INFLAŢIA - CURS DIN DATA DE 3 APRILIE 2020

Obiective:

 Delimitarea conceptuală a inflaţiei contemporane;

 Abordarea laturii cantitative a inflaţiei şi prezentarea indicilor de măsurare şi
apreciere a acesteia, cu referire specială la metodologia de calculare a IPC în
România;
 Clarificarea determinărilor inflaţiei actuale prin abordarea cauzelor parţiale şi
a cauzelor multiple interdependente, spirala inflaţionistă fiind instrumentul
folosit în acest context;
 Prezentarea succintă a costurilor sociale ale inflaţiei, atenţie deosebită
acordându-se costurilor inflaţiei moderate, anticipate şi ţinute sub control;
 Analiza politicilor şi măsurilor de combatere a efectelor negative ale
inflaţiei (politicile şi măsurile de protecţie socială şi antiinflaţioniste).

Cuprins:

INFLAȚIA
1. Dimensiunea inflației.
2. Cauzele inflaţiei.
3. Politici şi măsuri de protecţie socială şi antiinflaţioniste.

Inflaţia este un dezechilibru de ansamblu al economiei, care poate fi

sesizat prin două tendinţe majore, şi anume: creşterea generalizată,
substanţială și de durată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor.
Inflaţia apare când, indiferent din ce cauză, în raport cu un moment sau cu o
perioadă din trecut apare o diferenţă între volumul masei monetare şi cantitatea
de bunuri supuse vânzării, iar în cazul că există, această diferenţă creşte astfel
încât preţurile cresc şi valoarea banilor scade. Efectul poate fi rezultatul unor
împrejurări variate:
• creşte cantitatea de bani, iar cea de bunuri este constantă;
• scade cantitatea de bunuri, iar cea de bani este constantă;
• cresc cantităţile celor doi termeni, dar banii mai mult decât mărfurile;
• creşte cantitatea de bani, scade cea a mărfurilor;
• scad cantităţile celor doi termeni, dar banii mai puţin.
 1.Dimensiunea inflaţiei

Nivelul inflaţiei îl putem releva recurgând direct la cele două consecinţe

majore pe care ea le are sau la elemente colaterale, indirecte, numai parţial
semnificative.
Prima faţetă a inflaţiei este creşterea generalizată, substanţială și de durată
a preţurilor, care măsoară inflaţia prin indicele general mediu al preţurilor (din
economie) - I.G.P.
Pentru un bun economic, indicele preţului (Ip) se calculează ca un raport
procentual între preţul său actual (P1) şi cel existent la un anumit moment din
trecut (P0).

Ip = P1/P0 × 100 = 100.000 lei/80.000 lei × 100 = 125%.

Despre preţul bunului respectiv spunem că a crescut cu 25%, a crescut la

125% sau a crescut de 1,25 ori.
Pentru economia unei ţări, aprecierea inflaţiei se face pe baza ratei inflaţiei.
Aceasta reprezintă, de fapt, indicele general mediu al preţurilor, calculat ca raport
între valoarea bunurilor finale incluse în P.I.B. sau P.N.B. în preţurile anului
curent (t1) şi valoarea aceloraşi bunuri la preţurile anului anterior (t 0) minus 1,
dacă se exprimă ca număr întreg sau zecimal, sau minus 100%, dacă se exprimă
în procente.
În teorie şi practică, pentru a exprima inflaţia, se consideră că mai relevant
este indicele preţurilor bunurilor de consum sau indicele preţurilor de
consum.
Rata inflaţiei este foarte utilă pentru comparaţii pe ţări, perioade şi zone,
pentru stabilirea obiectivelor politicii monetare, a mărimii salariilor şi pensiilor
sau indexarea acestora etc.

Test de autoevaluare 1. În ce constă utilitatea ratei inflației?

Scăderea puterii de cumpărare a banilor sau a unităţii monetare, cealaltă

faţetă a inflaţiei, are loc concomitent cu creşterea preţurilor, constă, în esenţă, în
scăderea cantităţii de bunuri ce poate fi cumpărată cu o unitate monetară şi se
exprimă sub forma indicelui puterii de cumpărare a banilor (IPCB).
IPCB în t1 = IMt1/t0/IGPt1/t0, în care: M = masa monetară; IGP = indicele general
mediu al preţurilor.
 2.Cauzele inflaţiei

Inflaţia, ca orice fenomen complex, este generată de cauze multiple, cum sunt
creşterea excesivă a creditului, acoperirea deficitelor bugetare şi ale balanţelor de
plăţi externe, creşterea costurilor, creşterea salariilor fără acoperire în sporirea
productivităţii muncii, scăderea producţiei de bunuri materiale şi servicii sau
rămânerea în urmă a acesteia faţă de evoluţia masei monetare etc.
Pentru înţelegerea inflaţiei, cea mai mare importanţă o are cunoaşterea modului
său de declanşare şi desfăşurare.
În acest sens, punctul de pornire îl reprezintă dezechilibrul pe care-l
marchează inflaţia între masa monetară excedentară şi  volumul bunurilor şi
serviciilor.
Indiferent de cauzele care generează acest dezechilibru, excedentul de masă
monetară de care dispun agenţii economici reprezintă de fapt o cerere de
bunuri şi servicii nesatisfăcută.
Spirala inflație - salarii presupune parcurgerea următorului circuit: creșterea
salariilor mai mult decât creșterea productivității muncii; creșterea costurilor;
creșterea prețurilor; scăderea puterii de cumpărare a salariilor; revendicarea unor
noi creșteri salariale; noua creștere a salariilor; noua creștere a costurilor; noua
creștere a prețurilor; noua scădere a puterii de cumpărare etc.
noua crestere a pretu
cresterea salariilor mai mu

Activităţile economice existente pot avea sau nu capacitatea de a spori volumul

bunurilor şi serviciilor la nivelul cererii nesatisfăcute. Cu cât reacţia de adaptare a
ofertei la nivelul şi structura cererii este de mai scurtă durată, cu atât se
restabileşte mai repede echilibrul. Dacă din diferite motive - insuficienţa
factorilor de producţie, imposibilitatea de a mări eficienţa lor, progresul tehnico -
ştiinţific lent etc. - volumul bunurilor şi serviciilor rămâne în urma masei
monetare, această situaţie determină o creştere a preţurilor şi scăderea
proporţională a puterii de cumpărare a banilor, concretizând astfel prezenţa
inflaţiei. Elasticitatea ofertei, creşterea sau scăderea volumului fizic al
bunurilor economice în raport cu variaţia veniturilor, deci cu
disponibilităţile băneşti existente în economie (în proprietatea agenţilor
economici), este decisivă pentru instalarea stării de inflaţie.

Test de autoevaluare 2. Care este elementul decisiv pentru instalarea inflației?

 În afară de mecanismul descris, care este propriu inflaţiei interne,
generate de procese care au loc în economia unei ţări, există şi mecanisme
ale inflaţiei importate ce se interferează cu cele dintâi, amplificând
fenomenul inflaţionist. În acest sens, menţionăm că atât bunurile
economice importate, cât şi preţurile lor intră în calculul indicelui
preţurilor ţării importatoare. Dacă preţul bunurilor importate este mai
mare decât în trecut sau decât în ţara importatoare, consumul acestor
bunuri în economia importatoare va avea ca urmare creşterea costurilor.
Se consideră că o economie este sănătoasă şi evoluează în parametri
normali atunci când ritmul de creştere şi structura P.I.B. şi/sau P.N.B. pe
locuitor evoluează în pas cu masa monetară din economie (aflată în
posesia agenţilor economici).

Test de autoevaluare 3. Când se consideră că o economie este sănătoasă și

evoluează în parametri normali?

În anii '70 ai secolului nostru, pe baza realităţilor din ţările dezvoltate economic,
a fost impusă următoarea scală departajatoare a procesului inflaţionist: inflaţie
târâtoare, exprimată printr-un ritm mediu anual de creştere a preţurilor de consum
de până la 3%; moderată, dacă preţurile respective creşteau în ritm de până la 6%;
rapidă, atunci când respectivul ritm se apropia de 10%; galopantă (cu două cifre),
dacă creşterea preţurilor de consum depăşea 10%. Aceasta din urmă era considerată
atunci inflaţie deosebit de periculoasă.
O asemenea tipologie a inflaţiei a devenit, în ultimele decenii, total neoperantă.
Această schemă este prezentă în mai toate manualele şi tratatele de economie. După
escaladarea inflaţiei în ţările din America Latină şi după manifestările, cu totul în
afara „tiparelor” postbelice, ale proceselor inflaţioniste în ţările foste socialiste, a
mai scala intensităţile inflaţiei între 3 - 10% este total insuficient, dacă nu chiar
aberant. În aceste noi condiţii, intensitatea inflaţiei (într-un anume sens, şi efectele
ei) trebuie judecată nu doar prin raportare la ea însăşi, în timp, ci şi prin corelarea
acesteia cu indicatorii de exprimare a dinamicii macroeconomice. Asemenea
corelaţii sunt analizate prin termeni şi expresii consacrate cum sunt: creşterea
economică neinflaţionistă, creşterea inflaţionistă, stagflaţie, slumpflaţie etc.
Creşterea neinflaţionistă a semnificat şi semnifică o inflaţie moderată (şi
controlată de guverne şi alţi factori de decizie macroeconomică), însoţită de o rată
de creştere relativ înaltă. Oricum, rata de creştere economică este mai mare decât
cea a inflaţiei. O astfel de relaţie cantitativă s-a manifestat în ţările dezvoltate
economic în deceniile al 6-lea şi al 7-lea al secolului trecut, când la o rată medie a
inflaţiei mai mică de 3%, s-a înregistrat o creştere a producţiei naţionale în ritmul
de 4 - 6% (în unele ţări mai mult).
 Creşterea economică inflaţionistă relevă sporul de producţie naţională însoţit
de o rată a inflaţiei ce depăşeşte acest spor. De pildă, în anii 1971 - 1980, în S.U.A.,
la o creştere medie a preţurilor de consum cuprinsă între 5,8% - 12,6%, ritmul
mediu anual de creştere a P.I.B. a oscilat între 1,8% şi 6,1%.
Stagflaţia semnifică acea situaţie din economia unei ţări care se caracterizează
prin inflaţie rapidă şi prin lipsa de creştere notabilă a economiei; adesea prin
„creştere zero” şi prin recesiune economică. În condiţiile stagflaţiei, producţia
regresează fără ca masa monetară să se reducă, aceasta acoperind creşterile de
preţuri începute anterior.
Termenul de slumpflaţie sintetizează un declin economic, o scădere a producţiei
naţionale, pe de o parte, şi o inflaţie rapidă sau chiar galopantă, pe de altă parte. În
Italia, de pildă, în anul 1975, la o rată a inflaţiei de peste 16%, s-a înregistrat o
scădere a P.I.B. cu 3,5%.