Metode moderne de management

 Conducerea prin obiective

Este probabil cea mai folosită metodă de conducere, în consecinţă unele din principiile ei se aplică chiar
şi atunci cînd se foloseşte o altă metodă. Metoda de conducere prin obiective (MBO - Management By
Objectives) poate fi definită drept „un sistem de conducere bazat pe determinarea riguroasă a obiectivelor
până la nivelul executanţilor, care participă nemijlocit la stabilirea lor şi pe corelarea strânsă a
recompenselor şi, respectiv, a sancţiunilor cu nivelul realizării obiectivelor prestabilite” – O. Nicolescu.
Următoarele trăsături sunt caracteristice metodei de conducere prin obiective:
o Obiectivele se stabilesc în comun de către toţi participanţii implicaţi în realizarea lor.
o Alături de „sistemul de obiective” se defineşte şi un sistem de control – unităţi de măsură şi limite
– care să ofere posibilitate conducerii să verifice gradul de realizare a obiectivelor.
o Ca o consecinţă a „coborârii” nivelului la care se fixează obiectivele de atins, bugetele de venituri
şi cheltuieli se individualizează pe principalele compartimente.
o Se urmăreşte o strânsă corelare a recompenselor (şi a sancţiunilor) cu gradul de realizare a
obiectivelor stabilite – să nu uităm - de comun acord.
o Întregul proces de conducere este orientat spre viitor, spre perfecţionarea activităţii,
concentrându-se asupra celor mai potrivite modalităţi de atingere a obiectivelor fixate.
Principalele avantaje ale acestei metode de conducere sunt:
o individualizarea bugetelor de cheltuieli pe principalele subdiviziuni organizatorice şi, în mod
special, pe centrele de producţie.
o asigurarea unui realism pronunţat şi coerent în stabilirea obiectivelor;
o amplificarea nivelului de motivare a personalului şi de participare la realizarea obiectivelor;
o diminuarea sarcinilor de supraveghere şi îmbunătăţire a utilizării timpului de lucru al
conducătorului;
o creşterea resposabilităţii pentru realizarea obiectivelor;
o creşterea eficienţei întregii activităţi a societăţii comerciale şi a satisfacţiei angajaţilor;
o obţinerea unui mai strâns raport de corelare între nivelul salarizării şi rezultatele obţinute pe linia
realizării obiectivelor.

 Conducerea prin produs

Singura cale de satisfacere a nevoilor oamenilor, pe de o parte, şi de desfăşurarea unei activităţi
profitabile, pe de altă parte, este realizarea unui astfel de produs şi/sau serviciu care să răspundă simultan
şi în cel mai înalt grad celor două deziderate (să satisfacă într-un înalt grad o nevoie umană şi să aducă
producătorului şi intermediarilor profit). Această necesitate determină în întreprinderi o preocupare pentru
perfecţionarea continuă a produselor şi serviciilor oferite beneficiarilor, pentru reducerea, suprimarea şi
înlocuirea celor perimate. Realizarea sarcinilor de acest gen ale întreprinderilor pot fi îndeplinite cu bune
rezultate folosind metoda de conducere prin produs. Conducerea prin produs poate fi definită drept „o
manieră de a conduce cu ajutorul căreia toate problemele referitoare la un produs important (sau o grupă
de produse) sunt grupate şi subordonate, pentru coordonare şi supraveghere, unei conduceri specifice şi
într-un fel separate din cadrul întreprinderii” – M. Dumitrescu.
Metoda de conducere prin produs are două trăsături pe care nu le întâlnim la nici o altă metodă de
conducere, respectiv:
o structura organizatorică a unei societăţi comerciale care aplică metoda pe care o analizăm este
tridimensională; structura „neobişnuită” se realizează prin adăugarea la conducerea tradiţională -
bidimensională (ierarhică şi funcţională) – a conducerii produs;
o toate activităţile ce privesc produsul şi/sau serviciul (cercetare, fabricaţie, vânzare, servicii post-
vânzare etc.) sunt „conduse”, în toate etapele ciclului său de viaţă3 , de conducătorul produsului
respectiv.
Toate acţiunile desfăşurate de compartimentele funcţionale sau operative din întreprindere cu
implicaţii asupra produsului – indiferent de dimensiunile consecinţelor – sunt mai întâi avizate de
conducătorul produsului, evident după o analiză prin prisma tacticii pe care şi-a formulat-o în legătură
cu produsul respectiv.
Succinta prezentare nu poate fi încheiată fără o scurtă prezentarea a avantajelor metodei, dintre
acestea enumerăm:
o creşterea gradului de raţionalitate a organizării şi desfăşurării fabricaţiei principalelor
produse, ca urmare a abordării lor sistemice, centrate pe eficienţă;
o accentuarea dimensiunii previzionale a conducerii activităţilor de producţie, urmare a
fundamentării lor pe temeinice strategii de fabricare şi promovare a produselor;
o crearea unor condiţii superioare pentru desfacerea produselor şi sporirea profitului pe produs;
o creează condiţiile şi posibilităţile pentru orientarea managementului societăţii comerciale spre
înnoirea şi adaptarea produselor la cerinţele pieţei.

 Conducerea prin rezultate

Conducerea prin rezultate este metoda prin care fiecare manager, indiferent de nivelul ierarhic pe care se
situează, are responsabilitatea obţinerii rezultatelor6 fixate compartimentului pe care-l conduce.
Rezultatele ce revin unui compartiment pot fi atinse făcându-se apel atât la totalitatea resursele atribuite,
cât şi la pregătirea, experienţa şi capacitatea managerului. Această metodă se poate defini drept un mod
organizat de obţinere a unor rezultate, ca urmare a desfăşurării şi evaluării activităţii conducătorilor, în
procesul de realizare a unor obiective. Spre deosebire de metoda conducerii prin obiective această metodă
pune accentul doar pe rezultatul final.
Specificul acestei metode constă în definirea unor rezultate – ce urmează a fi obţinute – şi a unor
modalităţi concrete de evaluare şi măsurare a gradului lor de realizare, lăsând managerului întreaga
libertate de acţiune. În aceste condiţii, fiecare manager va face apel, pentru îndeplinirea sarcinilor stabilite
compartimentului pe care-l conduce, la soluţiile socotite, de el, corecte, soluţii care vor fi totdeauna
consecinţa aptitudinilor şi măiestriei sale. În ceea ce priveşte conducerea superioară, trebuie menţionat că
atributele (funcţiile) planificare şi control capătă o importanţă deosebită; planificând rezultatele şi
controlând periodic realizările, conducerea superioară este în permanenţă la curent cu mersul activităţii
putând acţiona rapid, prin măsuri potrivite, în cazul unor abateri neprevăzute, dar prevăzute în
„procedurile” aprobate.
Metoda se individualizează prin următoarele trăsături caracteristice:
 o rezultatele ce sunt aşteptate de la un compartiment se stabilesc în aşa fel încât să fie în
concordanţă atât cu obiectivele generale ale întreprinderii, cât şi cu resursele disponibile;
o întregul colectiv trebuie să fie încărcat în mod echitabil cu sarcini pentru ca efortul pe care-l
presupune atingerea rezultatelor să fie uniform repartizat;
o remunerarea personalului trebuie să se realizeze în directă legătură cu gradul de îndeplinire a
sarcinilor, simultan de către întregul colectiv şi de către fiecare membru al său în parte. Această
trăsătură asigură realizarea unei înalte concordanţe, în domeniul remunerării, între interesele
întregii întreprinderi şi cele individuale – important obiectiv al managementului modern;
o după fixarea rezultatelor, ce se aşteaptă de la un compartiment, de la managerul acestuia,
intervenţia organului superior constă, practic, numai în compararea rezultatelor obţinute cu cele
planificate.

 Conducerea prin excepţii

Dinamismul tehnologiei, mărimea şi complexitatea întreprinderilor au determinat, printre altele, şi o
multiplicare a sarcinilor conducerii într-o asemenea măsură încât se pune sub semnul întrebării
capacitatea managerilor de a face faţă multitudinii de sarcini.
Conducerea prin excepţie poate fi definită drept un sistem de identificare şi comunicare care semnalează
managerului când este necesară intervenţia sa Fundamentele managementului firmei şi rămâne tăcut
atunci când intervenţia acestuia nu este necesară - H.B.Maynard.
Scopul principal al unui astfel de sistem este de a simplifica procesul de conducere însăşi – de a permite
unui manager să se ocupe de problemele care necesită într-adevăr intervenţia sa şi să nu îşi piardă timpul,
extrem de preţios, cu cele care sunt mai bine tratate de colaboratorii săi.
Trăsăturile caracteristice ale metodei sunt:
o Circulând prin sistemul informaţional numai informaţiile ce semnalează cazurile excepţionale şi
care sunt destinate, pentru intervenţie, unui singur manager (care are competenţa şi
responsabilitatea „depanării” acestora) se realizează, concomitent, o reducere a informaţiilor care
circulă prin sistemul informaţional şi o reducere a informaţiilor care ajung la fiecare manager în
parte, dându-le astfel posibilitatea de a se concentra asupra problemelor de concepţie.
o Informaţiile circulă prin sistemul de conducere în mod selectiv ele fiind destinate şi prelucrate la
cel mai coborât nivel ierarhic care are competenţa de a lua decizii în situaţia semnalată.
o Dată fiind „selectivitatea” informaţiei, deciziile sunt luate în cunoştinţă de cauză, fără riscurile
necunoaşterii tuturor aspectelor relevante într-o situaţie neplanificată, neobişnuită.
o În conducerea ierarhică şi funcţională diviziunea muncii este nu numai adâncită şi zonată cu
precizie, dar şi profund raţională, ea bazându-se, de la început, pe mărimea abaterilor şi pe
competenţele decizionale ce revin fiecărei poziţii (funcţii) ierarhice.
o Dată fiind frecvenţa tot mai redusă a abaterilor, şi implicit a informaţiilor care le semnalează, pe
măsură ce ne apropiem de nivelurile ierarhice superioare, procesul decizional se desfăşoară, din
punct de vedere cantitativ, la nivelele ierarhice inferioare, degrevându-le pe cele superioare.
 Conducerea prin proiecte
Se utilizează, de regulă, de marile întreprinderi sau compartimente care au drept obiectiv realizarea unor
lucrări deosebit de complexe, care presupun o strânsă colaborare în realizarea lor, cum ar fi: investiţii,
introducerea unui sistem automat de prelucrare a datelor, schimbarea şi/sau reorganizarea unui sistem de
conducere, pregătirea pentru sezon a unei staţiuni etc. De altfel, metoda a fost concepută la NASA pentru
realizarea rachetelor spaţiale, misiunea Apollo. Metoda conducerii prin proiecte asigură rezolvarea rapidă
şi eficientă a unor lucrări complexe sau complicate în termenele stabilite şi cu cheltuieli minime, datorită
faptului că permite ordonarea activităţilor după un „calendar” optim (căruia îi corespunde un buget de
cheltuieli minim) şi urmărirea concomitentă a desfăşurării tuturor activităţilor în curs de execuţie şi
corelarea lor cu resusele existente, disponibile. Metoda se caracterizează printr-o mare supleţe, structurile
organizatorice modificându-se de la un proiect la altul (una din trăsăturile caracteristice ale metodei) şi
presupune existenţa unui personal – atât a celui de execuţie, cât şi a celui de conducere – foarte bine
pregătit şi dispus să-şi asume riscul pe care-l presupune trecerea frecventă de la o lucrare la alta.
În concluzie, conducerea prin proiecte este o metodă cu o durată limitată de acţiune, utilizată pentru
soluţionarea unor probleme complexe care apar periodic sau sunt permanente în activitatea unor
organizaţii.

 Conducerea prin bugete

De regulă, pe ansamblul întreprinderii cheltuielile, veniturile şi rezultatele finale (profitul sau pierderile)
sunt măsurate cu precizie, nu însă şi pe fiecare compartiment sau unitate operativă în parte, împiedicând
managementul să cunoască aportul real al fiecărui colectiv la rezultatul final al întreprinderii. Metoda
foloseşte bugete la nivelul tuturor compartimentelor pentru care se detaliază planuri şi obiective ce revin
atât colectivelor respective, cât şi managerilor lor. Metoda are un profund caracter economic, urmărind în
detaliu contribuţia fiecăruia din compartimentele întreprinderii la cheltuielile, veniturile şi profitul sau
pierderile totale; în acest fel, contribuie la obţinerea unor rezultate superioare.

 Metoda delegării
Este o metodă utilizată frecvent în conducerea întreprinderilor (cel mai adesea în completarea altor
metode) datorită faptului că raţionalizează munca managerilor, prin transferul, către colaboratori, a unor
sarcini, mai ales în perioadele de activitate intensă. Metoda creează, de asemenea, un climat prielnic
dezvoltării iniţiativei colaboratorilor care sunt implicaţi în conducere. Metoda delegării se poate defini ca
un transfer temporar, către un colaborator, a uneia din sarcinile de serviciu ale managerului, transfer
însoţit de competenţa şi responsabilitatea corespunzătoare sarcinii respective. În virtutea sarcinilor şi a
responsabilităţilor sale managerul continuă să răspundă, faţă de superiorii săi, alături de colaboratorul
căruia i-a fost transmisă sarcina, pentru modul cum aceasta a fost îndeplinită.
Fiecare dintre aceste metode are caracteristici specifice, care le definesc, dar, de cele mai multe ori, ele se
îmbină între ele în conducerea întreprinderilor.