Flash drive (stick)

O unitate flash USB, de asemenea, cunoscut ca o unitate USB, stick USB, stick USB, USB, precum
și o varietate de alte nume, este un dispozitiv de stocare a datelor, care include memorie flash
cu o interfață USB integrată. flash drive-urile USB sunt de obicei detașabile și reinscriptibile, și
fizic mult mai mică decât un disc optic Începând cu ianuarie 2013, unitățile de până la 512 GB
(GB) au fost disponibile. Flash drive-urile USB sunt adesea folosite pentru aceleași scopuri
pentru care o dată au fost folosite discuri sau CD-uri floppy, adică pentru stocarea, date de
back-up și transfer de fișiere de calculator. Ele sunt mai mici, mai rapide, au mii de ori mai mare
capacitate, și sunt mai durabile și fiabile, deoarece acestea nu au părți în mișcare. In plus, ele
sunt imune la interferențele electromagnetice (spre deosebire de floppy disk-uri), si sunt
nevatamati de zgârieturi de suprafață (spre deosebire de CD-uri). Memorii flash USB folosesc
standardul dispozitiv de stocare din clasa USB, susținută de sistemele de operare nativ
moderne, cum ar fi Windows, Linux, OS X și alte sisteme Unix, precum și multe BIOS ROM-uri de
boot. Drive-uri USB cu suport USB 2.0 poate stoca mai multe date și transfer mai rapid decât
unitățile mult mai mari de discuri optice, cum ar fi unitățile CD-RW sau DVD-RW și pot fi citite
de multe alte sisteme, cum ar fi Xbox 360, PlayStation 3, DVD playere, divertisment auto
sisteme, precum și într-un număr de dispozitive portabile, cum ar fi smartphone-uri și
calculatoare comprimat, deși un card SD similare electronic este mai potrivit pentru acele
dispozitive. O unitate flash constă dintr-un mic circuit imprimat bord care transportă elementele
de circuit și un conector USB, izolate electric și protejate în interiorul unui material plastic, metal
sau carcasa cauciucată, care pot fi transportate într-un buzunar sau pe un lanț cheie, de
exemplu. Conectorul USB poate fi protejat de un capac detașabil sau prin retragerea în corpul
unității, deși nu este probabil să fie deteriorat dacă neprotejat. Cele mai multe flash drive-urile
folosesc un tip de conexiune USB standard, permițând conectarea cu un port de pe un calculator
personal, dar drive-uri pentru alte interfețe, de asemenea, există. memorii flash USB trage de
alimentare de la calculator prin intermediul conexiunii USB. Anumite dispozitive combină
funcționalitatea unui player multimedia portabil cu stocare USB flash; au nevoie de o baterie
numai atunci când este folosit pentru a reda muzică în mișcare.
 Card memory
Un card de card de memorie sau de flash este o memorie flash dispozitiv de stocare a
datelor electronice utilizate pentru stocarea informațiilor digitale. Acestea sunt frecvent
utilizate în dispozitive electronice portabile, cum ar fi camere digitale, telefoane mobile,
laptop-uri, tablete, MP3 playere și console de jocuri video. Carduri PC (PCMCIA) au fost
primele formate de carduri de memorie comerciale (de tip I), carduri de a ieși, dar acum
sunt utilizate în principal în aplicații industriale și pentru a conecta dispozitive I / O, cum
ar fi modem-uri. Începând cu anul 1994, un număr de formate de carduri de memorie
mai mici decât a sosit cardul PC, prima a fost CompactFlash mai târziu SmartMedia și
Card miniaturale. Dorinta pentru carduri mai mici pentru telefoanele celulare, PDA-uri,
camere digitale compacte a condus o tendință care a părăsit generația anterioară de
carduri "compact", în căutarea mare. În camere digitale SmartMedia și CompactFlash au
fost foarte mare succes [neutralitatea este contestată]. In anul 2001, SM singur capturat
50% din piața aparat de fotografiat digital și CF a capturat piața aparat de fotografiat
digital profesional. Cu toate acestea, până în 2005, SD / MMC a avut aproape spot
SmartMedia lui, deși nu la același nivel și cu o concurență acerbă care provin din
variantele Memory Stick, precum CompactFlash. În domenii industriale și încorporate,
chiar și pe cardul PC venerabilul (PCMCIA) carduri de memorie încă mai reușesc să
mențină o nișă, în timp ce în telefoanele mobile și PDA-uri, cartela de memorie a devenit
mai mici. Începând cu anul 2010, noile produse de Sony (anterior numai cu ajutorul
Memory Stick) și Olympus (anterior numai folosind XD-Card) au fost oferite cu un slot
suplimentar SD-Card. În mod eficient războiul formatul s-a transformat în favoarea SD-
Card-ul lui.
 Hard disc extern (portabile)
Hard disc extern este un dispozitiv electronic-mecanic pentru stocarea sau memorarea
nevolatilă a datelor. Utilizatorul normal nu poate sau nu are voie să despartă discul de
circuitele de comandă corespunzătoare, vezi imaginea alăturată; împreună ele formează
așa-numita „unitate fixă”, „unitate de disc fix” sau, prescurtat, HDD.

Începând din 2009 sistemul de operare Windows 7 al companiei Microsoft a pus la

dispoziție și așa numite discuri dure virtuale, în engleză "Virtual Hard Disk" (VHD).
Acestea se bazează pe fișiere reale (de pe un disc dur real) de mărime arbitrară, dar de
tip special, cu extensia .vhd. Pentru a le accesa în Windows se folosește mai întâi
programul utilitar DiskPart, cu ajutorul căruia discul dur virtual trebuie "selectat" și apoi
"atașat" ("montat"). Abia după aceasta se poate initializa și utiliza ca și când ar fi un
disc dur real. Aceasta include și posibilitatea de a instala și un alt sistem de operare pe
același disc dur (real), identic cu, sau chiar diferit de primul sistem de operare, sau chiar
și mai multe sisteme de operare, dacă se definesc VHD-uri multiple pe discul sau discurile
dure reale conectate.

Prin contrast, discurile așa-numite „optice”, ca de exemplu cele de tip CD, DVD și Blu-ray,
folosesc pentru memorare procedee optice (nemagnetice), care asigură capacități de
ordinul a până la 50 GB (gigabait) pe disc. Uneori însă se mai utilizează și dischete având
un singur platan magnetic flexibil, numite în engleză floppy disk; unitatea de
scriere/citire corespunzătoare se numește Floppy Disk Drive (FDD). O astfel de dischetă
stochează numai cel mult 2,88 MB.
 Solid disk drive (SDD)
Un solid-state drive (expresie engleză cu traducerea liberă „unitate cu cipuri”; prescurtat
SSD) este un dispozitiv de stocare a datelor care folosește memorii cu semiconductori,
construite pe baza studiilor de fizica stării solide. SSD-urile se deosebesc de unitățile cu
discuri dure clasice (HDD) care sunt dispozitive electromecanice cu discuri de stocare
aflate în mișcare, prin aceea că SSD-urile folosesc numai microcipuri care rețin datele în
memorii nevolatile, fără să aibă părți mobile. SSD-urile sunt mai rezistente la șocurile
mecanice, având timp de acces mai scăzut dar preț pe megabait mai mare. Pentru a fi
eventual interschimbabile cu HDD-urile, ele folosesc aceleași interfețe (semnale
electrice, conectoare) ca și cele ale discurilor dure, de ex. de tip SATA. Totuși,
interschimbabilitatea cu unitățile HDD nu este o condiție standard de fabricație a SSD-
urilor. În 1978 compania Texas Memory Systems a introdus pe piață un SSD de 16 KB
RAM pentru a fi folosit de către companiile de petrol pentru achiziția de date seismice. În
anul următor compania StorageTek a dezvoltat prima unitate SSD modernă,
supranumită „Iceberg”. Calculatorul Sharp PC-5000, care a fost introdus în 1983, folosea
cartușe de stocare de tip solid-state de 128 KB, care conțineau memorie de tip bubble. În
1984 compania Tall Grass avea o unitate de backup de 40 MB cu o unitate SSD de 20 MB
înglobată. Unitatea de 20 MB putea fi folosită în locul unui disc dur.[necesită citare] În
septembrie 1986 compania Santa Clara Systems a introdus modelul „BatRam”, sistem de
stocare în masă de 4 MB, expandabil la 20 MB, folosind module de memorie de 4 MB.
Pachetul includea o baterie reîncărcabilă (acumulator) pentru a conserva conținutul
memoriei cipului chiar și atunci când sistemul nu era alimentat. În 1987 a intrat pe piața
SSD-urilor compania EMC Corporation, cu unități pentru piața minicalculatoarelor. Cu
toate astea, EMC a ieșit din afacere la scurt timp după aceea.