Valoarea stilistică a prezentului – fragment Morometii

Incipitul părții a treia a romanului Moromeții ilustrează pregătirea ritualică a Secerișului de întreaga
comunitate a satului, scena marcând parcă un ceremonial mitic străvechi, specific unui cod existențial al
țăranului. Având o valoare generică, scena surprinde imaginea domestică a unei familii țărănești, simbolică
pentru reprezentarea fidelă a civilizației arhaice, sătești și raporturile dintre membrii ei: ,,Omul se scoală,
trezește copiii, înhamă caii și umblă de colo până în colo prin curte,,(...)intră în casă și strigă la femeie fără
rost, întrebând-o dacă a pus mâncarea în căruță; muierea se supără și-i răspunde că a pus-o demult,,.
Bărbatul este primul care se trezește, pregătește uneltele și caii, și se asigură că totul este la locul lui, în
timp ce femeia este cea care asigură mâncarea, iar copiii, chiar și cel mai mic dintre ei, care are doar ,,cinci-
șase ani,, trebuie să participe la seceriș. Folosirea prezentului îi conferă, de asemenea, fragmentului un
grad mare de generalitate, semnificația unei acțiuni repetate, unui ritual străvechi, a unei tradiții urmate de
secole, și fixarea ei în istoria și existența unei civilizații.

Totodată, prezentul narativ, în fragmentul dat, propune o perspectivă sincronică, în care timpul
narării și timpul evenimentelor narate se suprapun și induce cititorului sentimentul participării directe la
evenimentele istorisite, creeând iluzia că acestea sunt relatate pe măsură ce se desfășoară. Astfel, drumul
spre câmpie se desfășoară odată cu mersul căruțelor pe ,,bătătura ce curge spre șosea,, , pe ,,podișca de
lemn,, , dincolo de care ,,ies din sat, prin toate ulițele și ulcioarele,, și ,,străbat câmpul,, , lăsând ,,în urmă
casele goale și drumul pustiu,,. Această impresie este completată de verbele (,,curge,, ,pătrunde,,,
,,aleargă,,) și imaginile ce sugerează mișcare, care animă și imprimă dinamism scenei: ,,deschiderea porții se
face cu repeziciune,, , căruța pornește zdroncănind rău,,). Astfel, scriitorul dă iluzia vieții, personajele sale
par să prindă viață în fața cititorilor săi, imaginea femeii alergând ,,pierdută,, înapoi la căruță cu legăturica
în mână,, pe care o uitase să o pună, urmată de scurta interacțiune a soților, conturează o imagine veridică
a existenței sătești, a vieții de la țară.