Pluto

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la o planetă pitică. Pentru alte sensuri, vedeți Pluto (dezambiguizare).
Pluto (numit adesea Pluton, mai ales în lucrări mai vechi) este o planetă pitică din
Sistemul Solar, a doua ca masă dupăEris și, ca volum, cea mai mare planetă pitică. A Pluto
fost descoperită în anul 1930 de către astronomul american Clyde William
Tombaugh. Obiectele cu orbite asemănătoare cu cea a lui Pluto se mai numesc
plutine.

Până în 2006 a fost considerată a noua planetă a Sistemului Solar, atât în ordinea
distanței față de Soare, cât și a descoperirii. Pluto împreună cu satelitul său Charon
sunt uneori considerate sistem binar, deoarece baricentrul orbitelor nu se află în
interiorul niciunuia dintre cele două corpuri.[1]

Cuprins
Statutul de planetă pitică
Pluto fotografiat de sonda spațialăNew
Caracteristici fizice și chimice Horizons la 13 iulie 2015
Caracteristici comparative Numit după Pluton
Descoperire (mitologie)
Date generale
Etimologie
Descoperire Clyde W.
Unicitate Tombaugh,
Orbita 18 februarie 1930
Masă și mărime
Nr. sateliți 5
Sateliți Charon
Atmosferă Nix
Aspect Hydra
Kerberos
Sateliți Styx
Explorare Caracteristicile orbitei
Galerie de imagini Semiaxa mare 5,906376272
mrd. km
Referințe 39,48168677 u.a.
Vezi și Distanța la periheliu 4,436824613
Legături externe mrd. km
29,65834067 u.a.
Distanța la afeliu 7,375927931
mrd. km
49,30503287 u.a.
Statutul de planetă pitică Excentricitatea 0,24880766
De la descoperirea lui Pluto, în 1930, aceasta a fost considerată a fi a noua planetă a Argumentul periheliului 113,76329°
Sistemului Solar. La 24 august 2006, în urma unei rezoluții a Uniunii Astronomice Perioada siderală 90613,3055 zile
248,09 ani
Internaționale în care a fost schimbată definiția termenului de planetă, Pluto a primit
Perioada sinodică 366,73 zile
statutul de planetă pitică, deoarece nu a curățat spațiul cosmic din vecinătatea orbitei Viteza medie pe orbită 4,666 km/s
sale. Înclinarea față de 17,14175°
ecliptică
Înclinarea față de ecuator 11,88°
Caracteristici fizice și chimice Soarelui
Longitudinea nodului 110,30347°
ascendent
Date fizice
Pluto se rotește în jurul Soarelui în 247,8 ani pământești, pe o orbită cu rază medie de Raza medie 1195 km
5,91 miliarde km (39,3 ua). Are o orbită foarte excentrică (0,248), astfel încât uneori Aria suprafeței 17,95 mil. km²
Pluto ajunge într-o poziție mai apropiată de Soare decât Neptun, a opta planetă a Volum 7,15 mrd. km³
Sistemului Solar. Înclinarea planului orbitei este de 17°12' față de planul eclipticii,
Masa 1,305 ±
0,007×1022 kg
ceea ce este iarăși ieșit din comun. Diametrul lui Pluto este de 2.390 km,
Densitatea medie 2030 kg/m³
reprezentând doar 18,74% din cel al Terrei. Înclinarea axei de rotație a planetei este
Accelerația gravitațională 0,58 m/s²
de 57°24', iar perioada de rotație este de 6 zile 10 h, desfășurându-se în sens invers la suprafață
3.
celei a Pământului (de la est la vest). Densitatea lui Pluto este 1.800 kg/m Viteza de eliberare 1,2 km/s
Perioada rotației siderale −6,387230 zile
(retrograd)
Caracteristici comparative 551856 secunde
Înclinarea ecuatorului pe 119,591 ± 0,014°
Perioada de rotație = 6,388zile orbită
Volum = 0,7 % din volumulPământului (1,1952 × 1022) Ascensia dreaptă a 133,046 ± 0,014°
polului nord
Masă = 0,2 % din masa Pământului
Declinația polului nord -6,145 ± 0,014°
Albedo 0,49–0,66
Descoperire Temperatura la suprafață 33 — 55 K
Modifică text
Pluto a fost descoperit ca rezultat al unei cercetări prin telescop inițiate în 1905 de
către astronomul american Percival Lowell, care a presupus existența unei planete îndepărtate dincolo de Neptun, ca urmare a unor mici
neregularități în orbitele lui Uranus și Neptun. Continuată după moartea lui Lowell de cercetătorii de la observatorul Lowell, cercetarea s-a
încheiat cu succes când astronomul american Clyde W
. Tombaugh l-a găsit pe Pluto.

Etimologie
Numele ales pentru planetă, ales așa încât să evoce inițialele astronomului Percival Lowell, este cel al zeului roman Pluton / Pluto. Numele a fost
sugerat mai întâi de Venetia Burney (Phair, după căsătorie), pe atunci o fată de 11 ani din Oxford, Anglia. La micul dejun, bunicul ei, care lucra la
Biblioteca Bodleiană din cadrul Universității Oxford, citea în ziarul Times despre descoperirea unei noi planete. El i-a cerut nepoatei sale să
aleagă un nume bun pentru noua planetă. Venetia, care avea o pasiune pentru miturile și legendele romane și grecești, a sugerat numele zeului
roman al Lumii de dincolo. Profesorul Herbert Hall Turner a telegrafiat colegilor săi din America această sugestie și, după dezbateri favorabile
care au fost aproape unanime, numelePluto a fost adoptat și anunțat deSlipher la 1 mai 1930.

În limbile chineză, japoneză, coreeană și vietnameză numele planetei se scrie 冥 王 星 și înseamnă „astrul regelui adâncurilor”, o traducere
potrivită pentru zeul grecHades.

Unicitate
Pluto a fost descoperit în 1930, dar puținele informații despre îndepărtata planetă au
întârziat o înțelegere realistă a însușirilor sale. Unicitatea orbitei, relațiile rotaționale cu
satelitul său, axa de rotație și variațiile de lumină îi conferă o imagine deosebită. În cea mai
mare a timpului, Pluto este mai departe de Soare decât oricare din cele opt planete ale
Sistemului Solar, dar datorită excentricității orbitei, timp de 20 de ani din cei 249 cât
durează mișcarea sa de revoluție, Pluto este mai aproape de Soare decât Neptun.

Orbita
Orbita lui Pluto este diferită de orbitele planetelor. Este foarte înclinată în raport cu planul
ecliptic și foarte excentrică (alungită, eliptică). Excentricitatea duce la faptul că se
intersectează cu orbita lui Neptun. Cea mai recentă apariție a acestui fenomen a durat de la
7 februarie 1979 până la 11 februarie 1999. Calcule matematice indică faptul că apariția
Orbita eliptică a lui Pluton
anterioară a acestui fenomen a durat 14 ani, de la 11 iulie 1735 până la 15 septembrie 1749.
Aceleași calcule arată că Pluto a fost a opta planetă (pitică) de la Soare între 30 aprilie 1483
și 23 iulie 1503, o durată aproximativ egală cu cea dintre 1979 și 1999. Studii recente sugerează că fiecare trecere a lui Pluto prin orbita lui
Neptun durează cu aproximație între 13 și 20 de ani, cu mici variații.
Pluto orbitează într-o rezonanță orbitală de 3:2 cu Neptun: la fiecare două revoluții ale lui
Pluto, Neptun face trei revoluții, într-o sincronizare care durează de milioane de ani.

Pe măsură ce Pluto se apropie de periheliu, atinge distanța maximă de la ecliptică datorită

înclinației sale de 17 grade. Astfel, este mult deasupra sau dedesubtul planului orbitei
planetei Neptun. În aceste condiții Pluto și Neptun nu se vor ciocni sau apropia niciodată
la mai mult de 18 UA una de cealaltă.

Începând cu anii 1990 au fost descoperite și alte obiecte transneptuniene (OTN) și o parte
din ele au aceeași rezonanță orbitală de 3:2 cu Neptun. Aceste OTN au fost numite
„plutonice”, după Pluto.

Spre deosebire de majoritatea planetelor, dar asemănător cu Uranus, Pluto se rotește cu

polii săi aproape în planul orbitei. Axa de rotație a lui Pluto este înclinată cu 122 grade
față de planul orbitei. Când a fost descoperit Pluto, imaginea văzută de pe Pământ a fost În această reprezentare polară, orbita lui
regiunea sa sudică polară, relativ luminoasă. Pluto apărea din ce în ce mai slab pe măsură Pluto (în roșu) intersectează orbita lui
Neptun (în albastru).
ce unghiul nostru de privire trecea de la aproximativ perpendicular pe pol, în 1954, la
aproximativ perpendicular pe ecuator, în 1973.

În perioada 1985-1990 Pământul a fost aliniat cu orbita lui Charon, astfel încât pe Pluto avea loc o eclipsă de Pământ în fiecare zi. Acest lucru a
dus la strângerea unor date importante, la apariția hărților albedo (ce stabileau reflectivitatea suprafeței) și la determinarea cu precizie a
dimensiunilor lui Pluto și Charon, inclusiv a tuturor datelor ce puteau fi calculate de aici.

Perioada de rotație a lui Pluto este de 6,387 de zile, la fel ca cea a satelitului său Charon. Cele două corpuri se află în rotație sincronă, ca urmare a
efectelor mareice reciproce, încât își arată întotdeauna unul altuia aceeași față (așa cum Luna arată întotdeauna aceeași față Pământului).

Masă și mărime
Pluto nu numai că este mai mic în diametru și în masă decât toate planetele, dar având mai puțin
de 0,2 din masa Lunii este de asemenea mai mic și decât primii șapte sateliți din Sistemul Solar:
Ganimede, Titan, Callisto, Io, Luna, Europa și Triton. Totuși Pluto este aproximativ de două ori
mai mare în diametru și de 12 ori mai mare ca masă decât Ceres, cea mai mare planetă pitică din
centura de asteroizi. Ceres era mai mare decât orice alt obiect cunoscut din Centura Kuiper până
când, în 2005, a fost descoperită planeta piticăEris.

Masa și diametrul lui Pluto nu au putut fi evaluate corect decât la câteva decenii după
descoperirea sa. Descoperirea satelitului său Charon în 1978 a dat posibilitatea determinării Mărimea lui Pluto - pe fotografie cel
masei sistemului binar Pluto–Charon prin simpla aplicare a formulei celei de a treia legi a lui mai mic corp
Kepler. Diametrul lui Pluto a fost măsurat mai târziu, când a fost ascuns de Charon.

Atmosferă
Atmosfera rarefiată a lui Pluto este cel mai probabil formată din azot și monoxid de carbon, în echilibru cu azotul solid și gheața formată din
monoxid de carbon de pe suprafață. Pe măsură ce Pluto se depărtează de periheliu și de Soare, mare parte din atmosferă îngheață. Când se apropie
din nou de Soare, temperatura de la suprafața solidă crește, ducând la sublimarea gheții de azot în gaz și producând un antiefect de seră. În mare
parte, la fel ca evaporarea transpirației de pe pielea umană, sublimarea are un efect de răcire asupra planetei și cercetătorii au descoperit de curând
că temperatura lui Pluto este cu 10 grade mai mică decât se așteptau.

Atmosfera lui Pluto a fost descoperită în urma unei ocultații observate în 1988. Când un obiect fără atmosferă ocultează o stea, steaua dispare
dintr-o dată; în cazul lui Pluto însă lumina stelei a scăzut încet. Din viteza de scădere, presiunea atmosferei a fost determinată ca fiind de 0,15 Pa,
de 700.000 ori mai mică decât cea a Pământului.

Aspect
Mărimea aparentă a lui Pluto este mai mică de +14 m și, de aceea, pentru observație este necesar un telescop. Pentru a fi văzut cu ușurință este
necesar un telescop cu o deschidere de 30 cm. Arată ca o stea chiar și printr-un telescop foarte mare, datorită diametrului unghiular de 0,15 sec.
Culoarea lui Pluto este maro deschis, cu o ușoară tentă de galben.
Sateliți
Articol principal: Sateliții lui Pluto.
Până azi au fost identificați cinci sateliți ai planetei Pluto: Charon, prima dată menționat în 1978 de către astronomul James Christy, Nix, Hydra,
desemnați inițial prin numele de cod "S/2005 P 1" și "S/2005 P 2", considerabil mai mici, descoperiți 2005,
în și S/2011 P1, descoperit în 2011.

Sistemul Pluto–Charon este notabil pentru că este singurul sistem planetă pitică - satelit din sistemul solar al cărui centru de masă este deasupra
suprafeței planetei. Datorită diferenței mici de masă și dimensiuni dintre planetă și satelitul acesteia, poate fi considerat ca fiind o planetă pitică
dublă (termen complicat de descoperirea ulterioară a încă doi sateliți plutonieni).

Explorare
Articol principal: New Horizons.
Sonda New Horizons a zburat pe lângă Pluto în luna iulie 2015 și este prima și singura sondă
spațială care a explorat Pluto direct. Lansată în 2006, a surprins primele imagini cu Pluto încă din
septembrie 2006 în timpul unui test al instrumentului LORRI.[2][3]. Imaginile au fost preluate la
o distanță de cca. 4,2 miliarde km și au confirmat capacitatea sondei de a urmări ținte distante,
cerință critică pentru manevrele ce trebuiau efectuate în drumul spre Pluto și alte obiecte din
Centura Kuiper. La începutul anului 2007 sonda a efectuat o manevră de asistență gravitațională
în preajma planetei Jupiter. Porțiuni din suprafața lui Pluto
cartografiate de New Horizons
New Horizons a înregistrat distanța minimă față de Pluto la 14 iulie 2015, după o călătorie de
3462 de zile prin Sistemul Solar.[4] Observațiile științifice au început cu 5 luni înainte de
apropierea minimă și vor continua timp de cel puțin o lună după eveniment. Observațiile sunt realizate cu ajutorul unui „pachet științific” care
include instrumente de imagistică, spectroscopice, de investigații pe baza undelor radio, de măsurare a radiațiilor și a plasmei solare și alte
instrumente. Scopurile științifice ale sondei sunt caracterizarea geomorfologiei globale a lui Pluto și a satelitului său - Charon - a compoziției
suprafeței, analiza atmosferei neutre și ionizate[5] a lui Pluto și rata de eliberare a atmosferei.

Galerie de imagini

Pluto și Charon văzute de New Horizons (rezoluție maximă; color; 14 iulie 2015)

Pluto și Charon văzute deNew Horizons (culori naturale; 11 July

2015).
 Pluto și Charon văzute deNew Horizons (culori accentuate; 13 iulie
2015).

Pluto văzut de New Pluto văzut de New Pluto văzut de New Pluto văzut de New Pluto văzut de New
Horizons Horizons Horizons Horizons Horizons
(9 iulie 2015) (11 iulie 2015). (11 iulie 2015). (12 iulie 2015). (13 iulie 2015).

Pluto văzut de New Horizons Pluto văzut de New Horizons Pluto văzut de New Horizons
(color; 11 iulie 2015). (color; animație; 6 iulie 2015). (color; 13 iulie 2015).

Referințe
1. ^ C.B. Olkin, L.H. Wasserman, O.G. Franz (2003). „ en The mass ratio of Charon to Pluto from Hubble Space elescope T
astrometry with the fine guidance sensors(http://www.as.utexas.edu/~fritz/astrometry/Papers_in_pdf/%7BOlk03%7DPlutoCharo
n.pdf)” (PDF). Lowell Observatory 164: 254–259. doi:10.1016/S0019-1035(03)00136-2(http://dx.doi.org/10.1016%2FS0019-103
5%2803%2900136-2). http://www.as.utexas.edu/~fritz/astrometry/Papers_in_pdf/%7BOlk03%7DPlutoCharon.pdf. Accesat la 13
martie 2007.
2. ^ LORRI - Long Range Reconnaissance Imager , tradus ca [instrument de]fotografiere pentru recunoașterea de la distanță
3. ^ „New Horizons, Not Quite to Jupiter, Makes First Pluto Sighting (http://pluto.jhuapl.edu/news_center/news/112806.php) ”.
pluto.jhuapl.edu – NASA New Horizons mission site . Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory . 28 noiembrie 2006.
http://pluto.jhuapl.edu/news_center/news/112806.php . Accesat la 29 noiembrie 2011.
4. ^ [1] (http://pluto.jhuapl.edu/mission/mission_timeline.html)Cronologia misiunii
5. ^ Atmosfera neutră, adică neionizată, și atmosfera ionizată - componentă a exosferei - care alcătuiește o „coamă” de plasmă în
bătaia vântului solar

Vezi și
Plutino
Planetă pitică
 Charon
Orcus (denumit și „anti-Plutonul”)
Centura Kuiper
Sistem binar (astronomie)
Sistem (dezambiguizare)
Zeul Pluton

Legături externe
Ultimele știri din presa românească despre Pluto”
„ la Newskeeper
O zi însorită pe planeta Pluto, Jurnalul.ro; 16 februarie 2012

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pluto&oldid=11342984

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 18 septembrie 2017, ora 19:21.

Acest text este disponibil sub licențaCreative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice
; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.