CONSERVAREA BIODIVERSITĂŢII ÎN

CODRII SECULARI SLĂTIOARA

Elev: Răcilă Raluca
Profesor îndrumător: Pasinciuc Alina
Școala: Colegiul Silvic ,,Bucovina’’ Cmpulung Moldovenesc

Prezentare generală
Rezervaţia naturalîă Codrii Seculari Slătioara stă bine ascunsă, în spatele unor drumuri
chinuitoare, de furia turistului înarmat cu aparate de filmat şi provizii păstrate în pungi de plastic.
Până la următoarele asfaltări, pădurea rămâne „insulă” a copacilor care cresc doar ca să atingă cerul.

Drumul care leagă Gura Humorului este atât de dificil încât, pate, numai botaniştii şi
silvicultorii pasionaţi ar străbate cei 8 kilometri de drum greu care duce la această minunăţie. Odată
ajuns la Ocolul Silvic din comună, de unde te va prelua un pădurar dacă îţi anunţi sosirea din timp,
recompensa va fi pe măsura eforturilor şi a răbdării: pădurea primeşte vizitatori de îndată ce roua se
va lua de pe vegetaţie.
Dimineaţa, soarele abia dacă apucă să străpungă aici, printre vârfurile înalte de conifere, iar
sălbăticia locului cu o singură poteca pentru turişti, pe marginea căreia se descompun în tihnă
trunchiurile de copaci, te va face să ai presentimentul unei întâlniri importante. În faţa spectacolului
neregizat oferit de natură, nu poţi decât să rămâi recunoscător şi timid, înconjurat de molizi care
ating înălţimi halucinante, sau de animale care te urmăresc de la distanţă, ca pe o ciudăţenie a
paradisului lor protejat.
În susurul râurilor sale şi a bocănitului făcut de ciocănitori, Codrii Seculari Slătioara îşi
dezvăluie farmecul pe măsură ce înaintezi pe traseul destinat turiştilor. Odată terminat traseul
destinat turiştilor, descoperi că frumuseţea acestei rezervaţii poate provoca sentimente stranii. La
picioarele molizilor, căutând crâmpei de cer printre crengi, poţi trăi, pentru o clipă, disperarea
ascuţită că va trebui să te întorci într-o lume sălbăticită, în modernitatea şi viteza ei spre dezastru.
La margine pădurii, unii săteni încă mai privesc cu jind spre copacii de care nimeni nu are
voie să se atingă. Slătioara cuprinde aproximativ 150 de case şi tot atâtea familii din care au rămas
1
aici doar părinţii şi bunicii; cei tineri fug, căutând de muncă, în oraşele vecine sau în străinătate. Cei
care nu pleacă nu prea au de ales; fie cresc animale, fie lucrează în industria lemnului sau a
mineritului.
În această rezervaţie, nu au ros niciodată colţii fierăstrăului şi nici bufnet de secure nu s-a
auzit. Codrii Seculari, aşezaţi pe versantul sud-estic al Masivului Rarău, au fost declaraţi rezervaţie
naturală în anul 1941. De atunci, copacii mor în picioare, se descompun şi oferă hrană pentru
generaţiile viitoare. În România nu mai există astfel de păduri de răşinoase, aceasta fiind a doua din
Europa, după Germania. În rezervaţie, omul nu are altceva de făcut decât să respire; aici nu
exploatează lemnul, nu se vânează, nu se pescuieşte, nu se păşunează. Cea mai mare comoară a
locului sunt arborii seculari, a căror vârstă exactă o poţi afla doar atunci când se prăbuşesc de
bătrâneţe ( unuia dintre arborii căzuţi i s-au numărat peste 400 de inele).

Istoric
În trecutul îndepărtat aceste păduri au aparţinut Mănăstirii Gura – Humorului şi domeniilor
statului. În urma secularizării averilor mănăstireşti, şi după înfiinţarea Fondului Religios Ortodox
Român din Bucovina 1785, aceste păduri au trecut sub administraţia Fondului Bisericesc Român,
care o gospodăreşte până în anul 1948, când toate pădurile devin proprietate de stat ca bun al
întregului popor.
În anul 1870 aceste păduri au fost administrate de către ocolul silvic Frasin, iar din anul
1896 au trecut în paza şi administrarea OS Stulpicani.
Actuala rezervaţie ştiinţifică „ Codrii Secular Slătioara” până a ajunge ca monument al
naturii a avut de înfruntat aprige discuţii purtate între naturalişti, silvicultori şi organele de
administraţie, care discuţii se refereau la valorificarea acestei păduri, prin exploatarea materialului
lemnos, sau valorificarea acestei păduri ca sursă de un bogat material de studiu şi cercetare
ştiinţifică în probleme de genetică, biologie, pedologie şi fitogeografie.
Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, a început să prindă contur idea de a prezenta o
mostră din falnicii codri ai Bucovinei. Astfel, primii paşi pentru punerea în practică a acestui
deziderat, se fac în anii 1904 şi 1907, când o suprafaţă de 671,1 ha, din pădurile seculare ale
Slătioarei, a fost pusă în regim de ocrotire, de către administraţia Fondului Bisericesc. În anul 1913,
suprafaţa ocrotită se reduce la 408 ha. După Primul Război Mondial, profesorul Mihail Guşuleac
propune includerea în categoria rezervaţiilor naturale a „Codrului Secular Slătioara”, împreună cu
„Fânaţele Todirescu”.
În anul 1941, Consiliul de Miniştri declară ca monumente ale naturii o suprafaţă de 274,2
ha, din Codrul Secular Slătioara şi o suprafaţă de 44,4 ha din Fâneţele Todirescu. Astfel, este
definitiv reglementată situaţia celei mai vechi rezervaţii ştiinţifice din Bucovina şi din ţară.
Până în 1950, Codrii Secular Slătioara nu a fost niciodată amenajat (nici măcar parcelat),
apărând pe hărţile amenajistice ca o pată albă.

2
 Localizare
Codrii Seculari Slătioara constituie o rezervaţie păduroasă a Academiei Române, situată în
zona pădurilor de molid ale Carpaţilor Orientali, de pe versantul Sud – Estic al masivului Rarău
situată la intersecţia paralelei de 47 – 27 ” cu meridianul 25 – 38 ”, longitudine Estică Grenvăich.
Rezervaţia are o expoziţie generală Nord – Estică aparţinând etajului montan al molidului,
cuprinsă între altitudinea de 850 – 1485 m, deasupra căreia se întind golurile subalpine ale muntelui
Todirescu (1260 – 1460).

Suprafaţa
In prezent, rezervaţia forestieră are o suprafaţă de 327,0 ha, iar cea floristică o suprafaţă de
34,0 ha. Substratul geologic este constituit predominant din calcare şi dolomite, ceea ce conferă
reliefului un aspect maiestuos. Altitudinal, cele două rezervaţii se situează între 850 şi 1491 m.
Expoziţia generală este Vestică, dată de sensul de curgere al celor două pâraie principale ( Pârâul lui
Ion şi Pârâul Ursului). Un amănunt demn de semnalat este faptul că în perioadele secetoase Pârâul
lui Ion are, în zona Lătoacelor şi mai sus de acestea, curs subteran.
Condiţiile topoclimatice sunt favorabile întrucât pădurea este ferită de curenţii de vânt de
mare intensitate. Solurile cele mai răspândite sunt rendzinele (unele dintre acestea au o interesantă
culoare roz – cărămizie).

Flora
În partea de jos Codrului Secular Slătioara, se întâlnesc amestecuri de molid, brad şi fag,
iar în partea superioară, molidişuri pure. Productivitatea arboretelor este superioară în jumătatea
inferioară a versanţilor şi mijlocie pe culmi. În porţiunile cu stâncării productivitatea este inferioară
Bradul şi molidul sunt cele mai remarcabile prin dimensiunile atinse . Exemplarele
multiseculare de brad ajung până la diametrul de 140 m şi până la înălţimi de 56 m, fiind
impresionante prin vigoarea creşterilor pe care le au la vârste de peste 200 – 300 ani. Exemplarele

3
bătrâne de molid nu ajung la dimensiunea bradului (diametrele cele mai mari nu depăşesc 110 cm),
datorită longevităţii mai reduse şi predispoziţiei mai ridicate la doborâturi de vânt.

(BRAD) (MOLID)
Dintre speciile de plante declarate monumente ale naturii amintim: Taxus baccata (tisa);
Cypripedium calceolus (Papucul doamnei). Dintre arbuştii pitici, demna de amintit este prezenţa
speciei rare: Daphne cneorum (Tamâiţa sau tulichina mică). În stratul erbaceu se întâlnesc câteva
specii de mare valoare ştiinţifică: Phyteuma tetramerum (Puşca dracului). Alte specii interesante
şi cu răspândire sporadică sunt: Pinguicula alpina (Foaie grasa - specie carnivoră); Aquilegia
nigricans (căldăruşe).
În stratul muscinal au fost identificate următoarele briofite rare: Mylia taylori; Anastrepta
arcadensis; Leucobryum glaucum şi Buxbaumia indusiata.
În pâraie a fost depistată specia rară: Hidebrandtia rivularis (Alga roşie de apă dulce).

 Taxus baccata ( tisa) este un arbore care poate ajunge

până la 6-15 metri înălţime şi 1,5-6 metri în diametru. Arealul acestui arbore se
întinde din Eurasia, Marea Britanie şi până în Caucaz. În România aceasta creşte în
păduri de fag, cu substrat calcaros. Se aseamănă cu bradul, de care se deosebeşte prin
frunze de culoare mai verde, iar pe partea inferioară verzi palide. Ele sunt dispuse
distinct pe ramurile laterale. Spre deosebire de celelalte conifere, tisa este o plantă
dioică. Înfloreşte din martie până în aprilie. Pe teritoriul României, tisa era mai
răspândită în trecut, acesteia fiindu-i acordat însă, în prezent, statutul de specie
ocrotită, fiind declarată şi un monument al naturii.

 Cypripedium calceolus (Papucul doamnei) s-a

răspândit pe scara largă din Asia, până în Europa şi Oceanul Pacific. Cu toate
acestea, în Europa, planta a devenit tot mai rară, iar în unele locuri a dispărut
complet. Din acest motiv, în prezent, multe ţări o consideră plantă protejată. În
România, papucul doamnei este o plantă protejată încă din 1938. Unele organizaţii
4
 au realizat proiecte de înmulţire „in-vitro” pentru a popula zonele în care planta a
fost distrusă. Papucul doamnei este o plantă anuală, care răsare primăvara. Tulpina
prezintă doar 3-5 frunze şi o singură floare în vârf.

 Daphne cneorum (Tamâiţa sau tulichina mică)

este o plantă anuală, originară din America Centrală. Rădăcinile de tămâiţă sunt
dezvoltate, fibroase, iar tulpina înaltă până la 80 de centimetri în perioada de maximă
vegetaţie, este puternic ramificată. Tămâiţa înfloreşte timp de 5 luni pe an, din iunie
şi până în octombrie.

 Pinguicula alpina ( Foaie grasă ) este o plantă

ierboasă, carnivoră. Rozetele de frunze ating circa 10-25 centimetri înălţime,
tulpinile florale fiind mai înalte, de circa 50-60 centimetri înălţime. Frunzele de 5-10
centimetri lăţime, colorate în verde-gălbui, sunt aşezate în rozetă. Ele sunt uşor
ondulate pe margini şi acoperite cu o substanţă lipicioasă cu ajutorul căreia
imobilizează insectele.

 Hidebrandtia rivularis (Alga roşie de apă

dulce) este un organism ce aparţine eucariotelor. Algele roşii reprezintă un grup de
alge ce grupează aproximativ 6000 de specii, a căror caracteristică comună este
prezenţa pigmentului roşu numit ficoeritrină.

5
  Phyteuma tetramerum (Puşca dracului).

 Aquilegia nigricans (căldăruşe).

Fauna

Studiile faunistice au evidenţiat prezenţa unor specii de interes deosebit. Astfel, dintre păsări
se remarcă: Bubo bubo (bufniţa); Tetrao urogallus (cocoşul de munte) şi Corvux corax (corbul),
specii ocrotite ca monumente ale naturii. Dintre coleopterele rare au fost identificate Carabus
săsăurense ( specie endemică); Cantharis sp. , Agrilus roberti şi Rhogonyocha translucida.
Lepidopterele deosebite ce se pot întâlni sunt: Laspeyresia interruptana; Thera
albonigrata; Calostigia laetaria; Endothenia carbonana; Pamene ochsenheimerianna;
Lithrocolletis jonniella; Lithrocololletis clavella; Trifurcula immundella; Calilisto coffeela;
Elachista stabiella; Scrobipalpa obsoletella; Scrobipalpa suadella; Bryophtropha senectella şi
Parnassius apollo.
De asemenea este demnă de semnalat prezenţa geniului de insecte Gravitarmata.

 Bubo bubo (bufniţa) are dimensiuni

relativ mari, ajungând la peste 61 centimetri si 170 centimetri anvergura aripilor.
Este o pasăre impresionantă, care a dat naştere la numeroase povestiri şi legende.
Vânează numai noaptea, zburând fără zgomot la o distanţă de până la 15 kilometri de
cuib, acoperind prin urmare circa 700 kilometri pătraţi.

6
  Tetrao urogallus ( cocoşul de munte)
este o specie de păsări din familia fazanului (Phasianidae). Este o pasăre foarte
superioară care se poate vedea rara în natură. La cocoşi există un dimorfism sexual
accentuat: masculul este mai mare atingând o greutate între 4 ţi 5 kilograme,
deschiderea aripilor măsoară 90 centimetri iar înălţimea ajungând la un metru.
Femela este mai mică, cântărind numai 2,5 kilograme, are o înălţime de 60
centimetri, deschiderea aripilor măsoară 70 centimetri.

 Corvux corax (corbul) este o pasăre

cântătoare mare, în întregime neagră. Găsit în întreaga emisferă nordică, este cea mai
întâlnită dintre toate ciorile. Există cel puţin 8 subspecii ale corbului. La maturitate
corbul are între 56 şi 69 centimetri în lungime, trăieşte aproximativ de la 10 la 15 ani
în sălbăticie cu toate că unele exemplare au fost înregistrate cu durata de viaţă de
până la 40 de ani.

Fauna este bogat reprezentată, beneficiind de condiţiile de hrană şi adăpost din rezervaţie.
Demnă de remarcat este prezenţa ( Lynx lynx) monument al naturii. Dintre insecte menţionăm 5
specii noi de fluturi descoperiţi de Ion Nemeş.

 Lynx lynx (râsul) are măsura

asemănătoare cu cea a câinelui, având între 70 şi 150 centimetri lungime, cu
coadă relativ scurtă de 5-25 centimetri. Se mişcă repede şi fără zgomot, ceea ce le
permite să atace prada pe neaşteptate. Pot sari la o distanţă de 4-6 metri în orice
direcţie, auzul şi mirosul fiind foarte dezvoltate. Pot vedea bine seara şi noaptea.