ENZIME

Sunt structuri glicoproteice care poseda structura tertiara sau cuaternara cu capacitati
catalitice.

Catalizatorul este acea subst care adaugata in cantit f mici unui sistem reactant,
termodinamic posibil, mareste viteza de reactie prin scaderea prin scaderea energiei de
activare, la sfarsitul proc catalitic regasindun-se calitativ si cantitativ, deci nu se consuma

Prin intermediul catalizatorilor sunt depasite barierele energetice existente intre

reactant si prod de reactie, a.i. proc termodinamic posibil sa se desf.

Daca un catalizator poate actiona la temp ridicare, presiuni ridicate si valori ale pH-ului
cuprinse in intregul interval, in vitro, in vivo exista unele restrictii in ceea ce priveste parametrii
de mediu in care se desfasoara procesul deoarece conditiile de mediu trebuie sa fie apropiate
de cele normale.

Din aceasta cauza in sistemele vii se realizeaza biocataliza prin intermediul

biocatalizatorilor care se numesc ENZIME. Enzimele sunt sintetizate fara exceptie de celula vie.
Sunt solubile in lichidele biologice si transportabile in de la tes de biosinteza pana la locul de
actiune.

Rolul enzimelor dependent de mediul de act si reactanti poate fi:

-anabolic: implicat in biosinteza unor compusi

-catabolic: implicat in degradarea comp de nat endo si exogena

-amfibolic: react atat in procesul de degradarea dar si in cel biosintetiz

Rolul fundamental e de a diminua pe cat posibil energia de activare necesara reactantilor in

vedere transformarii in produsi de reactie.

Prin diminuarea en de activare, se obtine un nr mare de molec de reactanti, care poseda

acel minim energetic necesar in transformarea in produsi de reactie.

Enzimele sunt: glicoproteine cu timp de viata foarte scurt comparativ cu alti compusi
(cateva secunde) si acestia dupa expirarea timpului de viata sunt degradate la niv celular,
recuperate componentele (aa) si respectiv eliminati compusii de excretie rezultati (eliminare
renala: se refera in special la N aminic care, de regula, se elimina sub forma de uree).
 Denumirea enz poate fi standardizata/ nestandardizata. In denumirea nestandarnizata ,
enz pot fi denumite trivial (nesugestiv), numele enzimelor nefiind dependent de natura
reactantilor sau natura procesului catalizat. (pepsina/ chemotripsina)

Denumirea rationala e nestandardizata dar tine cont de numele reactantului sau

denumirea procesului catalizat. (succinat dehidrogenaza, glucozo-oxidaza)

Denumirea standardizata (sistematica) se realiz pe baza hotararilor comunitatilor de

enzime EC urmat de 4 numere distincte despartite prin intermediul cate unui punct.

Primul nr. Rep clasa de enzime, 2- subclasa, 3- sub-subclasa, 4- pozitia enzimei in sub-
subclasa.

In denumirea rationala sufixul -aza e specific pt enzime. Se cunosc 6 clase de enzime in

care sunt incluse toate cele 300 de enzime care sunt caracterizate actualmente.

1. Oxidorectaza
2. Transferaze
3. 3.Hidrolaze
4. liaze
5. izomeraze
6. ligaze

Oxidoreductazele: cataliz procesul de transfer al electronilor sau atomilor de H la nivelul

reactantilor.

Transferazele: cataliz transf unor gr. Fct. De pe un reactant pe altuk

Hidorlaze : ruperea leg covalente in prezenta apei

Liaze: rupere leg covalente in absenta apei

Izomeraze: cataliz transf unui izomer in altul

Ligazele: au rolul de a sintetiza proc biosintetice (SINTETAZE)

In mod curent denumirile enzimelor sunt lungi si greu de utilizat, de aceea in lab clinic
se utilizeaza prescurtari ale acestora.

Prin conventie, reactantii asupra carora actioneaza enzimele se numesc substraturi. [s]
si pentru realiz interactiei E-S (enzima substrat) este strict necesar ca sa existe
complementaritate structurala intre substrat si o anumita zona din macomolec protenzimei,
numita centru catalitic. (situa catalitic)
 Intotdeauna centrul catalitic se afla in zona centrala (hidrofoba) a ghemului statistic si
este constituita din cateva resturi de aminoacizi, spatial apropiati care nu se gasesc in structura
primara in pozitii adiacente.

Interactiile E-S intotdeauna sunt de natura slaba (necovalenta) si reversibile. Aceste

interactii se realizeaza numai si numai daca intre resturile aa din centrul catalitic si substrat se
realiz un proces de recunoastere specifica urmat de un proces de legare specifica. Din aceste
motive, enzima recunoaste si leaga substratul in vederea modificarii structurii acestuia si
transformarii in produs de reactie.

Interactia dintre enzima si substrat se poate realiza de tip ABSOLUT cand recunoaste
enzima prin intermediul centrului activ, unul si numai unul dintre posibilii reactanti, sau este
recunoastere RELATIVA DE GRUP cand prin intermediul centrului activ enzimatic, enzima poate
recunoaste si lega substraturi asemanatoare structural.

In cadrul actiunii enzimei strict specific se incadreaza actiunea asupra unuia dintre
izomerii sterici sau geometrici sau in urma reactiei catalizata de enzima poate rezulta unul si
numai unul din izom geometrici sau sterici posibili.

Asupra unui substrat pot actiona mai multe enzime si in urma catalizelor rezulta/ pot
rezulta compusi diferiti.

Enzimele simple contin intotdeauna un singur centru catalitic, care actioneaza strict
asupra substratului corespunzator (la nivelul caruia este recunoscut si legat substratul).

In natura sunt cunoscute enzimele alosterice care alaturi de centrul activ enzimatic
poseda oriunde la niv lantului polipeptidic (in afara centrului activ) o zona distincta la nivelul
careia se leaga efectorul alosteric. Acest centru= centru alosteric. Si la acest nivel de interactie,
centrul alosteric – efector alosteric exista interactii de recunoastere si legare, dar de regula, in
urma acestei legari se faciliteaza sau nu patrunderea substratului la nivelul centrului activ
enzimatic in vederea desfasurarii porcesului catalitic sau interruperea acestuia. Acesti efectori
alosterici pot fi numiti activatori/ inhibitori ai procesului catalitic.

Efectorii alosterici (cofactorii) pot fi de natura anorganica sau organica si in majoritatea

lor sunt de natura exogena (patrund din mediu prin intermediul hranei).

Cofactorii de natura organica = coenzime si acestia pot actiona la nivelul protein

enzimei in vederea facilitarii schimbului de electroni si de protoni, transformarea si transferul
unor grupari functionale sau prin tensionarea (torsionarea) unor legaturi covalente.

In genere, intre coenzima si enzima se realizeaza interactii de natura slaba , foarte rar
de natura covalenta, si determina activarea enzimei. Astfel enzima care poseda alaturi de
centrul activ enzimatic si centrul alosteric se numeste apoenzima si este inactiva in absenta
coenzimei, iar in urma interactiei coenzima-apoenzima rezulta structura activa: coloenzima.

Enzimele alosterice adopta, de regula, structuri cuaternare prin care un numar de lanturi
polipeptidice (de regula par) sunt reunite prin intermediul legaturilor necovalente. Doar forma
in structura cuaternara este activa enzimatic, structurile polipeptidice individuale neprezentand
activitate enzimatica. Se dezvolta astfel POLIMORFISMUL ENZIMATIC datorat faptului ca
structurile polipp individuale se pot grupa diferit unele cu altele in vederea constituirii
structurilor cuaternare active.

Enzimele rezultate prin polimorfism se numesc IZOENZIME si ac acestea se

biosintetizeaza la nivelul aceluiasi tesut; sunt transportate prin intermediul lichidelor biologice
in organism, actioneaza asupra aceluiasi substrat dar in conditii de mediu diferite (la diferite
tesuturi).

Avand configuratii diferite, izonezimele poseda si caracteristici fizico-chimice diferite:

 gradul de incarcare al sistemului cuaternat difera dependent de compozitia in

lanturile individuale polipeptidice (protomeri sau monomeri) si astfel prezinta
mobilitate electroforetica ( in camp electric continuu) diferita de la o izoenzima
la alta si astfel speciile de izoenzime pot fi separate si cuantificate electroforetic
 gradul de incarcare a gruparilor functionale libere prezente de-a lungul lanturilor
polipp din izoenzime este dependent de valoarea pH-ului mediului de recatie si
astfel chiar daca actioneaza asupra eluiasi substrat, cinetica de reactie este
diferita de la o izoenzima la alta.
 Izoenzimele se comporta diferit fata de cofactorii din mediu si astfel actiunea
catalitica este dependenta de natura si concentratia acestora din mediu
 Structura cuaternara a izoenzimelor prezinta o relatova stabilitate in raport cu
mediul care e dependenta de structura interna (componenta in protomeri).
 Avand compozitii diferite in protomeri, izoenzimele prezinta antigenitate diferita
si astfel in organismele veretbratelor pot induce biosinteza unor imunoglobuline
specifice acestora cu ajutorul carora pot fi evidentiate analitic.

Cel mai cunoscut sistem cuaternar enzimatic este cel al lactatdehidrogenazelor (LDH).
Se cunosc 5 izoenzime lactatdehidrogenazelor in care 4 protomeri se asociaza diferit in
vederea constituirii acestora.

Daca in izoenzimele LDH se intalnesc 2 tipuride catene polipp: H si M, acestea se pot

asocia cate 4 in vederea constituirii celor 5 izoenzime. Dintre cele 5 izoenzime specifice LDH,
cele care contin proportii mai mari ale protomerului H actioneaza la nivelul tesuturilor
puternic oxigenate (inima, creier) si respectiv cele care poseda proportii mai mari ale
protomerulul M, actioneaza la nivelul tesuturilor slab oxigenate (in anaerobioza ).

Cataliza multienzimatica: este un proces biochimic care se realizeaza la nivelul celulelor

(lichidelor biologice) in care enzimele sunt grupate intr-o anumita zona si produsul de reactie
al uneia este reactantul pt urmatoarea samd. pana la obtinerea produsului final. Majoritatea
proceselor metabolice din organismele vii se realizeaza prin intermediul liniilor/ ciclurilor
metabolice in care enzimele sunt grupate a.i. timpi necesari interactiilor E-S sa fie limitati
(mici).

Cinetica enzimatica:

Enzimele actioneaza numai si numai la nivelul proceselor termodinamic posibile. ^G <0

si au ca rol fundamental diminuarea energiei de activare in vederea facilitarii transformarii
substratului in produsi de reactie.

In procesul catalitic, enzima actioneaza in prima faza asupra substratului reversibil cu

formarea unui complex bogat energetic E-S care se transforma ireversibil in produs de reactie
si enzima care e capabila sa reia ciclul catalitic. Din aceasta cauza concentratia enzimei intr-un
sistem reactant este deosebit de mica comparativ cu concentratia substratului.

In reactiile catalizate enzimatic se considera intotdeauna concentratia enzimei (10 la -6

sau -9 mol/l ) si constanta in timp. In concentratiei cinetica enzimatica se defineste viteza de
reactie “v” ca fiind variatia concentratia substratului in timp sau variatia concentratiei variatie
prod de reactie cu + in fata. Deoarece variatia concentratiei substrat se calculeaza prin dif
dintre cfinal si c initail a acestuia, cu avansarea reactiei, concentratia substrat scade fata de cea
initiala iar ds e negativ: din aceasta cauza in ecuatia vitezei de reactie se aseaza semnul – in
fata raportului pt a viteza sa fie pozitiva.

O reactie enzimatica totala nece sita o cascada de etape simple tranzitorii(mecanismul

de reactie; coordonata de reactie). Din totalitatea reactiilor tranzitorii, una dintre ele poseda
viteza cea mai mica si este defavorabila energetic. Aceasta etapa se numeste etapa
determinanta de viteza, deoarece de ea depinde viteza finala/ totala a procesului catalitic.

Intermediarii din procesele enzimatice, chiar daca se gasesc in raport cu reactantii la

valori ale energiilor superioare, acestia provin din starile de tranzitie foarte bogat energetice
rezultate la randul lor din reactantii care necesita minimum de energie in vederea
transformarii.

Procesele enzimatice pt enzimele simple se desfasoara conform unei expresii

Michaelis-Menten in care viteza instantanee V este direct proportional dependenta de
concentratia substratului si respectiv de constanta Km(consanta MM). Ecuatia corespunde
unei reprezentari de tip hiperbola echilatera in care se deosebesc doua zone distincte:

- La concentratii mici ale substratului exista proportionalitate directa intre

concentratia substratului si viteza de reactie
- Oricat de mare ar fi concentratia substratului, peste o anumita valoare, viteza proc
catalitic nu se mai modifica( v=vmax) si se obtine o dreapta paralela cu OX

Curbele de hiperbola echilatera poseda saturarea enzimei cu substrat la o anumita

valoare a concentratiei acestuia ceea ce presupune ca intreaga cantit de enzima din sistemul
reactant se gaseste condensata sub forma de E-S si oricat de mult ar creste concentratia
substratului, enzima nu mai poate regla substratul si astfel viteza ramane constanta in timp.

Daca v= vmax/2 din calculele matem aplicate ecuatiei MM se obtine [s]=Km. Km=
concentratia substratului la care viteza de desfasurare a proc catalitic este jumatate din vmax.
Km- mol/litru

Afinitatea enzimei (Km) in raport cu substratul este cu atat mai mare cu cat valoare Km
este mai mica; si invers.

Chiar daca concentratia enzimei este foarte mica comparativ cu concentratia substratului,
cresterea concentratiei determina o crestera proportionala a vitezei de reactie. (boli
metabolice)

Mecanismul catalizei enzimatice simplist presupune interactia prin intermediul

legaturilor slabe dintre centrul activ enzimatic si substrat de tip broasca-cheie. Astfel se
constituie complexul E-S instabil in raport cu mediul care se transforma rapid in produsul de
reactie.

In frocesele enzimatice complexe in care intervin enzimele alosterice , ecuatia MM nu

se mai aplica (enzime nemichaeliene) iar variatia vitezei in raport cu sustratul se realizeaza
dupa o curba sigmoidala.

Cinetica in cazul enzimelor alosterice de tip sigmoidal se poate explica prin efectul de
cooperativitate, care presupune patrunderea in structura cuaternara greoaie a primului mol de
substrat care determina o relativa deschiderea a structurii cuaternare care faciliteaza
patrunderea urmatorului mol d e substrat la nivelul structurii cuaternare enzimatice.

Din aceasta cauza la c mici si foarte mici de substrat viteza de reactie creste foarte slab
cu concentratia substratului si la o anumita c substrat se realizeaza un salt brusc al vitezei de
reactie datorita efectului cooperatis. La c mari si foarte mari, viteza de reactie ramane relativ
constanta (ajunge la saturare).
 Efectul cooperativ determina ca structura cuaternara sa posede doua conformatii
distincte T- tensionata si R- relaxata dependent de conditiile de mediu. Deoarece cinetica MM
si respectiv ecuatia MM sunt insuficiente pt carateriz cineticii de reactie, din ecuatia MM prin
inversare se obtine ecuatia LINEWEAVER-BURK in care 1/v variaza in raport cu 1/s dupa o
dreapta care nu trece prin origine (are termen liber 1/vmax).

Aceasta intersecteaza fiecare axa de coordonate in cate un punct. Ordonata in 1/vmax

(1/s =0) si abscisa in -1/Km ( 1/v= 0).

Din ecuatia vmax=K2[E] se poate deduce valoare k2-constanta catalita si are unitatea
1/s.

K2= viteza de reactie a unui sistem dat cand c% enzima este unitara. Inversarea k2
conduce la obtinerea ciclului catalitic 1/k2 (secunde) si rep timpul necesar unei enzime pentru
desfasurarea unui singur ciclu catalitic. Cu cat constanta catalitica e mai mare cu atat v reactie e
mai mare si cu atat eficienta catalitica e mai mare.

Pt caracterizarea totala a eficentei catalitice trebuie luata in considerarea si Km care

trebuie sa poseda valori cat mai mici si astfel se obt o eficienta catalitica mult mai mare cu cat
raportul k2/Km este mai mare.