Ozonul și distrugerea acestuia

Veneciuc Bernadetta, Grigoraș Livia, prof. îndrumător Niga Cristina,

Colegiul Silvic "Bucovina", Câmpulung Moldovenesc

Ozonul...
Ozonul constituie un protector biologic, având un rol important împotriva radiațiilor solare
ultraviolete. Stratul de ozon din atmosfera înaltă absoarbe eficient razele UV, oprind majoritatea
razelor dăunătoare. Lipsa acestuia ar duce la apariția unei poluări de natură radiantă, prin creșterea
fluxului de radiații UV de la soare care ajung la sol. Dispus la altitudini cuprinse între 19 și 30 km,
stratul de ozon nu este nici pe departe o patură groasă. Concentrația acestuia, la altitudinile respective
nu depășește 10 părți la un milion, ceea ce înseamnă foarte puțin. Înseamnă foarte puțin din punct de
vedere cantitativ, dar foarte mult din punct de vedere al efectelor sale benefice pentru viața de pe Terra.

Formarea stratului de O3
Ozonul este o formă de O 2, care se formeză atunci când moleculele de O2 sunt supuse acțiunii
radiaților UV solare. Radiația respectivă descompune moleculele de O 2 iar o parte din atomii liberi de
O se recombină cu O2 și dau naștere la O3.
Reacțile care au loc sunt:

lumină
O + O =O2 O+ O2 O3
hV

În straturile superioare ale atmosferei radiaţiile UV au început să scindeze moleculele de oxigen

ajunse în această zonă şi a condus la formarea ozonului cu capacitate de a absorbi aproape în totalitate
aceste radiaţii.

Fig. 1. Ciclul ozonului

 Radiația ultravioletă (UV) de tip C (lungimea de undă sub 240 nm) emisă de soare, are
suficientă energie pentru ca în straturile superioare ale atmosferei să rupă molecula de oxigen (O2) în
doi atomi liberi O + O. Acest proces poartă numele de FOTOLIZĂ (descompunerea chimică a unei
substanțe sub acțiunea luminii.) Atomul liber de oxigen dacă întâlnește o moleculă de oxigen, în
anumite condiții energetice, dă naștere unei molecule de tip O 3 numită OZON. Molecula de ozon
absoarbe radiația ultravioletă (UV) de tip B (lungimea de undă cuprinsă între 240 nm și 320 nm) și se
desface într-o moleculă de oxigen O2 și-un atom liber O. Astfel putem spune că fotoliza oxigenului O2
dă naștere ozonului O3 în condiții energetice ale radiației solare UV de tip C, iar fotoliza ozonului O 3
prin absorbția radiației ultraviolete UV de tip B dă naștere moleculei de oxigen O2.
Ecuațiile care stau la baza formării ozonului:
1. UV/C + O2 = O + O (fotoliza oxigenului sau absorbția radiației ultraviolete de tip C de către oxigen
și eliberarea a doi atomi de oxigen);
2. O + O2 = O3 (ciocnirea unui atom de oxigen O cu o moleculă de oxigen O 2, dă naștere unei molecule
de ozon O3);
3. O3 + UV/B = O2 + O + IR (fotoliza ozonului sau absorbția radiației ultraviolete de tip B de către
molecula de ozon, cu ruperea acesteia într-o moleculă de oxigen O2 și un atom liber de oxigen O,
însoțite de emiterea de caldură - radiație infraroșie IR);
4. O3 + O = O2 + O2 (ciocnirea unui atom de oxigen cu o moleculă de ozon poate da naștere la două
molecule de oxigen). În aceste ecuații, UV/C înseamnă energia radiației ultraviolete de tip C, iar UV/B
înseamnă energia radiației ultraviolete de tip B.

"Gaura din stratul de ozon"

Gaura de O3 este definită geografic ca o zonă în care cantitatea de O 3 este sub 220 unități
Dobson. Gaura din stratul de ozon este adesea confundată cu problema încălzirii globale. Deși între ele
există o anumită legatură pentru că ozonul are contribuția sa la efectul de seră, "gaura de ozon"
constituie o problemă separată și o dovadă în plus a efectelor nefaste ale activității omului asupra
mediului care i-a dat naștere. Deasupra Antarcticii, și nu de mult și deasupra Articii, ozonul stratosferic
s-a diminuat cantitativ de câteva ori anual, în cursul ultimilor 15 ani, în unele anotimpuri. Diminuările
în cauză sunt exclusiv rezultatul poluării atmosferei de către om cu diferite chimicale, cum ar fi
clorofluorocarbonații.
Teoria chimică privind cauzele formării găurii de ozon a fost emisă în urma determinărilor
efectuate de experţii NOE (National Ozone Expedition) în 1986 şi susţine că ozonul este distrus prin
intermediul lanţului catalitic al speciilor halogenate active. Expediţia a determinat în stratosferă
cantităţi de ClO (oxid de clor) de 100 de ori mai mari decât în zonele temperate. La nivelul stratului de
ozon şi deasupra acestuia radiaţia UV nefiltrată rupe legăturile chimice din freoni (clorofluorocarburi)
și are loc eliberarea atomilor de halogen. Aceştia sunt extrem de reactivi şi se combină cu un atom de
oxigen din molecula de ozon cu care formează oxidul de halogen, care este puţin stabil şi reacţionează
cu un atom liber de oxigen. Atomul de halogen astfel eliberat reacţionează cu o nouă moleculă de O3.
În acest fel un singur atom de halogen poate distruge până la o sută de mii de molecule de O 3. În
condiţiile extreme de deasupra Antarcticii procesul este accelerat în prezenţa cristalelor de gheaţă din
norii stratosferici, astfel explicându-se diminuarea mai accentuată a stratului de ozon de la acest nivel.
Gaura din stratul de ozon a atins în anul 2006 un maxim istoric: 27 de milioane de kilometri
pătraţi. Datele provin de la Organizaţia Meteorologică Mondială, organism care, în coloborare cu
savanţi din toată lumea, monitorizează evoluţiile climaterice. În ritmul actual în care se acţionează
împotriva stopării fenomenului, termenul cel mai realist pentru închiderea găurii din stratul de ozon
este anul 2060.

Deteriorarea stratului de OZON

 Ozonul este o substanţă periculoasă pentru viaţă datorită caracterului său puternic oxidant. La
nivelul mării aerul necontaminat conţine aprox. 0,03 - 0,1 ppm O 3. La concentraţii mai mari de 0,6 - 0,8
ppm scade capacitatea vitală a organismului, apar tulburări în difuzia dioxidului de carbon datorită
edemului pulmonar instalat. Termenul de gaură de ozon desemnează fenomenul de rarefiere a stratului
de ozon stratosferic deasupra Antarcticii. Fotografiile făcute din satelit au indicat că, această gaură se
rotește în jurul Polului Sud și revine în poziţia iniţială după o săptămână.
În figura alăturată este prezentată distrugerea stratului de ozon deasupra Antarticii, exprimarea
concentraţiei ozonului făcându-se în unități Dobson.

Fig. 2. Distrugerea stratului de O3 deasupra Antarticii (1979 – 1994).

Freonii
Freonii sunt substanțe gazoase, ușor inflamabile, inerte din punct de vedere chimic. Se folosesc ca
propulsori de aerosoli, ca substanțe frigorifice și substanțe extinctoare, precum și la fabricarea maselor
plastice. Aceștia sunt folosiți în industria frigorifică cât și în unele instalații anti-incendii.
Începând cu anul 1974, mai mulți oameni de stiință, dintre care amintim pe Molina și Rowland, au
arătat că la Polul Sud și mai puțin la Polul Nord a aparut o „gaură” în stratul de ozon, adică în aceste
zone a scăzut foarte mult concentrația de ozon în stratosferă. S-a arătat că la distrugerea stratului de
ozon contribuie avioanele supersonice prin gazele emanate, precum și unii produși chimici cum sunt
freonii. Măsurătorile au arătat că cea mai redusă concentrație de ozon se observă primăvara iar vara,
aceasta se reface parțial, când temperatura crește. Deoarece activitățile prin care se produc agenții
chimici care distrug stratul de ozon sunt inexistenți la poli, iar avioanele supersonice nu au culoare de
zbor în jurul polilor geografici ai Pămâtului, s-a pus problema cauzelor care produc această „gaură” în
stratul de ozon la poli și nu deasupra Americii de Nord sau deasupra Europei. El se acumulează la
altitudini cuprinse între 20-50 km, în fig.3. putem observa distribuția acestuia în straturile atmosferice
Când moleculele de freon pătrund în stratul de ozon, sub acțiunea razelor ultraviolete se rup legăturile.
În ultimii ani, poluarea chimică (în special cu freon) conduce nu numai la încălzirea globală, ci
și la distrugerea stratului de ozon. Iar acest fenomen determină: \
- perturbarea echilibrului termic al atmosfer.ei;
- declanșarea ploilor acide;
- dispariția unor specii de animale;
- diminuarea ratei de reproducere a animalelor,
 - creșterea incidenței cancerului de piele și al unor afecțiuni oftalmologice ca: conjunctivită,
cataractă.

Fig. 3. Distribuția freonului în straturile atmosferice.

Degradarea se datorează emisiei în atmosferă a unor gaze nocive provenite din activitatea
umană. Aceste gaze au în conținutul lor: C 2 ( CO2, CO, CH4), N2 (NO2), Cl, Br, H (H2, H2O). Aceste
elemente intervin în reacțiile chimice care se produc în troposferă și stratosferă. Oamenii de știință au
afirmat că stratul de ozon era distrus de către gazul metan. Metanul este folosit în principal în utilități
electrocasnice cum ar fi frigiderele. Acesta este extrem de stabil, iar descompunerea durează până la
100 de ani. Datorită acestui fapt, deasupra Antarcticii s-a format o gaură în stratul de ozon.
Principala consecință a distrugerii stratului de ozon, constă în creșterea cantității de raze
ultraviolete ce ajung la nivel terestru. Iar evolutia acestuia de-alungul timpului, o putem observa în
fig.4.

Fig. 4 Evoluția găurii de ozon

Efectele degradării stratului de ozon

Subțierea stratului de ozon determină:
 modificarea temperaturii atmosferice și apariția dezechilibrelor climatice;
 modificări în distribuţia pe verticală a O3, cu creşterea concentraţiei ozonului troposferic şi
scăderea concentraţiei ozonului stratosferic;
  creşterea intensităţii radiaţiei ultraviolete cu efecte negative asupra organismelor vii și asupra
sănătăţii umane;
 reducerea procesului de fotosinteză la unele specii de plante;
 dereglarea strategiilor de adaptare (orientare, mobilitate);
 dezvoltarea anormală a organismelor marine.

Măsuri de protecţie a stratului de ozon

Acestea au în vedere în primul rând respectarea Convenţiei de la Viena şi a Protocolului de la
Montreal. Convenţia de la Viena “Protecţia stratului de ozon”, intrată în vigoare în anul 1985 se referă
la găsirea de “substanţe și tehnologii alternative”, la efectuarea de cercetări şi furnizarea de cunoștinţe
referitoare la substanţele care determină distrugerea stratului de O3. În 1988 s-a semnat la Montreal de
către 36 de naţiuni, producătoare a 90 % din producţia mondială de freoni și haloni care prevedea
îngheţarea la 1 ianuarie 1989 a producţiei de haloni şi reducerea producţiei de CFC-uri cu 50% până la
mijlocul anului 1998, interzicerea fabricării anumitor tipuri de CFC-uri.
Studiile au arătat că produsele chimice, în principal halogenii, cluorofluorocarbonaţii, bromura de
metil, sunt responsabile de rarefierea stratului de ozon. Aceste produse mai sunt încă folosite la
frigidere, instalaţiile de climatizare, fabricarea produselor cosmetice, stingerea incendiilor etc. Spre
exemplu, bromura de metil s-a folosit zeci de ani la dezinfecţia materiilor prime destinate exportului,
precum şi a terenurilor destinate anumitor culturi.
Ţările industrializate s-au angajat ca până în anul 2030 să suprime folosirea
hidrocluofluorocarbonului. România este ţară semnatară a Protocolului de la Montreal şi s-a angajat să
oprească producţia substanţelor chimice inamice stratului de ozon şi să le înlocuiască cu altele mai
puţin nocive. Metanul, oxidul nitros şi dioxidul de carbon sunt gaze de seră care exercită o influenţă,
încă necuantificată cu exactitate, asupra distrugerii ozonului. Opiniile experţilor cu privire la evoluţia
distrugerii stratului de ozon sunt diferite, dar nimeni nu exclude o înrăutăţire a situaţiei ca urmare a
poluării excesive a atmosferei.
Măsuri de protejare a stratului de ozon:
 eliminarea producţiei şi consumului de substanţe care afectează stratul de ozon;
 aplicarea celor mai bune tehnologii de îmbunătăţire a reţinerii, recuperării, reciclării și/sau
distrugerii substanţelor cu impact negativ asupra stratului de ozon;
 promovarea unor alternative pentru înlocuirea acestor substanţele, cât și a produselor ce conțin
substanțe distrugătoare stratului de ozon protector;
 aplicarea măsurilor de control asupra substanţelor responsabile de afectarea stratului de ozon;
 cooperarea în domeniul: ştiinţific, juridic, economic şi informaţional.

Unii cercetători avansează ipoteza că în 2050 se va înregistra cea mai mare gaură în stratul de ozon,
alţii spun că în 2008, ozonul a avut cel mai scăzut nivel din istoria observaţiilor. Alte simulări, care au
inclus numai impactul "chimicalelor" asupra ozonului, indică anul 2040 ca fiind momentul în care
cantitatea de ozon va reveni la valorile neperturbate, anterioare anului 1980. Aceste simulări sugerează,
spun experţii în climatologie, că variaţiile climatice datorate gazelor de seră pot încetini în mare măsură
refacerea anticipată a ozonului.