Educatie PT Sanatate

Psiholog clinician NICHITA TAMARA
Tel. 0744.250.140; e-mail: psihnichitamara@yahoo.com
CURS - EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE
- Concepte: sănătate, boală, promovarea sănătății, educația pentru sănătate – definiții.

- Relația dintre educația pentru sănătate și promovarea sănătății.
- Delimitarea scopurilor și a obiectivelor educației pentru sănătate în raport cu nevoile de
sănătate ale populației.
- Principii, abordări în educația pentru sănătate/metode de educație pentru promovarea sănătății
(metoda educațională/furnizării de informații, metoda centrată pe persoană, metoda
situațională, metoda șocului, metoda centrată pe comportament, metoda minimalizării răului
produs, combinații între metode)
Definiţii
Sanatatea este definita de OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii)- starea de optimum

bio-psiho-social. Starea in care toate functiile fiziologice, mentale si emotionale sunt normale.
Sanatatea nu echivaleaza intotdeauna cu absenta suferintei, infirmitatii sau disconfortului.
Educaţia- activitate specific umana prin care se informeaza, instruieste o persoana sau
un grup de persoane in legatura cu noi aspecte ale realitatii in scopul formarii de noi
deprinderi cu rol adaptativ. Calitatea educatiei depinde de priceperea educatorului, dar si de
priceperea discipolului.
Educatia pentru sanatate isi propune sa sensibilizeze populatia sa pretuiasca si sa
cultive sanatatea, aceasta avand atributul (ca si fericirea) ca nu este remarcata decat dupa ce s-
a pierdut. Sanogeneza, generarea sanatatii, mentinerea ei- sunt conduite intelepte care trebuie
sa fie cultivate. Reprezinta atitudini ce trebuie cunoscute si deprinse de la varste fragede si
practicate toata viata. Sunt adevarate reflexe conditionate, stereotipuri dinamice.
Cultura generală, inclusiv cultura sănătăţii, se formează prin instrucţia generală a
populaţiei în setul continuu al generaţiilor. Această secvenţă a culturii generale, ce poartă
titulatura specifică „de sănătate”, mai este considerată şi azi ca fiind o activitate de bază şi
obligatorie a serviciilor de sănătate, în loc să fie apreciată ca o noţiune de „pregătire
continuă”, de „educaţie premanentă”, de „perfecţionare” pe un fond pregătit general în
sistemul instrucţiei publice a populaţiei.
Veriga principală pe care ar trebui să acţioneze serviciile de sănătate şi cele
educaţionale pentru a avea rezultate bune, pe termen scurt şi lung, privind îmbunătăţirea stării
de sănătate a populaţiei, este educaţia pentru sănătate.
Dimensiunile sanatatii
In 1967, OMS a declarat ca sanatatea este o stare totala de bunastare fizica, mentala si
sociala si nu in principal absenta bolii sau a unei infirmitati.
Sănătateaeste starea naturală de bine, dinamică, ce tinde să păstreze echilibrul
funcţional al organismului în mediul său biologic, natural şi social.
Sanatatea este acel proces in care toate aspectele din viata unei persoane lucreaza
laolalta, intr-un mod integrat. Nici un aspect al vietii nu functioneaza in mod izolat.
Organismul, mintea, spiritul, familia, comunitatea, tara, locul de munca, educatia si
convingerile sunt toate interrelationate. Modul prin care aceste aspecte se interactioneaza
contribuie la imbogatirea vietii unei persoane, fapt care ajuta la determinarea caracterului de
unicitate al persoanei cat si a sanatatii acestuia.
Sănătatea nu este o stare pe care o ai în întregime sau o pierzi în întregime. Starea de
sănătate completă este aproape la fel de iluzorie ca şi cea a fericirii. Complexitatea stării de
sănătate este dată de dimensiunile, componentele şi gradele diferite pe care le
presupune.
Punctul de vedere modern este acela ca, sănătatea are câteva dimensiuni –
emotională, intelectuală, fizică, socială si spirituală, fiecare dintre acestea contribuind la
conditia de bunastare a unei persoane.
1.Sănătatea fizică. Din punct de vedere fizic sănătatea poate fi definită drept acea stare
a unui organism neatins de boală, în care toate organele, aparatele şi sistemele funcţionează
normal (organism în homeostazie). Sanatatea fizica se refera deci la starea organismului si la
raspunsurile acestuia in fata vatamarilor si a bolii. Pentru mentinerea unei conditii fizice bune,
a unei sanatati fizice este important sa adoptam acele conduite ce ne confera o bunastare
fizica. Include igiena personală alimentaţia corectă şi somnul suficient.
De exemplu, evitarea tigarilor, a consumului de alcool, alimentatia moderata sunt doar
cateva obiceiuri ce asigura o buna sanatate fizica. Exercitiile fizice adecvate, un effort cat si
un repaos echilibrat, mentinerea unei greutati normale si alegerea inteligenta a mancarurilor,
evitarea abuzurilor alimentare in timpul sarbatorilor si a evenimentelor, ne ajuta de asemenea
sa ne mentinem starea de sanatate a organismului.
O stare buna de sanatate fizica necesita faptul ca o persoana sa acorde atentie mesajelor
trimise prin simturile organismului asupra a ceea ce el are nevoie – mai multa odihna sau
diferite alimente, ca sa enumeram cateva exemple si, sa raspunda la aceste mesaje intr-un mod
adecvat, coerent. Aptitudinile fundamentale de auto-ingrijire pot ajuta persoanele sa-si
solutioneze micile probleme de sanatate. Totusi, este la fel de important acceptarea
responsabilitatilor pentru controale si de a sti sa abordam in cunostinta de cauza institutiile si
serviciile de sanatate atunci cand apar probleme serioase medicale.
2. Sanatatea emotionala.Luat pe ansamblu, calitatea sanatatii unei persoane reflecteaza
emotiile unei persoane, sentimentele acesteia fata de sine, situatii cat si fata de alte persoane.
Sanatatea emotionala include intelegerea emotiilor si cunoasterea modului de solutionare a
problemelor cotidiene, a stresului cat si capacitatea de a studia, de a lucre sau de a indeplini
activiitati eficiente si cu buna dispozitie. In timp ce ele sunt importante in sine, emotiile
influenteaza de asemenea sanatatea fizica.
Medicii vad in mod frecvent demonstrarea conexiunilor organism – mental.
Somatizarile ar fi expresia unor astfel de manifestari. De exemplu, un individ cu o buna stare
emotionala manifesta o rata scazuta la boli legate de stres, cum ar fi ulcere, migrene si astm.
Atunci cand stresul sau tulburarea emotionala continua pentru o lunga perioada de timp,
sistemul imunitar clacheaza, accentuandu-se riscul de dezvoltare a diferitelor boli.
3.Sanatatea intelectuala.Intelectul, aspect important al planului mental care contribuie
la luarea deciziilor importante, joaca un rol crucial in starea de sanatate si de bunastare a
individului. Chiar daca capacitatea intelectuala variaza de la individ la individ, toti indivizii
sunt capabili sa invete cum sa dobandeasca si sa-si evalueze informatiile, cum sa aleaga intre
alternative si cum sa ia deciziile asupra diferitelor tipuri ale problematicii, inclusiv sanatatea.
Sanatatea intelectuala este uneori inclusa in sanatatea emotionala ca parte a sanatatii
mentale. Totusi, desi strans intrepatrunsa cu emotiile, gandirea intelectuala se distinge de
aceasta. Emotiile pot altera capacitatea de a gandi a unei persoane, iar gandirea confuza poate
accentua si mai mult problemele. Totusi relatia dintre emotional si intelect nu le suprapune.
4. Sanatatea sociala- reprezintă relaţiile dintre persoană şi societate şi influenţa lor
reciprocă: relaţiile în comunitate, acasă, la servici, la şcoală.
Din punct de vedere social sănătatea este starea organismului în care capacităţile
individuale sunt optime pentru ca persoana să îşi îndeplinească în mod optim rolurile sociale
(de prieten, vecin, cetăţean, soţ, părinte, cetăţean etc.). Parsons defineşte sănătatea drept
capacitatea optimă a unui individ de a îndeplini eficient rolurile şi sarcinile pentru care a fost
socializat. Sanatatea sociala se refera la capacitatea de realizare a rolului din viata, cum ar fi
rolul de fiu sau fiica, parinte, sot, prieten, apropiat sau cetatean, intr-un mod eficient si
confortabil, cu placere, fara a tulbura climatul de ecologie sociala, de protectie al altor
persoane. Fiecare dintre aceste roluri presupune diferite responsabilitati si riscuri. Toate
necesita o comunicare eficienta de genul ofera si ia, caci relationarile sanatoase niciodata nu
se deruleaza intr-un singur sens. Implinirea trebuintelor umane pentru dragoste, intimitate, de
apartenenta, constituie un factor important in realizarea sanatatii sociale. Persoanele care sunt
private de aceste trebuinte pot dezvolta comportamente ce pot aduce amenintare la starea lor
de sanatate si de buna dispozitie, intrand astfel in sfera anomiei, deviantei si patologiei
sociale.
5. Sanatatea spirituala- presupune căutarea sensului şi scopului existenţei umane. Ea
include dezvoltarea unei aprecieri profunde a vieţii şi formarea unui puternic sistem de valori.
Sanatatea spiritual este acel sentiment, traire, dupa care comportamentul si valorile
fundamentale ale unei persoane sunt in armonie. Anumiti specialisti in sanatate sustin ca
fortele spirituale afecteaza si sunt afectate desanatatea pe ansamblu. Sanatatea spirituala poate
include sentimentul de veneratie,profunda credinta religioasa sau sentimentul de pace
launtrica referritor la viata cuiva.Aceasta se dezvolta prin efortul de dezvoltare a semnificatiei
relatiei cu universul si cuviata insasi.
Numeroase studii au aratat o asociere intre afiliatia religioasa si rata scazuta de
bolicronice si a mortalitatii. Unii oameni atribuie aceste efecte regulilor religioase, afirmandca
religia descurajeaza conduitele ce pot conduce la probleme severe de sanatate. Altepersoane
au declarat ca afilierea religioasa poate contribui in mod direct asupra starii desanatate si a
bunei dispozitii in general.
Integrarea sanatatii.
Fiecare persoana confera o anumita importanta celor cinci dimensiuni ale sanatatii. Unii
indivizi sunt mult mai interesati de sanatatea emotionala sau intelectuala decat de sanatatea
fizica. Altii isi pot extrage o mare satisfactie din relatiile lor cu alte persoane sau din
implicarea lor in munca pentru idealurile religioase.
Dimensiunile sanatatii formeaza un tot – fiecare are un efect asupra celorlalte. Sa
presupunem ca munca noastra se desfasoara in armonie cu valorile noastre de baza. Aceasta
armonie poate contribui la sustinerea sanatatii noastre spirituale. Pe de alta parte, o sanatate
spirituala poate avea efecte profunde asupra sanatatii emotionale. Sanatatea emotionala se
rasfrange asupra relatiilor sociale si toate aceste dimensiuni ale sanatatii ii va permite fiintei
noastre sa solutioneze si mai bine problema fizica.
Toate aceste dimensiuni distincte lucreaza impreuna pentru a asigura randamentul
functiilor si astfel sa asigure confortul. Cultivarea unei anumite dimensiuni atrage dupa sine
dezvoltarea celorlalte dimensiuni. In mod similar, neglijarea unei singure dimensiuni poate
induce consecinte severe asupra sanatatii pe ansamblu, cat si bunei dispozitii.
Pentru mentinerea sanatatii, trebuie sa acordam atentie celor cinci dimensiuni,
identificand legaturile dintre ele si incercand sa le mentinem in echilibru astfel incat ele sa
asigure un optimum.
Componentele sănătăţii :
absenţa bolii, disfuncţiei şi dizabilităţii
rezistenţă fizică şi fiziologică
atitudinea pozitivă faţă de viaţă (a percepe scopul şi semnificaţia vieţii)
asumarea controlului propriei vieţii
acceptarea de sine
relaţionare socială pozitivă
stare subiectivă de bine
Grade ale sănătăţii:
sănătate optimă
sănătate
sănătate aparentă
sănătate precară
sănătate foarte precară
Dupa//.G. Hoyman, rangurile si nivelurile sanatatii si ale bolii sunt reprezentate de

urmatoarele momente:
Sanatate optima;
Sanatate; Starea de bine;
Stare minora de boala
Stare majora de boala
Boala grava
Moarte
Factorii care influenţează starea de sănătate pot fi grupaţi în patru mari categori:
• factori de mediu (apă, aer, sol, fizici, chimici, biologici, sociali)
• stilul de viaţă (comportament alimentar, sexual, abuz de substanţe, exerciţiu fizic)
• factori psihici (cogniţii, emoţii, percepţia şi răspunsul la stres)
• Factori sociali (resurse socio-economice, organizarea sistemului de îngrijire medicală şi
politicile sanitare)
• Factori biologici (imunologici, genetici, biochimici)
Conceptul de boală
Boala este definită după Dicţionarul medical român reprezintă: „ deviere de la starea de
sănătate din cauza unor modificări ale mediului intern sau ale acţiunii unor agenţi din mediul
extern” sau „ este o deviaţie sau o abatere de la normal cu consecinţe nedorite asupra
confortului personal şi activităţii sociale”.
Boala este ruperea echilibrului, a armoniei, un semnal de alarma tradus prin suferinta
fizica, psihica, o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua, provizorie sau definitiva.
Fiecare bolnav modeleaza in mod concret o anumita stare de boala, in conformitate cu
particularitatile individualitatii sale biologice si reactive si in stricta dependenta de conditiile
concrete de imbolnavire.
Starea de boală depăşeşte astfel limita biologicului, fiind o stare socială deviantă şi de
nedorit.
Boala presupune nu doar tratament medical dar şi îngrijire umană, datorită faptului că
boala (stare obiectivă) este acompaniată de cele mai multe ori şi de suferinţă personală (stare
subiectivă).
Caracteristici ale starii de boala

- apare ca urmare a unei agresiuni patogene din mediu
- include un complex caracteristic de reactii de raspuns ale organismului supus actiunii
agentului patogen
- starea functionala a organismului se caracterizeaza prin deficienta, mai mult sau mai
putin importanta a mecanismelor de reglare neuro-umorala a functiilor
- reducerea capacitatii de adaptare a organismului
- diminuarea capacitatii de munca si de integrare sociala
- orice boala afecteaza organismul in ansamblul sau
Boala presupune şi anumite restricţii modificând stilul de viaţă al individului şi

implicit afectând starea sa psihică:
- restrângerea sau modificarea unor activităţi motrice sau fiziologice

- limitarea sau suprimarea unor activităţi intelectuale sau profesionale
- suprimarea unor activităţi extraprofesionale
- modificarea relaţiilor intepersonale în sensul diminuării contactelor cu cei
apropiaţi
- dereglarea raporturilor familiale sau conjugale
- pierderea sau reducerea capacităţii de muncă şi, implicit, a posibilităţilor
asigurării subzistenţei
- dependenţa de alte persoane, mai ales în cazul apariţiei unor infirmităţi.
Termenul de boală, ca şi condiţie obiectivată şi diagnosticată de medic, se relaţionează

cu alte concepte:
 deficienţă: orice pierdere sau deviaţie datorată unei boli sau traume în
funcţionarea fizică şi psihică optimă a individului
 dizabilitate: orice restricţie în îndeplinirea sarcinilor cotidiene şi în
abilităţile de auto-îngrijire
 handicap: orice dezavantaj social indus de deficienţă şi dizabilitate
 suferinţă: experienţă subiectivă a simptomelor
Clasificarea bolilor
Clasificarea bolilor a ţinut cont de mai multe criterii, pentru sociologia medicală fiind
important criteriul frecvenţei şi al celor mai efecte asupra vieţii colective a oamenilor. Există
astfel mai multe clasificări:
R.M. Coe, 1970 propune urmaătoarele tipuri:
- infecto-contagioase
- cronice
- mintale
D. Field a luat în considerare patru criterii:

- durata episodului de boală
- prognosticul (posibilitatea tratamentului curativ şi întinderea lui)
- gradul de disconfort (incapacitate sau handicap provocate de boală)
- gradul de stigmatizare (potenţialul de autodegradare provocat de boală) şi a
evidenţiat astfel patru tipuri de boli:
1.boli acute de scurtă durată (infecţioase: rubeolă, rujeolă, pneumonie)
2.boli de lungă durată nestigmatizante (infarctul de miocard, diabetul zaharat)
3. boli de lungă durată stigmatizante (cancer, SIDA, sifilis, scleroză multiplă)
4.boli mintale (schizofrenia, isteria, fobiile)
Boala acută – un episod de durată destul de scurtă la sfârşitul căreia pacientul îşi reia
activitatea normală.
Boala cronică – o boală de lungă durată care generează incapacitatea permanentă,
parţială sau totală, este o alterare organică sau funcţională care obligă bolnavul să-şi modifice
modul său normal de viaţă şi care persistă mai mult timp
Conform OMS (1990), bolile pot fi împărţite în 21 de categorii:

1. boli infecţioase şi parazitare
2. tumori
3. bolile sângelui, ale organelor hematopoietice şi tulburări ale mecanismului de
imunitate
4. boli endocrine, de nutriţie şi metabolism

5. tulburări mentale şi de comportament
6. bolile sistemului nervos
7. bolile urechii şi apofizei mastoide
8. bolile ochiului şi anexelor sale
9. bolile aparatului circulator
10. bolile aparatului respirator
11. bolile aparatului digestiv
12. boli ale pielii şi ale ţesutului celular subcutanat
13. bolile sistemului osteo-articular, ale muşchilor şi ţesutului conjunctiv
14. bolile aparatului genito-urinar
15. sarcina, naşterea şi lăuzia
16. unele afecţiuni a cărăr origine se situează în perioada perinatală

17. malformaţii congenitale, deformaţii şi anomalii cromozomiale
18. simptome, semne şi rezultate imprecis definite ale investigaţiilor clinice şi de
laborator
19. leziuni traumatice, otrăviri şi alte consecinţe ale cauzelor externe
20. cauze externe de morbiditate şi mortalitate
21. factori influenţând starea de sănătate şi motivele recurgerii la serviciile de
sănătate.
Boala are mai multe componente:

I Manifestari.
Fiecare boala presupune anumite modalitati de manifestare, un anumit tablou clinic(in
anumite situatii, boala poate sa nu aiba tabloul clinic identificabil sau usor identificabil).
Tabloul clinic, numit și simptomatologia pacientului, contine semne si simptome.
Semnele sunt forme de manifestare a bolii care pot fi identificate de clinician sau de alta
persoana (inclusiv de catre pacient pe baza simturilor proprii), independent de ceea ce declara
pacientul (de exemplu, modificari ale culorii pielii, modificari in comportament).
Simptomele sunt acele manifestari ale bolii care apar in primul rand in sfera de
perceptie a bolnavului si sunt simtite de acesta la nivel subiectiv.Ele pot fi cunoscute de
clinician doar indirect, prin intermediul declaratiilor pacientului (de exemplu starea de frica).
Unele semne si simptome au tendinta să apara impreuna, constituind sindroame. Spre
exemplu, conceptiile negative legate de propria persoana considerata in prezent si in viitor
tind sa apara impreuna, constituind un sindrom depresiv. Un sindrom poate avea o etiologie
multipla. Daca mecanismele etiopatogenetice ale unui sindrom sunt cunoscute, atunci, in
principiu, putem vorbi despre boala.
Tratamentele care vizeaza direct reducerea acestor manifestari, fara a schimba cauzele si
mecanismele care le-au generat, se numesc tratamente simptomatice.
II Boala presupune anumiti agenti si/factori etiologici (cauzali).

Două criterii sunt mai importante in clasificarea acestor factori etiologici.
a).Dupa natura lor, ei se clasifica in agenti exogeni si agenti endogeni.
La randul lor, agentii exogeni pot sa fie fizici (mecanici, termici, electrici etc.), chimici
(acizi, baze, saruri), biologici (microbi, virusuri, paraziti, ciuperci, diferite macromolecule
organice etc.) si psiho-sociali (de exemplu stresul, un stil de viata nesanatos).
Agentii endogeni (cum ar fi factorii genetici) pot fi considerati primari, producand
diferite tipuri de anomalii ereditare; in ultima instanta, ei sunt insa agenti exogeni, care au
actionat fie asupra aparatului genetic al strămosilor nostri, fie asupra aparatului nostru genetic,
in cursul existentei noastre.
b)Dupa functia lor, agentii etiologici se impart in:
1) Factorii declansatori se refera la acei factori care produc in mod direct
simptomatologia. Ei sunt factori necesari declansarii tabloului clinic, dar adesea nu sunt si
suficienti.
2) Factorii determinanti au aceleasi caracteristici ca si cei declansatori – produc in
mod direct simptomatologia, dar ei sunt legati specific de un anumit tablou clinic (cum ar fi
bacilul Koch pentru tuberculoza), in timp ce factorii declansatori nu sunt specific legati de un
tablou clinic (de exemplu, stresorii ca factori declansatori pot genera tulburari depresive sau
anxioase).
3) Factorii favorizanti joaca in psihopatologie rolul pe care catalizatorii il joaca in
reactiile chimice. O serie de reactii chimice se pot desfasura si fara catalizatori, dar prezenta
acestora eficientizeaza intregul proces. Similar, factorii favorizanti eficientizeaza actiunea
factorilor declansatori si determinanti in aparitia tabloului clinic.
4) Factorii predispozanti sunt acei factori care au un caracter general, apartin
pacientului, au fost prezenti inainte de instalarea tabloului clinic si care, prin interactiune cu
factorii declansatori, determinanti si/sau favorizanti, duc la aparitia tabloului clinic.
5) Factorii de mentinere au rolul de a sustine simptomatologia. Acest rol poate fi jucat
de factorii declansatori, determinanti, favorizanti sau predispozanti care au declansat tabloul
clinic, dar si de alti factori care au aparut dupa generarea tabloului clinic.
Toti acesti factori etiologici descrisi aici interactioneaza pentru a genera un anumit
tablou clinic, dar aceasta nu inseamna ca de fiecare data cand apare un anumit tablou clinic,
trebuie sa fie prezenti factori din fiecare categorie mentionată (de exemplu, in anumite situatii,
factorii favorizanti pot sa nu fie prezenti, iar in psihopatologie este adesea dificil sa se
identifice factorii determinanti ).
Tratamentele care vizeaza modificarea acestor factori si, prin acestea, reducerea
tabloului clinic se numesc tratamente etiologice, ele vizand cauza manifestarilor bolilor.
III. Reacţiile de răspuns al organismului la acţiunea factorilor etiologici - ce pot fi

specifice
sau nespecifice, fiecare din ele, la rândul lor, putând fi locale sau cu caracter general şi
putându-se
manifesta la nivel biologic sau psihologic.
Stadiile evolutive ale bolilor

Deşi fenomenul studiat (boala) se prezintă atât de complex, se pot totuşi deosebi unele
etape caracteristice în evoluţia lui.
 Perioada de latenţă – mai este denumită şi perioada de incubaţie – în funcţie
de natura agentului patogen poate dura de la câteva secunde (otrăvuri, traumatisme puternice)
până la câteva zile (virusuri, unele bacterii) sau săptămâni (hepatită, sifilis) sau chiar ani
(radiaţiile ionizante). Începe odată cu momentul acţiunii agentului patogen şi durează până
când apar primele simptome manifeste de boală. De cele mai multe ori este asimptomatică.
 Perioada de debut– Începe odată cu primele semne manifeste de boală,
cuprinzând atât manifestările specifice agentului patogen cât şi manifestările clinice
nespecifice (indispoziţie generală, cefalee, astenie, anorexie, subfebră, etc.). Sfârşeşte odată
cu apariţia tuturor manifestărilor caracteristice bolii.
Tipuri de debut:
1. debut acut sau supraacut- caracterizat prin manifestare clinica evidenta si grava,
instalata f. rapid supa contactul cu agentul pathogen
2. debut subacut
3. debut insidious- poate tine luni, chiar ani.Este momentul de lupta dintre procesele
adaptative ale organismului si agentul pathogen
4. debut de la nastere – se intalneste mai ales la persoanele cu:
- deficient motorii ( tetrapareza spastic)
- deficient senzoriale ( surdomutitate)
- cognitive ( debilitate mintala)
 Perioada de stare – este variabilă ca durată având o întindere limitată (8- 10

zile în rujeolă, 4-6 săptămâni în hepatite, etc.). Durează de la apariţia tuturor manifestărilor
caracteristice bolii până la începutul declinului lor.
 Sfarsitul bolii -poate avea 3 variente:
1.Rezolutia bolii sau insanatosirea – începe când simptomele clinice specifice bolii
încep să scadă din intensitate şi durează până la vindecarea completă cu restabilirea functiilor
afectate.
2. Cronicizarea- evolutia bolii se soldeaza cu o alterare structural ireversibila care
persista o perioada lunga de timp ( uneori intreaga viata) ce impune o perioada lunga de
ingrijiri medicale.
3. Moartea- reprezinta esecul efortului de adaptare, atunci cand influentele
dezorganizatoare ale agentului pathogen depaseste posibilitatile de rezistenta ale
organismului.
PIRAMIDA (IERARHIA) MASLOW
Pentru a fi eficiente, obiectivele, in ceea ce priveste sanatatea proprie trebuie sa fie

fundamentate pe intelegerea clara a informatiilor si obiectivelor referitoare la sanatate.Dar
obiectivele desemnate pentru sanatate nu se pot baza doar pe informatii legate de
sanatate. Ele trebuie de asemenea sa fie compatibile cu obiectivele extinse pe care, de altfel
oricine le are. O persoana doreste sa mai slabeasca ori sa se mai ingrase, cu scopul de a fi mai
atractiv. Un altul vrea sa slabeasca pentru a-si echilibra presiunea sanguina sau zaharul din
sange.
Observam ca, informatiile obiective in legatura cu sanatatea prezinta o pondere in
desemnarea obiectivelor de sanatate dar oamenii mai trebuie sa-si evalueze obiectivele in
contextul complexului personal de trebuinte si dorinte.
Trebuintele si dorintele
Desi majoritatea persoanelor prezinta aceleasi trebuinte fundamentale, de alimentatie,
de adapost, de securizare, contact cu alti semeni (de apartenenta la acelasi grup), sentimental
satisfactiei efortului personal si a altor activitati, totusi, in cadrul acestor categorii exista o
plaja larga de posibilitati ce se constituie in dorintele indivizilor.
Neglijarea trebuintelor universale ale omului, este un fapt ce pune individul in
dificultate de a se bucura de o buna sanatate si de o viata cu satisfactii. In acelasi timp,
neglijarea dorintelor specific pot genera de asemenea consecinte serioase.
Piramida lui Maslow este un concept pe care psihologul american îl lansează în
lucrarea „A Theory of Human Motivation” (1943), încercând să descifreze motivațiile ce
stau la originea acțiunilor umane. EL AJUNGE LA CONCLUZIA CĂ INTERESUL
PROPRIU ESTE FORȚA MOTRICĂ ȘI, MAI MULT, CĂ ACEST INTERES POATE FI
IERARHIZAT.
Maslow realizeaza un fel de piramida a nevoilor sau trebuintelor. Deși toate nevoile sunt
instinctive, nu toate sunt la fel de puternice. Astfel, nevoile cele mai puternice, primitive, au
fost așezate la baza piramidei trebuințelor. Cu cât o nevoie urca spre vârful piramidei, cu atât
este mai slabă și specifică individului respectiv.
1. NEVOI FIZIOLOGICE. Sunt indispensabile pentru a supravietui: a manca, a bea, a

dormi, a se proteja de frig si de caldura. Ele reprezinta cele mai puternice, cele mai importante
nevoi ale omului. Satisfacerea lor este necesara pentru a ramane in viata.
2. NEVOIA DE SIGURANTA. Orice fiinta omeneasca are nevoie sa se simta protejata

infata oricarei amenintari a vietii. Daca traieste intr-o tara care se afla in razboi, deexemplu, se
presupune ca aceasta necesitate nu este acoperita. Odata ce nevoilefiziologice sunt satisfacute,
intervine nevoia si dorinta de a satisface nevoile de siguranta.
Acestea au de a face cu stabilitatea și consistența într-o lume relativ haotică. Ele țin mai
mult de integritatea fizică, cum ar fi securitatea casei și a familiei. În unele cazuri, nevoia de
siguranță motivează unii indivizi sa devină religioși, religia oferindu-le confortul unei
promisiuni de siguranță printr-un loc paradisiac. Nevoile de siguranță sunt cruciale pentru
copii.
3. NEVOIA DE DRAGOSTE SI APARTENENTA. O data acoperite necesitatile de

baza,aceasta este cea mai importanta. Nimeni nu poate sa se realizeze ca persoana fara a
fidorit si acceptat de catre celelalte fiinte omenesti. Aici sunt incluse nevoia de
prietenie,familie, apartenenta la un grup, sau de implicare intr-o relatie intima non-sexuala.
Relatiacu celelalte persoane la un nivel afectiv profund este forma obisnuita de a
satisfaceaceasta necesitate. De exemplu, familia, tovarasul de viata sau prietenul. Lipsa
dedragoste si apartenenta poate sa dea ocazie la importante dezechilibre mintale.
4. NEVOIA DE AUTORESPECT. Fiecare fiinta umana are nevoie sa se respecte pe

eainsasi si sa aiba o conceptie potrivita despre propria sa persoana. Este vorba aici
derecunoasterea venita din partea altor indivizi (care rezulta in sentimente de putere,prestigiu,
acceptare, etc) cat si din respectul de sine, ce creeaza sentimentul de incredere,adecvare,
competenta. Nesatisfacerea nevoilor de stima rezulta in descurajare, si petermen lung in
complexe de inferioritate. Un nivel de autoestimare dezechilibrat (cum arfi subestimarea, de
exemplu, a gandi ca toata lumea imi este superioara) are ca rezultat unrandament scazut si, in
consecinta, deteriorarea comportamentului.
O nevoie pronunțată de acest fel (de exemplu nevoia pentru admirație) are la bază
nesatisfacerea unor nevoi care stau în vârful piramidei, cele de auto-actualizare estetică.
5. NEVOIA DE AUTOREALIZARE. Potrivit lui Abraham Maslow, o persoana din

zecesimte intens aceasta nevoie. Psihologul afirma ca oamenii care au totul pot mari
potentialul lor. Ei pot cauta cunostinte, liniste, experiente estetice, implinire de sine. Ceamai
mare parte se concentreaza in jurul nevoilor care pot fi prevazute. Autorealizareainclude
obiective mai inalte si mai abstracte (de exemplu: dreptate, perfectiune, bunatate,adevar,
hotarari individuale), care sunt tot mai fragile, ca si varful piramidei.
Maslow crede că singurul motiv pentru care oamenii nu se miṣca în direcția auto-
realizaii este din cauza obstacolelor puse în calea lor de societate, mai ales printr-o educație
deficitară ce nu poate schimba o persoană cu o slabă pregătire pentru viață într-o persoană cu
o abordare pozitivă.
Maslow a construit ierarhia nevoilor, sugerand ca indata ce este satisfacuta o nevoie se
trece la satisfacerea alteia. Fara a fi satisfacute nevoile de bază (nivelul 1, 2, şi 3) cele
superioare nu vor fi relevante.
MEDICINA HOLISTICA
Medicina holistica este un mod de abordare a problemei sanatatii si bolii cu totul diferit
de cel clasic. Ea era aplicata inca de pe vremea lui Hipocrate, dar de-a lungul veacurilor a
intrat intr-un con de umbra si abia in ultimele decenii e redescoperita, la ora actuala fiind din
ce in ce mai apreciata, atat de medici cat si de pacienti, datorita rezultatelor sale.
In conceptia holistica omul este privit ca un tot, ca un intreg indivizibil. Fiinta umana nu
este doar suma organelor sale, ci este un sistem integrat, un ansamblu de elemente care
interactioneaza permanent unele cu altele, in timp ce intreg sistemul interactioneaza cu mediul
inconjurator. Din interactiunea componentelor sistemului rezulta proprietati pe care nu le pot
manifesta partile luate separat. În acest fel, în cazul în care oamenii au dezechilibre (fizice,
emoționale sau spirituale), în viața lor, aceasta poate afecta negativ starea generala de sanatate.
Metodele holistice de tratament se adreseaza bolnavului si nu bolii, ele ocupandu-se
concomitent de corpul, mintea si sufletul acestuia, in conformitate cu legile naturii.
Scopul medicinei holistice este sa descopere cauza bolii si sa o vindece, fiind prima
medicina care abordeaza medical complet fiinta umana, in multidimensionalitatea ei.
Un doctor care se ocupa cu medicina holistica poate folosi o multime de forme de
tratament pentru a trata un pacient, de la medicina conventionala la terapie alternative.
De exemplu, daca mergi la un doctor holistic cu dureri de cap dese, acesta iti va prescrie
medicamente, dar va analiza si factorii care ar putea sa-ti cauzele durerile de cap, cum ar fi
alte probleme de sanatate, dieta, stres.
Principiile medicinei holistice includ:

 Toti oamenii au puterea de a se vindeca.
 Pacientul este o persoana, nu o boala.
 Vindecarea necesita o abordare de echipa, care implica pacientul si doctorul si care
adreseaza toate aspectele vietii unei persoane, folosind o varietate de metode.
 Tratamentul consta in repararea elementelor care cauzeaza boala, nu doar eliminarea
simptomelor.
Tipuri de tratamente
Printre metodele holistice de tratament se numara:

 Educarea pacientului in schimbarea stilului de viata pentru a ajunge la unul sanatos.
Aceasta educatie poate include dieta, exercitii fizice, psihoterapie, consiliere de relatii, etc;
 Terapii alternative si complementare precum acupunctura, terapia prin masaj,
naturopatia;
 Medicamente si proceduri chirurgicale moderne;
CURS
CONDIŢIILE ESENŢIALE PENTRU SĂNĂTATE
Condiţiile esenţiale pentru sănătate: pace, adapost, educatie, alimentatie, venituri,

ecosistem stabil, resurse confirmate, dreptate.
Determinanţii sănătăţii
Pentru înţelegerea relaţiilor diferitelor categorii de factori cu starea de sănătate, în
documentul “O nouă perspectivă asupra sănătăţii canadienilor”(1974), cunoscut ca Raportul
Lalonde (după numele ministrului canadian al sănătăţii de la acea vreme), un nou model
conceptual a propus clasificarea determinanţilor sănătăţii în patru categorii:
- comportamente,
- mediu,
- biologia umană şi
- îngrijiri de sănătate (fig.1.)
Modelul celor patru categorii de factori a reprezentat un evident progres în înţelegerea
relaţiilor care influenţează sănătatea şi în fundamentarea unor noi tipuri de intervenţii,
medicale şi nemedicale.
Fig. 1.Modelul celor patru categorii de determinanţi ai stării de sănătate
Allan Dever, 1976, a descris modelul epidemiologic al factorilor care determină starea
desănătate şi o abordare modernă.
Factorii care influenţează starea de sănătate a populaţiei pot fi clasificaţi astfel:
1.Factorii endogeni- biologici

a. Sexul; - există diferenţe semnificative între fete/femei şi băieţi/bărbaţi în incidenţa
unor boli.
b. Rasa;
c.Vârsta;
d.Caracteristici biologice;
e.Receptivitatea la infectii;
f.Ereditatea;
g.Constelatia hormonala
h.Caracteristici demografice ale populatiei
2. Factori de mediu
a) mediu fizic:- temperatura; - umiditatea; - radiatrii;-zgomot
b) factori geo-climatici:- altitudine;- zona geografica;- la locul de munca; - locuinta; -
mediul înconjurator.
c) factori chimici:- substante organice si anorganice din apa, aer, sol si alimente.
d) factori biologici: - bacterii; - fungi; - paraziti;- virusuri.
e) factorii mediului social:- socio-culturali, -PIB; - pragul de saracie;- mediul de
resedinta;- stilul de viata si alimentatie;- conditii de munca si locuit;- nivel de instruire,
cultura, traditii, obiceiuri
3. Factorii comportamentali- Stilul de viata depinde de comportamente si atitudini
care la rândul lor sunt conditionate de factori sociali, adica stilul de viata este rezultatul
factorilor sociali si al comportamentelor.
4. Ingrijirile de sanatate
Ingrijirile de sanatate preventiva, curativa si recuperatorie
Din cei patru factori determinanţi ai sănătăţii:

- stilul de viaţă are ponderea cea mai mare, de 51%.
- factorul biologic are o pondere de 20%;
- mediul ambiant are o pondere de 19%;
- sistemul de îngrijiri de sănătate – 10%.
În 1998 OMS a clasificat determinantii starii de sanatate in 4 grupe:

- macroeconomici,
- factori de mediu,
- socio-economici si
- educationali.
Fiecare grup include determinanti directi si indirecti.
Determinantii directi de importanta majora sunt:
- stilul de viata (fumat, tip de alimentatie, alcool, utilizarea de droguri),
- conditii de mediu fizic si social (accesul la apa potabila, sanitatia, habitatul),
- comportamente de grup social (violenta in mediul familial, accesul la serviciile
de sanatate).
Determinantii indirecti sunt reprezentati de:
 produsul intern brut
 saracia
 poluarea
 modificarile de clima
 migratia
 modificari socio-demografice in structura populatiei
 situatiile de criza (dezastrele naturale, conflictele armate, etc.)
Determinanţii stării de sănătate pot fi modificaţi prin promovarea sănătăţii şi prevenţiei,

la care se adaugă implicarea comunităţii.
Factorii care influenţează îngrijirile de sănătate pot fi modificaţi prin diagnostic precoce,
screening, precum şi prin implicarea pacientului sau a comunităţii.
Factorii cei mai importanţi care influenţează sănătatea rămân sărăcia, stilul de viaţă,
şomajul, locuinţele necorespunzătoare, nivelul de educaţie al populaţiei, poluarea mediului.
Abordarea lor la nivel naţional, cu intervenţii adecvate la nivel comunitar, ar trebui să se
bazeze pe programe şi proiecte în care să fie utilizate resurse publice şi private din
comunitatea respectivă.
Cunoaşterea stării de sănătate a unei comunităţi este importantă pentru:
• identificarea problemelor de sănătate
• identificarea comportamentului consumatorilor de servicii de sănătate
• identificarea comportamentului furnizorilor de îngrijiri de sănătate
• planificarea şi alocarea resurselor.
CURS
RELAŢIA DINTRE EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE SI PROMOVAREA

SĂNĂTĂŢII
Educaţia pentru sănătate este cea mai eficientă modalitate de prevenire a îmbolnăvirilor,
de îmbunătăţire şi de menţinere a stării de sănătate
1.Educaţia pentru sănătate implică mai multe etape :

1. Conştientizare(a faptului că anumite comportamente reprezintă un risc
pentrusănătate)
2. Cunoştinţe (oferirea de informaţii despre comportamentele de risc)
3. Atitudine (schimbarea atitudini de acceptare a comportamentelor de risc)
4. Persuasiune(informaţii şi mesaje pe diferite canale şi în momente diferite pentru
a menţine atitudinea de respingere a comportamentelor de risc şi de adoptare a
măsurilor de schimbare de comportament)
5. Comportament (practicarea comportamentelor sanogene)
6. Menţinere (a comportamentelor sanogene)
7.Prozelitism(zel in convingerea altor persoane de beneficiile adoptării
comportamentelor sanogene)
Promovarea sănătăţii
Promovarea sănătăţii este un termen care presupune o abordare multidimensională
de îmbunătăţire a stării de sănătate, care include activităţi de educaţie, activităţi de
promovarea unor schimbări comportamentale şi de stil de viaţă, politici şi măsuri
legislative.
Promovarea sănătăţii este procesul care oferă individului şi colectivităţilor
posibilitatea de a-şi creşte controlul asupra determinanţilor sănătăţii şi, prin aceasta, de a-şi
îmbunătăţi starea de sănătate. Reprezintă un concept unificator pentru cei care recunosc
nevoia fundamentală de schimbare atât a stilului de viaţă, cât şi a condiţiilor de trai.
Promovarea sănătăţii reprezintă o strategie de mediere între individ şi mediu,
combinând alegerea personală cu responsabilitatea socială şi având drept scop asigurarea în
viitor a unei mai bune stări de sănătate (WHO-EURO, Health Promotion Glossary, 1989).
Promovarea Sănătăţii este Ştiinţa şi Arta de a-i ajuta pe Oameni să-şi schimbe Stilul de
Viaţă pentru a obţine o Sănătate Optimă restabilind Armonia la fiecare din Nivelele Existenţei
Umane
- Fizic (Planul Fizic sau Corpul Uman) Prin Exerciţii Fizice, Nutriţie Echilibrată,
Autoîngrijire Medicală, Evitarea Consumului în Exces şi a Dependenţelor de Substanţe
Dăunătoare Organismului;
- Emoţional (Planul Emoţional): Prin Managementul Stresului şi Asistenţă pe timpul
Crizelor Emoţionale;
- Social (Planul Emoţional): Prin realizarea şi Întreţinerea permanentă a Reţelei de
Suport din Familie, Prieteni, Colegi de Serviciu şi Comunitate;
- Intelectual (Planul Mental Concret):Prin Educaţie Generală, Pregătire şi Evoluţie
Profesională Continuă împreună cu Definirea, Realizarea şi Dezvoltarea continuă a Carierei
Profesionale;
- Intuitiv şi Creativ (Planul Mental Intuitiv) propus de R-OM-SERV srl: Prin
Restabilirea şi Dezvoltarea continuă a Intuiţiei, Creativităţii şi Capacităţii de Anticipare a
Evenimentelor;
- Sufletesc (Planul Realităţii Interioare): Prin Recâştigarea şi Dezvoltarea continuă a

Încrederii în Propria Persoană şi prin care avem capacitatea de a Visa şi Transpune în
Practică Visele, Proiectele sau dorinţele noastre întru Binele Universal (pentru noi şi pentru
ceilalţi);
- Spiritual ( Planurile Trezire Spirituală şi Conştiinţă Transcendentă Expandată): Prin
Sentimentele de Dragoste, Apreciere şi Speranţă alături de Acţiunile Caritabile destinate
Ajutorării celor din Jurul nostru.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că la temelia promovării sănătăţii stau
cinci principii care au în vedere următoarele:
1. implicarea populaţiei ca un întreg, în contextul vieţii ei de zi cu zi, concentrându-
se mai puţin asupra populaţiei cu risc crescut de apariţie a unei anumite boli, de unde
necesitatea informării adecvate în vederea luării deciziei;
2. orientarea asupra determinanţilor sănătăţii: factori de mediu, comportamente,
servicii de sănătate, biologie umană, promovarea sănătăţii fiind îndreptată spre acţiune;
3. utilizarea de metode, abordări diferite, complementare, incluzând comunicarea,
educaţia, legislaţia, măsurile fiscale, schimbarea organizaţională, dezvoltarea comunităţii şi
activităţile locale spontane împotriva riscurilor asupra sănătăţii, sectorul sanitar, singur,
neputând realiza menţinerea şi promovarea sănătăţii;
4. urmăreşte asigurarea participării publice şi transformarea conoştinţelor dobândite
în comportamente, prin participarea concretă şi eficientă a publicului;
5. promovarea sănătăţii reprezintă o activitate comună în domeniul social şi
medical, implicarea personalului medico-sanitar în creşterea nivelului de educaţie pentru
sănătate a întregii populaţii având un rol important în răspândirea şi susţinerea promovării
sănătăţii.
Valorile care sunt componente esenţiale ale sănătăţii trebuie inoculate populaţiei
pentru creşterea autonomiei individuale. Activităţile de promovare a sănătăţii au un caracter
neutru, nefiind supuse influenţelor politice sau de altă natură.
În orice comunitate există o serie de valori care trebuie clarificate iar rolul promovării
sănătăţii este tocmai de a ajuta persoanele sau grupurile de persoane să descopere care le sunt,
cu adevărat, aceste valori.
Există trei principii care stau la baza clarificării valorilor, ca element esenţial în
promovarea sănătăţii:
1. importanţa ajutorului care trebuie acordat indivizilor în clarificarea propriilor
valori, adică ajutorul acordat pentru analiza critică a valorilor, prin educaţie, şi abordarea unei
atitudini care nu-şi propune să judece un comportament sau o atitudine;
2. utilizarea de metode multiple, flexibile şi creative în ajutorul acordat;
3. promovarea sănătăţii îşi desfăşoară acţiunile în cadrul unor culturi specifice, cu
propriile păreri despre modul în care viaţa trebuie trăită şi de aceea trebuie înlăturată tendinţa
ce se reflectă în activitatea promotorilor de sănătate de a fi înclinaţi să creadă că atitudinile
referitoare la viaţă şi la valorile ei sunt fie corecte, fie greşite
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) subliniază (1986) că sănătatea este mult
prea importantă pentru a fi lăsată numai practicienilor din domeniul sanitar; educaţia şi
elaborarea de politici trebuie să fie centrale pentru dezvoltarea sănătăţii la nivel individual,
comunitar şi naţional.
La Conferinţa de promovare a sănătăţii care a avut loc la Ottawa în anul 1986,
principiile enunţate anterior au fost dezvoltate, elaborându-se “Charta de la Ottawa de
promovare a sănătăţii”. Acest document subliniază, în special, necesitatea ca promovarea
sănătăţii să realizeze următoarele:
I. Elaborarea unor politici publice care favorizează sănătatea.

II. Crearea unor medii favorabile.
III. Întărirea acţiunii comunitare
IV. Dezvoltarea (îmbunătăţirea) abilităţilor individuale
V. Reorientarea serviciilor medicale
În cadrul celei de-a 4 a Conferinţe Internaţionale de Promovare a Sănătăţii de la Jakarta

s-au identificat priorităţile în acest domeniu pentru secolul XXI (OMS, 1997):
1. Promovarea responsabilităţii sociale pentru sănătate
2. Creşterea investiţiilor pentru îmbunătăţirea stării de sănătate
3. Consolidarea şi extinderea parteneriatelor pentru sănătate
4. Creşterea capacităţii comunitare şi împuternicirea individului
5. Asigurarea unei infrastructuri de promovare a sănătăţii
Există mai multe modalităţi de abordare practică a priorităţilor din promovarea

sănătăţii:
cea axată pe probleme/subiecte/boli,
cea axată pe factori de risc şi
cea axată pe grupuri ţintă.
Abordarea clasică este cea a realizării unor programe specifice fiecărei

probleme/subiect de promovare a sănătăţii; în fapt, acestea se referă la abordarea unor boli sau
obiceiuri dăunătoare sănătăţii. Astfel, se elaborează programe antifumat, anticancer, antialcool
etc. (Naidoo, 1998).
Fiecare din aceste programe încearcă să influenţeze populaţia prin mass-media şi printr-
o varietate de medii şi sectoare – şcoala, locul de muncă, mediul sanitar, mediul comunitar şi
sectorul voluntar.
Modele de abordare a promovarii sanatatii si prevenirii bolilor

Exista 3 modele posibile de abordare a promovarii sanatatii si prevenirii bolilor:
1.Modelul bazat pe intelegerea etiologiei bolilor.
2.Modelul epidemiologic.
3.Modelul etapelor vietii.

Modelul bazat pe intelegerea etiologiei bolilor.
Trebuie precizat ca acest demers al controlului bolilor include in factorii etiologici si

factorii de risc.McKeown a grupat bolile in 4 grupe mari:
a.Bolile prenatale care sunt determinate la fecundare. Sunt incluse aici defecte si
afectiuni ale unei singure gene, ce produc aberatii cromozomiale, independente de mediul
ambiental si comportament. Aceste boli nu pot fi in mod practic influentate. Desi numarul
entitatilor acestor afectiuni nu este mic, frecventa lor este insa rara, de unde faptul ca nu
prezinta o preocupare majora din punct de vedere al sanatatii publice; ele nu pot fi prevenite
ci doar interceptate.
b.Bolile determinate prenatal, dar dupa fecundare, de factori ce apar in perioada
intranatala (nidarea oului si primele faze de multiplicare) prin interferarea acestor faze cu unii
factori infectiosi, toxici, fizici (rubeola, talidomida, iradiere, fumat, unele droguri despre care
nu se stie prea mult, carenta de iod care este tot mai frecvent citata in literatura, etc.); rezulta
ca unele afectiuni din aceasta grupa pot fi controlate.
c.Bolile determinate postnatal ca urmare a unor carente sau agresiuni a factorilor de
risc din mediu. Aici se regasesc cele mai multe afectiuni ce domina modelul de morbiditate
din tarile in curs de dezvoltare si in tarile in care nivelul de dezvoltare socio-economic si cel
al serviciilor sanitare tinde sa ajunga la modelul tarilor dezvoltate.
Aici intra:
-bolile nutritionale-malnutritia;
-bolile infecto-parazitare;
-bolile legate de carente igienice.
Controlul se poate realiza prin:
-masuri cu caracter socio-economic;
-masuri de sanitatie.
Cele 2 categorii de masuri necesita interventia statului.
d.Boli postnatale determinate de defecte de adaptare a organismului, a populatiei la

modelul de viata nou, caracteristic tarilor dezvoltate, model de viata determinat de tehnologia
noua, cerinte sociale noi, incapacitatea adaptarii organismului la viteza cu care societatea
absoarbe tehnologii noi. Apar modificari de comportament si bolile legate de stilul de viata.
In modelul actual al morbiditatii din tara noastra se reintilnesc toate cele 4 grupe de boli.
Masurile de interventie vor fi luate in functie de acesti factori.
Modelul epidemiologic
Modelul traditional este modelul epidemiologic al bolilor transmisibile (agent

cauzal-efect).Masurile de interventie se vor adresa fie receptorului prin cresterea rezistentei
specifice si/sau nespecifice, fie vectorului, prin intreruperea cailor de transmitere.
Acest model este valabil pentru un numar limitat de boli.
Modelul valabil pentru cea mai mare parte a bolilor care domina tabloul
morbiditatii actuale este modelul epidemiologic multifactorial.
Acesta abordare are in vedere frecventa bolilor si factorii care conditioneaza fiecare
clasa de boli (factori biologici, de mediu, stil de viata, servicii de sanatate).
Masurile de interventie vor fi luate in functie de acesti factori. Se poate admite
ipoteza unor actiuni orientate asupra mai multor factori de risc comuni mai multor boli.
Modelul etapelor vietii
Este modelul la care se face tot mai mult apel, fiind adaptat problematicii actuale a
starii de sanatate si nu celei traditionale.
Ideea de la care s-a pornit a fost urmatoarea: elementele nefavorabile apar aleator,
dar cu o probabilitate diferita in diferitele momente ale vietii, in functie de conditiile
biologice, ocupationale, medicale, etc. Aceasta abordare permite elaborarea unor pachete de
servicii preventive specifice diferitelor grupe de virsta.
CURS
STILUL SI MODUL DE VIATA
Stilurile de viata sunt modele conform carora oamenii aleg sa traiasca si acesta se
formeaza in timp, odata cu dezvoltarea lor personala. Ele sunt rezultatul unui total de forte
economice, culturale si sociale care contribuie la dezvoltarea calitatilor indivizilor.
Altfel spus, stilul de viaţă este tipul de comportament repetitiv, habitual, condiţionat de
nivelul de cultură şi de nivelul de trai, aflat sub controlul limitat al familiei şi individului, în
cadrul impus de resursele economice. Modificarea stilului de viaţă implică deci schimbarea
concomitentă a comportamentului personal şi a condiţiilor de viaţă.
Conceptul de "stil de viata" este foarte folosit in stiintele sociale. El este confundat de
cele mai multe ori cu alte concepte inrudite precum "mod de viata", "clasa sociala",
"cultura/subcultura", acest termen nu reuseste sa capete o identitate clara.
Distinctia dintre stil de viata si mod de viata, nu este foarte clara, unii autorii
considerand ca cei doi termeni pot fi folositi alternativ sau ca ei descriu anumite trasaturi de
comportament si atitudine ale indivizilor si ale grupurilor.
Spre deosebire de stilul de viata care este mai degraba un indicator al optiunii
individuale, facand referire la strategiile de viata, atitudinile si comportamentele individului,
modul de viata face referire la felul in care isi desfasoara viata anumite grupuri sociale, ce
atitudini si comportamente adopta acele grupuri sociale la un anumit moment dat, într-un
context socio-economic particular.
Modul de viaţă este format din elementele obiective ale traiului, care constau din
condiţiile materiale, economice şi sociale ale vieţii omului.
Componentele principale ale modului de viaţă în colectivitate sunt:
- locuinţa (m2 la o persoană) şi utilajul casnic (gradul de confort);
- caracterul muncii (ocupaţiei, profesiei) şi durata ei;
- condiţiile igienice în locuinţe şi la locurile de muncă;
- studiile;
- calificarea profe-sională;
- asistenţa medicală (formele şi accesibilitatea);
- tradiţiile; obiceiurile; durata timpului liber şi formele de petrecere a lui;
- reşedinţa (urbană, rurală) şi mijloacele existente de transport;
- mijloacele de comunicare, telecomunicare, informare, nivelul de cultură etc.
Evident că persoanele cu caracter divers al acestor componente au un mod de viaţă

diferit. De exemplu, modul de viaţă al unui economist sau contabil diferă practic totalmente
de modul de viaţă al unui pădurar, deoarece caracterul muncii lor este absolut diferit. Unul îşi
petrece munca în clădire şezând, altul la aer liber şi mereu în mişcare. Condiţiile
microclimaterice, mijloacele de transport, uti-lajul casnic, asistenţa medicală etc. la ei sunt
diferite. Modul de viaţă este produsul unei culturi, unor tradiţii speci-fice, unei istorii. Fiecare
individ, grup familial, grup profesional şi societate în întregime se caracterizează printr-un
mod specific de viaţă.
Trebuie de luat în considerare că toate activităţile vitale de acest mod sunt orientate spre
asigurarea binelui pentru omul concret şi pentru cei care îl înconjoară. Însă unii oameni
efectuează activităţi şi procedee pozitive sau negative, care influenţează favorabil sau
nefavorabil nu numai asupra organismului lor, dar şi asupra oamenilor din jur. Aceste aspecte
ţin de stilul de viaţă cu conţinut subiectiv al modului de viaţă.
Componentele stilului de viaţă sunt:

- stilul de lucru,
- stilul de recreere,
- stilul de distracţie,
- stilul de comunicare,
- stilul de relaţionare,
- stilul de cunoaştere,
- stilul de consum,
- stilul de alimentaţie şi
- stilul de ecologie.
Stilurile de viata sunt intr-o continua schimbare pe parcursul vietii. Nu se poate

spune ca unui om ii este specific un anumit stil de viata permanent. Acesta isi poate modifica
felul in care alege sa isi traiasca viata conform anumitor factori ce au un grad de diversificare
foarte ridicat.
Stilul de viaţă este un factor ce poate fi controlat, deci in procent mare rezulta că ne
putem controla sănătatea.
În timp ce ereditatea şi mediul joacă un rol deosebit în statutul sănătăţii noastre,
alegerile pe care le facem în ceea ce priveşte stilul de viaţă ne afectează şi ne determină starea
de sănătate într-o mai mare măsură.
Deşi nu toate componentele stilului de viaţă se situează sub controlul individului, toţi
oamenii abordează tipuri de stiluri de viaţă care le afecetază în mod direct sănătatea şi
bunăstarea.
Rolul factorilor comportamentali în etiologia, evoluţia şi recuperarea din
boală este astăzi tot mai clar precizat şi înţeles. Peste 50% din cauzele de
mortalitate din ţările dezvoltate (inclusiv Europa centrală şi de est) se datorează
factorilor comportamentali (vezi tabelul 1.)
Tabel 1. Cauzele de mortalitate din ţările dezvoltate

Cauză Procent din total
Stil de viaţă 50
Factori biologici 25
Factori de mediu 15
Sistem medical 10
Elementele stilului de viaţă pot fi:
- sanogene – cele, care promovează şi fortifică sănătatea;
- patogene – cele, care reprezintă factorii cauzali sau de risc pentru anumite
îmbolnăviri.
Stilul de viaţă sanogen joacă un rol esenţial în promovarea şi menţinerea sănătăţii şi

prevenirea îmbolnăvirilor. El se cultivă încă din fragedă copilărie în cadrul familiei,ulterior în
grădiniţe, şcoli, societate.
Stilul de viaţă negativ (patogen) este format din comportamente de risc pentru starea
de sănătate. Comportamentele de risc au consecinţe negative, pe termen scurt şi lung, asupra
sănătăţii fizice şi psihice şi, în consecinţă, reduc calitatea vieţii şi starea de bine a persoanei.
Elementele pa-togene ale stilului de viaţă includ: fumatul, alcoolismul, narcomania,

toxicomania, huliganismul, alimentaţia excesivă sau carenţială, prac-ticile sexuale “riscante”,
sedentarismul.
Factorii comportamentali ai stilului de viaţă:

1. Uzul de substanţe
! nicotina (fumat activ, pasiv, orice tip de ţigaretă, pipă)
! consum de alcool (depăşirea consumului ocazional)
! medicamente, droguri (non-aderenţa, automedicaţia, autoinjectarea drogurilor)
2. Comportament alimentar
! balanţă calorică(aport-necesitate)
! balanţa dietei (proteine, glucide, lipide, vitamine, minerale)
! regularitatea meselor (3 mese/zi)
! preferinţe culinare (carne albă vs. roşie, vegetale, fructe vs. dulciuri,
condimente)
! metode de preparare şi conservare (fierbere vs. prăjire, îngheţare vs.
proaspete)
3. Activitate fizică
! tip de mişcare aerobic (flexibilitate, vigoare)
! frecvenţa (3-5/săptămână)
! intensitate (60-90% din capacitatea cardiacă maximă)
! durată (20-60 minute)
4. Somn, relaxare
! 7-8 ore de somn zilnic
! hobiuri
! exerciţii de relaxare, meditaţie
! echilibru muncă/recreaţie
5. Alte comportamente preventive
! imunizări/vaccinări
! verificări medicale periodice
! autoexaminări (ex: palparea sânilor, testiculelor)
! comportament sexual (evitarea sarcinilor nedorite, a avorturilor septice, a
bolilor cu transmisie sexuală prin utilizarea prezervativelor sau partener stabil)
! comportament la volan (utilizarea centurilor de siguranţă, viteză redusă, etc.)
! evitarea expunerii excesive şi neprotejate a pielii la soare
! evitarea accidentelor domestice şi ocupaţiona
Factorii comportamentali ai stilului de viaţă se pot constitui în:
 f a c t o r i d e r i s c pentru îmbolnăviri, răniri şi morţi

p r e m a t u r e ( e x : f u m a t , c o n d u c e r e a autovehiculelor cu viteză excesivă şi/sau
fără centuri de siguranţă, relaţii sexuale neprotejateetc.);
Factorii comportamentali de risc au un rol important în etiologia şi evoluţia
bolilor; de exemplu, peste 25% din bolile cardiovasculare ar putea fi evitate prin
modificarea unui singur comportament de risc - fumatul.
Comportamentele de risc care sunt în relaţie cu cele mai importante cauze de deces
sunt:
a) fumatul, sedentarismul, alimentaţia necorespunzătoare, stresul - în tulburările
cardiovasculare;
b) fumatul, consumul de alcool, alimentaţia neechilibrată, expunerea la soare

neprotejat
- în cancer;
c) alimentaţia neechilibrată, stresul, sedentarismul - în accidentele vasculare
cerebrale;
d) consumul de alcool, droguri, conducerea fără utilizarea centurilor de siguranţă,
stresul
- în accidente (inclusiv accidentele de maşină).
Factorii de risc pentru sanatate care nu se pot controla: prezenta unui istoric
familial pentru anumita boala, sexul, varsta
Factorii de risc pe care ii puteti controla includ : alimentatia, activitatea fizica,
fumatul, consumul de alcool, folosirea drogurilor ilegale, purtarea centurii de siguranta
Raportul recent OMS privind starea de sănătate identifică cei mai importanţi
factori de risc
 comportamentul sexual cu risc
 HTA
 fumatul
 consumul excesiv de alcool
 lipsa apei potabile în regiune
 lipsa igienei sau a sanitaţiei de bază
 deficitul de fier
 poluarea mediului datorită arderii combustibilului solid
 colesterolul crescut
 obezitatea
 factori protectoria i s t ă r i i d e s ă n ă t a t e ( e x : p r a c t i c a r e a
r e g u l a t ă a e x e r c i ţ i i l o r f i z i c e , alimentaţie raţională, suport social etc.)
Studiile în domeniu (Sarafino, 1994) au identificat un set de comportamente
protectoare a sănătăţii:
o a dormi între 7 şi 9 ore;
o a lua micul dejun regulat;
o a nu consuma alimente între mese;
o menţinerea greutăţii în limite normale;
o a nu fuma (activ şi pasiv);
o a nu consuma alcool decât ocazional;
o a face exerciţii fizice regulat.
 Factori indiferenţi – factori despre care cel puţin până în prezent nu se

cunoaşte că s-ar asocia cu starea de sănătate sau starea de boală a unei populaţii.
Pentru a ajunge la o stare de sănătate optimă, este necesar să fim conştienţi de factorii de
risc şi de cei de protecţie; să avem informaţii corecte şi cunoştinţe adecvate despre aceştia; să
avem o atitudine pozitivă faţă de factorii de protecţie şi una negativă faţă de cei de risc; să
practicăm comportamentele sănătoase şi să le evităm pe cele nocive.
Riscul de imbolnavire- probabilitatea apariţiei bolilor sau decesului în prezenţa sau

absenţa factorilor de risc.
Populaţia la risc-definitie
 Populaţia la risc = nr. persoane care vor face cu o frecvenţă mai mare boala.
 Populaţia la risc – populaţia purtătoare a factorilor de risc, populaţia
susceptibilă de a dezvolta o anumită boală.
Stilul de viata este influentat de:
- factorii de mediu fizic;
- presiunea anturajului;
- dezvoltarea socio-economica a unei tari;
- nivelul de educatie al populatiei în probleme de sanatate;
- obiceiuri daunatoare sanatatii determinate de traditii, grad de in-struire;
- mijloacele financiare de care dispune un individ sau un grup po-pulational;
- publicitatea crescuta la produse cu influenta negativa asupra sta-rii de
sanatate a populatiei (de ex. industria alcoolului).
- politica economica si sociala a unei tari ce încurajeaza produce-rea si
consumul de bunuri cu influenta negativa asupra starii de sanatate a populatiei, precum
si publicitatea la astfel de produse.

Educatie PT Sanatate

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Educatie PT Sanatate

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Psiholog clinician NICHITA TAMARA

Tel. 0744.250.140; e-mail: psihnichitamara@yahoo.com

CURS - EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE

- Concepte: sănătate, boală, promovarea sănătății, educația pentru sănătate – definiții.

Sanatatea este definita de OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii)- starea de optimum

Dupa//.G. Hoyman, rangurile si nivelurile sanatatii si ale bolii sunt reprezentate de

Caracteristici ale starii de boala

Boala presupune şi anumite restricţii modificând stilul de viaţă al individului şi

- restrângerea sau modificarea unor activităţi motrice sau fiziologice

Termenul de boală, ca şi condiţie obiectivată şi diagnosticată de medic, se relaţionează

D. Field a luat în considerare patru criterii:

Conform OMS (1990), bolile pot fi împărţite în 21 de categorii:

4. boli endocrine, de nutriţie şi metabolism

16. unele afecţiuni a cărăr origine se situează în perioada perinatală

Boala are mai multe componente:

II Boala presupune anumiti agenti si/factori etiologici (cauzali).

III. Reacţiile de răspuns al organismului la acţiunea factorilor etiologici - ce pot fi

Stadiile evolutive ale bolilor

 Perioada de stare – este variabilă ca durată având o întindere limitată (8- 10

PIRAMIDA (IERARHIA) MASLOW

Pentru a fi eficiente, obiectivele, in ceea ce priveste sanatatea proprie trebuie sa fie

1. NEVOI FIZIOLOGICE. Sunt indispensabile pentru a supravietui: a manca, a bea, a

2. NEVOIA DE SIGURANTA. Orice fiinta omeneasca are nevoie sa se simta protejata

3. NEVOIA DE DRAGOSTE SI APARTENENTA. O data acoperite necesitatile de

4. NEVOIA DE AUTORESPECT. Fiecare fiinta umana are nevoie sa se respecte pe

5. NEVOIA DE AUTOREALIZARE. Potrivit lui Abraham Maslow, o persoana din

Principiile medicinei holistice includ:

Printre metodele holistice de tratament se numara:

CONDIŢIILE ESENŢIALE PENTRU SĂNĂTATE

Condiţiile esenţiale pentru sănătate: pace, adapost, educatie, alimentatie, venituri,

Factorii care influenţează starea de sănătate a populaţiei pot fi clasificaţi astfel:

1.Factorii endogeni- biologici

Din cei patru factori determinanţi ai sănătăţii:

În 1998 OMS a clasificat determinantii starii de sanatate in 4 grupe:

Determinanţii stării de sănătate pot fi modificaţi prin promovarea sănătăţii şi prevenţiei,

RELAŢIA DINTRE EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE SI PROMOVAREA

1.Educaţia pentru sănătate implică mai multe etape :

- Sufletesc (Planul Realităţii Interioare): Prin Recâştigarea şi Dezvoltarea continuă a

I. Elaborarea unor politici publice care favorizează sănătatea.

În cadrul celei de-a 4 a Conferinţe Internaţionale de Promovare a Sănătăţii de la Jakarta

Există mai multe modalităţi de abordare practică a priorităţilor din promovarea

Abordarea clasică este cea a realizării unor programe specifice fiecărei

Modele de abordare a promovarii sanatatii si prevenirii bolilor

Trebuie precizat ca acest demers al controlului bolilor include in factorii etiologici si

d.Boli postnatale determinate de defecte de adaptare a organismului, a populatiei la

Modelul traditional este modelul epidemiologic al bolilor transmisibile (agent

Modelul etapelor vietii

STILUL SI MODUL DE VIATA

Evident că persoanele cu caracter divers al acestor componente au un mod de viaţă

Componentele stilului de viaţă sunt:

Stilurile de viata sunt intr-o continua schimbare pe parcursul vietii. Nu se poate

Tabel 1. Cauzele de mortalitate din ţările dezvoltate

Stilul de viaţă sanogen joacă un rol esenţial în promovarea şi menţinerea sănătăţii şi

Elementele pa-togene ale stilului de viaţă includ: fumatul, alcoolismul, narcomania,

Factorii comportamentali ai stilului de viaţă:

 f a c t o r i d e r i s c pentru îmbolnăviri, răniri şi morţi

b) fumatul, consumul de alcool, alimentaţia neechilibrată, expunerea la soare

 Factori indiferenţi – factori despre care cel puţin până în prezent nu se

Riscul de imbolnavire- probabilitatea apariţiei bolilor sau decesului în prezenţa sau

S-ar putea să vă placă și