Mihai I al României

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mihai I (n. 25 octombrie 1921,[1] Sinaia, România[1] – d. 5 decembrie
2017,[2] Aubonne, Elveția[2]) a fost regele României între 20 iulie 1927 Mihai I al României
și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947.
Majestatea Sa (calificativ)
A fost unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui de-al Doilea
Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. Fiu al principelui
moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al
României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat
mai târziu[3]).

Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după

moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în
decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuțiile
regale erau îndeplinite de o regență, care nu s-a ridicat la nivelul
problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930
a lui Carol neîntâmpinând rezistență. Detronat de tatăl său, Mihai a
primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. Următorul
deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar
câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat de o veritabilă
afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație Mihai al României în 2007.
Date personale
aleasă,[4] dar nu a fost pregătit pentru domnie.
Născut 25 octombrie 1921[1]
În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a Sinaia, România[1]
marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de Decedat 5 decembrie 2017 (96 de ani)[2]
câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herța, Transilvania de nord-est
Aubonne, Elveția[2]
și Cadrilaterul. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de
Părinți Carol al II-lea al României
noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească Regina mamă
țara,[5] tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul național- Frați și
surori Carol Lambrino
legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici
o putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea Căsătorit Ana, Principesă de Bourbon-
cu Parma (10 iunie 1948 - 1 august
serviciilor de informații. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării 2016)
României în război alături de Germania nazistă. Copii Margareta
Elena
Când balanța războiului s-a întors și forțele sovietice au pătruns pe Irina
Sofia
teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva
Maria
și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Cetățenie România
Antonescu și restaurarea Constituției din 1923. Uniunea Sovietică a Religie Biserica Ortodoxă Română
tergiversat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 până a ocupat Creștinism ortodox[*]
întreaga țară, începând procesul de impunere a sistemului său politic Ocupație rege[*]
asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii și Statelor Unite Apartenență nobiliară
ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de șantaj al rușilor, Titluri Rege al României
regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul
Familie Casa Regală a României
nobiliară
anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la Imn regal Trăiască Regele
guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor.
În semn de protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-
numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care Rege al României
și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională.
Domnie 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930
Predecesor Ferdinand I
În acești ani, suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței.
Succesor Carol al II-lea
Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul
Rege al României (a doua oară)
comunist, care „le-a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și
Domnie 6 septembrie 1940 – 30
decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la decembrie 1947
Tămădău”. La sfârșitul anului a venit rândul instituției monarhice să fie Predecesor Carol al II-lea
înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze Succesor Monarhie abolită deregimul
comunist din România în data de
decretul de abdicare,[6] în aceeași zi fiind proclamatărepublica populară. 30 decembrie 1947
Semnătură
În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării
sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzității. S-a căsătorit cu principesa Ana
de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix,
în Elveția. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Modifică date / text
Sofia și Maria. După Revoluția din 1989 a fost oprit de regimul Ion
Iliescu să se întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras Membru de onoare al
mulțimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub președinția lui Emil
Academiei Române
Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română. Ulterior, i-
au fost retrocedate și o parte din proprietăți. Cu ocazia împlinirii vârstei
de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a
[7]
fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea din viața publică.

Cuprins
1 Biografia
1.1 Primii ani
1.2 Prima domnie (1927-1930)
1.3 Perioada interbelică
1.4 A doua domnie (1940-1947)
1.4.1 Întoarcerea armelor contra Germaniei naziste
1.4.2 Domnia sub regimul comunist
1.4.3 Abdicarea
1.5 Viața după abdicare
1.6 După Revoluția din 1989
2 Urmași și succesiune
3 Poziții politice
4 Personalitate și interese personale
5 Titluri, onoruri și funcții
6 Arbore genealogic
7 Note
8 Bibliografie
9 Bibliografie suplimentară
10 Vezi și
11 Legături externe
Biografia

Primii ani
Mihai s-a născut la Sinaia, fiind fiul principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) și al
prințesei Elena. Din partea tatălui este nepot al regelui Ferdinand I și al reginei Maria,
iar din partea mamei nepot al regelui Constantin al Greciei. Astfel, Mihai al României
este descendentul celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei, printre ele
numărându-se familiile regale britanică, rusă și habsburgică, strămoși direcți ai săi fiind
țarii Nicolae I și Alexandru al II-lea al Rusiei, regina Victoria a Marii Britanii, împărați
habsburgi, regi ai Prusiei, Portugaliei șamd.

Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii atât pe filieră maternă, cât și
paternă. Este văr de gradul trei al regineiElisabeta a II-a a Marii Britanii.

Căsătoria propriu-zisă a părinților săi a fost scurtă și nefericită, din cauza nepotrivirii
celor două personalități. În 1925, principele Carol a profitat de o îndatorire protocolară,
reprezentarea dinastiei la înmormântarea reginei consoarte Alexandra a Marii Britanii,
pentru a nu se mai întoarce în România. S-a întâlnit cu amanta sa Elena „Magda”
Mihai și principesa Elena (1922)
Lupescu în străinătate și a renunțat la tron, cei doi stabilindu-se în cele din urmă în
Franța. Regele Ferdinand era decis să nu tolereze din nou această nouă dovadă de
nesupunere a fiului său, care dezertase și în timpul Primului Război Mondial. Deși unii politicieni, precum Constantin Argetoianu, au
pledat pe lângă rege să se răzgândească, acesta a convocat un Consiliu de Coroană în cadrul căruia Carol a fost exclus de la
succesiunea tronului și din familia regală, primind numele de Carol Caraiman. Prinț moștenitor a devenit fiul lui Carol, Principele
Mihai.

Deja în 1925 starea de sănătate a regelui Ferdinand era fragilă, și acesta a murit în iulie 1927, de cancer intestinal. În consecință,
Mihai i-a succedat la tron bunicului său. La scurt timp a murit însă și Ionel Brătianu, conducătorul Partidului Național Liberal, și,
dintre frații săi, cel mai versat politician. Astfel, prima venirea la putere a lui Mihai a stat sub semnul slăbirii autorității celui mai
important partid politic de până atunci.

Prima domnie (1927-1930)

Deoarece Mihai avea doar 6 ani și nu putea guverna, o regență a fost formată din
principele Nicolae (al doilea fiu al regelui Ferdinand și unchiul lui Mihai), patriarhul
Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație (până la 7
octombrie 1929 când a murit, fiind înlocuit cu Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea
de Casație). Este notabilă absența Reginei Maria din regență, una din figurile de
autoritate de până atunci. Jurământul a fost depus în fața parlamentului de noul rege și
de regență pe data de 20 iulie 1927.[8]

Față de regență, principalele partide politice s-au poziționat diferit. În timp ce Partidul Mihai, Elena și Regina Maria
Național Liberal a susținând-o, grăbind depunerea jurământului militar către noul rege
pentru a evita formarea unui curent carlist în armată, în Partidul Național Țărănesc s-a discutat chiar aducerea în țară a lui Carol.[8]
Regența nu a avut autoritatea de a arbitra viața politică.

Perioada interbelică
În 1930, în contextul crizei economice, Carol al II-lea s-a întors în țară. Guvernul lui
Iuliu Maniu i-a cerut garanția că va întrerupe relația cu Elena Lupescu și va relua
căsătoria cu Elena de Grecia. Parlamentul l-a desemnat pe Carol rege, iar pe Mihai drept
urmaș la tron, cu titlul inventat ad-hoc de „Mare Voievod de Alba-Iulia”. După scurtă
vreme a sosit în țară Elena Lupescu.

Mama lui Mihai a fost exilată la Florența, impunându-se de către Carol al II-lea un
regim draconic de vizitare, care permitea întâlnirea mamei cu fiul doar pentru o vacanță
de câteva săptămâni, o dată pe an.

De la urcarea pe tron a lui Carol al II-lea, instabilitatea guvernelor a fost foarte mare :
până la sfârșitul anului 1937 au fost 14 guverne. Liderul țărănist Iuliu Maniu a
demisionat în octombrie 1930, nemulțumit de revenirea Elenei Lupescu în România.
Carol i-a încredințat guvernul lui Gheorghe G. Mironescu, care n-a fost prim-ministru
Marele Voievod Mihai în 1938
decât șase luni. Carol a numit apoi un guvern de tehnocrați condus de profesorul
Nicolae
Iorga, care rămâne la putere între aprilie 1931 și iunie 1932. Au urmat două guverne
conduse de Alexandru Vaida-Voevod. Premierul a demisionat la 14 octombrie 1932 în urma conflictului cu Nicolae Titulescu pe
marginea „pactului de neagresiune” cu URSS.[9] A urmat apoi guvernul Maniu din 20 octombrie 1932, care însă a demisionat după
trei luni, în ianuarie 1933, atunci când Mihalache a fost silit să părăsească executivul din cauza unui conflict cu regele.[10] Vaida-
Voevod a preluat din nou guvernul în ianuarie 1933, rămânând la putere zece luni. Apoi a urmat guvernul I. G. Duca, asasinat însă de
unii membri ai Gărzii de Fier la câteva zile după ce câștigase alegerile din decembrie 1933. Au urmat apoi patru guverne conduse de
Gheorghe Tătărescu, din 5 ianuarie 1934 până în 28 decembrie 1937. După alegerile din decembrie 1937, pe 28 decembrie Carol al
II-lea l-a desemnat premier pe Octavian Goga, însă și acesta, la rândul lui a fost demis pe 10 februarie 1938. La 10 februarie Carol a
hotărât să numească un guvern de tehnocrați, așa-numit „guvern consultativ”, condus de patriarhul Miron Cristea. Pe 31 martie 1938
regele a semnat un decret care desființa „toate asociațiunile, grupările sau partidele actualmente în ființă”. După desființarea
partidelor politice regele a promulgat o lege, în decembrie 1938, pentru crearea organizației politice a Frontului Renașterii Naționale,
definit ca „unică organizație în stat”.(Cristian Preda, op. cit, p. 177).

A doua domnie (1940-1947)

În septembrie 1940, Carol al II-lea i-a acordat puteri discreționare generalului Ion
Antonescu, care i-a impus sa abdice in favoarea fiului sau. Mihai (în vârstă de 18 ani) a
fost proclamat rege fără depunerea vreunui jurământ pe constituție (abrogată la acea
dată) și fără votul de aprobare al parlamentului (suspendat, redeschis abia în 1946). În
schimb, Mihai a fost încoronat[11] cu Coroana de Oțel și uns rege de patriarhul
României Nicodim Munteanu, în catedrala patriarhală din București imediat după
abdicarea lui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940. Legal, însă, Mihai nu putea exercita
prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi șeful suprem al armatei și de a
Mihai I și Ion Antonescu în 1941
desemna un prim-ministru cu puteri depline[12], numit „Conducător”. Decretul emis de
Mihai la 6 septembrie 1940, prin care Antonescu căpăta puteri depline în calitate de
"Conducător al Statului Român", conținea o prevedere importantă: Regele numea pe primul ministru. Această prevedere a trecut
neobservată la vremea respectivă, însă patru ani mai târziu, la 23 August 1944, această formulare din decret i-a oferit Regelui Mihai
[13]
justificarea legală pentru demiterea lui Antonescu și numirea unui nou prim-ministru.

Regele Mihai I, în calitate de mareșal și comandant suprem al armatei române, a fost decorat prin jurnalul Consiliului de Miniștri din
8 noiembrie 1941 cu toate cele trei clase ale Ordinului Mihai Viteazul, fiind singurul deținător în această situație, alături de mareșalul
Ion Antonescu.

Întoarcerea armelor contra Germaniei naziste

Articol principal: Lovitura de stat de la 23 august 1944.
În august 1944, pe măsură ce armatele Uniunii Sovietice se apropiau de frontiera estică a României, Mihai s-a alăturat politicienilor
favorabili Aliaților, care îi includea pe comuniști. Politicienii Maniu și Brătianu, în cooperare strânsă cu Regele Mihai, ca principali
organizatori ai loviturii de stat, au stabilit ca ziua de 26 august să fie data acesteia, însă atunci când au aflat că Antonescu va pleca pe
front în ziua de 24 august, au devansat această dată pentru 23 august. In după-amiaza zilei respective Regele l-a invitat pe Antonescu
la Palatul Regal; între Rege și Ion Antonescu are loc un dialog, în salonul galben, între orele 16 și 16.58,[14] iar când acesta a refuzat
să accepte un armistițiu imediat, Regele Mihai l-a destituit și l-a arestat pe Ion Antonescu, precum și pe Mihai Antonescu, care îl
însoțea.[13] Ceilalți membri ai guvernului, convocați și ei la Palat, sunt arestați, unul după altul. În aceeași noapte, noul prim-
ministru, generalul locotenent Constantin Sănătescu, care sprijinise planul Blocului Național Democrat de răsturnare a regimului
Antonescu, l-a încredințat pe Antonescu comuniștilor, care l-au transferat într-o casă conspirativă , în Vatra Luminoasă, în București.
Comuniștii i-au predat sovieticilor pe Ion Antonescu și ministrul său Mihai Antonescu la 1 septembrie 1944.[15][16] Într-un apel
radiodifuzat către națiune și armată, transmis pe data de 23 august la orele 22, Mihai a proclamat loialitatea României față de Aliați, a
acceptat armistițiul oferit de aceștia, a ordonat încetarea focului împotriva Aliaților, a ordonat trupelor române să se retragă cât mai
repede la sud de aliniamentul Focșani-Galați și a declarat război Germaniei.[17] În proclamația regală din seara zilei de 23 august se
afirma: "România a aceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Din acest moment
încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite."[18]
Acestea, însă, nu au împiedicat o ocupație sovietică, rapidă, nici capturarea de către URSS a circa 130.000 de militari români, duși
ulterior în prizonierat în Uniunea Sovietică, unde mulți au pierit în lagăre de muncă forțată[19]. Armistițiul cu Aliații a fost semnat
trei săptămâni mai târziu, la 12 septembrie 1944, la Moscova, „în termeni impuși aproape în întregime de Uniunea Sovietică”[19], ca
o consecință, între altele, și a faptului că aceasta își desfășurase forțele armate pe tot teritoriul României. Delegația română pentru
negocierea condițiilor de armistițiu a fost condusă de Lucrețiu Pătrășcanu, iar din delegație au făcut parte Gheorghe Pop, secretarul
general al Partidului Național-Țărănesc, prințul Barbu Știrbey, Constantin Vișoianu, Dumitru Dămăceanu. Prin armistițiu, România
și-a asumat povara unor reparații de 300 milioane de dolari, plătibili Uniunii Sovietice, pentru pierderile înregistrate în timpul
operațiilor militare desfășurate pe teritoriul acesteia.[13] În această situație, unii au considerat lovitura de stat drept
„capitulare”[20][21], o „predare”[19][22] „necondiționată”[23] în fața sovieticilor și a aliaților lor. Regele Mihai a evitat soarta unui alt
fost aliat german, prințul Kiril, regentul Bulgariei, executat de sovietici în 1945, și a fost ultimul monarh din spatele Cortinei de fier
care să-și piardă tronul. Actul de la 23 August 1944 se estimează a fi scurtat Al Doilea Război Mondial cu șase luni, salvând sute de
mii de vieți omenești. Totodată, aceasta a oferit armatei române posibilitatea de a elibera nordul Transilvaniei de sub ocupația ungară.
La sfârșitul războiului, regele Mihai a fost decorat de președintele SUA Harry S. Truman cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad
(Comandant Șef). Mihai a mai fost decorat și de Iosif V. Stalin cu Ordinul Victoria cu diamante, „pentru actul curajos al cotiturei
hotărâte a politicei României spre ruptura cu Germania hitleristă și alierea cu Națiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar
[24]. Liderul comunist albanez Enver Hodja[25] considera că Mihai ar fi
înfrângerea Germaniei”, potrivit descrierii oficiale a decorației
fost decorat cu Ordinul Victoria datorită capitulării sale în fața sovieticilor, într-o situație în care nu putea face altceva.

Unii susțin[19][26] că lovitura de stat a făcut posibil avansul mai rapid al trupelor lui Stalin în România și în Europa, în detrimentul
trupelor Aliaților occidentali. Alții văd[27] în absența de-a lungul anilor a unor invitații pentru Mihai la majoritatea festivităților din
Occident dedicate Zilei Victoriei în cel De-al Doilea Război Mondial, o condamnare tacită a loviturii sale de stat. Mihai nu a fost
invitat la cea de-a 60-a aniversare a Zilei Victoriei de vreun stat vestic; a fost invitat doar la serbările din Rusia și la anumite
comemorări din Cehia și Slovacia[28].

Domnia sub regimul comunist

Imediat după evenimentele de la23 August 1944, regele și guvernele succesive (conduse de generali, mai întâi Constantin Sănătescu,
apoi Nicolae Rădescu) au făcut eforturi pentru restabilirea vieții democratice normale a românilor (care se degradase treptat începând
cu anul 1938, în contextul înăspririi dictaturii hitleriste în Germania și a celei comuniste în Rusia). Cu unele limitări (impuse de
situația externă a României după război), a fost repusă în vigoare Constituția din 29 martie 1923, actul fundamental menit să
garanteze drepturile și libertățile națiunii, pe principiile tradiționale ale parlamentarismului și ale democrației liberale. Autoritatea
generalului Rădescu, în calitate de președinte al Consiliului de Miniștri, a fost subminată de unele agitații de stradă : pe 24 februarie
1945 la o demonstrație ținută în Piața Palatului au fost împușcați mai mulți oameni. Comuniștii au cerut arestarea lui Rădescu,
retorică agresivă apărută pe un fond de haos politic. (Cristian Preda,op. cit. p. 205).
Totuși, deși teritoriul României nu a fost transformat în teatru propriu-zis de război și
multe pierderi au fost evitate (mulțumită actului de la 23 August), nu trebuie uitat că,
începând cu acea dată, țara s-a găsit sub ocupație militară sovietică (ocupație care a fost
retrasă abia în anul 1958 de pe majoritatea teritoriilor românești, dar care - așa cum
subliniază explicit regele - se menține și azi în zona de est a Basarabiei). În ciuda
declarației formale făcute de către Viaceslav Molotov la 2 aprilie 1944, după ocuparea
militară, sovieticii nu au respectat niciodată dreptul României de a-și alege liber un
regim politic democratic și de a-și menține forma de guvernământ monarhică
tradițională, care limita abuzurile comuniste. De aceea, după 23 august 1944, în ciuda
stăruinței regelui și a primelor trei guverne numite de el, democrația românească s-a
erodat din nou, progresiv, culminând cu instalarea completă a dictaturii comuniste după Ordinul Victoriei

lovitura de stat de la 30 decembrie 1947.

La 6 martie 1945, la presiunile ocupantului militar sovietic, regele Mihai a fost silit să
accepte un guvern prosovietic dominat de Partidul Comunist Român, prim-ministru fiind
numit Petru Groza. Guvernul Groza a fost un guvern minoritar, acceptat numai în urma
promisiunilor britanice și americane de a menține un regim democratic în România chiar
și în cazul în care sunt îndeplinite cererile politice ale Rusiei. Guvernul era controlat de
Frontul Național Democrat, dominat de comuniști.

La 21 august 1945, fiind martor la abuzurile frecvente comise de guvernul comunist

Groza (în fapt, un guvern-marionetă al ocupanților militari sovietici), regele i-a cerut
demisia. Pentru prima dată în istoria constituțională modernă a României, un guvern a Legiunea de Merit în grad de
refuzat să dea curs cererii suveranului de a demisiona. Refuzul lui Groza de a demisiona Comandant Șef
la cererea Regelui a fost o încălcare flagrantă a Constituției din 1923, recunoscută drept
lege fundamentală...pentru că aceasta îi dădea Regelui puterea de a numi și demite
miniștri.[29]

Ca urmare a acestei stări de fapt, între 20 august 1945 și ianuarie 1946, regele Mihai a
încercat - prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală” - să se opună guvernului
nedemocratic. El a invalidat de jure decretele prezentate de miniștri, refuzând să le
sancționeze și să le promulge prin semnătura sa. Conform Constituției din 1923, un act
poate dobândi putere de lege numai prin acordul tuturor celor trei ramuri ale puterii
legiuitoare: Senatul, Adunarea Deputaților și regele, iar acesta din urmă „poate refuza
sancțiunea sa”. La presiuni sovietice, britanice și americane[30], regele Mihai a fost silit
să renunțe, în cele din urmă, la opoziția directă față de guvernul comunist, încetând să-i
mai ceară demisia (după ce guvernul se angajase în mod formal că va organiza alegeri
generale libere).

Pentru recunoașterea meritelor sale în victoria Aliaților și în scurtarea războiului, regelui

Mihai i-au fost conferite înalte decorații atât de către americani, cât și de către sovietici. Brevetul de decorare pentru
La 19 iulie 1945, printr-o ceremonie desfășurată în Sala Tronului, regelui i-a fost Ordinul Legiunea de Merit primit
de regele Mihai
decernat Ordinul Victoriei, cea mai înaltă decorație militară sovietică. Un an mai târziu,
în 1946, regele Mihai a primit din partea Statelor Unite Legiunea de Merit în grad de
Comandant Șef. În brevetul de decorare, semnat de, președintele americanHarry S. Truman se arată că:

„Majestatea Sa Regele Mihai I al României a dat dovadă de un comportament excepțional

de merituos în exercitarea unui serviciu remarcabil pentru cauza Națiunilor Aliate în lupta lor
împotriva Germaniei hitleriste. În iulie și august 1944, Națiunea sa, sub dominația unui regim
dictatorial peste care Regele nu avea control, aliindu-se cu agresorii germani, el, Regele
Mihai I, a reușit să dea țel, direcție și inspirație forțelor interne, necoordonate până atunci,
care se opuneau conducerii dictatorului. În culminarea eforturilor sale, pe 23 august 1944,
 deși capitala lui era încă dominată de trupele germane, el personal, din propria lui inițiativă,
și în completă nepăsare pentru sigurața lui personală, a dat semnalul pentru o lovitură de
stat ordonând gărzilor palatului său să aresteze pe dictator și principalii lui miniștri. Imediat
apoi, într-o inspirată proclamație către țară adresată la radio, el a declarat țării decizia lui de
a scoate România de sub jugul nazist și a chemat Armata să se întoarcă împotriva trupelor
germane, și să ucidă, captureze prizonieri sau să-i alunge din țară. Puși în fața acestui
frontal și puternic act din partea suveranului lor, răspunsul poporului român și al armatei
române a fost imediat și din toată inima, cu rezultatul că, în doar câteva zile, cea mai mare
parte a teritoriului României a fost eliberat de sub controlul nazist, și linia principală a
rezistenței germane pe frontul de Sud-Est a fost alungat mai mult de cinci sute de kilometri
spre Nord-Vest. Prin judecata lui superioară, prin ascuțimea acțiunii sale și prin înaltul
caracter al cârmuirii sale personale, Regele Mihai I a adus o contribuție extraordinară la
cauza libertății și democrației.”[31][32]

Articol principal: Manifestația de la 8 noiembrie 1945.

La 8 noiembrie 1945, cu ocazia zilei onomastice a Regelui (Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil), a avut loc în Piața Palatului din
București o mare manifestație anti-comunistă și pro-monarhistă, menită să arate sprijinul națiunii pentru tânărul Suveran (privit ca
ultima speranță împotriva instalării totale a dictaturii comuniste). După modelul mineriadelor de mai târziu, manifestația a fost
întâmpinată cu violență de grupurile muncitorești radicalizate, asociate Partidului Comunist Român. Încăierările au oferit guvernului
Groza pretextul de a opera arestări masive printre manifestanții anticomuniști (mulți dintre ei studenți, elevi sau simpatizanți ai PNȚ
și PNL); unii dintre aceștia au rămas închiși până în 1947, când au fost folosiți ca obiect de șantaj în lovitura de stat comunistă de la
[33][34]
30 decembrie, prin care Regele a fost silit să semneze actul neconstituțional de abdicare.

Nu i-a amnistiat pe Ion Antonescu sau pe liderii opoziției, victime ale proceselor politice comuniste, deoarece, potrivit unei
interpretări, constituția îl împiedica să facă aceasta fără contrasemnătura ministrului comunist de justiție. Alte surse, precum
memoriile mătușii regelui, principesa Ileana de Habsburg[35], citându-l pe fostul membru în biroul politic executiv al PCR, spion
sovietic, ministru al apărării naționale[36][37] și presupus amant al Ilenei[38], Emil Bodnăraș afirmă că dacă regele ar fi refuzat să
semneze sentințele de condamnare la moarte a deținuților politici condamnați pentru „crime de război”, guvernul comunist i-ar fi
susținut decizia: „Păi, dacă Regele decide să nu semneze sentința la moarte, vă promit că îi vom sprijini punctul de vedere.”
Principesa Ileana se îndoia că Regele ar fi fost de acord să semneze un document neconstituțional, precum o sentință la moarte, emisă
de tribunale politice neconstituționale: „Știți prea bine (...) că Regele nu va semna niciodată de bună voie un astfel de document
neconstituțional. Dacă o va face, vi-l va pune în brațe și guvernul dumneavoastră va purta vina în fața întregii națiuni. Cu siguranță
că nu vă doriți acest handicap adițional în acest moment!” Ultimul coleg de celulă al celei mai importante victime comuniste, Iuliu
Maniu, liderul opoziției anticomuniste și președinte al PNȚ, partidul câștigător în alegerile generale din 1946, fraudate de comuniști,
a mărturisit procurorilor comuniști că Maniu l-ar fi înjurat pe Mihai din spatele gratiilor închisorii politice în care a decedat, pentru că
[39]
nu făcuse nimic în apărarea țărăniștilor, în ciuda multor servicii aduse de aceștia monarhiei.

Abdicarea
Articol principal: Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947.
În noiembrie 1947 Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei regine Elisabeta a II-a, ocazie cu care a cunoscut-o pe prințesa Ana
de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soție. Regele Mihai „nu a vrut să se întoarcă, dar personalități americane și britanice
[prezente la nunta regală] l-au încurajat să o facă”, conform unor „cercuri regaliste românești” citate de Washington Post[40]. Mihai a
revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill”, care „se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că «mai presus de orice, un rege
[41], regele Mihai nu a avut astfel de intenții de a nu reveni acasă.
trebuie să fie curajos»”. Potrivit propriei sale relatări

După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. Comuniștii au anunțat abolirea monarhiei și
instaurarea unei republici populare și au transmis la radio înregistrarea proclamației regelui despre propria sa abdicare[42][43]. În
ședința extraordinară din 30 decembrie 1947 a cabinetului, Petru Groza a declarat următoarele: Doamnă și domnilor miniștri, vreau
să vă comunic că actul acesta s-a făcut prin buna învoială. Regele a constatat – așa cum este scris aici – că instituția monarhiei era
o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru. Istoria va înregistra o lichidare prietenească a monarhiei, fără zguduiri –
cum poate inamicii noștri ar fi dorit. Ca să utilizez o expresie a reginei-mame,
poporul a făcut azi un divorț și decent, și elegant de monarhie. Prin urmare, și
actul acesta este la fel cu celelalte acte din istoria guvernării noastr
e. Vreau să
se știe pretutindeni – și aceasta este foarte important – că lucrul acesta s-a
făcut cu cumințenie, la timpul său. Noi mergem înainte pe drumul nostru, cu
minimum de zguduiri la maximum de foloase. Vom îngriji ca fostul rege să
plece liniștit, așa cum se cuvine, pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt
de reproș pentru acela care, înțelegând glasul vremurilor, s-a retras”.[44]

La 3 ianuarie 1948, regele Mihai a fost silit să părăsească țara, urmat la peste o
săptămână[45], de principesele Elisabeta de România și Ileana de Habsburg,
care, potrivit ziarului The New York Times, au colaborat atât de strâns cu
rușii, încât au devenit cunoscute drept «mătușile roșii» ale Regelui.[46]

Există câteva relatări asupra motivelor abdicării lui Mihai. Potrivit acestuia,
prim-ministrul comunistPetru Groza l-ar fi amenințat cu un pistol[47][48][49] și
cu șantajul că urma să execute 1.000 de deținuți studenți dacă nu abdică.[50]
Într-un interviu din 2007 pentru New York Times[51], regele Mihai
rememorează evenimentele: „A fost șantaj. Mi-au spus «Dacă nu semnezi
imediat, suntem obligați» - de ce obligați, nu știu - să ucidem peste 1.000 de Actul de abdicare a regelui Mihai I
studenți pe care-i aveau în pușcărie.” Potrivit revistei Time,[42] guvernul
comunist ar fi amenințat cu arestări ulterioare a mii de oameni, nu cu unele
anterioare, și că apoi va scufunda țara în sânge, dacă Mihai nu abdică. Pe de altă parte, potrivit unor Casa Regală a
articole din Jurnalul Național[52][53], din care unul citează arhivele Securității române[52], abdicarea României
regelui Mihai ar fi fost rodul negocierilor sale cu guvernul comunist, nu al vreunui șantaj, negocieri în
urma cărora i s-a permis să plece din țară însoțit de bunurile solicitate și de o parte din suita regală[53].
Potrivit cărții Special Tasks: The Memoirs of an Unwanted Witness -- A Soviet Spymaster,
autobiografice a fostului șef al serviciului de spionaj sovietic NKVD, generalul maior Pavel
Sudoplatov, ministrul adjunct de externe sovietic Andrei Vâșinski ar fi purtat personal negocieri cu
regele Mihai în vederea abdicării, garantându-i o parte dintr-o pensie ce urma să-i fie plătită lui Mihai
în Mexic[54]. Referitor la episodul controversat al amenințării cu pistolul de către prim-ministrul de
Carol I
atunci, Petru Groza, regina-mamă Elena ar fi declarat, conform arhivei fiicei luiPetru Groza, că acesta
Regina soție
s-ar fi comportat cu familia regală „mai bine ca un părinte”, iar că la 30 decembrie 1947, ziua
[55] Regina Elisabeta
abdicării, „poporul a făcut un divorț - și decent și elegant - de monarhie”.
Copii
Potrivit liderului comunist albanez Enver Hodja[56], care rememorează conversațiile avute cu liderii Principesa Maria
comuniști români privind abdicarea regelui, Mihai ar fi fost amenințat de către liderul PCR Gheorghe Ferdinand
Gheorghiu-Dej cu un pistol și nu de Petru Groza, pentru a determina abdicarea. Regele ar fi fost apoi Regina soție
lăsat să plece din țară însoțit de câteva persoane din anturaj și, după cum confirmă liderul sovietic Regina Maria
Nikita Hrușciov, rememorând confesiunile făcute deDej,[57] cu orice bunuri dorite, inclusiv cu rubine
Copii
și aur[56]. Hodja nu menționează în cartea sa vreun șantaj comunist cu vreo execuție, dar afirmă că
Prințul Carol
liderii comuniști români l-ar fi amenințat pe Mihai cu trupele lor armate loiale, care încercuiseră
Prințul Nicolae
palatul regal și trupele acestuia, loiale lui Mihai.
Principesa Elisabeta
Potrivit unei relatări din revista Time[58], la începutul lui 1948 ar fi existat negocieri între Regele
Principesa Maria
Mihai și guvernul comunist privind recuperarea unei părți din averea lăsată în România, ceea ce ar fi
Principesa Ileana
întârziat denunțarea abdicării drept ilegală.
Prințul Mircea
Există rapoarte[59][60][61][62][63][64] conform cărora autoritățile comuniste române, obediente față de Carol al II-lea
Stalin, i-au permis regelui Mihai să scoată din România 42 de tablouri valoroase din proprietatea Soție
Coroanei României în noiembrie 1947, „pentru a pleca mai repede din țară”[65]. Unele dintre aceste Principesa Elena
tablouri au fost, se pare, vândute prin intermediul faimosului negustor de artă Daniel Wildenstein[61]. Copii
Unul dintre tablourile aparținând Coroanei României, despre care se presupune că ar fi fost scoase din Prințul Mihai
țară de rege în noiembrie 1947, a revenit în patrimoniul național în 2004 ca donație[59][66][67] făcută Mihai I
de John Kreuger, fostul soț al fiicei regelui Mihai,Principesa Irina. Soție
Principesa Ana
În 2005, prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu[68] a declarat că acuzațiile aduse regelui Mihai de a
Copii
fi scos din țară tablouri ale Coroanei sunt „mai mult decât îndoielnice” și că guvernul român nu are
nici o dovadă a unor astfel de acțiuni ale regelui Mihai, susținând că, pentru perioada anterioară anului Principesa
Margareta
1949, guvernul nu are o evidență a lucrărilor de artă preluate din fostele reședințe regale. Potrivit unor
Principesa Elena
istorici[69], există, totuși, atari evidențe oficiale, începând cu aprilie 1948, una fiind chiar publicată în
Monitorul oficial din iunie 1948. Principesa Irina
Principesa Sofia
Potrivit biografiei autorizate Michael of Romania: The King and the Country (2005), semnată de Ivor
Principesa Maria
Porter[64], un prieten al familiei regale, care citează din jurnalul intim al reginei-mamă Elena, familia
Nepoții
regală a scos din țară tablouri cu ocazia vizitei acesteia din noiembrie 1947 la Londra, prilejuită de
Principele Nicolae
căsătoria viitoarei regine Elisabeta a II-a. Potrivit aceluiași jurnal, două din aceste tablouri, semnate de
El Greco, au fost vândute în 1976. Totuși, mulți alți editorialiști neagă acest cadou comunist făcut
regelui și consideră aceste acuzații drept propagandă comunistă antimonarhistă.

Potrivit unor documente de arhivă, recent declasificate, ale ministerului britanic de externe, Foreign Office, când regele Mihai a
părăsit România, valorile sale financiare se ridicau la 500.000 franci elvețieni[70]. Acestea ar fi fost, se pare, primite de la guvernul
comunist, conform transcrierilor sovietice recent declasificate[71] ale convorbirilor oficiale dintre Stalin și prim-ministrul român
Petru Groza. Regele Mihai a negat în repetate rânduri în trecut[72][73][74] că guvernul comunist i-ar fi permis să ia cu sine în exil vreo
valoare financiară sau bunuri de valoare în afară de patru automobile personale, încărcate în două vagoane de tren. În timpul vizitei
ulterioare la New York din martie 1948[75], Mihai și-a permis să meargă la cumpărături pe Fifth Avenue, artera comercială cea mai
scumpă din lume[76]. De asemenea, lui Mihai i-a plăcut atât de mult avionul în care a survolat Statuia Libertății, încât s-a gândit că l-
ar putea cumpăra[75].

În ianuarie 1948, Mihai a început să se autointituleze prinț de Hohenzollern[77][78], folosind pentru prima dată în loc de rege un titlu
retras familiei regale române de casa de Hohenzollern din Germania în timpul primului război mondial, recunoscând prin aceasta că
la acea dată nu mai era regele României. Totuși, în cele din urmă, în martie 1948, Mihai își denunța abdicarea ca fiind smulsă cu forța
și ilegală. Revista americană "Time" susține că lui Mihai i-au trebuit peste două luni pentru a denunța abdicarea, deoarece negociase
cu comuniștii recuperarea unor proprietăți din România[58], în ciuda unui articol anterior cum că Bucureștii i-ar fi permis să scoată
din țară numai 3.000 de dolari americani, patru automobile și o decorație cu diamante și rubine, acordată de către Stalin[79]. De
atunci, Mihai se semnează ca "Regele Mihai de România".

Unii monarhiști români[80], pentru care Mihai era rege doar de drept divin, nu și constituțional, deoarece nu a jurat pe constituție și
nu a fost investit în funcție de parlament în a doua domnie, consideră abdicarea lui din 1947 drept nulă, argumentând că aceasta a fost
un act pur constituțional, nu religios, care nu îl poate decădea dintr-o poziție în care a fost pus de Dumnezeu. Aceiași monarhiști
susțin că, în calitate de rege absolut, neconstituțional, de drept divin, Mihai a fost singur și pe deplin reprezentantul statului român și
că, în consecință, el putea dispune după cum dorea de proprietățile statului, inclusiv de tablourile Coroanei, care-i aparțineau și de al
căror „furt” a fost acuzat.

Cu toate că s-au lansat diverse ipoteze conform cărora regele Mihai ar fi plecat cu averi mari din țară, relatările despre viața sa din
exil dovedesc faptul că acesta a trebuit să-si câștige existenta prin propria-i muncă și nu a dus nicidecum un trai luxos pe baza vreunei
averi cu care ar fi părăsit România.[81][82]

Viața după abdicare

În iunie 1948 s-a căsătorit cu Regina Ana a României, principesă de Bourbon-Parma,[77] cu care a avut cinci fiice. Autoritățile
române comuniste i-au retras cetățenia română în același an. Până la sfârșitul anului 1948, cei doi au locuit la Vila Sparta lângă
Florența, locuința Reginei mame Elena, iar din 1949 la Lausanne, unde se naște prima fiică, principesa Margareta. Tot la Lausanne se
nasc principesele Elena, în 1951, și Irina, în 1953.

Între timp, familia se stabilește în Marea Britanie[83], unde va locui timp de șase ani, până în
1956, la Bramshill House în Hampshire și la Ayot St-Lawrence, în Hertfordshire. Pentru a-și
câștiga existența, Regele si Regina au înființat o fermă de pui și au construit un mic atelier de
tâmplărie.[84][85]

Regele a păstrat încă de atunci legătura cu evenimentele din țară, primind săptămânal rapoarte,
analize și noutăți de la generalul Lazăr, pe care îl vedea in fiecare săptămână la Londra. De
asemenea, familia a păstrat contacte strânse cu Familia Regală britanică, în special cu regina
Elisabeta a II-a și cu principesa Marina, ducesă de Kent.

Regele, Regina si principesele s-au întors în Elveția în 1956, după o scurtă ședere de trei luni la
Mihai I și Ana de
Vila Sparta. Regele Mihai semnase un contract cu compania aeriană Lear Jets and Co, la Geneva Bourbon-Parma (1948)
(v. William Powell Lear). Familia s-a instalat la Versoix, un mic oraș de pe malul lacului Geneva,
la câțiva kilometri de orașul Geneva. Aici au locuit peste patruzeci și cinci de ani și tot aici s-a
aflat casa familiei. PrincipesaSofia s-a născut la Atena, în1957, iar principesa Maria la Copenhaga, în 1964.

În anul 1958 Mihai a oprit colaborarea cu Lear, iar un an mai târziu, în 1959, a înființat o companie de electronică și de mecanisme
automate numită Metravel. Compania a funcționat bine până in 1964, producând elemente pentru calea ferată și sisteme de alarmă și
vânzând avioane de ocazie.[86][87] Dar, după cinci ani, presiunea concurenței devenise prea mare, așa că Regele si cei doi asociați au
decis să vândă compania. Regele a urmat, de asemenea, cursuri de broker la
Bursa din Wall Street.

A patronat fără succese notabile Comitetul Național Român, un grup care avea drept scop apărarea intereselor românești în Occident,
prezentat uneori ca guvern român în exil, dar căruia democrațiile occidentale nu i-au recunoscut niciodată acest caracter
.

După Revoluția din 1989

Articol principal: Familia Regală a României.
Intervievat în 1991 de jurnalistul francezPhilippe Viguié-Desplaces, suveranul a declarat despreRevoluția din 1989:

Viguié-Desplaces, Philippe (1995 „Sentimentele noastre erau amestecate. După surpriză, a urmat spaima în fața violenței
înfruntărilor și a imaginilor pe care le transmitea televiziunea. [...] Această evoluție ne neliniștea. Pe cât am susținut și împărtășit, la
început, acest formidabil elan de speranță care a fost revoluția română, pe atât ne-am îndoit după aceea că acest elan fusese
spontan. Ca să fiu cinstit, acum nu o mai cred deloc. Însă chiar și dacă declanșarea a fost artificială, ridicarea populară împotriva
comunismului a fost, ea, foarte reală. [...] Astăzi, consider ca foarte posibil, așa cum o afirmă unii, ca structurile KGB-ului să fi
teleghidat aceste răsturnări. Rămâne însă de aflat care era scopul exact urmărit de Moscova. Eu nu văd decât o singură explicație
plauzibilă. Rușii simțeau că edificiul Ceaușescu începuse să pârâie. Spiritul latin al românilor risca să ia foc și să arunce peste bord
comunismul. Pentru a evita o răsturnare atât de radicală și cu speranța de a-și salvgarda totuși sistemul, rușii au hotărât să îl
sabordeze pe Ceaușescu.”). Mihai al României, o domnie întreruptă. Convorbiri cu Philippe Viguié-Desplaces. Editura Libra[88]

La 25 decembrie 1990, Mihai I, însoțit de mai mulți membri ai familiei regale, a sosit pe aeroportul Otopeni și a intrat în țară cu un
pașaport diplomatic danez, obținând o viză pentru 24 ore pentru a merge la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde voia sa se reculeagă la
mormintele antecesorilor săi regali și să asiste la slujba religioasă de Crăciun. Însă, în drum spre
Curtea de Argeș, Regele și însoțitorii
[89] În 1992, la trei ani după revoluția
săi au fost opriți de un baraj al Poliției, conduși din nou la aeroport și obligați să părăsească țara.
Română din 1989 prin care a fost înlăturat guvernul comunist, noul guvern român i-a permis regelui Mihai să revină în țară pentru a
participa la prăznuirea Sf. Paști. Regele a fost întâmpinat de populație cu o simpatie deosebită. În București, peste un milion de
persoane au ieșit în stradă pentru a-l vedea. Popularitatea regelui a îngrijorat guvernul președintelui Ion Iliescu, regelui interzicându-
i-se accesul în România pentru următorii cinci ani. Un episod al acestei interziceri s-a derulat în data de 7 octombrie 1994, când după
aterizare pe aeroport a fost repoftit să urce în avion pe motiv, în fond un abuz, că nu se acordă viză "în acest moment" și pe urmă că
nu se acordă viză "în frontieră".[90]. În 1997, după înfrângerea electorală a lui Iliescu de către președintele Emil Constantinescu,
România i-a reactivat regelui Mihai cetățenia română și i-a permis să își reviziteze propria țară.
Regele Mihai și Regina Ana au locuit, din 2004, la Aubonne, in Elveția.[91] De marile sărbători creștine și în funcție de
angajamentele lor publice, Regele și Regina au ales să fie alături de cei dragi fie la fie la castelul său de la Săvârșin din județul Arad,
fie la palatul Elisabeta din București, pus la dispoziția lor prin decizie parlamentară.

În data de 5 decembrie 2017, la ora 13:00, fostul suveran s-a stins din viață în urma unei suferințe îndelungate (leucemie și cancer de
piele), în locuința particulară din Aubonne, Elveția.

Urmași și succesiune
Copiii regelui Mihai [92]:

ASR Principesa Margareta a României

ASR Principesa Elena a României (Helen Nixon McAteer)
ASR Principesa Irina a României
ASR Principesa Sofia a României
ASR Principesa Maria a României
Atât Elena cât și Irina au fii și fiice. Sofia, a cărei căsătorie nu a fost aprobată de tatăl ei, are o fiică.

Potrivit legii salice de succesiune, cu valabilitate în ultima constituție democratică a regatului România, cea din 1923, la moartea
regelui Mihai (presupunând că nu mai are băieți), în absența schimbării constituției, care ar necesita restaurarea monarhiei,
succesiunea revine familiei de Hohenzollern-Sigmaringen,șeful acesteia, prințul Karl Friedrich de Hohenzollern, aflându-se pe prima
poziție în ordinea de succesiune. (Vezi și Ordinea de succesiune la tronul României.)

La 30 decembrie 2007, într-o ceremonie privată[93], Mihai a promulgat noul statut al casei regale, intitulat Normele fundamentale ale
Familiei Regale a României[11], un act considerat de unii "nedemocratic"[94], cu însemnătate eminamente simbolică, în absența
aprobării Parlamentului[95][96], în comparație cu Legea vechiului Statut din 1884, pe care încearcă să îl înlocuiască, act prin care a
desemnat-o pe principesa Margareta drept moștenitoare a tronului cu titlurile dePrincipesa Moștenitoare a României și de Custode al
Coroanei României. Cu aceeași ocazie, Mihai a cerut parlamentului ca, în cazul în care națiunea română și parlamentul României vor
considera potrivită restaurarea monarhiei, să renunțe la aplicarealegii salice de succesiune.

La 10 mai 2011, pe fondul unor procese în Germania referitoare la fostul nume de Hohezollern-V
eringen al ginerelui său,Radu, dar și
a temerii, conform unora, privind eventuale pretenții ale Hohenzollernilor germani la șefia Casei Regale române[97][98], Mihai a rupt
legăturile istorice și dinastice cu Casa princiară de Hohenzollern-Sigmaringen, a schimbat numele familiei sale în "al (a) României" și
[3]
a renunțat la titlurile conferite lui și familiei sale de către Casa princiară.

Poziții politice
Într-un interviu acordat jurnalistului Vartan Arachelian în aprilie 1990, ca și în alte ocazii, Regele a precizat explicit că, din cauza
încălcării Constituției și a condițiilor de forță (ocupație militară, șantaj cu ostatici, amenințare cu arma) în care s-a produs semnarea
actului de abdicare, la30 decembrie 1947, consideră acest act juridic ca fiind nul și neavenit[99]

Despre felul în care se poate face revenirea pe Tron și despre ideea organizării unui referendum, Regele a arătat că națiunea română
trebuie să aibă deplină libertate în a-și alegeforma de guvernământ, dar că această decizie trebuie luată în cunoștință de cauză, după o
informare populară corectă și amănunțită. Într-un interviu acordat scriitorului Mircea Ciobanu, care a fost publicat în volumul de
referință „Convorbiri cu Mihai I al României”, Regele Mihai spune:

„Atacurile împotriva monarhiei și împotriva mea dovedesc că actualii conducători ai țării nu

sunt siguri pe poziția lor. Ei știu mai bine decât toți că republica a fost instalată fără să se
consulte părerea poporului. Acum vor s-o consulte, dar pentru a o determina să legitimeze
vechea fraudă.
Când regii Olandei sau Norvegiei și-au părăsit țara din pricina nemților, au consultat poporul
când s-au întors în țară? Ce să-l întrebe? Dacă între timp s-a obișnuit cu stăpânirea lui
 Hitler? Românii ar trebui să fie întrebați în acești termeni: VREȚI VOI să rămâneți cu o formă
de guvernământ pe care v-au dat-o rușii în 1947?”

Mihai nu a încurajat dezvoltarea mișcării monarhiste în România, iar partidele regaliste au avut un impact prea slab asupra țării
postcomuniste. El a considerat că o restaurare a monarhiei în România poate avea loc doar ca urmare a dorinței poporului român.
„Dacă oamenii vor să mă întorc înapoi, mă voi întoarce înapoi” a declarat în 1990. Dar, a spus în continuare, „românii au suferit
destul să li se impună și au dreptul de a fi consultați în ceea ce le privește viitorul.” Monarhiștii români se spune că ar fi
oferit[100][101] tronul României ASR prințului Charles de Wales, dar că acesta ar fi refuzat. Oferta ar putea fi interpretată drept
rezultat al deziluziei monarhiștilor români atât față de moștenitoarea regelui, principesa Margareta, cât și față de soțul ei, din moment
ce Mihai nu a renunțat la speranța, pentru el sau familia sa, de a reveni pe tron:
Se încearcă totuși să facem ca oamenii să înțeleagă ce
a fost monarhia la noi, ce ar putea eventual face[102]. Potrivit unui sondaj de opinie din 2007 realizat la comanda Casei Regale, doar
14% dintre români ar fi de acord cu reinstaurarea monarhiei.[103] Un sondaj de opinie din 2008 estimează proporția românilor în
favoarea monarhiei la 16%.[104] Surprinzător, un alt sondaj on-line din 2011 estimează ca 4/5 din utilizatorii de internet ar fi de-acord
[105]
cu o eventuală revenire la forma monarhică de guvernământ.

Mihai a întreprins vizite cvasi-diplomatice în numele României postcomuniste. În 1997 a vizitat în cadrul unui tur Europa de vest,
făcând lobby pentru admiterea României înNATO și Uniunea Europeană, fiind primit de șefi de stat și oficiali guvernamentali.

În decembrie 2003, în numele unui tabloid de mică importanță, Mihai a înmânat premiul Omul anului 2003 prim-ministrului de
atunci Adrian Năstase, lider al partidului PSD. Unii monarhiști au privit[106] gestul lui Mihai drept o încălcare a tradiției neutralității
politice a monarhiei, cât și ca un compromis cu foștii săi dușmani ex-comuniști din motive financiare, în timp ce majoritatea
comentatorilor politici au considerat gestul ca o noua abdicare.

Personalitate și interese personale

Mihai a avut dintotdeauna o reputație de taciturn. I-a spus odată bunicii sale: Am învățat să nu spun ce simt și să le zâmbesc celor pe
care-i urăsc cel mai mult.

La vârsta de 16 ani, Regele Mihai, pe atunci principe moștenitor, a accidentat cu mașina o persoană conform Registrelor Cenzurii, un
accident, se pare, cenzurat în presa vremii.[107]

Regele Mihai era pasionat de automobile[108], în special de jeepuri militare[109][110]. Mihai a fost pasionat și de avioane[111], lucrând
ca pilot de curse comerciale[112] în exil. Mihai era interesat și de genealogia regală și aristocratică, oferindu-și în 1998 patronajul
onorific[113], împreună cu regele Juan Carlos I al Spaniei, republicării celebrului Almanah de laGotha.

La 10 mai 2007, regele Mihai a primit premiul Hanno R. Ellenbogen, o distincție acordată anual de Prague Society unei persoane
publice care a contribuit la înțelegerea și cooperarea internațională.[114] Laureații anteriori ai premiului sunt Vaclav Havel, fost
președinte al Cehoslovaciei (1990-1992) și Republicii Cehe (1992-2003), Lordul Robertson, fost secretar general al NATO (1999-
2004), Madeleine Albright, fost secretar de stat al SUA (1997-2001), maestrul Vladimir Ashkenazy și regizorul Miloš Forman. Din
2007, Regele Mihai este membru de onoare alAcademiei Române[115][116][117].

Titluri, onoruri și funcții

Prin naștere, Mihai deținea titlurile de principe de Hohenzollern-Sigmaringenși principe al României. La 4 ianuarie 1926 a devenit
principe moștenitor, în urma renunțării tatălui său la succesiunea tronului. Între 1927 și 1930 a fost regele României. După așa-zisa
restaurație a lui Carol al II-lea, a devenit principe moștenitor din nou, iar la propunerea lui Mihail Manoilescu i-a fost atribuit titlul
inventat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia (ortografiat voevod), propunere care a atras în parlament protestele lui Nicolae Iorga.
Din 6 septembrie 1940 până în 30 decembrie 1947 Mihai a fost din nouregele României. După abdicarea forțată, Mihai a continuat să
se intituleze rege. Într-un interviu de la începutul anilor '90, Mihai argumenta că poate fi numit fostul suveran, însă nu fostul rege.
După 2000, Mihai a întrerupt legăturile cu casa de Hohenzollern-Sigmaringenși a interzis membrilor familiei sale să mai poarte titlul
de Hohenzollern-Sigmaringen.[3]
Din 1941, regele Mihai a fost mareșal al României.[118] La 10 mai 1941, de ziua națională a României, prin decret semnat de Ion
[119]
Antonescu, regele Mihai a fost înălțat la gradul demareșal, bastonul fiindu-i înmânat de conducătorul statului.

Legiunea de Merit a armatei americane în grad de Comandant Șef (înengleză : Chief Commander of the
Legion of Merit)

Ordinul Victoria al URSS

[120]
Emblema de Onoare a Armatei României - 24 octombrie 2012

Arbore genealogic
Articol principal: Genealogia regelui Mihai I.

Note
1. ^ a b c d "Mihai al României" (https://d-nb.info/gnd/1191
72909), Gemeinsame Normdatei, accesat la 30
octombrie 2017
2. ^ a b c d http://szabadsag.ro/-/elhunyt-i-mihaly-roman-
kiraly, accesat la 5 decembrie 2017 Missing or empty
|title= (help)
3. ^ a b c Document regal (http://www.familiaregala.ro/ne
ws/1940/53/Document-Regal---10-mai-2011/), situl
Familiei Regale (http://www.familiaregala.ro/) accesat
pe 11 mai 2011
4. ^ A fost creată o clasă specială, în care avea ocazia să
interacționeze cu elevi din toate păturile societății
române.
5. ^ Actul semnat de el nu menționează niciodată
cuvântul abdicare, Carol lăsând astfel o portiță pentru
o viitoare întoarcere.
6. ^ Vlad Georgescu, Istoria românilor, pp. 252-253.
7. ^ Regele Mihai este grav bolnav și se retrage din viața
publică (http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stir 20. ^ en Raport secret CIA - RUMANIA, 5/10/1949(http
i/REGELE+MIHAI+SE+RETRAGE+DIN+VIA TA+PUBLI
CA), Digi24, 2 martie 2016, accesare la 2 martie 2016
8. ^ a b Armand Călinescu (1990),Însemnări politice,
Editura Humanitas, București, pagina 70.
9. ^ Alexandru Vaida Voevod. Memorii, vol. II. Prefață,
ediție îngrijită, note și comentarii de Alexandru Șerban.
Editura DACIA, Cluj-Napoca, 2006, p. 331
10. ^ Cristian Preda, Rumânii fericiți. Vot și putere de la
1831 până în prezent.Iași, Polirom, 2011, p. 167
11. ^ a b Normele fundamentale ale familiei regale a
României (http://www.familiaregala.ro/upload/p0002_N 23. ^ en Regele proclamă predarea națiunii și dorința de
ormeleRomana.pdf), situl oficial al familiei regale a
României (http://www.familiaregala.ro) la 8 ianuarie
2008
12. ^ Decret regal privind învestirea generalului Ion
Antonescu cu depline puteri(http://ebooks.unibuc.ro/ist
orie/istorie1918-1940/13-15.htm), 5 septembrie 1940
13. ^ a b c Keith Hitchins, România 1866-1947. Ediția a IV- 25. ^ en Enver Hodja.Titoiștii (http://www.marx2mao.co
a. Trad. George G. Potra și Delia Răzdolescu.
Humanitas, București, 2013, p. 526.ISBN 978-973-50-
3922-6
14. ^ Jacques de Launay, Mari decizii ale celui de-al doilea
război mondial 1942-1945, vol. II. Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1988, pp. 238-240
15. ^ en „Mareșalul Ion Antonescu”, situl WorldWar2.ro,
articolul Romanian Armed Forces in the Second World
War, accesat la 4 septembrie 2007(http://www.worldw
ar2.ro/generali/?article=96)
16. ^ „23 august - radiografia unei lovituri de Palat”,
paragraful „Predați comuniștilor”, Dosare ultrasecrete
(http://www.ziua.net/display.php?id=205697&data=200
6-08-19&ziua=31a759d5aafc28a47a9c0b5534f29c38) ,
Ziua, 19 august, 2006
17. ^ „Dictatura a luat sfârșit și cu ea încetează toate
asupririle - Din proclamația către țară a Regelui Mihai I
în noaptea de 23 august 1944”(http://www.curierulnati
onal.ro/Specializat/2004-08-07/“Dictatura+a+luat+sfarsi
t+si+cu+ea+inceteaza+toate+asupririle”), Curierul
Național, 7 august 2004
18. ^ Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului
român. Ed. Univers Enciclopedic, București, 1997, p.
444
19. ^ a b c d en Studiu de țară: RomâniaCap. 23 (http://c
ountrystudies.us/romania/23.htm), Biblioteca
Congresului S.U.A.
s://www.cia.gov/library/readingroom/docs/CIA-RDP78-
01617A001500040001-0.pdf)
21. ^ en Hitler recurge la „marionete” în România,
Washington Post, 25 august 1944(http://pqasb.pqarchi
ver.com/washingtonpost_historical/access/148133682.
html?did=148133682&FMT=ABS&FMTS=ABS:AI&dids
=148133682:148133682:&date=Aug+25%2C+1944&a
uthor=&pub=The+Washington+Post++)
22. ^ en Bulgaria - Rezistența bulgară la alianța Axei, (htt
p://www.britannica.com/eb/article-42751/Bulgaria)
Enciclopedia Britannica(http://www.britannica.com/)
a ajuta Aliații, The New York Times, 24 august 1944 (ht
tp://select.nytimes.com/gst/abstract.html?res=F4081FF
93D5B1B7B93C6AB1783D85F408485F9&scp=1)
24. ^ Armata Română în Al Doilea Război Mondial.
Romanian Army in World War II. București: Editura
Meridiane, 1995, p. 196
m/Other/TT82v.html). Editura Naim Frasheri,Tirana,
1982, pagina 518
26. ^ Pamfil Șeicaru despre 23 August:Mai multă rușine,
mai puține victime, Ziua, 16 august, 2004(http://www.zi
ua.ro/display.php?id=154945&data=2004-08-16&ziua=
30e1c7611c4e06fdbfb078bfa30189cc)
27. ^ O zi de august cu steagurile în bernă, Lumea
Magazin, august 2004
28. ^ en Al Doilea Război Mondial -- 60 de ani după:
fostul monarh român rememorează decizia de a
schimba alianțele (http://www.rferl.org/featuresarticle/2
005/05/38D4D252-BE7E-4943-A6A9-4E3C1B32A05F
html), Radio Europa Liberă, 6 mai 2005
29. ^ Keith Hitchins. România: 1866-1947. Ediția a IV-a.
Traducere din engleză de George G. Potra șiDelia
Răzdolescu. Ed. Humanitas, București, 2013, p. 590
30. ^ „Ceea ce s-a făcut cu România între 1945 și 1947 se 47. ^ Republica s-a instaurat cu pistolul(http://web.archiv
face și din 1989 încoace”(http://www.ziua.ro/display.ph
p?data=2000-08-23&id=49004), Ziua, 24 august 2000
31. ^
http://www.hoelseth.com/royalty/romania/mihai_merit.html
32. ^ http://www.romaniaregala.ro/jurnal/cuvintele-lui-
harry-truman/
33. ^ https://www.youtube.com/watch?v=Am9Sj7qT6Nc
34. ^ https://www.youtube.com/watch?v=RF7eRLn5GZE
35. ^ en Trăiesc din nou, de Ileana, principesa României,
cap. 21 (http://www.tkinter.smig.net/PrincessIleana/ILiv 50. ^ en Un rege și lovitura sa de stat(http://www.telegra
eAgain/Chapter21.htm)
36. ^ Cabinetul Negru de la Externe, ultimul bastion al
"imperialismului" (http://www.repereromanesti.ro/nr200 51. ^ en Regele fără tron al României supraviețuiește
50329/istorie_i.htm), site-ul Repere Românești (http://w
ww.repereromanesti.ro/), la data de 29 iulie 2007
37. ^ en Dezvoltarea forțelor armate române după Al
Doilea Război Mondial(http://lcweb2.loc.gov/cgi-bin/qu
ery/r?frd/cstdy:@field(DOCID+ro0197)), site-ul
Bibliotecii Congresului SUA, la data de9 decembrie
2006
38. ^ Istoria ca telenovela - Bârfele unui Raport Secret (III)
(http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/istoria-ca-teleno 53. ^
vela-barfele-unui-raport-secret-iii-18837.htm), 18 iunie
2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național, accesat la 5 iulie
2012
39. ^ "Procesul Maniu" (http://www.jurnalul.ro/jurnalul-natio
nal/procesul-maniu-7013.htm), 28 noiembrie 2006,
Lavinia Betea, Jurnalul Național, accesat la 5 iulie
2012
40. ^ en "Churchill l-a sfătuit pe Mihai să revină",
Washington Post, 31 decembrie 1947(http://pqasb.pqa
rchiver.com/washingtonpost_historical/access/2932876
32.html?did=293287632&FMT=ABS&FMTS=ABS:AI&d
ids=293287632:293287632:&date=Dec+31%2C+1947
&author=&pub=The+Washington+Post)
41. ^ en Speech al Majestății Sale Mihai I, Regele
României adresat Institutului Regal de Servicii Unite
pentru Studii de Apărare, Londra, 26 martie 1997(htt
p://www.cs.kent.edu/~amarcus/Mihai/english/agende/m
ar2697.html)
42. ^ a b en "Comprimare" (http://www.time.com/time/ma
gazine/article/0,9171,794131,00.html), Time, 12
ianuarie, 1948
43. ^ en My Enemy My Friend: Kadish for a Wehrmacht
Officer, de Tammy L McClure, iUniverse Inc., 2005,
pag. 76. O altă relatare din cartea opozantului anti-
comunist român Paul Goma"Jurnal pe sărite", pag. 57.
(http://paulgoma.free.fr/paulgoma_pdf/pdf/LRP_JURN
AL_PE_SARITE.pdf)
44. ^ Comunism - "Regele a plecat, trăiască republica!"(ht
tp://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/comunism-regele-
a-plecat-traiasca-republica-6034.htm), 13 decembrie
2006, Florin Mihai, Jurnalul Național, accesat la 5 iulie
2012
45. ^ en Două prințese exilate de regimul românesc,
New York Times, 12 ianuarie 1948(http://select.nytime
s.com/gst/abstract.html?res=F10610FF345C167B93C
. 1A8178AD85F4C8485F9&scp=1)
46. ^ en Mătușile lui Mihai ar putea fi și ele exilate(http://
select.nytimes.com/gst/abstract.html?res=F30914F735
5C167B93C5A9178AD85F4C8485F9&scp=1) , New
York Times, 7 ianuarie, 1948
e.org/20010503120228/www.geocities.com/capitolhill/l
obby/8957/960510.html), Ziua, interviu nedatat
48. ^ Cronologie (http://www.cs.kent.edu/~amarcus/Mihai/r
omanian/cronologiero.html), sit semioficial dedicat MS
Regelui Mihai I (http://www.cs.kent.edu/~amarcus/Miha
i/index.html), disponibil la data de 22 ianuarie 2008
49. ^ Principesa Margareta, desemnată succesoare
dinastică (http://www.antena3.ro/Se-implinesc-60-de-a
ni-de-cand-Romania-a-devenit-Republica_act_43794_
ext.html), Antena 3, 30 decembrie 2007
ph.co.uk/arts/main.jhtml?xml=/arts/2005/06/12/bopor1
2.xml), The Daily Telegraph, 12 iunie 2005
inamicilor și greutăților (http://www.nytimes.com/2007/0
1/27/world/europe/27michael.html?_r=1&oref=slogin) ,
New York Times, 27 ianuarie 2007
52. ^ a b Întoarcerea de la Londra și abdicarea(http://www.
jurnalul.ro/special/intoarcerea-de-la-londra-si-abdicare
a-33199.htm), 17 noiembrie 2005, Mihai Pelin,Jurnalul
Național, accesat la 5 iulie 2012
a b Comunism - Abdicarea Regelui Mihai I(http://ww
w.jurnalul.ro/jurnalul-national/comunism-abdicarea-reg
elui-mihai-i-6092.htm), 12 decembrie 2006, Florin
Mihai, Jurnalul Național, accesat la 5 iulie 2012
54. ^ en Pavel Sudoplatov, Anatoli Sudoplatov, Jerrold L.
Schecter, Leona P. Schecter, Special Tasks: The
Memoirs of an Unwanted Witness—A Soviet
Spymaster. Editura Little, Brown and Company,
Boston, 1994, pagina 232. ISBN 0-316-77352-2:
"Stalin instructed Molotov to obstruct the
implementation of the Marshall Plan in Eastern Europe.
This was carried out in various ways. Vyshinsky
personally conducted negotiations with King Michael of
Romania for his abdication, guaranteeing part of his
pension in Mexico."
55. ^ Dr. Petru Groza a fost ultimul intelectual de școală
veche (http://www.agenda.ro/2005/40-05-senz3.htm),
Agenda Zilei (http://www.agenda.ro/index.htm), 1
octombrie 2005
56. ^ a b en Enver Hodja.Titoiștii (http://www.marx2mao.c
om/Other/TT82v.html). Editura <<Naim Frasheri>>,
Tirana, 1982, paginile 519-522, 572
57. ^ en Nikita Sergeevich Khrushchev, Sergeĭ
Khrushchev. Memoirs of Nikita Khrushchev:
Statesman, 1953-1964 (Memoriile lui Hrușciov: Om de
stat, 1953-1964) (http://books.google.com/books?id=E
kFZqlgdzCkC&pg=RA1-PA701&dq=king+michael+rom
ania&sig=s9B8__XDcPT1NZr2s6G55jEOdyA) , editura
Pennsylvania State University Press,2007, pagina
701, ISBN 0-271-02935-8
58. ^ a b Anna și cu mine (http://www.time.com/time/magaz
ine/article/0,9171,779700,00.html), Time, 15 martie,
1948
 1948
59. ^ a b en Diverse (http://evz.ro/articole/detalii-articol/67
7728/Miscellaneous/), Evenimentul Zilei, 24 martie
2005
60. ^ en Diverse (http://evz.ro/articole/detalii-articol/6768
30/Miscellaneous/), Evenimentul Zilei, 14 martie 2005
61. ^ a b en Artă fierbinte, bani reci ("Hot Art, Cold Cash")
(http://web.archive.org/web/20070710080141/www .mic
helvanrijn.nl/artnews/mvrhotartcoldcash.pdf), pag. 177,
184, de Michel van Rijn. Editura Little Brown & Co.,
octombrie 1994. Pentru mai multe informații despre
expertul poliției britanice în traficul cu artă Michel van
Rijn, vedeți 1 (http://www.museum-security.org/cyprus- 78. ^ en Nikita Sergeevich Khrushchev, Sergeĭ
and-michel-van-rijn.htm)și 2. (http://news.bbc.co.uk/1/
hi/entertainment/arts/3724256.stm)
62. ^ "Monarhia, singurul bastion împotriva comuniștilor"(h
ttp://www.adevarul.ro/actualitate/Monarhia-singurul-bas
tion-impotriva-comunistilor_0_34197989.html) , 29
decembrie 2007, George Rădulescu,Adevărul,
accesat la 12 iulie 2012
63. ^ Mihai Pelin a încetat din viață(http://www.romanialib
era.ro/a113797/mihai-pelin-a-incetat-din-viata.html) , tp://www.time.com/time/magazine/article/0,9171,85590
România liberă, 17 decembrie 2007
64. ^ a b (http://www.revista22.ro/html/index.php?art=2523
&nr=2006-03-08)Andrei Pippidi, Regele și țara, revista
"22", 8 martie 2006
65. ^ Speranța Lia Roberts (http://evz.ro/articole/detalii-arti 81. ^ Viața Majestății sale Regele Mihai I in exil(http://ww
col/639273/Speranta-Lia-Roberts/), Evenimentul Zilei,
18 ianuarie 2004
66. ^ Madonna lui Raibolini la MNAR, Ziua, 20 noiembrie
2004 (http://ziua.ro/display.php?id=162992&data=2004
-11-20&ziua=1e5692b536aa233f6d6ac3b1d11dd6c9)
67. ^ O DONAȚIE PRESTIGIOASĂ: „Madona cu pruncul”
de Francesco Raibolini, numit Il Francia, situl Online
Gallery la data de 9 decembrie 2006(http://www.online
gallery.ro/museums/muzeul_de_arta/donatie.html)
68. ^ Nu exista dovezi ca Regele Mihai ar fi scos tablouri
din tara (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/exist
a-dovezi-Regele-Mihai-tablouri_0_62396078.html) , 19 85. ^ en EX-KING MICHAEL OF RUMANIA BECOMES
aprilie 2005, Mircea Marian,Adevărul, accesat la 12
iulie 2012
69. ^ Mărturii de istorie contemporană. Peleș, ianuarie-
aprilie 1948. Inventarierea bunurilor de artă foste
regale (III), de Radu Bogdan, doctor în istorie(http://w
ww.itcnet.ro/history/archive/mi1998/current10/mi18.ht
m), Magazin istoric, octombrie 1998
70. ^ en "Regele exilat ar trebui să devină pilot'", BBC, 2
ianuarie, 2005 (http://news.bbc.co.uk/1/hi/uk/4118629.
stm)
71. ^ Regele Mihai în exil - de la crescător de pui la pilot
de încercare și broker, agenția Rompres citată de
Jurnalul de Botoșani și Dorohoi, 13 aprilie, 2005(http://
www.jurnalulbtd.ro/articol-Regele-Mihai-in-exil---de-la-c
rescator-de-pui-la-pilot-de-incercare-si-broker-35-532.h
tml)
72. ^ "Romania sub Regele Mihai I"(http://www.familiareg
ala.ro/?id2=010202&lng=), situl Familiei Regale (http://
www.familiaregala.ro/), la data de 12 aprilie 2008
73. ^ Interviul Regelui Mihai acordat ziarului Ziua, nedatat.
(http://web.archive.org/20010503120228/www .geocitie
s.com/capitolhill/lobby/8957/960510.html)
74. ^ "NATO era mai important in sens militar, insa Europa
este politic mai mult decat ne dam seama acum"
afirma M.S. Regele Mihai(http://www.adevarul.ro/actua
litate/politica/NATO-Europa-MS-Regele-Mihai_0_6239
5024.html), 3 mai 2005, Val Valcu, Adevărul, accesat la
12 iulie 2012
75. ^ a b en "Oameni", Time, 22 martie, 1948 (http://www.
time.com/time/magazine/article/0,9171,804493,00.htm
l)
76. ^ Magheru, printre cele mai scumpe bulevarde din
lume, Bloombiz.ro, 30 octombrie 2006(http://www.bloo
mbiz.ro/Magheru_printre_cele_mai_scumpe_bulevarde
_din_lume_--a67774.html)
77. ^ a b en "Jaloane" (http://www.time.com/time/magazin
e/article/0,9171,798826,00.html), Time, 21 iunie, 1948
Khrushchev. Memoirs of Nikita Khrushchev:
Statesman, 1953-1964 (Memoriile lui Hrușciov: Om de
stat, 1953-1964) (http://books.google.com/books?id=E
kFZqlgdzCkC&pg=RA1-PA947&vq=hohenzollern&sig=
r8A9Ly8-azWqIgPJ9DyjM_fZ2Tw), editura
Pennsylvania State University Press,2007, pagina
947, ISBN 0-271-02935-8
79. ^ en "Reuniune în Davos", Time, 2 februarie 1948 (ht
4,00.html)
80. ^ "Regele și patriarhul" (http://www.romanialibera.ro/a1
07612/regele-si-patriarhul.html), România Liberă, 3
octombrie 2007
w.trilulilu.ro/garidu191/a936ee0e75f563)
82. ^
http://www.antena3.ro/economic/media/desecretizarea-
dosarului-de-urmarire-a-regelui-mihai-duminica-in-
premiera-232705.html
83. ^ en "Ex-regele Mihai al României devine grădinar de
piață, 1953" (http://www.britishpathe.com/record.php?i
d=65398), British Pathe (http://www.britishpathe.com/),
disponibil la 18 octombrie, 2009
84. ^ Regele Mihai povestind despre viata sa in exil(http://
www.trilulilu.ro/garidu191/a936ee0e75f563)
MARKET GARDENER(http://www.britishpathe.com/re
cord.php?id=65398)
86. ^ Biografia regelui Mihai (http://www.gbnews.ro/docum
entele-unei-biografii-de-excep%C8%9Bie-regele-mihai-
i.html)
87. ^ Majestatea Sa, Regele Mihai I al României la 87 de
ani (http://www.vestul.ro/stiri/210/majestatea-sa-regele-
mihai-i-al-romaniei-la-87-de-ani.htm)
88. ^ Mihai al României, O domnie întreruptă. Convorbiri
cu Philippe Viguié-Desplaces (1995), București: Ed.
Libra
89. ^ Expelling Former King, Romanians Cite 'Stunt',New
York Times, 27 decembrie 1990 (http://www.nytimes.co
m/1990/12/27/world/expelling-former-king-romanians-ci
te-stunt.html?pagewanted=all&src=pm)
90. ^ [ http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-112675 ], de
la minutul 9
91. ^ Biografie (http://www.familiaregala.ro/ro/ms-regele-mi
hai-i/biografie/), situl Familiei Regale (http://www.famili
aregala.ro/), accesat la 18 decembrie 2011
92. ^ „genealogia completă a monarhiei române (în lb.
engleză) (http://www.btinternet.com/~allan_raymond/R
oumanian_Royal_Family.htm)”. Există o versiune
arhivată (http://archive.is/iDUS)la 21 iulie 2012.
http://www.btinternet.com/~allan_raymond/Roumanian_Royal_F
 93. ^ Principesa Margareta, moștenitoarea tronului 108. ^ Andrei Săvulescu, Regele Mihai - automobilist,
României (http://evz.ro/articole/detalii-articol/473235/Pr mecanic, pilot profesionist, ed. Humanitas, București,
incipesa-Margareta-mostenitoarea-coroanei-regale/) 1996 (http://hem.passagen.se/vlad/rm.gif)
Evenimentul Zilei, 30 decembrie 2007 109. ^ en Regele Mihai al României conducând în jos pe
94. ^ O constituție dinastică, (http://www.romanialibera.ro/a scările de la ieșirea din castelul de la Sinaia, Time &
115044/o-constitutie-dinastica.html)România liberă, 9 Life Pictures/Getty Images, 1 aprilie 1946(http://www.g
ianuarie 2008 ettyimages.com/detail/news-photo/king-michael-of-rum
95. ^ Regele și Margareta - De „Ziua Republicii”, Mihai și-a ania-driving-down-steps-leading-out-of-news-photo/50
desemnat succesoarea(http://www.jurnalul.ro/special/r 864710)
egele-si-margareta-de-a-ziua-republicii-mihai-si-a-dese 110. ^ en Regele Mihai al României conducând în jos pe
mnat-succesoarea-112922.htm), 2 ianuarie 2008, scările de la ieșirea din castelul de la Sinaia, Time &
Ilarion Tiu, Jurnalul Național, accesat la 5 iulie 2012 Life Pictures/Getty Images, 1 aprilie 1946(http://www.g
96. ^ Actorul Duda în rolul vieții: Principe Consort al ettyimages.com/detail/news-photo/king-michael-of-rum
României (http://www.cotidianul.ro/index.php?id=16726 ania-driving-down-steps-leading-out-of-news-photo/50
&art=40834&cHash=23262d91ef), Cotidianul, 3 864714)
ianuarie 2008 111. ^ "Regele Mihai aviator" (http://www.aviatori.ro/galerie.
97. ^ Mihai I a trântit ușa Casei de Hohenzollern(http://ww php?gallery_id=13), situl http://www.aviatori.ro/
w.adevarul.ro/actualitate/Mihai_I_a_trantit_usa_Casei_ website, accesat pe 27 martie, 2013
de_Hohenzollern_0_478152756.html), Adevărul, 112. ^ en Ex-regele Mihai în Elveția, unde lucrează pentru
accesat la 11 mai 2011 o companie americană de avioane, Time Life
98. ^ Filip-Lucian Iorga : “Casa Regala a Romaniei nu are Pictures/Getty Images, 1 ianuarie 1957(http://www.gett
de ce sa ramana legata acum de zona umbroasa a yimages.com/detail/news-photo/ex-king-michael-in-swit
familiei de Hohenzollern”(http://www.hotnews.ro/stiri-e zerland-where-he-works-for-an-news-photo/50344523)
sential-8613286-filip-lucian-iorga-casa-regala-romaniei 113. ^ Renașterea lui Gotha (în franceză), Le Figaro, 14
-nu-are-ramana-legata-acum-zona-umbroasa-familiei-h mai 1998
ohenzollern.htm), Hotnews.ro accesat la 14 mai 2011
114. ^ Pentru prima oară Regele Mihai transmite un mesaj
99. ^ https://www.youtube.com/watch?v=-Aww8T3Go5Y politic - Casa Regală cere schimbarea Constituției(htt
100. ^ Tom Gallagher, Acarul păun european, în: România p://www.globalpanel.org/english/presscenter/pressrele
Liberă, 30 iunie 2006 (http://www.romanialibera.ro/a77 ases/About_MSE_GP/07-05-11-Regele_mihai_HRE.ht
231/acarul-paun-european.html) ml), Gardianul, 11 mai 2007
101. ^ Prințul Charles și-a luat casa între țigani, Libertatea, 115. ^ Academia Română - Membri de onoare(http://www.a
24 septembrie 2006 (http://www.libertatea.ro/index.ph cademiaromana.ro/bdar/armembriO.php), accesat 19
p?section=articole&screen=stire&sid=163329) septembrie 2016
102. ^ Regele la 85 de ani, Ziua, 25 octombrie 2006(http:// 116. ^ Comunicat (http://www.familiaregala.ro/?id2=020202
www.ziua.ro/display.php?id=209804&data=2006-10-2 14&lng=), situl Familiei Regale (http://www.familiaregal
5) a.ro/), 8 aprilie 2008
103. ^ "PNL: Monarhia salvează Băsescu-mania"(http://ww 117. ^ Patriarhul Daniel și regele Mihai au devenit membri
w.cotidianul.ro/pnl_monarhia_salveaza_basescu_mani ai Academiei Române (http://www.antena3.ro/Patriarhu
a-56647.html), Cotidianul, 31 august 2008 l-Daniel-si-Regele-Mihai-au-devenit-membri-ai-Academ
104. ^ "Monarhia, dorită de doar 16% din populație"(http:// iei-Romane_clt_43452_ext.html), Antena 3, 19
www.cotidianul.ro/monarhia_dorita_de_doar_16_din_p decembrie 2007
opulatie-58787.html), Cotidianul 21 septembrie 2008 118. ^ Nicolae C. Nicolescu, Șefii de stat și de guvern ai
105. ^ "Sondaj deschis Realitatea TV"(http://www.realitate României, Ed. Meronia, București, 2003, p. 46.
a.net/sondaj-sunteti-de-acord-cu-revenirea-la-monarhi 119. ^ Activitatea politică a regelui Mihai(http://www.ioansc
e_827400.html), Realitatea TV 21 aprilie 2011 urtu.ro/content/view/26/28/), articol de Ioan Scurtu.
106. ^ Regele și saltimbancul (http://evz.ro/articole/detalii-ar Accesat la 25 noiembrie 2010
ticol/636640/Regele-si-saltimbancul), Evenimentul 120. ^ „Iliescu si Constantinescu au primit Emblema de
Zilei, 17 decembrie 2003 Onoare a Armatei (http://www.ziare.com/ion-iliescu/pre
107. ^ Secretele accidentelor de mașină produse de Regele sedinte/iliescu-si-constantinescu-au-primit-emblema-de
Mihai și Nicu Ceaușescu(http://www.evz.ro/secretele-a -onoare-a-armatei-1197560)”.
ccidentelor-de-masina-produse-de-regele-mihai-si-nicu http://www.ziare.com/ion-iliescu/presedinte/iliescu-si-
-ceausescu-1029556.html), Evenimentul Zilei, 25 constantinescu-au-primit-emblema-de-onoare-a-
martie 2013 armatei-1197560.

Bibliografie
Mircea Ciobanu - Convorbiri cu Mihai I al României, Editura Humanitas, 2008
Mircea Ionnițiu - Amintiri și reflecțiuni, Editura Enciclopedică, 1993
Philippe Viguié-Desplaces - Majestatea Sa Regele Mihai I al României - O domnie întreruptă. Convorbiri cu Philippe
Viguié-Desplaces, Editura Libra, 1995
Sir Ivor Porter - Mihai I al României. Regele și Țara, Editura ALLFA, 2007
 Eleodor Focșeneanu - Istoria constituțională a României (1859-2003) , ediția a III-a (volum disponibil integral public
prin dorința autorului) și edițiile anterioare.
Vlad Georgescu, Istoria românilor. De la origini pînă în zilele noastre, Ediția a III-a, Humanitas, București, 1992ISBN
973-28-0265-0

Bibliografie suplimentară
Principele Radu al României, „Anul Regelui”, Editura Curtea Veche, 2011 - recenzie
Diana Mandache, „Regele Mihai. Album istoric”, 2013 - recenzie 1, recenzie 2

Vezi și
Cronologia regelui Mihai
Cronologia monarhiei în România
Crucea Casei Regale a Romaniei
Casa Regală de Hohenzollern-Sigmaringen
Descendenții reginei Victoria a Regatului Unit
Colecția Regală de artă contemporană
Decorația Regală „Nihil Sine Deo”
Genealogia M.S.R. Mihai I al României, numerotația Sosa-Stradonitz
Hohenzollern-Sigmaringen
Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate
Monarhia în România
Ordinea de succesiune la tronul României
Ordine, decorații și medalii ale Casei Regale a României
Ordinul Carol I
Regii României
Reginele României
Lista șefilor de stat ai României

Legături externe
ro Situl Familiei Regale a României
ro Mihai I (n. 1921, Sinaia), rege al României (1927-1930, sub regență și 1940-1947)
, dexonline.ro (DE (1993-
2009))
ro Sit pentru susținerea monarhiei în România
ro Majestatea Sa Regele Mihai I de România - sit semioficial[nefuncțională]
ro Viața Regelui Mihai, situl oficial al ASS Radu
, Prinț de Hohenzollern-Veringen
en Mihai de România, interviu din 1990 cu Peter Kurth
en Regele României rememorează sacrificiile , Prague Post, mai 2005
en Am domnit în întuneric”, The Spectator, 14 iunie 1997
en Al Doilea Război Mondial - 60 de ani mai târziu: Fostul monarh român rememorează decizia de a schimba
alianțele, 6 mai 2005, Eugen Tomiuc, Radio Europa Liberă
en Un Rege și lovitura sa, The Daily Telegraph, 12/06/2005
en Căutând un lider, The Washington Times, 17 aprilie 2006
ro Agenda Casei Regale, site-ul oficial al ASS Radu, prinț de Hohenzollern-V eringen
ro Monarhia - punct și de la capăt..., 10 mai 2006, Loreta Popa,Jurnalul Național
ro Regele și saltimbancul, 17 decembrie 2003, Evenimentul zilei
ro Regele Mihai, retrocedare de un miliard de euro , 27 aprilie 2007, România Liberă
ro Harta marilor retrocedări (II), 18 aprilie 2007, România Liberă
Intoarcerea de la Londra si abdicarea, 17 noiembrie 2005, Mihai Pelin,Jurnalul Național
Cum a abdicat Regele Mihai, 28 ianuarie 2012, Adevărul - articol Historia
Articole despre Regele Mihai, la Jurnalul Național
Articole biografice

Revanșa Regelui, 20 aprilie 2006, Laurentiu Ciocazanu,Evenimentul zilei

Iubire interzisă: Regele Mihai cu moștenitoarea Imperiului Malaxa, 30 Iulie 2011, Nicoleta Savin,Evenimentul zilei
Regele Mihai I, la 90 de ani. Cele mai controversate momente ale vieții, 24 Octombrie 2011, Roxana Roseti, Adrian
Pătrușcă, Evenimentul zilei
Cel mai mare secret din viața Regelui Mihai, 25 Octombrie 2011, Adrian Pătrușcă,Evenimentul zilei
Abdicarea forțată a Regelui Mihai, 4 Ianuarie 2008, Nicolae Drăgușin,România liberă
ANIVERSARE REGALĂ: ‘Crainicul de glorie’, după 88 de ani , 25 Octombrie 2009, Vlad Stoicescu,Evenimentul zilei
65 de ani de la abdicarea regelui Mihai, 30 decembrie 2012, ``Ziarul Unirea``
Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – M
Interviuri

Amintirile unui suveran, 8 mai 2005, Loreta Popa,Jurnalul Național

Regele Mihai, într-un interviu pentru o revistă rusă: Hitler m-a detestat mereu. Antonescu nu m-a respectat și m-a
ignorat, 28 mai 2011, Adevărul
Regele Mihai: "Nu pot să-l iert vreodată pe Churchill, care ne-a aruncat în mâinile rușilor"
, 26 decembrie 2011, Mihai
Mateaș, Adevărul
Amintirile unui suveran, 8 mai 2005, Loreta Popa,Jurnalul Național

Mihai I al României
Casa de Hohenzollern-Sigmaringen
Ramură a Casa de Hohenzollern
Naștere: 25 octombrie 1921

Titluri regale
Predecesor: Rege al României Succesor:
Ferdinand 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930 Carol II
Rege al României
Predecesor: Vacant
6 septembrie 1940 – 30 decembrie
Carol II Monarhie abolită
1947

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mihai_I_al_României&oldid=11495979

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 8 decembrie 2017, ora 21:58.

Acest text este disponibil sub licențaCreative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice
; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.