Darcy știe că Dumnezeu îi aude rugăciunile

dar este atât de greu să fii deosebită!

Darcy
Joni Eareckson Tada
 M-am îndreptat direct spre dormitorul meu și
am închis încet ușa. Apoi mi-am îndreptat scaunul
cu rotile spre masa de toaleta și m-am privit în
oglinda. Nu a fost prea ușor să mă regăsesc printre
fotografiile, insignele si pozele cu cai prinse de
razna oglinzii. Dar, iată-mă - un păr lung, castaniu,
cu vârfurile ondulate de Ia un rest de permanent, un
nas în vânt cu câțiva pistui și doi ochi cu adevărat
albaștrii. Nu erau căprui sau gri, ci albaștrii. Probabil
cel mai frumos lucru pe care-l am. Interesant - am
început sa mă gândesc la culoarea ochilor mei ca la
un avantaj numai din acest an. Fără îndoială
datorita tensiunii provocate de clasa a șaptea.
M-am plictisit de oglindă, așa că am deschis
sertarul de sus si mi-am luat Cutia în poală - una
mare, alb-gălbuie, cu un capac brodat. Mulți copii
scriu în jurnale, dar eu nu am fost niciodată un copil,
care sa facă ceea ce face toată lumea. Eu îi scriu
Cutiei mele.

Darcy
Joni Eareckson Tada
 Editura Lumina Lumii
1995
Penffu Ricky, Shawn,
Kelly, Kay și Earecka
copii deosebiți, care m-au
ajutat cel mai mult.
 1
Este minunat să stai în Willowbrook în timpul verii.
Cel puțin, așa a fost întotdeauna.
În acea zi de joi toate arătau deosebit ... și totuși, la fel.
Pe drumul umbros din spatele scolii elementare din
Willowbrook, care duce la casa noastră, sunt aliniați exact
25 de arțari si trei tipuri diferite de palisade. Când o iei la
dreapta spre casa noastră, cel mai bine este să mergi pe
șosea, deoarece trotuarul este distrus de o mulțime de
gropi și crăpături. Probabil datorită lui Chipper, care de
ani de zile aruncă pietricele de fiecare dată când mergem
pe acest drum între școală și casă.
Puțin mai sus treci pe lângă o casă galbenă unde
locuiește un buldog prietenos. Casa următoare este o vilă
gri cu două etaje, locuința unei pisici siameze bătrâne.
Mandy se oprește întotdeauna aici și împarte celor doi
resturile de mâncare pe care le are. Mergi puțin mai
departe si vei trece pe lângă un vechi hidrant portocaliu,
trambulina preferată pentru acrobațiile în aer ale lui April.
Chipper, Mandy, April și cu mine mers acasă pe acest
drum de milioane de ori de când fost micuți, la grădiniță.
De fapt, eu, Darcy DeAngelis, trebuie să mărturisesc că
nu

7
umblu. Eu mă deplasez pe roti. Nu, nu cu bicicleta - cu un
scaun cu rotile.
Întotdeauna mi-am imaginat că scaunul meu cu rotile este
un set de roți la fel de cochet ca majoritatea bicicletelor
prietenilor mei. Are un cadru mov deschis, cauciucuri albe,
abțibilduri pe laterale și mânere negre cu panglici mov și roz
în spate. De fapt, scaunul meu cu rotile face ca majoritatea
bicicletelor să pară plictisitoare. Însă, în această zi, până și
scaunul meu trăsnet nu a putut să dea strălucire lucrurilor.
Ziua aceasta a fost deosebită.
M-am uitat la prietenii mei. Mandy își răsucea cozile
blonde si își mesteca guma. April făcea echilibristică pe
marginea trotuarului ca pe o bârnă. Chip cel-prea-înalt se juca
cu rucsacul cu cărți în timp ce mergea. Oare simțeau si ei la
fel?
Am aruncat întrebarea, fără să o adresez cuiva anume.
- Credeți că o să vă lipsească clasa a șasea?
April a sărit de pe bordură și a făcut o piruetă pe șosea:
- Deloc. M-am săturat de copii mici. Sunt gata pentru
ceva mai mare. Ce spui, Chipper, bătrâne?
April a urcat din nou pe bordură ca și când ar fi exersat
echilibristica pe bârnă.
Chip a ridicat din umeri și a continuat să se joace cu
rucsacul. Nu mi-am putut da seama dacă nu avea, într-adevăr,
nici un răspuns sau dacă numai încerca s-o ignore pe April.
Uneori, April poate să fie îngrozitor de antipatică.
Apoi Chip a spus:
- Va fi o ușurare să plec din Willowbrook si să-i las pe
cei doi frați mai mici aici. Clasa a șaptea, a continuat el de
8
parcă se și vedea, el, marele bărbat, în campus. Nu-i mare
lucru cu clasa a șaptea - poate cu excepția algebrei.
Acesta este genul de lucru care mă face să am emoții
penffu clasa a șaptea. Să faci împărțirea numerelor zecimale
este un lucru, dar cum va fi oare algebra de clasa a șaptea?
Uuuu! Și cum am să mă descurc cu spaniola, când abia am
reușit să trec de ortografia în limba engleză? Și aveam un
presentiment că literatura dintr-a șaptea va fi mult mai
complicată decât ce am învățat săptămâna trecută.
Clasa a șaptea. Nu pare să fie o viată prea ușoară. Nu va
mai fi nimeni să strângă bani pentru masa de prânz. Nici
învățători, ca un fel de înlocuitori de mamă, care să se caute
prin buzunare să- si dea ceva mărunțiș pentru lapte, dacă s-a
întâmplat să uiți banii. Nici serbări de Valentine' s Day, sau
parada costumelor din noaptea de Halloween. Adio lucrurilor
copilărești - doar șapte profesori diferiți, pentru șapte materii
diferite, în șapte săli de clasă diferite.
Abia aștept să dau testul pentru echipa de fotbal! a spus
Mandy, urmând-o pe April pe bârna de echilibristică.
- Eu am de gând să mă înscriu în echipa de teatru, a spus
April.
Asta i se potrivește. Tot ce este legat de April este
dramatic. Își aranjează mereu părul lung, roșu, făcându-și un
coc, numai ca peste câteva clipe să-si facă o coada. Dacă nu
face asta, își face cute la bluză, își ridică șosetele sau își
înfoaie mânecile. În ceea ce mă privește, oricine acordă atât de
multa atenție modului în care arată, are o problemă.
- Dacă nu în echipa de teatru, a izbucnit April, atunci în
mod categoric conducătoarea galeriei.
9
 Am început să mă simt puțin lăsată pe dinafară.
April a continuat să turuie.
- Jordan Junior High este un campus mare - nu-i un
cuvânt extraordinar, campus? Trebuie să schimbi sălile de
clasă foarte repede. Toată lumea trebuie să alerge ca să ajungă
la timp la următoarea sală de clasă. Uneori copiii se pierd.
Am mai auzit și înainte acest ton al vocii. Am avut
sentimentul că lui April nu-i pasă chiar atât de mult de
mărimea școlii. Voia doar să-i sperie pe Chip și pe Mandy și,
în special, pe mine. După cum am spus, poate să fie antipatică.
- Darcy, cum ai să reușești tu să ajungi la timp la sala de
clasă?
Am oftat și mi-am dat ochii peste cap.
- Baterii supra-încărcate, mușchi de oțel și roti uriașe.
April a căzut cu o bufnitură și eu am continuat:
- Cu un super-mic dejun al campionilor ... Da, este
Wheaties, sponsorul oficial numărul unu al echipei olimpice a
Statelor Unite, am spus folosindu-mă de vocea reclamei de la
televizor. Da, copii, cu 100 % din porțiile recomandate zilnic
vă veți dezvolta corpurile în 12 feluri diferite. Spune-ți-le
părinților voștri că vreți - Wheaties!
April a mai făcut câteva acrobații pe stradă, chicotind si
pierzându-și echilibrul. Acesta este cel mai bun mod de a trata
cu April - făcând-o să râdă. Nu știu de ce, dar pentru mine este
important ca April să nu devină prea serioasă si morbidă cu
privire la mine și la scaunul meu. În plus, April este unul din
acei oameni care nu pot să fie serioși fără să pară că te
privesc de sus. Nu ajută la nimic că nu gândește nici de doi
bani.
10
 Mandy a venit în spatele meu si s-a sprijinit de mânerele
scaunului.
- Serios, Darcy, te-ai gândit cum va fi să schimbi sălile
de clasă în școala nouă? Vei avea nevoie de cineva care să
împingă scaunul?
Buna, draga de Mandy. Este întotdeauna gata să-mi
împingă scaunul când urcăm un deal, să-mi ridice cărțile de pe
jos sau să-mi dea din raftul bibliotecii cartea la care nu ajung -
si toate fără să-și dea aere de superioritate.
Nu, am spus. Am să-mi montez un claxon la scaun și am
să claxonez din sală în sală.
Am accelerat si am luat-o înainte, dând scaunului o
înclinație astfel încât să meargă pe o singură roată - așa am
avut eu impresia că dobor recordul național.
Ce nebunie, a spus Mandy, aruncând cu o piatră după
mine. Eu mi-am continuat drumul si ceilalți m-au ajuns din
urmă.
Restul drumului am savurat vederea fiecărui copac pe
lângă care am trecut. Fiecare groapă din trotuar. Prietenul
nostru, buldogul, care ne-a salutat din poarta casei lui si pisica
siameză care a făcut tot posibilul ca să ne ignore. Poate că
Mandy si Chip și April nu erau triști că lasă școala elementară
în urma lor, dar eu eram în mod sigur foarte tristă.
Toți patru ne-am despărțit la coltul străzii mele, Chipper ca
să meargă la cursul de înot, April ca sa-și îmbunătățească
acrobațiile și Mandy ca să lucreze la colecția ei de timbre.
- Ne vedem mai târziu, am strigat după ei, îndreptându-
mă spre casă. M-am uitat înapoi - eram cu toții prieteni buni,
deși fiecare avea unele lucruri pe care nu le agrea la celălalt.
11
Vom continua să fim prieteni la școala nouă? Vom avea
același orar? Îi voi mai vedea măcar pe coridoare?
Am luat-o pe drumul de mașină din fata casei. Din acest
unghi casa mea arată exact ca acele desene pe care le fac copiii
în clasa a doua - o casă albă cu acoperiș roșu, cu un cos de
cărămizi și două tufe de fiecare parte a scărilor de la intrare. În
cei șase ani petrecuți în școala elementară tufele au crescut
mai înalte decât mine. Desigur, s-ar putea din cauză că eu sunt
atât de scundă pentru că stau în scaunul cu rotile.
Am tras aer adânc în piept. Până și propria mea casă pare
deosebită, acum, că sunt o adevărată absolventă - chiar dacă
numai a clasei a șasea.
Am pornit-o spre casă și m-am oprit. Fratele meu mai mic,
Josh, și-a lăsat din nou bicicleta în drumul meu.
- Ma-mă-ă!
Mama a deschis ușa de plasă cu cotul în timp ce-și ștergea
mâinile cu un prosop de bucătărie.
- De câte ori i-am spus copilului ăstuia să folosească
suportul de biciclete, a spus în timp ce și-a îndesat prosopul
sub braț și a dus bicicleta în garaj.
Niciuna nu eram cu adevărat supărate pe Josh - întreaga
noastră familie este obișnuită să lase loc pentru scaunul meu.
Mi-am îndreptat scaunul spre rampa de la ușa laterală a
garajului.
- Ei, cum a fost azi, Darcy? m-a întrebat mama, în timp
ce mi-a împins scaunul sus pe rampă. Amândouă eram
conștiente că eu eram neobișnuit de tăcută.
- Bine, cred, am mormăit în timp ce-mi desfăceam
geanta de scoală de pe mânerul scaunului meu cu rotile ca să
12
o pun pe masa din bucătărie. Am predat cărțile. Am plătit ceva
taxe de bibliotecă.
Am deschis frigiderul, căutându-mi ceva de mâncare.
Nimic special, am mai spus.
Mama mi-a aruncat o privire care voia să spună: ”Nu-mi spui
totul” . Dar am considerat că este suficient de matură să știe că
copiii au și zile ca aceasta. Zile care-ti schimbă viața, când lași
în urmă o etapă și te pregătești să înfrunți o lume nouă,
înfricoșătoare.
Dragă, a spus mama, punându-mi șuvițele de păr după
urechi, să nu-ti fie frică pentru la toamnă.
Cum se face că mamele pot să spună ce se întâmplă în
inima unui copil?
- Nu-ti face griji pentru scoală, Darcy. Doamne, te așteaptă
o vară extraordinară. Mama s-a așezat la masă în fata mea.
Tabăra începe peste câteva săptămâni si toți prietenii tăi de la
biserică vor fi în tabără.
Avea dreptate. Tabăra de familii era un punct luminos la
orizont. Am așteptat ca ideea taberei să-mi alunge gândurile
triste, însă tristețea rămânea, așa că m-am decis să continui să
mă gândesc la ororile clasei a șaptea.
La cină am împuns mazărea în farfurie, în timp ce Josh
trăncănea despre nodurile pe care a învățat să le facă la
organizația de cercetași. Mama a trebuit să-i spună de trei ori
să lase în pace șervetul pe care l-a folosit ca să ne arate două
tipuri de noduri.
Sora mea mai mare, Monica, care cumpără tot timpul
revista Seventeen si vorbește tot timpul cu băieții la telefon,
bătea câmpii despre instructorul ei de la bazin. M-am întrebat
13
întotdeauna dacă el este singurul motiv pentru care se duce la
bazin. Cu toate acestea, în general, Monica este o fată bună.
Mă tratează pe mine și pe ceilalți prieteni ai mei ca pe niște
oameni normali.
Însă, astă seară, nu am putut să fac mai mult decât să-mi
sprijin capul în pumni, să strivesc mazărea între dinți și să-i
ascult pe ceilalți vorbind.
După cină n-am avut chef să mă uit la televizor cu restul
familiei. Tata a făcut floricele de porumb în cuptorul cu
microunde pentru cea mai bună emisiune a săptămânii, dar m-
am oprit în dreptul ușii camerei de zi numai ca să spun tuturor
noapte bună. Monica și Josh au schimbat o privire mirată știau
că renunț la spectacolul meu preferat.
M-am îndreptat direct spre dormitorul meu și am închis
încet ușa. Apoi mi-am îndreptat scaunul cu rotile spre masa de
toaletă și m-am privit în oglindă. Nu a fost prea ușor să mă
regăsesc printre fotografiile, insignele și pozele cu cai prinse
de rama oglinzii. Dar, iată-mă - un păr lung, castaniu, cu
vârfurile ondulate de la un rest de permanent, un nas în vânt cu
câțiva pistrui și doi ochi cu adevărat albaștrii. Nu erau căprui
sau gri, ci albaștrii. Probabil cel mai frumos lucru pe care-l
am. Interesant - am început să mă gândesc la culoarea ochilor
mei ca la un avantaj numai din acest an. Fără îndoială datorită
tensiunii provocate de clasa a șaptea.
M-am plictisit de oglindă așa că am deschis sertarul de sus
și mi-am luat Cutia în poală - una mare, alb-gălbuie, cu un
capac brodat. Mulți copii scriu în jurnale, dar eu nu am fost
niciodată un copil, care să facă ceea ce face toată lumea. Eu îi
scriu Cutiei mele.
14
 2
Chestia cu Cutia a început de mult, în clasa a doua, când am
aterizat în spital după un accident de mașină. Nu a fost vina
șoferului - eu m-am năpustit cu bicicleta în stradă din spatele
unei mașini parcate. Următorul lucru de care îmi amintesc a fost
că eram culcată pe spate într-o ambulanță și sirena urla.
Aceasta a fost o perioadă îngrozitoare pentru mine si pentru
întreaga familie. Atunci când rudele si toți copiii de la școală mi-
au trimis tone de vederi cu urarea să mă fac bine, mama lea păstrat
pe toate în cutia alb-gălbuie, împreună cu reportajele din ziare
despre accidentul meu. După ce orele de vizită se încheiau, eu
stăteam culcată pe o parte în patul meu de spital și răsfoiam
printre scrisori si vederi. Atunci cutia a devenit " Cutia” .
Nu știu cum să explic - acea cutie veche a devenit un, ei bine
un prieten cu care puteam să vorbesc. Și un prieten căruia puteam
să-i încredințez lucruri - bilete de la filme îndrăgite, un inel de la
bunica, un medalion de la unul din copiii din camera de la spital.
Înțelegeți?
Când am venit acasă de la spital, majoritatea au încetat să-mi
mai scrie, dar eu a trebuit să rămân pentru totdeauna într-un
15
scaun cu rotile. Știam că rudelor le era milă si că copiilor de la
școală le era frică să dea ochii cu mine. Nu am putut să-i
învinuiesc pentru aceasta. Probabil nici eu nu aș fi făcut nimic,
dacă altcineva ar fi pățit ce am pățit eu. Cred că oamenii ajung să
nu mai aibă ce să spună. Știți și voi, toate acele vederi cu urări să
mă fac bine ... și, totuși, eu nu m-am făcut 'bine' , cu adevărat,
niciodată. Așa că scrisorile si vederile au încetat să mai vină.
Dar eu am continuat să pun lucruri în Cutia mea.
Mi-am parcat scaunul în fata patului, mi-am ridicat picioarele
paralizate și le-am proptit cu o perină și m-am lăsat pe spate, în
scaun. Am apăsat pixul de carnețel, gânditoare.
Dragă Cutie, am scris. Te-ai simțit vreodată deosebită? Vreau
să spun, cu adevărat deosebită?
Azi a fost ultima zi de școală. Toți au fost supraemoționați,
de parcă ar fi fost eliberați de la închisoare sau de altundeva. Am
glumit cu toată lumea, ca de obicei, dar, în mine, m-am întrebat
dacă prietenii mei se simt la fel ca mine ... împietriți.
April a spus ceva despre schimbatul sălilor de clasă. Ei bine,
nu este singurul lucru de care mi-e frică. Dacă îmi dau un dulap
la care nu pot să ajung din scaun? Dacă am o oră la etajul doi si
nu există rampă sau ascensor? Dacă nu pot să intru în baie? Și
am să mor, cu siguranță, dacă oglinzile vor fi prea sus deasupra
chiuvetelor. Toate fetele au să se holbeze în oglindă și eu voi fi
nevoită să stau acolo, ca o neghioabă.
Am apăsat de două ori butonul pixului. Cuvintele vin mult
mai ușor când le împărtășesc Cutiei.
Și cu cât pretind că nu mi-e frică, cu atât sunt mai fricoasă
(există cuvântul ăsta, Cutie?). Nici măcar nu-i pot spune lui
Mandy ce simt.

La revedere, acum. Darcy.

Mi-am pus pixul după ureche și m-am ridicat în scaun.
Picioarele mele, moi și neînsuflețite, s-au deplasat pe pat. Nu
erau deloc niște picioare urâte. Eram încălțată cu șosete și teniși.
În unele zile purtam pantaloni cu sandale. Alte ori mama mă lăsa
să port fustă. Ocazional chiar mi-am vopsit unghiile de la
16
picioare. Însă, indiferent cum mă îmbrac, realitatea este evidentă
- nu pot sa-mi mișc picioarele. Nici măcar nu pot să-mi simt
degetele.
Am suspinat și am cotrobăit prin Cutie. Era acolo scrisoarea
pe care am scris-o anul trecut, după ce la ora de gimnastică
colegii au învățat câteva dansuri pe perechi. Eu a trebuit să stau
pe margine si să pornesc casetofonul, privind cum țopăia fiecare
cu un partener. A fost una din zilele în care nu am fost pe fază
cu comentarii seci.
Mi-am vărsat năduful în după-masa aceea în Cutia mea. Îmi
amintesc cum m-am simțit când am scris - cam înlăcrimată si
mohorâtă, însă totuși pe un ton pozitiv. La sfârșitul scrisorii, am
fost surprinsă să citesc: 'Nicidecum n-am să te las, cu nici un
chip nu te voi părăsi ... Eu sunt cu tine întotdeauna' .
Am recunoscut aceste cuvinte drept versetul pe care mi l-a
arătat Monica în Biblie. M-am simțit bine când sora mea mai
mare mi-a împărtășit ceva atât de personal și intim cum a fost
acest verset preferat. Poate că Monica pare ahtiată după băieți,
dar este mult mai profundă decât doar atât, Acel verset despre
Isus, care nu mă părăsește niciodată, mi-a rămas în minte luni de
zile - dar asta s-a întâmplat în urmă cu un an. Recitirea acestor
rânduri m-a făcut să mă întristez. Nu am fost atât de aproape de
Dumnezeu pe cât ar fi trebuit să fiu.
Brusc, am împins Cutia la o parte. Nu este suficient să scrii.
Aveam nevoie de cineva cu care să vorbesc. As fi vrut ca Mandy
să fie cu mine.
Mi-am apucat picioarele, le-am pus înapoi pe suport și mam
îndreptat repede spre dulap. Acolo, în spatele a trei perechi de
pantofi, a unei cutii goale de coka-cola si sub mult praf era
Rabbie, vechiul meu iepuraș de plus. L-am apucat cu grijă si am

17
scos la lumină corpul lui murdar și uzat. Îi lipsea un ochi si avea
o pată de coka-cola pe burtă, de cât a stat pe fundul dulapului.
L-am bătut pe spate ca să scot praful din el. Rabbie a avut
întotdeauna multă personalitate. Aș muri imediat dacă cineva, ca
April, m-ar auzi spunând așa ceva, deși nu m-aș supăra dacă
Mandy sau Chip ar știi acest lucru. Mandy mi-a spus cândva, în
față, când am avut una din discuțiile noastre serioase despre
Dumnezeu, că îi este mai ușor să vorbească cu Isus când strânge
în brațe pijama ei deosebită de mătase și dantelă.
M-am uitat țintă în fata lui Rabbie si m-am hotărât să încerc
metoda de rugăciune a lui Mandy. Rugăciune. Cuvântul însuși
m-a făcut să mă lipesc de Rabbie.
Pe când eram un copil mic, la spital, obișnuiam să-l strâng pe
Rabbie în brațe ori de câte ori vorbeam cu Dumnezeu. Într-un
fel, era liniștitor să știu că Rabbie poate să audă tot ce spun. Însă
am crescut si l-am scos la pensie pe iepurașul meu, știind că
Dumnezeu mă aude indiferent dacă țin sau nu țin în brațe un
animal de pluș. Însă mai târziu, după cum am spus, nu am mai
fost atât de apropiată de Dumnezeu, cum ar fi trebuit.
Am inspirat adânc si am început să mă rog. Nu mi-a venit să
cred ce cuvinte mi-au ieșit din gură.
- Nu este drept, i-am spus lui Dumnezeu. Apoi m-am oprit
un moment și m-am făcut mică, ca si când aș fi așteptat să treacă
un trăsnet prin tavanul dormitorului meu.
- Nu am să cunosc pe nimeni la școala cea nouă. Pe April
știu cum s-o iau. Cu Chipper știu cum să mă port. Și majoritatea
copiilor din școala elementară cred că sunt în regulă, pentru că
pot să-i fac să râdă de scaunul meu. Dar Tu știi că mi-a trebuit
mult timp, din clasa a doua, să-i fac să fie degajați în fata
picioarelor mele paralizate. Nu cred că pot să mai trec prin toate
18
astea la școala nouă, cu sute de copii noi, care vor crede că
mintea mea este paralizată numai pentru că picioarele îmi sunt
paralizate!
Am oftat adânc, ușurată. În sfârșit am spus cuiva ce simt cu
adevărat în adâncul meu. Și am spus-o fără să spun măcar o
glumă.
Amin, am adăugat.
Mi-am sprijinit capul de Rabbie, ascultând tăcerea. Poate că
am așteptat un fel de voce de leu, care să bubuie din cer si să-mi
spună că totul va fi bine. Însă singurele zgomote au fost vocile
de la televizor, estompate, care ajungeau la mine din camera de zi.
M-am îndreptat din nou spre pat si l-am pus pe Rabbie lângă
perina mea. Deși l-am scos de mult la pensie, împreună cu
colecția de păpuși Barbie și cu cărțile de aventuri, am simțit că
merită să se întoarcă în lumea celor vii - cel puțin pentru o
noapte. Și în noaptea aceea, așa cum stăteam întinsă în pat, lam
strâns în brațe așa cum obișnuiam să fac când eram mică.

3
Ziua următoare, prima noastră zi de vacantă de vară, Mandy
a dat fuga până la mine, aducând cu ea colecția de timbre. M-am
coborât din scaunul meu cu rotile și m-am așezat pe pătura
întinsă pe jos în dormitorul meu. Îmi place să fiu la același nivel
cu prietenii mei, în special când ne distrăm. Mandy și cu mine

19
 am întins timbrele, împărțindu-le pe țări si pe culori. În primele
minute am lucrat în liniște.
Întotdeauna am crezut că Mandy este o prietenă sinceră și
bună. Aceasta, în parte deoarece suntem cele mai bune prietene
din grădiniță. Și apoi, o cunosc pe April tot de atunci dar, în mod
sigur, nu mă simt la fel de apropiată de ea. Poate din cauză că
Mandy si cu mine suntem pe aceeași lungime de undă. La
amândouă ne place să citim, să studiem timbrele, să desenăm cai,
sa jucăm șah, să vorbim despre sentimentele noastre si chiar să
visam la băieti, din când în când.
De asemenea, o respect pe Mandy. Este suficient de
curajoasă ca să-i întoarcă vorba lui April, un lucru pe care eu nu
pot să-l fac. De aceea îmi ascund, de obicei, sentimentele printr-
o glumă. Nu că mi-ar fi frică de April, deși ea este unul din acei
copii

care au tendința să se dea în spectacol la școală. Pur si simplu,

nu-mi pot permite să nu fiu de partea ei, deoarece ea
influențează foarte ușor pe oricine. Poate că mi-e puțin frică de
ea. Am avut suficient de multe probleme să-mi mențin
prieteniile din acest scaun cu rotile. Nu vreau să am dureri de
cap în plus.
Mandy a fost cea care a rupt tăcerea.
- Te bucuri de tabăra de familii din vara asta?
Am luat un timbru cu penseta lui Monica și am pus-o cu
atenție într-un rând.
- Cred că da.
Mandy a ridicat capul, și-a aruncat pe spate cozile si s-a
sprijinit într-un cot.

20
 - Ce-i cu tine? Nu te mai entuziasmezi de nimic în ultimul
timp. Nici măcar de faptul că am terminat școala.
Nu-i așa, am răspuns, prefăcându-mă că nu știu despre ce
vorbește. M-am întins după un alt timbru.
Mandy a oftat.
- Mi se pare că ai ținut multe în tine în ultimele câteva
săptămâni.
A avea un prieten aduce cu sine câteva riscuri. Ca și
mamele, cei mai buni prieteni au un fel al lor de a știi când ceva
nu este în regula. Și dacă sunt într-adevăr prieteni buni, nu te vor
lăsa în pace până nu scot totul din tine.
M-am lăsat pe o parte si am prins cu penseta un fir din patură.
- Își amintești ce frumos a fost când eram împreuna în
clasa întâi ... înainte de accidentul meu?
- Da-a. Mandy a surâs. Am fost teroarea din
Willowbrook. Îți amintești când am concurat împotriva celor
mai bune fete dintr-a doua si a treia?
Nu am uitat niciodată. Aceasta era una din acele amintiri
fericite pe care o aveam foarte clar în minte.
- Le-am întrecut pe toate, a chicotit Mandy. Darcy, ai fost
cea mai rapidă prietenă pe care a avut-o cineva vreodată.
Tăcerea s-a lăsat din nou. Accidentul care mi-a paralizat
picioarele s-a petrecut la câteva luni după aceea.
- Ai fost, de asemenea, cea mai bună prietenă pe care putea
să o aibă cineva, a adăugat Mandy.
- Am fost? am spus pe un ton jignit, încruntându-mă si
încrucișându-mi mâinile pe piept.
- Bine, bine. Mai ești și acum prietena mea cea mai bună.

21
 Mandy s-a uitat cu ochii în cruce si mi-a scos limba. Apoi a
redevenit serioasă.
- Deși, în ultimul timp pari să ascunzi multe în tine. Știi,
toate remarcile deștepte pe care le faci.
Am început să răsucesc toate capetele de fire din pătură. Să- i
spun? Nici gând. Dacă i-aș spune lui Mandy despre temerile
mele, ar știi cu adevărat ce se întâmplă în lăuntrul meu. Și atunci
ar aștepta de la mine să fac ceva cu privire la sentimentele mele
stupide de frică. M-am hotărât să schimb subiectul.
În tabără, ai de gând să stai cu familia ta sau cu fetele de- a
șaptea? am întrebat-o, rezemându-mă de pat.
Ea a făcut o pauză, uitându-se la mine pe sub gene.
- Mama și tata îmi dau voie să stau în cabana celor de
vârsta mea.
Tonul vocii ei mi-a arătat că știe exact ce vreau să fac, dar că
îmi va da voie să fac ce vreau.
- Și mie, sper.
- Vă vom urma sus în munti cu camionul nostru. Abia
aștept,

a adăugat ea cu un zâmbet mare. Va fi un concurs de mâncat

lubenițe și focuri de tabară si un mare turneu de volei. Am să
încerc să ajung în echipa lui Chip. Greșit, adică, noi am putea
încerca, spuse aproape în șoaptă.
- E în regulă, am spus ridicând din umeri. Știu ce vrei să
spui.
- Da, știu că știi. Ce neghioabă sunt, a spus Mandy,
trăgânduși una peste cap. După toate prin câte am trecut
împreună, te-ai aștepta să fiu mai atentă cum vorbesc.

22
 - Relaxează-te. Nu-i mare lucru, am spus, ca s-o fac să
se simtă mai bine. Nu vreau să fi nevoită să-ti numeri cuvintele
în prezenta mea.
Sincer, nu eram supărată. Dacă copiii ar trebui să umble în
vârful degetelor ori de câte ori vor să spună ceva, nu vor ajunge
niciodată să-mi accepte scaunul cu rotile.
Mandy a răsuflat ușurată.
După cum ți-am spus, haide să-l luăm pe Chip în echipa
noastră de volei. Ar fi grozav. Ai observat cât s-a lungit în
ultimul timp?
Observasem. Chip începuse să arate de parcă locul lui ar fi
în mod normal într-a șaptea. Are aproape 13 ani, dar arata de
parcă ar avea deja 14. În secret, mă întreb dacă Mandy a început
să-l placă pe Chip - știți cum, mai mult decât doar ca prieten.
Dar mi-am spus că Mandy are capul prea fix pe umeri ca să
înceapă să aibă gânduri aiurea despre Chip, chiar dacă el începe
să arate grozav. Ce vreau sa spun este că l-am cunoscut în clasa
întâi, când și-a apretat mânecile cămășii tot ștergându-și mucii
de la nas.
Am alungat repede acest gând.

Da, o să-l rotim în jurul plasei. Eu am să stau în colt. Scaunul

meu cu rotile ar putea să treacă peste degetele cuiva dacă as sta
în mijloc.
Amândouă știam că regulile trebuie putin schimbate, ca
sămi permită să joc și eu în scaunul cu rotile. La orele de sport
eu stăteam în coltul terenului și restul copiilor se roteau în jurul
meu. Este adevărat că nu pot să alerg de-a curmezișul terenului
cu scaunul meu, dar știu sa lovesc destul de bine nńngea dacă
vine în direcția mea.
23
 - Ha! Mandy s-a lăsat pe spate râzând. Mi-o imaginez pe
April cu urme de roti pe balerinii aceia noi pe care i i-a cumpărat
mama ei. Uau! Poti să-ti imaginezi un copil de vârsta noastră
făcând aerobic?
Am chicotit în barbă. Biata April. Am luat penseta si am
început să mă prefac că-mi pensez cu atenție sprâncenele.
- Oh, da. Trebuie să arătăm perfect, nu-i așa?
Am izbucnit în râs. Am vrut să spun mai multe lucruri
răutăcioase despre ea, dar m-am abținut. Mandy și cu mine am
știut că am fost urâcioase.
Tabăra de familii era ceva fantastic. Lubenite, volei, pescuit
abia așteptam. Am știut chiar ca până si istoriile pastorului
Rob de după cina vor fi drăguțe - este întotdeauna mai degajat
când tine mici discursuri în afara bisericii. Dar apoi m-am
întrebat din nou dacă voi fi în stare să ma descurc. Inainte am stat
întotdeauna cu părinții, în cabana lor. Brusc, mi-am dorit ca
Dumnezeu să-mi spună cu o voce puternică că totul va fi bine.
Mandy și cu mine am terminat discuția de dimineață despre
tabără si despre Chip si despre volei, aranjând și alegând liniștite
timbrele.

Mandy a reușit să bage ultimul timbru în clasor. S-a uitat Ia

ceas.
Vai de mine, trebuie să plec! a spus, sarind în picioare și
luându-și clasorul sub braț. Mama mi-a spus să fiu acasă la
prânz.
M-am tras spre scaun. Așa cum a mai făcut de sute de ori
înainte, Mandy s-a oprit și mi-a întins mâna. M-am prins de

24
mâna ei, ea ma tras și cu ajutorul ei am reușit să mă instalez în
scaunul cu rotile.
-Ce puternică ești, Darcy.
-Uite ... sus pe cer! E o pasăre. E un avion. Nu, este
superinvalida! Deghizată ca Darcy DeAngelis, eleva
manierată de la școala din Willowbrook ...
Iată-mă din nou, încercând să fiu comică. Și nici măcar nu
este nevoie în fata lui Mandy.
Am plecat. Mandy s-a oprit în ușă. În regulă?
Și-a tras șuvițele de păr de pe față.
-În regulă, am spus aranjându-mi pantalonii. Sună-mă.
Am auzit-o pe Mandy alergând pe hol si trântind ușa din
spate. M-am îndreptat spre fereastră si am urmârit-o fugind. Da,
este cea mai rapidă ființă pe două picioare pe care o cunosc.
Am zâmbit, gândindu-mă la acea întrecere din clasa a doua. De-
o dată am simțit un nod în gât si mi-a venit foarte greu să înghit.
De ce? De ce aceste sentimente stupide? Nu este nimic nou să o
văd pe Mandy alergând.
Dar am rezistat tot timpul cât am aranjat timbrele să nu-i spun
nimic și să nu-i arăt ce se pefrece cu adevărat în inima mea. Am
crezut că mă voi bucura.
În schimb, m-am simțit si mai rău.

4
Dragă Cutie!
Au trecut deja trei săptămâni de vacantă. April a fost plecată
la Cincinnati în vizită la bunici si nu pot să spun că mi-a fost dor
de ea, deși ar fi fost distractiv să fi avut mai multi copii care să

25
meargă cu familia noastră la Six Flags. Până la urmă, i-am luat
cu noi pe prietenii lui Josh din organizația de cercetași. Mandy și
cu mine am primit sarcina să-i supraveghem.
Pe copiii mici se pare că scaunul meu cu rotile nu-i prea
deranjează, așa cum îi deranjează pe adulti, care mă tot mângâie
pe cap si care-mi tot spun cu o voce drăgălașă cât sunt de
curajoasă. As vrea ca acești adulți să se maturizeze.
Un băiețel, pe nume Derek, a stat lângă mine pe mașină. Ar fi
trebuit să-i vezi ochii holbați atunci când tata m-a luat în brate si
m-a așezat pe scaunul din fată. Când i-am arătat lui Derek locul
de lângă mine, a stat tot timpul de parcă picioarele i-ar fi fost
bătute în cuie. Cred că și-a închipuit că nu mă dau niciodată
jos din scaun.
Apoi - fii atentă! - m-a întrebat dacă îl las să mă tină de
mână. Ce drăguț! Cred că își ia foarte în serios jurământul de
cercetaș. Când i-am spus: ' Sigur, mi-ar place să mă ții de mână' ,

mi-a spus că o să aibă grijă să nu cad.

Am trecut pixul în cealaltă mână si mi-am scuturat brațul.
Scrisorile către Cutia mea au devenit un mod preferat de a-mi
petrece timpul în această vacanță de vară. Curând voi avea
nevoie de o cutie mai mare.
Derek a avut o grămadă de întrebări după ce am coborât din
mașină, dar nu au fost morbide sau seci. A vrut să se uite la
tălpile pantofilor mei, să vadă dacă sunt uzate - a crezut efectiv
că mă prefac. A vrut să știe dacă dorm în scaunul cu rotile. Și
apoi a început să mă ciupească, întrebându-mă dacă simt ceva.
Când a văzut-o pe mama că împinge scaunul în baie, a devenit
cu adevărat curios. 'Te duci la baie?' m-a întrebat.

26
 ' Da, tu nu?' i-am răspuns și a început să chicotească.
Începând din acel moment a stat tot timpul în spatele scaunul
meu cu rotile, m-a întrebat dacă vreau floricele de porumb si
fugea înaintea mea să-mi facă loc prin mulțime.
Cred că vreau să lucrez cu copiii când am să cresc mare sunt
atât de drăguți.
Monica a strigat că cina este gata, asa că am aruncat repede
scrisoarea în Cutie. Am împins Cutia în dulap și am întors
scaunul spre hol. Era una din cinele la care nu voiam să întârzii.
Astă seară tata a promis o ședință de familie despre plecarea
noastră în tabăra de familii.
După friptură de porc și macaroane cu brânză, Josh si Monica
au strâns repede masa. Mama i-a turnat tatei o ceașcă de cafea,
iar noi, copiii, ne-am pus coatele pe masă, gata să ascultăm.
-Iată noutățile, a început tata, răsfoind formularele de
înscriere. De obicei, în tabără am locuit împreună, ca familie,
însă anul acesta, la cererea tuturor, cazarea se va face diferit.
Monica, tu vei sta în cabana adolescenților –
-Bine! Monica era bucuroasă.
-Dar vreau să te supui regulilor, domnișoară. Cabana
mamei și a mea este chiar dincolo de vâlcea, nu uita, a
spus tata, atenționând-o cu degetul.
Monica și-a afișat unul din zâmbetele ei pisicești. Mama și
tata aveau multă încredere în ea, ceea ce și merita, după mine,
chiar dacă era cea mai frumoasă fată din biserică și primea
mereu telefoane de la băieți.
-Josh, ești sigur că vrei să stai cu prietenii tăi în cabana
Woodchuck?

27
 Josh a aprobat curajos cu capul. Acesta va fi un mare
eveniment pentru el, să nu fie cu mama și cu tata. Dar asta a fost
dorința lui. Și aceasta doream și eu.
Și Darcy ... Tata a strâns formularele. Tu vei sta
cu mama și cu mine.

Sub privirea tatălui meu, mi-am îndulcit putin tonul vocii.

Dar, tată ... mamă, am spus, uitându-mă de la unul
la altul. Monica și Josh vor fi cu prietenii lor. De ce nu si eu?
Tata mi-a explicat despre cabana celor de vârsta mea, că nu
este accesibilă. Spațiul dintre paturi este prea îngust, nu există
nici rampă și scaunul nu încape la dușuri. Cabana lor, a arătat
tata, este mult mai spațioasă.
Da, știu de ce, am murmurat. Deoarece cabana
voastră a fost proiectată pentru bătrâni ... în scaune cu rotile.
Darcy, a început tata, dar l-am întrerupt.
Până si Josh are voie să stea cu prietenii lui si e
numai un puști!

Haideți să avem o zi de Îmi-pare-rău-penfru-

Darcy, a spus Monica, încercând să salveze situația. Uneori, un
comentariu ca acesta poate să mă trezească la realitate, dar
atunci am fost cam supărată.
Mama s-a ridicat, a venit lângă scaunul meu și m-a mângâiat
pe păr. În timp ce tata încerca să prezinte ideea într-un mod
atrăgător, amintindu-mi că voi putea, totuși, să particip la toate
activitățile celor de vârsta mea, mama a început să-mi
împletească părul. Face acest lucru ori de câte ori îi pare rău de
limitările mele.

28
 Bine, bine, am spus exasperată. Am să stau cu
voi. Dar știți că nu este drept.
Mi-a fost greu să adorm în seara aceea. Am stat în pat
trează, știind că Josh sforăie în camera de alături si Monica
ascultă radio sub pătură. De parcă nu mi-ar ajunge gândurile
negre cu privire la clasa a șaptea, acum trebuie să mă îngrijorez
și cu privire la tabără. Mandy și April și restul copiilor se vor
plictisi fără mine.
Mi-am întors capul pe pernă și am văzut în coltul camerei
conturul întunecat al scaunului meu cu rotile. În întuneric
scaunul nu mai arăta atât de nostim si drăguț. Pur si simplu arăta
diferit.
M-am gândit la serviciul divin de duminica trecută, când
pastorul Rob a vorbit despre cât de diferiți suntem cu toții unii
creștini sunt puternici și alții slabi. În timp ce vorbea, numi
puteam lua ochii de la acei bătrâni de la azil, în scaunele lor cu
rotile. Uuu - nu am vrut să fiu chiar atât de deosebită!
Stând așa în pat, m-am simțit brusc mai handicapata decât
oricând.
Următoarea după-masă m-am dus în curte să citesc o carte.
Nu mă pasiona însă și, în plus, vântul era atât de puternic încât
îmi tot întorcea paginile. Am îndesat cartea între picior și scaun.
Lăsându-mă pe spate, am privit norii care treceau pe cerul
albastru. Un albastru cum nu am mai văzut niciodată. Clasa a
șaptea. Tabăra. M-am săturat și am obosit să mă tot îngrijorez!
O altă rafală de vânt a trecut printre copacii din curte, atât de
puternică, încât aproape nu am mai putut să respir. Până și
scaunul meu s-a deplasat puțin înapoi datorită forței vântului.
Mă simțeam de parcă aș fi putut fi luată pe sus de vânt, ca și
Dorothy, din Vrajitorul din Oz. Mă simțeam atât de ușoară ca

29
aerul din jurul meu, de parcă de roti aveam legate sute de
baloane umflate cu heliu. Ce senzație minunată! Mi-am imaginat
că sar din scaun și dansez cu vântul, lăsându-mi fusta să se
înfoaie în rafalele putemice. Asta mi-am dorit să fac.
Dar nu am putut. Mi-am prins fusta rebelă sub picioarele
neînsuflețite și am fost copleșită de năvala amintirilor despre
cum este să fugi și să sari și să dansezi. Vântul s-a oprit și la fel
și amintirile mele - am dorit să nu mai fiu deosebită. Mi-am dorit
să fiu pe picioare!
Exact în acel moment mi-am amintit de remarca sorei mele
Monica: ' Haideți să avem o zi de Îmi-pare-rău-pentru-Darcy!'
Chiar atunci, un fluture galben jucăuș mi-a trecut exact pe lângă
față. S-a zbenguit înaintea mea de parcă s-ar fi prezentat,
ignorând florile frumoase din curte. Noul meu prieten a mai
zăbovit o clipă și apoi și-a continuat drumul peste gardul
vecinului. Ce moment bine ales!
Nu există nici un motiv pentru care să-mi fie milă de mine,
nu-i așa, Doamne? Nu-mi place ca altora să le fie milă de mine.
De ce să-mi fie mie?
Micuțul fluture galben a zburat înapoi peste gard și a dansat
din nou în calea mea, de parcă Durnnezeu mi-ar fi trimis un
mesaj:
Tu ai spus-o, Darcy!
La fel de repede cum au năvălit sentimentele triste, la fel de
repede au disparut. Am zâmbit în mine si în afară, de parcă
dețineam nu știu ce mare secret - mă simțeam efectiv de parcă
Dumnezeu mi-ar fi vorbit în mod direct. M-am gândit la acel
verset biblic: 'Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi
părăsi. Eu sunt cu tine întotdeauna, până la sfârșitul zilelor.'

30
 Fluturele prietenos a zburat în jurul suportului pentru
picioare. Asta e, m-am hotărât. Mi-am promis ca, ori de câte ori
voi vedea un fluture, să-mi amintesc de Dumnezeu și de faptul
că El îmi poartă de grijă. Va fi un pact între Dumnezeu și mine
și fluturii!
Vântul a răbufnit, măturând fluturele peste gard. Luândumi
ramas bun de la fluture, am simțit un gen nou de ei bine, bucurie.
Nu numai sentimente de fericire, ci acea bucurie din Biblie,
despre care vorbește pastorul nostru tot timpul. Nu am mai simțit
niciodată așa ceva. Era de parcă în jurul meu se petrecea ceva
mai mare si mai maret decât mine si doream să fiu o parte din
acel ceva. Era ca atunci când vezi Marele Canion sau Cascada
Niagara pentru prima dată. Nu pot să explic poate a fost unul din
acele sentimente mature pe care nu le poti exprima în cuvinte
când ești copil.
Asta sunt eu cu adevărat, m-am gândit, zâmbind. Nu acel
copil care-are-întotdeauna-o-glumă pe care-l cunosc majoritatea
copiilor de la școală.

După cină, muream să spun cuiva ce am învățat în dupămasa

aceea. M-am gândit să o sun pe Mandy sau chiar pe April,
gândindu-mă că s-a întors, poate, de la Cincinnati. Dacă aș fi
avut curaj, l-aș fi sunat pe Chip. M-am jucat chiar cu ideea să i
spun Monicăi. Dar nu am spus nimănui. M-am urcat în pat și i-
am scris Cutiei.

31
 5
Fluturi, fluturi peste tot! Fluturi galbeni printre tufele de
lângă ușa din fată în timp ce eram în curte. Am aterizat în stradă
cu un bum-bum și am luat curba, frecând pe lângă și mai multi
fluturi pe mușchiul care acoperea gardul de lemn al vecinului.
Deplasându-mă pe trotuarul plin de gropi și prin coridorul lung
de arțari, am trecut pe lângă băfrâna siameză, care a dat cu
lăbuța după un alt fluture nărăvaș. Toată zona noastră părea că
strălucește de fluturi.
Și ori de câte ori am văzut unul, nu am putut să nu zâmbesc.
Ce mod minunat de a-mi aminti de Isus. Îmi făcea bine să știu că
fac efectiv parte din ceva - Cineva - cu mult mai mare decât
mine.
Am început să mă simt mult mai, ei bine, matură. Poate că
aceste gânduri despre Dumnezeu te fac să te simti așa. Nu sunt
sigură. Tot ce am știut a fost că de mult timp nu mi-a mai fost
milă de mine.
La urma urmei, am depășit vârsta iepurașului Rabbie - nu
mai am nevoie de un animal de pluș care să mă ajute să vorbesc
cu Dumnezeu - dar l-am păsfrat într-un colț al patului, sa mă
privească când îi scriu scrisori Cutiei. In realitate, scrisorile mele
nu seamănă prea mult cu paginile unui jurnal, ci mai mult cu
notițele pe care le scrie Monica în spatele Bibliei ei. De fapt,
ocazional am împrumutat Biblia Monicăi ca să copiez câteva din
versetele pe care le-a subliniat.
Dragă Cutie!
Abia am avut timp să mă îngrijorez pentru clasa a șaptea si
aproape nici un pic de timp să mă îngrijorez pentru tabără. Ca să
32
 fiu sinceră, sunt emoționată de tabără, deși nu voi fi cazată cu
ceilalți prieteni ai mei. Abia aștept să plecăm la munte si sub
stele si să simt mirosul brazilor. Chiar si Dumnezeu știe ce simt -
am găsit acest verset extraordinar în Biblia sorei mele.
' Când privesc cerurile ... luna si stelele pe care le-ai făcut ...
Ce este omul ca să Te gândești la el?'
Este exact ce simt. Nu am vorbit încă cu Mandy despre toate
astea. Nici măcar nu i-am spus încă despre fluturi. Totul este atât
de special, deocamdată vreau să tin totul penffu mine.
Darcy
M-am oprit din scris si m-am lăsat pe spate cu mâinile sub
cap. Da, lucrurile s-au schimbat din acea zi cu rafale de vânt în
curte. Este minunat să ma simt eliberată de acele sentimente de
milă pentru mine. Toate acele sentimente urâte, nesuferite au
dispărut, acum când Îl simt pe Dumnezeu mai aproape. Nimic nu
poate să strice această nouă senzație.
Am auzit telefonul sunând în hol. Mama a strigat că e pentru
mine. Am aruncat Cutia pe pat și m-am deplasat spre hol.
— AIO ?

- Bună, Darcy, sunt April.

April? Am crezut că ești la Cincinnati.
Ne-am întors de câteva zile. A fost plictisitooor. Dar mam
întors, a oftat April.
Oh. Grozav.
De ce am oare o senzație așa ciudată în gât?
Te-am sunat numai ca să-și spun că-mi pare rău
că nu vei sta cu noi, copiii, în tabără. M-am întâlnit cu Mandy și
cu mama ei ieri, la cumpărături si ea mi-a spus vestea proastă.

33
 Groaznic! De ce a trebuit Mandy să-și caște gura - mai ales
în fata lui April!
Am inspirat adânc si am căutat un răspuns rece-ca-gheata.
Mare scofală. Am să fiu cu voi peste tot.
Mi-am recăpătat vocea glumeață.
Ei bine, poate, a spus April. Dar să nu-ti faci griji
dacă lucrurile prind o viteză prea mare pentru tine. Voi avea
grijă ca ceilalți copiii să nu te lase de căruță.
Iarăși, vocea ei snoabă care o ia de la început.

Căruță? Nici una nu se poate lua la întrecere cu rotile mele,

am spus râzând.
Ei ... bine. Dar cărările de munte sunt destul de
abrupte si nu prea este nici un pic de loc neted pe acolo. Dar, nu-
ti fă griji, o să reducem viteza pentru tine. Deci, ne vedem în
tabără. April și-a luat la revedere.
Am agățat receptorul și am tușit ca sa scap de nodul din gât.
Cum a putut să-mi strice o zi atât de perfectă ... o săptămână atât
de perfectă? Toate sentimentele mele frumoase au luat-o brusc
pe apa sâmbetii.
M-am întors în dormitorul meu si am stat. Am aruncat Cutia
înapoi în dulap - nu mai aveam chef să scriu. Nici măcar nu-mi
venea să mă rog.
Dintr-o dată, Dumnezeu mi-a părut foarte departe. Îmi venea
să înnebunesc din cauză că sentimentele mele pentru El se pot
schimba atât de dramatic și numai în câteva momente. Pentru o
clipă mi-a trecut prin cap ideea că Dumnezeu este implicat mai
mult cu cerul și cu luna și cu stelele, decât cu ceea ce simt eu
chiar acum.

34
 Da, Doamne, acel verset are dreptate. Cine sunt eu, micuța
Darcy DeAngelis, ca să Te gândești la mine? Ridicându-mi
privirea, m-am văzut în oglindă si am descoperit că sunt la fel de
urâtă după cum mă simt.
Tabăra urma să fie mult mai dificilă decât am crezut.

35
 6
Camioneta noasfră supraîncărcată se căznea să urce drumul
care ducea la tabără și s-a oprit într-un nor de praf. Chiar atunci
au apărut și alte familii de la biserică.
Ce bine e să te întorci aici! Uau!
Monica a fluierat în timp ce a deschis ușa ca să-mi scoată
scaunul. Am privit prin geamul lateral stâncile fumurii cu piscuri
roze din spatele pajiștei și a brazilor care înconjurau cabanele. Pe
una din laturile pajiștei se afla un lac cu un doc de care erau legate
bărci cu vâsle și bărci cu motor. Pe cealaltă latură, chiar în spatele
clădirilor rustice, se afla un șopron si un țarc. În spate de tot erau
munții, în depărtare. Am auzit ecoul unui grup care cânta undeva
cântece de tabără. Am depistat o veverită pe o stâncă din apropiere
și i-am arătat-o lui Josh. Era un loc minunat.
În timp ce Monica și mama mă ajutau să mă așez în scaun,
tata a luat cabana în primire și descărca valize, pături și perini. -
Hei, hei, Darcy!
Era Amy, o altă prietenă de la biserică. Dacă Amyera era prin
preajmă, nici ceilalți copii nu puteau să fie prea departe. Aș fi
vrut ca Mandy să fie cu mine, însă familia ei s-a oprit să
cumpere benzină. Vor sosi si ei curând.
Mama mi-a pus în poală două bagaje și am urmat-o în cabana
noastră. Era construită din bușteni cu scoarța roșie. Deasupra
ușii erau atârnate niște coarne mari de cerb, iar, când mama a
deschis ușa, am observat că avea nevoie să fie vopsită. Rampa
de lemn era bună.
Am admirat priveliștea din verandă. Pe cealaltă parte a
vâlcelei era cabana celor de vârsta mea, mai mare decât a noastră.

36
Am recunoscut câțiva copii si le-am făcut semn cu mâna. Și mai
departe, printre copaci, se afla cabana Monicăi, a adolescenților.
Cabana Woodchuck, a lui Josh, mi-am amintit, este mai jos,
lângă țarc. L-am observat pe Chipper si pe prietenul lui, Paul,
cărându-și sacii de dormit și bagajele în cabană. Aproape toți
erau aici.
Bună, pe tine te cheamă Darcy, nu-i așa? m-a întrebat o
voce din spatele meu.
O fată mai mare - poate la colegiu - cu un pulovăr alb și un
fluier în jurul gâtului, mi-a luat bagajele din poală.
Pe mine mă cheamă Betsy. Eu le consiliez pe
celelalte fete din cabana de acolo, a spus ea, arătând cu degetul
peste umăr.
I-am zâmbit, mi-am dat la o parte părul din fată și m-am
instalat mai comod în scaun, în timp ce ea a continuat să
vorbească.
Dacă parincii tăi sunt de acord, ce ar fi să mănânci
cu noi, diseară, la cină?
Ei, nu se pune în discutie, am spus dintr-o
răsuflare.
Excelent, Darcy. Te așteptăm la 6:30.
M-a bătut prietenește pe umăr si a trecut vâlceaua. Am

urmărit-o pe Betsy urcând cealaltă parte a vâlcelei și am oftat.

Valea nu părea potrivită pentru scaune cu rotile.
Monica si Josh o șterseseră deja cu prietenii lor. Mama și tata
discutau cu alti părinți. Dinspre parcare s-a auzit un claxon - a
sosit Mandy! Tabăra a început.
Sala de mese cu lambriuri de lemn de pin era strașnică. Pe
peresi atârnau coarne de bizoni si pături indiene. Exista chiar și o
37
piele mare de urs deasupra șemineului, în partea din spate a sălii.
În orice caz, nu este Willowbrook!
Mandy m-a ajutat să-mi iau mâncarea - sistemul este de
autoservire - punându-mi tava cu spaghetti si chiftele În poală.
Picioarele mele au încăput ușor sub tăblia mesei și am făcut tot
posibilul să stăm lângă Betsy.
Este evident că Betsy a devenit foarte repede preferata
copiilor și nu e de mirare - ne frata pe toți ca pe niște oameni
obișnuiți. April domina conversația, dar am putut să observ că
Betsy părea cu adevărat interesată de fiecare din noi,
întrebândune despre profesorii și hobby-urile noastre preferate.
Ne-a pus chiar să votăm ce ne-ar place să facem în primul rând
după micul dejun de mâine dimineață.
Câtiva au spus volei și a fost un vot pentru înot, dar aproape
toți au vrut o drumeție spre stânci. Toți, în afară de mine. Am
afișat un zâmbet, n-am spus nimic și m-am abținut de la vot.
Am părăsit sala de mese si ne-am oprit afară, să ne întindem
și să căscăm. Era o seară feerică si stelele străluceau deasupra
noastră. Am inspirat adânc. Mirosul pinilor era însepător și dulce
și as fi vrut sa fi făcut un foc de tabără în noaptea asta.
Mandy a împins scaunul în sus, spre cabana mea, în timp ce
Betsy mergea lângă mine, jucându-se cu fluierul de la gâtul ei.

38
Înaintea noastră, Chip arunca cu piefre. În întuneric, silueta lui
arăta foarte mare. Îmi dădea un sentiment plăcut faptul că Chip a
vrut să vină cu noi, mai degrabă decât Paul, Jared sau oricare alt
băiat. În fata lui, April sărea pe cărare.
- Veniți toți în drumeție? a strigat peste umăr, spre noi.
- Cred și eu, a strigat Chip. Mi-am pregătit deja bocancii de
alpinist.
Din spatele nostru s-a auzit un ' Șșș!', din partea unui alt
consilier.
Exact stilul lui April, să facă necazuri, m-am gândit. Probabil
vrea să-i răspund cu voce tare, ca întreaga tabără să știe că nu pot
să merg în drumetie!
April a sărit lângă noi.
- Mergi și tu, Mandy?
Mandy s-a oprit și și-a frecat palmele de pantaloni.
- Cred că da. Desigur.
Am știut că dacă am fi fost singure, Mandy s-ar fi gândit mai
întâi la mine.
- Uau, mi-ar place într-adevăr să pot veni si eu, dar - dar
Monica ma ajută mâine sa fac baie în lac.
- Ei bine, sper să te distrezi la fel de bine ca noi. April a
sărit din nou în fată.
Chipper s-a întors spre noi.
- Uneori poate să fie atât de neghioabă.
Betsy nici măcar nu a zâmbit, însă Mandy și cu mine am
chicotit înfundat.
Când am ajuns la locul în care cărarea se despărțea spre
cabana celor mari, Chip s-a oprit pentru o clipă.
 - O să ne lipsești în drumeție. Distracție plăcută cu sora ta,
bine, Roată?
- Da, desigur, am răspuns.
Nu aveam habar ce planuri are Monica după întâlnirea de
dimineață. M-am simțit vinovată - spusesem o minciună.

40
 7

Dimineața următoare m-am dat devreme jos din pat, mi-am

tras cu peria prin păr și am pornit-o spre ușa cabanei. Am pierdut
micul dejun, dar voiam să-i văd pe copii!
- Unde te grăbești, Darcy? a spus mama, în timp ce
împătura o pătură.
- În drumeție ... ah, adică, mă duc să înot.
- Dragă, nu ți-ai îmbrăcat costumul de baie.
Am aruncat o privire în jos, spre corpul meu. Avea dreptate.
Tot ce aveam pe mine, era un pantalon si un fricou.
- Uoops, am uitat. Mi-am răsucit scaunul si am înhățat
costumul albastru din geamantan. L-am înfășurat în jurul
cadrului scaunului cu rotile, la vedere, ca toată lumea să știe că
intenționez să fac o baie.
- Darcy, ce-i cu tine? a vrut să știe mama. Știi bine că nu
poti să te schimbi jos, la lac. Trebuie să te întinzi pe o...
Eram deja afară, îndreptându-mă val vârtej spre cabana
Monicăi. Am ocolit ca să trec prin fata cabanei lui Mandy, unde
grupul începea să se adune. Am observat-o pe April, care avea
bocanci de alpinism noi nouțe, cu carâmbi înalți si dungi roșii ar
fi trebuit să mă aștept la asta. Chip și Jared aveau bidoane de apă
prinse la brâu. Betsy a venit la mine în timp ce-și lega o basma la
gât.

41
 - Sper să te distrezi bine la lac, Darcy. A strâns în mână
materialul costumului meu de baie. Frumos costum, mi-a spus,
privindu-mă drept în ochi.
Am avut sentimentul de parcă mi s-ar fi uitat în creier, ghicind
tot adevărul, asa cum l-ar fi ghicit Mandy, sau mama. Dar nu am
fost stânjenită și m-am uitat drept în ochii ei. Am știut că Betsy a
descoperit adevărul, dar că mă înțelege. Nu-i părea rău pentru
mine, doar simțea alături de mine și asta este în regulă.
- Pot să fac ceva pentru tine, înainte să plecăm? m-a
întrebat. Am dat din umeri si am zâmbit.
- Hei, trupă. Să ne dăm întâlnire cu Darcy la lac, când ne
întoarcem, bine?
Copiii au izbucnit în urale, și-au luat rucsacurile și au pornito
pe cărare, în sus. Am rămas în urmă, fluturându-mi costumul de
baie si i-am privit până când ultimul a dispărut după curbă.
As dori să am Cutia chiar acum, mi-am zis. Dar, de vreme ce am
lăsat-o acasă, puteam doar să-mi imaginez ce aș scrie. Dacă nu aș fi
atât de deosebită. Dacă aș putea să merg în drumeție. Să-mi scald
picioarele într-un pârâu ... să simt pietrele lunecoase cu degetele ...
să sar peste un copac doborât ... să mă afund în noroi ... să lovesc cu
piciorul în pietrele de pe drum ... să ma minunez de priveliștea din
vârful unui munte. Mi-am umbrit ochii cu palma, să văd dacă pot
să-mi descopăr prietenii mai sus, pe cărare.
Am simțit că-mi dau lacrimile. O altă nenorocită de zi de Îmi-
pare-rău-pentru-Darcy. Nu, nu va fi așa! am hotărât. Am privit în
jur după un fluture, însă singurul lucru care se mișca a fost o
creangă de brad din apropiere, care se legăna în vânt.
Te rog, Doamne, m-am rugat, cu pumnii strânși în dreptul
ochilor. Dacă am avut vreodată nevoie de un fluture, acum este
momentul. Te rog, dacă nu pot să merg în drumeție și nu pot să
42
mă bucur de creația Ta minunată - m-am oprit sa mă gândesc.
Vrei să-mi aduci creația Ta aproape de mine? Adu-mi un fluture
sau o omidă. Orice!
Mi-am fras nasul și am privit din nou în jur. Am stat acolo
timp de zece minute bune. Nimic nu se mișca. Nici măcar creanga
de brad.
Mi-am îndesat costumul de baie sub picior și m-am îndreptat
încet spre cabana noastră. Mama și tata ieșeau pe ușă, să meargă
la un mic dejun întârziat și i-am urmat în sala de mese.
- N-ai înotat? m-a întrebat mama. M-a mângâiat pe păr, de
parcă ar fi știut că am plâns.
N-am înotat, am răspuns direct.
Am găsit locuri. Tata s-a luptat cu o farfurie de clătite cu sirop
si mama a băut cafea si a ciugulit pâine prăjită cu gem. Mie nu-mi
era foame.
După ce am mâncat, am coborât la lac cu mama si cu tata. Și
Monica era acolo. Ne-am uitat la Josh, care făcea tot ce-i sta în
putintă să vâslească drept. Am încercat să mă alături încurajărilor
familiei pentru efortul lui Josh, dar nu am putut să intru în
atmosferă. Mă tot întrebam oare ce fac ceilalți copii.
Am privit în jur, crezând că voi vedea câțiva flututi roșii
zburdând pe marginea lacului. Nici unul.
Chiar atunci am auzit multe strigăte si râsete în spate, lângă
cabane. Mi-am privit ceasul. Trebuie să fie grupul care se întoarce
din drumeție.
Haide, Josh! am strigat cu un entuziasm brusc si
apoi am pornit-o în sus, pe cărare.
Ce-i cu graba asta? m-a întrebat Monica peste
umăr.

43
 Mă așteaptă copiii!
Când am frânat în fața cabanei lui Mandy, prietenii mei tocmai
își aruncau rucsacurile și cădeau epuizați în iarbă.
Cum a fost?
Câțiva băieți își comparau beșicile, în timp ce mai multe fete
își dezlegau basmalele de la gât și-și ștergeau cu ele mâinile și
fata. Mi-am întins gâtul și am observat-o pe April, care a fluturat
din mână în timp ce o ținea pe Amy de mijloc. Am fluturat și
eu din mână, dar fară prea mult entuziasm.
Unde-i Mandy? am strigat.
April a venit împleticindu-se spre Betsy, care-și golea bidonul
în iarbă. În spatele ei era Mandy - și Chipper, discutând aprins.
Ei, Chip-Veverița! Jared l-a strigat pe Chip și toți
au izbucnit în râs.
Chip-Veverița? am spus, îndreptându-mă spre Mandy.
Terminase de discutat, dar de îndată ce m-a văzut, fata ei a
devenit indiferentă. Ouahhhh!
Chip, Chip-Veverita, a strigat April. Ce poreclă care să te
urmărească la noua școală!
Mandy s-a ridicat și și-a curățat jeantii de praf. Mi-a explicat
cum rucsacul lui Chip a fost atacat de o familie de veverite care i-
a furat toți biscuiții. Toți au izbucnit din nou în râs, în timp ce
Mandy repovestea întâmplarea. Chip stătea impasibil, fără să
roșească, măcar. Și Betsy zâmbea. M-am luptat din greu să nu mă
simt în plus.
In timp ce copiii se ridicau si o porneau spre cabane, Chip a
venit și și-a legat basmaua de scaunul meu.
Și-ai găsit o dădacă? a spus pe un ton foarte firesc.
De sute de ori am râs de poante de acest gen. Însă de data aceasta,

44
gluma lui - deși neintenționat - prea semăna a milă. Ați
pierdut ceva, la lac, am spus.
Ce s-a întâmplat? a întrebat Mandy, în timp ce
mergeam toți trei în urma lui Betsy.
Oh, numai bărci și vâslit si altele de genul ăsta, am
spus, lăsând impresia că eu am fost cea care a vâslit.
Brusc mi s-a făcut rău de la stomac. Nu-mi puteam da seama
dacă din cauză că nu am mâncat, sau pentru că mă străduiam din
greu să-mi impresionez prietenii. M-am simțit de parcă toți ar fi
știut că mă prefac. Când am ajuns la răscruce, am pornit-o spre
cabana mea, motivând că-mi trebuie bani pentru o gustare. Mandy
și Chipper au mers mai departe, dar Betsy a ezitat.
Nu am îndrăznit să mă uit înapoi, spre ea - simteam că-mi arde
fata. Unde, oh, unde sunt fluturii mei?
Când am trecut pragul, am simțit-o pe Betsy infrând după
mine.
Vrei să te ajut să-ti cauți banii? m-a întrebat.
Nu-mi venea să cred. Trebuia să continui să joc teatru.
Desigur. Poșeta mea e acolo, pe pat. Betsy mi-a răsturnat-
o în poală.
Te simți bine?
Sigur că mă simt bine, am spus, ascunzându-mi fata în
spatele poșetei.
A urmat o tăcere lungă si am simțit-o pe Betsy cum stă acolo,
nemișcată.
Chiar așa? m-a întrebat Betsy, îngenunchind lângă
scaunul meu cu rotile.
Am privit-o în ochi și am izbucnit în plâns. Am bolborosit
ceva despre faptul că urâsc să fiu deosebită și că-mi doresc să
am picioare și să merg în drumeții si să înot și chiar să mă plimb
45
cu Chip și cu Mandy. Și asta era un alt lucru - mă uram pentru că
eram geloasă pe timpul pe care Mandy si Chip îl petrec împreună.
Chip și Mandy! Cei mai buni prieteni ai mei!
Oh, Darcy, a spus Betsy strângându-mă în brațe. E
greu să fii deosebită, nu-i așa?
Am dat din cap. Mă simțeam bine, sprijinindu-mi capul de
capul ei.
Dar ai atâtea în favoarea ta. Și nu mă refer numai la
părul tău frumos si la ochii tăi albaștrii și la cârlionții tăi. Mi-a
apăsat nasul cu degetul. Îți pasă de sentimentele altora ... și
înțelegi profund lucrurile ... și te descurci în unele situații foarte
dificile, domnișoară, mult mai bine decât s-ar descurca multi
adulti. Mult mai bine decât m-aș descurca eu.
Asta tot nu mă ajută.
Dumnezeu știe, Darcy. El le poartă de grijă celor care nu pot
să facă lucrurile așa cum le fac toți ceilalți.
M-am rugat azi pentru asta, am spus, trăgându-mi
nasul. Dacă nu am putut să merg în drumeție, L-am rugat pe
Dumnezeu să-mi aducă creația Lui aproape - dar nu s-a întâmplat
nimic. Cel putin voi ati fost aproape de veverițe. De mine nu s-a
apropiat nici măcar o omidă.
Dumnezeu nu ți-a răspuns la rugăciune? Betsy mi-a
dat la o parte părul ud de pe fată. Am dat din cap că nu.
Poate ... poate că așteaptă.
Ce?
Oh, poate așteaptă să-și dea un răspuns cum nici măcar nu ai
visat. Ceva foarte deosebit. Betsy mi-a zâmbit si m-a privit în
fată. Ceva foarte deosebit.

46
 8
Următoarele zile au fost o nebunie! Orarul taberei a fost foarte
aglomerat, încât aproape că am uitat de acea dimineață
dezastruoasă, cu drumeția.
Josh a fost ales să facă parte din echipajul unei bărci. Monica ne-
a invitat pe Mandy și pe mine să ne întrecem cu echipa ei de volei.
A mai fost un concurs de alergare în saci de cartofi și o întrecere la
mâncatul lubeniței. Între aceste activități, mi-am petrecut timpul cu
cei de vârsta mea, la lac sau în jurul țarcului. Și, desigur, au mai fost
adunările de dimineața si de seara cu pastorul nostru si cu restul
familiilor de la biserică.
În ultimele seri, pastorul Rob ne-a vorbit despre rugăciune. Din
fericire a avut mesaje scurte - toți eram obositi de joaca la lac și de
alergăturile prin soarele fierbinte. Însă în seara aceea, nu am avut
curajul să moțăi. Ceva din ceea ce a spus pastorul mi-a atras
atenția.
Pastorul Rob stătea în fată, cu o mână în buzunar si în cealaltă
ținându-și Biblia. A spus că Dumnezeu răspunde întotdeauna la
rugăciuni. Uneori este un răspuns afirmativ, uneori este unul
negativ. Și mai sunt si alte feluri de răspunsuri. Dumnezeu poate
sa aștepte mult timp, înainte să ne dea un răspuns. Dar poate, la
fel de bine, să răspundă repede, însă în cu totul alt mod decât ne
așteptăm noi.
Stăteam acolo, curățându-mi unghiile de murdă- ria de peste
zi, dar, de fapt, ascultând foarte atentă. Uitasem cu totul de
rugăciunea pe care o spusesem în dimineața cu drumeția,
rugându-L pe Dumnezeu să-mi aducă creația Sa aproape de mine.
Mă întrebam dacă nu cumva si Dumnezeu uitase de ea. Probabil
47
că Dumnezeu nu a băgat în seamă cererea mea, fiind prea mică
sau prea stupidă. Poate că acesta era răspunsul pentru mine -
Dumnezeu îmi spune că ar fi cazul să mă maturizez și să devin
serioasă când este vorba de rugăciune. Ar trebui să mă rog numai
cu privire la lucruri serioase.
Pastorul Rob și-a închis Biblia și s-a rugat, apoi ne-a urat
tuturor noapte bună. Mi-am îmbrăcat pulovărul și am pornit-o în
urma părinților mei, plimbându-ne încet spre cabană si
bucurându-ne de mulțimea stelelor de pe cer.
Nu am mai văzut niciodată atâtea stele pe cer. Atât de multe
stele, că te apuca frica. ' Când privesc cerurile și luna și stelele
Mi-am amintit versetul pe care l-am citit cu săptămâni în urmă în
Biblia Monicăi. Cu un univers atât de mare și măreț, Doamne, nu
știu cum de mai ai timp să te gândești la mine. Poate că Te-ar
ajuta dacă m-aș ruga numai pentru lucruri serioase ... mai
realiste ... Să-Ti spun numai problemele mari si importante.
După ce am spus aceste lucruri, m-am întristat. De parcă aș fi
renunțat la ceva.
În spatele cabanei noastre, Monica aduna lemne si le
îngrămădea pe locul de făcut foc. În seara aceasta familia noastră
urma să mănânce cartofi copți și să frigă porumb. Părinții mei au
spus că sunt de acord ca și Mandy să stea cu noi.
În timp ce focul a început să troznească și să scoată fum, am
întins pături peste buștenii din jurul focului, așezându-ne fiecare
cât mai departe de fum. Monica ne-a ascuțit bețele la vârf, în timp
ce Mandy și cu mine despachetam porumbul.
Am împuns un porumb exact prin mijloc și l-am împins mai
sus, pe băț. Monica scotea deja un porumb fierbinte de pe bățul
ei. Eram bucuroasă că Monica a dorit să petreacă un timp cu noi,
în seara aceasta.
48
 Simțeam dogoarea cărbunilor ca pe o senzație plăcută pe fata
mea. Puteam să aud greierii cântând în vale și pe mama fredonând
în cabană. Era o noapte deosebită.
Când Monica a împuns un alt porumb, ochii mei au prins o
mișcare în spatele ei. M-am străduit să văd în întuneric. Era ceva
mare și negru care se mișca încet în spatele ei. Am pus bățul jos și
mi-am frecat ochii, de fum. Era un câine mare și negru.
Monica a întins bâtul peste foc și a început să cânte exact
același cântec pe care-o auzisem pe mama că-l cântă în cabană.
Câinele uriaș s-a oprit chiar în spatele Monicăi si s-a ridicat
încet pe picioarele din spate. Câinii nu fac asa ceva, m-am gândit
și atunci mi-am dat seama că nu este un câine. Era un urs! Și era
la numai câțiva centimetri de sora mea.
- Monica, nu te mișca! am șoptit răgușit.
Sora mea s-a uitat chiorâș la mine. Mandy a încetat să mai
caute în sacoșa cu porumb.
- Monica, chiar în spatele tău este un urs!
- Da-a-rcy, a mormăit Monica. Tennină cu glu- mele tale
deplasate.
Mandy și-a holbat ochii, să vadă dacă este ceva în spatele
Monicăi.
Ursul și-a mișcat capul, mirosind ciocolata si bis-cuiții si
porumbul. Brusc, s-a ridicat și mai mult pe picioare.
- Monica, ascultă-mă! Este un urs - si este chiar acolo! Iam
făcut semn din ochi, în spate.
Mi-am dat seama că a înțeles că nu este o glumă. A pus bățul
jos cu mult calm, s-a ridicat, s-a întors și era cât pe ce să dea cu
nasul într-un alt nas umed si negru!

49
 - Vai de mine - a înghițit un țipăt și s-a așezat din nou jos,
ținându-se tare de buștean. Chiar în spatele meu este un urs, a
șoptit, fără să miște un mușchi.
- Nu te mișca. Nu te mișca! am îndemnat-o.
Mandy a lăsat totul baltă și s-a ascuns în spatele scaunului
meu.
Ce ne facem?
Ursul a mirosit pulovărul Monicăi, i-a mirosit piciorul până la
pantof și apoi a mâncat ceva din iarbă. Acum, că ursul era exact în
fata focului, am văzut cât de uriaș era. Blana lui neagră strălucea în
lumina focului si ghearele lui erau lungi și bombate. În timp ce
mesteca porumbul cald, i-am putut vedea limba lungă și roză si
dinții mari si ascuțiți. A început să caute și să miroase după
mâncare.
Când a început să vină spre mine, Monica a trecut în spatele
bușteanului.
Mandy s-a prins și mai strâns de scaunul meu.
Ce ne facem?
Era aproape de panică.
Stai nemișcată! am șoptit. Vrea numai porumb ...
sper.
Ursul uriaș a înconjurat focul și a început să-mi miroase
suportul de picioare de la scaun. A scos un mormăit în timp cemi
mirosea pătura de pe picioare. Mi-am ascuns mâinile între
genunchi, de teamă că ar putea să miroase ciocolata si porumbul
de pe degetele mele. Nu-mi venea să cred - un urs, practic, în
poala mea! Eram înghețată de emoție. Am stat mai nemișcată
decât am stat în toată perioada de paralizie!

50
 Când ursul s-a îndreptat spre spatele scaunului meu cu rotile,
Mandy a luat-o la fugă. S-a împiedicat de câteva pietre ca să iasă
din calea ursului și a sărit spre Monica, care se ascunsese după un
copac.
Iar eu stăteam acolo, neajutorată si singură cu un urs uriaș. Nu
puteam să plec de acolo, nici dacă aș fi vrut - roțile din față ale
scaunului meu erau înțepenite între doi bolovani.
Chiar atunci mi-am dat seama că țineam în mâini un porumb
și mi-a venit o idee genială.
- Uite, tine, Moș Martin, am spus aruncând porumbul departe
de foc. Du-te și iati-l!
Capul lui mare s-a întors. A mirosit și s-a luat după porumbul
care a căzut în praf.
Chiar atunci mama a deschis ușa de la cabană - Ce
se întâmplă acolo, afară? a strigat ea.
A fost suficient ca să-l sperie pe urs. Cu un mormăit
zgomotos a trecut pe lângă foc, răsturnând oale si căni si
dispărând în întuneric.
Au urmat strigăte și țipete. Părintii mei au strigat spre cabana
vecinilor. Ușile s-au trântit, lanternele au fost îndreptate spre
pădure si undeva, cineva a fluierat cu un fluier. Toată tabăra a
prins viată din cauza ursului.
Doamnă DeAngelis, sunteți teafără? am auzit-o pe
Betsy că o întreabă pe mama.
Spune-ne ce s-a întâmplat! am auzit vocea lui
Chipper care urca gâfâind spre noi.
Darcy a văzut totul. A fost la înălțime! a chiuit
Mandy.

51
 Deodată, toată lumea s-a adunat în jurul focului, cu ochii
ațintiți asupra mea.
Cred ... cred că a fost bine că nu m-am putut mișca. Nu mi-a
făcut nimic, am spus dintr-o răsuflare.
Nu și-a fost frică? m-a întrebat April, cu ochii mari.
M-am gândit pentru o clipă.
Nu, le-am spus, nu mi-a fost frică. Am fost
încântată! Să fiu atât de aproape de un urs! Acum, că panica a mai
trecut, priveam cu toții evenimentul ca pe o aventură.
Ce idee genială- să arunci porumbul ca să-l faci pe urs să
plece de lângă noi, a spus Monica. Am avut o pungă întreagă cu
porumb si tot ce am putut să fac a fost să ascund porumbul de urs!
Da, si de mare ajutor ați mai fost, tu si cu Mandy, a
spus mama. Ați lăsat-o pe Darcy să se apere singură.
Am știut că nu o să-mi facă nimic, mamă. Este si
un lucru bun cu scaunul ăsta - am stat efectiv nemișcată.
- Da, este un lucru pe care-l faci mai bine ca oricine. Să stai
nemișcată! a râs Monica.
Cum arăta ursul, Darcy? m-a întrebat Chipper.
După ce povestea a fost răs-povestită, lumea a început să pleče
și să se ducă la culcare. Betsy m-a cuprins cu brațele peste umeri,
pe la spate. M-a strâns tare si și-a apăsat obrazul pe obrazul meu.
Ei bine? m-a înfrebat.
Ei bine, ce?
Ei bine, ce spui despre acest răspuns de nota zece
la rugăciunea ta?
Am rămas blocată.
Ai absolută dreptate, m-am minunat. Uau, nu a fost
o veveriță sau o omidă. Hei! Dumnezeu mi-a trimis un urs.

52
 De parcă Dumnezeu ar fi vrut să-ti spună ceva deosebit, '
ceva special, doar pentru tine, mi-a șoptit Betsy.
După ce mama m-a ajutat să mă culc, am stat întinsă în pat
privind lumina lunii care intra pe fereastră. Eram prea
emoționată ca să dorm, dar nu numai din cauza ursului. Îmi tot
aminteam de ceea ce mi-a spus Betsy. Dumnezeu îmi spunea
ceva deosebit, ceva special, numai pentru mine.
Nici o rugăciune nu este prea mică sau prea stupidă ca să nu
i-o spui lui Dumnezeu. Și ceea ce a spus pastorul Rob a fost
adevărat - Dumnezeu poate să aștepte, numai ca să-ti dea un
răspuns cu totul diferit de cel pe care-l aștepti tu.
Și m-a mai izbit ceva. Dacă Dumnezeu este suficient de
preocupat ca să asculte o mică rugăciune stupidă, cum este '
adumi creatia Ta aproape de mine' , atunci cu cât mai mult va
fi preocupat de rugăciunile mari și importante? Cum sunt
rugăciunile despre scaunul meu cu rotile ... sau să-mi scald
picioarele într-un pârâu ... sau chiar clasa a șaptea?
Doamne, astă seară ai făcut un lucru special. Ai făcut mai
mult decât m-am așteptat eu. Poate nu-i chiar atât de rău să fii
deosebit. Dar pot eu, oare, cu adevărat, să fiu deosebită și să 2mi
placă? Sincer? Nu știu dacă pot. Te rog, arată-mi cum.
În timp ce un nor a acoperit o clipă luna, mi-am dat seama ce
m-am rugat. Nu am avut nici o idee cum îmi va răspunde
Dumnezeu. Dar am știut că-mi va răspunde - si m-am
gândit că va fi într-un mod foarte neobișnuit!

53
 9
Micul dejun din dimineața următoare a fost o vijelie. Spre
deosebire de alte dăți, mi-era o foame de lup, așa că nu mi-a fost
greu să înfulec napolitane, șuncă cu ouă și cartofi fripți cu ketchup.
Nu era o treabă ușoară să răspund cu gura plină, ori de câte ori
cineva venea să ne întrebe, pe Monica și pe mine, despre urs.
Ești gata pentru meciul de volei, Darcy? m-a înfrebat Mandy
venind spre masa noastră cu o minge în mână.
Vai de mine, aproape că am uitat, am spus, ștergându-mă la
gură și aruncând șervețelul. Și chiar azi m-am îndopat. Ati ales
deja echipele?
- Ei bine, într-un fel. Cel putin am ales căpitanii.
- Pe cine? am întrebat, îndepărtându-mă de masă.
- Veverițele lui Chip-Veverița sunt o echipă, a spus Mandy,
învârtind mingea într-un deget. Și cealaltă sunt urșii lui Darcy!
Glumești.
- Nu, nu glumesc. Nu-i grozav? Ne-am adunat înainte de
micul dejun si am votat.
Darcy, ce frumos din partea lor, a spus mama după ce a băut
ultima gură de cafea.
Veniți si voi să vedeți meciul? mi-am întrebat familia. Josh a
vociferat, dar i-am arătat pumnul strâns. Josh, ai face bine să vii.
Eu am fost la lac să te văd în barcă.
Tata i-a aruncat o privire semnificativă: ' Are dreptate.' Bine,
bine, a spus Josh.

54
 Câteva minute mai târziu Mandy și cu mine ne aflam deja pe
terenul de volei. Nu era un teren foarte mare, dar cel puțin plasa
era sus si nu avea decât câteva găuri. Terenul era tare bun pentru
rotile mele, dar nu prea bun pentru cei care aveau să cadă.
Am strâns mingea în mâini, să mă asigur că este umflată
suficient de tare. Betsy se afla la celălalt capăt al terenului,
trasându-l cu praf de cretă albă. Copiii au început să se adune de
prin cabane si sala de mese când Betsy a dat semnalul cu fluierul.
Era timpul să înceapă meciul.
Ei bine, Darcy, Chip? Betsy s-a uitat la noi.
Începeți să vă alegeți echipele.
Alegerea s-a făcut repede. Chipper a încercat să-i ia pe cei mai
buni, dar cel putin eu l-am luat pe Paul, despre care toți spun că
este excelent la fileu. Amy a trecut la Chipper. La urmă, au mai
rămas Rosita, o fată nouă din biserică noastră și April, despre care
toți știu că este bună la pus gel în păr si făcut freze, dar nu prea
bună când vine vorba de o minge murdară de volei. Mi-a părut
rău că au rămas la urma. Știam ce simt. April, ești la noi, am
spus.
Mulțumesc pentru putin, a mormăit când a trecut
pe lângă mine.
Capul sus! a strigat Betsy. Darcy, echipa ta servește prima,
rotirea se va face în jurul tău. Ai înțeles?
În regulă. Urșii mei, hai să ne adunăm! am strigat
tare.
Mama, tata, Monica și Josh ne încurajau de pe marginea
terenului, împreună cu alte câteva familii.
Din primul serviciu am făcut cinci puncte si serviciul a trecut
la veverițe, pentru care a servit Chip. După ce au marcat două
puncte, am preluat din nou serviciul și April a ajuns la servici. A
55
luat un avânt uriaș și mingea abia a trecut peste fileu, căzând în
terenul veverițelor.
Bravo! am țipat. April arăta de parcă avea nevoie
de încurajare.
Din nefericire, urrnătorul ei servici nu a mai trecut peste fileu
și ververitele au sărit în sus de bucurie, marcând la puncte până
când au luat conducerea cu trei puncte. Echipa noastră sa rotit din
nou. April a ajuns în poziția de lângă scaunul meu.
Nu-mi amintesc exact ce s-a întâmplat după aceea. Tot ce pot
să spun este că mingea a venit spre noi, am strigat că mă bag eu la
minge si April a aterizat înaintea mea. Am simțit un mic șoc și
scaunul meu aproape că s-a răsturnat peste April, care era întinsă
pe jos.
Auuu! E rupt ... e rupt! a țipat April. Arăta
groaznic.
Betsy a fluierat si a chemat copiii în jurul ei, în timp ce câțiva
părinți au alergat spre noi. Eu stăteam acolo, socată si mută. Ce
am făcut?
April scâncea când tata s-a aplecat peste ea și a înfrebat-o ce o
doare. A arătat spre gleznă. Era deja umflată.
Scaunul ăsta nenorocit! Nu aș fi căzut dacă nu-mi
era în drum!
Mă simțeam groaznic. Nu am spus nimic. Nu am putut.
Nu că ar fi vina ta, Darcy, a continuat April printre
lacrimi. Doar scaunul ăsta stupid.
Scaunul ăsta stupid este o parte din mine, indiferent dacă April
își dă seama de aceasta sau nu. Nu am putut să nu mă gândesc că
ea știe acest lucru. Am Întors scaunul și am început să mă
îndepărtez.

56
 Nu te mișca! a țipat April. O să treci si peste
celălalt picior. - Nu te-am atins, April ... tu ai dat buzna peste
mine, ții minte?
Tata m-a întrerupt.
Ajunge, Darcy!
Dar, tată -
Fără nici un ' dar' !
Mă doare tare, domnule DeAngelis, a turnat April gaz pe
foc.
Între timp au ajuns și părinții lui April. Împreună cu tata au
dus-o pe April la postul de prim ajutor.
Știam că nu am făcut nimic rău, dar asta nu m-a ajutat să mă
simt mai bine. Scaunul meu și cu mine se pare că am ajuns din
nou în prim plan.
După ce i-a trimis pe ceilalți copii de pe teren, Betsy a venit si
și-a pus brațele în jurul meu.
Am văzut că a fost cât pe ce să cazi din scaun. Esti
teafără? Am dat din cap, necăjită.
Nu pune la suflet, a spus Besty, strângându-mi umărul.
Cred că April se va face bine. Mă duc să văd ce-i cu ea.
Betsy a plecat și apoi s-a oprit si s-a întors să-mi spună: Totul
va fi bine, Darcy. Vei vedea.
Exact când să cad din nou pe gânduri, am observat doi fluturi
zburdând de cealaltă parte a terenului de volei. Au dansat și sau
rotit și au zburat mai departe. A fost tot ce aveam nevoie.
La urma urmei, nu s-a produs o catastrofă națională. Nimeni
nu a aruncat nici o bombă și nu a fost chemată armata. April va
trăi. Eu nu am să mor. Viața va merge înainte.
Deci, nu are să-mi fie milă pentru mine și nici pentru April.
Cumva, toate vor fi bine, așa cum a spus Betsy. După ce am
57
gândit toate acestea, m-am felicitat pentru gândirea mea foarte
matură.
Apoi a părut Monica.
- Măi, ai cam încurcat-o, mi-a spus.
Am urmărit-o pe Betsy intrând în postul de prim ajutor.
Poate, am răspuns. Dar, poate că nu.

58
 10
La prânz, când am intrat în sala de mese, am descoperit-o pe
April cu piciorul sus, pe un scaun și cu o pereche de cârje sprijinite
în spatele ei. Își scrântise glezna si asistenta medicală i-a spus să-și
menajeze piciorul cât se poate de mult. April era să urce pe pereți
de ciudă - nu poate să suporte să nu fie în centrul atenției.
Am trecut pe la masa familiei ei. Cum te
simți?
Tatăl si mama ei m-au salutat si mi-au zâmbit, dar din modul
în care au reacționat, mi-am dat seama că April le-a descris totul ca
fiind numai din vina mea.
April se juca cu furculița.
- Bine, cred.
- Îmi pare sincer rău pentru accident, am făcut o încercare sinceră
să mă scuz.
April s-a sprijinit în cot si se holba în farfurie. Mama ei s-a
băgat în discuție:
Cred ca trebuie cu totii să ne dăm seama că nu poti să-ți iei
prea repede scaunul ăsta din drum.
Am simțit că-mi creste pulsul si am vrut să le explic că am
strigat că mă bag eu la minge si că April a fost cea care a făcut
mișcarea greșită.
Toți avem câte un handicap, am spus zâmbind. Și,
după cum am spus, îmi pare sincer foarte rău.
April s-a mai muiat cu scuzele mele.
Ei bine, nu mai doare chiar atât de tare. Îmi pare
doar rău că voi lipsi de la carnaval, astă seară.

59
 În seara asta, la cină, toată lumea trebuie să se costumeze în
costume din vestul sălbatic. Pastorul Rob urma să ne evalueze
eforturile și să acorde premii pentru cele mai neobișnuite
costume. Nu am dat prea mare atenție acestui eveniment.
Ei bine, cred că tu și cu mine vom sta împreună la o parte '
colțul handicapaților' , știi tu, am glumit.
Din privirea pe care mi-a aruncat-o April, mi-am dat seama că
nu a gustat gluma. Sau poate că adevărul a durut-o și pe ea că este
greu să fii deosebit fată de ceilalți. Sau, și mai rău, poate că nu
suportă gândul ca cineva să o privească ca pe o handicapată - cum
sunt eu.
Am spus la revedere si m-am îndreptat spre Betsy, care-și
termina prânzul împreună cu ceilalți copii. Fiecare se frământa
pentru astă seară, ce să poarte la carnaval. Jared voia să fie
cowboy. Câțiva băieți voiau să fie vânzători ambulanti, Amy
voia să fie Anie Oakley și Chipper si prietenii lui se gândeau să
fie șeriful si ajutoarele lui.
În timp ce mâncam, am observat că Rosita, fetița de origine
spaniolă, nu spunea nimic. Ca si mine, stătea și asculta cum
zboară ideile încolo si încoace.
Betsy s-a ridicat de la masă.
Ascultați, toate ideile voasfre sunt excelente. Dar
tineti minte că trebuie să venim cu o idee pentru întreaga noasfră
cabană. Fiecare trebuie să joace un rol, ați înțeles?
Dar este imposibil, a insistat Chip.
Nu cred,a răspuns Betsy. Și, în plus, asta vă va
ajuta să gândiți ca o echipă.
Câțiva copii au vociferat, în timp ce-si duceau tăvile înapoi.
După câteva minute am mai rămas numai Betsy, Rosita, Mandy și
cu mine.
60
 Ei bine, fetelor, aveți vreo idee? a întrebat Betsy.
Îmi place ideea cu ajutoarele de șerif, a spus Mandy. Cel
putin pot să participe aproape toți.
Aproape toți nu înseamnă toată lumea. Trebuie
să-i includem pe toți, a spus Betsy.
A arătat cu capul spre Rosita, care tocmai plecase cu tava.
Și nu uitați de April.
Ce-i cu April? am întrebat.
Crede că trebuie să lipsească astă seară, din cauza
gleznei umflate, mi-a explicat Betsy.
Gleznă scrântită? Mare lucru, a spus Mandy. Tot
corpul lui Darcy este scrântit și totuși nu va lipsi de la carnaval.
Nu-i așa, Darcy?
Betsy a continuat:
Cu atât mai mult, Darcy, să te apropii de April.
Ajut-o să înțeleagă cum să înfrunte situatia.
Eu, s-o ajut pe April? I-a sărit țandăra la ideea ca
numele ei si cuvântul ' handicap' să apară în aceeași propoziție.
Nu vrea ajutorul meu.
Ascultați-mă, voi două. Sunteți copii inteligenți,
grijulii
si foarte deosebiți. Și chiar acum prietena voastră April are nevoie
de voi. Se simte în nesiguranță, a spus Betsy.
În nesiguranță? Nu domnișoara Cenfrul-atenției, a spus
Mandy râzând.
Am fost de acord cu Mandy. April părea oricum, numai nu
în nesiguranță. Și chiar dacă se simtea inferioară, ce mare lucru
este o gleznă umflată? M-am luptat din greu să nu-mi compar

61
picioarele paralizate cu mica ei umflătură. Dacă era cineva care să
aibă dreptul să se simtă în nesiguranță, eu eram acea persoană.
M-am uitat peste umăr la April, care avea o cârjă sub
fiecare braț. Am știut că am fost o proastă.
Deci, după cum spuneam ... aveți vreo idee mai
bună? a întrebat Betsy din nou.
Mi-am sprijinit capul în pumni, gândindu-mă atent. Aveam
nevoie de ceva deosebit. Ceva foarte special. Și care să-i includă
pe toți. Încet a început să apară o luminită. Am privit-o pe Mandy,
care mi-a zâmbit.
Hei, hei! Ce puneți la cale, voi două? ne-a întrebat
Betsy.
Nu sunt sigură, a spus Mandy râzând. Dar cunosc privirea
aceasta. Lui Darcy tocmai i-a venit o idee genială!
Era genială - sau, cel puțin, fantastică. Mi-am aruncat
șervețelul pe masă, am întors scaunul si m-am îndreptat spre ușă.
Mandy mă urma la un pas.
Dacă aveți nevoie de ajutor, chemați-mă, a
strigat Betsy după noi, pe când ieșeam pe ușă.

11
Cearceafuri?
Avem, a spus Mandy
Zece metrii de frânghie de rufe?
Avem.
Cinci cârlige? Cartoane? Vopsea si pensule? Și, să
vedem, un bici luat de pe unul din pereți?
Avem ... avem ... avem. Am adus totul.

62
 Podeaua cabanei părinților mei era plină de cârlige și metrii
Întregi de pânză si frânghie și multe altele.
Crezi că vom reuși? m-a întrebat Mandy, trăgând și
răsucind frânghia.
În mod sigur, am răspuns. Dar asta - am spus
arătând spre calabalâc - este partea ușoară. Partea dificilă va fi -
Să-i convingem pe ceilalți! a încheiat Mandy.
Da. Mai ales pe April.
Mandy părea absorbită de munca ei.
April. Hmmm. Chiar crezi că se simte în 'nesiguranță' , cum a
spus Betsy?
De unde să știu eu? m-am gândit. Sunt și eu doar un copil,
nimic mai mult. În general, April ridică tonul ori de câte ori
iese din centrul atenției. Asa e April. Dar să aleagă să mănânce
cu părinții ei,în loc să stea cu toți copiii? Să renunțe atât de
ușor la Carnavalul vestului sălbatic? Asta este o altă April.
Am oftat si am spus:
Știu cât este de greu să fii deosebit. Așa cum spune tata
mereu: 'Toți avem câte un handicap' . În mod sigur e mai rău când
oamenii te exclud ... când nu-si întind o mână.
- Aud bine? Poate să fie asta Darcy, glumeata, care nu pare
să dea doi bani pe faptul că scaunul ei o face atât de deosebită?
Mandy m-a privit drept în ochi.
Am oftat din nou - un oftat mai adânc. Draga de Mandy. În
ultimul timp nu am fost o prietenă prea bună pentru ea. Și acum,
când eram singură cu ea în această cabană, înconjurată de copaci
mari si de un cer și mai mare, m-am hotărât că a venit timpul să-i
spun toate noutățile.
- Am obosit să tot spun glume, Mandy. Se petrec multe în
sufletul meu. Lucruri despre care nu ți-am spus. I-am spus despre
63
ziua când am luat vacantă si de teama mea pentru clasa a șaptea.
I-am spus despre Cutia mea si despre singurătatea mea, mai ales
aici, în tabără, la început. Și i-am spus despre fluturi si cât de mult
m-am apropiat de Dumnezeu.
Și i-ai spus toate astea unei ... cutii? si unui iepure de plus?
Nu mie, cea mai bună prietenă a ta? Mandy părea putin jignită.
- Mi-a fost frică, Mai ales de când tu si Chip se pare că vati
apropiat mai mult.
- Apropiat? Hei! a exclamat Mandy. În nici un caz. Darcy,
îți vorbește prietena ta. Și îți spun pe fată că Chip are ochi pentru
tine, nu pentru mine. Am fost șocată.
- Pentru mine? Ce tot vorbești?
- Îți amintești ziua când ai ieșit în calea noastră, după
drumeție?
Am dat din cap că da. Atunci i-am văzut stând pe un buștean,
șoptindu-și lucruri care se părea că nu trebuie să fie auzite de alții.
- Arătați amândoi foarte ' lugu-lugu' .
Mandy și-a dat ochii peste cap.
- Vorbeam despre tine, scumpo. Chip era cât pe ce să moară
când ai apărut. Tocmai mă întreba dacă nu ar fi trebuit să renunțe
la drumeție si să se ofere să-ti tină companie. Nu că i-ar fi fost
milă de tine - dar voia să se poarte ca un prieten.
Eram roșie de tulburare, dar muream să aflu tot.
- Dar ... dar remarca aceea stupidă cu dădaca?
- O glumă, Darcy. Nici mai bună, nici mai proastă decât
cele pe care le spui tu.
Mandy mi-a relatat o poveste lungă despre Chip, care voia să
mă ajute, dar care nu știa cum să o facă. Vreau sa fiu împinsă cu
scaunul, sau prefer să mă împing singură? Să se ofere să-mi duca

64
cărțile, sau mă va jigni cu aceasta'? Să meargă în spatele meu, să
mă împingă din spate, sa meargă în fata mea? Pur și simplu, nu
știa.
Tot timpul cât am ascultat-o, m-am gândit de câte ori l-am
observat pe Chip. A trebuit să-mi recunosc sentimentele
ascunse fată de el. Deși a crescut mai înalt și mai frumos, era
totuși un băiat obișnuit. Asta a fost ceea ce m-a atras la el și,
probabil, de aceea am devenit geloasă pe Mandy, fără să-mi dau
seama.
Și, ții minte ultima lună de școală, când ai făcut pană la o
roată? a continuat Mandy.
Am dat din cap, putin încurcată.
Chipper putea să ți-o repare ușor. Dar nu, tu ai
insistat să vină tatăl tău la școală cu un alt cauciuc, deși Chip a
avut tot timpul la el pompa lui de la bicicletă. A fost doar prea
timid să spună ceva.
Chipper, timid? April, în nesiguranță? Lumea e cu
capul în jos. Cred că tata are dreptate - fiecare avem un
handicap.
Da, dar tu ești cu o sută de pași înaintea tuturor. Tu
ai multă încredere. Și ție îți pasă de Dumnezeu ... si de alții.
De alții! Mi-am privit ceasul. Mandy, mai avem
câteva ore până la carnaval și nici măcar nu ne-am vândut încă
planul!
Ne-am grăbit să adunăm cearceafurile, frânghia si restul și am
ieșit grăbite pe ușă. Soarele aproape asfințise când ne-am
îndreptat spre cabana Iui Mandy.
Betsy ne-a întâlnit pe cărare.

65
 Unde ati fost? ne-a întrebat, dând din mâini a
panică. Leam spus copiilor că aveți o idee genială - si la ora asta
ar fi bine să fie genială. Într-o oră si jumătate trebuie să fim în
sala de mese!
Gata, toată lumea! am strigat. Să vă spun ideea.
În timp ce copiii se adunau în jurul scaunului meu, m-am
bucurat că nu mai avem prea mult timp, asa nimeni nu va mai
putea comenta, dacă nu le va plăcea planul meu. Dar aveam
sentimentul ca va fi bine. Ne-am strâns unii în altii si Mandy si cu
mine am explicat fiecăruia ce rol are.
După un moment sau două de gândire, Jared s-a scărpinat în
cap.
Nu prea știu ce să spun, a murmurat.
Da. Nu știu dacă vreau să merg în patru labe, a
vociferat Paul.
Și câteva fete au început să comenteze, dar atunci a intervenit
Chip.
Eu cred că este o idee foarte bună. Este originală si
îi include pe toți. Contați pe mine!
Ura. Mandy si cu mine ne-am uitat una la alta ușurate. După
ce Chip a fost de partea mea, toți au fost de acord. Dar am fost cel
mai surprinsă de reacția lui April.
Darcy, mă simt onorată că mai ales pe mine pentru
un rol atât de ... important. Mi-a zâmbit dulce. Esti sigură că vrei
ca eu să fiu personajul principal?
April, draga mea, nu vreau să fie altfel, i-am spus,
trăgându-i o palmă peste spate.
Câțiva au început să picteze cartoanele si imediat au început să
arate ca părtile laterale ale unei căruțe. Alti copii au început să

66
rupă cearceafurile, tăvălindu-le prin praf ca să le facă să arate
vechi și uzate. Paul si Jared au început să prindă cu sân•nă
cârligele de cadrul scaunului meu cu rotile.
Mandy le arăta fetelor cum să-si ridice părul în sus, în două
cozi, chiar în creștetul capului. Părul Rositei era cam scurt asa că
Amy a avut cam mult de lucru până a reușit să-i facă cozile
suficient de sus.
Jared si Paul au făcut din bucățile de pânză un fel de turbane
pe care le-au prins pe capul fetelor, râzând si distrându-se pe
seama cozilor lor.
Chip a înnegrit-o pe April pe fată cu cenușă. April s-a
scuturat.
Ugggh! Chiar trebuie să am porcăria asta pe fată?
Mi-e teamă că da, i-a spus Chip, scuturându-și
cenușa de pe mâini. Trebuie să pari autentică - cu barbă deasă, cu
basma . la gât, tot tacâmul.
Ca ultimă recuzită i-a îndesat pe cap o pălărie veche de
cowboy pe care o găsise lângă țarc. Cu biciul în mână, April
arăta perfect.
Jared și Paul au prins cearceafurile murdare de cârlige,
înnodându-le de mânerele scaunului meu. Scaunul meu mov
deschis si cu mine am început să nu ne mai vedem.
Copiii roiau în jur, luând lucrurile de care aveau nevoie pentru
rolul lor.
Hei, sunteți gata? a sfrigat Betsy, făcându-ne semn
dinspre sala de mese.
Am frânat la ușa sălii de mese. Eram deja în întârziere. Toți
erau adunați și tata tocmai ieșea pe ușă să ne caute.
Unde ati stat până acum? a spus. Toată lumea vă
așteaptă. S-a oprit, căutând pe cineva cu privirea. Unde-i Darcy?
67
 Hei, tată, sunt aici! am strigat de sub cearcea-furi, frânghii,
cartoane si April, pe care o țineam în poală.
Copiii și-au ocupat locurile si Betsy a mai verificat încă o
dată dacă totul este în regulă. Apoi, ea și tata au dat în lături ușile
sălii de mese și ne-am făcut infrarea ca la teatru.
Prima pereche de cai era formată din Mandy și Amy, care se
târau în patru labe, legănându-se și balansându-se în ham.
Frânghia de rufe le lega de următoarea pereche de cai din spatele
lor - Rosita și o altă fată, Jessie, care dădeau din cap si-si fluturau
cozile ca o coamă de cal. Hățurile din frânghia de rufe se
continuau legând alte două perechi de fete, care fomăiau si
nechezau și trăgeau în ham.
Caii trăgeau scaunul meu cu rotile, care a fost transformat înfr-
o căruță cu coviltir. Jared si Paul au făcut o treabă grozavă au
legat hamul din frânghia de rufe de suportul de la picioare si
cearceafurile și cartoanele vopsite făceau ca scaunul meu să
semene exact cu o căruță veche.
April ședea în poala mea, cu biciul si cu hățurile în mână. Și-a scos
pălăria de cowboy si a salutat în timp ce făceam înconjurul sălii în
strigătele si chiuiturile celor prezenți.
Chipper și Jared formau ariergarda, un cowboy călare pe calul
lui. Cei doi supravegheau o turmă de vite - ceilalți băieți, care se
târau în patru labe, mugind suficient de tare să dărâme cabana.
Câteva 'vite' împrumutaseră chiar niște coame de pe pereții
cabanelor și le legaseră de frunte cu basmale.
Am încheiat turul, cu April țipând si pocnind din bici. Chip, pe
' caluľ Jared, și-a îndemnat 'turma' .
- Hai, cu tata, bălțatelor, ' înfigându-și' pintenii în burta lui
Jared.

68
 Ne-am oprit în fața șemineului, unde pastorul Rob stătea în
fata microfonului.
Râdea și se scutura tot. Când și-a mai revenit, a spus:
- Cred că sunteți cu toții de acord că această seară de
camaval al vestului sălbatic este un mare succes. Am fost vizitați
de Pony Express, de un grup de războinici indieni și de o multime
de cowboy și fete. Însă premiul întâi le revine acestor tineri și
căruței lor cu coviltir. Spune-mi, căruțaș, a spus, aplecându-se spre
April cu microfonul în mână, cum reușești să stăpânești toți caii?
- Îl vezi? a spus April, fluturându-și biciul sub ochii lui.
Toți părinții au izbucnit în râs. Scumpa de April - da, categoric
locul ei este în echipa de teatru.
Apoi copiii s-au dezlegat de frânghie si s-au ridicat în picioare
si au chiuit. April nu s-a putut da jos până când nu i-au adus
cârjele. A coborât încet din poala mea, a luat cârjele sub braț si,
spre surprinderea mea, s-a întors spre mine și m-a îmbrățișat.
Oh, nu, a chicotit și a arătat cu mâna spre fata mea.
Am dus mâna la obraz. Eram si eu toată murdară de cenușă.
Dar numi păsa. Eram fericită că am câștigat. Și, mai mult, eram
fericită pentru că am fost cu adevărat o echipă - până și April, cu
glezna ei scrântită.
Betsy a venit la noi, s-a aplecat în interiorul căruței și m-a
îmbrățișat.
Cum de ai avut o idee atât de fantastică?
Nu-i extraordinar? am spus, uitându-mă spre
cârligele și cearceafurile de deasupra mea.
Hai să te scot afară din căruța asta, ca să poti cina.
Te așteaptă restul frupei.
După cum spui, Betsy!

69
 I-am felicitat pe toți în drum spre masă și am găsit un loc între
Mandy și Chip. Eram cu toții mult prea emoționați ca să putem
mânca.
Amy trăncănea de zor cu Rosita. Până și April părea ca a uitat
de glezna ei umflată.
Stând acolo, cu prietenii mei, nu m-am mai simțit frusfrată.
Oh, eram totuși deosebită, dar am început să învăț să nu mai urăsc
această stare de fapt. A fi deosebit înseamnă să fii special ... să te
gândești la modalități distractive și trăznite de a face lucrurile
pentru a-i include pe toți. Tata avea efectiv dreptate fiecare copil
din jurul mesei are un handicap oarecare. Al meu este doar puțin
mai evident. Insă aceasta, am hotărăt în mine, nu este, neapărat,
foarte rău.

70
 12
În ziua următoare, tabăra a început să se golească. Câteva
familii au plecat după micul dejun, pentru că nu era programată
nici o adunare de dimineață. Îmi luasem rămas bun de la Betsy
mai devreme, când mi-a dat o insignă de tabără pe care să o prind
de scaun. Acum stăteam lângă locul de foc, gândindu-mă cât de
mult are să-mi lipsească tabăra si cât de mult mi-aș dori să nu se fi
terminat atât de curând.
Gata să te întorci în Willowbrook? a spus Mandy,
apărând în spatele meu din direcția vâlcelei. Cozile ei blonde erau
ascunse sub o basma și avea un rucsac pe umeri. Sunt sigură că și
ei îi va fi dor de tabără, ca si mie.
Cred că da, am oftat, gândindu-mă cât de diferit o să-mi pară
orașul după timpul petrecut aici. Mă întreb, oare ce mai fac
prietenii noștrii, buldogul si siameza.
Mandy s-a așezat pe o piatră lângă mine.
Nu o să-i vedem prea mult, când ne vom în- toarce
în oraș. Stația noastră de autobuz pentru școala nouă este în jos, la
celălalt capăt al străzii.
Mi se părea că au trecut ani de când am coborât strada din
spatele scolii elementare din Wlllowbrook, în ultima zi de scoală.
Pentru câteva clipe, Mandy si cu mine am păstrat tăcerea,
încălzindu-ne umerii la soare. Un uliu a țipat în depărtare și am
auzit ecoul răsunând printre stâncile din spatele nostru. Vântul a
mișcat crengile brazilor și am privit cum o rafală a aruncat un con
de brad până jos în vale. Până la urmă, s-a dovedit a fi o vară

71
 minunată. Privind în jur, am hotărât că acest moment va fi încă
una din acele amintiri clare pe care le voi păsfra întotdeauna.
Hei, mi-a plăcut cum te-ai purtat cu April, seara
trecută. A fost o lovitură de maesffu - să o pui să-ti stea în poală,
ca personaj principal.
Cum s-a simțit dimineața asta?
- Am văzut-o ieșind șchiopătând din sala de mese, acum câteva
minute. Cred că pleacă curând cu părinții ei.
M-am gândit la April. Probabil că si ei are să-i fie dor de
tabără, deși, fără îndoială, abia așteaptă să scape de hainele
murdare și să facă un dus fierbinte.
Ții minte ce m-ai înfrebat alaltăieri despre April? dacă se
simte în nesiguranță?
Da, a spus Mandy. Te-ai decis că da?
Da, cred că da. Dar cred că si eu mă simt în
nesiguranță ... și la fel si Chip ... și la fel și tu, dacă vrei să
recunoști.
Mandy a luat un băt pe care l-am folosit la fript porumbul și a
desenat ceva în praf.
N-am să te contrazic, mi-a spus. Se presupune că
copiii sunt nesiguri de ei ... sunt supuși presiunilor din partea
grupului. Adulții spun mereu că noi, copiii, vom face orice să fim
pe placul altora. Nu cred că as face orice ca să fiu pe placul altora,
dar trebuie să recunosc că am făcut câteva lucruri ca să ies în
evidență.
Am privit-o mirată.
Bine. Ai fost sinceră cu mine ieri, acum am să fiu
eu sinceră cu tine. Uneori - nu întotdeauna - însă, uneori, ți-am

72
împins scaunul cu rotile pentru ca copiii ... ei bine, să mă observe.

Glumești, nu-i așa?

Nu, nu glumesc, a spus Mandy, surprinzător de serioasă.
Am început să chicotesc.
Nu văd ce-i de râs!
Asta m-a făcut să răd și mai tare.
Termină cu râsul, neghioabo, a spus Mandy.
Inainte să ne dăm seama, am început să ne batem. În cele din
urmă, am reușit să mă controlez si i-am spus:
Deci și Mandy are un handicap.
Haide, nu as spune că a dori să fii observată este un
handicap!
Ei bine, ceva ce nu-ți place, oricum. Am dreptate?

Mandy a aprobat.
Am întors scaunul în direcția ei.
Ei bine, știi ceva? Săptămâna aceasta am descoperit că putem
să facem ceva în privința aceasta. Își amintești de ursul din seara
aceea?
Sigur că-mi amintesc de urs.
Ei bine, crezi sau nu crezi, eu nu cred că a venit la
noi întâmplător. Ursul a fost răspunsul la o rugăciune. Dar un
răspuns total diferit decât cel pe care-l așteptam.
Mandy m-a privit curioasă, neștiind unde vreau să ajung.
I-am explicat despre rugăciunea mea cu creația lui
Dumnezeu.
Și ieri seară. Faptul că ne-am costumat într-o frupă
cu o căruță cu coviltir nu a fost o lovitură de maestru - a fost un

73
alt răspuns la rugăciune. Pur si simplu, m-am decis să accept toate
lucrurile care mă fac să mă simt în nesiguranță - picioarele mele
paralizate, scaunul meu cu rotile, totul - si să nu mai lupt
împotriva lor. Să accept lucrurile care nu-mi plac la mine si să nu
le mai tot ascund în spatele glumelor. Să-L las pe Dumnezeu să-
mi arate cum să fiu deosebită si să mă bucur efectiv de acest
lucru. Ai înțeles?
Mandy s-a sprijinit în coate si a dat din cap.
I-am cerut lui Dumnezeu să facă în viața mea ceva
deosebit. Dacă El a putut să-mi aducă un urs în poală, atunci m-
am gândit că nu are să-I fie prea greu să-mi dea o idee pentru
carnaval.
Da, ei bine, eu nu primesc răspuns la rugăciuni cu ursi și
căruțe cu coviltir.
Mandy s-a gândit o clipă.
Dar știi, cred că mă rog numai când sunt plictisită.
Plictisită la biserică sau când îmi fac temele, sau plictisită când nu
am ce să fac vinerea seara.
Exact asta îți spun si eu - am învățat să mă rog și să
aștept ca Dumnezeu să-mi răspundă. Bine, uneori răspunsul poate
să fie nu. Dar, alteori, poate să fie da. Și poate că un da foarte
neobișnuit si deosebit.
Sună de parcă l-ai fi ascultat pe pastorul Rob predicând, a
spus Mandy.
Ei bine, nu toate predicile lui, am recunoscut, numai unele.
Dinspre parcare s-a auzit un claxon. Părinții lui Mandy erau gata de
drum. Mandy s-a ridicat si s-a scuturat de praful de pe pantofi.
Ei bine, mă bucur că ai învățat atât de multe despre
rugăciune, a spus ea, strângându-mă în brațe. Cred că vom avea

74
toți nevoie de așa ceva săptămâna viitoare, când începem clasa a
șaptea. Jordan Junior High nu va fi un picnic.
A alergat pe cărare spre mașină, oprindu-se să-mi facă semn
cu mâna.

75
 13

Dragă Cutie!
Aș vrea să pot exprima în cuvinte ceea ce simt acum. Tabăra a
fost atât de frumoasă. Am hotărât că sunt o persoană foarte
sociabilă. Poate că în loc să fiu o asistentă socială pentru copii, ar
trebui să mă fac pădurar (dacă vor face cabanele accesibile).
Locuind în mijlocul naturii, m-a făcut să mă gândesc mult mai
mult la Dumnezeu. Și, apoi, a mai fost si ursul acela uluitor. Și de
cele mai multe ori, un fluture, doi, prin preajmă.
Cred că, în sfârșit, învăț să-i ajut pe alții, în loc să-mi fie milă
de mine. Desigur, testul cel mare va fi mâine, când încep clasa a
șaptea. Mi-e frică. Știu că vor fi o grămadă de probleme, desi tata
și mama au vorbit cu directorul despre scaunul meu cu rotile.
Am scris pe coperta interioară a carnețelului meu (unde nu
poate citi nimeni) un verset. Isus a spus că va fi întotdeauna cu
mine, că nu mă va părăsi si nici nu va uita de mine. Sper că e gata
să meargă cu mine mâine la școală.
Prietena ta speriată, Darcy.
Am îndoit coala și am pus-o pe sub elastic lângă celelalte și m-am
pregătit de culcare. Am ales să mă îmbrac mâine în jeantii
cei mai buni și cu bluza roz cu guler de dantelă. Părul, care a
crescut foarte lung din iunie, poate fi prins acum în spate cu o
agrafă cu perle, într-o coadă mare, bogată. Nu mă puteam hotărâ
între cerceii mici de aur sau inimioarele de plastic, dar știam sigur
că voi purta lănțișorul pe care mi l-a dat Monica de ziua mea.

76
 Am aranjat toate lucrurile frumos și am pus ceasul să sune.
Mama a venit să mă ajute să mă bag în pat. M-a sprijinit înfr-o
parte cu perini, inclusiv o perină între genunchi, ca să nu mi se
facă rană de apăsare. Apoi m-a mângâiat pe cap, a stins lampa si
mi-a spus noapte bună.
Am încercat să adorm, dar am rămas trează. O auzeam pe
Monica spălându-se pe dinți în baie si m-am întrebat - erau parinții
mei și directorul siguri că am să încap în baie la școala nouă? Și
dacă nu încap? Mama și tata nu vor fi acolo dacă rămân înțepenită
undeva.
Timp de o oră am stat în pat, întrebându-mă și îngrijorândumă
pentru o mie de lucruri. Îmi vor plăcea profesorii? Le voi
plăcea eu lor? Îmi voi face prieteni? Voi fi în clasă cu Mandy, sau
Chip, sau măcar cu April? O să încap sub mesele de la cantină?
Vor crede copiii că sunt retardată din cauză că voi face educație
fizică de adaptare în loc de educație fizică obișnuită?
M-am gândit la toate, de la înălțimea dulapului meu până la
înălțimea rafturilor de bibliotecă. În cele din urmă, epuizată, am
adormit. Toată noaptea am visat că mă deplasam spre sala de
curs pe o bandă rulantă care mergea înapoi.
M-am trezit devreme dimineața următoare, desi nu mă
simțeam odihnită. Monica era sub duș. Josh era sculat, probabil
aranjându-și geanta, deși școala elementară din Willowbkrook
urma să-și deschidă porțile abia peste două ore. Puteam să o aud
pe mama în bucătărie, prăjind ouă pentru micul dejun si
împachetând sandviciurile. Tata va pleca curând la servici. Era
ceva foarte familiar legat de rutina de dimineață, dar nu puteam să
nu mă gândesc că totul este deosebit.
Nu voi merge cu autobuzul cu Mandy si Chip si ceilalti copii.
Mama urma să mă ducă la scoală cu mașina, pentru că în zona
77
noasfră nu există autobuz de școală cu lift mecanic. Simt deja un
nod în stomac, când îmi imaginez camioneta noastră veche
hurducăind în fata școlii Jordan Junior High și mama scotându-mi
scaunul și ajutându-mă să ies din mașină - în timp ce toți copiii se
vor holba la mine.
Monica a intrat în camera mea, ștergându-și părul cu prosopul.
M-a ajutat să-mi trag jeantii și să-i închei. Ești gata să te pun în
scaun?
După ce mi-am aranjat pantalonii, mi-a adus scaunul lângă pat.
Apoi mi-a ridicat picioarele, în timp ce eu m-am prins de
mânerele scaunului si m-am transferat în scaun.
- Ai totul la îndemână? m-a întrebat cu prosopul în mână.
- Ai putea să-mi dai bluza roz, mulțumesc, i-am spus,
arătând spre dulap.
Monica a luat bluza de pe umeraș.
Te bucuri de clasa a șaptea?
Nu am știut cum să-i spun cât sunt de emoționată, fără să sune
ca o altă zi de Îmi-pare-rău-pentru-Darcy. M-am hotărât să fac tot
posibilul să fiu cât mai optimistă.
- Da, mă bucur. De ce nu?
- Pentru că va fi începutul unei noi experiențe pentru tine.
A zâmbit, în timp ce a scos din buzunar o pudrieră micuță. Pentru
tine.
Ce să fac cu asta? am întrebat-o, inspectând
pudriera. Tu si mama folosiți din asta, eu nu.
Vei folosi și tu, a spus Monica într-un mod
semnificativ. Vei vedea.
Tot drumul până la scoală m-am gândit cum va fi. Știam că
trebuie să mă duc direct la biroul directorului ca să-mi arate

78
clădirea - să-mi spună unde sunt rampele și care este drumul cel
mai scurt la sălile de clasă. Într-un fel, este o onoare să-l ai pe
director drept ghid, pe de altă parte, nu am vrut să pară că mi se
acordă o atenție deosebită. Oare copiii vor crede că este
extraordinar să fii văzut cu directorul? Nu eram prea sigură.
Când am ajuns la campus, am fost surprinsă să văd cât de mare
este și cât de dispersate sunt clădirile. Treceam pe lângă Jordan ori
de câte ori mergeam cu părinții să-l vizităm pe unchiul, dar acum
totul arăta altfel, plin de autobuze si de o grămadă de copii.
Mama a parcat camioneta în spatele ultimului autobuz si a
scos scaunul afară. În timp ce mă ajuta să trec în scaun, m-am
uitat în jur. Copiii treceau pe lângă mine, dar nici unul nu s-a uitat
direct la noi. Majoritatea foloseau tehnica de a trage cu ochiul,
prefăcându-se că nu văd nimic. Nu-i frumos, dar nu mă supără
foarte tare. Și eu m-am uitat așa la băieții frumoși, chiar la
Chipper, când nu am vrut ca ei să observe.
Totuși, aș fi vrut ca copiii să nu se holbeze. Ar fi mult mai
bine dacă ar veni direct la mine și să-mi spună ceva, orice cum ar
fi:
Hei, de unde ai luat un scaun cu rotile așa turbat?
M-am simțit lăsată la o parte, privind atâția copii care păreau
că știu unde trebuie să se ducă. Eu nu eram prea sigură unde
trebuie să merg, dar am hotărât să nu mă las copleșită de
aceste sentimente de milă. Mi-am îndesat caietul înfre picior
și scaun, i-am făcut mamei semn cu mâna si m-am îndreptat spre
clădire.
- Darcy, nu vrei să merg cu tine? m-a întrebat mama.
M-am întors cu un zâmbet cât se poate de curajos pe fată.
Totul este în regulă, mamă. Mă duc direct la biroul
directorului, nu-i așa?
79
 Pentru mine era important să încep prima zi pe cont propriu. -
Bine, dragă. Voi fi aici la ora 3:00, să te iau acasă.
M-am deplasat în urma unui grup de copii care dădeau buzna
prin ușa din față. Atârnată în hol, o panglică colorată ne ura: '
Bine ati venit, jaguarii Jordan!' Am luat-o la stânga și am găsit
biroul directorului și o secretară mi-a spus să aștept.
Curând, un bărbat înalt într-un costum gri a des- chis ușa
biroului. A zâmbit cu căldură, s-a prezentat drept Domnul Peck și
mi-a strâns mâna. Asta a fost ceva nou. Nu au fost prea mulți
adulții care să-mi strângă mâna.
Ei bine, domnișoară DeAngelis, sunteți prima elevă
cu incapacitate fizică pe care o avem aici, la Jordan, a spus,
punându-și ochelarii si răsfoind prin actele mele.
Mi-a plăcut sunetul acelui cuvânt, 'elevă' . A trebuit să-i dau
dreptate lui April, că unele cuvinte de la școala nouă sună mult
mai bine decât cele de la școala elementară. 'Elevă' sună mai bine
decât ' școlărită' . Dar nu am fost prea sigură dacă îmi place
onoarea de a fi numită ' incapabilă fizic' . Mi s-a părut că sună
sofisticat, prea științific. Prefer ' cu handicap' .
Părinții tăi și cu mine am discutat despre nevoile
tale si cred că te vei acomoda foarte bine.
Mi-a explicat unde-mi sunt sălile de clasă si mi-a dat o mică
hartă. Mi-a spus că profesorii mei au pregătit clasele, mărind
intervalul dinfre bănci, ca să mă pot deplasa. Poate că, la urma
urmei, școala nouă nu va fi chiar atât de dificilă.
Am ieșit din birou si am trecut pe lângă un perete cu o
emblemă uriașă a scolii - un jaguar de bronz cu niște cuvinte
latine dedesubt. Coridoarele erau pline de copii, dintre care unii
mergeau singuri, cu mapele sub braț.

80
 Hei, Darcy, așteaptă-mă! am auzit o voce
cunoscută în spatele meu.
M-am întors și l-am văzut pe Chip, făcându-și loc prin
mulțime. Brusc, nu am mai fost emoționată de școală, ci de el!
Arăta de parcă aici i-ar fi fost locul, într-a șaptea - pulovărul nou
și scurta îl făceau să arate ca un adevărat adolescent. Ce săi
spun?
Văd că ai ajuns bine la scoală, a spus el, abia
răsuflând după alergătură. Mandy mi-a spus că mama ta te va
aduce cu mașina.
Am roșit.
Da, am ajuns. Și ce-i? am spus pe un ton natural,
privindumi harta, ca să-i disfrag atenția spre altceva.
În timp ce ne deplasam pe hol, Chip si cu mine ne-am
comparat orarele. Aveam aceeași oră de limba spaniolă după prânz!
Mi-a spus că am putea să stăm în aceeași bancă, dacă profesorul nu
ne va indica locurile unde să stăm. Apoi m-a strâns de umăr, mi-a
spus la revedere si a plecat spre clasa lui, în direcția opusă.
Nu-mi venea să cred - Chipper dorea efectiv să stea cu mine
în bancă. Hei, m-am gândit, toate decurg mai bine decât mi-am
închipuit.
Am luat colțul la dreapta, spre sala 102, științe sociale și am
gustat din plin realitatea clasei a șaptea. Băncile erau groaznice -
pupitrul era prins de scaun, așa că nu am putut să intru în bancă.
Profesoara, o femeie ștearsă care avea lanț la ochelari, mi-a
ordonat să stau în spatele clasei si să folosesc masa de acolo drept
pupitru. Va fi doar temporar, mi-a explicat, dar asta nu m-a ajutat
prea mult. Mă simțeam penibil de deosebită.
A doua oră, cea de literatură, era la etajul doi. Nici o
problemă, mi-am spus, îndreptându-mă spre ascensorul pe care
81
 mi-l indicase Domnul Peck. Am apăsat pe buton și am așteptat.
La cinci minute după ce se sunase deja si coridoarele erau goale,
eu tot mai apăsam pe buton. În cele din urmă, un îngrijitor a trecut
pe acolo și mi-a explicat că ascensorul se stricase în urmă cu o
oră.
M-am luptat cu lacrimile, în timp ce m-am îndreptat spre
biroul Domnului Peck. A trimis pe cineva sus, la clasa mea, să
anunțe de ce nu am ajuns și să-mi ia cartea și tema de casă. Ce
umilitor! Se va întâmpla așa mereu?
Am respins gândul, petrecându-mi restul orei în biroul
directorului făcându-mi tema la științe sociale. Temă - prima zi de
școală?! Categoric, nu este școala elementară din Willowbrook.
Restul zilei a fost aproape la fel de dezastruos. Când s-a sunat,
m-am îndreptat spre dulapul meu, ca să-mi las cartea de științe
sociale. Mi s-a făcut rău - dulapul meu era în rândul de sus, mult
prea sus! M-am întors și m-am dus din nou la biroul directorului.
Am crezut că mă descurc destul de bine când m-am dus la baie
după prânz si când am încăput pe ușă. În mod sigur, o să încap și
la toaletă. Dar când am ieșit afară, am înghețat - oglinzile erau
mult prea sus ca să mă văd și, oricum, nu aș fi reușit să-mi fac loc
prin cârdul de fete care se pudrau si se aranjau în fata oglinzilor.
M-am prefăcut că nu-mi pasă, în timp ce m-am privit în
oglinda pudrierei pe care mi-o dăduse Monica. Apoi am băgato
înapoi în buzunar. Monica a vrut să fie un cadou fericit
pregătește-te-pentru-băieti. Nu a avut de unde să știe că o voi
folosi ca să-mi ascund stânjeneala.
La prânz am dat nas în nas cu Mandy - am fost atât de
bucuroasă că aveam aceeași oră pentru pauza de prânz! Dar și ea s-a
imtit la fel de prost ca si mine când ne-am dat seama că nu pot să
tau la masa din cantină. Toate mesele aveau bănci prinse de ele. Am
82
mâncat afară în curte, unde Mandy s-a cocoșat pe un zid de piatră si
eu am parcat lângă ea.
Hei, profesorul de matematică e excelent ... si îmi place la
nebunie ora de naturale. Cred că vom tăia efectiv broaște si altele
de genul ăsta, a turuit Mandy, despachetându-și sandviciul. Sunt
cu Amy la prima oră si cu Jared la cea de-a doua. Glumești. Eu
nu cunosc încă pe nimeni.
Mandy a muscat din sandvici.
Îmi pare rău, Darcy. Altfel, cum îți merge?
- Să fiu sinceră, am spus, holbându-mă la sandviciul meu
din poală, nu prea bine. I-am explicat tot ce s-a întâmplat. Dar
n-am să mă las doborâtă.
- Asta-i principalul, a spus Mandy cu gura plină.
Ne-am comparat orarele. Nu aveam nici o oră împreună.
Având numai pauza de prânz împreună, în mod sigur unna să
ne înstrăinăm ca prietene. Și, în cele din urmă, m-am gândit,
Mandy va dori să mănânce la cantină la o masă adevărată, cu noii
ei prieteni. Gândul m-a înfristat.
Mi-am împachetat sandviciul mâncat doar pe jumătate.
Prânzul s-a terminat ca un alt mare dezastru.

83
 14
Nici restul zilei nu a fost altfel.
După prânz, m-am îndreptat spre ora de spaniolă, sperând să
nu mi se vadă emoția. Din nou, nu eram sigură dacă nodurile din
stomac se datorau zilei nenorocite sau dacă eram tulburată că-l
voi vedea pe Chipper.
Nu mai conta. Când am ajuns în clasă, profesoara tocmai
indica locurile hotărâte dinainte pentru fiecare. Chipper era în
primele bănci. Locul meu era chiar în spate, în coltul opus.
Mi-a făcut semn cu creionul.
Chiar atunci, senora Lopez a lovit cu liniarul în catedră si a
turuit o păsărească, din care nimeni nu a înțeles nimic. Am rămas
cu impresia că este o oră fără nici un rost si că Chipper si cu mine
nu vom avea nici o șansă să stăm împreună.
Ora de spaniolă a fost cea mai lungă si mai stresantă perioadă a
zilei si senora Lopez ne-a ținut mai mult. Toți a trebuit să alergăm
la sala următoare, inclusiv Chipper, care a fost împins pe ușă
înainte să fi avut ocazia să-i prind privirea.
Am oftat, mi-am aruncat cărțile în poală si m-am îndreptat
încet spre ușă. Ultima oră o aveam în sala de vis-a-vis. - Hei, mă
bucur să te întâlnesc, am auzit o voce. M-am uitat peste umăr. Era
April, îmbrăcată mortal și sărind în cârje. Încă mai umbli cu
astea? am întrebat-o, putin mai veselă. Ultima săptămână, a spus,
ștergându-și fruntea, prefăcându-se că este extenuată.
Ne-am îmbulzit spre sală, arătându-ne bucuria pentru faptul că
aveam o oră împreună. Și, ca să fiu sinceră, eram într-adevăr
bucuroasă.

84
 - Te-ai descurcat bine, azi? am înfrebat-o pe April, după ce
am ales să ne așezăm împreună, undeva, în spatele clasei.
- Destul de bine, mi-a răspuns. Cu excepția ascensorului,
care sa defectat.
- Da, ce porcărie! am exclamat veselă. Uitasem că si
altcineva, cum este April cu o gleznă umflată, va fi nevoit să
folosească liftul. Nu că aș fi vrut să aibă și ea probleme, dar era
bine să mai existe încă o persoană cu care să te identifici.
- Din fericire, a ciripit April, s-a nimerit chiar atunci să urce
scările Chipper si Paul.
Oh?
- Da. M-au ajutat să ajung sus, la etajul doi!
Oh. Ce gest frumos, am spus, simțind că-mi creste tensiunea.
O altă lovitură. Restul orei de matematică a fost o abureală, în
care am încercat foarte mult să mă concentrez la cele spuse de
profesor.
Ultimul clopoțel al primei zi de scoală a sunat exact la ora 3 fără
5 minute. Obosită și putin copleșită m-am îndreptat spre noul dulap
pe care-l primisem. Mi-am luat toate lucrurile și leam pus în rucsac
și am plecat spre parcarea din fata scolii.
Copiii erau putin mai gălăgioși și mai degajați decât au fost când
au venit la scoală. Râdeau, aruncau cu cocoloașe de hârtie unii în
alții, îndreptându-se spre autobuz.
Mi-am parcat scaunul după ultimul autobuz și am așteptat
după vechea noastră camionetă. Unul după altul, autobuzele au
demarat, luând-o la stânga sau la dreapta. Am depistat
autobuzul 342, autobuzul lui Mandy și Chipper. M-am uitat atent,
sperând că se vor uita înapoi și mă vor vedea făcându-le cu mâna.
Mama a întârziat.

85
 Curtea școlii era goală acum, cu excepția câtorva persoane. O
rafală de vânt a trecut printre copacii din jur și am privit în sus, la
un cer albastru. Pe cer alergau nori mari, învolburați și o altă
rafală de vânt a trecut printre frunze. Am inspirat adânc. Era o zi
de care mă bucuram că a trecut.
Chiar atunci am observat un fluture zburdând spre mine
dinspre stradă. S-a înălțat și a dansat în direcția mea. Mi-am
aplecat capul, uitându-mă spre fluture de parcă ar fi fost cel mai
neobișnuit lucru pe care l-am văzut vreodată. Dintr-o dată, toate
lecțiile pe care le-am învățat în vara care a trecut mi-au năvălit în
minte. Dumnezeu a fost până și în această zi! Eu uitasem acest
lucru!
Dacă am învățat ceva în vară, am învățat că Isus este specialist
în răspunsul la rugăciuni, uneori în felul la care te aștepți cel mai
puțin. Răspunsurile Lui, în special cele pentru mine, sunt
întotdeauna deosebite.
Deosebite. M-am gândit încă o dată la remarca preferată a
tatălui meu: ' Toți avem câte un handicap!' Și am trecut în revistă
prima zi de școală, amintindu-mi de câțiva copii asiatici ... o fată,
la ora de matematică, plină de pistrui ... un băiat din rândul meu,
la ora de științe sociale, care avea lentile foarte groase la
ochelari ... și mulți copii cu aparate de corectat dinții. Până si
Chipper cel-prea-înalt a fost cel puțin cu un cap mai înalt decât
majoritatea copiilor de la ora de spaniolă.
Fluturele a făcut câteva acrobații jucăușe în fata mea si apoi s-a
îndepărtat, tocmai când camioneta, cu mama la volan, a intrat în
curtea școlii. Mi-au dat lacrimile, privind fluturele cum zboară mai
departe.

86
 Dumnezeu și-a amintit de mine. Nu m-a părăsit și nici nu m-a
abandonat: Iar mâine, m-am gândit, va fi o nouă aventură. Voi
aștepta ca Dumnezeu să facă altceva ... deosebit.

87
 Glosar

Aveți aici câteva cuvinte si expresii pe care le-ați întâlnit în

Darcy, care se poate să fi fost noi pentru voi.
Accesibil - un loc la care poți ajunge ușor (scările si ușile
strâmte sunt un obstacol dacă ești într-un scaun cu rotile). De
asemenea, pentru o persoană oarbă, 'accesibiľ poate să însemne că
există semne braille care să o ajute ... de exemplu, să găsească
ascensorul. Pentru o persoană surdă, ' accesibiľ poate să însemne
că există o persoană care poate să interpreteze limbajul semnelor
sau că există un aparat de comunicare pentru surzi. Un astfel de
aparat permite unei persoane surde să dactilografieze un mesaj și
să-l transmită prin telefon.
Educație fizică de adaptare - un program școlar de educație
fizică care este modificat să includă o persoană invalidă. Pentru
copiii în scaune cu rotile se introduc exerciții sau jocuri speciale.
Handicap - ceva ce oprește o persoană să fie sau să facă tot ce
putea să fie sau să facă. O curbă va fi un 'handicap' pentru o
persoană într-un scaun cu rotile.
Incapacitate fizica - un mod mai deosebit de a spune că ești
invalid sau handicapat. Unii oameni inventează alte expresii,
cum ar fi 'incapabil motor' sau 'handicapabiľ sau ' handitratabiľ .
Invaliditate- orice accidentare sau boală care te oprește
să faci, să vezi, sau să auzi lucruri. Unii oameni numesc
invaliditatea o 'incapacitate fizică'.
Limitări - a nu fi în stare să faci tot ce pot să facă ceilalți copii.
Putem să fim limitati datorită mărimii noastre, sau a puterilor
88
noastre, sau chiar datorită unei perechi de ochelari cu lentile
groase!
Nesiguranță - un sentiment pe care îl ai când te compari tot
cu alții și ești întotdeauna în poziția de inferioritate. Copiii
nesiguri au tendința să fie ori foarte timizi, ori foarte autoritari.
Rampa - scaunele cu rotile nu pot să folosească scările!
Paralizat - o stare de invaliditate în care nu pot fi mișcate
anumite părti ale corpului. Uneori, persoanele paralizate nu simt
părțile paralizate ale corpului. A fi paralizat nu înseamnă că ești
'țeapăn' .
Rană de apăsare - o rană care apare atunci când o persoană
paralizată stă prea mult în aceeași poziție. Este foarte greu de
vindecat și persoanele invalide își iau multe precauții să
preîntâmpine producerea unor astfel de răni.
O scurtă notă din partea lui Joni
Știu că ai face orice să ajuți pe cineva, asa cum este prietena
mea, Darcy. Este deosebită, nu-i așa? Îți poti imagina cum ar fi
să-i împingi scaunul cu rotile, sau să o ajuți să se mute dintr-un
scaun în altul?
În cazul în care cauți modalităti să ajuti un prieten care este
invalid, am o listă întreagă pentru tine. Suflecă-ți mânecile,
întinde mâna și împărtășește dragostea lui Dumnezeu cu un
prieten care este invalid. Nu numai că-l vei face să zâmbească,
dar vei sfârși prin a zâmbi și tu.
* Ia puțin detergent, o cârpă și un burete și freacă scaunul cu
rotile al unui prieten. Adulții își spală si își lustruiesc mașinile. De
ce să nu aibă si copiii un scaun cu rotile cu roțile curate?

89
 * Învață cum să împingi un scaun cu rotile. Presupune mai
mult decât să-ți lași greutatea pe mânere. Fii atent la găurile din
trotuar sau la curbe. Prietenul tău din scaunul cu rotile are nevoie
de o plimbare lină.
* Oferă-te să ridici lucruri de pe jos sau să le iei de pe
rafturi. Și ce ar fi dacă ai duce și cărțile prietenului tău, dacă nu
încap în poala lui? Privește în jur si caută modalități prin care să-i
fii de ajutor.
* Când mergi cu prietenul tău în scaunul cu rotile, mergi la
un pas în fata lui, nu în lateral sau în spate. Atunci prietenul tău
nu va fi obligat să întoarcă mereu capul pentru ca să te vadă.
* Nu este nici o problemă să-ți întrebi prietenul despre
invaliditatea lui sau despre handicapul lui, dar tine minte că
copiilor le place să vorbească despre o mulțime de alte subiecte
pe lângă scaunele sau cârjele lor sau aparatele lor auditive ... cum
ar fi sport, jocuri, spectacole, vacanțe, hobby si poate chiar temele
de casă!
* Întreabă-ți prietenul dacă vrea să te rogi pentru el. Uneori
copiii, indiferent dacă sunt invalizi sau nu, se simt singuri, ar dori
ca părinții să nu se mai certe atât de mult, au nevoie de cineva
care să se roage pentru ei sau vor, pur și simplu, să stea de vorbă
cu cineva.
* Gândește înainte. Dacă ai de gând să mergi undeva cu
prietenul tău invalid, oprește-te și gândește-te dacă vor exista
scări sau curbe. O să încapă sub masa de la cantină? Dacă ai vreo
problemă, roagă pe cineva să te ajute. Ține minte, dacă vrei,
există întotdeauna o modalitate să rezolvi problema!

Joni
90