ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI

-REFERAT -
MANAGEMENTUL SERVICIILOR

- MANAGEMENTUL INSTITUTIILOR DE
INVATAMANT SUPERIOR -

Student: Rosculet Georgiana

 Managementul institutiilor de invatamant superior

Serviciile reprezintă sectorul terţiar al economiei, si pot fi definite ca utilizarea

competenţelor proprii pentru beneficiul altora , adică serviciile reprezintă o acţiune, o
prestare sau o promisiune care este schimbată contra unei valori materiale. Calitatea
serviciilor este în strânsă legatură cu clientul, şi cu cât acel serviciu necesită un grad
mai înalt de perfecţionare a prestatorului sau un nivel mai ridicat de personalizare, cu
atât procesul de prestare a serviciului respectiv depinde de client, indiferent dacă
clientul trebuie să furnizeze forţă de muncă, informaţii sau drepturi de proprietate . În
acest mod sistemul serviciilor este format atât din contribuţia prestatorilor de servicii
cât şi beneficiarilor acelor servicii.
Procesul instructiv – educativ poate fi definit ca un ansamblu de activităţi educative şi
de experienţe de învăţare prin care trece subiectul învăţării pe întreaga durată a
traseului profesional. Se ştie că omul nu este şi nu poate fi produsul unei singure
instituţii de învăţământ. El se formează, în timp, sub influenţa familiei, a şcolii şi a
mediului social. Acestea trebuie să-şi coreleze şi să- şi potenţeze eforturile şi
acţiunile, orientându-se constant, prin forme şi metode de educaţie specifice, pentru
atingerea obiectivelor propuse.
Obiectivul general al sistemului învăţământului superior îl constituie dezvoltarea
competenţei atât prin asigurarea cunoştinţelor şi aptitudinilor operaţionale, cât şi prin
dezvoltarea permanentă a capacităţii de adaptare la noile cerinţe din lumea
profesilor.
Obiectivul general al sistemului de invatamant superior are 2 mari componente:
componenta direct productivă, legată de dobândirea de noi cunoştinţe şi
abilităţi, în concordanţă cu ultimele evoluţii ale ştiinţei şi tehnicii
contemporane, de menţinerea şi dezvoltare a capabilităţilor deja manifestate
pe piaţa muncii, prin programe speciale de perfecţionare profesională sau de
reconversie, atunci când apar probleme mai deosebite pe un anumit traseu
profesional;
componenta social-culturală, menită să asigure manifestarea unor
comportamente şi atitudini favorabile adaptării la schimbare a forţei de
muncă, comportamente şi atitudini cunoscute sub denumirea de adaptiv-
flexibile şi anticipativ-prospective, deschise infuziei de inovare şi creativitate şi
care sunt capabile, în acelaşi timp, să se autoregleze.
Conform Legii învăţământului şi Legii privind acreditarea instituţiilor de învăţământ
superior şi recunoaşterea diplomelor, elementul de referinţă din învăţământul
superior îl constituie unitatea de învăţământ.
În învăţământul superior deosebim 3 tipuri de unităţi de învăţământ:
 instituţia de învăţământ superior, care conform art. 55 din Legea
învăţământului, poate avea denumiri diferite: universităţi, institute, academii şi
conservatoare;
 unităţi structurate ale instituţiilor de învăţământ superior: facultăţi şi colegii
universitare;
 specializări în cadrul unei unităţi structural
Misiunea instituţiilor de învăţământ superior este activitatea didactică, susţinută de
cercetare, iar prin obiective se urmăreşte susţinerea şi concretizarea la nivelurile cele
mai înalte ale misiunii, ceea ce presupune:
1. În domeniul activităţilor didactice: să formeze specialişti cu pregătire
superioară în diferite domenii conform exigenţelor naţionale şi mondiale;
 2. În domeniul cercetării ştiinţifice: să răspândească şi să valorifice
rezultatele cercetării ştiinţifice şi să încurajeze inovarea
3. În domeniul pregătirii şi perfecţionării profesionale a cadrelor didactice:
să ofere programe de pregătire, perfecţionare, specializare a personalului
universitar, în ţară şi în străinătate;
4. În domeniul activităţilor sociale şi de asigurare a calităţii vieţii: să instituie
un sistem propriu, de asistenţă socială a studenţilor şi personalului didactic;
să trateze cu responsabilitate problemele ridicate de studenţi;
5. În domeniul administrării bazei materiale şi a fondurilor financiare: să
planifice cheltuielile de aşa natură încât să asigure funcţionarea normală a
universităţii pe tot parcursul anului;
Finantarea invatamantului superior constă în întreg activul patrimonial al Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, al instituţiilor şi unităţilor de învăţământ şi de
cercetare ştiinţifică din sistemul de învăţământ existent. Baza materială a
învăţământului cuprinde: spaţii pentru procesul de învăţământ şi cercetare ştiinţifică,
biblioteci, cămine, baze şi complexuri cultural-sportive;
Finanţarea învăţământului de stat se face de la bugetul de stat in concordanta cu :
a) considerarea dezvoltării învăţământului ca o prioritate naţională, pentru pregătirea
resurselor umane la nivelul standardelor internaţionale;
b) profesionalizarea resurselor umane în concordanţă cu diversificarea pieţei muncii;
c) dezvoltarea învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice universitare pentru
integrare la vârf în viaţa ştiinţifică mondială;
Fenomenul globalizarii se face tot mai mult simtit în ultimii ani, producând schimbari
si în sistemele de învatamânt din întreaga lume. Dezvoltarea într-un ritm foarte rapid
a tehnologiilor informaionale impun schimbari majore în sectorul educational, care nu
îi mai poate conserva caracterul traditional, national, reglementat de politici
guvernamentale, ci tinde sa capete dimensiune internaionala.
Introducerea sistemului de management al calitatii trebuie analizat ca parte a
managementului schimbarii, din cel putin doua motive:
a) reforma învatamântului superior din România presupune alinierea învatamântului
românesc la cerinele învatamântului european, precum si recunoaterea diplomelor în
întreaga lume;
b) obiectivul pe care trebuie sa-l atinga universitaile românesti într-o perspectiva
viitoare imediata este acela de a utiliza programele de management institutional în
scopul promovarii performanelor în conditii de calitate.
Prin urmare, implementarea sistemului de management al calitaii învatamântului
,reprezinta o conditie esentiala pentru îndeplinirea misiunii, scopului si obiectivelor
fiecarei instituii de învatamânt superior.

Academia de Studii Economice Bucureşti

Academia de Studii Economice Bucureşti a fost înfiinţată în anul 1913 prin Decretul
Regal numărul 2972, sub denumirea de „Academia de Înalte Studii Comerciale şi
Industriale”.
Din anul 1967 şi până în prezent funcţionează sub denumirea de „Academia de
Studii Economice”.
Obiectul de activitate – instituţia este o universitate de stat, de tip A, de învăţământ
superior şi de cercetare.
Baza legală. Academia de Studii Economice funcţionează în baza Constituţiei
României, a legislaţiei învăţământului, a celorlalte reglementări legale şi a acordurilor
internaţionale la care a aderat Academia de Studii Economice Bucureşti, cum ar fi:
The Lima Declaration on Academic Freedom and Autonomy of Institutions of Higher
Education (1988),
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi celelalte acorduri internaţionale privind
drepturile omului semnate de România, inclusiv aderarea la The Magna Charta of
European Universities (Bologna 1988) . Ea este coordonată de Ministerul Educaţiei şi
Cercetării.
Principiile şi normele după care îşi desfăşoară activitatea membrii comunităţii
universitare sunt cuprinse în „Carta Academiei de Studii Economice”, precum şi în
alte reglementări specifice activităţii personalului auxiliar şi administrativ.
Baza materială este structurată în două mari componente:
9 clădiri; 9 căminele şi cantinele.
Baza financiară este asigurată din sume alocate de la bugetul Ministerului Educaţiei
şi Cercetării, din surse proprii şi sponsorizări.
Academia de Studii Economice Bucureşti are ca obiective principale: cultivarea
valorilor, ştiinţei şi culturii universale, în special a ştiinţelor economice, asumându-şi
obligaţia de a forma şi perfecţiona resurse umane calificate în domeniul economic,
de a dezvolta cercetarea ştiinţifică şi difuza valorile culturale ale civilizaţiei umane.
Conducerea Activitatea Academiei de Studii Economice Bucureşti este condusă de
Senat, Biroul Senatului, Colegiul Academic şi Consiliul de Administraţie, care sunt
organe alese cu competenţe decizionale stabilite şi garantate în „Carta Academiei”.
Academia de Studii Economice poate constitui şi „Senatul Lărgit” care se întruneşte
o dată pe an şi dezbate strategia generală, raporturile cu societatea şi cu
comunitatea locală.
Senatul are competenţă în toate domeniile autonomiei universitare şi este format din
cadre didactice şi studenţi, întrunindu-se trimestrial în sesiuni ordinare şi
extraordinare la cererea (convocarea) Biroului Senatului sau cel puţin a unei jumătăţi
din numărul membrilor din Senat. Deciziile Senatului şi Biroului de Senat se iau cu
votul a jumătate plus unul din numărul total al membrilor. Activitatea academică şi
administrativă este condusă de către rectorul Academiei, iar în lipsa acestuia de un
prorector desemnat.
Biroul Senatului este format din rector, prorectori, secretarul ştiinţific al Senatului,
directorul general administrativ şi un reprezentant al studenţilor. Biroul Senatului este
organismul executiv al administraţiei academice şi aplică hotărârile Senatului.
Colegiul Academic este format din membrii Biroului Senatului, decanii facultăţilor,
directorii de compartimente şi colegii, directorii departamentelor postuniversitare şi
secretarul şef al Academiei. Colegiul Academic este convocat de Biroul Senatului.
Principalele atribuţii pe care le are Academia de Studii Economice Bucureşti sunt
prevăzute în Carta Academiei, după cum urmează:
 avansează, analizează şi avizează propunerile de înfiinţare sau desfiinţare de
facultăţi, colegii, departamente, catedre;
 analizează şi aproba planurile de învăţământ ale facultăţilor, colegiilor,
şcolilor de studii postuniversitare, în funcţie de standardele naţionale şi
internaţionale;
  propune, analizează şi avizează criteriile de organizare a concursurilor de
ocupare a posturilor didactice şi de cercetare;
 propune şi analizează cifrele de şcolarizare;
 aprobă criteriile de acordare a burselor studenţilor;
 aprobă planul editorial la propunerea comisiei de specialitate, aprobă
finanţarea editurii şi finanţarea publicaţiilor acesteia.
Sistemul naţional de învăţământ este constituit din ansamblul unităţilor şi instituţiilor
de învăţământ de stat şi particulare de diferite tipuri, niveluri şi forme de organizare a
activităţii de instruire şi educare
BIBLIOGRAFIE :

www.goldenideashome.com

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=267&idb=
www.academiacomerciala.ro