Optional ( pag 229)

Doar 11 din cele 512 implanturi inserate la 41 de pacienti au fost pierdute. 8 dintre ele s-au
pierdut in a II-a etapa chirurgicala, inaintea tratamentului protetic si a procesului de incarcare,
iar 3 implanturi au fost indepartate chirurgical la un an dupa interventie. Toate esecurile au fost
la maxilar, in timp ce la nivelul mandibulei nici un implant nu a fost pierdut. Dintre cele 260 de
implanturi inserate la arcada maxilara, 9 au esuat la pacientii la care s-au inserat la un timp
dupa extractii si 2 la pacientii cu inserare imediata. Cele 2 implanturi care nu s-au osteointegrat
la pacientii cu inserare imediata au fost inseratate folosind si procedura de sinus lift. Acestea au
fost inlocuite si s-a adaugat grefa de os atunci cand a fost necesar.
Rata de succes la implanturile inserate imediat dupa extractie cat si la un timp dupa acestea a
fost de 97,8%. Rata de succes a implanturilor inserate la nivelul mandibulei a fost de 100% la
ambele grupuri, iar la maxila a fost 94,7% la grupul cu inserare imediata si 95,9% la grupul cu
inserare la un timp dupa extractii. Astfel, resultatele lui Fisher si Kaplan-Meier arata ca nu sunt
diferente majore intre cele doua grupuri.
Discutii
Extractiile dintilor restanti si inserarea implanturilor in aceeasi sedinta reprezinta o abordare
de succes, micsorand durata tratamentului fara a reduce rata de predictibilitate a
protocoalelor, mai ales in cazul pacientilor cu prototeza totala fixa pe implant. Rezultatele
acestui studiu sugereaza ca nu sunt diferente intre rata de succes a implanturilor inserate
imediat dupa extractii si cele inserate la un timp dupa. Intr-un studiu asemanator cu cel de fata,
Penarocha-Diago si colab. au inregistrat o rata de succes mai mare la grupul cu inserare
imediata. Studiul a demonstrat ca implanturile inserare imediat postextractional au o
osteintegrare la fel sau chiar mai buna decat cele inserate conventional. Covani si colab. descrie
o rata mare de succes (97%) a implanturilor pune imediat post-extractional si la 4 ani dupa
interventie.
Rata mai mare de succes este inregistrata la mandibula. Lang si colab. inregistreaza, de
asemenea, rezulatate mai bune la nivel mandibular. Aceast succes poate fi pus pe baza
tiparului osos care influenteaza atat zona extractiei, cat si la formarea osului. La nivel
mandibular exista un procent mai mare de tesut osos lamelar fata de maxilar,iar la nivelul zonei
posterioare maxilare avem densitate osoasa D4 care poate afecta stabilitatea primara a
implanturilor. Intr-un studiu realizat de Schwartz-Arad si colab. s-au obtiunut date
asemanatoare cu cele de fata. Intr-un studiu separat, aceeasi autori inregistreaza date care
evidentiaza un prognostic mai bun al implanturilor inserate in zona laterala mandibulara decat
in zona larerala maxilara. Cafiero si colab. nu au inregistrat diferente intre rata de succes la
nivelul zonei molare la mandibula si maxilar pe o perioada de 12 luni.
In studiul de fata, doar doua implanturi inserate imediat dupa extractie prin procedeu de
sinus lift. De obicei, implantele inserate imediat postextractional sunt mai lungi si au diametrul
mai mare pentru a asigura stabilitatea primara. Totusi, inserarea implanturilor cu sinus lift
limiteaza lungimea implantului. Asadar, esecul celor doua implanturi se poate datora unei
stabilitati primare scazute si lipsa peretelui osos la nivel apical. Fugazzotto si De Paoli au extras
molari maxilari si au realizat interventia de sinus lift. Acestia au inserat 167 de implanturi in
osul format si au inregistrat o rata de succes de 97,8%. Bruschi si colab. au demonstrat ca
procedura de sinus lift la nivelul zonei molarului unu superior a determinat extensia osului
vertical si orizontal, cu o rata de succes a inserarii implanturilor de 100% dupa un follow-up de
9,7 ani. In acest studiu a fost inclusa procedura de sinus lift deoarece au fost selectati pacienti
cu proteza totala fixa si au fost luate in considerare toate implanturile prezente.
In procedura de inserare a implanturilor imediat post extractional poate aparea un spatiu
intre implant si peretele alveolar. Cand acest spatiu a fost obsercvat s-a facut aditie de os
autolog si heterolog. La nivelul zonei frontale, in cazul implantelor inserate imediat dupa
extractie si incarcate imediat, Del Fabbro si colab. nu au inregistrat diferente privind prezenta
sau absenta grefei osoase. In studiul realizat de Penarrocha-Diago si colab s-a aratat ca un
spatiul mai mic de 2mm nu influenteaza succesul implantului. Ortega-Matinez si colab au
recomandat aditia grefei ososase in spatiile care depasesc 2 mm. Schropp si Isidor recomanda
grefa osoasa in cazul fenstratiilor, dehiscentelor sau defecte osoase mari si mentioneaza ca nu
s-au inregistrat date cu privire la o tehnici sau materiale superioare.
Protocol original al tratamentului prin implanturi recomanda acoperirea acestuia cu mucoasa
gingivala imediant dupa inserare pentru a-l proteja impotriva contaminarii bacteriene. Totusi,
inserarea de implant transmucozal reprezinta o varianta de ratament care s-a dovedit a fi la fel
de eficienta. In inserarea transmucozala a implanturilor imediat dupa extractie, aditia de os
este dificila si poate determina esecul tratamentului. Unele studii au aratat rezultate favorabile
si in acet tip de inserare, dar Gokeen-Rohlig si colab recomanda inchiderea tesuturilor moi
peste zona implantului in cazul in care s-au facut augumentari.