Acel dram de...

optimism

Elev: ZAMFIRESCU ALEXANDRA, clasa a XI-a B

Liceul Tehnologic ”Spiru Haret” Târgoviște
Prof. Îndrumător: CONSTANTINESCU MONICA

Trăim în secolul celor mai mari descoperiri și transformări ale omenirii, cu nebănuite efecte
asupra vieții și mediului înconjurător. Cu toții suntem alarmați de tot ceea ce afectează mediul
ambiant: subțierea stratului de ozon, poluarea apelor și a atmosferei, defrișările în serie, deșeurile
toxice și radioactive, ploile acide, combustibilii, noxele, produse cu efecte dăunătoare asupra
vegetației, în general, și direct sau indirect asupra omului. Din acest punct de vedere este firesc să
căutăm diverse soluții pentru a ne salva Pământul.
Dacă resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente, până nu demult, pentru
nevoile omenirii, astăzi, explozia demografică și dezvoltarea economiei au determinat apariția unui
dezechilibru ecologic.  
Se spune că lumea nu mai are prea mult timp la dispozitie pentru evitarea furtunilor extreme, a
inundațiilor și a secetei care vor fi intensificate de încălzirea globală.

În tumultul schimbărilor, în goana noastră către descoperirea noului, trebuie să tragem încă
un semnal de alarmă legat de mediul înconjurător și de supraviețuirea omului și a existenței vieții pe
Terra.

"Mediul natural" reprezentat de aer, oceane, mari, lacuri, ape curgătoare, sol și subsol,
înglobează imaginea pe care omul obișnuit și-o face atunci când vorbește despre mediul
înconjurator. O pădure, un codru, o lizieră, o baltă sau un lac readuc echilibru, suport moral, viață.
Totalitatea factorilor naturali, determină condițiile de viață pentru regnurile vegetale, animale și
pentru exponentul său rațional – omul, reprezentând mediul natural. Nu se spune în zadar că ”omul
sfințește locul”. De fapt, această relație strânsă care a existat dintotdeauna între om și natură este
stârpită de neglijența și de nepăsarea unora, de sărăcia și de mizeria în care trăiesc unii, fără a face
un minim de efort de a strecura în rutina cu care ne hrănim zilnic o soluție salvatoare în ceea ce
privește salvarea Terrei.
Nu vreau să fiu de acord cu cliché-ul experților ambientaliști, John Vucetich și Michael
Nelson, de la Universitatea de Stat din Michigan și anume: ”Nu mai spera în salvarea pământului.
Nu va funcționa!”. Deoarece, ei susțin, într-o lucrare publicată recent în jurnalul “The Ecologist”,
că speranța oamenilor într-o salvare a planetei pe cale ecologică este mai degrabă o activitate
păguboasă pentru mediul înconjurător. De asemenea, tot ei sunt cei care au analizat impactul
dorinței de mai bine a oamenilor asupra problemelor de mediu și au ajuns la concluzia că opusul
speranței nu înseamnă disperare sau resemnare, ci tocmai virtutea de a lua atitudine și de a face ceea
ce trebuie, altfel ne vom trezi pe muchia unui dezastru ecologic, dacă nu suntem deja...
 Și, cu toate acestea, cu fiecare clipă care se scurgem suntem în pragul unei depresii legată de
neputința de a salva ceea ce a rămas de salvat sau de a păstra ceea ce am mai avea de păstrat.
Îngrijorător nu este faptul că totul se întâmplă cu rapiditate, ci felul în care lăsăm lucrurile să
continue așa, fără implicarea și efortul noastu de a oferi un sprijin într-o notă optimistă.
Totuși, soluţii pentru salvarea mediului înconjurător există, unele mai uşor de aplicat de
către noi, altele mai complicate, mai costisitoare... şi altele extrem de ciudate.

Una dintre cele mai nebuneşti soluţii de salvare a Terrei este construirea de... ochelari de
soare pentru Pământ. Unii oameni de ştiinţă au propus folosirea unei strategii asemănătoare cu
protejarea ochilor umani de soare, pentru a proteja planeta de încălzirea globală. Ei vor să pună un
inel în jurul ecuatorului care să capteze razele nocive, sau să trimită o mini-navetă spaţială care să
orbiteze în jurul ecuatorului, având același scop, și anume de a atenua lumina și căldura.

Alţi oameni de ştiinţă doresc să dea oceanelor o mică doză de... fier. Se va recurge la
faptul că micuţul plancton din oceane absoarbe dioxidul de carbon pentru a se putea hrăni. Când
moare, el trage dioxidul de carbon la fundul oceanelor după el. Întrucât fierul stimulează creşterea
planctonului, cercetătorii cred că fertilizarea unor părţi din oceane cu fier va duce la crearea unor
mase mari de plancton care vor absobi dioxidul de carbon din atmosfera bolnavă a planetei.
Problema principală este însă că fierul poate dăuna ecosistemelor marine.

O idee şi mai nebunatică este umplerea aerului cu.. sulfură. Anumite tipuri de aerosoli,
sau particule micuţe, au particularitatea de răcire a aerului. Aceste particule interceptează o parte
din radiaţiile solare şi le trimit înapoi în spaţiu. Acest efect de răcire apare mai ales după erupţiile
vulcanice, care pot împrăştia în atmosferă până la câteva milioane de tone de sulfură. Astfel încât,
oamenii de ştiinţă s-au gândit că putem imita natura, şi trimite în aer sulfură. Singura problemă este
reprezentată de ploile acide ce vor rezulta în urma acestei soluţii.

Noi putem recurge însă la soluţii mai la îndemână, şi mai plăcute, precum conservarea
energiei, folosirea de becuri ecologice, reciclarea materialelor şi mersul pe jos.
Desigur am putea recurge la mult mai multe metode dacă există voință, dorință, putere.
Păcat că cei care ar putea să facă măcar un pas în ceea ce privește salvarea planetei nu o fac, iar cei
care doresc nu pot. Să fie oare o lașitate de ambele părți? Sau poate că o revoltă a unora să mai
trezească spiritele la viață...
Ar trebui sa ne punem cu toții mai multe întrebări despre originea lumii vii, despre tot ce ne
înconjoară ca să putem prețui ce s-a realizat în mii de ani și care se distruge pe zi ce trece. Numai
crearea unei gândiri ecologice va face ca și generațiile viitoare să poată folosi ceea ce nouă și
strămoșilor noștri ne-a oferit natura.