Anul XI ▪ Nr.

1-2 7-20 ianuarie 2019

Preţ: 8 lei apare în fiecare joi

Săptămâna
Juridică
Jurisprudenţă ›› Studii ›› Comentarii
Nu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine!

Director editorial Din cuprins

Adriana PENA
Judecător drd. Răzvan ANGHEL
Consiliu ştiinţific:
›› Calcularea punctajului mediu anual prin folosirea unui stagiu
Prof. univ. dr. complet de cotizare special, redus pentru activitatea desfăşurată în
Monna Lisa BELU MAGDO grupa I de muncă. Recalcularea ulterioară a pensiei prin adăugarea
Pavel PERJU unor venituri. Modificarea stagiului de cotizare. Nelegalitate
Colegiul de redacţie: ›› Acţiune în revendicare. Temei de drept
Lector univ. dr. ›› Cerere de recuzare a unui judecător, nesusţinută. Restituirea taxei
Laura VLĂDUCĂ
de timbru
Asist. univ. dr.
Andreia DOBRESCU ›› Desfacerea căsătoriei. Competenţa în cazul în care reclamantul
Lector univ. dr. este în penitenciar
Mihai ŞTEFĂNOAIA
›› Renunţare la judecată. Reducerea onorariului de avocat
Lector univ. dr.
Loredana Manuela MUSCALU ›› Agent comercial. Comitent. Operaţiuni de comerţ. Contract de
agenţie. Clauza de neconcurenţă
›› Acţiune în anularea Hotărarii adunării generale a creditorilor.
Calitate procesuala activa. Situaţia promitentului cumpărător al
imobilului
›› Deductibilitatea serviciilor de consultanţă
›› Falsificarea taxei de timbru de către avocat
›› Confiscarea specială în caz de achitare

Litteris
e-publishing

1
 Cuprins
DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE
Calcularea punctajului mediu anual prin folo-
irea unui stagiu complet de cotizare special, redus
pentru activitatea desfăşurată în grupa I de muncă.
Recalcularea ulterioară a pensiei prin adăugarea
unor venituri. Modificarea stagiului de cotizare.
Nelegalitate « Răzvan Anghel. ................................4
DREPT CIVIL
Acţiune în revendicare. Temei de drept « I.C.C.J.,
secţia I civilă, decizia nr. 71 din 18 ianuarie 2018 ......6
DREPT PROCESUAL CIVIL
Cerere de recuzare a unui judecător, nesusţinută.
Restituirea taxei de timbru « I.C.C.J., secţia I civilă,
decizia nr. 51 din 17 ianuarie 2018 ...........................9
Desfacerea căsătoriei. Competenţa în cazul în care
reclamantul este în penitenciar « I.C.C.J., secţia I
civilă,decizia nr. 64 din 17 ianuarie 2018 ...............11
Renunţare la judecată. Reducerea onorariului
de avocat « .I.C.C.J., secţia I civilă,decizia nr. 40 din
17 ianuarie 2018 .....................................................12
DREPT COMERCIAL
Agent comercial. Comitent. Operaţiuni de comerţ.
Contract de agenţie. Clauza de neconcurenţă
« ICCJ, secţia a II-a civilă, decizia nr. 50 din 18 ianuarie
2018..........................................................................13
continuarea pe pagina următoare »
2
Index
A
Achitare ..................................................................... 26
Adăugare venituri ........................................................4
Agent comercial ........................................................ 13
Autoritate de lucru judecat .........................................4
Avocat ....................................................................... 21
B
Bancrută frauduloasă ............................................... 26
C
Calitate procesuală activă ........................................ 15
Cheltuieli de judecată ............................................... 12
Cheltuieli deductibile ............................................... 17
Clauză de neconcurență ........................................... 13
Comitent ................................................................... 13
Competență teritorială ............................................ 11
Confiscare specială ................................................... 26
Conflict de competență ............................................ 11
Consultanță .............................................................. 17
Contestație la executare ........................................... 26
Contract de agenție .................................................. 13
D
Decizie de impunere ................................................. 17
Declinare de competență ......................................... 11
Delapidare ................................................................. 26
Divorț ........................................................................ 11
F
Fals material ............................................................. 21
Fonduri structurale .................................................. 17
G
Grupă de muncă ..........................................................4
H
Hotărârea adunării creditorilor ............................... 15
continuarea pe pagina următoare »
 Cuprins (continuare)
I DREPT COMERCIAL
Imobile preluate în mod abuziv ..................................6 Acţiune în anularea Hotărarii adunării generale
Impozit pe profit ...................................................... 17 a creditorilor. Calitate procesuala activa. Situaţia
Infracțiune continuată ............................................. 21 promitentului cumpărător al imobilului « Curtea
Insolvență ................................................................. 15 de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, decizia nr. 954
Interes ..........................................................................6 din 10 mai 2018 .......................................................15

Î DREPT FINANCIAR ŞI FISCAL

Înșelăciune ................................................................ 21 Deductibilitatea serviciilor de consultanţă « I.C.C.J.,
secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia
O nr. 740 din 22 februarie 2018 ..................................17

Obligații fiscale ......................................................... 17 DREPT PENAL

Onorariu avocat ........................................................ 12
Operațiuni de comerț ............................................... 13
Falsificarea taxei de timbru de către avocat « ICCJ,
secţia penală,decizia nr. 12/A din 18 ianuarie 2018....21
P
DREPT PROCESUAL PENAL
Pensie ...........................................................................4 Confiscarea specială în caz de achitare « I.C.C.J., secţia
Prestare de servicii ................................................... 17
penală, decizia nr. 207 din 6 septembrie 2018...............26
Promitent cumpărător ............................................. 15
Punctaj mediu anual ...................................................4

R
Recuzare .......................................................................9
Renunțare la judecată .............................................. 12
Revendicare .................................................................6
Reziliere .................................................................... 13

S
Spălare de bani ......................................................... 26
Stagiu de cotizare ........................................................4

T
Taxă de timbru .....................................................9, 21

U
Uz de fals .................................................................. 21

3
 Dreptul securităţii sociale

DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE

Calcularea punctajului mediu anual prin folosirea unui stagiu complet de cotizare
special, redus pentru activitatea desfăşurată în grupa I de muncă. Recalcularea
ulterioară a pensiei prin adăugarea unor venituri. Modificarea stagiului de
cotizare. Nelegalitate.
[1]
Drd. Răzvan ANGHEL [*]
Judecător, Curtea de Apel Constanţa, Președinte Secţia I civilă

În cazul în care, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, s-a stabilit că punctajul mediu anual trebuie
calculat prin folosirea unui stagiu complet de cotizare special, redus pentru activitatea desfășurată în grupa
I de muncă, nu este posibilă înlocuirea acestuia cu stagiul complet de cotizare de drept comun cu ocazia
realizării unei recalculări a pensiei prin adăugarea unor venituri; această modificare nu poate fi justificată
prin aplicarea art.1691 din Legea nr. 263/2010 întrucât trebuie respectată autoritatea de lucru judecat
hotărârii judecătorești anterioare astfel încât nu este posibil ca pentru a acorda majorarea punctajului
pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă să fie folosit un alt stagiu complet de cotizare decât cel
stabilit în respectiva hotărâre judecătorească definitivă, dimpotrivă, în acest caz neputând fi acordată acea
majorare a punctajului deoarece reclamantul beneficia de un stagiu complet de cotizare special, de 20 de ani.
(cuvinte cheie: pensie, punctaj mediu anual, stagiu de cotizare, grupă de muncă, adăugare venituri, autoritate de lucru judecat)

Curtea de Apel Constanţa, Secţia I civilă,

decizia nr. 431/AS din 16 octombrie 2018

Asupra apelului civil de faţă:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 25.01.2018 sub număr
de dosar […]/118/2018, reclamantul […] a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa
anularea deciziei nr. […] /29.11.2017 și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de pensie cu valorificarea unui stagiu
de cotizare de 20 de ani.
În considerentele de fapt, reclamantul a arătat că a avut stabilit un stagiu de cotizare de 20 de ani conform
sentinţei nr. 6117/16.11.2012 în dosarul nr. […] /118/2012. Ca urmare a recalculării efectuate nu se mai ţine cont de
această soluţie și îi este stabilit un stagiu de cotizare de 35 de ani. Soluţia pronunţată de instanţa de fond în dosarul
nr. […] /118/2017 nu face nicio menţiune și nu atrage nicio obligaţie pentru pârâtă pentru a stabilit un stagiu de cotizare
de 35 de ani. Drept urmare, punctajul stabilit prin decizia contestată este eronat în raport de dosarul administrativ.
[…]
Prin sentinţa civilă nr. 852/2.04.2018, Tribunalul Constanţa a respins cererea formulată de reclamantul
C.P. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, ca neîntemeiată.
[…]
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul C.P., invocând în esenţă următoarele: prin soluţia
pronunţată de instanţa de fond se dă posibilitatea pârâtei de „a ocoli” prevederile legale asupra drepturilor deja câștigate,
precum și posibilitatea de a nu mai recunoaște cele stabilite anterior; astfel, prin sentinţa civila nr. 6117 pronunţata
de Tribunalul Constanta în data de 16.11.2012 i-a fost stabilit un stagiu de cotizare de 20 ani; prin decizia emisă
acest stagiu de cotizare nu mai este respectat; astfel, instanţa de fond nu numai că nu recunoaște soluţia pronunţată
anterior, dar pronunţă o soluţie contradictorie cu cea anterioară; se află în faţa unui drept câștigat în instanţă, iar pârâta
are obligaţia de a respecta stagiul de cotizare de 20 de ani la absolut toate recalculările ce se vor efectua; prin decizia
nr.237556 emisă la data de 29.11.2017 i s-a stabilit un punctaj eronat ca urmare anularii deciziei din 09.03.2017; prin
completarea formulată ulterior, a menţionat că anterior a avut stabilit un stagiu de cotizare de 20 ani conform sentinţei
civile nr.6117/16.11.2012 pronunţată în dosarul nr. […] /118/2012; ca urmare a recalculării efectuate, nu se mai ţine
cont de această soluţie și îi este stabilit un stagiu de cotizare de 35 de ani; soluţia pronunţată de instanţa de fond în
[*]
Doctorand al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din București.

Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing

4
 Dreptul securităţii sociale

dosarul nr. […] /118/2017, nu face nicio menţiune și nu atrage nicio obligaţie în sarcina pârâtei pentru a stabili un stagiu
de cotizare de 35 ani; drept urmare punctajul stabilit prin decizia emisă la 29.11.2017 este eronat în raport de întregul
dosar administrativ; […]
Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a susţinerilor părţilor, a prevederilor legale
aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 C. proc. civ., Curtea
constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr.6117/16.11.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. […] /118/2012, s-a stabilit
că pensia reclamantului trebuie calculată prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, sens în care pârâta
a emis decizia de pensie nr. […] /08.03.2013.
Ulterior, reclamantul a solicitat recalcularea pensiei prin valorificarea unor venituri suplimentare. Prin sentinţa civilă
nr.1558/20.07.2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. […] /118/2017, s-a admis acţiunea reclamantului,
fiind obligată pârâta Casa Judeţeană de Pensii să emită de decizie de recalculare a pensiei cu valorificarea unor adeverinţe
de venituri. În executarea acestei sentinţe, pârâta a emis decizia contestată, nr. […] /29.11.2017 în care, însă, stagiul
complet de cotizare folosit pentru calcularea punctajului mediu anual este de 35 de ani.
Or, prin prin sentinţa civilă nr.1558/20.07.2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa nu s-a produs nicio modificare
în această privinţă și nici nu se putea produce, pentru că s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile
nr.6117/16.11.2012 pronunţate de Tribunalul Constanţa.
Ca urmare, în executarea noii hotărâri judecătorești, pârâta trebuia să pornească de la elementele de calcul stabilite
prin sentinţa anterioară, adică să menţină stagiul complet de cotizare de 20 de ani pentru calcularea punctajului mediu
anual și să modifice doar veniturile care constituie baza de calcul a punctajului lunar și total, conform sentinţei ulterioare.
Din această perspectivă, nu are relevanţă că în noua decizie pârâta a făcut aplicarea art.1691 din Legea nr. 263/2010
întrucât, în cauză, aceasta trebuia să respecte autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr.6117/16.11.2012.
Este adevărat că potrivit al.(3) art.1691 din Legea nr. 263/2010, anterior modificării prin Legea nr. 221/2018, care
nu este aplicabilă în cauză, în situaţia persoanelor prevăzute la alin. (2) al aceluiași articol, se adăuga numărul de puncte
corespunzător majorării rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) la punctajul mediu anual la determinat prin
utilizarea stagiului complet de cotizare prevăzut de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii, în acest caz fiind vorba de
stagiul de 35 de ani, ceea ce înseamnă că nu ar fi putut fi cumulat beneficiul folosirii unui stagiu complet de 20 de ani în
considerarea activităţii desfășurate în grupa I de muncă cu acordarea majorării punctajului din aceeași cauză. Dar, aceasta
nu înseamnă că pârâta, pentru a acorda majorarea punctajului pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă, putea
folosi un alt stagiu complet de cotizare decât cel stabilit într-o hotărâre judecătorească definitivă ci că nu putea acorda
acea majorare a punctajului deoarece reclamantul beneficia de un stagiu complet de cotizare special, de 20 de ani.
Ca urmare, decizia de pensie emisă încalcă autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, contrar art. 430
C. proc. civ. și se impune a fi anulată.
În cauză, însă, nu se poate dispune din nou obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei
în conformitate cu cele stabilite prin sentinţa civilă nr.1558/20.07.2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa tocmai
pentru că autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri se opune, conform art. 431 C. proc. civ. Pârâta rămâne obligată
potrivit acestei sentinţe și, ca urmare a anulării deciziei de pensie contestate, se află în situaţia în care nu a executat
sentinţa civilă nr.1558/20.07.2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa pe care trebuie să o pună în executare, ţinând
cont însă și de dispoziţiile sentinţei civile nr. 6117/16.11.2012 pronunţată de aceeași instanţă, reclamantul deţinând
deja un titlu executoriu și având posibilitatea să urmeze căile procedurale legale pentru obţinerea, dacă este cazul, a
executării silite a sentinţei respective.
Ca urmare, restul cererilor reclamantului se impune a fi respinse, menţinându-se soluţia primei instanţe dar nu
pentru motivele expuse de aceasta ci pentru motivele expuse de Curtea de Apel în considerentele prezentei decizii.
Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 480 C. proc. civ. se va admite apelul dar se va schimba sentinţa apelată
numai în parte, în sensul anulării deciziei contestate, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing

5
 Drept civil

DREPT CIVIL

Proprietate Acţiune în revendicare.Temei de drept

I.C.C.J., secţia I civilă,

decizia nr. 71 din 18 ianuarie 2018

(cuvinte cheie: revendicare, imobile preluate

în mod abuziv, interes) Legea nr. 10/2001

Acţiunile în revendicare formulate de persoanele interesate după intrarea în vigoare a legii speciale de
reparaţie în domeniul restituirii bunurilor dobândite de stat în perioada  6 martie 1945 – 22 decembrie
1989, respectiv Legea nr. 10/2001, se vor soluţiona în raport de această reglementare și de art. 1 din Primul
Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, și nu în raport de art. 480 C. civ. de la 1864
sau Legea nr. 213/1998, care a reprezentat dreptul comun în materie. În speţă, imobilul în litigiu intră sub
incidenţa Legii nr. 10/2001, aspect necontestat de niciuna dintre părţi, astfel că reclamanta avea obligaţia
să apeleze la dispoziţiile legii speciale în scopul redobândirii bunului sau obţinerii unor juste despăgubiri,
după caz. 

(...) Imobilul din litigiu situat în București, str. A., ce a
fost proprietatea autorului reclamantei, E., a fost preluat
de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974, prin
decizia Comitetului executiv al Consiliului popular al
Municipiului București nr. 334 din 02 martie 1977.
Întrucât imobilul litigios a trecut în patrimoniul statului
în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, imobilul
intră sub domeniul de aplicare a legii speciale, fiind supus
procedurii reparatorii reglementată de Legea nr. 10/2001.
Interesul reclamantei în promovarea cererii în discuţie
trebuie raportat la aspectul referitor la existenţa unui
„bun” în înţelesul Convenţiei Europene a Drepturilor
Omului, care să poată fi valorificat în cadrul acţiunii în
revendicare, deoarece finalitatea urmărită de reclamantă
în demersul său judiciar, privit în ansamblu, vizează
obţinerea în natură a imobilului de la pârâţii cumpărători,
finalitate care nu se poate realiza în cadrul acţiunii de faţă,
tocmai determinat de împrejurarea că reclamanta nu are
„un bun” în sensul Convenţiei europene, context în care se
constată că acesta nu justifică un folos practic în cererea de
constatare a nevalabilităţii titlului statului.
Cu alte cuvinte, și dacă ar obţine admiterea cererii
sus-menţionate, această soluţie nu reprezintă un element
suficient pentru admiterea acţiunii în revendicare, care
este scopul principal în promovarea cauzei de faţă.
Instanţa de apel, în soluţionarea excepţiei lipsei de
interes, a reţinut dreptul de acces al reclamantei la o
instanţă care să verifice natura preluării, respectiv dacă
măsura de privare de proprietate la care a fost supus
autorul reclamantei se încadrează sau nu în prevederile
constituţionale și legale de la data luării măsurii și ale
Tratatelor Internaţionale la care România este parte.
Este, într-adevăr, incontestabilă posibilitatea instan-
ţelor judecătorești de a decide asupra modalităţii de
preluare a unui imobil preluat în regimul politic trecut,
dar această chestiune este subsecventă interesului, ca și
condiţie de exerciţiu în formularea unei asemenea cereri,
astfel încât, în absenţa justificării interesului, instanţele
nu pot proceda la verificarea aspectelor de fond privind
titlul statului.
Constatarea nulităţii titlului statului, indiferent de
consecinţele pe care le-ar produce în ipoteza în care
această cerere ar fi admisă, nu este suficientă pentru ca
reclamanta să obţină câștig de cauză în disputa sa judiciară
cu pârâtele care sunt, în prezent, titularii dreptului de
proprietate în baza contractelor de vânzare-cumpărare
prin care au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 de la
stat imobilul litigios, contracte a căror nevalabilitate nu a
fost contestată în justiţie, cu efectul consolidării dreptului
acestora de proprietate.
În acest context circumstanţial, efectul retroactiv pe
care l-ar crea desfiinţarea titlului statului este nerelevant
în speţă pentru restituirea în natură a imobilului preluat
de către Statul român, deoarece noţiunea de „bun” de
care se prevalează reclamanta în demersul său judiciar
trebuie apreciată în raport de art. 1 din Primul Protocol al
Convenţiei și de practica recentă a instanţei de contencios
european, iar această noţiune cuprinde criterii mai
largi pentru a atrage protecţia instituită de documentul
european, nerezumându-se doar la constatarea nulităţii
actului de preluare a imobilului de către stat (cauza
Atanasiu ș.a. vs România).
De asemenea, condiţia interesului nu se poate aprecia
a fi îndeplinită în raport de soluţia (de respingere) dată
acţiunii în revendicare, deoarece analiza comparării

Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing

6

titlurilor exhibate de părţi după regulile clasice indicate
de reclamantă nu mai poate avea loc. faţă de dispoziţiile
legii speciale, considerentele Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei
Curţi de Casaţie și Justiţie și criteriile de preferabilitate
speciale menţionate în considerentele hotărârii Athanasiu
vs. România, criterii reţinute și examinate, de altfel, corect
și de instanţa de apel cu ocazia analizării fondului acţiunii
în revendicare.
Simpla constatare pe cale judecătorească a nelegalităţii
titlului constituit asupra imobilului în litigiu poate valora
doar o recunoaștere a unui drept la despăgubire, respectiv,
dreptul de a încasa măsurile reparatorii prevăzute de
legea specială, însă sub condiţia iniţierii procedurii
administrative și a îndeplinirii cerinţelor legale pentru
obţinerea acestor reparaţii.
Reclamanta nu mai are în patrimoniul său un drept
la restituire efectivă a bunului preluat abuziv, însă în
patrimoniul acesteia s-a născut, în temeiul legislaţiei
speciale adoptate de Statul român, vocaţia de a dobândi
un nou drept, respectiv dreptul la indemnizaţie, dacă ar fi
urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 și ar fi
făcut dovada îndeplinirii condiţiilor legale. Or, în condiţiile
în care reclamanta nu a iniţiat procedura prevăzută de
legea specială de reparaţie, solicitarea privind constatarea
nevalabilităţii titlului statului nu poate fi justificată de
niciun folos practic, deoarece în lipsa formulării notificării
în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta nu poate obţine, în
cadrul legal stabilit prin actul normativ arătat, satisfacerea
pretenţiilor sale legate de imobilul preluat abuziv.
Prezenta acţiune în revendicare, formulată de recla-
mantă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu
se mai poate soluţiona după regulile clasice ale acţiunii în
revendicare de drept comun prevăzute de art. 480 C. civ., ci
în raport de dispoziţiile legii speciale și de art. 1 din Primul
Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului.
Art. 480 C. civ. nu este incident în speţă, atât timp cât
apariţia unei legi speciale, Legea nr. 10/2001, în al cărei
domeniu de reglementare intră toate imobilele aflate în
situaţia celui din prezentul litigiu, nu poate fi ignorată
doar pentru faptul că reclamanta nu și-a întemeiat pre-
tenţiile pe dispoziţiile acestei legi speciale, ci pe acte
normative preexistente acesteia. Imobilul în litigiu face
parte din categoria imobilelor care cad sub incidenţa
Legii nr. 10/2001, iar acţiunea de faţă a fost introdusă de
reclamantă după intrarea în vigoare a acestei legi, context
în care dispoziţiile legii speciale de reparaţie se aplică cu
prioritate.
Odată cu apariţia Legii nr. 10/2001, lege specială
de reparaţie în domeniul restituirii bunurile dobândite
de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
persoanele interesate nu mai au la dispoziţie acţiunea
întemeiată exclusiv pe disp. art. 6 alin. (3) din Legea
Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing
Drept civil
nr. 213/1998, care a reprezentat dreptul comun în materie,
Legea nr. 10/2001 având un caracter special. Or, câtă vreme
imobilul ce face obiectul acţiunii de faţă intră, evident,
sub incidenţa Legii nr. 10/2001, aspect necontestat de
niciuna dintre părţi, reclamanta avea obligaţia să apeleze
la dispoziţiile legii speciale în scopul redobândirii bunului
sau obţinerii unor juste despăgubiri, după caz.
Prin art. 2 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a
fost modificată prin Legea nr. 245/2005, legiuitorul a
reglementat toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor
din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 ce intră sub
incidenţa acestui act normativ, indiferent dacă preluarea
s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată
inclusiv restituirea acelor imobile a căror situaţie juridică
și-ar fi putut găsi dezlegarea până la data intrării sale în
vigoare, în temeiul Decretul nr. 223/1974 raportat la
art. 6 alin. (2) și (3) din Legea nr. 213/1998.
Legea nr. 10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea
recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacităţii actelor
de preluare a imobilelor naţionalizate și, fără să diminueze
accesul la justiţie, a perfecţionat sistemul reparator,
subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin
norme de procedură cu caracter special.
Existenţa Legii nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul
comun, cu consecinţa imposibilităţii utilizării unei regle-
mentări anterioare (cazul Legii nr. 213/1998), nu încalcă
art. 6 din Convenţia europeană în situaţia în care calea
oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului
pretins este una efectivă.
Astfel, Legea nr. 10/2001 prevede obligativitatea
parcurgerii procedurii administrative prealabile pe care o
reglementează, ceea ce nu conduce la privarea de dreptul
la un tribunal în sensul art. 6 din Convenţie, pentru
că împotriva deciziei/dispoziţiei emise în procedura
administrativă legea prevede calea contestaţiei la instanţă,
căreia i se oferă o jurisdicţie deplină, după cum există
posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate
deciziile care se iau în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001,
inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de
soluţionare a notificării, astfel încât este pe deplin asigurat
accesul la justiţie.
În acest context legislativ, prin simpla constatare pe cale
judecătorească a nelegalităţii titlului statului constituit
asupra imobilului în litigiu reclamanta nu justifică niciun
folos practic în lipsa formulării de către aceasta a notificării
în raport de dispoziţiile legii speciale și iniţiată, astfel,
procedura legii speciale pentru a i se recunoaște un drept
la despăgubire, respectiv dreptul pentru obţinerea acestor
măsuri reparatorii prevăzute de legea specială.
Raţionamentul instanţei de apel, sub aspectul reţinerii
interesului reclamantei în formularea cererii de constatare
a nevalabilităţii titlului statului, axat pe considerentul
formulării de către reclamantă și a unei solicitări, alăturată
7
 Drept civil
acţiunii în revendicare, privind constatarea nulităţii
contractului de vânzare din 31 martie 1997 nu poate fi
primită, deoarece reclamanta nu a invocat drept cauză
juridică a cererii sale dispoziţiile legii speciale, respectiv
art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ci un motiv de
nulitate reglementat de dispoziţiile dreptului comun
referitor la inexistenţa consimţământului exprimat al
cumpărătoarei și al vânzătorului la perfectarea actului
juridic contestat.
De asemenea, soluţionarea excepţiei privind lipsa
de interes în cererea privind constatarea nevalabilităţii
titlului statulu este eronată și din perspectiva reţinerii
greșite de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 46
alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a cărui conţinut a fost
evocat în cuprinsul considerentelor deciziei recurate.
Textul normativ nu este incident în cauză.
Interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 46
alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 denotă concluzia că
textul legal examinat se referă la o prescripţie legală cu
caracter normativ referitoare la împrejurarea aplicabilităţii
prevederile Legii nr. 10/2001 și în cazul acţiunilor în
revendicare pornite anterior intrării în vigoare a legii
speciale de reparaţie, situaţie în care legiuitorul a prevăzut
că termenul de notificare prevăzut la art. 22 alin. (1) din
Lege va începe să curgă de la data rămânerii definitive
și irevocabile a hotărârii judecătorești. O interpretare
contrară a textului normativ examinat ar conduce la
ignorarea prevederilor din legea specială care instituie un
termen imperativ pentru formularea notificării. Or, ipoteza
reglementată de norma sus enunţată nu se regăsește în
cauză, deoarece reclamanta nu are o acţiune promovată
anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 privind
restituirea în natură a bunului solicitat, aflată în curs de
judecată sau respinsă, pentru a se reţine posibilitatea
acesteia de a formula, în temeiul acestui act normativ,
notificare de la data rămânerii definitive și irevocabile a
hotărârii judecătorești.
Pe de altă parte, nu se poate reţine că prin reţinerea
lipsei de interes a reclamantei în constatarea nevalabilităţii
titlului statului asupra imobilului revendicat s-ar încălca
dreptul de acces la justiţie a reclamantei, întrucât acest
drept nu echivalează cu o soluţie favorabilă în demersul
8
judiciar promovat de aceasta, ci presupune posibilitatea
părţilor de a deduce judecăţii unei instanţe independente
și imparţiale pretenţiile lor și de a se bucura, în procesul
astfel declanșat, de toate garanţiile procesuale oferite de
lege, ceea ce, în speţă, s-a și întâmplat.
În contextul normativ al legii speciale, este de subliniat
și faptul că dreptul de acces la o instanţă nu este un
drept absolut întrucât acesta reclamă, prin însuși natura
sa, o reglementare din partea statului, ceea ce implică o
competenţă exclusivă a legiuitorului în a stabili regulile de
desfășurare a procesului în faţa instanţelor judecătorești,
legiuitorul având prerogativa de a stabili atât regulile
speciale de procedură, cât și modalităţile de exercitare
a drepturilor procesuale. În cadrul procedurii judiciare
reglementate de Legea nr. 10/2001, accesul liber la justiţie
și dreptul la un proces echitabil este asigurat sub toate
aspectele în condiţiile și pe căile prevăzute expres de legea
specială.
Esenţial este faptul că reclamanta a avut la dispoziţie
calea de a-și valorifica dreptul de proprietate pretins, de
care nu a uzat.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte reţine că
decizia instanţei de apel de confirmarea a modalităţii de
soluţionare de către Tribunal a excepţiei lipsei de interes
în formularea capătului de cerere privind constatarea
nevalabilităţii titlului statului a fost pronunţată cu
nerespectarea dispoziţiilor legale în materie, ceea ce atrage
incidenţa motivului de recurs înscris în art. 304 pct. 9
C. proc. civ.
Drept urmare, Înalta Curte va admite recursul declarat
de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor
Publice împotriva deciziei nr. 562/A din 16 iunie 2017 a
Curţii de Apel București și drept consecinţă, va dispune
modificarea, în parte, a deciziei recurată, în sensul că,
va admite apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin
Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile
nr. 1670 din 02 octombrie 2013 a Tribunalului București,
secţia a V-a civilă. Va schimba, în parte, sentinţa atacată
în sensul că va respinge, ca lipsit de interes, capătului de
cerere formulat de reclamantă privind constatarea nevala-
bilităţii titlului statului și va menţine restul dispoziţiilor
hotărârilor atacate.
Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing
 Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Recuzare Cerere de recuzare a unui judecător, nesusţinută.

Restituirea taxei de timbru
I.C.C.J., secţia I civilă,
decizia nr. 51 din 17 ianuarie 2018

(cuvinte cheie: recuzare, taxă de timbru) O.U.G. nr. 80/2013, art. 45 alin. (1)

Solicitarea de restituire a taxei judiciare de timbru pentru o cerere de recuzare a unui judecător, cerere
care nu a mai fost susţinută în concluziile orale la termenul la care cauza a fost luată în pronunţare, însă
reprezintă o critică regăsită în motivele de recurs, este inadmisibilă, întrucât recurentul trebuia să deruleze
procedura administrativă de restituire a taxei de timbru la instanţa în faţa căreia a formulat cererea de
recuzare, numai după ce va fi constatat că se află în cazul reglementat de art. 45 alin. 1 lit. i) din OUG
nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Așadar, solicitarea de restituire a taxei de timbru nu poate fi
primtă, spre analiză omisso medio, de instanţa de control judiciar în recursul ce vizează legalitatea încheierii
atacate. 

La data de 8 martie 2017, cu prilejul soluţionării apelului
împotriva sentinţei nr. 77 din 22 septembrie 2016 a
Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, recurenţii-reclamanţi
au formulat cerere de recuzare a d-nelor judecător E. și F.,
arătând că acestea și-au exprimat anterior părerea referitor
la motivul nr. 5 de apel privind competenţa funcţională a
secţiei a II-a a Tribunalului Dolj, sens în care se impune
înlăturarea lor din completul de judecată.
Recurenţii-reclamanţi au arătat că prin respingerea
excepţiei de necompetenţă specializată a secţiei a II a civilă
a Curţii de Apel Craiova prin încheierea de ședinţă din
21 februarie 2017, a fost analizată chestiunea necompe-
tenţei funcţionale a Tribunalului Gorj, aspect ce constituie
motiv de apel în prezenta cauză.
Prin încheierea de ședinţă nr. 15 din 14 martie 2017
(obiect al recursului de faţă), Curtea de Apel Craiova a
respins cererea de recuzare a d-nei judecător E., reţinând
că aceasta s-a pronunţat asupra excepţiei de necompetenţă
specializată a secţiei a II a Curţii de Apel Craiova (prin
încheierea de ședinţă din 21 februarie 2017), nicidecum
asupra excepţiei de necompetenţă funcţională a secţiei a
II-a civile, a Tribunalului Gorj vizată de motivul 5 al cererii
de apel; a admis cererea de abţinere a d-nei judecător F., cu
consecinţa respingerii cererii de recuzare a acestui membru
al completului, ca rămasă fără obiect, reţinând că aceasta
și-a exprimat anterior părerea în speţa dedusă judecăţii
prin decizia nr. 178 din 10 noiembrie 2014 pronunţată în
Dosar nr. x/95/2009.
Prin recursul declarat, reclamanţii au solicitat
casarea în parte a încheierii cu privire la respingerea
cererii de recuzare a d-nei judecător E., admiterea cererii
de recuzare, anularea hotărârii pronunţată în Dosar
nr. x/95/2016, restituirea taxei de timbru în cuantum de
200 RON achitată pentru cererile de recuzare soluţionate
prin încheierea nr. 15 din 14 martie 2017, precum și a
taxei de timbru în valoare de 100 RON achitată pentru
promovarea acestui recurs.
Recurenţii-reclamanţi au arătat că, prin motivarea
conţinută în încheierea de ședinţă din 21 februarie 2017,
completul de judecată alcătuit din doamnele judecător
E. și F. s-au pronunţat și asupra motivului de apel cu
nr. 5 declarat împotriva sentinţei nr. 77/2016 a Tribuna-
lului Gorj, secţia a lI-a civilă. Prin motivul de apel indicat
se susţinea că în mod nelegal a fost respinsă excepţia de
necompetenţă funcţională a secţiei a II a civile a Tribu-
nalului Gorj invocată de către reclamanţi.
Recurenţii-reclamanţi au mai arătat ca încheierea
atacată este nelegală și pentru faptul că, întrucât cererea
de recuzare a d-nei judecător F. a fost respinsă, ca rămasă
fără obiect, urmare a admiterii cererii de abţinere a
acesteia, se impunea restituirea taxei judiciare de timbru
în cuantum de 100 RON achitată pentru soluţionarea
cererii de recuzare.
Înalta Curte constată că, prin intermediul motivelor
de recurs, fără a aduce argumente noi faţă de susţinerile
iniţiale formulate în cadrul cererii de recuzare, recurenţii-
reclamanţi critică aprecierea instanţei ‚învestită cu
această cerere, apreciere potrivit căreia verificarea
propriei competenţe funcţionale nu reprezintă un caz de
antepronunţare, ci o situaţie distinctă de împrejurarea
că unul dintre motivele de apel vizează necompetenţa
funcţională a instanţei de fond.
Sub acest aspect, în mod corect, instanţa a respins
cererea de recuzare, întrucât cele două chestiuni aparţi-
nând competenţei funcţionale a instanţei de judecată

Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing

9
 Drept procesual civil

(motivul de apel privind necompetenţa instanţei de
fond, ce urmează a fi cercetat în cursul soluţionării căii
de atac, respectiv competenţa funcţională a instanţei de
apel, verificată cu titlu premergător trecerii la judecata
cauzei) nu se suprapun și nu constituie aspecte identice
care să atragă incidenţa motivului de recuzare privind
antepronuntarea judecătorului asupra unei probleme care
ulterior constituie obiect al soluţionării cauzei.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., „Instanţa se
va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură,
precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau
în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea
în fond a cauzei”. Aceste dispoziţii se aplică, prin analogie,
și în cazul judecării apelului, potrivit art. 482 C. proc. civ.
Cu prioritate faţă de analiza criticilor cu care a fost
învestită, instanţa de apel și-a verificat propria competenţă
funcţională, aspectul fiind supus dezbaterii de către
reclamanţi la primul termen de judecată în apel. În acest
sens a reţinut, în principal, că este secţia corespunzătoare
celei care a judecat în primă instanţă cauza, la fond
neinvocându-se o astfel de excepţie, motiv pentru care,
potrivit Regulamentului adoptat prin hotărârea CSM
nr. 1375/2015, cauza a fost corect înregistrată pe rolul secţiei.
Faţă de această situaţie, împrejurarea că unul din
aspectele învederate pe calea apelului vizează chestiunea
competenţei funcţionale a instanţei a cărei hotărâre face
obiectul căii de atac, deci a instanţei anterioare, de fond,
nu are semnificaţia unei antepronunţări și nu justifică
motivul de recuzare aferent.
Referitor la solicitarea de restituire a taxei judiciare
de timbru privind suma de 100 RON achitată de către
recurenţi pentru cererea de recuzare a d-nei judecător E.
(care nu a mai fost susţinută prin concluziile orale de Ia
termenul la care pricina a fost luată în pronunţare, dar care
reprezintă o critică conţinută în memoriul de recurs), deși
nu a fost întemeiată în drept, presupune verificarea aplicării
dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, care
reglementează situaţiile în care sumele achitate cu titlu de
taxă de timbru pot fi restituite la cererea petiţionarului.
Astfel, potrivit art. 45 alin. (1), „Sumele achitate cu
titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz,
integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului,
în următoarele situaţii: i) în cazul în care participantul la
proces care a fost recuzat se abţine sau dacă cererea de
recuzare ori de strămutare a fost admisă.
De asemenea, alin. (4) al aceluiași art. reţine că
„Cererea de restituire se adresează instanţei judecătorești
la care s-a introdus acţiunea sau cererea. În cazul taxelor
plătite pentru cereri formulate Ministerului Justiţiei sau
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie,
cererea de restituire se adresează acestuia”.
Chiar dacă, în cererea de recuzare, reclamantul a
solicitat admiterea ei și restituirea taxei de timbru, acesta
nu a reluat o astfel de solicitare la momentul la care cererea
sa a fost respinsă, invocând temeiul juridic ce i-ar fi permis
să formuleze o astfel de solicitare.
Prin urmare, reclamantul trebuia să deruteze procedura
administrativă de restituire a taxei de timbru Ia instanţa în
faţa căreia a formulat cererea de recuzare, numai după ce
va fi constatat că se află în cazul reglementat de art. 45
alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, solicitarea neputând
fi primită, spre analiză omisso medio, de instanţa de
control judiciar în recursul ce vizează legalitatea încheierii
atacate.
Pentru aceste considerente, recursul reclamanţilor
A. și B. împotriva încheierii de ședinţă nr. 15 din 14 martie
2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, va fi
respins, ca nefondat.

Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing

10
 Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Competenţă Desfacerea căsătoriei. Competenţa în cazul în

care reclamantul este în penitenciar
I.C.C.J., secţia I civilă,
decizia nr. 64 din 17 ianuarie 2018

(cuvinte cheie: divorţ, competenţă teritorială, declinare de

NCPC, art. 915 alin. (1)
competenţă, conflict de competenţă)

În cazul desfacerii căsătoriei, dacă reclamantul este în stare de arest și încarcerat, locul de deţinere este
asimilat, în această situaţie, domiciliului de fapt, competentă fiind instanţa de la ultimul domiciliu al soţilor,
dacă cel puţin unul dintre soţi mai locuiește acolo, conform art. 915 alin. 1. C. proc. civ. În speţă, la data
introducerii acţiunii, reclamantul avea domiciliul în Iași, conform cărţii de identitate și fișei de evidenţă
emise de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, și  era încarcerat în
Penitenciarul Iași, fiind fără relevanţă împrejurarea ca a fost ulterior transferat la Penitenciarul Botoșani.  

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub
nr. x/245/2015 la data de 16 noiembrie 2015 reclamantul
A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea
căsătoriei părţilor.
Prin sentinţa nr. 7571 din 31 mai 2017, Judecătoria Iași
a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea
Judecătoriei Constanţa, reţinând că, deși ultima locuinţă
comună a soţilor a fost în judeţul lași, în prezent nlciunul din
soţi nu mai locuiește în raza acestei unităţi administrativ-
teritoriale, reclamantul fiind încarcerat în Penitenciarul
Botoșani, ultimul domiciliu cunoscut al pârâtei fiind în
localitatea Valul lui Traian din judeţul Constanţa, situaţie faţă
de care devin incidente dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc.
civ. privind instanţa competentă de la domiciliul pârâtului.
Prin sentinţa nr. 7571 din 27 octombrie 2017, Jude-
cătoria Constanţa a declinat competenţa de soluţionare
a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, a constatat ivit
conflictul de competenţă și a înaintat dosarul Înaltei Curţi
de Casaţie și Justiţie în vederea soluţionării regulatorului
de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel, Judecătoria Constanţa a
reţinut că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 915
alin. (1) în ceea ce privește ultimul domiciliu comun al
soţilor care, la momentul introducerii acţiunii, astfel
cum a învederat reclamantul, era în circumscripţia
Judecătoriei Iași, la acea dată reclamantul fiind încarcerat
la Penitenciarul lași. Chiar dacă ulterior reclamantul a fost
transferat la Penitenciarul Botoșani, ceea ce are relevanţă
în determinarea competenţei este domiciliul acestuia de
la data introducerii cererii de chemare în judecată, sens în
care competenţa aparţine Judecătoriei lași.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform
art. 133 pct 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.,
stabilește competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea
Judecătoriei Iași, pentru următoarele argumente:
Potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., „cererea
de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia
căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă
soţii nu au avut locuinţă comuna sau dacă niciunul dintre
soţi nu mai locuiește în circumscripţia judecătoriei în care se
află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă
este aceea în circumscripţia căreia își are locuinţa pârâtul, iar
când pârâtul nu are locuinţa în ţară și instanţele române sunt
competente internaţional, este competentă judecătoria în
circumscripţia căreia își are locuinţa reclamantul”.
Rezultă că, în materie de divorţ, competenţa teritorială
este absolută, fiind reglementată prin dispoziţiile impera-
tive ale textului legal anterior menţionat, de la care nu se
poate deroga.
În cauza de faţă, se constată că la data introducerii cererii
de chemare în judecată, respectiv 16.11.2015, soţii nu mai
aveau domiciliu comun, dar reclamantul, aflat în stare de
arest era încarcerat la Penitenciarul Iași (locul de deţinere
fiind asimilat în această situaţie domiciliului de fapt).
A rezultat că, la data introducerii acţiunii, potrivit
copiei cărţii de identitate și fișei de evidenţă emise de
Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor și Administrarea
Bazelor de Date, reclamantul avea domiciliul în Municipiul
Iași, era încarcerat în Penitenciarul Iași, fiind fără relevanţă
împrejurarea ca a fost ulterior transferat la Penitenciarul
Botoșani. Aceasta întrucât ceea ce interesează în stabilirea
competenţei este domiciliul de la data învestirii instanţei,
iar nu eventualele schimbări ce ar putea interveni pe
parcursul soluţionării cauzei sub atare aspect.
Ca atare, devine incidenţă ipoteza normei legale
menţionate anterior, conform căreia instanţa competentă
este cea de la ultimul domiciliu al soţilor, dacă cel puţin
unul dintre soţi mai locuiește acolo.
Pentru aceste considerente, competenţa de soluţionare
a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Iași.

Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing

11
 Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Cheltuieli de judecată Renunţare la judecată. Reducerea onorariului de

avocat
I.C.C.J., secţia I civilă,
decizia nr. 40 din 17 ianuarie 2018

(cuvinte cheie: cheltuieli de judecată,

onorariu avocat, renunţare la judecată) C. proc. civ., art. 246, art. 274

 Solicitarea revizuentei, în cazul renunţării la revizuire, de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată,

solicitate de intimată și dovedite prin înscrisuri (factura fiscală și extrasul de bancă), nu poate fi primită. În
speţă, organizarea apărării intimatei s-a făcut prin angajarea unui birou avocaţial și, conform art. 246 alin. 1, 2
și 3 C. proc. civ., date fiind aspectele asupra cărora sunt limitate dezbaterile în ipoteza intervenirii manifestării
procesuale a renunţării la judecată, când instanţa nu mai poate face acte de cercetare judecătorească asupra
altor chestiuni legate de drepturile deduse judecăţii ori de calităţile părţilor implicate în litigiu, Înalta Curte
va încuviinţa cererea intimatei privitoare la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește cuantumul,
instanţa supremă va face aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. 3 C. proc. civ., în sensul reducerii, în raport de
obiectul cauzei, de durata procedurii și de modalitatea finală în care a avut loc stingerea litigiului.

Prin cererea de revizuire formulată de Fundaţia A. s-a
solicitat schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 20230 din
18 octombrie 2013, prin care Judecătoria sectorului 1
București a admis acţiunea în evacuare formulată de
reclamanta Uniunea Scriitorilor din România în contra-
dictoriu cu pârâta Fundaţia A. A dispus evacuarea pârâtei
din imobilul situat în București, sector 1. A respins, ca
neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta Fundaţia
A. în contradictoriu cu pârâta Uniunea Scriitorilor din
România. A obligat pe Fundaţia A. la plata cheltuielilor de
judecată, în cuantum de 5.478,30 lei, reprezentând taxă
judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocaţial.
Cererea de revizuire, înregistrată pe rolul Judecătoriei
sectorului 1 București la 1 august 2017, a fost întemeiată
pe dispoziţiile art. 322 pct 7 C. proc. civ., arătându-se că
hotărârea atacată este potrivnică deciziei nr. 1118 pronun-
ţată de Curtea Supremă de Justiţie în Dosarul nr. x/1999.
Prin sentinţa nr. 7380 din 6 octombrie 2017, Judecă-
toria sectorului 1 București, secţia I civilă, a admis excepţia
necompetenţei materiale a instanţei formulată de intimata
Uniunea Scriitorilor din România. A declinat competenţa
judecării cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie și
Justiţie, reţinând că una din hotărârile potrivnice la care
se face referire în cererea de revizuire este pronunţată de
secţia civilă a instanţei supreme.
Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei
Curţi de Casaţie și Justiţie la 23 octombrie 2017, fixându-
se termen pentru soluţionarea acesteia la 17 ianuarie 2018.
La 1 noiembrie 2017, prin Serviciul Registratură, a fost
înregistrată cererea formulată de Fundaţia A. de renunţare la
judecata cererii de revizuire ce face obiectul prezentului dosar.
Respectând astfel principiul disponibilităţii părţilor
specific procesului civil, Înalta Curte constată că în cauză
revizuenta, prin reprezentantul său, a renunţat la judecata
căii extraordinare de atac, în conformitate cu dispoziţiile
art. 246 C. proc. civ., sens în care va lua act de această
renunţare, reţinând că manifestarea de voinţă a părţii
în acest sens a intervenit ulterior comunicării cererii de
revizuire, ceea ce înseamnă că renunţarea poate interveni
independent de poziţia procesuală a intimatei.
În ceea ce privește solicitarea revizuentei de exonerare
de la plata cheltuielilor de judecată, solicitate de intimată
și dovedite prin înscrisurile depuse, respectiv factura din
1 septembrie 2017 și extras-ul cu privire la tranzacţie emis de
Banca B. - Sucursala București, aceasta nu poate fi primită.
Intimata a făcut dovada că organizarea apărării sale în
actualul proces, prin angajarea unui birou avocaţial, s-a
realizat de către reprezentantul său, C., cel care a semnat
contractul de asistenţă juridică nr. 1824610 din 2 august
2017, depus la dosar.
Date fiind dispoziţiile art. 246 alin. (1), (2) și (3)
C. proc. civ. și aspectele asupra cărora sunt limitate
dezbaterile în ipoteza intervenirii manifestării procesuale
a renunţării la judecată, când instanţa nu mai poate face
acte de cercetare judecătorească asupra altor chestiuni
legate de drepturile deduse judecăţii ori de calităţile părţilor
implicate în litigiu, Înalta Curte va încuviinţa cererea
intimatei privitoare la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la cuantumul acestora, Înalta Curte va face
aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în
sensul reducerii acestora la suma de 1.000 lei, în raport de
obiectul cauzei dedus judecăţii, de durata procedurii și de
modalitatea finală în care a avut loc stingerea litigiului.

Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing

12
 Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Contracte Agent comercial. Comitent. Operaţiuni de

comerţ. Contract de agenţie [1]. Clauza de necon-
ICCJ, secţia a II-a civilă, curenţă
decizia nr. 50 din 18 ianuarie 2018

(cuvinte cheie: agent comercial, comitent, operaţiuni de comerţ,

contract de agenţie, clauză de neconcurenţă, reziliere) Legea nr. 509/2002, art. 3 alin. (1), art. 4

Regula impusă de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 509/2002 este în sensul că agentul nu poate negocia şi nu poate
încheia, pe contul său, fără consimţământul expres al comitentului, în regiunea determinată prin contract,
operaţiuni de comerţ concurente privind bunuri şi/sau servicii similare celor care fac obiectul contractului de
agenţie, alineatul următor al textului prevăzând posibilitatea agentului de a reprezenta mai mulţi comitenţi.
Această posibilitate, însă, este condiţionată de lipsa unei stipulaţii contrare în contractul de agent. [1]
Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 509/2002 defineşte clauza de neconcurenţă ca fiind acea prevedere contractuală
al cărei efect costă în restrângerea activităţii profesionale a agentului pe perioada desfăşurării şi/sau ulterior
încetării contractului de agenţie, rezultând astfel că sunt vizate atât perioada derulării contractului, cât şi
cea ulterioară încetării acestuia.
Speţa: Prin cererea înregistrată la data de 27 septembrie 2012, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta A. a chemat în
judecată pe pârâta B., solicitând să se constate încetat, la data de 1 iulie 2012, contractul de agent comercial nr. x/2006, prin
denunţare unilaterală de către pârâtă.
La data de 16 mai 2013, reclamanta a precizat pretenţiile astfel: 120.000 lei – comision neachitat; 130.000 lei comision
pentru perioada de preaviz de 6 luni; 260.000 lei indemnizaţie compensatorie echivalentă cu cuantumul unei remuneraţii anuale
calculată pe baza mediei anuale a comisioanelor încasate în ultimii 5 ani de contract; 50.000 lei despăgubiri pentru pagubele
cauzate ca urmare a încălcării obligaţiilor contractuale.
Prin sentinţa nr. 227 din 16 februarie 2017, Tribunalul Vâlcea a respins acţiunea formulată de reclamantă.
Tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
Între părţi s-a încheiat un contract de agent comercial pentru comercializare produse – site metalice de cernut ţesute clasic.
Acest contract a fost încheiat în conformitate cu Legea nr. 509/2002, lege în prezent abrogată. Reclamanta nu a respectat clauzele
contractuale, comisioanele pentru vânzările efectuate fiind însă plătite de pârâtă reclamantei, iar reducerea comisionului de la
10% la 5% s-a efectuat conform clauzelor contractuale.
Reclamanta nu a respectat clauzele contractuale.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 509/2002 şi art. 3 din contractul părţilor, agentul comercial nu poate accepta reprezentarea
unei întreprinderi concurente.
Reclamanta a recunoscut că a reprezentat şi o altă firmă – C. pentru vânzarea unor site din poliuretan, alături de reprezentarea
pârâtei, deşi în contract este inserată clauza de neconcurenţă. A fost respinsă cererea reclamantei întrucât aceasta nu-şi poate
invoca propria culpă în apărarea sa.
În ce priveşte capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat să se constate că acest contract de agent comercial ar fi încetat
prin denunţare unilaterală de către pârâtă, s-a reţinut că acesta nu este fondat, întrucât reclamanta este cea care nu şi-a îndeplinit
obligaţiile din contract, iar pârâta a notificat-o în sensul rezilierii contractului.
Prin decizia nr. 401/A-COM din 18 mai 2017, Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:
Instanţa de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia
– art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 509/2002, a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. 5
C. proc. civ., art. 969, art. 977, art. 982-984 C. civ., art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
[1]
În prezent, contractul de agenţie este reglementat de disp. art. 2072-2095 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil.

Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing

13
 Drept comercial
Între părţi s-a încheiat contractul de agent comercial
nr. x/2006 pentru comercializarea de produse-site metalice
de cernut ţesute clasic, în conformitate cu dispoziţiile Legii
nr. 509/2002.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din acest contract este
interzisă mandatarului reprezentarea unei întreprinderi
concurente.
Regula impusă de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 509/2002
este aceea că agentul nu poate negocia şi nu poate încheia,
pe contul său, fără consimţământul expres al comitentului,
în regiunea determinată prin contract, operaţiuni de
comerţ concurente privind bunuri şi/sau servicii similare
celor care fac obiectul contractului de agenţie, alineatul
următor al textului prevăzând posibilitatea agentului de
a reprezenta mai mulţi comitenţi. Această posibilitate
însă este condiţionată de lipsa unei stipulaţii contrare în
contractul de agent.
În speţă, art. 3 din contractul părţilor interzice man-
datarului reprezentarea unei societăţi concurente, ceea ce
echivalează, cu existenţa unei stipulaţii contrare posibili-
tăţii agentului de reprezentare a mai multor comitenţi.
În Legea nr. 509/2002 în art. 4 alin. 1 este definită
clauza de neconcurenţă ca fiind acea prevedere contractuală
al cărei efect costă în restrângerea activităţii profesionale a
agentului pe perioada desfăşurării şi/sau ulterior încetării
contractului de agenţie, rezultând astfel că se are în vedere
atât perioada derulării contractului, cât şi cea ulterioară
încetării acestuia.
Referitor la această dispoziţie normativă, părţile au
prevăzut o interdicţie de reprezentare a altor comitenţi în
art. 3 din contract, respectiv o interdicţie de reprezentare
a altor comitenţi pe o perioadă de 1 an după încetarea
contractului, aceasta din urmă neavând relevanţă în speţă.
În clauza prevăzută la art. 3 din contract părţile nu
se referă la bunurile care formează obiectul contractului
de agent, interdicţia fiind una generală, raportându-se la
imposibilitatea reprezentării unei întreprinderi concu-
rente, ceea ce presupune interdicţia de vânzare atât a unor
produse identice sau similare, cât şi a unor produse care
14
nu întrunesc cerinţele menţionate dar care aparţin unei
întreprinderi concurente.
Încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 3 din contractul
nr. x/2006 referitoare la interdicţia recurentei-reclamante
de a reprezenta orice alt concurent al mandantului repre-
zintă motivul pentru care pârâta-intimată a declarat
rezilierea contractului.
Astfel, declaraţia de reziliere a contractului de către
pârâtă se întemeiază pe culpa reclamantei-recurente
care nu şi-a respectat obligaţiile din contractul de agent
comercial, fiind realizată aplicarea art. 3 alineat final din
contractul părţilor.
Atitudinea recurentei-reclamante a dus la rezilierea
contractului, astfel că aceasta nu este îndreptăţită să
primească indemnizaţia menţionată în art. 9 din contractul
părţilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 970 C.civ., părţile trebuie
să-şi execute obligaţiile contractuale cu bună-credinţă.
Declaraţia de reziliere a contractului a fost determinată
de încălcarea de către reclamanta-recurentă a clauzelor
contractuale.
În ceea ce priveşte reducerea comisionului de la 10%
la 5%, aceasta s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile
stabilite de părţi prin contract.
Legea reglementează plata comisionului strâns legată
de îndeplinirea obligaţiilor agentului comercial.
Înalta Curte reţine că părţile nu pot conveni prin
contract să se eludeze legea, însă în speţă, este de necon-
testat faptul că recurenta-reclamantă este cea care
nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul
nr. x/2006. Astfel, recurenta-reclamantă nu avea posibili-
tatea reprezentării unei întreprinderi concurente, ceea
ce presupune interdicţia de vânzare atât a unor produse
identice sau similare, cât şi a unor produse care nu
întrunesc cerinţele menţionate, dar care aparţin unei
întreprinderi concurente.
Faţă de aceste considerente, recursul a fost respins ca
nefondat.
Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing
 Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Insolvenţă Acţiune în anularea Hotărarii adunării generale

a creditorilor. Calitate procesuala activa. Situaţia
Curtea de Apel București, secţia a VI-a civilă, promitentului cumpărător al imobilului
decizia nr. 954 din 10 mai 2018

(cuvinte cheie: insolvenţă, hotărârea adunării creditorilor, Legea nr. 85/2014, art. 48 alin. (7)
calitate procesuală activă, promitent cumpărător) NCPC, art. 32 alin. (1) lit. b

Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. 1 lit. b  NCPC, calitatea procesuală reprezintă o condiţie de exercitare a
acţiunii civile. În speţă, legea prevede în mod expres persoanele îndreptăţite să formuleze acţiunea în anularea
hotărârii Adunării creditorilor, printre aceștia neregăsindu-se și promitentul cumpărător al imobilului. 
Speţa: Prin cererea înregistrată la data de 27.06.2017, sub nr. 23247/3/2017 contestatorul M.D.T. a formulat în temeiul
art. 48 alin. (7) și alin.(8) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire insolvenţei și de insolvenţă contestaţie împotriva
procesului-verbal al adunării generale a creditorilor SC VC SRL din 16 iunie 2017 publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă
nr. 12045/20.06.2017, cu privire la decizia adoptată și consemnată de către lichidatorul judiciar CITR Filiala B… SPRL, prin
care a  solicitat, să se constate, că măsurile adoptate și procesul-verbal întocmit cu ocazia adunării generale a creditorilor din
16 iunie 2017 sunt nelegale, și pe cale de consecinţă să se dispună anularea în totalitate a procesului-verbal. 
În motivarea în fapt, contestatorul a arătat, că la data de 14 decembrie 2016 a avut loc adunarea generală a creditorilor debitoarei 
SC V C SRL, având pe ordinea de zi  propusă prin convocarea nr. 19755/ 29.11.2016, publicată în BPI nr. 21974/05.12.2016
fiind următoarea: confirmarea lichidatorului judiciar CITR Filiala B…; aprobarea ofertei financiare a lichidatorului judiciar;
desemnarea unei persoane de specialitate evaluator și aprobarea ofertei financiare a acesteia în vederea evaluării bunurilor aflate
în patrimoniul SC V C SRL. Contestatorul a mai arătat, că în cadrul acesteia, astfel cum a fost consemnat în procesul-verbal
publicat în BPI nr. 22959/16.12.2017, SC A SRL, prin votul creditorului majoritar A B, a fot desemnată să efectueze evaluarea
menţionată anterior la punctul 3, și ulterior, lichidatorul judiciar a înţeles să procedeze la denunţarea contractului încheiat cu
evaluatorul desemnat, dată fiind neexecutarea la timp și întocmai a obligaţiilor, astfel, că în vederea desemnării unui nou evaluator,
au fost convocate alte două adunări ale creditorilor, la 30 mai 2017 și 16 iunie 2017, și pentru adunarea ce a avut loc la 30 mai,
având ca unic punct pe ordinea de zi: desemnarea unei persoane de specialitate evaluator și aprobarea ofertei financiare a acesteia în
vederea evaluării bunurilor aflate în patrimoniul SC VC SRL a fost întocmit procesul-verbal nr. 6062/30.05.2017, nefiind aprobată
niciuna dintre ofertele prezentate, motiv pentru care a fost necesară o nouă convocare. În cadrul adunării creditorilor din 16 iunie
2017, prin votul exprimat de creditorul majoritar Alpha Bank, ce deţine 95,48% din masa credală, A.C.M. PFA a fost desemnată să
întocmească raportul de evaluare al bunurilor deţinute de debitoarea SC V C SRL, fiind aprobată oferta financiară a acesteia. A mai
arătat contestatoarea, că prin voturile exprimate în cadrul celor două adunări ale creditorilor din 30 mai, respectiv, 16 iunie, creditorii
DH Ltd au arătat că nu apreciază ca fiind necesară și oportună o astfel de măsură, atât timp cât există o promisiune bilaterală de
vânzare-cumpărare în vigoare pentru activul ce ar urma să fie evaluat, în executarea căreia imobilul va fi înstrăinat, pentru un
preţ de 17.000.000 euro stabilit de părţile semnatare, în timp ce creditoarea DGRFP B…, prin poziţia scrisă, a înţeles să solicite
următoarele: faţă  de ofertele financiare prezentate de lichidatorul judiciar, în vederea desemnării unei persoane de specialitate
pentru evaluarea bunurilor aparţinând debitoarei și aprobarea ofertei financiare a acesteia, s-a solicitat desemnarea evaluatorul a 
cărei ofertă este cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar dintre ofertele arătate. 
Prin sentinţa civilă nr. 6259/01.11.2017 Tribunalul București a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a
contestatorului și a respins contestaţia formulată de către contestatorul M.D.T. ca fiind formulată de către o persoană lipsită de
calitate procesuală activă. 
Dispoziţiile art.48 alin.7 din Legea 85/2014 prevăd în mod expres si limitativ calitatea procesuala activă necesară pentru
formularea cererii în anularea hotărârii adunării creditorilor, aceasta putând fi exercitată doar de către creditori și administratorul/
lichidatorul judiciar. În speţă, instanţa reţine că cererea a fost formulată de către administratorul special M.D.T., care nu deţine
și calitatea de creditor al debitoarei. 
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel administratorul special M.D.T., solicitând schimbarea în tot a sentinţei civile
nr. 6259, pronunţată de Tribunalul București în ședinţa din camera de consiliu de la 1 noiembrie 2017, respingerea excepţiei
lipsei calităţii procesuale active și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul București în vederea analizării
și pronunţării unei hotărâri asupra fondului cauzei, în subsidiar, admiterea contestaţiei, cu consecinţa constatării nelegalităţii
măsurilor adoptate de Adunarea generală a creditorilor din 16 iunie 2017 și a anularea în totalitate a Procesului-verbal întocmit
ca urmare a respectivei adunări. 
Apelul nu este fondat.

Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing

15
 Drept comercial
Apelantul M.D.T., administrator special al VC SRL,
a formulat contestaţie împotriva procesului verbal al
Adunării generale a creditorilor V C SRL din 6.06.2017 prin
care s-a desemnat A.C.M. PFA să întocmească raportul de
evaluare a bunurilor deţinute de debitoare. 
Curtea reţine că reţine că în mod corect instanţa de
fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a
apelantului.  în calitatea sa de administrator special având interesul
Potrivit art. 48 alin.7 din Legea nr. 85/2014: „Hotărârea
adunării creditorilor poate fi anulată de judecătorul-
sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au
votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să
se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării,
precum și la cererea creditorilor care au lipsit motivat de
la ședinţa adunării creditorilor sau ale căror voturi nu au
fost consemnate în procesul-verbal întocmit. Hotărârea,
cu excepţia celei prin care a fost desemnat, poate fi atacată,
pentru motive de nelegalitate, și de administratorul
judiciar/lichidatorul judiciar.”. 
Curtea reţine că dispoziţiile invocate stabilesc în
mod clar și limitativ persoanele care pot ataca hotărârile
Adunării creditorilor.  procesuală activă administratorului special în contestarea
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin.1 lit. b NCPC, calitatea
procesuală reprezintă o condiţie de exercitare a acţiunii
16
civile. În speţă, legea prevede în mod expres persoanele
îndreptăţite să formuleze acţiunea în anularea hotărârii
Adunării creditorilor, printre aceștia neregăsindu-se și
promitentul cumpărător al imobilului. 
Mai susţine apelantul împrejurarea că stabilirea valorii
reale a activului, prezintă importanţă în raporturile
contractuale asumate anterior deschiderii procedurii,
de a asigura desfășurarea procedurii în conformitate cu
prevederile legale. 
Curtea reţine că rolul administratorului special în
desfășurarea procedurii,  reglementat de dispoziţiile art. 52
– 56 din Legea nr. 85/2014, nu conferă calitate procesuală
activă apelantului în cauza având ca obiect anularea
hotărârii adunării creditorilor privind desemnarea
evaluatorului, legea fiind clară în acest sens în ce privește
persoanele care pot formula această acţiune. 
Împrejurarea că măsurile adoptate prin hotărârea
contestate determină majorarea costurilor procedurii,
neonorarea de către lichidatorul judiciar a obligaţiilor
din raporturile juridice anterioare, nu conferă calitate
hotărârii adunării creditorilor. 
Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing
 Drept financiar şi fiscal

DREPT FINANCIAR ŞI FISCAL

Impozite şi taxe Deductibilitatea serviciilor de consultanţă

I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fiscal,

decizia nr. 740 din 22 februarie 2018
C. fisc., art. 21
(cuvinte cheie: impozit pe profit, prestare de servicii,
consultanţă, cheltuieli deductibile, fonduri structurale,
decizie de impunere, obligaţii fiscale)

Pentru a fi deductibile la calculul profitului impozabil cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă,

asistenţă sau alte prestări de servicii, acestea trebuie să aibă ca temei un contract încheiat între părţi, să fie
efectiv prestate și să fie necesare beneficiarului lor în raport de specificul activităţilor desfășurate (conform
art. 21 alin. 1 și alin. 4 lit. m) Cod fiscal și pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal).
În speţă, instanţa a constatat caracterul generalist al înscrisurilor depuse pentru justificarea deducti-
bilităţii (contractul de consultanţă privind accesarea fondurilor structurale și de coeziune europene, însoţit
de anexe, comenzi și facturile aferente, precum și de procesele-verbale de recepţie), care, deși fac referire
la obiectul general al contractului, nu relevă în concret  în ce au constat aceste servicii, în condiţiile în
care procedura de accesare a fondurilor structurale are un caracter complex, și fără a prezenta eventuale
rapoarte de lucru aferente timpului alocat fiecărui serviciu, în condiţiile în care facturile au fost emise
pentru ore lucrate, iar comenzile aferente contractului au în vedere diferite activităţi cum ar fi „pregătire
elaborare proiect”, „documentare în vederea realizării proiectului”, „stabilirea parteneriatelor, elaborarea
proiectelor” și „elaborarea proiectului-finalizare”.
Speţa: Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel București la data de 2 aprilie 2013, reclamanta Societatea A. SRL a
solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului București - Administraţia
Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii și Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea Deciziei nr. 559 din
6 decembrie 2012 privind soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă, anularea Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x din
13 iunie 2012 și a Deciziei de impunere nr. F-B 188 din 13 iunie 2012, acte emise de D.G.R.F.P. București, în ceea ce privește
obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de aceste acte, în cuantum de 2.188.505 RON, din care 423.937 RON cu titlu de T.V.A.,
1.071.265 RON majorări de întârziere și 63.591 RON penalităţi de întârziere aferente T.V.A., 344.390 RON cu titlu de impozit
pe profit, 233.663 RON majorări de întârziere și 51.659 RON penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit.
Prin Sentinţa civilă nr. 1349 din 13 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel București, a fost a fost admisă excepţia lipsei
calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală și respinsă în consecinţă acţiunea formulată
împotriva acesteia, iar pe fond a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. SRL, împotriva pârâtei
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice București - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, și în consecinţă
a fost anulate parţial Decizia de soluţionare contestaţie nr. 559 din 6 decembrie 2012, Decizia de impunere nr. F-B 188 din
13 iunie 2012 și Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x din 13 iunie 2012, doar în ceea ce privește majorarea cu suma de 331.704 RON
a bazei de impozitare aferentă impozitului pe profit datorat de reclamantă pentru anul 2009.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal reclamanta Societatea A. SRL și pârâta Direcţia Generală
Regională a Finanţelor Publice București - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii.
Recursul reclamantei nu este fondat, iar recursul pârâtei este fondat.
Referitor la recursul reclamantei

Din cererea de recurs iniţială se observă că, recurenta
reclamantă a înţeles să critice hotărârea instanţei de fond și
legat de faptul că, în ce privește contractele de consultanţă
încheiate de reclamantă cu Societatea B. SRL și Societatea
C. SRL, judecătorul fondului a reţinut lipsa efectivităţii
serviciilor contractate, efectivitate care nu a fost reţinută
în raportul de inspecţie fiscală, așa încât aceste critici se
subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488
alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv hotărârea ar cuprinde
„motive străine de pricină”, urmând a face obiectul analizei
de control judiciar în continuare.
Criticile reclamantei referitoare la nemotivarea parţială
a hotărârii atacate sunt neîntemeiate
Așa cum s-a arătat mai sus, constituie motiv de
nelegalitate conform art. 488 C. proc. civ. atunci când

Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing

17
 Drept financiar şi fiscal
hotărârea conţine motive străine de natura pricinii, care
nu prezintă nici un element de legătură cu obiectul cauzei.
Or, s-a omis a se observa că obiectul principal al cererii de
chemare în judecată, cu care a fost învestită instanţa de
fond, este reprezentat de anularea deciziei de soluţionare
a contestaţiei administrative, act administrativ prin care
se soluţionează procedura prealabilă specială în materie
fiscală și prin care se definitivează procedura de impunere
a contribuabilului controlat, considerentele soluţiei date în
această procedură constituind premisa cadrului procesual,
sub aspectul obiectului, cu care poate fi învestită instanţa
de judecată.
Așa cum de altfel s-a reţinut și prin cererea de recurs,
prin Decizia de soluţionare contestaţiei nr. 559/06 decem-
brie 2012 s-a reţinut în justificarea refuzului acceptării
deductibilităţii TVA aferent contractelor de consultanţă
încheiate de reclamantă cu Societatea B. SRL și Societatea
C. SRL, lipsa efectivităţii prestării acestor prestări de
servicii, opinie însușită și de instanţa de fond, realitatea
acestora constituind o condiţie pentru exerciţiul dreptului
de deducere al TVA, așa încât nu se poate susţine că aceste
considerente sunt străine de pricină și cu atât mai puţin de
natura pricinii.
Este irelevant sub aspectul analizei de faţă că, pentru
refuzul acceptării deducerii TVA aferent celor două
contracte, inspectorii fiscali au reţinut în raportul de
inspecţie caracterul nenecesar al acestor prestări de ser-
vicii, în condiţiile în care prin decizia de soluţionare a
contestaţiei s-a reţinut fictivitatea lor, acest act adminis-
trativ constituind conform art. 218 alin. (2) din O.G.
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală obiectul
principal al acţiunii în contencios administrativ, soluţia și
considerentele sale făcând obiectul controlului de legalitate
al instanţei de judecată competente.
(...) În mod corect și temeinic a apreciat instanţa de
fond că nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil
cheltuielile cu serviciile de consultanţă și management
aferente contractelor încheiate cu Societatea B. SRL
și Societatea C. SRL, pe care le-a considerat ca nefiind
prestate efectiv, nefiind dovedite cu documente, criticile
recurentei reclamante sub acest aspect fiind de asemenea
nefondate.
Așa cum rezultă din analiza coroborată a dispoziţiilor
art. 21 alin. (1) și alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal și a pct. 48 din Normele metodologice
de aplicare a Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004,
în forma lor la data derulării acestor raporturi comerciale,
pentru a fi deductibile la calculul profitului impozabil
cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă,
asistenţă sau alte prestări de servicii, acestea trebuie să
aibă ca temei un contract încheiat între părţi, să fie efectiv
prestate și să fie necesare beneficiarului lor în raport de
specificul activităţilor desfășurate.
18
Legiuitorul secundar a prevăzut că dovada prestării
efective a acestor servicii poate fi realizată, cu caracter
exemplificativ, prin situaţii de lucrări, procese-verbale de
recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă
sau orice alte materiale corespunzătoare.
Reclamanta în justificarea deductibilităţii acestor
cheltuieli a prezentat Contractul nr. x/01.10.2010 încheiat
cu Societatea C. SRL având ca obiect consultanţă privind
accesarea fondurilor structurale și de coeziune europene,
însoţit de anexe, comenzi și facturile aferente, precum și
de procesele-verbale de recepţie.
Aceste înscrisuri au însă un caracter generalist, toate
făcând referire la obiectul general al contractului, fără a
releva în concret în ce au constat aceste servicii, în condi-
ţiile în care procedura de accesare a fondurilor structurale
are un caracter complex, și fără a prezenta eventuale
rapoarte de lucru aferente timpului alocat fiecărui serviciu,
în condiţiile în care facturile au fost emise pentru ore
lucrate, iar comenzile aferente contractului au în vedere
diferite activităţi cum ar fi „pregătire elaborare proiect”,
„documentare în vederea realizării proiectului”, „stabilirea
parteneriatelor, elaborarea proiectelor” și „elaborarea
proiectului - finalizare”.
În fine, așa cum se susţine și prin decizia de soluţionare
a contestaţiei, deși prin procesul-verbal din 30 decembrie
2010 se recepţionează și se confirmă serviciile prestate,
reclamanta nu a fost în măsură a prezenta proiectul
elaborat și parteneriatele stabilite, conform convenţiei
încheiate și a comenzilor efectuate.
În ceea ce privește serviciile pretins prestate de
Societatea B. SRL reclamanta, similar situaţiei prezentate
mai sus, a prezentat în justificarea acestor cheltuieli
Contractul nr. x din 26 iunie 2009, Actele adiţionale nr. 1
din 24 iulie 2009 și nr. 2 din 30 noiembrie 2009 și facturile
aferente.
Cu toate că acest contract prevede obligaţii concrete
pentru beneficiar de îndrumare, verificare documente
și asistenţă privitoare la participarea reclamantei la
procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică
precum și instruirea personalului reclamantei cu privire
la prevederile cadrului legislativ în domeniul achiziţiilor
publice, reclamanta nu a prezentat nici un document
justificativ care să ateste prestarea efectivă a serviciilor și
nu a făcut dovada participării efective la o procedură de
achiziţie publică pentru a demonstra că aceste cheltuieli cu
consultanţa au fost efectuate în scopul încheierii ulterioare
de contracte economice și, implicit, de venituri impozabile.
Împrejurarea relevată de reclamantă conform căreia
a făcut dovada subcontractării unor lucrări achiziţionate
de terţi în urma derulării unor proceduri de achiziţie
publică, nu este de natură a înlătura constatările de mai
sus, întrucât subcontractarea nu presupune participarea
la o procedură de achiziţie publică în calitate de ofertant,
Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing

relaţia sa fiind indirectă cu achizitorul, prin intermediul
ofertantului, faţă de care este responsabil, în raport cu care
și-a asumat obligaţii și îndatoriri contractuale distincte de
contractul de achiziţie încheiat.
În raport de cele mai sus expuse, Înalta Curte reţine
că dispoziţia organului fiscal pârât de nerecunoaștere a
deductibilităţii cheltuielilor cu serviciile de consultanţă
aferente celor două contracte, conduită validată de
instanţa de fond, este legală, concluzie care este susţinută
și de expertul judiciar desemnat în cauză.
(...) Nefondate sunt și criticile recurentei reclamante
referitoare la necceptarea deductibilităţii la calculul
profitului impozabil a cheltuielilor cu contractele de
consultanţă și management încheiate cu Compania de
Management SRL, Societatea D. SRL, Societatea E. SRL și
Societatea F. SRL, hotărârea instanţei de fond, sub acest
aspect, fiind în afară de orice critică.
În justificarea acestor cheltuieli reclamanta a depus con-
tracte, comenzi, procese-verbale de recepţie al căror conţinut
este vag și generalist, aceste înscrisuri nefiind apte oferi
informaţii referitoare la ce fel de servicii concrete a beneficiat
reclamanta din raporturile contractuale cu societăţile
menţionate. În lipsa unor înscrisuri suplimentare, cum
ar fi studii, rapoarte sau alte materiale din care să reiasă
obiectul analizei consultanţilor, concluziile acestora și
îndrumările date reclamantei pentru dezvoltarea afacerii,
consolidarea activităţii societăţii reclamante pe piaţa pe
care activează, penetrarea altor pieţe, reducerea costurilor,
motivarea personalului, etc., nu se poate concluziona că
aceste servicii au fost efectiv prestate.
Reclamanta face referire la aproximativ 800 de pagini de
înscrisuri (livrabile, comenzi, facturi și rapoarte de lucru),
însă dovada caracterului real al prestaţiilor nu este dat de
cantitatea mijloacelor de probă ci de calitatea lor, respectiv
de relevanţa, pertinenţa și utilitatea lor. Cu toate acestea,
verificând livrabilele de care se prevalează reclamanta
recurentă, instanţa de control judiciar constată că acestea
constau în veritabile cursuri teoretice de management
transmise în format PDF, fără vreo referire concretă la
activitatea și resursele societăţii reclamantei, așa încât
nu pot fi considerate ca o materializare a serviciilor
de consultanţă de management prestată de societăţile
contractante.
Instanţa de control judiciar nu poate împărtăși nici
punctul de vedere al recurentei reclamante referitoare
la înregistrarea corectă a sumei de 815.126,05 RON în
contabilitate în anul emiterii facturii.
În concret, instanţa de fond a apreciat că, factură emisă
la 09.01.2009 de Societatea H. S.A. în valoare de 815.126
RON pentru servicii recepţionate în luna decembrie 2008,
a fost avută în vedere la calculul impozitului pe profit din
anul 2009 în mod greșit, și nu din 2008 când fuseseră
prestate serviciile.
Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing
Drept financiar şi fiscal
Potrivit art. 19 din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal „profitul impozabil se calculează ca diferenţă între
veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate
în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din
care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă
cheltuielile nedeductibile”, iar conform art. 16 din același
act normativ anul fiscal coincide cu anul calendaristic.
Recepţia serviciilor prestate de Societatea H. S.A. a avut
loc. în luna decembrie 2018, așa încât cheltuielile aferente
acestor servicii trebuiau a fi avute în vedere la calculul
impozitului aferent anului 2008, cu toate consecinţele
fiscale ce decurg din această operaţiune, indiferent de
momentul emiterii facturii corespunzătoare.
Că este așa rezultă și din dispoziţiile pct. 42 din Ordinul
MFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor
contabile conforme cu directivele europene potrivit
căruia „trebuie să se ţină cont de veniturile și cheltuielile
aferente exerciţiului financiar, indiferent de data încasării
veniturilor sau data plăţii cheltuielilor. Astfel, se vor
evidenţia în conturile de venituri și creanţele pentru care
nu a fost întocmită încă factura (contul 418 „Clienţi -
facturi de întocmit”), respectiv în conturile de cheltuieli
sau bunuri, datoriile pentru care nu s-a primit încă
factura (contul 408 „Furnizori - facturi nesosite”). În toate
cazurile, înregistrarea în aceste conturi se efectuează pe
baza documentelor care atestă livrarea bunurilor, respectiv
prestarea serviciilor (de exemplu, avize de însoţire a mărfii,
situaţii de lucrări etc.)”.
Dispoziţiile art. 155 alin. (15) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal de care se prevalează reclamanta
recurentă în cererea de recurs nu prezintă relevanţă în
cauză, întrucât nu s-a pus în discuţie legalitatea emiterii
facturii, ci legalitatea deductibilităţii cheltuielilor pe care
le atestă.
Nefondate sunt și criticile reclamantei recurente
legate de dreptul de deducere a TVA din facturile emise
pentru avansuri, stornate ulterior, fără a se efectua vreo
decontare între părţi și fără ca reclamanta să aducă dovezi
care să dovedească substanţa economică a tranzacţiilor ce
au stat la baza deducerii.
Organele fiscale au refuzat să accepte dreptul de
deducere al TVA exercitat de reclamantă, conduită
validată de instanţa de fond, din facturile avansuri emise
de Societatea H. S.A., Societatea G. SRL, Societatea J. SRL,
Societatea K., Societatea I. S.A. și Societatea L. SRL cu care
reclamanta avea încheiate contracte de prestări servicii.
Facturile emise au fost stornate ulterior, de regulă la
interval de o lună, fără a se efectua nici o plată în contul
acestor contracte.
Reclamanta se prevalează însă de împrejurarea că în
cazul renunţării la contract, stornarea era obligatorie
conform art. 138 din Legea nr. 571/2003 privind Codul
19
 Drept financiar şi fiscal
fiscal și pct. 20 din H.G. nr. 44/2004 prin normele
metodologice pentru punerea în aplicare a Codul fiscal.
Instanţa de control judiciar nu contestă această aserţiune,
valabilă atât pentru o operaţiune cu scop economic,
nerealizată parţial sau în totalitate, cât și pentru una
nereală. Însă pentru existenţa dreptului de deducere, așa
cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, trebuie să ne
aflăm în prezenţa unor operaţiuni economice reale, ceea ce
în cauză reclamanta nu a dovedit în faţa instanţei de fond
și nu a suplinit în faţa instanţei de control judiciar.
Din această perspectivă, în mod corect instanţa de fond
a înlăturat concluziile expertului sub acest aspect, întrucât
au ca temei interpretarea formală a textelor de lege și au
în vedere la stabilirea scopului economic al tranzacţiei
exclusiv faptul că societatea a realizat profit în perioada
respectivă, fără a analiza dacă există probe din care să
rezulte că tranzacţiile respective au fost reale și, implicit,
au avut un scop economic.
Referitor la recursul pârâtei
În ceea ce privește majorarea cu suma de 331.704
RON a bazei de impozitare aferentă impozitului pe profit
datorat de reclamantă pentru anul 2009, reprezentată
de suma stornată în derularea contractului cu Societatea
G. SRL, instanţa de control judiciar nu poate împărtăși
punctul de vedere al instanţei de fond care a apreciat că,
această majorare este nelegală.
Așa cum s-a arătat mai sus, pentru a fi deductibilă orice
cheltuială trebuie să aibă un scop economic, relevat de
conţinutul tranzacţiilor ce au generat respectiva cheltuială.
Reclamanta și-a dedus cheltuielile pentru serviciile de
analiză generală subsistem aplicaţii specifice și definirea
20
problemelor și identificarea cauzelor, recepţionate prin
procese-verbale de acceptanţă parţială și finală, fără să
prezinte rapoarte, studii, diagrame, liste și orice alte
documente apte de a demonstra conţinutul și rezultatele
analizei realizată de societatea prestatoare raportată la
specificul societăţii prestatoare, așa încât nu se poate
susţine scopul economic al acestei activităţi.
Existenţa unui proces-verbal de acceptanţă, încheierea
unei tranzacţii extrajudiciare între părţile contractante sau
stornarea parţială a serviciilor facturate nu sunt de natură
a demonstra caracterul economic al serviciilor prestate.
Lipsa caracterului economic la prestaţiilor efectuate
vizează ansamblul acestora și nu numai cele corespunzătoare
stornării parţiale efectuate. Considerentele definitive ale
deciziei de soluţionare a contestaţiei referitor la aceste
operaţiuni sunt cele în raport de care se poate aprecia
caracterul legal/nelegal al neacceptării deductibilităţii
acestor cheltuieli, iar sub acest aspect nu se poate reţine
o inconsecvenţă a organului fiscal în tratamentul fiscal
acordat acestor servicii, întrucât excluderea de la deducere
a diferenţei stornate s-a datorat aplicării principiului non
reformatio in pejus, fără a se putea considera că în privinţa
celorlalte cheltuieli nestornate optica organului fiscal ar fi
diferită.
Prin urmare, Înalta Curte poate concluziona că actele
administrativ fiscale contestate sunt legal întocmite.
Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept,
Curte va respinge recursul reclamantei Societatea A. SRL,
va casa în parte hotărârea atacată și, rejudecând cauza
în aceste limite, va respinge în tot acţiunea reclamantei
Societatea A. SRL.
Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing
 Drept penal

DREPT PENAL

Infracţiuni de fals Falsificarea taxei de timbru de către avocat

ICCJ, secţia penală,  

decizia nr. 12/A din 18 ianuarie 2018
(cuvinte cheie: fals material, uz de fals, înşelăciune, NCP, art. 244, art. 323
taxă de timbru, avocat, infracţiune continuată)

Fapta inculpatului,  în calitatea de avocat, de a fi solicitat și primit de la persoana vătămată suma de

214.000 RON pentru plata taxelor de timbru, achitând la Primărie suma de 21.400 RON, falsificând chitanţa
eliberată în sensul menţionării sumei de 214.000 RON, însușindu-și astfel diferenţa, deși acţiunea era
scutită de taxa de timbru, și depunerea în dosar, întrunește elementele constitutive ale infracţiunilor de
înșelăciune, fals material și uz de fals. Deși chitanţa, falsificată prin modificarea sumei reale de 21.400 RON,
nu mai exista în materialitatea ei în momentul judecăţii sau al sesizării parchetului, nu poate conduce la
o soluţie de achitare a inculpatului în condiţiile în care din probele administrate rezultă dincolo de orice
îndoială rezonabilă, că această chitanţă a fost falsificată prin inserarea sumei de 214.000 RON (de zece ori
mai mare decât suma reală).

(…) În legătură cu infracţiunile de înșelăciune, fals în
înscrisuri oficiale și uz de fals, comise în dauna părţii civile
Consiliul Local Caransebeș vizează 7 (șapte) acte materiale
de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen.,
7 (șapte) acte materiale de fals în înscrisuri oficiale prev. de
art. 320 C. pen. și 7 (șapte) acte materiale de uz de fals prev.
de art. 323 C. pen., având ca persoană vătămată Primăria
Municipiului Caransebeș, inculpatul A. în baza art. 16
lit. a) C. proc. pen. a solicitat achitarea sa, considerând că
faptele nu există.
În legătură cu infracţiunile de înșelăciune, fals în înscri-
suri oficiale și uz de fals, comise în dauna părţii civile E.,
care vizează două acte materiale, cu referire la Dosarele
nr. x1/99/2011 și z/99/2011 ale Tribunalului Iași, incul-
patul A. în baza art. 16 C. proc. pen. a solicitat achitarea sa,
considerând că din ansamblul tuturor probelor adminis-
trate nu a rezultat niciun element de vinovăţie.
Înalta Curte constată că instanţa de fond, cu o singură
excepţie care urmează să fie detaliată, a realizat o judicioasă
încadrare în drept, atât în planul laturii obiective, cât și în
planul laturii subiective, după cum urmează:
În fapt, s-a reţinut că, în cazul mai multor procese
aflate pe rolul instanţelor de judecată, în care persoana
vătămată E. și SC C. SRL deţineau calitatea de parte, având
ca apărător ales pe inculpatul A., avocat în cadrul Baroului
Caraș-Severin, inculpatul A. a falsificat și depus chitanţe
false privind plata taxelor de timbru, în realitate acesta
plătind către Primăria Caransebeș, Serviciul Impozite și
Taxe sume mult mai mici și falsificând chitanţele reale
în sensul menţionării sumelor stabilite de instanţă,
însușindu-și diferenţa. Totodată, inculpatul a solicitat
persoanei vătămate E. mai multe sume de bani pentru
plata unor taxe de timbru care nu fuseseră însă stabilite
de către instanţele de judecată sau fuseseră stabilite în
cuantum mult mai mic, falsificând chitanţele emise de
către Primăria Caransebeș, Serviciul Impozite și Taxe, în
care de asemenea au fost menţionate sume mult mai mari
faţă de cele achitate în realitate, însușindu-și diferenţa.
În aceste condiţii s-a reţinut săvârșirea în formă conti-
nuată de către inculpatul A. a două infracţiuni distincte de
înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, comise în
dauna părţilor civile Consiliul Local Caransebeș și E.
Astfel, s-au reţinut infracţiunile de înșelăciune, fals în
înscrisuri oficiale și uz de fals, comise în dauna părţii civile
Consiliul Local Caransebeș vizează 7 (șapte) acte materiale
de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., 7 (șapte)
acte materiale de fals în înscrisuri oficiale prev. de art. 320
C. pen. și 7 (șapte) acte materiale de uz de fals prev. de
art. 323 C. pen., pentru faptul că inculpatul A. a falsificat
chitanţele privind plata achitării taxei de timbru în Dosarele
nr. y1/208/2012 al Judecătoriei Caransebeș, nr. y/194/2011
al Judecătoriei Bozovici, nr. x/271/2011 al Judecătoriei
Oradea, nr. z/99/2011 aflat pe rolul Tribunalului Iași,
nr. z1/108/2009 aflat pe rolul Tribunalului Arad,
nr. x2/190/2010 al Judecătoriei Bistriţa, chitanţe pe care
ulterior le-a depus în faţa instanţei de judecată.
De asemenea, s-au reţinut infracţiunile de înșelăciune,
fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, comise în dauna
părţii civile E., care vizează două acte materiale, cu referire
la Dosarele nr. x1/99/2011 și z/99/2011 ale Tribunalului
Iași, cu privire la taxele de timbru solicitate spre achitare
de inculpat, părţii vătămate.

Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing

21
 Drept penal
Actele materiale reţinute de către instanţa de fond, în
sarcina inculpatului A., pentru săvârșirea infracţiunilor de
înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, comise
în dauna părţii civile Consiliul Local Caransebeș, au fost
următoarele:
1. Fapta inculpatului care, după ce a plătit la data de
31 martie 2009 direct sau prin intermediul secretarelor
biroului de avocatură la Primăria Caransebeș taxa de
timbru în cuantum de 5,80 RON procedează la falsificarea
acestei chitanţe inserând suma de 7.595,80 RON și o
depune la Dosarul z1/108/2009 al Tribunalului Arad
întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de
înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.
2. Fapta inculpatului care, după ce a plătit la data de
6 octombrie 2009 direct sau prin intermediul secretarelor
biroului de avocatură la Primăria Caransebeș taxa de
timbru în cuantum de 7 RON procedează la falsificarea
acestei chitanţe inserând suma de 7.279 RON și o
depune în același Dosar nr. z1/108/2009 al Tribunalului
Arad, aflat în faţa Curţii de Apel Timișoara, întrunește
elementele constitutive ale infracţiunii de înșelăciune, fals
în înscrisuri oficiale și uz de fals.
3. Fapta inculpatului care, după ce a plătit la data de
18 mai 2012 direct sau prin intermediul secretarelor
biroului de avocatură la Primăria Caransebeș taxa de
timbru în cuantum de 2 RON procedează la falsificarea
acestei chitanţe inserând suma de 3.321 RON și o depune
la Dosarul nr. z3/2008/2012 al Judecătoriei Caransebeș,
întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de
înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.
4. Fapta inculpatului care, după ce a plătit la data de
22 iulie 2011 direct sau prin intermediul secretarelor
biroului de avocatură la Primăria Caransebeș taxa de timbru
în cuantum de 488,30 RON procedează la falsificarea
acestei chitanţe, inserând suma de 4.396 RON și o depune
la Dosarul nr. y/194/2011 al Judecătoriei Bozovici,
întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de
înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.
5. Fapta inculpatului care, după ce a plătit la data de
17 martie 2010 direct sau prin intermediul secretarelor
biroului de avocatură la Primăria Caransebeș taxa de
timbru în cuantum de 32,40 RON procedează la falsificarea
acestei chitanţe, inserând suma de 3.249 RON și o depune
la dosarul nr. x2/190/2010 al Judecătoriei Bistriţa-
Năsăud, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii
de înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.
6. Fapta inculpatului care, după ce a plătit la data de
11 ianuarie 2012 direct sau prin intermediul secretarelor
biroului de avocatură la Primăria Caransebeș taxa
de timbru în cuantum de 77,15 RON procedează la
falsificarea acestei chitanţe, inserând suma de 7.715 RON
și o depune la Dosarul nr. x/271/2011 al Judecătoriei
Oradea, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii
de înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.
22
7. Fapta inculpatului care, după ce a plătit la data de
7 octombrie 2011 direct sau prin intermediul secretarelor
biroului de avocatură la Primăria Caransebeș taxa de
timbru în cuantum de 251 RON procedează la falsificarea
acestei chitanţe, inserând suma de 25.137 RON și o depune
la Dosarul nr. z/99/2011 al Tribunalului Iași, întrunește
elementele constitutive ale infracţiunii de înșelăciune, fals
în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Prin urmare, instanţa de apel, în baza probelor admi-
nistrate, apreciază ca fiind justificată condamnarea incul-
patului pentru săvârșirea infracţiunilor de înșelăciune în
formă continuată (7 acte materiale), fals intelectual în
formă continuată (7 acte materiale), și uz de fals în formă
continuată (7 acte materiale), comise în dauna părţii civile
Consiliul Local Caransebeș.
În ceea ce privește infracţiunile de înșelăciune, fals în
înscrisuri oficiale și uz de fals, comise în dauna părţii civile
E., care vizează două acte materiale, cu referire la Dosarele
nr. x1/99/2011 și z/99/2011 ale Tribunalului Iași, Înalta
Curte reţine că:
1. Fapta inculpatului care, în Dosarul nr. z/99/2011
al Tribunalului Iași, prin inducere în eroare a pus în
vedere părţii vătămată E. necesitatea achitării unei sume
de 61.418 RON cu titlu de taxă de timbru referitor la
un capăt de cerere din acţiunea introdusă, sumă de bani
predată de către partea vătămată inculpatului, care însă
a achitat la Primăria Caransebeș suma de 62,00 RON,
falsificând ulterior chitanţa ce atesta această plată, iar
chitanţa, conţinând, astfel de menţiuni necorespunzătoare
adevărului a fost depusă în instanţă la termenul de
judecată din data de 23 februarie 2011, întrunește
elementele constitutive ale infracţiunii de înșelăciune, fals
în înscrisuri oficiale și uz de fals.
În legătură cu același dosar, Înalta Curte constată că
instanţa de fond în mod corect a achitat același inculpat,
pentru săvârșirea infracţiunii de fals material în înscrisuri
oficiale și uz de fals, prev. de art. 320 alin. (1) C. pen. și
art. 323 C. pen., totul cu aplicarea art. 5 C. pen., în ceea ce
privește chitanţa de 48.000 RON din Dosar nr. z/99/2011
al Tribunalului Iași, pentru motive care vor fi avute în
vedere în continuare.
Înalta Curte constată, la fel ca și instanţa de fond că,
nu există probe certe care să permită dincolo de orice
dubiu concluzia că suma de 48.000 RON din Dosarul nr.
z/99/2011 al Tribunalului Iași a fost percepută în mod
nereal de către inculpat părţii vătămate, cu titlu de taxă
de timbru, condiţii în care va menţine soluţia de achitare,
întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale
infracţiunii de înșelăciune și nici elementele constitutive
ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale și uz de
fals prev. de art. 320 alin. (1) și art. 323 C. pen.
2. Fapta inculpatului A. de a induce în eroare partea
vătămată E. cu privire la necesitatea achitării unei taxe de
Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing

timbru de 214.000 RON cu titlu de taxă de timbru, deși
nu exista o dispoziţie a instanţei în acest sens,, inculpatul
însușindu-și această sumă de bani pentru sine, întrunește
elementele constitutive ale infracţiunii de înșelăciune
În condiţiile în care instanţa de fond a apreciat că, nu
există niciun element care să permită concluzia potrivit
căreia chitanţa din 18 martie 2011 ce atesta plata unei taxe
de timbru de 21.400 RON a fost falsificată prin inserarea
sumei de 214.000 RON pretinsă de la partea vătămată E.,
a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunile de fals
și uz de fals.
Urmare aprecierii probatoriului administrat, atât în
fazele de urmărire penală de judecată pe fond, cât și de
cel administrat în mod direct de către instanţa de apel,
Înalta Curte urmează să admită apelul parchetului doar în
ceea ce privește critica care vizează achitarea inculpatului
A. pentru săvârșirea infracţiunilor de fals material în
înscrisuri oficiale și uz de fals, în legătură cu chitanţa din
Dosarul nr. x1/99/2011, dar va respinge ca nefondată
critica procurorului referitoare la achitarea acestuia pentru
săvârșirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri
oficiale și uz de fals, în legătură cu chitanţa din Dosarul
nr. z/99/2011 al Tribunalului Iași, urmând să fie respins
apelul declarat de către inculpatul A.
În ceea ce privește achitarea inculpatului A. pentru
săvârșirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri
oficiale și uz de fals, în legătură cu chitanţa din Dosarul
nr. x1/99/2011, Înalta Curte reţine în mod diferit situaţia
de fapt, ceea ce a constatat instanţa de fond.
Prin rechizitoriul întocmit în cauză s-a reţinut cu
privire la acest aspect faptul ca în Dosarul nr. x1/99/2011
al Tribunalului Iași, inculpatul A., în calitatea de avocat,
ar fi solicitat și primit de la persoana vătămată E. suma de
214.000 RON pentru plata taxelor de timbru, achitând la
Primăria Municipiului Caransebeș suma de 21.400 RON,
falsificând chitanţa eliberată în sensul menţionării sumei
de 214.000 RON și însușindu-și astfel diferenţa, deși
acţiunea era scutită de taxa de timbru.
Prin plângerea adresată de partea vătămată E., Parche-
tului de pe lângă Curtea de Apel București arată că a fost
înșelat de inculpat care i-a pus în vedere să plătească taxă
de timbru la valoare în cuantum de 214.000 RON și deși
instanţa a revenit asupra obligaţiei de timbrare, inculpatul
nu i-a adus la cunoștinţă acest lucru. Partea vătămată arată
că acţiunea introdusă era scutită de plata taxei de timbru
și deși a predat inculpatului suma de 214.000 RON, din
duplicatul emis de Primăria Caransebeș al chitanţei
din 18 martie 2011 rezultă că s-a plătit doar suma de
21.400 RON.
Cu privire la această faptă instanţa de fond, la fel ca și
instanţa de apel, pe baza probelor administrate, a constatat
că inculpatul A. se face vinovat de săvârșirea infracţiunilor
de înșelăciune, fals material și uz de fals, concluzie la care
Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing
Drept penal
s-a ajuns urmare a interpretării depoziţiilor date în cauză
și analizării Dosarului nr. x1/99/2011 al Tribunalului Iași.
Cu privire la chitanţa de 214.000 RON din Dosarul
nr. x1/99/2011 instanţa de fond a reţinut că inculpatul a
menţionat că el nu a intrat niciun moment în posesia sa
și nu a văzut-o, declaraţie aflată în contradicţie totală cu
declaraţia inculpatului dată în cursul urmăririi penale în
care precizează că această chitanţă i-a fost dată de partea
vătămată în ziua procesului pentru a fi depusă în instanţă.
Cu toate aceste constatări, instanţa de fond revine și în
aceiași sentinţă, sub motivul că, chitanţa de 214.000 RON
din Dosarul nr. x1/99/2011 al Tribunalului Iași, nu a fost
depusă în instanţă și nici nu se regăsește printre actele de
urmărire penală, a considerat că nu există nici un element
care să permită concluzia că inculpatul a procedat la
falsificarea acestei chitanţe și inserarea sumei de 214.000
RON, dispune achitarea inculpatului pentru săvârșirea
infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale și uz de
fals, fapte prevăzute de art. 320 alin. (1) și 323 C. pen.,
în temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16
lit. c) C. proc. pen.
Înalta Curte nu poate fi de acord cu soluţia de achitare
motivată de lipsa de probe, urmând ca inculpatul să fie
condamnat și pentru aceste două infracţiuni.
Faptul că, chitanţa la care se face referire din Dosarul
nr. x1/99/2011 al Tribunalului Iași, falsificată prin modi-
ficarea sumei reale de 21.400 RON, nu mai exista în
materialitatea ei în momentul judecăţii sau al sesizării
parchetului, nu poate conduce la o soluţie de achitare a
inculpatului A. în condiţiile în care din probele administrate
rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă, că această
chitanţă a fost falsificată prin inserarea sumei de 214.000
RON (de zece ori mai mare decât suma reală).
Suma de 214.000 a fost încasată de inculpat de la partea
vătămată, căreia în prealabil i-a indus falsa impresie, că are
obligaţia de a timbra acţiunea depusă prin intermediul
inculpatului, la valoarea pretenţiilor solicitate.
În dosarul cauzei sunt suficiente probe care să
conducă la reţinerea infracţiunilor de de fals material în
înscrisuri oficiale și uz de fals, fapte prevăzute de art. 320
alin. (1) și 323 C. pen. și facem trimitere aici la declaraţiile
părţii civile, a inculpatului A., la declaraţiile martorilor
K. J., declaraţii care coroborate fiind cu restul probelor
administrate conduc instanţa la concluzia că inculpatul A.
este cel care a falsificat și folosit chitanţa la care se face
referire în din Dosarul nr. x1/99/2011 al Tribunalului Iași.
În condiţiile în care acest înscris a fost cel mai probabil
distrus instanţa de apel nu consideră necesară desfiin-
ţarea lui.
De asemenea, este întemeiată critica parchetului cu
privire la faptul că instanţa de fond, în mod greșit, fără
vreo motivare, probabil avându-se în vedere soluţia de
23
 Drept penal
achitare pentru celelalte două componente materiale ale
infracţiunilor continuate, a dispus schimbarea încadrării
juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din
infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale în formă
continuată (3 acte materiale) prev. de art. 320 C. pen.,
cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și uz de fals în formă
continuată (3 acte materiale) prev. de art. 323 C. pen. cu
aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în 3 (trei) infracţiuni de
fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 C. pen.,
cu aplicarea art. 5 C. pen. și 3 (trei) infracţiuni de uz de fals
prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen..
Înalta Curte constată că sunt fondate criticile parche-
tului și ale părţii civile E. și sub motivul că instanţa de fond
nu a dispus, cu titlul de pedeapsă accesorie interzicerea
dreptului inculpatului de a exercita profesia de avocat.
Înalta Curte constată că faptele inculpatului A. au fost
comise în calitatea sa de avocat, ceea ce le dă un plus de
periculozitate, ţinând cont de încrederea ce ar trebui
să o aibă un cetăţean în persoanele care contribuie la
înfăptuirea justiţiei și ne referim aici la avocaţi, categorie
de juriști care intră primii în contact cu justiţiabilii.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Înalta Curte
urmează să admită apelul parchetului, în condiţiile în care
constată că instanţa de fond, a obligat pe inculpatul A.,
la plata sumei de 57.829,15 RON, cu titlu de despăgubiri
civile, către partea civilă Primăria Municipiului Caransebeș
fără să fie adăugate dobânzile și penalităţile de întârziere.
Înalta Curte constată că instanţa de fond, în temeiul
dispoziţiilor art. 276 alin. (1) și 4 C. proc. pen. obligă
inculpatul A. la plata sumei de 43.000 RON și pe inculpata
B. la plata sumei de 10.520 RON, către partea civilă E.,
cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu
avocat, conform facturii fiscale din 9 martie 2016; obligă
inculpatul A. la plata sumei de 6.000 RON și pe inculpata
B. la plata sumei de 2000 RON, către partea civilă Primăria
Municipiului Caransebeș, reprezentată de avocat PP., cu
titlu de cheltuieli judiciare, conform Contractului nr. 14
din 3 aprilie 2015.
Înalta Curte constată fondată critica parchetului și
cu privire la obligarea în mod greșit la despăgubiri și pe
fosta soţie a inculpatului, inculpată și ea în această cauză,
reprezentând cheltuieli de judecată, atât faţă de partea
civilă E., cât și faţă de partea civilă Primăria Municipiului
Caransebeș.
Înalta Curte constată că inculpata B. nu are nici o
legătură cu infracţiunile de înșelăciune, fals în înscrisuri
oficiale și uz de fals, comise de către inculpatul A. în dauna
părţilor civile Consiliul Local Caransebeș și E., astfel încât
va proceda la obligarea doar a inculpatului A. la plata
acestor cheltuieli.
(...) Pentru aceste motive, Înalta Curte va înlătura din
sentinţă dispoziţiile prev. de art. 17 alin. (2) C. proc. pen.
24
raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. privind
achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracţiunii
de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, prev. de
art. 320 alin. (1) C. pen. și art. 323 C. pen., totul cu aplicarea
art. 5 C. pen., în ceea ce privește chitanţa de 214.000
RON din Dosar nr. x1/99/2011 al Tribunalului Iași, va
descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 3 ani
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de
art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. aplicate inculpatului A.
în pedepse componente de câte 2 ani închisoare și 3 ani
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.
de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., 6 luni închisoare,
3 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și 3 ani
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de
art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., 6 luni închisoare și 3 luni
închisoare, pe care le repune în individualitatea lor.
În temeiul art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea
art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (1) și (2)
C. proc. pen., va condamna pe inculpatul A. la pedeapsa de:
- 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii
de înșelăciune în formă continuată în dauna părţii vătă-
mate E..
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., art. 66 alin. (1)
C. pen. și art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. va aplica inculpa-
tului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. va interzice incul-
patului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea dreptu-
rilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.
În temeiul art. 386 C. proc. pen.. va dispune schimbarea
încadrării juridice din două infracţiuni de fals material în
înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) C. pen.. într-o
singură infracţiune continuată de fals material în înscrisuri
oficiale prev de art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplicarea
art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale) și din
două infracţiuni de uz de fals prev. de art. 323 C. pen.
într-o singură infracţiune continuată de uz de fals, prev.
de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
(două acte materiale)
În temeiul art. 320 alin. (1) C. pen. 1 C. pen., cu aplicarea
art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (1)
și (2) C. pen., va condamna pe inculpatul A. la:
- 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infrac-
ţiunii continuate de fals material în înscrisuri oficiale
(două acte materiale), în ceea ce privește chitanţa de
214.000 RON din Dosar nr. x1/99/2011 al Tribunalului
Iași și chitanţa de 61.418 RON în Dosar nr. z/99/2011 al
Tribunalului Iași.
În temeiul art. 323 C. pen., cu aplicarea cu aplicarea
art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (1)
și (2) C. pen., va condamna același inculpat la:
Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing

- 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii
continuate de uz de fals(două acte materiale), în ceea ce
privește chitanţa de 214.000 RON din Dosar nr. x1/99/2011
al Tribunalului Iași și chitanţa de 61.418 RON în Dosar
nr. z/99/2011 al Tribunalului Iași
În temeiul art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea
art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (1)
și (2) C. proc. pen., va condamna pe același inculpat, la
pedeapsa de:
- 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea
infracţiunii de înșelăciune în formă continuată în dauna
părţii vătămate Primăria Municipiului Caransebeș (7 acte
materiale).
În temeiul art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35
alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (1) și (2)
C. pen., va condamna același inculpat la:
- 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii
de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată
(7 acte materiale).
În temeiul art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1)
C. pen., art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (1) și (2) C. pen., va
condamnă același inculpat la:
Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing
Drept penal
- 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii
de uz de fals în formă continuată (7 acte materiale).
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1)
lit. b) C. pen., va contopi pedepsele aplicate inculpatului, în
pedeapsa cea mai grea, 2 (doi) ani închisoare, la care adaugă
sporul obligatoriu de 1 (un) an închisoare, reprezentând
1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate de instanţă,
inculpatul, urmând a executa pedeapsa rezultantă de:
- 3 (trei) ani închisoare.
(...) În temeiul art. 91 C. pen. va dispune suspendarea
sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpa-
tului și stabilește un termen de supraveghere de 4 (patru)
ani conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., obligă inculpatul ca
pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile
prevăzute de lege.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. pe durata termenului
de supraveghere va obliga inculpatul să presteze pe o
durată de 60 de zile, o muncă neremunerată în folosul
comunităţii la una dintre următoarele instituţii: Primăria
Municipiului Caransebeș sau A.J.O.F.M. Caraș-Severin.
(...) Va respinge, ca nefondat, apelul declarat de
inculpatul A. împotriva aceleiași sentinţei penale.
25
 Drept procesual penal

DREPT PROCESUAL PENAL

Măsuri de siguranţă Confiscarea specială în caz de achitare

I.C.C.J., secţia penală,  

decizia nr. 207 din 6 septembrie 2018

(cuvinte cheie: confiscare specială, contestaţie la executare,

NCPP, art. 598
achitare, spălare de bani, delapidare, bancrută frauduloasă)

  Deși confiscarea specială s-a dispus de către instanţă cu privire la infracţiunea de spălare de bani,
infracţiune cu privire la care s-a pronunţat în mod definitiv achitarea, măsura confiscării speciale subzistă,
întrucât prin hotărârea definitivă s-a pronunţat condamnarea pentru delapidare și bancrută frauduloasă,
infracţiuni de prejudiciu ce presupun instituirea măsurii de siguranţă a confiscării în vederea recuperării
prejudiciului creat. 
Speţa: Asupra contestaţiei la executare de faţă, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 120/2015 din 23 octombrie 2015 Curtea de Apel Iași, secţia penală și pentru cauze cu minori, - noul
C. proc. pen., a dispus, cu privire la contestatoarea SC A. SA, următoarele:
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnată persoana SC A. SA (la următoarele pedepse:
(...) În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. 1969 s-au contopit pedepsele principale aplicate în pedeapsa cea mai
grea de 10000 lei amendă penală și pedeapsa complementară a suspendării activităţii persoanei juridice pe o perioadă de 2 ani.
A fost atenţionată inculpata persoană juridică SC A. SA Bacău asupra dispoziţiilor art. 497 și art. 498 alin. (1), (2)
C. proc. pen. privind executarea pedepsei principale a amenzii penale și a pedepsei complementare.
A fost atenţionată persoana juridică inculpată asupra dispoziţiilor art. 503 din Legea nr. 135/2010 privind neexecutarea cu
rea credinţă a pedepsei complementare dispuse.
În baza art. 495 alin. (6) C. proc. pen., la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, s-a dispus comunicarea unui
copii de pe dispozitivul hotărârii organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana
juridică, organului care a înfiinţat instituţia nesupusă autorizării sau înregistrării, precum și organelor cu atribuţii de control și
supraveghere a persoanei juridice, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.
Pe latură civilă, în baza dispoziţiilor art. 397 C. proc. pen. au fost constatate achitate prejudiciile cauzate părţilor civile SC B.
SRL Timisoara (în valoare de 7.065,91 lei), SC C. SRL Brasov (în valoare de 3.246,94 lei), Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” Focșani
(în valoare de 2.458 lei).
A fost constatat achitat parţial prejudiciul cauzat părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - DGFP Bacau,
respectiv suma de 422.414,3 lei reprezentând TVA, dedus nejustificat din suma totală de 2.770.178,27 lei.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de A.N.A.F. - Direcţia Finanţelor Publice Bacău si Ilfov și s-a dispus obligarea
la plata despăgubirilor civile.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. K., prin lichidatorul judiciar SC O. Constanţa, și au
fost obligaţi în solidar inculpaţii D., E., SC A. SA, SC ZZ. SRL, I. și L. la plata sumei de 18.613.496,71 lei (din suma totală
de 19.829.567,71 lei despăgubiri civile solicitate prin plângerea penală formulată în vol. 16 ds. u.p. - fila 55, constatându-se
că pentru diferenţa de 1.216.071 lei s-a dispus obligarea inculpaţilor la plata către ANAF) la care s-au adaugat dobânda și
penalităţile aferente până la achitarea integrală a debitului.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. M. S.A. și s-a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor
D., E., ambii în solidar cu partea responsabilă civilmente SC K. SA și a inculpaţilor SC A. SA, SC ZZ. SRL și L., la plata sumei de
41.508,27 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate .
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. N. România și au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii D., E., ambii
în solidar cu partea responsabilă civilmente SC K. SA, și inculpaţii G., L., SC A. SA, SC ZZ. SRL, la plata sumei de 659.641 lei
către partea civilă S.C. N. România.

Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing

26
 Drept procesual penal

A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Administraţia
Fondului pentru Mediu și au fost obligaţi în solidar inculpaţii D. și E., ambii în solidar cu partea responsabilă civilmente
SC K. SA, la plata sumei de 1.657 lei către Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Administraţia Fondului pentru Mediu,
la care s-au adaugat dobânzile aferente până la achitarea integrală a debitului.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă SC P. SRL și au fost obligaţi în solidar inculpaţii D., E., ambii în solidar
cu partea responsabilă civilmente SC K., și inculpaţii SC A. SA, SC ZZ. SRL, I., L., la plata sumei de 6587,59 lei către partea civilă
SC P. SRL.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Q. S.R.L.Bucuresti și Fondul Naţional de Garantare a
Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii-Bucuresti și au fost obligaţi în solidar inculpaţii D., E., ambii în solidar cu partea
responsabilă civilmente SC K., și inculpaţii G., H., I., SC A. SA, SC ZZ. SRL, la plata sumei de 6.781.800,00 lei (reprezentând
garanţia creditului) către partea civilă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și a sumei
de 1.904.635,00 lei către partea civilă SC Q. SRL Bucuresti (reprezentând diferenţa din suma totală solicitată drept prejudiciu,
respectiv din c/val. contractului de credit R., de 8.686.432,59 lei).
În baza dispoziţiilor art. 397 alin. (4) teza I C. proc. pen. în ref. la art. 33 alin. (1), (2), (4) din Legea nr. 656/2002 raportat la
art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. 1969, s-a dispus confiscarea următoarelor bunuri (bani, 25 de autobasculante, 2 excavatoare etc)
S-a dispus menţinerea măsurii asigurătorii asupra a 39 părţi sociale deţinute de inculpatul D. - reprezentând o cotă de
participare de 97,5% din beneficii și pierderi în cadrul SC U. SRL Bacău (capitalul social al societăţii este de 400 lei); asupra unei
părţi sociale deţinută de inculpatul I. - reprezentând o cotă de participare de 2,5 % din beneficii și pierderi în cadrul SC U. SRL
Bacău; asupra a 10 imobile; asupra uzufructului viager aparţinând inculpatului E. referitor la un apartament deţinut de numitul
V; asupra a 97.129 acţiuni deţinute de inculpatul D. în cadrul SC W. SA Săucești - jud. Bacău cu o valoare de 7 lei/acţiune pentru
care a subscris suma de 679.903 lei (ordonanţa din 25.04.2013).
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus menţinerea măsurii asiguratorie instituită prin ordonanţa procurorului
din 18.07.2012 dată în dosar nr. x/2011 a D.I.I.C.O.T.-S.T. Bacău asupra bunurilor sus menţionate.
În baza dispoziţiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus anularea unor înscrisuri falsificate, anularea promisiunii de
vânzare cumpărare nr. x din 09.05.2007; chitanţe, balanţe contabile, facturi fiscale, contract de vânzare-cumpărare, procură
autentică etc.
Prin decizia nr. 411/A din data de 28 noiembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie
- Secţia Penală a dispus următoarele:
A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor
de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași și de inculpaţii D., E., SC A. SA - prin reprezentant XX., I.,
SC ZZ. SRL - prin reprezentant YY., împotriva sentinţei penale nr. 120/2015 din data de 23 octombrie 2015 a Curţii de Apel Iași,
secţia penală și pentru cauze cu minori, - noul C. proc. pen.
A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată și rejudecând în fond, cu privire la contestatoare S.C. A. S.A., a descontopit
pedeapsa rezultantă aplicată, de 10.000 lei amendă penală și pedeapsa complementară a suspendării activităţii persoanei
juridice pe o perioadă de 2 ani în pedepsele componente de: 4.000 lei amendă penală și pedeapsa complementară a suspendării
activităţii persoanei juridice pe o perioadă de 2 ani; 10.000 lei amendă penală și 5.000 lei amendă penală, pe care le-a repus în
individualitatea lor.
A condamnat inculpata persoana juridică S.C. A. S.A. la 10.000 lei amendă penală și pedeapsa complementară a suspendării
activităţii persoanei juridice pe o perioadă de 1 an pentru săvârșirea infracţiunii de delapidare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. 1969 a contopit pedeapsa de 10.000 lei amendă
penală și pedeapsa complementară a suspendării activităţii persoanei juridice pe o perioadă de 1 an cu pedeapsa de 5.000 lei
amendă penală, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 10.000 lei amendă penală și pedeapsa complementară
a suspendării activităţii persoanei juridice pe o perioadă de 1 an.
În baza art. 395 alin. (5) C. proc. pen. rap.la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe aceeași inculpată pentru săvârșirea
infracţiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva deciziei nr. 411/A din data de 28 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţiea formulat contestaţie la
executare contestatoarea SC A. SA, în motivarea contestaţiei arătând că, referitor la măsura de siguranţă a confiscării speciale.
Contestaţia la executare nu este fondată.

Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing

27
 Drept procesual penal
În conformitate cu art. 53 din Constituţia României,
exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns
numai prin lege și numai dacă se impune, după caz: pentru
apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a
moralei publice, a drepturilor și a libertăţilor cetăţenilor,
desfășurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor
unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui
sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă
numai dacă este necesară într-o societate democratică.
Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a
determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și
fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei, orice
persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea
drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea
sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condiţiile
prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului
internaţional.
Având în vedere cele mai sus menţionate, Înalta Curte
reţine că măsurile asiguratorii sunt măsuri de constrângere
penală și constau în indisponibilizarea, până la soluţionarea
definitivă a cauzei, a bunurilor și a veniturilor aparţinând
inculpatului sau suspectului, în vederea confiscării spe-
ciale, a asigurării reparării pagubei, precum și pentru
garantarea executării pedepsei pecuniare.
În ceea ce privește calea de atac exercitată de contesta-
toarea SC A. SA, Înalta Curte arată că procedurile de
rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii
penale definitive vizează exclusiv aspecte ce ţin de execu-
tarea hotărârii și nu de fondul cauzei.
Prin urmare, prin contestaţia la executare se soluţio-
nează anumite incidente limitativ prevăzute de lege,
ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale
definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de
a se asigura conformitatea cu legea penală a executării
hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba
sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru
judecat.
Contestaţia la executare este doar un mijloc procesual,
cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de
punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă s-a
ivit un incident prevăzut de lege până la acest moment,
în cursul executării, dacă incidentul s-a ivit în perioada
executării și chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în
legătură cu executarea ei.
Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce se referă
exclusiv la executarea hotărârilor, neputându-se pune în
28
discuţie legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora
se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea
hotărârii rămasă definitivă și intrată în puterea lucrului
judecat. (decizia nr. 4607 din 10.12.1999 a ÎCCJ).
Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc.
pen., contestaţia la executare poate fi formulată și atunci
când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care
se execută sau vreo împiedicare la executare care, însă nu
privesc aspecte de fond și nu pun în discuţie autoritatea de
lucru judecat a hotărârii judecătorești.
În cauza dedusă judecăţii se constată, pe de o parte,
că se solicită practic, o reanalizare, pe fond, a laturii civile
și a motivelor care au determinat instituirea măsurilor
asiguratorii, contestatoarea invocând achitarea dispusă
de instanţa de apel cu privire la infracţiunea de spălare
a banilor, singura care, în opinia acesteia, ar fi atras
instituirea măsurilor asigurătorii.
Aceste apărări au fost analizate de instanţa de apel și au
intrat în puterea de lucru judecat.
În ceea ce privește susţinerea contestatoarei în
sensul că măsura nu se mai justifică, având în vedere
soluţia de achitare cu privire la infracţiunea de spălare a
banilor formulată și prin notele scrise, depuse la data de
23.08.2018, Înalta Curte arată că dispoziţiile art. 118
C. pen. anterior, respectiv dispoziţiile art. 33 alin. (1), (2)
și (3) din Legea nr. 656/2002, texte de lege reţinute în hotă-
rârea de condamnare, reglementează confiscarea bunurilor
dobândite în mod vădit prin săvârșirea infracţiunii de
spălare a banilor dacă nu sunt restituite părţii vătămate și în
măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia. Condiţia
cerută de lege, pentru aplicarea acestei măsuri asiguratorii
este aceea ca organul judiciar să constate cu certitudine că
provin din săvârșirea unei infracţiuni, că au ajuns în posesia
ilegitimă a inculpatului în mod direct sau indirect, precum
și faptul că el nu trebuie obligat să restituie părţii vătămate
și nici nu servesc la despăgubirea acesteia.
În cauză, toate elementele de fapt au fost analizate
de instanţe, iar instanţa de apel a meţinut condamnarea
contestatoarei SC A. SA, pentru săvârșirea infracţiunilor
de delapidare și bancrută frauduloasă, infracţiuni de
prejudiciu ce presupun instituirea măsurii de siguranţă a
confiscării în vederea recuperării prejudiciului creat.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va
respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată
de contestatoarea SC A. SA împotriva deciziei nr. 411/A
din data de 28 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie
și Justiţie.
Săptămâna Juridică nr. 1-2/2019 » Litteris e-Publishing
Săptămâna Juridică
Litteris
e-publishing

INFORMAŢII GENERALE:
Număr de exemplare pe an: 44
Număr de pagini: 24 / exemplar
Frecvenţa: săptămânală
În luna Iulie şi în luna August va apărea câte un singur număr

Litteris e-publishing
Str. Teiul Doamnei nr. 6, bl. 22, ap. 10
Cod 23581, Sector 2, Bucureşti
Tel 021.242.01.61
Mobil: 0745.327.443
Email: comenzi@saptamana-juridica.ro
redactie@saptamana-juridica.ro