Efectul de seră

Țibu Andrei, prof. îndrumător Niga Cristina,

Colegiul Silvic "Bucovina"

Ce este ?
Efectul de seră reprezintă un efect global de încălzire a planetei, din cauza radiației termice
reflectată de aceasta care, în condițiile prezenței unor anumite gaze cu efect de seră, se reflectă înapoi
spre suprafață. Acest fenomen a fost observat și studiat de Joseph Fourier, în
anul 1824, pe atunci efectul de seră fiind deja evident din cauza Revoluției
Industriale. Deși sună ciudat, acest proces a ajutat la creșterea și dezvoltarea
vieții pe Terra, încă de la începuturile evoluției. Înspăimântător sau nu,
principalul "gaz" cu efect de seră este de fapt, aburul sau vaporii de apă din
atmosferă, ei constituind 70% din totalitatea stratului atmosferic; apa fiind
un bun "material" reflectorizant. Următoarea pondere o are, desigur, bine-
cunoscutul și discutatul dioxid de carbon, el constituind 9% din compoziţia
Fourier J. 1768-1830 actuală a atmosferei. Mai apoi putem menționa și metanul, dar și ozonul. De
la începutul Revoluției Industriale, din jurul anilor 1700, au fost introduse în
atmosferă o cantitate din ce în ce mai mare de gaze cu efect de seră, precum dioxidul de carbon și sulf,
provenit din arderea cărbunilor care, la momentul dat, era printre cele mai utilizate resurse fosile.
Aceste gaze nu numai că s-au suprapus gazelor deja prevăzute în atmosferă, dar le-au și deteriorat, asfel
transformând vaporii de apă în acid sulfuros, care își schimbă structura, mai apoi, în acid sulfuric, oxizi
de azot și acizi carbonici, care sunt slabi.
De ce este efectul de seră un fenomen global și nu local, doar în zonele puternic industrializate?
Răspunsul este dat de Efectul Coriolis. Acest efect reprezină mişcarea maselor de aer, dat de
mişcarea de rotaţie a Pământului, de la zonele calde la cele mai reci, respectiv de la Ecuator înspre Poli.
El ajută la distribuția gazelor cu efect de seră pe toată suprafața Terrei. Singurul deficit al acestui
fenomen îl reprezintă faptul că unele dintre substanțele poluante sunt împinse la poli, astfel
determinând bine-cunoscuta gaură din stratul de ozon, de la Polul Sud.
Care sunt efectele acestui fenomen?
În urma dezvoltării industriei, uzinele, fabricile și centralele au început a elimina din ce în ce
mai mult CO₂, SO₂, NOₓ în atmosferă, forțând capacitățile planetei de a absorbi aceste gaze. Astfel, în
urma industrializării, mările și oceanele au devenit din ce în ce mai acide și mai calde, din cauza
absorbției de CO2 din aer, anotimpurile au avut de suferit prin faptul că verile sunt mult mai lungi şi
calde, asemeni iernilor care sunt mai reci; munţii se "tocesc" mai rapid din cauza condiţiilor acide, iar
fenomenele extreme au devenit din ce în ce mai frecvente. Ciudat, dar evident, în momentul în care
apar incendiile forestiere, în atmosferă se eliberează toată cantitatea de carbon adunată de acel petic
forestier, de-a lungul existenței. De aceea, în aceste vremuri, se încearcă a se evita producerea
incendiilor de acest tip, atmosfera primind o lovitură puternică în momentul declanșării lor. Când vine
vorba de societatea umană, efectul de seră are un efect dăunător omului. Având în vedere faptul că
efectul de seră are ca și urmare încălzirea globală, putem deduce că în următoarea perioadă:
- nivelul apelor va crește, eliminând unele așezări umane, aflate sub nivelul mării;
- anotimpurile se vor deregla, copacii înmugurind mai des și neregulat;
- fenomenul de deșertificare este și va fii tot mai răspândit și din ce în ce mai puternic;
- numeroase specii de pești/alge/corali dispar din cauza creșterii acidității și temperaturii apei.
 Când vine vorba de efectele încălzirii globale, ghețarii reprezintă victima principală, ei topindu-
se din cauza temperaturii ridicate, modificând astfel nivelul mărilor și oceanelor. În ciuda faptului că
pare a fi un lucru puțin semnificativ, topirea ghețarilor nu numai că afectează fața continentelor, acest
fenomen poate altera și viața multor specii de animale, precum urșii polari, pinguinii, rechinii, balenele,
etc. Pentru această problemă, oamenii de știință au venit cu un plan ingenios: să acopere petele de
culoare mai închisă, decât a gheții, cu un material alb, reflectorizant, evitând crearea lacurilor și
râurilor de pe ghețari. Astfel, pe lângă faptul că se păstrează integritatea ghețarilor, se crește și valoarea
energiei calorice reflectate de Terra. Mai putem adăuga pericolul „dezghețării”, la propriu, a unor boli
contagioase și letale, chiar și pentru om, precum variola. O echipă de cercetatori franco-ruși a scos la
iveală, în urmă cu puțin timp, o bacterie veche de aproximativ 30.000 de ani, dintr-un strat inferior al
permafrost-ului, cu aprox. 30 m în subteran, cu ușurintă în laborator. Astfel, dacă acești savanți au
putut „reanima” fară nici o dificultate o asemenea bacterie cu o vechime aproape inimaginabilă, atunci
un virus vechi de 40 de ani, precum cel al variolei, de ce ar prezenta dificultăți la „trezire”?

Cum stopăm evoluția efectului de seră?

Când vine vorba de modalitățile prin care putem stopa evoluția efectului de seră, ni-i se oferă o
gamă variată de procese tehnologice/chimice care sunt costisitoare și care pot fi chiar și fără efect.
Dintre toate metodele pe care le cunosc, cel mai inovativ și interesant este proiectul "bombei"
carbonice care surprinzător, poate scuti cu fiecare "tură", atmosfera de 15kg de CO2 din atmosferă.

Fig.1. Proiectilul carbonic

Mai precis, acest „obuz ecologic” este format dintr-un vârf de fier și o coadă, care "dirijează"
proiectilul şi un gol de stocare între ele, fiind unite doar de o tijă rezistentă. În urma unor procese
chimice, CO₂-ul din atmosferă este extras și transformat în gheață "uscată" (gheață carbonică),
modelată după corpul de transport. Proiectilele sunt depozitate pe un vapor și duse în larg. Echipajul dă
drumul la un cablu de conducere, se leagă "obuzul" de fir și i se dă drumul. În timpul coborârii el poate
atinge viteze de până la 100 km/h, penetrând mâlul cu până la 17 m. În acest fel, gheața carbonicã este
stocată sub pământ, nefiind expusă factorilor de degradare.
O altă varintă o reprezintă, răcirea atmosferei și mai apoi, a scoarței, prin pulverizarea la
propriu, a unei cantități constante de apă oceanică în aer, cu ajutorul unor mici ambarcațiuni care trag
apă din masa mareică/oceanică, expunând-o forței centrifuge și apoi forțând-o printr-o sită cu găuri
mărunte, cu direcția în sus. Deși pare a fi o idee bună, nu influiențează gazele cu efect de seră, decât
prin faptul că ar forța combinarea acestora cu vaporii de apă, formând acizi periculoși .
 Din aceiași categorie, un cercetător american a venit și el, la rândul lui, cu o idee oarecum
"bună". El a decis să construiască o "armată" de lentile speciale care, în principiu, ar deforma lumina
atunci când ar fi expuse Soarelui. Singura problemă o constituie faptul că el dorește să amplaseze acest
"scut" la aproximativ un milion de mile distanță de Terra, acolo unde câmpul gravitațional nu le-ar
putea afecta. Aici intervin automat costurile de transport, fiind nevoie de niște rachete special adaptate
să supună lentilele la cât mai puțină forță G, ele fiind extrem de fragile.

Fig. 2. Dispersia luminii prin lentilă

Pe lângă toate aceste metode sofisticate, se pot număra și clasicele "obiceiuri eco", precum
reciclarea produselor din hârtie, metal, plastic, becurilor și electrocasnicelor, reducerea consumului de
combustibili fosili, precum benzina, motorina, cărbunii, reducerea consumului până şi a apei calde,
fiind folosiți combustibili fosili în acest proces de încălzire, renumita campanie de plantare a unui
copac și, nu în ultimul rând, încurajarea altor persoane în a economisi, recicla și proteja mediul
înconjurător.