GESTIUNEA PRODUCŢIEI, CALITĂŢII PRODUCŢIEI, RESURSELOR

UMANE, MATERIALE, FINANCIARE ŞI ACTIVITĂŢII CREATIV-

INOVATIVE

GESTIUNEA PRODUCŢIEI
Reprezintã un concept complex care cuprinde ansamblul activitãților efectuate de o
întreprindere din momentul identificãrii cerințelor pieței pânã în momentul distribuirii cãtre
beneficiar a bunurilor solicitate.
Gestiunea producției implicã o colaborare dinamicã între toate compartimentele
funcționale și de producție ce participã la realizarea ciclului de producție și de comercializare.
Într-o intreprindere industrialã, ciclul activitãților legate de gestiunea producției este
format din:
- ciclul de comercializare;
- ciclul de producție,
produsul aflându-se la intersecția acestora.
Ciclul de comercializare începe cu demersul comercial, prin care serviciul comercial sau
direcția comerciala stabilește:
a) nevoile clienților pentru produse, lucrãri sau servicii;
b) volumul producției de executat;
c) eșalonarea în timp a distribuirii produselor cãtre clienți.
În funcție de solicitarea clienților, se realizeazã etape de lansarea comenzii,ca document
juridic între întreprindere și client.
Asigurarea fabricației efective a comenzii (produsului sau lucrãrii) se face de catre
funcțiunea „Productie‟, care prin funcția de „Control‟ (C.T.C.) asigurã conformitatea produsului
cu documentația tehnicã elaborate (de serviciul studii, Metode-serviciul tehnic, funcția C-D)
Un factor (etapã) important în gestiunea producției este programarea și urmãrirea
producției care realizeazã în principal urmãtoarele activitãți:
1.primirea, preluarea și lansarea comenzilor;
2.optimizarea structurii sortimentelor de fabricat pe termen scurt;
3.întocmirea programelor de producție;
4.repartizarea lucrãrilor din programul de producție în timp și spațiu;
5.ocuparea continuã a locurilor de muncã;

1
6.minimizarea stocurilor de producție;
7.programarea elementelor auxiliare fabricației (utilitãți) care ajuta la realizarea producției;
8.asigurarea dispecerizãrii, urmãririi și actualizarii programelor de producție;
9.respectarea termenelor de livrare.
Desfãșurarea normalã a activitãții de programare și urmãrirea producției se asigurã de
compartimentul de specialitate (de programare) din cadrul firmei.

GESTIUNEA CALITĂŢII PRODUCŢIEI

Gestiunea calitãții reprezintã un concept al gestiunii economice a întreprinderii care
definește ca obiectiv prioritar esential identificarea, evaluarea și compararea permanentã a
costurilor și efectelor economice ale calitãții.
Costul calitãții producției unei întreprinderi se poate stabili prin luarea în considerație
a urmãtoarelor categorii de cheltuieli:
- cheltuieli pentru prevenirea defectelor și asigurarea calitãții;
- cheltuieli pentru evaluarea calitãții;
- cheltuieli aferente pierderilor datorate noncalitãții (lipsei de calitate).

Pentru evaluarea costului calitãții este necesarã o stransã cooperare între

compartimentele: C.T.C., A.Q., contabilitate, financiar, concepție-proiectare, personal-
salarizare (si altele), aprovizionare, desfacere.
Obiective derivate din obiectivul prioritar esential al gestiunii calitãții:
1. trebuie sã:
- conducã la elaborarea unei strategii a calitãții;
- stabileascã pe termen lung metodele adecvate de mãsurare, analizare, optimizare și informare
în sfera calitãții;
- integreze unitar toate fazele de realizare și urmãrire în exploatarea produsului, incepând cu
etapa de concepție-proiectare și finalizând cu prelucrarea informațiilor privind comportarea
produselor la utilizatori;
2. realizarea de studii tehnico-economice privind calitatea, schimbãrile tehnice, tehnologice sau
organizatorice viitoare, privind tendințele pieței etc.
5.stabilirea precisã a responsabilitãților furnizori-producãtori -beneficiari (în ceea ce privește
calitatea materiilor prime, materialelor, produselor și exploatãrii acestora),la un nivel realist,
care poate fi indeplinit.

GESTIUNEA RESURSELOR UMANE

2
 Succesul întreprinderii și gradul ei de competitivitate depind în mare mãsura de calitatea și
motivarea angajaților sãi.
Obiectivul gestionarii resurselor umane este de a previziona și pregãti evoluțiile
cantitative și calitative care vor afecta resursele umane pe termen mediu și lung, astfel încât
acestea sã poata fi adaptate la nevoile întreprinderii.
În previzionarea structurii și numãrului de personal necesar pentru realizarea obiectivelor
firmei (în general) se parcurg urmatoarele etape :
1. previzionarea numãrului necesar de personal ;
2. compararea necesarului de personal previzionat cu rezerva de candidați potențiali din
interiorul firmei (cei existenți-rezerva de cadre);
3. întocmirea -pe baza concluziilor desprinse din etapele anterioare -a programului de
pregãtire (pentru candidații din interiorul firmei) și de recrutare personal (pentru candidații
din exterior).
Punctul de plecare în gestiunea resurselor umane într-o întreprindere este proiectarea și
descrierea posturilor.
O gestionare optimã a resurselor umane presupune :
- cunoașterea necesarului (nevoilor) și resurselor de personal;
- formarea profesionalã ;
- recrutarea personalului;
- previzionarea fluctuației personalului ;
- adoptarea unor politici salariale eficiente ;
- obținerea informațiilor complementare asupra climatului social general, asupra structurii
populației active (în cautarea unui loc de muncã).
Dupã analiza necesarului de personal și intocmirea fișei fiecãrui post se impune selecția
viitorilor angajati, ceea ce presupune existenta unui numar suficient de candidați (cererea >
oferta).

GESTIUNEA RESURSELOR MATERIALE

Funcțiunea comercialã la nivelul firmei, are ca obiect conectarea acesteia pe planul asigurãrii
resurselor materiale și a vânzãrilor. Ea grupeazã activitãți din domeniul aprovizionãrii tehnico-
materiale și al desfacerii (vânzãrii).
1) În domeniul aprovizionãrii, întreprinderea își stabilește:
a) necesarul de materii prime, materiale, combustibil, energie etc. din țarã îi din import, cu
termene de livrare;
3
b) stocurile de producție;
c) încheie contracte economice cu diverși furnizori;
d) recepționeazã bunurile aprovizionate și asigurã depozitarea acestora.
2) În domeniul desfacerii (vânzãrii) ,firma :
- încheie contracte cu diverși beneficiari (clienți) pentru produsele din domeniul sãu de
activitate;
- livreazã mãrfurile la termenele și conform clauzelor contractuale stabilite;
- prospecteazã piața și negociazã vânzarea produselor sale .
Derularea normalã a proceselor de aprovizionare și desfacere presupune existența și
funcționarea optimã, în cadrul structurii organizatorice a firmei a unor compartimente
specializate.
În general activitatea comercialã este condusa de o direcție sau un serviciu, plasat la același
nivel ierarhic cu celelalte direcții (sau compartimente ) din cadrul firmei (ex. producție,
financiar, contabilitate, administrativ, personal etc).
Direcția comercialã (sau serviciul financiar) coordoneazã serviciile comerciale, care trebuie
sã realizeze urmãtoarele funcții principale :
a) funcția de informare - studii;
b) funcția de comunicare;
c) funcția de vânzare;
d) funcția de aprovizionare tehnico-materialã.
Activitatea de marketing se impune ca:
1. element de referințã pentru activitatea firmei;
2. punct de plecare în organizarea întregului proces de producție și circulație a mãrfurilor,
fiind baza fundamentãrii principalelor decizii ale managementului întreprinderii, în
domeniul producției și al desfacerii.
Marketingul în general, se referã la cercetarea pieței și la adaptarea producției la cerere.
Activitatea de marketing presupune :
1) în domeniul studiilor și cercetãrilor de piațã :
- determinarea mãrimii și structurii pieței produselor existente;
- estimarea cererii pentru produsele noi;
- determinarea particularitãților pieței propriilor produse și întreprinderilor concurente;
- efectuarea analizei vânzãrilor și a previziunilor asupra acestora;
- definirea orientãrilor posibile în evoluția cererii.
2) în domeniul produselor și al orientãrii producției :

4
 - stabilirea tendințelor evoluției produselor pe plan mondial, a tendintțelor și mutațiilor
în evoluția consumatorilor etc.
3) în domeniul promovãrii și publicitãții:
-efectuarea de cercetãri motivaționale în rândul consumatorilor, participarea la târguri și
expoziții.
4) în domeniul distribuției și al cercetãrii tehnicilor de vânzare :
- evaluarea metodelor de vânzare;
- analiza canalelor de distribuție proprii și ale firmelor concurente etc.

GESTIUNEA ACTIVITĂŢII CREATIV – INOVATIVE

În condițiile economiei de piațã, restructurarea și modernizarea producției reprezintã
(este) o necesitate obiectivã a managementului performant.
În planul acțiunii, agenții economici alocã un volum cât mai mare de resurse financiare,
materiale, umane pentru activitãțile de cercetare- dezvoltare, pentru producerea de idei, de
produse noi, de tehnologii noi, pentru elaborarea și aplicarea unor metode adecvate de gestiune.
Restructurarea este procesul reorientarii, reprofilãrii, reașezãrii generale sau parțiale a
structurilor economice existente pe criterii de eficiențã și rentabilitate, completãrii lor cu noi poli
industriali, agricoli și terțiari (servicii), sectoare și chiar ramuri (economice).
Restructurarea presupune realizarea unor corelatii optime, dinamice, care sã permitã
funcționarea armonioasã și creșterea economicã pe toate palierele vieții economico-sociale.
Restructurarea vizeazã douã directții importante:
- prima direcție se referã la procesul de transformare a „gigantilor economici‟ în unitãți de
dimensiuni compatibile cu cerințele eliminãrii rigiditãții tehnologice și organizatorice și (cu cele)
ale cresșterii gradului de adaptabilitate la cerințele impuse de piața liberã;
- o altã direcție se referã la strategia de piațã a firmelor.
Modernizarea constã în:
1. racordarea permanentã a structurilor economiei naționale la cele mai noi cuceriri ale
revoluției tehnico-științifice mondiale;
2. promovarea tehnicii și tehnologiei moderne;
3. reutilarea și retehnologizarea întreprinderilor;
4. modernizarea activitãții manageriale.
Modernizarea poate fi : tehnicã, tehnologicã, organizatoricã, manageriala.
Amploarea procesului de modernizare economicã reclamã elaborarea unor programe strategice
de promovare a progresului tehnic, finanțrea cercetãrii proprii, importul de tehnologii.

5
La nivel microeconomic (firmei) creativitatea si inovarea au rol major ca factor determinant
al competitivitatii si al cresterii economice.
-Daca firma inoveaza numai pentru a-si pastra o anumita pozitie pe piata, inseamna ca
practica o inovatie defensivaa produsului.
- Daca incearca sa se desprinda din “pluton” oferind un produs mai avansat din punct de
vedere tehnic, inseamna ca ea practica o politica ofensiva de inovare.
Politica de inovare promovata de firma este cea care determina pozitia ei competitiva fata de
alte firme.

GESTIUNEA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII

cuprinde ansamblul acțiunilor de administrare a resurselor financiare ale firmei, folosind în
acest scop metode de analizã și instrumente operaționale care sã-i asigure o integrare eficace
în mediul financiar.
Gestiunea financiarã a întreprinderii integreazã douã domenii specializate și independente:
- domeniul operațional ( și anume: credite, trezorerie, operațiuni financiare);
- domeniul funcțional (planificare financiarã, analizã financiarã, studii de rentabilitate).

Scopul fundamental al gestiunii financiare este sã asigure maximizarea valorii întreprinderii

și implicit, a valorii proprietãții acționarilor sãi.
Pentru realizarea acestui scop, gestiunea financiarã trebuie sã:
1. asigure calitatea și nivelul performanțelor realizate de firmã în diferitele sale proiecte și
activitãți;
2. vegheze asupra menținerii solvabilitatii firmei sau echilibrului financiar al firmei;
3. asigure protecția adecvatã contra riscurilor financiare, generate de instabilitatea diferitelor
componente ale mediului sãu.
Responsabilitãțile operaționale ale gestiunii financiare revin în practica directorului
economic, în subordinea cãruia funcționeazã compartimente specializate.

6
Teme de casã / Teme de lucru
1.Afirmația:
“Inovația joaca un rol determinant ca factor al competitivitãții și al creșterii
economice” este:
a. Adevaratã;
b. Falsã.
Motivați rãspunsul.

2. Afirmația:
“Obiectivul gestiunii resurselor umane este prevederea și pregãtirea evoluțiilor
calitative și cantitative care pot afecta resursele umane ale firmei” este:
a. Adevaratã;
b. Falsã.
Motivați raspunsul.
3. Ce tipuri de funcții se disting în practica unei firme? Exemplificați.
4. Ce întelegeți prin pregãtirea fabricației unui nou produs?
5. Analizați principalele cãi de îmbunãtãțire a utilizarii intensive și extensive a
capacitãții de producție a unei firme?
6. Care sunt principalele obiective ce revin funcțiunii de personal într-o nouã
abordare a managementului resurselor umane?
7. Ce obiective se urmãresc prin politica salarialã a unei firme?

7
8