GÂNDIREA

• Proces cognitiv superior ce procesează însuşiri esenţiale, legice ale realităţii, cu scopul
înţelegerii, explicării şi predicţiei relaţiilor categoriale (între noţiuni de grade diferite de
generalitate aflate în piramida noţiunilor; exemplu : între „trandafir” şi „plantă”) şi a
relaţiilor determinative (cauzale; ex. Norul are ca efect ploaia; genetice; ex. Din nisip se
construieşte o casa ; funcţionale; ex. Cum se corelează piesele unui mecanism pentru a
funcţiona) prin intermediul unor operaţii abstract formale şi prin elaborarea unor noţiuni,
concepte, teorii, sisteme cognitive ca modele mentale ale realităţii.

Caracteristici generale :

1) Este procesare cognitivă superioară, adică desprinde trăsături esenţiale, legice,

imperceptibile ale realităţii. Prin contrast procesele senzoriale desprind trăsături
perceptibile şi de suprafaţă. 

2) Are caracter procesual adică se desfăşoară discursiv pe orizontală în prezent, trecut,

viitor; pe verticală - ascendent şi descendent.

 procesarea ascendentă este inductivă, pleacă de la experienţe şi însuşiri concrete spre

general, este modul natural de gândire umană, se bazează pe datele simţurilor;
 procesarea descendentă este deductivă, pleacă de la general către concret şi particular, este
dirijată de legi, reguli, principii, se produce prin învăţare, educare, se bazează pe un anumit
nivel al cunoaşterii umane.

3) Are caracter mijlocit : în cazul procesării ascendente mijlocirea o fac procesele senzoriale ce
oferă informaţii gândirii, iar în cazul procesării descendente mijlocirea e dată de limbaj şi
nivelul cunoaşterii umane la un moment dat. Prin contrast senzaţia şi percepţia sunt
procese primare, nemediate în raport cu realitatea.

4) Are caracter finalist adică întotdeauna gândirea este proces orientat către atingerea unui
scop conştient propus.

5) Are caracter abstract, formal

6) Gândirea se manifestă ca : a)Ansamblu de operaţii; b)Sistem de noţiuni; c)Înţelegere;

d)Rezolvare de probleme.

a) Operaţii
1) Analiza şi sinteza superioară ca disociere, descompunere, separare în părţi componente a
lucrurilor şi reunirea lor nu neapărat în forma în care erau iniţial. (prin simbolismul
verbal) Prin contrast senzaţia şi percepţia realizează analiză şi sinteză dar inferioară, nu
reuneşte în alt mod însuşirile.
2) Comparaţia este alăturarea obiectelor pe plan mental pentru descoperirea de asemănări şi
deosebiri pe baza unui criteriu. Ex. Compararea figurinelor geometrice după culoare,
formă.
• Este prima operaţie pe care o însuşeşte copilul în stadiul preoperaţional (7-12 ani).
3) Abstractizarea este operaţia de selectare, reţinere a unei însuşiri dintr-un întreg
concomitent cu eliminarea celorlalte însuşiri ale întregului. (pentru a trece de la concret la
abstract, de la variabil la invariabil, de la aparenţă la esenţă)
4) Generalizarea este operaţia prin care însuşirea extrasă prin abstractizare este extinsă la o
întreagă clasă, categorie de lucruri.
• Exemplu : prin abstractizare este selectată din întregul „lalea”, „frezie”, „arţar”sau
„păpădie” însuşirea de a se hrăni prin fotosinteză şi a extins-o la întraga clasă numită
„plante”, alături de alte trăsături.
Aceste operaţii apar în cupluri reversibile : analiză-sinteză, abstractizare-concretizare,
generalizare-particularizare.

b) Noţiunea
• este o construcţie simbolică a unui obiect, fenomen, relaţie, construită istoric şi socio-
cultural. Când este exprimată verbal (i se dă un nume) i se spune termen.
• Piramida noţiunilor are la baza sa noţiuni concrete, particulare şi pe măsură ce urcăm spre
vârf noţiuni din ce în ce mai generale, până la concepte ca noţiuni de maximă generalitate.
Fiinţă
Planta
Floare
Bujor, lalea etc.
• Noţiunile sunt :
• Empirice – conţin trăsături concrete, particulare, neesenţiale, accidentale; se formează de-a
lungul întregii vieţi, dar cu precădere înainte de sau în lipsa şcolarizării; sunt instabile,
probabilistice în privinţa corespondenţei cu realitatea; sunt exprimate în limbaj personal;
se află la baza piramidei neavând decât un grad redus de generalitate.
• Ştiinţifice – conţin însuşiri esenţiale; se formează prin învăţare, în special cea sistematică;
prezintă stabilitate şi un grad sporit de certitudine; sunt exprimate într-un limbaj
specializat pentru un domeniu anume; sunt valabile pentru o categorie întreagă de obiecte
şi se află spre vârful piramidei.
Noţiunile formează Judecăţi (Propoziţii) iar acestea formează Raţionamente inductive sau
deductive.
Modelul tridimensional al gândirii aparţine lui Guilford şi cuprinde 150 (iniţial 120 prin
prezenţa a 4 conţinuturi – figural în loc de auditiv şi vizual) de capacităţi (5x5x6) : 5
operaţii (evaluare, gandire convergenta, gandire divergenta, memorie, cognitie); 5
conţinuturi (comportamental, semantic, simbolic, auditiv, vizual); 6 produse (unitati, clase,
relatii, sisteme, transformari, implicatii).
• Operaţiile şi noţiunile formează structuri cognitive ale gândirii care pot influenţa pozitiv
sau negativ rezolvarea de probleme. Dificultăţile pot fi :
• “Orbirea gândirii” – incapacitatea de a vedea ce este esenţial şi important în cadrul
problemei, pierderea în amănunte şi neputinţa de a gestiona o mulţime de date;
• Stereotipia gândirii – menţinerea direcţiei de gândire, a modelului rezolutiv deşi condiţiile
date sunt altele;
• Fixitatea funcţională – incapacitatea de a folosi un obiect, instrument în alt mod decât cel în
care l-am utilizat sau ştiut utilizat până atunci.

c) Înţelegerea
se produce în trei modalităţi :
  Cuplaj informaţional – ca negociere între subiect şi obiect, se produce doar într-o
situaţie problematică şi înseamnă conectarea unor informaţii noi la cele deja
deţinute;
• Pentru a înţelege conceptul de “viteză” am nevoie de a şti pe cele de “spaţiu” şi “timp”.
 Sistem asociativ – ce presupune că prezenţa în minte a unui obiect este însoţită şi de
cel de-al doilea obiect asociat primului; asocierea se face pe baza unor criterii
precum asemănarea
(Ana seamănă cu Maria şi când o văd pe una, îmi vine în minte cealaltă),
contrastul
(pentru a înţelege armonia o pun în opoziţie cu haosul dintr-o discotecă),
coexistenţa spaţială
(mereu acolo unde am văzut marea era şi nisip, deci când zic “mare” am în minte şi “nisip”)
sau succesiunea temporală
(după ce beau cafeaua citesc ziarul şi de câte ori văd cafea îmi vine în minte ziarul);
 Analogia – înţelegerea unui lucru nefamiliar prin intermediul altuia familiar.
• Înţeleg memoria umană pentru că o vizualizez ca pe o bibliotecă.

d)Rezolvarea de probleme
este domeniul performanţial al gândirii. O problemă este orice obstacol cognitiv, ceva ce nu
ştiu.
Etapele sale sunt :
identificarea problemei (se spune că identificarea corectă a problemei înseamnă rezolvarea
ei pe jumatate) + găsirea strategiilor şi mijloacelor de rezolvare (algoritmice sau euristice) +
executarea spre rezolvare + verificarea rezultatelor.
Strategiile rezolutive :
 Algoritmice – problema este bine definită, structurată, cerinţe clar formulate, formule de
lucru standardizate, conduce la succes, solicită gândirea convergentă, abordare
reproductivă; ex. Am învăţat o anume metodă de a alunga câinii şi o folosesc mereu cu
succes.
 Euristice – problema este slab definită, slab structurată, cerinţa vag formulată, are caracter
probabilist, solicită gândirea divergentă, presupune o abordare creativă, productivă; ex.
Mă confrunt cu o situaţie nouă în care trebuie să aleg între carieră şi familie şi nu există
reţete.
Factori care influenţează rezolvarea de probleme : presiunea timpului, noutatea problemei,
dificultatea problemei, modul de formulare al problemei, ambianţa, tensiunea emoţională,
lipsa sau excesul motivaţiei, oboseala, starea de boală. Care sunt factori subiectivi şi care
obiectivi?
Există două modele explicative pentru rezolvarea de probleme :
Al lui Thorndike, model ascendent, de tip “încercare şi eroare”;
Al lui Kohler, model descendent, de tip “iluminare”.