TMC Cursul 5

CONŢINUTUL INVATAMANTULUI

La intrebarea ”Ce se transmite / vehiculeaza in procesul de invatamant?!”, raspunsul

se poate afla prin abordarea temei dedicate continutului de predare/invatare.
Continutul procesului instructiv-educativ, consta din ansamblul structurat de valori
din domeniile stiintei, culturii, practicii, sedimentate in societate la un moment dat si devenite
puncte de reper in proiectarea si realizarea instruirii. Ca si obiectivele educationale,
continutul invatamantului, ca un cumul prelucrat de informatii, deprinderi, trairi afective,
deriva din idealul educativ si din sarcinile specifice pe care le are de indeplinit educatia, in
vederea insertiei individului in societate, dar mai ales, pentru pregatirea lui pentru viitor.
Continutul activitatii instructiv-educative este dimensionat conjunctural, in functie
de :
a. gradul de dezvoltare cognitiva a societatii
b. marile curente de idei, devenite dominante
c. interesele si nazuintele oamenilor
Continutul procesului de invatamant nu se suprapune peste cel al educatiei, ci este mai
larg, cuprinzand si influentele care vin din sfera informalului, sub forma unor multitudini de
mesaje si valor ale spatiului social.
Continutul invatamantului se refera numai la valorile promulgate prin intermediul
institutiilor scolare si nu este totuna cu rezultatele instruirii.
Rezultatele instruirii sunt materializari secventiale ale componentelor continutului,
rezultate prin interiorizarea acestora de catre elevi.
Didactica moderna defineste in sens larg continutul invatamantului, ca fiind un
ansamblu de cunostinte, abilitati intelectuale, profesionale si artistice, modele atitudinale si
de comportament, organizate sistematic si etapizate pe cicluri scolare, in vederea formarii
unei personalitati armonioase, in concordanta cu cerintele actuale si viitoare ale dezvoltarii
societatii.

Caracteristicile continutului invatamantului

1.continutul invatamantului include :
- date, informatii, teorii ale cunoasterii umane,
- capacitati mentale necesare asimilarii, analizei si interpretarii teoriilor si
cunostintelor,
- deprinderi de munca (practice),
- reguli, norme, modele de comportare sociala,
- cunostinte, atitudini ideologice si politice,
- conceptii despre natura, om societate, bine, adevar si frumos.
2. continutul invatamantului se imparte in :
a. global – componentele sale avand o organizare unitara, globala, la nivelul
intregului sistem de invatamant, in functie de finalitatile si scopurile
educatiei scolare,
 b.diversificat – cu o organizare diferentiata, pe cicluri si tipuri de scolarizare in
functie de obiectivele educationale si de modul de organizare a cunoasterii
umane
3. continutul invatamantului se afla in corespondenta cu nivelul de dezvoltare a
cunoasterii umane, dintr-o anumita epoca istorica.
Transmiterea sa pedagogica trebuie realizata astfel incat sa asigure continuitatea si
progresul cunoasterii calitative si cantitative.
Sursa fundamentala de constituire a continutului invatamantului este cunoasterea
umana, ale carei produse sunt repartizate pe categorii si discipline (matematica, fizica,
biologie, filologie, tehnologie), in interiorul fiecarei discipline aparand noi ramuri (biochimie,
biofizica).

Criteriile de selectie a continutului invatamantului sunt de tip macrosocial si

psihopedagogic.
a. Criteriile macrosociale sunt :
1.conceptiile moral-politica si ideologica despre dezvoltarea actuala side perspectiva a
societatii,
2.obiectivele dezvoltarii social-economice globale si sectoriale,
3.sistemul dominant de valori, interese sau nevoi sociale, economice si culturale,
4.conceptia despre cunoastere si dezvoltarea acesteia,
5.conceptia despre personalitatea umana
b. Criteriile psihopedagogice sunt:
1.stadiile dezvoltarii ontogenetice a personalitatii umane,
2.stadiile dezvoltarii psihice ale copiilor,
3.conditiile de aparitie a momentelor de maxima receptivitate pentru anumite
continuturi,
4.posibilitatile transmiterii si realizarii pedagogice a continuturilor,
5.valoarea formativa sau informativa a continuturilor.

Organizarea pedagogica a continutului invatamantului

Se realizeaza prin:
1.activitati de planificare, programare, elaborare a manualului si a altor materiale
auxiliare,
2.analiza continutului manualului in vederea dirijarii invatamantului.

PLANIFICAREA continutului invatamantului consta in:

a.identificarea obiectelor de invatamant
b.ordonarea obiectelor de invatamant in timpul de scolarizare, in functie de :
- obiective, niveluri si cicluri ale invatamantului
- particularitatile psihogenetice ale elevilor
- cerintele normelor pedagogice
Planificarea se concretizeaza in :
- obiectele de invatamant
 - planurile de invatamant
- orarele scolare
Continutul invatamantului are un caracter diferentiat, concretizat in obiectele de
invatamant.

Obiectul de invatamant este o unitate didactico-stiintifica, de prezentare coerenta si

compacta a unui anumit ansamblu de cunostinte si exercitii aplicative, menite sa informeze si
sa formeze elevii (intelectual, profesional si cultural), intr-un anumit domeniu.
Criteriile de diferentiere a continutului pe obiecte de invatamant sunt:
1. diviziunea academica a cunoasterii pe discipline stiintifice (matematica, fizica,
biologie),
2. organizarea mediului natural si social „cunostinte despre natura si om”,
3. nevoile practice si contextele sociale de actiune umana.
Obiectele de invatamant sunt ordonate in functie de scopurile si obiectivele generale ale
educatiei scolare, in planuri de invatamant.

Planul de invatamant este un document oficial elaborat de Ministerul Educatiei si

Cercetarii si cuprinde:
1.obiectele de invatamant studiate intr/un anumit nivel si tip de invatamant
2.ordinea studierii obiectelor de invatamant
3.numarul de ore saptamanal si anual, alocat fiecarui obiect
4.organizarea anului scolar
Fiecarui nivel sau ciclu de invatamant in corespunde un plan special de invatamant (ex.
planul de invatamant al ciclului primar)

Orarul scolar este instrmentul de alocare a timpului de instruire prin care spatiul scolar
este pus la dispozitia elevilor si cadrelor didactice pentru a desfasura activitatile de predare-
invatare repartizate pe lectii.

Programarea consta in:

1. definirea obiectivelor specifice ale unui obiect de invatamant
2. elaborarea structurii tematice a obiectului
3. formularea de indicatii metodice privitoare la strategiile de predare-invatare-
evaluare
4. planificarea activitatilor de predare-invatare in timpul de instruire alocat prin planul
de invatamant.
 SELECŢIA CONŢINUTURILOR SURSELE ŞI CRITERIILE DE PERTINENŢĂ

Conţinuturile învăţământului sunt selectate din întreg patrimoniul cultural al omenirii ca

un ansamblu de valori esenţiale pentru dezvoltarea personalităţii umane (în conformitate cu
idealul educaţional) şi se obiectivează într-un trunchi de conţinuturi comune, obligatorii, care
poate fi identificat cu educaţia de bază (şcoala generală).
Conţinuturile care corespund nivelurilor superioare de educaţie vizează prespecializarea
şi specializarea în diferite domenii.
Fenomenul exploziei educaţionale, înţeles la nivel demografic, informaţional şi cel al
aspiraţiilor umane, au creat presiuni asupra culturii şcolare. In acest sens se pot delimita două
categorii de surse
- social-cognitive, care să răspundă nevoilor de competenţă socială şi în domeniile
cunoaşterii ştiinţifice, tehnologice şi artistice.
- psihologic-individuale, care să răspundă trebuinţelor, intereselor, aptitudinilor
individuale.
Sursele conţinuturilor trebuie să fie deschise, permeabile, perene şi consistente.
Există o serie de indicatori cu caracter general (criterii de pertinenţă) pe care trebuie
să-i satisfacă conţinuturile selectate (G. Văideanu):
- deschidere faţă de achiziţiile şi progresele ştiinţifice şi tehnice
- acord axilogic al continuturilor cu valorile şi evoluţia în domeniul artei şi culturii
- realizarea echilibrului, pe de o parte faţă de problematica planetară şi pe de altă
parte, faţă de trebuinţele comunităţii locale şi naţionale
- adecvarea conţinutului la caracteristicile şi trebuinţele spirituale, psihologice şi
fizice ale celor implicaţi în învăţare
- realizarea echilibrului:
a. între conceperea conţinutului la nivel central şi conceperea la nivel
instituţional
b. între diferitele grupe de obiective (cognitive, moral-afective, psiho-
motorii)
c. între grupele de discipline între elementele teoretice şi cele practice
d. între modurile de organizare a învăţării şi diferitele metode de predare-
învăţare
- asigurarea coerenţei între discipline şi în interiorul unei discipline, la nivelul ideilor
şi al capitolelor
- conceperea şi dozarea conţinutului astfel încât să presupună învăţarea şi participarea
activă a elevilor ;
- orientarea prospectivă a conţinuturilor, astfel încât să crească şansele de succes
social şi profesional ale elevilor.

Din punct de vedere pragmatic, selecţia conţinuturilor se realizează simultan pe trei

categorii de considerente: teoretice, de politica educaţională, personale ale cadrelor didactice
(C. Creţu).
 1.Conform considerentelor teoretice, conţinuturile trebuie să satisfacă o serie de
criterii
a. ştiinţifice: acces la valori ştiinţifice validate de către practica umană, să
reflecte logica internă a ştiinţei, să surprindă tendinţele de specializare sau de
integrare prin demersuri interdisciplinare ale unor ştiinţe, să iniţieze elevul în
metodologia cunoaşterii şi în limbajul ştiinţific etc;
b. legate de psihologia dezvoltării: conţinuturile trebuie adecvate evoluţiei şi
caracteristicilor psiho-culturale ale elevilor;
c. legate de psihologia învăţării cu care se operează în şcoli s-au delimitat două
tendinţe: conexionistă (axată pe reflexele de învăţare stimul-răspuns) şi
funcţională (axată pe relaţia între medii şi persoane) (S.Cristea);
d. criterii pedagogice asigurarea conexiunilor între conţinutul învăţării şi
idealul, scopurile şi obiectivele şcolare, asigurarea unităţii între conţinuturile
generale şi cele de specialitate, accentuarea valenţelor formative prin selecţia
acelor conţinuturi care dezvoltă capacităţile de cunoaştere şi de
operaţionalizare în practică a achiziţiilor cognitive.
2.Conform considerentelor de politica naţională, curriculumul naţional reprezintă o
formă de expresie a unor finalităţi care sunt rezultatul unor decizii politice la nivel central.
3.Conform considerentelor personale ale cadrelor didactice, selecţia şi organizarea
conţinuturilor depind de preferinţele profesorilor, de concepţiile lor despre cultură, de
stilul didactic, dar şi de caracteristicile psiho-comportamentale ale clasei de elevi.
 ORGANIZAREA SI STRUCTURAREA CONTINUTURILOR
INVATAMANTULUI

Dupa ce continuturile au fost selectate, urmeaza organizarea si structurarea acestora

dupa diverse modele:

1. Structurarea liniara – consta in inlantuirea si ierarhizarea succesiva, continua si

progresiva a continuturilor. Acest tip de structurare evidentiaza si modul de
relationare si de conditionare a cunostintelor. Cu alte cuvinte, continuturile predate
la un moment dat, reprezinta o continuare a celor predate anterior si fundamentul
pentru cele care urmeaza a fi predate. Totodata, ceea ce s-a predat intr-o clasa, nu
va mai fi reluat in clasele urmatoare din acelasi ciclu scolar.

2. Structurarea logica – se bazeaza pe logica stiintei in inlantuirea cunostintelor,

astfel incat acestea sunt deduse unele din altele, fie prin modalitati inductive
(provocate), fie deductive (rezultate, concluzionate dintr-un demers), in functie de
specificul lor.

3. Structurarea concentrica – presupune inlantuirea logica a continuturilor. Se poate

reveni asupra continuturilor prin aprofundari realizare in cadrul aceleiasi clase sau
in clase succesive ale aceluiasi ciclu scolar, sau cicluri scolare diferite.

4. Structurarea in spirala – se obtine din combinarea celor doua tipuri de structurare,

liniara si concentrica si presupune:
- revenirea asupra unor cunostinte fundamentale (aceasta „ancora” reprezinta
structura de baza a obiectului de invatamant, conditionand eficienta insusirii
noilor cunostinte ordonate liniar),
- exersarea de operatii logice, intelectuale, cu complexitate crescanda, pe
masura ce se revine la tot mai multe cunostinte care se coroboreaza, se inter-
relationeaza, se ierarhizeaza si se organizeaza sistemic,
- realizarea de corelatii cu programele scolare ale altor obiecte de invatamant
pentru a se asigura abordarea sistemica a continuturilor instruirii

5. Structurarea dupa puterea explicativa a cunostintelor – presupune ca in cadrul

unui obiect de invatamant, conceptele sau ideile studiate in cadrul acestuia, sa
poata conferi o anumita semnificatie celor care urmeaza a fi studiate, conferindu-
le acestora din urma un suport explicativ. In acest caz, cunostintele nu se mai
deduc unele din altele, ca in cazul structurarii liniare, ci au o putere explicativa
mai mare asupra altora.
6. Monodisciplinaritatea este o modalitate de abordare a realităţii şi de organizare a
conţinuturilor pe discipline predate relativ independent una de cealaltă. Avantajul
acestei abordări îl constituie faptul că elevul are un traseu de învăţare care îi poate
garanta atingerea unor performanţe, în special la nivelul cunoştinţelor şi al
 competenţelor cognitive. Dezavantajul major este hiperspecializarea (specializare
limitată) şi lipsa unei perspective de ansamblu asupra realităţii.

7. Structurarea modulara a continuturilor – presupune realizarea unor module

didactice/de instruire. Modulele reprezinta sisteme logice de cunostinte, situatii de
instruire, activitati didactice si mijloace de invatamant, proiectate in functie de
nevoile educationale, de particularitatile si posibilitatile unei grupe sau unei clase
de elevi/studenti. Invatamantul modular presupune un trunchi comun alcatuit din
discipline fundamentale, obligatorii pentru toti elevii sau studentii. In functie de
nevoile, interesele si aptitudinile lor si in paralel cu cursurile obligatorii, ei pot
urma mai multe module axate pe anumite continuturi, metode sau actiuni
educationale specifice, cu diferite grade de dificultate sau cu diferite ritmuri de
lucru ( de ex. module de recuperare, de aprofundare, de explicatii suplimentare
etc.). Organizarea modulară a conţinuturilor a apărut ca răspuns la nevoia de
perfecţionare, formare sau reorientare profesională. Proiectarea conţinuturilor în
moduli didactici ia forma unor seturi de cunoştinţe, situaţii didactice, activităţi,
mijloace materiale (D`Hainaut) ce pot fi parcurse de subiect independent de
restul sistemului din care face parte. Modulul se poate întinde, ca durată, de la
câteva ore, la câteva luni, este adaptat cerinţelor şi ritmului de studiu al
cursantului. Eficienţa aceste organizări este deosebită din perspectiva educaţiei
permanente deoarece promovează demersurile educative de tip integrat şi
interdisciplinar.

8. Structurarea/organizarea integrata – presupune esentializarea, sintetizarea si

organizarea didactica a cunostintelor din diferite domenii ale cunoasterii, in
vederea formarii unei viziuni integrative asupra realitatii si a configurarii unei
cupole explicative mai cuprinzatoare.Structurarea integrata a continuturilor
presupune realizarea intrepatrunderilor intre obiectivele educationale, structurile
de continut, unitatile cognitive, asteptarile, interesele si dispozitia pentru studiu a
educatilor.Principalele tipuri de abordari care fac posibila integrarea curriculara
sunt: multidisciplinaritatea, pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea si
transdiciplinaritatea. Abordarea integrată a disciplinelor presupune organizarea
interdisciplinară nu numai a conţinuturilor, ci a întregii experienţe de predare-
învăţare (transmiterea şi asimilarea lui). Modalităţile concrete de integrare a
disciplinelor ar putea fi (C. Creţu) integrarea în jurul unui pol ştiinţific, practic,
personal sau social integrarea în jurul unei singure discipline integrarea în jurul
unor activităţi fundamentale (creaţie, construcţie, cercetare); integrarea printr-un
ansamblu flexibil de lecţii, fiecare dintre ele fiind concepută printr-o schemă
integrativă de tipul noţiunile esenţiale ale domeniului, metodele de cercetare
specifice, fenomene implicate, variante de optimizare sau de soluţionare.

9. Multidisciplinaritatea – presupune alaturarea de continuturi, metode, tehnici,

limbaje ale diferitelor discipline, fara sa se stabileasca interactiuni sau cooperari
 intre acestea. Multidisciplinaritatea presupune existenţa unor transferuri
disciplinare care se realizează în special prin juxtapunerea unor cunoştinţe,
informaţii sau metode din mai multe domenii, în scopul evidenţierii
caracteristicilor comune ale acestora. Riscul principal al acestei abordări constă în
supraîncărcarea programelor şi a manualelor şcolare şi volumul mare de informaţii
redundante.

10. Pluridisciplinaritatea – face posibila cooperarea intre informatii, continuturi,

tehnici, limbaje, discipline, fara coordonare, fara realizarea unui tablou integrativ.
Obiectele, fenomenele si evenimentele sunt studiate si cercetate simultan, din
puncte de vedere diferite, cu contributia mai multor discipline si prin aplicarea mai
multor principii. Este un efort conjugat dar nu si coordonat, disciplinele pastrandu-
si autonomia, logica si organizarea conceptuala. Pluridisciplinaritatea constă într-
o abordare complexă (din mai multe perspective) a unei problematici, teme sau
situaţii, în scopul evidenţierii relaţiilor multiple existente între diverse realităţi.
Această abordare conduce către enciclopedism şi nu este recomandabilă pentru
nivelurile care cer o specializare înaltă.

11. Interdisciplinaritatea – presupune evidentierea si valorificarea relatiilor si

interactiunilor dintre diferite continuturi corespunzatoare mai multor obiecte de
invatamant invecinate (psihologia-pedagogia, istoria-geografia, chimia-biologia,
fizica-matematica etc.). Abordarile interdisciplinare vizeaza aspecte de granita ale
domeniilor stiintifice si presupun intalnirea, intrepatrunderea, cooperarea,
coordonarea si integrarea intr-un tot a doua sau mai multe discipline, fiecare
venind cu propriile scheme conceptuale, cu modul specific de abordare a
problemelor, cu propriile metode de cercetare. Se favorizeaza formarea unei
imagini de ansamblu sistemice asupra problematicii abordate, a unui tablou
integrativ. interdisciplinaritatea reprezintă o abordare globală, complexă a unui
fenomen, abordare care implică transferuri de cunoştinţe, concepte, metode de
abordare astfel încât ceea ce rezultă să poată fi contextualizat şi aplicabil în situaţii
de viaţă reală. Organizarea interdisciplinară a conţinuturilor constituie o
dominantă a politicilor educaţionale, fiind o caracteristică a epocii noastre.
Concret, se pot delimita câteva tipuri de demersuri interdisciplinare (C. Creţu)
interdisciplinaritate ca transfer din domenii învecinate (ex. psihologie şi
pedagogie istorie şi geografie biologie, chimie şi fizică); interdisciplinaritate prin
problematica abordată (teme cum ar fi Omul, Cunoaşterea, Creaţia);
interdisciplinaritate ca transfer de metode de cunoaştere sau de cercetare (ex.
metoda analizei statistice a datelor, metode analizei istorice); interdisciplinaritatea
ca transfer de concepte (valorificarea semnificaţiilor şi valenţelor unui concept în
domenii diferite de cunoaştere).

12. Transdiciplinaritatea – presupune intrepatrunderea, cooperarea, coordonarea si

interpretarea de nivel foarte inalt, superior a continuturilor, metodelor, tehnicilor si
limbajelor diferitelor discipline implicate. Interactiunile nu mai sunt centrate pe
 continuturi, vizand in principal demersurile elevilor (intelectuale, afective sau
psihomotorii). Transdisciplinaritatea presupune întrepătrunderea mai multor
domenii şi coordonarea cercetărilor astfel încât să conducă la descoperirea unui alt
spaţiu de cercetare. În învăţarea şcolară, abordarea transdisciplinară porneşte de la
o temă, dar scopul ei este dincolo de informaţie şi de subiect, forma de organizare
a conţinuturilor fiind axată pe nevoile şi interesele elevului (pe comunicare,
decizie, creaţie, inovaţie).
Alături de modalităţile de organizare a conţinuturilor prezentate aici pot sta şi alte
demersuri inovative şi eficiente cum sunt organizarea din perspectiva informatizării
învăţământului, organizarea diferenţiată şi personalizată, organizarea conţinuturilor pentru
educaţia la distanţă, organizarea conţinuturilor învăţământului alternativ etc