Supernovă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

O supernovă este o explozie stelară mai puternică decât o novă.
Supernovele sunt extrem de luminoase și cauzează o explozie de
radiații care adesea este mai strălucitoare decât o întreagă galaxie,
înainte de a dispărea după câteva săptămâni sau luni. De-a lungul
acestui interval, o supernovă poate radia tot atâta energie cât ar putea
emite Soarele pe toată durata sa de viață.[1] Explozia elimină mare
parte sau tot materialul unei stele[2] cu o viteză de până la
30.000 km/s (o zecime din viteza luminii), declanșând propagarea
unei unde de șoc[3] în mediul interstelar înconjurător. Unda de șoc
duce la răspândirea unui nor de gaz și praf denumit rămășiță de
supernovă.

Există mai multe feluri de supernove care pot fi declanșate într-unul

Imagine compilată pe mai multe lungimi de undă:
din două moduri, fie prin oprirea, fie prin pornirea bruscă a raze X, infraroșu și spectru vizibil cu resturile
producției de energie prin fuziune nucleară. După ce centrul unei supernovei lui Kepler, SN 1604. (Observatorul de
stele masive și bătrâne încetează să mai genereze energie prin raze X Chandra)
fuziune nucleară, ea poate suferi un colaps gravitațional brusc
devenind stea neutronică sau gaură neagră și eliminând energie potențială gravitațională ce încălzește și împinge în afară straturile
exterioare ale stelei. Altfel, o pitică albă poate acumula suficient material de la o stea companion (de regulă prin acreție, rareori prin
fuziune) pentru a-și crește temperatura miezului suficient pentru a declanșa fuziunea nucleară a carbonului. Centrele stelare ale căror
surse de energie se epuizează complet se prăbușesc când limita lor depășește limita Chandrasekhar, iar piticele albe se aprind atunci
când se apropie de această limită (aproximativ 1,38[4] de mase solare). Piticele albe sunt și supuse unui alt tip, mai mic de explozie
termonucleară alimentată de hidrogen la suprafața lor, explozie denumită nova. Stelele solitare cu o masă sub o limită de aproximativ
nouă mase solare, cum ar fi chiar Soarele, evoluează în pitice albe fără a deveni supernove.

În medie, supernovele apar o dată la fiecare 50 de ani într-o galaxie de dimensiunile Căii Lactee.[5] Ele joacă un rol semnificativ în
îmbogățirea mediului interstelar cu elemente de mase mari.[6] Mai mult, undele de șoc propagate după explozie pot declanșa
formarea de noi stele.[7][8][9]

Nova înseamnă „nou” în limba latină, o referință la ceea ce pare a fi o nouă stea, foarte strălucitoare pe sfera cerească; Prefixul
„super-” face distincția între supernove șinove, obișnuite care implică și ele creșterea în strălucire a unei stele, dar mai puțin și printr-
un cu totul alt mecanism.

Cuprins
Istoria observațiilor
Descoperire
Convenție de denumire
Clasificare
Modelele actuale
Tipul Ia
 Tipurile Ib și Ic
Tipul II
Colapsul miezului
Curbele de lumină și spectrele neobișnuite
Asimetrie
Producția de energie
Impact interstelar
Sursă de elemente grele
Rolul în evoluția stelară
Impactul asupra Pământului
Candidate din Calea Lactee
Note
Referințe
Lectura suplimentară
Legături externe

Istoria observațiilor
Prima supernovă atestată istoric, SN 185, a fost văzută de astronomii chinezi în anul
185 î.Hr. Cea mai strălucitoare supernovă a fost SN 1006, descrisă în detaliu de
astronomii chinezi și arabi. Supernova SN 1054 a produs nebuloasa Crabului.
Supernovele SN 1572 și SN 1604, ultimele observate cu ochiul liber în galaxia
Calea Lactee, au avut efecte semnificative asupra dezvoltării astronomiei europene,
deoarece au fost utilizate ca argument împotriva ideii aristoteliene că universul de
dincolo de lună și de planete este fix.[10]

De la dezvoltarea telescopului, descoperirile de supernove s-au extins la alte galaxii,

începând cu observarea în 1885 a supernovei S Andromedae în galaxia Andromeda.
[11] În secolul
Supernovele aduc informații importante despre distanțele cosmologice.
al XX-lea, s-au dezvoltat modelele de succes pentru fiecare tip de supernovă, și a
Nebuloasa Crabului este asociată cu
început să se înțeleagă rolul supernovelor în procesul de formare a stelelor
.
supernova 1054.

În anii 1960, astronomii au descoperit că intensitățile maxime ale exploziilor

supernovelor pot fi folosite ca indicatori de distanță.[12] Unele dintre cele mai îndepărtate supernove observate recent par mai slabe
decât s-ar aștepta. Aceasta este un indiciu ce sugerează că expansiunea universului accelerează.[13][14] S-au dezvoltat noi tehnici de
reconstituire a exploziilor de supernove despre care nu există dovezi scrise ale observațiilor. Data supernovei Cassiopeia A a fost
determinată după ecoul luminos în raport cu nebuloasele,[15] iar vârsta rămășiței de supernovă RX J0852.0-4622 s-a estimat din
măsurători de temperatură[16] și din emisiile de radiații gamma din descompunerea titanului 44.[17] În 2009, s-au descoperit azotați în
[18]
depozitele de gheață din Antarctica, ceea ce ar putea corespunde unor supernove din trecut.

Descoperire
Întrucât supernovele sunt evenimente relativ rare la scara unei galaxii, și au loc o dată la fiecare aproximativ 50 de ani în Calea
Lactee,[5] obținerea unui eșantion de supernove pentru studiat impune monitorizarea constantă a numeroase galaxii.

Supernovele din alte galaxiii nu pot fi prezise cu acuratețe. De obicei, atunci când sunt descoperite, ele sunt deja în plină
desfășurare.[19] Observarea luminozității lor maxime este de foarte mare interes științific. De aceea, este important ca ele să fie
descoperite cu mult înainte de a atinge punctul de maxim. Astronomii amatori, cu mult mai numeroși decât cei profesioniști, au jucat
un rol important în descoperirea de supernove, de regulă prin urmărirea unor galaxii apropiate cu telescopul optic și comparând
imaginea cu fotografii mai vechi.
Spre sfârșitul secolului al XX-lea, astronomii au început să utilizeze telescoape controlate de calculator și cu CCD-uri pentru detecția
de supernove. Asemenea sisteme sunt populare printre amatori și există instalații mari profesionale, cum ar fi Katzman Automatic
Imaging Telescope.[20] Recent, a fost demarat proiectul Supernova Early Warning System (SNEWS) cu ajutorul unei rețele de
detectoare de neutrini cu scopul de a afla din timp de eventualitatea unei supernove în galaxia Calea Lactee.[21][22] Neutrinii sunt
[23] și nu sunt absorbiți de gazul și praful interstelar din discul galactic.
particule produse în mari cantități de o explozie de supernova,

Căutările de supernove se clasifică în două categorii: cele concentrate pe evenimente apropiate și cele care caută explozii în spațiul
mai îndepărtat. Din cauza expansiunii universului, distanța față de un obiect îndepărtat cu un spectru de emisie cunoscut poate fi
estimată prin măsurarea deplasării spre roșu; în medie, obiectele mai îndepărtate se îndepărtează cu viteze mai mari decât cele
apropiate, și au o deplasare spre roșu mai pronunțată. Astfel, căutarea se împarte între deplasarea mare și deplasarea mică, limita fiind
în preajma unei deplasări spre roșu de'z= 0,1–0,3[24]—unde z este o măsură adimensională a deplasării frecvenței spectrului.

Căutările de supernove cu deplasări spre roșu mari implică de regulă observarea curbelor de lumină ale supernovei. Acestea sunt utile
pentru generarea de diagrame Hubble și pentru a face predicții cosmologice. La deplasări spre roșu mici, spectroscopia supernovelor
este mai practică decât la deplasări mari, și este folosită pentru a studia fizica supernovelor.[25][26] Observațiile la deplasare spre roșu
mică dau și capătul de distanță mică al curbei Hubble, un grafic al deplasării spre roșu în funcție de distanță pentru galaxiile
vizibile.[27][28]

Convenție de denumire
Descoperirile de supernove se raportează la Biroul Central de Telegrame
Astronomice al Uniunii Astronomice Internaționale, care trimite o circulară cu
numele pe care i-l asignează. Numele este format din anul descoperirii, urmat
imediat de o denumire dintr-una sau două litere. Primele 26 de supernove ale anului
primesc o literă mare de la A la Z. După acestea, se utilizează perechi de litere mici,
începând cu aa, ab, și așa mai departe.[29] Astronomii profesioniști și cei amatori
descoperă câteva sute de supernove în fiecare an (367 în 2005, 551 în 2006 și 572 în
2007). De exemplu, ultima supernovă din 2005 a fost SN 2005nc, ceea ce arată că a
fost a 367-a[nb 1] supernovă găsită în 2005.[30][31]

Supernovele istorice sunt cunoscute doar după anul în care au avut loc: SN 185, SN
1006, SN 1054, SN 1572 (Noval lui Tycho) și SN 1604 (Steaua lui Kepler). Din
SN 1994D din galaxia NGC 4526
1885, s-a utilizat notația cu litere, chiar dacă a existat o singură supernova
(punctul luminos din stânga-jos).
descoperită în acel an (de exemplu, SN 1885A, 1907A etc.)—ultima oară când s-a Imagine NASA, ESA, Hubble Key
întâmplat aceasta a fost cu SN 1947A. Abrevierea "SN" este un prefix opțional. Project Team, și The High-Z
Supernova Search Team

Clasificare
Ca parte din tentativa de înțelegere a supernovelor, astronomii le-au clasificat după liniile de absorbție ale diferitelor elemente
chimice care apar în spectrele lor. Primul element pentru împărțire este prezența sau absența unei linii din cauza hidrogenului. Dacă
spectul unei supernove conține o linie a hidrogenului (denumită serie Balmer în porțiunea vizibilă a spectrului) ea este considerată de
tip II; altfel, ea este de tip I. Printre aceste tipuri, există subdiviziuni conform prezenței liniilor altor elemente și forma curbei de
ente în timp).[32]
lumină (un grafic al variației luminozității apar
 Taxonomia supernovelor[33]
Tip Caracteristici
Tipul I
Îi lipsește hidrogenul și prezintă o linie deSiliciu simplu ionizat (Si II) la 615,0nm (nanometri), în
Tipul Ia
preajma luminozității maxime.
Tipul Ib Linie de heliu neionizat (He I) la 587,6 nm fără linii de absorbție pronunțate de siliciu lângă 615 nm.
Tipul Ic Linii de heliu slabe sau absente, fără linii de absorbție de heliu lângă 615 nm.
Tipul II
Tipul IIP Ajunge la un maxim care rămâne o vreme constant pe curba de lumină

Tipul IIL [34]

Prezintă o scădere „liniară” a curbei de lumină.

Supernovele de tipul II pot fi împărțite și mai mult pe baza spectrului. Deși majoritatea supernovelor de tipul II prezintă linii de
emisie foarte largi, ceea ce indică viteze de expansiune de mai multe mii de kilometri pe secundă, unele au trăsături foarte înguste.
Acest tip se numește tipul IIn, unde 'n' vine de lanarrow (îngust). Supernovele care nu intră în clasificările normale intră în clasa 'pec'
(de ;a peculiar, ciudat).[33]

Câteva supernove, cum ar fi SN 1987K și SN 1993J, par să-și schimbe tipul: prezintă la început liniii de hidrogen, dar, pe parcursul
câtorva săptămâni sau luni, ajung să fie dominate de liniile de heliu. Termenul „tip IIb” este utilizat pentru a descrie combinația
[33]
trăsăturilor asociate în mod normal cu tipurile II și Ib.

Modelele actuale

Tipul Ia
Articol principal: Supernovă de tip Ia.
Există mai multe moduri prin care se poate forma o supernovă de acest tip, dar aceste moduri au toate un mecanism de bază comun.
Dacă o pitică albă cu miezul de carbon-oxigen[nb 2] a adunat suficientă materie pentru a atinge limita Chandrasekhar de aproximativ
1,38 mase solare[4] (pentru o stea fără mișcare de rotație), ea nu va mai putea susține cantitatea mare de plasmă cu ajutorul presiunii
de degenerare a electronilor[36][37] și va începe să se contracte. Opinia actuală este aceeea că limita aceasta nu este atinsă în mod
normal; creșterea temperaturii și a densității din interiorul miezului duc la declanșarea fuziunii carbonului pe măsură ce steaua se
apropie de limită (la o distanță de aproximativ 1%[38]), înainte de declanșarea colapsului.[4] În câteva secunde, o porțiune
substanțială din materia piticei albe intră în fuziune nucleară, eliberând suficientă energie (1–2 × 1044 jouli)[39] pentru a dezlega
steaua într-o explozie supernova.[40] Se generează o undă de șoc, materia atingând viteze de ordinul a 5.000–20.000 km/s,
aproximativ 3% din viteza luminii. Apare și o creștere semnificativă de luminozitate, până la magnitudinea absolută de -19.3 (de 5
miliarde de ori mai mare decât Soarele).[41]

Un model de formare a acestei categorii de supernove este un sistem solar binar cu două stele apropiate. Cea mai mare dintre cele
două stele este prima care iese din secvența principală, și se mărește formând o gigantă roșie.[42] Orbita comună a celor două stele
începe acum să se micșoreze, întrucât cele două stele ajung să aibă o coroană comună. Giganta își expulzează apoi propria coroană,
pierzând masă până în momentul în care nu mai poate continua fuziunea nucleară. În acest punct, ea devine o pitică albă, compusă
mai ales din carbon și oxigen.[43][44] În cele din urmă, și cea de-a doua stea iese de pe secvența principală, devenind gigantă roșie.
Materia expulzată de giganta roșie este însă adunată prin acreție de pitica albă, ceea ce cauzează creșterea masei celei din urmă.

Un alt model de formare a exploziilor de tip Ia implică fuziunea a două pitice albe, masa combinată depășind pentru scurt timp limita
Chandrasekhar.[45] O pitică albă poate prelua materie și de la alte tipuri de stele companion, inclusiv de la o stea din secvența
principală (dacă orbita este suficient de mică).
Supernovele de tip Ia descrie o curbă de lumină caracteristică după explozie. Luminozitatea este generată de dezintegrarea izotopului
radioactiv nichel-56 în cobalt-56 și mai departe în fier-56.[41] Luminozitatea maximă pe curba de lumină era considerată a fi
constantă la toate supernovele de tip Ia (din care marea majoritate se formează cu aceeași masă, prin mecanismul de acreție), cu o
magnitudine absolută de aproximativ -19.3. Aceasta le-ar permite să fie folosite ca o unitate standard secundară[46] pentru măsurarea
distanței până la galaxia gazdă.[47] Descoperiri mai recente au arătat, însă, că lungimea acestei curbe standard evoluează, și deci și
luminozitatea intrinsecă a supernovelor, dar că această evoluție poate fi găsită doar prin studiul supernovelor pe o gamă largă de
valori ale deplasării spre roșu.[48]

Tipurile Ib și Ic
Articol principal: Supernovă de tip Ib și Ic.
Aceste evenimente, ca și supernovele de tip II, sunt probabil stele masive care rămân
fără material pentru alimentarea centrului lor; stelele generatoare de supernove de
tipurile Ib și Ic și-au pierdut, însă, mare parte din coroana exterioară de hidrogen din
cauza vânturilor stelare puternice sau prin interacțiunea cu o stea companion.[51]
Supernovele de tip Ib sunt considerate a fi rezultatul unei stele masive de tip Wolf-
Rayet. Conform câtorva indicii, câteva procente din supernovele de tip Ic ar putea fi
surse de explozii de radiații gamma (GRB), dar se crede și că orice supernovă de SN 2008D, o supernovă de tip Ib,[49]
tip Ib sau Ic lipsită de hidrogen ar putea fi sursă de GRB, în funcție de geometria văzută în raze X (stânga) și în
spectrul vizibil (dreapta) într-un capăt
exploziei.[52]
îndepărtat al galaxiei. NASA
image.[50]
Tipul II
Articol principal: Supernovă de tip II.
Stelele cu cel puțin nouă mase solare evoluează într-o manieră complexă.[53] În
centrul stelei, hidrogenul se transformă prin fuziune în heliu și energia termică
eliberată creează o presiune îndreptată spre exterior, ceea ce menține miezul în
echilibru hidrostatic și previne colapsul.

Când rezerva de hidrogen din miez se epuizează, această presiune spre exterior nu se
mai creează. Miezul începe să se strângă, ceea ce cauzează o creștere a temperaturii
și presiunii până în punctul în care heliul începe să fuzioneze și el producând carbon,
reacție ce produce și ea suficientă presiune pentru a frâna colapsul. Miezul se
extinde și se răcește ușor într-un strat exterior unde mai fuzionează încă hidrogenul,
având în centru un miez cu presiune mai mare, în care fuzionează heliul. (În aceste
reacții se creează și, în unele cazuri, se consumă și alte elemente cum ar fimagneziu,
Straturile unei stele masive evoluate
sulf și calciu.)
până în punctul dinaintea colapsului.
(Nu se respectă o scară a mărimilor.)
Acest proces se repetă de câteva ori, și de fiecare dată când miezul intră în colaps,
colapsul este oprit de declanșarea unui proces de fuziune de nuclee mai masive la
temperaturi și presiuni mai mari. Fiecare strat este împiedicat să se prăbușească de căldura și de presiunea spre exterior a procesului
de fuziune din stratul de sub el; reacția din fiecare strat are loc la temperaturi mai mari și într-un timp mai scurt decât cel anterior—
fuziunea finală a siliciului cu producere de nichel își consumă resursele într-un timp de ordinul zilelor.[54] Steaua ajunge să aibă o
.[55][56]
structură stratificată, în cele exterioare consumându-se elemente ce fuzionează mai ușor

În ultimele etape, elemente din ce în ce mai grele suferă fuziune nucleară, și

energia de legătură a nucleelor relevante crește. Fuziunea
produce niveluri de energie din ce în ce mai joase, și la energii ale miezului din ce în ce mai mari, au loc fotodezintegrarea și captarea
electronilor, ceea ce determină pierderi de energie în miez și o accelerare generală a proceselor de fuziune pentru a menține echilibrul
hidrostatic.[54] Această escaladare culminează cu producerea de nichel-56, element ce nu mai poate produce energie prin fuziune
(deși produce fier-56 prin dezintegrare radioactivă).[57] Ca rezultat, se formează un miez de nichel-fier[58] care nu mai poate produce
presiune spre exterior la nivelul necesar pentru a susține restul structurii. Ea poate susține copleșitoarea masă a stelei doar prin
presiunea de degenerare a electronilor din miez. Dacă steaua este suficient de mare, atunci miezul de nichel-fier ajunge în cele din
urmă să depășească limita Chandrasekhar (1,38 mase solare), punct în care acest mecanism nu mai rezistă. Forțele care țin nucleele
atomice întregi în straturile interioare ale miezului cedează, miezul implodează din cauza propriei mase, și nu mai poate porni niciun
[36]
proces de fuziune care să se declanșeze și să împiedice și de această dată colapsul.

Colapsul miezului
Miezul se prăbușește în el însuși cu viteze ce ating 70.000 km/s (0,23c),[59] ducând la o creștere rapidă a temperaturii și densității.
Procesele cu pierdere de energie ce au loc în miez încetează să mai fie în echilibru. Prin fotodezintegrare, radiațiile gamma
descompun fierul în nuclee de heliu și înneutroni liberi, absorbind energie, în timp ce electronii și protonii fuzionează prin captură de
electroni, producând neutroni șineutrini electronici care părăsesc steaua.

Într-o supernovă de tip II, miezul de neutroni nou format are o temperatură inițială de aproximativ 100 miliarde de kelvini (100 GK);
de 6000 de ori mai mare ca temperatura centrului Soarelui. Mare parte din această energie termică trebuie eliberată pentru a se forma
o stea neutronică stabilă, și aceasta se realizează printr-o nouă eliberare de neutrini.[60] Acești neutrini „termici” se formează sub
formă de perechi neutrino-antineutrino de toate aromele, și totalizează de câteva ori numărul de neutrini rezultați din capturarea
electronilor.[61] Aproximativ 1046 jouli de energie gravitațională—aproximativ10% din masa de repaus a stelei—sunt convertiți într-
o explozie de neutrini cu durata de zece secunde, principalul produs al evenimentului.[54][62] Aceștia transportă energie de la miez și
accelerează colapsul, deși o parte din ei pot fi reabsorbiți ulterior de straturile exterioare ale stelei pentru a furniza energie exploziei
supernova.[63]

Miezul interior ajunge în cele din urmă la un diametru de aproximativ 30 km,[54] și o densitate comparabilă cu cea a unui nucleu
atomic, iar continuarea colapsului este oprită brusc de forța nucleară tare și de presiunea de degenerare a neutronilor. Materia în
prăbușire, oprită brusc, reculează, producând o undă de șoc ce se propagă spre exterior. Simulările computerizate indică faptul că
această undă de șoc nu cauzează în mod direct explozia supernova;[54] în schimb, ea se oprește în câteva milisecunde[64] în partea
exterioară a miezului pierzând energie prin disocierea de elemente grele, și un proces care nu a fost înțeles încă în mod clar este
necesar pentru a permite straturilor exterioare ale miezului să reabsoarbă aproximativ 1044 jouli[nb 3] de energie, care produce
explozia vizibilă.[65] Cercetările actuale se concentrează pe ipoteza unui proces bazat pe o combinație de reîncălzire de neutrini,
efecte de rotație și efecte magnetice.[54]
 Într-o stea masivă și evoluată (a) straturile de elemente suferă fuziune nucleară,
formând un miez de fier (b) care ajunge la masa Chandrasekhar și începe să se
prăbușească. Partea interioară a miezului este comprimată transformându-se în
neutroni (c), iar materialul care cade intră în recul (d) și formează o undă de șoc
propagată spre exterior (roșu). Șocul începe să se oprească (e), dar este revigorat
de un proces ce ar putea include interacțiunea cu neutrini. Materialul înconjurător
este aruncat în afară (f), lăsând doar o rămășiță degenerată.

Când steaua generatoare are sub aproximativ 20 mase solare (în funcție de tăria exploziei și cantitatea de material care cade înapoi),
rămășița degenerată a miezului se transformă într-o stea neutronică.[59] Peste această masă, rămășița formează o gaură neagră.[56][66]
(Acest tip de colaps este una din numeroasele explicații pentru exploziile de radiații gamma—ce ar produce, teoretic, o mare cantitate
de radiații gamma printr-o explozie hipernova.)[67] Masa-limită, conform teoriei, pentru acest tip de colaps a fost estimată la
aproximativ 40–50 de mase solare.

La peste 50 de mase solare, se crede că stelele se prăbușesc direct într-o gaură neagră, fără a forma o supernova,[68] deși
incertitudinile din modelele supernovelor fac calculele acestor limite extrem de dificile. De fapt, dovezile recente au arătat că stelele
de aproximativ 140–250 mase solare, cu o proporție relativ scăzută de elemente mai masive ca heliul, ar putea forma supernove fără a
lăsa în urmă găuri negre. Acest rar tip de supernova se formează printr-un mecanism alternativ (parțial analog celui de la exploziile
de tip Ia) care nu necesită existența unui miez de fier. Un astfel de exemplu este supernova de tip II SN 2006gy, estimată la 150 de
mase solare, și care a demonstrat că explozia unei astfel de stele masive diferă fundamental de predicțiile teoretice
fundamentale.[69][70]

Curbele de lumină și spectrele neobișnuite

Curbele de lumină pentru supernovele de tip II se disting prin prezența liniilor de absorbție Balmer ale hidrogenului în spectru.
Aceste curbe de lumină au o viteză de degradare de 0,008 magnitudini pe zi; mult mai scăzute decât viteza de degradare a
supernovelor de tip I. Cele de tip II se subîmpart în două clase, depinzând dacă există un platou pe curba de lumină (tip II-P) sau
viteza de degradare evoluează liniar (tipul II-L). Viteza netă de degradare este mai mare, de 0,012 magnitudini pe zi la tipul II-L, prin
comparație cu 0,0075 magnitudini pe zi la tipul II-P. Se crede că diferența de formă a curbelor de lumină este cauzată, în cazul
[34]
supernovelor de tip II-L, de expulzarea unei mari părți a stratului exterior de hidrogen a stelei.

Faza de platou a supernovelor de tip II-P se datorează unei schimbări a opacității stratului exterior. Unda de șoc ionizează hidrogenul
din celelalte straturi, ceea ce duce la o creștere a opacității. Aceasta împiedică fotonii din părțile interioare ale exploziei să iasă. După
[71]
ce hidrogenul se răcește suficient pentru a se recombina, stratul exterior redevine transparent.
Din supernovele de tipul II cu trăsături neobișnuite în spectre, cele de tipul IIn ar
putea fi produse de interacțiunea materialului expulzat cu materialul
circumstelar.[72] Supernovele de tip IIb sunt foarte probabil stele masive care au
pierdut mare parte din învelișul de hidrogen din cauza atracției unei stele
companion. Pe măsură ce materia expulzată de o supernovă de tip IIb se extinde,
stratul de hidrogen devine rapid foarte subțire și lasă să se vadă straturile
interioare.[73]

Magnitudinea absolută maximă a supernovelor de tip II nu este constantă, ele fiind Acest grafic al luminozității în funcție
mai slabe decât cele de tipul Ia.[74] De exemplu, SN 1987A, cu luminozitate joasă, a de timp prezintă forme caracteristice
ale curbelor de lumină pentru o
avut o magnitudine absolută vizuală maximă de -15,5 (magnitudine aparentă +3
supernovă de tipurile II-L și II-P.
pentru o distanță de 51 kpc), prin comparație cu -19,3 cât este pentru cele de tipul Ia.

Asimetrie
O problemă demult nerezolvată în ce privește supernovele o constă necesitatea unei explicații pentru viteza mare de îndepărtare de
centru a obiectului compact rămas după explozie.[75] (s-a observat că stelele neutronice, ca pulsari, au viteze mari; probabil că și
găurile negre, dar ele sunt mult mai greu de observat când sunt izolate.) Impulsul inițial poate fi substanțial, propulsând un obiect de
mai mult de o masă solară la o viteză de 500 km/s sau chiar mai mare. Se crede că aceasta s-ar datora unei asimetrii a expliziei, dar
mecanismul prin care acest impuls este transferat obiectului compact rămâne un mister. Printre explicațiile posibile aduse acestui
fenomen se numără convecția din steaua în colaps și producerea de jeturi în timpul formării stelei neutronice.

Una dintre explicațiile asimetriei exploziei este convecția pe scară largă deasupra
centrului. Convecția poate crea variații în distribuția locală a elementelor
, ceea ce are
ca rezultat o fuziune nucleară neregulată în timpul colapsului și a exploziei ce-i
urmează.[78]

O altă explicație posibilă o constituie acreția de gaz înspre steaua neutronică centrală
ce poate crea un disc ce generează jeturi direcționate, propulsând materie la viteze
mari, și generând șocuri. Aceste jeturi ar putea juca un rol crucial în supernova
rezultată.[79][80]

Asimetrii în fazele incipiente ale exploziilor au fost confirmate și în supernove de

tip Ia prin observații. Acest rezultat poate să însemne că luminozitatea inițială a
acestui tip de supernove ar putea să depindă de unghiul de observație. Explozia Această imagine compusă prezintă
devine, însă, mai simetrică cu trecerea timpului. Primele asimetrii sunt detectabile radiație de raze X (albastru) și de
lumină vizibilă (roșu) din centrul
prin măsurarea polarizării luminii emise.[81]
regiunii Nebuloasei Crabului. Un
pulsar aflat în apropierea centrului
propulsează particule aproape de
Producția de energie
viteza luminii.[76] Această stea
Întrucât au un model funcțional similar, supernovele de tipurile Ib, Ic și diferite neutronică se deplasează cu circa
supernove de tipul II sunt denumite împreună supernove cu colaps al miezului. O 375 km/s.[77]
diferență fundamentală între supernovele de tip Ia și cele cu colaps al miezului îl NASA/CXC/HST/ASU/J. Hesteret al.
constituie sursa de energie pentru radiația emisă în apropierea maximului curbei de
lumină. Stelele ce produc supernove cu colaps al miezului sunt stele cu straturi exterioare extinse și care pot atinge un grad de
transparență cu o expansiune relativ redusă. Mare parte din energia care alimentează emisia la maximul de luminozitate provine din
[82]
unda de șoc ce încălzește și împinge straturile exterioare.

Stelele ce generează supernove de tipul Ia, pe de altă parte, sunt obiecte compacte, mult mai mici (dar mai masive) decât Soarele,
care trebuie să se expandeze (astfel răcindu-se) enorm înainte de a deveni transparente. Căldura din explozie se disipă în expansiune
și nu mai este disponibilă pentru generarea de lumină. Radiația emisă de supernovele de tip Ia se poate, astfel, atribui în totalitate
dezintegrării radionuclidelor produse în explozie; în principal nichel-56 (cu un timp de înjumătățire de 6,1 zile) și produsul său
cobalt-56 (cu un timp de înjumătățire de 77 zile). Razele gamma emise în timpul acestei dezintegrări nucleare sunt absorbite de
materialul aruncat, care astfel se încălzește și devineincandescent.

Pe măsură ce materialul împrăștiat de o supernovă cu colaps al miezului se îndepărtează și se răcește, dezintegrarea nucleară ajunge
în cele din urmă să devină principala sursă de energie a emisiei de lumină și în acest caz. O supernovă puternică de tipul Ia poate
arunca 0,5–1,0 mase solare de nichel-56,[83] iar o supernovă cu colaps al miezului probabil aruncă aproape 0,1 mase solare de nichel-
56.[84]

Impact interstelar

Sursă de elemente grele

Supernovele sunt o sursă-cheie de elemente mai grele decât oxigenul. Aceste elemente sunt produse prin fuziune nucleară (pentru
fier-56 și elemente mai ușoare), și prin nucleosinteză în timpul exploziei pentru elementele mai grele decât fierul. Supernovele sunt
cel mai probabil candidat pentru r-proces, o formă rapidă de nucleosinteză ce are loc în condiții de temperatură ridicată și de mare
densitate de neutroni. Reacțiile produc nuclei foarte instabili, bogați în neutroni. Aceste forme sunt instabile și suferă dezintegrare
beta foarte rapid înspre forme mai stabile.

Reacția r-proces, care se presupune că are loc în supernovele de tipul II, produce aproximativ jumătate din toate celelalte elemente
existente în univers dincolo de fier, inclusiv plutoniu, uraniu și californiu.[85] Singurul alt proces major ce produce elemente mai
grele decât fierul este s-procesul din stelele gigante roșii, mari și vechi, unde se produc aceste elemente mult mai lent, și oricum nu
elemente mai grele decâtplumbul.[86]

Rolul în evoluția stelară

Rămășița unei supernove constă dintr-un obiect compact și o undă de șoc de material ce se extinde rapid. Acest nor de material
mătură mediul interstelar înconjurător într-o fază de expansiune liberă, ce poate dura până la două secole. Unda apoi trece, treptat,
printr-o perioadă de expansiune adiabatică, și se va răci și se va amesteca încet cu mediul interstelar înconjurător de-a lungul unei
perioade de aproximativ 10.000 de ani.[87]

În astronomia standard, Big Bangul a produs hidrogen, heliu și puțin litiu, pe când toate celelalte elemente mai grele au fost
sintetizate în stele și supernove. Supernovele tind să îmbogățească mediul interstelar cu metale, termen ce înseamnă, pentru
astronomi, toate elementele în afara hidrogenului și heliului, definiție diferită de cea din chimie.

Aceste elemente injectate îmbogățesc în cele din urmă norii moleculari în care se
formează stelele.[88] Astfel, fiecare generație stelară are o compoziție ușor diferită,
de la un amestec aproape pur de hidrogen și heliu până la o compoziție mai bogată în
metale. Supernovele sunt mecanismul principal de distribuție în spațiu al acestor
elemente grele, formate într-o stea în perioada sa de fuziune nucleară. Abundența
diferită de elemente în materialul ce formează o stea are o importantă influență
asupra vieții stelei, și ar putea influența decisiv posibilitatea existenței de planete pe
orbita acesteia.

Rămășița de supernovă N 63A în
interiorul unei regiuni neregulate de
gaz și praf în Marele nor magellanic.
Imagine NASA.
Energia cinetică a unei rămășițe de supernovă în expansiune poate declanșa
formarea de stele din cauza compresiei norilor moleculari denși aflați în spațiul din
apropiere.[89] Creșterea de presiune turbulentă poate și preveni formarea de stele
dacă norul nu poate pierde energia în exces.[7]

Dovezi din produsele rezultate din izotopii radioactivi arată că o supernovă aflată în apropiere a ajutat la determinarea compoziției
[90]
Sistemului Solar acum 4,5 miliarde de ani, și ar fi putut chiar să fi declanșat formarea acestui sistem.
Impactul asupra Pământului
O supernovă apropiată de Pământ este o explozie ce ar avea ca rezultat moartea unei stele aflate suficient de aproape de Pământ (la
mai puțin de 100 ani-lumină) pentru a avea efecte observabile asupra biosferei. Razele gamma de la o supernovă induc o reacție
chimică în straturile superioare ale atmosferei, reacție ce transformă azotul molecular în oxizi azotici, consumând suficient din stratul
de ozon pentru a expune suprafața planetei la radiații solare și cosmice dăunătoare. Aceasta este una din cauzele presupuse ale
dispariției de specii de la sfârșitul ordovicianului, când aproape 60% din formele de viață oceanice de pe Pământ au murit.[91] În
1996, s-a teoretizat că urme ale fostelor supernove ar putea fi detectabile pe Pământ sub formă de izotopi metalici aflați în stratele de
rocă. În consecință, s-a observat creșterea cantității defier-60 în rocile de pe fundulOceanului Pacific.[92][93][94]

Supernovele de tip Ia ar putea fi, potențial, cele mai periculoase dacă au loc suficient de aproape de Pământ. Întrucât supernovele de
tip Ia apar din stelele slabe din categoria piticelor albe, este posibil ca o supernovă ce ar putea afecta Pământul să apară pe
neprevăzute într-un sistem solar care nu a fost bine studiat. O teorie sugerează că o supernovă de tip Ia ar trebui să fie mai aproape de
[95] Cel mai apropiat candidat cunoscut esteIK Pegasi (vezi mai jos).[96]
o mie de parseci (3300 ani-lumină) pentru a afecta Pământul.
Estimările recente prezic că o supernovă de tip II ar trebui să fie mai aproape de opt parseci (26 ani-lumină) pentru a distruge
jumătate din stratul de ozon al Pământului.[97]

Candidate din Calea Lactee

Mai multe stele mari din Calea Lactee ar fi posibile supernove în următoarele câteva
mii–sute de milioane de ani. Printre acestea se numără Rho Cassiopeiae,[99] Eta
Carinae,[100][101] RS Ophiuchi,[102][103] U Scorpii,[104] steaua Kitt Peak Downes
KPD1930+2752,[105] HD 179821,[106][107] IRC+10420,[108] VY Canis
Majoris,[109] Betelgeuse, Antares și Spica.[110]

Multe stele Wolf-Rayet, cum ar fi Gamma Velorum[111] WR 104,[112] și cele din

clusterul Quintuplet,[113] sunt și ele considerate posibile precursoare ale unei
supernove în viitorul apropiat.

Cea mai apropiată stea-candidat de supernovă este IK Pegasi (HR 8210), aflată la
150 ani-lumină. Acest sistem binar cu orbită mică constă dintr-o stea din secvența
principală și o pitică albă, aflate una de alta la o distanță de 31 milioane de kilometri.
Nebuloasa din jurul stelei Wolf-Rayet
Pitica are o masă estimată de 1,15 ori masa Soarelui.[114] Se estimează că după WR124, aflată la o distanță de
câteva milioane de ani, pitica albă ar putea aduna prin acreție masa critică pentru a aproximativ 21.000 de ani lumină.[98]
deveni o supernovă de tip Ia.[115][116] Imagine NASA.

Note
3. ^ Conform American Physical SocietyNeutrino Study
1. ^ Valoarea se obține convertind sufixul "nc" dinbază reference, Barwick, Beacomet al. (2004), aproximativ
26, cu a=1, b=2, c=3, ... n=14, ... z=26. Astfel, nc = 99% din energia potențială gravitațională este eliberată
n×26+c = 14×26+3 = 367. sub formă de neutrini de toate aromele. Restul de 1%
2. ^ Pentru un miez compus în principal din oxigen, neon este egal cu 1044 J
și magneziu, pitica albă va forma prin colaps ostea
neutronică. În acest caz, doar o mică parte din masa
stelei va fi eliminată.[35]

Referințe
2. ^ „Introduction to Supernova Remnants(http://heasarc.
1. ^ Giacobbe, F. W. (2005). „How a Type II Supernova gsfc.nasa.gov/docs/objects/snrs/snrstext.html)
”. NASA
Explodes”. Electronic Journal of Theoretical Physics2 Goddard Space Flight Center. 27 iulie 2006.
(6): 30–38. Bibcode: 2005EJTP....2f..30G (http://adsab http://heasarc.gsfc.nasa.gov/docs/objects/snrs/snrstext.html
s.harvard.edu/abs/2005EJTP....2f..30G). Accesat la 7 septembrie 2006.
 3. ^ Schawinski, K. Justham, S.; Wolf, C.; Podsiadlowski,
P.; Sullivan, M.; Steenbrugge, K. C.; Bell, T .; Röser, H.-
J.; Walker, E. S.; Astier, P.; Balam, D.; Balland, C.;
Carlberg, R.; Conley, A.; Fouchez, D.; Guy, J.; Hardin,
D.; Hook, I.; Howell, D. A.; Pain, R.; Perrett, K.;
Pritchet, C.; Regnault, N.; Yi, S. K. (2008). „Supernova
Shock Breakout from a Red Supergiant”.Science
Express 321 (5886): 223–6.
doi:10.1126/science.1160456(http://dx.doi.org/10.112
6%2Fscience.1160456). PMID 18556514 (http://www.n
cbi.nlm.nih.gov/pubmed/18556514).
4. ^ a b c Mazzali, P. A.; K. Röpke, F. K.; Benetti, S.;
Hillebrandt, W. (2007). „A Common Explosion
Mechanism for Type Ia Supernovae”. Science 315
(5813): 825–828. doi:10.1126/science.1136259(http://
dx.doi.org/10.1126%2Fscience.1136259). PMID
17289993 (http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17289
993).
5. ^ a b „Integral identifies supernova rate for Milky W ay
(http://www.esa.int/SPECIALS/Integral/SEMACK0VRH
E_0.html)”. European Space Agency. 4 ianuarie 2006.
http://www.esa.int/SPECIALS/Integral/SEMACK0VRHE_0.html
Accesat la 2 februarie 2007.
6. ^ Whittet, Doug C. B. (2003).Dust in the Galactic
Environment. CRC Press. pp. 45–46.ISBN
0750306246
7. ^ a b Krebs, J.; Hillebrandt, W.; Hillebrandt (1983). „The
interaction of supernova shockfronts and nearby
interstellar clouds”. Astronomy and Astrophysics128
(2): 411–419. Bibcode: 1983A&A...128..411K (http://ad 19. ^ Bishop, David. „Latest Supernovae (http://www.roche
sabs.harvard.edu/abs/1983A&A...128..411K).
8. ^ Allen, Jesse (2 februarie 1998). S „ upernova Effects
(http://imagine.gsfc.nasa.gov/docs/ask_astro/answers/
980202b.html)”. NASA.
http://imagine.gsfc.nasa.gov/docs/ask_astro/answers/980202b.html
Accesat la 2 februarie 2007.
9. ^ Boss, Alan P.; Ipatov, Sergei I.; Keiser, Sandra A.;
Myhill, Elizabeth A.; Vanhala, Harri A. T. (2008).
„Simultaneous Triggered Collapse of the Presolar
Dense Cloud Core and Injection of Short-Lived
Radioisotopes by a Supernova Shock Wave”. The
Astrophysical Journal 686 (2): L119–122.
doi:10.1086/593057 (http://dx.doi.org/10.1086%2F593
057). Bibcode: 2008ApJ...686L.119B (http://adsabs.har
vard.edu/abs/2008ApJ...686L.119B).
10. ^ Clark, D. H.; Stephenson, F. R. (29 iunie 1981). „The
Historical Supernovae (http://adsabs.harvard.edu/abs/1
982sscr.conf..355C)”. Supernovae: A survey of current
research; Proceedings of the Advanced Study Institute. 22. ^ „SNWES: Supernova Early Warning System (http://s
Cambridge, England: Dordrecht, D. Reidel Publishing
Co... pp. 355–370.
http://adsabs.harvard.edu/abs/1982sscr.conf..355C.
Accesat la 24 septembrie 2006.
11. ^ van Zyl, Jan Eben (2003). „VARIABLE STARS VI (htt 24. ^ Frieman, Josh (2006). „SDSS Supernova Survey(htt
p://www.aqua.co.za/assa_jhb/new/canopus/can2003/c
039litu.htm)”. Astronomical Society of Southern Africa.
http://www.aqua.co.za/assa_jhb/new/canopus/can2003/c039litu.htmla 10 august 2006.
Accesat la 27 septembrie 2006.
12. ^ Kowal, C. T. (1968). „Absolute magnitudes of
supernovae”. Astronomical Journal 73: 1021–1024.
doi:10.1086/110763 (http://dx.doi.org/10.1086%2F110
763). Bibcode: 1968AJ.....73.1021K (http://adsabs.harv
ard.edu/abs/1968AJ.....73.1021K).
13. ^ Leibundgut, B.; Sollerman, J. (2001). A „ cosmological
surprise: the universe accelerates(http://www.eso.org/
~bleibund/papers/EPN/epn.html)”. Europhysics News
32 (4): 121. doi:10.1051/epn:2001401 (http://dx.doi.or
g/10.1051%2Fepn%3A2001401).
http://www.eso.org/~bleibund/papers/EPN/epn.html.
Accesat la 1 februarie 2007.
14. ^ „Confirmation of the accelerated expansion of the
Universe (http://www2.cnrs.fr/en/45.htm?&debut=160x
t/)”. Centre National de la Recherche Scientifique. 19
septembrie 2003. http://www2.cnrs.fr/en/45.htm?
&debut=160xt/. Accesat la 3 noiembrie 2006.
15. ^ Fabian, Andrew C. (2008). „A Blast from the Past”.
Nature 320 (5880): 1167–1168.
doi:10.1126/science.1158538(http://dx.doi.org/10.112
6%2Fscience.1158538).
16. ^ Aschenbach, Bernd (12 noiembrie 1998). „Discovery
of a young nearby supernova remnant”.Letters to
Nature 396 (6707): 141–142. doi:10.1038/24103 (htt
p://dx.doi.org/10.1038%2F24103).
17. ^ Iyudin, A. F. et al. (1 noiembrie 1998). „Emission from
44Ti associated with a previously unknown Gala ctic
supernova”. Nature 396 (6707): 142–144.
doi:10.1038/24106 (http://dx.doi.org/10.1038%2F2410
6).
18. ^ „Ancient supernovae found written into the Antarctic
ice (http://www.newscientist.com/article/mg20126984.8
00-ancient-supernovae-found-written-into-the-antarctic-
ice.html)”. New Scientist (2698). 4 martie 2009.
http://www.newscientist.com/article/mg20126984.800-
ancient-supernovae-found-written-into-the-antarctic-
ice.html. Accesat la 9 martie 2009.
sterastronomy.org/snimages/)”. Rochester's Astronomy
Club. http://www.rochesterastronomy.org/snimages/.
Accesat la 28 noiembrie 2006.
20. ^ Evans, Robert O. (1993). „Supernova Search
Manual, 1993 (http://www.aavso.org/observing/progra
ms/sn/)”. American Association of Variable Star
Observers (AAVSO). Există o versiune arhivată (http://
web.archive.org/web/20031003002931/http://www .aav
so.org/observing/programs/sn/)la 3 octombrie 2003.
http://www.aavso.org/observing/programs/sn/. Accesat
la 5 octombrie 2006.
21. ^ Antonioli, P. et al. (2004). „SNEWS: the SuperNova
Early Warning System (http://stacks.iop.org/1367-2630/
6/114)”. New Journal of Physics6: 114.
doi:10.1088/1367-2630/6/1/114(http://dx.doi.org/10.10
88%2F1367-2630%2F6%2F1%2F114).
http://stacks.iop.org/1367-2630/6/114. Accesat la 28
noiembrie 2006.
news.bnl.gov/)”. National Science Foundation.
http://snews.bnl.gov/. Accesat la 28 noiembrie 2006.
23. ^ Beacom, J. F. (1999). Supernova Neutrinos and the
Neutrino Masses.
p://sdssdp47.fnal.gov/sdsssn/sdsssn.html)”. SDSS.
http://sdssdp47.fnal.gov/sdsssn/sdsssn.html. Accesat
25. ^ Perlmutter, Saul. „High Redshift Supernova Search
(http://www-supernova.lbl.gov/public/)”. Lawrence
Berkeley National Laboratory. http://www-
supernova.lbl.gov/public/. Accesat la 9 octombrie 2006.
26. ^ Linder, E. V.; Huterer, D. (2003). „Importanceof
supernovae at z>1.5 to probe dark energy”.Physical
Review D 67 (8): 081303.
doi:10.1103/PhysRevD.67.081303(http://dx.doi.org/10.
1103%2FPhysRevD.67.081303).
 Bibcode: 2002astro.ph..8138L (http://adsabs.harvard.e 38. ^ Wheeler, J. Craig (15 ianuarie 2000).Cosmic
du/abs/2002astro.ph..8138L).
27. ^ Perlmutter, S. et al. (1997). „Measurements of the
Cosmological Parameters Ω and Λ from the First
Seven Supernovae at z >= 0.35”.Astrophysical Journal
483 (2): 565. doi:10.1086/304265 (http://dx.doi.org/10.
1086%2F304265). Bibcode: 1997ApJ...483..565P (htt
p://adsabs.harvard.edu/abs/1997ApJ...483..565P) . isbn=9780521857147
28. ^ Aldering, Greg (1 decembrie 2005). T „ he Nearby
Supernova Factory (http://snfactory.lbl.gov/)”.
Lawrence Berkeley National Laboratory.
http://snfactory.lbl.gov/. Accesat la 1 decembrie 2006.
29. ^ „List of Recent Supernovae(http://www.cfa.harvard.e
du/iau/lists/RecentSupernovae.html)”. Harvard-
Smithsonian Center for Astrophysics.
http://www.cfa.harvard.edu/iau/lists/RecentSupernovae.html against the progenitor's carbon-to-oxygen ratio as a
Accesat la 16 octombrie 2007.
30. ^ „List of Supernovae (http://www.cfa.harvard.edu/iau/li
sts/Supernovae.html)”. International Astronomical
Union (IAU) Central Bureau for Astronomical
Telegrams.
http://www.cfa.harvard.edu/iau/lists/Supernovae.html.
Accesat la 16 octombrie 2007.
31. ^ „The Padova-Asiago supernova catalogue(http://we
b.oapd.inaf.it/supern/snean.txt)”. Astronomical
Observatory of Padua.
http://web.oapd.inaf.it/supern/snean.txt. Accesat la 28
noiembrie 2006.
32. ^ Cappellaro, E.; Turatto, M. (8 august 2000).
„Supernova Types and Rates (http://adsabs.harvard.ed
u/abs/2000astro.ph.12455C)”. Influence of Binaries on
Stellar Population Studies. Brussels, Belgium:
Dordrecht: Kluwer Academic Publishers.
http://adsabs.harvard.edu/abs/2000astro.ph.12455C . 43. ^ Paczynski, B. (July 28 – August 1, 1975). Common
Accesat la 15 septembrie 2006.
33. ^ a b c Montes, M. (12 februarie 2002). S „ upernova
Taxonomy (http://rsd-www.nrl.navy.mil/7212/montes/sn
etax.html)”. Naval Research Laboratory. http://rsd-
www.nrl.navy.mil/7212/montes/snetax.html. Accesat la
9 noiembrie 2006.
34. ^ a b Doggett, J. B.; Branch, D. (1985). „A Comparative
Study of Supernova Light Curves”.Astronomical
Journal 90: 2303–2311. doi:10.1086/113934 (http://dx.
doi.org/10.1086%2F113934).
Bibcode: 1985AJ.....90.2303D (http://adsabs.harvard.e
du/abs/1985AJ.....90.2303D).
35. ^ Vezi: Fryer, C. L.; New, K. C. B. (24 ianuarie 2006).
„2.1 Collapse scenario (http://www.livingreviews.org/Art
icles/Volume6/2003-2new)”. Gravitational Waves from
Gravitational Collapse. Max-Planck-Gesellschaft.
http://www.livingreviews.org/Articles/Volume6/2003-
2new. Accesat la 7 iunie 2007.
36. ^ a b Lieb, E. H.; Yau, H.-T. (1987). „A rigorous
examination of the Chandrasekhar theory of stellar
collapse”. Astrophysical Journal 323 (1): 140–144.
doi:10.1086/165813 (http://dx.doi.org/10.1086%2F165
813). Bibcode: 1987ApJ...323..140L (http://adsabs.har
vard.edu/abs/1987ApJ...323..140L).
37. ^ Canal, R.; Gutiérrez, J.; Gutierrez (1997). „The
possible white dwarf-neutron star connection”.
Astrophysics and Space Science Library. Astrophysics
and Space Science Library214: 49. doi:10.1007/978-
94-011-5542-7_7 (http://dx.doi.org/10.1007%2F978-94
-011-5542-7_7). ISBN 978-0-7923-4585-5.
Bibcode: 1997astro.ph..1225C (http://adsabs.harvard.e
du/abs/1997astro.ph..1225C).
Catastrophes: Supernovae, Gamma-Ray Bursts, and
Adventures in Hyperspace(http://www.cambridge.org/c
atalogue/catalogue.asp?isbn=9780521857147) .
Cambridge, UK: Cambridge University Press. pp. 96.
ISBN 0521651956.
http://www.cambridge.org/catalogue/catalogue.asp?
39. ^ Khokhlov, A.; Mueller, E.; Hoeflich, P.; Mueller;
Hoeflich (1993). „Light curves of Type IA supernova
models with different explosion mechanisms”.
Astronomy and Astrophysics270 (1–2): 223–248.
Bibcode: 1993A&A...270..223K (http://adsabs.harvard.
edu/abs/1993A&A...270..223K).
40. ^ Röpke, F. K.; Hillebrandt, W. (2004). „The case
source of peak luminosity variations in Type Ia
supernovae”. Astronomy and Astrophysics420: L1–L4.
doi:10.1051/0004-6361:20040135(http://dx.doi.org/10.
1051%2F0004-6361%3A20040135).
41. ^ a b Hillebrandt, W.; Niemeyer, J. C. (2000). „Type IA
Supernova Explosion Models”.Annual Review of
Astronomy and Astrophysics38: 191–230.
doi:10.1146/annurev.astro.38.1.191 (http://dx.doi.org/1
0.1146%2Fannurev.astro.38.1.191).
Bibcode: 2000ARA&A..38..191H(http://adsabs.harvar
d.edu/abs/2000ARA&A..38..191H).
42. ^ Richmond, Michael. „Late stages of evolution for low-
mass stars (http://spiff.rit.edu/classes/phys230/lecture
s/planneb/planneb.html)”. Rochester Institute of
Technology.
http://spiff.rit.edu/classes/phys230/lectures/planneb/planneb.htm
Accesat la 4 august 2006.
„
Envelope Binaries (http://adsabs.harvard.edu/abs/1976
IAUS...73...75P)”. Structure and Evolution of Close
Binary Systems. Cambridge, England: Dordrecht, D.
Reidel Publishing Co.. pp. 75–80.
http://adsabs.harvard.edu/abs/1976IAUS...73...75P .
Accesat la 8 ianuarie 2007
.
44. ^ Postnov, K. A.; Yungelson; L. R. (2006). „The
Evolution of Compact Binary Star Systems(http://relati
vity.livingreviews.org/open?pubNo=lrr-2006-6&page=ar
ticlesu8.html)”. Living Reviews in Relativity.
http://relativity.livingreviews.org/open?pubNo=lrr-2006-
6&page=articlesu8.html. Accesat la 8 ianuarie 2007.
45. ^ Staff. „Type Ia Supernova Progenitors(http://cosmos.
swin.edu.au/entries/typeiasupernovaprogenitors/typeia
supernovaprogenitors.html?e=1)”. Swinburne
University.
http://cosmos.swin.edu.au/entries/typeiasupernovaprogenitors
e=1. Accesat la 20 mai 2007.
46. ^ Macri, L. M. et al. (2006). „A New Cepheid Distance
to the Maser-Host Galaxy NGC 4258 and Its
Implications for the Hubble Constant”.Astrophysical
Journal 652 (2): 1133–1149. doi:10.1086/508530 (htt
p://dx.doi.org/10.1086%2F508530).
Bibcode: 2006ApJ...652.1133M (http://adsabs.harvard.
edu/abs/2006ApJ...652.1133M).
47. ^ Colgate, S. A. (1979). „Supernovae as a standard
candle for cosmology”.Astrophysical Journal 232 (1):
404–408. doi:10.1086/157300 (http://dx.doi.org/10.108
6%2F157300). Bibcode: 1979ApJ...232..404C (http://a
dsabs.harvard.edu/abs/1979ApJ...232..404C) .
48. ^ Howell, D. Andrew (2007). „Predicted and Observed
Evolution in the Mean Properties of Type Ia
 Supernovae with Redshift”.The Astrophysical Journal http://nu.phys.laurentian.ca/~fleurot/evolution/ . Accesat
667: L37–L40. doi:10.1086/522030 (http://dx.doi.org/1 la 13 august 2007.
0.1086%2F522030). Bibcode: 2007ApJ...667L..37H (ht 59. ^ a b Fryer, C. L.; New, K. C. B. (24 ianuarie 2006).
tp://adsabs.harvard.edu/abs/2007ApJ...667L..37H) . „Gravitational Waves from Gravitational Collapse (htt
49. ^ Malesani, D. et al. (2008). „Early spectroscopic p://relativity.livingreviews.org/Articles/lrr-2003-2/)”.
identification of SN 2008D(http://adsabs.harvard.edu/a Institutul Max Planck de Fizică Gravitațională.
bs/2008arXiv0805.1188M)”. Cornell University. http://relativity.livingreviews.org/Articles/lrr-2003-2/.
http://adsabs.harvard.edu/abs/2008arXiv0805.1188M . Accesat la 14 decembrie 2006.
Accesat la 22 mai 2008. 60. ^ Mann, Alfred K.] (1997).Shadow of a star: The
50. ^ Naeye, Robert; Gutro, Rob (21 mai 2008). NASA's„ neutrino story of Supernova 1987A(http://www.whfree
Swift Satellite Catches First Supernova in the Act of man.com/GeneralReaders/book.asp?disc=TRAD&id_p
Exploding (http://www.nasa.gov/centers/goddard/news/ roduct=1058001008&@id_course=1058000240) . New
topstory/2008/swift_supernova.html)”. NASA/Goddard York: W. H. Freeman. pp. 122.ISBN 0716730979.
Space Flight Center. http://www.whfreeman.com/GeneralReaders/book.asp?
http://www.nasa.gov/centers/goddard/news/topstory/2008/swift_supernova.html
disc=TRAD&id_product=1058001008&@id_course=10580002
Accesat la 22 mai 2008. 61. ^ Gribbin, John R.; Gribbin, Mary (2000).Stardust:
51. ^ Pols, Onno (October 26 – November 1, 1995). Close „ Supernovae and Life - The Cosmic Connection(http://y
Binary Progenitors of Type Ib/Ic and IIb/II-L alepress.yale.edu/yupbooks/book.asp?isbn=97803000
Supernovae (http://adsabs.harvard.edu/abs/1997rdbs.c 90970). New Haven: Yale University Press. pp. 173.
onf..153P)”. Proceedings of The Third Pacific Rim ISBN 9780300090970.
Conference on Recent Development on Binary Star http://yalepress.yale.edu/yupbooks/book.asp?
Research. Chiang Mai, Thailand. pp. 153–158 . isbn=9780300090970
http://adsabs.harvard.edu/abs/1997rdbs.conf..153P . 62. ^ Barwick, S.; Beacom, J.et al. (29 octombrie 2004).
Accesat la 29 noiembrie 2006. „APS Neutrino Study: Report of the Neutrino
52. ^ Ryder, S. D. et al. (2004). „Modulations in the radio Astrophysics and Cosmology Working Group (http://ww
light curve of the Type IIb supernova 2001ig:evidence w.aps.org/policy/reports/multidivisional/neutrino/upload/
for a Wolf-Rayet binary progenitor?”.Monthly Notices Neutrino_Astrophysics_and_Cosmology_Working_Gro
of the Royal Astronomical Society349 (3): 1093–1100. up.pdf)” (PDF). American Physical Society.
doi:10.1111/j.1365-2966.2004.07589.x(http://dx.doi.or http://www.aps.org/policy/reports/multidivisional/neutrino/upload
g/10.1111%2Fj.1365-2966.2004.07589.x). Accesat la 12 decembrie 2006.
Bibcode: 2004MNRAS.349.1093R(http://adsabs.harva 63. ^ Hayakawa, T. et al. (2006). „Principle of Universality
rd.edu/abs/2004MNRAS.349.1093R). of Gamma-Process Nucleosynthesis in Core-Collapse
53. ^ Gilmore, Gerry (2004). „The Short Spectacular Life of Supernova Explosions”.The Astrophysical Journal
a Superstar (http://www.sciencemag.org/cgi/content/ful 648: L47–L50. doi:10.1086/507703 (http://dx.doi.org/1
l/sci;304/5679/1915)”. Science 304 (5697): 1915–1916. 0.1086%2F507703).
doi:10.1126/science.1100370(http://dx.doi.org/10.112 64. ^ S. Myra, Eric (1990). „Neutrinos from type II
6%2Fscience.1100370). PMID 15218132 (http://www.n supernovae- The first 100 milliseconds”.Astrophysical
cbi.nlm.nih.gov/pubmed/15218132). Journal 364: 222–231. doi:10.1086/169405 (http://dx.d
http://www.sciencemag.org/cgi/content/full/sci;304/5679/1915 oi.org/10.1086%2F169405).
Accesat la 1 mai 2007. Bibcode: 1990ApJ...364..222M (http://adsabs.harvard.
54. ^ a b c d e f Woosley, Stan (1 decembrie 2005). „The edu/abs/1990ApJ...364..222M).
Physics of Core-Collapse Supernovae” (PDF).Nature 65. ^ Fryer, C. L.; New, K. B. C. (24 ianuarie 2006).
Physics 1 (3): 147–154. doi:10.1038/nphys172 (http://d „Gravitational Waves from Gravitational Collapse,
x.doi.org/10.1038%2Fnphys172). section 3.1 (http://relativity.livingreviews.org/open?pub
55. ^ Richmond, Michael. „Late stages of evolution for low- No=lrr-2003-2&page=articlesu6.html)”. Los Alamos
mass stars (http://spiff.rit.edu/classes/phys230/lecture National Laboratory.
s/planneb/planneb.html)”. Rochester Institute of http://relativity.livingreviews.org/open?pubNo=lrr-2003-
Technology. 2&page=articlesu6.html. Accesat la 9 decembrie 2006.
http://spiff.rit.edu/classes/phys230/lectures/planneb/planneb.html
66. ^ Chris L., Michael (2003). „Black Hole Formation from
Accesat la 4 august 2006. Stellar Collapse”. Classical and Quantum Gravity20
56. ^ a b Hinshaw, Gary (23 august 2006). „The Life and (10): S73–S80. doi:10.1088/0264-9381/20/10/309(htt
Death of Stars (http://map.gsfc.nasa.gov/m_uni/uni_10 p://dx.doi.org/10.1088%2F0264-9381%2F20%2F10%2
1stars.html)”. NASA Wilkinson Microwave Anisotropy F309). Bibcode: 2003CQGra..20S..73F(http://adsabs.
Probe (WMAP) Mission. harvard.edu/abs/2003CQGra..20S..73F).
http://map.gsfc.nasa.gov/m_uni/uni_101stars.html . 67. ^ „Cosmological Gamma-Ray Bursts and Hypernovae
Accesat la 1 septembrie 2006. Conclusively Linked (http://www.eso.org/outreach/pres
57. ^ Fewell, M. P. (1995). „The atomic nuclide with the s-rel/pr-2003/pr-16-03.html)”. European Organisation
highest mean binding energy”.American Journal of for Astronomical Research in the Southern
Physics 63 (7): 653–658. doi:10.1119/1.17828 (http://d Hemisphere (ESO). 18 iunie 2003.
x.doi.org/10.1119%2F1.17828). http://www.eso.org/outreach/press-rel/pr-2003/pr-16-
Bibcode: 1995AmJPh..63..653F (http://adsabs.harvard. 03.html. Accesat la 30 octombrie 2006.
edu/abs/1995AmJPh..63..653F). 68. ^ Fryer, Chris L. (1999). „Mass Limits For BlackHole
58. ^ Fleurot, Fabrice. „Evolution of Massive Stars(http://n Formation”. The Astrophysical Journal522 (1): 413–
u.phys.laurentian.ca/~fleurot/evolution/)”. Laurentian 418. doi:10.1086/307647 (http://dx.doi.org/10.1086%2
University. F307647). Bibcode: 1999ApJ...522..413F (http://adsab
s.harvard.edu/abs/1999ApJ...522..413F).
69. ^ Boen, Brooke (5 mai 2007). „NASA's Chandra Sees
Brightest Supernova Ever(http://www.nasa.gov/missio
n_pages/chandra/news/chandra_bright_supernova.htm
l)”. NASA.
http://www.nasa.gov/mission_pages/chandra/news/chandra_bright_supernova.html
Accesat la 9 august 2007.
70. ^ Sanders, Robert (7 mai 2007). L „ argest, brightest
supernova ever seen may be long-sought pair-
instability supernova (http://hubblesite.org/newscenter/
newsdesk/archive/releases/1991/12/text/)”. University
of California, Berkeley.
http://hubblesite.org/newscenter/newsdesk/archive/releases/1991/12/text/
Accesat la 24 mai 2006.
71. ^ „Type II Supernova Light Curves(http://cosmos.swin.
edu.au/lookup.html?e=typeiisupernovalightcurves) ”.
Swinburne University of Technology.
http://cosmos.swin.edu.au/lookup.html?
e=typeiisupernovalightcurves. Accesat la 17 martie
2007.
72. ^ Pastorello, A. et al. (2002). „The type IIn supernova
1995G: interaction with the circumstellar medium”.
Monthly Notices of theRoyal Astronomical Society333
(1): 27–38. doi:10.1046/j.1365-8711.2002.05366.x(htt
p://dx.doi.org/10.1046%2Fj.1365-8711.2002.05366.x)
Bibcode: 2002MNRAS.333...27P(http://adsabs.harvar 83. ^ Matz, S. M.; Share, G. H. (1990). „A limit on the
d.edu/abs/2002MNRAS.333...27P).
73. ^ Utrobin, V. P. (1996). „Nonthermal ionizationand
excitation in Type IIb supernova 1993J”.Astronomy
and Astrophysics 306: 219–231.
Bibcode: 1996A&A...306..219U (http://adsabs.harvard.
edu/abs/1996A&A...306..219U).
74. ^ Richardson, Dean; Branch, David; Casebeer , Darrin;
Millard, Jennifer; Thomas, R. C.; Baron, E. (1 februarie
2002). „A Comparative Study of the Absolute
Magnitude Distributions of Supernovae”.The
Astronomical Journal 123 (2): 745–752.
doi:10.1086/338318 (http://dx.doi.org/10.1086%2F338
318).
75. ^ P. Hoflich, P. Kumar, J. C. Wheeler, ed (2004).
„Neutron star kicks and supernova asymmetry(http://a
dsabs.harvard.edu/abs/2004cetd.conf..276L)”. Cosmic
explosions in three dimensions: asymmetries in
supernovae and gamma-ray bursts. Cambridge:
Cambridge University Press. pp. 276.
http://adsabs.harvard.edu/abs/2004cetd.conf..276L . t%20al.%202001.pdf)” (PDF). Icarus 152: 185–200.
Accesat la 1 februarie 2007
76. ^ Beasley, D.; Roy, S.; Watzke, M.; Villard, R. (19
septembrie 2002). „Space Movie Reveals Shocking
Secrets of the Crab Pulsar(http://hubblesite.org/newsc
enter/archive/releases/2002/24/text/)”. NASA.
http://hubblesite.org/newscenter/archive/releases/2002/24/text/ gsfc.nasa.gov/docs/objects/snrs/snrstext.html) ”. High
Accesat la 10 august 2006.
77. ^ Frail, D. A.; Giacani, E. B.; Goss, W. M.; Dubner, G.
(1996). „The Pulsar Wind Nebula Around PSR
B1853+01 in the Supernova Remnant W44”.The
Astrophysical Journal 464 (2): L165–L168.
doi:10.1086/310103 (http://dx.doi.org/10.1086%2F310
103). Bibcode: 1996ApJ...464L.165F (http://adsabs.har
vard.edu/abs/1996ApJ...464L.165F).
78. ^ Fryer, Chris L. (2004). „Neutron Star Kicks from
Asymmetric Collapse”.The Astrophysical Journal601
(2): L175–L178. doi:10.1086/382044 (http://dx.doi.org/ 89. ^ Preibisch, T.; Zinnecker, H. (2001). „Triggered Star
10.1086%2F382044). Bibcode: 2004ApJ...601L.175F
(http://adsabs.harvard.edu/abs/2004ApJ...601L.175F)
79. ^ „Jets, Not Neutrinos, May Cause Supernova
Explosions, Scientists Say(http://mcdonaldobservator
y.org/news/releases/2000/0302a.html)”. McDonald
Observatory. 2 martie 2002.
http://mcdonaldobservatory.org/news/releases/2000/0302a.html
Accesat la 11 decembrie 2006.
80. ^ Foust, Jeff (9 ianuarie 2000). „Evidence presented
for new supernova explosion model(http://spaceflightn
ow.com/news/n0101/09supernova/)”. Spaceflight Now.
http://spaceflightnow.com/news/n0101/09supernova/.
Accesat la 13 decembrie 2006.
81. ^ „The VLT Measures the Shape of a Type Ia
Supernova (http://www.eso.org/outreach/press-rel/pr-2
003/pr-23-03.html)”. European Organisation for
Astronomical Research in the Southern Hemisphere
(ESO). 6 august 2003.
http://www.eso.org/outreach/press-rel/pr-2003/pr-23-
03.html. Accesat la 11 decembrie 2006.
82. ^ Leibundgut, B. (August 29 – September 12, 1993).
„Observations of Supernovae(http://adsabs.harvard.ed
u/abs/1995lns..conf....3L)”. Proceedings of the NATO
Advanced Study Institute on the Lives of the Neutron
Stars. Kemer, Turkey: Kluwer Academic. pp. 3.ISBN 0-
7923-3246-6.
http://adsabs.harvard.edu/abs/1995lns..conf....3L .
. Accesat la 18 decembrie 2006.
production of Ni-56 in a type I supernova”.
Astrophysical Journal 362: 235–24.
doi:10.1086/169259 (http://dx.doi.org/10.1086%2F169
259). Bibcode: 1990ApJ...362..235M (http://adsabs.har
vard.edu/abs/1990ApJ...362..235M).
84. ^ Schlegel, E. M.; Kirshner, R. P. (1989). „The type Ib
supernova 1984L in NGC 991”.Astrophysical Journal
98: 577–589. doi:10.1086/115158 (http://dx.doi.org/10.
1086%2F115158). Bibcode: 1989AJ.....98..577S (htt
p://adsabs.harvard.edu/abs/1989AJ.....98..577S) .
85. ^ Qian, Y.-Z.; Vogel, P.; Wasserburg, G. J. (1998).
„Diverse Supernova Sources for the r-Process”.The
Astrophysical Journal 494 (1): 285–296.
doi:10.1086/305198 (http://dx.doi.org/10.1086%2F305
198). Bibcode: 1998ApJ...494..285Q (http://adsabs.har
vard.edu/abs/1998ApJ...494..285Q).
86. ^ Gonzalez, G.; Brownlee, D.; Ward, P. (2001). „The
Galactic Habitable Zone: Galactic Chemical Evolution
(http://isotope.colorado.edu/~astr5835/Gonzalez%20e
doi:10.1006/icar.2001.6617 (http://dx.doi.org/10.1006%
2Ficar.2001.6617).
http://isotope.colorado.edu/~astr5835/Gonzalez%20et%20al.%
Accesat la 1 februarie 2007.
87. ^ „Introduction to Supernova Remnants(http://heasarc.
Energy Astrophysics Science Archive Research
Center, NASA (HEASARC). 7 septembrie 2006.
http://heasarc.gsfc.nasa.gov/docs/objects/snrs/snrstext.html
Accesat la 20 octombrie 2006.
88. ^ Kulyk, Christine L. (19 iunie 2006). E
„ xplosive
Debate: Supernova Dust Lost and Found(http://www.s
pace.com/scienceastronomy/060619_mystery_monda
y.html)”. space.com.
http://www.space.com/scienceastronomy/060619_mystery_mon
Accesat la 1 decembrie 2006.
Formation in the Scorpius-Centaurus OB Association
. (Sco OB2) (http://adsabs.harvard.edu/abs/2001ASPC..
243..791P)”. ASP Conference Proceedings, From
Darkness to Light: Origin and Evolution of Y oung
Stellar Clusters. 243. San Francisco: Astronomical
 Society of the Pacific. p. 791.
Bibcode: 2001ASPC..243..791P(http://adsabs.harvar
d.edu/abs/2001ASPC..243..791P).
http://adsabs.harvard.edu/abs/2001ASPC..243..791P
Accesat la 5 ianuarie 2009.
90. ^ Taylor, G. Jeffrey (21 mai 2003). „Triggering the
Formation of the Solar System(http://www.psrd.hawaii.
edu/May03/SolarSystemTrigger.html)”. Planetary
Science Research.
http://www.psrd.hawaii.edu/May03/SolarSystemTrigger.html Accesat la 6 ianuarie 2007.
Accesat la 20 octombrie 2006.
91. ^ Melott, A. et al. (2004). „Did a gamma-ray burst
initiate the late Ordovician mass extinction?”.
International Journal of Astrobiology3 (2): 55–61.
doi:10.1017/S1473550404001910(http://dx.doi.org/10.
1017%2FS1473550404001910).
92. ^ „Researchers Detect 'Near Miss' Supernova
Explosion (http://www.las.uiuc.edu/alumni/news/fall200
5/05fall_supernova.html)”. Colegiul de Arte și Științe
Liberale al Universității Illinois. Fall/Winter 2005–2006.
pp. 17.
http://www.las.uiuc.edu/alumni/news/fall2005/05fall_supernova.html
Accesat la 1 februarie 2007.
93. ^ Knie, K. et al. (2004). „60Fe Anomaly in a Deep-Sea
Manganese Crust and Implications for a Nearby
Supernova Source”. Physical Review Letters93 (17):
171103–171106. doi:10.1103/PhysRevLett.93.171103
(http://dx.doi.org/10.1103%2FPhysRevLett.93.171103)
94. ^ Fields, B. D.; Ellis, J. (1999). „On Deep-Ocean Fe-60
as a Fossil of a Near-Earth Supernova”.New
Astronomy 4 (6): 419–430. doi:10.1016/S1384-
1076(99)00034-2 (http://dx.doi.org/10.1016%2FS1384- 105. ^ Kanipe, Jeff (5 august 2000). „Skywatch—Watch
1076%2899%2900034-2).
95. ^ Richmond, Michael (8 aprilie 2005). W „ ill a Nearby
Supernova Endanger Life on Earth?(http://www.tass-s
urvey.org/richmond/answers/snrisks.txt)” (TXT).
http://www.tass-
survey.org/richmond/answers/snrisks.txt. Accesat la 30
martie 2006.—see section 4.
96. ^ Gorelick, Mark (1 martie 2007). „The Supernova
Menace”. Sky & Telescope.
97. ^ Gehrels, Neil, Laird et al. (10 martie 2003). „Ozone
Depletion from Nearby Supernovae(http://xxx.lanl.gov/
abs/astro-ph/0211361)”. Astrophysical Journal 585 (2):
1169–1176. doi:10.1086/346127 (http://dx.doi.org/10.1
086%2F346127). http://xxx.lanl.gov/abs/astro-
ph/0211361. Accesat la 1 februarie 2007.
98. ^ van der Sluys, Marc; Lamers, H. J. G. L. M. (2003).
„The dynamics of the Wolf-Rayet ring nebula M1-67 (ht
tp://www.astro.uu.nl/~sluys/m1-67/)”. Astronomical
Institute, Utrecht. http://www.astro.uu.nl/~sluys/m1-67/.
Accesat la 7 iunie 2007.
99. ^ Staff (31 ianuarie 2003). „The William Herschel
telescope finds the best candidate for a supernova
explosion (http://www.ing.iac.es/PR/press/ing12003.ht
ml)”. Particle Physics and Astronomy Research
Council. http://www.ing.iac.es/PR/press/ing12003.html.
Accesat la 5 ianuarie 2007.
100. ^ van Boekel, R.; Schöller, M.; Herbst, T. (18 noiembrie
2003). „Biggest Star in Our Galaxy Sits within a Rugby-
Ball Shaped Cocoon (http://www.eso.org/outreach/pres
s-rel/pr-2003/pr-31-03.html)”. European Organisation
for Astronomical Research in the Southern
Hemisphere (ESO). http://www.eso.org/outreach/press-
rel/pr-2003/pr-31-03.html. Accesat la 8 ianuarie 2007.
101. ^ Milan, Wil (7 martie 2000). „Possible Hypernova
Could Affect Earth (http://web.archive.org/web/200006
20143437/http://www.space.com/scienceastronomy/ast
. ronomy/milan_eta_carinae_000307.html)”. space.com.
Există o versiune arhivată (http://web.archive.org/web/
20000620143437/http://www.space.com/scienceastron
omy/astronomy/milan_eta_carinae_000307.html)la 20
iunie 2000.
http://web.archive.org/web/20000620143437/http://www .space.c
102. ^ Than, Ker (19 iulie 2006). „Mystery of Explosive Star
Solved (http://www.space.com/scienceastronomy/0607
19_ophiuchi_nova.html)”. space.com.
http://www.space.com/scienceastronomy/060719_ophiuchi_nov
Accesat la 8 ianuarie 2007.
103. ^ Staff (25 iulie 2006). „Astronomers See Future
Supernova Developing(http://www.spacedaily.com/rep
orts/Astronomers_See_Future_Supernova_Developing
_999.html)”. SpaceDaily.
http://www.spacedaily.com/reports/Astronomers_See_Future_S
Accesat la 1 decembrie 2006.
104. ^ Thoroughgood, T. D.; Dhillon, V. S.; Littlefair, S. P.;
Marsh, T. R.; Smith, D. A. (2002). „The recurrent nova
U Scorpii -- A type Ia supernova progenitor(http://articl
es.adsabs.harvard.edu/abs/2002ASPC..261...77T) ”.
The Physics of Cataclysmic Variables and Related
Objects. 261. San Francisco, CA: Astronomical Society
. of the Pacific. Bibcode: 2002ASPC..261...77T (http://ad
sabs.harvard.edu/abs/2002ASPC..261...77T).
http://articles.adsabs.harvard.edu/abs/2002ASPC..261...77T
Accesat la 24 ianuarie 2009.
This Space! (http://web.archive.org/web/20031202162
110/http://www.space.com/scienceastronomy/astronom
y/skywatch_000805.html)”. space.com. Există o
versiune arhivată (http://web.archive.org/web/2003120
2162110/http://www.space.com/scienceastronomy/astr
onomy/skywatch_000805.html)la 2 decembrie 2003.
http://web.archive.org/web/20031202162110/http://www .space.c
Accesat la 6 ianuarie 2007.
106. ^ Jura, M.; Velusamy, T.; Werner, M. W. (5 iunie 2001).
„What next for the Likely Pre-Supernova, HD 179821?
(http://www.aas.org/publications/baas/v33n2/aas198/6
6.htm)”. American Astronomical Society.
http://www.aas.org/publications/baas/v33n2/aas198/66.htm
Accesat la 8 ianuarie 2007.
107. ^ Josselin, E.; Lèbre, A. (2001). „Probing the post-AGB
nature of HD 179821”.Astronomy and Astrophysics
367 (3): 826–830. doi:10.1051/0004-6361:20000496(h
ttp://dx.doi.org/10.1051%2F0004-6361%3A20000496) .
108. ^ Than, Ker (4 octombrie 2004). A „ stronomers
Demonstrate a Global Internet Telescope (http://www.j
b.man.ac.uk/news/evlbi/)”. University of Manchester.
http://www.jb.man.ac.uk/news/evlbi/. Accesat la 8
ianuarie 2007.
109. ^ Weaver, D.; Humphreys, R. (8 ianuarie 2007).
„Astronomers Map a Hypergiant Star's Massive
Outbursts (http://hubblesite.org/newscenter/archive/rel
eases/2007/03/full/)”. HubbleSite NewsCenter.
http://hubblesite.org/newscenter/archive/releases/2007/03/full/
Accesat la 16 ianuarie 2007.
110. ^ „Supernova Remnants and Neutron Stars(http://cha
ndra.harvard.edu/resources/faq/sources/snr/snr-
5.html)”. Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics.
2 august 2005.
http://chandra.harvard.edu/resources/faq/sources/snr/snr-
5.html. Accesat la 8 iunie 2006.
111. ^ Kaler, Jim. „Regor (http://www.astro.uiuc.edu/~kaler/s and HD 15638”. Astronomical Society of the Pacific
ow/regor.html)”. Universitatea Illinois. 105 (690): 841–847. doi:10.1086/133242 (http://dx.doi.
http://www.astro.uiuc.edu/~kaler/sow/regor.html. org/10.1086%2F133242).
Accesat la 8 ianuarie 2007. Bibcode: 1993PASP..105..841L (http://adsabs.harvard.
112. ^ Kaler, Jim (9 aprilie 1999). „WR 104: Pinwheel Star edu/abs/1993PASP..105..841L).
(http://zuserver2.star.ucl.ac.uk/~apod/apod/ap990409.h 115. ^ Samuel, Eugenie (23 mai 2002). S „ upernova poised
tml)”. Astronomy Picture of the Day. to go off near Earth (http://www.newscientist.com/articl
http://zuserver2.star.ucl.ac.uk/~apod/apod/ap990409.html e.ns?id=dn2311)”. New Scientist.
Accesat la 8 ianuarie 2007. http://www.newscientist.com/article.ns?id=dn2311.
113. ^ Lloyd, Robin (4 septembrie 2006). S „ trange Space Accesat la 12 ianuarie 2007.
Pinwheels Spotted (http://www.space.com/scienceastr 116. ^ Tzekova, S. Y. et al. (2004). „IK Pegasi (HR 8210) (ht
onomy/060904_mystery_monday.html)”. space.com. tp://www.eso.org/outreach/eduoff/edu-prog/catchastar/
http://www.space.com/scienceastronomy/060904_mystery_monday CAS2004/casreports-2004/rep-310/)
.html ”. ESO.
Accesat la 8 ianuarie 2007. http://www.eso.org/outreach/eduoff/edu-
114. ^ Landsman, W.; Simon, T.; Bergeron, P. (1999). „The prog/catchastar/CAS2004/casreports-2004/rep-310/ .
hot white-dwarf companions of HR 1608, HR 8210, Accesat la 12 ianuarie 2007 .

Lectura suplimentară
Bethe, Hans (septembrie 1990). „SUPERNOVAE. By what mechanism do massive stars explode?” (PDF). Physics
Today 43 (9): 24–27. doi:10.1063/1.881256. http://www.physicstoday.org/vol-43/iss-9/vol43no9p24_27.pdf.

Croswell, Ken (1996). The Alchemy of the Heavens: Searching for Meaning in the Milky W
ay. Anchor Books. ISBN
0385472145 Descriere la nivelul culturii științifice generale.

Filippenko, Alexi V. (1997). „Optical Spectra of Supernovae”. Annual Review of Astronomy and Astrophysics35:
309–355. doi:10.1146/annurev.astro.35.1.309. Articol ce descrie clasele spectrale de supernove.

Takahashi, K.; Sato, K.; Burrows, A.; Thompson, T. A. (2003). „Supernova Neutrinos, Neutrino Oscillations, and the
Mass of the Progenitor Star”. Physical Review D 68 (11): 77–81. doi:10.1103/PhysRevD.68.113009.
http://www.citebase.org/abstract?id=oai:arXiv.org:hep-ph/0306056. Accesat la 28 noiembrie 2006. Trecere în revistă
a supernovelor.

Hillebrandt, Wolfgang (octombrie 2006). „How to Blow Up a Star”. Scientific American 295 (4): 42–49.
doi:10.1038/scientificamerican1006-42. http://www.sciam.com/article.cfm?chanID=sa026&articleID=000160CC-
A71B-150E-A26183414B7F0000.

Woosley, Stan (1 decembrie 2005). „The Physics of Core-Collapse Supernovae” (PDF). Nature Physics 1 (3): 147–
154. doi:10.1038/nphys172.—legătură spre un articol în formă finală trimis revisteiNature.

Legături externe
Listă de pagini web despre supernove.
„RSS news feed” (RSS). Telegrama astronomilor. http://www.astronomerstelegram.org/?rss+supernova. Accesat la
28 noiembrie 2006.
Țvetkov, D. Yu.; Pavliuk, N. N.; Bartunov, O. S.; Pskovskii, Yu. P.. „Sternberg Astronomical Institute Supernova
Catalogue”. Institutul Astronomic Sternberg,Universitatea Moscova. http://www.sai.msu.su/sn/sncat/. Accesat la 28
noiembrie 2006. Catalog cu căutare.
Anonim (18 ianuarie 2007). „BoomCode”. WikiUniversity. http://en.wikiversity.org/wiki/BoomCode. Accesat la 17
martie 2007. Simulator profesional de supernove de tip II la Wikiversity .
„List All Supernovae”. IAU: Central Bureau for Astronomical T elegrams.
http://www.cfa.harvard.edu/iau/lists/Supernovae.html. Accesat la 24 martie 2008.
„Scientists See Supernova in Action”. The New York Times. 21 mai 2008.
http://www.nytimes.com/2008/05/22/science/22nova.html. Accesat la 21 mai 2008.

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Supernovă&oldid=11359764

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 30 septembrie 2017, ora 18:57.

Acest text este disponibil sub licențaCreative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice
; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.