SEMINAR 10

FUNCTIILE MANAGEMENTULUI

Coordonarea este considerată funcţia principală a managementului, ca proces de muncă

prin care se armonizează deciziile şi acţiunile personalului firmei şi ale subsistemelor sale, în
conformitate cu previziunile anterioare şi cu procedurilor de comandă şi de antrenare adecvate.
Sensurile funcţiei de coordonare sunt legate de armonizarea, reunirea, legarea, reglarea şi
sincronizarea acţiunilor personalului, în vederea realizării obiectivelor. Funcţia de coordonare nu
trebuie identificată cu funcţia de comandă sau cu cea de organizare cu care este conjugată; o
frecventă greşeală managerială este suprapunerea a două sau trei dintre funcţiile menţionate -
atribuite unei singure persoane care, în activitatea sa, nu se consultă cu nici un alt specialist. Deşi
funcţia de coordonare şi funcţia de organizare nu sunt redundante. Coordonarea apare ca
organizare în regim dinamic.
Rolul coordonării este acela de asigurare a stării de echilibru dinamic pentru subsistemele
organizaţiei, de a nu permite creşterea entropiei sistemului, de a face permanent activă legătura
dintre compartimentele de conducere cu cele conduse şi pentru asigurarea condiţiilor necesare
comunicării între subsistemele aflate pe orizontală. Coordonarea reprezintă faza organizării
dinamice, ulterioară organizării iniţiale. Coordonarea activităţilor este cerută atât de dinamismul
mediului exterior organizaţiei cât şi de reacţia complexă a personalului propriu în faţa
modificărilor tehnologice şi a diversităţii activităţilor cu caracter de mare noutate.
Exercitarea funcţiei de coordonare este condiţionată de existenţa mijloacelor de
comunicare pe verticală (între diferitele niveluri ierarhice) şi pe orizontală (pe acelaşi nivel sau
între compartimente omoloage). Transmiterea informaţiilor în dublu sens asigură materializarea
feedback-ului şi dă managerilor posibilitatea administrării corecţiilor de proces adecvate.
Coordonarea poate fi bilaterală sau multiplă.
Coordonarea bilaterală se realizează prin dialogul nedistorsionat dintre manager şi
salariat iar feedback-ul se realizează cu promptitudine; contactul menţionat reprezintă o
puternică motivaţie pentru salariat, dar nu poate fi realizat decât în cadrul organizaţiilor de mici
dimensiuni.
Coordonarea multiplă implică un schimb complex de informaţii între managerul general,
manageri şi salariaţi; de regulă, acest proces are loc în cadrul reuniunilor, şedinţelor,
consfătuirilor, conferinţelor sau teleconferinţelor.
Funcţia de coordonare este mai puţin formalizată, ceea ce permite promovarea valorilor
umane ale managerilor şi salariaţilor.
Funcţia de control - evaluare cuprinde ansamblul acţiunilor de evaluare operativă şi
postoperativă a rezultatelor organizaţiei şi ale fiecărui salariat, de identificare a abaterilor de la
obiectivele, politicile şi standardele stabilite iniţial şi a cauzelor care le-au generat, precum şi de
adaptare de măsuri care să asigure echilibrul dinamic al ansamblului.
Funcţia de control - evaluare este, pe lângă cea de comandă, atributul managerilor,
confirmând autoritatea lor ierarhică. Se poate constata că activităţile legate de control şi de
evaluare încheie ciclul managerial: previziune - organizare - antrenare - coordonare - control. În
sens larg, controlul reprezintă una dintre componentele de bază ale conducerii şi înseamnă
posibilitatea acesteia de a supraveghea evenimentele, de a le stăpâni şi de a le regla.
Funcţia de control - evaluare poate fi materializată prin ansamblul proceselor de muncă
prin care performanţele organizaţiei şi ale subsistemelor acesteia sunt evaluare, măsurate şi
comparate cu reperele previzionate şi cu standardele adoptate. Desfăşurarea controlului permite
managerilor să administreze corecţiile necesare proceselor de muncă, dacă se înregistrează
abateri pozitive sau negative ale performanţelor anticipate.
Scopul controlului este verificarea cantitativă şi calitativă a rezultatelor parţiale sau finale
înregistrate de colectivele de lucru sau de către salariaţi, în mod individual, inclusiv dacă se
manifestă diferite anomalii: dezechilibre care pot să apară între compartimente, necorelări
organizatorice, alocarea incorectă a resurselor etc. În acest fel, controlul este o prelungire a
coordonării; efectuarea sistematică a controlului şi evaluării permite managerilor să folosească
abaterile de la performanţele preconizate sau de la obiectivele planificate ca mărimi de intrare
pentru activităţile care urmează să se desfăşoare ulterior. Un management evoluat include
controlul şi evaluarea în activităţile de rutină; la angajare, trebuie să li se explice salariaţilor că
evaluarea şi controlul fac parte integrantă din procesul muncii, aceste atribute manageriale
nefiind îndreptate împotriva salariaţilor. Controlul nu este un scop în sine ci o activitate
managerială care face legătura dintre pregătirea şi realizarea obiectivelor.
Adoptarea deciziilor postevaluare reprezintă activitatea managerială care conduce la
păstrarea prestigiului firmei/instituţiei, determinând dezvoltarea acesteia.
Procesele de control - evaluare implică 5 faze:
• evaluarea realizărilor;
• compararea realizărilor cu obiectivele şi standardele stabilite iniţial, precum şi
evidenţierea abaterilor negative şi pozitive;
• analiza cauzelor care au condus la înregistrarea abaterilor;
• administrarea măsurilor care permit compensarea şi/sau eliminarea abaterilor. Funcţia
de control - evaluare are caracter activ, preventiv şi de continuitate. Evaluarea constatativă este
înlocuită în managementul modern prin determinarea legăturii cauzale dintre fenomene.
În fig. 2.2 este schematizată ponderea funcţiilor ierarhic - manageriale: previziune,
organizare, antrenare - coordonare şi control - evaluare.

Nivel
Nivelul informaţiilor

superior

Nivel
mediu

Nivel
inferior

Figura 2. 1
Pe baza consideraţiilor de mai sus, poate fi alcătuită schema logică a procedurilor
manageriale, în dependenţă cu funcţiile managementului.