Relația dintre două personaje- Ion-Ana

Opera literară ,,Ion’’, aparținând lui Liviu Rebreanu, ap ărută în anul

1920, a fost scrisă pe durata a șapte ani, se încadrează în categoria
romanului realist-obiectiv, deoarece autorul mizează pe
obiectivitate, acțiunea este ancorată în actualitatea vieții,
înfățișând diverse aspecte sociale, personajele sunt tipice, iar
forma adoptată este una echilibrată, punându-se accent pe
exactitatea exprimării. De aceea și viziunea despre lume sau
perspectiva narativă este una obiectivă, întrucât naratorul este
omniprezent și omniscient, iar relatarea întâmplărilor se face la
persoana a III-a, fără vreo implicare afectivă. Un element esential al
structurii acestui roman îl constituie personajele care particip ă la
acțiune și se încadrează unor anumite tipologii, stabilind între ele
diferite relații și fiind purtătoarele mesajului autorului. Personajele,
ca element esential al structurii unui roman realist-obiectiv,
participă la acțiune și se încadrează unei anumite tipologii, stabilind
între ele anumite relații. Aceasta nu înseamnă însă că personajele
sunt construite schematic, deoarece ele sunt prezentate, în mod
realist, cu defectele și cu calitățile lor, devenind individualități
complexe și verosimile. În privința relațiilor dintre personajele
romanului, acestea sunt numeroase, dar una dintre cele mai
interesante este cea dintre Ion, personajul principal al romanului și
Ana, deoarece este o relație aparte, complexă prin numeroasele
asemănări și deosebiri dintre personaje. Evoluția relației dintre
aceste două personaje este evidențiată de scriitor printr-o serie de
elemente ale textului: prin temă, prin acțiune, prin construirea
conflictelor și evidențierea relațiilor lor cu celelalte personaje ale
romanului sau printr-o diversitate de procedee de caracterizare sau
de tehnică narativă.
Statutul social, psihologic și moral
Ion, protagonistul romanului, întruchipează tipologia tăranului sărac
nemulţumit de propia condiţie sociala, pe care vrea să şi-o
îmbunătăţească. În societatea rurală a satului Pripas, unde condiţia
socială a individului este dată de numărul de pogoane de pământ
deţinute, Ion se simte marginalizat social. Şi asta datorită faptului
că destinul i-a hărăzit să trăiască într-o familie în care tatăl a risipit
zestrea soţiei. Destinul prestabilit al protagonistului este surpins
încă de la scena horei, printr-o secventă de perspectivă finalistă,
când naratorul îl surpinde pe Alexandru Glanetasul „abandonat ca
un câine la uşa bucătăriei, sfiindu-se să se amestece în vorbă
printre bocotanii satului”. La polul opus al statutului social se
situează Ana, fiica „bocotanului” Vasile Baciu. Femeia devine o ţintă
pentru Ion care profită de nevoia ei de tandreţe şi de afecţiune
pentru a pune mâna pe pământurile lui Vasile Baciu. Cele două
personaje par să reitereze destinul părinţilor lor a căror căsătoriei
are la bază acelaşi motiv al flăcăului sărac şi al fe ţei bogate. Tatăl
lui Ion s-a căsătorit cu Zenobia, o fată cu zestre, pe care ulterior a
risipit-o. Tatăl Anei, Vasile Baciu, şi-a luat o soţie bogată, a p ăstrat
averea, dar şi-a pierdut nevasta. Aşadar, în acest roman care
propune o viziune tradiţională, datele biografice ale celor două
personaje au rolul de a avertiza asupra destinului lor prestabilit.
Atât Ion, cât şi Ana vor încerca să forţeze limitele destinului, astfel
sfârşind tragic. Din punct de vedere psihologic, atât Ion cât şi Ana
reprezintă caractere slabe, suspuse obsesiilor. Ion acţionează
obsesiv în dorinta lui de a avea cât mai mult pământ, în vreme ce
Ana îşi doreşte obsesiv afecţiunea lui Ion. Relaţia dintre cele dou ă
personaje este una specifică între manipulator şi manipulat. Ion
conştientizează nevoia fetei de afecţiune şi recurge la manipulare
pentru a-şi atinge scopul, acela de a intra în posesia pământurilor
lui Vasile Baciu. Orbită de dorinţa de afecţiune şi de protecţie, Ana
se lasă antrenată în jocul malefic a lui Ion. Din punct de vedere
moral, existenţa celor două personaje este lipsa sferei eticii. Ion
este total imoral, pentru că recurge la gesturi necinstite pentru a-si
atinge scopul: o lasă însărcintă pe Ana, făcând-o de rusinea satului,
împingând-o în cele din urmă la spânzurătoare. Ana, la rândul ei,
poate fi imorală având în vedere faptul că a acceptat să fie părta șă
la actul erotic înainte de căsătorie. Cu toate acestea, cele dou ă
personaje pot fi absolvite parţial de vină, dar avem în vedere că au
acţionat influenţaţi din exterior. Ion, la început, pune în aplicare
planul de seducere pentru fata „bocotanului” la vorbele aruncate de
Titu Herdelea „Vasile Baciu nu vrea s-o dea de voie, trebuie să-l
obligi să o facă”.
Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a
modului în care evaluează relația dintre cele două personaje.
Relaţia dintre cele două personaje se evidenţiază încă de la scena
horei, prezentată încă din expoziţiunea romanului. Deşi o iubeşte pe
Florica, Ion alege să o invite la joc pe Ana. Apoi cei doi se retrag din
joc pentru a sta de vorbă singuri, feriţi de ochii lumii. Prin stil
indirect liber, naratorul omniscient pătrunde în gândurile
protagonistului. Cititorul observă că Ion nu-şi îndreaptă privirea spre
ochii Anei, ci îi surprinde doar buzele care se mişcă lent, dezvelindu-
i gingiile trandafirii, cu nişte dinţi albi ca laptele şi cu strunguli ţa la
mijloc. Faptul că privirea Anei nu este înregistrată de protagonist
sugerează faptul că acesta nu are niciun interes să cunoască
sufletul femeii. În schimb îi apare în minte imaginea Floric ăi „cu
ochii albăstrii ca cerul de primăvară”. Această secvenţă narativă
reliefează relaţia dintre cele două personaje, faptul că Ion nu o
iubeşte pe Ana, ci pe Florica, fata frumoasă, dar săracă.
Imediat după ce Vasile Baciu află că Ana este însărcinată cu Ion, o
bate şi o alungă de acasă. Ajunsă la locuinţa Glanetasului, femeia
este întâmpinată de indiferența lui Ion care continuă să mănânce,
tăindu-şi tacticos bucăţile de mâncare. Îşi şterge apoi briceagul de
pantaloni, ridicându-şi privirea spre pântecele Anei, moment în care
afişează un zâmbet de satisfacţie. Este conştient că-n pântecele
Anei se află garantul pentru pământurile lui Vasile Baciu. O trimite
apoi pe Ana după tatăl său pentru a discuta condiţiile de nuntă.
Elemente de structură
Discursul narativ al romanului dezvoltă o tematică rurală, aducând
în prim plan problematica pământului în satul transilvănean, Pripas,
de la începutul sec al XX-lea. În societatea rurală, surprinsă de
Rebreanu în roman poziţia socială este dată de numărul de loturi de
pământ deţinute. De asemenea, întemeierea familiilor se realizează
pe criterii economice. Astfel, Ion renuntă la iubirea pentru Florica
cu scopul de a pune mâna pe pământurile lui Vasile Baciu. Într-un
război al orgoliilor masculine, Ana nu este decât o victimă a
desinului.
Conflictul principal al romanului este unul exterior şi constă în lupta
pentru pământ în satul Pripas. Protagonistul este răspunzător
pentru toate conflictele majore prezente în text: între Ion şi Simion
Lungu, între Ion şi Vasile Baciu, între Ion şi George Bulbuc etc.
Modernitatea romanului constă însă în surpinderea unui conflict
interior, sufletul protagonistului fiind scindat între cele două porniri
contradictorii: „Glasul pămantului” şi „Glasul iubirii”.
Perspectiva narativă obiectivă, cu o vizune „dindărăt” îi aparţine
unui narator omniscient, omniprezent şi extradiegetic. Acest
narator nu idealizează personajele, nu intervine în existenţa lor,
lăsându-le să evolueze spre deznodământ, după năzuinţe şi
slăbiciuni. Omniscienta naratorială se evidenţiază în scenele de
perspectivă finalistă. De exemplu, imaginea drumului din incipit
prefigurează traseul existenţial al protagonsitului, la fel cum
imaginea mâinilor sale „pline cu lutul cleios ca nişte mănuşi de
doliu” avertizează asupra sfârşitului său tragic. De asemenea,
imaginea cârciumarului spânzurat averizează sfârşitul tragic al
Anei.
Modalităţile de caracterizare a celor două personaje sunt cele
consacrate de proză realistă: directe şi indirecte. În capitolul al
doilea naratorul oferă informaţii biografice semnificative pentru
evoluţia ulterioară a celor doi. Despre Ion aflăm că era cel mai bun
elev al învăţătorului Herdelea, dar că băiatul a refuzat să-şi continue
şcoala pe motiv că „pământul îi era mai drag ca ochii din cap”.
Despre Ana ni se spune că a rămas orfană de mamă, nevoită fiind să
trăiască lângă un tată sever şi alcoolic. Aceste elemente biografice
sunt semnificative pentru a înţelege comportamentul obsesiv al
celor două personaje: Ion îşi doreşte pământ, iar Ana, afecţiune.
Gesturile, faptele, gândurile sau relaţia dintre personaje se
constitue în adevărate mijloace indirecte de carcaterizare. Pe lâng ă
mijloacele consacrate de caracterizare autorul foloseşte şi
modalităţi moderne: monologul interior şi stilul indirect liber.
Concluzie
Prin cele două personaje, Ion şi Ana, Liviu Rebreanu şi-a exprimat
viziunea tradiţională privind relaţia omului în raport cu
destinul.Omul tradiţional crede într-un destin prestabilit. Încercarea
de a forţa limitele destinului, de a-i depăşi, are consecinţe tragice.
Cele două personaje au încercat să atingă fericirea, să se opună
destinului şi, de aceea, au sfârşit tragic. Prin Ion şi Ana, personajele
purtătoare de semnificaţie al mesajului transmis prin discursul
narativ, scriitorul transilvănean şi-a exprimat viziunea asupra unei
existenţe tragice, resimțindu-se influențe ale naturalismului.