Traducere din limba engleză

Oana Stănescu
 1

—  AM AJUNS, A ZIS IRYS.

M‑am uitat de jur împrejur. Jungla ce ne înconjura clocotea
de viață. Tufișuri întinse și verzi ne blocau calea, din umbrarul
copacilor atârnau liane, iar sporovăiala și trilurile neîncetate
ale păsărilor exotice mi se zbăteau în urechi. Niște creaturi mă‑
runte și blănoase, care ne urmăriseră prin junglă, ne pândeau
din ascunzișurile lor din spatele frunzelor uriașe.
— Unde? am întrebat, aruncându‑mi privirea la celelalte
trei fete.
Tovarășele mele au ridicat din umeri la unison, la fel de în‑
curcate. În aerul dens și umed, rochiile lor subțiri din bumbac
erau ude de sudoare. Propriii mei pantaloni negri și cămașa albă
mi se lipiseră de pielea cleioasă. Obosiserăm să ne tot târâm
rucsacurile grele pe potecile strâmte ale junglei, iar pielea ne
mânca teribil din cauza insectelor misterioase ce se prindeau
încontinuu de noi.
— În domeniul Zaltana, a răspuns Irys. Cel mai probabil,
acasă la tine.
8 Maria V. Snyder

Am cuprins cu privirea vegetația luxuriantă și nu am văzut

nimic care să semene cu o clădire. În timpul călătoriilor noas‑
tre spre sud, de fiecare dată când Irys declarase că ajunsese‑
răm, ne aflam de obicei în mijlocul vreunui orășel sau sătuc,
cu case făcute din lemn, piatră sau cărămidă, înconjurate de
câmpuri și ferme. Locuitorii în haine vesele ne întâmpinau, ne
hrăneau și, prin marea de voci și de arome picante, ne ascultau
povestea. Apoi, anumite familii erau chemate degrabă. Într‑un
vârtej de emoții și de murmure, câte unul dintre copiii din gru‑
pul nostru, care trăise în orfelinatul din nord, era reunit cu
familia despre care nici nu știuse că exista.
Ca rezultat, ceata noastră își redusese treptat numărul pe
măsură ce înaintam în teritoriul de sud al Sitiei. În curând,
lăsaserăm în urmă aerul rece al nordului, iar acum fierbeam
în căldura umedă a junglei, în vreme ce în jur nu se vedea nici
urmă de oraș.
—  Domeniu? am întrebat.
Irys a oftat. Câteva șuvițe de păr negru i se desprinseseră
din cocul strâns, iar expresia rigidă de pe fața ei nu se prea po‑
trivea cu urma slabă de amuzament ce scânteia din smaraldul
ochilor.
— Yelena, aparențele pot fi înșelătoare. Caută cu mintea,
nu cu simțurile! m‑a îndemnat ea.
Mi‑am frecat de lemnul toiagului meu mâinile năclăite,
concentrându‑mi atenția la suprafața lui netedă. Mintea mi s‑a
golit, iar zumzetul junglei s‑a estompat, în timp ce deveneam
din ce în ce mai vigilentă.
În mintea mea, am prins a mă târî pe sub ierburi ca un
șarpe, căutând un petic de soare. M‑am cățărat printre crengi,
împreună cu un animal cu brațele lungi, cu atâta ușurință,
încât parcă am fi zburat. Apoi, deasupra, mă mișcam, alături
 Studiu despre magie 9

de alți oameni, printre vârfurile copacilor. Mințile lor erau des‑

chise și relaxate, preocupate cu cina sau cu veștile din oraș.
Însă mintea cuiva părea îngrijorată de zgomotele junglei de
dedesubt. Ceva era în neregulă. Cineva bizar se afla acolo. Cel
mai probabil, era periculos. „Cine e în mintea mea?”
Însă apoi am revenit. Irys se uita cu atenție la mine.
—  Trăiesc în copaci? am întrebat.
Irys a dat din cap.
— Însă, Yelena, ține cont – doar pentru că mintea cuiva
este receptivă la căutările tale nu înseamnă că ai voie să îi pă‑
trunzi cele mai ascunse gânduri. Aceasta este o încălcare a Co‑
dului nostru de Etică.
Cuvintele ei sunau dur, ca ale unui maestru magician ce‑și
dojenea elevul.
—  Scuze! am zis.
—  Uitasem că ești încă în proces de învățare, a spus Irys,
clătinând din cap. Trebuie să ajungem în Citadelă și să în‑
cepem antrenamentul, dar mi‑e teamă că oprirea asta va fi
mai lungă.
—  De ce?
—  Nu te pot lăsa cu familia ta, așa cum am făcut cu ceilalți
copii, și ar fi nemilos să te iau de aici prea curând.
Tocmai atunci, o voce de deasupra noastră a strigat:
— Venettaden!
Irys și‑a înălțat brațul și a murmurat ceva, dar mușchii mei
au înghețat înainte să pot respinge energia magică ce ne cu‑
prinsese. Nu mă puteam mișca. După un scurt moment de
panică, mi‑am calmat mintea. Am încercat să construiesc un
zid mental, dar magia ce mă împresura îmi dărâma cărămizile
mele imaginare la fel de repede pe cât puteam eu să le așez.
10 Maria V. Snyder

Cu toate acestea, Irys nu era afectată. Ea a țipat spre vârfurile

copacilor.
— Suntem prieteni ai zaltanailor! Eu sunt Irys, din clanul
Jewlrose. Al patrulea magician în Consiliu.
Un alt cuvânt ciudat a răsunat cu ecou dintre copaci. Pi‑
cioarele îmi tremurau, pe când forța magică m‑a eliberat, și
m‑am ghemuit la pământ, așteptând să‑mi treacă slăbiciunea.
Gemenele, Gracena și Nickeely, s‑au prăbușit amândouă, ge‑
mând. May a început să își frece picioarele.
—  De ce ai venit, Irys Jewlrose? a întrebat vocea de deasupra.
—  Cred că v‑am găsit fiica pierdută, a răspuns ea.
O scară din frânghie s‑a coborât printre ramuri.
—  Să mergem, fetelor! a zis Irys. Yelena, ține baza scării, ca
să ne suim!
Prin minte mi‑a trecut întrebarea supărătoare legată de cine
anume urma să‑mi țină mie scara. Vocea iritată a lui Irys m‑a
certat în mintea mea: „Yelena, vei putea sui în copaci nestin‑
gherită. Poate că ar trebui să îi pun să tragă scara, din moment
ce ai prefera să folosești cârligul și sfoara.”
Avea dreptate, bineînțeles. În Ixia, mă urcam în copaci,
pentru a mă ascunde de dușmani, fără luxul unei scări. Și chiar
și acum mă bucuram de câte o „plimbare” ocazională printre
vârfurile copacilor, doar ca să mă păstrez în formă.
Irys mi‑a zâmbit. „Poate că ai asta în sânge.”
Stomacul mi s‑a umplut de neliniște, aducându‑mi aminte
de Mogkan. Îmi spusese că sunt blestemată cu sânge de Zal‑
tana. Însă nu avusesem niciun motiv să‑l cred pe magicianul
acum mort, din sud, și evitasem să o descos pe Irys cu privire
la zaltanai, ca să nu mă entuziasmez degeaba la gândul că aș
fi făcut parte din familia lor. Știam că, și pe patul de moarte,
Mogkan ar fi fost capabil să îmi joace un ultim renghi.
 Studiu despre magie 11

Mogkan și fiul generalului Brazell, Reyad, mă răpiseră,

împreună cu alți vreo treizeci de copii din Sitia. Furaseră, în
medie, doi copii pe an, și duseseră fetițele și băieții în nord,
la „orfelinatul” lui Brazell, pe teritoriul Ixiei, pentru a‑i folosi
în planurile lor diabolice. Toți copiii aveau potențialul de a
deveni magicieni pentru că se născuseră în familii de magi‑
cieni puternici.
Irys îmi explicase că puterile magice erau un dar și că în
fiecare clan se nășteau doar câțiva magicieni. „Bineînțeles, cu
cât sunt mai mulți magicieni într‑o familie”, îmi spusese Irys,
„cu atât crește șansa de a fi mai mulți în generația următoare.
Mogkan a riscat răpind copii așa de mici  –  puterile magice nu
se manifestă până la maturitate.” „Dar de ce sunt mai multe
fete decât băieți?” o întrebasem eu. „Doar treizeci la sută dintre
magicienii noștri sunt bărbați, iar Bain Bloodgood e singurul
care a ajuns maestru.”
În timp ce țineam zdravăn scara din frânghie ce atârna din‑
spre umbrarul junglei, mă întrebam acum câți dintre zaltanai
erau magicieni. Lângă mine, cele trei fete și‑au îndesat margi‑
nile rochiilor în curele. Irys a ajutat‑o pe May să urce treptele,
apoi au urmat Gracena și Nickeely.
Odată ce trecuserăm granița în Sitia, fetele nu ezitaseră să‑și
schimbe uniformele nordice cu rochiile multicolore, din bum‑
bac, purtate de unele dintre femeile din sud. Băieții își dădu‑
seră uniformele pe pantaloni și tunici simple, din bumbac. Eu,
pe de altă parte, îmi păstrasem uniforma de degustător până
ce căldura și umiditatea mă obligaseră să cumpăr o pereche de
pantaloni băiețești și o cămașă.
După ce Irys a dispărut prin perdeaua verde a copacilor,
mi‑am așezat gheata pe treapta de jos. Îmi părea că aveam
picioarele umflate de apă, trăgându-mă în jos. Ezitarea mi se
12 Maria V. Snyder

agăța de picioare pe când mi le târam pe scară. M‑am oprit la

mijlocul drumului. Dacă oamenii ăștia nu mă voiau? Dacă nu
credeau că sunt fiica lor pierdută? Dacă eram prea în vârstă ca
să‑și mai bată capul cu mine? Toți copiii care‑și găsiseră deja
casele fuseseră acceptați imediat. Aveau între șapte și treispre‑
zece ani și fuseseră separați de familiile lor doar pentru câțiva
ani. Asemănările fizice, vârstele și chiar numele făcuseră ca re‑
turnarea lor să fie ușoară. Acum rămăseserăm doar patru. Ge‑
menele identice, Gracena și Nickeely, aveau treisprezece ani.
May era cea mai mică, în vârstă de doisprezece ani, iar eu cea
mai mare, la cei douăzeci de ani ai mei.
Conform lui Irys, zaltanaii pierduseră o fată de șase ani,
în urmă cu aproximativ paisprezece ani. Era o absență în‑
delungată, iar eu nu mai eram copil. Totuși, eram cea mai în
vârstă care supraviețuise planurilor lui Brazell și care rămă‑
sese întreagă. Când ceilalți copii răpiți atingeau maturitatea,
aceia care dobândiseră puteri magice erau torturați până ce‑și
predau sufletele lui Mogkan și lui Reyad. Mogkan se folosea
atunci de magia acelor captivi fără suflet pentru a‑și potența
propriile forțe, făcându‑i pe copii să devină simple trupuri vii,
fără spirite.
Lui Irys îi revenea sarcina dificilă de a informa familiile
acestor copii, însă eu simțeam o oarecare vină pentru că eram
singura care supraviețuise eforturilor lui Mogkan de a‑mi cap‑
tura sufletul. Strădania mea mă costase însă mult.
Gândurile la greutățile prin care trecusem în Ixia m‑au
făcut să mă gândesc la Valek. Dorul de el îmi mușca din inimă.
Prinzându‑mă cu un braț de scară, mi‑am atins cu degetul pan‑
dantivul în formă de fluture pe care el îl cioplise pentru mine.
Poate aveam cum să găsesc o cale de a mă întoarce în Ixia. Până
la urmă, magia din trupul meu nu mai izbucnea incontrolabil,
 Studiu despre magie 13

iar eu aș fi preferat să fiu cu el, decât cu acei sudiști stranii care

trăiau în copaci. Până și denumirea de Sitia mi se prindea de
dinți și de cerul gurii, densă ca un sirop rânced.
—  Yelena, hai! mi‑a strigat Irys, de sus. Te așteptăm.
Mi‑am înghițit nodul din gât și mi‑am trecut o mână peste
lunga mea coadă împletită, netezindu-mi părul negru și tră‑
gând de cei câțiva cârcei de viță care se prinseseră în el. În
ciuda călătoriei lungi prin junglă, nu mă simțeam prea obo‑
sită. Deși eram mai scundă decât o mare parte a ixienilor, la
un metru și șaizeci și doi de centimetri, trupul meu devenise,
din descărnat, de‑a dreptul musculos pe parcursul ultimu‑
lui an petrecut în Ixia. Diferența venise din traiul pe care îl
avusesem. De la foametea din temniță, ajunsesem să gust
mâncarea comandantului Ambrose, iar starea mea fizică se
îmbunătățise, deși nu s‑ar fi putut spune același lucru și des‑
pre starea mea mentală din acel moment.
Am scuturat din cap, alungând gândurile și concen‑
trându‑mă la situația prezentă. Când am ajuns în capătul scă‑
rii, mă așteptam să dau peste o creangă mai lată sau peste un
soi de platformă. În schimb, am intrat într‑o cameră.
M‑am uitat uimită de jur împrejur. Pereții și tavanul erau
formați din ramuri și crengi ce fuseseră legate cu frânghii. Lu‑
mina soarelui se strecura printre goluri. Scaunele erau făcute
din bețe prinse laolaltă, iar pernuțele lor erau realizate din
frunze. În camera mică se aflau doar patru locuri.
—  Ea este? a întrebat‑o un bărbat înalt pe Irys.
Tunica lui din bumbac și pantalonii scurți erau de culoa‑
rea frunzelor. Părul și pielea îi erau unse cu un gel verde. Pe
umăr îi atârnau un arc și o tolbă cu săgeți. Bănuiam că omul
era gardianul. De ce ar fi avut însă nevoie de o armă, dacă el era
magicianul care ne paralizase? Pe de o altă parte, Irys evitase
14 Maria V. Snyder

magia cu ușurință. Oare era în stare să se ferească și din calea

unei săgeți?
—  Da, i‑a răspuns Irys bărbatului.
— Am auzit niște zvonuri la piață și mă întrebam dacă nu
cumva ne vei vizita și pe noi, maestre magician. Vă rog, stați
aici! a zis el. Am să‑l aduc pe Înțelept.
Irys s‑a prăbușit într‑unul dintre scaune, iar fetele au înce‑
put să exploreze încăperea, fiind cuprinse de încântare în fața
panoramei de la singura fereastră disponibilă. Eu măsuram cu
pașii spațiul îngust. Gardianul părea că dispăruse prin zid, dar,
privind mai atent, am descoperit un spațiu ce ducea spre un
pod făcut tot din crengi.
—  Stai jos! mi‑a zis Irys. Relaxează‑te! Ești în siguranță aici.
—  Chiar și după întâmpinarea aia călduroasă? am replicat.
— E procedura standard. Vizitatorii neînsoțiți sunt extrem
de rari. Din moment ce prădătorii din junglă sunt un pericol
constant, majoritatea călătorilor angajează un ghid din clanul
Zaltana. Ai stat ca pe ace și ai fost defensivă de când ți‑am spus
că ne îndreptăm spre satul lor.
Irys a arătat spre picioarele mele.
— Ți‑ai luat poziția de luptă, ești gata de atac. Oamenii
ăștia sunt familia ta. De ce ar vrea să‑ți facă rău?
Mi‑am dat atunci seama că‑mi trăsesem arma de la spate și
că o strângeam cu putere, gata să o folosesc. Cu ceva efort, am
reușit să mă relaxez.
— Scuze!
Am strecurat arcul, de fapt un toiag lung de o sută cinci‑
zeci de centimetri, în teaca din laterala rucsacului. Teama de
necunoscut mă făcuse să mă crispez. În Ixia mi se spusese
dintotdeauna că familia mea era moartă. Că‑i pierdusem pe
toți ai mei pentru totdeauna. Chiar și așa, visasem să întâlnesc
 Studiu despre magie 15

o familie adoptivă, care avea să mă iubească și să aibă grijă

de mine. Tocmai renunțasem la acea fantezie, când fusesem
transformată în experimentul lui Mogkan și al lui Reyad, iar
acum, că‑l aveam pe Valek, simțeam că nu mai aveam nevoie
de o familie.
— Nu este adevărat, Yelena, a zis Irys cu voce tare. Familia
ta te va ajuta să descoperi cine ești și de ce ești aici. Ai nevoie
de ei mai mult decât îți dai seama.
— Credeam că e împotriva Codului tău de Etică să citești
mintea cuiva.
Eram de‑a dreptul enervată de intruziunea ei în gândurile
mele personale!
— Suntem legate ca profesor și elev. Tu mi‑ai oferit de bu‑
năvoie cale liberă spre mintea ta, acceptându‑mă ca mentor.
Ar fi mai simplu să deviez o cascadă din albia ei, decât să între‑
rup legătura noastră.
—  Nu‑mi amintesc să fi creat o cale, am mormăit.
— Dacă ar fi existat un efort conștient de a forma o legă‑
tură, nu s‑ar fi întâmplat.
Irys mi‑a studiat chipul preț de o clipă.
—  Tu mi‑ai dat încrederea și loialitatea ta. De atât a fost ne‑
voie ca să creăm legătura. Deși nu voi scotoci printre gândurile
și amintirile tale intime, îți pot simți emoțiile de suprafață.
Tocmai când deschisesem gura să răspund, gardianul cu
păr verde a intrat în cameră.
—  Urmați‑mă! a zis el.
Ne‑am croit cale printre vârfurile copacilor. Camerele
cocoțate sus, deasupra pământului, erau unite prin coridoare
și poduri. De la sol nu se putea ghici labirintul de locuințe.
Traversând dormitoare și spații de locuit, nu am întâlnit ni‑
ciun om în cale. Aruncându‑mi ici și colo privirea, am văzut
16 Maria V. Snyder

că odăile erau decorate cu tot felul de lucruri care se găseau în

junglă. Cojile de nucă de cocos, alunele, fructele de pădure,
ierburile, crenguțele și frunzele erau aranjate cu măiestrie sub
forma unor decorațiuni pe pereți, sau în chip de coperte de
cărți, ori sub formă de cutii sau statui. Cineva realizase chiar
și o reproducere exactă a unuia dintre acele animale cu coada
lungă, folosind pietre albe și negre, lipite împreună.
— Irys, am zis, arătând spre statuetă, ce sunt animalele
acestea?
— Valmuri. Sunt foarte inteligenți și jucăuși. Se găsesc cu
milioanele în junglă. Sunt și curioși. Îți amintești cum ne‑au
spionat din copaci?
Am dat din cap, amintindu‑mi micile creaturi care nu
ședeau nicio clipă locului suficient, cât să le privesc mai atent.
În următoarele camere se mai aflau și alte statuete de ani‑
male, făcute din pietricele de culori diferite. Un nod mi s‑a pus
în gât gândindu‑mă la Valek și la animalele pe care le cioplea
în piatră. Știam că el ar fi apreciat iscusința cu care fuseseră
făcute statuetele. Poate că îi puteam trimite una.
Nu știam când aveam să‑l mai pot revedea. Comandantul
mă exilase în Sitia când descoperise că aveam puteri magice.
Dacă mă întorceam în Ixia, ordinul de execuție al comandan‑
tului ar fi intrat în vigoare, dar el nu‑mi interzisese niciodată
să comunic cu prietenii mei din Ixia.
În curând am aflat și de ce nu întâlniserăm pe nimeni în
călătoria noastră prin sat. Am intrat într‑o încăpere mare și
rotundă, în care se strânseseră aproape două sute de oameni.
Părea că întreaga așezare era acolo. Oamenii ocupau în între‑
gime băncile din lemn sculptat ce înconjurau o groapă mare de
foc, cu pereții din piatră.
 Studiu despre magie 17

Toate glasurile au încetat când am intrat. Toți ochii erau

îndreptați spre mine. Mă furnica pielea. Mă simțeam ca și cum
oamenii îmi examinau fiecare centimetru de față, de haine
și de ghete noroite. După chipurile lor, părea să nu mă ridic
la înălțimea așteptărilor. Mi‑am înăbușit dorința de a mă as‑
cunde în spatele lui Irys. Regretul că nu îi pusesem lui Irys mai
multe întrebări despre zaltanai mi se zbătea în piept.
În cele din urmă, un bărbat mai în vârstă a înaintat în fața
grupului.
— Eu sunt Bavol Cacao Zaltana, Înțelept al Consiliului
neamului Zaltana. Tu ești Yelena Liana Zaltana?
Am ezitat. Numele suna așa de formal, de coerent, de străin.
—  Numele meu este Yelena, am răspuns.
Un tânăr, cu câțiva ani mai vârstă decât mine, și‑a făcut
loc prin mulțime și s‑a oprit lângă Înțelept. Mijindu‑și tare
ochii, privirea lui de jad s‑a înșurubat în a mea. Pe chip i‑a
trecut o umbră de ură și de dezgust, și eu am simțit o ușoară
atingere magică.
—  A ucis! a strigat el. Duhnește a sânge!
 2

O UNDĂ DE ȘOC A TRAVERSAT mulțimea de zaltanai.

Dezgustul și indignarea umbreau acum chipurile ostile din în‑
căpere. Mă așezasem în spatele lui Irys, sperând să pot bloca
energia negativă ce emana din atâția ochi.
— Leif, tu tinzi mereu să devii dramatic! l‑a certat Irys pe
tânăr. Yelena a avut o viață grea. Nu trebuie să judeci ceea ce
nu cunoști.
Leif s‑a pleoștit sub privirea lui Irys.
—  Și eu duhnesc a sânge, nu‑i așa? a întrebat ea.
—  Dar tu ești al patrulea maestru magician, a zis Leif.
— Atunci știi ce am făcut și care au fost motivele mele. Îți
sugerez să afli cu ce a trebuit să se confrunte sora ta în Ixia
înainte să o acuzi.
Tânărul și‑a strâns maxilarul. Mușchii gâtului i s‑au întins,
în timp ce încerca să‑și înghită cuvintele. Prinzând curaj, am
îndrăznit să mă uit iar la oamenii din încăpere. De jur împre‑
jur răsăreau acum priviri contemplative, îngrijorate și chiar
sfioase. Femeile purtau rochii fără mâneci sau fuste și bluze
cu mâneci scurte cu modele florale colorate. Tivul le ajungea
 Studiu despre magie 19

până la genunchi. Bărbații din clan erau îmbrăcați cu tunici

deschise la culoare și cu pantaloni simpli. Toți zaltanaii erau
desculți, iar majoritatea erau subțirei și aveau pielea bronzată.
Abia atunci cuvintele lui Irys mi‑au pătruns în creier. I‑am
cuprins brațul. „Frate? Am un frate?”
Gura lui Irys s‑a răsucit în sus. „Da. Un frate. Unicul. Ai fi
știut asta, dacă nu ai fi schimbat subiectul de fiecare dată când
am încercat să‑ți povestesc despre zaltanai.”
Grozav! Norocul meu nu se dezmințea. Crezusem că neca‑
zurile mele luaseră sfârșit când ieșisem de pe teritoriul Ixiei.
De ce mă surprindeau toate acestea? În vreme ce toți ceilalți si‑
tieni locuiau în sate, pe sol, familia mea își avea locuința în vâr‑
furile copacilor. L‑am privit cu atenție pe Leif, căutând o urmă
de asemănare. Corpul lui musculos și îndesat și fața pătrățoasă
ieșeau în evidență comparativ cu siluetele delicate ale celorlalți
membri ai clanului. Doar părul lui negru și ochii vezi se potri‑
veau cu propria mea înfățișare.
Pe parcursul momentelor jenante ce au urmat aproape că
îmi doream să pot profita de o vrajă de invizibilitate și chiar
mi‑am propus să o întreb cândva pe Irys dacă exista o aseme‑
nea vrajă.
O femeie mai în vârstă, cam de aceeași înălțime cu mine, a
venit spre noi. Apropiindu‑se, femeia i‑a aruncat o privire uci‑
gătoare lui Leif, iar tânărul a lăsat fruntea în jos. M‑a îmbrățișat
deodată, iar eu am tresărit pentru o clipă, nesigură. Părul ei
mirosea a liliac.
— Am visat să fac asta timp de paisprezece ani, a zis ea,
strângându‑mă mai tare în brațe. Ce dor le‑a fost brațelor mele
de fetița mea!
Cuvintele femeii m‑au transportat înapoi în timp și deo‑
dată eram o copilă de șase ani. Mi‑am înfășurat brațele în jurul
20 Maria V. Snyder

femeii și am început să hohotesc. Cei paisprezece ani petrecuți

în absența mamei mă făcuseră să cred că voi fi neclintită în
momentul reîntâlnirii. În timpul călătoriei spre sud, îmi ima‑
ginasem că voi fi curioasă și lipsită de emoții. „Îmi pare bine
să vă cunosc, dar trebuie să plecăm degrabă spre Citadelă.” În
realitate, eram complet nepregătită pentru torentul de emoții
ce‑mi zguduiau trupul. M‑am agățat de femeie, ca și cum doar
ea m‑ar fi putut scăpa de la înec.
Din depărtare, l‑am auzit pe Bavol Cacao.
—  Toată lumea la treabă! Maestrul magician este musafirul
nostru. Trebuie să pregătim un ospăț pe cinste în seara asta.
Petal, pregătește camerele de oaspeți! O să avem nevoie de
cinci paturi.
Zumzetul vocilor ce umplea încăperea s‑a rărit. Sala era
aproape goală când femeia – mama – mi‑a dat drumul din
brațe. Îmi venea încă greu să‑i potrivesc, în minte, ovalul
feței cu numele de „mamă”. Până la urmă, poate că nici nu era
mama mea adevărată. Dar, dacă ar fi fost, aveam oare dreptul
să o numesc așa, după toți acei ani?
—  Tatăl tău va fi așa de bucuros! a zis ea.
Femeia și‑a dat la o parte o șuviță de păr negru. Cozile‑i
lungi erau vărgate cu gri, iar în ochii ei de un verde‑palid lu‑
ceau lacrimi nescurse.
—  De unde știi? am întrebat. Poate că nu sunt…
— Sufletul tău umple perfect golul din inima mea. Nu
am nicio îndoială că ești a mea. Sper că îmi vei putea spune
„mamă”, dar, dacă nu poți, atunci să știi că mă cheamă Perl.
Mi‑am șters fața cu batista pe care mi‑o întinsese Irys. Am
privit în jur, căutând să‑l văd pe tata. „Tata”. Un alt cuvânt
ce amenința să‑mi distrugă puțina demnitate care‑mi mai
rămăsese.
 Studiu despre magie 21

— Tatăl tău e afară, să culeagă mostre, a zis Perl, părând

că‑mi citește mintea. O să se întoarcă imediat ce va prinde
de veste.
Capul lui Perl s‑a întors. Am privit în aceeași direcție cu ea
și l‑am văzut pe Leif, stând aproape de noi; tânărul avea brațele
încrucișate la piept și pumnii strânși.
— Pe fratele tău l‑ai întâlnit deja. De ce‑ai înlemnit acolo,
Leif? Vino și întâmpină‑ți sora așa cum se cuvine!
—  Nu suport mirosul, a zis el, întorcându‑se și plecând.
—  Nu‑l băga în seamă! m‑a îndemnat mama. E prea sensi‑
bil. I‑a fost greu să‑ți accepte absența. A fost binecuvântat cu
forță magică puternică, dar magia lui este…
Perl a făcut o pauză, apoi a continuat.
—  Unică. El poate simți unde a fost o persoană și ce a făcut.
Nu poate ghici detalii, ci doar lucruri generale. Consiliul ape‑
lează la el pentru a rezolva infracțiuni și dispute și pentru a
hotărî dacă o persoană este vinovată sau nu.
Perl a clătinat din cap.
— Zaltanaii cu puteri magice au abilități neobișnuite. Tu,
Yelena? Simt că prin venele tale curge magia.
Un zâmbet discret a atins buzele femeii.
—  Asta‑i propria mea putere limitată. Tu ce talent ai?
Atunci mi‑am aruncat ochii spre Irys, rugând‑o să mă ajute.
—  Puterea i‑a fost smulsă cu forța și a rămas incontrolabilă
până de curând. Încă nu i‑am identificat specialitatea.
Chipul mamei a pălit.
— Smulsă?
I‑am atins mâneca.
—  Este în regulă.
Perl și‑a mușcat buza.
—  E posibil ca forța ei să se stingă? a întrebat‑o pe Irys.
22 Maria V. Snyder

— Nu. Am luat‑o sub protecția mea. A învățat să se con‑

troleze într‑o bună măsură, deși trebuie să vină cu mine în
Cetatea Magicianului ca să o pot învăța mai multe despre pu‑
terea ei.
Mama mi‑a cuprins tare brațul.
— Trebuie să‑mi spui tot ce ți s‑a întâmplat de când ai fost
răpită de lângă noi.
— Eu…
O emoție ascunsă m‑a gâtuit.
Bavol Cacao mi‑a venit însă în ajutor.
— Zaltanaii sunt onorați că ai ales pe cineva din neamul
nostru ca elev, maestre! Dă‑mi voie să‑i conduc pe însoțitorii
tăi spre apartamentele voastre ca să te poți odihni și îmbăia
înainte de ospăț.
M‑am simțit ușurată, deși chipul crispat al mamei mele
promitea altă rundă de întrebări. Mâna ei s‑a strâns și mai tare
pe brațul meu când Irys și cele trei fete au vrut să‑l urmeze pe
Bavol Cacao spre camerele noastre.
— Perl, vei avea suficient timp de petrecut cu fiica ta, a zis
ea. Este acasă acum.
Perl mi‑a dat drumul, pășind înapoi.
— Ne vedem diseară. Am să o rog pe vara ta, Nutty, să‑ți
împrumute niște haine potrivite pentru ospăț.
Am zâmbit larg, în timp ce ne croiam cale spre camerele de
oaspeți. În ciuda a tot ce se întâmplase azi, mama reușise să‑mi
observe hainele.

Banchetul a început timid, dar s‑a preschimbat rapid într‑o

petrecere, în ciuda faptului că s‑ar putea să‑mi fi jignit gazdele
gustând din multitudinea de fructe și de cărnuri reci ca să mă
asigur că nu erau otrăvite. Năravul vechi n‑are leac.