Managementul aprovizionării și vânzării – Seminar 7

Costica Gabriel Adrian 01 aprilie 2020

Managementul anul 3
FIȘA DE LUCRU
Partea I
:

1. Descrieți pe scurt etapa de fundamentare propriu-zisă (elaborare) a planului de

aprovizionare al firmei.
Răspuns:

Definitivarea planului de aprovizionare, ca etapă în procesul elaborării, presupune:

 Cunoaşterea şi acţionarea mecanismului ce determină condiţiile de fundamentare a
planului de aprovizionare are în vedere generarea elementelelor informaţionale
care condiţionează fundamentarea planului de aprovizionare.
 Cunoaşterea şi acţionarea metodelor şi modalităţilor de determinare a necesarului
de materiale, echipamente tehnice, scule, dispozitive, verificatoare, maşini şi
utilaje, carburanţi şi lubrifianţi, energie electrică şi termică etc.
 Cunoaşterea şi acţionarea indicatorilor de evaluare a resurselor materiale, pe surse
şi cerinţe de consum

2. Descrieți mecanismul care determină condiţiile de fundamentare a planului de

aprovizionare, generând elementelele informaţionale care il condiţionează.
- Răspuns:
Pentru asigurarea funcţionalității mecanismului, este necesară reglementarea (pe
bază de procedură sau decizie a conducerii unităţii) termenelor până la care SURSA
este obligată să pună la dispoziţia BENEFICIAR–ului obiectul (pachetul
informaţional), astfel încât să se permită fundamentarea planului de aprovizionare în
limitele optime de timp care preced etapa următoare a procesului asigurării cu resurse
materiale şi echipamente tehnice.

3. Prezentaţi principalele metode care pot fi folosite în calculele de fundamentare a

necesarului de resurse materiale pentru consum (Npl) .
- Răspuns:
În calculele de fundamentare a necesarului (cererilor) de resurse materiale pentru consum
(Npl) se folosesc mai multe metode, între care mai larg aplicabile sunt:

1. Metoda calculului direct, care ia în considerare volumul fizic, pe structură, al

producţiei prevăzute pentru fabricaţie (Qpl) şi consumul specific standard stabilit prin
proiect, reţetă de fabricaţie etc., care, în practică, este cunoscut sub denumirea de
normă de consum (Nc).
2. Metoda indicelui global de consum la 1.000 lei producţie nominalizată, se
foloseşte la stabilirea necesarului de materiale, în situaţia în care întreprinderea nu are
nominalizată integral, la data elaborării planului, producţia marfă pe volumul şi
structura fizică prevăzute pentru fabricaţie.
3. Metoda coeficienţilor dinamici. Are un pronunţat caracter statistic şi presupune
extrapolarea datelor privind consumul de materiale din perioada de bază şi pentru anul
următor, folosind relaţia:
1
 100  Pr
N pl  C r  k 
100

4. Metoda de calcul aferentă producţiei prevăzute a se obţine pe bază de şarjă, se

utilizează în industria siderurgică, farmaceutică, alimentară, chimică, a materialelor de
construcţii etc., deci în procesele de producţie în care mai multe materiale participă
simultan şi în proporţii diferite la fabricarea unui produs în baza reţetarelor de
fabricaţie specifice.
5. Metoda de calcul pe bază de analogie, se foloseşte la stabilirea necesarului de
materiale pentru produsele noi, care nu au mai fost fabricate, dar urmează să fie
asimilate în producţia de serie, iar normele de consum specific din documentaţie nu
sunt încă definitivate. Calculul porneşte de la consumurile specifice din documentaţia
produselor asemănătoare, fabricate anterior sau aflate în paralel în fabricaţia curentă
(Nca) şi volumul estimat al producţiei pentru produsul nou (Q pn); rezultatul se
corectează cu un coeficient (  ) care exprimă raportul (de greutate, mărime,
complexitate etc.) dintre principalele caracteristici ale produselor noi şi ale celor
analoage.
6. Metoda de calcul pe baza sortimentului tip. Este utilizată în situaţia fabricării unei
game sortimentale foarte largi de produse. În această categorie se includ producători
din industria textilă, a confecţiilor, pielăriei, industria alimentară ş.a., care, prin natura
proceselor, înregistrează variaţii mari de structură a producţiei pentru fiecare produs,
ca urmare a influenţelor determinate de modă, de anotimp, specific zonal, comenzi
neprevăzute etc. Metoda oferă posibilitatea determinării necesarului de materiale în
funcţie de volumul total al producţiei (Q) pentru o anumită grupă de produse luată în
calcul (bocanci, pantofi, rochii, costume etc.) şi norma de consum estimată care
corespunde sortimentului tip ales (Ncst).

Partea a II-a

1 Sistemul de gestiune a stocurilor care grupează materialele care se cumpără şi se

stochează în întreprindere în trei grupe, potrivit criteriului valoarea stocului mediu
la diferitele materiale este:
a – geastiunea cu trei depozite;
b – geastiunea cu cerere constantă la intervale neegale;
c – geastiunea cu cerere variabilă la intervale neegale;
d – gestiunea diferenţiată de tip ABC.
- Răspuns:

a b c d

2 Potrivit sistemului de gestiune diferenţiată a stocurilor de tip ABC, ponderea

valorică în totalul nomenclatorului de cumpărări a materialelor din zona de
importanţă B este de:
a – 70%;
b – 10 %;
c – 20%;

2
 d – 90%.
- Răspuns:

a b c d

3 În cazul gestiunii de tip (S, s) sau cu două depozite a stocurilor, semnificaţia

mărimilor “s” şi “S” este:
a – “s” – nivelul de siguranţă, “S” – nivelul de consum;
b – “s” – stoc de importanţă redusă, “S” – stoc de importanţă majoră;
c – “s” – stoc de penurie, “S” – cantitatea suprastocată;
d – “s” – nivelul de reacumpărare, “S” – cantitatea (lotul) de cumpărat.
- Răspuns:

a b c d

4 Contractul de vânzare – cumpărare exprimă:

a – un acord temporar, un acord cu titlu neoneros şi un acord de voinţă;
b – un acord bilateral, un acord cu titlu oneros şi un acord de voinţă;
c – un acord temporar, un acord cu titlu neoneros şi un acord de voinţă;
d – un acord unilateral, un acord cu titlu oneros şi un acord de voinţă.
- Răspuns:

a b c d

5 Stocul la sfârşitul perioadei de gestiune, ca indicator care reflectă conţinutul

planului de aprovizionare, se include în categoria:
a – indicatorilor care reflectă periodicitatea fabricaţiei;
b – indicatorilor care reflectă sursele externe de acoperire a necesarului de consum
de materii prime, materiale, combustibili, energie, lubrifianţi, piese de schimb ş.a.;
c – indicatorilor care reflectă sursele interne de acoperire a necesarului de consum
de materii prime, materiale, combustibili, energie, lubrifianţi, piese de schimb ş.a.;
d – indicatorilor care reflectă necesarul (cererile) de consum de materii prime,
materiale, combustibili, energie, lubrifianţi, piese de schimb ş.a.
- Răspuns:

a b c d