instituţiile publice; în acest mod, administraţia publică devine mai eficientă, deoarece
lucrează în interesul general.
3) raţiuni de legitimitate. O importantă funcţie a controlului este aceea că
verifică în ce măsură administraţia transpune în practică concepţia politico-juridică a
statului, pentru a acţiona în cadrul legitimităţii.
Controlul are un efect dinamic şi devine un factor de progres, urmărind
optimizarea activităţilor administrative. Acţiunea administraţiei apare pe primul plan, iar
aceea a controlului, pe un plan secundar.
În anumite condiţii, exercitarea controlului poate frâna activitatea administraţiei
şi spori costurile sale; aceasta denotă că activitatea de control a fost concepută în mod
eronat şi trebuie reorganizată pentru a nu prejudicia acţiunile instituţiilor publice.

5.5. Aplicarea controlului de gestiune în administraţia publică

109
 În cadrul modernizării metodelor de gestiune publică, controlul de gestiune este
prezentat ca instrumentul cel mai bun de conducere prin gestionarea propriilor programe
de acţiune şi a propriului buget. Potrivit expresiei lui Octave Gelinier2, controlul de
gestiune reprezintă „sistemul senzorial”care avertizează gestionarii (n.n- funcţionarii
publici) asupra diferenţelor ecartului dintre nivelul de realizare al obiectivelor pe de o
parte şi consumul de mijloace aferente acestora, pe de altă parte.
Administraţiile n-au fost prea receptive la ideea aplicării unui sistem informatic,
adesea asimilat cu controlul de gestiune însuşi, a cărui implementare necesită în primul
rând, o schimbare de comportament din partea acestora. Într-o schemă clasică, sistemul
informatic cuprinde patru etape: studiul, decizia, acţiunea şi controlul (după cum se
observă în Figura nr. 6

DECIZIA

ACTIUNE
STUDIUL

CONTROLUL

Figura nr. 6

Conform acestei reprezentări grafice, controlul este implicat în verificarea

faptică a rezultatelor acţiunilor administrative şi a conformării acestora cu obiectivele
iniţiale. Această verificare presupune punerea în practică a unui sistem informaţional care
să sprijine organele în drept în pregătirea de noi decizii administrative. În fapt, controlul
devine „sistemul nervos care irigă în mod continuu procesul de gestiune cu fluxurile
informaţionale necesare”3.

2 Hussenot, Philippe – La gestion publique par objectifs. Des ambitions à la pratique; Les editions
d’organisation; Paris; 1983; p. 38
3 Hussenot, Philippe – op. cit.; p.38

110
 -a bazat pe
construirea de sisteme informatice vaste, cu largul concurs al informaticii. Astfel,
constituirea în anul 1970 a unei celule de analiză de gestiune la Direcţia Spitalelor în
Franţa, s-a materializat în crearea unei baze de date informatizate care prelucrează o
cantitate enormă de informaţii privind costul şi activitatea spitalelor. În aceeaşi perioadă,
Direcţia Generală a Poştelor a introdus în cadrul serviciilor sale externe, pe cel al
controlului de gestiune, prezentat în Figura nr.7. Schema sistemului constitutiv al
controlului de gestiune relevă importanţa sistemului informatic de gestiune, considerat
drept susţinător al unui ansamblu arhitectural cuprinzând două elemente aflate într-o
relaţie reciprocă: sistemul obiectivelor şi sistemul responsabilităţilor.

Pregătirea bugetului
Analiza rezultatelor

SISTEMUL SISTEMUL RESPON-

OBIECTIVELOR SABILITĂŢILOR
Tablou de
bord

Coerenţa între
Pregătirea,
prezentarea
corectarea şi măsurarea
SISTEMUL INFORMATIC informaţiilor şi nivelul
obiectivelor
DE GESTIUNE responsabilitaţilor

INFORMAŢII STATISTICA
CONTABILE ACTIVITĂŢILOR
- contabilitate
INFORMAŢII PRIVIND
bugetară - statistici anuale
CALITATEA SERVICIILOR
- contabilitate - măsurarea
- întârzieri
analitică activităţii pe
- restanţe
- contabilitate de secţiuni
- primirea publicului
gestiune

INFORMAŢII ECONOMICE
PRIVIND MEDIUL

Figura nr. 7 Sistemul constituitiv al controlului de

gestiune la Direcţia Generală a Poştelor în Franţa

111
 În acelaşi context, se poate preciza faptul că, şi Ministerul Agriculturii s-a
orientat începând cu anul 1972 către realizarea unui sistem informatic automat, destinat
să integreze diversele date de bază (contabile, financiare, administrative, tehnice,
statistice, economice) cu privire la gestiunea propriilor direcţii departamentale.
Pentru Jacques Ratier un asemenea dispozitiv de informare este indispensabil
activităţii de administraţie publică pentru „a corecta traiectoria” şi „a realimenta procesul
de decizie conform efectului de retroactivitate”4. În acest scop sunt necesare trei
elemente:
1. contabilitatea analitică, care permite cunoaşterea costului produselor pe centre
de gestiune şi măsurarea randamentului;
2. un sistem statistic util eşalonului administraţiei publice centrale în munca de
concepţie;
3. proceduri participative din partea funcţionarilor publici, aflaţi în postura de
gestionari, în vederea atingerii rezultatelor dorite.
Acordarea de instrumente concrete de gestiune responsabililor de drept,
reprezintă cadrul principal al modernizării administraţiei publice. Procedurile de fixare a
obiectivelor, prezenţa bugetelor de gestiune, a tablourilor de bord şi contabilităţii de
gestiune sunt mijloace privilegiate de acţiune în scopul modernizării activităţii
administrative.
Efortul de evidenţiere a specificităţii controlului de gestiune în administraţia
publică constată, în general, două aspecte negative şi anume:
1. absenţa instrumentelor obiective de măsurare a performanţelor;
2. dificultatea de a structura activitatea organizaţiilor publice pe centre de
responsabilitate.
În legătură cu primul aspect, se poate invoca faptul că rezultatele activităţii
entităţilor publice nu se măsoară întotdeauna valoric, în termeni monetari. Organizaţiile
publice au scop non-lucrativ şi, prin urmare, profitul nu reprezintă un indicator sintetic de
apreciere a performanţelor. Activitatea sectorului public este profund influenţată de

4 Hussenot, P. – op. cit.; p. 42

112
atitudinea guvernului în privinţa elaborării politicii de preţuri şi tarife, stabilirii volumului
subvenţiilor şi sumelor alocate pentru depăşirea situaţiilor dificile.
În acest mod, întreprinderile publice vor reacţiona într-o manieră cu totul diferită
faţă de întreprinderile private care, în situaţii de criză, vor aplica măsuri radicale de
reducere a costurilor prin concedieri masive.
În cazul administraţiei publice, absenţa criteriilor cantitative, sintetice de
măsurare a rezultatelor exercită consecinţe multiple asupra controlului de gestiune şi
anume:
 incertitudinea în privinţa aprecierii eficienţei comparative a proiectelor
derulate într-o instituţie publică;
 dificultatea de a aplica analiza cost-avantaje şi de a face un clasament pe
subdiviziuni al instituţiilor de administraţie publică;
 imposibilitatea de a cunoaşte cu certitudine gradul de îndeplinire al
obiectivelor principale ale unei organizaţii publice.
În legătură cu al doilea aspect, este de remarcat că entităţile administrative
publice nu agrează deloc structurarea pe centre de responsabilitate, în forma cerută de
controlul de gestiune. Astfel, controlul de gestiune se loveşte în administraţiile publice de
trei obstacole:5
● principiul omogenităţii
● sistemul juridic de delegare
● sistemul de sancţiune
Principiul omogenităţii vizează asigurarea coeziunii în interiorul aparatului
administrativ, dar este dificil de respectat în practică. Unul din mijloacele de asigurare a
acestei coeziuni este modelul ierarhic fondat pe o construcţie piramidală a sarcinilor şi
atribuţiilor şi pe un sistem de reguli generale impersonale. Şeful ierarhic superior se
mulţumeşte doar să verifice modalitatea de supunere şi de subordonare a funcţionarilor
faţă de aceste reguli. Supunerea funcţionarilor înseamnă acceptarea unui raport ierarhic
formal care conservă unitatea administraţiei. Această manieră de lucru este specifică
ministerelor, în care omogenitatea suficientă poate asigura autoritatea miniştrilor, în
calitate de titulari de departamente. Astfel, subdiviziunea muncii pe paliere sau eşaloane

5 Hussenot, P. – op. cit.; p. 45

113
succesive, de la direcţii la birouri, pe unităţi din ce în ce mai specializate, asigură
ministrului conducerea şi gestiunea propriului minister şi totodată asumarea răspunderii
pentru activitatea departamentului respectiv.
Sistemul juridic de delegare administrativă cuprinde două forme posibile de
delegare: delegarea de semnătură şi delegarea de putere. Prima este o măsură de ordin
intern, nu modifică cu nimic repartiţia competenţelor de care dispune delegatul şi are un
caracter personal.
La rândul său, delegarea de putere este impersonală şi reprezintă voinţa de
desconcentrare a competenţelor administrative. Însă, măsurile pentru care puterea de
decizie este transferată în seama altor persoane, trebuie definite precis în textul delegării.
Aceste măsuri constituie obiectivul unor instrucţiuni ierarhice care vor face conţinutul
transferului de competenţe.
Practica demonstrează că autorităţile centrale nu recurg des la sistemul juridic al
delegării; dimpotrivă, ambiţia lor este de a concentra tot mai multă putere şi, numai dacă
riscă să fie sufocate de volumul atribuţiilor, acceptă să transfere o parte din ele în seama
administraţiilor locale.
Sistemul de sancţiuni este dificil de aplicat în controlul de gestiune, deoarece
activitatea funcţionarilor publici este reglementată de un statut special care îi protejează.
Regulile de avansare şi salarizare sunt fixate de către statut, iar funcţionarii care comit
abateri sunt deferiţi unei jurisdicţii administrative, fiind traşi la răspundere pentru faptele
lor.

Termeni cheie: control administrativ, forme de control, controlul societăţii civile

Teste de autoevaluare

1. Care este rolul controlului administrativ într-o organizaţie publică?

114
2. Care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a putea efectua controlul
administrativ?
3. Precizaţi obiectivele controlului administrativ.
4. Prezentaţi formele controlului administrativ.
5. Care sunt metodele de control administrativ?
6. Evidenţiaţi efectele controlului administrativ.

115