Anul XI ▪ Nr.

8 25 februarie-3 martie 2019

Preţ: 8 lei apare în fiecare joi

Săptămâna
Juridică
Jurisprudenţă ›› Studii ›› Comentarii
Nu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine!

Director editorial Din cuprins

Adriana PENA ›› Abuz de putere. Intervenirea în contractele de asistenţă juridică
a organului de inspecţie fiscală prin substituirea acordului de
Consiliu ştiinţific:
voinţă dintre părţile contractante. Limitele dreptului de apreciere a
Prof. univ. dr. organului fiscal în stabilirea cuantumului onorariului de avocat
Monna Lisa BELU MAGDO
›› Expropriere. Termenul de emitere a hotărârilor de stabilire a cuantu-
Pavel PERJU
mului despăgubirilor de către expropriator
Colegiul de redacţie: ›› Îndreptarea erorii materiale cu privire la nume. Opinie separată
Lector univ. dr. ›› Perimare. Abuz procesual
Laura VLĂDUCĂ
›› Disjungerea capătului de cerere având ca obiect încuviinţarea execu-
Asist. univ. dr.
Andreia DOBRESCU tării silite. Pluralitate de debitori. Competenţă teritorială
Lector univ. dr. ›› Modificarea numelui din certificatul de căsătorie. Competenţa teri-
Mihai ŞTEFĂNOAIA torială
Lector univ. dr. ›› Contestaţie la raportul de distribuire. Ordinea de distribuire a
Loredana Manuela MUSCALU sumelor obţinute din vânzarea bunului obiect al garanţiei imobiliare.
Distribuirea onorariului de succes al lichidatorului
›› Creanţă suplimentară. Obligarea administratorului judiciar la solu-
ţionarea cererii
›› Finanţare nerambursabilă. Verificarea condiţiilor de accesare
›› Trafic de influenţă. Variantă agravată. Art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000
›› Amenda penală. Nelegalitatea revocării suspendării sub supraveghe
a executării pedepsei
›› Competenţa judecătorului de cameră preliminară. Măsuri asigură-
torii. Persoana juridică. Contestaţie. Bunuri ale inculpatului

Litteris
e-publishing

1
 Cuprins
DREPT FINANCIAR ŞI FISCAL
Abuz de putere. Intervenirea în contractele de
asistenţă juridică a organului de inspecţie fiscală
prin substituirea acordului de voinţă dintre părţile
contractante. Limitele dreptului de apreciere
a organului fiscal în stabilirea cuantumului
onorariului de avocat « Curtea de Apel Oradea, de
contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 3313 din
13 octombrie 2017 ..................................................... 4
DREPT CIVIL
Expropriere. Termenul de emitere a hotărârilor
de stabilire a cuantumului despăgubirilor de
către expropriator « Curtea de Apel Alba Iulia,
secţia I civilă, decizia nr. 522 din 16 mai 2018 ........ 7
DREPT PROCESUAL CIVIL
Îndreptarea erorii materiale cu privire la nume.
Opinie separată « I.C.C.J., secţia I civilă, decizia
nr. 377 din 13 februarie 2018 ................................... 9
Perimare. Abuz procesual « I.C.C.J., secţia I civilă,
decizia nr. 347 din 2 februarie 2018 ....................... 11
Disjungerea capătului de cerere având ca obiect
încuviinţarea executării silite. Pluralitate de debi-
tori. Competenţă teritorială « ICCJ, secţia I civilă,
decizia nr. 591 din 22 februarie 2018 ..................... 12
Modificarea numelui din certificatul de căsătorie.
Competenţa teritorială « I.C.C.J., secţia I civilă,
decizia nr. 312 din 1 februarie 2018 ....................... 13
continuarea pe pagina următoare »
2
Index
A
Abuz de putere .............................................................4
Abuz procesual ......................................................... 11
Acord de voință ...........................................................4
Acte de stare civilă .................................................... 13
Administrator judiciar ............................................. 16
Amendă penală ......................................................... 20
Anulare act de control .............................................. 17
Avocat ..........................................................................4
B
Bunuri ale inculpatului ............................................ 21
C
Cetățean străin ......................................................... 13
Circumstanțe agravante ........................................... 18
Competență materială ............................................. 21
Competență teritorială ......................................12, 13
Conflict de competență ......................................12, 13
Contestație împotriva ordonanței procurorului ........ 21
Contract de finanțare ............................................... 17
Corupție .................................................................... 18
Creanță suplimentară .............................................. 16
D
Decizie de impunere ....................................................4
Declinare de competență ...................................12, 13
Despăgubire .................................................................7
Disjungere ................................................................. 12
Drept de apreciere .......................................................4
E
Eroare materială ..........................................................9
Executare silită ......................................................... 12
Expropriere ..................................................................7
F
Finanțare nerabursabilă ........................................... 17
G
Garanție imobiliară .................................................. 14
continuarea pe pagina următoare »
 Cuprins (continuare)
I DREPT COMERCIAL
Infracțiune de corupție ............................................ 21 Contestaţie la raportul de distribuire. Ordinea
Insolvență ...........................................................14, 16 de distribuire a sumelor obţinute din vânzarea
Investiții .................................................................... 17 bunului obiect al garanţiei imobiliare. Distribuirea
onorariului de succes al lichidatorului « Curtea de
L Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, decizia nr. 168 din
16 mai 2018............................................................. 14
Legea penală mai favorabilă ..................................... 20 Creanţă suplimentară. Obligarea administrato-
Lichidator judiciar .................................................... 14 rului judiciar la soluţionarea cererii « Curtea de
Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, decizia nr. 135 din
M 25 aprilie 2018 ........................................................ 16

Măsuri asigurătorii ................................................... 21

DREPT ADMINISTRATIV
N Finanţare nerambursabilă. Verificarea condiţiilor
de accesare « ICCJ, secţia de contencios administrativ
Nume ....................................................................9, 13 şi fiscal, decizia nr. 620 din 19 februarie 2018 ....... 17

O DREPT PENAL
Onorariu ......................................................................4 Trafic de influenţă. Variantă agravată. Art. 7
Onorariu de succes ................................................... 14 lit. b) din Legea nr. 78/2000 « I.C.C.J., secţia penală,
decizia nr. 223 din 20 iunie 2017 ........................... 18
P
DREPT PROCESUAL PENAL
Perimare .................................................................... 11
Persoană juridică ...................................................... 21 Amenda penală. Nelegalitatea revocării suspen-
Pluralitate de debitori .............................................. 12 dării sub supraveghe a executării pedepsei
Pro bono ......................................................................4 « Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, decizia nr. 594
Proprietate ...................................................................7 din 25 mai 2018 ...................................................... 20
Competenţa judecătorului de cameră prelimi-
R nară. Măsuri asigurătorii. Persoana juridică. Con-
testaţie. Bunuri ale inculpatului « I.C.C.J., secţia
Raport de distribuire ................................................ 14 penală, cameră preliminară, încheierea nr. 630 din
Raport de inspecție fiscală ..........................................4 14 noiembrie 2017 ................................................... 21
Recurs ....................................................................... 11

S
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ... 20

T
Tardivitate ................................................................ 14
Termen .........................................................................7
Termen de încercare ................................................. 20
Titlu de proprietate .....................................................9
Trafic de influență .................................................... 18

3
 Drept financiar şi fiscal

DREPT FINANCIAR ŞI FISCAL

Impozite şi taxe Abuz de putere. Intervenirea în contractele de

Curtea de Apel Oradea, de contencios administrativ și fiscal,
decizia nr. 3313 din 13 octombrie 2017
(cuvinte cheie: drept de apreciere, onorariu, avocat, abuz de
putere, raport de inspecţie fiscală, decizie de impunere,
acord de voinţă, pro bono)
asistenţă juridică a organului de inspecţie fiscală
prin substituirea acordului de voinţă dintre părţile
contractante. Limitele dreptului de apreciere a
organului fiscal în stabilirea cuantumului onora-
riului de avocat
Legea nr. 51/1995, art. 31
OG nr. 92/2003, art. 6, art. 67

Serviciile juridice pro bono (din latinescul pro bono publico, adică pentru binele public), sau  avocatura 
pro bono, se referă la asistenţa  juridică  oferită  în mod gratuit de către  avocaţi  persoanelor  vulnerabile,
fără  mijloace financiare  sau care fac parte din grupuri marginalizate, fiind distincte de serviciile acordate în
cadrul asistenţei judiciare publice pentru care există un cadru de reglementare. Nu există niciun impediment
legal care să determine reclamantul să stabilească cuantumul onorariilor la o anumită valoare, de esenţa
acestei operaţiuni fiind libertatea negocierii între avocat și client ţinând seama de criteriile enumerate la
art. 127 alin. 3 din Statut, printre care se numără și situaţia financiară a clientului asupra căreia numai
avocatul este îndreptăţit să facă aprecieri la momentul încheierii contractului de asistenţă juridică. 
Astfel, exercitarea în concret a dreptului de apreciere deţinut de organului fiscal, în temeiul art. 6  din 
OG nr. 92/2003, a avut loc în speţa de faţă cu depășirea limitelor prevăzute de lege intrând astfel în sfera
abuzului de putere, la baza acestuia nefiind avute în vedere toate împrejurările edificatoare în cauză, potrivit
celor anterior reţinute.  
Prin urmare, stabilirea bazei de impunere prin estimare de către organul fiscal, în condiţiile art. 67 din
OG nr. 92/2003, respectiv prin stabilirea unei medii aritmetice a veniturilor încasate în anii fiscali anteriori
celor supuși verificărilor, se dovedește a fi o operaţiune nejustificată, fiind total lipsită de criterii obiective
având în vedere particularităţile contextului factual. 
Speţa: Tribunalul Alba a admis cererea formulată de reclamantul  C.I.A. -  B.G.C., în contradictoriu  cu  pârâta  A.J.F.P.A.,
ANAF - D.G.R. F.P.B.  și în consecinţă s-a dispus anularea Raportului de Inspecţie Fiscală nr.(…), a Deciziei de impunere nr.(…) și 
a  Deciziei  nr.(…)  privind soluţionarea contestaţiei administrative, toate emise  de  pârâte.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, în esenţă, că în urma Raportului de inspecţie fiscală întocmit  de 
pârâtă  a fost emisă  Decizia de impunere prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligaţii suplimentare de plată în
cuantum total de 12.238 lei reprezentând diferenţe de impozit pe venitul net anual și accesoriile aferente, reţinându-se că, în
perioada  01.01.2012 - 31.12.2014, a  încheiat  în  calitate  de  titular C.I.A.-B.G.C. un număr de (…) contracte de asistenţă
juridică cu un onorariu de 10 lei, astfel că organele de inspecţie fiscală au considerat că aceste documente prezentate precum și
informaţiile furnizate sunt nerelevante, incomplete, ceea ce a condus la estimarea valorii veniturilor pentru contractele mai sus
indicate, realizându-se un calcul tip media aritmetică ce a fost stabilită ca și onorariu al contractele de asistenţă juridică.  
Reţinând că, potrivit art.6 din O.G. nr.92/2003 referitor la exercitarea dreptului de apreciere, organul fiscal este îndreptăţit
să aprecieze, în limitele atribuţiilor și competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale și să adopte soluţia admisă de
lege întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză, tribunalul a constatat, din analiza
textului de lege incident speţei, că stabilirea stării de fapt presupune examinarea acesteia în mod obiectiv, cu respectarea
limitării acestei examinări pe de-o parte de  competenţele  specifice  fiscale, iar  pe de altă  parte de particularitatea  fiecărei 
situaţii,  circumstanţiată  de  la  caz  la  caz, pe  normele  legale  speciale  incidente,  în   speţă  pe dispoziţiile  Legii  nr.51/1995
privind  exercitarea  profesiei de  avocat. Or, potrivit art. 32 din  Legea nr.51/1995,  a menţionat instanţa de fond, împotriva
modului de stabilire a onorarilor avocaţiale se pot formula contestaţii care se soluţionează de decanul Baroului, prin decizie,
aceasta putând fi atacată la Consiliul Baroului care se pronunţă prin Hotărâre. 
În speţă, a precizat tribunalul, fără nici un fel de temei legal, organele inspecţiei fiscale au intervenit în contractele de asistenţă
juridică încheiate între reclamant și justiţiabili și au stabilit obiectul contractual, respectiv contravaloarea prestaţiilor reclamantului,
într-un alt cuantum, cu consecinţa modificării termenilor contractuali în privinţa unui element esenţial al contractului de asistenţă
juridică, respectiv cuantumul contraprestaţiei activităţii de asistenţă juridică, depășindu-și astfel atribuţiile fiscale. 
De  asemenea, din moment ce contractele de asistenţă juridică nu au fost anulate, nu au fost desfiinţate sau contestate, acordul
de voinţă al părţilor rămâne în fiinţă, a menţionat prima instanţă, astfel cum rezultă din conţinutul fiecărei convenţii în parte. 

Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing

4
 Drept financiar şi fiscal

Pârâta avea dreptul de a contesta cuantumul onorariilor avocaţiale, atât în procedura administrativă, de contestare în 
condiţiile  Legii  nr.51/1995, cât și potrivit dreptului comun în materie prin promovarea acţiunilor civile în anularea contractelor
de asistenţă juridică. 
În condiţiile în care ar fi stabilit  fictivitatea convenţiilor de asistenţă juridică, a precizat instanţa, organul fiscal avea
posibilitatea fie să nu ţină seama de acestea fie să procedeze la desfiinţarea lor prin mijloacele legale de drept comun pe care le
prevede legea, dreptul de apreciere invocat conform art. 6 din OG nr.92/2003 presupunând realizarea unei aprecieri obiective dar
nicidecum substituirea în  acordul de voinţă dintre părţile contractante. 
Nu exista fundament juridic pentru a înlocui onorariul convenit de părţi în contractul de asistenţă juridică cu un onorariu
reprezentând o medie aritmetică, în aceste condiţii neexistând un criteriu obiectiv de stabilire a onorariului, a conchis
tribunalul. Mai mult, tribunalul a constatat că în situaţia existenţei unor indicii cu privire la  săvârșirea unor infracţiuni, nu
exista niciun impediment legal pentru ca pârâta să  uzeze de calea penală pentru stabilirea reală a situaţiei fiscale a reclamantului. 
Analizând textul art. 11 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, reţinut ca fiind al doilea fundament juridic pe care organul fiscal și-a
întemeiat actele administrativ-fiscale atacate, tribunalul a constatat că, la stabilirea impozitului în speţă, pârâta avea dreptul
fie să nu ia în considerare convenţiile reţinute ca fiind ineficiente economic fie să reîncadreze forma tranzacţiilor de așa manieră
încât să reflecte conţinutul economic real. Ori, niciuna dintre cele două opţiuni legale nu a fost valorificată de către pârâtă, în
forma și condiţiile art.11 alin. 1, întrucât aceasta și-a concretizat conduita prin modificarea obiectului convenţiei, respectiv a
stabilit contravaloarea prestaţiilor serviciilor de asistenţă juridică aferente perioadei 2012 - 2014 încheiate de către reclamant. 
Tribunalul a reţinut și incidenţa prevederilor art. 46  alin. 3  din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora constituie venituri
din profesii libere veniturile obţinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar etc. sau alte profesii reglementate,
desfășurate în mod independent în condiţiile legii, iar potrivit  art. 48 alin. 1 din același act normativ, venitul net din activităţi
independente se determină ca diferenţă între venitul brut și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, deductibile,
pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, cu excepţia prevederilor art. 49 și 50. În fine, tribunalul a mai învederat
că, deși pârâta nu reţine încălcarea de către reclamant a prevederilor  Ordinului nr. 1040/2004  pentru aprobarea Normelor
metodologice privind organizarea și conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice, prin exercitarea
dreptului de apreciere a fost mărită baza de impozitare prin modificarea onorariilor stipulate în contractul de asistenţă juridică,
contrar prevederilor art. 11 alin. 1 și ignorarea art. 48 din  Legea nr.571/2003,  astfel că emiterea actelor administrativ fiscale a
avut loc cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente mai sus arătate, sens în care a procedat la admiterea acţiunii. 
Pârâta  D.G.R.F.P.B., în nume propriu și pentru pârâta A.J.F.P.A., a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţată de prima
instanţă.
Recursul nu este fondat.

Preliminar, Curtea consideră necesar a evidenţia
particularităţile profesiei de avocat și ale contractului de
asistenţă juridică, din perspectiva prevederilor conţinute
de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea
profesiei de avocat (în continuare Legea) și de Statutul
profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea nr. 64/2011
a Consiliului Uniunii Barourilor din România, precum
și a tratamentului fiscal aplicabil acestora, respectiv a
prevederilor art. 11  alin. 1  din  Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal  și art. 6  din OG nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală.  inspecţie fiscală trebuiau să transpună practic, la situaţia
Astfel, Curtea relevă că, potrivit prevederilor art. 122 
alin. 1 lit. d)  din Statut, contractul de asistenţă juridică
trebuie să cuprindă în mod obligatoriu și onorariul, lipsa
acestui element din conţinutul contractului atrăgând,
potrivit alin. 2 din cuprinsul aceleiași norme, nevalabili-
tatea contractului, dacă s-a produs o vătămare ce nu poate
fi altfel înlăturată. 
Conform prevederilor art. 31 alin. 1 din Lege și art.127
alin.1 din Statut, pentru activitatea sa profesională
avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor
cheltuielilor făcute în interesul clientului său. 
Onorariile se stabilesc liber între avocat și client, în
raport cu dificultatea, amploarea sau durata cazului și în
toate situaţiile vor fi prevăzute în contractul de asistenţă
juridică ce urmează să fie încheiat în formă scrisă, după
cum rezultă din prevederile art.127 alin. 2 și art. 128 
alin. 1 și 4 din Statut, iar unul dintre elementele determinante
ale stabilirii cuantumului onorariilor este reprezentat de
situaţia financiară a clientului, element enumerat la litera h)
din cuprinsul art. 127 alin. 3 din Statut. Prin urmare, acesta
este cadrul juridic specific în interiorul căruia organele de
de fapt rezultată din activitatea reclamantului în privinţa
contractelor de asistenţă juridică în al căror cuprins
cuantumul onorariului a fost identificat la suma simbolică
de 10 lei, prevederile art.11 alin.1 Cod fiscal referitoare
la neluarea în considerare a unei tranzacţii care nu are
scop economic sau reîncadrarea formei unei tranzacţii
pentru reflectarea conţinutului său economic, precum și
prevederile  art. 6 din Codul de procedură fiscală. 
Ceea ce atribuie particularitate cauzei de faţă constă
tocmai din specificul activităţii reclamantului care exercită
o profesiune liberală. 

Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing

5
 Drept financiar şi fiscal

Din această perspectivă, organul de inspecţie fiscală ar Astfel, exercitarea în concret a dreptului de apreciere
fi trebuit să acorde importanţă declaraţiei contribuabilului deţinut de organului fiscal, în temeiul art. 6  din  OG
reclamant potrivit căreia contractele în cauză sunt gratuite nr. 92/2003, a avut loc în speţa de faţă cu depășirea
iar indicarea unui onorariu simbolic în cuprinsul acestora limitelor prevăzute de lege intrând astfel în sfera abuzului
se datorează tocmai îndeplinirii condiţiilor de valabilitate de putere, la baza acestuia nefiind avute în vedere toate
ale contractelor în sensul prevederilor legale mai sus împrejurările edificatoare în cauză, potrivit celor anterior
evocate în cuprinsul prezentei.  reţinute.  În plus, dreptul autorităţilor fiscale de a nu
lua în considerare o tranzacţie sau de a reîncadra forma
Deși dezvoltată de mulţi ani în ţări cu tradiţie demo-
unei tranzacţii/activităţi pentru a reflecta conţinutul
cratică, în unele dintre acestea existând și facilităţi fiscale
său economic, a fost exercitat abuziv, cu nesocotirea
pentru  servicii  pro  bono, în România, munca de această
specificităţii activităţii desfășurate de reclamant.  Aceste
natură, în domeniul juridic nu este reglementată, nefiind
principii nu pot fi aplicate unitar, pentru orice fel de
însă nici interzisă. 
activitate chiar supusă regimului fiscal al impozitării, ci
Serviciile juridice pro bono (din latinescul pro bono trebuie făcută circumstanţiat, după cum în mod judicios a
publico, adică pentru binele public), sau  avocatura  pro reţinut și instanţa de fond. 
bono, se referă la asistenţa  juridică  oferită  în mod gratuit
Avocatul are dreptul la onorariu, drept care în anumite
de către  avocaţi  persoanelor  vulnerabile, fără  mijloace
situaţii poate rămâne nevalorificat, astfel că perceperea
financiare  sau care fac parte din grupuri marginalizate,
acestuia nu poate constitui întotdeauna o obligaţia prin
fiind distincte de serviciile acordate în cadrul asistenţei judi-
raportare la legea fiscală. 
ciare publice pentru care există un cadru de reglementare. 
Prin urmare, stabilirea bazei de impunere prin estimare
Prin urmare, nu există niciun impediment legal care să
de către organul fiscal, în condiţiile art. 67 din OG
determine reclamantul să stabilească cuantumul onora-
nr. 92/2003, respectiv prin stabilirea unei medii aritmetice
riilor la o anumită valoare, de esenţa acestei operaţiuni
a veniturilor încasate în anii fiscali anteriori celor supuși
fiind libertatea negocierii între avocat și client ţinând
verificărilor, se dovedește a fi o operaţiune nejustificată,
seama de criteriile enumerate la art. 127 alin. 3 din Statut,
fiind total lipsită de criterii obiective având în vedere
printre care se numără și situaţia financiară a clientului
particularităţile contextului factual. 
asupra căreia numai avocatul este îndreptăţit să facă
aprecieri la momentul încheierii contractului de asistenţă În consecinţă, Curtea urmează a proceda la respingerea
juridică.  recursului.

Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing

6
 Drept civil

DREPT CIVIL

Expropriere Expropriere. Termenul de emitere a hotărârilor

de stabilire a cuantumului despăgubirilor de
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, către expropriator
decizia nr. 522 din 16 mai 2018

(cuvinte cheie: expropriere, termen, despăgubire, proprietate) Legea nr. 255/2010, art. 18-20

Este foarte adevărat faptul că legiuitorul nu a stabilit un termen imperativ și expres în care expropriatorul
să emită hotărârea de despăgubiri, dar acest aspect nu îi conferă dreptul expropriatorului de a amâna sau
extinde nejustificat îndeplinirea acestei obligaţii. 
Speţa: Prin acţiunea civilă înregistrată sub dosar nr…/107/2017, formulată de reclamanţii T.E. ș.a.m.d împotriva pârâtului
STATUL ROMÂN-M.T.I. prin CNAIR, prin D.R.D.P. C. s-a solicitat ca, prin hotărâre judecătorească să se dispună  obligarea
pârâtului de ordinul l să emită în condiţiile art. 20 din Legea nr. 255/2010, Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii
aferentă terenului expropriat în suprafaţă de 1527,47 mp, proprietatea reclamanţilor, teren identificat cu parte din parcela 373/4
în suprafaţă totală de 1 ha și 5000 mp. situată în locul R. și înscrisă în Titlul de proprietate nr…/510 emis la data 4.01.1994 ; 
Tribunalul Alba a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii T.E, T.M., B.D. în contradictoriu cu pârâtul Statul
Român prin CNAIR S.A., prin Direcţia Regională Drumuri și Poduri C. și, în consecinţă, a fost obligată pârâta să emită o hotărâre
de stabilire a cuantumului despăgubirilor în condiţiile art.20 din Legea nr.255/2010, pentru exproprierea imobilului în suprafaţă
de 1527,47 mp, proprietatea reclamanţilor, teren identificat cu parte din parcela 373/4, în suprafaţă totală de 1 ha și 5000 mp,
înscrisă în Titlul de proprietate nr…/510 din 04.01.1994. 
Pentru a hotărî, astfel, Tribunalul a reţinut următoarele: 
Conform art. 9 alin. 1 din Legea nr. 255/2010, la data de 31.07.2014 a fost emisă decizia de expropriere nr…, în cadrul
căreia imobilele proprietatea reclamanţilor au fost înscrise în anexa 2 a H.G.  nr. 399/13.05.2014 (poziţia 185, nr. cad. A…/…
,47  mp) privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere
al obiectivului de investiţii „Autostrada Sebeș-Turda”. Deși, în speţă, transferul dreptului de proprietate în favoarea pârâtului a
operat în urmă cu aproximativ 3 ani, nici până la acest moment pârâtul nu și-a îndeplinit obligaţia legală de a emite hotărârea de
stabilire a cuantumului despăgubirilor datorate reclamanţilor, în conformitate cu dispoziţiile art.18-20 din  Legea nr.255/2010. 
Chiar dacă pe parcursul derulării procedurilor iniţiate așa cum s-a arătat mai devreme, a intervenit reorganizarea CNADNR
SA, conform OUG nr. 55/2016, proiectul de investiţie privind realizarea autostrăzii Sebeș –Turda a rămas în competenţa pârâtei,
astfel că instanţa reţine faptul că aceasta a avut la dispoziţie un termen îndelungat pentru a-și îndeplini obligaţiile prevăzute de
Legea nr.255/2010. Se reţine, de asemenea, că numirea comisiilor de verificare a dreptului de proprietate potrivit art. 18 din actul
normativ anterior menţionat, a avut loc la aproape 2 ani de la momentul exproprierii. În acest context, se apreciază că extinderea
nejustificată a procedurilor iniţiate în anul 2014, echivalează cu un refuz al expropriatorului de a-și îndeplini obligaţiile reglementate
de lege, în cauză fiind depășit termenul rezonabil de emitere a hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Lentoarea extremă cu care se desfășoară toate procedurile ulterioare exproprierii se datorează societăţii pârâte, aceasta fiind
responsabilă de modul în care verifică și aplică sancţiuni firmelor care întârzie în mod nejustificat întocmirea documentaţiilor
cadastrale. Nu există nici un înscris la dosar din care să rezulte că OCPI - ul ar fi întârziat recepţionarea documentaţiilor de
întabulare. 
Având în vedere dispoziţiile art. 44 din Constituţia României potrivit cărora „proprietatea privată este ocrotită în mod egal,
indiferent de titular și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă
și prealabilă despăgubire”, art. 562 Cod civil, potrivit cărora exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică,
stabilită potrivit legii, cu justă și prealabilă despăgubire, precum și faptul că reclamanţii sunt lipsiţi de peste 3 ani atât de dreptul
lor de proprietate, cât și de despăgubirea justă și prealabilă prevăzută de lege, fiind depășit orice termen rezonabil (pârâtul
nu poate preciza nici la acest moment un termen pentru finalizarea procedurilor), Tribunalul a admis acţiunea reclamanţilor
și, în consecinţă, a obligat pârâtul să emită în condiţiile art.20 din Legea nr.255/2010, hotărârea de stabilire a cuantumului
despăgubirii aferentă terenurilor expropriate proprietatea reclamanţilor, dobândite prin moștenire de la defunctul T.S. (a se
vedea TP nr. …/…, respectiv certificatul de moștenitor nr…). 
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta CNADNR S.A.
Apelul este nefondat. 

Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing

7
 Drept civil
Acţiunea introductivă de instanţă a fost întemeiată
pe dispoziţiile art. 18-21 din Legea nr.255/2010, art. 562
alin. 3 Cod  civil, art. 44 alin. 3 și 21 alin.1 din Constituţie,
art.6 din CEDO și art.192 și urm. Cod  procedură civilă.  cât nu se asigură eficacitatea respectivei proceduri.
Art. 18 din Legea nr. 255/2010 statuează că în termen
de 5 zile de la data emiterii deciziei de expropriere,
expropriatorul numește comisia de verificare a dreptului
de proprietate ori a altui drept real în temeiul căruia cererea
a fost formulată și constată acceptarea sau neacceptarea
cuantumului despăgubirilor de către proprietar sau titularii
altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii. 
Decizia de expropriere nr…/31.07.2014 care are în
vedere terenurile în litigiu se constată că a fost emisă încă
de acum 4 ani, dată de la care pârâta-apelantă nu a finalizat
lucrările instituite în sarcina sa potrivit dispoziţiilor
art. 8-17 din Legea nr. 255/2010, neîndeplinind astfel
nici cerinţele art. 20 din Legea nr. 255/2010, potrivit
cărora: „Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii
emisă în condiţiile prezentei legi se comunică solicitantului,
precum și celorlalţi titulari ori, după caz, titulari aparenţi,
se afișează în extras la sediul consiliului local pe raza căruia
se află situat imobilul expropriat și în extras pe pagina
proprie de internet a expropriatorului.” 
În mod corect, în acest context, instanţa de fond a
reţinut încălcarea termenului rezonabil de emitere a
hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor de
8
către expropriator, având în vedere timpul scurs de la
31.07.2014 și până în prezent, acest interval neputând fi
apreciat ca reprezentând o durată rezonabilă, atâta timp
 
Este foarte adevărat faptul că legiuitorul nu a stabilit un
termen imperativ și expres în care expropriatorul să emită
hotărârea de despăgubiri, dar acest aspect nu îi conferă
dreptul de a amâna sau extinde nejustificat îndeplinirea
acestei obligaţii. 
Ca urmare, având în vedere dispoziţiile art. 21 alin. 1
din Constituţia României, art. 6 din CEDO, dar și obligaţiile
stabilite în sarcina apelantei prin art.9, art. 19-21 din Legea
nr. 255/2010, se apreciază că lipsa hotărârii de stabilirea
a despăgubirilor echivalează cu refuzul expropriatorului
de a-și îndeplini obligaţiile reglementate de textele legale
menţionate, așa încât, în mod corect și legal, instanţa de
fond a procedat la admiterea acţiunii reclamanţilor. 
Cererea apelantei de a se indica în hotărârea ce se va
pronunţa și cotele aferente reclamanţilor ce li se cuvin
din cuantumul despăgubirilor reprezintă o cerere nouă
formulată pentru prima dată în apel, așa încât Curtea,
având în vedere prevederile art. 478 alin. 3 Cod de
procedură civilă nu o poate analiza. 
Pentru toate aceste considerente Curtea va respinge
apelul.
Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing
 Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Eroare materială Îndreptarea erorii materiale cu privire la nume.

Opinie separată
I.C.C.J., secţia I civilă,
decizia nr. 377 din 13 februarie 2018

(cuvinte cheie: eroare materială, nume, titlu de proprietate) C. proc. civ., art. 281

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie  a hotărât,  cu opinie majoritară, că  cererea de îndreptare a erorii
materiale regăsită în numele părţii se justifică și dacă greșeala nu este a instanţei, ci a părţii care a indicat
eronat numele. În opinia separată, s-a reţinut că nu poate fi calificată drept eroare o lipsă de identitate de
nume prin raportare la acte ulterioare pronunţării hotărârii vizate de această cerere, atâta timp cât numele
părţii din cererea de chemare în judecată trebuie să fie cel din actele de identitate de la acea dată.
Speţa: Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel București, petenţii A., B., C. și D., prin avocat E., au solicitat îndreptarea
erorii materiale strecurate în Decizia nr. 263 din 16 iunie 2006, pronunţată de Curtea de Apel București în dosar nr. x/2/2005, cu
privire la numele contestatoarei D., învederând că în cuprinsul deciziei numele contestatoarei a fost trecut F. în loc. de D.
Curtea de Apel București, prin încheierea pronunţată în camera de consiliu la data de 15 septembrie 2017, a respins, ca
nefondată, cererea de îndreptare a erorii materiale.
În considerentele hotărârii instanţa a reţinut că, în contestaţia formulată de contestatori, este menţionat în calitate de
contestator F..
La dosarul instanţei de fond, în adresa nr. 852 din 28 octombrie 2003, emisă de SC G. SA către avocat E. apare menţionat
numele și prenumele F.
În Decizia nr. 706 din 09 septembrie 2003 emisă de SC G. SA, același dosar, apare numele și prenumele F.
La același dosar, în înscrisul întocmit de notarul din Israel, înregistrat sub nr. 7531-7 din 17 iulie 2002, denumit „Authentication
of signature” reprezentând o certificare de semnătură apare numele și prenumele F.
În procura autentificată de același notar din Israel, aflată la același dosar, apare numele F., în sentinţa civilă nr. 1010 din
02 octombrie 2003 pronunţată în dosar nr. x/2003 al Tribunalului Prahova, secţia civilă, apare numele F. De asemenea, în
cererea aflată la același dosar, formulată de contestatori prin avocat, apare numele și prenumele F. În notificarea întocmită de
executor judecătoresc H., aflată la același dosar, apare F.
La același dosar, în cererea întocmită de avocat E. în numele contestatorilor, figurează F. La fila 68 se menţionează că s-a
depus certificat de naștere și de căsătorie a lui D., iar la fila 75 Ambasada Română din Tel Aviv comunică numitei D. că este
cetăţean român. La fila 82 același dosar există o procură specială dată de F.
În certificatul de căsătorie nr. A 65177 din 25 decembrie 1969 este menţionat numele soţului I. și numele soţiei J., născută la
19 februarie 1940. La fila 97 același dosar există certificat de naștere emis pe numele K. născută la 19 februarie 1940. La filele
148, 149 și 158 sunt depuse înscrisuri denumite notă de probe și interogatoriu din care rezultă numele și prenumele F. în restul
înscrisurilor depuse în Dosarul nr. x/2003 al Tribunalului București, secţia a IV-a civilă, s-a folosit fie L., fie F..
În dosarul nr. x/2005 al Curţii de Apel București, în cererea de apel depusă de contestatori, apare numele și prenumele L., iar
în Decizia civilă nr. 1049 din 06 iunie 2005 apare F.
În dosarul nr. x/3/2005 în toate înscrisurile apare fie L., fie F.. La fila 73 din acest dosar se află o certificare de declaraţie
întocmită de notar M. din Tel Aviv, în care s-a certificat că numita F. este posesoarea buletinului de identitate israelian
nr. 68385715, iar la fila 74 este declaraţia dată de F.
Din examinarea încheierii de dezbateri din 09 iunie 2006, care face parte integrantă din Decizia civilă nr. 263 din 16 iunie
2006, pronunţată în dosarul nr. x/2/2005 (fost x/2005) al Curţii de Apel București, rezultă că atât în încheierea de dezbateri
din 09 iunie 2006 cât și în Decizia nr. 263 din 16 iunie 2006, în practica, în considerente și în dispozitiv s-a menţionat numele și
prenumele de F.

Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing

9
 Drept procesual civil

Curtea de Apel București a pus în vedere petentei să depună la dosar copie de pe actul de identitate emis de Ministerul de
Interne al statului Israel, iar din traducerea efectuată de traducător N. rezultă numele și prenumele de D.
Faţă de toate probele administrate, Curtea de Apel București a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de
art. 281 C. proc. civ., având în vedere că instanţele au menţionat numele și prenumele părţilor așa cum au fost precizate în cererile
formulate și nu există o greșeală materială săvârșită de instanţe. În plus, s-a arătat că în certificatul de naștere apare prenumele
de F.
Împotriva acestei încheieri, la data de 9 octombrie 2017, au declarat recurs petenţii A., C., B. și D.
Recursul este fondat.

Cu majoritate, Înalta Curte constată că în cauză sunt
întrunite cerinţele art. 281 C. proc. civ.
Într-adevăr, cum a reţinut și instanţa de apel, sunt
inadvertenţe în actele și cererile din dosare în ceea ce ce
privește numele de familie și prenumele.
Trebuie avut în vedere faptul că diferenţele regăsite
în ceea ce privește numele de familie și prenumele nu
sunt semnificative și nu denotă alte nume și prenume,
respectiv persoană (inclusiv contestaţia și cererea de
îndreptare a erorii materiale, respectiv cererea de recurs,
fiind formulate împreună cu fraţii săi, numele dinaintea
căsătoriei fiind R.), erorile putând fi determinate și de
scrierea sau transcrierea cuvintelor.
Totodată, o cerere de îndreptare a erorii materiale
regăsită în numele părţii se justifică și dacă greșeala nu
este a instanţei, ci a părţii care a indicat eronat numele.
În consecinţă, Înalta Curte, cu majoritateva admite
recursul, va modifica încheierea atacată, în sensul admiterii
cererii de îndreptare a erorii materiale.
Opinia separată în sensul respingerii,
nefondat, a recursului:
În primul rând, trebuie observat că toate actele de
identitate invocate în susţinerea cererii de îndreptare
a erorilor materiale din Decizia civilă nr. 263 din
16 iunie 2006 sunt ulterioare pronunţării acestei hotărâri,
și anume pașaportul nr. 12356576 din 25 iunie 2007,
emis de statul Israel, actul de identitate nr. 68385715
(nr. card 006960846) din 24 aprilie 2017 emis de statul
Israel, certificat de înregistrare fiscală nr. 1033083 din
14 februarie 2017 emis de ANAF. Mai mult, așa cum a
reţinut curtea de apel, analizând înscrisurile aflate la
dosarul ce a avut ca obiect restituirea unui imobil pentru
care s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001
în toate aceste înscrisuri întocmite în perioada 2002-2003
(notificare, adrese și decizia emise de societatea notificată,
acte întocmite de notari din Israel, care necesitau verifi-
carea actelor de identitate ale contestatoarei), precum și
în cele formulate în cadrul dosarului în care s-a pronunţat
Decizia nr. 263 din 16 iunie 2006 prin avocat, care de
asemenea era obligat să verifice actele de identitate ale
contestatoarei, numele contestatoarei în cauză apare F.
Prenumele ortografiate F. apar de asemenea în certifi-
catul de naștere al acesteia.
În decizia curţii de apel mai sunt menţionate și alte acte
în care numele contestatoarei apare fie L., fie F.
Chiar dacă se acceptă ideea că procedura îndreptării
erorii materiale prevăzute de art. 281 alin. (1) C. proc. civ..
ar putea viza și îndreptarea erorii din hotărâre determinată
de eroarea părţii din cererea de chemare în judecată și actele
procesuale ulterioare, calificarea ca eroare (privind numele
părţii în cazul de faţă) trebuie verificată prin raportare la
acte de identitate existente la data desfășurării procesului.
Nu poate fi calificată drept eroare o lipsă de identitate
de nume prin raportare la acte ulterioare pronunţării
hotărârii vizate de această cerere, atâta timp cât numele
părţii din cererea de chemare în judecată trebuie să fie cel
din actele de identitate de la acea dată. Aceasta concluzie
este cu atât mai mult valabilă într-o acţiune în revendicare/
restituire a unui imobil în care verificarea titlului de
ca
proprietate trebuie făcută prin raportare la numele
părţilor așa cum au fost indicate în cererea de chemare
în judecată, în funcţie de acestea putându-se face dovezi
în cursul procesului legate de eventualele neregularităţi
din acte. Or, în toate actele întocmite în raport cu data
formulării cererii, în special de avocaţi și notari, care aveau
obligaţia verificării actelor de identitate ale petenţilor, este
menţionat numele din hotărâre, și anume F., cele două
prenume astfel ortografiate apărând inclusiv în certificatul
de naștere al petentei.
Scopul procedurii îndreptării erorii materiale nu este
aceia de a îndrepta erorile din actele de identitate ale
părţilor, fund astfel nerelevant faptul că în certificatul de
căsătorie numele soţului lui J. apare P., ci de a îndrepta
erorile materiale din hotărâri raportat tocmai la actele
de identitate ale părţilor existente la data pronunţării
hotărârii, iar nu ia acte de identitate ulterioare.
În consecinţă, recursul este nefondat.

Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing

10
 Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Perimare Perimare. Abuz procesual

I.C.C.J., secţia I civilă,

decizia nr. 347 din 2 februarie 2018
C. proc. civ. , art. 249
(cuvinte cheie: perimare, recurs, abuz procesual)

Formularea recursului împotriva  unei hotărâri, care nu putea fi atacată cu recurs, nu are  efectul de
întrerupere prevăzut de art. 249 C. proc. civ.,  nefiind făcută, astfel, cu intenţia de reluare a judecăţii, ci
doar în scopul obţinerii întreruperii cursului termenului de perimare, ceea ce constituie un abuz procesual,
drepturile procedurale trebuind a fi exercitate cu bună-credinţă și potrivit scopului în vederea căruia au fost
recunoscute de lege, în conformitate cu prevederile art. 723 C. proc. civ. În consecinţă, instanţa supremă a
constatat perimat recursul.
Speţa: La data de 27 octombrie 2016 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, recursul declarat de revizuentul A. și
recurenta Asociaţia B. împotriva Deciziei nr. 197R din 25 februarie 2016 și a tuturor hotărârilor din dosarul nr. x/2/2016 al
Curţii de Apel București, secţia a IV-a civilă, fixându-se prin repartizare computerizată aleatorie, prim termen de judecată la
13 ianuarie 2017.
Prin încheierea din 13 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, secţia I civilă, a suspendat judecata cauzei, în
temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor, constatând că niciuna dintre părţile legal citate nu s-a prezentat
în instanţă și că nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă.
La data de 18 ianuarie 2018, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepţiei de perimare a cererii
de recurs.
Analizând excepţia perimării, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Conform art. 249 C. proc. civ., perimarea se întrerupe (întrucât ziua de 13 ianuarie 2018 - sâmbăta - când s-a
prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea împlinit termenul era o zi nelucrătoare.
judecării procesului de către partea care justifică un interes.
De asemenea, din verificarea actelor dosarului și a
Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă,
sistemului Ecris reiese că la data de 20 februarie 2017
pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie
recurenta a formulat recurs împotriva încheierii din
să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a
13 ianuarie 2017, prin care s-a dispus suspendarea
pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii. Totodată,
prezentei cauze, iar prin Încheierea civilă nr. 71 din
pentru ca un act de procedură să poată aibă ca efect
13 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie -
întreruperea termenului de perimare trebuie să fie valabil
Completul de 5 judecători, recursul declarat de recurenta
făcut, pentru, pentru că un act lovit de nulitate nu poate
Asociaţia B. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2017 a
produce o asemenea consecinţă. Altfel spus, perimarea
Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul
operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârșit
nr. x/2/2016 a fost respins ca inadmisibil.
niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie
cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în Drept urmare, se constată că cererea de recurs formulată
acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. de recurentă nu a avut efectul de întrerupere prevăzut de art.
249 C. proc. civ., întrucât cererea de recurs a fost formulată
Aceasta este și situaţia în speţă, unde, după suspendarea
împotriva unei hotărâri care nu putea fi atacată cu recurs,
judecăţii recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2
nefiind făcută, astfel, cu intenţia de reluare a judecăţii, ci
C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 13 ianuarie 2017,
doar în scopul obţinerii întreruperii cursului termenului de
partea a lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an
perimare, ceea ce constituie un abuz procesual (drepturile
fără să fi săvârșit vreun act de procedură întrerupător valabil
procedurale trebuind a fi exercitate cu bună-credinţă și
în vederea reluării judecăţii recursului, prin îndeplinirea
potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de
obligaţiilor puse în sarcina sa de către instanţă.
lege, în conformitate cu prevederile art. 723 C. proc. civ.).
În speţă, termenul de 1 an, prevăzut de norma de drept
În consecinţă, Înalta Curte urmează să constate perimată
mai sus citată, s-a împlinit la data de 15 ianuarie 2018
cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing

11
 Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Competenţă Disjungerea capătului de cerere având ca obiect

încuviinţarea executării silite. Pluralitate de
ICCJ, secţia I civilă, debitori. Competenţă teritorială
decizia nr. 591 din 22 februarie 2018

(cuvinte cheie: competenţă teritorială, conflict de competenţă,

declinare de competenţă, disjungere, executare silită,
pluralitate de debitori) C. proc. civ., art. 112, art. 651

În absenţa unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanţa de executare în caz
de pluralitate de debitori cu sedii sau domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispoziţiile art. 112
C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa
competentă pentru oricare dintre aceștia, text legal ce reglementează prorogarea legală de competenţă în
cazul pluralităţii de pârâţi.
Dispunând disjungerea capătului de cerere având ca obiect încuviinţarea executării silite cu privire
la debitoarea  SC B. SRL, în mod eronat Judecătoria Slobozia a înţeles să invoce din oficiu excepţia
necompetenţei teritoriale în dosarul nou-format, având în vedere că măsura disjungerii, fiind o instituţie
pusă de legiuitor la dispoziţia instanţei de judecată atât în scopul unei mai bune administrări a justiţiei, cât
și pentru respectarea dispoziţiilor legale care impun soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, nu
putea fi folosită ca argument pentru dezinvestirea instanţei prin invocarea necompetenţei teritoriale.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de compe-
tenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul cauzei, în legătură cu care s-a ivit conflictul
negativ de competenţă, îl constituie cererea de încuviinţare
a executării silite formulată de B.E.J., A., în temeiul titlului
executoriu reprezentat de biletul la ordin, emis la data de
7 octombrie 2015, privind pe creditoarea SC D. SRL, în contra-
dictoriu cu debitoarea SC B. SRL, cu sediul în sat Nucet, com.
Chiojdeanca, judeţul Prahova și cu debitorul C., cu domiciliul
în sat Tovărășia, com. Milosești, judeţul Ialomiţa.
În materia executării silite, sunt relevante pentru
stabilirea competenţei dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I
C. proc. civ., în temeiul cărora instanţa de executare este
judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării
organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul
debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
În cauză, executarea silită a fost îndreptată împotriva
a doi debitori solidari -  SC B. SRL  și C., având sediul și
respectiv, domiciliul, diferite, considerent pentru care, în
raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ.,
competenţa, ca instanţă de executare, ar reveni atât
Judecătoriei Slobozia, cât și Judecătoriei Ploiești.
Înalta Curte constată că, în absenţa unui text de lege
special care să reglementeze cum se determină instanţa
de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii
sau domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie,
dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de
chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă
la instanţa competentă pentru oricare dintre aceștia, text
legal ce reglementează prorogarea legală de competenţă în
cazul pluralităţii de pârâţi. De asemenea, devin aplicabile
prin analogie și dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., potrivit
cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe
deopotrivă competente.
În cauza dedusă judecăţii, prin depunerea cererii de
încuviinţare a executării silite la Judecătoria Slobozia, în
exercitarea atribuţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 666
C. proc. civ., executorul judecătoresc a ales între cele două
instanţe deopotrivă competente, fixând, în mod definitiv,
competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea
instanţei de la domiciliul debitorului persoană fizică,
respectiv instanţei de la domiciliul debitorului C., aflat în
sat Tovărășia, comuna Milosești, judeţul Ialomiţa.
Dispunând disjungerea capătului de cerere având ca
obiect încuviinţarea executării silite cu privire la debitoarea 
SC B. SRL, în mod eronat Judecătoria Slobozia a înţeles
să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale în
dosarul nou-format, având în vedere că măsura disjungerii,
fiind o instituţie pusă de legiuitor la dispoziţia instanţei
de judecată atât în scopul unei mai bune administrări a
justiţiei, cât și pentru respectarea dispoziţiilor legale care
impun soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, nu
putea fi folosită ca argument pentru dezinvestirea instanţei
prin invocarea necompetenţei teritoriale.
În consecinţă, având în vedere că, prin cererea formulată
la data de 8 decembrie 2017, executorul judecătoresc a
sesizat mai întâi Judecătoria Slobozia, instanţă de executare
competentă în raport de sediul unuia dintre cei doi debitori,
faţă de dispoziţiile legale mai sus-menţionate, aparţine
acestei instanţe competenţa teritorială de soluţionare a
cauzei având ca obiect „încuviinţare executare silită”.

Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing

12
 Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Competenţă Modificarea numelui din certificatul de căsătorie.

Competenţa teritorială
I.C.C.J., secţia I civilă,
decizia nr. 312 din 1 februarie 2018

(cuvinte cheie: competenţă teritorială, nume, acte de stare Legea nr. 119/1996
civilă, cetăţean străin, declinare de competenţă, HG nr. 64/2011
conflict de competenţă)

  În baza  Legii nr. 119/1996 privind actele de stare civilă și a HG nr. 64/2011 pentru aprobarea
Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, că în cauzele având ca
obiect anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă, competenţa teritorială de soluţionare
aparţine  judecătoriei în a cărei rază teritorială se află domiciliul persoanei interesate, respectiv sediul
structurii de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale sau judeţene de evidenţă a
persoanelor care sesizează instanţa de judecată, iar în situaţia în care cererea este formulată de cetăţenii
români cu domiciliul în străinătate și de cetăţenii străini, competenţa aparţine Judecătoriei Sectorului 1 al
Municipiului București.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov,
reclamanţii A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul
local al municipiului au solicitat instanţei să dispună
modificarea numelui reclamantei din certificatul de căsă-
torie, din C., în D., precum și din certificatul de naștere al
copilului acesteia.
Judecătoria Brașov a admis excepţia necompetenţei
teritoriale și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei,
în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Având în vedere că cererea a fost formulată și de un
cetăţean străin, astfel cum rezultă din copia pașaportului
reclamantei B., Judecătoria Brașov a declinat competenţa
de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1
București.
Judecătoria Sectorului 1 București și-a declinat, la
rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei Brașov
și, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a
înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, în
vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Având în vedere că reclamantul are domiciliul în Brașov,
iar competenţa prevăzută de art. 126 alin. (1) din H.G.
nr. 64/2011 este alternativă cu cea prevăzută de art. 126
alin. (2) din același act normativ, Judecătoria Sectorului 1
București a dispus declinarea competenţei de soluţionare a
cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta
Curte reţine următoarele:
Alin. (2) al art. 126 din H.G. nr. 64/2011 pentru
aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a
dispoziţiilor în materie de stare civilă prevede că „Cererile
de anulare, modificare sau completare a actelor de stare
civilă formulate de cetăţenii români cu domiciliul în străi-
nătate și de cetăţenii străini se adresează Judecătoriei
Sectorului 1 al Municipiului București, iar competenţa
efectuării verificărilor revine structurii de stare civilă din
cadrul S.P.C.L.E.P. pe raza căruia aceștia și-au ales domiciliul
pentru citare”. Așadar, printr-o normă expresă, legiuitorul
a stabilit competenţa teritorială de soluţionare a cauzelor
având ca obiect anularea, completarea sau modificarea
actelor de stare civilă, în favoarea judecătoriei în a cărei rază
teritorială se află domiciliul persoanei interesate, respectiv
sediul structurii de stare civilă din cadrul serviciilor publice
comunitare locale sau judeţene de evidenţă a persoanelor
care sesizează instanţa de judecată, iar în situaţia în care
cererea este formulată de cetăţenii români cu domiciliul
în străinătate și de cetăţenii străini, competenţa aparţine
Judecătoriei Sectorului 1 al Municipiului București.
Așa fiind, în cazul formulării unei cereri de modificare
a actelor de stare civilă de către un cetăţean român cu
domiciliul în străinătate sau de un cetăţean străin, compe-
tenţa teritorială este exclusivă și aparţine Judecătoriei
Sectorului 1 București.
Art. 123 alin. (3) C. proc. civ. prevede: „Când instanţa
este exclusiv competentă pentru una dintre părţi, ea va fi
exclusiv competentă pentru toate părţile.”
În cauza dedusă judecăţii, reclamanta B. este cetăţean
tailandez, astfel cum rezultă din copia pașaportului aflat la
dosarul Judecătoriei Brașov.
Faţă de obiectul cererii și de dispoziţiile art. 57
alin. (3) din Legea nr. 119/1996, art. 126 alin. (2) din
H.G. nr. 64/2011 coroborate cu cele ale art. 123 alin. (3)
C. proc. civ., competenţa teritorială este exclusivă și
aparţine Judecătoriei Sectorului 1 București.
Așa fiind, competenţa materială pentru soluţionarea
cauzei în primă instanţă aparţine Judecătoriei Sectorului 1
București.

Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing

13
 Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Insolvenţă Contestaţie la raportul de distribuire. Ordinea

Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă,
decizia nr. 168 din 16 mai 2018
(cuvinte cheie: insolvenţă, raport de distribuire, garanţie
imobiliară, onorariu de succes, lichidator judiciar,
tardivitate)
de distribuire a sumelor obţinute din vânzarea
bunului obiect al garanţiei imobiliare. Distribuirea
onorariului de succes al lichidatorului
Legea nr. 85/2014, art. 159, art. 161

Valorificărea activului asupra căruia poartă garanţia la un preţ superior faţă de suma înscrisă în tabel
ca și garantată, impune ca diferenţa să revină tot creditorului garantat. Respectarea ordinii instituite de
art. 161 din Legea nr. 85/2014 se impunea analizat doar în cazul în care suma de distribuit în urma aplicării
criteriilor art. 159 din Legea nr. 85/2014 coroborat cu art. 103 din același act normativ era superioară
nivelului creanţelor garantate.   
Speţa: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galaţi, având ca obiect contestaţia asupra obiecţiunilor împotriva raportului
asupra fondurilor nr. 4168/04.05.2017 și a planului de distribuţie nr. 4169/04.05.2017, a sumei de 66.910,21 lei, ambele
publicate în BPI nr. 8997/09.05.2017, formulată de ...   în contradictoriu cu ..., cauză recalificată de judecătorul sindic în baza
Legii nr. 85/2014 ca fiind „contestaţie” s-a solicitat anularea raportului de fonduri și a planului de distribuire, ca fiind nelegale
cu consecinţa refacerii acestuia. 
În fapt contestatoarea a arătat că în urma vânzării activelor debitoarei, lichidatorul judiciar a distribuit onorariul de succes
de 5% înainte de achitarea întregii mase credale, operaţiune prematură. 
Prin sentinţa civilă nr. 38 din 29.01.2018 pronunţată de Tribunalul Galaţi, a fost respinsă contestaţia ca fiind tardivă. 
Împotriva sentinţei civile nr. 38 din 29.01.2018 pronunţată de Tribunalul Galaţi, a formulat apel creditorul.
Apelul este fondat.

(...) În cauză termenul de 15 zile prevăzut pentru bunurilor debitoarei și din încasarea de creanţe de 5%
formularea contestaţiilor la raport și la plan a început + TVA în primele 6 luni de la data aprobării; 4% + TVA,
să curgă la data de 09.05.2017 și s-a împlinit, conform în următoarele 6 luni; 2% + TVA  după primele 12 luni
art. 181 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, la de la data aprobării; 1% + TVA indiferent de momentul
data de 25.05.2017. Astfel, formularea și depunerea procedurii, dacă cumpărătorul activelor este persoana
contestaţiei la compartimentul Registratură din cadrul identificată de creditor și 0% dacă bunurile sunt luate
Tribunalului Galaţi la data de 12.05.2017 s-a realizat de în contul creanţei de către creditorul garantat.  Această
către creditorul apelant înăuntrul termenului prevăzut de hotărâre a adunării creditorilor nu a fost contestată de
către legiuitor.  către apelanta creditoare, iar prin încheierea din data de
06.02.2017, deși nu mai era necesar, faţă de dispoziţiile
(...) Cu privire la fondul contestaţiei formulată în art. 57 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, judecătorul sindic a
temeiul art. 160 alin. 5 din Legea nr. 85/2014, se reţine că confirmat în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ...
aceasta vizează două aspecte.  pe ... cu un onorariu fix de 3000 lei pe întreaga procedura
a) În primul rând creditorul a criticat distribuirea onora- și un onorariu de succes conform Hotărârii Adunării
riului de succes de 5%, în cuantum de 3960 lei, înainte de creditorilor din data de 31.01.2017.  Totodată, conform
achitarea întregii mase credale, apreciind ca fiind prematur art. 63 alin. (1) coroborat cu art. 59 alin. (8) din Legea
un asemenea demers cu argumentul că o astfel de plată nr. 85/2014. ”Onorariul administratorului judiciar va fi
trebuie precedată de dovedirea performanţei și nu este plătit în baza procesului-verbal al adunării creditorilor
justificată înainte de îndestularea masei credale.  prin care s-a stabilit cuantumul acestuia, în baza deciziei
publicate în BPI.” Întrucât legiuitorul nu distinge după
Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că prin hotărârea cum este vorba despre onorariul fix sau despre cel de
adunării creditorilor nr. 3988 din data de 31.01.2017, succes, rezultă că nici interpretul nu trebuie să distingă
publicat în BPI nr. 33843 din data de 07.02.2017 a fost (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). 
confirmat lichidatorul judiciar cu un onorariu fix de 3000 În plus, chiar și trimiterea la noţiunea de onorariu de
lei și un onorariu de succes, gradual procent din valoarea succes, precum și stabilirea graduală a acestuia în raport
creanţelor încasate în contul de lichidare din valorificarea de valorificarea bunurilor debitoarei vine în sprijinul

Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing

14

ideii de stimulare a lichidatorului judiciar să purceadă la
valorificarea bunurilor supuse lichidării într-o manieră
promptă, iar această finalitate nu ar fi asigurată în ipoteza
în care s-ar admite că onorariul de succes se poate acorda
în raport de îndestularea masei credale, care în anumite
situaţii se poate întâmpla să rămână parţial neîndestulată,
cum este cazul în care bunurile debitorului și creanţele de
încasat au o valoare inferioară masei credale.   tot creditorului garantat, chiar dacă o parte din creanţa
Prin urmare, în mod legal, a fost stabilită distribuirea
sumei de 3960 lei, echivalentul a 5% din suma supusă
distribuirii, cu titlu de onorariu de succes, odată ce vân-
zarea bunurilor imobile terenuri a fost făcută în mai puţin
de 6 luni de la data aprobării, acest motiv al contestaţiei
formulate apărând ca neîntemeiat. 
b) În ce privește cel de-al doilea aspect contestat de către
creditoare, Curtea reţine că potrivit tabelului definitiv
consolidat creditoarea a solicitat înscrierea unei creanţe
de 1.046.848,15 lei, acceptată parţial, din care 60.520 lei
a fost înscrisă în categoria creanţelor garantate, conform
art. 103 din Legea nr. 85/2014, iar diferenţa de 560.703
lei la categoria creanţelor chirografare. 
Ceea ce a criticat creditorul apelant a fost distribuirea
sumei de 6.390,21 lei, excedentară creanţei de 60.520
lei înscrisă în categoria creanţelor garantate în privinţa
creditorului. A apreciat apelanta că distribuirea acestei
diferenţe de 6.390,21 lei trebuia făcută, în acord cu dispo-
ziţiile art. 161 din Legea nr. 85/2014, către următoarea
clasă de creditori, respectiv către cei bugetari, iar nu tot
către creditoare, care trebuia îndestulată ca și creanţă
chirografară la ordinea 9 de distribuire. 
Cu privire la acest aspect, instanţa de apel reţine
că, astfel cum rezultă din raportul asupra fondurilor
nr. 4168/04.05.2017, suma de distribuit, în cuantum
de 79.352,00  lei, a fost obţinută din vânzarea a două
imobile teren, respectiv teren arabil situat în extravilanul
municipiului ... și teren arabil situat în extravilanul
municipiului ..., ambele în suprafaţă de 10.000 mp,
ipotecate în favoarea creditorului garantat. 
Potrivit dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 85/2014
”Creanţele beneficiare ale unei cauze de preferinţă
se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea de
Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing
Drept comercial
piaţă a garanţiei stabilită prin evaluare, dispusă de
administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar,
efectuată de un evaluator desemnat potrivit prevederilor
art. 61. În cazul în care valorificarea activelor asupra
cărora poartă cauza de preferinţă se va face la un preţ
mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau în
tabelul definitiv consolidat, diferenţa favorabilă va reveni
sa fusese înscrisă drept creanţă chirografară, până la
acoperirea creanţei principale și a accesoriilor ce se vor
calcula conform actelor din care rezulta creanţa, până la
data valorificării bunului. Această prevedere se aplică și în
cazul eșuării planului de reorganizare și vânzării bunului
în procedura de faliment.” Art. 103 reglementează doar un
mecanism flexibil de reprezentare a unei creanţe în funcţie
de valoarea garanţiei, acesta nestabilind definitiv câtimea
părţii de creanţe garantate și câtimea părţii de creanţe
chirografare. Prin aplicarea art. 103 nu se poate stinge
o garanţie, ci doar se reprezintă matematic creanţa unui
creditor garantat. 
Curtea reţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 103 din
Legea nr. 85/2014 și a criteriilor stabilite de acesta atât în
cazul eșuării planului de reorganizare și vânzării bunului în
procedură de faliment, cât și în cazul în care s-a desfășurat
o procedură simplificată, astfel cum este în prezenta cauză. 
Respectarea ordinii instituite de art. 161 din Legea
nr. 85/2014, argument invocat de către apelanta creditoare
... în susţinerea contestaţiei formulate, se impunea analizat
doar în cazul în care suma de distribuit în urma aplicării
criteriilor art. 159 din Legea nr. 85/2014 coroborat cu
art. 103 din același act normativ era superioară nivelului
creanţelor garantate, în speţă sumei de 60.520 lei + de
560.703 lei, caz în care acestea se acopereau integral, iar
surplusul se supunea unei operaţiuni de distribuire ce
urma categoriile prevăzute la art. 161 din legea insolvenţei. 
Prin urmare, se reţine că distribuirea sumei de 6390,21
lei a fost făcută în mod legal de către lichidatorul judiciar
tot către creditorul garantat, în temeiul art. 103 din Legea
nr. 85/2014. 
Faţă de aceste considerente, instanţa de apel apreciază
neîntemeiată contestaţia formulată de creditor și urmează
să o respingă în consecinţă.
15
 Drept comercial
Insolvenţă
Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă,
decizia nr. 135 din 25 aprilie 2018
(cuvinte cheie: insolvenţă, administrator judiciar,
creanţă suplimentară)
Nesoluţionarea de către administratorul judiciar a suplimentului cererii de admitere a creanţei determină
obligarea la soluţionarea cererii, iar nu la înscrierea creanţei.
(...) Apelul este întemeiat pentru considerentele ce
succed:  cereri.  Mai mult, instanţa de apel constată că nici până
Creditoarea a comunicat suplimentul la cererea de
admitere a creanţei, la data de 14.11.2016, așa cum rezultă
din înscrisurile depuse la dosarul de apel. 
Din dosarul de fond, rezultă că, iniţial, administratorul
judiciar al debitoarei a solicitat pe data de 09.05.2017
acordarea unui nou termen de judecată, pentru a analiza
cererea suplimentară de admitere a creanţei acestui
creditor,  motivând că această cerere depusă la dosar în
perioada în care administrator judiciar era un alt practician
în insolvenţă, astfel că nu a avut posibilitatea de a analiza
această cerere și de a exprima un punct de vedere. 
Prin încheierea din data de 20.06.2017 administratorul
judiciar X a fost înlocuit cu Y.
Noul administrator judiciar a depus concluzii scrise la
dosar, din care reiese că nici acest administrator judiciar
nu a analizat cererea suplimentară de creanţă formulată
de creditorul din prezenta cauză, însă, a precizat că, în
măsura în care  se va proba că a fost depusă în termen, o
va analiza pe fondul acesteia, urmând a  înscrie creanţa cu
rangul de preferinţă  prevăzut de art. 161 pct. 5 din Legea
nr. 85/2014.  nistratorului judiciar fiind întemeiate.
Instanţa de apel constată că raportul de activitate nr. 1-
privind îndeplinirea atribuţiilor de către administratorul
judiciar al debitoarei, nr. 593/10.02.2017, întocmit de
administratorul judiciar X, a fost publicat în BPI la data
de 30.03.2017.  Însă, deși acest raport a fost întocmit la
trei luni după depunerea cererii de creanţă suplimentară
de către creditor, această cerere nu a fost analizată și nu  inserarea soluţiei asupra suplimentului cererii de admitere
s-a menţionat nici o soluţie a administratorului judiciar
cu privire la această cerere. Nici administratorul desemnat
16
DREPT COMERCIAL
Creanţă suplimentară. Obligarea administrato-
rului judiciar la soluţionarea cererii
Legea nr. 85/2014
ulterior în cauză nu a procedat la analizarea acestei
la data analizării cauzei în apel, administratorii judiciari
nu au procedat la analizarea acestei cereri. Or, omisiunea
analizării acestei cereri este imputabilă administratorilor
judiciari care nu  și-au îndeplinit atribuţiile stabilite de
lege și de judecătorul-sindic, în termenele legale. Această
pasivitate a practicianului în insolvenţă nu poate fi
invocată chiar de practician, în dovedirea caracterului
nefondat al contestaţiei la raport. 
Astfel fiind, instanţa de apel constată că adminis-
tratorul judiciar trebuia să analizeze de îndată cererea
de suplimentare a creanţei și să consemneze rezultatul
analizei sale în tabelul de creanţe și în raportul de activi-
tate. Prin urmare, sub acest aspect, contestaţia formulată
este fondată, astfel că se impunea admiterea acesteia de
către instanţa de fond. 
Având în vedere însă că administratorul judiciar nu
a analizat aspectele privitoare la formularea acesteia în
termen și nici caracterul fondat sau nefondat al acestei
cereri, instanţa nu poate obliga administratorul judiciar
să recunoască această creanţă, astfel că sub acest aspect
contestaţia creditoarei este neîntemeiată, apărările admi-
 
În consecinţă, văzând și dispoziţiile art. 480 alin. 1
C.proc.civ., va admite apelul și va schimba în parte sentinţa
apelată,  în sensul că va admite în parte contestaţia
formulată de creditoare împotriva raportului de activitate
nr. 593/10.02.2017, întocmit de administratorul judiciar
și îl va obliga pe acesta să completeze acest raport, prin 
a creanţei. 
Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing
 Drept administrativ

DREPT ADMINISTRATIV

Fonduri nerambursabile Finanţare nerambursabilă. Verificarea condiţiilor

de accesare
ICCJ, secţia de contencios administrativ și fiscal,
decizia nr. 620 din 19 februarie 2018

(cuvinte cheie: finanţare nerabursabilă, investiţii,

contract de finanţare, anulare act de control)

Verificarea formală a îndeplinirii condiţiilor de accesare a finanţării nerambursabile acordată unei

pensiuni, la momentul încheierii contractului, nu împiedică autoritatea – Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare
Rurală și Pescuit (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) – să verifice menţinerea acestor condiţii
și a scopului măsurii pe toată durata de derulare a contractului de finanţare, inclusiv din perspectiva celor
declarate iniţial, care coroborate cu activitatea ulterioară, pot conduce la concluzia existenţei unei nereguli.
Speţa: Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel București, la data de 23 iunie 2014, reclamanta SC Pensiunea
A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (Agenţia pentru Finanţarea
Investiţiilor Rurale):
- anularea Procesului-verbal de constatare înregistrat la APDRP nr. 11761 din 8 aprilie 2014 prin care s-a stabilit obligarea
societăţii reclamante la restituirea sumei de 876.645,4 RON reprezentând sprijin financiar nerambursabil aferent Contractului
nr. X din 19 mai 2010 și a Deciziei nr. 16721 din 21 mai 2014 de respingere a contestaţiei nr. 13358 din 22 aprilie 2014
formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare.
- anularea Notificării nr. 12937 din 16 aprilie 2014 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 463.958 RON, reprezentând
contravaloarea executării Scrisorii de garanţie bancară emise de B. SA la data de 26 august 2011, sumă executată în mod abuziv de pârâtă.
Prin sentinţa nr. 776 din 18 martie 2015, Curtea de Apel București a respins acţiunea, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC Pensiunea A. SRL a formulat recurs.
Recursul nu este fondat.

Un prim motiv de recurs, invocat de recurentă în
susţinerea ipotezei sale de nelegalitate a actului adminis-
trativ contestat, este acela că autoritatea contractantă, în
urma verificării documentaţiei, a fost cea care a aprobat
finanţarea proiectului și, mai mult, a achitat avansul și
două tranșe aferente acestuia.
În acest sens, se observă că potrivit reglementărilor
legale, una din principalele atribuţii ale AFIR este efec-
tuarea de controale, ori de câte ori se consideră necesar, la
beneficiarii proiectelor finanţate prin SAPARD și FEADR,
după efectuarea plăţii, pentru a stabili dacă eligibilitatea
și condiţiile acordării ajutorului financiar nerambursabil
continuă să fie respectate.
Astfel, deși la momentul încheierii contractului a
fost verificată, din punct de vedere formal, îndeplinirea
condiţiilor de eligibilitate, totuși la acel moment Agenţia
nu a avut la dispoziţie toate datele privind implementarea
proiectului și modalitatea de derulare a acestuia, astfel
încât este îndreptăţită ca pe perioadă de monitorizare să
supună beneficiarii unor controale ex post, tocmai pentru
stabilirea eventualelor nereguli, așa cum sunt ele definite
de O.U.G. nr. 66/2011.
Așadar, stabilirea faptului că la momentul încheierii
contractului au fost create condiţii artificiale pentru
accesarea finanţării, poate fi efectuată și ulterior acestui
moment, cu atât mai mult cu cât existenţa condiţiilor
artificiale se verifică atât în raport de conduita recu-
rentei-reclamante la momentul încheierii contractului cât
și în raport de activitatea sa ulterioară.
Prin urmare, verificarea formală a îndeplinirii condi-
ţiilor de accesare a finanţării, la momentul încheierii con-
tractului, nu împiedică autoritatea să verifice menţinerea
acestor condiţii și a scopului măsurii pe toată durata de
derulare a contractului, inclusiv din perspectiva celor
declarate iniţial, care coroborate cu activitatea ulterioară,
pot conduce la concluzia existenţei unei nereguli.
Este adevărat că AFIR avea obligaţia legala de a verifica
condiţiile de eligibilitate înainte de acordarea ajutorului,
însă atribuţiile intimatei pârâte de verificare a îndeplinirii
condiţiilor de eligibilitate se întind pe toată durata de
derulare a contractului, astfel că, dacă la momentul acordării
ajutorului, nu au existat toate premisele constatate ulterior,
nu se poate vorbi de faptul că prin depistarea acestora în
cadrul unei acţiuni de control ulterioare, autoritatea ar fi
săvârșit un abuz de putere publică.
Pentru toate aceste considerente, recursul a fost respins
ca nefondat.

Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing

17
 Drept penal

DREPT PENAL

Infracţiuni de corupţie şi de serviciu Trafic de influenţă. Variantă agravată. Art. 7 lit. b)

din Legea nr. 78/2000
I.C.C.J., secţia penală,  
decizia nr. 223 din 20 iunie 2017

(cuvinte cheie: corupţie, trafic de influenţă, C. pen., art. 291

circumstanţe agravante) Legea nr. 78/2000, art. 7 lit. b)

 Varianta agravată a infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000,
privitoare la săvârşirea faptei de către un judecător sau procuror, este aplicabilă numai în ipoteza în
care făptuitorul s-a folosit de calitatea prevăzută în art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 în raporturile cu
cumpărătorul de influenţă, întrucât, în caz contrar, ar exista o răspundere penală agravată obiectivă,
determinată de calitatea făptuitorului, independent de relevanţa acesteia în comiterea faptei de trafic
de influenţă. În consecinţă, în cazul în care, traficându-şi influenţa, judecătorul detaşat în cadrul unei
instituţii publice nu s-a folosit de calitatea de judecător, ci de funcţia în care a fost detaşat, nu sunt incidente
dispoziţiile art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 care reglementează varianta agravată a infracţiunii de trafic
de influenţă.      
Speţa: Prin sentinţa nr. 167/F din 19 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, în baza art. 290 alin. (1)
C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani
închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pentru o durată de 5 ani.
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen.
În baza art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi
art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pentru o durată de 5 ani.
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen.
În baza art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani, sporită cu 1 an, în
final, inculpatul A. urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen.,
pentru o durată de 5 ani.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională
Anticorupţie şi inculpatul A.
Apelurile sunt întemeiate.

În contextul examinării criticilor inculpatului cu pedeapsa prevăzută în art. 289 sau art. 291 C. pen., ale
referitoare la soluţia de condamnare pentru săvârşirea cărei limite se majorează cu o treime.
infracţiunii de trafic de influenţă, Înalta Curte de Casaţie şi
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, în
Justiţie va analiza şi susţinerile acestuia ce pun în discuţie
cazul acestei variante agravate a infracţiunii de trafic de
greşita reţinere a dispoziţiilor art. 7 lit. b) din Legea
influenţă, autorul are calitatea de judecător sau procuror şi
nr. 78/2000, cu motivarea că, la data la care se pretinde că
se prevalează de ea atunci când pretinde că are o influenţă
s-a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, inculpatul
asupra unui funcţionar public şi promite că-l va determina
era suspendat din funcţia de judecător.
pe acesta să aibă acea conduită care să satisfacă cerinţele
Potrivit art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, faptele cumpărătorului de influenţă.
de luare de mită sau de trafic de influenţă săvârşite de o
Cu alte cuvinte, pentru reţinerea variantei agravate
persoană care este judecător sau procuror se sancţionează
a infracţiunii de trafic de influenţă nu este suficient ca

Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing

18

subiectul activ să aibă calitatea prevăzută de lege, ci este
necesar ca el să o folosească în raportul său cu cumpărătorul
de influenţă.
Credibilitatea susţinerilor sale referitoare la influen-
ţarea funcţionarului public în sensul dorit de cumpărătorul
de influenţă derivă tocmai din această calitate afirmată de
făptuitor, doar într-o asemenea ipoteză fiind justificată
sancţionarea mai severă a infracţiunii de trafic de
influenţă. În caz contrar, s-ar ajunge la o răspundere penală
agravată obiectivă, determinată de o anumită calitate a
făptuitorului, independent de relevanţa acesteia în raport
cu fapta comisă.
În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, pe
de o parte, că în perioada 2013-2014, când se reţine că a
fost săvârşită infracţiunea de trafic de influenţă, inculpatul
A. avea calitatea de secretar de stat, funcţie pe care a
ocupat-o ca urmare a detaşării sale de la tribunalul unde
activa ca judecător.
Pe de altă parte, din declaraţiile martorului B. rezultă că
l-a cunoscut pe inculpat în vara anului 2013, iar în contextul
în care a aflat că acesta este secretar de stat, a avut mai multe
întâlniri cu el în care a discutat despre posibilitatea de a-l
ajuta în legătură cu dosarul aflat pe rolul unei curţi de apel
în care martorul era cercetat pentru evaziune fiscală, în
sensul obţinerii unei soluţii favorabile. Totodată, martorul
a arătat că a perceput faptul că inculpatul avea o influenţă
reală asupra judecătorilor, în condiţiile în care acesta i-a
spus că „toţi vin la el la minister şi au nevoie de el”, inclusiv
preşedintele completului de judecată din dosarul de la
curtea de apel, care era şi preşedintele instanţei, fapt de
care s-a convins atunci când, după o discuţie cu inculpatul,
i s-a admis o cerere de efectuare a unei expertize, deşi una
similară fusese anterior respinsă.
Prin urmare, traficându-şi influenţa, inculpatul nu s-a
prevalat de calitatea sa de judecător detaşat de la tribunal,
Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing
Drept penal
ci de aceea de secretar de stat, situaţie în care în sarcina
sa nu poate fi reţinută varianta agravată a infracţiunii de
trafic de influenţă prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen., cu
aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
Sub acest aspect apelul inculpatului este întemeiat şi
va fi admis, fiind înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 7
lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi condamnat inculpatul pentru
săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută
în art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea
nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.
În cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza
art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile
formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, cu privire la
individualizarea pedepselor şi de inculpatul A. împotriva
sentinţei nr. 167/F din 19 septembrie 2016 a Curţii de Apel
Bucureşti, Secţia I penală, a desfiinţat în parte sentinţa
penală atacată şi rejudecând, în principal:
A descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele
componente, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 7 lit. b)
din Legea nr. 78/2000 şi a condamnat pe inculpatul A. la
pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii
de trafic de influenţă prevăzută în art. 291 alin. (1)
C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea
art. 5 C. pen.
În baza art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat
inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani, sporită cu
1 an, în final inculpatul A. urmând a executa o pedeapsă
rezultantă de 5 ani închisoare; în baza art. 45 alin. (3)
lit. a) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute
în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., ca pedeapsă
complementară, pentru o durată de 5 ani, iar în baza
art. 45 alin. (5) C. pen., a interzis inculpatului drepturile
prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., ca
pedeapsă accesorie.
19
 Drept procesual penal

DREPT PROCESUAL PENAL

Suspendarea executării pedepsei Amenda penală. Nelegalitatea revocării suspen-

dării sub supraveghe a executării pedepsei
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală,
decizia nr. 594 din 25 mai 2018

(cuvinte cheie: suspendarea executării pedepsei cub

supraveghere, amendă penală, termen de încercare, NCPP, art. 96
legea penală mai favorabilă)

Este nelegală revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare,
întrucât prima instanţă a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa amenzii penale nu a închisorii.  

În acest sens, prin decizia nr.11/05.05.2016 a Înaltei comisă sun imperiul Codului penal din 1969), stabilirea
Curţi de Casaţie și Justiţie, Completul pentru dezlegarea și executarea pedepsei rezultante în urma revocării
unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în  suspendării sub supraveghere se realizează conform
Monitorul Oficial nr. 468 din 23 iunie 2016, s-a stabilit că, art. 96 alin. (4) și (5) din Codul penal, cu atât mai mult
în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform sunt aplicabile dispoziţiile noului Cod penal (art.96 alin.4
Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, în cazul și 5) în situaţia comiterii unei infracţiuni în termenul de
pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune încercare al suspendării sub supraveghere a executării
pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată pedepsei potrivit art. 861 din Codul penal, dar comisă după
printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea intrarea în vigoare a noului Cod penal. 
sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 861 din
Astfel, conform art.96 alin.4 Cod penal, dacă pe
Codul penal anterior și o infracţiune săvârșită în termenul
parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a
de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este
săvârșit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea
considerată legea nouă, stabilirea și executarea pedepsei
termenului și pentru care s-a pronunţat o condamnare la
rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere
pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen,
se realizează conform art. 96 alin. (4) și (5) din Codul penal. 
instanţa revocă suspendarea și dispune executarea
În cauză, inculpata a comis infracţiunea dedusă pedepsei. Per a contrario, dacă nu se dispune condamnarea
judecăţii după intrarea în vigoare a noului Cod penal, la pedeapsa închisorii  nu se mai revocă suspendarea sub
dar în termenul de supraveghere a executării pedepsei supraveghere a executării pedepsei. 
1 an și 6 luni închisoare, aplicată  prin sentinţa penală
Întrucât prima instanţă a dispus condamnarea incul-
nr. 2112/25.11.2013 a Judecătoriei Brăila, definitivă la
patei la pedeapsa amenzii penale nu se mai putea dispune
12.02.2014, prin care s-a dispus suspendarea sub supra-
revocarea suspendării sub supraveghere a executării
veghere a executării acestei pedepse. 
pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare și executarea acesteia. 
Având în vedere că prin decizia nr.11/05.05.2016
În cauză nu are aplicabilitate art.15 alin. 2 din Legea
a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Completul pentru
nr. 187/2013 și nici art. 83 Cod penal din 1969 deoarece
dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a
pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare nu fost suspendată
stabilit că în cazul unei infracţiuni săvârșite în termenul
condiţionat, potrivit art. 81 Cod penal din 1969, ci a fost
de încercare al suspendării sub supraveghere a executării
suspendată sub supraveghere, conform art.861 Cod penal
pedepsei potrivit art. 861 din Codul penal, pentru care
din 1969, situaţie în care se aplică art. 96 alin.4 Cod penal,
legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă
cum am arătat mai sus. 
(situaţie care presupune ca noua infracţiune să fie

Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing

20
 Drept procesual penal

DREPT PROCESUAL PENAL

Măsuri asigurătorii Competenţa judecătorului de cameră prelimi-

nară. Măsuri asigurătorii. Persoana juridică. Con-
I.C.C.J., secţia penală, cameră preliminară, testaţie. Bunuri ale inculpatului
încheierea nr. 630 din 14 noiembrie 2017

(cuvinte cheie: măsuri asigurătorii, persoană juridică,

infracţiune de corupţie, contestaţie împotriva ordonanţei C. proc. pen., art. 249, art. 250
procurorului, competenţă materială,
bunuri ale inculpatului)

În temeiul dispoziţiilor art. 250 alin. (51) C. proc. pen., în cazul în care, până la soluţionarea contestaţiei
împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii, a fost sesizată
instanţa prin rechizitoriu, competenţa de soluţionare a contestaţiei îi revine judecătorului de cameră
preliminară învestit în faza procesuală a camerei preliminare. Mai mult, instanţa supremă a hotărât că
măsurile asigurătorii pot fi dispuse asupra bunurilor aflate în proprietatea unei societăţi controlate de
inculpat, dacă din actele dosarului rezultă că bunurile sunt, în realitate, ale inculpatului.
Speţa: Prin ordonanţa nr. X./P/2016 din 25 septembrie 2017 a Parchetului de pe lângă ICCJ - DNA - Secţia de combatere
a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra unor bunuri
imobile deţinute în mod direct de inculpatul A., precum şi asupra unor bunuri mobile şi imobile deţinute în mod indirect de acelaşi
inculpat, prin intermediul societăţii B.
În ordonanţă s-a menţionat că măsura indisponibilizării bunurilor menţionate în cuprinsul său este instituită în vederea
confiscării speciale şi acoperirii pagubei cauzate părţii civile C. prin săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor şi instigare la
abuz în serviciu de către inculpatul A.
La data de 29 septembrie 2017, persoana interesată societatea B., prin avocat, a formulat prezenta contestaţie împotriva
măsurii asigurătorii instituite de DNA
Examinând contestaţia formulată de societatea B. în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate,
judecătorul de cameră preliminară constată că este nefondată.

Atunci când se dispune luarea unei măsuri asigurătorii,
inclusiv de către procuror în cursul urmăririi penale,
trebuie avute în vedere mai multe valori implicate în cauză,
respectiv se impune o evaluare a prejudiciului produs prin
infracţiune, valoarea sechestrată trebuie să fie apropiată de
cea a bunurilor care ar putea fi confiscate, după stabilirea
vinovăţiei, dacă se apreciază că se impune această măsură.
Indisponibilizarea bunului supus sechestrului presu-
pune că, odată luată măsura asigurătorie, inculpatul sau
suspectul nu mai poate înstrăina sau greva bunurile sau
veniturile supuse acesteia, astfel ca partea civilă să îşi
poată realiza creanţa născută din hotărârea de condamnare
la despăgubiri sau organul specializat să poată executa, în
cazul pedepsei pecuniare, sancţiunea respectivă ori măsura
confiscării, aplicată prin hotărârea de condamnare. Măsura
asigurătorie se dispune de organul judiciar în scopul
evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii
de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării
speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la
garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor
judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
Pornind de la aceste principii, judecătorul de cameră
preliminară mai constată că, potrivit dispoziţiilor art. 249
alin. (1) şi (2) C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi
penale, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă
motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăi-
narea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care
pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării
extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei
amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei
produse prin infracţiune. Măsurile asigurătorii constau în
indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin
instituirea unui sechestru asupra acestora.
Pe lângă prevederile generale ale art. 249 C. proc. pen.,
alte dispoziţii speciale cu privire la obligativitatea luării
măsurilor asigurătorii sunt incluse în Legea nr. 78/2000
privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor
de corupţie, în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi
sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea
unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării
terorismului şi în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi
combaterea evaziunii fiscale.
Prin ordonanţa nr. X./P/2016 din 25 septembrie 2017
a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
- Direcţia Naţională Anticorupţie s-a dispus, în temeiul
art. 249 alin. (1), (2), (4) şi (5) C. proc. pen., art. 32 şi art. 33

Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing

21
 Drept procesual penal

din Legea nr. 656/2002 instituirea sechestrului asigurător, Conform art. 249 alin. (4) C. proc. pen., măsurile
printre altele, şi asupra bunurilor imobile deţinute indirect asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării
de inculpatul A., prin intermediul societăţii B. extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau
inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau
Având în vedere dispoziţiile art. 33 din Legea
posesia cărora se află bunurile care urmează a fi confiscate.
nr. 656/2002, măsura de siguranţă a confiscării speciale
De asemenea, în speţă, procurorul a indicat în cuprinsul
a obiectului infracţiunii de spălare a banilor şi faptul că
ordonanţei necesitatea luării măsurii asigurătorii pentru
inculpatul A. este cercetat şi trimis în judecată pentru
recuperarea prejudiciului presupus cauzat prin faptele
infracţiunea de spălare a banilor, judecătorul de cameră
care au format obiectul urmăririi penale a inculpatului,
preliminară apreciază că în mod legal s-a dispus luarea
întinderea presupusului prejudiciu, dar şi datele/probele
măsurii asigurătorii, pentru a se împiedica înstrăinarea
din care rezultă, de o manieră rezonabilă în acest moment
bunurilor.
al procedurii judiciare, că acestea sunt deţinute, indirect,
De asemenea, având în vedere că măsurile asigurătorii de inculpat.
sunt instituţii de constrângere, având însă un caracter
Bunurile imobile situate în Bucureşti, str. Y. şi în
preventiv, dispuse de organele de urmărire penală pentru
localitatea Năvodari au fost sechestrate cu respectarea
buna desfăşurare a procesului penal şi asigurarea realizării
acestor dispoziţii legale.
obiectului acţiunilor exercitate în procesul penal, prin
luarea măsurii asigurătorii a sechestrului nu se poate Prin urmare, aşa cum s-a arătat, soluţionarea prezentei
susţine că s-a adus atingere dreptului la proprietate, contestaţii nu presupune verificarea temeiniciei măsurii
această ingerinţă fiind prevăzută de lege. de confiscare, care impune administrarea de probe, fiind
esenţialmente o chestiune pe fondul cauzei şi - deci - orice
În ceea ce priveşte critica contestatoarei în sensul că nu
consideraţii cu privire la posibilitatea dispunerii confiscării
poate fi dispusă măsura asigurătorie asupra unui bun ce
bunurilor în discuţie sunt premature; acestea vor forma
aparţine unei terţe persoane ce este străină de procedura
obiectul dezbaterilor pe fondul cauzei, în urma administrării
penală pendinte, judecătorul de cameră preliminară reţine,
de probe şi în condiţii de contradictorialitate, moment la
din actele existente la dosarul cauzei, că beneficiarul real
care se vor putea aduce în discuţie aspecte precum buna sau
al bunurilor mobile şi imobile ce figurează în proprietatea
reaua-credinţă a terţilor, caracterul simulat sau nesimulat
societăţii B. este inculpatul A.
al unor acte de înstrăinare, încheierea actului cu intenţia
Potrivit art. 250 alin. (1) C. proc. pen., „împotriva de a evita confiscarea, provenienţa bunului, acestea fiind
măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de specifice analizei instanţei prin dispunerea confiscării, ca
aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul dispoziţie a unei eventuale sentinţe de condamnare, iar nu
sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în la verificarea legalităţii măsurii sechestrului.
termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare
Se constată că în situaţia de faţă au fost identificate
a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la
bunuri aflate pe numele unei persoane juridice controlate de
judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar
inculpatul A., cercetat şi trimis în judecată pentru presupusa
reveni competenţa să judece cauza în fond.”
comitere a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi de
În acest moment procesual, judecătorul de cameră preli- spălare a banilor, fapte generatoare de prejudicii în sensul
minară verifică exclusiv condiţiile formale/legale pentru celor susţinute de actele de cercetare penală.
luarea măsurii asigurătorii - iar nu aspectele de temeinicie
Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră
care sunt supuse examinării completului de judecată
preliminară va respinge, ca nefondată contestaţia declarată
învestit cu judecarea pe fond a cauzei penale -, analizează
de petenta societatea B. împotriva ordonanţei de luare a
dacă sunt îndeplinite cerinţele generale prevăzute în
măsurilor asigurătorii.
art. 249 C. proc. pen.

Săptămâna Juridică nr. 8/2019 » Litteris e-Publishing

22
Săptămâna Juridică
Litteris
e-publishing

INFORMAŢII GENERALE:
Număr de exemplare pe an: 44
Număr de pagini: 24 / exemplar
Frecvenţa: săptămânală
În luna Iulie şi în luna August va apărea câte un singur număr

Litteris e-publishing
Str. Teiul Doamnei nr. 6, bl. 22, ap. 10
Cod 23581, Sector 2, Bucureşti
Tel 021.242.01.61
Mobil: 0745.327.443
Email: comenzi@saptamana-juridica.ro
redactie@saptamana-juridica.ro