Anul XI ▪ Nr.

10 11-17 martie 2019

Preţ: 8 lei apare în fiecare joi

Săptămâna
Juridică
Jurisprudenţă ›› Studii ›› Comentarii
Nu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine!

Director editorial Din cuprins

Adriana PENA ›› Uzucapiunea de 10 până la 20 de ani. Condiţia existenţei bune-credinţe
a uzucapantului la momentul dobândirii imobilului. Cauze de între-
Consiliu ştiinţific:
rupere a cursului prescripţiei achizitive
Prof. univ. dr.
Monna Lisa BELU MAGDO ›› Întreruperea perimării prin introducerea unei cereri de revizuire
Pavel PERJU ›› Acţiune în revendicare. Hotărâre judecătorească ce conţine motive
contradictorii
Colegiul de redacţie:
›› Disjungerea capătului de cerere având ca obiect încuviinţarea execu-
Lector univ. dr. tării silite. Pluralitate de debitori. Competenţă teritorială
Laura VLĂDUCĂ
›› Insolvenţă. Contestaţie la raportul asupra fondurilor şi planul de
Asist. univ. dr.
Andreia DOBRESCU distribuire publicat în BPI. Valorificarea unui drept de creanţă
conform precizării la declaraţia de creanţă, ulterior publicării tabe-
Lector univ. dr. lului definitiv consolidat de creanţe. Respingere
Mihai ŞTEFĂNOAIA
Lector univ. dr. ›› Desemnarea administratorului judiciar provizoriu. Prevalenţa cererii
Loredana Manuela MUSCALU formulate de creditor în acest sens
›› Stabilirea salariului la nivelul maxim aflat în plată prin raportare la
indemnizaţiile de care beneficiază personalul cu atribuţii în domeniul
asistenţei sociale
›› Anularea hotărârii de consiliu local prin care s-au aprobat rectificări
bugetare şi/sau virări de credite bugetare în competenţa consiliului
local fără a fi indicată sau prevăzută sursa de finanţare
›› Evaziune fiscală. Cauza specială de reducere a limitelor speciale de
pedeapsă prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005
›› Individualizarea obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) Cod penal
pe durata termenului de supraveghere, în cazul suspendării execu-
tării pedepsei sub supraveghere

Litteris
e-publishing

1
 Cuprins
DREPT CIVIL
Uzucapiunea de 10 până la 20 de ani. Condiţia exis-
tenţei bune-credinţe a uzucapantului la momen-
tul dobândirii imobilului. Cauze de întrerupere
a cursului prescripţiei achizitive « ICCJ, secţia I
civilă, decizia nr. 316 din 1 februarie 2018 .............. 4
DREPT PROCESUAL CIVIL
Întreruperea perimării prin introducerea unei
cereri de revizuire « ICCJ, secţia a II-a civilă, decizia
nr. 84 din 19 ianuarie 2018 ...................................... 6
Acţiune în revendicare. Hotărâre judecătorească
ce conţine motive contradictorii « I.C.C.J., secţia I
civilă, decizia nr. 571 din 22 februarie 2018 ............ 8
Disjungerea capătului de cerere având ca obiect
încuviinţarea executării silite. Pluralitate de debi-
tori. Competenţă teritorială « ICCJ, secţia I civilă,
decizia nr. 591 din 22 februarie 2018 ..................... 10
DREPT COMERCIAL
Insolvenţă. Contestaţie la raportul asupra fondu-
rilor şi planul de distribuire publicat în BPI.
Valorificarea unui drept de creanţă conform
precizării la declaraţia de creanţă, ulterior publi-
cării tabelului definitiv consolidat de creanţe.
Respingere « Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a
civilă, decizia nr. 977 din 14 mai 2018 ................... 11
Desemnarea administratorului judiciar provi-
zoriu. Prevalenţa cererii formulate de creditor în
acest sens « Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a
civilă, decizia nr. 223 din 7 februarie 2018 ............ 13
continuarea pe pagina următoare »
2
Index
A
Administrator judiciar ............................................. 13
Amendă penală ......................................................... 20
Asistență socială ....................................................... 14
B
Buna-credință ..............................................................4
C
Competență teritorială ............................................ 10
Condiții de studii ...................................................... 14
Conflict de competență ............................................ 10
Contestație ............................................................... 11
Contract de vânzare-cumpărare .................................4
Credite bugetare ....................................................... 16
D
Declarație de creanță ................................................ 11
Declinare de competență ......................................... 10
Disjungere ................................................................. 10
Drept la apărare ...........................................................8
Dreptul la liberă circulație ....................................... 21
E
Evaziune fiscală ........................................................ 17
Executare silită ......................................................... 10
F
Fonduri publice ........................................................ 14
G
Grad profesional ....................................................... 14
H
Hotărâre de consiliu local ........................................ 16
Hotărâre judecătorească .............................................8
I
Impozit pe cladiri ..................................................... 11
Insolvență ...........................................................11, 13
Instituție publică ...................................................... 14
continuarea pe pagina următoare »
 Cuprins (continuare)
J DREPTUL MUNCII
Just titlu ......................................................................4 Stabilirea salariului la nivelul maxim aflat în
plată prin raportare la indemnizaţiile de care
L beneficiază personalul cu atribuţii în domeniul
asistenţei sociale « Curtea de Apel Galaţi, secţia
Legea penală mai favorabilă ..................................... 20 conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 484
din 9 martie 2018 .................................................... 14
M
DREPT ADMINISTRATIV
Motive contradictorii ..................................................8
Anularea hotărârii de consiliu local prin care s-au
aprobat rectificări bugetare şi/sau virări de credite
P bugetare în competenţa consiliului local fără a fi
indicată sau prevăzută sursa de finanţare « Curtea
Perimare .......................................................................6
de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi
Pluralitate de debitori .............................................. 10
Prejudiciu .................................................................. 17 fiscal, decizia nr. 1713 din 24 septembrie 2018 ...... 16
Principiul autonomiei locale .................................... 16
Principiul contradictorialității ....................................8 DREPT PROCESUAL PENAL
Proprietate ...................................................................4
Evaziune fiscală. Cauza specială de reducere
a limitelor speciale de pedeapsă prevăzută de
R art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 « Curtea
de Apel Bucureşti, secţia penală, decizia nr. 812 din
Rectificare bugetară .................................................. 16
Reducerea limitelor de pedeapsă ............................. 17
31 mai 2018............................................................. 17
Revendicare .................................................................8 Amenda penală. Nelegalitatea revocării suspen-
Revizuire ......................................................................6 dării sub supraveghe a executării pedepsei
« Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, decizia nr. 594
S din 25 mai 2018 ...................................................... 20

Salarizare .................................................................. 14
Sursă de finanțare .................................................... 16
DREPT PENAL
Suspendarea executării pedepsei Individualizarea obligaţiilor prevăzute de art. 93
sub supraveghere ..............................................20, 21 alin. (2) Cod penal pe durata termenului de supra-
veghere, în cazul suspendării executării pedepsei
T sub supraveghere « Curtea de Apel Galaţi, secţia
penală, decizia nr. 925 din 26 septembrie 2018 ...... 21
Tabelul creanțelor ..................................................... 11
Termen de încercare ................................................. 20
Termen de supraveghere .......................................... 21

U
Uzucapiune ..................................................................4

3
 Drept civil

DREPT CIVIL

Proprietate Uzucapiunea de 10 până la 20 de ani. Condiţia

ICCJ, secţia I civilă,
decizia nr. 316 din 1 februarie 2018
(cuvinte cheie: proprietate, uzucapiune, buna-credinţă,
just titlu, contract de vânzare-cumpărare)
existenţei bune-credinţe a uzucapantului la
momentul dobândirii imobilului. Cauze de între-
rupere a cursului prescripţiei achizitive
C.civ. din 1864, art. 1895 – 1898

1. Prezumţia de bună-credinţă este suficient să existe la momentul „câștigării imobilului”, iar nu pe

întreaga durată a termenului uzucapiunii. Cum în cauză, „momentul câștigării imobilului” este data încheierii
actului juridic ce constituie justul titlu, instanţa avea obligaţia de a verifica dacă prezumţia bunei-credinţe a
fost răsturnată prin probe care să dovedească că la data dobândirii imobilului, pârâtul a fost de rea-credinţă.
Împrejurările ulterioare încheierii actului juridic ce constituie justul titlu, sunt irelevante sub aspectul
îndeplinirii condiţiei ca posesia să fie de bună-credinţă pentru a putea duce la dobândirea dreptului de
proprietate prin uzucapiunea de scurtă durată.
2. Actele civile translative sau constitutive de drepturi cu privire la imobilul uzucapat nu pot constitui o
cauză de întrerupere a cursului uzucapiunii, atâta timp cât nicio dispoziţie legală nu prevede în mod expres
că o astfel de împrejurare ar duce la întreruperea prescripţiei.

(…) Astfel cum rezultă din cuprinsul prevederilor
art. 1895 - 1898 C.civ. de la 1864, pentru ca uzucapiunea
de 10 până la 20 de ani să ducă la dobândirea dreptului de
proprietate, trebuie întrunite următoarele condiţii:
i) posesia să se întemeieze pe o justă cauză;
ii) posesorul să fie de bună-credinţă;
iii) cel care invocă uzucapiunea să fi exercitat posesia în
mod util timp de 10 - 20 de ani.
(i) Instanţa de apel a considerat că numai prima
condiţie, respectiv aceea care impune ca posesia să
se întemeieze pe o just titlu, este îndeplinită întrucât
contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtul
C. cu SC E. SA, autentificat sub nr. x din 08.10.1996, este
o „justă cauză” în sensul prevederilor art. 1895 și art.1897
C.civ. de la 1864.
Cum această dezlegare a curţii de apel nu a făcut
obiectul criticilor formulate prin motivele de recurs, ea a
intrat în putere de lucru judecat și nu va fi cenzurată de
instanţa de recurs în prezenta cale de atac.
(ii) Condiţia ca posesorul să fie de bună-credinţă
pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiunea
de 10 până la 20 de ani a fost considerată de către instanţa
de apel ca nefiind îndeplinită  în cauză, cu motivarea că
notările şi intabulările efectuate în cartea funciară în anul
2004 răstoarnă prezumţia de bună-credinţă care operează
în favoarea posesorului.
Pârâtul C. a criticat prin motivele de recurs această
dezlegare a instanţei de apel, iar criticile formulate sunt
întemeiate.
Potrivit art. 1898 alin. (2) C.civ. de la 1864: „este
destul ca buna-credinţă să fi existat la momentul
câștigării imobilului”. Cum în cauză, „momentul câștigării
imobilului” este data încheierii actului juridic ce constituie
justul titlu – 08.10.1996 –, instanţa de apel avea obligaţia
de a verifica dacă prezumţia bunei-credinţe (care, conform
art. 1899 alin. (2) C.civ. de la 1864, operează în favoarea
celui care invocă uzucapiunea) a fost sau nu răsturnată
prin probe care să dovedească că la aceea dată, a dobândirii
imobilului, pârâtul a fost de rea-credinţă.
Împrejurările ulterioare încheierii actului juridic ce
constituie justul titlu, analizate de instanţă, apărute în
cursul anului 2004, sunt irelevante sub aspectul îndeplinirii
condiţiei ca posesia să fie de bună-credinţă pentru a
putea duce la dobândirea dreptului de proprietate prin
uzucapiunea de 10 până la 20 de ani. Faţă de prevederile
exprese ale art. 1898 alin. (2) C.civ. de la 1864, este suficient
ca buna-credinţă să existe la data dobândirii imobilului
(„câștigării lui”, conform textului de lege menţionat),
iar nu pe întreaga durată a termenului uzucapiunii. Or,
instanţa de apel nu a analizat buna-credinţă a posesorului
la data dobândirii imobilului, așa cum în mod expres impun
prevederile art. 1898 alin. (2) C.civ. de la 1864, ci s-a raportat
la împrejurări ulterioare acestei date. Prin urmare, condiţia
bunei-credinţe a posesorului, astfel cum este reglementată
de legea aplicabilă cauzei, nu a făcut obiectul cenzurii
instanţei, curtea de apel nefăcând verificările de fapt
necesare pentru a stabili dacă, la data dobândirii imobilului,
această prezumţie de bună-credinţă a fost sau nu înlăturată.
(ii) În ceea ce privește termenul de uzucapiune, instanţa
de apel a considerat că dobândirea dreptului de proprietate

Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing

4

de către reclamante, în anul 2005, și introducerea cererii
de chemare în judecată ce constituie obiectul prezentului
dosar, în anul 2012, au întrerupt termenul uzucapiunii,
astfel încât nici condiţia ca posesia să fie exercitată în mod
util timp de 10 - 20 de ani nu este îndeplinită în cauză.
Nici această dezlegare a instanţei de apel nu este
corectă, motivele de recurs formulate de pârâtul C. sub
acest aspect fiind  întemeiate.
Astfel, potrivit art. 1863 - 1873 C.civ. de la 1864 și
art. 16 - 17 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia poate fi
întreruptă numai printr-o cerere de chemare în judecată sau
printr-un act de executare silită, iar cazurile de întrerupere
a prescripţiei sunt expres și limitativ prevăzute de lege.
Prin urmare, actele de înstrăinare a imobilului
uzucapat de către subdobânditori nu pot constitui o cauză
de întrerupere a uzucapiunii atâta timp cât nicio dispoziţie
legală nu prevede în mod expres că o astfel de împrejurare
ar duce la întreruperea cursului prescripţiei.
În ceea ce privește cererea de chemare în judecată,
Înalta Curte reţine că, deși aceasta constituie o cauză de
întrerupere a cursului prescripţiei reglementată legal,
pentru a avea acest efect, ea trebuie să se producă înăuntrul
termenului de uzucapiune, iar nu după împlinirea lui.
Prin urmare, introducerea de către reclamante a cererii
de chemare în judecată în anul 2012 nu poate duce la
întreruperea terenului de uzucapiune care a început să
curgă în anul 1996 și care, la data formulării cererii de
chemare în judecată, era deja împlinit.
Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing
Drept civil
În consecinţă, constatând că sunt justificate criticile
pârâtului cu privire la interpretarea greșită de către curtea
de apel a dispoziţiilor art. 1898 alin. (2) și art. 1895 C.civ.
de la 1864, Înalta Curte va admite, în temeiul art. 304
pct. 9 C.proc.civ., recursul declarat de pârâtul C.
Întrucât instanţa de apel nu a verificat dacă prezumţia
de bună-credinţă care, potrivit art. 1899 alin. (2) C.civ. de
la 1864, operează în favoarea pârâtului și care, conform
art. 1898 alin. (2). C.civ. de la 1864, este suficient să existe la
momentul „câștigării imobilului”, a fost sau nu răsturnată
la data încheierii actului juridic care constituie justul titlu
în cauză, iar aceste verificări vizează o situaţie de fapt, ce
nu poate fi lămurită în această fază procesuală, în temeiul
art. 312 alin. (3) C.proc.civ., Înalta Curte de Casaţie a casat
decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare instanţei
de apel.
Cu ocazia rejudecării, curtea de apel va administra
probele necesare pentru a verifica susţinerile părţilor
referitoare la condiţia exercitării cu bună-credinţă a
posesiei, însă aceste verificări vor fi raportate la momentul
„câștigării imobilului”, astfel cum în mod expres prevede
art. 1898 alin. (2). C.civ. de la 1864. Totodată, instanţa de
apel va avea în vedere împrejurarea că, potrivit textului de
lege menţionat, este suficient ca buna-credinţă să existe la
acel moment, că actele civile translative sau constitutive
de drepturi cu privire la imobilul asupra căruia se exercită
posesia nu constituie cauze de întrerupere a cursului
uzucapiunii și că orice cauză de întrerupere a cursului
prescripţiei achizitive (inclusiv cererea de chemare în
judecată), pentru a produce efecte, trebuie să se situeze
înăuntrul termenului de prescripţie.
5
 Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Perimare Întreruperea perimării prin introducerea unei

cereri de revizuire
ICCJ, secţia a II-a civilă,
decizia nr. 84 din 19 ianuarie 2018

(cuvinte cheie: perimare, revizuire) C. proc. civ., art. 249-250

Formularea unei cereri de revizuire este irelevantă în analiza motivului de întrerupere a perimării, întrucât
revizuirea este o cale de retractare și nu mai poate constitui o cauză pentru care s-ar impune suspendarea
judecăţii. Art. 249-250 C. proc. civ. reglementează expres cauzele de întrerupere și de suspendare a cursului
perimării și nu prevăd revizuirea printre motivele de întrerupere sau suspendare.
Speţa: Prin sentinţa civilă nr. 5317 din 20 octombrie 2011, Judecătoria Buftea a admis acţiunea formulată de reclamanţii
A., B., C. în contradictoriu cu pârâtul D., dispunând rezilierea contractului de închiriere din 23.11.2002 și evacuarea pârâtului
din imobilul situat în comuna Snagov, Judeţul Ilfov.
Împotriva sentinţei civile nr. 5317 din 20 octombrie 2011 a formulat apel D., iar prin Decizia civilă nr. 3719/A din
17 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a fost admisă excepţia perimării cererii de apel și în consecinţă s-a
constatat perimat apelul formulat de D., împotriva dentinţei civile nr. 5317 din 20 octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria
Buftea în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimaţii A., B. și C..
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, prin încheierea de ședinţă din data de 18.09.2012, Tribunalul,
având în vedere că dezlegarea pricinii atârna de existenţa sau neexistenţa unui drept care făcea obiectul unei alte judecăţi, a
dispus suspendarea judecării cauzei, conform dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 din vechiul C. proc. civ., până la soluţionarea
irevocabilă a dosarului nr. x/2013.
Prin încheierea din data de 23.06.2015, tribunalul a dispus menţinerea suspendării judecării cauzei. Așadar, dosarul
nr. x/2011 a fost suspendat până la soluţionarea cauzei ce făcea obiectul dosarului nr. x/2013, iar acest din urmă dosar a fost
soluţionat definitiv la data de 24.06.2016, prin decizia irevocabilă nr. 602/24.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel București.
La data de 23.06.2017 s-a fixat termen pentru repunerea cauzei pe rol din oficiu pentru constatarea perimări, iar la data de
04.10.2017 apelantul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei pentru continuarea judecăţii.
Instanţa de apel a constatat că, motivul suspendării cauzei dispusă de instanţă la data de 18.09.2012 a încetat la data de
24.06.2016 prin pronunţarea deciziei irevocabile din 24.06.2016 în dosarul nr. x/2013, moment de la care a început să curgă
termenul de perimare de 1 an prevăzut de art. 248 din vechiul C. proc. civ.
S-a apreciat că, termenul de perimare s-a împlinit la data de 24.06.2017, având în vedere faptul că cererea de repunere pe rol
formulată de apelant la data de 04.10.2017 s-a formulat după împlinirea termenului de perimare.
De asemenea, tribunalul a constatat că în cauză nu sunt incidente eventuale cauze de întrerupere sau suspendare a cursului
perimării în condiţiile art. 249 și art. 250 din vechiul C. proc. civ., tot astfel cum nici apelantul nu a relevat motive temeinice care
l-au împiedicat să solicite continuarea judecăţii după încetarea cauzei de suspendare.
Împotriva deciziei menţionate recurentul-pârât D. a declarat recurs.
Recursul nu este fondat.

În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acesta
este nefondat, întrucât din examinarea considerentelor
deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a aplicat corect
dispoziţiile art. 248 și art. 250 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., orice
cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs,
revizuire și orice cerere de reformare sau de revocare, se
perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas
în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Prin urmare, perimarea implică prezumţia de renunţare
tacită a părţii la judecată și constituie, totodată, o sancţiune
a pasivităţii ei, vizând orice cerere de chemare în judecată
sau de exercitare a unei căi de atac, operând de drept, la

Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing

6

împlinirea termenului legal, împotriva oricăror persoane
fizice, inclusiv a celor lipsite de capacitate, precum și a
oricăror persoane juridice. În consecinţă, revine părţii
obligaţia de a face dovada că nu a stat în pasivitate sau că
ar fi fost împiedicată de a stărui în judecată din pricina
unor împrejurări mai presus de voinţa sa.
Termenul de perimare începe să curgă de la data
ultimului act procedural făcut în cauză. El se întrerupe
prin îndeplinirea unui act de procedură în scopul judecării,
respectiv se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată
de a stărui în judecată din cauza unor împrejurări mai
presus de voinţa sa.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 311 din 15
noiembrie 2001, publicată în M. Of. nr. 25/17.01.2002, a
statuat că: „perimarea reprezintă o sancţiune procedurală
determinată de necesitatea de a curma starea de
incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse
judecăţii prin cererea lăsată în nelucrare timp de un an,
din vina părţii.”
După cum se poate observa, prin încheierea de ședinţă
din data de 18.09.2012, tribunalul, având în vedere
că dezlegarea pricinii atârna, în totul sau în parte, de
existenţa sau neexistenţa unui drept care făcea obiectul
unei alte judecăţi, a dispus suspendarea judecării cauzei,
conform dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 din vechiul
C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a dosarului
nr. x/2013. Așadar dosarul nr. x/2011 a fost suspendat
până la soluţionarea cauzei ce face obiectul dosarului
nr. x/2013, iar acest din urmă dosar a fost soluţionat
irevocabil la data de 24.06.2016, prin Decizia nr. 602 din
24 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel București.
În cauză în mod corect și cu aplicarea întocmai a dispo-
ziţiilor legale privind perimarea s-a statuat că motivul
suspendării cauzei dispusă de instanţă la data de 18.09.2012
a încetat la data de 24.06.2016, prin pronunţarea deciziei
Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing
Drept procesual civil
irevocabile din 24.06.2016 în dosarul nr. nr. x/2013,
moment de la care a început să curgă termenul de perimare
de 1 an prevăzut de art. 248 din C. proc. civ.
Astfel, termenul de perimare s-a împlinit la data de
24.06.2017, ceea ce a condus în mod evident la concluzia
că cererea de repunere pe rol formulată de apelant,
recurentul din prezenta cauză, la data de 04.10.2017 a
intervenit după împlinirea termenului de perimare.
Împrejurarea invocată de recurent cu privire la judecata
cererii de revizuire indicată expres în cererea de recurs,
nu poate constitui un motiv de întrerupere a perimării,
în sensul celor arătate de recurent, întrucât revizuirea
ce formează obiectul dosarului nr. x/2017, pe rolul
Tribunalului București, constituie o cale de retractare, și
nu mai poate constitui o cauză pentru care s-ar impune
suspendarea judecăţii. Textul art. 244 alin. (2) din
C. proc. civ. prevede în mod expres că suspendarea
dispusă în temeiul alin. (1) al aceluiași articol va dăinui
până când hotărârea pronunţată în pricina care a
motivat suspendarea a devenit irevocabilă. În consecinţă,
formularea oricărei căi extraordinare de atac, nu poate
justifica menţinerea suspendării în temeiul acestui text de
lege. Totodată, faţă de dispoziţiile art. 249 și art. 250 din
C. proc. civ., ce reglementează expres cauzele de întreru-
pere și de suspendare a cursului perimării, formularea
cererii de revizuire este lipsită de relevanţă, nefiind
prevăzută printre motivele de întrerupere sau suspendare.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă
legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia
de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii
sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află
și este absolută, întrucât este reglementată de norme
imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar și în
interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
În consecinţă, Înalta Curte, va respinge ca nefondat
recursul declarat în prezenta cauză.
7
 Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Hotărâre judecătorească Acţiune în revendicare. Hotărâre judecătorească

ce conţine motive contradictorii
I.C.C.J., secţia I civilă,
decizia nr. 571 din 22 februarie 2018

(cuvinte cheie: revendicare, hotărâre judecătorească,

motive contradictorii, drept la apărare, principiul NCPC, art. 488 alin. (1) pct. 6
contradictorialităţii)

În cazul unei acţiuni în revendicare, instanţa de judecată trebuie să analizeze titlurile de proprietate
evocate de părţi și nu să se mărginească la a relata situaţia de fapt astfel cum rezultă din probele dosarului.
În speţă, Înalta Curte apreciază ca fiind contradictorii considerentele prin care instanţa de apel, reţinând
calitatea reclamantei de titular al dreptului de proprietate, dar și de posesor/detentor în relaţia cu pârâta,
a constatat că această calitate nu poate bloca accesul reclamantei la acţiunea în apărarea dreptului său de
proprietate, îndreptată împotriva pârâtei, care nu este nici proprietar, nici posesor sau detentor al bunului
revendicat.
Speţa: Prin Decizia civilă nr. 363 din 31 mai 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ
și fiscal, a respins apelul declarat de către apelanta-pârâtă Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A.
Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 509 din 29 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/88/2014,
în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.A., ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa.
Recursul este fondat.

În temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., la termenul
la care s-a judecat pricina, 22 februarie 2018, instanţa de
recurs, din oficiu, a pus în discuţia părţilor, cu respectarea
principiului dreptului de apărare și a principiului
contradictorialităţii, motivul de ordine publică reglementat
de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cu care:
„Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază
sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive
străine de natura cauzei”.
Motivul șase din configuraţia art. 488 C. proc. civ.
privește nelegalitatea pentru nemotivarea hotărârii judecă-
torești, deoarece, astfel trebuie calificată și o hotărâre
care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive
contradictorii ori numai motive străine pricinii.
În speţa de faţă, considerentele, deși prezente și legate
de natura cauzei, vor fi găsite contradictorii de către Înalta
Curte, în sensul celor ce urmează în continuare.
Așadar, având a clarifica chestiunea admisibilităţii
acţiunii în revendicare imobiliară, prin prisma calităţii
reclamantei de posesor deplin al bunurilor revendicate în
cauză, Curtea de apel a reţinut că „ obiectul cauzei constă
în obligarea pârâtei Compania Naţională Administraţia
Porturilor Maritime S.A. Constanţa de a-i lăsa reclamantei
S.C. A. S.A. în deplină proprietate și posesie următoarele
bunuri imobile: platformă de beton situată în spatele
cheului depozit minereu - nr. inventar x, PIF din 12.01.1998,
suprafaţă 17.618 mp, DO 6.2.1, platformă de beton
situată în spatele cheului depozit minereu (macadam) -
nr. inventar x, PIF din 12.01.1998, suprafaţă 21.611
mp, DO 6.2.1 și platforma montaj la danele de minereu
(macadam) - nr. inventar x, PIF din 12.01.1998, suprafaţă
10.000 mp, DO 6.2.1, așadar o acţiune în revendicare.
În ceea ce privește dispoziţiile de drept material
aplicabile în cauză, Curtea a reţinut incidenţa art. 563
alin. (1) C. civ., potrivit cărora „Proprietarul unui bun
are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă
persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea,
dreptul la despăgubiri, dacă este cazul. (…).”
Prin urmare, câtă vreme textul de lege desemnează
drept titular al acţiunii în revendicare pe proprietarul
bunului, rezultă că și în ipoteza în care acesta are stăpânirea
materială a bunului, însă nu în exercitarea prerogativelor
de proprietar, ci în temeiul unor contracte de închiriere,
poate să ceară apărarea dreptului său de proprietate de la
pârâtul care se comportă ca un proprietar.
De altfel, chiar apelanta susţine, în cadrul acestui
motiv de apel, faptul că reclamanta nu este proprietar al
platformelor, însă are deplina lor posesie.
Contrar acestei susţineri, Curtea observă că posesia
reclamantei asupra menţionatelor platforme nu este una

Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing

8

pentru sine, reclamanta fiind un detentor precar în relaţia
cu pârâta, calitate conferită prin contractele de închiriere
încheiate între părţi. Or, această calitate nu poate bloca
accesul reclamantei la acţiunea în apărarea dreptului său
de proprietate, câtă vreme aceasta se legitimează procesual
ca proprietar al platformelor, context în care dezlegarea
dată de prima instanţă excepţiei inadmisibilităţii acţiunii
este corectă”.
În contextul acestor considerente, Înalta Curte
amintește că, acţiunea în revendicare este acea acţiune
în justiţie prin care reclamantul, care pretinde că este
proprietarul unui bun individual determinat cu privire la
care a pierdut posesia, solicită obligarea pârâtului, care
stăpânește bunul respectiv, să îi recunoască dreptul de
proprietate și să îi restituie bunul.
Înalta Curte constată că instanţa de apel, deși a stabilit
corect obiectul și limitele învestirii în cauză, a reţinut,
în mod contradictoriu, în considerente, că acţiunea în
revendicare imobiliară aparţine titularului dreptului de
proprietate, care are și stăpânirea materială a bunului
revendicat.
În acest sens a reţinut, în mod expres, că posesia
reclamantei asupra menţionatelor platforme nu este una
pentru sine, reclamanta fiind un detentor precar în relaţia
cu pârâta, calitate conferită prin contractele de închiriere
încheiate între părţi.
Reţinând că reclamanta are proprietatea, dar și deplina
posesie asupra bunurilor revendicate, considerente care,
în raport cu textul de lege invocat, doctrina de specialitate,
dar și cu jurisprudenţa constantă în materie, ar conduce la
soluţia respingerii acţiunii în revendicare, instanţa de apel
a constatat că acţiunea pendinte este nu numai admisibilă,
dar și întemeiată.
Cum în cazul acţiunii în revendicare, reclamantul
dobândește posesia asupra bunului revendicat, ca efect
accesoriu al admiterii acesteia, Înalta Curte apreciază ca
fiind contradictorii considerentele prin care Curtea de
apel, reţinând calitatea reclamantei de titular al dreptului
de proprietate, dar și de posesor/detentor în relaţia cu
pârâta, a constatat că această calitate nu poate bloca
accesul reclamantei la acţiunea în apărarea dreptului său
de proprietate, îndreptată împotriva pârâtei, care nu
este nici proprietar, nici posesor sau detentor al bunului
revendicat.
Tocmai datorită specificului său, acţiunea în revendicare
nu trebuie confundată cu acţiunea posesorie, care este
Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing
Drept procesual civil
acţiunea prin care reclamantul urmărește să păstreze ori
să redobândească posesia, ca simplă stare de fapt, fără
însă a pune în discuţie existenţa dreptului de proprietate
asupra bunului.
Instanţa de apel nu a făcut o delimitare a acţiunii în
revendicare de acţiunea posesorie, în condiţiile în care a
reţinut că reclamanta se legitimează ca titular al dreptului
de proprietate asupra imobilelor revendicate în baza
Hotărârii Guvernului României nr. 19 din 10.01.1991
și procesului-verbal de predare-primire din 20.02.1991,
probaţiunea administrată atât în primă instanţă, cât și
în apel relevând fără dubiu că bunurile în litigiu au fost
predate reclamantei, fiind destinate activităţii de minereu,
așadar, deservind din punct de vedere tehnic și funcţional
terminalul societăţii reclamante SC A. S.A.
Pe de altă parte, reţinând temeinicia acţiunii în reven-
dicare, de esenţa căreia este analiza titlurilor de proprietate
evocate de părţi, instanţa de apel nu face nicio referire în
considerentele hotărârii pronunţate cu privire la titlul
pârâtei, în condiţiile în care, prin motivele de apel aceasta
a invocat că cele trei platforme maritime revendicate
sunt în proprietatea Companiei Naţionale Administraţia
Porturilor Maritime S.A., că prin încheierea între părţi a
procesului-verbal nr. x din 11.10.1999 aceasta are un titlu
suficient pentru dobândirea dreptului de proprietate și
că, prin încheierea acestui proces-verbal și a contractului
de închiriere nr. x din 01.01.2005 reclamanta nu este
proprietară a bunurilor revendicate, ci doar posesoare a
acestora.
Instanţa de apel nu a procedat la compararea titlurilor
de proprietate care, așa cum s-a arătat în precedent, este
de esenţa revendicării, mărginindu-se la a relata situaţia
de fapt astfel cum rezultă din probele dosarului.
Concluzionând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre
judecătorească care cuprinde motive contradictorii,
eliptice, ce au generat nelămurirea aspectelor legate de
revendicarea imobilelor în litigiu, Înalta Curte constată că
nu este lămurită situaţia de fapt sub aspectele relevate și
nu se poate verifica aplicarea corectă a legii în cauză.
Neputând exercita un control de legalitate asupra
acestor chestiuni, care nu au fost lămurite de instanţele de
fond și, de asemenea, neputând priva părţile de un grad de
jurisdicţie prin rezolvarea lor direct în recurs, Înalta Curte,
coroborând art. 488 alin. (1) pct. 6 cu dispoziţiile art. 497
C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtă, va casa
decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceiași
curte de apel.
9
 Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Competenţă Disjungerea capătului de cerere având ca obiect

încuviinţarea executării silite. Pluralitate de
ICCJ, secţia I civilă, debitori. Competenţă teritorială
decizia nr. 591 din 22 februarie 2018

(cuvinte cheie: competenţă teritorială, conflict de competenţă,

declinare de competenţă, disjungere, executare silită, C. proc. civ., art. 112, art. 651
pluralitate de debitori)

În absenţa unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanţa de executare în caz
de pluralitate de debitori cu sedii sau domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispoziţiile art. 112
C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa
competentă pentru oricare dintre aceștia, text legal ce reglementează prorogarea legală de competenţă în
cazul pluralităţii de pârâţi.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de
competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul cauzei, în legătură cu care s-a ivit conflictul
negativ de competenţă, îl constituie cererea de încuviinţare
a executării silite formulată de B.E.J., A., în temeiul titlului
executoriu reprezentat de biletul la ordin, emis la data de
7 octombrie 2015, privind pe creditoarea SC D. SRL, în
contradictoriu cu debitoarea  SC B. SRL, cu sediul în sat
Nucet, com. Chiojdeanca, judeţul Prahova și cu debitorul
C., cu domiciliul în sat Tovărășia, com. Milosești, judeţul
Ialomiţa.
În materia executării silite, sunt relevante pentru
stabilirea competenţei dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I
C. proc. civ., în temeiul cărora instanţa de executare este
judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării
organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul
debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
În cauză, executarea silită a fost îndreptată împotriva
a doi debitori solidari -  SC B. SRL  și C., având sediul și
respectiv, domiciliul, diferite, considerent pentru care, în
raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ.,
competenţa, ca instanţă de executare, ar reveni atât
Judecătoriei Slobozia, cât și Judecătoriei Ploiești.
Înalta Curte constată că, în absenţa unui text de lege
special care să reglementeze cum se determină instanţa
de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii
sau domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie,
dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de
chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă
la instanţa competentă pentru oricare dintre aceștia, text
legal ce reglementează prorogarea legală de competenţă în
cazul pluralităţii de pârâţi. De asemenea, devin aplicabile
prin analogie și dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., potrivit
cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe
deopotrivă competente.
În cauza dedusă judecăţii, prin depunerea cererii de
încuviinţare a executării silite la Judecătoria Slobozia, în
exercitarea atribuţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 666
C. proc. civ., executorul judecătoresc a ales între cele două
instanţe deopotrivă competente, fixând, în mod definitiv,
competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea
instanţei de la domiciliul debitorului persoană fizică,
respectiv instanţei de la domiciliul debitorului C., aflat în
sat Tovărășia, comuna Milosești, judeţul Ialomiţa.
Dispunând disjungerea capătului de cerere având
ca obiect încuviinţarea executării silite cu privire la
debitoarea SC B. SRL, în mod eronat Judecătoria Slobozia
a înţeles să invoce din oficiu excepţia necompetenţei
teritoriale în dosarul nou-format, având în vedere că
măsura disjungerii, fiind o instituţie pusă de legiuitor la
dispoziţia instanţei de judecată atât în scopul unei mai
bune administrări a justiţiei, cât și pentru respectarea
dispoziţiilor legale care impun soluţionarea cauzelor
într-un termen rezonabil, nu putea fi folosită ca
argument pentru dezinvestirea instanţei prin invocarea
necompetenţei teritoriale.
În consecinţă, având în vedere că, prin cererea formulată
la data de 8 decembrie 2017, executorul judecătoresc
a sesizat mai întâi Judecătoria Slobozia, instanţă de
executare competentă în raport de sediul unuia dintre cei
doi debitori, faţă de dispoziţiile legale mai sus-menţionate,
aparţine acestei instanţe competenţa teritorială de
soluţionare a cauzei având ca obiect „încuviinţare executare
silită”.

Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing

10
 Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Insolvenţă Insolvenţă. Contestaţie la raportul asupra fondu-

Curtea de Apel București, secţia a VI-a civilă,
decizia nr. 977 din 14 mai 2018
(cuvinte cheie: insolvenţă, contestaţie, declaraţie de creanţă,
tabelul creanţelor, impozit pe cladiri)
rilor şi planul de distribuire publicat în BPI. Valo-
rificarea unui drept de creanţă conform precizării
la declaraţia de creanţă, ulterior publicării tabelului
definitiv consolidat de creanţe. Respingere
Legea 85/2014, art. 102 alin. (6),
art. 159 alin. (1), art. 161 pct. 5

  Pe calea contestaţiei împotriva planului de distribuire, apelanta-creditoare încearcă să obţină

valorificarea unui drept de creanţă conform precizării la declaraţia de creanţă, ulterior publicării tabelului
definitiv consolidat de creanţe. 
Întocmirea planului de distribuire s-a făcut potrivit tabelului definitiv consolidat, în care creditoarea
apare cu ordinea de prioritate prevăzută la art. 161 pct. 5 din lege, cu o creanţă de (....) lei. În condiţiile în
care niciunul din aceste tabele nu a fost contestat de apelantă, susţinerile formulate de acestea cu privire la
existenţa unei creanţe de felul celei afirmate nu pot fi avute în vedere. 
Speţa: Prin sentinţa civilă nr. 510 din 01.02.2017 pronunţată de Tribunalul București au fost respinse contestaţiile
formulate de creditorii  APB 01, prin SCA V&V, și DVBL S 2 împotriva intimatului IGF EC IPURL, administrator judiciar al
SC MII SRL, ca  neîntemeiate. 
Tribunalul a reţinut următoarele: 
Prin sentinţa civilă nr. 9756 din data de 04.12.2014, instanţa a admis cererea creditorului împotriva debitorului. În temeiul
art. 72 alin. 6 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, a deschis procedura generală
împotriva debitorului.
Potrivit  art. 161  din Legea  nr. 85/2014, creanţele se plătesc, în cazul falimentului, în următoarea ordine: 1. taxele, timbrele
sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezentul titlu, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și
administrarea bunurilor din averea debitorului. 
În cadrul procedurii insolvenţei debitoarei SC MII SRL, lichidatorul judiciar a procedat la valorificarea bunului imobil
reprezentat de apartamentul   compus din 2 camere si dependinţe, situat în București. Conform raportului de evaluare administrat
în cauza, imobilul are o valoare de 256.264 fără TVA. 
În urma valorificării s-a încasat suma de 243.248  lei, care a fost distribuită astfel:  B T – 198.385,84 lei, M.M. – 1000 lei,
UNPIR O – 2.918,98 lei, T și A SPRL 3282, 6 lei și IGF EC IPURL – 35.714,60 lei. 
S-a invocat de către creditorul APB 01 faptul că se bucură de un privilegiu imobiliar cu rang ipotecar asupra imobilului
valorificat, astfel că creanţa  acestuia se achită cu prioritate faţă de creanţa B T. 
Creanţa creditorului este în suma de 40.880,67 lei din care suma de 38.835,02 lei  reprezintă creanţa anterioară datei
deschiderii procedurii și sumele de 2020 lei si 25,65 lei  reprezintă creanţe curente reprezentând contribuţiile la cotele de
întreţinere și penalităţile aferente acumulate în perioada ianuarie 2016 – martie 2016, între data deschiderii procedurii și data
trecerii la procedura falimentului. 
În tabelul definitiv publicat în BPI nr. 3509/19.02.2016 creditorul a fost trecut cu  creanţa în suma de 38.885,02 lei. 
În tabelul suplimentar publicat în BPI nr. 11040/06.06.2016, creditorul a fost trecut cu o creanţă în sumă de 2045,65 lei
la ordinea de preferinţă prevăzută de art. 161 pct. 8 din Legea  nr. 85/2014. În tabelul suplimentar rectificat publicat în BPI
nr. 12354 din 24.06.2016, creditorul a fost trecut cu o creanţă în sumă de 2045,65 lei. În tabelul definitiv consolidat publicat în
BPI nr.  18471/12.10.2016 creditorul a fost trecut cu o creanţă în sumă de 40.885,67 lei la ordinea de preferinţă prevăzută de
art. 161 pct. 8 din lege. 
Tabelele de creanţă nu au fost contestate de către creditor în conformitate cu  dispoziţiile art. 111 din legea nr. 85/2014. 
Distribuirea sumelor se face în ordinea prevăzută de art. 161 din lege, conform tabelului definitiv consolidat. Creanţa creditorului
este înscrisa în tabelul definitiv consolidat  la ordinea de preferinţă prevăzută de art. 161 pct. 8 din legea nr. 85/2014. Atâta vreme cât
tabelele întocmite în cauză nu au fost contestate sub aspectul  înscrierii creanţei ca ordine de preferinţă conform art. 161 pct. 8 din Legea
nr. 85/2014, creditorul  nu poate  interveni  în  procedura distribuirii să pună în discuţie caracterul garantat  al creanţei sale. 

Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing

11
 Drept comercial

Prin urmare, contestaţia creditorului ABP 01 este neîntemeiată. 

În ceea ce privește creanţa creditorului DVBL S 2, aceasta  este în suma de 23.767 lei și reprezintă impozit aferent imobilului
înstrăinat pentru care a fost  formulata precizarea de creanţa nr. 10538  din 06.02.2017. 
Se arata ca în mod greșit nu au fost achitate impozitele aferente bunului înstrăinat, acestea încadrându-se în prevederile
art. 159 alin. 1 ce prevăd achitarea cu prioritate a  sumelor reprezentând: taxe, timbre și orice alte cheltuieli aferente vânzării
bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea acestor bunuri, precum și cheltuielile avansate
de creditor în cadrul procedurii de executare silită, creanţele furnizorilor de utilităţi născute ulterior deschiderii procedurii. 
Se menţionează de către lichidatorul judiciar faptul că nu a fost formulată de către  creditor nicio cerere de plată conform
art. 102 alin. 6 din lege care prevede că creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în
procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.
Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanţele născute după data deschiderii procedurii de faliment. 
Creditorul a fost înscris în tabelul suplimentar rectificat cu suma de 613.799 lei. În tabelul definitiv consolidat a fost înscris cu
suma de 628.639 lei. La data de 09.02.2017 a fost înregistrată în dosar precizare la declaraţia de creanţă    formulată de creditor
prin care s-a solicitat un debit în sumă de 634.322 lei reprezentând  impozit auto (6042 lei), impozit clădiri (627.206 lei),
impozit teren în folosinţă (18 lei), amenzi contravenţionale (1000 lei)  și cheltuieli de executare (56 lei). S-a solicitat să se aibă 
in vedere dispoziţiile art. 102 alin. 6 din lege pentru creanţele curente, fără a fi defalcată  suma reprezentând creanţă curentă
pentru a fi analizată prin prisma dispoziţiilor art. 102 alin.  6 din lege. 
Distribuirea sumelor a fost făcută conform ordinii de preferinţă prevăzute de  dispoziţiile art. 161 din lege, creditorul având
o creanţa înscrisă conform ordinii de preferinţă  prevăzută de art. 161 pct. 5 din legea nr. 85/2014. 
Faţă de aceste considerente, contestaţia a fost apreciată ca neîntemeiată. 
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea DVBL S 2.
Apelul nu este fondat.

Pe calea contestaţiei împotriva planului de distribuire, ordinea de prioritate prevăzută la art. 161 pct. 5 din lege,
apelanta-creditoare încearcă să obţină valorificarea unui cu o creanţă de 628.639 lei. 
drept de creanţă conform precizării la declaraţia de creanţă
În condiţiile în care niciunul din aceste tabele nu a fost
datată la 06.02.2017, ulterior publicării tabelului definitiv
contestat de apelantă, susţinerile formulate de acestea cu
consolidat de creanţe. 
privire la existenţa unei creanţe de felul celei afirmate nu
Din conţinutul acestei cereri rezultă intenţia creditoarei pot fi avute în vedere. 
de a fi înscrisă în tabelul de creanţe cu o sumă mai mare
Prin raportare la înscrisurile doveditoare invocate și
decât cea admisă, făcându-se referire la dispoziţiile art. 102
precizările succesive a aceleiași creanţe bugetare, Curtea
alin. 6 referitor la creanţele născute în cursul procedurii. 
constată că apelanta nu a invocat înscrisul ce reprezintă
Din actele dosarului și prin raportare la susţinerile titlu de creanţă în accepţiunea legii speciale, ci un act de
lichidatorului judiciar, rezultă că această cerere nu a fost constatare intern, fără efecte faţă de debitoare. Mai mult,
soluţionată până la acest moment.  din susţinerile apelantei nu se poate determina modul în
care a ajuns la cuantumul precizat, mai ales că diferenţa
Apelanta susţine că suma de 23.767 lei este o creanţă
dintre precizarea de creanţă și valoarea înscrisă în tabelul
curentă, reprezentând impozit pe clădiri aferent bunului
consolidat este net inferioară. 
imobil vândut, ce trebuia să beneficieze de ordinea de
prioritate prevăzută la art. 159 alin. 1 din Legea 85/2014.  Pentru considerentele expuse, Curtea a respins apelul
ca nefondat. 
Întocmirea planului de distribuire s-a făcut potrivit
tabelului definitiv consolidat, în care creditoarea apare cu

Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing

12
 Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Insolvenţă Desemnarea administratorului judiciar provi-

zoriu. Prevalenţa cererii formulate de creditor în
Curtea de Apel București, secţia a VI-a civilă, acest sens
decizia nr. 223 din 7 februarie 2018

(cuvinte cheie: insolvenţă, administrator judiciar) Legea nr. 85/2014

Articolul 45 alin. (1) lit. d) teza a III-a din Legea nr. 85/2014 prevede cu claritate că, atunci când atât
debitorul cât și creditorul solicită desemnarea câte unui administrator judiciar, va avea prevalenţă cererea
creditorului, fără alte distincţii.  
Speţa: Prin încheierea din 06.11.2017, Tribunalul București a admis cererea debitoarei M-H SRL și, în temeiul art. 71
alin. 1 din Legea nr. 85/2014, a deschis procedura generală de insolvenţă împotriva debitorului. În temeiul art. 66 alin. 6 din
Legea nr. 85/2014 a dispus atașarea dosarului nr. 1xxx/3/2015 la dosarul nr. 3xxx/3/2017 și a calificat cererea formulată de
creditorul A R A SA, prin lichidatorul judiciar KPMG R SPRL,  drept declaraţie de creanţă și a desemnat, la cererea creditoarei,
administrator judiciar provizoriu pe EI SPRL, cu o remuneraţie de 3.000 lei din averea debitorului. 
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă  a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile pentru deschiderea
procedurii. 
În ceea ce privește administratorul judiciar, în temeiul art.45 alin.1 lit. d din lege, potrivit cărora are prevalenţă cererea
creditorului și reţinând manifestarea de voinţă a creditorului ARA SA, a fost desemnat practicianul în insolvenţă propus de
creditor, acesta fiind cel care a indicat în cadrul ofertei depuse suficiente elemente pentru a aprecia asupra disponibilităţii sale de
timp și de resurse umane, precum și experienţa necesară preluării dosarului, conform art. 57 alin.1 din lege. 
Împotriva acestei încheieri a declarat apel debitoarea, solicitând modificarea ei în parte, în sensul desemnării administratorului
judiciar G G E, propus de către debitoare. 
În motivare, a arătat apelanta că desemnarea administratorului s-a realizat cu încălcarea art. 45 alin. 1 lit. d, teza I din
L 85/2014. În opinia apelantei, trebuia desemnat practicianul în insolvenţă propus de către debitor, dacă cererea îi aparţine
acestuia. Cererea creditorului A a fost conexată și recalificată ca fiind declaraţie de creanţă, în temeiul art. 66 alin. 6 din lege. 
Consideră apelanta că, prin modalitatea de reglementare, legiuitorul a înţeles să acorde prevalenţă soluţionării cererii
debitorului, întrucât numai dacă aceasta se respinge se vor soluţiona cererile creditorilor ca cereri de deschidere a procedurii. În
aceste condiţii, apreciază apelanta, judecătorul ar fi obligat să se pronunţe numai în limitele acestei cereri, desemnând practicianul
propus de către debitoare, cererea creditorului A nefiind analizată de judecătorul sindic. 
În opinia apelantei, nu pot fi aplicate în speţă dispoziţiile art. 45 lit. d din L 85/2014, întrucât legiuitorul a prevăzut în
mod expres modul de soluţionare în cazul pluralităţii de cereri de deschidere a procedurii. Declaraţia de creanţă va face obiectul
verificării conform art. 58 din L 85/2014, existând chiar posibilitatea ca aceasta să nu fie admisă la masa credală. 
Apelul nu este fondat.

Apelanta propune o interpretare eronată a prevederilor
legale incidente în cauză.  de creditor, chiar dacă creanţa nu este supusă analizei
Art. 45 alin. 1 lit. d teza a III-a din Legea nr. 85/2014
prevede cu claritate că, atunci când atât debitorul, cât și
creditorul, solicită desemnarea câte unui administrator
judiciar, va avea prevalenţă cererea creditorului, fără alte
distincţii. 
Recalificarea cererii creditorului ca declaraţie de
creanţă nu echivalează, astfel cum propune debitoarea,
cu o înlăturare completă a analizării acesteia, judecătorul
sindic fiind pe deplin învestit cu examinarea cererii
creditorului de numire a administratorului judiciar propus
la acest moment.  Prin urmare, doar în lipsa unei cereri
a creditorilor, va fi numit administratorul provizoriu
propus de către debitor.  Această interpretare, adoptată
de judecătorul sindic, este în deplină concordanţă cu
ansamblul prevederilor L 85/2014, întrucât potrivit art. 57
alin. 2 și 3, desemnarea administratorului judiciar definitiv
este un drept exclusiv al creditorilor, fără ca legea să
permită debitorului vreo opţiune în acest sens, indiferent
de modalitatea în care procedura a fost deschisă. 
Prin urmare, va fi respins apelul ca nefondat. 

Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing

13
 Dreptul muncii

DREPTUL MUNCII

Salarizare Stabilirea salariului la nivelul maxim aflat în

plată prin raportare la indemnizaţiile de care
Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte beneficiază personalul cu atribuţii în domeniul
de muncă și asigurări sociale, asistenţei sociale
decizia nr. 484 din 9 martie 2018

(cuvinte cheie: salarizare, asistenţă socială, instituţie publică, OUG nr. 57/2015
grad profesional, condiţii de studii, fonduri publice)

Contrar instanţei de fond, Curtea a apreciat că nu trebuie realizată o aplicare de plano a efectelor Deciziei
32/2015 a ÎCCJ cu ignorarea împrejurării că reclamanta nu îndeplinește atribuţii în domeniul asistenţei
sociale și nu își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială. Este adevărat că
începând cu data de 09.04.2015, voinţa legiuitorului a fost de a elimina discriminările salariale existente între
persoane care ocupă aceleași funcţii, în aceleași condiţii de studii și vechime, însă din probele administrate
nu s-a dovedit că reclamanta îndeplinește aceleași atribuţii cu cele ale persoanei faţă de care a solicitat a se
face raportarea la stabilirea salariului de încadrare. 
Speţa: Prin cererea înregistrată la nr. 2050/91/2017 reclamantul, salariat în cadrul Primăriei comunei X, judeţul X, a
chemat în judecată pârâta Primăria municipiului X, pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligate la emiterea unor
noi dispoziţii de reîncadrare și stabilirea salariului aferent treptei I de salarizare, grad profesional superior, gradaţia 5, la
nivel maxim aflat în plată, prin raportare la aceeași funcţie, grad, vechime în muncă, aceleași condiţii de studii, conform OUG
nr. 57/2015, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu luna aprilie 2015, luna intrării în vigoare a Legii
nr. 71/2015 și plata diferenţelor salariale dintre salariul actual efectiv acordat și salariul maxim stabilit în plată la nivelul
instituţiei până la data punerii în executare a hotărârii ce se va pronunţa, sume actualizate, plus dobânda legală. 
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că pârâtul i-a stabilit eronat drepturile salariale prin raportare la drepturile
cuvenite treptei de salarizare. Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare și lasă la aprecierea instanţei temeinicia și legalitatea
acţiunii formulată de reclamantă. 
Prin sentinţa nr. 2590/1.11.2017 a Tribunalului Vrancea a fost admisă cererea reclamantei și obligată pârâta să stabilească
reclamantei începând cu luna aprilie 2015, salariul de încadrare pentru funcţia de inspector cls. I grad profesional superior, gradaţia
5 la nivelul maxim aflat în plată în cadrul Primăriei …, prin raportare la aceleași condiţii de studii conform OUG nr. 57/2015. 
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta UAT criticând-o sub aspectul greșitei aplicări a normelor de drept material.
În motivarea recursului, a arătat că funcţia cu care aceasta solicită egalizarea este cea de inspector, clasa I grad profesional
superior, gradaţia 5, în cadrul Serviciului Public Local de Asistenţă Socială din subordinea  Consiliului local. 
Retribuţia reclamantei a fost stabilită în baza art. I. al. 4 din Legea 293/25.11.2015  care prevedea majorarea cuantumului
brut al salariilor de bază cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015. 
Retribuţia pentru funcţia cu care se solicită egalizarea a fost stabilită pe de o parte în  temeiul art. I al OUG nr. 70/4.11.2014
în temeiul art. II (I) din Legea 293/25.11.2015, prin care se majorează cuantumul brut al salariului de bază cu 100 lei, și pe de
altă parte  în temeiul art.II(I) din Legea 293/25.11.2015, prin care se majorează cuantumul brut al salariului de bază cu 25 %
faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015. 
Funcţia ocupată de reclamantă și funcţia faţă de  care se solicită egalizarea,  sunt funcţii diferite din instituţii diferite pentru
care au existat reglementări salariale diferenţiate, respectiv familia ocupaţionala administraţie și personalul din sistemul public
de asistenţă socială, așa cum reiese și din organigrama depusă la dosar în primă instanţă. 
Recursul   de   faţă   este   fondat.

În prezenta cauză, motivarea instanţei de fond, bazată
exclusiv pe concluzia aplicabilităţii de plano a Deciziei
32/2015 a ÎCCJ nu este de natură a respecta exigenţele
unui proces echitabil, în condiţiile în care nu se raportează
la o situaţie de fapt concreta prin examinarea situaţiei
reclamantului, ci s-a mulţumit doar să enunţe la modul
general normele legale pe care le-a apreciat ca fiind incidente. 
Fără a nega obligativitatea deciziei mai sus amintite,
Curtea de Apel reţine însă că judecătorul fondului nu a
manifestat rol activ pentru a cerceta situaţia reclamantei

Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing

14

rezumându-se la o analiză pur formală.  Mai precis,
soluţia instanţei de fond de a obliga pârâta să stabilească
reclamantei începând cu luna aprilie 2015, salariul de
încadrare pentru funcţia de inspector cls. I grad profesional
superior, gradaţia 5 la nivelul maxim aflat în plată în cadrul
Primăriei …, prin raportare la aceleași condiţii de studii
conform OUG nr. 57/2015 nu ţine seama de realitatea
obiectivă că reclamanta nu îndeplinește atribuţii în
domeniul asistenţei sociale și nu își desfășoară activitatea
în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială. 
Astfel, chiar daca începând cu data de 09.04.2015,
voinţa legiuitorului a fost de a elimina discriminările
salariale existente între persoane care ocupă aceleași
funcţii, în aceleași condiţii de studii și vechime, instanţa
de fond nu a fost în măsura să stabilească în concret ca în
cadrul aceleiași autorităţi sau instituţii publice, respectiv
în cadrul pârâtei UAT Municipiul …, s-au acordat pentru
funcţii similare salarii de bază sau sporuri mai mari decât
cele avute de către reclamantă.  De altfel, instanţa nu a
analizat în parte situaţia reclamantei, deși așa cum rezulta
din cuprinsul întâmpinării pârâta a arătat că aceasta
beneficiază de un salariu stabilit la nivelul maxim al
funcţiei pe care o ocupa.  din probele administrate nu s-a dovedit că reclamanta
Este adevărat că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 70/2014
privind salarizarea personalului din cadrul sistemului
public sanitar și sistemului public de asistenţă socială în
anul 2015: “începând cu 1 ianuarie 2015, pentru personalul
din cadrul sistemului public sanitar, inclusiv unităţi
medico- sociale, și al sistemului public de asistenţă socială,
Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing
Dreptul muncii
cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de
bază/salariilor funcţiei de bază, astfel cum a fost acordat
pentru luna decembrie 2014, se majorează cu 100 lei”. 
Art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind apro-
barea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015
pentru modificarea și completarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte
măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru
modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind
înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, prevede:
“începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015,
cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei
de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de
încadrare de care beneficiază personalul din cadrul
sistemului public de asistenţă socială, astfel cum este definit
în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind
salarizarea personalului din cadrul sistemului public
sanitar și sistemului public de asistenţă socială în anul
2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25%
faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015”. Insă
îndeplinește aceleași atribuţii cu cele ale persoanei faţă de
care a solicitat a se face raportarea la stabilirea salariului
de încadrare. 
Faţă de cele mai sus menţionate, urmează să fie admis
recursul, casată sentinţa și în rejudecare respinsă acţiunea
ca fiind nefondată. 
15
 Drept administrativ

DREPT ADMINISTRATIV

Acte ale autorităţilor publice
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios
administrativ și fiscal,
decizia nr. 1713 din 24 septembrie 2018
Anularea hotărârii de consiliu local prin care
s-au aprobat rectificări bugetare şi/sau virări de
credite bugetare în competenţa consiliului local
fără a fi indicată sau prevăzută sursa de finanţare

(cuvinte cheie: hotărâre de consiliu local, rectificare

bugetară, credite bugetare, sursă de finanţare, Legea nr. 73/2006
principiul autonomiei locale)

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, instanţa de recurs a apreciat că respectarea principiului
autonomiei locale financiare prevăzut de art. 16 din Legea nr. 73/2006 și a competenţei conferite de
art. 19  în  aprobarea și rectificarea bugetelor nu trebuie realizată cu ignorarea uneia dintre regulile bugetare
prevăzută de art. 14 alin. 4 din aceeași lege, conform căreia  nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate
fi angajată, ordonanţată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și
surse de finanţare. Această  sursă  de finanţare  are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea ei, spre
a evita consecinţele negative, pe plan economic și social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire.
Sursa de finanţare nu a fost prevăzută nici măcar în documentaţia care a stat la baza emiterii hotărârilor de
consiliu local contestate. 
Speţa: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. …/91/2017, reclamantul Prefectul Judeţului … a chemat în
judecată pârâtul Consiliul Local a orașului … pentru ca, prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea hotărârilor nr. … și
…/2017 privind alocarea unor sume de bani din bugetul local pentru diverse cheltuieli. 
Prin sentinţa civilă nr. …/...2018 a Tribunalului Vrancea s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca
neîntemeiat și a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul   Prefectul Judeţului … în contradictoriu cu intimatul Consiliul
Local …,  ca neîntemeiată. 
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs reclamantul Prefectul Judeţului.
Recursul este fondat.

Hotărârile contestate reprezintă în fapt rectificări Întrucât legalitatea unor acte administrative este
bugetare și/sau virări de credite bugetare în competenţa examinată prin raportare la situaţia de fapt și dispoziţiile
consiliului local.  legale de la momentul emiterii acestora; Curtea constată
că motivul de nelegalitate invocat de recurenta reclamantă
Deși intimatul pârât și judecătorul fondului au evocat
este fondat, acesta neputând fi înlăturat prin emiterea
dispoziţiile Legii nr. 73/2006, au făcut acest lucru în mod
ulterioară a unei HCL de modificare și completare, mai
selectiv cu sublinierea doar a principiului autonomiei locale
ales că primele hotărâri ale consiliului local au fost deja
financiare prevăzut de art. 16 și a competenţei conferite de
executate. 
art. 19  în aprobarea și rectificarea bugetelor cu ignorarea
uneia dintre regulile bugetare  prevăzută de art. 14 alin. Instanţa de recurs constată că aceeași regulă a fost
4 din aceeași lege, conform căreia  nicio cheltuială din stabilită și în art. 138 alin. 5 din Constituţie în ceea ce
fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanţată privește bugetul public naţional, fiind binecunoscută
și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu jurisprudenţa Curţii Constituţionale de admitere a excep-
are prevederi bugetare și surse de finanţare. Această  sursă  ţiilor de neconstituţionalitate în cazul încălcării acestor
de finanţare  are semnificaţia venitului necesar pentru dispoziţii. 
suportarea ei, spre a evita consecinţele negative, pe plan
Pentru aceste motive, va admite recursul, va casa în
economic și social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără
parte sentinţa recurată și în rejudecare va admite acţiunea,
acoperire. Pe de altă parte, așa cum a susţinut recurenta,
va anula HCL nr. 11/2017, nr. 14/2017, nr. 15/2017,
sursa de finanţare nu a fost prevăzută nici măcar  în
nr. 16/2017, nr. 19/2017, nr. 26/2017, nr. 33/2017 și
documentaţia care a stat la baza emiterii hotărârilor de
nr. 44/2017. Vor fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei
consiliu local contestate. 
recurate, care nu sunt contrare prezentei. 

Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing

16
 Drept procesual penal

DREPT PROCESUAL PENAL

Recucerera pedepsei Evaziune fiscală. Cauza specială de reducere

a limitelor speciale de pedeapsă prevăzută de
Curtea de Apel București, secţia penală, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005
decizia nr. 812 din 31 mai 2018

(cuvinte cheie: reducerea limitelor de pedeapsă,

evaziune fiscală, prejudiciu) Legea nr. 241/2005

Prin Decizia nr. 9/15.III.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie – Secţia penală, privind dezlegarea
unei chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial din data de 11.V.2017, s-a stabilit că dispoziţiile
art. 10 alin. (1) din Legea nr.241/2005 reglementează o cauză de reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter
personal. Așadar, pentru a beneficia de dispoziţia specială de la art. 10 alin. (1) din Legea nr.241/2005,
autorul infracţiunii de evaziune fiscală trebuie să acopere, integral, prejudiciul material pe care l-a cauzat.
În acest caz, apelantul-inculpat a făcut dovada că a acoperit din bani proprii, proveniţi dintr-un împrumut în
nume personal, doar o parte din prejudiciul material cauzat, în timp ce cea mai mare parte a despăgubirilor
civile au fost plătite de partea responsabilă civilmente, cu sume provenind din încasările din vânzări. În
această situaţie, nu poate fi reţinută în favoarea inculpatului cauza specială de reducere a limitelor speciale
de pedeapsă, prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, care este de natură personală
Speţa: Prin sentinţa penală nr. 492/9.III.2018, din dosarul nr. 23583/3/2017, Tribunalul București – Secţia I Penală: 
În temeiul art. 9, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35, alin. (1), C.pen. și art. 396, alin. (10)
C.pr.pen., l-a condamnat pe inculpatul W. J. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii de evaziune
fiscală, în formă continuată, cu pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b) și g)
C.pen., pe durata de 1 an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. 
În temeiul art. 91 C.pen., a dispus suspendarea sub supraveghere, pe termenul de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor
art. 92, C.pen., calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei penale, 
(...) A luat act că partea responsabilă civilmente S.C. „P.I.” S.R.L. a plătit părţii civile Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală suma de 121.422 lei, prejudiciul material. 
În temeiul art. 397 alin. (1) C.pr.pen., raportat la art. 19 C.pr.pen., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală, obligându-l pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. „P.I.” S.R.L. să-i
plătească obligaţiile fiscale accesorii aferente sumei de 121.422 lei, calculate de la data scadenţei obligaţiei de plată și până la
data plata integrală a debitului, 
Prin Încheierea de ședinţă din Camera de Consiliu din data de 17.XI.2017, din dosarul nr.23583/3/2017/a1, Judecătorul
de Cameră preliminară de la Tribunalul București - Secţia I penală, în temeiul art. 346 alin. (1) C.pr.pen., a constatat legalitatea
sesizării instanţei de judecată, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii. 
La termenul de judecată din data de 9.II.2018, inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate, prevăzută de art. 396
alin. (10) C.pr.pen., și a arătat că este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii. 
Instanţa de fond a reţinut că, prin Rechizitoriul din data de 8.VI.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București,
din dosarul nr. 1797/P/2016, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului W. J., în stare de libertate, pentru săvârșirea
infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea
art.35 alin. (1) C.pen., reţinându-se, pe situaţia de fapt, că, în calitate de asociat și administrator al S.C. „P.I.” S.R.L., în cursul
anului 2015, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, nu a înregistrat în evidenţa financiar-contabilă și nu a
declarat organelor fiscale livrări de mărfuri în valoare de 304.995,68 lei, astfel că a creat bugetului general consolidat al statului
un prejudiciu material în sumă de 121.422 lei, compus din suma de 72.853 lei, reprezentând T.V.A., și suma de 48.569 lei,
reprezentând impozit pe profit. 
În motivare, după ce a redat conţinutul rechizitoriului, a adăugat, în mod propriu, că împrejurările de fapt rezultă din
coroborarea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv sesizarea formulată de către Direcţia
Generală Antifraudă Fiscală, însoţită de înscrisurile întocmite cu ocazia efectuării controlului la S.C. „P.I.” S.R.L., raportul de
constatare tehnico-știinţifică contabilă, întocmit de către inspectorii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul
București, declaraţiile de recunoaștere ale inculpatului de la urmărirea penală și de la cercetarea judecătorească. 

Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing

17
 Drept procesual penal

La individualizarea judiciară a pedepsei închisorii, a avut în vedere limitele speciale ale pedepsei închisorii reduse cu o treime,
potrivit art. 396 alin. (10) C.pr.pen., criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C.pen., și anume natura
infracţiunii, împrejurările și modalitatea de comitere, respectiv inculpatul, în calitate de administrator al S.C. „P.I.” S.R.L., s-a
sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin omisiunea de a înregistra în evidenţele financiar-contabile și de a declara
organelor fiscale livrări de mărfuri, cu efectul prejudicierii materiale a bugetului general consolidat al statului cu suma totală
de 121.422 lei, perioada de timp relativ redusă în care a comis fapta penală, perioada de timp care s-a scurs de la data săvârșirii
faptei penale, circumstanţele personale favorabile ale inculpatului, în vârstă de 29 ani, cu un grad mediu de instrucţie, integrat
social și familial, fără antecedente penale, a avut o atitudine procesuală sinceră încă de la începutul procesului penal. A arătat
că nu este întemeiată solicitarea inculpatului de a se reţine în favoarea sa cauza de reducere a pedepsei închisorii prevăzută de
art. 10 din Legea nr. 241/2005, întrucât, prin Decizia nr. 9/15.III.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie - Secţia penală,
privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 reglementează o cauză de
nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal.
A avut în vedere faptul că patrimoniul părţii responsabile civilmente S.C. „P.I.” S.R.L. este distinct de patrimoniul inculpatului,
iar, conform celor două ordine de plată care fac dovada plăţii prejudiciului material, la rubrica „plătitor” este menţionată partea
responsabilă civilmente S.C. „P.I.” S.R.L. 
Referitor la modalitatea de executare, a apreciat că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 91
alin. (1) C.pen., privind suspendarea sub supraveghere, respectiv cuantumul pedepsei închisorii aplicate, împrejurarea că
inculpatul nu are antecedente penale, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii și a avut
o bună conduită în societate anterior comiterii infracţiunii, fiind integrat social. 
Pe latură civilă, a constatat că, în procedura de Cameră preliminară, persoana vătămată Statul Român, prin Agenţia Naţională
de Administrare Fiscală, prin adresa nr. AJR 25106/20.VII.2017, s-a constituit parte civilă cu suma de 121.422 lei, la care se
adaugă obligaţiile fiscale accesorii, de la data la care obligaţia a devenit scadentă și până la data executării integrale a plăţii. 
A constatat că partea responsabilă civilmente S.C. „P.I.” S.R.L. a acoperit prejudiciul material, în sumă de 121.422 lei, prin
ordinele de plată din datele de 31.III.2016 și 7.II.2018. 
A mai arătat că, deși a admis acţiunea civilă pentru plata accesoriilor fiscale, nu se pot lua măsuri asigurătorii, întrucât
organele fiscale pot declanșa, neîntârziat, procedura punerii în executare silită a creanţelor bugetare, potrivit legislaţiei în materie. 
În termen legal, inculpatul a declarat apel.
Apelul este fondat.

(...) În baza tuturor înscrisurilor, a fost întocmit, de
către inspectorii antifraudă C. D.-G. și T. G. din cadrul
Parchetului de pe lângă Tribunalul București, raportul de
constatare, prin care s-a stabilit că nu au fost înregistrate
în evidenţa financiar-contabilă mărfuri vândute, în valoare
estimată de 303.555 lei, astfel că a fost creat bugetului
general consolidat al statului un prejudiciu material în
sumă de 121.422 lei, compus din suma de 72.853 lei,
reprezentând T.V.A., și suma de 48.569 lei, reprezentând
impozit pe profit.  La acestea, se adaugă declaraţiile
constante de recunoaștere ale inculpatului. 
Cât privește apelul, prin care apelantul-inculpat a
solicitat reţinerea dispoziţiilor art.10, alin. (1) din Legea
nr. 241/2005, constată că, la primul termen de judecată,
din data de 9.II.2018, inculpatul a depus la dosar fotocopia
ordinului de plată nr. (..), în sumă de 85.767 lei (fila 33,
dosar de fond) și ordinul de plată nr. 2/7.II.2018, în sumă
de 35.655 lei, în original (fila 32, dosar de fond), ambele către
Raiffeisen Bank. Prin urmare, prejudiciul material efectiv, în
sumă de 121.422 lei, a fost acoperit anterior primului termen
de judecată. Însă, după cum, de altfel, a constatat instanţa
de fond, plătitor este S.C.„P.I.” S.R.L., și nu inculpatul, în
calitatea sa de administrator, în condiţiile în care patrimoniul
persoanei juridice este distinct de patrimoniul persoanei
fizice, care, în acest caz, răspunde penal.  plătit din sume proprii.
În apel, au fost depuse înscrisuri noi, care să ateste
provenienţa acestei sume plătite cu titlu de prejudiciu
material. 
În ceea ce privește prima plată, din data de 31.III.2016,
a constatat că, potrivit extrasului de cont de la Raiffeisen
Bank, în contul bancar al S.C. P.I.” S.R.L., inculpatul a depus,
pe data de 25.III.2016, suma de 40.000 lei, reprezentând
încasări din vânzări, iar, pe data de 31.III.2016, suma de
30.000 lei, cu titlu de credit către societatea comercială,
pe urmă, la aceeași dată, de 31.III.2016, a fost întocmit
ordinul de plată, pentru suma de 85.767 lei, cu titlu
de parte din prejudiciul material (filele 23 și 24, dosar
de apel). A mai depus apelantul-inculpat, în fotocopie
neatestată, contractul de împrumut nr.(..), încheiat între
W. W., în calitate de împrumutător, care este asociat și
administrator la aceeași societate comercială, și inculpat,
în calitate de împrumutat, pentru suma de 130.000 lei
(fila 31, dosar de apel), precum și contractul de împrumut
nr.(..), încheiat între inculpat, în calitate de împrumutător,
și S.C. „P.I.” S.R.L., în calitate de împrumutat, pentru suma
de 30.000 lei (fila 30, dosar de apel). Prin urmare, parte din
prima plată, mai precis suma de 40.000 lei, din suma de
85.767 lei, provine din încasările din vânzări ale societăţii
comerciale, astfel că nu se poate susţine că inculpatul a
 

Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing

18

Cât privește restul de prejudiciu material, în sumă
de 35.655 lei, care a fost plătită tot din contul societăţii
comerciale, a constatat, conform extraselor de cont, că
au fost depuse, din încasări vânzări, pe data de 11.I.2018
suma de 30.000 lei, pe data de 25.I.2018 suma de 70.000
lei, iar pe data de 31.I.2018 suma de 53.600 lei, pentru ca,
pe data de 7.II.2018, să fie plătită părţii civile, prin ordin
de plată, suma de 35.655 lei. Prin urmare, cea de-a doua
plată a fost efectuată, în integralitate, cu banii proveniţi
din încasările din vânzări ale societăţii comerciale, și nu cu
banii personali ai inculpatului.  reduse cu o treime, ca efect al reţinerii circumstanţei
Prin decizia nr. 9/15.III.2017 a Înaltei Curţi de
Casaţie și Justiţie – Secţia penală, privind dezlegarea
unei chestiuni de drept, din dosarul nr. 9131/2/2011*,
publicată în Monitorul Oficial din data de 11.V.2017,
s-a stabilit că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea
nr.241/2005 reglementează o cauză de reducere a
limitelor de pedeapsă cu caracter personal. Așadar, pentru
a beneficia de dispoziţia specială de la art. 10 alin. (1) din
Legea nr. 241/2005, autorul infracţiunii de evaziune fiscală
trebuie să acopere, integral, prejudiciul material pe care l-a
cauzat. În acest caz, apelantul-inculpat a făcut dovada că
a acoperit din bani proprii, proveniţi dintr-un împrumut
în nume personal, doar o parte din prejudiciul material
cauzat, în timp ce cea mai mare parte a despăgubirilor
civile au fost plătite de partea responsabilă civilmente,
cu sume provenind din încasările din vânzări. În această
situaţie, nu poate fi reţinută în favoarea inculpatului cauza
specială de reducere a limitelor speciale de pedeapsă,
prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, care
este de natură personală. Cu atât mai mult nu poate fi
reţinută reglementarea pe care o avea art.10 alin. (1) din
Legea nr.241/2005 înainte de 1.II.2014, când a intrat în
Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing
Drept procesual penal
vigoare Legea nr.255/2013, atâta timp cât infracţiunea a
fost comisă în cursul anului 2015. Însă, Curtea a apreciat
că repararea, din sursă proprie, a unei părţi din prejudiciul
material constituie o dovadă a căinţei active a inculpatului,
care va fi valorificată, prin reţinerea circumstanţei
atenuante judiciare prevăzută de art.75, alin. (2), lit. a)
C.pen., referitoare la efortul inculpatului de a diminua
consecinţele infracţiunii, cu efectul reducerii cu o treime
a limitelor speciale ale pedepsei închisorii, potrivit art. 76
alin. (1) C.pen.. Prin urmare, limitele speciale ale pedepsei,
atenuante judiciare, și reduse cu încă o treime, potrivit
art. 396 alin. (10) C.pr.pen., sunt cuprinse între 10 luni și
20 zile închisoare și 3 ani, 6 luni și 20 zile închisoare. Curtea
a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare, situată
în imediata apropiere a limitei minime speciale, astfel cum
a fost redusă, urmând să păstreze durata termenului de
încercare de 3 ani al suspendării sub supraveghere, stabilit
de prima instanţă. 
În consecinţă, Curtea, în temeiul art. 421, pct. 2 lit. a)
C.pr.pen., a admis apelul formulat de apelantul-inculpat
W.J. împotriva sentinţei penale nr. 492/9.III.2018 a
Tribunalului București – Secţia I penală, din dosarul
nr. 23583/3/2017, pe care a desfiinţat-o, în parte, și,
rejudecând pe fond, în temeiul art. 9, alin. (1), lit. b)
din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1),
C.pen., art. 75 alin. (2), lit. a) C.pen., raportat la art. 76,
alin. (1), C.pen., și art.396 alin. (10) C.pr.pen., a condamnat
pe inculpatul W. J. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru
comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă
continuată, apoi a menţinut celelalte dispoziţii ale
sentinţei penale.
19
 Drept procesual penal

DREPT PROCESUAL PENAL

Suspendarea executării pedepsei Amenda penală. Nelegalitatea revocării suspen-

dării sub supraveghe a executării pedepsei
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală,
decizia nr. 594 din 25 mai 2018

(cuvinte cheie: suspendarea executării pedepsei

sub supraveghere, amendă penală, termen NCPP, art. 96
de încercare, legea penală mai favorabilă)

Este nelegală revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare,
întrucât prima instanţă a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa amenzii penale nu a închisorii.  

În acest sens, prin decizia nr.11/05.05.2016 a Înaltei comisă sun imperiul Codului penal din 1969), stabilirea
Curţi de Casaţie și Justiţie, Completul pentru dezlegarea și executarea pedepsei rezultante în urma revocării
unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în  suspendării sub supraveghere se realizează conform
Monitorul Oficial nr. 468 din 23 iunie 2016, s-a stabilit că, art. 96 alin. (4) și (5) din Codul penal, cu atât mai mult
în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform sunt aplicabile dispoziţiile noului Cod penal (art.96 alin.4
Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, în cazul și 5) în situaţia comiterii unei infracţiuni în termenul de
pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune încercare al suspendării sub supraveghere a executării
pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată pedepsei potrivit art. 861 din Codul penal, dar comisă după
printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea intrarea în vigoare a noului Cod penal. 
sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 861 din
  Astfel, conform art.96 alin.4 Cod penal, dacă pe
Codul penal anterior și o infracţiune săvârșită în termenul
parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a
de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este
săvârșit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea
considerată legea nouă, stabilirea și executarea pedepsei
termenului și pentru care s-a pronunţat o condamnare la
rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere
pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen,
se realizează conform art. 96 alin. (4) și (5) din Codul
instanţa revocă suspendarea și dispune executarea
penal. 
pedepsei. Per a contrario, dacă nu se dispune condamnarea
În cauză, inculpata a comis infracţiunea dedusă la pedeapsa închisorii  nu se mai revocă suspendarea sub
judecăţii după intrarea în vigoare a noului Cod penal, supraveghere a executării pedepsei. 
dar în termenul de supraveghere a executării pedepsei
Întrucât prima instanţă a dispus condamnarea incul-
1 an și 6 luni închisoare, aplicată  prin sentinţa penală
patei la pedeapsa amenzii penale nu se mai putea dispune
nr. 2112/25.11.2013 a Judecătoriei Brăila, definitivă la
revocarea suspendării sub supraveghere a executării
12.02.2014, prin care s-a dispus suspendarea sub suprave-
pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare și executarea acesteia. 
ghere a executării acestei pedepse. 
În cauză nu are aplicabilitate art.15 alin. 2 din Legea
Având în vedere că prin decizia nr.11/05.05.2016
nr. 187/2013 și nici art. 83 Cod penal din 1969 deoarece
a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Completul pentru
pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare nu fost suspendată
dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a
condiţionat, potrivit art. 81 Cod penal din 1969, ci a fost
stabilit că în cazul unei infracţiuni săvârșite în termenul
suspendată sub supraveghere, conform art.861 Cod penal
de încercare al suspendării sub supraveghere a executării
din 1969, situaţie în care se aplică art. 96 alin.4 Cod penal,
pedepsei potrivit art. 861 din Codul penal, pentru care
cum am arătat mai sus. 
legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă
(situaţie care presupune ca noua infracţiune să fie

Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing

20
 Drept penal

DREPT PENAL

Suspendarea executării pedepsei Individualizarea obligaţiilor prevăzute de art. 93

Curtea de Apel Galaţi, secţia penală,
decizia nr. 925 din 26 septembrie 2018
(cuvinte cheie: suspendarea executării pedepsei
sub supraveghere, termen de supraveghere,
dreptul la liberă circulaţie)
alin. (2) Cod penal pe durata termenului de supra-
veghere, în cazul suspendării executării pedepsei
sub supraveghere
 
NCP, art. 93 alin. (2)

Potrivit dispoziţiilor art. 93 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere instanţa trebuie
să impună condamnatului una sau multe obligaţii, însă obligarea inculpaţilor de a nu părăsi teritoriul
României nu este o măsură eficientă în cauză, ţinând seama că ambii inculpaţi au făcut dovada că lucrează
în străinătate, în condiţiile în care și înainte de comiterea faptelor au locuit și lucrat perioade mari de timp
pe teritoriul altor state din Uniunea Europeană (Germania și Italia). În aceste condiţii limitarea dreptului
de liberă circulaţie a inculpaţilor în afara graniţelor României nu ar face decât să îi împiedice pe aceștia să
revină în ţările în care au posibilitatea de a lucra în mod legal și ar reduce șansele unei reinserţii sociale care
să îi determine pe inculpaţi să nu reia comportamentul infracţional.       
 Speţa: Prin sentinţa penală nr. 265/31.05.2018 a Tribunalului Galaţi s-a dispus, condamnarea fiecăruia dintre inculpaţii
... și ... la câte o pedeapsă a închisorii în cuantum de 1 an și 6 luni pentru săvârșirea infracţiunii de deţinere de instrumente în
vederea falsificării de valori în formă continuată. 
(...) S-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor astfel aplicate inculpaţilor ... și ... pe durata unui termen
de supraveghere de 3 ani, calculat conform art. 92 C.pen. 
În temeiul art. 93 al. 1 C.pen. au fost obligaţi inculpaţii mai sus menţionaţi ca, pe durata termenului de supraveghere, să
respecte următoarele măsuri de supraveghere: 
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi, la datele fixate de acesta; 
- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea  acestora; 
- să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei și orice deplasare care depășește 5 zile 
- să comunice schimbarea locului de muncă; 
- să comunice informaţii și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. 
În baza disp. art. 93 al. 2 lit. d C.pen. s-a impus inculpaţilor ... și ... să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. 
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii ... și ... solicitând reducerea termenului de supraveghere stabilit de prima
instanţă și înlăturarea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei, instituită de instanţa de fond în baza
art. 93 alin. 2 lit. d) Cod penal. 
Apelurile declarate de inculpaţi sunt fondate.

Examinând sentinţa supusă controlului judiciar prin ca urmare a suspendării sub supraveghere a executării
prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate pedepselor de 1 an și 9 luni închisoare aplicate fiecăruia
aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că situaţia de dintre inculpaţii apelanţi. 
fapt și vinovăţia inculpaţilor ... și ... au fost în mod corect
Potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. 1 Cod penal durata
reţinute de instanţa de fond, pe baza probelor administrate
termenului de supraveghere este cuprinsă între 2 și 4 ani,
în cauză în faza de urmărire penală având în vedere
fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate. 
că inculpaţii s-au prevalat de procedura recunoașterii
învinuirii, conform art. 375 Cod procedură penală.  Coroborând aceste dispoziţii legale cu cele ale art. 91
alin. 1 lit. a) Cod penal, conform cărora se poate dispune
În ceea ce privește motivele de apel invocate, Curtea
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere atunci
apreciază, sub un prim aspect, că nu se justifică reducerea
când pedeapsa aplicată este de cel mult 3 ani închisoare,
termenului de supraveghere stabilit de prima instanţă

Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing

21
 Drept penal

ţinând seama de faptul că pedeapsa de 1 an și 9 luni este alin. 1 lit. d) Cod penal, considerând că aceasta este
situată aproximativ la jumătatea pedepsei maxime pentru necesară pentru eficientizarea pedepselor aplicate. 
care se poate dispune această modalitate de executare a
Deosebit de prima instanţă, Curtea apreciază că
pedepsei, Curtea apreciază că termenul de supraveghere de
obligarea inculpaţilor de a nu părăsi teritoriul României
3 ani dispus în cauză, ce este la rândul său situat la mijlocul
nu este o măsură eficientă în cauză, ţinând seama că ambii
duratei prevăzute de  lege pentru un astfel de termen, a
inculpaţi au făcut dovada că lucrează în străinătate, în
fost în mod corect individualizat de instanţa de fond. 
condiţiile în care și înainte de comiterea faptelor au locuit
Pe de altă parte, având în vedere gravitatea specifică și lucrat perioade mari de timp pe teritoriul altor state din
a infracţiunilor comise, ce rezultă din modalitatea de Uniunea Europeană (Germania și Italia). În aceste condiţii,
concepere și săvârșire, precum și persoana inculpaţilor, limitarea dreptului de liberă circulaţie a inculpaţilor în
Curtea apreciază că nu există motive de reducere a afara graniţelor României nu ar face decât să îi împiedice pe
termenului de supraveghere, durata acestuia constituind aceștia să revină în ţările în care au posibilitatea de a lucra
în același timp o garanţie privind supravegherea eficientă în mod legal și ar reduce șansele unei reinserţii sociale care
a conduitei inculpaţilor, astfel ca pe viitor aceștia să nu mai să îi determine pe inculpaţi să nu reia comportamentul
comită alte fapte prevăzute de legea penală.  infracţional. 
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel invocat Dimpotrivă, Curtea apreciază că mai eficientă în cazul
de inculpaţi, referitor la instituirea faţă de aceștia a inculpaţilor ar fi instituirea obligaţiei de a frecventa un
obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României, Curtea reţine program de reintegrare socială derulat de către serviciul
că, potrivit dispoziţiilor art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din
termenului de supraveghere instanţa trebuie să impună comunitate, care să îi ajute pe inculpaţi să conștientizeze
condamnatului una sau multe dintre următoarele obligaţii:  beneficiile unei conduite în acord cu legea și regulile de
convieţuire socială. 
a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare
profesională;  Faţă de cele mai sus arătate, Curtea consideră că apelurile
declarate de inculpaţii ... și ... sunt fondate, urmând a fi
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de rein-
admise, cu consecinţa desfiinţării în parte a sentinţei
tegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune
penale supuse controlului judiciar, pentru ca în rejudecare
sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; 
să se dispună înlocuirea obligaţiei impuse de instanţa de
c) să se supună măsurilor de control, tratament sau fond, conform art. 93 alin. 2 Cod penal, privind interdicţia
îngrijire medicală;  părăsirii României fără acordul instanţei de judecată,
d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul cu obligaţia frecventării unui program de reintegrare
instanţei.  socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în
colaborare cu instituţii din comunitate. Celelalte dispoziţii
Dintre obligaţiile mai sus arătate, instanţa de fond a ale sentinţei penale apelate vor fi menţinute.  
impus inculpaţilor apelanţi obligaţia prevăzută de art. 93

Săptămâna Juridică nr. 10/2019 » Litteris e-Publishing

22
Săptămâna Juridică
Litteris
e-publishing

INFORMAŢII GENERALE:
Număr de exemplare pe an: 44
Număr de pagini: 24 / exemplar
Frecvenţa: săptămânală
În luna Iulie şi în luna August va apărea câte un singur număr

Litteris e-publishing
Str. Teiul Doamnei nr. 6, bl. 22, ap. 10
Cod 23581, Sector 2, Bucureşti
Tel 021.242.01.61
Mobil: 0745.327.443
Email: comenzi@saptamana-juridica.ro
redactie@saptamana-juridica.ro