MANAGEMENTUL ORGANIZAȚIONAL ÎN DOMENIUL ORDINII

PUBLICE ȘI SIGURANȚEI NAȚIONALE II

ORGANIZATIONAL MANAGEMENT

NIȚICĂ ALEXANDRU DANIEL 1

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”

Abstract:
Managementul l-a însoţit pe om, am putea spune, în decursul istoriei sale. Fenomenul
este firesc dacă ne gândim la faptul că pentru a supravieţui, pentru a putea obţine cele necesare
existenţei, pentru a-şi îmbunătăţi traiul, omul a trebuit să-şi pună întrebări de felul: ce să facă?,
cum să facă? etc. Managementul l-a ajutat să obţină răspunsul la aceste întrebări, chiar dacă el a
fost mai mult sau mai puţin cunoscut. S-a dedus, totuşi, că există “ceva” care bine stăpânit permite
unor oameni să obţină rezultate mai bune decât ale altora. Acest “ceva” perceput de către om s-a
conturat sub forma unor elemente de conducere. Cu timpul deşi ele au constituit un anumit secret,
considerate ca atare de către cei care le receptaseră şi le sesizaseră importanţa, au început să
devină cunoscute, să constituie “apanajul” multora dintre cei care manifestau iniţiativă în
domeniul economic, dar nu numai în acesta. Totodată, elementele respective au început să fie
studiate de către oamenii de ştiinţă, teoretizate şi s-au elaborat lucrări ştiinţifice. A avut loc
desigur, în timp, un proces foarte lent, dar oricum continuu, de trecere spre managementul
ştiinţific, care l-a înlocuit tot mai mult pe cel empiric.
Cuvinte cheie: management, organizație , luarea deciziilor, conducere.
Keywords: management, organization, decisions, leading.

Managementul ca ştiinţă presupune elaborarea unor concepte, principii, metode şi tehnici de

lucru cu caracter general, a căror utilizare trebuie să asigure folosirea optimă a potenţialului uman,
material şi financiar din unitatăţile economice.
Ştiinţa managementului constă în studierea, sistematizarea, generalizarea, experienţei
practice, căutare de noi idei, formulare de principii, reguli privind cele mai bune căi de conducere,
care să permită obţinerea de rezultate maxime cu minim de efort.
Managementul este o sumă de activităţi incluzând planificarea, luarea deciziilor,
organizarea, conducerea (dirijarea) şi controlul, toate orientate spre folosirea resurselor umane,
financiare, materiale şi informaţionale ale organizaţiei, într-o manieră efectivă şi eficientă, pentru
atingerea unui obiectiv. Managementul ca ştiinţă se ocupă de evidenţierea metodelor, tehnicilor şi
instrumentelor de conducere, cu formalizarea lor ştiinţifică şi cu incorporarea acestora într-o
concepţie coerentă asupra procesului conducerii. Privit ca domeniu de studiu, managementul
include analiza mediului social şi cultural, pentru a asigura concordanţa dintre metodele utilizate în
atingerea obiectivelor organizaţiei şi valorile societăţii respective.
Totodată, managementul poate fi considerat un proces de coordonare a resurselor umane,
informaţionale, fizice şi financiare, în vederea dezvoltării organizaţiei sau – într-o definiţie

1
Masterand, Academia de Politie „Al.I.Cuza”, adresă e-mail: alex.19x94@yahoo.com
1
complementară – ca un proces de obţinere şi combinare a resurselor umane, financiare şi fizice, în
vederea îndeplinirii scopului primar al organizaţiei: obţinerea de produse şi servicii dorite de un
anumit segment al societăţii.
Cunoştinţele sistematice de management contribuie la realizarea a ceva care reprezintă mult
mai mult decât o simplă pricepere, adică o cultură în acest domeniu, s-ar putea spune chiar o stare
de spirit. Cel care deţine o asemenea cultură, se “mişcă” într-o lume aparte a ideilor privind
organizarea, coordonarea, antrenarea şi motivarea grupurilor umane care acţionează într-o unitate.
El este chemat să-i spijine pe oameni, să-i coordoneze în atingerea scopurilor proprii şi a
obiectivelor organizaţiei. Se desprinde, implicit necesitatea de a se asigura utilizarea potenţialului
uman, tehnic şi financiar de care se dispune, de a combina optim aceşti factori de producţiei şi, în
general, de a face să funcţioneze şi să supravieţuiască sistemul pe care unitatea îl reprezintă. Cu
timpul, alături de cunoştinţe vor creşte experienţa şi abilitatea managerilor, ceea ce le va permite să
acţioneze tot mai eficient în condiţiile economiei de piaţă.
Capacitatea de a utiliza metodele, tehnicile şi principiile oferite de ştiinţa managementului,
de a le aplica, de a le combina reprezintă, de fapt, tocmai arta de a conduce. Intervine, desigur, ceea
ce este cunoscut sub forma raportului dintre teorie şi practică, rezultatele obţinute de practicieni vor
fi diferite în funcţie de măsura în care vor apela, potrivit cu condiţiile existente, la elemente
teoretice şi ştiinţifice de bază din management, şi mai puţin la ceea ce au făcut, la intuiţie care, deşi
importante nu pot înlocui, totuşi, ştiinţa. Ei vor fi, în acest fel “mai oportuni”, intervenţiile lor având
şanse mai mari de reuşită, se pot concretiza în rezultate mai bune. Tot atât de adevărat este şi faptul
că simpla însuşire a metodelor, a principiilor, a instrumentelor de management nu poate asigura
succesul deoarece este necesar să se ştie când şi cum se folosesc acestea. Trecerea la economia de
piaţă impune schimbări de fond, inclusiv în ceea ce priveşte concepţia managerială. Este necesar un
proces de asimilare de cunoştinţe care să permită abordări şi soluţionări pentru problemele ivite,
ceea ce a fost are tot mai puţină importanţă. O unitate cu autonomie deplină presupune mai multă
autoritate pentru manager, dar, cel puţin în aceeaşi măsură, şi responsabilitate faţă de deciziile
proprii.

Esenţa managementului este exprimată prin doua componente:

a. Procesele de management, care se concretizează printr-o paleta largă de decizii şi acţiuni
pentru determinarea obiectivelor firmei, resurselor şi mijloacelor
necesare realizării lor. În cadrul procesului de management echipa de conducere a firmei
acţionează, folosind metode si tehnici de conducere specifice, asupra personalului din subordine
pentru realizarea obiectivelor propuse în condiţii de
eficienţă.
Procesul de management are un caracter ciclic; el se derulează, în general, în mai multe faze
si anume:
- faza previzională
- faza de operaţionalizare
- faza finală.

b. Relaţiile de management complexe – impuse de realizarea procesului de management - se

stabilesc între membrii echipei de conducere, pe de o parte, între
aceştia si toti ceilalti angajaţi ai firmei, pe de altă parte, precum si între membrii staff-ului altor
firme, organisme financiare etc.
2
 Principiile si sistemul de management
Principiile generale ale managementului sunt:
1. Principiul asigurării concordanţei dintre parametrii sistemului de management al firmei
si caracteristicile sale esentiale si ale mediului ambiant – functionalitatea şi competitivitatea firmei
implică o permanentă corelare, adaptare şi perfecţionare a sistemului de management la situatia
efectiv existenta în cadrul sau, la cultura organizationala si la contextual socio-economic în care îsi
desfasoara activităţile;
2. Principiul managementului participativ – exercitarea celor mai importante
şi complexe procese si relaţii de management în cadrul firmei este necesar să se bazeze pe
implicarea de manageri, specialisti si reprezentanti ai proprietarilor apelând la leadership şi
realizând un nou tip de cultura organizaţională;
3. Principiul motivaării tuturor factorilor implicaţi, a stakeholderilor în activitatile firmei –
motivarea exprimă necesitatea unei asemenea stabiliri si utilizari a stimulentelor şi sanctiunilor
materiale si morale de catre factorii decizionali încât sa asigure o împletire armonioasa a intereselor
tuturor partilor implicate, a stakeholderilor organizatiei, generatoare de performante superioare ale
organizatiei;
4. Principiul eficacitatii si eficientei – dimensionarea, structurarea si combinarea tuturor
proceselor si relatiilor manageriale este necesar sa aiba în vedere maximizarea efectelor economico-
sociale cuantificabile si necuantificabile ale firmei în vederea asigurarii avantajului competitiv.
Domeniul managementului, indiferent dacă este abordat în SUA, Japonia sau
România, este totodată o artă şi o ştiinţă.
Este o „ARTĂ” pentru că cere putere de judecată şi adaptabilitate la situaţiile în schimbare,
dintre care multe apar datorită acţiunilor altor oameni; alţi manageri subordonaţi, clienţi, furnizori,
concurenţi – toţi în interacţiune într-un uriaş joc care afectează succesul sau nereuşita unui anumit
manager şi afectează sau influenţează profitabilitatea şi chiar supravieţuirea întreprinderii. Mulţi
dintre cei care studiază domeniul managementului îl definesc ca pe „arta de a realiza obiectivele
propuse cu ajutorul oamenilor şi al altor resurse”.
Managementul este, de asemenea, o „ştiinţă” pentru că a fost studiat şi s-a constatat că are anumite
legi şi reguli ca fizica: când linia de asamblare nu este aprovizionată cu materii prime şi materiale
sau cu energie pentru funcţionarea maşinilor, nu poate fi producţie; când personalul de la desfacere
nu poate să asigure desfacerea tuturor produselor se creează un stoc şi activitatea de producţie
trebuie redusă; când nu sunt resurse financiare pentru modernizarea echipamentului sau pentru
lansarea unor noi produse, uzura morală va determina necompetitivitate. Aceste situaţii sunt
cunoscute şi pot fi evitate de manageri experimentaţi. Un bun manager trebuie să ştie despre
industria în care lucrează întreprinderea, să cunoască tehnologia, politica, concurenţa şi factorii
sociali care pot influenţa industria respectivă.

Procesul de management in organizatia militara

In organizatia militara se desfasoara ample procese de munca, diferentiate potrivit caracterului
actiunilor ce le compun, dar si rezultatelor directe obtinute.

3
 Se poate vorbi astfel, pe de o parte, de procesele executive, in care resursa umana actioneaza
asupra si/sau utilizeaza resursele materiale, financiare si informationale, in scopul atingerii
obiectivelor stabilite, iar pe de alta parte, de procesele manageriale, in care o parte a resursei umane
(conducatori: comandanti, sefi etc.) actioneaza asupra celeilalte parti (personalul condus) cu scopul
de a atrage organizatia la realizarea obiectivelor.
Clasicii managementului au incercat sa defineasca procesul de management:
• Fr. Taylor: „a şti precis ce trebuie făcut cat mai bine si mai ieftin";
• H. Fayol: „a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona şi a controla".
Procesul de management din organizaţia militară reprezintă ansamblul integrat al acţiunilor de
prevedere, organizare, coordonare, antrenare a personalului si control-evaluare exercitate de
sistemul conducător în vederea stabilirii şi realizării obiectivelor acesteia.
Procesul de management nu se poate reduce la una sau alta din funcţiile sale întrucât nici una
din funcţii nu poate defini complexitatea managementului şi nu poate asigura eficienta acestui
proces.
Numai ansamblul integrat al funcţiilor managementului poate defini amploarea acestui proces
şi-i poate asigura eficienta.
Momentul esenţial al procesului managerial în orice structura militară îl reprezintă decizia
manageriala.
Aceasta deoarece se regăseşte în toate funcţiile managementului:
• astfel previziunea se încheie cu decizia privind obiectivele şi direcţiile de acţiune
• organizarea se încheie cu decizia privind formele si metodele de organizare a instruirii
• coordonarea se încheie cu decizii de armonizare a personalului si activităţilor
• antrenarea se încheie cu decizii privind stimulentele care motivează personalul
• controlul se încheie cu decizii de corecţie în vederea realizării obiectivelor.
In acelaşi timp, calitatea deciziilor adoptate influenţează sensibil eficacitatea procesului
managerial.
La baza funcţiilor managementului, a deciziei manageriale stau informarea si comunicarea.
Calitatea informării influenţează calitatea deciziei şi implicit, calitatea procesului de
management.
Exercitându-si funcţiile sale, managementul pune in mişcare o serie de activităţi specifice
grupate după omogenitatea lor in funcţiunile organizaţiei, care sunt: instruire-educare, organizare-
mobilizare, logistica, resurse umane, cercetare-dezvoltare.
De reţinut, ca toate funcţiile managementului se regăsesc în fiecare din funcţiunile organizaţiei.
Rolul liderului de grup în adoptarea deciziilor colective
Calitatea deciziei grupului depinde de cine este mai influent: cel cu idei bune sau cel cu idei
proaste. De aceea, rolul liderului este hotărâtor în modul de folosire a potenţialului grupului.
Conducerea trebuie să cunoască următoarea dilemă: cu cât un lider are mai multă putere, cu atât
mai importantă este contribuţia sa la activitatea grupului. Şi cu cât are mai multă putere cu atât
comportamentul lui poate deveni un obstacol în schimbul de idei.
Soluţia cea mai bună este existenţa unui lider puternic şi a unor membri ai grupului puternici şi
informaţi.
Un manager eficace trebuie să ştie să fie şi lider de grup, atunci când situaţia o cere.
Rolul liderului este foarte important în rezolvarea problemelor apărute pe parcursul adoptării
deciziilor colective şi constă în următoarele:
• prezintă situaţia actuală, ordinea şi oportunităţile din program;
• armonizează diversitatea ideilor, concepţiilor, cunoştinţelor profesionale ale membrilor
grupului, asigură un sistem de comunicare liberă între aceştia;
• asigură fiecărui participant dreptul la opinie, protejarea ideilor minoritare;
• creează un mediu favorabil pentru stimularea creativităţii (confort fizic, ambianţă plăcută,
bună dispoziţie);
4
 • încurajează creativitatea prin folosirea metodelor cunoscute;
• asigură acelaşi nivel de informare pentru toţi membrii grupului;
• elimină variantele decizionale care nu sunt aplicabile;
• aplanează eventualele conflicte apărute între membrii grupului şi le foloseşte constructiv;
• ţine seama de constrângerile care pot să apară în procesul decizional legate de timp,
insuficienţa resurselor necesare, aspecte juridice ş.a.;
• analizează progresul realizat pe parcurs în rezolvarea problemei;
• cunoaşte şi utilizează metode matematice pentru adoptarea deciziilor;
• ştie că şi compromisul este o soluţie de moment;
• după adoptarea deciziei, rolul managerului lider este de a determina îndeplinirea acesteia.

Aşadar, in concluzie studiul managementului îi poate ajuta pe cei ce vor deveni manageri,
respectiv comandanți de unitati să cunoască limitele în cadrul cărora poate funcţiona unitatea și de
a avea un mod de a conduce productiv din toate punctele de vedere.

BIBLIOGRAFIE

1. VOICU, Costică, PRUNĂ, Ştefan, Managementul organizaţional al Polţiei

– Fundamente teoretice, Editura Mediauno, Bucureşti, 2007
2.www.wikipedia.ro